SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile glasul 4,

Podobie: Dat-ai semn celor ce..,

Strălucit-a astăzi ca soarele dumnezeiască pomenirea ta, luminând pe cei credincioși, strălucind în lume cu luminări dumnezeiești. Simeoane preafericite, gonind negura patimilor, și întunericul dracilor. Pentru aceea te fericim, ca pe un luminător a toată lumea, și ca pe un rugător prea-fierbinte.

Înțelepțește câștigând cele cerești în locul celor pământești, și în locul celor trecătoare cele netrecătoare, bucurându-te ai primit răsplătire, în locul măririi celei stricăcioase slava cea nestricăcioasă, și în locul norilor de munci și de chinuri grele ai câștigat împărățiile lui Dumnezeu cele mai presus de cuvânt; întru care veselindu-te împreună cu cei ce au pătimit cu tine, roagă-te pentru toți, cei ce cu credință te laudă Simeoane Cinstite.

Cu săgeata cuvintelor tale ai rănit adunările călcătorilor de lege, Mucenice Simeoane; pentru aceea norii cerurilor au dat glas, cetele îngerilor au lăudat răbdarea nevoințelor tale. Drept aceea și noi toți veselindu-ne, cu credință prăznuim sfântă adormirea ta, slăvind pe Mântuitorul.

Alte Stihiri ale Cuviosului Acachie, glasul al 8-lea.

Podobie: O preaslăvită minune...

Ca un Arhiereu plăcut lui Dumnezeu, prin cuget privești umbrele cele neapuse, și te-ai învrednicit a vedea cele mai presus de lume, și îmbrăcându-te întru cuviință, și înfășurându-te cu dreptatea, și cu buna podoabă, față către față privești la frumusețea celor înțelegători, fericite Acachie.

Preacuvioase Părinte Acachie, întraripându-ți prin credință cugetul către Dumnezeu, te-ai scârbit de amestecarea și nestatornicia lumii, și luând Crucea ta, ai urmat Văzătorului a toate, și cu puterea Dumnezeiescului Duh, prin lucrările înfrânării, voile trupului cele neînfrânate le-ai supus cugetului, Preafericite.

Arătându-te corifeu împreună cu Chiril, și unit dumnezeiescului Sobor, Acachie, pe Nestorie cel fără de minte l-ai dat pierzării, descoperind nebunia lui, Fericite, și prin cuvintele cele duhovnicești ai rușinat deșertăciunea lui. Pentru aceasta tot sufletul te fericește pe tine, prăznuind cu credință dumnezeiască pomenirea ta.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Mântuiește-mă Stăpână Preacurată, ceea ce nespus ai născut pe Hristos, că pe tine singură folositoare și zid neclintit și acoperământ, și bucurie și mângâiere dumnezeiască a sufletului meu te-am câștigat; tu dar mă mântuiește de viermele cel neadormit, și de focul cel veșnic, Maica lui Hristos Dumnezeu.

A Crucii, a Născătoarei.

Stăpâne Iisuse, văzându-Te pe Tine Fecioara și Maica Ta pe Cruce pironit, și patimi de bunăvoie primind, a strigat: Vai mie preadulce Fiule, cum rabzi bătăi fără dreptate, Doctorul cel ce ai vindecat neputința omenească, și prin milosârdia Ta pe toți i-ai mântuit din stricăciune.

LA UTRENIE

CANONUL Sfântului Simeon

Facere a lui Iosif.

Cântarea 1-a, glasul al 5-lea:

Irmos: Calul și pe călărașul...

Cela ce te-ai încununat cu cununa nepătimirii, și stai înaintea Scaunului Domnului, prin rugăciunile tale, Preafericite, păzește pururea pe cei ce cu credință cinstesc pătimirea ta cea luminată.

Purtătorule de Dumnezeu Simeoane arătatu-te-ai vas cinstit Dumnezeiescului Duh, din care ungându-te, ai păstorit norodul cel ales la apa cunoștinței, prin toiagul dumnezeieștilor dogme, Mucenice.

Strălucit-ai în lume cu fapta și cu cuvântul întru viață luminată, și ai păstorit norodul la verdeața cea dătătoare de viață Cuvioase, care cinstește dumnezeiască pomenirea ta înțelepte.

A Născătoarei:

Purtat-ai pe mâini pe Cela ce poartă toate, și ai alăptat ca pe un prunc pe Dătătorul de lapte, ci roagă-L pe Dânsul, Fecioară să se milostivească către tot norodul Lui, care cu credință te laudă pe tine.

Alt CANON al Sfântului Acachie.

Facere a lui Iosif.

Cântarea 1-a, glasul al 8-lea:

Irmos: Cel tăiat a tăiat...

O cel ce ai biruit tot vicleșugul șarpelui, și întru nerăutatea sufletului ai viețuit, Acachie înțelepte, scoate-mă din răutatea și din patimile cele aducătoare de moarte, și mă înfrumusețează cu chipuri bune, ca să te laud pe tine, ca pe cel ce cu bărbăție te-ai nevoit.

Meletina cea prealuminoasă te-a răsărit pe tine marele Acachie înfrumusețată odraslă care aduce multe roduri, și mai mult decât mierea îndulcește inimile credincioșilor, gonind amărăciunea cea stricătoare de suflet a patimilor, prin dumnezeiescul Dar, Preacuvioase.

Slavă...

Fiind nașterea părinților ca un sfințit Samuil, te-ai adus lui Dumnezeu Acachie, că din pruncie te-ai dat ca să crești în Crucea cea sfințită, și să slujești lui Dumnezeu Atotțiitorului, Celui ce prin dumnezeieștile lucrări a luminat sufletul tău.

Și acum..., a Născătoarei:

Ceea ce netâlcuit ai întrupat pe Dumnezeu, și pe noi, cei ce eram depărtați, ne-ai împăcat cu Dânsul, prealăudată Curată, rogu-mă, prin patima Fiului tău, tămăduiește patimile inimii mele, și mă mântuiește pe mine, cel ce pururea strig: Că cu slavă S-a proslăvit.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Cel ce ai înfipt...

Făcându-ți mișcările sufletului frumoase, și umblând pe calea care duce sus, de la toată slăbănogirea căii celei rele te-ai abătut, și te-ai adus către ușa vieții, Mărite, spre odihna cea veșnică.

Depărtându-ți cugetul de patimile cele trupești, ai adus jertfă fără sânge Celui ce S-a jertfit pentru noi, și vestind dumnezeiasca Lui întrupare cea mai presus de cuvânt, te-ai junghiat ca un miel fără de răutate, Părinte.

Ca o jertfă curată și fără prihană te-ai adus la masa lui Dumnezeu, Fericite, junghiindu-te, de voia ta pentru credință, te-ai primit ca o ardere de tot bineprimită, mărindu-te cu mărire de bună laudă, pururea pomenite.

A Născătoarei:

Izbăvitu-ne-ai pe noi de blestemul cel strămoșesc, ca ceea ce ai întrupat pe Cuvântul cel ce a încununat pe toți cu binecuvântări, pururea binecuvântată, podoaba pătimitorilor, și curățitoarea păcătoșilor, Preacurată.

Alt Canon,

Irmos: Tu ești întărirea...

Plecându-te legii celei începătoare de viață, Preacuvioase, din suflet ai urât toată fărădelegea cea omorâtoare.

Ca cel ce cu totul, prin lucrările cele dumnezeiești, te-ai făcut arătător de lumină, Duhul Sfânt te-a pus pe tine Arhiereu.

Slavă...

Limba ta ca un izvor a izvorât învățăturile, secând pârâul cel tulbure al înșelăciunii, prin dumnezeiasca putere.

Și acum..., a Născătoarei:

Ușa cea neumblată, deschide-mi ușa pocăinței, și mă îndreptează către cărările cele drepte, Preacurată.

Irmosul:

Tu ești întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu ești lumina celor întunecați, și pe Tine Te laudă duhul meu.

Sedealna, glasul 1.

Podobie: Mormântul tău...

Ca soarele ne-a răsărit nouă sfântă pomenirea ta înțelepte Ierarhe Simeoane, și a mucenicilor celor dimpreună cu tine, luminând pe cei credincioși. Care săvârșindu-o astăzi strigăm: Rugați-vă pentru noi Celui singur Iubitor de oameni, purtătorilor de chinuri.

Slavă..., glasul el 3-lea.

Podobie: Pentru mărturisirea...

Împodobindu-te cu mărturisirea, purtătorule de Dumnezeu, pentru înfrânare, bucurându-te, ai primit de la Dumnezeu cununa biruinței, și cu poruncile tale cele dumnezeiești ai înfruntat toată deșertăciunea eresurilor; Preacuvioase Părinte Acachie, roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.

Și acum..., a Născătoarei:

Nu s-a despărțit de firea cea dumnezeiască, făcându-Se trup în pântecele tău, ci făcându-Se Om a rămas Dumnezeu, Cel ce după naștere te-a păzit pe tine Maică Fecioară, ca mai-naintea nașterii Preacurată, însuși Domnul. Roagă-L pe El neîncetat să ne dăruiască nouă mare milă.

A Crucii, a Născătoarei:

Mielușeaua Cuvântului cea nespurcată, Fecioara Maica cea fără de stricăciune, văzând pe Cruce spânzurat pe Cel ce a răsărit dintru dânsa fără de dureri, tânguindu-se precum se cădea ca unei Maici, striga: Vai mie Fiul meu! Cum pătimești, vrând să mântuiești pe om din necinstea patimilor?

Cântarea a 4-a:

Irmos: Dumnezeiască deșertarea...

Ducându-te legat sfințite învățătorule, ai dezlegat măiestriile celui viclean, și vitejește chinuindu-te, ai primit cununile nestricăciunii, Preafericite.

Cu săgetăturile cuvintelor tale, sfințite Mucenice Simeoane, ai rănit adunările celor fărădelege, și cu focul sângiurilor ai ars înșelăciunea mulțimii dumnezeilor.

Ostenelile tale picură vindecări celor ce sunt bolnavi la suflete, căci te-ai arătat de față, asemenea cu Apostolii la obiceiuri și râvnitor, dumnezeieștilor purtătorilor de chinuri.

A Născătoarei:

Mai presus de cuget răsărind din tine Soarele dreptății, a luminat lumea, și a topit iarna înșelăciunii, Fecioară de Dumnezeu dăruită Preacurată.

Alt Canon,

Irmos: Auzit-am Doamne taina...

Asemenea dumnezeieștilor Apostoli te-ai făcut Părinte Acachie, căci cu puterea acestora te-ai îmbogățit a lega și a dezlega.

Organ Duhului te-ai arătat, glăsuind învățăturile cele mântuitoare, Părinte, pierzând înșelăciunea cea nebunească a lui Nestorie celui fără minte.

Prin rugăciunea ta cea prealuminoasă ai dat pământului ploaie și brazdele lui care au fost cu anul secate, le-ai adăpat, fericite Părinte.

Slavă...

Înfrumuseța-tu-s-a Preacuvioase fața ta cea binemirositoare, cu dumnezeiasca poruncă gonind de la cei credincioși împuțiciunea înșelăciunii.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe mine cel ce sunt omorât înviază-mă, și pe cel ce sunt rătăcit degrabă mă întoarce, ca una ce ești calea cea nerătăcită, și îndreptătoare tuturor Stăpână.

Cântarea a 5-a:

Irmos: Cela ce Te îmbraci cu lumina...

Ca unul ce prin pătimirea ta te-ai arătat stâlp și întărirea Bisericii lui Hristos, păzește-o pe dânsa neclintită și nemișcată în veacuri, prin rugăciunile tale, Preafericite.

Cu cântări fericim viețuirea ta, și goanele și luptele tale, prin care te-ai învrednicit sfârșitului celui fericit, Simeoane preafericite.

O credință cinstind o Dumnezeire în trei Ipostasuri, ai risipit înșelăciunea mulțimii dumnezeilor, și prin chinuri ai primit cununa, Părinte.

A Născătoarei:

Eu, cel ce cu credință măresc nașterea ta cea negrăită, să te aflu mântuitoare din osândă în ceasul judecății, Stăpână Fecioară.

Alt Canon,

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...

Minunată s-a arătat viața ta, că înconjurându-te de darurile Dumnezeiescului Duh prin rugăciune, ai încetat repezirile cele fără hotar ale apei, punând ei piatra cheie și hotar, Sfințite Acachie.

Dumnezeiesc apărător ai fost poruncilor celor sfințite, în mijlocul Soborului părinților, mărturisind împreună cu dumnezeiescul Chiril pe Fecioara Curată, Maica lui Dumnezeu, și ai biruit pe Nestorie cel viclean, Fericite.

Slavă...

Cuvântul tău mai mult decât mierea îndulcitor s-a arătat melitienilor, cu mărturisirile cele sfințite îndulcind sufletele acestora, și arătând amărăciunea păcatului, vrednicule de minuni Acachie.

Și acum..., a Născătoarei:

Cel prea înființat nepărăsind sânurile Părintelui a fost văzut ca un prunc ținut în brațele tale Fecioară, îmbrăcându-Se întru sărăcia mea cea preamultă pentru milostivirea Lui cea bogată, ca un Iubitor de oameni.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Marea patimilor...

Plin de dumnezeiasca veselie te-ai arătat, fericite Simeoane, primindu-ți fericitul sfârșit prin sabie, împreună cu o sută de dumnezeiești Mucenici.

Tineri și bătrâni, monahi și preoți, săvârșindu-vă nevoința cea bună pentru Hristos, v-ați jertfit ca niște miei.

Viețuind fericit, cu adevărat ați isprăvit săvârșire fericită întru Hristos, săvârșindu-vă prin sabie cu veselie, purtătorilor de chinuri.

A Născătoarei:

Răsărit-a din tine Preasfântă, Ziditorul și cu razele Dumnezeieștii cunoștințe, a luminat pe cei din noaptea necunoștinței, Fecioară Curată.

Alt Canon,

Irmos: Curățește-mă Mântuitorule...

Biserica cea cinstită a curatei Maicii lui Dumnezeu ai ridicat, făcându-te mai-nainte lăcaș Duhului, sfințite Acachie, prin care sfințindu-o, o ai arătat izvor al minunilor.

Glasurile tale cele sfinte ce făceai către turmă viersuind le tăia rânduneaua Acachie, dar primind legea limbii tale, neschimbat o a păzit.

Slavă...

Văzându-te pe tine Împăratul ca un rob venind, a plinit cererile tale, căci te-a cunoscut pe tine plăcut vrednic de minune al Împăratului celui Ceresc, purtătorule de Dumnezeu, Părinte.

Și acum..., a Născătoarei:

Biruințele cugetului meu, și înălțările inimii tămăduiește-le prin milostivirea ta Curată, rogu-mă; și de păcatul cel ce mă stăpânește mântuiește-mă pe mine, cel ce cu credință te fericesc pe tine.

Irmosul:

Curățește-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, și mă ridică dintru adâncul răutăților, rogu-mă; căci către Tine am strigat, și mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.

CONDAC, glasul al 2 lea.

Ca un soare a răsărit nouă credincioșilor sfântă pomenirea voastră, care astăzi o săvârșim preaînțelepților, sfințite Simeoane și Acachie, strigând: Rugați pentru noi pe unul Iubitorul de oameni.

SINAXAR

În această lună, în ziua a șaptesprezecea, pomenirea Sfântului sfințitului Mucenic Simeon, Episcopul Persiei cu însoțitorii săi Avdela Preotul, Hotazat, Fusic și alții o mie o sută cincizeci.

Stih: Simeoane eu te-am cunoscut pe tine Episcop mare,

Iar prin sabie te cunosc nevoitor mai mare,

Avdela a ursului cumplită gură închizând,

De nesățioasă spurcată gura satanei este fugind.

Fiindu-i poruncit a muri sau a jertfi,

Hotazat a ales prin tăiere de sabie a muri.

Zice Fusic, voi suferi despoiere de piele și despărțire,

Ca de o haină țesută, cu care împreună și de a satanei învăluire.

Ca la o mie de bărbați, ce de sabie tăiați au murit,

Pavele văzându-i, nor de Mucenici a fi i-ai numit.

Întreită cincizecime de bărbați a tăiat,

Care ființei celei în trei fețe s-au închinat.

Întru a șaptesprezecea zi,

Simeon de sabie se săvârși.

Domnind Ctesifon și Salic în cetățile Persiei, împărățind atunci țara Persiei Savorie, scriseră la împăratul că Arhiereul creștinilor Simeon, și alți mulți nu vor să se supună împărăției, și să dea dajdie ci își aleg mai mult a muri pentru Hristos, decât să slujească cu ponos și cu necinste. Deci mâniindu-se pentru acestea împăratul, porunci de aduseră pe Sfântul Simeon legat cu două lanțuri, și trimițându-l în temniță, întoarse spre credința în Hristos pe prepozitul Hotazat care fusese mai-nainte creștin, dară pentru cinstea ce avea la împăratul, și de frică se închinase soarelui după legea perșilor, pe care prinzându-l, îi tăie capul, în loc de binele ce i-a făcut, că el crescuse pe împăratul, de când s-a înțărcat de la sân, însă aceasta numai a poftit ca să arate; că nici pentru vreo neînfrânare de limbă netocmită nici pentru vre-o altă vină, din cele ce sunt fărădelege a luat acesta, moarte, ci pentru credința în Hristos, din care mai înainte slăbindu-se se scăpătase și aceasta îi făgăduise și împăratul. Deci auzind de dânsul Sfântul Simeon în temniță, se bucura și se ruga lui Dumnezeu cu ceilalți, ca și el să se săvârșească întru acest chip. Deci scoțându-i și pe dânșii din temniță, și tăindu-li-se capetele, fiind la număr o mie o sută cincizeci. Întâi pe Sfântul Simeon tăiară îndemnând spre aceasta și pe ceilalți, însă spun că unul dintru acei ce se tăia, s-a înfricoșat, iar curopalatul care se numea Fusic, îl îmbărbăta să nu se sperie, ci să strângă ochii să primească tăierea, că este grabnică moartea; care fiind pârât pentru aceasta, și mărturisind cu îndrăzneală că crede în Hristos, i-a tăiat limba, și l-a despoiat de piele; și așa și-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Acachie Episcopul Meletinei.

Stih: Murind Acachie îngerul cel pământesc.

Îngerii i-au gătit loc în lăcașul ceresc.

Acest preacuvios a fost din Meletina Armeniei, din părinți binecredincioși, temător de Dumnezeu, care fiind neroditori, prin rugăciune și prin înfrânare au cerut loruși de la Dumnezeu această roadă binecredincioasă, pe Cuviosul Acachie, pe care crescându-l întru învățătura cărților, l-a dus la Episcopul cetății aceleia, și l-a dat spre slujba lui Dumnezeu, căci așa s-au fost făgăduit când a cerut de la Dumnezeu să le dea acest rod, când întru acea vreme era Episcop fericitul Otrie cel ce a fost unul din cei o sută cincizeci de sfinți, la soborul al doilea, împotriva eresului lui Macedonie luptătorul în contra Duhului Sfânt. Deci cunoscând Darul lui Dumnezeu ce era întru Acachie încă din pruncia lui, l-a făcut cleric bisericesc și trecând Acachie din putere în putere, întru faptele cele bune și întru osteneli bisericești cu viața cea plăcută lui Dumnezeu, de aceea se sui la treapta preoției, și făcându-se vas ales Sfântului Duh, se învrednici treptei Arhieriei ca un vrednic, și fu Episcop cetății Meletinei, după moartea Episcopului Otrie, fiind ales de toți cu un glas. Acesta a fost la Soborul al treilea ce s-a făcut la Efes, dimpreună cu Sfântul Chiril Patriarhul Alexandriei, împreună și cu ceilalți sfinți părinți, asupra lui Nestorie Patriarhul Constantinopolului, care hulea pe preacurata Fecioară de Dumnezeu Născătoarea, pe care surpându-l, l-au dat anatemei, ca pe un eretic și păgân, și așa Acachie fiind iubit de toți sfinții părinți și lăudat; încă și de împăratul, cel binecredincios, Teodosie cel mic, mult a fost lăudat și întru mulți ani păstorind Biserica lui Hristos, și multe minuni făcând, s-a mutat către Domnul, punându-se sfintele moaște, lângă mormântul Sfântului Mucenic Polieuct, cu care împreună acum stă în cetele sfinților, preaslăvind pe Tatăl, pe Fiul, și pe Sfântul Duh, pe unul Dumnezeu care a zidit toate făpturile, de care se preamărește totdeauna.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Adrian.

Stih: De n-ai cunoscut cine este, cel ce în mijlocul văpăii a fost stând,

Adriane așteaptă că îl vei cunoaște vorbind.

Și acest Mucenic Adrian era unul din cei ce oarecând au fost prinși, și au fost puși la feluri de închisori. Deci fiind scoși din închisoare, în vremea când elinii se aflau în rătăcire și jertfeau dumnezeilor lor celor mincinoși, era silit și acesta să se apropie de jertfelnic, și să aducă tămâiere. Iar el nu numai că nu s-a plecat a o face aceasta; ci tare fiind cu trupul și viteaz, alergând a răsturnat jertfelnicul, și jertfele ce erau deasupra lui, le-a vărsat și focul l-a împrăștiat. Deci pornind spre urgie pe ighemonul și aprinzând mânia închinătorilor de idoli ce erau de față, fu prins, și-l bătură fără cruțare; căci unul îl bătea pe el cu toiag, altul îi zdrobea gura cu pietre, iar altul îi da cu pumnii peste cap, și în sfârșit fiind un cuptor mare ars cu foc, l-au aruncat acolo, și așa s-a săvârșit cu pace.

Tot în această zi, pomenirea celui dintru sfinți Părintelui nostru Agapit Papa Romei.

Stih: Ce strigi murind, Mântuitorule pe tine te-am iubit,

Agapite, de ai fost și mai mult iubit.

Acest întru sfinți Părintele nostru Agapit era pe vremea împărăției lui Iustinian, crescut fiind prin sihăstrie și bunătate, și învrednicit de cinstea preoției. Deci purcezând să meargă la Constantinopol, ca să se întâlnească cu împăratul Iustinian, îndată pe cale, a dat dovadă de bunătatea sa și de îndrăzneala către Dumnezeu, căci ajungând în Elada, văzând un om cuprins de două neputințe, și neputând nicicum nici a vorbi, nici a umbla, ci din însăși nașterea sa fiind mut, și abia târându-se, apucându-l de mână, l-a făcut cu picioare noi, și băgându-i în gură sfântă părticea din stăpânescul Trup, l-a arătat bine grăitor. Dar și după ce a ajuns la poarta de aur, punând mâna pe un oarecare orb ce s-a apropiat de el, i-a dăruit puterea vederii. Drept acea după vrednicia bunătății sale fiind primit de cei întru chinuri, și de sinclit, și de însuși împăratul și de toată cetatea, și izgonind din scaunul Constantinopolului pe Antim Episcopul Trapezuntei, care rău trecuse la acel scaun, ca cel ce cugeta ale lui Eutihie și ale lui Sevir, și dându-l pe el anatemei; și hirotonisind pe preacucernicul preot al preasfintei marei Biserici, Mina, încuviințat cu viața și cu cuvântul, și cu care avea drepte cugetările credinței. Pe acesta așezându-l în scaunul patriarhicesc, după câtăva vreme s-a mutat către Domnul; și se face soborul lui în Biserica sfinților Apostoli celor mari.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos: Domnul părinților cel prea...

Sfeșnic te-ai cunoscut, arătând lumina cunoștinței, și prin străduire minunat ai risipit întunericul necunoștinței de la oamenii care fără minte se închinau focului, Cuvioase.

Arătatu-te-ai povățuitor adunării pătimitorilor, cu care împreună săvârșindu-te prin sabie, de Dumnezeu cugetătorule Simeoane, strigai: Dumnezeule bine ești cuvântat.

Norodul cel de mult număr al mucenicilor, și al dumnezeieștilor preoți, și al celor împreună nevoitori ce s-au adunat din multe cetăți, cu cuviință să-l cinstim.

A Născătoarei:

Vindecă patimile inimii mele, ceea ce ești cu totul fără prihană, liniștește tulburarea care îmi înviforează mintea, și mă mântuiește pe mine, cel ce strig: Dumnezeule bine ești cuvântat.

Alt Canon,

Irmos: Din Iudeea venind tinerii...

Împodobindu-te cu milostivirea cea desăvârșită, ai fost îndestulare săracilor, și te-ai arătat sănătate tuturor celor neputincioși, și mijlocitor celor ce strigă: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Văzând pe muște supărând pe cei bolnavi, le-ai gonit, și ai poruncit ca să nu se apropie nicicum către dânșii, cântând Acachie: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Slavă...

Ca un strugure stors ne-ai dres nouă vinul înțelegerii, veselind inimile cu înțelepciunile cele mari, și poruncind a cânta: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca pe o pricinuitoare mântuirii noastre, pururea toți robii tăi te cântăm pe tine, de Dumnezeu dăruită, și cu credință te fericim, zicând: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Ție făcătorului a toate...

Arătându-te Simeoane jăratec înțelegător, nu te-ai închinat focului, ci arzând materia cea amară a mulțimii dumnezeilor, după vrednicie te-ai mutat către lumina cea neapusă, Preafericite.

Vindecă neputințele noastre Mucenice, gonește întunericul inimilor noastre, și ne arată părtași vieții celei veșnice, prin mijlocirile tale cele către Domnul, cugetătorule de Dumnezeu.

Chinurile tale Părinte ne picură nouă veselie sufletească, și gonesc multe feluri de patimi, și bolile trupurilor ale celor ce cu credință năzuiesc la sicriul tău.

A Născătoarei:

Arătatu-s-a rugul nears, ca să însemneze mai-nainte cinstită nașterea ta Preacurată, că primind în pântecele tău focul cel dumnezeiesc, nicicum nu te-ai ars. Drept aceea te lăudăm Fecioară.

Alt Canon,

Irmos: Tinerii cei de Dumnezeu...

Împreună cu cetele cele de sus și cu toți sfinții roagă pe Preasfântul Domnul, ca să ne sfințească și să ne izbăvească pe noi, Părinte.

Strigarea broaștelor celor ce făceau gâlceavă, prin cuvântul tău cel blând o ai oprit să nu strige, și le-ai arătat pe ele a fi mute, Acachie.

Scriind cuvinte asupra lui Arie celui rătăcit, ca o piatră cinstită ai întărit Biserica pe piatra credinței celei curate, fericite Acachie.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Împreună cu cetele cele de sus, cu credință să strigăm Treimii: Sfânt, Sfânt, Sfânt Părinte și Fiule și Duhule Sfinte.

Și acum..., a Născătoarei:

Ceea ce ești izvorul nestricăciunii, pe mine cel ce sunt stricat cu înecările cele multe ale păcatului, învrednicește-mă tămăduirii tale, Fecioară.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Tinerii cei de Dumnezeu cuvântători în cuptor, împreună cu focul și văpaia călcându-o au săltat: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Isaie dănțuiește...

Adusu-te-ai Împăratului tuturor ca o tămâie bineprimită, ca o junghiere sfințită, ca un mir, ca un prinos, ca un trandafir cu bun miros, ca o veselie a mucenicilor, înțelepte Simeoane.

Făcându-te întărire tuturor credincioșilor Ierarhe, te-ai jertfit ca un berbec, și te-ai mutat la curțile împărătești cele înțelegătoare, și strălucindu-te de dumnezeiasca slavă stai înaintea Dumnezeului, și Împăratului tuturor, bucurându-te.

Tabăra cea cinstită a mucenicilor, propovăduind pe Hristos în mijlocul păgânilor, a prăpădit mulțimea dracilor celor vrăjmași, și s-a împreunat cu oștile cele îngerești, mărindu-te cu dumnezeiasca mărire.

A Născătoarei:

Preasfântă Maica lui Hristos Dumnezeu, cu străluciri prealuminate luminează cugetul meu cel cuprins de întunericul cel rău al necunoștinței, ca dobândind lumină dumnezeiască, să povestesc slăvirile tale pururea Fecioară.

Alt Canon,

Irmos: Pe tine Maica lui Dumnezeu...

Prin rugăciunea ta cea tare ai deschis cerurile cele închise Părinte, și preamărit ai nevoit ca să izvorască piatra, întru slava Mântuitorului Celui ce te-a preamărit pe tine Acachie.

Ca un soare mare de la Meletina ai strălucit, revărsând razele cuvintelor tale, și strălucirea minunilor, și pe toți cei ce te fericesc pe tine cu bună credință i-ai luminat, Acachie.

Împodobindu-te cu înțelepciunea cuvintelor, și strălucindu-te cu frumsețile preoției, și cu multe străluciri ale tămăduirilor Acachie, de către cele pământești către cel mai presus de lume te-ai mutat.

Slavă...

Dumnezeiască pomenirea ta cheamă astăzi pe cei de sub Cer, ca să laude durerile și nevoințele și îndreptările tale, preafericite Acachie luminătorule al inimilor noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu adevărat te-ai arătat lăcaș luminii celei înfrumusețate, care toate a luminat prealăudată Fecioară. Pentru aceasta luminează-mă pe mine cel întunecat cu răutatea ca cu credință să te slăvesc pe tine.

Irmosul:

Pe tine Maica lui Dumnezeu, și Fecioara cea neispitită de nuntă, pe tine ceea ce ai născut mai presus de minte prin cuvânt pe Dumnezeu cel adevărat; pe cea mai înaltă decât preacuratele puteri, cu doxologii fără de tăcere te slăvim.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.