SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile Octoihului 3 și ale Sfântului 3, glasul al 4-lea.

Podobie: Prealăudaților mucenici...

Prea filozofește, ai făcut desăvârșit cugetul tău singur stăpânitor patimilor, Leone preafericite, și ți-ai zugrăvit icoana sufletului cu feluri de bunătăți, și cu smerite obiceiuri. Pentru aceasta cerem de la tine, ca de la un păstor și, să ceri de la Dumnezeu pace lumii.

Nu te-ai temut de semeția lui Leon, întărindu-te cu puterea lui Hristos, preafericite, și i-ai rușinat nestatornicia sufletului, și mintea cea cu adevărat nemulțumitoare, și nedumnezeirea cea de tot eresul, și cugetul năravurilor lui cel viclean, Ierarhe.

Adaos te-ai făcut mucenicilor și Ierarhilor, celor credincioși preot, Preafericite. Că întru chinuri te-ai arătat nebiruit, ca un turn al bunei credințe nesurpat, și nemișcat, și apărător prea ortodox, propovăduind arătat cea negrăită Nașterea Domnului.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Izvor vieții veșnice, te cunoaștem Stăpână, ci cu darul tău înviază-mi sufletul, cel ce s-a uscat de patimi, și-l gătește a izvorî totdeauna ape de mântuire. Și acum pică-mi mie prin rugăciunea ta iertare greșelilor, și mă curățește, rogu-mă.

A Crucii, a Născătoarei:

Sabie a trecut prin inima mea o Fiule, zicea Fecioara, văzând pe Cruce pe Hristos spânzurat, și mă sfărâm Stăpâne, precum odinioară mi-a zis Simeon. Ci scoală-Te Nemuritorule, și mă preaslăvește cu Tine și pe mine Maica și roaba Ta, rogu-mă.

Tropar, glasul al 8-lea.

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curăției și luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Leone, înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Amândouă din Octoih, și al Sfântului pe 4.

CANONUL Sfântului.

Facere a lui Teofan.

Cântarea 1-a, glasul al 8-lea,

Irmos:

Să cântăm Domnului, Celui ce a povățuit pe poporul Său prin Marea Roșie, cântare de biruință, că S-a preaslăvit.

Sfințindu-te cu ungerea preoției, Preafericite, o ai împodobit pe dânsa cu feluri de bunătăți, Prealăudate.

Ca pe un strugur copt storcându-ți cugetul, ai pus înaintea tuturor pahar de veselie al înțelepciunii tale, Părinte.

Făcutu-te-ai moștenitor scaunului Apostolului Petru, purtându-te cu gândul lui, și cu râvna credinței, purtătorule de Dumnezeu.

Slavă...

Cu strălucirea dogmelor tale, ai risipit norul cel prea întunecos al eresurilor, Ierarhe al Domnului, de Dumnezeu cuprinsule.

Și acum..., a Născătoarei:

Fiind osândit cel întâi zidit pentru călcarea poruncii, l-ai mântuit Maica lui Dumnezeu, Preacurată, născând pe Mântuitorul.

Cântarea a 3-a,

Irmos: Doamne, Cela ce ai făcut...

Stâlp al Ortodoxiei, cu osârdie aducând ai ridicat la Biserica lui Hristos, preaînțelepte Leone, care ținându-l, risipește cetele și adunările cele fără de Dumnezeu ale ereticilor.

Umplându-te de ceresc și dumnezeiesc Dar, stai întru ajutor Părinte pentru dogmele Bisericii, luptându-te cu toate hulitoarele limbi ale ereticilor celor fără de Dumnezeu, mărite Leone preafericite.

Slavă...

Luminându-te Cuvioase cu lumina cea prealuminată, ai arătat Cuvântul omenirii celei negrăite și dumnezeiești, zicând: Că îndoită este firea lui și lucrarea lui Dumnezeu, Celui ce S-a întrupat.

Și acum..., a Născătoarei:

Înfrumusețatu-te-ai ca o mireasă cu frumusețile fecioriei, plină de daruri Fecioară, Maică nenuntită, că decât toată zidirea tu te-ai umplut de daruri, ca una ce ai născut pe Cuvântul cel pricinuitor tuturor.

Irmosul:

Doamne, Cela ce ai făcut cele deasupra crugului ceresc, și ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întărește întru dragostea Ta, că Tu ești marginea doririlor, și credincioșilor întărire, unule Iubitorule de oameni.

Sedealna, glasul al 3-lea.

Podobie: Pentru mărturisirea...

Strălucind cu dumnezeieștile dogme, ai răsărit lumii lumina ortodoxiei, întunericul eresurilor l-ai micșorat, Fericite, și mutându-te din viață, ai locuit în lumina cea neînserată, Leone Cuvioase. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei.

Dumnezeiesc cort te-ai făcut Cuvântului, singură Preacurată Fecioară Maică, cu curăția fiind mai presus de îngeri. Pe mine care decât toți m-am făcut țărână spurcată, de păcatele trupului curățește-mă cu rugăciunile tale, Preacurată, prin apele cele dumnezeiești, dându-mi mare milă.

A Crucii, a Născătoarei:

Mielușeaua Cuvântului cea nespurcată, Maica lui Dumnezeu cea nestricată, văzând pe Cruce spânzurat, pe cel ce a răsărit dintr-însa fără durere, tânguindu-se, precum se cuvine unei Maici, striga: Vai mie Fiul meu, cum pătimești; vrând să mântuiești pe om de patimile necinstei.

Cântarea a 4-a,

Irmos:

Cuvinte, din munte umbros, din una Născătoarea de Dumnezeu, cu dumnezeiască vedere, Proorocul mai-nainte a cunoscut că vrei să Te întrupezi. Și cutremurându-se mărea puterea Ta.

Leu cu adevărat te-ai arătat, Preafericite, gonind vulpile cele tulburătoare, și cu răcnetul cel împărătesc spăimântezi gândurile celor fărădelege.

Cu năvălirile dogmelor tale ai ascuns urmele eresurilor celor de Dumnezeu urâte, urmând adevărul cel ascuns, învățătorule de cele sfinte, Preacinstite.

Slavă...

Zori despre apus ai răsărit, de trei ori fericite, trimițând ca niște raze către Biserică cartea dogmelor bunei credințe, de Dumnezeu cugetătorule, și luminând sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Omoară pornirile patimilor mele Fecioară. Încetează preabună, tulburarea greșelilor, pierzând viforul păcatului, cu liniștea ta Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 5-a,

Irmos:

Pentru ce m-ai lepădat de la fața Ta, Cela ce ești lumină neapusă; și m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul? Ci mă întoarce, și la lumina poruncilor tale îndreptează căile mele, rogu-mă.

Propovăduitor te-ai făcut lucrărilor celor îndoite ale Mântuitorului Hristos, Fericite, căci ai zis, că lucrează întru amândouă firile aceea, ce are fieștecare cu împărtășirea celeilalte ce era împreună, cugetătorule de Dumnezeu, Ierarhe.

Slavă...

Cunoscut-ai pe Cuvântul, că este întocmai la o putere cu Tatăl. Și că S-a făcut trup, ai crezut de trei ori fericite, și ai propovăduit, că lucrează amândouă osebirile după potriva trupului, și a Dumnezeirii fără amestecare și fără schimbare.

Și acum..., a Născătoarei:

Taina cea mai-nainte de toți vecii, ce era cunoscută numai lui Dumnezeu a Se face Om, Cel ce stăpânește toate zidirile, și a Se întrupa fără schimbare, s-a văzut acum, că și a luat săvârșirea din tine Fecioară.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa...

Cel de acum următorul cinstitului Petru, și îmbogățit cu scaunul cel mai de sus al aceluia, care având râvnă fierbinte, cu îndemnarea dumnezeiască alcătuiește carte, care risipește frământătura și amestecarea eresurilor celor tulburătoare.

Slavă...

Un Fiu și Domn pe Hristos, Care mai-nainte de veci S-a născut din Tatăl, și pentru noi S-a născut din Fecioară, și S-a arătat de o fire cu noi, pe Acela L-ai propovăduit mai presus de fire; slujitorule al celor negrăite, de Dumnezeu cuprinsule.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe tine Preacurată, noi credincioșii mărturisindu-te a fi pricinuitoare mântuirii noastre, strigăm: Bucură-te Fecioară Mireasă. Bucură-te muntele lui Dumnezeu cel umbros, că tu ai izvorât lumii bucuria cea cu adevărat nesfârșită.

Irmosul:

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul, și Lui voi spune suferințele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăți și viața mea s-a apropiat de iad, și ca Iona mă rog: Dumnezeule din stricăciune scoate-mă.

CONDAC, glasul al 3-lea.

Podobie: Fecioara astăzi...

Pe scaunul Arhieriei șezând, Mărite, și gurile leilor celor cuvântători astupându-le cu dogme insuflate, lumina cunoștinței de Dumnezeu a cinstitei Treimi o ai luminat turmei tale. Pentru aceasta te-ai preamărit ca un dumnezeiesc tăinuitor al Darului lui Dumnezeu.

ICOS

Pe Tatăl și pe Fiul, și pe Sfântul Duh, o Lumină în trei strălucitoare, o Putere întreit Sfântă, o Dumnezeire, o Ființă, pe Aceasta propovăduindu-o, buzele cele viclene ale ereticilor până în sfârșit le-ai astupat, Leone de Dumnezeu înțelepțite. Și încă pe Preacurata Maica lui Hristos, de Dumnezeu Născătoare mărturisindu-o, mândria lui Nestorie și bârfirea o ai surpat. Pentru aceasta te-ai cunoscut în lume și în Roma, ca un dumnezeiesc tăinuitor al Darului lui Dumnezeu

SINAXAR

Întru această lună, în ziua a optusprezecea, pomenirea celui dintru sfinți, Părintelui nostru Leon Papa Romei.

Stih: Dumnezeiescul Leon sufletul său răsuflând,

Și în taberele drăcești frică este băgând.

În a optsprezecea zi Leon cel minunat,

Sufletul său Domnului și-a dat.

Acest minunat Părinte al nostru Leon, pentru nespusa sa curăție și înțelepciune, și bunătatea vieții sale, a fost hirotonit prin Darul Duhului Sfânt episcop și păstor în scaunul Romei celei vechi. Care după aceea arătând viață curată și plăcută lui Dumnezeu, și păstorind turma lui cu cuviință a stins încă desăvârșit și hulele ereticilor, pe vremea aceea a Sfântului Sinod ecumenic al patrulea din Calcedon, acelor șase sute și treizeci de părinți. Și așezând multe (lucruri) spre ajutorul credinței ortodoxe, și stricând dogmele ereticilor, care bârfeau de ziceau o lucrare și o voie întru Hristos Dumnezeul nostru. Iar fiindcă urâtorii aceia de Dumnezeu luptându-se încă asupra adevărului, se nevoiau ca să strice și să întoarcă dogmele cele insuflate de Dumnezeu ale dumnezeieștilor părinți; fericitul acesta plecându-se la rugăciunea Sinodului, și făcând multe zile post și priveghere, și rugăciune întinsă către Dumnezeu, și insuflându-se de făcătorul de viață Duh, a dat afară cu scrisoare pentru cei ce cercau atunci, propovăduind aievea îndoită lucrare, și două voiri întru Hristos Dumnezeul nostru, și trimițându-le acestea la Sinod cu epistola sa, pe care primindu-o, mulțumeau preacuvioșii părinți și socotindu-o ca un stâlp al ortodoxiei, și crezându-o ca și cum ar fi ieșit din gura lui Dumnezeu, și odihnindu-se într-aceasta Sfântul Sinod, se ridică și stătu împotrivă mai cu îndrăzneală, atât asupra cetei monofiziților, cât și asupra monoteliților, și birui cele cu multe chipuri meșteșuguri ale lor, și după acestea s-a împrăștiat sfânta adunare aceea a părinților. Iar minunatul Leon mai trăind încă, și strălucind ca un luminător cu faptele sale cele bune, întru adânci bătrânețe către Domnul s-a dus. Și se face soborul lui în sfânta Biserică cea mare.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici; Leon și Parigorie, care au pătimit în Patria Lichiei.

Stih: Parigorie dându-și trupul la chinuire,

Are ca cununi preamare mângâiere.

Leon de sus de la Dumnezeu putere trăgând,

Silnicele întinderi ca un leu era suferind.

Dintru acești doi mucenici, fericitul Parigorie, prin multe feluri de munci fiind muncit, a luat cununa cea nestricăcioasă a muceniciei, săvârșindu-se în Hristos. Iar fericitul Leon rămânând singur, nu suferea despărțirea Mucenicului Parigorie, și fiindcă n-a câștigat și el aceiași cunună a muceniciei, pentru aceasta cu amar suspina și se tânguia. Deci ieșind afară la locul unde erau îngropate moaștele Sfântului Parigorie lăcrima, și i se aprindea inima sa de dorul muceniciei. Apoi mutându-se de acolo, s-a dus la locul, unde se făcea soborul închinătorilor de idoli. Și văzând acolo candele și făclii, care dau multă lumină, le-a luat cu mâinile sale și le-a zdrobit, și aruncându-le pe pământ, le călca cu picioarele. Deci fiind prins, s-a înfățișat la stăpânitorul cetății, și fiind întrebat, a propovăduit pe Hristos Dumnezeu adevărat; pentru care a fost bătut tare cu vine de bou. Iar nevoitorul lui Hristos suferea cu atâta bucurie ca și când ar fi pătimit altul, și nu el. Și iarăși fiind bătut, a fost târât cu silnicie peste un pârâu uscat prăpăstios și greu de umblat; și luând voie a făcut rugăciune, și și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar muncitorii îndată luând cinstitele sale moaște, de sus le-au aruncat în prăpastie, și astfel s-a săvârșit Mucenicul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Agapit, Episcopul cetății Sinau mărturisitorul și făcătorul de minuni.

Stih: Agapite stăpânul pe care ai iubit.

Te cheamă pe tine în locul ce l-ai dorit.

Acest sfânt era pe vremea lui Dioclețian și Maximian, de loc din Capadocia, fiu de părinți creștini. Și tânăr aflându-se cu vârsta, s-a dus la o mânăstire de acolo, întru care se afla ca la o mie de monahi, de la care culegând feluri de bunătăți, precum strânge albina din feluri de flori, a stătut ispitit lucrător poruncilor Domnului, și și-a topit trupul cu postul și cu privegherea și cu înfrânarea despre celelalte. Căci în vremea de întregi optzeci de zile, mânca numai marule și cenușă în loc de pâine; dar și somnul l-a biruit, pe cât este cu putință omului. Acest cuvios era îndemânatic și lesnicios la ascultările fraților mânăstirii, și pe toți monahii îi avea și îi numea stăpâni ai săi. Pentru care s-a învrednicit a lua de la Dumnezeu Darul minunilor. Căci prin singură rugăciunea sa a omorât un balaur, și a vindecat o femeie ce era topită de boală. Pentru care era iubit, și lăudat de toți; despre care înștiințându-se împăratul Licinie că este tare cu trupul, l-a luat și nevrând, și l-a numărat între ostașii săi. Iar Sfântul și acolo aflându-se, nu părăsea sihăstreștile sale nevoințe, ci și ostășeștile slujbe fără de sminteală le săvârșea, și obișnuitele sihăstrești osteneli urma. Și nu numai nevindecatele și purtătoarele de moarte boli ale oamenilor vindeca; ci și ale cailor și ale boilor și a tot felul de dobitoace, cu singură pipăire și arătarea sa. Iar pe acea vreme muncindu-se cumplit pentru credința lui Hristos, Victorin și Dorotei, Teodul și Agripa, bunii biruitori mucenici, și alții mai mulți, a ales și fericitul acesta Agapit, a se face părtaș cu aceia, care s-au săvârșit întru Hristos prin sabie. Acesta s-a mântuit rănit fiind de o suliță, poate spre mântuirea a mai multora fiind păzit. Iar după ce a murit Licinie, și marele Constantin a luat cârmele ocârmuirii împărăției Romanilor, s-a întâmplat un lucru ca acesta: O slugă a împăratului vrednică, s-a cuprins de duh necurat, care striga și chema numele Sfântului acestuia Agapit. Deci împăratul aducându-l pe el în palat, îndată ce a făcut rugăciune s-a izgonit duhul necurat, și și-a câștigat sluga vindecare. Iar Sfântul n-a cerut alt dar de la împăratul, decât să fie slobod din oștire și să se ducă la dorita sa liniște, la care cerere s-a și plecat împăratul. Și întorcându-se Sfântul la liniștea sa, a trimis de l-a chemat pe el episcopul cetății Sinau și nevrând l-a hirotonisit preot; și nu după multă vreme mutându-se episcopul din viață, marele acesta din voință dumnezeiască și cu alegerea preoților și a tot poporul, s-a făcut episcop cetății Sinau. Și îndată ce s-a făcut Arhiereu, lucrător de mai mari minuni s-a făcut, și de proorocesc Dar s-a învrednicit; de care spre vederata arătare de proorociile, împreună și de mari facerile de minuni ale Sfântului, se cuvine să pomenim aici. Căci o femeie auzind de Sfântul, și dorind a-i câștiga binecuvântarea, a venit la el, și văzându-o Sfântul, i-a spus toate cele ce a făcut din copilărie, și sfătuindu-o, și întărindu-o, o a mântuit. Și pe un diacon oarecare al Iracliei din Tracia, care a venit spre binecuvântare, l-a dojenit că a stricat o fecioară. Și țarina lui Damian episcopul Silandiei, râul ce curgea pe acolo iarna, o îneca; iar Sfântul Agapit prin rugăciunea sa, a întors râul pe alt loc, și așa a rămas țarinile episcopului nevătămate. Și alte multe minuni a făcut Sfântul, pe care le cuprinde istoria sa; peste o sută. Acesta și cu singura pipăirea mâinii, și cu singura umbra trupului, și cu singur cuvântul său, a vindecat boli nevindecate. Deci bine și cu plăcere de Dumnezeu viețuind, și plin de zile făcându-se, s-a odihnit în Domnul.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Piulie, prin sabie s-a săvârșit.

Stih: Piulie a zis: Spre toate eram nădăjduind.

Însă nici o pagubă n-am pătimit tăiat fiind.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos:

Tinerii evreiești, au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală, și focul în rouă l-au schimbat, strigând: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

Genelor nu ți-ai dat somn, până ce ai smuls din rădăcină rătăcirea lui Eutihie celui fără de minte, strigând: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

Slavă...

Un Ipostas în două firi, teologhisind pe Hristos, cu două lucrări și cu două voiri, acum cânți: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

Și acum..., a Născătoarei:

Acum scap la tine Maica lui Dumnezeu, fiind legat strâns cu lanțurile greșelilor mele. Pentru milostivirea milei mântuiește-mă, pe cel ce-ți strig: Bine este cuvântat Rodul pântecelui tău, Preacurată.

Cântarea a 8-a,

Irmos: De șapte ori cuptorul...

Ca un soare cu totul luminos, de la apus ai răsărit, care lucru grăitorule de Dumnezeu arătat este străin, că de față ai uscat amestecarea și tulburarea lui Eutihie, și ai tăiat osebirea lui Nestorie, învățând să creadă într-un Hristos în două firi, neosebit, neschimbat și neamestecat.

Îndemnându-te de Dumnezeu, ai însemnat învățăturile bunei credințe ca pe niște lespezi scrise de Dumnezeu, arătându-Ie la dumnezeiescul popor, și la Sinodul cinstiților învățători ca un al doilea Moise, strigând: Preoți lăudați, tineri binecuvântați, noroade preaînălțați pe Hristos în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Întrupat ai cunoscut, Cuvioase, pe Cuvântul Tatălui, Cel mai-nainte neîntrupat, Unul-Născut fără de începere, sub vreme pe Cel mai presus de vreme, însă cuprins după trup iar ca un Ziditor necuprins, înveți strigând: Preoți binecuvântați, noroade preaînălțați pe Hristos în veci.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu îmbrăcămintea trupului S-a întrupat Dumnezeu din sângiurile tale Preacurată, Cel ce a luminat Cerul cu frumusețile luminătorilor, cu soarele și cu luna, arătându-te pe tine alt Cer însuflețit. Pe Care tinerii bine-L cuvintează, preoții Îl laudă, noroadele Îl preaînalță întru toți vecii.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

De șapte ori cuptorul, muncitorul Haldeilor, l-a ars nebunește, pentru cinstitorii de Dumnezeu. Iar văzându-i pe aceștia cu putere mai bună mântuiți, Făcătorului și Mântuitorului a strigat: Tineri bine-L cuvântați, preoți lăudați-L, noroade preaînălțați-L întru toți vecii.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Spăimânta-tu-s-a de aceasta...

Strălucești acum învățătorule de tainele lui Hristos, fiind împodobit cu cununa bunei credințe, și ca un preot credincios ești adevărat îmbrăcat cu dreptate, dănțuind în raiul desfătării, dumnezeiescule; neîncetat roagă pe Stăpânul pentru turma ta.

Unde sunt acum șederile cele mai de sus și scaunele, și cetele Patriarhilor, acolo tu după vrednicie, te-ai sălășluit Părinte Leone, preafericite, ca un adevărat Patriarh, fiind luminat cu credința și cu Darul. Pentru aceasta toți pururea te fericim.

Slavă...

Depărtându-te de viforul vieții te-ai apropiat de Hristos, Leone prea-alesule, odihnindu-te în locul verdeții, unde este râul desfătării, și lumina cea neînserată, și veselia cea nespusă și bucuria cea veșnică.

Și acum..., a Născătoarei:

Viață ajunsă la vreme îmi culeg nefăcându-mi-se stricăciune de pomul cunoștinței. Că tu Preacurată ai odrăslit pe Hristos, Pomul vieții, Care a dat a cunoaște toți intrările vieții. Pentru aceasta Preacurată, pe tine Născătoare de Dumnezeu credincioșii te slăvim.

Irmosul:

Spăimântatu-s-a de aceasta Cerul, și marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu s-a arătat oamenilor trupește, și pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngerești și omenești te slăvim.

LUMINÂNDA

Podobie: Femei auziți glas...

Ca un leu te-ai arătat, și în cuvinte, și în fapte, cu împărătescul răcnet al dogmelor, spăimântând sfaturile necredincioșilor, ca pe niște măiestrii ale vulpii, și veselind sinodul părinților celor de Dumnezeu aleși, preaînțelepte Leone.

A Născătoarei:

Șarpele cel viclean ce mi-a zavistuit odinioară locuirea viețuirii din Eden, și m-a scos dintr-însul; prin dumnezeiască nașterea ta, Preasfântă Maică Fecioară, căzând s-a omorât. Iar eu iarăși m-am suit către mărirea ce o pierdusem.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.