SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile triodului și ale Sfintei.

Glasul al 6-lea.

Podobie: Toată nădejdea...

Întinăciunea cea mai de înainte, ce se trăgea din spurcăciuni te oprea pe tine de vederea celor cinstite; iar înțelepciunea și cunoștința ta, de cele ce s-au lucrat de tine, ți-au făcut ție întoarcere spre cele mai bune, ceea ce ești de Dumnezeu înțelepțită; că privind spre icoana binecuvântatei Fiicei lui Dumnezeu, și căindu-te de toate păcatele tale cele mai dinainte, prealăudată, cu îndrăzneală te-ai închinat cinstitului Lemn.

Cu bucurie închinându-te sfintelor locuri de acolo, ai luat dar de călătorie spre fapta bună cea mântuitoare, și cu bună călătorie tare ai alergat, și trecând râul Iordanului, în locașul Botezătorului cu osârdie te-ai sălășluit, și cu viața ta cea bună, ai îmblânzit sălbăticia patimilor, prin înfrânare supunând înfierbântările trupului, Maică pururea pomenită.

Locuind în pustie, ai lepădat chipurile patimilor din sufletul tău, prin feluri de bunătăți zugrăvindu-ți în suflet, închipuire lui Dumnezeu Cuvioasă, și atât ai strălucit, cât și peste ape ușor ai trecut Fericită; și prin rugăciunile tale te-ai ridicat de pe pământ către Dumnezeu. Și acum cu îndrăzneală stând înaintea lui Hristos, preamărită Marie, roagă-te pentru sufletele noastre.

Slavă..., glasul al 2-lea.

Vânările sufletului și patimile trupului le-ai tăiat cu sabia postului, greșelile cugetului cu izvorul sihăstriei le-ai înecat, și cu curgerile lacrimilor tale ai adăpat toată pustia, și ne-ai odrăslit nouă roduri de pocăință. Pentru aceasta prăznuim pomenirea ta Cuvioasă Marie.

Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: Când de pe lemn...

Când îmi aduc aminte de greșelile mele dintru adâncul sufletului suspin Fecioară și îmi bat pieptul, strigând: Greșit-am și cad la tine Stăpână, căutând să mă pocăiesc. Dar iarăși nesimțitor fiind, mă îmboldesc de obișnuirea cea rea, vai mie! Izbăvește-mă de aceasta degrab, și spre mântuire mă povățuiește.

A Crucii, a Născătoarei:

Cu întuneric s-a îmbrăcat odinioară soarele văzându-Te spânzurat pe lemn Mântuitorule, și toate cele dedesubtul pământului s-au cutremurat. Morții s-au sculat, pietrele s-au despicat, și toate cele cerești s-au înfricoșat; iar preacurata Fecioară stând lângă Crucea Ta, plângea lăudându-Te, Iubitorule de oameni.

Tropar, glasul al 8-lea.

Întru tine Maică cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Marie, duhul tău.

LA UTRENIE

CANOANELE

Al Sfintei și ale Triodului după rânduiala Postului.

CANONUL Sfintei.

Cântarea 1-a, glasul al 2-lea:

Irmos:

Întru adânc a așternut dedemult toată oastea lui Faraon puterea cea prea-întrarmată, iar întrupându-Se Cuvântul a pierdut păcatul cel prea-rău, Domnul cel preaslăvit că cu slavă S-a proslăvit.

Aflând tu acum strălucirea frumuseții cea plină de luciri, și a razei celei dătătoare de lumină, luminează-mi sufletul meu cel întunecat de patimi rogu-mă, prin rugăciunile tale cele către Domnul, mărită Marie.

Omorându-ți odinioară sufletul, prin sfătuirea cea rea a șarpelui, și alunecându-te la fapte fără socoteală, și pogorându-l întru adâncimea pierzării, ai ales cele mai bune, și cele vremelnice le-ai defăimat.

Cu cugete necuvioase prin patimi mai înainte spurcându-ți bunul neam al sufletului și nerobirea, și purtând îmbrăcămintea cea prea-murdară a stricăciunii, ți-ai fost uitat de slava cea mai presus de minte, a Celui ce te-a zidit.

Slavă...

Hrănindu-ți gândul cu neoprirea și cu deșertăciunea dezmierdărilor, amăgind pe îndrăgitori, te-ai depărtat pe sineți de împărtășirea cea mai bună, punând împotriva ei semeția a tot păcatul, vrednică de laudă.

Și acum..., a Născătoarei:

Fiindu-mi cugetul întinat de patimi, și rănit de păcate, și cumplit tulburându-se, ceea ce ești plină de Dar, care ai născut nestricăciunea cea înființată, și izvorâtoare de viață, curățește-mă și mă mântuiește de păcate.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Pe piatra credinței...

Cu dragostea cea prea îndumnezeită te-ai întraripat, și lepădându-te de mărirea cea trecătoare, te-ai apropiat la Stăpânul, strigând: Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru, și nu este drept afară de Tine, Doamne.

Apropiindu-te mai înainte către lemnul păcatului, și învățându-te minte aducătoare de moarte, ai alergat către Lemnul cel purtător de viață Hristos, strigând: Tu ești Dumnezeul nostru, și nu este drept afară de Tine, Doamne.

Slavă...

Dorit-ai de vărsarea Luminii celei negrăite, și defăimând toate cele vremelnice, te-ai înălțat către privirea cea fără materie, strigând cu credință: Tu ești Dumnezeul nostru, și nu este drept afară de Tine, Doamne.

Și acum..., a Născătoarei:

Împreunatu-ne-am cu dumnezeiești cetele îngerilor, prin nașterea ta de Dumnezeu Născătoare; că ai zămislit întru tine negrăit pe Ziditorul, și ai întrupat pe Cel necuprins. Pentru aceasta toți te cinstim pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

Irmosul:

Pe piatra credinței întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmașilor mei, că s-a veselit duhul meu a cânta: Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru, și nu este drept, afară de Tine, Doamne.

Sedealna, glasul al 8-lea.

Podobie: Pe înțelepciunea și Cuvântul...

Toate săltările trupului înfrânându-ți prin ostenelile cele sihăstrești, ți-ai arătat înțelepția sufletului tău vitează; că poftind să vezi Crucea Domnului, te-ai răstignit singură pe tine lumii, preamărită. Drept aceea și spre râvna vieții îngerești cu dragoste te-ai îndemnat singură, preafericită. Pentru aceasta noi credincioșii cinstind pomenirea ta, cerem iertare de greșeli, să se dăruiască lumii, prin rugăciunile tale, Marie.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

În noroiul păcatelor am căzut, și nu este întru mine chipul ființei, că m-am înecat în viforul păcatelor mele cumplit; ci tu ceea ce ai născut Cuvântul, pe Cel singur Iubitor de oameni, caută spre mine Fecioară, și mă mântuiește de tot păcatul, și de patimi pierzătoare de suflet, și de toată răutatea vrăjmașului celui cumplit; ca să cânt veselindu-mă: Roagă-te Ziditorului și Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască, celor ce năzuiesc cu credință la acoperământul tău.

A Crucii, a Născătoarei:

Pe Mielul și Păstorul și Mântuitorul, văzându-L Mielușeaua pe Cruce spânzurând pe nedrept, tânguindu-se striga: Vai mie preaiubite Fiule! Ce este această prea-mare și înfricoșată și străină taină pe care o văd; mă sfărâm la cele din lăuntru, și a suspina nu am virtute, și nu pot a suferi ca să Te văd mort. Ci fie-Ți milă Stăpâne de suspinurile cele de Maică, și precum ai zis, umple-mă de bucurie, înviind din mormânt ca un Dumnezeu.

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Te laud pe tine, că glas am auzit, Doamne, și m-am spăimântat, că ai venit până la mine căutându-mă, pe mine cel rătăcit; pentru aceea proslăvesc multă bunătatea Ta, cea către mine, mult Milostive.

Mutatu-te-ai din patria ta mărită Maică, plutind prin purtarea de grijă cea de sus către pământul Sionitenilor după dorirea ta, întru care prin mărturisire ai aflat dezlegare faptelor tale.

Împingându-te înapoi nevăzut mărită, și nevăzând de aproape vederea cea mai bună, darea Luminii celei negrăite, punând cugetul îndreptător nearătării, ai cunoscut cele ascunse.

Întărindu-te cu Darul cel mântuitor, și văzând dumnezeiască și purtătoare de lumină strălucire, ți-ai apropiat ochii și inima de cinstita Cruce, și de acolo te-ai împărtășit mântuirii.

Slavă...

Cu bucurie văzând chipul cel prealuminos al Fecioarei și de Dumnezeu Născătoarei, cu lacrimi ai alergat către dânsa, punând înaintea ei toate tocmelile vieții tale preafericită.

Și acum..., a Născătoarei:

Cela ce a înființat toate cu voirea, S-a unit cu omul după ființă prin negrăita voire, și prin neasemănată purtare de grijă; și ieșind din tine purtând trup, cu totul mă înnoiește pe mine prin voință Preacurată.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Luminarea celor ce zac întru întuneric, mântuirea celor deznădăjduiți, Hristoase Mântuitorul meu, către Tine mânec Împăratul păcii, luminează-mă cu strălucirea Ta că alt Dumnezeu afară de Tine nu știu.

Prin închipuire mutându-te din viață, sârguindu-te către calea cea dumnezeiască a nepătimirii, cu dragoste ai trecut apele cele vestite ale Iordanului, și ai dobândit slavă negrăită, de Dumnezeu cugetătoare Marie.

Având suflet bărbătesc, ai năvălit către nevoințe, pătimind prea tare, și bărbătește suferind cea anevoie oprită lupta celor potrivnice, Marie ceea ce ești podoaba înfrânării.

Cu gând întărit lepădând firea cea femeiască, și spălându-ți patimile prin înfrânare, petrecând în pustie ca într-o grădină dumnezeiască, te bucurai Maică, văzând frumusețea Ziditorului tău.

Slavă...

Cel ce a înșelat pe Eva cu cuvinte în rai, și cu multe feluri de meșteșuguri o a izgonit, dintru acea veșnică desfătare, acum s-a surpat, și s-a călcat de luptele tale cele prea-vitejești, Cuvioasă Marie.

Și acum..., a Născătoarei:

Răsărit al Soarelui slavei, și căruță purtătoare de lumină a Împăratului, pe tine te știm Fecioară, întru care a șezut Fiul Celui Preaînalt, și sicriu al bunătății, care ai adus în lume pe Hristos.

Cântarea a 6-a:

Irmos: De adâncul greșelilor...

Cu toată mijlocirea te-ai îndulcit preafericită de dragostea lui Hristos, și întărindu-te cu dragostea Lui, ai lepădat năpădirea patimilor, Cuvioasă Maică.

Luminându-te cu frumusețea faptelor tale, ai risipit năvălirea întunericului, și fețele vrăjmașilor le-ai întunecat prin ostenelile sihăstriei.

Slavă...

Tare îți întindeai ochiul tău, rugându-te celeia ce singură este curată, întărindu-te totdeauna către dânsa, prealăudată.

Și acum..., a Născătoarei:

Arătatu-te-ai scaun al Împăratului mai presus de ceruri, Preacurată, încăpând trupește plinirea dumnezeieștii stăpânirii Lui.

Irmosul:

Întru adâncul greșelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat, din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

CONDAC, glasul al 3-lea.

Podobie: Fecioara astăzi...

Ceea ce erai mai înainte plină de tot felul de curvii, astăzi te-ai arătat mireasă lui Hristos prin pocăință urmând vieții îngerești, și cu arma Crucii pierzi pe draci. Pentru aceasta te-ai arătat mireasă împărăției Cerului, Marie preamărită.

ICOS

Pe tine mielușeaua și fiica lui Hristos astăzi cu cântări te lăudăm, Marie pururea mărită, care te-ai arătat creștere între egipteni, și din toată rătăcirea lor ai scăpat, și de acolo te-ai adus bună și desăvârșită odraslă Bisericii, prin post și prin rugăciuni, nevoindu-te mai presus de măsura firii omenești, prin care te-ai și înălțat întru Hristos, prin viață și prin faptă. Pentru aceasta te-ai arătat mireasă împărăției cerului, Marie preamărită.

SINAXAR

Luna lui Aprilie are 30 zile; ziua are 13 ceasuri și noaptea 11 ceasuri.

În ziua întâia, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca.

Stih: S-a înălțat duhul, trupul dedemult părăsind,

Zosima trupul cel mort al Mariei ascunde-l în pământ.

În întâia zi a lui Aprilie,

A murit Maria lauda pustiei.

Aceasta a fost din Egipt, care mai înainte trăia cu neînfrânare și cu nestâmpărare, și chema sufletele multor oameni spre pierzare la desfătarea împreunării curvești. Deci petrecând ea șaptesprezece ani întru necurăție, că dintâi-ași dată de mică a fost căzută în faptele cele rele, pe urmă s-a dat cu totul spre nevoințe și spre bunele fapte. Și atâta s-a înălțat prin nepătimire, cât trecea și apa Iordanului pe deasupra, și când sta pe pământ la rugăciune, se ridica, și se înălța în sus. Iar pricina întoarcerii ei a fost aceasta: Când a fost pe vremea închinării cinstitei Cruci, mergând mulți din multe locuri la Ierusalim, a mers și ea împreună cu tineri desfrânați. Și sosind acolo, și fiind oprită nevăzut de la intrarea cinstitei Biserici, puse chezaș pe preacurata Fecioară Maica lui Dumnezeu, cum că de se va lăsa să intre înlăuntru, să-și aleagă a trăi cu înțelepciune, și a nu mai sluji în viața cea rea, și în poftele și în dezmierdările cele trupești. Deci dobândindu-și dorința după rugăciunea ei n-a mințit la făgăduința ce a făcut, ci trecând Iordanul, și mergând în pustiu, s-a nevoit patruzeci și șapte de ani, neavând pe nici un om, ca să o vadă, fără numai pe Dumnezeu. Prin mijlocul căruia s-a depărtat de la firea omenească, și a dobândit îngerească petrecere, și mai presus de om pe pământ.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru și mărturisitorului, Macarie egumenul Pelechitului.

Stih: Macarie fericit în viață fiind,

Fericit acum întru fericită viață este locuind.

Acest întru Sfinți Părintele nostru Macarie, în Constantinopol fiind născut, și prunc sărman rămânând după părinții săi, s-a crescut de un adevărat moș al său, de acesta fiind dat la învățătura Sfintelor Scripturi și având firească istețime, și multă osârdie arătând, în scurtă vreme petrecând toată Scriptura; a cunoscut nimicnicia, și grabnica stricăciune a celor vremelnicești, precum și veșnicia celor cerești. Pentru care ieșind din cetate, s-a dus la mănăstirea numită Pelechiti, și amestecându-se pe sine cu monahii de acolo, lepădând numele Hristofor, căci așa se numea mai-nainte, Macarie de acum înainte s-a numit. Deci acesta slujind mai întru toate trebuințele Chinoviei și săvârșind bunătățile prin multa smerenie, s-a făcut începător, împreună și făcător de minuni preaminunat. Căci patimi nevindecate Dumnezeu prin el a vindecat, și ploaie din Cer, a pogorât pe pământ prin rugăciune, și mare și vestit făcându-se el în zilele acelea, multă mulțime năzuia către el. Unii adică durerile sufletești prin el curățindu-le; iar alții trupești vindecări dobândind; însă alții sufletește împreună și trupește de el întărindu-se, se întorceau pe la casele lor. Deci auzind vestea aceasta, Tarasie Preasfântul patriarh al Constantinopolului, a trimis de l-a chemat pe el, ca să vindece pe Pavel Patriciul, ce avea boală primejdioasă, și era deznădăjduit de vindecare. Deci Sfântul l-a vindecat. După aceea și soția sa de-asemenea boală pătimind, și deznădăjduită fiind de doctori, iarăși s-a vindecat de Sfântul. Pe care și binecuvântându-l Patriarhul, l-a făcut slujitor Domnului, căci nu bolea cu boala neascultării precum cei mulți. Deci ducându-se la mănăstirea sa, smerenia ce o avea, mai mult înmulțită o a pus în lucrare. Atuncea lucrătorul de sminteli diavolul, sădind în Bizanț împărat tiran, da cinstitele icoane în foc și în apă. Acesta era Leon Armeanul, care a trimis în surghiunie pe Preasfântul Patriarh Nichifor, și care muncea pe arhierei și arhimandriți cu izgoniri și închisori, și cu cumplite bătăi. Atuncea și minunatul acesta bărbat, unul fiind din pomeniții mai sus Sfinți părinți, la feluri de munci a fost dat, și în închisoare a petrecut până la sfârșitul spurcatului aceluia împărat. Iar după acela împărățind Mihail Travrul, și acesta de aceeași spurcată credință fiind, scoțând pe Sfântul de la închisoare, și prin alții mult măgulindu-l și îngrozindu-l, nimic a isprăvit. Pentru care și izgonindu-l la Ostrovul Afusie îl avea în pază. Iar Sfântul suferindu-le pe toate vitejește, mulțumea lui Dumnezeu. Deci zăbovind în acea izgonire și mult nevoindu-se, și de minuni făcător acolo făcându-se, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Gherontie și Vasilid, care prin sabie s-au săvârșit.

Stih: Gherontie prin sabie împreună cu Vasilid,

De răsplătirile împăratului a toate s-au împărtășit.

Tot în această zi, Sfântul și dreptul Ahaz.

Stih: Ahaz stând aproape de Dumnezeu,

A zis: Nu voi ispiti pe Dumnezeul meu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

Chipul cel de aur în câmpul Deira cinstindu-se, cei trei tineri au defăimat porunca cea prea fără de Dumnezeu, și fiind aruncați în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Vrăjmașul cel ce se lăuda, și peste măsură se semețea, vrând să biruiască tot pământul, s-a biruit el de femeie, și cel ce a omorât pe om și l-a izgonit afară din desfătarea cea de viață, se vede omorât.

Cel ce preamărit a hrănit odinioară pe norod în pustie, Acesta ți s-a făcut ție odihnă și mângâiere, hrănindu-te și adăpându-te cu putere negrăită, de Dumnezeu cugetătoare pe tine care strigai: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Tare îngrădindu-te cu Crucea, ai scuturat întreitele valuri ale patimilor, tăindu-le ca pe o mare, asemenea ca și văzătorul de Dumnezeu; și fără patimă trecând către pământul făgăduinței, arătat ai primit moștenirea cea netrecătoare.

Slavă...

Vrăjmașul celor binecredincioși, prin nenumărate năvălirile lui nu a putut să biruiască răbdarea ta cea tare și nemișcată. Pentru aceea te ridicai asupra pierzării lui, strigând: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Și acum..., a Născătoarei:

Dumnezeu cel necuprins s-a întrupat din tine Maică Fecioară cinstită, și ca un Bun în pântecele tău a zidit de iznoavă pe om. Pentru aceea lăudându-te pe tine ca pe o mijlocitoare tainelor celor înfricoșate, zicem: Bine ești cuvântată, ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Pe Dumnezeu cel ce S-a...

Cu razele bunătăților fiind luminată, în chip de lumină, vestirea isprăvilor tale a străbătut acum toată lumea. Pentru aceea cu credință preamărim pomenirea ta, Maică.

De bucurie negrăită s-a învrednicit de Dumnezeu cugetătorul Zosima, arătat pândindu-te pe tine în pustiu, și strigând: Lăudați făpturile pe Domnul, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl, și pe Fiul și pe Sfântul Duh Domnul.

Împărtășindu-te de daruri și învrednicindu-te de dumnezeiască răsplătire, ți-ai adus aminte de plecarea lui Zosima de Dumnezeu purtătoare, și cu dânsul împreună cântând, ziceai: Pe tine Te preaînălțăm Hristoase în veci.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca să răpești pe om Dumnezeule de la ucigașul de om, Te-ai arătat pe pământ, purtând trup cu adevărat, Mântuitorule, păzind curată, pe ceea ce Te-a născut. Pentru aceea Te lăudăm întru toți vecii.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Pe Dumnezeu, care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreiești, și văpaia întru răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudați-L lucrurile, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Cu dragoste împărtășindu-te tainelor, și umplându-te de lumina cea strălucitoare, și câștigând Darul cel negrăit al Mirelui tău, te-ai învrednicit de dumnezeiască și fericită mutare.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Ceea ce negrăit...

Cunoscându-ți mutarea ta cea negrăită, ai umblat pe ape neudată, de Dumnezeu purtătoare, și de pe pământ te-ai mutat, ajungând la frumusețea cea neajunsă, și la veselia Ziditorului tău Preacinstită.

Purtând făclie, și fiind înfrumusețată cu strălucirea bunătăților, privești la Scaunul Împăratului tuturor, și te veselești de frumusețea Lui cea dulce, dănțuind împreună cu drepții, de Dumnezeu cuprinsă Maică.

Slavă...

Primind multe daruri de la Dumnezeu pentru ostenelile și trudele voastre, Marie, împreună cu de Dumnezeu cugetătorul Zosima, îmblânziți-L și acum nouă tuturor, ca să ne dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Arătatu-te-ai mai înaltă decât toate făpturile, Doamnă și Stăpână, ca una ce în pântecele tău ai purtat cu trup pe Stăpânul tuturor mai presus de cuvânt, și L-ai hrănit cu lapte, precum se cuvine unei Maici. Pentru aceasta toți pe tine te slăvim.

Irmosul:

Ceea ce negrăit ai întrupat din coapsele tale cele feciorești pe Dumnezeu luminătorul, Cel ce a răsărit mai înainte decât soarele, și a venit la noi în trup, binecuvântată ești Preacurată; pentru aceea după vrednicie te slăvim.

LUMINÂNDA

Podobie: Lumina cea neschimbată...

Făcutu-te-ai nouă chip pocăinței Marie, căci cu umilința ta cea călduroasă, ți-ai dobândit biruințe folositoare, câștigând pe Maria Născătoarea de Dumnezeu, cu care împreună roagă-te pentru noi.

A Născătoarei:

Lumina cea fără de ani strălucind din Tatăl mai-nainte de veci, acum pe urmă în ani S-a arătat din tine Fecioară, spre mântuirea lumii, către care nu înceta rugându-te pentru popoarele tale.

STIHOAVNA Triodului.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduiala postului și Otpustul.