SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile Triodului ți ale Sfântului, glasul al 8-lea.

Podobie: O preaslăvită minune...

Tite de Dumnezeu cugetătorule Părintele nostru, pe umeri ridicându-ți Crucea ta, ai urmat lui Hristos; și toate patimile le-ai supus sufletului. Pentru aceasta ai luat Dar de la înălțime a tămădui patimile celor ce aleargă la tine, a înceta bolile și a izgoni duhurile; drept aceea prăznuind, săvârșim pomenirea ta.

Tite preafericite Părintele nostru, cu petreceri sihăstrești, sfințit curățindu-te și prin împărtășiri dumnezeiești luminându-ți cugetul, cu adevărat ai primit ungerea cea preasfântă a preoției prin voirea Dumnezeiescului Duh, slujind pe pământ prea-ales lui Dumnezeu și Ziditorului tău, ca un înger.

Cuvioase Tite de Dumnezeu insuflate, luminându-ți sufletul cu lumina pravoslaviei, ai împuținat negura întunecatului eres, și răsărind ca o stea prealuminoasă, pururea luminezi marginile lumii, cu minunile tale cele purtătoare de lumină. Pentru aceasta toți cu credință te cinstim și te fericim.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Cu ce ochi voi vedea fața ta cea frumoasă, eu cel ce cu patimile mi-am spurcat ochii trupului? Și iarăși cum voi săruta icoana ta cea de Dumnezeu închipuită, având buze spurcate eu cel neastâmpărat; și cum îmi voi întinde mâinile eu spurcatul care le-am netrebnicit, către dumnezeiescul tău Dar? Stăpână mântuiește-mă.

A Crucii, a Născătoarei:

Soarele văzându-Te Iisuse întins pe Cruce de voia Ta, s-a spăimântat, și pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat și mormintele de frică s-au deschis, și toate puterile s-au spăimântat. Iar ceea ce Te-a născut fără de bărbat, văzându-Te, cu suspin striga: Vai mie ce este aceasta ce văd!

LA UTRENIE

CANOANELE

Al Sfântului și ale Triodului după rânduiala Postului.

CANONUL Sfântului

Cântarea a l-a, glasul al 8-lea:

Irmos:

Apa trecând-o ca pe uscat, și din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga: Izbăvitorului și Dumnezeului nostru să-i cântăm.

Cu rugăciunile tale Tite mântuiește-mă pe mine, care cu totul sunt împlântat cumplit în patimile trupului, și stricat de dezmierdări, cela ce ești comoara nepătimirii.

Cu dumnezeiască alegerea Duhului, din scutecele Maicii tale te-ai adus lui Dumnezeu, și te-ai făcut tăinuitor și slujitor Născătoarei de Dumnezeu celei neispitite de bărbat.

Ca unul ce ai supt dulceața înfrânării, ai lepădat amărăciunea patimilor; pentru aceea mai mult decât cu mierea și fagurul îndulcești inimile noastre, Părinte.

Slavă...

Ca pe un ucenic nou al lui Pavel te lăudăm Tite, căci te-ai arătat râvnitor nevoințelor aceluia, și împreună cu dânsul ai primit cununile, de Dumnezeu fericite Părinte.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe Cuvântul cel din Tatăl fără de Maică, L-ai născut pe Dânsul fără de tată în vremile cele de pe urmă, însăți tu Maica lui Dumnezeu, ca una ce ești mai aleasă decât toată zidirea.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Tu ești întărirea celor ce...

Din aromatele cele sihăstrești, cu totul te-ai alcătuit mir de sfințenie spre bună mireasma Dumnezeului nostru, Cuvioase Tite.

Având pururea înfrânarea ca o armă, și rugăciunea ca un coif, Cuvioase, mustrând de față, începătoriile întunericului le-ai rușinat.

Punând cu înțelepciune legea Duhului împotrivă, ai stins legea trupului, și după lege ai slujit Domnului.

Slavă...

Toată dorirea și tot cugetul tău rezemându-l către dragostea lui Hristos, Cuvioase, nu ai băgat în seamă cele pământești.

Și acum..., a Născătoarei:

Pururea mă rog Stăpână, să-mi fie mie, Milostiv, Cel născut din tine, prin rugăciunile tale la ziua judecății.

Irmosul:

Tu ești întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu ești Lumina celor întunecați, și pe Tine Te laudă duhul meu.

Sedealna, glasul al 4-lea.

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Cu curgerile lacrimilor îngrășându-te pururea, ca un pom ai înflorit din-destul rodurile dreptății, înțelepte. Pentru aceasta adunându-ne împreună, după cuviință te cinstim, de minuni purtătorule Tite frumusețea sihaștrilor; ci cu rugăciunile tale păzește-ne pe toți.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: Arătatu-te-ai astăzi...

La acoperământul tău Fecioară Preacurată năzuind noi toți, neîncetat ne rugăm ție, să nu lipsești a te ruga Iubitorului de oameni, ca să se mântuiască robii tăi.

A Crucii, a Născătoarei:

Văzându-te Stăpâne Mielușeaua și Maica Ta pe Cruce pironit, ca o Maică tânguindu-se, striga Ție: Laud mila Ta cea nespusă Fiul meu.

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Auzit-am Doamne taina iconomiei Tale, înțeles-am lucrurile Tale, și am proslăvit Dumnezeirea Ta.

Toată putrejunea păcatului o ai lepădat, Fericite, și cu săgeata sihăstriei ai rănit mulțimea dracilor.

Rănindu-te la suflet de dragostea curăției cu fierbințeală ai urmat lui Hristos, și ai intrat în cămara cea de mire a slavei, Tite preafericite.

Ca o livadă frumos mirositoare, și ca o grădină însuflețită a bunătăților ai înflorit cu înfrânarea; prin care hrănești pe toți, cei ce te cinstesc pe tine.

Slavă...

Câștigându-te puitor de lege sihăstriei ca pe Moise, și chip blândeții celei negrăite ca pe David; cu adevărat toți te fericim.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca pe o mai înaltă decât Heruvimii și decât Serafimii, te lăudăm Preacurată, căci în brațele tale ai purtat cu trup pe Stăpânul, de Care se cutremură toate.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Pentru ce m-ai lepădat de la fața Ta, Cela ce ești lumină neapusă; și m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul. Ci mă întoarce, și la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.

Cu roua nevoințelor tale stingând toate patimile, Tite fericite, din-destul ai aprins sfeșnicul înfrânării cu focul dragostei și al credinței, și te-ai făcut lumină nepătimirii și fiu zilei.

Prin dumnezeiască lucrare Părinte, ai crescut strugurul credinței, și punându-l în teascuri, l-ai stors cu ostenelile sihăstriei; și umplând paharul cel duhovnicesc al înfrânării, veselești inimile turmei tale.

Slavă...

Vitejește suferind năpădirile și rănile dracilor Cuvioase, te-ai arătat stâlp răbdării, întărindu-ți turma ta cu toiag dumnezeiesc, hrănindu-o la pășunile și la apele înfrânării, Fericite.

Și acum..., a Născătoarei:

Avându-te toți pe tine ca un liman și zid și cetate, și acoperământ și intrare nerușinată către împărăție, rugămu-ne Preacurată, să nu ne scăpăm de nădejdea noastră, prin rugăciunile tale cele de Maică, ceea ce ești cu totul fără prihană.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Curățește-mă Mântuitorule...

Risipind negura patimilor și întunericul cel împâclat, ai răsărit ziua răsăritului și lumină întru cărările tale prin multe lupte, și din primejdiile cele pentru credință, Cuvioase.

Cu totul te-ai apropiat de Dumnezeu prin dragostea sihăstriei, și părăsind și lumea, și ale biruitorului lumii, ai apucat desfătarea împărăției celei mai presus de lume, de Dumnezeu cuprinsule.

Adunat-ai în sufletul tău avuția Darului cea dumnezeiască, rugăciunea cea fără prihană, curăția, viață cinstită, priveghere neîncetată; prin care cu adevărat te-ai cunoscut casă Dumnezeului nostru.

Slavă...

Netrebnicia materiei celei de jos o ai trecut înțelepte, și prin rugăciunea cea fără materie ți-ai întraripat cugetul, și te-ai arătat moștenitor odihnei celei de sus, prin săvârșirea vieții.

Și acum..., a Născătoarei:

Zămislit-ai cu adevărat pe Cuvântul lui Dumnezeu în pântecele tău, și L-ai născut mai presus de fire, pe care îmbunează-L cu rugăciunile tale, ca să mântuiască pe toți robii tăi din primejdii, Preacurată.

Irmosul:

Curățește-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, și mă ridică dintru adâncul răutăților, rogu-mă; căci către Tine am strigat, și mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.

CONDAC, glasul al 4-lea.

Podobie: Arătatu-te-ai astăzi...

Grija vieții ai lăsat, și cu liniște petrecând toată viața ta înțelepte, ai ajuns către Dumnezeu, purtătorule de minuni Părintele nostru, Tite Preacuvioase.

SINAXAR

În această lună în ziua a doua, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Tit, făcătorul de minuni.

Stih: Ce este aceasta Tite; și tu te duci din viață?

Mă duc mutându-mă, așa socotind Domnul de cuviință.

În a doua zi îngerii au ridicat,

Sufletul lui Tit cel prealăudat.

Acest fericit și sfânt Părintele nostru Tit, iubind pe Hristos din tânără vârstă, și lepădându-se de lume, merse la o mănăstire de obște, și atâta s-a supus pe sine-și smereniei și ascultării, cât nu numai pe ceilalți frați ai mânăstirii aceleia i-a întrecut, ci și pe tot omul. Deci făcându-se păstor oilor celor cuvântătoare ale lui Hristos, atâta blândețe și dragoste și milosârdie avea, ca nimenea altul; și s-a păzit curat și la trup și la suflet din copilărie, ca un înger al lui Dumnezeu. Drept aceea și mare făcător de minuni făcându-se, către Domnul s-a mutat, lăsând ca un stâlp însuflețit și icoană adevărată, faptele cele bune ale sale, și ucenicii, și pe cei ce au pustnicit împreună cu dânsul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici și frați buni, Amfian și Edesie.

Stih: Pe Amfian văzând că încununare ia,

Edesie spre moarte cu osârdie alergă.

Aceștia erau pe vremea împăratului Maximian, frați din Maică, din pământul Lidiei. Deci mergând la Virit, și de Mucenicul Pamfil fiind învățat întru dreapta credință, a stătut înaintea stăpânitorului Urban. Și propovăduind Amfian, în priveliște pe Hristos Dumnezeu, a fost bătut peste obraz, și călcat de picioarele ostașilor, apoi ungându-i picioarele cu untdelemn, le ardea cu foc, și mai în urmă l-a spânzurat; așa încât se vedea Sfântul cu totul umflat, coastele avându-și zdrobite de multe lovituri de picioarele ostașilor, iar carnea de pe picioare arsă de foc. Deci rămânând întru credința și mărturisirea lui Hristos, fu aruncat în adâncurile mării și întru acela s-a săvârșit. Iar Edesie, la Alexandria cea din Egipt fiind judecat a se necăji la băile de aramă, și văzând pe stăpânitorul Ierocleu, că muncește pe creștini, necruțându-se pe sine, cu însăși mâna sa, a bătut pe acel stăpânitor, și pentru aceasta la multe munci a fost dat, și fiind aruncat în mare, s-a săvârșit și a luat cununa muceniciei.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Policarp.

Stih: Fiind tăiat Policarp, ca o viță a Domnului,

Așa mai multă roadă aduce Hristosului.

Tot în această zi, Sfântul Grigorie cel ce în sânul Nicomidiei a sihăstrit, la anul o mie două sute patruzeci, care cu pace s-a săvârșit.

Stih: Grigorie ca oarecum călare fiind,

O minune străină pământul ai fost trecând.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

Tinerii cei ce mersese din Iudeea în Babilon oarecând, cu credința Treimii, văpaia cuptorului o au călcat, cântând: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Neudându-te de păcate Părinte, te-ai arătat nouă râul înfrânării, care îneacă patimile și spală întinăciunile, celor ce cu credință strigă: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Acum vorbind cu îngerii cei fără materie, și îndulcindu-te neîncetat de lumina împărăției celei de sus, de Dumnezeu fericite, păzești pe cei ce cântă: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Întru mărturisirea credinței ai rămas nestrămutat Părinte, căci închipuind pe Hristos și scriindu-L cu trupul, te închinai Lui și strigai: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Slavă...

Părinte cela ce ai purtat pe trupul tău rănile Stăpânului Iisus, tămăduiește-mă și pe mine, care sunt rănit de săgeata lui Veliar, ca să strig: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Și acum..., a Născătoarei:

Mai presus de fire și de cuvânt ai purtat în pântece pe Stăpânul tuturor, și din sânii tăi ai hrănit, pe Cel ce tuturor gătește masă de mântuire, pe Carele neîncetat roagă-L pentru noi, ceea ce ești bună.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Pe Împăratul ceresc...

Avându-te cu adevărat pe tine stâlp însuflețit și chip înfrânării Părinte, cinstim pomenirea Ta în veci.

Adunarea sihaștrilor se bucură și ceata cuvioșilor și a drepților dănțuiește; că după vrednicie ai primit cunună împreună cu dânșii.

Fiind împodobit cu bunătățile, te-ai chemat la cămara cea de miere a slavei celei negrăite, lui Hristos cântând laudă în veci.

Binecuvântăm...

Îmbrăcându-te cu haina preoției, și săvârșind jertfele cele fără de sânge, te-ai adus lui Dumnezeu jertfă în veci.

Și acum..., a Născătoarei:

Zămislind în pântecele tău pe cel mai înainte de tine, Maica lui Dumnezeu Fecioară curată, ai născut negrăit pe Împăratul Hristos.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Pe Împăratul ceresc, pe care îl laudă oștile îngerești, lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Să cinstim noroadelor...

Arătatu-te-ai de la Dumnezeu tămăduitor bolilor celor bolnavi de patimi, risipitor și gonitor dracilor celor vicleni. Pentru aceea te fericim preafericite Tite.

Părăsit-ai pământul ca pe un locaș stricăciunii, și te-ai sălășluit în pământul celor blânzi, și te veselești împreună cu dânșii, îndestulându-te de dumnezeiasca desfătare, Părinte.

Având ostenelile tale ca pe un hotar nestrămutat credinței, și pildă înfrânării, neîncetat cu laude slăvim pe Ziditorul.

Slavă...

Astăzi este zi de prăznuire, căci cheamă Tit cetele sihaștrilor la dănțuire, și la ospăț de obște, și la mângâierea vieții celei nestricăcioase.

Și acum..., a Născătoarei:

Cel ce S-a sălășluit întru tine Preacurată, surpând pe ucigașul de om, pe cela ce odinioară cu răutatea lui a lovit cu călcâiele pe începătorii neamului, S-a născut din tine, și ne-a mântuit pe noi pe toți.

Irmosul:

Să cinstim noroadelor cu slăvire pe curata Născătoarea de Dumnezeu, pe ceea ce a zămislit în pântece Focul Dumnezeirii fără de ardere, cu cântări să o slăvim.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduiala Postului și Otpustul.