TIPIC

2026-04-22 — miercuri

Sf. Ier. Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei

Ap. Fapte 4, 13-22 · Ev. Ioan 5, 17-24 · glas 1

Apostolul — Fapte 4, 13-22

Faptele Apostolilor 4, 13-22

13Și văzând ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și știind că sunt oameni fără carte și simpli, se mirau, și îi cunoșteau că fuseseră împreună cu Iisus;

14Și văzând pe omul cel tămăduit, stând cu ei, n-aveau nimic de zis împotrivă,

15Dar poruncindu-le să iasă afară din sinedriu, vorbeau între ei,

16Zicând: ce vom face acestor oameni? Căci este învederat tuturor celor ce locuiesc în Ierusalim că prin ei s-a făcut o minune cunoscută și nu putem să tăgăduim.

17Dar ca aceasta să nu se răspândească mai mult în popor, să le poruncim cu amenințare să nu mai vorbească, în numele acesta, nici unui om.

18Și chemându-i, le-au poruncit ca nicidecum să nu mai grăiască, nici să mai învețe în numele lui Iisus.

19Iar Petru și Ioan, răspunzând, au zis către ei: Judecați dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu.

20Căci noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut și am auzit.

21Dar ei, amenințându-i din nou, le-au dat drumul, negăsind nici un chip cum să-i pedepsească, din cauza poporului, fiindcă toți slăveau pe Dumnezeu, pentru ceea ce se făcuse.

22Căci omul cu care se făcuse această minune a vindecării avea mai mult ca patruzeci de ani.

Evanghelia — Ioan 5, 17-24

Ioan 5, 17-24

17Dar Iisus le-a răspuns: Tatăl Meu până acum lucrează; și Eu lucrez.

18Deci pentru aceasta căutau mai mult iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci și pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu.

19A răspuns Iisus și le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce face Acela, acestea le face și Fiul întocmai.

20Că Tatăl iubește pe Fiul și-I arată toate câte face El și lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui, ca voi să vă mirați.

21Căci, după cum Tatăl scoală pe cei morți și le dă viață, tot așa și Fiul dă viață celor ce voiește.

22Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului.

23Ca toți să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinstește pe Fiul nu cinstește pe Tatăl care L-a trimis.

24Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viață.

TipiconalSursa: Anuar liturgic și tipiconal 2026

La Vecernie (marți seara), după Psalmul de seară cel obișnuit, Catisma de rând. La: Doamne strigat-am..., Stihirile pe 6: 3 din Penticostar, glas 1, și 3 din Minei, Slavă..., Și acum..., a Praznicului, din Penticostar, glas 4: Venit-ai, Doamne, cu strălucirea... Stihoavna toată din Penticostar. Troparul Sfântului, glas 2: Cunoscut fiind din scutece..., Slavă..., Și acum..., al Praznicului, Ectenia și Apolisul: Cel ce prin ușile încuiate...

La Pavecernița mică citim și Canonul din 26 aprilie și 3 Stihiri de la Vecernie.

La Utrenie (miercuri dimineața), după cei șase Psalmi, Troparul Praznicului (de două ori), Slavă..., al Sfântului, Și acum..., al Praznicului, După cele două Catismă, Sedelnele din Penticostar. Învierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50. Canoanele pe 12: al Praznicului, cu Irmosul, pe 8, și al Sfântului, pe 4. După Cântarea a 3-a, Condacul și Sedealna de la Minei, Slavă..., Și acum... Ipacoi al Praznicului. După Cântarea a 6-a, Condacul și Icosul Praznicului, apoi Sinaxarul de la Minei. La Cântarea a 9-a, se cântă: Ceea ce ești mai cinstită... După Cântarea a 9-a, Luminânda Praznicului, glas 3, Slavă..., Și acum..., alta a Praznicului, asemenea: Astăzi primăvara... (cele din Duminica Tomei).

La Laude, se pun Stihirile Praznicului, pe 4, din Penticostar, glas 1, Slavă..., Și acum..., a Praznicului, glas 8: Fiind ușile încuiate... Doxologia zilelor de rând și Ectenia cererilor. Stihoavna toată din Penticostar. După: Bine este a ne mărturisi... Troparul Sfântului, Slavă..., Și acum..., al Praznicului. Ectenia întreită și Otpustul mare.

La Liturghie, la Fericiri, se pune din Cântările a 5-a și a 6-a ale Duminicii Tomei, pe 8. Apostolul și Evanghelia: 1. de rând pentru astăzi (miercuri în săptămâna a doua după Paști); 2. de rând pentru mâine (joi în săptămâna a doua după Paști); 3. ale Sfântului. Chinonic: Laudă, Ierusalime, pe Domnul...

La masă se face dezlegare la pește, untdelemn și vin.

Anuar liturgic și tipiconal 2026Pag. 254–255

Mineiul: 22 aprilieSursa: Mineiul pe aprilie, 1929 · text: Episcop Petru Pruteanu (slujbe.teologie.net)

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile, glasul 1.

Podobie: Ceea ce ești bucuria...

Învățător preasfințit al Cuvântului făcându-te Părinte, și cu lumina Duhului strălucind întru buna credință, de trei ori fericite Teodore, ne dai daruri de tămăduiri nouă, celor ce venim la această sfântă pomenire a ta, și pe tine te cinstim.

Cu puterea lui Hristos luminându-te de razele cele cerești, dai tămăduiri celor ce cer de la tine cu credință, și săvârșesc pomenirea ta, cu bună cuviință, de Dumnezeu fericite făcătorule de minuni, vrednicule de laudă, Părinte Teodore.

Prin lucrarea poruncilor lui Hristos te-ai arătat lucrător viei, purtătorule de Dumnezeu; pentru aceasta primind dinarul cel de taină al împărăției celei de sus, te rogi neîncetat pentru noi, care te cinstim pe tine Teodore.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

De Dumnezeu fericită Fecioară, dăruită de Dumnezeu, părtinitoarea cea tare a păcătoșilor, sprijineala cea puternică și tare a celor din nevoi, Născătoare de Dumnezeu Fecioară scăparea tuturor credincioșilor cea lăudată.

A Crucii, a Născătoarei:

Văzându-Te pe Cruce spânzurat pe Tine Hristoase, Fecioara cea Preacurată, care fără sămânță Te-a născut, tânguindu-se striga: Fiule și Dumnezeule! Ce este această nespusă a Ta rânduială Cuvinte? Prin care ai mântuit pe oameni din blestem.

Tropar, glasul al 2-lea.

Cunoscut fiind din scutece sfințit, și arătându-te plin de daruri, ai luminat lumea cu minunile, și mulțimile dracilor ai gonit, lucrătorule de sfințenie Teodore. Pentru aceasta roagă-te Domnului pentru noi.

LA UTRENIE

CANONUL

Facere a lui Iosif.

Cântarea a 1-a, glasul al 4-lea:

Irmos: Celui ce a povățuit...

Soarele cel înțelegător pe tine înțelepte te-a arătat stea de Dumnezeu luminată spre întărirea Bisericii, care trimiți totdeauna razele minunilor, și risipești negura patimilor.

Din pântecele maicii tale Cuvioase, sfințindu-te făcătorul, ca și pe Ieremia odinioară, te-a făcut vas de bună trebuința Duhului, care gonești duhurile cele viclene, Părinte Teodore.

Slavă...

Cunoscând Hristos mai-nainte inima ta Teodore, ungându-te cu ungere proorocească, ca pe Samuil odinioară, te-a arătat Prooroc, de vedeai prin Dumnezeiescul Duh cele de departe, ca și cum ar fi de față.

Și acum..., a Născătoarei:

Strugurul cel nelucrat a înflorit din pântecele tău Maică Fecioară, izvorând dulceață de iertăciune și de veselie tuturor, celor ce și-au ieșit din minți de beția răutăților, Preacurată.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Cel ce întărește tunetul...

Cât este de minunată viața ta cugetătorule de Dumnezeu, cât îți sunt de înfricoșate minunile, cât îți este de înaltă unirea către Dumnezeu, și plecarea și suirea cea neabătută, Cuvioase Teodore.

Pornirea patimilor o ai oprit cu adaosul ostenelilor, și pândirile cele viclene ale dracilor le-ai surpat cu puterea Preasfântului Duh, preafericite Teodore.

Slavă...

Din pântece fiind dat Domnului, te-ai făcut vas de cinste și preacurat, înțelepte, înălțând mireasmă de miros dumnezeiesc al Duhului, Celui ce S-a sălășluit întru tine.

Și acum..., a Născătoarei:

Legile firii se înnoiesc întru tine Fecioară, că mai presus de cuvânt ai născut pe Stăpânul, pe care roagă-L neîncetat să mântuiască sufletele noastre.

Irmosul:

Cela ce întărești tunetul, și zidești Duhul, întărește-mă Doamne, ca să Te laud pe Tine adevărat, și să fac voia Ta; că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

Sedealna, glasul al 4-lea.

Podobie: Cel ce te-ai înălțat...

Nevoindu-te bine Ierarhe, ai primit puterea de la Domnul împotriva duhurilor celor viclene, a tămădui neputințele, și a vindeca tot felul de boli ale tuturor celor ce aleargă totdeauna cu credință la cinstitul tău sicriu, căruia închinându-ne pururea, te lăudăm Teodore.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Mulțimea cugetelor mele celor necurate, și patimile gândurilor celor necuvioase, și viclenirile și pândirile lor, cine va putea să le spună deplin? Fecioară Preacurată, Născătoare de Dumnezeu Marie, mântuiește-mă de toate acestea, ca după cuviință, cu credință să te slăvesc pe tine Curată.

A Crucii, a Născătoarei:

Maica Ta ceea ce nu știe de mire, Hristoase, dacă Te-a văzut pe tine ridicat pe Cruce, ca o Maică tânguindu-se striga: Ce minune nouă străină și preamărită este aceasta? Cum Te-a răstignit pe Cruce adunarea cea fărădelege pe Tine viața tuturor, Lumina mea cea preadulce.

Cântarea a 4-a:

Irmos: Auzit-am Dumnezeule slăvită...

Râu arătat ești plin de ape dumnezeiești, și de darurile Duhului, care adăpi toată Biserica, Părinte Teodore.

Cu coardele ostenelilor tale Preafericite, ai sugrumat pe vrăjmașul, și prin sabia rugăciunilor tale ai pierdut oștile cele viclene, Teodore.

Slavă...

Tu te-ai arătat cu adevărat păstor turmei tale, iar nu năimit, că urmând lui Hristos, ți-ai jertfit sufletul; bine apărându-o, Înțelepte.

Și acum..., a Născătoarei:

Din toate neamurile tu te-ai arătat fericită, căci ai născut pe Hristos, Care face fericiți pe cei ce slujesc Lui, Maică Fecioară Stăpână Preacurată.

Cântarea a, 5-a:

Irmos: Să-mi răsari mie Doamne...

Lumina cea mai presus de vreme te-a arătat pe tine făclie neadormită, și sfeșnic nestins, celor ce erau cuprinși de întunericul patimilor și de negura păcatelor celor multe, Teodore.

Bine ai avut pe Mucenicul Gheorghe, învățându-te de copil mic, și întru toate asemănându-te sârguinței lui, și dragostei către Domnul, Cuvioase Părinte.

Slavă...

Toate puterile îngerești se spăimântează de Darul minunilor tale, Părinte Teodore, și oamenii cu credință luând din darul tău, cu adevărat se sfințesc la trupuri și la suflete.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu picăturile milei tale adapă-mi cugetul meu, cel ce se topește de văpaia păcatului, și aprinde-mi sfeșnicul inimii mele cel stins, ceea ce ești ușa Luminii, Preacurată.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Cuprinzându-mă de viforul...

De grija celor de pe pământ te-ai lepădat, și toată dragostea ți-ai pornit către Stăpânul, îndulcindu-te de frumusețile Lui, și de strălucirile care izvorăsc de acolo, Părinte.

Trudindu-te de frig, ai topit gerul păcatului, când stai în mijlocul închisorii și primind lovirile vântului, sufereai, încălzindu-te cu darul cel dumnezeiesc Părinte.

Slavă...

Ca finicul ai înflorit în livada curților Ziditorului tău, adăpându-te cu picăturile lacrimilor tale, Părinte, și ai adus roduri dumnezeiești cu multă roadă, a bunătăților tale Teodore.

Și acum..., a Născătoarei:

Întreitele valuri ale patimilor mă tulbură, adâncimea deznădăjduirii îmi înfiorează inima. Fecioară ceea ce ai născut pe ocârmuitorul și Mântuitorul Hristos, izbăvește-mă rogu-mă, și mă mântuiește.

Irmosul:

Viforul gândurilor apucându-mă, întru adâncul greșelilor celor nemăsurate mă trage. Ci Tu, Ocârmuitorule bune, mai-nainte apucând cârmuiește-mă ca pe Proorocul, și mă mântuiește.

CONDAC, glasul al 3-lea.

Podobie: Fecioară astăzi...

Ca pe unul ce prin faptele cele bune te-ai suit ca pe o căruță de foc, purtătorule de Dumnezeu, ai alergat către lăcașurile cele cerești, și ca un înger viețuind, împreună cu oamenii ca un om, dănțuiești împreună cu îngerii. Pentru aceasta te-ai și arătat lăcaș dumnezeiesc al minunilor, Preacuvioase Teodore.

SINAXAR

În această lună, în ziua a douăzeci și doua, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Teodor Sicheotul episcopul Anastasiupolei.

Stih: Și lui Teodor și trupului lui Teodor celui adormit,

Darul facerii de minuni de la Dumnezeu s-a dăruit.

În a douăzeci și doua zi pe Sicheotul,

L-a ascuns mormântul.

Acesta a fost din țara Galaților, din satul ce se cheamă Sicheot, născut fiind în vremile lui Iustinian cel bătrân, care se vedea a nu fi de naștere lăudat, fiindu-i nașterea pe ascuns. De vreme ce spun că maică-sa Maria, strălucind în frumusețe și bunătăți, trase la dânsa pe oarecare din curierii împărătești, anume Cosma, din care fu născut Preacuviosul, ci dară fără cuviință ar fi fost a ascunde cele ce se întâmplase după nașterea lui sau cele mai-nainte de naștere; că îndată într-acea noapte ce s-a necinstit maică-sa cu acel bărbat, i s-a arătat în vis, că s-a pogorât un luceafăr, și a intrat în pântecele ei, care arăta strălucirea ce era să aibă mai pe urmă pruncul. Deci a făcut Sfântul ca această strălucire nu numai să o socotească cei mulți cu gânduri nedumirite, ci să o creadă cu adevărat și fără îndoială. Dându-se pe sine dintru întâia vârstă spre dragostea lui Dumnezeu și a Sfântului Mucenic Gheorghe, atâta cât i se părea că este tot cu dânsul de-l învață și-l face a se spori spre cele mai bune pofte și cu totul a-l iubi cu o dumnezeiască și minunată dragoste. Deci făcând aceasta așa, Sfântul Teodor, și sporind înainte, despre partea suișurilor i se arăta pururea Sfântul, și fu numărat Sfântul acesta întâi în ceata călugărilor. De aceea întrecând pe cei ce umblau în săvârșită buna faptă, și îmbogățindu-se cu lucrarea minunilor, întru arătarea celei deplin bunătății sale, și către Dumnezeu apropiere, se sui la cea mare a arhieriei înălțime, și luă grija Bisericii Anastasiupolei; unde învățând pe mulți cunoștința lui Dumnezeu, și dojenindu-i și arătându-le cele ce trebuiesc a face, și tămăduind pretutindenea creștinătatea cu cele mari preamărite faceri de minuni, înfricoșând pe toți, și arătându-se minunat, și la împărați și la arhierei. Și proorocind multora cele ce erau să fie, își primi sfârșitul vieții, primind cu o zâmbire de râs cuvios, și cu cinste pe îngerii ce-i stau înainte, și spun că cu puțin mai-naintea morții, i s-a arătat măritul marele Mucenic Gheorghe în vis și i-a dat un toiag ca să-i urmeze. Apoi i s-a arătat a doua oară călare pe un cal trăgând împreună cu sine și alt cal, pe care zicea să încalece Preacuviosul, arătându-i cu aceste vedenii calea ce avea să facă acolo. Și se face soborul lui în casa mucenicească a Sfântului marelui Mucenic Gheorghe, care este la locul ce se numește Deuteron,

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Nearh, care prin foc s-a săvârșit

Stih: Mântuitorule, de dumnezeiasca dragoste cea fierbinte spre tine,

Nearh a zis: Nici focul nu mă va despărți pe mine.

Tot în această zi, pomenirea cunoștinței sale către Hristos, a Sfântului Apostol Natanail care este Simon Zilotul.

Stih: Pe marele Nazarinean, Natanaile cunoscând,

De a zice că Nazaretul este netrebnic ești tăcând.

Acesta a fost din Cana, cetatea Galileei, unde Hristos Dumnezeul nostru fiind chemat la nuntă cu preacurata sa Maică, făcu întâia minune, prefăcând apa în vin; aștepta și acesta venirea lui Hristos ca un legiuitor ce era. Pe care aflându-l Filip cel din Betsaida, și cunoscând că aștepta venirea lui Hristos, îi zise cu multă bucurie: Aflat-am pe Iisus fiul lui Iosif cel din Nazaret, de care a scris Moise în lege și Prooroci. De aceea mergând Natanail și văzând pe Hristos, crezu într-însul, și urmă după dânsul. Deci după patimă și după înviere propovăduindu-l Dumnezeu adevărat, a luat sfârșitul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos: Pe cel ce a păzit în cuptor...

Ca un nemincinos Ierarh, ai adus jertfă fără de sânge întru Duhul, și prin omorârea patimilor, jertfă binemirositoare te-ai adus pe sine-ți Stăpânului întru credință, Preafericite.

Focul poftelor l-ai stins cu sudorile înfrânării, și pământul cel uscat cu mulțimile ploilor l-ai odrăslit; ca și Ilie deschizând cerurile cele încuiate, prin rugăciunile tale făcătorule de minuni Teodore.

Slavă...

Lucrând minuni alese, ai gonit boli de la oameni, dăruind lumină orbilor, și ologilor întregime, căci știe Dumnezeu a slăvi, după vrednicie, pe cei ce-L slăvesc pe Dânsul, Teodore.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe tine frumusețea lui Iacov te-a ales Domnul, și întru tine S-a sălășluit, și pe tine te-a păzit și după naștere Fecioară, precum ai fost și mai-naintea nașterii, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Preacurată.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Pământul și toate cele...

Pe piatra răbdării întărindu-ți temeiurile sufletului, nu te-ai clătinat de năpădirile cele potrivnice, nu te-ai mișcat de supărări, o Părinte! Ci te-ai suit către înălțimea cea dumnezeiască, rugându-te pentru cei ce cu credință te cinstesc pe tine.

Râu de vindecări iese din sicriul tău, făcătorule de minuni, și spală spurcăciunile patimilor și curăță putrejunile răutăților, și adapă inimile tuturor credincioșilor, celor ce te cinstesc pe tine cu credință, Teodore.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Locuind pe pământ ca un pământean, te-ai arătat mai presus decât cei de pe pământ, căci viețuirea ta și în viață trăind o aveai în Cer, către care te-ai și mutat, ca să vezi curat pe Domnul, cu Care împreună te și bucuri, cugetătorule de Dumnezeu, Teodore.

Și acum..., a Născătoarei:

Sfințitele glasuri ale cinstiților Prooroci te propovăduiau pe tine, prin semne, ușă și munte și cort, și nor sfânt al luminii din care a răsărit soarele Hristos, Dătătorul de lumină celor ce șed întru întuneric și în umbră, Fecioară.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Pământul, și toate cele ce sunt pe dânsul, mările și toate izvoarele, cerurile cerurilor, lumina și întunericul, gerul și zăduful, fiii oamenilor, și preoți binecuvântați pe Domnul, și-L preaînălțați pe el în veci.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Pentru că mi-a tăcut...

Sosit-a praznicul tău ca zorile și ca o zi luminoasă luminând inimile noastre, celor ce cu credință lăudăm cinstitele tale osteneli, preaînțelepte Teodore.

Făcându-te împreună cetățean cu îngerii, cu Apostolii, cu mucenicii, și cu cuvioșii, cu drepții, și cu Ierarhii, pururea te rogi în Cer lui Hristos pentru noi, Părinte.

Slavă...

Sicriul sfintelor tale moaște Părinte înțelepte, ca altă scăldătoare de Siloam s-a cunoscut credincioșilor, la care cei ce ne apropiem, ne sfințim sufletele.

Și acum..., a Născătoarei:

Înfricoșată îți este nașterea, Maica lui Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu; pentru aceea te fericim pururea, și te slăvim cu credință neamurile neamurilor în veci, Amin.

Irmosul:

Pentru că mi-a făcut mie măriri Cel puternic, și sfânt numele Lui; și mila Lui este din neam în neam spre cei ce se tem de Dânsul.

LUMINÂNDA și STIHOAVNA Praznicului.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.


Versiunea: 0.4.4 · 377c326 / 06.10.2026 - 11:46