TIPIC

LMaMiJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930

2026-03-08 — DUMINICĂ

Duminica a 2-a din Post (a Sf. Ier. Grigorie Palama)

†) Sf. Preot Mucenic Liviu-Galaction de la Cluj; Sf. Ier. Teofilact Mărturisitorul, episcopul Nicomidiei

Ap. Evrei 1, 10-14; 2, 1-3 · Ev. Marcu 2, 1-12 · glas 6, voscr. 6

Voscreasna 6 — Luca 24, 36-53

Luca 24, 36-53

36Și pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor și le-a zis: Pace vouă.

37Iar ei, înspăimântându-se și înfricoșându-se, credeau că văd duh.

38Și Iisus le-a zis: De ce sunteți tulburați și pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră?

39Vedeți mâinile Mele și picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiți-Mă și vedeți, că duhul nu are carne și oase, precum Mă vedeți pe Mine că am.

40Și zicând acestea, le-a arătat mâinile și picioarele Sale.

41Iar ei încă necrezând de bucurie și minunându-se, El le-a zis: Aveți aici ceva de mâncare?

42Iar ei i-au dat o bucată de pește fript și dintr-un fagure de miere.

43Și luând, a mâncat înaintea lor.

44Și le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci și în psalmi.

45Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile.

46Și le-a spus că așa este scris și așa trebuie să pătimească Hristos și așa să învieze din morți a treia zi.

47Și să se propovăduiască în numele Său pocăința spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim.

48Voi sunteți martorii acestora.

49Și iată, Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu; voi însă ședeți în cetate, până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus.

50Și i-a dus afară până spre Betania și, ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat.

51Și pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și S-a înălțat la cer.

52Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare.

53Și erau în toată vremea în templu, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.

Apostolul — Evrei 1, 10-14; 2, 1-3

Evrei 1, 10-14

10Și: "Întru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat și cerurile sunt lucrul mâinilor Tale;

11Ele vor pieri, dar Tu rămâi, și toate ca o haină se vor învechi;

12Și ca un pe un veșmânt le vei strânge și ca o haină vor fi schimbate. Dar Tu același ești și anii Tăi nu se vor sfârși".

13Și căruia dintre îngeri a zis Dumnezeu vreodată: "Șezi de-a dreapta Mea până când voi pune pe vrăjmașii tăi așternut picioarelor Tale"?

14Îngerii oare nu sunt toți duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moștenitorii mântuirii?


Evrei 2, 1-3

1Pentru aceea se cuvine ca noi să luăm aminte cu atât mai mult la cele auzite, ca nu cumva să ne pierdem.

2Căci, dacă s-a adeverit cuvântul grăit prin îngeri și orice călcare de poruncă și orice neascultare și-a primit dreapta răsplătire,

3Cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la astfel de mântuire care, luând obârșie din propovăduirea Domnului, ne-a fost adeverită de cei ce au ascultat-o,

Evanghelia — Marcu 2, 1-12

Marcu 2, 1-12

1Și intrând iarăși în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă.

2Și îndată s-au adunat mulți, încât nu mai era loc, nici înaintea ușii, și le grăia lor cuvântul.

3Și au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inși.

4Și neputând ei, din pricina mulțimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperișul casei unde era Iisus și, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul.

5Și văzând Iisus credința lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale!

6Și erau acolo unii dintre cărturari, care ședeau și cugetau în inimile lor:

7Pentru ce vorbește Acesta astfel? El hulește. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu?

8Și îndată cunoscând Iisus, cu duhul Lui, că așa cugetau ei în sine, le-a zis lor: De ce cugetați acestea în inimile voastre?

9Ce este mai ușor a zice slăbănogului: Iertate îți sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă?

10Dar, ca să știți că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului:

11Zic ție: Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta.

12Și s-a sculat îndată și, luându-și patul, a ieșit înaintea tuturor, încât erau toți uimiți și slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată.

TipiconalSursa: Anuar liturgic și tipiconal 2026

I. Unde nu se află Slujba Sfântului Liviu-Galaction, se săvârșește numai Slujba indicată în Triod și Octoih, astfel:

Sâmbătă seara, la Vecernia mică, Stihirile Învierii, din Octoih.

La Vecernia mare (sâmbătă seara), după obișnuitul Psalm (103), se cântă: Fericit bărbatul... toată Catisma. La Doamne, strigat-am..., se pun 10 Stihiri: 6 ale Învierii, glas 6, și 4 ale Sfântului Grigorie (trei Stihiri, repetându-se cea dintâi), din Triod, Slavă..., a Sfântului, glas 6: Cuvioase, de trei ori fericite..., Și acum..., Dogmatica, glas 6.

La Litie, se pun Stihirile hramului bisericii. La Stihoavnă, se pun Stihirile Învierii, glas 6, Slavă..., a Sfântului, glas 8: Limba cea trează..., Și acum... a Născătoarei de Dumnezeu - a Învierii, același glas: Fecioară care nu știi de mire...

La binecuvântarea pâinilor, cântăm Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te... (de trei ori). Iar unde nu se face binecuvântarea pâinilor, se cântă Troparul Învierii, Slavă..., al Ierarhului, glas 8: Luminătorule al dreptei credințe..., Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu - al Învierii, același glas: Cel ce pentru noi Te-ai născut...

La Utrenie (duminică dimineața), după cei șase Psalmi, la Dumnezeu este Domnul... se cântă Troparul Învierii (de două ori), Slavă..., al Sfântului, Și acum..., al Născătoarei - al Învierii: Cel ce pentru noi Te-ai născut... Obișnuitele Catisme cu Ectenii, Sedelnele Învierii, glas 6.După Fericiți cei fără prihană..., Binecuvântările Învierii: Soborul îngeresc..., Ectenie mică, Ipacoi, Antifoanele și Prochimenul glasului de rând. Toată suflarea... Evanghelia Învierii, a 6-a, Învierea lui Hristos văzând..., și Psalmul 50. Apoi, Slavă..., Ușile pocăinței..., și celelalte din Triod. Canoanele pe 14: al Învierii, cu Irmosul, pe 4, al Triodului pe 4 și al Sfântului pe 6. Catavasiile: Deschide-voi gura mea... După Cântarea a 3-a, se pune Condacul Triodului, apoi Sedealna Sfântului (de două ori), Slavă..., Și acum..., a Născătoarei. După Cântarea a 6-a, se pun Condacul și Icosul Sfântului, din Triod, apoi Sinaxarul, mai întâi din Minei și apoi cel din Triod. După Cântarea a 9-a, se pun: Sfânt este Domnul..., Luminânda Învierii, a 6-a, Slavă..., a Sfântului, glas 2, Și acum..., a Născătoarei, din Triod, asemenea.

La Laude, se pun Stihirile pe 9: 5 ale Învierii, glas 6; 3 ale Sfântului Grigorie, și Stihira Triodului, glas 6: Celor ce umblă..., Slavă..., tot aceasta, Și acum..., Preabinecuvântată ești... Doxologia mare, Troparul Învierii, glas 8: Înviat-ai din mormânt..., Ecteniile și Otpustul.

În mănăstiri, se face ieșire în pridvorul bisericii, unde se cântă Slavă..., Și acum..., Stihira de rând a Evangheliei (Voscreasna a 6-a), și se citește Ceasul întâi și învățătura Sfântului Teodor Studitul, apoi Otpustul deplin.

La Proscomidie, preotul va pregăti și Sfintele Agnețe pentru Liturghiile Darurilor înainte-sfințite ce se vor săvârși luni, miercuri și vineri, în săptămâna următoare.

La Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Fericirile pe 10: 6 ale Învierii ale glasului de rând, din Octoih, și 4 din Cântarea a 3-a a Ierarhului. După Vohod, Troparele: al Învierii, al hramului (dacă este al Născătoarei sau al unui Sfânt), al Sf. Grigorie Palama; Condacul Triodului și al hramului (de este un Sfânt), Slavă..., al Ierarhului, Și acum..., al hramului Născătoarei, iar de nu, al Triodului. Apostolul și Evanghelia: 1. ale Duminicii a doua din Post; 2. ale Sfântului Grigorie Palama. Axion: De tine se bucură... Chinonicul: Lăudați pe Domnul... și Întru pomenire veșnică...

La masă se face dezlegare la vin și untdelemn.

II. Unde se află Slujba Sfântului Liviu-Galaction, Slujba lui se săvârșește împreună cu Slujba indicată în Triod și Octoih, astfel:

La Vecernia mică (sâmbătă seara), la Doamne, strigat-am..., se pun Stihirile Învierii, glas 6, pe 4, Slavă..., a Sfântului Liviu-Galaction, și acum... a Născătoarei de Dumnezeu - a Învierii, glas 6, de la Vecernia Mică. La Stihoavnă, se pune o Stihiră a Învierii, glas 6, apoi Stihirile Sfântului, de la Stihoavna Vecerniei mari, cu stihurile de acolo, Slavă..., a Sfântului (de la Laude), Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu, tot de acolo. După: Acum slobozește..., Troparul Învierii, glas 8, apoi Troparul Sf. Ier. Grigorie, glas 1: Fluierul cel păstoresc... Slavă..., al Sf. Liviu, glas 8: Mărturisitorule al Ortodoxiti..., Și acum..., al Născătoarei — al Învierii, același glas: Cel ce pentru noi... Ectenia întreită scurtă și Otpustul mic.

La Vecernia mare (sâmbătă seara), după obișnuitul Psalm (103), se cântă: Fericit bărbatul..., toată Catisma. La Doamne, strigat-am..., se pun 10 Stihiri: 4 ale Învierii, glas 6, apoi 3 ale Sfântului Grigorie Palama, din Triod, și 3 ale Sfântului Liviu-Galaction, Slavă..., a Sfântului Grigorie, glas 6: Cuvioase, de trei ori fericite... (iar, unde este hramul Sfântului Liviu-Galaction, se pun Slavele lui), Și acum..., Dogmatica, glas 6.

La Litie, se pun Stihirile din Slujba Sfântului Liviu. La Stihoavnă, se pun Stihirile Învierii, glas 6, Slavă..., a Sfântului Grigorie, glas 8: Limba cea trează..., Și acum... a Născătoarei de Dumnezeu - a Învierii, același glas: Fecioară care nu știi de mire...

La binecuvântarea pâinilor, cântăm Troparul Sf. Liviu (o dată) și Născătoare de Dumnezeu, Fecioară... (de două ori). Iar unde nu se face binecuvântarea pâinilor, se cântă Troparul Învierii, glas 6, apoi al Ierarhului, glas 8: Luminătorule al dreptei credințe..., Slavă..., al Sf. Liviu, glas 8: Mărturisitorule al Ortodoxiei..., Și acum..., al Născătoarei - al Învierii, același glas: Cel ce pentru noi...

La Utrenie (duminică dimineața), după cei șase Psalmi, la Dumnezeu este Domnul..., se cântă Troparul Învierii, glas 6, apoi al Ierarhului, glas 8: Luminătorule al dreptei credințe... Slavă..., al Sf. Liviu, glas 8: Mărturisitorule al Ortodoxiei... Și acum..., al Născătoarei - al Învierii, același glas: Cel ce pentru noi... Obișnuitele Catisme cu Ectenii, Sedelnele Învierii, glas 6. Polieleul obișnuit și Mărimurile Sf. Liviu (fără Slavă), apoi îndată Binecuvântările Învierii: Soborul îngeresc..., Ectenie mică, Ipacoi, Sedelnele Sf. Liviu toate la rând, Antifoanele și Prochimenul glasului de rând. Toată suflarea..., Evanghelia Învierii, a 6-a, Învierea lui Hristos văzând..., și Psalmul 50. Apoi, Slavă..., Ușile pocăinței..., și celelalte din Triod. Canoanele pe 14: al Învierii, cu Irmosul, pe 3, al Triodului pe 3 (fără Troparele Născătoarei), al Sfântului Liviu pe 4 și al Sfântului Grigorie pe 4. Catavasiile: Deschide-voi gura mea... După Cântarea a 3-a, se pun: Condacul Triodului, Condacul și Icosul Sf. Liviu, apoi Sedealna Sfântului Grigorie, Slavă..., a Sf. Liviu, Și acum..., a Născătoarei. După Cântarea a 6-a, se pun Condacul și Icosul din Triod, apoi Sinaxarul, mai întâi din Minei și apoi cel din Triod. După Cântarea a 9-a, se pun: Sfânt este Domnul..., Luminânda Învierii, a 6-a, apoi a Sf. Liviu, glas 3, Slavă..., a Sfântului Grigorie, din Triod, glas 2, Și acum... a Născătoarei, din Triod, asemenea.

La Laude, se pun Stihirile pe 8: 2 ale Învierii, glas 6; 3 ale Sfântului Liviu și primele 3 din Triod, cu stihurile lor, ale Sfântului Grigorie (Stihira Triodului se pune la Slavă), Slavă..., a Triodului, glas 6: Celor ce umblă..., Și acum..., Preabinecuvântată ești... Doxologia mare, Troparul Învierii, glas 8: Înviat-ai din mormânt..., Ecteniile și Otpustul.

În mănăstiri, se face ieșire în pridvorul bisericii, unde se cântă Slavă... Și acum..., Stihira de rând a Evangheliei (Voscreasna a 6-a), și se citește Ceasul întâi și învățătura Sfântului Teodor Studitul, apoi Otpustul deplin.

La Proscomidie, preotul va pregăti și Sfintele Agnețe pentru Liturghiile Darurilor înainte-sfințite ce se vor săvârși luni, miercuri și vineri, în săptămâna următoare.

La Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Fericirile pe 12: 4 ale Învierii ale glasului de rând, din Octoih; 4 din Cântarea a 3-a a Ierarhului și 4 din Cântarea a 6-a a Sf. Liviu. Apostolul și Evanghelia: 1. ale Duminicii a doua din Post; 2. ale Sfântului Grigorie Palama; 3. ale Sf. Liviu-Galaction. Axion: De tine se bucură... Chinonic: Lăudați pe Domnul... și Întru pomenire veșnică...

La masă se face dezlegare la vin și untdelemn.

DN lim NI el

Anuar liturgic și tipiconal 2026Pag. 153–157

Rânduiala (pe scurt)Sursa: 2026 Rânduiala Tipicului — Episcopia Ortodoxă Română din America

Duminica 2-a din Post. A Sf. Grigore Palama. Martirii prigoanei comuniste. Glas 6. Voscr. 6.

Urmează Triodul.

Vecernie Mare: Vohod, fără Paremii. Pe lângă Troparul glasului se pune și al Sfântului.

Utrenie: După Ps. 50 se cântă Ușile pocăinții…. Catavasiile Triodului.

Liturghia Sf.Vasile: Ap. Evrei 1,10-14; 2,1-3; Evrei 7,26-28; 8,1-2. Ev. Marcu 2,1-12; Ioan 10,9-16.

Axionul: De Tine se bucură…. Parastas pentru martirii prigoanei comuniste.

Rânduiala Tipicului · ROEA 2026Cartea întreagă

Mineiul: 8 martieSursa: Mineiul pe martie, 1930 · text: Episcop Petru Pruteanu (slujbe.teologie.net)

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 6: trei ale Triodului sau ale Octoihului și trei ale Cuviosului, glasul al 8-lea:

Podobie: Prealăudaților Mucenici...

Părinte Teofilacte, în temnițe închizându-te, de Dumnezeu te-ai păzit nevătămat și te-ai arătat turn neclintit al Bisericii, nemișcat de ispite de măiestriile ereticilor. Și acum te roagă, să se dăruiască sufletelor noastre, pace și mare milă.

Părinte Teofilacte, mutându-te de pe pământ, te-ai suit către cer și pentru izgonirea ce ai răbdat pentru Hristos, te-ai învrednicit a locui în cele cerești. Și acum te roagă, să se dăruiască sufletelor noastre, pace și mare milă.

Părinte Teofilacte, acum văzând pe Dumnezeu pe cât este cu putință, Fericite, și văzându-te prin unire mai bună și îndulcindu-te de Dânsul și fiu după dar făcându-te, cu bucurie ai câștigat dorirea cea aleasă și fericită, petrecând împreună cu îngerii Ierarhe preafericite.

Slavă… Și acum… a Născătoarei:

Sufletul meu care cumplit bolește de patimi prea rele, tămăduiește-l prealăudată, care ai născut pe Hristos tămăduitorul și Mântuitorul tuturor, Cel ce toată neputința tămăduiește. Carele a rănit cugetarea cea rea a diavolului, și din moarte ne-a slobozit pe noi.

A Crucii, a Născătoarei:

Dacă a văzut pe Hristos spânzurând pe lemn Preacurata Fecioară grăia: Sabie a trecut prin inima mea și mă rupe Stăpâne, precum dedemult mi-a proorocit Simeon, ci scoală-Te, Nemuritorule, și împreună proslăvește pe Maica și slujnica Ta rogu-mă.

LA UTRENIE

Canonul Sfântului și Tripeznețul Triodului.

CANONUL Sfântului.

Facere a lui Teofan.

Cântarea 1-a, Glas 8,

Irmos:

Să cântăm Domnului, Celui ce a povățuit pe poporul Său prin Marea Roșie, cântare de biruință, că S-a proslăvit.

Stând înaintea Scaunului Stăpânului, purtătorule de Dumnezeu Părinte Teofilacte, pe cei ce cu credință săvârșesc pomenirea ta, păzește-i.

Unsu-te-a pe tine după vrednicie Darul Duhului preafericite, pentru adevărul și pentru bunătatea obiceiurilor tale.

Slavă…

Pentru ca să dobândești cele cerești, Fericite, cele pământești toate le-ai călcat și lui Hristos Dumnezeu ai urmat.

Și acum… a Născătoarei:

Cel, ce bine a voit a se naște din pântecele tău preacurată Mireasă dumnezeiască, cu totul este dorire și dulceață și lumină neapusă.

Cântarea a 3-a,

Irmos: Tu ești întărirea…

Legilor Stăpânului tău plecându-te tu slăvite Arhiereule, legile împăraților celor fărădelege prin dumnezeiască cugetare le-ai defăimat.

Dumnezeiască și preacurată închipuire a lui Hristos o ai cinstită arhiereule, de păgânătățile necredincioșilor lepădându-te.

Slavă…

Suferit-ai mai-nainte mucenicia științei pustnicește și acum cu coroana mucenicilor te-ai încoronat.

Și acum… a Născătoarei:

Pentru ca să ne arăți nouă Stăpâne cărarea cea ducătoare spre sfințenie, ai locuit cu toată sfințenia întru tot pântecele Fecioarei.

Irmosul:

Tu ești întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu ești lumina celor întunecați și pe Tine Te laudă Duhul meu.

Sedealna, glas 8.

Podobie: Pe înțelepciunea și Cuvântul…

Cu cuviință sihăstrind Părinte înțelepte, te-ai uns ierarh a sluji cu sfințenie Tainele cele dumnezeiești, spre câștigarea sufletelor și icoana lui Hristos cinstind, ai suferit izgoniri și scârbe, și închidere îndelungată. Pentru aceasta după săvârșire izvorând tămăduiri, pe cei bolnavi vindeci și luminezi pe cei ce cântă; Ierarhe Teofilacte, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșale să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Slavă… Și acum… a Născătoarei:

Norule al Soarelui celui înțelegător, sfeșnice cel cu raze de aur al Luminii celei dumnezeiești, nespurcată, neîntinată, preacurată Stăpână, sufletul meu cel întunecat și orbit de patimi luminează-l rogu-mă cu raza nepătimirii, și inima mea cea pângărită spală-o cu curgerile umilinței și cu lacrimile pocăinței, pentru ca cu dragoste să strig ție: Roagă-te Fiului tău și Dumnezeu, ca să mi dea mie iertare de greșale, că numai pe tine te am nădejde eu nevrednicul robul tău.

A Crucii, a Născătoarei:

Pe Mielușelul și Păstorul și Mântuitorul lumii, Mielușeaua ceea ce L-a născut, văzându-L pe Cruce, grăia lăcrimând: Lumea se bucură primind izbăvire, iar pântecele meu arde văzând răstignirea Ta, care pentru toți o rabzi, Fiule și Dumnezeul meu.

Cântarea a 4-a,

Irmos:

Auzit-am Doamne taina iconomiei Tale, înțeles-am lucrurile Tale, și am proslăvit dumnezeirea Ta.

Nu te-ai spăimântat de focul ispitelor, de Dumnezeu insuflate preafericite, nu a slăbit puterea sufletului tău Teofilacte.

Pus-a Hristos pază gurii și buzelor tale Cuvioase, pentru aceasta ai rămas neclintit când au stătut înaintea ta păgânii.

Slavă…

Așteptând ai așteptat pe Cela ce a pus pe piatră picioarele tale, și a luat aminte Cel Preaînalt, de tine cel ce te închinai icoanei Lui.

Și acum… a Născătoarei:

Prin nașterea ta Preacurată izbăvindu-ne de datoria păcatului, cântare de mulțumire îți aducem ție dumnezeiască Mireasă.

Cântarea a 5-a,

Irmos:

Mânecând strigăm Ție Doamne, mântuiește-ne pe noi, că Tu ești Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu știm.

Mâinile tale cu cuviință ridicându-se către Dumnezeu, de Dumnezeu insuflate Părinte, au biruit pe cei rău credincioși.

De mâna ta cea dreaptă ținându-te Părinte, Domnul către desfătarea cea cerească te-a povățuit.

Slavă…

Trecând cărarea cea strâmtă Teofilacte, ai ajuns către lărgimea raiului, de Dumnezeu insuflate.

Și acum… a Născătoarei:

Maica lui Dumnezeu, cei ce nu te cunosc pe tine Născătoare de Dumnezeu, să nu vadă Lumina cea născută din tine Preacurată.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Haină luminoasă dă-mi mie…

Prin înfrânare omorându-ți simțirile, ai stăpânit patimile, Teofilacte, și acum te desfătezi întru strălucirile nepătimirii.

Pe toți ai învățat a se închina icoanei Mântuitorului, strălucind arătat cu lucrurile și cu dogmele Teofilacte.

Slavă…

Nor izvorâtor de ploaia vieții, Hristos pe tine te-a arătat Părinte, Ierarhe a lui Hristos Teofilacte.

Și acum… a Născătoarei:

Frumos este mai mult decât toți oamenii Fiul tău Preacurată, cu frumusețea dumnezeirii, măcar de a și luat trup pentru noi.

Irmosul:

Haină luminoasă dă-mi mie, Cela ce te îmbraci cu lumina ca cu o haină, mult-Milostive Hristoase, Dumnezeul nostru.

CONDAC, glas 2.

Podobie: Cele de sus căutând…

Luminător luminos te-ai arătat marginilor Sfințite Teofilacte, propovăduind tu pe Cuvântul cel de o ființă cu Tatăl și cu Duhul, ceata dumnezeieștilor părinți o ai luminat, arătându-te plăcut Treimii, Căreia înainte stând, roagă-te neîncetat pentru noi toți.

SINAXAR

Întru această lună, în 8 zile, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru și mărturisitorul Teofilact, Episcop Nicomidiei.

Stih: Și din trup precum și din patrie este izgonit,

Dumnezeiescul Teofilact cel de Dumnezeu păzit.

În a opta zi venit-a, Teofilact aproape de Dumnezeu.

Acest fericit a fost despre părțile răsăritului și petrecându-și bine viața din mică vârstă, din dumnezeiască purtarea de grijă ieșind de acolo s-a dus în Constantinopol și împrietenindu-se cu ispravnicul celor ce sunt la tainele împărătești, care se zice latinește Asicritas. Carele acesta era Tarasie cel mare, strălucitorul Pravoslaviei. Și de vreme ce fu ales de Dumnezeu în scaunul patriarhiei Constantinopolului, lăsând Pavel ciprenul scaunul de bunăvoie, se sui lumina pe sfeșnic. Și îndată minunatul arhiereu făcând o mânăstire lângă gura Mării Negre, pe Preacuviosul Teofilact și pe Mihail al Sinadului îi făcu călugări în loc de mireni, care înfrumusețau soborul și cu cuvintele și cu faptele. După aceea arhiereul aflând fapta bună cea strălucitoare a acestor bărbați și procopsirea cea întru Hristos, îndată trimise de îi luă, și-i puse la casa sa cea de rugăciune. Și nu trecu multă vreme și-i făcu episcopi. Însă pe Mihail la Sinada, iar pe cinstitul Teofilact la Nicomidia. Cât dar au fost lucrurile cele bune ale acestuia, aceleași lucruri ce s-au făcut pe dânsul dovedesc. Adică sfintele case ce le-au zidit și bolnițele și ajutorul văduvelor și al săracilor și cea fără de număr milostenie. Căci atât era de milosârd marele acesta al lui Dumnezeu următor, că luând vas cu apă încropită singur spăla bolnavii și betegii și stricații și-i ștergea cu mâna sa. Deci părăsind viața aceasta marele Tarasie, strălucind nouăsprezece ani în scaunul patriarhiei. Și primind scaunul preaînțeleptul Nichifor întâmplatu-s-a un lucru de jale. Căci apucă împărăția Leon Armeanul urătorul de Hristos și numaidecât ticălosul se porni spre surparea sfintelor icoane. Și dacă se vădi aceasta, iar marele Nichifor trimise de luă cu dânsul pe cei mai aleși din arhierei, anume pe Emilian al Ornicului și pe Eftimie al Sardiei și pe Iosif al Tesalonicului, pe Evdochie al Amoreei, pe Mihail al Sinadului, cu alți mulți împreună și pe fericitul Teofilact și merse către păgânul și vicleanul împărat, și-i aduseră înainte multe ierburi lecuitoare din dumnezeieștile Scripturi. Iar el, ca o aspidă ce-și astupă urechile, n-a vrut să înțeleagă cele zise, ci defăimând toate lucrurile se ținea tot de cele dintâi ale lui. Deci ceilalți arhierei tăcură; iar numai fericitul Teofilact zise către dânsul: Știu că calci îndelungă-răbdarea lui Dumnezeu, dar îți va veni fără de veste cumplită stricăciune și surpare asemenea ca un vifor și nu vei afla pe nimeni să te izbăvească. Din cuvintele acestea umplându-se de mânie, îi trimise pe toți cu urgie la izgonire. Însă pe dumnezeiescul Nichifor la ostrovul Tarsului și pe cel deapururea pomenit Mihail al Sinadului la Evdochiada și pe alții într-alte părți. Iar pe fericitul Teofilact la Strovila cetatea care este la locul Kivereoților lângă mare. Întru aceea petrecând acest fericit mărturisitor treizeci de ani, răbdând cu vitejie traiul cel cu anevoie în pământ străin, s-a pristăvit către Domnul. Deci după câțiva ani potolindu-se eresul și luminând pravoslavia în zilele blagocestivei augustei Teodora și a Preasfântului patriarh Metodoie s-au adus preacinstitele moaște ale Preacuviosului Părintelui nostru Teofilact de la izgonire, și s-au pus în Nicomidia în biserica cea zidită de dânsul.

Tot în această zi Preacuviosul Părintele nostru Pavel, mărturisitorul Plusiados.

Stih: Tace trâmbița Pavel al Plusiadei.

Așteptând cel mai de pe urmă glas al trâmbiței.

Acesta era pe vremile luptătorilor de icoane. Și văzând pe cei ce se îndrăceau nebunește împotriva Bisericii, și toată de-amănunțimea așezământurilor bisericești o răsturna, și ștergea închipuirea Sfintelor icoane, și pe bună podoaba Sfintelor lăcașuri o stingea. Pe aceștia zic adică văzându-i pururea pomenitul cu dumnezeiești graiuri, ca cu săgeți îi lovea. Suferind prigoniri, surghiuniri și rele pătimiri pentru icoana lui Hristos. Deci bine și cu bărbăție nevoindu-se, cu pace și-a dat duhul la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Apostol Ermi, de care pomenește Apostolul Pavel la epistola cea către romani.

Stih: Lui Ermi ucenicului Domnului ce a murit.

Îi cioplesc prin cuvinte chip însuflețit.

Tot în această zi Sfântul Mucenic Dion de sabie s-a săvârșit.

Stih: Deșii cumplită dreapta a înșelătorului te taie.

Dreapta stăpânului te încununează Dione.

Tot în această zi Preacuviosul Dometie, de sabie s-a săvârșit.

Stih: Dometie datoria sfârșitului celui netrecut.

Prin mutători îngeri o a plătit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos:

Tinerii evreiești, au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală, și focul în rouă l-au schimbat, strigând: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

Săvârșind alergarea cea dumnezeiască, Fericite și până în sfârșit credința ta păzindu-o ai primit cununa ostenelilor tale înțelepte, strigând: Bine ești cuvântat Dumnezeule în veci.

Puindu-te pe căruța dumnezeieștilor bunătăți, te-ai înălțat către înălțime, și acum stai înaintea lui Dumnezeu strigând: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

Slavă…

Cel ce a zidit de veci inimile oamenilor, a văzut îndumnezeirea inimii tale, purtătorule de Dumnezeu, și scaune de învățături a întemeiat, de trei ori fericite Teofilacte.

Și acum… a Născătoarei:

Către tine scap acum Născătoare de Dumnezeu și sub acoperirea și dumnezeiască folosința ta. Rugându-mă să mă izbăvești de greșalele cele cumplite, binecuvântată Preacurată ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup.

Cântarea a 8-a,

Irmos: De șapte ori cuptorul…

Unde este locașul celor ce se veselesc, te-ai sălășluit acum mărturisitorule și lumină ți-a revărsat, ca unul drept pătimitor cu luptele mucenicilor, preaînțelepte apărătorule al adevărului, cu care acum strigi: Preoți binecuvântați, noroade preaînălțați-L întru toți vecii.

Primit-ai cununa răbdării, de Dumnezeu cuprinsule, că întru izgoniri cu amărăciuni ai locuit, așteptând a lua plata chinurilor tale și de nădejdea cea bună nu te-ai amăgit, lui Hristos strigând: Preoți binecuvântați, noroade preaînălțați-L întru toți vecii.

Bine cuvântăm pe Tatăl…

Cu luminoasă arătare se săvârșește acum pomenirea ta, purtătorule de Dumnezeu, luminând cu lumina mărturisirii, căci ai cinstit chipul cel sfânt al lui Hristos și al Născătoarei de Dumnezeu și al tuturor Sfinților, cu care împreună acum cânți: Preoți binecuvântați, noroade înălțați pe Hristos întru toți vecii.

Și acum… a Născătoarei:

O Maica lui Hristos, Preacurată, rănile sufletului meu și semnele păcatului șterge-le, ceea ce pe Dumnezeul cel peste toate L-ai născut, din feciorescul neispitit de nuntă pântece, Fecioară preacurată. Pe care tinerii bine-L cuvintează, preoții Îl laudă, noroadele Îl preaînalță întru toți vecii.

Irmosul: Să lăudăm bine să cuvântăm…

De șapte ori cuptorul, muncitorul haldeilor l-a ars nebunește, cinstitorilor de Dumnezeu. Iar văzându-i pe aceștia cu putere mai bună mântuiți, făcătorului și izbăvitorului au strigat: Tineri bine Îl cuvântați, preoți lăudați-L, noroade preaînălțați-L întru toți vecii.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Cu adevărat Născătoare…

De mari daruri cu adevărat te-ai învrednicit purtătorule de Dumnezeu, cu cuget răbdător primejduindu-te pentru Hristos, de Dumnezeu fericite.

Caută spre noi care te lăudăm pe tine, Fericite, izbăvindu-ne din ispite și din primejdii, și sfărâmă măiestriile eresurilor.

Slavă…

Cu curăție și cu dreptate viețuind, ca un arătător de cele dumnezeiești te-ai făcut Mucenic luminos, țesându-ți porfiră din sângiurile tale.

Și acum… a Născătoarei:

Având pe Hristos soarele dreptății, în brațele tale Fecioară, ca zorile ai răsărit celor dintru întuneric și celor rătăciți.

Irmosul:

Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine Fecioară Curată, cei mântuiți prin tine, cu cetele celor fără de trupuri, mărindu-te pe tine.

LUMINÂNDA glasului. Și STIHOAVNA Triodului.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială, și Otpustul.


Versiunea: 0.4.4 · 75ad3a5 / 07.10.2026 - 09:23