SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 6: trei ale Triodului și trei ale Sfântului, glasul al 4-lea:

Podobie: Cel ce de sus ești chemat...

Cu podoabele preoției fiind înfrumusețat, ca un înger ai slujit lui Dumnezeu, Celui ce s-a arătat pentru noi cu materia trupului, jertfindu-i Vasilie cel cu nume mare. Pentru aceasta ca o oaie desăvârșit te-ai jertfit, și curată jertfă te-ai făcut, și te-ai adus acum, întru jertfelnicul cel de sus. Drept aceea cu glasuri de bucurie te fericim pe tine, și strigăm ție: Rugându-te nu înceta, să se mântuiască sufletele noastre.

Prin judecată nedreaptă luându-ți-se pielea, ai suferit durerile, privind la repaosul cel fără durere, și la darurile cele gătite, celor ce au pătimit, slăvite și cu focul ca un fier ascuțindu-te, te-ai făcut sabie din cer tăietoare, tăind toate cetele vrăjmașului preafericite. Pentru aceasta toată limba binecredincioșilor, pe tine te cinstește astăzi bucurându-se, și te roagă pe tine, ca să faci pentru turma ta către Dumnezeu rugăciune.

Cu rănile cele dumnezeiești fiind înfrumusețat, din cetate în cetate legat alergai, legând pe tiranul și îndreptând călătoriile pașilor tăi, și întru cetatea Cezareei ajungând, într-însa ai primit fericitul sfârșit, și purtând cunună, te-ai suit către cetatea cea cerească. Și stai acum înaintea Împăratului și Dumnezeu. Pe care roagă-L, să mântuiască și să lumineze sufletele noastre.

Slavă… Și acum… a Născătoarei:

Pentru că din lenevirea mea și din trândăvire eu ticălosul, ticăloșește am căzut întru adâncurile greșalelor celor multe, și sunt cuprins acum de nedumerire și deznădăjduire. Fii mie ajutor și curățire și mântuire Preacurată, dându-mi mie mângâiere preamilostivă, rogu-mă și te cer și cu credință căzând strig ție: Să nu mă arăt până la sfârșit bucurie pierzătorului.

A Crucii, a Născătoarei:

Nu Mă plânge Maică, văzându-Mă spânzurat pe lemn, pe Mine Fiul și Dumnezeul tău, Cel ce am spânzurat pământul neținut peste ape, și toată făptura am zidit, pentru că voi învia, și Mă voi proslăvi, și cu tărie voi sfărâma împărăția iadului, și voi pierde puterea lui, și pe cei legați îi voi izbăvi de tirania lui ca un Milostiv, și îi voi aduce la Tatăl Meu, ca un Iubitor de oameni.

STIHOAVNA Triodului și celelalte

LA UTRENIE

CANONUL Sfântului, și al Triodului după rânduiala lor.

CANONUL Sfântului.

Facere a lui Chir Iosif.

Cântarea 1-a, glas 6,

Irmos:

Ca pe uscat umblând Israil, cu urmele prin adânc, pe gonaciul Faraon văzându-l înecat, a strigat: Lui Dumnezeu cântare de biruință să-i cântăm.

Împărătească slava Ta împărate al tuturor, iubindu-o slăvitul Vasilie, tare a pătimit pe pământ. Prin care învrednicește-ne și pe noi împărăției cerurilor.

Viața cea vrednică de laudă, petrecerea cea curată, cărarea nevoințelor te-au arătat moștenitor al lui Dumnezeu slăvite, și te-au făcut cetățean cerurilor.

Prin bună viețuire supunându-te Domnului preaînțelepte, ai supus pe vrăjmașul și cu picioarele l-ai zdrobit, arătat făcând vitejie asupra lui Mucenice Vasilie.

Slavă…

Întru vărsarea sângiurilor, ai înecat pe Faraon cel înțelegător, cu toată tabăra, și cu adevărat ai alergat către pământul, întru care se veselește pururea mulțimea pătimitorilor, înțelepte Vasilie.

Și acum… a Născătoarei:

Unul Născut, care este împreună cu Tatăl, vrând a locuit întru preacurat pântecele tău Preacurată, și S-a făcut om, vrând să mântuiască pe oameni pentru bunătate.

Cântarea a 3-a,

Irmos: Nu este sfânt…

Înălțatu-te-ai ca un miel pe lemn, de trei ori fericite, cu cuget curat suferind strujirile și surpând mândriile vrăjmașului, cu puterea Dumnezeiescului Duh.

Prin frumusețile rănilor te-ai arătat preafrumos la suflet și la trup, Mucenice, cu cuget curat înălțând glasuri de mulțumire către puitorul luptelor tale.

Căutând mărirea cea prea mare, ai răbdat luptele cele mari, prin cuget vitejesc înțelepte, și pe trufașul cel mare pururea l-ai smerit.

Slavă…

Fiind păzitor poruncilor celor dumnezeiești, ai fost încuiat în temniță, deschizând credincioșilor calea învățăturii, cea mergătoare întru lățimea cunoștinței de Dumnezeu gânditorule.

Și acum… a Născătoarei:

Cunoscând de departe Isaia prin Duhul, zămislirea ta fecioară, luminat o a arătat strigând: Iată Fecioara în pântece pe Dumnezeu va zămisli.

Irmosul:

Nu este sfânt precum Tu Doamne, Dumnezeul meu, Care ai înălțat cornul credincioșilor Tăi Bunule, și ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

Sedealna, glas 4.

Podobie: Degrab ne întâmpină…

Mucenicul Vasilie, împărăția lui Dumnezeu dorindu-o, a suferit înfocarea muncilor, și moartea cea nedreaptă. Pentru aceasta s-a învrednicit nemuririi celei adevărate. Pe acesta dar adunându-ne cu credință să-l fericim, care se roagă Domnului, să se miluiască sufletele noastre.

Slavă… Și acum… a Născătoarei:

Înnoit-ai Preacurată prin dumnezeiască nașterea ta, ființa cea muritoare și stricată prin patimile pământenilor, și ai ridicat pe toți din moarte la viața nestricăciunii. Pentru aceasta după datorie toți te fericim Fecioară prea proslăvită, precum mai-nainte ai zis.

A Crucii, a Născătoarei:

Fecioară Preacurată Maica lui Hristos Dumnezeu, sabie a trecut prin Preasfântul tău suflet, când ai văzut răstignit de bunăvoie pe Fiul și Dumnezeul tău. Pe Care roagă-L neîncetat binecuvântată, să ne dăruiască nouă iertare de greșale.

Cântarea a 4-a,

Irmos:

Hristos este puterea mea, Dumnezeu și Domnul, cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviință, cântă strigând: Din cuget curat întru Domnul prăznuind.

Dacă a văzut cel rău credincios dumnezeiască fața ta fulgerând cu raza Duhului, se îngrozea, și ca un slujitor al întunericului, fără simțire se nebunea, Mucenice Vasilie.

Cu înțelepciunea cea mai bună împodobindu-te, pe înțelepții elinilor i-ai veștejit, cu dumnezeiasca putere, și cu răbdare pătimind ai luat cununa biruinței Vasilie.

Cuvântul, Cel ce S-a întins pe Cruce, și prin patimă a dăruit credincioșilor nepătimire, te-a întărit pe tine, cel ce erai întins dinspre toate părțile, și te deznodai Vasilie.

Slavă…

Nu jertfesc dracilor, nu mă tem de moarte, nici de chipurile muncilor, dumnezeiescul Vasilie a strigat: Un Dumnezeu mărturisesc, cunoscut în Treime.

Și acum… a Născătoarei:

Te laud pe tine Stăpână, cea mult-lăudată, bine te cuvântez pe tine Fecioară, prin care toți oamenii ne-am blagoslovit, și cu adevărat ne-am izbăvit de blestemul cel dedemult.

Cântarea a 5-a,

Irmos:

Cu dumnezeiască strălucirea Ta Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste, mă rog luminează-le, ca să te vadă Cuvinte a lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, pe Cela ce chemi din negura greșalelor.

Împilându-te de greutatea fierului, ca unul ce ai ales a purta jugul cel prea-ușor al Domnului, Mucenice, ai împilat pe vrăjmașul cel trufaș, care s-a împotrivit asupra Ziditorului.

Cu legăturile cele de fier înconjurându-te Mucenice, cu veselie ai alergat din locuri în locuri. Înfrumusețându-te cu dânsele ca cu niște salbe. Pentru aceasta împreună cu Hristos împărățești Vasilie.

Prin curgerile sângiurilor, cu adevărat roșindu-ți ție veștmânt împărătesc, slăvite Mucenice, și cu coroana biruinței fiind împodobit, împreună cu Hristos, împărățești Vasilie, bucurându-te.

Slavă…

Întărindu-te cu darul Crucii, fiind gonit cumplit, ai săvârșit calea cea îndelungată și cu anevoie cântând: Voi merge Cuvinte în cărarea mărturiilor Tale, bucurându-mă și veselindu-mă.

Și acum… a Născătoarei:

Pe cea mai presus decât Heruvimii, pe cea mai înaltă decât cerurile, pe cea mai cinstită decât zidirea, pe zidul înțelepților Mucenici, pe singură Născătoare de Dumnezeu, cu cântări să o cinstim.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Marea vieții văzându-o…

Prin muceniciile tale te-ai înălțat și ai surpat pe vrăjmașul mare Mucenice slăvite, și la sfârșitul chinurilor tale încununându-te cu coroană de biruință, te-ai mutat către Dumnezeu, vrednicule de minuni.

Asemănându-te Celui ce și-a întins palmele pe Cruce, pentru tine înțelepte Mucenice, înălțându-te pe lemn, cu răbdare ai suferit șuvițările, rănind înșelăciunea cu rănile tale.

Slavă…

Pentru Hristos legându-te Vasilie, ai legat pe neprietenii cei fără de trup; iar, slobozindu-te din trup desăvârșit ai risipit măiestriile lor, prin darul; cel dumnezeiesc, preaslăvite.

Și acum… a Născătoarei:

Pe tine te cântăm prealăudată, pe care te laudă oștile cetelor celor cerești, și pe tine te rog Preacurată, patimile sufletului meu vindecă-le și din focul cel veșnic mă slobozește.

Irmosul:

Marea vieții văzându-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: Scoate din stricăciune viața mea Multmilostive.

CONDAC, glas 8.

Podobie: Apărătoarei Doamne…

Săvârșind petrecerea după lege, ai păzit credința, Sfințite Mucenice Vasilie. Pentru aceasta te-ai învrednicit cununilor muceniciei și stâlp neclintit te-ai arătat Bisericii, mărturisind pe Fiul Cel fără de început cu Tatăl și cu Duhul, pe Treimea cea nedespărțită, pe Care roagă-o, să ne izbăvim de nevoi, cei ce te cinstim pe tine, ca să strigăm ție: Bucură-te Vasilie de Dumnezeu înțelepțite.

SINAXAR

Întru această lună, în 22 de zile, pomenirea Sfântului Sfințitului Mucenic Vasilie Preotul bisericii Archirenilor.

Stih: Proorocul a zis pe tot trupul a fi întru durere,

Iar Mucenicul fiind tăiat n-a zis că-l doare,

Întru a douăzeci și doua zi, a lui Martie,

A fost pătruns cu frigări Vasilie.

Acesta a fost în vremea împărăției lui iulian paravatul, și a lui satornin ighemonul Anghirei. Deci fiind pârât, l-au adus înaintea ighemonului, și făcându-i-se întrebare, l-au spânzurat de un lemn, și l-au strujit pe coaste, și l-au aruncat în temniță. Apoi scoțându-l din temniță l-au strujit la mult ceas cu multă tărie, și legându-l cu lanțurile, l-au băgat iarăși în temniță. Deci după câteva zile trecând lepădatul de lege iulian prin cetatea Anghirei, a adus pe Sfântul înaintea sa, și făcându-i întrebare, l-a dat pe seama lui Favlentie Comitul, ca să-i scoată curele de pe trup, care i-a și făcut îndată. Și scoțându-i multe curele, și aruncându-i cele dinapoi peste umeri cele dinainte înapoi, de-i spânzura pe umeri. Iar Sfântul fiind întărit cu inima, a rupt una dintr-acelea, și a azvârlit în obrazul lui iulian. De aceea a poruncit acela, ca să-l ardă cu țepușe de fier înfocate, și i-a găurit pântecele și spatele, și toate încheieturile, și într-acelea și-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Tot în această zi, Sfintele Mucenițe, Calinica și Vasilisa, prin sabie s-au săvârșit.

Stih: Pe Calinica împreună cu Vasilisa tăind.

Bunele biruitoare s-au arătat și a cerului împărătese fiind.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Drosida, fiicei împăratului Traian și a celor împreună cu dânsa cinci Canonice.

Stih: Drosida s-a mutat după răcorirea ungerii Mirului,

Ca din Liban îndreptată către împărăția cerului

Când împărățea Traian, nu numai toată ziua omora pe creștinii cei ce mărturiseau pe Hristos, ci și cinstitele lor moaște, le arunca în locuri necinstite și necurate. Deci atunci erau cinci femei canonice adică călugărițe, care se nevoiau într-o sihăstrie păzind poruncile lui Dumnezeu, care pe lângă alte bunătăți, avea și acest lucru neapărat. Adică a lua moaștele Sfinților Mucenici, și le ungeau cu miruri și le înfășurau cu giulgiu, și așa le îngropau în sihăstria lor. Despre care înștiințându-se Drosida fiica împăratului traian, s-a dus la pomenitele călugărițe având cu sineși haine scumpe. (Căci cuvicularie, sau păzitorii împărătești erau cuprinși de adânc somn, și nu o au simțit când a ieșit din palat). Și dar se ruga ea călugărițelor, ca să se ducă împreună, să ia moaștele vreunui Mucenic. Iar Adrian logodnicul Drosidei, și sfetnic fiind împăratului, îi zise: Singur stăpânitorule, stăpâne, poruncește să se pună ostași păzitori la trupurile creștinilor celor omorâți cu rea moarte, ca să vadă care sunt aceia ce fură trupurile lor. Iar împăratul a poruncit să se facă aceasta. Deci priveghind ostașii, au prins pe cele cinci călugărițe împreună cu Drosida fiica împăratului, și dimineața le-au înfățișat pe ele la împăratul. Iar împăratul văzând pe fiică-sa, s-a înspăimântat. Pentru care a poruncit să fie pusă la bună pază, poate se va pocăi. Iar pentru cele cinci călugărițe a poruncit să se facă un vas mare de aramă, și întru acela să se pună călugărițele și împreună cu ele să se pună și aramă în destulă, ca topindu-se arama, să se amestece cu trupurile călugărițelor și să se facă o magmă. Și cu acea aramă, să se facă fundurile vaselor de aramă, a băii obștești, făcută fiind de curând de el, și care era să se aprindă la serbarea numită a apoloniilor, și să se înnoiască spre plăcerea închinătorilor de idoli celor de un cuget cu împăratul. Aceasta făcându-se și mistuindu-se călugărițele, s-au alcătuit vasele acelea de aramă a băii. Și dar aprinzând ostașii baia, propovăduia pretutindeni zicând: Câți sunteți prieteni milostivilor dumnezei, veniți la înnoirile obșteștii băi. Și îndată alergau toți, din care cei ce au venit întâi, îndată ce s-au apropiat de ușa cea întâi a băii, au căzut jos și și-au dat sufletul. Asemenea au pătimit și câți alții în urma aceluia s-au apropiat, căci niciunul n-a putut să între înlăuntru. Despre care înștiințându-se împăratul a chemat pe slujitorii dumnezeilor lui, și le-a zis: spuneți-mi nu cumva s-a făcut vreo vrajă de creștini și pentru aceasta nu poate să între nimeni în baie? iar ei au răspuns: Nu împărate. Ci vasele acele de aramă, ce s-au făcut din moaștele călugărițelor, acestea au făcut minunea aceasta. Deci poruncește să se facă alte vase, și așa va conteni omorul ce se face. Deci aceasta făcându-se, a zis Adrian logodnicul Drosidei către împăratul, poruncește o împărate să se topească de a doua oară fundurile vaselor celor dinainte, și din acestea să se facă idoli goi în chipul călugărițelor acelora, spre defăimarea și necinstea lor. Care idoli să se așeze, la obștească baia împărăției tale. Și îndată a poruncit împăratul de s-a făcut. Și după ce s-au așezat idolii, a văzut împăratul în vis cinci mielușele curate ce pășteau într-o grădină, și un păstor înfricoșat, păstorindu-le pe ele, și zicând împăratului: Prea nelegiuitule și prea păgânule împărate, pe cele ce tu ai socotit că le pui goale în baie întru necinstea Bunului și Înduratului păstorului Hristos, răpindu-le de la tine, le-am așezat întru acest loc frumos al raiului unde va să vină și Drosida, neîntinata mielușea a lui Dumnezeu, și fiica ta. Deci deșteptându-se împăratul, s-a umplut de mânie spurcatul, că și după moarte Sfintele femei, au rușinat sfaturile lui. Și a poruncit să se aprindă două cuptoare de foc despre o parte și despre cealaltă parte a cetății, și să se dea foc pe toată ziua. Au pus încă și scrisoare deasupra lor, care ținea loc de poruncă împărătească, și cuprinderea era așa: Bărbați galileieni, care vă închinați celui răstignit, izbăvindu-vă pe voi adică de mai multe, munci, iar pe noi de osteneli și fieștecare din voi, fără de oprire, aruncă-se pe sine în oricare cuptor îi va plăcea. Deci acest fel de poruncă sunându-se, auzind roaba lui Dumnezeu Drosida, că fieștecare din creștini, pentru dragostea și credința lui Hristos se aruncă pe sine în cuptorul cel de foc, ridicând ochii la cer zicea: Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase Fiule a lui Dumnezeu, de este voia ta ca să mă mântuiesc, și să scap de nebunească credința tatălui meu traian, tu-mi ajută, ca să mă izbăvesc din cămara cea de nuntă a rău credinciosului Adrian și să mă sui la cer, unde sunt cele cinci călugărițe ce m-au povățuit la frica ta. Și adoarme cu somn adânc pe cei ce mă păzesc, ca să pot scăpa fără să mă simtă. Acestea zicându-le, și lepădând hainele cele împărătești, a ieșit încetișor, nimenea prinzându-i vestea. Deci în vreme ce mergea să se arunce pe sine într-unul din cuptoare, cugeta întru sine zicând: Cum mă voi duce la Dumnezeu, neavând îmbrăcăminte de nuntă? neluând Sfântul botez, și pentru aceasta fiind necurată? Ci împărate al împăraților Doamne Iisuse Hristoase, iată am lăsat împărăția mea pentru dragostea ta, ca să mă așez portar împărăției tale. Deci tu care te-ai botezat pentru noi, botează-mă pe mine cu Duhul Sfânt. Și după ce a zis acestea, scoțând mirul ce-l avea sub haina sa, și ungându-se pe sine, și aruncându-se într-un lac, ce era din strânsurile de ploaie, s-a botezat zicând: Botează-se roaba lui Dumnezeu Drosida, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, și păzindu-se pe sine șapte zile, s-a împărtășit de hrană îngerească. Iar oarecare iubitori de Hristos creștini aflându-o pe ea, și îngăduind, au aflat de la ea, povestind într-acest chip cele pentru sine. Și în a opta zi, făcând rugăciune, ca să o lumineze Dumnezeu ce să facă, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Eftimie, care s-a nevoit în Constantinopol, la anul o mie opt sute patrusprezece prin sabie s-a săvârșit.

Stih: Stâlpări, și Crucea preafericite fiind,

Eftimie vesel ești către sabie mergând.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos:

Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul, cuvioșilor tineri, iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe muncitorul l-a plecat a striga: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Strălucindu-te cu luminarea Darului celui dumnezeiesc, ai trecut întunericul chinurilor, făcându-te părtaș zilei celei neînserate, Înțelepte, și strigând: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Inima ta fiind întemeiată pe piatra dumnezeieștii cunoștințe, nu s-a clintit de vânturile ispitelor cugetătorule de Dumnezeu, pătimitorule, Izbăvitorului tuturor strigând: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Nebunindu-se muncitorul, a poruncit să te taie fășii slăvite, și văzându-te că suferi, ca un fără de trup, nu a priceput nicicum a striga: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Slavă…

În cuptorul muncilor arzându-te, ai strălucit ca aurul, și făcându-te pecetluire dumnezeieștilor patimi, înțelepte Vasilie, strigai: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Și acum… a Născătoarei:

Cunoscând după naștere fecioria nestricată, fecioară rămânând mai presus de minte, Celui născut din tine Mântuitorului și Dumnezeu strigai: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Cântarea a 8-a,

Irmos: Din văpaie cuvioșilor…

Cu totul către Dumnezeu întinzându-te, durerile trupului ca un vis le-ai socotit. Pentru aceasta cu bucurie te-ai mutat către viața fericită și fără durere, purtătorule de chinuri Mucenice Vasilie.

Cu dragostea Atotțiitorului întărindu-te, ispitele trupului prea tare le-ai suferit și pe vrăjmașul cel puternic întru răutate l-ai înecat, în curgerile sângiurilor tale, Vasilie de trei ori fericite.

Vasilie, cel ce este împărătească podoaba Bisericii lui Hristos, și închipuirea patimilor Mântuitorului, Mucenicul cel preaviteaz, și întărirea credincioșilor cu cântări să se laude.

Binecuvântăm pe Tatăl…

Învrednicitu-te-ai după sfârșit a afla slava cea mai presus de lume și lumina cea neînserată, Împărăția Cerurilor, cunună neveștejită, viață fără întristare, și bucurie negrăită, Mucenice Vasilie.

Și acum… a Născătoarei:

Neamul omenesc s-a învrednicit mântuirii prin tine Născătoare de Dumnezeu ceea ce ești cu dar dăruită. Căci singură ai născut nouă pe Mântuitorul, pe Care Îl preaînălțăm întru toți vecii.

Irmosul: Să lăudăm bine să cuvântăm…

Din văpaie cuvioșilor rouă ai izvorât și jertfa dreptului cu apă o ai ars, că toate le faci Hristoase cu singură voirea. Pe Tine Te preaînălțăm întru toți vecii.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Pe Dumnezeu a-l vedea…

Slobozindu-te din trup preafericite, te-ai învrednicit a vedea strălucirile cele veselitoare ale Sfinților, și te-ai împreunat cu oștile îngerilor, împreună cu dânșii pururea cântând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Treime, făcătoarea tuturor, și Atotputernică.

Ca o lumină, ca un soare mare, arătându-te în cerul Bisericii lui Hristos, preafericite, cu luminările cele slobozitoare de raze ale chinurilor, și cu dumnezeiești strălucirile minunilor, luminezi sufletele celor ce te laudă pe tine.

Înfrumuseța-tu-te-ai pe sineți cu frumusețile chinurilor, cu toată slăvirea de la Dumnezeu, purtătorule de chinuri, și acum stai înaintea lui Hristos Celui frumos, fiind împodobit cu cununa dreptății. Pentru aceasta credincioșii bucurându-ne, pe tine te cinstim.

Slavă…

Sfințitu-s-a pământul prin dumnezeiască îngroparea dumnezeiescului și sfințitului trupului tău, Vasilie; duhurile drepților au săltat, având în mijlocul lor duhul tău, Fericite. Cu care toți împreună pomenește-ne pe noi, care pe tine te pomenim.

Și acum… a Născătoarei:

Înfricoșat este chipul nașterii tale Fecioară, căci Cel ce S-a născut din tine, a fost Dumnezeu întrupat. Pe Care roagă-L Maică cinstită, și neispitită de nuntă, ca să izbăvească de munca cea înfricoșată pe toți, cei ce cu neîndoită credință te cinstesc pe tine.

Irmosul:

Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putință oamenilor, spre Care nu cutează a căuta cetele îngerești. Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat pe Care mărindu-L cu oștile cerești pe tine te fericim.

Și cealaltă slujbă după rânduiala postului și Otpustul.