TIPIC

LMaMiJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
2425262728

2026-03-30 — luni

Sf. Cuv. Ioan Scărarul; Sf. Euvula, mama Sf. Pantelimon

Ap. Evrei 6, 13-20 · Ev. Marcu 9, 17-32; Ev. Matei 5, 1-12 · glas 1

Apostolul — Evrei 6, 13-20

Evrei 6, 13-20

13Căci Dumnezeu, când a dat făgăduință lui Avraam, de vreme ce n-avea pe nimeni mai mare, pe care să Se jure, S-a jurat pe Sine însuși,

14Zicând: "Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta, și înmulțind te voi înmulți".

15Și așa, având Avraam îndelungă-răbdare, a dobândit făgăduința.

16Pentru că oamenii se jură pe cel ce e mai mare și jurământul e la ei o chezășie și sfârșitul oricărei neînțelegeri.

17În aceasta, Dumnezeu voind să arate și mai mult, moștenitorilor făgăduinței, nestrămutarea hotărârii Sale, a pus la mijloc jurământul:

18Ca prin două fapte nestrămutate - făgăduința și jurământul - în care e cu neputință ca Dumnezeu să fi mințit, noi, cei ce căutăm scăpare, să avem îndemn puternic ca să ținem nădejdea pusă înainte,

19Pe care o avem ca o ancoră a sufletului, neclintită și tare, intrând dincolo de catapeteasmă,

20Unde Iisus a intrat pentru noi ca înaintemergător, fiind făcut Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.

Evanghelia — Marcu 9, 17-32; Ev. Matei 5, 1-12

Marcu 9, 17-32

17Și I-a răspuns Lui unul din mulțime: Învățătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut.

18Și oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ și face spume la gură și scrâșnește din dinți și înțepenește. Și am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut.

19Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l la Mine.

20Și l-au adus la El. Și văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, și, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând.

21Și l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie.

22Și de multe ori l-a aruncat și în foc și în apă ca să-l piardă. Dar de poți ceva, ajută-ne, fiindu-Ți milă de noi.

23Iar Iisus i-a zis: De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede.

24Și îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele.

25Iar Iisus, văzând că mulțimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut și surd, Eu îți poruncesc: Ieși din el și să nu mai intri în el!

26Și răcnind și zguduindu-l cu putere, duhul a ieșit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulți ziceau că a murit.

27Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, și el s-a sculat în picioare.

28Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim?

29El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post.

30Și, ieșind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să știe cineva.

31Căci învăța pe ucenicii Săi și le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor și-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia.

32Ei însă nu înțelegeau cuvântul și se temeau să-L întrebe.


Ev. Matei 5, 1-12 — textul nu a putut fi încărcat de la Biblia; încearcă mai târziu.

TipiconalSursa: Anuar liturgic și tipiconal 2026

La Vecernie (duminică seara), după Psalmul 103, nu este Catismă. La Doamne, strigat-am..., se pun 10 Stihiri, și se cântă 4 din Octoih, glas 1 (caută la sfârșitul Triodului), 3 podobnice ale Triodului și 3 din Minei (din 30 martie), Slavă..., Și acum..., a Născătoarei, din Minei. Vohodul cu cădelnița și Prochimen mare din Triod, pe glas 8: Dat-ai moștenire celor ce se tem de numele Tău, Doamne. Stih 1: De la marginile pământului către Tine am strigat. Stih 2: Acoperi-mă-voi cu acoperământul aripilor Tale. Stih 3: Așa voi cânta numelui Tău în veacul veacului. Și se cântă acest Prochimen de cinci ori. Apoi, Învrednicește-ne, Doamne..., cu trei metanii mari. Ectenia cererilor și plecarea capetelor. Stihoavna din Triod, apoi Acum slobozește..., Sfinte Dumnezeule..., și, după Tatăl nostru..., Troparele: Născătoare de Dumnezeu, Fecioară..., cu metanii, și celelalte după rânduiala Postului, Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, cu doar trei metanii, apoi îndată: Slavă Ție, Hristoase... și Otpustul mare.

La Utrenie (luni dimineața), după cei șase Psalmi, se cântă: Aliluia..., și Cântările Treimice ale glasului de rând (glas 1). După Catisma întâi, se pun Sedelnele Octoihului (se găsesc și la sfârșitul Triodului).

După a doua și a treia Catismă, Sedelnele din Triod; Psalmul 50 și Rugăciunea: Mântuiește, Dumnezeule, poporul Tău... La Canoane, se pun Canonul Sfântului din Minei și Tricântarea din Triod. Și se citește Cântarea întâi, din Psaltire. După Cântarea a 3-a, se pune Sedealna Sfântului, din Minei, Slavă..., Și acum..., a Născătoarei, din Minei. După Cântarea a 6-a, se pun Condacul și Icosul Sfântului, din Minei, și Sinaxarul din Minei. După Cântarea a 9-a, se pune Luminânda glasului de rând, din Ceaslov (de 3 ori). Stihoavna toată din Triod, Bine este a ne mărturisi..., și obișnuita rânduială de Post din Ceaslov.

La Ceasul al VI-lea, se pun Troparul profeției, Prochimenul și Prorocia, apoi alt Prochimen, din Triod.

La Vecernie (luni dimineață), după obișnuita Catismă, la Doamne, strigat-am..., se pun 6 Stihiri: 3 podobnice din Triod, glas 6, și 3 ale Sfântului din Minei (31 martie), Slavă..., Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu din Minei. Lumină lină... Prochimenele și cele două Paremii din Triod, apoi îndată: Învrednicește-ne, Doamne... (cu trei metanii) și Ectenia cererilor. Stihoavna din Triod, și restul slujbei de Post, din Ceaslov.

La Pavecernița Mare se pune și Canoanele din 15 aprilie.

Anuar liturgic și tipiconal 2026Pag. 193–194

Mineiul: 30 martieSursa: Mineiul pe martie, 1930 · text: Episcop Petru Pruteanu (slujbe.teologie.net)

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 6: trei ale Triodului și trei ale Sfântului, glasul al 8-lea:

Podobie: O, preaslăvită minune...

Părinte Ioane Cuvioase înălțările lui Dumnezeu, totdeauna, cu adevărat le purtai în gura ta, cugetând prea cu lucrare cuvintele cele de Dumnezeu insuflate, și cu darul cel izvorâtor de acolo te-ai îmbogățit, fericit făcându-te, și surpând sfaturile tuturor necredincioșilor, preaînțelepte.

Părinte Ioane slăvite, prin izvoarele lacrimilor, curățindu-ți sufletul, și cu stările cele de toată noaptea îmblânzind pe Dumnezeu, te-ai întraripat spre dragostea și spre frumusețea Lui, Fericite, căreia acum după vrednicie neîncetat cu bucurie te împărtășești cu nevoitorii cei dimpreună cu tine, de Dumnezeu cugetătorule Cuvioase.

Părinte Ioane slăvite, prin credință, întraripându-ți mintea către Dumnezeu, ai urât nestatornicia tulburării celei lumești, și Crucea ta ridicându-o, ai urmat văzătorului tuturor, supunând cugetului trupul cel anevoie înfrânt, cu petrecerile postnicești prin puterea Dumnezeiescului Duh.

Slavă… Și acum… a Născătoarei:

Bucură-te dumnezeiască căruță a lumii; Bucură-le Biserica Domnului, și cort al sfințeniei, lumină ne-ai răsărit nouă, din pântecele tău cel preacurat, luminând marginile lumii, și sfințindu-ne pe noi cu bunătatea. Bucură-te capul mântuirii Preacurată; Bucură-te auzire și grai înfricoșat a celor ce nădăjduiesc spre tine.

A Crucii, a Născătoarei:

Soarele s-a întunecat Fiule, și luna în haină neagră și-a schimbat lumina. Pământul să clatină și catapeteasma Bisericii Tale se rupe. Și eu cum nu mă voi rupe la cele dinlăuntru, Fiule! Zgâria-mă-voi la față, preadulce Mântuitorule al meu, văzându-te pe Tine mort fără dreptate.

LA UTRENIE

CANOANELE

Al Sfântului și ale Triodului după rânduiala postului.

CANONUL Sfântului,

Facere a lui Clement.

Cântarea 1-a, glas 1,

Irmos:

Cântare de biruință să cântăm toți lui Dumnezeu, Celui ce a făcut minunate minuni cu braț înalt, și a mântuit pe Israil, că S-a proslăvit.

Bine urând lumea cea de jos, pe cea de sus ai dobândit, Ioane preaînțelepte, pentru aceasta ne înveți pe noi, cum că fugirea din lume este apropiere de Dumnezeu.

Boala foametei cu milostivirea ta dezlegându-o, pe stăpânul patimilor cu lanțurile nevoințelor tale l-ai legat, Fericite, și cu darurile nepătimirii te-ai încununat de la Hristos Dumnezeu.

Cugetare întocmai cu a îngerilor primind de Dumnezeu cugetătorule, depărtându-te pe sineți din lumea cea pământească și stricăcioasă, preafericite. Pentru aceasta petreci arătat întru lăcașurile cele nematerialnice.

Slavă…

Cuvânt prea lung scriind ascultătorilor, fericite Ioane, prin învățăturile tale înalți pe ei de pe pământ către viața cea fericită.

Și acum… a Născătoarei:

Cu gură pravoslavnică și cu dumnezeiești fapte, Biserica propovăduiește nașterea ta Fecioară mireasă dumnezeiască, și semnelor trupului Fiului tău se închină.

Cântarea a 3-a,

Irmos: Piatra pe care nu o au băgat-o…

Izgonind toată împuțiciunea mâniei dintru adâncul sufletului tău, ai dobândit nemânierea ca o preafrumoasă tămâie. Pentru aceasta cere acum de la Izbăvitorul dezlegarea păcatelor pentru noi, dumnezeiescule.

Cu focul dragostei lui Hristos arzând cugetul pomenirii de rău, Fericite, cu adevărat ai strălucit cu razele iubirii de frați și tuturor ai arătat cale ușoară către mântuire, luminat arătând nepomenirea de rău,, Fericite.

Slavă…

Darul pustniciei celei lucrătoare ai luat din cer, Fericite, de unde astupi buzele celor clevetitori cu înțelepte învățăturile tale, prin care ne povățuim întru cărarea faptelor celor bune, pe care a o dobândi să ne învrednicim.

Și acum… a Născătoarei:

Pe tine te-a glăsuit Proorocul dedemult prin feciorie a naște pe Cel fără de ani sub ani, mai presus de minte și de cuvânt, pe Unul din Treime pe Hristos Dumnezeul nostru. Pe Care fă-L Milostiv, pentru noi care te lăudăm pe tine Preacurată.

Irmosul:

Piatra pe care nu o au socotit ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului. Aceasta este piatra pe care Hristos a întărit Biserica Sa, pe care o a răscumpărat din păgâni.

Sedealna, glasul al 4-lea.

Piulobie: Cela ce te-ai înălțat…

Înfigând pe bunătăți suișuri către cer, arătat te-ai înălțat către neînotată adâncimea privirii, cu bunăcredință înfruntând toate pândirile patimilor și acoperind pe oameni nevătămați de dânsele. Ci roagă-te să se mântuiască toți, o Ioane Cuvioase, scara bunătăților.

Slavă… Și acum… a Născătoarei:

Nu vom tăcea nici odinioară noi nevrednicii a vesti puterile tale de Dumnezeu Născătoare. Că de nu ai fi stătut tu rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi dintru atâtea primejdii? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine Stăpână, că mântuiești pe robii tăi pururea din toate nevoile.

A Crucii, a Născătoarei:

Pe Cel născut din Tatăl Cel fără de început ceea ce mai pe urmă trupește Te-a născut pe Tine Hristoase, văzându-Te spânzurat pe Cruce, striga: Vai mie preaiubite Iisuse, cum Cela ce ca un Dumnezeu Te proslăvești de îngeri, acum de oamenii cei fărădelege Fiule pe lemn mori? Te laud pe Tine îndelung-răbdătorule.

Cântarea a 4-a,

Irmos:

Cu Duhul văzând mai-nainte Proorocule Avvacume, întruparea Cuvântului, ai propovăduit strigând: Când se vor apropia anii Te vei cunoaște, când va veni vremea Te vei arăta. Slavă puterii Tale, Doamne.

Năvălirile limbii înfrânându-le cu postirea, ți-ai îndreptat viața ta întru liniște înțelepte, și ca o mireasmă a focului gustând darul Celui Preaînalt, ai fugit de multa grăire ca de o negură a păcatului, slujind lui Dumnezeu fără prihană.

Din-destul îndulcindu-ți sufletul cu adevărul, ai fugit de împărtășirea cea amară a minciunii. Pentru aceasta, prin dumnezeiască postnicie, robind vicleșugurile dracilor, povățuitor nerătăcit te-ai arătat călugărilor, Ioane de Dumnezeu grăitorule.

Slavă…

Cu întinderea pustniciei tale strâmtorându-te, ai dezlegat slăbănogirea trândăvirii, Înțelepte, și cu sulița osârdiei omorând puterea mâhnirii, te rogi lui Dumnezeu, ca să ni se dăruiască nouă tuturor curățire.

Și acum… a Născătoarei:

Fericit este neamul prealăudată Curată, care prin credință s-a învrednicit a cinsti nașterea ta, cu pravoslavie, cu dogme și cu lucruri, arătând închipuirile adevărului, toată întruparea Fiului tău.

Cântarea a 5-a,

Irmos:

Noaptea și negura păcatului m-au cuprins pe mine Mântuitorule. Pentru aceasta să-mi răsari mie Doamne ca un milostiv dimineața pocăinței, mai-nainte până nu mă ajunge pe mine sfârșitul cel nearătat al vieții mele, Hristoase Dumnezeule.

Prin desfătarea înfrânării îngrășându-ți mintea, nu ai dat buzelor bucatele neînfrânării. Pentru aceasta ai sugrumat patimile prin flămânzire, și pe draci i-ai rușinat. Că cela ce-și trudește grumazii, omoară poftele dezmierdărilor.

Arătatu-te-ai iubitor de curăție și urâtor spurcăciunii și cu lumina mărturisirii celei credincioase ai scăpat de întunericul patimilor. Pentru că cel ce voiește ca să-și curățească trupul și mintea, arată cu fierbințeală pe cele ascunse ale întunericului.

Cu mintea, cu sufletul și cu trupul, slujind Treimii, arătat ai izgonit închinăciunea idolilor și cu milostivire spre lipsa celor trebuincioase te-ai făcut cu adevărat iubitor de Dumnezeu, decât iubitor de argint, iubitorule de săraci.

Slavă…

Cu bunăcredință lepădând sarcina materiei celei de pământ cu aripile neaverii tale, ai zburat către cele nematerialnice. Pentru aceasta cu adevărat fără de materie stând înaintea lui Hristos, împreună cu cei fără de materie, cere curățire sufletelor noastre Părinte.

Și acum… a Născătoarei:

Cei ce nu voiau să se închine închipuirii feței Fiului tău, și feței tale, pururea Fecioară, s-au arătat nouă prea-vrăjmași, și blestemați. Pentru că nu se plecau dumnezeieștilor dogme ale părinților celor mai dinainte.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Pe Proorocul Iona…

Cu puterea trezviei celei curate, și prin luptele rugăciunii, tare ai izgonit din sufletul tău nesimțirea patimilor, și te-ai arătat cu totul treaz, Cuvioase Părinte.

Prin rugăciune fără de somn, vitejește supunând pe vrăjmașul cel iubitor de somn, de Dumnezeu cuprinsule, te-ai arătat păstor deșteptat al turmei lui Hristos, și luminător al învățătorilor.

Slavă…

Cu bunăcredință curățind ochiul minții, și fără dormitare totdeauna slujind lui Hristos, ai văzut mai-nainte dumnezeieștile frumuseți ale desfătării celei fericite.

Și acum… a Născătoarei:

Văzând nelegiuiții pe cetele pravoslavnicilor, sărutând acum chipul tău cu evlavie, se amețesc de valul necredinței celei amare, Preacurată.

Irmosul:

Pe Proorocul l-ai mântuit, din chit, Iubitorule de oameni, și pe mine mă scoate dintru adâncul patimilor, rogu-mă.

CONDAC, glas 4.

Podobie: Arătatu-te-ai azi lumii…

Ca pe o stea fără înșelăciune și îndreptătoare către lumina marginilor, te-a pus pe tine Domnul spre înălțimea înfrânării, îndreptătorule Ioane Părintele nostru.

ICOS

Cu bunătățile tale cele dumnezeiești, ca un adevărat lăcaș lui Dumnezeu te-ai făcut pe tine, arătat înfrumusețând credința, nădejdea și dragostea cea adevărată. Ca un lucru de aur strălucitor, ca un fără de trup prin înfrânare învățându-le, ai descoperit legile cele dumnezeiești; înțelegerea, bărbăția, înțelepciunea și smerenie ai câștigat, prin care te-ai și înălțat. Pentru aceasta și luminându-te, prin rugăciunile cele neîncetate și întraripându-te prin vederile cele de taină, ai dobândit lăcașurile cele cerești, îndreptătorule Ioane Părintele nostru.

SINAXAR

Întru această lună, în 30 de zile, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Ioan cel ce a scris Scara.

Stih: Peste scări Părinte dese scări.

Bunătățile punând, au ajuns până la cer.

La trei zeci Ioan cel lăudat,

Cu negrăită bucurie s-a mutat.

Acesta fiind de șaisprezece ani și pricopsit și iscusit la minte și foarte pedepsit și învățat la toată învățătura, s-a dat pe sine jertfă sfântă lui Dumnezeu, suindu-se în muntele Sinai și făcându-se monah și dându-să sub ascultate. Apoi ajungând la nouăsprezece ani ai vârstei sale, se duse la locul liniștei, de cinci semne departe de Chiriacon, sosind la luminata mânăstire a luptei și se cheamă locul acela Tola. Și petrecând patruzeci de ani, arzându-se de dragostea cea înfierbântată și de focul dragostei celei dumnezeiești. Acesta mânca din toate câte sunt fără prihană iertate vieții călugărești, însă câte foarte puțin și nu de sațiu, frângând (mi se pare) și cu aceasta cornul mândriei foarte înțelepțește. Dar ce cuvânt ar putea să spună izvorul lacrimilor sale? Și somnul lui atât era cât putea ajunge să nu-și strice mintea cu privegherea cea covârșitoare. Iar calea lui era neîncetata rugăciune și spre Dumnezeu dragoste neasemănată. Acesta dar trudindu-se cu toată buna faptă și cu bună petrecere, și fiind plin de mari vedenii, și aflându-se în chilia sa, și cunoscând din darul Duhului Sfânt, că ucenicul său dormind sub o piatră mare, ce era să cadă să-l turtească, l-a izbăvit dintr-o moarte ca aceea, arătându-se în vis și sculându-l dintru acea cădere ce era să pătimească. Deci ajungând la vârful faptelor bune și fiind egumen Sfântului munte al Sinaii, părăsi viața aceasta vremelnică și se mută la odihna cea veșnică. Alcătuind mai-nainte preaînțeleapta carte a dumnezeieștilor și duhovniceștilor suișuri, ce se cheamă și scară.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Prooroc Ioad.

Stih: Leul te omoară pe tine Proorocule al Domnului,

Ca pe cel ce ai călcat cuvântul Domnului.

Acesta a fost din Iuda pe care l-a lovit leul și a murit, când a mustrat pe Ieroboam pentru junici. Căci îi poruncise Dumnezeu lui, să meargă să-l mustre, și să nu mănânce pâine, nici să bea apă, ci să se întoarcă curând. Deci aflând pe Ieroboam făcând jertfe, strigă și zise cuvântul Domnului: Jertfelnice! Acestea zice Domnul: Iată se naște fiu în casa Iudei, și numele lui Iosia și va junghia peste tine pe popii acestor înalte. Și tinse Ieroboam mâna să-l prindă și-i secă mâna. Deci rugându-se o făcu iarăși sănătoasă ca și întâi. Iar load întorcându-se înapoi, fu amăgit de un prooroc mincinos ce-l chema Emve și mâncă cu dânsul pâine, călcând porunca lui Dumnezeu. Deci, pentru neascultare, lasă Dumnezeu să fie omorât de leu, iar să nu-l mănânce. Și murind, fu îngropat în Betel, lângă cel ce l-a amăgit.

Tot în această zi, Sfânta Evvuli, Maica Sfântului Pantelimon cu pace s-a săvârșit.

Stih: În ceruri cu Fiul cel nevoitor este împreună petrecătoare,

Maica nevoitorului Evvula de bun cocon născătoare.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Ioan cel de la Puț (fântână).

Stih: Ioan cel ce viețuia în puț jos,

Acum bea din apa vieții cea de sus.

Tot în această zi, Sfântul Ioan patriarhul Ierusalimului, cu pace s-a săvârșit.

Stih: Proiestosul tronului Sionului cestui simțit,

S-a mutat către Sionul cel gândit,

Tot în această zi, Sfântul noul Sfințit Mucenic Zaharia, care a mărturisit în Corint la anul o mie șase sute optzeci și patru prin sabie s-a săvârșit.

Stih: Primește Zahario de la Dumnezeu cununi de biruință,

Ca un Ierarh ce ești și nevoitor al Domnului prin credință.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos:

De tinerii tăi cei din cuptor, Mântuitorule nu s-a atins, nici i-a supărat pe dânșii, focul. Atunci acei trei ca cu o gură cântau și binecuvântau, grăind: Bine este cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Ca unul ce cu sabia vitejiei ai surpat semeția înfricoșării celei pruncești, te-ai arătat cu adevărat tare și înfricoșat tuturor duhurilor celor necurate. Bine este cuvântat Dumnezeul, care te-a minunat pe tine prealăudate.

Dumnezeiește plecându-te legii lui Hristos, ai călcat slava cea cu nume deșartă, aducând ostenelile sihăstriei celei tari lui Dumnezeu întru ascuns, care răsplătește întru arătare plățile.

Slavă…

Ridicând război către cetele cele nevăzute ale patimilor, te-ai arătat biruitor, ca un smerit la cuget și la inimă. Căci printr-acestea ai rănit pe vrăjmașul cel mândru și trufaș.

Și acum… a Născătoarei:

Cinstind întruparea Ta Hristoase, mă închin și chipului ei după dumnezeiască cuviință. Că Dumnezeu fiind mai-nainte de veci, însuți Te-ai făcut Om din Fecioară, întru amândouă desăvârșit.

Cântarea a 8-a,

Irmos: De care se înfricoșează…

Cu obiceiurile tale cele adevărate, arătat pierzând obiceiul cel viclean și ca de un netrebnic fugind, arătat te sălășluiești în locul celor blânzi, ca cela ce cu blândețe ai viețuit, de Dumnezeu cugetătorule Ioane.

Scrisu-ne-ai nouă dumnezeiască smerenie, ca pe o Maică și păzitoare a tuturor bunătăților. Pentru că fiind ca un întâi lucrător înțelept ai înfipt temelia dumnezeieștii suiri.

Binecuvântăm pe Tatăl…

Arătat te-ai împărtășit darului Duhului și învățându-ne pe noi prin lucrare, chibzuirea cea cu adevărat bine socotită, pe toți i-ai umplut de luminare dumnezeiască Părinte, prin cuvinte pedepsitoare.

Și acum… a Născătoarei:

Nu scriu Dumnezeirea, nu mințiți orbilor; căci nealcătuită, nevăzută și neînchipuită este. Ci chipul trupului scriindu-l mă închin și cu credință slăvesc pe Fecioara ceea ce L-a născut.

Irmosul: Să lăudăm bine să cuvântăm…

De care se înfricoșează îngerii și toate oștile, ca de Făcătorul și Domnul, lăudați-L preoți, proslăviți-L tineri, bine Îl cuvântați noroade și Îl preaînălțați întru toți vecii.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Izvorul cel primitor…

Prin cuget fără materie zburând către cele nematerialnice, ai cuprins adâncimea vedeniilor și dobândind darul Duhului Sfânt, prin neîncetată rugăciune te-ai învrednicit, mai înainte a vedea arătarea celor viitoare.

Înțelegerea cea materialnică mistuindu-o, cu văpaia rugăciunii Preacuvioase, cu totul te-ai arătat foc, preaînțelepte Ioane. Pentru aceasta cu bunăcredință uimindu-te întru vedenii, te-ai schimbat întru bună schimbare, de Dumnezeu cugetătorule.

Omorând patimile prin pustnicie, te-ai suit spre săvârșirea nepătimirii, Cuvioase Părinte. Pentru aceasta roagă-te acum lui Dumnezeu pentru pacea a toată lumea și pentru mântuirea noastră a celor ce te cinstim pe tine.

Slavă…

Luând tărie întru credință Părinte, și prin dragoste întraripându-te, ai alergat către scara bunătăților și te-ai întărit întru dragostea lui Hristos cu bună tărie. Pentru că întru aceasta este împlinirea tuturor doririlor.

Și acum… a Născătoarei:

Preaslăvită nașterea ta Curată, și pe pereți închipuită, o sărutăm, a căruia nu lucrului ne închinăm, ci chipul îl cinstim, și mărturisind adevărul întru amândouă după cuviință ne umplem de pravoslavie.

Irmosul:

Izvorul cel primitor de viață și pururea curgător, sfeșnicul darului cel de lumină purtător, Biserica cea însuflețită, cortul cel preacurat, care este mai desfătată decât cerurile și decât pământul, pe Născătoarea de Dumnezeu, credincioșii o mărim.

LUMINÂNDA glasului de trei ori. Și STIHOAVNA Triodului.

Și cealaltă slujbă a utreniei după rânduiala postului și Otpustul.


Versiunea: 0.4.4 · 75ad3a5 / 07.10.2026 - 09:23