SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am..., Stihirile pe 6: 3 stihiri din Octoih sau din Triod și 3 stihiri ale Sfântului, glasul al 4-lea:

Podobie: Dat-ai semn celor ce...

Dorind fericirea cea mai presus de cuget dumnezeiescule, înfrânarea o ai socotit desfătare, sărăcia bogăție, neaverea avere îndestulată, și cumpătarea cinste de bună slavă. Pentru aceasta ai și aflat dorirea cea după gândul tău, sălășluindu-te în locașurile sfinților, Vasilie.

Alergarea nevoinței fără întoarcere înapoi o ai săvârșit, și credința ai păzit. Pentru aceasta și cununa dreptății ai luat Părinte, care ție ți-a gătit Hristos, Cel ce dă după vrednicie plată, și daruri hărăzește, și răsplătiri pentru osteneli. Care ca și noi acum să le dobândim, roagă-te, de Dumnezeu insuflate Vasilie.

Patimile trupești prin înfrânare le-ai veștejit, și prin rugăciune neîncetată, și pe șarpele cel înșelător cu ploile lacrimilor l-ai înecat, Fericite, și bineplăcut lui Dumnezeu te-ai făcut pe deasupra, de Dumnezeu înțelepțite Cuvioase Vasilie. Pentru aceasta te-a împodobit pe tine cu cerești daruri, Iisus, Iubitorul de oameni și Mântuitorul sufletelor noastre.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Slăbiciunea și slăbănogirea sufletului meu Preacurată Maică Fecioară, schimbă-le acum întru tărie, și întru putere a temerii de Dumnezeu, a face și a lucra îndreptările lui Hristos. Ca să scap de focul cel nestins, și să dobândesc moștenirea cea cerească, și viața cea fără de sfârșit, prin mijlocirea ta, Stăpână, bucurându-mă totdeauna.

A Crucii, a Născătoarei:

Văzând Preacurata pe Iubitorul de oameni Hristos, răstignindu-Se și cu sulița în coastă împungându-Se, plângea, strigând: Ce este aceasta Fiul meu, ce Ți-a răsplătit poporul cel nemulțumitor, pentru binele care ai făcut lui? Și Te sârguiești să mă lipsesc de Tine, Fiule preaiubite! Mă spăimântez Milostive de răstignirea Ta cea de bunăvoie.

Tropar, glasul 1.

Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Vasilie; și cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANONUL Sfântului.

Facere a lui Teofan

Cântarea 1-a, glasul al 4-lea,

Irmos:

Adâncul Mării Roșii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israil cel dedemult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalic în pustie a biruit.

Punând temeiul pe piatra credinței, Părinte, nu te-ai spăimântat de năvălirile ispitelor ci ai rămas neclintit, ca un părtinitor al bunătății, ca cel ce ești cu numele împărăției.

Darul Preasfântului Duh întărindu-te pe tine, te-a îmbărbătat, să suferi desimea bătăilor celor cu durere, și te-a arătat purtător de biruință împotriva tiranului celui cu cuget deșert.

Slavă...

Aflat-ai Părinte pe cel împreună pătimitor și ostaș înțelept, Procopie, care s-a procopsit pururea întru bunătăți; cu care împreună bucurându-te, Preafericite, ai săvârșit mucenicia pătimirii celei tari.

Și acum.... a Născătoarei:

Folositoare și pricinuitoare mântuirii, și zid nesfărâmat te pun pe tine vieții mele, Născătoare de Dumnezeu Prealăudată, ca ceea ce ai născut pe Dumnezeu, Făcătorul de bine a toată zidirea.

Cântarea a 3-a

Irmos: Se veselește Biserica de Tine...

Cu osârdie îndreptând inima ta către Dumnezeu, Cuvioase, cu cuviință ai petrecut în Darul sihăstriei și al mărturisirii.

Luând asupra ta Părinte, ostășire și toată întrarmarea Crucii, ai biruit pe balaurul cel înțelegător și pe leul cel simțitor.

Slavă...

Păzind cu buna-credință cea după chip a sufletului cuvioșilor, și cinstind Chipul cel curat al lui Hristos, v-ați nevoit.

Și acum..., a Născătoarei:

Binecuvântatu-s-a prin tine Preacurată, firea noastră, care mai-nainte era părtașă blestemului și stricăciunii, și s-a împărtășit nestricăciunii.

Irmosul:

Se veselește Biserica Ta de Tine, Hristoase, strigând: Tu ești puterea mea Doamne și scăparea și întărirea.

Sedealna, glasul al 4-lea,

Podobie: Spăimânta-tu-s-a Iosif...

Sărăcia lui Hristos ai iubit cu bunăcredință, bogăția cea stricăcioasă ai lăsat, și mărirea cea trecătoare, Înțelepte, și Crucea pe umerii tăi ridicând, pe cărarea cea strâmtă bucurându-te ai umblat, călcând dulcețile trupești prin toată înfrânarea, și prin patima rea, ai ajuns la lărgimea cea dumnezeiască a raiului, grăitorule de cele dumnezeiești, Vasilie.

Slavă.... Și acum..., a Născătoarei:

Spăimânta-tu-s-a Iosif cea mai presus de fire văzând, și în minte a luat, ploaia cea de pe lână, întru zămislirea ta mai presus de fire, de Dumnezeu Născătoare, rugul cel nears în foc, toiagul lui Aaron ce a odrăslit; și mărturisind logodnicul tău și păzitorul, preoților a strigat: Fecioara naște, și după naștere iarăși rămâne Fecioară.

A Crucii, a Născătoarei:

Mielușeaua cea cu totul fără prihană, stând lângă Crucea Mielului și Izbăvitorului, cu plânsuri cumplite se zdrobea, și privind, spăimântându-se zicea: Ce este această nouă și străină vedere, Fiule preadulce? Cum voind acestea le suferi, cum rabzi de voie răstignire și moarte de ocară? Ci o Fiule, preaslăvesc a Ta pogorâre, cea mai presus de cuvânt!

Cântarea a 4-a,

Irmos:

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica, pe Tine, Soarele dreptății, a stătut întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă puterii Tale,Doamne.

Cât este de frumoasă răbdarea ta, Preafericite, că întru căruntețe arată tărie de tinerețe, Cuvioase, cu care strigai: Slavă puterii Tale, Doamne.

Fiind împreunat prin dragoste cu Stăpânul tău și îmbrăcat cu ajutorul Lui, nu simțeai durerile trupului, ci cântând strigai: Slavă puterii Tale, Doamne.

Slavă...

Ca un numit cu numele Împărăției celei cerești, ai mers pe calea care duce la dânsa, aflând tot de un gând cu tine pe Procopie, care striga: Slavă puterii Tale, Doamne.

Și acum..., a Născătoarei:

Neispitită de nuntă ai născut, o Fecioară, și după naștere te-ai arătat iarăși Fecioară. Pentru aceasta cu glasuri neîncetate și cu credință neîndoită, strigăm ție: Bucură-te Stăpână.

Cântarea a 5-a,

Irmos:

Tu Doamne lumina mea în lume ai venit, Lumina cea sfântă, Care întorci dintru întunericul necunoștinței, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credință.

Tu Cuvioase Vasilie luminat te-ai nevoit, defăimând semeția cea împietrită a lui Leon și gândul lui cel necunoscător.

Aflând pe Procopie, care îți era întocmai la osteneli, ai săvârșit chinuirea prin multe feluri de procopsiri, dumnezeiește încununându-te.

Slavă...

Acum vezi prin cuget pe Hristos, de Care ai dorit, ale Căruia arătări de departe prin faptă le vedeai, preafericite, preasfințite Vasilie.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe tine te punem înainte armă nesfărâmată, împotriva vrăjmașilor. Pe tine te avem întărire și nădejde mântuirii noastre, Mireasă dumnezeiască.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Jertfi-voi Ție cu glas...

Fiind cuprins de dragostea Împărăției celei de sus, vitejește nu ai băgat seamă gândul cel fără socoteală și poruncile, și dogmele împăratului celui pământesc, de Dumnezeu pătimitorule.

Slavă...

Dezbrăcându-te de cele pământești, înțelepțește te-ai nevoit; și îmbrăcându-te cu dumnezeiască putere, te-ai arătat purtător de cunună, ca unul ce ai biruit împotrivirea tiranilor celor fără de Dumnezeu.

Și acum..., a Născătoarei:

Iată acum s-a plinit propovăduirile proorocilor, născând tu Fecioară pe Cel propovăduit dedemult de prooroci, care împlinește cele mai-nainte grăite, cu Darul Duhului.

Irmosul:

Jertfi-voi Ție cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curățindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

Condac, glasul al 2-lea.

Podobie: Cele de sus căutând.

De sus luând dumnezeiască descoperire, ai ieșit, Înțelepte, din mijlocul gâlcevilor. Și sihăstrind cu cuviință, ai luat lucrarea minunilor, și prin Dar a tămădui bolile, Vasilie preafericite și preasfințite.

SINAXAR

Întru această lună, în ziua a douăzeci și opta, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Vasilie Mărturisitorul, cel ce a pătimit împreună cu Sfântul Procopie.

Stih: Vasilie pe Hristos în suflet purtând.

Pentru icoana lui, sufletul său își este punând.

În a douăzeci și opta zi a fost ascunzând

Pe Vasilie sub pământ.

Acesta a fost pe vremea împărăției lui Leon Isaurul luptătorul de icoane. Deci lăsând lumea și cele din lume, se făcu monah. Și se nevoi dintâi-ași dată bine, de aceea necinstindu-se cinstea sfintelor icoane, stătu împotrivă cu nevoință asupra luptătorilor de icoane. Pentru aceea fu prins, și foarte muncit, fiindcă nu s-a înduplecat cu firea, ci propovăduia adevărul până la moarte, având ajutător dimpreună și pe dumnezeiescul Procopie. Drept aceea se struji peste tot trupul și la grumaji, și se băgă în temniță. Iar murind tiranul, ieși din temniță, și iarăși cu aceeași petrecere și nevoință se ostenea, îndemnând pe mulți spre fapta bună și întorcându-i spre dreapta credință în multe vremi. Bucurându-se și mulțumind, se mută către Dumnezeu, pe care din pruncie l-a dorit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfințitului Mucenic Proterie Arhiepiscopul Alexandriei.

Stih: Proterie cu trestie sfâșiindu-se.

Trestie degrab scriitoare împotriva înșelăciunii este făcându-se.

Acest fericit a stătut preot bisericii din Alexandria. Și adunându-se cu alexandrenii cei ce veniseră în Constantinopol și mult nevoindu-se împreună cu sfinții părinți împotriva eresurilor celor cu rea credință, a fost pus de sobor Episcop Alexandriei. Deci gâlcevindu-se cei ce cugetau ale lui Eutihie și Nestorie, și îngrozind că vor opri ducerea grâului la Alexandria; piosul împărat Marchian, a poruncit să ducă grâul nu la Alexandria, ci la Pilusia prin înotarea Nilului. Pentru care alexandrenii pierind de foame, au pus pe Arhiereul mijlocitor către împăratul. La ale cărui mijlociri plecându-se împăratul, iarăși a poruncit să se pogoare grâul la Alexandria. Iar după săvârșirea prea piosului împărat Marchian, oarecarele Timotei, cu porecla Eluros pândind într-o noapte întunecoasă, și ducându-se la chiliile monahilor, pe la miezul nopții se zicea pe sine că este înger, și le poruncea lor, ca să se depărteze de împărtășirea cu Proterie. Iar ei ca niște prostănaci înșelându-se, au ridicat tulburarea împotriva Arhiereului, care fugind, a văzut pe dumnezeiescul prooroc Isaia zicându-i: Întoarce-te și eu aștept ca să te primesc pe tine. Aceasta arăta silnica lui moarte. Deci întorcându-se și întrând în dumnezeiasca colimvitră, acolo cu trestii ascuțite, fu spintecat de aceia; apoi a hirotonisit în locul lui Proterie, pe Timotei, ce i-a fost înșelat, pe care l-au suit pe scaunul arhieresc; de care înștiințându-se Leon cel mare care a împărățit după Marchian, pe Timotei adică, l-a dat în stăpânirea Episcopilor, ca să-l judece canonicește, pe care și dezbrăcându-l de cinstea arhierească, l-a surghiunit la Gangra; iar pe mirenii ce au fost părtași uciderii arhierești, pedepsindu-i împăratul, cu bătăi și cu închisori și cu ciuntiri de mădulare, a poruncit să se hirotonească Episcop alexăndrenilor, un alt Timotei drept credincios, cu porecla Salofachiolul, și așa a luat sfârșit gâlceava.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Nestor.

Stih: Nu avem chip, nici frumusețe pe lemn ridicat,

Nestor fiind întins ca să zic prooroceasca zicere cu adevărat.

Acesta era pe vremea împăratului Deciu, și a ighemonului Puplie, din Perghia Pamfiliei. Deci pentru că cinstea pe Hristos, prinzându-se de Domnitorul Irinarh, a fost adus la ighemonul, înaintea căruia mărturisind credința Lui Hristos, a fost răstignit, și cu glasuri de mulțumire către Dumnezeu a strigat și pe credincioși întărindu-i, și-a dat Duhul.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor femei; Chira și Marana.

Stih: Marana și Chira se învrednici,

Prin veștejirea trupului în ceruri a domni.

Patria acestora era Veria cea despre răsărit; iar neamul, cel mai ales și strălucit și creșterea potrivită cu neamul. Ci pe toate acestea defăimându-le, și intrând într-o căsuță mică, căreia i-a astupat ușa cu zid, și cu pietre, și lăsând o ferestruică, prin care primea înlăuntru hrana cea de nevoie, și vorbeau cu femeile cele ce mergeau către dânsele, înălțau doxologii lui Dumnezeu. Și toată vremea cea de peste an o petreceau în liniște; numai în vremea cincizecimii vorbeau. Și singură Marana vorbea cu cele ce mergeau la ele; căci glasul Chirei, nimenea vreodată l-a auzit vorbind. Și purtau pe trupul lor lanțuri de fier foarte grele, și îmbrăcămințile le erau foarte mari, încât le acoperea cu totul picioarele și tot trupul. Cu asemenea chip viețuind, au săvârșit patruzeci și doi de ani. Cu postirea și cu suferirea răbdării, atâta s-au osebit, încât odată gustau hrană în patruzeci de zile, trei ani întregi și în ceilalți trei, după trei săptămâni, precum dumnezeiescul Daniil. Ci și la purtătorul de viață mormântul lui Hristos ducându-se, nicicum n-au gustat hrană, până ce au făcut închinăciunea. Și iarăși întorcându-se fără a mânca, au săvârșit călătoria; iar lungimea căci era de douăzeci de verste, precum am zice de douăzeci de zile. Și ducându-se încă și la biserica cea din Isauria, a bunei biruitoare Mucenițe Tecla, asemenea au făcut, s-au dus și s-au întors fără a mânca. Deci acestea cu asemenea viețuire împodobind neamul femeiesc, au alergat către Domnul pe care îl doreau.

Tot în această zi, Sfinții Mucenici cei șase din Egipt, care de sabie s-au săvârșit.

Stih: Au scris că de sabie șase egipteni au fost murind.

Cei ce a anului nevoințe, și vieți au fost scriind.

Tot în această zi, Sfinții Apostoli; Nimfa și Evvul, care cu pace s-au săvârșit.

Stih: A lui Hristos sădire doi Apostoli ai lui Hristos fiind.

Evvul și Nimfa împreună cu Hristos sunt petrecând.

Tot în această zi, Preacuviosul Varos episcopul Damascului, care cu pace s-a săvârșit.

Stih: Lăsând serbarea vieții celei trecătoare.

Varos împreună petrece cu a îngerilor serbare.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Avrichie, care prin sabie s-a săvârșit.

Stih: Slujitorului lui Hristos tăindu-i-se capul de sabie.

Pe slujitorii idolilor îi rușinează Avrichie.

Tot în această zi, Sfânta nouă Muceniță Chirana preaînțeleapta, din Tesalonic, întru munci s-a săvârșit, la anul o mie șapte sute cincizeci și unul.

Stih: Chirana Doamnă patimilor și muncilor.

Arătându-se s-a mutat către Domnul domnilor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos:

În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam cu pofta bunei credințe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinși, au strigat: Bine ești cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

Fiind lucrat ca o holdă, și curățit prin chinuire, Părinte, și luminat întru sihăstrie cu răbdare, te-a primit pe tine Hristos, Căruia strigai: Bine ești cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

Slavă...

Cu dumnezeiasca putere fiind întărit, Părinte, ai înfruntat pe toți, cei ce ca niște nebuni se lepădau de cinstitul chip al lui Hristos, strigând: Bine ești cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca pe o Născătoare de Dumnezeu și Împărăteasă a toată zidirea, toți credincioșii te lăudăm pe tine, Curată, și strigăm ție: Bucură-te! Bine ești cuvântată tu între femei Preacurată Stăpână.

Cântarea a 8-a,

Irmos: Mâinile întinzându-și...

Trupul și cugetul le-ai adus spre jertfă lui Hristos, purtătorule de Dumnezeu, ca o ardere-de-tot, cu focul cunoștinței de sineți și prin văpaia chinurilor, strigând: Toate lucrurile lăudați pe Domnul.

Gonitu-ți-ai vrăjmașii, și gonindu-te pe tine, i-ai prins Cuvioase, și ai călcat sprânceana cea cu gând înalt, văzând uciși pe cei ce te-au bătut pe tine și strigând: Toate lucrurile lăudați pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Ca un viteaz îndoit iscusit te-ai arătat nouă ucenicilor, Preafericite, căci pe lângă sihăstria cea dintâi ai adăugat și chinuirea, foarte bărbătește având împreună pătimitor ucenic pe Procopie, care striga: Toată zidirea lăudați pe Domnul.

Și acum..., a Născătoarei:

Ușa cerurilor cea purtătoare de lumină te numim, Preacurată, prin care a trecut Dumnezeu și S-a întrupat, Cel mai-nainte fără de trup, ca un Dumnezeu, și întocmai la Ființă cu Tatăl, Căruia strigăm: Toate lucrurile lăudați pe Domnul.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Mâinile întinzându-și Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat, și puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se; tinerii cei iubitori de buna-credință, strigând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Piatra cea netăiată...

Mai presus de toată simțirea trecând, Părinte, cu dragoste bucurându-te te-ai mutat către Stăpânul, culegând bogăția luptelor tale, veselia cea îngerească, și desfătarea raiului cea nesfârșită.

Împreună cu ucenicul tău și cu pătimitorul, aflând nădejdea celor fericiți, purtătorule de chinuri, și veselindu-te împreună, în veac priviți spre cei ce săvârșesc prăznuirea voastră.

Slavă...

Mutându-vă de la pământ către sălășluirea cea cerească, purtând cununi, unde sunt cetele sfinților și dumnezeieștile oști ale îngerilor, mântuiți prin rugăciunile voastre adunarea ucenicilor.

Și acum..., a Născătoarei:

Rupe lanțurile greșelilor mele, și ale celor ce te laudă Maica lui Dumnezeu, încetează pornirile supărărilor. Zdrobește tulburarea păcatului, sfarmă viforul primejdiilor, Maică Fecioară.

Irmosul:

Hristos, Piatra cea netăiată de mână, cea din capul unchiului din tine muntele cel netăiat Fecioară, S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te slăvim.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială, și Otpustul.