SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 6; trei ale Triodului sau ale Octoihului și trei ale Sfântului, glasul I:

Podobie: Prealăudaților Mucenici...

Codrate prea-alesule, dorind de viața cea dumnezeiască, viața cea stricăcioasă ai defăimat. Că cinstind mai mult averea cea nematerialnică, decât averea cea trecătoare, ai câștigat îndulcirea cea neîncetată. Că prin moarte ai trecut către desfătarea cea fără de moarte și către slava cea stătătoare.

Codrate de Dumnezeu cuprinsule, prin cuget neabătut ai alergat pe calea muceniciei. Că pașii sufletului tău s-au lățit, și urmele bărbăției tale nicicum nu s-au slăbit, întru care făcându-te povățuitor al celor împreună cu tine pătimitor, ai ajuns către Mitropolia cea de sus.

Codrate bine biruitorule, ca un voievod prea-ales, aducând ceata mucenicilor celor împreună cu tine, cea vitejește numărată în ostășirea lui Dumnezeu, ai făcut vitejie împotriva celor potrivnici lui Dumnezeu, și luând semne de biruință întru mulțimi, stai înaintea lui Hristos purtând Cunună împreună cu dânșii.

Slavă…, Și acum..., a Născătoarei:

Bucură-te străină auzire Preacurată; Bucură-te Pom Sfânt cel de Dumnezeu sădit al Raiului; Bucură-te pierderea dracilor celor răi; Bucură-te sabia cea cu două ascuțișuri, care tai capul vrăjmașului, prin nașterea ta cea străină Preasfântă, și pe noi cei ce căutăm înstrăinați, iarăși ne cheamă Preacurată.

A Crucii, a Născătoarei:

Junghierea Ta cea fără dreptate, văzându-o Fecioara, tânguindu-se striga către Tine: Preadulce Fiule, cum pătimești fără dreptate? Cum spânzuri pe lemn? Cela ce tot pământul ai spânzurat pe ape. Nu mă lăsa singură Făcătorule de bine, pe mine Maica și Slujnica Ta rogu-mă, mult-Milostive.

LA UTRENIE.

CANONUL Sfinților, și ale Triodului după rânduiala lor.

CANONUL Sfinților.

Facere a lui Iosif.

Cântarea 1-a, glas 4.

Irmos:

Pe voievozii cei tari, pe cele trei părți ale sufletului, Cela ce Te-ai născut din Fecioară, întru adâncul nepătimirii îneacă-i rogu-mă: Ca Ție ca întru o alăută, întru omorârea trupului să-ți cânt cântare de biruință.

Sosit-au sfințit și minunat praznic al Sfinților Mucenici, cei ce cu sfințenie au pătimit, luminând pe toți cu Raza Duhului: Deci adunându-ne iubitorilor de prăznuire, după datorie să-i fericim pe dânșii.

Prin strălucirea bunătăților, ca un Soare luminos ai răsărit nouă pătimitorule Codrate, arătat izgonind întunericul mulțimii dumnezeilor cu strălucirile tale, și luminând adunările credincioșilor, Fericite.

Slavă…

Pe Piatra vieții pe Iisus Mântuitorul propovăduindul Dumnezeu, vitejește ați pătimit, și piatra care a primit curgerile sângiurilor o ați făcut izvor de sfințenie, luminoșilor Mucenici.

Și acum… a Născătoarei:

Din noroiul patimilor dintru întreitul val al gândurilor, de săgețile vicleanului, din toată asupreala cea potrivnică, mântuiește Preacurată sufletele celor ce laudă cea negrăită nașterea ta preacurată Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 3-a,

Irmos: Pentru că Biserica cea…

Diamanții cei tari cu sabia omorându-se, și feluri de dureri răbdând, minunatului Dumnezeului nostru strigau: Sfânt ești Doamne.

Prin înțelepciunea cea dată de la Dumnezeu, a dovedit Codrat bârfelile înțelepciunii celei elinești, pătimind prin sângiurile sale, și înfrumusețându-se prin Dumnezeiescul Duh.

Slavă…

Împreună cu Codrat, pe Anecton, și cu Pavel pe Crescent, pe Ciprian dumnezeiescul, și împreună pe Dionisie, cei ce au pătimit cu credință, cu cuget pravoslavnic cu cântări să-i lăudăm.

Și acum… a Născătoarei:

Nici mintea cea cerească nu poate să tâlcuiască nașterea ta cea mai presus de minte, Fecioară Curată, că ai zămislit în pântece pe Cuvântul Minții celei dintâi, care cu Cuvântul toate a alcătuit.

Irmosul:

Biserica cea stearpă a născut din păgâni, și adunarea cea cu mulți fii a slăbit, minunatului Dumnezeului nostru să-i strigăm: Sfânt ești Doamne.

Sedealna, glasul al 4-lea:

Podobie: Cel ce te-ai înălțat…

Prin răbdarea celor cumplite omorând pe vrăjmașul cel mândru, purtătorule de chinuri Codrate, ai suferit moartea cea prin sabie, împreună cu pătimitorii tăi cei preaînțelepți. Pentru aceasta prăznuim cinstită pomenirea voastră, strigând: Pomeniți-ne pe noi către Stăpânul, nebiruiților Mucenici.

Slavă… Și acum..., a Născătoarei:

Nu vom tăcea nici odinioară noi nevrednicii a vesti puterile tale de Dumnezeu Născătoare. Că de nu ai fi stătut tu rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi dintru atâtea primejdii? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine Stăpână, că tu mântuiești pe robii tăi pururea din toate nevoile.

A Crucii, a Născătoarei:

Pe Cel născut din Tatăl Cel fără de început, ceea ce Te-a născut trupește întru cele mai de pe urmă, pe Cruce văzându-Te pe Tine Hristoase, vai mie striga preaiubite Iisuse: Cum Cel ce Te proslăvești ca un Dumnezeu de Îngeri, de oamenii cei fărădelege te răstignești acum Fiule cu vrerea Ta? Te laud pe Tine, îndelung-răbdătorule.

Cântarea a 4-a,

Irmos:

Cela ce șade în slavă, pe Scaunul Dumnezeirii, pe nor ușor, a venit Iisus cel mai presus de Dumnezeire, prin palmă curată, și a mântuit pe cei ce strigă: Slavă Hristoase puterii Tale.

Cu cuvântul înțelepciunii tale, pe cei neînțelepți i-ai rușinat Mucenice Codrate, și prin sfătuirea învățăturilor tale celor Dumnezeiești vânând pe dumnezeiescul Anecton, l-ai adus Mucenic răbdător către Stăpânul tău.

Din scutece te-ai dat celor ce a zidit toate, și din copilărie ai ales mintea bărbatului celui desăvârșit, și iubind înțelepciunea, cu totul te-ai făcut lăcaș preacurat al lui Hristos, Mucenice Codrate.

Slavă…

Sfeșnicul cel cu șase lumini al mucenicilor Tăi Doamne, cu tainic unt-de-lemn fiind adăpat, noaptea mulțimii dumnezeilor a micșorat, și a luminat pe cei ce strigau: Slavă Hristoase puterii Tale.

Și acum… a Născătoarei:

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, întru care ca într-o cămară cu bună mireasmă bine a voit a locui Cuvântul cel de o ființă cu Tatăl, nu s-a ars la pântece, nici a avut durere. Pentru că a născut pe Emanuil Dumnezeu și om.

Cântarea a 5-a,

Irmos:

Luminarea Ta Doamne, trimite-o nouă, și din negura greșalelor slobozește-ne pe noi Bunule, pacea Ta dăruindu-ne.

Cu luminarea cunoștinței gonind negura necunoștinței, ai adus Domnului norod de pătimitori, împreună cu dânșii încununându-te înțelepte Codrate.

Pustnicește mai-nainte biruind săltările patimilor, mai pe urmă ai surpat puterea necredincioșilor, ca unul ce ai pătimit prea-tare Mucenice Codrate.

Slavă…

Piatra cea fără umezeală, se umple de curgerile sângiurilor tale celor cinstite Mucenice Codrate, și izvorăște credincioșilor pârâuri luminoase sfințind cu dumnezeieștile chemări.

Și acum… a Născătoarei:

Cel ce a zidit pe Eva din coastă, din pântecele tău Fecioară Curată Se zidește, vrând ca să mântuiască pe Adam, pentru milostivire ca un Iubitor de oameni.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Strigat-au mai înainte…

Ceata cea cu numărul de șase a purtătorilor de chinuri, ca niște stele ne-a strălucit nouă întru cinstită tăria Bisericii, luminând pe credincioși, și risipind întunericul înșelăciunii.

Fără învăluire ați trecut, Mucenicilor noianul muncilor și ați dobândit liniștea cea de sus, făcându-vă limanuri credincioșilor și solitori preafierbinți.

Slavă…

Împreună cu Anecton să lăudăm pe Codrat slăvitul, și cu Pavel pe Ciprian, pe Dionisie, pe Crescent, pe vițele viei lui Hristos cele bune și pline de roadă.

Și acum… a Născătoarei:

Firea omenească cea făcută pământ, cerească o ai făcut cu totul fără prihană, și fiind stricată o ai îndumnezeit. Pentru aceasta toți cu netăcute glasuri pe tine te mărim.

Irmosul:

Strigat-a mai înainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, Proorocul Iona în chit rugându-se. Din stricăciune mă izbăvește, Iisuse Împărate al puterilor.

CONDAC, glas 1.

Podobie: Ceata îngerilor…

Mărirea cea împătrit numărată a mucenicilor lui Hristos să o lăudăm credincioșii cu cântări, pe Codrat, pe Ciprian, pe Anecton și pe Crescent. Că aceștia s-au nevoit până la tăiere și moarte și primind cununile nestricăciunii, se roagă pentru sufletele noastre.

SINAXAR

Întru această lună, în 10 zile Sfântul Mucenic Codrat cel din Corint, și cei împreună cu dânsul, Ciprian, Dionisie, Pavel, Anecton, și Crescent.

Stih: Credința necredincioșilor prin ocări spălând,

Codrate cu sângiurile tale te speli tăiat fiind.

În a zecea sabia a săvârșit,

Pe Codrat cel preacinstit.

Pe Anecton împreună cu doi prieteni sabia i-a tăiat,

Cărora a nu muri pentru dumnezeiasca dragoste era nesuferit.

Pe Crescent, că de sabie moare văzând.

Ciprian aleargă împreună cu el ca să moară dorind.

Aceștia au fost din Corint, în zilele împăratului Deciu și Valerian, și a lui Iason ighemonul Eladei. Deci Sfântul Codrat rămânând foarte mic după moartea maicii sale, se hrănea preaslăvit, că venea un nor la dânsul și-i da hrană. Iar dacă a crescut și s-a făcut de vârstă, s-au împrietenit cu dânsul acești Sfinți ce s-au zis mai sus, unul dintr-o parte, și altul dintr-altă parte venind, cu care fiind prins pentru mărturisirea lui Hristos, și bătut fiind cumplit, apoi i-au tăiat capul împreună cu dânșii.

Tot în această zi, Preacuvioasa Maica noastră Anastasia Patriciana.

Stih: Patricia pe toate aceste de aici lăsând:

Tuturor celor din Ceruri este domnind.

În zilele împăratului Iustinian celui mare, a fost o văduvă oarecare în Constantinopol Anastasia cu numele, binecredincioasă și temătoare de Dumnezeu, din părinți de bun neam și bogați, întâia patricie în palaturile împărătești. Aceea având în inima sa frica lui Dumnezeu, cu dinadinsul păzea poruncile lui, umblând întru dânsele fără de prihană. Și a fost aleasă cu frumusețea la vederea trupească, iar faptele bune cele sufletești mai frumoasă. Că atâta era de bună la obicei și blândă, cât toți se foloseau văzându-i viața ei, și mulți se sârguiau să-i urmeze faptelor bune a acesteia, și singur împăratul o cinstea pe ea foarte; iar semănătorul de neghine diavolul, cel ce zavistuiește pe cei buni, și nu încetează a se oști asupra neamului omenesc, și cel ce face învrăjbiri între oameni, a adus și asupra cestei fericite Anastasia război de vrajbă. Pentru că a pus întru împărăteasa Teodora urâciune asupra ei, și vrăjmășea aceea asupra roabei lui Dumnezeu celei nevinovate. De care lucru înștiințându-se Anastasia de la oarecare prieten al său, și plină fiind de dumnezeiasca cunoștință și-a adunat gândurile sale, și se sfătuia întru sineși zicând: O Anastasio, pricina aceasta în bună vreme venind, mântuind mântuiește-ți sufletul tău, și pe împărăteasa de păcatul urâciunii celei nedrepte slobozește-o, și mijlocește-ți ție Cereasca împărăție. Niște cugete ca acestea întru sineși gândind, și-a năimit o corabie în taină, și luând din aurul său oarecare parte, iar pe celelalte toate lăsându-le, a înotat în Alexandria neștiind nimenea, unde la oarecare loc ca de cinci stadii de departe de la cetate zidindu-și o Mânăstire mică, viețuia acolo lui Dumnezeu slujind, și aceluia Unuia a-i plăcea sârguindu-se. Și avea totdeauna în mâini lucrul de mâini cel cuviincios părții sale, iar în gură neîncetată cântare de Psalmi, și lui Dumnezeu slavoslovie. Și a fost acea Mânăstire a ei, după aceea mare; și slăvită, cu toată îndestularea îmbelșugată fiind până la stăpânirea agarenilor, având patriciască numire după fericita Anastasia patricia. Ci la cuvântul cel dintâi pentru dânsa să ne întoarcem. Trecând câțiva ani după ieșirea Sfintei Anastasia din Constantinopol, împărăteasa Teodora ceea ce a fost învrăjbită asupra ei, s-a sfârșit. Și aducându-și aminte împăratul de Anastasia patricia, a trimis în toate părțile cu multă ispitire căutându-o pe dânsa. De aceea iarăși mielușeaua lui Dumnezeu înștiințându-se, a lăsat noaptea Mânăstirea sa, și s-au dus în schit la Avva Daniil, și toate cele pentru sine-și le-a spus fericitului aceluia stareț. Iar el îmbrăcându-o pe ea în haină bărbătească monahicească, în loc de Anastasia, o a numit pe ea Anastasie scopitul, și o a dus într-o peșteră oarecare ce era departe de Lavră, și o a închis acolo, dându-i ei pravilă și rânduială de viață. Și i-a poruncit ei ca să nu iasă nicăierea din peșteră, nici să lase pe cineva ca să vină la dânsa. Și a însemnat unuia din frații cei ce slujeau lui un loc înaintea peșterii, și i-a poruncit aceluia, ca să-i aducă odată în săptămână puțină pâine și un vas cu apă, și să le pună înaintea peșterii la locul acela, și îndată luând de la Sihastrul blagoslovenia cea de rugăciune, să se ducă. Deci acolo acel de Adamant îmbărbătat suflet fără de ieșire a săvârșit două zeci și opt de ani, rânduiala cea dată de la starețul păzindu-o neschimbată. Și n-a fost văzută de nimenea, că nimenea nu mergea la dânsa, nici cineva altul știa de dânsa, fără numai fratele cel ce-i ducea pâine și apă. Ci nici acela nu știa, cum că aceea este femeie cu firea, ci socotea cum că acela este bărbat famen. Dară cine va putea ajunge cu mintea sa ostenelile și nevoințele cele făcute de dânsa întru acei două zeci și opt de ani în peștera aceea, sau cu limba să povestească, sau va putea să dea în scris cele ce de aceea una singură totdeauna se aducea lui Dumnezeu: lacrimile, suspinurile, tânguirile, privegherile, cântările, rugăciunile, citirile, stările, plecarea genunchilor, postul, lipsirea celor de trebuință; iar mai vârtos decât toate năpădirile cele drăcești și luptele cele cu dânșii, care îi aduceau aminte de dulcețile cele de mai înainte din lume, și de desfătările trupești, și de altele de toate poftele lumești, și cum pe acelea pe toate le gonea sfânta, și biruia pe luptătorul. Și către acestea a fost neieșită din peșteră, în toate zilele anilor acelora, care mai înainte mulți ani totdeauna petrec întru împărăteștile palaturi, ca o doamnă fiind, și cea mai întâi patricie, încă cu mulțime de bărbați și de femei la mese și la veselii lumești se aduna. Spăimântează lucrul acesta pe toată mintea și gândul, cum pe toate acelea le-a trecut cu vederea, și pe pomenirea acelora din mintea sa o a șters, cum întru atâta de mare smerenie a venit, în postire, întru înfrânare, și întru strâmtorarea căii celei necăjite. Așa sfânta nevoindu-se bine, s-a făcut vas al Sfântului Duh, și plăcând lui Dumnezeu până în sfârșit, a sosit la fericitul sfârșitul său. Deci mai înainte văzând pe a sa mutare către Dumnezeu, a scris pe o scândură către starețul așa; Cinstite Părinte, să iei împreună cu tine cu sârguință pe ucenicul cel ce-mi aduce mie pâine și apă, încă să iei și uneltele cele trebuincioase de îngropare, și să vii, ca să îngropi pe fiul tău Anastasie Famenul. Aceasta scriindu-o o a pus dinafară de peșteră înaintea ușii. Iar starețul noaptea înștiințându-se de aceea prin descoperirea de la Dumnezeu, a zis către ucenic: Aleargă fiule la peșteră degrab, unde petrece fratele nostru Anastasie Famenul, și caută dinaintea ușii peșterii, și vei afla acolo o scândură scrisă, aceea adică luându-o, cu multă sârguință să te întorci la noi. Iar fratele ducându-se, și după cuvântul starețului, scândura cea scrisă aflându-o o a adus pe ea la bătrânul. Și citindu-o starețul a lăcrimat. Și luând cele trebuincioase de îngropare, s-a dus cu fratele acela. Și descuind peștera, au aflat pe Famenul cuprins de durere înfocată și căzând pe pieptul ei, Avva Daniil plângea, zicând: Fericit ești frate Anastasie, că de această zi și ceas al morții totdeauna grijindu-te, n-ai băgat seamă de împărăția cea pământească. Iar ea a zis: Fericit ești și tu noule Avraame. Și a zis iarăși starețul: Roagă-te dar pentru noi către Domnul. Iar ea a grăit: Cinstite bătrânule, că mai multă trebuință am de ale voastre rugăciuni în ceasul acesta. Și a grăit starețul: De aș fi apucat eu mai înainte decât tine ca să-mi sfârșesc ziua cea mai de pe urmă a vieții mele, m-aș fi rugat pentru tine. Iar ea șăzând pe rogojină, a sărutat capul Starețului, și rugându-se pentru dânsul, grăia cuvinte binecuvântate. Apoi luând Starețul pe ucenicul său, l-a plecat pe el la picioarele ei zicând: Blagoslovește pe acest ucenic al meu și al tău fiu. Iar ea a zis: Dumnezeul părinților mei cel ce-mi stă mie înainte în ceasul acesta, ca să mă despartă pe mine de trupul acesta, cel ce știe în peștera aceasta pașii mei și strâmtorimea vieții cea pentru Numele lui, și pe această durere a mea o vede, acela să odihnească pe duhul Părintelui lui peste dânsul, precum s-a odihnit duhul lui Ilie peste Elissei. Și întorcându-se Famenul către Starețul, a zis: Pentru Domnul Părinte, să nu dezbrăcați de pe mine după moarte haina, cu care sunt îmbrăcat, ca nimenea să nu știe cele pentru mine. Apoi împărtășindu-se cu preacuratele lui Hristos Taine, a zis: Însemnează-mă pe mine Părinte cu Semnul lui Hristos, și vă rugați pentru mine. După aceasta privea spre răsărit, și a strălucit fața ei ca focul. Apoi singură făcând semnul Crucii spre sineși a zis: Doamne în mâinile tale dau duhul meu. Și îndată cu acel cuvânt și-a dat duhul. Iar Avva Daniil împreună cu ucenicul au săpat înaintea peșterii o groapă, și dezbrăcând starețul de pe sine și rasa pe care o purta, a zis ucenicului: îmbracă pe fratele, fiule. Și îmbrăcând ucenicul pe sfânta, după întâmplare a văzut arătându-se sânii ei cei femeiești, uscați ca o frunză uscată, și a tăcut, nespunând starețului. Și au îngropat Sfântul acela trup al Anastasiei, cu cântarea cea obișnuită deasupra gropii. Iar după îngropare ducându-se ei la locurile sale, a zis ucenicul către starețul: N-ai știut Părinte, cum că famenul Anastasie, femeie a fost; Iar starețul a răspuns: Am știut fiule, și pentru aceea în haină bărbătească o am îmbrăcat pe ea, și o am numit Anastasie Famenul, ca să nu fie de sminteală, nici să știe cineva pentru dânsa, și ca să nu străbată auzul în toate părțile. Că multă cercare a fost pentru dânsa de la împăratul, prin toate țările, iar mai ales întru aceste hotare cercată a fost, ci iată cu darul lui Dumnezeu, la noi s-a păzit. Și atunci a spus starețul ucenicului său toată viața Sfintei cu deamănuntul, care lucru după aceia știut a fost și în toată Lavra, și i-a scris viața spre folosul celor ce o vor citi și o vor asculta, și întru slava lui Hristos Dumnezeu celui întru Sfinții Săi proslăvit în veci. Amin.

Tot în această zi, Sfântul Marcian cu lemne fiind zdrobit s-a săvârșit.

Stih: Zdrobit fiind tu cu lemne, s-au minunat oamenii:

Adevăr zic ție Marciane și îngerii.

Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Mihail Mavrudis, cel ce a mărturisit în Tesalonic la anul o mie cinci sute patruzeci și patru, prin foc s-a săvârșit.

Stih: Nu Mucenic prost ci și al Dumnezeieștilor Cuvinte:

Ritor te-ai arătat o Mihaile preafericite.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos:

Cela ce ai mântuit în foc pe tinerii lui Avraam, și ai ucis pe haldei, care fără dreptate vânau pe cei drepți, prealăudate Doamne: Bine ești cuvântat Dumnezeul Părinților noștri.

În focul muncilor primind vitejii rouă de sus a răbdării, împreună cu Tinerii strigau grăind: Prealăudate Doamne Dumnezeul Părinților bine ești cuvântat.

Prin vărsarea cinstitului sângelui vostru, purtătorilor de chinuri, piatra cea mai înainte fără umezeală s-a umplut vărsând râuri de tămăduiri celor ce cântă: Prealăudate Doamne, Dumnezeul Părinților bine ești cuvântat.

Slavă…

Racla Moaștelor tale Codrate, ca un înțelegător vas de Mir izvorăște Miruri de tămăduiri, izgonind împuțiciunea patimilor, și arzând taberele dracilor, prin dumnezeiască putere.

Și acum… a Născătoarei:

Binecuvântat este Rodul blagoslovitului pântecelui tău Fecioară, pe care bine-L cuvintează puterile cerurilor, și adunările oamenilor: Bine ești cuvântat Cel ce ne-ai izbăvit pe noi de blestemul cel dedemult.

Cântarea a 8-a,

Irmos: Izbăvitorule al tuturor…

Luminându-te cu strălucirile pătimirilor, purtând cunună stai înaintea Domnului, slăvite Codrate, împreună cu pătimitorii cântând: Toate lucrurile binecuvântați, lăudați pe Domnul.

Înfrumusețându-te cu lumina bunătăților, strălucirea Mucenicilor la sfârșit ai moștenit preaînțelepte Codrate, cântând: Toate lucrurile binecuvântați, lăudați pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl…

Cinstite Moaștele Sfinților le are Corintul ca niște ziduri, și Biserica lor ca o casă de doctorie fără plată. Unde tot care aleargă cu credință, se izbăvește de dureri și de patimi.

Și acum… a Născătoarei:

Din blestemul strămoașei izbăvindu-ne prin tine Maica lui Dumnezeu cea Curată, binecuvântată Stăpână, prin credință bine te cuvântăm și cu glasuri cântăm: Binecuvântați toate lucrurile pe Domnul.

Irmosul: Să lăudăm bine să cuvântăm…

Izbăvitorule al tuturor Atotputernice pe cei ce se țineau de buna-credință, în mijlocul văpăii pogorându-te i-ai rourat, și i-ai învățat să cânte: Toate lucrurile binecuvântați și lăudați pe Domnul.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Eva cu adevărat…

Puroaiele voastre cele Mucenicești, dau bună mireasmă a dumnezeiescului Dar; sângiurile voastre varsă izvoare de tămăduiri prin Darul cel dumnezeiesc, și răcorește inimile tuturor celor ce cu bunăcredință le cinstesc.

Făcându-te frumos cu frumusețile rănilor, te-ai asemănat îngerilor, și pe sângele cel vărsat ca pe o căruță suindu-te Codrate, ai zburat către împărățiile cele de sus, primind răsplătirile ostenelilor.

Picând dumnezeiască dulceață din gură, soborul purtătorilor de chinuri l-ai plecat Mucenice Codrate, pe Anecton, pe Pavel și pe Crescent, pe Ciprian, și pe înțeleptul Dionisie, cei împreună pătimitori cu tine, cu care împreună dănțuiești, vrednicule de minune.

Slavă…

Zi de prăznuire pătimirea voastră purtătorilor de chinuri toți o săvârșim, că întru aceasta primind cununa nestricăciunii, fii luminii și ai zilei sunteți, dănțuind împrejurul Scaunului Împăratului tuturor.

Și acum… a Născătoarei:

Născătoare Ziditorului tuturor arătându-te, mai presus de toată mintea Preacurată, te-ai arătat mai înaltă decât Cerurile, și stăpânitoare tuturor, Fecioară Născătoare de Dumnezeu lăudată: Pentru aceasta pe tine toți te mărim.

Irmosul:

Eva, adică prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus, iar tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii blagoslovenie ai înflorit. Pentru aceasta toți te mărim.

LUMINÂNDA glasului, și Stihoavna Triodului.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială, și Otpustul.