TIPIC

2026-04-18 — sâmbătă

Sf. Cuv. Ioan, ucenicul Sfântului Cuv. Grigorie Decapolitul

Ap. Fapte 3, 11-16 · Ev. Ioan 3, 22-33

Apostolul — Fapte 3, 11-16

Faptele Apostolilor 3, 11-16

11Și ținându-se el de Petru și de Ioan, tot poporul, uimit, alerga la ei, în pridvorul numit al lui Solomon.

12Iar Petru, văzând aceasta, a răspuns către popor: Bărbați israeliți, de ce vă mirați de acest lucru, sau de ce stați cu ochii ațintiți la noi, ca și cum cu a noastră putere sau cucernicie l-am fi făcut pe acesta să umble?

13Dumnezeul lui Avraam și al lui Isaac și al lui Iacov, Dumnezeul părinților noștri a slăvit pe Fiul Său Iisus, pe Care voi L-ați predat și L-ați tăgăduit în fața lui Pilat, care găsise cu cale să-L elibereze.

14Dar voi v-ați lepădat de Cel sfânt și drept și ați cerut să vă dăruiască un bărbat ucigaș.

15Iar pe Începătorul vieții L-ați omorât, pe Care însă Dumnezeu L-a înviat din morți și ai Cărui martori suntem noi.

16Și prin credința în numele Lui, pe acesta pe care îl vedeți și îl cunoașteți, l-a întărit numele lui Iisus și credința cea întru El i-a dat lui întregirea aceasta a trupului, înaintea voastră, a tuturor.

Evanghelia — Ioan 3, 22-33

Ioan 3, 22-33

22După acestea a venit Iisus și ucenicii Lui în pământul Iudeii și stătea acolo și boteza.

23Și boteza și Ioan în Enom, aproape de Salim, că erau acolo ape multe și veneau și se botezau.

24Căci Ioan nu fusese încă aruncat în închisoare.

25Și s-a iscat o neînțelegere între ucenicii lui Ioan și un iudeu, asupra curățirii.

26Și au venit la Ioan și i-au zis: Rabi, Acela care era cu tine, dincolo de Iordan, și despre Care tu ai mărturisit, iată El botează și toți se duc la El.

27Ioan a răspuns și a zis: Nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din cer.

28Voi înșivă îmi sunteți martori că am zis: Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui.

29Cel ce are mireasă este mire, iar prietenul mirelui, care stă și ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul lui. Deci această bucurie a mea s-a împlinit.

30Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez.

31Cel ce vine de sus este deasupra tuturor; cel ce este de pe pământ pământesc este și de pe pământ grăiește. Cel ce vine din cer este deasupra tuturor.

32Și ce a văzut și a auzit, aceea mărturisește, dar mărturia Lui nu o primește nimeni.

33Cel ce a primit mărturia Lui a pecetluit că Dumnezeu este adevărat.

TipiconalSursa: Anuar liturgic și tipiconal 2026

Slujba din Minei s-a citit înainte, la Pavecerniță.

Vecernie (vineri seară), după ce s-a cântat «Rânduiala Ceasurilor Paștilor», începutul Vecerniei se face ca și în prima zi de Paști: Slavă Sfintei... stihurile Paștilor cu Hristos a înviat... și cădirea Sfintei Mese; Ectenia mare și îndată Doamne, strigat-am... (fără Stihurile: Pune, Doamne, strajă gurii mele...); se pun Stihirile pe 6, ale Învierii, glasul al 8-lea, Slavă..., a 7-a Stihiră a Învierii, asemenea: Pe Tine Te slăvim, Doamne..., Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu - a Învierii (Dogmatica), glasul al 8-lea: Împăratul cerurilor..., Vohod cu cădelnița. După: Înțelepciune, drepți! se cântă: Lumină lină..., Prochimenul, glasul al 8-lea: Dat-ai moștenire celor ce se tem de Tine, Doamne. Stihurile: 1. De la marginile pământului, către Tine am strigat; 2. Acoperi-mă-voi cu acoperământul aripilor Tale; 3. Așa voi cânta numelui Tău în veacul veacului. Și iarăși cântăreții din strana dreaptă: Dat-ai moștenire... Iar cei din stânga continuă: Celor ce se tem de Tine, Doamne. Apoi Ectenia: Să zicem toți... Rugăciunea: Învrednicește-ne, Doamne... Ectenia: Să plinim rugăciunea... La Stihoavnă, se pune Stihira Învierii, glasul al 8-lea: Suitu-Te-ai pe Cruce, Iisuse... Apoi Stihirile Paștilor, cu Stihurile lor, Hristos a înviat... (de trei ori) și Otpustul, precum s-a arătat la Vecernia din Duminica Paștilor.

În mănăstiri și la catedrale, seara, în loc de Pavecerniță, se cântă din nou «Rânduiala Ceasurilor Paștilor», precum s-a arătat mai înainte, punându-se, înainte de Otpust, și rugăciunea: Binecuvântat ești, Stăpâne Atotțiitorule, Care ai luminat ziua... (scrisă în Ceaslov la sfârșitul Vecerniei).

La Utrenie (sâmbătă dimineață), slujba se pune toată neschimbată, precum se arată în Penticostar, la Utrenie.

La Laude, se cântă 4 Stihiri ale Învierii, glas 8, apoi Stihirile Paștilor se pun cu Stihurile lor, Hristos a înviat... (de trei ori). Și celelalte, după cum s-a arătat la Utrenia din noaptea Paștilor.

La Liturghie, începutul și Antifoanele Paștilor cu toată rânduiala din Duminica Paștilor. Apostolul și Evanghelia: ale zilei de sâmbătă din Săptămâna Luminată.

Să se știe: Pentru rânduiala Artosului, cum se obișnuiește a se face la mănăstiri, în sâmbăta Săptămânii Luminate, a se vedea «Rânduiala de Tipic», tipărită la sfârșitul Penticostarului. Vezi, de asemenea, în noile ediții ale Molitfelnicului, Rugăciunea la sfărâmarea Artosului.

Anuar liturgic și tipiconal 2026Pag. 245–246

Mineiul: 18 aprilieSursa: Mineiul pe aprilie, 1929 · text: Episcop Petru Pruteanu (slujbe.teologie.net)

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihurile, glasul al 6-lea.

Podobie: Toată nădejdea punându-și...

Ocârmuindu-te cu frica lui Dumnezeu, Cuvioase, te-ai abătut de către pornirile trupului, și de tirania cea amară a patimilor, și pe Dumnezeu L-ai veselit, înfrumusețându-ți inima cu podoabele bunătăților, și acum te-ai sălășluit, unde sunt cetele cuvioșilor, aflându-ți odihnă întocmai poftei tale Părinte unde fiind, nu lipsi a-ți aduce aminte de noi, care cu credință săvârșim pomenirea ta, Ioane Cuvioase.

Căutat-ai pe Dumnezeu cu inimă neîndoită, întraripându-te cu cântări sfințite, și pururea dându-te cu totul plecărilor către Dânsul, de Dumnezeu insuflate. Iar către aceasta ai avut îndemnător și pornitor, pe cel și cu numirea Grigorie, care a strălucit întru minuni, cu ale căruia luminări luminându-te, fără vătămare ai trecut viforul trupului acestuia smerit, Fericite.

Cu cuvioșie ai viețuit nefiind cuprins de grijile vieții, împodobindu-te cu lucrările cele mai bune Cuvioase. Că foc purtând în inima ta, ai răbdat în liniște fiind dat la priveghere și la stări de toată noaptea, curățindu-te cu dinadinsul și arătându-te cu chip dumnezeiesc. Pentru aceea după osteneală ai câștigat îndulcirea cea fără osteneală, cerând dumnezeiasca veselie, celor ce te cinstesc pe tine.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Neîntinată, nespurcată, Maica lui Dumnezeu, Preasfântă pruncă pururea Fecioară, Născătoare de Dumnezeu Stăpână, cum te voi lăuda pe tine lăcașul lui Dumnezeu, eu cela ce sunt spurcat la suflet și la cuget, și cum voi povesti mărirea minunilor tale? Darul și mila care le verși pentru mine totdeauna? Ci cu frică cad înaintea ta, și cu smerenie strig ție: Bucură-te! Bucură-te mângâierea credincioșilor celor ce se roagă ție.

A Crucii, a Născătoarei:

Cea Preacurată și fără prihană, văzând patima cea de bunăvoie a nepătimitorului, ca o Maică se tânguia, și striga: O ce vedere înfricoșată! Cum Cel ce a zidit toate cele văzute și nevăzute, Domnul slavei, Împăratul cel mai-nainte de veci, fără dreptate S-a osândit acum, și împreună cu tâlharii se socotește; munți și văi, picați acum pentru mine lacrimi amare, și mă plângeți pe mine, ceea ce am născut pe Ziditorul, și am rămas singură.

LA UTRENIE

CANONUL Sfântului

Cântarea a 1-a, glasul al 8-lea:

Irmos: Pe Faraon cel ce se purta...

Învăluindu-mă totdeauna cu întreitele valuri ale patimilor, și acum fiind înconjurat de valurile gândurilor, prin rugăciunile tale fericite Ioane, îndreptează-mă către limanul nepătimirii, și către liniștea mântuirii, Cuvioase.

Cu alegerea voirii mutându-te către Cer, cu adevărat ca un înger ai viețuit pe pământ, Părinte Cuvioase, omorându-ți cugetul cu înfrânarea trupului prin care te-ai arătat lăcaș lui Dumnezeu, dumnezeiescule Ioane.

Slavă...

Având ascultare bine plecată și smerenie, le-ai avut acestea ca niște aripi de aur, prin care ai zburat de la smintelile cele lumești către Dumnezeu, pe care L-ai căutat, Cel ce te-a mântuit prin furtuna vieții, Părinte.

Și acum..., a Născătoarei:

Cuvântul Cel Unul-Născut care este împreună cu Tatăl și cu Duhul împreună veșnic ca un om S-a arătat pe pământ, Născătoare de Dumnezeu Marie, și pe toată lumea o a mântuit, care Îi înalță Lui laudă.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Cel ce ai întărit.

Prin trezvirea cugetului, nălucindu-ți-se frumusețile cerurilor, nicicum nu te-ai înfipt întru grijile cele lumești, și ușurându-te cu aripile neaverii, Părinte, cu totul te-ai făcut înălțat.

Dorind de liniștea păstorului Grigorie celui iubitor de liniște, Ioane de trei ori fericite, cu osârdie, ai părăsit tulburările lui și prin rugăciuni neîncetat ai împodobit dumnezeiasca liniște.

Slavă...

Cu liniștea cugetelor încetând tulburarea, fără tulburare ți-ai trecut viața, ocârmuindu-te de Darul Duhului, viețuind cu cuviință, înțelepte Ioane de Dumnezeu insuflare.

Și acum..., a Născătoarei:

Ușa cea neumblată a Împăratului tuturor veacurilor, cea către noi luminătoare, tu te-ai arătat cu adevărat, prin care însuși a trecut lăsându-te iarăși pecetluită, ceea ce ești Preacurată.

Irmosul:

Cela ce ai întărit dintru început cerurile întru pricepere, și pământul pe ape l-ai întemeiat, pe piatra poruncilor Tale Hristoase mă întărește, că nu este sfânt afară de Tine, Unule Iubitorule de oameni.

Sedealna, glasul 1.

Podobie: Mormântul tău...

Ca cel ce ai îngropat pândirile cele viclene ale dracilor, cu multă nevoință și cu rugăciuni, zăcând mort în mormânt ai rămas netopit, Părinte. Pentru aceea bucurându-ne întru veselia inimii, prăznuim sfântă pomenirea ta, slăvind pe Hristos.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Mulțimea credincioșilor se veselește, Născătoare de Dumnezeu, chemând totdeauna numele tău, și cu dragoste mărindu-ți înălțările, că tu ești laudă și ajutătoare, și apărătoare nerușinată, tuturor celor ce cu credință te cinstesc pe tine Fecioară.

A Crucii, a Născătoarei:

Mielușeaua cea Preacurată văzând pe Mielușelul său mort, întins pe Cruce, striga: Fiul meu cel împreună fără început cu Tatăl și cu Duhul, ce este această negrăită a Ta rânduială? Prin care ai mântuit Înțelepte zidirea preacuratelor Tale mâini.

Cântarea a 4-a:

Irmos: Tu ești tăria mea Doamne...

Piatră răbdării te-ai arătat Fericite, lovindu-te totdeauna de valurile cele potrivnice, și nemișcându-te nicicum din socoteala bunei credințe. Pentru aceasta Stăpânul ca pe o piatră de mult preț te-a pus în comorile cele veșnice.

Pe tine te-a primit Părintele îndurărilor, ca pe cel ce L-ai iubit pe El curat, și ai privegheat întru poruncile Lui, și făcându-te întocmai numărat cu fiii Darului, te-ai învrednicit slavei celei veșnice, Ioane de Dumnezeu cugetătorule.

Slavă...

Suindu-te pe scara bunătăților, cu adevărat ai văzut slava lui Dumnezeu cea necuprinsă cu mintea, și luminându-ți-se cugetul și inima cu dumnezeiasca strălucire a Duhului, te-ai arătat cu totul luminat ca soarele, luminând pe mulți în viața ta, Părinte.

Și acum..., a Născătoarei:

Singură tu Maica lui Dumnezeu ai fost pricină adevărată mântuirii noastre, ca ceea ce ai împrumutat trup Făcătorului și Ziditorului din preacuratele tale sângiuri, prin care s-au sfărâmat porțile morții, și s-a dăruit oamenilor viața.

Cântarea a 5-a:

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat.

Ca pe un miel fără de răutate hrănit la verdeața sihăstriei, te-a primit pe tine Păstorul cel mare, în curțile cele veșnice, Ioane fericite, și te-ai arătat în numărul oilor celor dea-dreapta, Cuvioase Părinte.

Tare ai răbdat Părinte greutatea și zăduful zilei, bine lucrând via faptelor celor dumnezeiești; pentru aceea ți-ai luat plata cea cuvioasă la apusul adormirii tale din viață.

Slavă...

Pe temeiul poruncilor ai zidit Părinte turn înalt, prin care ai și zburat către însăși bunătatea cea desăvârșită, și pe cât se poate văzând pe Cel ce este cu adevărat Iubitor de suflete, din tot sufletul ai mers după Dânsul.

Și acum..., a Născătoarei:

Fiind omorât de boldul călcării de poruncă, și zăcând jos, ridică-mă Fecioară, ceea ce ai născut Viața cea nemuritoare, pe Mântuitorul lumii și Izbăvitorul și Împăratul, și mă îndreptează Preacurată către lumină.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Curățește-mă Mântuitorule...

Cu picăturile lacrimilor tale ai uscat noianul patimilor, și toată puterea cea fără tărie a vrăjmașului celui înțelegător o ai înecat Fericite, întărindu-te pe tine Hristos.

Hristos, Împăratul cel nemuritor, ca pe niște aur lămurit ispitit cu focul sihăstriei te-a pus pe tine în vistieriile vieții veșnice cele nemuritoare, pururea pomenite, Părinte.

Slavă...

Ca o grădină peste tot bine înflorită și roditoare te-ai arătat cu adevărat, adăpându-te bine cu curgerile lacrimilor, și ai adus Ziditorului roadă cu miros de mir, Cuvioase Ioane.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu bună credință să lăudăm pe Maria cea Preacurată, pe lăcașul lui Dumnezeu cel cu adevărat cinstit și dumnezeiesc, primind pe Cel neîncăput și necuprins.

Irmosul:

Curățește-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, și mă ridică dintru adâncul răutăților rogu-mă; căci către Tine am strigat, și mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.

CONDAC, glasul al 4-lea.

Podobie: Cel ce te-ai înălțat.

Împodobindu-ți viața cu înfrânarea și omorându-ți trupul, ai biruit asuprelile vrăjmașilor, preafericite Părinte, și ca un vrednic ai ajuns către viața cea fără întristare și veșnică, Căruia roagă-te Ioane, să ne mântuim noi.

SINAXAR

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Ioan ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul.

Stih: Ioane ca un alt Ioan fiind săltând.

Nu în pântecele maicii, ci în Eden fiind.

În a optsprezecea zi s-a mutat,

Din viață Ioan cel lăudat.

Acest dintru sfinți Părintele nostru Ioan, din crudă vârstă urând lumea și iubind pe Hristos, s-a dus către marele Grigorie Decapolitul, și făcându-se de către acela monah, era de aceea împreună cu el nevoindu-se întru toate și slujind lui Dumnezeu. Și așa de vestit s-a făcut întru ascultare, și plecat întru supunere, și prea gata spre slujbă încât și Marele Grigorie se bucură de el, și slăvea pe Dumnezeu. După săvârșirea Sfântului Grigorie apoi s-a mutat la loc străin și necunoscut pentru Domnul cel ce s-a înstrăinat, și pe pământ străin s-a născut și acolo se nevoia. De aici mergând la sfintele locuri, s-a mutat la Lavra Sfântului Hariton, și s-a dat pe sine spre mai multe nevoințe de fapte bune și așa cu pace s-a odihnit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Sava Gotul.

Stih: Sava apa dulceții cea stricăcioasă a fost trecând,

Ca să bea apa dulceții cea nestricăcioasă dorind.

Acesta era pe vremile lui Valentinian cel mare și Valent împărații avându-și petrecerea în Gotia, întru care s-a născut. Deci prunc fiind încă a ales credința în Hristos și din cele jertfite idolilor nu numai el nu se atingea, ci și pe cei ce voiau să guste îi oprea, credința lui Hristos punându-le înainte; și multora s-a făcut pricină de mântuire. Pentru care ridicându-se asupra lui slujitorii idolilor, l-au izgonit din cetate, iar după câtăva vreme, făcând cercetare printre creștini, mergând Sfântul Sava și vestindu-se pe sine, iarăși clevetindu-l l-au izgonit. Apoi mai în urmă mergând acolo Atanarih, fu prins, și legându-l și bătându-l și pe roată întinzându-l, l-a spânzurat de grinda casei. Și neplecându-se a gusta din cele jertfite idolilor, l-a adus la râul Museu, și legând peste grumazii lui un lemn, l-a înecat, având vârsta de treizeci și opt de ani, și așa a luat cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Părintelui nostru Cosma Episcopul Calcedonului.

Stih: Zdrobindu-ți săgețile și mutându-te din viața de aici,

Afară de săgeți s-a aflat Cosma după cum se zice.

Sfântul Cosma Arhiereul și mărturisitorul lui Hristos, a fost din cetatea lui Constantin. Și din copilărie pe Hristos iubindu-l, a lăsat lumea aceasta deșartă, și în cinul monahicesc s-a tuns. Și cu postirea și cu celelalte fapte bune pe sine-și curățindu-se s-a făcut lăcaș al Sfântului Duh, și a fost pus Episcop în Calcedon, în vremea răucredincioșilor luptători de icoane; și multe nevoințe a arătat, ajutând dreptei credințe. Și silit fiind de împărații eretici, ca să se lepede de închinarea sfintelor icoane, nu i-a ascultat pe dânșii. Pentru aceea izgonire a suferit și multe ispite a răbdat. Și iarăși chemat fiind, și silindu-l ca să se împreuneze cu eresul acelora, n-a vrut să-i asculte. Deci întru scârbe fără de număr a fost aruncat și împreună cu Cuviosul Auxentie se nevoia. Și ispitindu-se și chinuindu-se de cei rău-credincioși și ticăloși luptători de icoane, s-a săvârșit și către Domnul s-a dus.

Tot în această zi, pomenirea Preacuvioasei maicii noastre Atanasia.

Stih: Creștetului Atanasiei sunt aducând,

Nepieritoare cunună prin cuvânt.

Această fericită, cu numirea nemuririi, s-a născut de părinți drept credincioși în oarecare ostrov Egena. Învățând apoi Psaltirea, și toată slujba bisericească, s-a dat pe sine lui Dumnezeu; iar părinții ei nevrând ea o au însoțit cu bărbat; însă după șaisprezece zile de însoțire, năvălind barbarii, au tăiat și pe bărbatul său cu sabia. Deci Sfânta iarăși înnoindu-și cugetul său cel dintâi se nevoia cum ar putea scăpa de părinți, ca să nu vină la a doua însoțire; și în acestea zăbovindu-și ea cugetul, a sosit poruncă împărătească, ca toate femeile de acolo cele întru văduvie să se însoțească cu păgânii, pentru care iarăși fără voia ei, a venit la a doua însoțire. Însă și de mântuirea sa pururea îngrijindu-se, se zăbovea întru rugăciuni, împrăștiindu-și bogăția sa la săraci; iar după câtăva vreme a plecat pe bărbatul său să se facă monah, deși era barbar. Care și în câtăva vreme cu cuvioșie fiind împodobit s-a mutat către Domnul; și de atunci câștigând ea slobozenie, și-a împărțit toată averea, și luând cu sine și alte femei, s-a dus la o sihăstrie unde făcându-se călugăriță, foarte se nevoia împreună cu acelea; căci brânză și pește niciodată nu mânca decât la Sfintele Paști, și în cele douăsprezece zile, și întru acelea numai gustând. Hrana ei era numai puțină pâine și apă după al nouălea ceas, dar și acestea cu înfrânare. În cele trei posturi de peste an, numai cu singure verdețurile se hrănea și acestea după două zile. Apoi după patru ani s-a rânduit să fie stareță Schitului și de atunci a ales să fie ea cea mai mică decât toate călugărițele; încât nici se recunoștea că este stareță. Când dormea nu pe așternut, ci pe o piatră, înadins spre aceasta gătită culcându-se, se împărtășea de puțin somn. Iar după trecerea a patru ani îmboldită fiind de dorul liniștii, ieșind de acolo împreună cu cele ce merseseră la sihăstrie, având spre aceasta împreună lucrător, pe un oarecare Matei, bărbat îmbunătățit, s-a dus la loc liniștit; unde din-destul secerând rodurile liniștii, arătatul Matei dându-le lor cele spre trebuința trupească din lucrul mâinilor lor, s-a dus la Vizantia pentru oarecare trebuințe și neapărată nevoie, iarăși împreună lucrător având, pe un oarecare preot Ignatie Famenul împodobit cu tot felul de bunătăți; pentru că pomenitul mai sus monah Matei strălucit fiind cu minunile și cu semnele în locul cel de liniște, se mutase către Domnul. Deci acolo în Vizantia închizându-se într-o sihăstrie, a rămas acolo ca la șapte ani, necăjindu-se pururea și îngrijindu-se pentru sihăstria sa, pentru care și vedenie arătându-se ei, îndată s-a sculat de acolo și s-a dus la sihăstria sa; și sărutând surorile, se bucură împreună cu ele și cu Presbiterul, în puține câteva zile sfătuindu-le și învățându-le, cele spre câștigarea dumnezeieștilor bunătăți, și spre plinirea poruncilor lui Dumnezeu. Iar mai înainte cu douăsprezece zile cunoscând mutarea sa către Dumnezeu, și vestindu-o surorilor călugărițe, mulțumea adică Domnului, iar pe ele adunându-le a rânduit pe ceea ce era să fie în locul ei stareță celorlalte; și în ziua de pe urmă când era să fie mutarea ei către Domnul, stăruind ea la cântarea Psaltirii împreună cu surorile, și ajungând la sfârșitul ei, partea ce a rămas o a lăsat surorilor, și făcând pentru ele rugăciune și-a dat duhul la Dumnezeu. Iar îndrăciți și bolnavi nu puțini s-au vindecat în vremea îngropării sale și după îngroparea sa, și orbi au câștigat vedere. A spus încă mai înainte surorilor, că ceea ce era să câștige va câștiga în ziua a patruzecea; drept aceea au și văzut două din surorile călugărițe, un lucru înfricoșat și străin: Doi bărbați străluciți ca fulgerul stând în preajma Sfintei afară de sfintele uși ale Altarului, țineau în mâini porfiră împărătească de aur, și pietre scumpe, și de mărgăritar și o îmbrăcau pe ea. Deci aducându-și aminte de cuvântul Sfintei cel mai înainte văzător, și văzând săvârșirea prin acea vedenie, a mulțumit lui Dumnezeu, care cu așa chip preamărește pe cei ce-l iubesc pe el.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Ioan cel din Ianina, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul o mie cinci sute douăzeci și șapte, de foc și de sabie s-a săvârșit.

Stih: Ioan în mijlocul cuptorului fiind aruncat,

Cântări de mulțumire lui Hristos a cântat.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Ioan Culică, care a suferit în anul o mie cinci sute șaizeci și patru când s-a săvârșit.

Stih: Dară pe Culică cum îl voi da tăcerii,

Care a murit în cătușe pentru Domnul slavei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos: Din Iudeea venind tinerii...

Având în cuget venirea cea de a doua a lui Hristos, ai lepădat somnul lenevirii de la ochii sufletului, înțelepte, și prin priveghere strigai: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Din pruncie ai ales partea cea bună Părinte înțelepte, a sluji Domnului, și a săvârși întru frică dreptățile Lui, strigând: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Slavă...

Depărtându-te de legăturile trupului, ai purtat grijă de suflet, slujind Domnului cu cuget curat Ioane, și pururea strigând: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Și acum..., a Născătoarei:

Doamnă a lumii ceea ce ne-ai născut nouă pe Domnul întrupat, mântuiește sufletul meu cel stăpânit de multe păcate fără de cale, ca să te fericesc, binecuvântată Preacurată.

Cântarea a 8-a:

Irmos: De șapte ori cuptorul.

Cu bună cuviință moștenind, ca pe un cojoc, darul păstorului tău celui mărit, Părinte Ioane, cu acela ai rupt noianul desfătărilor, și scăpând neînecat, te-ai arătat împreună cetățean cu îngerii, cu care strigi: Tineri binecuvântați, preoți lăudați, noroade preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Cu bună credință asemănându-te Domnului Celui Preabun, care a sărăcit pentru noi, Părinte Ioane, căci ai avut neavere întocmai cu păsările și ai câștigat avuția bunătăților celor veșnice, cântând: Tineri binecuvântați, preoți lăudați, noroade preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Darul Duhului cel curat sălășluind în sufletul tău, ți-a zidit inima ta curată, și Duh drept a înnoit în cele din lăuntrul tău. Pentru aceea și viețuind cu viețuire curată Ioane, strigai: Tineri binecuvântați, preoți lăudați, noroade preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Și acum..., a Născătoarei:

Fiind sfințită cu Duhul, Născătoare de Dumnezeu Preacurată, cu adevărat ai primit în pântece pe Fiul cel fără început și veșnic, Care S-a întrupat dintru tine, spre facerea de bine a celor ce cu credință strigă: Tineri binecuvântați, preoți lăudați, noroade preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

De șapte ori cuptorul muncitorul haldeilor l-a ars nebunește pentru cinstitorii de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceștia cu putere mai bună mântuiți, Făcătorului și Mântuitorului a strigat: Tineri binecuvântați, preoți lăudați-L, noroade preaînălțați-L întru toți vecii.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Spăimântatu-s-a Cerul...

Cu plugul rugăciunilor ogorând brazdele sufletului tău Ioane, ai aruncat într-însul semințele bunătăților cele de bună credință și purtătoare de viață. Pentru aceea ai secerat spic înmulțit al tămăduirilor celor cuvioase lui Dumnezeu, prin care hrănești pe cei ce te laudă, purtătorule de Dumnezeu.

Sihăstrește săvârșind călătoria, și credința păzindu-o, Fericite, fiind plin de vârstă duhovnicească, cu adevărat ai primit de la Hristos cununa dreptății, cugetătorule de Dumnezeu, și acum te odihnești în corturi prealuminate împreună cu drepții, pururea pomenite.

Slavă...

Ca întru o căruță de bunătăți cu patru cai te-ai pus, Preafericite, și ca alt Ilie te-ai înălțat către Cer, Părinte înțelepte, și locuiești cu cuvioșii, lăsându-ți pe pământ trupul cel mult-pătimitor vistierie de tămăduiri, celor ce te cinstesc și dracilor gonitor.

Și acum..., a Născătoarei:

Fiind lepădați din petrecerea cea cerească, și căzuți cu ticăloșie la moarte, iarăși ne-ai chemat Preacurată, făcându-te Maică Mântuitorului, și ne-ai învrednicit a ne întoarce înapoi la moștenirea cea dintâi. Pentru aceasta Maică a lui Dumnezeu, neîncetat te slăvim.

Irmosul:

Spăimântatu-s-a de aceasta Cerul, și marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupește, și pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngerești și omenești te slăvim.

LUMINÂNDA și STIHOAVNA Praznicului.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.


Versiunea: 0.4.4 · 377c326 / 06.10.2026 - 11:46