SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am..., Stihirile pe 6: 3 stihiri din Octoih sau din Triod și 3 stihiri ale Sfântului, glasul 1:

Stihirile Sfântului glasul 1.

Podobie: Ceea ce ești bucuria...

Curățindu-ți întinăciunea sufletului fericite Porfirie, cu râurile lacrimilor tale, ai stins văpaia patimilor păcatului, și schimbând haina întru porfiră, umbli întru cele cerești totdeauna, veselindu-te în veci.

Cu dumnezeieștile înălțării ale ortodoxiei fiind împodobit, lauda arhiereilor, te-ai pus în sfeșnic vrednic lucrător, culegând cu adevărat plata ostenelilor tale. Pentru aceea ai luat și daruri de la Dumnezeu, preafericite.

Porfirie tăinuitorul mesei celei înfricoșătoare de aici de jos acolo în ceruri aduce Domnului jertfa cea fără materie și dumnezeiască, pururea privind fără materie către noi, cu rugăciunile lui cele mijlocitoare către Preasfânta Treime.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Fiind viscolit de noianul păcatelor, alergând la limanul cel lin al curatei rugăciunii tale, Născătoare de Dumnezeu, strig către tine: Mântuiește-mă, întinzând dreapta ta cea puternică mie robului tău, Preacurată.

A Crucii, a Născătoarei:

Iată că am văzut sabia care mi-a trecut acuma prin inimă, Fiule, precum mai-nainte mi-a zis odinioară, când te vedeam că ești mai frumos decât toți fiii pământenilor. Că de voia Ta, Te-ai spânzurat pe Cruce împreună cu tâlharii, ca și cum ai fi fost făcător de rele.

Troparul, Glasul al 4-lea.

Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării, te-a arătat pe tine, turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Porfirie, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Ale Octoihului, și al Sfântului pe 4.

CANONUL Sfântului.

Facerea lui Iosif.

Cântarea 1-a, glasul al 8-lea,

Irmos:

Să cântăm Domnului, Celui ce a povățuit pe poporul Său prin Marea Roșie, cântare de biruință, că S-a preaslăvit.

Această pomenire a ta purtătoare de lumină, vrând să o laud Porfirie, roagă-te să mi se dea din Cer strălucirea cea purtătoare de lumină.

Din scutece cu totul te-ai dat pe sineți Domnului, și de Dânsul te-ai lipit cu sufletul și cu inima, Porfirie.

Slavă...

Omorându-ți mai-nainte toate patimile prin sihăstrie, Porfirie, te-ai făcut preot, Celui ce stăpânește viața și moartea.

Și acum..., a Născătoarei:

Primind ploaia cea cerească în pântecele tău, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ai uscat ploile păcatului.

Cântarea a 3-a,

Irmos: Tu ești întărirea...

Cu toiagul dogmelor tale, păstorind sfințită turma ta la pășune de viață, bine ai plăcut lui Dumnezeu, Cuvioase.

Cu lumina dumnezeieștii cunoștințe luminând pe cei din noaptea celor rele, i-ai arătat părtași zilei prin credință, Cuvioase Porfirie.

Slavă...

Fiind împodobit cu înălțimea bunătăților, preaînțelepte, Dumnezeu te-a pus în sfeșnic înalt, ca să luminezi, pe cei credincioși.

Și acum..., a Născătoarei:

Mântuiește-mă cu rugăciunile tale, de săgețile vrăjmașului, și de cugetele ce năpădesc fără de milă inima mea, Preacurată.

Irmosul:

Tu ești întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu ești lumina celor întunecați și pe Tine Te laudă duhul meu.

Sedealna, glasul al 4-lea.

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Fiind întărit pe piatra credinței, Înțelepte, ai poftit Piatra care o a văzut odinioară Daniil, pe Hristos Dumnezeul nostru, înălțatu-ți-ai glasul și gândul către Ziditorul, lovit-ai cu praștia ta pe vrăjmașii, care îți supărau trupul, Părinte Porfirie cinstite, maimarele Gazei.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Înnoit-ai Preacurată, prin dumnezeiască nașterea ta, firea pământenilor cea stricată de patimi, și ai întors pe toți din moarte la viața cea nestricăcioasă. Pentru aceasta după datorie cu credință te fericim, Fecioară Preaslăvită, precum însăți mai-nainte ai zis.

A Crucii, a Născătoarei:

Fecioară cu totul fără prihană, Maica lui Hristos Dumnezeu, sabie a trecut prin sfânt sufletul tău, când ai văzut de voie răstignit, pe Fiul și Dumnezeul tău, pe Care binecuvântată, rugându-L nu înceta, iertare de greșeli nouă să ne dăruiască.

Cântarea a 4-a,

Irmos:

Auzit-am Doamne taina iconomiei Tale, înțeles-am lucrurile Tale, și am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Celor cu cugetele deșarte, vestind pe Cuvântul a fi întocmai lucrător cu Tatăl, i-ai tras către buna-credință, și i-ai dăruit Dumnezeului tuturor.

Cu suflările de viață ai înviat, pe ceea ce era aproape de ceasul cel de pe urmă, spre a doua naștere a ei, și a multora, preasfințite Porfirie.

Slavă...

Cu rugăciunile de toate nopțile, și cu stările în picioare de toate zilele, ți-ai făcut inima sălaș Dumnezeului tuturor, Cuvioase.

Și acum..., a Născătoarei:

Fiind omorât, iar de iznoavă m-ai înviat, Preacurată, ca una ce ai născut Viața cea Ipostatnică, pe Fiul și Cuvântul Tatălui.

Cântarea a 5-a,

Irmos:

Luminează-ne pe noi Doamne cu poruncile Tale, și cu brațul Tău cel înalt, pacea Ta dă-o nouă, Iubitorule de oameni.

Tăind din rădăcină mărăcinele cel iubitor de îndulcire, ai rodit spicul bunei credințe, Ierarhe preacinstite.

Cu ploile rugăciunilor tale ai deschis cerurile, și ai împărțit ploaie pe pământ, înecând neghinele ereticilor, Preaînțelepte.

Slavă...

Cu ajutorul Dumnezeiescului Duh, ai îndreptat tot poporul și cetatea, de a scăpat din viforul nedumnezeirii la limanul vieții.

Și acum..., a Născătoarei:

Numai pe tine din toate neamurile te-a ales Ziditorul și ne-a zidit pe noi din nou, locuind întru tine Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa către...

Dorirea cea adevărată ai dobândit, înfrânându-ți patimile prin postire, și bucurându-te ai mers către Dumnezeu, și stai înaintea doririi celei desăvârșite, Porfirie prea-alesule, îndreptător ierarhilor și păstorilor.

Pricepându-ți frumusețea sufletului, ți S-a arătat pe Cruce întins, Cel ce S-a înălțat pe dânsa de a Sa bunăvoie, și paza ei o a dat în mâna ta arătându-ți ție dragostea, și unirea cea desăvârșită către dânsa.

Slavă...

Ca unul ce te-ai îmbogățit cu credința verhovnicului Petru, grăitorule de cele dumnezeiești, cu cuvântul tău cel tăietor al dreptei credințe, ai omorât pe femeia cea făcătoare de rău, care semăna cu viclenie învățăturile lui Manent, cele făcătoare de stricăciune.

Și acum..., a Născătoarei:

Fiind omorât, și supus stricăciunii cel întâi zidit, născând tu Fecioară Marie, pe omorâtorul morții, l-ai adus la nestricăciune, și întrupând pe Dumnezeu, ai arătat cerești pe pământeni, Preacurată.

Irmosul:

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul, și Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăți și viața mea s-a apropiat de iad, și ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

CONDAC, glasul al 2-lea.

Podobie: Cele de sus căutând...

Cu preasfințitele tale obiceiuri fiind înfrumusețat, cu haina arhieriei te-ai luminat, preafericite de Dumnezeu înțelepțite Porfirie, și cu înălțările tămăduirilor ești împodobit, rugându-te neîncetat pentru noi toți.

ICOS

Strălucește mai mult decât soarele, pomenirea înțeleptului Porfirie, cu strălucirile minunilor, toată făptura luminând, și gonind înșelăciunea idolilor, și pe credincioși înmulțindu-i, pe toți veselește, că lui Dumnezeu spre plăcere făcând pe pământ, a luat Darul minunilor, pe toți tamăduind, stând înaintea Treimii cu totul luminat, și acum se roagă neîncetat pentru noi toți.

SINAXAR

Întru această lună, în ziua a douăzeci și șasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Porfirie, episcopul Gazei.

Stih: O! Cine va trece, sau cine va înconjura.

Pe Porfirie, deșii îi mutat cu viața.

În a douăzeci și șasea zi, pământul a acoperit.

Trupul lui Porfirie cel cinstit.

Acesta era din Tesalonic, fiu de părinți de bun neam și bogați. Deci purcezând de la patria sa, se duse la Egipt, și intrând acolo într-un schit, se îmbrăcă în cinul monahicesc, și după cinci ani, merse la Ierusalim, luminând pe mulți necredincioși cu cuvântul său. Pentru aceea fu hirotonit preot de Pravile Patriarhul Ierusalimului. Apoi de Ioan episcopul Chesariei Palestinei, împreună și cu alți episcopi, s-a hirotonit episcop Gazei. Și făcând multe minuni acolo, întări pe credincioși, și întoarse pe mulți necredincioși la dumnezeiasca cunoștință. După aceasta văzând pe creștinii eparhioții săi, cum că se nedreptățeau de către stăpânitorii Gazei, care erau închinători de idoli și eretici, s-a dus la Constantinopol, și aflând pe Sfântul Ioan Gură de aur ce era atunci patriarh, și spunându-i cum îi era pricina, și pentru ce a mers acolo; fu dat de dânsul pe seama lui Amantie Cuvicularie. Carele spunând cele pentru el împărătesei, îl primi cu bucurie, și spuse împărăteasa și împăratului, de venirea Preacuviosului și de proorocia ce a făcut Sfântul pentru pruncul ce era a se naște. Iar împăratul mirându-se de aceasta, mulțumi după cum se cuvine lui Dumnezeu. După aceea născu împărăteasa pe Teodosie cel tânăr. Și chemând pe Preacuviosul, fu binecuvântat de dânsul, și i se făgădui să facă tot lucrul ce ar pofti după voia Preacuviosului. Pentru care a rugat și pe împăratul, iar împăratul încă se făgădui, și dacă citi câte ceru Preacuviosul, se mâhni, zicând: Nu este cu putință să se izgonească slujitorii idolești și ereticii, pentru multul folos și ajutor ce dau. Iar împărăteasa zise către împăratul: Adevărat grea este cererea împărate, iar mai grea este apărarea și lepădarea ei. Drept aceea fu plecat și împăratul a împlini cele cerute. Și trimiseră cărți, poruncind să fie goniți din Gaza ereticii și slujitorii de idoli. Iar fericitul Porfirie luă de la împărăteasa două chentinare de aur ca să zidească biserică, și două sute monede de cheltuială, și sosind la eparhia sa, a sfărâmat pe toate celelalte capiști idolești, și a gonit pe toți ereticii. Iar capiștea lui Marnis arzându-o, a făcut acolo biserică, după forma ce i-a dat împărăteasa Eudoxia. Luminând după aceea înainte, și viețuind în cunoștință într-aceeași eparhie, și făcând multe minuni, în douăzeci și patru de ani, unsprezece luni și opt zile, către Domnul s-a pristăvit.

Tot în această zi, Sfânta Muceniță Fotini Samarineanca, cu care a vorbit Hristos la puț și cei dimpreună cu dânsa.

Stih: Tu femeie ca să iei apa cea stricăcioasă la puț venind.

Apa cea vie care spală sufleteștile întinăciuni ești scoțând.

Alte stihuri la aceeași: Aruncă pe Samarineanca ta în puț.

Care împreună cu tine, Cuvinte, a vorbit la puț.

Pe vremea lui Nero împăratul Romei, se porni goană mare asupra creștinilor; căci după ce au mărturisit sfinții Apostoli Petru și Pavel, căutau cu dinadinsul și pe ucenicii lor; atunci sfânta Fotini aflându-se cu Iosi fiul ei în cetatea Cartagenei de la Atrica, propovăduiau Evanghelia lui Hristos, cu îndrăzneală. Iar Victor fiul ei, cel mai mare cu vârsta, făcând vitejii mari în războiul avarilor, care se ridicaseră cu oaste asupra Romanilor, se făcu de către împăratul stratilat, și fu trimis după aceea voievod de împăratul la Italia, ca să muncească pe toți creștinii ce se aflau acolo. Deci ducele Sevastian auzind aceasta, îi zise: Știu-te bine stratilatule, că ești creștin, și pe Maica ta cu Iosi fratele tău, că urmau lui Petru. Ci să cauți să faci cu toată nevoința ceea ce ți-a poruncit împăratul, ca să nu-ți primejduiești viața. Iar Victor zise, eu voi să fac voia cerescului și nemuritorului împărat; iar porunca împăratului Nero, pentru ca să muncesc eu creștinii nici sufăr să o aud. Iar ducele îi răspunse: Eu frate te sfătuiesc ca pe un bun prieten al meu, că de vei ședea la judecată și vei cerceta pe cei ce se cunosc, că sunt creștini, și-i vei munci, vei plini și voia împăratului, și vei dobândi și averile creștinilor, încă poruncește și maicii tale și fratelui tău, să nu-și arate fățiș învățăturile lor învățând pe elini, ca să se lepede de părinteasca credință, și vei cădea în nevoie pentru dânșii, iar în taină, vă țineți credința în Hristos, precum voiți. Iar Victor zise: Să nu dea Dumnezeu, să fac eu una ca aceasta, să muncesc creștin, sau să iau ceva de la dânșii, sau să sfătuiesc cum zici tu, pe mama mea sau pe fratele meu, ca să nu propovăduiască că Hristos este Dumnezeu; ci încă și eu mai vârtos sunt propovăduitor al Lui Hristos, și voi fi ca și dânșii. Iar ducele zise: Eu frate te sfătuiesc aceea ce este de folos iar tu vei vedea ce vei să faci. Acestea zicând ducele, îndată orbi, și căzând jos de multă durere grea și iute a ochilor, râmase fără de glas. Deci ridicându-l de la pământ, cei ce s-au aflat acolo l-au pus în așternut, și a zăcut trei zile nevorbind nimic. Apoi după trei zile a strigat cu glas mare, zicând: Unul este Dumnezeul creștinilor. Și intrând la dânsul Victor, îi zise: Cum te schimbași așa îndată? Iar el îi zise: Mă cheamă Hristos, o dulcele meu Victore! Și îndată catehisindu-se și învățându-se de dânsul, se boteză și după ce ieși din apă, îndată văzu și slăvi pe Dumnezeu. Deci văzând mulțimea această preaslăvită minune, se cutremură ca nu cumva să pătimească și ei asemenea, de nu vor crede, și veniră către Victor de se botezară. După acestea ajunse lucrul la urechile împăratului Nero, cum că Victor voievodul Italiei și Sebastian ducele cetății propovăduiesc învățătura lui Petru și a lui Pavel, și ale celorlalți Apostoli și aduc pe toți la Hristos. Încă și mama stratilatului, Fotini, cu Iosi fiul ei, trimiși fiind la Cartagena, fac asemenea. Deci auzind acestea împăratul și fierbând de mânie, trimițând slujitori la Italia, să aducă pe creștinii cei de acolo, bărbați și femei, la Roma, li se arătă Domnul la toți zicându-le: Veniți către mine toți cei osteniți și însărcinați, și eu voi odihni pe voi. Nimic să nu vă temeți, că eu sunt cu voi, și va fi biruit Nero cu ai lui. Și către Victor zise: De acum Fotinos îți va fi numele tău, căci mulți luminându-se prin tine vor veni către mine; iar cuvântul tău să întărească pe Sebastian spre mărturisire și fericit va fi cel ce se va nevoi până în sfârșit. Acestea zicând Hristos Domnul s-a suit la cer. Și s-a descoperit și sfintei Fotini, cele ce erau să i se întâmple. Și purcezând de la Cartagena, cu mulțime de creștini, ajunse la Roma cea mare. Și se tulbură, toată cetatea, zicând: Cine este aceasta care a venit cu atâta mulțime; iar ea cu îndrăzneală mărturisea pe Hristos. Atuncea fu adus și Fotinos fiul ei cu Sebastian ducele, de slujitori. Iar sfânta Fotini sosind mai înainte de dânșii, merse înaintea lui Nero cu Iosi și cu cei ce erau cu dânsa, și zise către dânsa Nero: Ce ați venit către noi? Iar sfânta îi zise: Pentru ca să te învățăm, să te închini lui Hristos. Iar cei ce stau înainte, ziseră: Sebastian ducele și Victor voievodul, care nu cred în Dumnezeu, veniră de la Italia. Și împăratul zise să-i aducă, și venind ei înlăuntru la împăratul, le zise: Ce aud de voi? Sfinții ziseră: Câte ai auzit de noi împărate, toate sunt adevărate. Iar el căutând cu căutătură sălbatică asupra sfinților, le zise: Vă lepădați de Hristos, au voia vă este să pieriți mai curând cum va fi mai rău? Iar sfinții ridicând ochii spre cer, ziseră: O Hristoase împărate al Cerului, să nu se facă una ca acesta niciodată, ca să ne despărțim de credința și dragostea pe care o avem către tine! Apoi iarăși a întrebat împăratul pe sfinți: Cum vă numiți voi? Iar sfânta zise: Eu m-am numit Fotini de Iisus Hristos Dumnezeul meu; iar surorile mele, cea de-a doua, ce s-a născut după mine, se numește Anatoli, iar a treia Foto, a patra Fotis, a cincea Paraschevi, și a șasea Chiriacha. iar pe fii mei aceștia, cel dintâi, Victor, care s-a numit mai pe urmă de Domnul meu Iisus Hristos Fotinos, iar al doilea ce este cu mine, Iosi. Atuncea Nero zise: Dar toți v-ați vorbit să vă dați la muncă, și să muriți pentru Nazarineanul? Sfânta zise: Așa toți pentru dânsul, veselindu-ne și bucurându-ne, vom muri. Atuncea porunci împăratul, să le zdrobească încheieturile mâinilor cu ciocane de fier, și aducându-i la nicovală, își puseră sfinții mâinile peste nicovală, și începură slujitorii a-i bate cu ciocanele de la al treilea ceas până la al șaselea. Și se schimbară de trei ori, cei ce-i băteau, iar sfinții nu simțeau nicidecum munca, nici s-au sfărâmat mâinile lor. Și auzind Nero se spăimântă și porunci să le taie mâinile, și îndată apucând pe sfânta, și legându-i mâinile, și punându-le peste nicovală, apucară săbiile, și aducându-le de multe ori peste dânsele muncitorii, n-au făcut nimic, și slăbind au căzut ca niște morți. Iar sfânta fiind păzită fără vătămare, mulțumea lui Dumnezeu, și se ruga, zicând: Domnul îmi este ajutor, și nu mă voi teme ce-mi va face mie omul. Deci începu împăratul a se mira, și a gândi de dânșii, cum va putea să biruiască, și să dobândească pe sfinți. Și porunci să bage pe sfinți în cea mai adâncă temniță, iar pe sfânta Fotini, cu cinci surori ale ei să o ducă în camera lui cea de aur, și să aștearnă șapte paturi de aur și să se pună șapte scaune de aur, și masă, și porunci ca și fiica sa Domnina, să intre înăuntru, să fie cu dânsele, dimpreună cu roabele ei, și să pună avuție multă, și podoabe de aur, și veșminte de aur, și brâie; iar sfânta Fotini dacă văzu pe Domnina, îi zise: Bucură-te și tu Doamna mea, făclia lui Hristos. Deci auzind Fotini numele lui Hristos mulțumi Domnului, și îmbrățișându-o o sărută. După aceasta fiica împăratului cu o sută de roabe ale ei catehisindu-se de Sfânta, se botezară toate de dânsa, și puse numele fiicei împăratului în loc de Domnina, Antusa, iar pe roaba ei cea mai mare, o a numit Stefanida. Și îndată porunci fericita Antusa, să se dea la săraci averea ce se afla în cămara cea de aur, prin mâna Ștefanidei, ce era mai mare peste acea sută de roabe ale ei. Deci aflând acestea împăratul și mâniindu-se foarte, și jelind foarte, porunci îndată să aprindă un cuptor să ardă șapte zile, și într-însul să se arunce sfânta Fotini cu toate însoțitoarele ei. Bărbați și femei, care lucru făcându-se, petrecură sfinții înlăuntru în cuptor trei zile, întregi, nevătămați de foc. Și după a treia zi, socotind împăratul că se vor fi topit de foc sfinții, porunci să destupe cuptorul, și de vor află oase de ale sfinților, să le arunce în râu. Și deschizând muncitorii, o minune! Îi aflară pe toți slăvind și mulțumind lui Dumnezeu. Și se spăimântară de preaslăvită minune, căci nu s-a atins focul de dânșii întru nimic. Deci dacă văzură și auziră toți cei ce se aflau în Roma, această preaslăvită minune, se minunară și ei, slăvind pe Dumnezeu. Iar dacă auzi împăratul de o minune ca aceasta, porunci să le dea otrăvi aducătoare de moarte. Și chemând pe Lampadie vrăjitorul, și făcând otrava, o a dat întâi sfintei Fotini, și ea luând paharul zise: Nu s-ar fi căzut să luăm din mâinile tale otrava și să o bem, fiind tu spurcat. Însă ca să cunoști și tu împărate puterea Hristosului meu, iată eu voi bea mai înainte de ceilalți în numele Domnului meu Iisus Hristos și Dumnezeului nostru, apoi vor bea și toți aceștia ce sunt cu mine. Și bând toți, și nefăcându-le nici un rău otrava, văzând vrăjitorul, rămase încremenit, și căutând la sfânta Fotini zise: Am o otravă foarte tare, și de veți gusta de aceasta, și dacă nu veți muri îndată, voi crede și eu în Dumnezeul vostru, care aducând-o și gustând toți, și nepățind nici un rău, se spăimântă vrăjitorul; și numaidecât strângându-și toate cărțile, le-a ars, și crezând în Hristos s-a botezat punându-i-se numele Teoclit. De aceasta iarăși dacă află împăratul, porunci să ia pe acela din mijlocul sfinților, și să-i taie capul afară de zidurile cetății și așa mai înainte de ceilalți suferi Teoclit mucenicia, tăindu-i-se capul pentru Hristos. Iar celorlalți sfinți tuturor, împreună cu marea Muceniță Fotini, porunci împăratul, să le taie vinele, care lucru după ce se făcu, ocărând sfinții și batjocorind pe împăratul și pe dumnezeii lui; atunci el porunci să adape pe sfânta Fotini cu plumb topit cu smoală, iar celorlalți sfinți să le toarne pe urechi, și făcându-se și aceasta, ca dintr-un rost strigară sfinții: Mulțumim ție Hristoase Dumnezeul nostru, că prin plumbul cel topit și clocotit, ai răcorit inimile noastre, ca și când ar fi fost însetate și arse de zăduf. Atuncea Nero îngrozindu-se și mirându-se, porunci să se spânzure sfinții, și să se strujească fără de milă peste tot trupul, și să se ardă cu făclii. Deci făcându-se și aceasta degrab, și rugându-se sfinții, s-au întărit de dumnezeiescul Dar. Iar ticălosul Nero pornindu-se spre turbarea mâniei, porunci să amestece spuză cu oțet iute, și să le toarne pe nări. Deci aducându-le sfinților și această amestecătură, oțetul tău, au zis, decât mierea și fagurul mai dulce ni se pare că este, o împărate. Și întărâtându-se mai cu multă mânie, porunci să le scoată ochii, și orbindu-i, i-au închis într-o temniță întunecoasă, plină de jigănii veninate și spurcate; iar sfinții cântau și slăveau pe Dumnezeu, și o minune! Fiarele cele veninate, ce erau în temniță muriră, și se prefăcu mirosul greu al temniței spre foarte mare și bun miros, și întunericul se făcu lumină prealuminoasă. Și stătu Hristos în mijlocul sfinților, și le zise: Pace vouă. Și apucând de mână pe sfânta Fotini, o sculă, zicându-i: Cu voi sunt în toate zilele vieții voastre, pentru aceasta nu vă temeți, ci bucurați-vă pururea. Deci împreună cu cuvântul dobândiră și ochi îndată, și văzând pe Domnul, i se închinară. Iar Domnul binecuvântându-i le zise: Îmbărbătați-vă, și vă întăriți, și el se sui la Cer. Iar de pe trupurile sfinților căzură ca niște solzi, și se făcură sănătoși ca și mai-nainte. Iar ticălosul și urâtul de Dumnezeu Nero, porunci să șadă sfinții la închisoare trei ani, ca să se chinuiască într-însa, și să moară cu moarte rea. Și după trei ani având împăratul o slugă a sa închisă în temniță, porunci să iasă. Deci mergând trimișii să scoată pe slugă, și dacă văzură pe sfinți sănătoși, spuseră împăratului, că Galileenii, cei ce s-au orbit, văd, și sunt sănătoși. Încă și temnița-plină de lumină, și de mirosuri scumpe este, și s-a prefăcut întru slava lui Dumnezeu, și casă sfântă este, și mulțime de ape izvorăsc din mijlocul ei, la care năvălesc noroade de se botează la dânșii, crezând în Dumnezeul lor. Acestea auzind împăratul, se minună, și trimise de-i aduse înaintea lui, și le zise: Nu v-am zis să înțelegeți cu poruncă împărătească, să nu propovăduiți pe Hristos întru această cetate a Romei; dar aceasta cum o faceți, aflându-vă voi în temniță? Pentru aceasta să știți că voiesc să vă dau încă multe și mari munci. Iar sfinții ziseră: Fă ce-ți este voia, că noi nu vom înceta a învăța că Hristos este Dumnezeu adevărat și făcătorul tuturor. Dintr-aceste cuvinte Nero înfierbântându-se foarte cu mânie, porunci să răstignească pe sfinți cu capetele în jos, și să le strujească trupurile lor trei zile, până li se vor deznoda încheieturile. Și făcându-se și aceasta, puseră păzitori, lăsându-i spânzurați încă patru zile. Deci mergând muncitorii să-i vadă de trăiesc, cum i-au văzut spânzurați, îndată muncitorii orbiră. Iar îngerul Domnului pogorându-se din Cer, și dezlegând pe sfinți, și sărutându-i, i-a făcut sănătoși. Atuncea sfintei Fotini făcându-i-se milă de orbirea muncitorilor, făcu rugăciune și îndată le veni vederea, și crezând în Hristos se botezară. Deci auzind și acestea Nero, mâniindu-se, porunci să despoaie pe sfânta Fotini, de piele, și după ce făcură așa, Sfânta cântă, zicând: Doamne, ispititu-m-ai, și m-ai cunoscut. Și scoțându-i pielea, o aruncară în râu, iar pe Sfânta o aruncară într-un puț sec; iar pe Sevastian și pe Fotino și Iosi, apucându-i, le tăiară mădularele cele ascunse, și le aruncară câinilor. După aceea despoindu-i de piele și pieile lor le lepădară în râu, iar pe dânșii i-au închis într-o baie veche. Iar pe cele cinci surori ale sfintei Fotini, poruncind să i le aducă înainte, le-au tăiat sânii, și le-au despoiat și pe dânsele de piele. Deci venind muncitorii și la sfânta Fotida, n-a primit să o țină nimenea, precum au ținut pe celelalte, ci singură sta vitejește de-i despoia pielea trupului ei, atât cât se miră și împăratul de bărbăția și răbdarea ei. Pentru aceea pornindu-se spre nebunie, după ce i-a tăiat sânii, și o a despoiat de piele, află întunecatul și altă muncă, mai cumplită și pierzătoare asupra ei; căci porunci să plece cu sila vârfurile la doi copaci în jos, în mijlocul grădinii lui, și să lege pe fericita de aceștia, și făcând așa, și dându-le drumul îndată, spintecară pe Sfânta, și și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Atuncea a poruncit să taie capetele tuturor sfinților, și scoțând pe fericita Fotini din puț, o băgă în temniță. Pentru aceasta mâhnindu-se ea ca aceea ce rămăsese singură, și neîncununându-se cu ceilalți; se rugă lui Dumnezeu, care îndată arătându-i-se, și însemnându-o cu semnul cinstitei Cruci de trei ori, și umplându-o de Dar, o făcu sănătoasă. Și apoi multe zile cântând, și binecuvântând pe Dumnezeu, își lăsă în mâinile lui cinstitul său suflet.

Tot în această zi, Sfânta Anatoli, a doua soră a Sfintei Fotini, care prin sabie s-a săvârșit.

Stih: Răsăritul cel gânditor a aflat,

Anatoli, după ce vitejește a răbdat.

Tot în această zi, Sfânta Foto a treia soră a Sfintei Fotini, care prin sabie s-a săvârșit.

Stih: Zestre de mii de talanți vrednică fiind,

Ție Părinte al luminilor Foto capul său aducând.

Tot în această zi, Sfânta Fotis a patra soră a ei, fiind legată de doi copaci, și despicându-se s-a săvârșit.

Stih: Pădure de copaci veselă în Eden Dumnezeule Cuvinte,

Vei da răsplătire Fotidei, care prin copaci a primit moarte.

Tot în această zi, Sfânta Paraschevi, a cincea soră a ei, care prin sabie s-a săvârșit.

Stih: Paraschevi către sabie grumazul cel cinstit,

Osârdnic îl avea și prea gătit.

Tot în această zi, Sfânta Chiriachi a șasea soră a ei, care prin sabie s-a săvârșit.

Stih: Din Chiriarchi, nici frica sabiei,

A scos dumnezeiască frica Domnului.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Iosi fiul Sfintei Fotini, care prin sabie s-a săvârșit.

Stih: Tăietorul grumazilor își golea sabia,

Iar grumazul lui Iosi nu-l înspăimânta sabia.

Tot în această zi, Sfântul Fotinos celalt fiu al ei, de sabie s-a săvârșit.

Stih: Ce aburi este acesta de sângiuri calde fiind,

A lui Fotinos Mucenicului căruia i s-a tăiat capul de curând.

Tot în această zi, Sfântul Sebastian ducele, care prin sabie s-a săvârșit.

Stih: Lui Sebastian voi zice acest cuvânt,

Pe tine, tăindu-ți-se capul, te cinstesc ca pe un sfânt.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Victor, care prin sabie s-a săvârșit.

Stih: Victor capul pe umeri neavând,

Zace marele, fiind foarte lățit pe pământ.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Hristodul, care prin sabie s-a săvârșit.

Stih: Numirea arată cine ești tu, și a cui slugă cu adevărat,

Iar sabia Hristodule care-ți este sfârșitul cel lăudat.

Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Ioan Calfa, care în Constantinopol a mărturisit la anul o mie, cinci sute șaptezeci și cinci, prin sabie s-a săvârșit.

Stih: Rănile o Ioane nu voi a le număra,

Ci mai vârtos locașurile, ce are înlăuntru cerească locuința.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos:

Tinerii evreiești, au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală, și focul în rouă l-au schimbat, strigând: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

Păstorind mieii la verdeața adevărului, ca un miel te-ai adus Păstorului Hristos, Porfirie, strigând: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

Iisus Hristos îți dă ție daruri pentru ostenelile tale, așezându-te în locașurile cele nestricate Porfirie, cel ce strigai: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

Slavă...

Cu minuni multe și cu semne a împodobit Hristos viața ta, de trei ori fericite, Porfirie, de Care dorind strigai: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

Și acum..., a Născătoarei:

Milostivește-te de mă mântuiește, Fecioară, care ai născut pe Milostivul, Dumnezeu Cuvântul și cu lumina cea de la tine luminează-rnă, ca să strig: Bine este cuvântat Rodul pântecelui tău, Preacurată.

Cântarea a 8-a,

Irmos: Tinerii cei de Dumnezeu grăitori...

Cu cuvântul tău cel înțelepțit s-a surpat meșteșugitorul răutății, iar inimile credincioșilor dumnezeiește s-au veselit, sfințite propovăduitorule, Preafericite.

Împreună cu adunarea părinților ești așezat și împreună cu duhurile cuvioșilor te veselești Părinte fericite, strigând: Binecuvântați lucrurile Domnului pe Domnul.

Surpând la pământ capiștile dracilor, ai zidit Biserici lui Dumnezeu, întru care mulțime de cuvioși cântă: Binecuvântați lucrurile Domnului pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Din bunătățile tale, Cuvioase, mohorând haina cea împărătească, și cu dânsa ca un preot împodobindu-te, dănțuiești la împărățiile cele de sus, Fericite.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca pe una, ce ești mai presus de toate făpturile, și mai desfătată decât cerurile, Maică a lui Dumnezeu, te-a iubit Fiul tău, și a luat din tine trup.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Tinerii cei de Dumnezeu cuvântători în cuptor, împreună cu focul și văpaia călcându-o au săltat, strigând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Înfricoșatu-s-a tot auzul...

Cu vetrela Crucii cârmuindu-te, de dumnezeiasca mână a Atotțiitorului, ai trecut valurile vieții, Cuvioase Părinte, și te-ai odihnit la limanurile vieții, ajungând la bucuria cea veșnică, și la desfătarea cea veselitoare.

Făcându-te Cuvioase ajuns de vreme și plin de zile ale Duhului, și cu nepătimirea ca cu o haină îmbrăcându-te, strălucind cu podoaba preoției, te-ai mutat la lumina neapusă, ca să vezi veselia Domnului.

Scoțând cu gura îndulcirea cea dumnezeiască, ai răspuns cuvânt de mântuire, care gonește amărăciunea patimilor, și cu dulceață duhovnicească îndulcește pe toți, cei ce săvârșesc prăznuirea ta cea de peste an, cugetătorule de cele dumnezeiești, Preafericite.

Slavă...

Soare ai cunoscut pe Hristos, Care a vorbit cu noi prin trup, Părinte, și luminându-ți-se ochii sufletului cu luminile Lui, te-ai făcut stea cu totul luminoasă, îndumnezeindu-te după Dar, sfințite făcătorule de minuni, Părinte Cuvioase.

Și acum..., a Născătoarei:

Iartă-mi mie Mântuitorule, Cel ce Te-ai născut, și ai păzit pe ceea ce Te-a născut nestricată după naștere, când vei ședea să-mi judeci faptele mele, să treci cu vederea nelegiuirile și păcatele mele, ca un Dumnezeu fără păcat, Milostiv și Iubitor de oameni.

Irmosul:

Înfricoșatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până și la trup, din pântece fecioresc făcându-Se Om. Pentru aceea pe Preacurata Născătoarea de Dumnezeu, credincioșii o slăvim.

LUMINÂNDA

Podobie: Cercetatu-ne-a de sus...

Strămutându-te din loc, ai risipit averea cea multă, iar pe cei risipiți cu rătăcirea, i-ai adunat cu minuni apostolicești Porfirie; ci dar roagă-te Părinte, să se mântuiască robii tăi.

A Născătoarei:

La tine după Dumnezeu nădăjduim, Preacurată, răstignindu-ne întru Hristos, Cel ce a ieșit din tine; și cu rugăciunile tale cele către Dânsul, păzește-ne pe noi nepoticniți până la sfârșit.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.