TIPIC

2026-02-03 — marți

Sf. și Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu; Sf. Prorociță Ana

Ap. 2 Petru 2, 9-22 · Ev. Marcu 13, 14-23 · glas 1

Apostolul — 2 Petru 2, 9-22

2 Petru 2, 9-22

9Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioși, iar pe cei nedrepți să-i păstreze, ca să fie pedepsiți în ziua judecății,

10Și mai vârtos pe cei ce umblă după îmboldirile cărnii, în pofte spurcate și disprețuiesc domnia cerească. Îndrăzneți, îngâmfați, ei nu se cutremură să hulească măririle (din cer),

11Pe când îngerii, deși sunt mai mari în tărie și în putere, nu aduc în fața Domnului judecată defăimătoare împotriva lor.

12Aceștia însă, ca niște dobitoace fără minte, din fire făcute să fie prinse și nimicite, hulind cele ce nu cunosc vor pieri în stricăciunea lor;

13Ei înșiși fiind nedrepți își vor lua plata nedreptății, socotind o plăcere desfătarea de fiecare zi; ei sunt pete și ocară, făcându-și plăcere, în rătăcirile lor, să ospăteze cu voi la mesele voastre;

14Având ochii plini de pofta desfrânării și fiind nesățioși de păcat, ei amăgesc sufletele cele nestatornice; inima lor e deprinsă la lăcomie și sunt fiii blestemului.

15Părăsind calea cea dreaptă, au rătăcit și au apucat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata nedreptății,

16Dar a primit mustrare pentru călcarea lui de lege; căci dobitocul fără grai, pe care era călare, grăind cu glas omenesc, a oprit nebunia proorocului.

17Aceștia sunt izvoare fără de apă și nori purtați fără de furtună, cărora li se păstrează, în veac, întunericul cel de nepătruns,

18Căci rostind vorbe trufașe și deșarte, ei momesc întru poftele trupului, cu desfrânări, pe cei care de abia au scăpat de cei ce viețuiesc în rătăcire.

19Ei le făgăduiesc libertate, fiind ei înșiși robii stricăciunii, fiindcă ceea ce te biruiește, aceea te și stăpânește.

20Căci dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iarăși se încurcă în acestea, ei sunt învinși; li s-au făcut cele de pe urmă mai rele decât cele dintâi.

21Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptății, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, dată lor.

22Cu ei s-a întâmplat adevărul din zicală: Câinele se întoarce la vărsătura lui și porcul scăldat la noroiul mocirlei lui.

Evanghelia — Marcu 13, 14-23

Marcu 13, 14-23

14Iar când veți vedea urâciunea pustiirii, stând unde nu se cuvine - cine citește să înțeleagă - atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă în munți,

15Și cel de pe acoperiș să nu se coboare în casă, nici să intre ca să-și ia ceva din casa sa,

16Și cel ce va fi în țarină să nu se întoarcă îndărăt, ca să-și ia haina.

17Dar vai celor ce vor avea în pântece și celor ce vor alăpta în zilele acelea!

18Rugați-vă, dar, ca să nu fie fuga voastră iarna.

19Căci în zilele acelea va fi necaz cum nu a mai fost până acum, de la începutul făpturii, pe care a zidit-o Dumnezeu, și nici nu va mai fi.

20Și de nu ar fi scurtat Domnul zilele acelea, n-ar scăpa nici un trup, dar pentru cei aleși, pe care i-a ales, a scurtat acele zile.

21Și atunci dacă vă va zice cineva: Iată, aci este Hristos, sau iată acolo, să nu credeți.

22Se vor scula hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor face semne și minuni, ca să ducă în rătăcire, de se poate, pe cei aleși.

23Dar voi luați seama. Iată dinainte v-am spus vouă toate.

TipiconalSursa: Anuar liturgic și tipiconal 2026

La Vecernie (luni seara), după Psalmul 103, nu se pune Catismă.

La Doamne, strigat-am..., 6 Stihiri din Minei: 3 ale Praznicului, glas 1, și 3 ale Dreptului Simeon, Slavă..., Și acum... a Praznicului, glas 5: Cel vechi de zile, Prunc făcându-Se... Stihoavna toată din Minei. După Acum slobozește..., Troparul Praznicului (o dată), Ectenia întreită și Otpustul mare: Cel ce în brațele Dreptului Simeon...

La Pavecernița mică nu se pune Canonul Născătoarei, iar după Cuvine-se cu adevărat... și Sfinte Dumnezeule..., Condacul Praznicului.

La Utrenie (marți dimineața), după cei șase psalmi, la Dumnezeu este Domnul... Troparul Praznicului (de trei ori). După Catisme, Sedelnele Praznicului, din Minei; Psalmul 50 și Canoanele pe 12: al Praznicului, cu Irmosul, pe 6, și al Dreptului Simeon, pe 6. După Cântarea a 3-a, Sedealna Dreptului Simeon, Slavă..., Și acum..., tot aceasta. După Cântarea a 6-a, Condacul și Icosul Praznicului, apoi se citește Si- naxarul. Se cântă Ceea ce ești mai cinstită... După Cântarea a 9-a, Ectenia mică, Luminânda din Minei, glas 2. Stihoavna Laudelor toată din Minei. După: Bine este a ne mărturisi... Troparul Praznicului (0 dată), Ectenia întreită și Otpustul.

La Liturghie, Fericirile pe 6: din Canonul Praznicului, Cântarea 1, pe 4, și din Cântarea a 6-a a Sfântului, pe 4. (sau Antifoanele Praznicului, până la Odovanie). Apostolul și Evanghelia: 1. de rând pentru ieri (luni, în săptămâna a 34-a după Rusalii, a Vameșului și Fariseului); 2. de rând pentru astăzi (marți, în săptămâna a 34-a după Rusalii, a Vameșului și Fariseului); 3. ale Dreptului Simeon. Axionul Praznicului. Chinonic: Paharul mântuirii...

Anuar liturgic și tipiconal 2026Pag. 90–91

Mineiul: 3 februarieSursa: Mineiul pe februarie, 1929 · text: Episcop Petru Pruteanu (slujbe.teologie.net)

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile pe 6, ale praznicului 3, și ale Sfântului 3.

Stihirile Praznicului, glasul 1:

Podobie: Ceea ce ești bucuria...

Făcătorul tuturor, și Mântuitorul nostru, S-a adus la Biserică de Maica Fecioara. Pentru aceea bătrânul cu bucurie luându-L pe Dânsul, striga: Acum slobozește pe robul Tău, Bunule, cu pace precum bine ai voit.

Simeon primind în brațe din mâinile Fecioarei, pe Mântuitorul, Cel ce S-a născut mai-nainte de toți vecii, striga: Văzut-au marginile lumii, lumina slavei Tale. Acum slobozește pe robul Tău, Bunule, cu pace, că Te-am văzut.

Pe Mântuitorul, Cel ce S-a născut în vremile cele mai de pe urmă spre mântuirea oamenilor, ținându-L Simeon în brațe, cu bucurie striga: Văzut-am lumina neamurilor și slava lui Israil. Acum mă slobozește, precum ai zis ca un Dumnezeu din cele de aici, cu porunca Ta.

Alte Stihiri ale Sfântului, glasul al 4-lea.

Podobie: Dat-ai semn celor ce...

Drept și desăvârșit, și peste tot slăvit fiind, de Dumnezeu insuflate, pe Dumnezeu unul Cel desăvârșit, Care a venit să îndrepteze lumea, pe mâini L-ai luat întrupat, și ca să te slobozești de trup, ai strigat către Dânsul: Acum slobozește pe robul Tău în pace, Iubitorule de oameni, că Te-am văzut astăzi.

Tânăr fiind cu Duhul și bătrân cu trupul Simeoane, făgăduință ai luat, a nu vedea moartea, până ce vei vedea Prunc tânăr pe Făcătorul, Cel ce este mai-nainte de veci, Dumnezeul tuturor, Care a sărăcit cu trupul. Și văzându-L ai săltat și slobozire din trup ai cerut, și la dumnezeieștile locașuri ai trecut bucurându-te.

Anna cea de Dumnezeu insuflată, și Simeon fericitul care au strălucit cu proorocia și în lege fără prihană s-au arătat, pe Dătătorul legii, Cel ce S-a arătat Prunc pentru noi, văzându-L s-au închinat Lui acum. A căror pomenire astăzi cu bucurie prăznuim, după datorie slăvind pe Iisus, Iubitorul de oameni.

Slavă..., Și acum..., glasul al 5-lea.

Cel vechi de zile Prunc făcându-Se cu trupul, de Maica Fecioară în Biserică S-a adus, plinind făgăduința legii Sale. Pe Care Simeon primindu-L, a zis: Acum slobozește în pace, după cuvântul Tău pe robul Tău; că văzură ochii mei mântuirea Ta, Doamne.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glasul al 2-lea:

Podobie: Casa Eufratului...

Astăzi Mântuitorul, ca un Prunc S-a adus, în Biserica Domnului, și cu mâini bătrânești, bătrânul pe Acesta l-a primit.

Stih: Acum slobozește pe robul Tău Stăpâne după cuvântul Tău în pace.

Prunc cu trupul, Cel vechi cu anii, preaslăvit Se vede în ziua de astăzi, și în Biserică Se aduce.

Stih: Lumină spre descoperire neamurilor, și slavă poporul Tău Israil.

Primește Simeoane, Preacurata a strigat, în brațe ca pe un Prunc pe Domnul slavei, și Mântuitorul lumii.

Slavă..., Și acum..., glasul 1 a lui Anatolie.

Cel vechi de zile, Care legea dedemult în Sinai a dat lui Moise, astăzi Prunc S-a văzut. Și după lege ca un Făcător al legii, legea plinind, în Biserică S-a adus, și bătrânului S-a dat. Și primindu-L pe El Simeon dreptul, și plinirea făgăduințelor văzându-o săvârșită, cu bucurie a strigat: Văzut-au ochii mei, taina cea din veac ascunsă, care în zilele acestea de apoi s-a arătat lumină risipind întunericul neamurilor celor necredincioase, slavă dând noului Israil celui ales. Pentru aceasta slobozește pe robul Tău, din legăturile acestui trup, la viața cea neîmbătrânitoare și minunată și fără de sfârșit, Cela ce dai lumii mare milă.

Troparul praznicului.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul..., Troparul praznicului de trei ori.

După întâia Catismă, Sedealna, glasul 1:

Podobie: Piatra fiind pecetluită...

La Biserică Te-ai adus vistierule al vecilor, viața tuturor, pentru mine făcându-Te sub lege, Cel ce oarecând ai scris pe lespezi legea în muntele Sinai, ca să mântuiești pe toți din robia cea dedemult a legii. Slavă milostivirii Tale, Mântuitorule. Slavă Împărăției Tale; Slavă rânduielii Tale; unule Iubitorule de oameni. De două ori.

După a doua Catismă, Sedealna glasul al 5-lea.

Podobie: Cuvântul cel împreună...

La Biserică Te-ai adus, ca să plinești cele obișnuite, Făcătorul și Stăpânul și Dătătorul legii, bine ai voit a Te ține trupește în brațele lui Simeon. Cel ce ești tuturor înfricoșat și ții toată zidirea, unule Îndurate, descoperind lumina Ta nouă tuturor.

Slavă..., Și acum..., iar aceasta.

CANOANELE

Al praznicului cu Irmosul pe 6, și al Sfântului pe 6.

CANONUL Sfântului.

Facere a lui Iosif.

Cântarea 1-a, glasul al 4-lea,

Irmos: Deschide-voi gura mea...

În lăcașurile drepților cu bucurie sălășluindu-te, pe Domnul Cel Drept, drepte Simeoane, roagă-L să îndrepteze pe cei ce săvârșesc dumnezeiască pomenirea ta, Preafericite.

Cela ce în lege ai fost sfințitor, Preasfințite, pe Cel ce a propovăduit legea, Prunc L-ai văzut. Și după legea firii, de Dumnezeu primitorule murind, la viața cea nemuritoare bucurându-te te-ai mutat.

Slavă...

Pe Cela ce ține cu mâinile marginile lumii, de mâinile Fecioarei ținut L-ai văzut, și în cinstitele tale brațe luându-L, decât Moise mai cinstit te-ai arătat, Preafericite.

Și acum..., a Născătoarei:

Cel deplin S-a micșorat, Cel mai-nainte de veci S-a început, Cuvântul s-a îngroșat, Ziditorul s-a zidit, Cel neîncăput în pântecele tău întrupându-Se de Dumnezeu dăruită.

Cântarea a 3-a,

Irmos: Biserica cea stearpă...

Înălțându-te cu sfințite fapte, de Dumnezeu grăitorule, ca un stâlp luminos preaînalt te-ai făcut arătat Sfântului Duh; pentru aceasta te lăudăm.

Pe Domnul legii, Care a deschis pântecele Fecioarei, și Prunc purtător de trup S-a făcut, Simeoane, L-ai văzut, pe Cel ce dăruiește tuturor mântuire.

Slavă...

Cel ce a zidit cu mâinile pe om întrupându-Se, cu mâinile tale S-a ținut, sfințindu-te pe tine arătat, și cerându-te tu la viața ce va să fie, Fericite, te-a slobozit.

Și acum..., a Născătoarei:

Clește înțelegător, purtând Cărbunele cel dumnezeiesc, Care din sângiurile tale, S-a întrupat mai presus de minte, Simeon dacă te-a văzut ceea ce ești cu totul fără prihană, bucurându-se te-a fericit.

Irmosul:

Biserica cea stearpă a născut din păgâni, și adunarea cea cu mulți fii a slăbit; minunatului Dumnezeului nostru, să-i strigăm: Sfânt ești Doamne.

CONDACUL Sfântului; glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-te-ai astăzi lumii...

Pe Ziditorul tuturor și Domnul, luându-L astăzi Simeon bătrânul pe mâinile sale, s-a rugat a se dezlega de legăturile vieții acesteia stricăcioase, și slobozindu-se s-a mutat la viața cea veșnică.

Sedealna, glasul al 3-lea.

Podobie: De frumusețea fecioriei tale...

Pe Tine, Cel ce Te-ai întrupat din Fecioară, Hristoase, bucurându-se Te-a luat în brațe sfințitul Simeon, strigând: Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne. Și Anna cea fără prihană Proorociță și slăvită, acum mărturisire și laudă Ți-a adus Ție. Iar noi Dătătorule de viață, strigăm către Tine: Slavă Ție, Celui ce bine ai voit așa.

Slavă..., Și acum..., iar aceasta.

Cântarea a 4-a,

Irmos: Cela ce șade în slavă...

Învechitu-te-ai în bătrânețe, iar cu credința te-ai înnoit, vrând să vezi Prunc tânăr pe Cel cu totul desăvârșit Simeoane. Carele a înnoit lumea cea învechită prin asupreala luptătorului celui vechi.

Să fericim cu un glas pe Simeon fericitul, ca pe cel ce s-a învrednicit a vedea pe Dumnezeu Cel Fericit, Care S-a îmbrăcat în trup, ca să facă fericiți pe cei ce erau ticăloși mai-nainte.

Slavă...

Dătător legii pe Tine Te cunosc, și afară de firea legilor întrupat, Care lege nouă ai adus, Simeon a strigat: Unule Doamne, acum mă slobozește la viața cea nestricăcioasă.

Și acum..., a Născătoarei:

Cel ce în mână toate le poartă, în mâinile pururea Fecioarei fiind purtat, pe Aceasta mai presus decât Heruvimii și Serafimii o a făcut ca pe ceea ce L-a născut: Pe care să o lăudăm, și cu bunăcredință să o fericim.

Cântarea a 5-a,

Irmos: Spăimântatu-s-au toate,...

Cu curăția minții, lui Dumnezeu Atotțiitorul ca un înger slujind, Fericite, cu jertfele legii ai curățit dedemult pe poporul lui Israil, sângele cel de mântuire mai-nainte arătându-l prealuminat.

Pe tine însuți te-ai făcut lui Dumnezeu Biserică preasfântă, prin dumnezeiești fapte, de Dumnezeu grăitorule. Pentru aceasta ai văzut pe Dumnezeu cu trup ca un Prunc în Sfânta Biserică, mutându-te pe tine la dumnezeieștile locașuri.

Slavă...

Să lăudăm toți astăzi, duhovnicește dănțuind, pe Simeon primitorul de Dumnezeu, împreună cu dânsul și pe Anna cea înțeleaptă, ca pe cei ce au fost prooroci lui Dumnezeu, și L-au văzut pe Dânsul, Prunc făcut pentru noi.

Și acum..., a Născătoarei:

Nearzând pântecele tău, cela ce este neschimbat din fire ceea ce una ești mai Sfântă decât Heruvimii, Om S-a arătat, din tine născându-Se; și pe cei lepădați prin stricăciune, pe toți i-a mântuit, Maica lui Dumnezeu, ceea ce ești cu totul fără prihană.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Strigat-a mai-nainte...

Srigat-ai când ai văzut pe Domnul, Simeoane: Acum precum Te-ai făgăduit slobozește pe robul Tău, Mântuitorule, ca să vestesc tuturor celor din Iad a Ta dumnezeiască întrupare.

Înfrumusețatu-te-ai, și decât Moise mai luminat te-ai făcut, în brațe primind pe Cel înfrumusețat cu podoaba, Simeoane bătrânule, Care pentru noi, precum suntem noi, Prunc S-a făcut.

Slavă...

Văzându-te pe tine Simeoane, plin de dumnezeieștile ape ridicându-te, și mergând către cei ce zăceau întru întunericul iadului, legații cei de acolo de dumnezeiască răcorire s-au umplut.

Și acum..., a Născătoarei:

Să mă vâneze pe mine caută totdeauna cel cu totul viclean, ci din cursele lui mă izbăvește, Stăpână, și sub dumnezeiescul acoperământ al aripilor tale întreg mă păzește.

Irmosul:

Strigat-a mai-nainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, Proorocul Iona în chit rugându-se: Din stricăciune mă mântuiește, Iisuse, Împărate al puterilor.

CONDACUL și ICOSUL praznicului.

SINAXAR

Întru această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului și dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu, și a Annei Proorocița.

Acest sobor se face în cinstita Apostolie a Sfântului Iacov fratele lui Dumnezeu, ce este în cinstita Biserică a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, lângă Sfânta Biserică cea mare.

Stih: Vestit-a morților bătrânul că Dumnezeu Cuvântul fiind,

Om arătându-se, până și la dânșii va ajunge venind,

În a treia zi Simeon s-a dezlegat,

De legăturile trupului cu adevărat.

La Anna:

Stih: Fiica lui Fanuil nu s-a mutat de pe pământ,

Până ce singură, pe Dumnezeu Cuvântul prunc l-a văzut.

Acesta luând adaos vieții sale întru acest veac, pentru că i s-a vestit mai-nainte de l-a Duhul Sfânt să nu vadă moarte, până nu va vedea pe Hristos, luându-l pe dânsul în brațele lui, și adeverindu-se mai-nainte prin Duhul Sfânt cele ce erau să fie la dânsul, după menirea lui, a luat sfârșitul vieții sale. Iar Anna proorocița era fată a lui Fanuil, din neamul lui Asir; și locuind cu bărbatul ei, șapte ani, și săvârșindu-se acela prin moarte, ea se afla în biserică în toată viața ei, zăbovind cu rugăciunea și cu postul, pentru care pricină și ea ținându-le aceste iubitoare de Dumnezeu lucruri neosebit, s-a învrednicit a vedea pe Domnul, aducându-l în biserică de patruzeci de zile după trup, de preasfânta lui Maică și de dreptul Iosif. Și mulțumind ea lui Dumnezeu, a proorocit de dânsul, zicând către toți cei ce se aflau în biserică: Acest prunc este Domnul cel ce a întărit Cerul și pământul. Acesta este Hristos, de care a proorocit toți proorocii. Deci făcându-se acestora astăzi pomenire, însemnăm și propovăduim înfricoșata și nepovestita pogorâre și iubirea de oameni, care o a făcut cu noi Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Adrian și Evvul.

Stih: Pe Adrian care se bucură de sabie a fi tăiat,

Mâna gealatului cea voioasă spre ucidere îl taie arătat.

De sabie pentru Domnul Evvule murind.

Sfatul cel preabun în Domnul ai fost plinind.

Aceștia erau din Orașul Vaneea, și fiindcă aveau dragoste către mărturisitorii și mucenicii lui Hristos, s-au dus la Cezareea, unde mărturiseau mulți Mucenici. Și văzându-se acolo că sunt creștini, au fost duși la ighemonul Firmilian, și mărturisind în priveliște pe Hristos, îndată au fost bătuți pe spate și pe coaste, asemenea au luat și alte mai mari munci; și fiindcă stau întăriți întru mărturisirea lui Hristos, pentru aceasta foarte s-a mâniat ighemonul, și i-a dat spre mâncare fiarelor. Și mai întâi fericitul Adrian, dat fiind la un leu, și luptându-se cu el prin multă bărbăție, și cu Darul lui Dumnezeu rămânând nevătămat, i s-a tăiat capul. Apoi Sfântul Evvul, mai întâi fiind măgulit de ighemonul și fiind rugat ca să se lepede de Hristos, iar el întru nimic socotind îndemnările și rugămințile aceluia, a fost aruncat și el la același leu; și fiindcă l-a biruit pe el și a rămas nevătămat i s-a tăiat capul, și așa au luat amândoi cununile muceniciei cele neveștejite.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Vlasie Vucol adică Boarul.

Stih: Staulul boilor avea pe Vlasie dedemult,

Iar acum în lăcașurile Domnului se află el locuind.

Acest sfânt Vlasie, era din Cezareea Capadociei, fiu de părinți prea bogați. Și pe bogăția lor o a sporit mulțimea vitelor ce aveau, din care bogăție dau cu îmbelșugare milostenie la săraci. Iar când se făcu goană de elini asupra creștinilor, atunci se căută și fericitul acesta Vlasie și nu se afla, deși prin pustietăți, și prin văi era cercat de elini. Despre care înștiințându-se viteazul Mucenic al lui Hristos singur s-a dat pe sine la gonacii săi cu atâta bucurie, ca și când ar fi fost chemat la masa împărătească și găzduia, și făcea ospăț gonacilor săi, ca unor făcători de bine și prieteni ai săi. Deci mergând de față la judecată, și întrebat fiind de ighemonul, și-a arătat și numele, și credința, și meșteșugul său, pentru care îndată a fost întins de câte patru părțile trupului, și a fost bătut cu vine crude, dar Dumnezeu i-a ușurat durerile, și i-a vindecat rănile. Această minune văzându-o ighemonul, farmece o numea pe ea. Apoi l-a pus într-un cazan cu apă fiartă, poruncind ca să stea într-însul cinci zile. Iar îngerii lui Dumnezeu pogorându-se îndemnau pe Mucenicul să nu se teamă; ci să aibă îndrăzneală, și totodată a împrăștiat focul, și vătămarea cea dintr-însul. Iar după cinci zile venind ostașii ca să scoată pe Sfântul din cazan, și văzându-l pe dânsul că este viu, și cum că cânta împreună cu îngerii, îndată s-a propovăduit pe sine că sunt și ei creștini. Despre care înștiințându-se ighemonul a trimis alți ostași ca să-l scoată, care și aceia mergând, asemenea s-au numit pe sine creștini. Mai în urmă s-a dus și însuși ighemonul, și văzând pe sfânt în cazan și socotind că apa este rece, a poruncit ca să-i scoată apă de acolo să-și spele fața; iar aceasta făcându-se, îndată a orbit ticălosul. Și împreună cu orbirea și-a lepădat și spurcatul său suflet. Iar Mucenicul lui Hristos, cu apa aceea pe toți ostașii ce au crezut i-a botezat în numele Sfintei Treimi. Apoi ducându-se la staulul vitelor sale, a povățuit pe maică-sa și pe rudeniile sale, cele ce se cuvenea spre mântuirea lor. Și așa și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar cei ce s-au întâmplat la fericitul său sfârșit, au văzut Sfântul lui suflet că a ieșit din trup ca o porumbiță albă și luminată, și a zburat la Cer. Și Sfântul său trup, s-a îngropat în același loc; iar toiagul său a odrăslit lângă jertfelnicul de acolo, și făcându-se copac mare, umbrea același jertfelnic.

Tot în această zi, Proorocul Azarie, feciorul lui Addo, care cu pace s-a săvârșit.

Acesta era fiul lui Addo, din pământul Simvata; acesta a întors din Israil robia lui luda, și murind fu îngropat în moșia sa.

Tot în această zi, Pavel și Simon mucenicii, de sabie s-au săvârșit.

Stih: Și Pavel aici și Simon trebuiesc scriși,

Nu cumva tăindu-li-se capetele să fie ascunși.

Tot în această zi, Stântul Claudie, care cu pace s-a săvârșit.

Stih: Se bucură Claudie sfârșitul vieții dobândind.

Precum dacă cineva psalmicește multe dobânzi ar fi aflând.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos: N-au slujit făpturii...

După legea Domnului, Atotțiitorului, tu ai slujit, drept cu adevărat, și în lege fără prihană fiind, Rericite. Pentru aceasta ai cântat: Domnul părinților și Dumnezeule bine ești cuvântat.

Bucuria celor necăjiți a venit, mântuirea lui Israil cu adevărat S-a arătat, ca un Prunc în Biserica Sa. Slobozește-mă la viața ceea ce va să fie, Simeon a strigat bucurându-se.

Slavă...

Pentru milostivirea îndurărilor Tale, pe mine robul Tău cel trudit cu Scriptura legii, și gârbovit de bătrânețe slobozește-mă, Mântuitorule, Simeon a strigat, că Te-am văzut pe pământ, trup purtând.

Și acum..., a Născătoarei:

Nedeșertând preacurat Sânul Tatălui, Celui ce L-a născut, Cel prea deplin în sânurile tale Curată ca un Prunc a șezut, gătind celor ce au voit a se asemăna lor, Preacurată, sfințită ședere cu adevărat.

Cântarea a 8-a,

Irmos: Pe tinerii cei binecredincioși...

Pe Dumnezeu Cel Preaînalt, Care a venit să împodobească ca pe o mireasă lumea cea văduvită de dumnezeiasca slavă, văduvă fiind Anna cea prealăudată, și cu Darul proorociei strălucind L-a proslăvit, și dumnezeiasca mântuire ce era să fie, tuturor celor ce erau de față o a arătat.

Jertfele legii ai adus, preasfințit sângele Mielului cel de mântuire, ce s-a vărsat pentru milostivirea cea negrăită, vestindu-L de departe. Pe Care întrupat ținându-L Simeoane, te-ai proslăvit mai mult decât Moise, și decât toți proorocii.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Văzând pe Cel dorit, dezlegare din trup ai luat, de Dumnezeu insuflate, și ca niște grâu copt te-ai mutat la părinți, Mărite, fiind crescut în bătrânețe bune. Pentru aceasta a ta cu totul prăznuită pomenire cu bucurie sufletească săvârșim.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca pe un crin, și trandafir cu bun miros, ca pe o dumnezeiască mireasmă te-a aflat Cuvântul Dumnezeu, Cel Preaînalt, Preacurată dumnezeiască Mireasă, și în pântecele tău S-a sălășluit, umplând de bună mireasmă firea noastră, ceea ce se umpluse de necurăția cea din păcat, Marie, de Dumnezeu Născătoare.

Irmosul: Să lăudăm bine să cuvântăm...

Pe tinerii cei binecredincioși în cuptor, nașterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit. Atunci fiind închipuită, iar acum lucrată, pe toată lumea ridică să-ți cânte ție: Pe Domnul lucrurile lăudați-L, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Catavasie: Eva cu adevărat...

Cântarea a 9-a,

Irmos:

Cinstite sunt mâinile tale cu adevărat, de Dumnezeu primitorule, cela ce s-a atins de dumnezeieștile membre, ale Celui ce se atinge de munți, și fumegă, precum cântă David, fericit cu adevărat tu ai fost. Pentru aceasta după vrednicie te lăudăm.

Sicriul tău izvorăște credincioșilor tămăduiri și pomenirea ta fericită este, strălucind mai mult decât soarele, și sufletele tuturor luminând; la lumina cunoștinței de Dumnezeu aducându-ne, de sfințenie tăinuitorule preasfințite.

Slavă...

Luminează cu strălucire înțelegătoare ca soarele și luna partea cea de sub soare, înțeleaptă Anna Proorocița, și bătrânul Simeon preamăritul. Pentru care pe noi, Iubitorule de oameni Doamne, de întunericul păcatelor ne mântuiește.

Și acum..., a Născătoarei:

Dacă te-a văzut pe tine adevărată Maica Lui Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu, bătrânul a zis ca un Prooroc: Iată Fiul tău spre scularea și căderea multora este pus, Stăpână, și spre semn cu anevoie de tâlcuit.

Irmosul:

Eva adică prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus, iar tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântarea ai înflorit. Pentru aceasta toți te slăvim.

LUMINÂNDA

Podobie: Femei auziți glas...

Fără schimbare după Ipostas întru tine, Născătoare de Dumnezeu, cu trupul S-a împreunat mai presus de fire și Prunc S-a făcut Cuvântul. Pe Care în brațe purtându-L ca un scaun de Heruvimi, acum lui Dumnezeu l-ai adus, și Simeon bătrânul bucurându-se L-a primit pe Dânsul.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile glasul al 6-lea.

Podobie: A treia zi ai înviat, Hristoase...

Primește Simeoane, zis-a, cu mâinile pe Ziditorul a toate, o bătrânule, primește pe Hristos, pe Care tânăra Fecioară L-a născut mai presus de fire spre bucuria neamului nostru.

Stih: Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace.

Pe Făcătorul legii și Dumnezeu, de Care se cutremură mulțimea îngerilor, adunându-ne să-L lăudăm noroade pe unul Făcătorul de bine, și Dătătorul de lege, spre mântuirea sufletelor noastre.

Stih: Lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israil.

Acum mă slobozește, Stăpâne, pe mine robul Tău de legăturile trupului, precum ai zis în pace; că Te-am văzut, Hristoase pe Tine, lumina cea mai-nainte de veci, spre descoperirea neamurilor lui Israil.

Slavă..., Și acum..., glasul al 2-lea.

Pe Cel sfințit, sfințita Fecioară L-a adus în Biserică preotului, și tinzându-și mâinile Simeon, L-a primit pe El bucurându-se, și a strigat: Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, Doamne.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.

LA LITURGHIE

Fericirile din Canonul praznicului, Cântarea 1-a, pe 4, și din Canonul Sfântului, Cântarea a 6-a. Prochimenul praznicului și al Sfântului, glasul al 7-lea. Veseli-se-va dreptul de Domnul. Stih: Auzi Dumnezeule glasul meu... Apostol către Evrei: Fraților, Hristos venind Arhiereu bunătăților... Aliluia, glasul al 5-lea. Lumină a răsărit dreptului... Stih: Strigat-au drepții, și Domnul i-a auzit pe dânșii. Evanghelia de la Luca: În vremea aceea, era un om în Ierusalim anume Simeon... CHINONICUL: Întru pomenire veșnică va fi dreptul...


Versiunea: 0.4.4 · 75ad3a5 / 07.10.2026 - 09:23