SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile pe 6, glasul al 8-lea:

Stihirile Cuviosului:

Podobie: O, preaslăvită minune...

Părinte de Dumnezeu cugetătorule, Timoteie, prin înfrânare multă, și prin rugăciune neîncetată, de tot ai pierdui săltările patimilor, și luând darul nepătimirii, te-ai arătat vas Dumnezeiescului Duh. Pentru aceea gonești totdeauna duhurile cele viclene și în viață și după moarte, de Dumnezeu fericite.

Părinte cugetătorule de Dumnezeu Timoteie, lui Avraam te-ai făcut următor cu adevărat, odihnind totdeauna pe cei ce năzuiau la tine. Răbdarea lui Iov ai avut întru osteneli, arătând blândețile lui David, viață asemenea cu îngerii ai petrecut pe pământ, și ai ajuns dorirea cea desăvârșită, rugându-te pentru noi.

Părinte sfințite Timoteie, arătatu-te-ai chip curăției, pildă înfrânării, asemănare bunei credințe, și izvor umilinței, reazem nemișcat al dreptei credințe, râu de tămăduiri pururea curgător, soare neapus, fiu dumnezeiescului Dar, și postnicilor podoabă preacinstită.

Alte Stihiri ale Ierarhului, glasul același.

Podobie: Ce vă vom numi...

Având viețuire cerească, de la Dumnezeu cu adevărat ai fost pus Arhiereu, și Acestuia aduceai slujbele cu cuget curat, sărăcie și dureri ai răbdat, Preafericite, pentru propovăduirea cea dumnezeiască, și pentru întărirea adevărului, pe care l-ai întărit cu cuvintele tale, arătat rușinând pe cei fără de minte.

Cu cuvântul curgerilor tale celor sfințite, arătat ai aprins plevele hulei lui Arie celui rău-credincios, care nu primea a Se numi Fiul la o cinste cu firea împreună cu Tatăl, preasfințite Eustatie, și inimile ai luminat, și cu adevărul ai ținut, pe cei cei ce cu credință săvârșesc pomenirea ta.

Amenințând cu toiagul cuvintelor tale, păstorule cel preasfințit, turma lui Dumnezeu cea cuvântătoare, cu aceasta o ai păzit nevătămată, de tot felul de lupi. Pentru aceasta Bunul Păstor ca pe o oaie te-a adus înlăuntrul în staulul cel ceresc, unde sunt duhurile cele alese ale părinților și ale drepților, purtătorule de Dumnezeu, Eustatie preafericite.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Toată viața mea este nesățioasă, și sufletul și trupul prea întinat, și cugetul necurat, și faptele de tot ocărâte, și cu totul adevărat sunt vinovat de osândire și de defăimare. Unde mă voi duce acum? Și către cine voi fugi? Fără numai către tine, Stăpână? Milostivește-te, și vino de mă mântuiește.

A Crucii, a Născătoarei:

O preaslăvită minune! O taină înfricoșată! O lucru cutremurat! Zicea Fecioara, dacă a văzut pe Cruce spânzurat în mijlocul a doi tâlhari, pe Cel ce înfricoșat L-a născut fără durere, plângând zicea: Vai mie Fiul meu preaiubite, cum Te-a pironit pe Cruce poporul cel rău și nemulțumitor?

Troparul, glasul al 4-lea.

Dumnezeul părinților noștri, Care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu depărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viața noastră.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

După obișnuitele Catisme, Psalmul 50.

CANONUL Preacuviosului Timotei.

Facere a lui Teofan.

Cântarea 1-a, glasul al 8-lea,

Irmos:

Să cântăm Domnului, Celui ce a povățuit pe poporul Său prin Marea Roșie, cântare de biruință, că S-a preaslăvit.

Pe tine steaua cea înțelegătoare care ai strălucit luminos Părinte întru înălțimea înfrânării, și ai luminat inimile credincioșilor, pururea te lăudăm fericite Timoteie.

Având către Dumnezeu întins ochiul cugetului, Părinte, ai scuturat din sufletul tău somnul lenevirii, și te-ai făcut locaș Sfântului Duh, și loc sfințeniei, Timoteie.

Întărit fiind Părinte cu smerenia, ai trecut fără stricăciune meșteșugurile vicleanului, și te-ai înălțat către Dumnezeu, și te îndulcești de slava Lui totdeauna, fericite Timoteie.

A Născătoarei:

Să cinstim cu laude pe Preacurata Fecioara, Născătoarea de Dumnezeu, care mai presus de fire negrăit a zămislit în pântece, pe Dumnezeul și Făcătorul tuturor, și cu adevărat L-a născut.

Alt CANON al Ierarhului.

Facere a lui Ghermano.

Cântarea 1-a, glasul al 7-lea,

Irmos: Lui Dumnezeu celui ce...

Pe cel ce este vârful părinților, ca pe unul ce s-a îmbrăcat prin Dar cu Cuvântul, pe marele Eustatie cu cântări să-l lăudăm.

Arătându-te apărător credinței, ai păzit Biserica lui Hristos nerobită de biruința eresurilor, Preacuvioase.

Slavă...

Făcându-te gură Cuvântului, ai descoperit adâncimea dogmelor, Preacuvioase, întru care ai înecat credința cea rea a lui Arie.

Și acum..., a Născătoarei:

Ceea ce ai născut pe Cuvântul cu trup mai presus de cuvânt, pe Începătorul vieții neîncetat roagă-L să se mântuiască sufletele noastre.

Cântarea a 3-a,

Irmos:

Întărirea mea Mântuitorule ești, și scăparea mea, și puterea. Inima mea ceea ce s-a clintit întărește-o întru frica Ta; că nu este sfânt ca Dumnezeul nostru.

Milostivindu-te pentru toți, cu milosârdia ta te-ai făcut alt Avraam, primind pe cei ce veneau de pretutindenea, o Timoteie! Și prin însăși ostenelile tale slujind lui Dumnezeu.

Omorând mădularele tale cele de pe pământ, Părinte, precum zice Apostolul, te-ai arătat părtaș vieții celei veșnice. Întru care adu-ți aminte de cei ce te cinstesc totdeauna.

Cu răsăritul faptelor tale, Părinte, te-ai făcut soare neapus, pururea luminând cu razele nevoințelor tale până la marginile pământului, și risipind întunericul dracilor.

A Născătoarei:

Fecioară Curată, Născătoarea Împăratului împăraților, rupe lanțurile greșelilor mele, și mă îndreptează către cărările pocăinței, prin rugăciunile tale.

Alt Canon,

Irmos: Întăritu-s-a inima mea...

Scoțând tu arma cea adevărată, te-ai arătat voievod al bunei credințe, păzind pe cei ce se împotriveau credinței, Eustatie.

Tu cu dragostea cea dorită, lucrând Biserica, cu secerele învățăturilor tale, Fericite, tăind cu aceasta din rădăcină toate neghinele.

Slavă...

Făcându-te cel dintâi al soborului celui adevărat, pe Arie, cel ce a fost începător cu adevărat înșelăciunii, cu piatra cuvintelor tale l-ai biruit de Dumnezeu fericite.

Și acum..., a Născătoarei:

Negrăit Te-ai născut din Fecioară, arătatu-Te-ai precum bine ai voit Mântuitorule al nostru, și lumea ai înnoit, Doamne.

Irmosul:

Întăritu-s-a inima mea întru Domnul, înălțatu-s-a cornul meu întru Dumnezeul meu, lărgitu-s-a gura mea asupra vrăjmașilor mei, veselitu-m-am de mântuirea Ta.

Sedealna Cuviosului, glasul al 4-lea.

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Cu feciorie te-ai arătat adevărat, către Cel ce ți-a zidit trupul tău Cuvioase Părintele nostru Timoteie. Pentru aceasta te și veselești împreună cu fecioarele cele înțelepte, și cu credință dănțuiești împreună cu cuvioșii părinți. Iar nouă te-ai arătat izvorâtor de minuni.

Slavă..., altă Sedealnă a Ierarhului, glasul al 3-lea.

Podobie: De frumusețea fecioriei tale...

Pe Cuvântul de o Ființă cu Tatăl și cu Duhul, ai propovăduit, Părintele Eustatie, și pe Arie cel fără minte, care hulea învățătura cea dreaptă, cu vinele învățăturilor tale, tare l-ai sugrumat. Pentru aceasta bucurându-te, te-ai numărat în cetele propovăduitorilor dumnezeieștilor Părinți; cu care dimpreună adu-ți aminte pentru noi.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca o viță nelucrată Fecioară, Strugur frumos ai odrăslit, izvorând nouă vinul mântuirii, Cel ce veselește sufletele și trupurile tuturor. Pentru aceea ca pe o pricinuitoare a tuturor bunătăților, pururea te fericim, cu îngerul strigând ție: Bucură-te cea plină de Dar.

A Crucii, a Născătoarei:

Cea neispitită de nuntă Curata și Maica Ta, Hristoase, văzându-Te mort spânzurat pe lemn, ca o Maică plângând a grăit: Ce Ți-a răsplătit Ție poporul evreilor cel fărădelege și nemulțumitor; care cu multe și mari darurile Tale, Fiul meu, s-a îndulcit? Laud plecăciunea Ta cea dumnezeiască.

Cântarea a 4-a,

Irmos:

Cuvinte, din munte umbros, din una Născătoarea de Dumnezeu, cu dumnezeiască vedere, Proorocul mai-nainte a cunoscut că vei să Te întrupezi. Și cutremurându-se, slăvea puterea Ta.

Totdeauna fiind întărit cu rugăciunile tale, arcele și săgețile vrăjmașilor celor înțelegători, le-ai socotit ca niște săgetături pruncești, pururea pomenite Părinte Timoteie.

După închipuire închinându-te chipului rânduielii lui Hristos celei pentru noi ai suferit ispită de bătăi, de la cei ce se lepădau de Dânsul, o Timoteie, de Dumnezeu cugetătorule.

Nemișcat ai fost, și bărbătește ai stătut pururea în doxologia cea către Dumnezeu, neavând nicicum odihnă la timpul ei.

A Născătoarei:

Prunc tânăr ai născut pe pământ pe Cel născut din Tatăl fără stricăciune, mai-nainte de toți vecii, Maică Preasfântă, îndreptarea credincioșilor.

Alt Canon,

Irmos: Acoperit-au cerurile bunătatea...

Adunând cele de trebuință ale credinței, cu săgețile Cuvântului prin dumnezeiesc cuget ai surpat pe Arie cel rău credincios, Părinte.

Ca un fulger ieșind lumina cuvintelor tale, arde hula lui Arie, înțelepte Eustatie.

Slavă...

Pus-ai îngrădire Bisericii, ca viei Domnului, cu cuvintele tale Cuvioase.

Și acum..., a Născătoarei:

Născut-ai cu trup Fecioară Curată, pe Cuvântul cel fără început mai-nainte decât tine, pe Cel ce S-a întrupat din tine, mai presus de cuvânt, în urmă.

Cântarea a 5-a,

Irmos:

Întunericul sufletului meu risipește-l, Dătătorule de lumină, Hristoase Dumnezeule, Cela ce ai gonit întunericul cel mai-nainte al adâncului, și-mi dăruiește lumina poruncilor tale Cuvinte, ca mânecând să Te slăvesc pe Tine.

Stând înaintea Treimii, Fericite cu gând curat, și luminându-te de razele cele de acolo, Părinte, ne luminezi pe noi totdeauna, care ne primejduim întru întunericul patimilor celor sufletești.

Împodobindu-ți trupul cu înfrânare și sufletul cu nepătimire, te-ai cunoscut slugă Împăratului tuturor, și arătat ai primit de la Dânsul darurile minunilor Timoteie.

Nu cu gând iscoditor, ci cu inimă curată cerând stearpa, care a venit către tine, prin slugă credincioasă din nefacerea de copii, s-a făcut roditoare de copii, lăudând pe Hristos Dumnezeul nostru.

A Născătoarei:

Locuind în pântecele tău, Cel ce locuiește întru înălțime, te-a făcut pe tine mai desfătată decât cerurile, Marie, Născătoare de Dumnezeu. Pe Care nu lipsi a-L ruga, pentru noi toți, Mireasă a lui Dumnezeu.

Alt Canon,

Irmos: Către Tine mânecă duhul...

Întunericul eresurilor ai risipit, și cu razele învățăturilor tale, ai strălucit tuturor marginilor, fericite Eustatie.

Slavă...

Îngrădindu-ne cu armele învățăturilor tale Eustatie, eresurile cele acum ridicate împotriva dumnezeieștii credințe, le biruim.

Și acum..., a Născătoarei:

Nu înceta Fecioară rugând pe Dumnezeu, Cel ce S-a născut cu trup din tine, ca să se mântuiască robii tăi de toată înconjurarea.

Cântarea a 6-a,

Irmos:

Curățește-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, și mă ridică dintru adâncul răutăților rogu-mă. Căci către Tine am strigat, și mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.

Bine păzindu-ți vrednicia fecioriei în toată viața ta, în față de femeie niciodată n-ai căutat, lepădându-te cu totul de stricăciunea acestui lucru.

Așezatu-te-ai la limanul cel înțelegător, neudându-te de valurile dulceților trupești, fericite Timoteie, ci cu vânturile cele purtătoare de viață ale Duhului, bine ai înotat, Prealăudate.

Depărtatu-te-ai, precum zice la psalm, petrecând prin munți și prin pustiu totdeauna, sălășluindu-te pururea înțelepte, până ce ai intrat în cetatea lui Dumnezeu cea cerească, Timoteie.

A Născătoarei:

Cel ce șade pe umerii Heruvimilor necuprins, a locuit în pântecele tău cuprins cu trupul, iar nu cu Dumnezeirea, și din tine a ieșit mântuindu-mă pe mine, Preacurată.

Alt Canon,

Irmos: Iona din pântecele iadului...

Cu graiul cuvintelor tale cele de Dumnezeu insuflate, ai potolit viforul ereticilor, îndreptând Biserica către limanul bunei credințe, Preafericite.

Aruncat-ai cu adâncul dogmelor tale, lupta lui Arie cea de faraon cugetătoare, pe călăreții cei trei care îl apărau pe el, înecându-i, Preacuvioase.

Slavă...

Curat fiind întru bunătăți, Preacuvioase, strălucit te-ai arătat, și cu cuvântul și cu viața înfrumusețare Bisericii lui Hristos.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe Cel ce negrăit L-ai născut, pe Dumnezeul nostru, Născătoare de Dumnezeu, nu înceta rugându-te, ca să se mântuiască din nevoi, cei ce te laudă pe tine Curată, pururea Fecioară.

Irmosul:

Iona din pântecele iadului a strigat: Scoate din stricăciune viața mea; iar noi strigăm Ție: Întrutot puternice Mântuitorule, miluiește-ne pe noi.

CONDAC, glasul al 4-lea.

Podobie: Arătatu-te-ai astăzi...

Ca o stea mult luminoasă de la răsărit strălucind, ai luminat în inimile credincioșilor faptele minunilor tale, purtătorule de minuni, de Dumnezeu cugetătorule Timoteie.

SINAXAR

Întru această lună, în ziua a douăzeci și una, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Timotei cel din Simvoli.

Stih: Părinte Timoteie și viu fiind și după moarte.

Dumnezeul viilor și al morților te cinstește foarte.

În a douăzeci și una zi.

Pe Timotei țărâna îl acoperi.

Acest fericit intrând de mic la viață călugărească, și stingând de tot săltările patimilor, cu multă înfrânare, și cu neîncetate rugăciuni, și făcându-se fără de patimi, se arătă vas vrednic Sfântului Duh, rămânând până la sfârșitul vieții sale întru feciorie, și sufletește și trupește. Acesta n-a primit niciodată să vină înaintea lui femeie; ci aflându-se în munți, și locuind în pustietăți, își uda sufletul cu roua lacrimilor. Pentru aceasta a luat și daruri de tămăduiri; căci și draci din oameni a gonit, și toate alte boli tămăduia. Așa viețuind, cu bătrânețe bune, își săvârși viața, mutându-se către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea celui dintru sfinți Părintelui nostru, Eustatie Patriarhul Antiohiei celei mari.

Stih: Eustatie până ce era viu și încă răsuflând.

Împotriva vrăjmașilor lui Dumnezeu prea statornică răsuflare era având.

Dumnezeiescul acesta mărturisitor Eustatie, a fost pe vremea lui Constantin cel mare întâiul creștin între împărați. Deci fiind prin cuvântul înțelepciunii sale, a trimis razele dreptei credințe în toată lumea. Acesta era de față la Sinodul dintâi, ce s-a făcut la Niceea, unul fiind din cei trei sute optsprezece purtători de Dumnezeu părinți. Deci știind dogma dreptei credințe, înfrunta și întorcea pe arienii cei ce făceau tăiere dumnezeieștii firi, și ziceau pe Fiul a fi făptură și-l înstrăinau de părinteasca cinste. Deci pentru a lui dumnezeiască îndrăznire și râvnă ce avea pentru ajutorul ortodoxei credințe, l-a zavistuit Evsevie al Nicomidiei și Teognie al Niceei și Evsevie al Chesariei, și ceilalți câți erau părtași arieneștii hule, sau mai vârtos a zice nedumnezeirii. Pentru aceasta făcându-se a merge ca să-l vadă, de vreme ce se făcea că merg la Ierusalim, ei mergând la Antiohia, unde făcând sfat îl caterisiră. Iar pentru ca să se arate că cu pricină binecuvântată, l-au caterisit, ce au alcătuit mult meșteșugareții? O femeie desfrânată fiind învitată de dânșii cu daruri mari să facă năpaste Sfântului, venind cu un copil născut de curând, merse înaintea adunării lor, zicând, că s-a îngreuiat din împreunarea lui Eustatie, și a născut acel copil. Iar ei (ca cei ce erau meșteșugitorii unui lucru ca acela), cercând pe femeie să adevereze vina numai cu jurământ, îndată îl judecară, și scoaseră pe Sfântul din scaun, și înduplecară și pe împăratul să-l izgonească. Și-l trimiseră prin Tracia la cetatea lui Filip de la Macedonia, unde și viața și-a săvârșit. Deci trecând o sută de ani, pe vremea împărăției lui Zinon, s-au ridicat Sfintele lui moaște și s-au trimis la Antiohia. Atuncea ieși înainte toată mulțimea cetății, ca la optsprezece mile de departe, și-l primiră cu cântări și lumini, și tămâieri. Pe acesta l-a cinstit cu laude și dumnezeiescul Gură de aur. Zic însă că femeia aceea ce l-a năpăstuit, căzând în boală grea, a mărturisit tot vicleșugul cel ce s-a făcut asupra Sfântului, și a spus pe nume pe fiecare din cei ce o au pus asupra lui, și cum că amăgindu-se și îndemnându-se cu cuvintele de către dânșii și cu bani, a făcut pâra aceea. Și pentru că a jurat cu vicleșug, n-a zis nimic minciuni; căci a zis că pruncul i-a fost făcut cu oarecare Eustatie faurul, ce fusese cu dânsa.

Tot în această zi, pomenirea celui dintru sfinți, Părintelui nostru Gheorghie Episcopul Amastridei.

Stih: Gheorghie trupul său lăsând.

Multora sufletească mântuire este lucrând.

Acest cuvios era fiu de părinți binecredincioși, care Teodor și Megeta erau numindu-se, având patrie numită Cromin. Petrecându-și viața fără de prunci se rugau lui Dumnezeu prin post și rugăciuni, ca să le dea lor prunc, lucru ce s-a și făcut. Căci ajungând ei la adânci bătrânețe, li s-au vestit prin dumnezeiescul glas, și zămislirea celui ce era să se nască dintru ei, și numirea, și Darul preoției. Deci născându-se el, și lepădând îndulcirile tinerețelor, și îmbrățișând pe cele stătătoare, și nicicum lenevindu-se despre a învăța învățăturile, atât cele dumnezeiești, cât și cele omenești, pentru aceasta văzând părinții săi bună călătoria lui, slăveau pe Dumnezeu. Și deci de ajuns învățându-se, ridicându-se din patrie s-a dus la muntele Siriei, și aflând acolo un cinstit bătrân, a luat de la el schima monahicească; și mutându-se acela către Domnul, s-a dus la Vonița, supunându-se pe sine la toată aspra viețuire și sihăstrie; și fiindcă Episcopul bisericii Amastridei s-a mutat către Domnul, acest Sfânt din dumnezeiasca voință, și cu unirea preoților, și fără să voiască, a fost suit la scaunul Arhieriei, ca lumina pe sfeșnic. Deci hirotonindu-se el în Constantinopol, și ducându-se la scaunul său, toate împreună prin osârdia sa se săvârșeau, adică: așezâmânturile cele sfinte, bună podoaba bisericii, orânduiala sfințitei tagme, ajutorul orfanilor și văduvelor, și zidind casă hrănitoare de săraci, plăți de datorii, și mai întâi de toate bunăcredință către Dumnezeu. Pe lângă acestea încă și semne dumnezeiești, și minuni de tot felul se săvârșeau printr-însul. Așa bine petrecându-și viața, s-a mutat din ceste de aici cu pace dându-și duhul la Dumnezeu.

Tot în această zi, cel dintru sfinți, Părintele nostru Ioan Patriarhul Constantinopolului ce a fost din Scolastici, cu pace s-a săvârșit.

Stih: Murit-ai Scolasticule jertfitor al lui Hristos fiind.

Și de îndelungatele tale osteneli acum ești încetând.

Tot în această zi, Sfântul Zaharia Patriarhul Ierusalimului, cu pace s-a săvârșit.

Stih: Zaharie, fericit ești și murind.

Fericitului pământ Zaharie proestoșind.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Mavrichie, și cei împreună cu dânsul, șaptezeci de mucenici.

Stih: Mavrichie, gol cu miere uns fiind,

Cele albinelor miere a fi este socotind.

Având bărbați de șapte ori zeci nevoitori.

Mavrichie îi ia și împreună dănțuitori.

Aceștia au stătut pe vremea împăratului Maximian; care trecând prin cetatea Apamiei, fură pârâți aceștia că sunt creștini. Și înfățișându-se, și creștini pe sine mărturisindu-se, îndată li s-au luat brâiele, și au fost puși la închisoare. Și după trei zile fiind chemați, iarăși au fost întrebați; iar ei rămânând neclintiți întru credință, fură bătuți cumplit. După aceea întinși pe grătar de fier înfocat; apoi fiind spânzurați pe lemne, li s-au strujit coastele. Și socotind împăratul Maximian ca mai mult să mâhnească pe Sfântul Mavrichie, a poruncit să taie pe fiul său Fotino. Iar după ce i-a văzut pe ei că păzesc credința neclintită, și nu se pleacă i-a trimis pe ei într-un loc de luncă, ce se afla în mijlocul a două pâraie și un iaz, fiind plin acel loc de viespi și de muște, de țânțari și de bondari. Și dar ajungând muncitorii acolo, și dezbrăcându-i pe ei, și legându-i de stâlpi, și cu miere ungându-i, și mai vârtos în așa vreme, ce era îndemânatică către asemenea aflare, și trupul lui Fotino înaintea feței tatălui său Mavrichie aruncându-l, s-au dus. Iar fericiții și vitejii aceștia, zece zile și zece nopți răbdând întru această nesuferită muncă și ticăloșie, și făcând rugăciune către Dumnezeu, s-au săvârșit cu pace.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos:

Cela ce ai mântuit prin înger pe tineri din foc, și cuptorul cel ce suna ca tunetul, l-ai prefăcut în rouă, bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Stingând văpaia patimilor cu roua lacrimilor, ai izvorât Darul minunilor, prin care curățești spurcăciunile patimilor, Timoteie.

Cu adevărat ai aflat fericirea cea dumnezeiască, Cuvioase, moștenind pământul celor blânzi, și umplându-te de bucuria celor aleși.

Ca unul ce ai aflat îndrăzneală, Fericite, cere iertare păcatelor, nouă celor ce cu dragoste săvârșim sfințită pomenirea mutării tale, Cuvioase.

A Născătoarei:

Fiind izbăviți cu totul de blestemul cel dedemult, cu preasfântă nașterea ta binecuvântată, pe tine bine te cuvântăm Născătoare de Dumnezeu Preacurată.

Alt Canon,

Irmos: În cuptorul cel de foc...

Războiul ereticilor cu arma Duhului biruindu-l, Înțelepte, ai câștigat cinstea cea nestricăcioasă, încununându-te de Hristos.

Gura ta Părinte, s-a arătat ca o sabie de amândouă părțile ascuțită, împotriva necredincioșilor, că acoperindu-se sub mâna Cuvântului, războiul acestora s-a biruit.

Slavă...

Cu lopata învățăturii, ca pe niște pleve ai vânturat înșelăciunea lui Arie, adunând grâul credinței în jitnița cea însuflețită, Părinte.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe Născătoarea de Dumnezeu toți să o lăudăm, că a născut pe Mântuitorul, cu credință strigând: Bucură-te roaba și Maica lui Hristos Dumnezeului nostru.

Cântarea a 8-a,

Irmos:

Cela ce acoperi cu ape cele mai pe deasupra ale Tale, Cela ce pui mării hotar nisipul, și toate le ții, pe Tine Te laudă soarele, pe Tine Te slăvește luna, Ție îți aduce toată făptura laudă, ca Făcătorului tuturor în veci.

Omorâtor patimilor te-ai arătat prin multa înfrânare, și prin neîncetată priveghere, Părinte, și cugetând pururea în inimă înălțări de bunătăți, Cuvioase, ai trecut din slavă în slava vieții celei fără de sfârșit, și a nestricăciunii.

Ca niște tămâie ai adus Cuvioase, rugăciunile tale către Dumnezeu cel Preacurat, din suflet curat, și ai luat de la Dânsul dumnezeiasca lucrare a minunilor, a goni dracii, și a tămădui bolile oamenilor.

Urâtor de viclenie, fără de răutate, și iertător, blând, și cu dreptate împodobit, te-ai făcut Părinte, cuvios, fără prihană, păzit de toată nedreptatea, stâlp postnicilor. Pentru aceasta te cinstim credincioșii întru toți vecii.

A Născătoarei:

Numai pe tine te-a ales podoaba lui Iacov, Cuvântul lui Dumnezeu, și S-a sălășluit în pântecele tău, precum bine a voit, a ieșit mai frumos decât toți oamenii, Preacurată, curățind firea noastră cea întunecată.

Alt Canon,

Irmos: Pe Împăratul slavei...

Cu toiagul înțelepciunii tale ai descoperit adâncimea cea dumnezeiască a Scripturilor, și pe Israil cel nou l-ai mutat către pământul dreptei credințe, Arhiereule ai lui Hristos, iar pe arieni ca pe egipteni i-ai înecat.

Suindu-te pe stâlpul Halaniei, prin dumnezeiască arătare, ai amestecat limbile cele ereticești ale arienilor înțelepte Eustatie, și cu un glas ai propovăduit credința în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Cu mărturisirea ta cea pentru adevăr, Părinte, la apus ți-ai săvârșit viața, și iarăși la răsărit ai strălucit turmei tale, Înțelepte, razele bunei credințe slobozind în veci.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe Cel ce a zidit pe Adam după chip, și S-a împreunat amestecării acestuia, și a mântuit neamul omenesc, preoți lăudați-L, noroade preaînălțați-L pe Dânsul în veci.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Pe Împăratul slavei Cel unul fără de început, pe Care bine-L cuvintează puterile cerurilor, și se cutremură cetele îngerilor, lăudați-L preoți, noroade preaînălțați-L în veci.

Cântarea a 9-a,

Irmos:

Bine este cuvântat Domnul Dumnezeul lui Israil, Cel ce a ridicat nouă corn de mântuire, în casa lui David slugii Sale, întru care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel dintru înălțime, și ne-a îndreptat pe calea păcii.

Biserică de sfințenie, izvor de umilință, pârâu de iertăciune te-ai arătat, Înțelepte, și noian nemărginit al dragostei, slugă Domnului nemincinoasă, și cetățean Cerului și împreună cu îngerii locuitor, și izvor de minuni.

Știind Părinte, că mila este mai lăudată decât judecata, nu ai trecut cu vederea pe străini, ci tuturor cu bine ți-ai deschis milostivirea, Cuvioase, făcându-te tată săracilor, și ajutor văduvelor, și îmbrăcăminte celor goi, și hrană flămânzilor.

De pe pământ ai ajuns către Cer, unde ai avut buna viețuire, Cuvioase, încă fiind în trup. Rugându-te să ni se dăruiască nouă iertare de păcate, celor ce cinstim cu credință, sfântă pomenirea ta.

Totdeauna izvorăște nouă râuri de tămăduiri cinstitul tău sicriu, Părinte, care usucă tot felul de vărsări ale bolilor, și adapă tot sufletul spre dumnezeiască bună rodire, sfințite Timoteie sluga lui Dumnezeu.

A Născătoarei:

Urmând cuvintelor tale neamurile neamurilor, pe tine te vom ferici pururea Marie. Că tu ai născut pe Dumnezeu cel cu adevărat fericit, ca cea fără prihană, Preacurată, pe Cela ce cu adevărat face fericiți pe toți, cei ce slujesc Lui.

Alt Canon,

Irmos: Pe ceea ce este mai presus...

Înțelepțește storcând strugurul Scripturilor, ai adăpat pe cei credincioși, cu vinul adevărului lui Hristos, Cel ce veselește inimile.

Limba ta cea cuvântătoare de Dumnezeu, ca o sabie de amândouă părțile ascuțită purtând, ai tăiat Fericite, mânia cea vicleană a lui Arie, care vărsa sângele cel nevinovat și sufletesc.

Slavă...

Duhovnicește săvârșind orânduită sfânta zi cea cu totul sfințită a pomenirii tale, te rugăm: Roagă-te cu dinadinsul, să ne mântuim noi Ierarhe.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe ceea ce ai zămislit în pântece pe Cuvântul cel nescris, și a arătat nouă ușa dumnezeieștii vieți, pe Preacurata, Născătoare de Dumnezeu după adevăr să o slăvim.

Irmosul:

Pe ceea ce este mai presus de fire Maică, și după fire Fecioară, pe cea una între femei binecuvântată, Născătoare de Dumnezeu, cu laude să o slăvim.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.