SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile Octoihului 3, și ale Sfântului 3, glasul al 8-lea.

Podobie: Mucenicii Tăi, Doamne...

Cu lumina cuvintelor a luminat Arhip popoarele, și le-a mântuit dintru întunericul necunoștinței, și prin chinuire călcând pe vrăjmașul, a alergat către Lumina cea neapusă, și acum se veselește împreună cu îngerii. Cu ale Căruia rugăciuni, Stăpâne, dă tuturor mare milă.

Târându-te Fericite, și îmboldindu-te, și cu tot felul de chinuri fiind înconjurat, nu te-ai lepădat de Hristos, nici idolilor nu le-ai dat cinste. Pentru aceasta ai ajuns încununat, rugându-te totdeauna să ni se dea tuturor mare milă.

Cu dumnezeieștile vărsări ale sângiurilor, Mucenice, ai sfințit pământul, și cu rănile tale ai rănit vicleana mulțime a dracilor, și izvorând neîncetat vindecări, tămăduiești patimile cele cumplite, de Dumnezeu cugetătorule. Pentru aceasta cu rugăciunile tale, Fericite, cere tuturor mare milă.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Cugetele îmi sunt necurate, buzele viclene, și faptele îmi sunt de tot spurcate. Și ce voi face? Cum voi întâmpina pe Judecătorul? Stăpână Fecioară, roagă-te Fiului și Ziditorului tău și Domnul, ca întru pocăință să-mi primească sufletul, ca un Milostiv.

A Crucii, a Născătoarei:

Junicea cea Preacurată, văzându-și Vițelul spânzurat pe lemn de bunăvoie, tânguindu-se, cu jale striga: Vai mie preaiubitul meu Fiu! Ce răsplătire Ți-a dat Ție poporul cel nemulțumitor al evreilor, vrând să mă lase fără de Tine, Fiul meu preadorite?

Troparul, glasul al 3-lea.

Apostole Sfinte Arhipe, roagă pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșale, sufletelor noastre.

LA UTRENIE

CANOANELE

Ale Octoihului. Și al Sfântului pe 4.

CANONUL Sfântului

Facere a lui Iosif.

Cântarea 1-a, glasul al 4-lea,

Irmos:

Adâncul Mării Roșii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israil cel dedemult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalic în pustie a biruit

Fulgerând cu lumina darului Pavel cel preaînțelept, ca pe o rază luminoasă te-a lăsat fericite Arhipe, ca să gonești prin Duhul, întunericul cel prea-adânc al mulțimii dumnezeilor.

Cu dumnezeieștile împletiri ale cuvintelor propovăduitorului Pavel te-ai vânat, și din adâncul răutății pe noroade le-ai scos vii, de Dumnezeu grăitorule, și le-ai adus la masa cea dumnezeiască vânare cuvântătoare.

Slavă...

Fiind îmbrăcat cu haina dumnezeiescului Dar, Arhipe, pe cei ce au fost dezbrăcați de slavă dumnezeiască, i-ai îmbrăcat cu haina nestricăciunii și a mântuirii, Mărite, ca cu o podoabă dumnezeiască.

Și acum..., a Născătoarei:

Grăitorii de Dumnezeu, Preacurată, văzând cu ochii cei proorocești mai-nainte taina cea înfricoșată a Nașterii tale celei mai presus de gând, în multe chipuri o au propovăduit.

Cântarea a 3-a,

Irmos: Se veselește de Tine Biserica...

Fiind aprins prin cuget cu focul Mângâietorului, ai ars materia cea amară a nebuniei idolești, Arhipe prealăudate.

Credincios rob al lui Hristos te-a mărturisit dumnezeiescul Pavel, Arhipe, și propovăduitor sfințit, și ostaș biruitor.

Slavă...

Viața ta cea luminată, a strălucit cu luminile faptelor celor bune, aducând la lumină pe cei ce curat pe tine te cinstesc Arhipe.

Și acum..., a Născătoarei:

Locaș prealuminat te-ai arătat Preacurată de încăperea lui Dumnezeu, și sălășluire curată, și loc de petrecere lui Dumnezeu, după cuviință.

Irmosul:

Se veselește de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu ești puterea mea Doamne, și scăparea, și întărirea.

Sedealna, glasul 1.

Podobie: Mormântul Tău...

Făcându-te ucenic lui Pavel, de Dumnezeu purtătorule, ai luminat noroadele a lăuda Treimea; iar capiștile cele pierzătoare le-ai surpat cu Darul. Și nevoindu-te cu tărie, bucurându-te ai luat cununile rugându-te lui Hristos pentru noi, Mucenice Arhipe.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Povățuiește-ne pe noi la calea pocăinței, cei ce ne abatem pururea la reaua cale a răutăților, și mâniem pe Preabunul Domn, neispitită de nuntă binecuvântată Marie, scăparea oamenilor celor fără de nădejde; locașul lui Dumnezeu.

A Crucii, a Născătoarei, asemenea:

Mielușeaua cea Preacurată, văzând pe Mielul și Păstorul mort spânzurat pe Cruce tânguindu-se ca o Maică, și văitându-se, zicea: Cum îți voi suferi Fiul meu pogorârea cea mai presus de cuvânt, și patimile cele de bunăvoie, Preabunule Dumnezeule.

Cântarea a 4-a,

Irmos:

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptății, a stătut întru a sa rânduială; precum se cuvine strigând: Slavă puterii Tale, Doamne.

Gonaciul cel fărădelege pe tine cela ce învățai cele dumnezeiești, și înfruntai de față pe cei fără de Dumnezeu, te-a supus la chinuri, și la bătăi, și la multe feluri de munci, Arhipe mărite.

Petrecându-ți viața cu fericire, Fericite, cu adevărat te-ai învrednicit a afla sfârșit fericit, că te-ai făcut mărturisitor lui Hristos prea-viteaz, răbdând durerile trupului.

Slavă...

Putrejunea nedumnezeirii, care se întindea la plinirea credincioșilor o ai încetat, cu sarea cea îndulcitoare a cuvintelor tale, și bucurându-te strigai: Slavă puterii Tale, Doamne.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca un munte umbros te-a văzut pe tine odinioară Avvacum, cea cu totul fără prihană, purtând pe Cuvântul, Care umbrește pe toți de văpaia greșelilor și de arsura păcatelor, Fecioară.

Cântarea a 5-a,

Irmos:

Tu Doamne lumina mea în lume ai venit, Lumina cea sfântă, Care întorci dintru întunericul necunoștinței, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credință.

Cu dumnezeiești fulgerele preaînțeleptei propovăduiri ai luminat pe cei cuprinși de noaptea necunoștinței, de Dumnezeu cugetătorule, preafericite.

Dumnezeiescul râu ieșind din inima ta, a înecat râurile înșelăciunii, și a adăpat cugetele și inimile credincioșilor.

Slavă...

Întărindu-te cu bune nădejdi, ai răbdat, fiind târât de patru ori, și ai sfințit pământul cu sângiurile tale, cuprinsule de Dumnezeu, Arhipe.

Și acum..., a Născătoarei:

Numai pe tine te-a ales Domnul din toate neamurile, Născătoare de Dumnezeu, și din tine S-a întrupat, îndumnezeind firea omenească.

Cântarea a 6-a

Irmos: Jertfi-voi Ție cu glas...

Vicleanul tiran neslăbindu-te nicidecum de îngroziri fără de milă, te-a rănit cu bătăi, cugetătorule de Dumnezeu, care te uitai către mărirea ce ți-a dat ție Hristos, slăvindu-te pe tine.

Cetele vrăjmașilor celor nevăzuți, cu rănile trupului tău le-ai rănit fericite Arhipe, și înfruntând pe tirani, le-ai sfâșiat inima ca cu niște zgârieturi.

Slavă...

Cei ce credeau în pietre cu inimă nesimțitoare, te-au lovit cu pietre pe tine, fericite Arhipe, care ai mărturisit pe Piatra vieții, și ai sfărâmat întărirea înșelăciunii, Mucenice preamărite.

Și acum..., a Născătoarei:

Dezbrăcându-se de viață, s-a îmbrăcat cu moartea Adam în rai, Fecioară, iar prin nașterea ta cea purtătoare de viață, s-a făcut nemuritor, Preasfântă Mireasă a lui Dumnezeu.

Irmosul:

Jertfi-voi Ție cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curățindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

CONDAC, glasul al 4-lea.

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Ca pe o stea mare avându-te pe tine Biserica Arhipe, luminându-se cu razele minunilor tale, strigă către tine: Izbăvește pe cei ce cu credință cinstesc pomenirea ta.

ICOS

Lăudându-te verhovnicul Pavel pe tine Arhipe, a fi rob credincios lui Hristos, arătat scrie laudele, și te mărturisește ca pe un împlinitor al Cuvântului, și sfințit, și propovăduitor preaînțelept. Iar noi toți te vedem astăzi sfeșnic nestins, luminând lumii, Apostole. Pe care și Apfia te-a cunoscut bine, că ești luminător prealuminat de la lumina cea dintâi, purtătorule de lumină, ce luminezi ca cu făclii, pe cei ce strigă: Mântuiește, pe cei ce cu credință cinstesc pomenirea ta.

SINAXAR

Întru această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfinților Apostoli; Arhip, Filimon și Apfia.

Stih: Arhip de Piatra cea din marginea unghiului a dorit,

Pentru a căreia dragoste cu pietre a se împroșca a primit.

Pe Filimon cel ce a iubit locul verdeții celei frumoase.

ÎI bat cu toiege verzi spinoase.

Pe Apfia o bat întinsă pe pământ.

Care la Cer avea ochii inimii privind.

În a nouăsprezecea zi a murit.

Arhip, cu pietre fiind lovit.

Aceștia au fost pe vremea împărăției lui Neron, ucenici fiind lui Pavel Apostolului. Și întâmplându-se serbarea Artemidei în Colose, care este cetatea Frigiei, și făcând Apostolii doxologia în biserică, veniră asupra lor slujitorii idolilor, și fugind alții, ei singuri rămaseră de-i prinseră, și-i aduseră la ighemonul Androcli. Deci numaidecât puse la bătaie pe Arhip, și nevrând să jertfească la idolul, ce se numea Min, îl îngropară până la brâu, și așa îl uciseră cu pietre, împuns fiind întâi de copii cu ace. Iar Sfântul Filimon și Apfia munciți fiind cu multe feluri de munci, s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici; Maxim, Teodot, Isihie și Asclipiodota.

Stih: Împreună nevoitorilor treime bine întărită.

Se îmbărbătează ție și până la tăiere treime mărită.

Hristos pe Asclipiodota o a încununat.

Căreia capul prin sabie i s-a tăiat.

Aceștia stând înaintea ighemonului, și neplecându-se a se lepăda de Hristos, la multe chinuri de munci au fost supuși. Mai întâi pe lemn au fost spânzurați, și cu unghi de fier zgâriați; apoi din cetate în cetate mutându-se și târându-se, au fost dați la fiare prea crude. Iar sfintei Asclipiodotei bătându-i-se piroane prin urechi și pe lemn fiind întinsă, a biruit muncile. Pentru care amândoi au fost loviți cu pietre, și fiind târâți pe locuri zgrunțuroase, de sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Ravula.

Stih: Ravula sfaturile dracilor nelucrătoare făcându-le cu adevărat.

Din aceste de aici s-a mutat prin dumnezeiescul sfat.

Sfântul Părintele nostru Ravula, s-a născut în cetatea Samosata, învățându-se de oarecare Varipsava, bărbat preamărit; care vorbind limba siriană, și din tânăra vârstă toată bunătatea întrebuințând, s-a îmbrăcat cu viața monahicească; și osebindu-se, prin munți și peșteri petrecea ca marele Ilie și ca marele Ioan Botezătorul. Iar după câțiva ani, ducându-se la Fenicia cu altul oarecare, și strălucind mai luminat cu bunătățile, și fără să voiască s-a făcut arătat tuturor. Pentru aceasta și cu ajutorul împăratului Zinon, și cu al lui Ioan episcopul Beritului, mare mânăstire în mijlocul muntelui a făcut. Atuncea dar ca Pavel și Varnava, sau zicând ca Petru și Ioan, Ravula și cei împreună cu el, se aflau în mijlocul nebunilor închinători de idoli și pe de o parte dojenindu-i, iar pe de alta sfătuindu-i, mai pe toți locuitorii de acolo i-au adus la cunoștința lui Dumnezeu. Deci aceasta mai întâi a stătut faptă vestită a Fericitului. Iar după moartea lui Zinon, a luat sceptrul împărăției Anastasie. Deci iarăși cu ajutorul acestuia, a făcut altă mânăstire numită Ravula, și aceasta în Vizantia; și împreună cu acestea, și alte multe mânăstiri a așezat în multe feluri de locuri. Acest fericit era cu trezvie întru toate, cucernic, blând, primitor, fără de mânie, milostiv, iubitor de frați, și către toți îndurat. Și cu orice fel de patimă de ar fi intrat vicleanul diavol pe ascuns cu vreo patimă ca să-l supere, el fiind foarte bine știutor al Scripturii celei vechi și al celei noi, alegând zicerile cele potrivite patimii și făcându-le, izgonea supărarea lui; căci astfel era Fericitul. Și a trăit până la vremea lui Iustinian cel mare, cel după Iustin, care a zidit sfânta Sofie. Și ajungând la optzeci de ani, și puțin ceva mai trăind, a auzit glas de sus zicându-i lui: Veniți către mine toți cei osteniți și însărcinați, și eu vă voi odihni pe voi. Acest glas auzindu-l, și bolnăvindu-se puțin, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuvioșilor părinților noștri și mărturisitori; Evghenie, și Macarie.

Stih: Ca niște odrasle de bun neam în pământul celor fericiți.

Locuiesc împreună Evghenie și Macarie cei preamăriți.

Când din pronie dumnezeiască a împărățit în Vizantia Iulian Paravatul, toți creștinii fugeau și se ascundeau ca să nu vadă spurcatele jertfe ce aducea necuratul la idoli. Iar elinii cei de un cuget cu el, nu numai că făceau desfrânări împreună cu dânsul, și cu acestea se făcea pe sine și materie și ațâțare veșnicului foc al muncilor, ci încă și pe creștini nevrând îi silea ca să facă aceleași desfrânări. Atuncea Macarie și Evghenie, slugile lui Hristos fiind prinși, au mărturisit pe Hristos înaintea lui, că este Dumnezeu adevărat. Iar pe el, rău credinciosul și păgânul l-a mustrat ca pe un călcător de credința lui Hristos, și că s-a făcut elin și închinător de idoli. Pentru care pornindu-se spre mânie și poruncind ca să-i lege cu curele subțiri, i-au spânzurat cu capetele în jos. Și multe ceasuri îi afuma pe ei cu fum iute de balegă, ticălosul. Apoi roșind în foc foarte, un grătar de fier, a poruncit ca pe acela sfinții goi să se întindă; iar fericiții la Cer ochii ridicându-și, și de dumnezeiască putere fiind păziți, mustrau nebunia lui, nevătămați rămânând. Atuncea legându-i pe ei cu lanțuri de fier, i-au trimis pe ei în surghiunie la Mauritania. Iar mucenicii în surghiunie călătorind, se bucurau izgonindu-se pentru Hristos; și cântând împreună: Fericiți cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului, și se veseleau cu duhul. Deci după ce au ajuns acolo, s-au suit la un loc înalt singuri petrecând. Iar cei de loc le zicea lor: Fugiți fraților departe de locul acesta, că un balaur rău locuiește întru el, pierzător celor ce se apropie. Iar sfinții le-au zis: Arătați-ne nouă peștera întru care locuiește fiara. Deci i-au dus pe ei și le-au arătat de departe peștera. Și plecând genunchii la pământ, au făcut rugăciune fericiții; și îndată pogorându-se fulger din Cer, l-a ars pe el, de îndată ce a ieșit afară; încât și țărâna pământului, împreună cu el s-a topit, și văzduhul de silnică vătămătoarea necurățenie s-a umplut. Această minune văzându-o cei de loc, elini fiind, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos. Și intrând sfinții în peștera balaurului, făceau rugăciuni întregi treizeci de zile, neavând ceva spre mâncare și băutură. Ci mai pe urmă a venit glas, zicând: Robi ai adevăratului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos; apropiați-vă de piatra aceasta de lângă voi; iar ei apropiindu-se au văzut într-însa lumină, și despicându-se piatra în două, a ieșit multă apă, din care scoțând sfinții, și spre sațiu îndestulându-se, s-au ușurat îndată și de foame și de sete. Și în ziua a treizecea, au cerut prin rugăciune sfinții ca să fie dezlegați și să petreacă împreună cu Hristos. A căror rugăciune auzindu-o Domnul, i-a mutat pe amândoi, slăvind și binecuvântându-l pe el.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Conon.

Stih: Conone Cuvioase deși a suferi lupta ai știut.

Dar încă și plată mare de la Domnul ai avut.

Acesta era cilician cu neamul, și tânăr cu vârsta fiind, s-a dus la o mânăstire numită Pentuela, ce este aproape de Iordan, preot făcându-se, și la cea mai desăvârșită sihăstrie ajungând. Deci fiindcă minunată bunătatea lui s-a făcut cunoscută lui Petru Arhiepiscopul Ierusalimului ce era atunci. A fost rânduit de el ca să boteze pe toți cei ce mergeau la Iordan. Deci îi ungea pe ei cu Sfântul mir și-i boteza. Dar pentru că ungea cu Sfântul mir și femei, se smintea ca un om, și pentru aceasta voia ca să se ducă din chinovie. Deci de câte ori punea cuget ca să se ducă, i se arătă fericitul Ioan Botezătorul și Mergătorul înainte al Domnului, zicându-i: Rabdă bătrânule, și te voi ușura de război. Deci într-una din zile, a venit ca să se boteze o tânără persană, care era atâta de frumoasă și împodobită, încât nu putea Sfântul goală să o ungă cu Sfântul mir. Deci zăbovindu-se două zile fecioara nemiruită și nebotezată, a auzit Arhiepiscopul de aceasta, și s-a spăimântat de bătrân, și pentru aceasta voia ca să rânduiască femeie spre aceasta; ci nu era cu putință, căci nu primea locul. Iar bătrânul luându-și cojocelul, s-a dus zicând: Nu voi mai sta în locul acesta. Deci l-a întâmpinat pe el cinstitul mergător înainte afară de Chinovie, și i-a zis lui cu glas lin: întoarce-te la mânăstirea ta, și te voi ușura de război. Atuncea Avva Conon îi zice lui cu mânie: Crede, nu mă întorc; căci de multe ori te-ai făgăduit că mă vei ușura și nimic ai făcut. Deci ținându-l pe el dumnezeiescul Mergător înainte, și dându-i în laturi hainele, l-a pecetluit cu semnul Crucii pe sub buricul său, și i-a zis: Crede mie Avva Conon, voiam ca să aibi plată pentru acest război; iar acum întoarce-te, nimic îndoindu-te pentru aceasta. Deci întorcându-se bătrânul la Chinovie, a doua zi, ungând cu untdelemn a botezat pe persană, neprivind că era femeie. Deci mai viețuind Cuviosul alți douăzeci de ani, și la vârful nepătimirii ajungând, încât să fie socotit mai presus de om a adormit cu pace.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei maicii noastre Filotiei celei din Atena. Vezi viața ei la noul Limonar.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne, și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos:

În cuptorul persienesc, tinerii lui Avraam, cu pofta bunei credințe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinși, au strigat: Bine ești cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

Purtând graiurile cele dumnezeiești și de Dumnezeu înțelepțite, cu cunoștința adevărului ai izgonit din suflet întunericul necunoștinței, luminând pe cei ce s-au supus la cuvântul tău cel cinstit, prin darul înțelepciunii, Preafericite.

În groapă adâncă te-a băgat Mucenice, mulțimea necredincioșilor, și te-a omorât cu pietre fără de milă, pe tine care cântai: Bine ești cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

Slavă...

Pământul a primit sângele tău, care s-a vărsat Mucenice, izvorând ape de tămăduiri credincioșilor; iar Cerul a primit duhul tău cel fericit Arhipe, punându-l în numărul sufletelor, purtătorule de chinuri.

Și acum..., a Născătoarei:

Domnul, Care înconjură pământul cu negură și Cerul cu nori, din sângiurile tale Fecioară S-a îmbrăcat cu trup muritor, vrând să îmbrace pe om cu podoaba slavei celei nemuritoare.

Cântarea a 8-a,

Irmos: Mâinile întinzându-și...

Pavel cu laude cinstite lăudându-te pe tine, mărite Arhipe, întocmai cu dânsul ostaș te-a scris, și împlinitor lucrurilor dumnezeiești, slujindu-i lui, și cu credință cântând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cu cuvinte de cinste te-a îndemnat către mucenicie, Apfia, cea vrednică de laudă, iubindu-te pe tine Mărite ca pe un fiu curat. Cu care dimpreună cu adevărat locuiești la împărățiile cele de sus, cântând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Cei ce erau prunci la minte, pe tine care aveai minte, te-a dat de batjocură pruncilor, Arhipe, care te nevoiai foarte tare, și de dânșii te îmboldeai fără de milă, și strigai: Toate lucrurile Domnului lăudați pe Domnul.

Și acum..., a Născătoarei:

Adam pentru o mâncare s-a făcut mort, culegând moarte, din pomul cunoștinței, dar prin tine Preacurată s-a înviat, și desfătarea raiului iarăși a luat, strigând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Mâinile întinzându-și Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat, și puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de buna-credință, strigând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Hristos, Piatra cea netăiată...

Ca să moștenești veșnica slavă, purtătorule de chinuri, ai defăimat mărirea cea pământească și nestatornică și trecătoare, și ai mers către Hristos, mărindu-te cu slava Lui.

Ca cel ce ai fost ucenic verhovnicului Apostolilor, lui Pavel înțelepțitului, grăitorului de Dumnezeu, împreună cu dânsul bucurându-te, Preafericite, moștenești desfătarea cea veșnică, podoaba Colosenilor.

Cunună de biruință ai pus pe creștetul tău, de Dumnezeu cugetătorule, și te-ai îmbrăcat cu porfiră vopsită din sângiurile tale, Arhipe, și cu Hristos veselindu-te, împreună împărătești cu Dânsul, preafericite.

Slavă...

Adunatu-s-a norod la pomenirea ta cea purtătoare de lumină, ca să laude pe Dătătorul de bine și Mântuitorul, și ostenelile tale cele vitejești Arhipe, care bărbătește le-ai răbdat, biruind pe cel cu multe măiestrii.

Și acum..., a Născătoarei:

Ceea ce ai purtat în brațe pe Hristos, Care toate le poartă cu semnul voirii, pe Acesta roagă-L Preacurată ca pe un Fiu al tău, să mă mântuiască din mâna vrăjmașului, și pentru adâncimea milei, să mă îmbrățișeze și să mă mântuiască.

Irmosul:

Hristos, Piatra cea netăiată de mână, cea din marginea unghiului; din tine muntele cel netăiat, Fecioară, S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te slăvim.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.