TIPIC

LMaMiJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930

2026-02-16 — luni

Sf. Sfințiți Mc. Pamfil preotul și Valent diaconul; Sf. Ier. Flavian, arhiepiscopul Constantinopolului

Ap. 3 Ioan 1, 1-15 · Ev. Luca 19, 29-40; 22, 7-39 · glas 3

Apostolul — 3 Ioan 1, 1-15

3 Ioan 1, 1-15

1Preotul, către Gaiu cel iubit, pe care îl iubesc întru adevăr:

2Iubitule, mă rog să ai spor în toate și să mergi bine cu sănătatea, precum bine mergi cu sufletul.

3M-am bucurat mult când au venit frații și au mărturisit despre adevărul tău, așa cum umbli tu întru adevăr.

4Mai mare bucurie decât aceasta nu am, ca să aud că fiii mei umblă întru adevăr.

5Iubitule, cu credință faci oricâte faci pentru frați și aceasta pentru străini,

6Care, în fața Bisericii, au dat mărturie despre dragostea ta. Bine vei face să-i ajuți în călătoria lor, după cum se cuvine înaintea lui Dumnezeu.

7Căci pentru numele lui Hristos au plecat la drum, fără să ia nimic de la neamuri.

8Noi, deci, datori suntem să sprijinim pe unii ca aceștia, ca să fim împreună-lucrători pentru adevăr.

9Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, care ține să fie cel dintâi între ei, nu ne primește.

10Pentru aceea, când voi veni, îi voi pomeni de faptele pe care le face, defăimându-ne cu vorbe urâte; și nemulțumit fiind cu acestea, nici el nu primește pe frați, nici pe cei care voiesc să-i primească nu-i lasă, și-i dă afară din Biserică.

11Iubitule, nu urma răul, ci binele. Cel ce face bine din Dumnezeu este; cel ce face rău n-a văzut pe Dumnezeu.

12Lui Dimitrie datu-i-s-a mărturie de către toți și de către însuși adevărul; mărturie îi dăm și noi și știi că mărturia noastră este adevărată.

13Multe lucruri aveam să-ți scriu; totuși, nu voiesc să ți le scriu cu cerneală și condei,

14Ci nădăjduiesc să te văd în curând, și atunci vom grăi gură către gură.

15Pace ție! Prietenii te îmbrățișează. Îmbrățișați pe prieteni, pe fiecare după numele lui.

Evanghelia — Luca 19, 29-40; 22, 7-39

Luca 19, 29-40

29Iar când S-a apropiat de Betfaghe și de Betania, către muntele care se zice Muntele Măslinilor, a trimis pe doi dintre ucenici,

30Zicând: Mergeți în satul dinaintea voastră și, intrând în el, veți găsi un mânz legat pe care nimeni dintre oameni n-a șezut vreodată. Și, dezlegându-l, aduceți-l.

31Și dacă vă va întreba cineva: Pentru ce-l dezlegați?, veți zice așa: Pentru că Domnul are trebuință de el.

32Și, plecând, cei trimiși au găsit precum le-a spus.

33Pe când aceștia dezlegau mânzul, au zis stăpânii lui către ei: De ce dezlegați mânzul?

34Iar ei au răspuns: Pentru că are trebuință de el Domnul.

35Și i-au adus la Iisus și, aruncându-și hainele lor pe mânz, l-au ajutat pe Iisus să urce pe el.

36Iar pe când mergea El, așterneau hainele lor pe cale.

37Și apropiindu-se de poalele Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu, cu glas tare, pentru toate minunile pe care le văzuse,

38Zicând: Binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului! Pace în cer și slavă întru cei de sus.

39Dar unii farisei din mulțime au zis către El: Învățătorule, ceartă-ți ucenicii.

40Și El, răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga.


Luca 22, 7-39

7Și a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paștile.

8Și a trimis pe Petru și pe Ioan, zicând: Mergeți și ne pregătiți Paștile, ca să mâncăm.

9Iar ei I-au zis: Unde voiești să pregătim?

10Iar El le-a zis: Iată, când veți intra în cetate, vă va întâmpina un om ducând un urcior cu apă; mergeți după el în casa în care va intra.

11Și spuneți stăpânului casei: Învățătorul îți zice: Unde este încăperea în care să mănânc Paștile cu ucenicii mei?

12Și acela vă va arăta un foișor mare, așternut; acolo să pregătiți.

13Iar, ei, ducându-se, au aflat precum le spusese și au pregătit Paștile.

14Și când a fost ceasul, S-a așezat la masă, și apostolii împreună cu El.

15Și a zis către ei: Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paști, mai înainte de patima Mea,

16Căci zic vouă că de acum nu-l voi mai mânca, până când nu va fi desăvârșit în împărăția lui Dumnezeu.

17Și luând paharul, mulțumind, a zis: Luați acesta și împărțiți-l între voi;

18Că zic vouă: Nu voi mai bea de acum din rodul viței, până ce nu va veni împărăția lui Dumnezeu.

19Și luând pâinea, mulțumind, a frânt și le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceți spre pomenirea Mea.

20Asemenea și paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi.

21Dar iată, mâna celui ce Mă vinde este cu Mine la masă.

22Și Fiul Omului merge precum a fost orânduit, dar vai omului aceluia prin care este vândut!

23Iar ei au început să se întrebe, unul pe altul, cine dintre ei ar fi acela, care avea să facă aceasta?

24Și s-a iscat între ei și neînțelegere: cine dintre ei se pare că e mai mare?

25Iar El le-a zis: Regii neamurilor domnesc peste ele și se numesc binefăcători.

26Dar între voi să nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai tânăr, și căpetenia ca acela care slujește.

27Căci cine este mai mare: cel care stă la masă, sau cel care slujește? Oare, nu cel ce stă la masă? Iar Eu, în mijlocul vostru, sunt ca unul ce slujește.

28Și voi sunteți aceia care ați rămas cu Mine în încercările Mele.

29Și Eu vă rânduiesc vouă împărăție, precum Mi-a rânduit Mie Tatăl Meu,

30Ca să mâncați și să beți la masa Mea, în împărăția Mea și să ședeți pe tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel.

31Și a zis Domnul: Simone, Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu;

32Iar Eu M-am rugat pentru tine să nu piară credința ta. Și tu, oarecând, întorcându-te, întărește pe frații tăi.

33Iar el I-a zis: Doamne, cu Tine sunt gata să merg și în temniță și la moarte.

34Iar Iisus i-a zis: Zic ție, Petre, nu va cânta astăzi cocoșul, până ce de trei ori te vei lepăda de Mine, că nu Mă cunoști.

35Și le-a zis: Când v-am trimis pe voi fără pungă, fără traistă și fără încălțăminte, ați avut lipsă de ceva? Iar ei au zis: De nimic.

36Și El le-a zis: Acum însă cel ce are pungă să o ia, tot așa și traista, și cel ce nu are sabie să-și vândă haina și să-și cumpere.

37Căci vă spun că trebuie să se împlinească întru Mine Scriptura aceasta: "Și cu cei fără de lege s-a socotit", căci cele despre Mine au ajuns la sfârșit.

38Iar ei au zis: Doamne, iată aici două săbii. Zis-a lor: Sunt de ajuns.

39Și, ieșind, s-a dus după obicei în Muntele Măslinilor, și ucenicii l-au urmat.

TipiconalSursa: Anuar liturgic și tipiconal 2026

La Vecernie (duminică seara), nu este Catismă. La Doamne, ” strigat-am... se pun Stihirile pe 6: 3 din Octoih, glas 3, și 3 ale Sfinților, Slavă..., Și acum..., a Născătoarei, din Minei. Stihoavna toată din Triod. După: Acum slobozește..., Troparul Sfinților, glas 4, Slavă..., Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu (de la sfârșitul Mineiului, glas 4, duminică seară), Ectenia și Otpustul mare: Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu...

La Pavecernița mică nu se citește Canonul Născătoarei de Dumnezeu (în nicio seară până la Duminica întâi din Post), La Utrenie (luni dimineața), la Dumnezeu este Domnul..., se cântă Troparul Sfântului (de două ori), Slavă..., Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu (care s-a pus și la Vecernie). După prima Catismă, se pun Sedelnele Octoihului (sunt și la sfârșitul Triodului), iar după a doua Catismă se pun Sedelnele din Triod. Psalmul 50. Canoanele pe 14: cele din Octoih pe 10 și al Sfântului, din Minei, pe 4; dar, unde are Triodul Tricântare (Cântările 1, a 8-a și a 9-a), se lasă la o parte Canoanele Octoihului și se zice mai întâi Canonul din Minei, cu Irmosul, pe 6, apoi din Triod, cele două, pe 8. După Cântarea a 3-a, Sedealna Sfântului, Slavă..., Și acum..., a Născătoarei, din Minei. După Cântarea a 6-a, Condacul și Icosul Sfântului și Sinaxarul. După Cântarea a 9-a, Luminândele Octoihului (de luni, din Ceaslov). Psalmii Laudelor și Doxologia zilelor de rând (citită). Stihoavna toată din Triod. După Tatăl nostru..., Troparul Sfinților, glas 4, Slavă..., Și acum..., al Născătoarei (de la sfârșitul Mineiului, glas 4, luni la sfârșitul Utreniei), Ectenia și Otpustul mare.

La Liturghie, Fericirile pe 6, ale Octoihului (sau Antifoanele din toate zilele). Apostolul și Evanghelia de rând (luni, în săptămâna a 36-a după Rusalii, a Lăsatului sec de brânză). Chinonic: Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri...

La masă, în toate zilele acestei săptămâni, se dezleagă, și pentru mireni, și pentru călugări, la brânză, lapte, ouă și pește. Iar luni se mănâncă acestea de două ori pe zi.

Anuar liturgic și tipiconal 2026Pag. 106–107

Mineiul: 16 februarieSursa: Mineiul pe februarie, 1929 · text: Episcop Petru Pruteanu (slujbe.teologie.net)

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 6: 3 stihiri din Octoih și 3 stihiri ale Sfinților, glasul al 4-lea:

Podobie: Ca pe un viteaz...

Întocmai la număr cu Apostolii făcându-vă purtătorilor de chinuri, ați luat cugetare asemenea la râvnă cu dânșii, nespăimântându-vă de cruzimea cea fără de Dumnezeu a tiranilor; ci propovăduind pe Mântuitorul bărbătește și cu tărie, ați răbdat zdruncinarea membrelor cu nădejdea, culegând acum desfătările cele viitoare, preaînțelepților.

Biruind cu răbdarea împotrivirea celor fără de Dumnezeu, și cu multe feluri de munci luptându-vă, după vrednicie, ați luat cununa din mâna cea stăpânitoare de viață, îmbogățindu-vă acum cu moștenire netrecătoare, și împărățind împreună cu Mântuitorul și Stăpânul tuturor, în corturile cele veșnice, străluciților.

Împreună cu Pamfil de Dumnezeu cugetătorul, și Valent, Seleuchie, Daniil, Teodul, Isaia, Ieremia, Ilie și dumnezeiescul Porfirie, Pavel, Iulian, Samuil cel minunat, acum să se cinstească cu cântări de versuri, și cu multe feluri de laude, vitejii și pururea cinstiții mucenici.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Cu ploile Darului Duhului, strălucește-mi cugetul meu, Preacurată, ceea ce ai născut picătura, pe Hristos Dumnezeul nostru, Care șterge nelegiuirile oamenilor cu milostivirile, și îneacă izvorul patimilor mele prin rugăciunile tale, și mă învrednicește pârâului desfătării celei pururea vii.

A Crucii, a Născătoarei:

Mielușeaua ceea ce Te-a născut pe Tine, Mielule și Păstorule, dacă Te-a văzut pe lemn se tânguia, și ca o Maică către Tine striga: Fiule preaiubite! Cum Te-ai ridicat pe lemnul Crucii îndelung-Răbdătorule; cum Ți s-au pironit mâinile și picioarele, Cuvinte, de cei fărădelege; și sângele Ți-ai vărsat, Stăpâne?

Tropar, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANONUL

Facere a lui Teofan.

Cântarea 1-a, glasul al 4-lea

Irmos:

Adâncul Mării Roșii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israil cel dedemult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalic în pustie a biruit.

Cu puterea Preasfântului Duh, ceata cea cu numărul de doisprezece adunându-se, ca o purtătoare de biruință, vitejește a biruit tabăra cea vicleană și fără de Dumnezeu a celor rău credincioși.

Rușinatu-s-a vrăjmașul lovindu-se cu purtătorii de chinuri Mucenici, că deșertându-și cu amărăciune cumplită tolba, nu a putut să biruiască tăria vitejilor.

Îngrozirea nebuniei elinești o ați călcat Mucenici ai lui Hristos, fiind împodobiți cu dumnezeiască minte și înțelepciune, căreia n-au putut grăi potrivnicii, celor binecredincioși.

Slavă...

Dumnezeiescul și grăitorul de Dumnezeu Pamfil, având numire adevărată, a păzit legătura dragostei către Hristos neruptă până la moarte.

Și acum... a Născătoarei:

Socotindu-te cu toată credința, că ești norul, care ne-ai strălucit nouă Soarele dreptății, pe Fiul Tatălui cel Unul-Născut, totdeauna te fericim Născătoare de Dumnezeu, Prealăudată.

Cântarea a 3-a,

Irmos: Se veselește de Tine Biserica...

Împodobit ai fost întru buna-credință, cu fapta și cu cuvântul, și cu cinstita ungere a preoției, Mucenice al lui Hristos, Pamfile, de Dumnezeu înțelepțite.

Adunându-vă la o unire Mucenici ai lui Hristos, v-ați făcut ca o alăută peste tot bine tocmită, ce cântă cu bună versuire graiuri de mărturisire.

Slavă...

Alergând către semnul cinstitei chemări cerești, ca niște biruitori, ați luat cunună de la Stăpânul.

Și acum..., a Născătoarei:

Sălășluitu-S-a întru noi, Preacurată, Cel ce locuiește întru înălțime, că mai presus de fire luând din tine trup, S-a îmbrăcat.

Irmosul:

Se veselește de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu ești puterea mea Doamne, și scăparea și întărirea.

Sedealna, glasul al 3-lea.

Podobie: Spăimânta-tu-s-a Iosif...

Ceata celor doisprezece dumnezeiești Mucenici, cu adevărat, întrarmându-se cu tărie împotriva muncitorilor vrăjmași, cu armele credinței a biruit pe aceștia, și încununându-se cu cunună de la Dumnezeu, s-au numărat în ceata îngerilor, cu care împreună neîncetat se roagă, ca să mântuiască de năpaste și de scârbe, și de muncile cele veșnice, pe cei ce-i fericesc pe dânșii.

Slavă..., altă Sedealnă, glasul același.

Podobie: Cel ce Te-ai înălțat...

Fiind puși înaintea groaznicelor munci, pătimitorii Domnului cei viteji bucurându-se, cu cuget nespăimântat le-au suferit pe ele, nebăgând seamă de trup. Pentru aceasta au moștenit veșnica slavă rugându-se pururea pentru noi, care lăudăm luptele lor.

Și acum..., a Născătoarei:

Nu vom tăcea niciodată Născătoare de Dumnezeu, a lăuda cu mulțumire din inimă, milele tale Stăpână, noi robii tăi, strigând și zicând: Preasfântă Fecioară, grăbește de ne mântuiește, de vrăjmașii cei nevăzuți și văzuți, și de toată îngrozirea, că tu ești sprijineala noastră.

A Crucii, a Născătoarei:

Pe Tine, Cel născut din Tatăl Cel fără de început, ceea ce mai pe urmă Te-a născut cu trup, văzându-Te pe Cruce spânzurat Hristoase, striga: Vai mie preaiubite Iisuse, cum Cel ce Te slăvești ca un Dumnezeu de îngeri, de bunăvoie te răstignești acum de oamenii cei fărădelege? Te laud Fiule îndelung-Răbdătorule.

Cântarea a 4-a,

Irmos:

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptății, a stătut întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă puterii Tale, Doamne.

Lanțul mucenicilor Tăi, Stăpâne s-a arătat împodobit cu dumnezeieștile daruri ale proorocilor, și ale apostolilor, arătându-se prin purtarea de grijă, întocmai la număr cu dânșii.

De multe feluri de viețuiri adunându-vă, în scurtă vreme v-ați învrednicit a păzi deplin turnul Bisericii, cu un glas strigând: Slavă puterii Tale, Doamne.

Viclenirile și meșteșugurile tiranilor, n-au plecat pe mucenici, nici durerile muncilor nu i-au slăbit, pe cei ce cu osârdie strigau: Slavă puterii Tale, Doamne.

Slavă...

Ceata cea prealăudată a mucenicilor ocârmuindu-se cu mâna Stăpânului, pentru Dânsul a răbdat moartea cea de voie, strigând: Slavă puterii Tale, Doamne.

Și acum..., a Născătoarei:

Auzind dumnezeieștile graiuri, cele pentru tine Născătoare de Dumnezeu, și văzând săvârșirea lor, noi cei ce ne-am mântuit prin nașterea ta, strigăm ție: Bucură-te Fecioară cu totul fără prihană.

Cântarea a 5-a,

Irmos:

Tu Doamne lumina mea în lume ai venit, Lumina cea sfântă, Care întorci dintru întunericul necunoștinței, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credință.

Nesuferind a băga seamă de cele de pe pământ o Pamfile, ai luminat cu pătimirea dumnezeiasca viețuire, care din pruncie ai petrecut.

Valent cel împodobit cu dumnezeiești căruntețe, și cu înțelepciune, trăgându-se de neam din cetatea cea sfântă, ca un Mucenic s-a încununat.

Slavă...

Având gândul lui Hristos, ca unul ce ai avut numirea lui Pavel, prealăudate, nevoindu-te după lege, te-ai împodobit cu cununa mucenicilor.

Și acum..., a Născătoarei:

Îndreptat-ai Preacurată alunecarea Evei, născând pe Dumnezeu Cuvântul, Care a îndreptat căderea celor surpați la pământ.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Jertfi-voi Ție cu glas...

Cu moartea a cumpărat viața cea mai bună Samuil și Ilie, Daniil, și dumnezeiescul Ieremia, și pe lângă aceștia Isaia cel cu nume mare.

Întărindu-se vitejii cu nădejdile vieții celei veșnice, cu bucurie au răbdat zdruncinările trupurilor, cei ce au fost într-un număr cu dumnezeieștii Apostolii Tăi, Mântuitorule.

Slavă...

Luminător luminat acum a răsărit lui Dumnezeu Egiptul, care mai dedemult fiind acoperit cu întunericul cel adânc al necunoștinței, și s-a îmbogățit cu lumina cunoștinței de Dumnezeu.

Și acum..., a Născătoarei:

Munte te-a văzut pe tine Daniil, Preacurată, din care S-a tăiat Piatra ceea ce a sfărâmat chipul înșelăciunii, și a umplut toate marginile pământului de cunoștința lui Dumnezeu.

Irmosul:

Jertfi-voi Ție cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curățindu-se cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

CONDAC, glasul al 4-lea.

Podobie: Căutând cele de sus...

Iubind dumnezeieștile voiri ale lui Hristos, te-ai arătat tămăduitor credincioșilor, de Hristos iubitorule mărite înțelepte Pamfile, pentru aceasta și fericim a ta cinstită prăznuire, rugându-te nu înceta a te ruga pentru noi toți.

ICOS

Iată a răsărit luceafăr luminos, dumnezeiască pomenirea tarelui viteaz Pamfilie de Dumnezeu propovăduitorul, luminând vederile și inimile tuturor cu lumină neînserată, bucurându-ne, o iubitorilor de praznic, veniți să ne adunăm, și dumnezeiască ziua lui, ca o bună prăznuire de peste ani cu cântări să o încununăm, binecuvântând și lăudând pe Domnul, Cel ce l-a încununat pe dânsul după vrednicie. Că rugându-se nu încetează pentru noi toți.

SINAXAR

Întru această lună în ziua a șaisprezecea, pomenirea Sfinților Mucenici; Pamfil, Valent, Pavel, Seleuchie, Porfirie, Iulian, Teodul, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil și Daniil.

Stih: Pamfil decât toate, Cuvinte iubindu-te,

Și tăierea capului iubită o socoate.

Pavel, Seleuchie, și Valent, (de paharul tău dorind).

Văzând junghierea, bucurându-se tăierea sunt suferind.

Doi dumnezeiești mucenici către foc au fost sărind.

Amândoi un foc al dumnezeieștii dragoste hrănind.

Slugile înșelăciunii pe lemn au pironit,

Și pe Teodul, robul celui răstignit.

Prin numirile proorocilor și sfâșieturile mucenicilor.

Se laudă cincimea mărturisitorilor prin tăierea săbiilor.

În a șaisprezecea zi a lui Februarie.

Pe Pamfil îl taie ascuțișul sabiei.

Acești măriți mucenici, întru al șaselea an al goanei ce a făcut Dioclețian asupra creștinilor, au fost aduși la mucenicie, din multe cetăți și deprinderi și meșteșuguri și dregătorii, întru o credință a lui Hristos adunați fiind. Iar întru acest chip au fost prinși; că vrând ei să treacă prin porțile Chesariei, întrebându-i păzitorii ce erau la porți, cine sunt și din ce loc? Ei răspunseră că sunt creștini, și patria le este Ierusalimul cel de sus. Drept aceea îi prinseră, și-i duseră înaintea ighemonului Firmilian. Deci cei cinci mucenici egipteni, adică: Ilie, Ieremia, Isaia, SamuiI, și Daniil, după multe, munci primiră judecată de moarte de sabie, adică să-i taie. Tăindu-se împreună cu dânșii și Pamfil, și Seleuchie și Valent, și Pavel. Însă Porfirie cerșind trupul lui Pamfil stăpânului său, fu prins, și băgat în foc. Asemenea și Iulian îmbrățișând trupurile sfinților și sărutându-le, fu băgat și el în foc. Iar Teodul fiind răstignit pe un lemn, și-a săvârșit mucenicia sa. Și se face pomenirea lor în sfântă biserica cea mare.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici cei din Martiropoli, și Preacuviosul Maruta cel ce a făcut cetatea pe numele mucenicilor.

Stih: Numirea cu singur lucrul în orașul mucenicesc numit.

Prin mulțimea celor ce întru el prin sabie au mărturisit.

Maruta pe Dumnezeu foarte iubind.

Se bucură foarte, înaintea lui stând.

Acest cuvios Maruta, fu Episcop. Și a fost trimis de împăratul Teodosie, sol către împăratul perșilor. Deci pentru prisosul bunătății sale, de mare cinste învrednicindu-se la perși, mai vârtos, că și pe fiica împăratului, ce era ținută dr duh viclean, o a mântuit, a cerut moaștele sfinților ceia ce au suferit mucenicia în Persia, și zidind cetate pe numele lor, le-a pus pe ele într-însa, și cu câțiva ani în urmă, a adormit și el în ziua întru care a zidit cetatea. Deci și pomenirea sa se prăznuiește împreună cu mucenicii.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Flavian.

Stih: Vremea vieții celei deșarte săvârșind.

Flavian anii cei veșnici este viețuind.

Acest cuvios, Părintele nostru Flavian, ducându-se pe vârful unui munte, și făcându-și o chilioară, s-a închis într-însa. Și a petrecut acolo șaizeci de ani, fără să vorbească cu cineva și fără să se vadă de cineva; ci plecându-și cugetul la inima sa, gândea la Dumnezeu, și de la el lua toată mângâierea, după proorocia ce zice: Desfătează-te în Domnul, și-ți va da ție cererile inimii tale. Acesta avea un loc săpat, și pe acolo scoțând mâna, primea hrana ce i se aducea; însă ca să nu se vadă de cei de afară, avea săpat locul strâmb, ca în chip de cerc. Iar hrana sa era legume muiate, pe care le mânca odată în săptămână. Cu asemenea chip viețuind fericitul întregi șaizeci de ani, nu și-a schimbat nicicum hrana, nici această înaltă a sa petrecere. Deci prin acestea s-a îmbogățit de la Dumnezeu cu Darul minunilor, căci un preamare balaur a omorât prin rugăciunea sa, asemenea și o aspidă. Și a gonit dintr-o țarină mulțime de lăcuste ce erau să o prăpădească. Acesta și pe un tânăr îndrăcit l-a mântuit de dracul, și sânul unei femei vătămată de patima carchinului, o a vindecat, și pe unul lovit de un taur, și omorât, l-a înviat. Deci așa petrecând viața sa fericitul, a schimbat această vremelnică și ostenicioasă viață, cu acea veșnică și fericită, întru care acum se veselește.

Tot în această zi, pomenirea celui dintru sfinți, Părintelui nostru Flavian Patriarhul Constantinopolului.

Stih: De gânditoarele stânci picioarele sale neîmpiedicând.

Flavian la tine Dumnezeule este alergând.

Acesta a fost preot sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Constantinopol; și pentru multa sa înfrânare, și îmbunătățită petrecere, cu voința lui Dumnezeu, și cu alegerea împăratului, și a Singlitului, și a Sfântului sinod s-a hirotonisit Patriarh al acestei biserici. Iar prin voirea lui Dumnezeu, a fost scos de ereticul Dioscor, și de cei de un cuget cu el, după ce a ținut patriarhia un an și zece luni, și a fost trimis în surghiun. Întru care multe scârbe suferind pentru credința ortodoxă și căzând în boală, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, Sfântul noul cuvios și Mucenic Romano cel din Carpenisia mărturisind în Constantinopol la anul o mie șase sute nouăzeci și patru, prin sabie s-a săvârșit.

Stih: Ca la nuntă alergai la munci cu veselie.

Romane Mucenice, bine fie ție pentru a ta bărbăție.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos:

În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, cu pofta bunei credințe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinși, au strigat: Bine ești cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

Cu față luminată, și cu curăția cugetului, Mucenice, văzând mai-nainte bucuria ce te aștepta, ai defăimat muncile, zgâriindu-te fără de milă preafericite Porfirie.

Dumnezeu, Cel ce a mântuit pe cei trei tineri în cuptor, însuși Acela te-a primit adevărat ca pe o jertfă binemirositoare, pe tine cel ce te-ai ars de tot în foc pentru Dânsul, purtătorule de chinuri, fericite Porfirie.

Slavă...

Fiind împodobit cu tăria trupului și a sufletului, prealăudate Seleuchie, ai surpat toată puterea tiranului, strigând: Bine ești cuvântat Dumnezeul meu și Domnul.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca o Născătoare de Dumnezeu ești mai frumoasă decât toată zidirea. Că te-ai făcut adevărat lăcaș preasfânt lui Dumnezeu. Bine ești cuvântată între femei, Preacurată Stăpână.

Cântarea a 8-a,

Irmos: Mâinile întinzându-și...

Plecându-te tu legii lui Hristos, toate ai lepădat preaînțelepte Seleuchie, și te-ai făcut ca un ostaș pentru ortodoxie, și, purtând grijă de văduve, și de săraci, și strigând: Toate lucrurile lăudați pe Domnul.

Luminându-te cu rază înțelegătoare bătrânule, mărite Mucenice Teodule, te-ai făcut și slugă adevărată urmând Stăpânului, a Căruia Cruce poftindu-o, cu bucurie o ai răbdat, strigând: Binecuvântați toate lucrurile pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Arătându-te Iuliane lăcaș Dumnezeiescului Duh, te-ai împodobit cu bunătatea obiceiurilor, arătându-te plin de bunăcredință și de blândețe, și arzându-te de tot, cu credință strigai: Binecuvântați toate lucrurile pe Domnul.

Și acum..., a Născătoarei:

Fiind Cuvântul mai-nainte din Tatăl, fără de mamă S-a făcut al doilea din tine Preacurată fără tată, întrupându-Se Cel mai-nainte fără de trup, vrând pentru milostivire să mântuiască pe cei ce cântă: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Mâinile întinzându-și Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat, și puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de buna-credință, strigând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Hristos, Piatra cea netăiată...

Numai viața cea cerească poftind să aveți pătimitorilor, cu mare îndrăzneală ați defăimat pe cea vremelnică și trecătoare, și acum vă îndestulați de desfătarea cea mai bună și fericită.

Înlăuntrul livezii celei dumnezeiești dănțuiți acum cu osârdie, stând înaintea Izvorului strălucirilor, măriților mucenici; din care scoțând luminile, cu totul vă luminați.

Cu cuvântul cel dumnezeiesc curățind întinăciunile sufletelor voastre, și dezbrăcându-vă de hainele cele de piele, prin munci v-ați îmbrăcat cu haina mântuirii cea cu bună podoabă.

Slavă...

O, ceată de douăsprezece nume aducându-ți acum aminte către stăpânul Hristos, pentru toți cei ce săvârșesc cu credință pomenirea ta cea preafericită, roagă-te, să se învrednicească sălășluirea împreună cu tine.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca o Maică a Unuia Stăpânului, decât toate zidirile te-ai arătat mai presus Fecioară Marie. Pentru aceasta Preacurată toți credincioșii bucurându-ne, pururea cu cântările te slăvim.

Irmosul:

Hristos, Piatra cea netăiată de mână, cea de marginea unghiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te slăvim.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul


Versiunea: 0.4.4 · 75ad3a5 / 07.10.2026 - 09:23