SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 6: 3 stihiri din Octoih și 3 stihiri ale Sfântului, glasul al 4-lea:

Podobie: Dat-ai semn celor ce...

Alegând sihăstria și pătimirea cea rea, fericite Părinte, fugind te-ai depărtat pe tine în peșteri și în munți, curățindu-ți și înfrumusețându-ți cugetul cu vedenii dumnezeiești, și cu înălțări. Pentru aceea te-ai făcut vas dumnezeiesc al Duhului, purtătorule de Dumnezeu, preafericite, lauda postnicilor.

Mucenic de bunăvoie, și judecător și pârâș, te-ai făcut însuți ție. Că aprinzându-te de focul dulceții celei fără de cale ai aprins foc mare, și te-ai băgat pe tine într-însul ca să te arzi; iar roua Duhului te-a răcorit din Cer, și furtuna cea nemărginită, o a mutat întru liniște.

În mijlocul mării ai locuit Părinte, fugind de valurile șarpelui, ci și acolo ți-a adus vrăjmașul curse, pe cea mântuită de cumplitele și întreitele valuri ale mării. Și de acolo iarăși încălecând pe fiare, ai sosit la uscat, și ți-ai săvârșit nevoința, umblând în străinătate, necăjindu-te, purtătorule de Dumnezeu, preafericite.

Slavă..., glasul al 2-lea.

Bucură-te cinstită laudă și multă mirare a Palestinienilor, că ne-ai răsărit nouă ca un soare prealuminos, care arzând toată puterea vrăjmașului, te-ai atins cu foc de mădularele tale, Preafericite. Că în munți și în pustii, și în ostroave, ți-au adus ție toată supărarea, însă în pustii au adus înaintea ta o femeie. Iar în micul ostrov al mării, bântuitorul se ispitea să te supere, Înțelepte; ci o Martiniane de trei ori fericite, nu înceta a te ruga lui Hristos neîncetat pentru noi, cei ce săvârșim cu credință pomenirea ta.

Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: Când de pe lemn...

Tu ești bucuria îngerilor, tu ești slava oamenilor, nădejdea credincioșilor, Stăpână Preacurată, și apărătoare nouă. Și către tine scăpând cu credință strigăm, să ne mântuim cu rugăciunile tale, de săgețile vrăjmașului, de întristarea cea stricătoare de suflet, și de toată scârba, toți cei ce te lăudăm pe tine Mireasă a lui Dumnezeu.

A Crucii, a Născătoarei:

Când a văzut Mielușeaua pe Mielușelul său, pironindu-Se pe Cruce cu piroane, spăimântându-se, tare se văita, și lăcrimând zicea. Cum mori Fiul meu, vrând să spargi zapisul lui Adam celui dintâi zidit, și să mântuiești din moarte pe tot omul? Slavă rânduielii tale îndelung-Răbdătorule.

STIHOAVNA din Octoih.

Slavă..., a Cuviosului, glasul al 2-lea.

Fiind împodobit cu podoaba curăției și înfierbântat cu rugăciune dumnezeiască, și având locuitor întru tine pe Hristos cel născut din Fecioară, nu te-ai amăgit de podoaba femeiască, nici ai primit îndulcirea trupească; ci cu osârdie te-ai pus pe focul care este rob ca și tine, având în inima ta foc dumnezeiesc, și prin focul cel simțitor și vremelnic, ai stins văpaia gheenei. Pentru aceasta roagă-te Martiniane de trei ori fericite, să ne mântuim și noi de focul cel pierzător și veșnic.

Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: Când de pe lemn...

Pleacă-te spre rugăciunile robilor tăi, Curată, și ne dă nouă izvoare de lacrimi, ca să ne spălăm întinăciunile greșelilor noastre, Preacurată, și să stingem văpaia focului celui veșnic și prea amar. Că tu plinești rugăciunile celor ce din toată inima te cheamă spre ajutor, pe tine Maica Stăpânului.

A Crucii, a Născătoarei:

O cât este de mare bunătatea Ta, o cât este mai presus de gând milostivirea Ta! O cât este de multă suferirea și îndelungă răbdarea Ta, Cuvinte Cel fără de început! Fecioara striga tânguindu-se; cum Cel ce ești nemuritor, ai iubit să mori? Mare taină văd, însă mă închin patimilor Tale, care de bunăvoie ai răbdat.

Tropar, glasul al 4-lea:

Văpaia ispitelor, curgerile lacrimilor o ai stins, Fericite, și valurile mării și pornirile fiarelor înfrânându-le ai strigat: Preaslăvit ești Atotputernice, Cel ce m-ai mântuit de foc și de vifor.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANONUL

Facere a lui Teofan.

Cântarea 1-a, glasul al 4-lea,

Irmos:

Adâncul Mării Roșii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israil cel dedemult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalic în pustie a biruit.

Sihăstrind și luându-ți Crucea ta Martiniane Cuvioase, ai poftit să urmezi Celui ce pentru tine a răbdat de bunăvoie Crucea și îngroparea, omorându-ți patimile trupului.

Alegând a petrece în muntele nepătimirii, Cuvioase, te-ai dat spre plecările cele către Dumnezeu, ziua și noaptea, prin postire și prin înfrânare și prin rugăciune, Preaînțelepte.

Slavă...

Luminător Bisericii te-a arătat pe tine Hristos, Mărite, ca să luminezi cu bunătățile, Părinte adunările credincioșilor, și să gonești negura sufletelor cea de multe feluri.

Și acum... a Născătoarei:

Numai pe tine te-am cunoscut că ești Fecioară și după naștere, că ai născut pe Ziditorul, Dumnezeu, și ai înfășat trupul Celuia ce înfașă pământul cu negură, cu puteri dumnezeiești.

Cântarea a 3-a,

Irmos: Se veselește de Tine Biserica...

Neadormit păzind cu Duhul lumina sufletului Cuvioase, te-ai sălășluit înlăuntrul cămării celei înțelegătoare.

Nebăgând seamă de lucrurile cele veselitoare și trecătoare, cu cuget binecredincios ai sârguit să cuprinzi în sân cele statornice, Martiniane.

Slavă...

Strâmtându-te cu lățimea petrecerii celei sihăstrești Cuvioase Martiniane, ai ajuns la lățimea cea veselitoare a raiului, veselindu-te.

Și acum..., a Născătoarei:

Locuind în pântecele tău, Cel ce locuiește în ceruri, alt Cer însuflețit te-a făcut pe tine cu adevărat Maică a lui Dumnezeu.

Irmosul:

Se veselește de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu ești puterea mea, Doamne, și scăparea și întărirea.

Sedealna, glasul 1.

Podobie: Piatra fiind pecetluită...

Întărindu-ți piciorul tău pe piatra bunei credințe, ai rămas nestrămutat de măiestria vrăjmașului. Și înfierbântându-te de focul dulceților, te-ai aruncat pe tine însuți în foc, arătându-te de bunăvoie Mucenic, răcorindu-te de dumnezeiasca cercetare. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere. Slavă Celui ce te-a încununat pe tine. Slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Slavă...

Întinzându-ți mâinile tale cele dumnezeiești, cu care ai ținut pe Ziditorul, Cel ce S-a întrupat pentru bunătate, Preasfântă Fecioară, roagă pe Hristos să ne mântuiască pe noi de supărări, și de patimi, și de primejdii, cei ce te lăudăm cu iubire, și strigăm ție: Slavă Celui ce a locuit întru tine. Slavă Celui ce S-a născut din tine. Slavă Celui ce ne-a izbăvit pe noi prin nașterea ta.

Și acum..., a Născătoarei:

Pironindu-te pe Cruce, cei fărădelege, și de ostași împungându-ți-se coasta cu sulița Mântuitorule, Preacurata se tânguia cu amar, și se spăimânta de suferința Ta cea multă și înfricoșătoare, strigând: Slavă bunătății Tale. Slavă că prin moartea Ta, ai făcut pe oameni nemuritori.

Cântarea a 4-a,

Irmos:

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptății, a stătut întru a sa rânduială, precum se cuvine strigând: Slavă puterii Tale, Doamne.

Strujindu-ți trupul, cu petreceri rele, ai primit în inima ta cea curată, lumina Duhului, Părinte, și bucurându-te strigai: Slavă puterii Tale, Doamne.

Luminându-te cu strălucirile Duhului, ai trecut norul cel întunecos al dracilor, cu bună viersuire cântând Celui ce te-a întărit pe tine: Slavă puterii Tale, Doamne.

Slavă...

Turnul inimii tale, nu l-a mișcat vrăjmașul, care ți-a năpădit valurile răutății, căci era întărit pe piatra dragostei lui Dumnezeu, Martiniane vrednicule de laudă.

Și acum..., a Născătoarei:

Numai tu te-ai arătat Fecioară mai presus decât îngerii, că ai născut pe Cuvântul, Îngerul sfatului celui mare, Cel ce luminează pe toți cei ce strigă: Slavă puterii Tale, Doamne.

Cântarea a 5-a,

Irmos:

Tu Doamne lumina mea în lume ai venit, Lumina cea sfântă, Care întorci dintru întunericul necunoștinței, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credință.

Cine poate să spună isprăvile tale, că nevoindu-te pe pământ cu viață, întocmai ca îngerii te-ai arătat Cuvios.

Făcându-te tiranul organ de stricăciune, te-a năpădit ca să te înșele cu dulceață, dar s-a biruit cu împotrivirile tale, Părinte.

Slavă...

Făcutu-te-ai judecător ție însuți de bunăvoie, că intrând în văpaie, ai stins de tot cuptoarele patimilor, Fericite.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe tine te punem înainte armă nesfărâmată împotriva vrăjmașilor. Pe tine te avem anghiră și nădejde mântuirii noastre, Mireasă a lui Dumnezeu.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Jertfi-voi Ție cu glas...

Ispititu-te-a vrăjmașul șarpe cu graiurile cele viclene ale femeii, ca pe strămoșul odinioară, dar cu istețimea ta, cea înțeleaptă, s-a surpat măiestriile lui.

Prea-lesne trecând cărarea care duce la odihnele cele de acolo, nu ai încetat Părinte a umbla prin pustiuri, și prin cetăți cu multă nevoință.

În munți și în mări te-ai depărtat pe tine, ca să culegi prin sfintele cugetări binele tău cel de curățenie, și să te învrednicești cununilor celor prealuminoase, Înțelepte.

Slavă...

Mădularele tale le-ai dat focului să se ardă, ca să stingi ațâțările dulceților cu roua Duhului, purtătorule de Dumnezeu, întărirea postnicilor cea nemișcată.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu totul te-a sfințit Cuvântul cel Sfânt, sălășluindu-Se negrăit în pântecele tău cel sfințit. Pe Care roagă-L neîncetat Născătoare de Dumnezeu, să se mântuiască robii tăi.

Irmosul:

Jertfi-voi Ție cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curățindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

CONDAC, glasul al 2-lea.

Podobie: Pe propovăduitorii cei tari...

Ca pe un învățător al bunei credințe iscusit, și de bunăvoie nevoitor cinstit, și viețuitor în pustie și locuitor, întru cântări după vrednicie să-l lăudăm, pe Martinian pururea cinstitul; că el pe șarpe la pământ l-a călcat.

ICOS

De la margini până la margini, a străbătut vestirea bunătăților celor frumoase, și ale nevoințelor tale celor dumnezeiești. Că tânăr fiind de vârstă ai poftit să petreci în pustietăți, cântări și psalmi și rugăciuni înălțând lui Hristos pururea. Și ziua și noaptea sporind întru osteneli și în lacrimi, curat viața ta ți-ai săvârșit, și înțelepțește pe începătorul răutății l-ai rușinat; că tu pe șarpe la pământ l-ai călcat.

SINAXAR

Întru această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Martinian.

Stih: Martinian trupească aprindere stingând,

În sfârșit de nesfârșita văpaie este fugând.

În a treisprezecea zi, cu adevărat,

Martinian de trup s-a dezbrăcat.

Acesta a fost din Cezareea Palestinei, și a început sihăstreasca petrecere, de când era în vârstă de optsprezece ani, petrecând prin pustiu și prin munți. Și plinind în sihăstrie, douăzeci și cinci de ani, după alte multe ispite, căzu și întru bântuire ca aceasta diavolească. Că o femeie oarecare desfrânată îmbrăcându-se cu haine sărăcești, se duse la acel munte unde era Sfântul, și dacă înseră, începu a plânge, ca și cum adică ar fi rătăcit, și că ar mânca-o fiarele, de ar rămâne afară. Deci se rugă Sfântului să o primească înlăuntru în chilie, ca să nu o lase a fi mâncare fiarelor. Iar el văzând că nu este cu putință a o lăsa afară, o primi înlăuntru, și el se duse în cea mai dinlăuntru chilie. Iar când fu dimineață văzându-o Preacuviosul schimbată din haine, și împodobită, (că avusese haine luminoase lângă dânsa cu care s-a împodobit peste noapte), o întrebă: Cine ești, și la cine ai venit? Iar ea fără de rușine, zise: Pentru tine. Și ocărând viața sihăstrească, și adăugând cum că toți drepții cei mai-nainte de lege și în lege au avut împreunări cu femei, și cu aceste cuvinte nerușinata îl îndemna spre spurcata amestecare. Iar Cuviosul câte puțin îndemnându-se, și cuprins fiind mai să cadă întru acel păcat. Însă socotind în ce chip ar fi ascuns făcând lucrul acesta până a nu cădea încă în păcat, se trase înapoi, prin dumnezeiescul Dar. Deci aprinzând multe găteje, sări în mijlocul lor, dojenindu-se pe sine și zicându-și: De vei putea Martiniane să rabzi focul gheenei, poftind necurata dulceață, supune-te femeii. Și așa arzându-se pe sine, și smerind sălbăticirea trupului, și pe femeie înțelepțindu-o prin chipul acesta, o trimise la o mânăstire, și se făcu acolo monahie. Iar el vindecându-se de rănile focului, și povățuindu-l un corăbier, sosi la o piatră din mare, care era depărtată de uscat cale de o zi, asupra căreia a locuit fericitul zece ani, hrănindu-se de corăbierul. Și iarăși s-a ridicat și de acolo, pentru că vrăjmașul urâtorul binelui nici acolo nu l-a lăsat neispitit; căci a nimerit o fată pe o scândură dintr-o corabie înecată și sfărâmată; și o scoase pe ea Cuviosul din mare deasupra pietrei, iar el purcese de acolo zicând că nu se unește fânul cu focul, și sărind în mare, îl sprijiniră niște delfini, de-l scoaseră la uscat. Deci acolo era trecând cetăți și zicând: Fugi Martiniane, ca nu iarăși să te afle ispita, căci așa hotărâse a-și săvârși și cealaltă rămășiță a vieții lui. Și sosind la Atena, acolo a adormit în Domnul, învrednicindu-se a se îngropa cu cinste mare de episcopul și de tot poporul. Și zic că și femeile cele două, adică cea de la munte mergând la mânăstire, și trăind cu curățenie s-a învrednicit de a făcut și minuni; iar cealaltă a răbdat pe acea piatră din mare până la sfârșitul vieții, îmbrăcată cu haine bărbătești, pe care haine i le dăduse corăbierul. Și se face soborul lui în cinstita biserică a Sfântului Apostol Petru Verhovnicul, ce se apropie de sfânta biserică cea mare.

Tot în această zi, Sfinții Apostoli și Mucenici Achila și Priscila.

Stih: Văzând Achila că se taie femeia, era zicând:

Eu nu mă voi îmbărbăta spre tăierea capului, bărbat fiind.

Sfântul acesta Achila era cizmar de meserie, și auzind de Sfântul Apostol Pavel, s-a dus către el împreună cu soția sa Priscila. Și botezându-se amândoi de către dânsul, erau slujindu-i lui, și urmându-i prin toate orașele și satele, și împreună primejduindu-se, întru toate ispitele. Dar atâta i-a iubit pe ei marele Apostol Pavel, pentru bunătatea lor, și pentru credința întru Hristos, încât și pomenește de ei în epistolele sale. Deci așa lui Hristos și Apostolului bine plăcând, și multe minuni săvârșind, mai în urmă fiind prinși de necredincioși, li s-au tăiat capetele. Și așa mutându-se din cele de pe pământ, locuiesc în ceruri.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Evloghie Arhiepiscopul Alexandriei.

Stih: Evloghie sufletul său Domnului dând,

Binecuvinteazâ pe Domnul său către care este strigând.

Acesta era pe vremea împărăției lui Iraclie Arhiepiscop Alexandriei, înainte de Sfântul Ioan cel milostiv. Și a făcut multe minuni, între care este și aceasta: Preacuviosul Papa Leon, scriind pentru sinodul cel din Calcedon, epistola ortodoxiei, citindu-o pe aceasta Cuviosul Evloghie, nu numai o a lăudat și o a primit, ci și tuturor o a propovăduit. Deci Dumnezeu vrând să-i mângâie pe amândoi, a trimis înger în schima arhidiaconului lui Leon, mulțumind Sfântului Evloghie pentru că a lăudat arătata epistolă. Iar Evloghie vorbea cu îngerul lui Dumnezeu, ca cu un om, și ca cu arhidiaconul Papei. Și după ce s-a făcut nevăzut de la el, acesta mai mult mulțumind lui Dumnezeu pentru minune, în mâinile sale și-a pus sufletul.

Tot în această zi, Sfântul tată, și fiu; răstigniți pe Cruce s-au săvârșit.

Stih: Tată cu fiu, de Cruce pătimesc patimă.

Pentru Părintele ce și-a dat fiul spre patimă.

Tot în această zi, Cuviosul Simeon ctitorul mânăstirii Hilandarului din Atos, care a fost la anul o mie o sută nouăzeci, cu pace s-a săvârșit.

Stih: Cine nu te va lăuda Simeoane Părinte?

Pe cel ce ai izvorât mir din al tău mormânt sfinte.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne, și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos:

În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, cu pofta bunei credințe, mai mult decât cu văpaia focului fiind aprinși au strigat: Bine ești cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

Ocârmuindu-te Părinte dumnezeiasca mână, asemenea ca Iona te-ai aruncat pe tine în adâncimea mării, Cuvioase, încălecând pe fiare, și luminat ai ieșit la uscat.

Cu preamilostivă voință ai mântuit Părinte arătat pe fecioară de furtună amară, și o ai întărit pe neclintită piatră a dumnezeieștii cunoștințe, ca să cânte și să slujească lui Dumnezeu spre bună plăcere.

Slavă...

Cu porunca lui Dumnezeu mântuindu-te de furtuna mării, această fericită răsplătire ai dat, omorârea trupului tău, și plecarea dragostei desăvârșit către Stăpânul tuturor.

Și acum..., a Născătoarei:

Soarele slavei care a strălucit din tine Născătoare de Dumnezeu, a luminat sufletele tuturor credincioșilor, care cântă cu Dumnezeiescul Duh: Bine ești cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

Cântarea a 8-a,

Irmos: Mâinile întinzându-și Daniil...

Tu Doamne ești puterea și lauda mea, partea și soarele meu. Eu purtând omorârea Ta cea de bunăvoie, înconjurai cetăți și locuri Părinte, și strigai cu cântare: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Neslăbindu-te la minte, nici de frig, nici de zăduf, fiind aprins la suflet, nu te-ai ferit a nu ți se struji trupul. Ci le sufereai toate, socotind fericirea drepților și strigând: Toate lucrurile Domnului lăudați pe Domnul.

Întraripându-te cu vetreala Dumnezeiescului Duh, Înțelepte, prea ușor ai plutit marea vieții, Cuvioase și ai sosit la limanul Împărăției lui Dumnezeu, cântând cu veselie: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl...

În locașuri luminoase te sălășluiești, dezbrăcându-te de norul trupului. Și te împodobești Cuvioase cu podoabe țesute din sudorile tale cele sihăstrești, și cu preacurat suflet cânți: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca să mântuiască lumea de stricăciune, S-a întrupat din tine Cel mai presus de ființă, de Dumnezeu dăruită Stăpână văzându-Se îndoit cu două lucrări, și cu două voiri, dar într-un Ipostas, Căruia strigăm: Toate lucrurile Domnului lăudați pe Domnul.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Mâinile întinzându-și Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat, și puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de buna-credință strigând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Hristos, Piatra cea netăiată...

Toată strălucirea Duhului o ai primit cu cuget preacurat Martiniane și te-ai arătat lumină și stâlp înălțat de pe pământ Cuvioase, și povățuitor postnicilor.

Puitorul de nevoințe, ți-a dat ție, Fericite, daruri pentru ostenelile tale, ale Căruia legi păzindu-le, ai săvârșit curata mucenicie fără mustrare a conștiinței Părinte pururea fericite.

În lumină locuiești împreună cu îngerii, ca unul ce ai viețuit viață întocmai cu a îngerilor, îndestulându-te de dumnezeiasca dulceață, și de vederea lui Dumnezeu și de curăție, ca cel ce ai fost curat cu duhul, vrednicule de minune.

Slavă...

Jertfitu-ți-ai Domnului trupul tău și cugetul și inima de Dumnezeu grăitorule Martiniane, și te-ai arătat jertfă cu focul chinuirii arzându-te arătat, și păzit cu bună mireasmă.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe tine norul cel ușor al Soarelui slavei, Născătoare de Dumnezeu, din care mai presus de gând răsărind, a luminat toată zidirea, cu cuget binecredincios, în cântări te slăvim, Fecioară Maică.

Irmosul:

Hristos, Piatra cea netăiată de mână, cea din marginea unghiului, din tine muntele cel netăiat, Fecioară S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te slăvim.

LUMINÂNDA

Podobie: Cel ce ai împodobit...

Tu te-ai arătat Martiniane silitor firii, și Mucenic de bunăvoie, și îndreptător femeilor, cu care dimpreună biruind pe vrăjmașul, acum te rogi pentru noi.

A Născătoarei:

Cu laude de mulțumită te lăudăm Fecioară, cu dragoste strigându-ți împreună cu îngerul: Bucură-te Născătoare de Dumnezeu, bucură-te Maică nenuntită a Împăratului slavei.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.