2026-04-12 — DUMINICA
(†) Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști)
Ap. Fapte 1, 1-8 · Ev. Ioan 1, 1-17
Apostolul — Fapte 1, 1-8
Faptele Apostolilor 1, 1-8
1Cuvântul cel dintâi l-am făcut o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face și a învăța,
2Până în ziua în care S-a înălțat la cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales,
3Cărora S-a și înfățișat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile și vorbind cele despre împărăția lui Dumnezeu.
4Și cu ei petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte făgăduința Tatălui, pe care (a zis El) ați auzit-o de la Mine:
5Că Ioan a botezat cu apă, iar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile.
6Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne, oare, în acest timp vei așeza Tu, la loc, împărăția lui Israel?
7El a zis către ei: Nu este al vostru a ști anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa,
8Ci veți lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, și Îmi veți fi Mie martori în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginea pământului.
Evanghelia — Ioan 1, 1-17
Ioan 1, 1-17
1La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.
2Acesta era întru început la Dumnezeu.
3Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.
4Întru El era viață și viața era lumina oamenilor.
5Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o.
6Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan.
7Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toți să creadă prin el.
8Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină.
9Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume.
10În lume era și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.
11Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.
12Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,
13Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.
14Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr.
15Ioan mărturisea despre El și striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era.
16Și din plinătatea Lui noi toți am luat, și har peste har.
17Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul și adevărul au venit prin Iisus Hristos.
TipiconalSursa: Anuar liturgic și tipiconal 2026
În noaptea Sfintei și Marii Sâmbete, după ce dverele și acoperămintele negre din biserică au fost schimbate cu cele luminate, către orele 11 noaptea (23:00)5, preotul vine în biserică, închinându-se, ca de obicei, la sfintele icoane, sărutându-le și zicând și Troparele rânduite (face Rânduiala închinării, în vederea începerii Proscomidiei). Toate luminile rămân stinse, păstrându-se aprinse numai candela și o lumânare în sfântul altar (pentru ca să se vadă la îmbrăcarea veșmintelor, apoi se stinge) și una la strană (sau la analogul din mijlocul bisericii) pentru cântăreți (citeți).
Și se săvârșește Canonul Sâmbetei celei Mari. Punându-și epitrahilul, preotul dă binecuvântarea de început, din fața ușilor împărătești: Binecuvântat este Dumnezeul nostru... Citețul: Amin”. Sfinte Dumnezeule..., și celelalte, Veniți să ne închinăm... Apoi, preotul intră în sfântul altar și îmbracă toate veșmintele preoțești, cele de culoare luminată (la catedralele chiriarhale, arhiereul intră în sfântul altar la Cântarea a 4-a a Canonului și îmbracă toate veșmintele arhierești, iar preoții și diaconii iau binecuvântarea și îmbracă veșmintele lor; așijderea fac și sfințiții slujitori din mănăstiri, luându-și voie de la * Deși Tipicul Mare prevede a se bate toaca și a se trage toate clopotele înainte de Canonul Sâmbetei, este obiceiul, în multe locuri din Patriarhia Română, a nu se trage clopotele până la ieșirea cu Învierea. _ cel mai mare). În acest timp, la strană se rostește Psalmul 50 și se cântă (sau se citește) Canonul Sâmbetei celei Mari (de la Utrenie), cu Irmosul de două ori și Troparele pe 12; iar la urmă, Irmosul în amândouă stranele. După Cântarea a 3-a, nu se pune Ectenie, ci îndată Sedealna Sâmbetei celei Mari: Mormântul Tău, Mântuitorule... [Și citire din Cuvântul Sfântului Epifanie al Salaminei, al cărui început este: Ce este astăzi această tăcere multă că Împăratul doarme... Sau se citește din Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, cel de la sfârșitul Evangheliei de la Matei, sau din Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, de la Cuvântul pentru Înviere]. După Cântarea a 6-a, nu se pune Ectenie, ci îndată Condacul Sâmbetei celei Mari și Icosul, apoi citire. După sfârșitul Cântării a 9-a, Irmosul într-amândouă stranele. Apoi: Sfinte Dumnezeule..., și, după Tatăl nostru..., Troparul, glas 2: Când Te-ai pogorât la moarte... Preotul, fiind îmbrăcat cu toate veșmintele, rostește din Sfântul Altar Ectenia întreită scurtă (de la începutul Utreniei) apoi, deschizând ușile împărătești (care rămân de acum permanent deschise, până la Duminica Tomii), face Otpustul mic: Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu...
Utrenia Învierii. Cu puțin timp înainte de miezul nopții (aproape de ora 12), preotul (la catedrale arhiereul, în mănăstiri starețul, iar la bisericile de enorie cu mai mulți slujitori, protosul) aprinzând, de la candela de deasupra sfintei mese, o făclie mai mare și frumos împodobită, iese cu ea printre sfintele uși și, stând pe solee (sau între sfeșnicele împărătești), înalță făclia cu ambele mâini și rostește cu glas mare, chemarea: Veniți de primiți lumină! Preotul rostește această chemare de trei ori la rând, îndreptându-se prima dată către credincioșii din față, a doua oară către cei din dreapta bisericii și a treia oară către cei din stânga. Credincioșii din față se apropie și își aprind lumânările lor de la făclia preotului și apoi unii de la alții (dacă sunt mai mulți clerici, ei își aprind cei dintâi făcliile lor de la cel mai mare).
Unde slujește un singur preot, după ce a lăsat făclia, el ia acum Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce și iese printre sfintele uși, iar înaintea lui merg paraclisierii și cântăreții, purtând icoana Învierii, cădelnia și sfeșnice cu lumini aprinse (sau făclii) cântând cu toții, pe glas 6: Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri, și pe noi pe pământ ne învrednicește cu inimă curată să Te slăvim.
PR N N ii e RR mid La catedrale, mănăstiri și bisericile de enorie cu mai mulți slujitori, cel mai mare ia Sfânta Cruce, primul dintre preoți Sfânta Evanghelie, altul icoana Învierii, diaconii cădelnița, iar ceilalți slujitori mai mici (ipodiaconi, dacă sunt) sfeșnicele cu lumini aprinse; și așa, în sunetul toacei și al clopotelor și cântând cu toții: Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule..., se îndreaptă spre ieșirea bisericii, mergând în frunte paraclisierii (ipodiaconii ori credincioșii dinainte rânduiți) cu sfeșnicele, după ei cântăreții, având și ei făclii aprinse în mâini, după aceștia diaconii, purtând cădelnițele în dreapta și făclii aprinse în stânga, apoi preoții cu Sfânta Evanghelie și icoana, iar la urmă de tot protosul (la catedrale arhiereul) cu Sfânta Cruce și lumânarea pascală. Toți credincioșii ies afară, iar în biserică nu rămâne decât cel care trebuie să aprindă candelele și sfeșnicele. Se închid ușile bisericii. leșind din biserică, clericii și însoțitorii lor merg pe rând la locul din față (din curtea bisericii), unde s-a pus din vreme o masă împodobită după rânduială; trecând cu toții prin partea dinspre miazănoapte a mesei, în ordinea în care au ieșit din biserică, preoții se așază în latura de apus a mesei, cu fețele spre răsărit, stând cel mai mare (sau arhiereul) în mijloc, iar ceilalți preoți în dreapta și în stânga lui, după vrednicia lor. Preoții pun pe masă Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și icoana Învierii, iar sfeșnicele se așază unul în partea de nord, iar altul în cea de sud a mesei (dacă sunt sfeșnice mici ele sunt puse pe masă, de o parte și de alta a Sfintei Evanghelii).
Preotul (protosul) primește cădelnița și, ținând în stânga Sfânta Cruce și o făclie aprinsă, cădește Sfânta Evanghelie, mergând pe rând și cădind în cele patru laturi ale mesei și apoi pe credincioși; dacă este un singur diacon, el stă cu făclie aprinsă în latura opusă, iar dacă sunt doi diaconi, ei încadrează pe protos stând unul în latura din dreapta acestuia, celălalt în latura din stânga.
Apoi, încetând sunetul clopotelor și al toacei, diaconul (în lipsa lui, preotul), zice: Și pentru ca să ne învrednicirn... Și, stând cu fața spre credincioși, preotul (protosul) citește Sfânta Evanghelie după Matei (28: 1-16): În vremea aceea, după ce a trecut sâmbăta, când se lumina... După citire, preotul (protosul) binecuvintează pe credincioși cu Sfânta Evanghelie, apoi se întoarce și o așază pe masă, iar corul (cântăreții) cântă: Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!
Dacă este un singur diacon, el trece acum în latura de răsărit a mesei, stând cu fața spre apus și având în dreapta lumânare aprinsă; dacă sunt doi, ei încadrează pe preotul-protos, stând unul în latura de miazăzi, iar altul în latura de miazănoapte a mesei, unul cu fața spre celălalt. Preotul (protosul) primește în dreapta cădelnița aprinsă, iar în stânga Crucea și o făclie aprinsă, și, stând cu fața spre răsărit și cădind în chipul crucii, zice: Slavă Sfintei și Celei de o ființă și de viață făcătoarei și nedespărțitei Treimi, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Cântăreții (corul): Amin. Preotul (toți clericii, unde sunt mai mulți slujitori) cântă acum, cu glas mare, Troparul: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le.
În timpul acesta, încep din nou să sune clopotele și să bată toaca; după ce clericii au cântat Troparul, corul (cântăreții și credincioșii) îl repetă, cântându-l de încă două ori. Apoi preotul (protosul), din locul unde a stat până acum, cădind spre răsărit, rostește cu glas mare și răspicat Stihul 1: Să învieze Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul (Ps. 67, 1). Cântăreții (corul) cântă: Hristos a înviat din morți, cu moartea... (o dată). În timpul acesta preotul (protosul) trece în latura de miazăzi a mesei (diaconul în cea de nord) și, stând cu fața spre nord, cădind din nou, și rostește Stihul 2: Precum se stinge fumul să se stingă, precum se topește ceara de la fața focului (Ps. 67, 2). Cântăreții (corul): Hristos a înviat din morți... (o dată). Trecând în latura de răsărit a mesei (diaconul în cea de apus) și stând cu fața spre apus, preotul (protosul) cădind din nou, rostește Stihul 3: Așa să piară păcătoșii de la fața lui Dumnezeu, iar drepții să se veselească (Ps. 67, 2-3). Cântăreții (corul): Hristos a înviat din morți... i (o dată). Trecând în latura de nord a mesei (diaconul în cea de sud) și stând cu fața spre miazăzi preotul (protosul) cădind, rostește Stihul 4: Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea (Ps. 117, 23). Corul (cântăreții): Hristos a înviat din morți...
(o dată). Revenind în fața mesei, adică în latura dinspre apus (iar diaconul trecând în cea de răsărit), preotul cădind din nou, rostește: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Corul (cântăreții): Hristos a înviat din morți... (o dată). Preotul (protosul), din locul în care se află și cădind, rostește: Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Corul (cântăreții): iii Hristos a înviat din morți... (o dată)'*. Apoi preotul (slujitorii) cântă din nou, cu glas înalt: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, iar corul (cântăreții) cântă sfârșitul: Și celor din morminte viață dăruindu-le.
Acum încetează sunetul clopotelor și al toacei, iar diaconul (unde sunt mai mulți diaconi, protodiaconul) ori, dacă nu este diacon, preotul, rostește, rar și limpede, Ectenia mare: Cu pace, Domnului să ne rugăm. Și celelalte, preotul încheind cu Ecfonisul: Că Ție se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Cântăreții (corul): Amin. Încep iarăși să sune clopotele și să bată toaca. Preotul (protosul) ia Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, iar ceilalți icoana Învierii și cădelnițele și, mergând în aceeași ordine ca la ieșire, intră în biserică, începând cântăreții să cânte Canonul Învierii.
Preotul (clerul) intră în Sfântul Altar, punând pe Sfânta Masă Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce; cel care poartă icoana Învierii o așază pe tetrapod (proschinitar sau iconostas), iar cântăreții, rămânând la locurile lor, în strane, continuă cântarea Canonului Învierii, precum se arată mai jos.
La bisericile cu mai mulți slujitori, unul dintre preoți, care va fi rânduit, începe săvârșirea Proscomidiei, iar protosul (la catedrale arhireul), luând cădelnița în dreapta, iar în stânga făclie aprinsă și o Cruce, însoțit de diaconi, cădește întâi în Sfântul Altar și apoi, ieșind printre sfintele uși, în toată biserica. Atunci când începe să cădească, în naos, spre credincioșii din dreapta bisericii, preotul (protosul) zice cu glas mare: Hristos a înviat!, iar credincioșii răspund: Adevărat a înviat! Aceasta se zice de trei ori la rând; la fel se face și când preotul cădește spre credincioșii din stânga bisericii, și apoi când cădește spre cei din pronaosul bisericii.
La bisericile cu un singur preot, acesta face el însuși cădirea mare, cum s-a arătat, iar după aceea începe săvârșirea Proscomidiei.
La Canonul Învierii, alcătuire a Sfântului Ioan Damaschin, Irmosul fiecărei cântări se cântă de două ori, prima dată de către clericii din altar și a doua oară de către cântăreții din strana dreaptă. Troparele % De obicei, după Și acum..., începe clerul să cânte ultima dată Hristos a înviat..., până la jumătate, lăsând să-l termine strana. de la fiecare cântare se pun pe 12, înaintea fiecărui Tropar al Cântării cântându-se Stihul: Hristos a înviat din morți! La sfârșitul fiecărei Cântări se repetă Irmosul, cântat de amândouă stranele împreună. Apoi se cântă: Hristos a înviat... (de trei ori), și se rostește Ectenia mică. La începutul fiecărei cântări preotul cădește (unde sunt mai mulți slujitori, cădirea o fac preoții pe rând, iar la Cântarea a noua a Canonului cădesc diaconii). În toată Săptămâna Luminată, în timpul cădirii, atât preoții cât și diaconii ies și intră în Sfântul Altar prin ușile împărătești, care rămân necontenit deschise.
După Cântarea întâi, se pune ecfonisul: Că a Ta este stăpânirea... După Cântarea a 3-a, se pune ecfonisul: Că Tu ești Dumnezeul nostru..., apoi Ipacoi, glas 4: Venind mai înainte de zori... După Cântarea a 4-a, Ectenia mică și Ecfonisul: Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești... După Cântarea a 5-a, iarăși Ectenia mică, cu Ecfonisul: Că s-a sfințit și s-a preaslăvit... După Cântarea a 6-a, Ecfonisul: Că Tu ești Împăratul păcii... Apoi Condacul, glas 8: Deși Te-ai pogorât în mormânt..., Icosul și se citește Sinaxarul din Penticostar. Apoi clericii cântă în Sfântul Altar, pe glas 2: Învierea lui Hristos văzând... Aceeași cântare se cântă încă de două ori de către cântăreți. Apoi din nou clericii în altar, pe glas 6: Înviind Iisus din mormânt... Cântăreții repetă de două ori aceeași cântare. După Cântarea a 7-a, Ectenia mică, cu Ecfonisul: Fie stăpânirea Împărăției Tale..., după Cântarea a 8-a, Ectenia mică, cu Ecfonisul: Că s-a binecuvântat numele Tău... La Cântarea a 9-a, se pun Troparele Cântării a 9-a, cu Stihurile din Penticostar, apoi Ectenia mică, cu Ecfonisul: Că pe Tine Te laudă toate puterile cerești... Luminânda, glas 3: Cu trupul adormind... (se cântă în Sfântul Altar o dată, apoi de două ori la strană).
La Laude, se cântă opt Stihiri: patru ale Învierii din Octoih, pe glas 1, și patru ale Paștilor, cu Stihurile pascale, pe glas 5, Slavă..., Și acum... glas 5: Ziua Învierii... Apoi Hristos a înviat din morți, cu moar tea pe moarte călcând... (de trei ori). Și cântându-se Hristos a înviat..., de mai multe ori, se face sărutarea, precum urmează:
În mănăstiri și la catedrale, fie la începutul cântării Laudelor, fie mai târziu, cel mai mare dintre slujitori ia Sfânta Cruce, unul dintre preoți ia Sfânta Evanghelie, iar ceilalți preoți și diaconi iau câte o cruce și așa ies prin ușile împărătești și vin spre iconostas (tetrapod). Sfințiții slujitori vin pe rând, de la cel mai mare până la cel mai mic, sărută mai întâi icoana Învierii, Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce din dreapta preotului următor, cu care se îmbrățișează. Protosul spune: Hristos a înviat!, iar fiecare răspunde: Adevărat a înviat!, după care se așază de-a dreapta protosului. Așa fac toți preoții și diaconii, pe rând, sărutându-se unul cu altul, începând de la protos și așezându-se unul de-a dreapta celuilalt, până la ultimul. După aceasta încep să vină pentru sărutare ceilalți frați (în mănăstiri) și credincioșii, sărutând și ei, pe rând, icoana Învierii de pe iconostas, apoi Sfânta Evanghelie și crucile din mâinile preoților și diaconilor, care spun la fiecare: Hristos a înviati, iar ei răspund: Adevărat a înviat!
Dacă este de față și arhiereu (în catedrale), acesta, la ieșirea clericilor din Sfântul altar, ia în mâini crucea cea mai împodobită, sărută icoana Învierii de pe iconostas, apoi se întoarce și binecuvintează cu crucea pe credincioși, spunând: Hristos a înviat! (de trei ori) și credincioșii răspunzând de fiecare dată: Adevărat a înviat! De voiește, el rămâne apoi lângă iconostas, dând crucea să o sărute mai întâi slujitorii și apoi credincioșii, care îi sărută mâna; dacă nu, arhiereul se retrage în jețul arhieresc sau în Sfântul Altar, până ce se termină sărutarea.
În bisericile de enorie unde slujește un singur preot, acesta ia singur Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce. Preotul ieșind printre sfintele uși, vine în dreapta iconostasului, pune Sfânta Cruce lângă icoana Învierii pe iconostas, iar el ține în mâini Sfânta Evanghelie. Credincioșii vin pe rând, sărută icoana Învierii și Sfânta Cruce de pe iconostas, apoi Sfânta Evanghelie din mâinile preotului, care spune către fiecare: Hristos a înviat!, iar ei răspund: Adevărat a înviat!
După ce s-a făcut astfel sărutarea, preotul (în mănăstiri și în catedrale cel mai mare) citește, cu glas mare și rar, acest Cuvânt de învățătură al celui între Sfinți Părintele nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, în sfânta și luminata zi a slăvitei și mântuitoarei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru: De este cineva binecredincios și iubitor de Dumnezeu, să se bucure...
Apoi cântăreții cântă Troparul Sfântului Ioan Gură de Aur, glas 8: Din gura ta, ca o lumină de foc, strălucind harul, lumea a luminat, vistieriile neiubirii de argint lumii a câștigat, înălțimea gândului smerit nouă ne-a arătat. Deci, prin cuvintele tale învățându-ne, Părinte Ioane Gură de Aur, roagă pe Cuvântul, Hristos-Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
După aceea [diaconul zice Ectenia întreită, Ectenia cererilor și plecarea capetelor. Și, după Ecfonis]%, diaconul zice: Înțelepciune. Cântăreții: Binecuvintează. Preotul: Cel ce este binecuvântat Hristos, Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Cântăreții: Amin. Întărește, Dumnezeule, sfânta și dreapta credință a dreptslăvitorilor creștini și sfântă Biserica Ta în veacul veacului. Cel mai mare, ținând Sfânta Cruce și lumânarea aprinsă, în loc de: Slavă ie, Hristoase Dumnezeule..., cântă: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, iar cântăreții continuă: Și celor din morminte viață dăruindu-le. Și îndată cel mai mare zice Otpustul: Hristos, Cel ce a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le, Adevăratul nostru Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Sale Maici și ale tuturor Sfinților, să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi, ca un bun și iubitor de oameni. Apoi înalță Sfânta Cruce și lumânarea, rostind cu glas mare: Hristos a înviat! (de trei ori la rând, întâi spre apus, a doua oară spre miazăzi și a treia oară spre miazănoapte). Și credincioșii răspund de fiecare dată: Adevărat a înviat! Iar cel mai mare adaugă, închinându-se spre răsărit: Și ne-a dăruit nouă viață veșnică. Închinămu-ne Învierii Lui celei de a treia zi. Și cântă cu toții, cler, cântăreți și credincioși, de trei ori: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le. Rânduiala Ceasurilor Sfintelor Paști. Preotul zice din Sfântul Altar: Binecuvântat este Dumnezeul nostru... Cântăreții: Amin. Și îndată cântă Troparul: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând... (de trei ori). Învierea lui Hristos văzând... (de trei ori). Apoi Ipacoi, glas 4: Venind mai înainte de zori... : Apoi Condacul, glas 8: Deși Te-ai pogorât în mormânt..., Și aceste Tropare: În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul..., Slavă..., Ca un purtător de viață..., Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu: Ceea ce ești locaș sfințit... Apoi: Doamne miluiește (de 40 ori), Slavă..., Și acum..., Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii..., Întru numele Domnului, binecuvintează părinte. Preotul zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Cântăreții: Amin. Și iarăși se cântă: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând... (de trei ori). Slavă..., Și acum... Doamne miluiește (de 3 ori). Binecuvintează..., și Otpustul (caută-l la Utrenie).
Această rânduială se face pentru toate Ceasurile: întâi, al treilea, al șaselea și al nouălea, ca și pentru Pavecerniță și Miezonoptică, în toată Săptămâna Luminată.
În vederea începerii Sfintei Liturghii, după otpustul Ceasurilor se închină preotul împreună cu diaconul înaintea Sfintei Mese, zicând în taină: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând... (de 3 ori), Slavă întru cei de sus... (de 2 ori), și: Doamne, buzele mele... (o dată), întrucât Împărate ceresc... nu se zice până la Pogorârea Duhului Sfânt.
Apoi iese diaconul în mijlocul bisericii și zice: Binecuvintează, stăpâne (părinte). Iar preotul glăsuiește, făcând cruce cu Sfânta Evanghelie peste Sfântul Antimis: Binecuvântată este Împărăția... Cântăreții (corul sau credincioșii): Amin. Și intrând diaconul în altar, cântă împreună cu preotul o dată: Hristos a înviat... iar cântăreții (corul sau credincioșii) repetă încă de două ori aceeași cântare. Apoi preotul, având în dreapta cădelnița, iar în stânga făclie aprinsă și Sfânta Cruce, rostește Stihurile: Să învieze Dumnezeu..., și celelalte, cădind în cele patru laturi ale Sfintei Mese, după aceeași rânduială, ca și la începutul Utreniei. Apoi, sfârșindu-se Stihurile, iese diaconul iarăși în mijlocul bisericii și zice Ectenia mare. Apoi se cântă: Antifoanele Praznicului, din Penticostar.
Și se face Vohodul, cu Sfânta Evanghelie. Diaconul: Înțelepciune, drepți! Și zice Stihul: În biserici binecuvântați pe Dumnezeu, pe Domnul din izvoarele lui Israel (Ps. 67: 27). Mântuiește-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ai înviat din morți, pe cei ce-Ți cântăm Ție: Aliluia. Apoi Troparul: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le. Cântăreții, Ipacoi, glas 4: Venind mai înainte de zori... Iar preotul (soborul) cântă în sfântul altar Condacul: Deși Te-ai pogorât în mormânt... În loc de: Sfinte Dumnezeule... în toată Săptămâna Luminată se cântă: Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și-mbrăcat. Aliluia! Apoi Prochimenul, Apostolul, Aliluia și Evanghelia - ale Duminicii Paștilor. Și celelalte, după rânduială, ale [CE eee) nn NN ltd id tn dumnezeieștii Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur“. În loc de Axion, se cântă: Îngerul a strigat... Luminează-te, luminează-te... Chinonicul: Trupul lui Hristos primiți și din izvorul cel fără de moarte gustați. Aliluia! Când diaconul zice: Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dra goste..., cântăreții (corul) în loc de: Binecuvântat este Cel ce vine... cântă: Hristos a înviat din morți... Și se repetă această cântare, precum și: Trupul lui Hristos primiți..., până se termină împărtășirea credincioșilor. Apoi, cel mai mare zice: Mântuiește, Dumnezeule, poporul Tău... Cântăreții (corul): Hristos a înviat... Iar când preotul (protosul) zice: Totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor, Cântăreții (corul) cântă iarăși: Hristos a înviat... După aceasta diaconul zice Ectenia: Drepți, primind... Iar după rugăciunea Amvonului, se pun rugăciunile pentru binecuvântarea cărnii, a brânzei și a ouălor în această sfântă și mare zi a Paștilor, de la sfârșitul Liturghierului. Însă cărnurile și ouăle nu se aduc în biserică, ci afară, în pridvor. În loc de: Fie numele Domnului..., precum și în loc de Psalmul 33, de asemenea, cântăreții (corul) cântă: Hristos a înviat... Apoi, cel mai mare zice: Binecuvântarea Domnului să fie peste voi... Cântăreții: Amin. După aceasta, cel mai mare, în loc de: Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule... zice: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, cântăreții (corul) continuă: Și celor din morminte viață dăruindu-le. După aceasta, cel mai mare zice Otpustul, precum am arătat mai înainte, la sfârșitul Utreniei, pomenind și pe Sfântul Ioan Gură de Aur.
Ușile Sfântului Altar (atât cele împărătești, cât și cele laterale sau diaconești) rămân deschise toată Săptămâna Luminată, trăgându-se numai dvera (perdeaua) ușilor împărătești, după regula obișnuită.
Din această Sfântă și Mare zi a Sfintelor Paști, în mănăstiri începe a se citi tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur la Faptele Apostolilor, care se sfârșește în Duminica Tuturor Sfinților. ca. doi
SFÂRȘIT
Rânduiala (pe scurt)Sursa: 2026 Rânduiala Tipicului — Episcopia Ortodoxă Română din America
ÎNVIEREA DOMNULUI (SF. PAȘTI) Urmează Penticostarul. Procesiunea Luminii cu înconjurarea bisericii, apoi Utrenia Paștilor. Evanghelia ce se citește afară: Matei 28,1-15. În tot timpul Săptămânei Luminate, Utrenia începe ca în noaptea de Paști: Slavă Sfintei…, apoi cădirea împrejurul mesei, cu stihurile Paștilor.
Liturghia Sf. Ioan: Obișnuita binecuvântare, Hristos a Înviat… de 3 ori, cădirea împrejurul Sf. Mese cu Stihurile Paștelor: Să învie Dumnezeu… și Ectenia. De la Duminica Tomii până la Înălțare, nu se mai face cădire cu Stihurile Paștilor, ci se cântă numai Hristos a Înviat… de 3 ori. Rugăciunea Împărate Ceresc… nu se mai zice până la Rusalii. Iar Liturghia din noaptea Paștilor se face până la Duminica Tomii. În loc de Sfinte Dumnezeule… se cântă Câți în Hristos…. Ap. Fapte 1,1-8. Ev. Ioan 1,1-17.
Axionul Învierii: Îngerul a strigat…. După Liturghie, binecuvântarea artosului, a cărnurilor și ouălor.
Seara este Vecernie Mare cu Vohod și Evanghelie. Ușile altarului rămân deschise până în Sâmbăta Tomii. Vecerniile, Utreniile, Ceasurile, Liturghiile acestei săptămâni sunt ca în ziua de Paști. Până la Înălțare, în loc de Bine este cuvântat…, Văzut-am Lumina…, Să se umple gurile noastre… și Fie Numele Domnului…, se cântă Hristos a Înviat….
13 LUNEA LUMINATĂ Vecernia, Utrenia și Liturghia: Toate regulele se află în Penticostar. Ap. Fapte 1,12-17; 21-26; Fapte 12,1-11. Ev. Ioan 1,18-28; Ioan 15,17-27; 16,1-2. Catavasiile și Axionul Paștilor se continuă până la Înălțare.
14 MARȚEA LUMINATĂ Vecernia, Utrenia și Liturghia ca în ziua de Paști: Urmează Penticostarul. Ap. Fapte 2,14-21. Ev. Luca 24,12-35.
Axionul Paștelui.
SFÂRȘIT
Mineiul: 12 aprilieSursa: Mineiul pe aprilie, 1929 · text: Episcop Petru Pruteanu (slujbe.teologie.net)
LA VECERNIE
La Doamne strigat-am..., Stihirile glasul al 4-lea.
Podobie: Dat-ai semn celor ce...
Strălucind pomenirea ta mai mult decât soarele ai răsărit credincioșilor, luminând lumea cu dumnezeieștile luminări, gonind negura patimilor, și întunericul dracilor. Pentru aceasta te fericim, și peste ani cinstim sfințită adormirea ta, slăvind pe Mântuitorul, fericite Vasilie.
Cu săgeata cuvintelor tale, ai rănit adunările celor fără de lege, Preafericite; pentru aceea au dat glas norii cerurilor, cetele îngerilor cu bucurie au lăudat răbdarea nevoințelor tale. Drept aceea bucurându-ne, împreună cu dânșii, cu credință te cinstim ca pe un luminător a toată lumea, și ca pe un rugător preafierbinte.
Înțelepțește câștigând cele cerești în locul celor pământești, și în locul celor stricăcioase, cele nestricăcioase, bucurându-te ai schimbat slava cea pieritoare, cu slava cea nepieritoare. Și în locul goanelor și a supărărilor celor de multe feluri ai câștigat împărățiile lui Dumnezeu cele mai presus de cuvânt; întru care și veselindu-te împreună cu îngerii, Vasilie, roagă-te pentru cei ce cu credință te laudă.
Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:
Ceea ce ai născut Jăratecul, care a văzut Isaia mai înainte în linguriță, și în vremile cele mai de pe urmă a luat trup din tine Născătoare de Dumnezeu, și a curățit toate patimile omenești, cu Focul Dumnezeirii arde păcatele mele și de toată spurcăciunea mă spală, Mireasă a lui Dumnezeu.
A Crucii, a Născătoarei:
Preacurata Stăpână văzând pe Hristos omorându-Se, și omorând pe vicleanul, lăcrimând ca o Maică, lăuda pe Cel ce a ieșit din pântecele ei, și mirându-se de îndelungă răbdarea Lui, striga: Fiul meu preaiubite, nu uita pe roaba Ta, nu zăbovi Iubitorule de oameni, Cela ce ești dorirea mea.
LA UTRENIE
CANONUL Sfântului
Cântarea 1-a, glasul al 8-lea:
Irmos:
Apa trecându-o ca pe uscat, și din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul striga: Mântuitorului și Dumnezeului nostru să-i cântăm.
Lumina cea negrăită și în trei lumini ți-a răsărit ție întru Împărăția Cerului cea nemișcată, și după vrednicie te-a primit veselia drepților, Părinte.
Deschisu-s-au ușile Edenului, și la Arhierie te-ai adaos arhiereu, și te-ai numărat în Biserica celor întâi născuți, o Mucenice Vasilie.
Slavă...
Curățindu-ți trupul mai-nainte decât cugetul, te-ai suit în muntele bunătății, ca alt Moise; pentru aceea văzând pe Cel ce este pururea, te-ai lipit de Dânsul, Cuvioase Părinte.
Și acum..., a Născătoarei:
Ziditorul tuturor unindu-Se după Ipostas cu trupul, care l-a luat din tine, a ieșit negrăit, Născătoare de Dumnezeu, și bine a voit a vorbi cu oamenii.
Cântarea a 3-a:
Irmos: Tu ești întărirea...
Pomenirea ta cea vrednică de minune și pururea pomenită, cu bucurie veselește adunările ortodocșilor.
De norul trupului dezbrăcându-te, Cuvioase, și dezlegându-te de legături, te-ai apropiat de Dumnezeu.
Slavă...
Pătimit-ai osteneli și multe supărări pentru Hristos, Cuvioase; pentru aceea te-ai învrednicit și Împărăției Lui.
Și acum..., a Născătoarei:
Avându-te pe tine ajutor și folositoare, nu mă voi rușina, ci mă voi mântui de vrăjmașii mei, Preacurată Maica lui Dumnezeu.
Irmosul:
Tu ești întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu ești Lumina celor întunecați, și pe Tine Te laudă duhul meu.
Sedealna, glasul 1.
Podobie: Mormântul tău...
Ca soarele ne-a răsărit nouă sfântă pomenirea ta înțelepte, și luminează lumea, luminându-o cu dumnezeieștile tale minuni, Vasilie. Care săvârșindu-o astăzi, strigăm: Roagă-te lui Hristos pentru noi Ierarhe, ca să ne mântuim.
Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:
Mulțimea se veselește, lăudând cu credință numele tău în toate zilele, și cu dragoste mărind înălțările tale pururea, Născătoare de Dumnezeu. Că tu ești lauda și ajutorul și părtinitoare nerușinată, tuturor celor ce cu credință te cinstesc pe tine Fecioară.
A Crucii, a Născătoarei:
Când te-ai suit Cuvinte pe lemnul Crucii, lumina soarelui s-a ascuns, și toată lumea s-a spăimântat și de frică s-a cutremurat. Iar Maica Ta stând lângă Tine, striga: Fiule preaiubite, cum de voia Ta mori, lumina mea cea neapusă?
Cântarea a 4-a:
Irmos:
Auzit-am Doamne taina iconomiei Tale, înțeles-am lucrurile Tale, și am proslăvit Dumnezeirea Ta.
Făcând rugăciune către Domnul, ai surpat cugetul cel înalt al eresului celui rău cugetător, și ai veselit Biserica, Părinte.
Puitorul de nevoințe primind lupta cea neslăbită către vrăjmași, te-a sălășluit în locașurile cele cerești, Părinte.
Slavă...
Înălțându-te către Dumnezeu, limbile cele ce se înălțau, și micșorau slava dreptei credințe, le-ai smerit, Vasilie.
Și acum..., a Născătoarei:
Bucură-te munte umbros, bucură-te înălțime negrăită, adâncime nespusă; bucură-te pod, care treci pe oameni către viață, Mireasă a lui Dumnezeu.
Cântarea a 5-a:
Irmos:
Mânecând strigăm Ție Doamne, mântuiește-ne pe noi; că Tu ești Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu știm.
Darul cel dumnezeiesc sălășluindu-se întru tine, purtătorule de Dumnezeu, te-a arătat pe tine păstor credincios Bisericii Lui.
Omorându-ți cugetul și patimile trupului, ai urmat după Duhul Vieții, Mărite.
Slavă...
Stând înainte apărător dogmelor dreptei credințe, ca un arhiereu prea-ales, ai gonit dogmele cele rele, Fericite.
Și acum..., a Născătoarei:
Fiind locaș preasfânt, ai născut izvorul nepătimirii, Maică Fecioară Preacurată.
Cântarea a 6-a:
Irmos: Curățește-mă Mântuitorule...
Împingându-te de fierbințeala cea veselitoare a celor cerești, ai părăsit scaunul cel de pe pământ, și ca un prea-blând ai câștigat moștenirea cea nepieritoare, în pământul celor blânzi, Cuvioase.
Defăimând rătăcirea eresului celui hulitor, și având cuget dumnezeiesc și bună credință ortodoxă, ai învățat, cu osârdie pe toți a cinsti chipul Mântuitorului, vrednicule de minune.
Slavă...
Ca un biruitor prea-mare, cu adevărat ai biruit taberele celor rău-credincioși Cuvioase, tăindu-le cu împotrivirea ta, și încununând plinirea credincioșilor cu dogme dumnezeiești, Preafericite.
Și acum..., a Născătoarei:
Mântuit-ai pe neamul omenesc de omorâciune și de stricăciune, căci mai presus de fire ai născut pe Cel din fire Dătător de viață, spre facerea de bine a credincioșilor celor ce cu credință te laudă, Fecioară cu totul fără prihană.
Irmosul:
Curățește-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, și mă ridică dintru adâncul răutăților, rogu-mă; căci către Tine am strigat, și mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.
CONDAC, glasul al 2-lea.
Podobie: Căutând cele de sus...
Luminându-te cu lumina Celui de sus, Fericite, luminezi pe toți, cei ce cu dragoste cinstesc cinstită pomenirea ta, Părinte Vasilie, Sfințite pătimitorule. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu neîncetat pentru noi toți.
SINAXAR
În această lună în ziua a doisprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Vasilie Mărturisitorul, Episcopul Pariei.
Stih: Bucurându-te săvârșește-te, de trei ori fericite Vasilie,
Căci acolo vei merge unde te vei umplea de multă bucurie.
Întru a douăsprezecea zi Vasilie mort,
Cu cele de îngropare s-a îmbrăcat.
Acest sfânt Vasilie, pentru covârșitoarea bună faptă a sa și cea de Dumnezeu plăcută viață, se făcu Episcop Pariei, pe vremea necuraților hulitori de icoane. Care după dumnezeiescul Pavel, pentru ca să nu se unească cu iconomahii, și să se iscălească la lepădarea Sfintelor icoane, și-a săvârșit toată viața în goane și suferințe și necazuri; izgonit fiind și umblând din loc în loc, ajutând și întărind părinteștile dogme, urând adunările răilor credincioși, și iubind buna credință. Pentru aceasta slujind în tot lucrul lui Dumnezeu, și cu bună plăcere fiind până în sfârșit, cu pace a adormit.
Întru această zi, la anul de la zidirea lumii șase mii patru sute cincizeci, s-a adus cinstitul brâu al Preasfintei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu, de la Episcopia Zila, la cetatea cea împărătească, în zilele împăraților Constantin și Romano Porfirogeneții, iar de la nașterea lui Hristos nouă sute nouăsprezece. Și după aceea s-a mutat în sfânta raclă din Halcopration, adică unde se vând arămile, în treizeci și una de zile ale lunii lui August.
Tot în această zi, pomenirea Preacuvioasei maicii noastre Antusa, fiica împăratului Constantin Copronim.
Stih: Din rădăcină murdară rod foarte bine mirosind,
Cucernica Antusa de pe pământ și din viață a desflorit.
Această sfântă de multe ori fiind silită de tatăl său ca să se însoțească cu bărbat, nu s-a plecat; iar după moartea lui având prilej, toată averea ei împărțindu-o la săraci și la biserici și la sfintele case, s-a făcut Maică a multor săraci și văduvelor apărătoare. În mai multe rânduri, prin multe îndemnări fiind silită de împărăteasa cea ortodoxă Irina, ca să petreacă și împreună să împărățească cu ea, nicicum n-a primit; ci câte zile petrecea în palat, pe dinafară adică era îmbrăcată cu haină împărătească, iar pe dinlăuntru, avea haină de păr. Băutura îi era apă și hrana sihăstrească, cu ochii plini de lacrimi, și cu cântare de laudă în gură. Pentru care a și luat viața monahicească, fiind tunsă de mâna Sfântului Tarasie, în mănăstirea ceea ce se numea a celor de un cuget, și de atunci nici ea n-a ieșit din mănăstire, nici alta din surori. Aceasta nu a rămas de la slujba bisericii, nu a slăbit, nu s-a lenevit întru rugăciuni. Ochii săi niciodată s-au stins din lacrimi, smerenia ei era nemăsurată, slujea tuturor surorilor, împodobea biserica, căra apă, la masă sta în picioare și slujea. Deci așa făcând în toată vremea vieții sale, s-a mutat împreună cu rodurile bunătăților, la Dumnezeu, de cincizeci și doi de ani fiind.
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Dima și Protion.
Stih: Protion întâi de cap s-a lipsit,
După care Dima a întins grumazul la călău.
Tot în această zi, pomenirea Sfinților trei Mucenici: Mina, David și Ioan.
Stih: Cu săgeți ucigașii de oameni au omorât,
Trei robi ai lui Dumnezeu monahi, care prin dragoste au murit.
Tot în această zi, Cuviosul Acachie cel nou care la Sfântul Munte în schitul Cavsocaliviului a sihăstrit, la anul o mie șapte sute treizeci, în pace a adormit.
Stih: Deșii nou tu Acachie cu anii te-ai arătat,
Însă pe cei vechi prin osteneli i-ai întrecut.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.
Cântarea a 7-a:
Irmos:
Tinerii evreiești, au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală, și focul în rouă l-au schimbat, strigând: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
O ce veselie nespusă este ceea ce te-ai învrednicit a lua Preafericite, sălășluindu-te în lumina cea fără materie, și cântând: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
Fiind împodobit frumos cu cununa Dumnezeieștii bune podoabe, dănțuiești împreună cu oștile cele de sus Preafericite, strigând: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
Slavă...
Împodobindu-ți turma cu cuvinte și cu faptele dumnezeieștilor tale bunătăți, te-ai împodobit înțelepte cu cunună, strigând: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
Și acum..., a Născătoarei:
Blestemul Evei cel dintâi l-ai mutai Curată în binecuvântare, născând pe Fiul lui Dumnezeu, Căruia strigăm: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
Cântarea a 8-a:
Irmos: Pe cei ce s-au făcut cu Darul...
Fiind mântuit de întristări și de tulburarea cea cumplită a vieții, ai câștigat bucuria și veselia cea mai presus de cuvânt, Preafericite, cântând: Lăudați pe Domnul și-L preaînălțați întru toți vecii.
Cu fierbințeală părtinind dogmelor celor părintești, lesne ai stricat bârfirile celor hulitori, Părinte arătătorule de cele dumnezeiești, strigând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Binecuvântăm pe Tatăl...
Cu mulțumire săvârșind nevoințele cele cinstite, Mărite, ai dobândit sfârșitul cel fericit întru Hristos, învățătorule de cele sfinte, și te-ai învrednicit a locui în corturile Sfinților și purtând cunună dănțuiești în veci.
Și acum..., a Născătoarei:
Apărătoare te avem credincioșii Preasfântă, și prin rugăciunile tale ne izbăvim de cele rele, lui Hristos strigând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...
Cei ce s-au făcut cu Darul tău biruitori tiranului și văpăii, tinerii cei ce au păzit foarte poruncile tale, au strigat: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Cântarea a 9-a:
Irmos: Cu adevărat Născătoare...
Cu sfințenie săvârșindu-ți viața Părinte, și slujind lui Dumnezeu cu faptele tale, cu adevărat ai dobândit Împărăția Cerurilor.
Săvârșind călătoria și păzind credința, și nevoința isprăvind, bucurându-te, ai primit cununa dreptății, Vasilie.
Slavă...
Îndulcindu-te de lumina cea neschimbată, și stând înaintea lui Hristos, Preasfințite, adu-ți aminte de toți, cei ce cu dragoste își aduc aminte de tine, Părinte.
Și acum..., a Născătoarei:
Luând Ziditorul pentru milostivire din pântecele tău firea cea stricăcioasă, o a îmbrăcat pe dânsa cu haina nestricăciunii, Preacurată Fecioară.
Irmosul:
Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară curată, cei mântuiți prin tine, cu cetele cele fără de trupuri, slăvindu-te pe tine.
Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.
SFÂRȘIT