SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile pe 6. Ale Mucenicului 3, și ale Cuvioasei 3.

Stihirile Mucenicului, glasul al 4-lea.

Podobie: Ca pe un viteaz...

Voievod nebiruit, viteaz pătimitor, și luminător a toată lumea te-ai arătat, cu răsăriturile nevoințelor tale luminând marginile, și gonind întunericul dracilor, mare Savo, înfrumusețarea mucenicilor, împreună moștenitorule cu sfinții cei fără de trupuri, și rugătorule pentru sufletele noastre.

În temniță închizându-te și cu foc arzându-te, și cu multe munci chinuindu-te, și fiind întins pe lemn și de ger chinuindu-te, și cu multe bătăi rănindu-te, și primind cu osârdie sfârșitul cel fericit în ape, ai rămas neclintit.

Tânăr frumos ai fost preabogate, de care pururea toți se mirau, și fără frică te-ai apropiat către ostenelile chinuirii, cu nevoințele tale cele mari și sfințite, ridicând biruință asupra tuturor vrăjmașilor. Pentru aceasta întru laude cu bucurie te cinstim pe tine, vrednicule de minune.

Stihirile Cuvioasei, glasul al 8-lea.

Podobie: Mucenicii Tăi Doamne...

Petrecând cu răbdare ostenelile sihăstriei, ai primit Darul, Maică cinstită; a goni bolile sufletești și trupești, a depărta duhuri prin Dumnezeiescul Duh; a părtini tuturor, celor ce sunt în scârbe. Pentru aceasta prin rugăciunile tale, cere-ne tuturor sănătate și mare milă.

Țărâna moaștelor tale izvorăște vedere orbilor, și vindecare tuturor bolilor, celor ce cu credință se apropie și cer ajutor de la tine Maică Elisabeta, vrednică de minuni. Pentru aceea prin rugăciunile tale cere tuturor sănătate și mare milă.

Nevoitu-te-ai pentru blândețe, pentru credința cea ortodoxă, pentru dragostea cea către Domnul, și pentru cea către aproapele fericită de Dumnezeu cinstită. Pentru aceea s-a odihnit peste tine Darul cel dumnezeiesc al Duhului, Maică Elisabeta. Drept aceea, prin rugăciunile tale dă-ne nouă pace, sănătate și mare milă.

Slavă..., Și acum..., a praznicului: STIHOAVNA praznicului.

Troparul Sfântului, glasul al 5-lea.

Lepădând dregătoria și cinstea cea pământească, înaintea muncitorului împăratului celui viclean, ai mărturisit pe Hristos Dumnezeu, și pentru Dânsul multe patimi ai suferit, Mărite. Pentru aceasta te-ai încununat cu cununa preafrumoasă a biruinței, de la Împăratul cel ce peste toți împărătește, luminat împodobindu-te. Și cu oștile cele cerești stând înaintea lui Hristos, Sava Mucenice; roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., a praznicului:

LA UTRENIE

CANOANELE

Al praznicului cu Irmosul pe 6, și ale sfinților două pe 8.

CANONUL Mucenicului.

Cântarea 1-a, glasul al 2-lea:

Irmos: Veniți noroade...

Tu firea noastră mântuind Doamne din porțile Iadului, l-ai închis pe acesta întru întunericu-rile cele veșnice, și omorând pe moarte, ai izvorât viață.

Lăsând ostășia cea de pe pământ, prin nevoințele cele dumnezeiești, Mărite, te-ai numărat cu cetele și cu oastea cerească, murind preamărite Sava.

Cu putere de sus îmbrăcându-te înțelepte, neclintit și nebiruit te-ai arătat împotriva vrăjmașilor, cu vitejie biruind lupta lor, Preamărite.

Luminându-te pururea, ai strălucit ca un luminător în noaptea înșelăciunii, drept propovăduind tuturor pe Soarele Hristos, și gonind întunericul nedumnezeirii.

A Născătoarei:

Din pământul cel mai dedesubt ne-a scos pe noi Fiul lui Dumnezeu, Cel ce S-a născut din tine; și prin învierea Sa ca un milosârd, a adus către viața cea veșnică, pe cei ce pururea te laudă pe tine.

Alt CANON al Cuvioasei.

Cântarea 1-a, glas 8:

Irmos: Pe Faraon cel ce se purta...

Fiind înconjurat de toate părțile cu întreite valuri ale patimilor, și cu valurile cugetelor tulburându-mi-se sufletul, îndreptează-mă către limanul cel lin al voirilor lui Hristos, prin rugăciunile tale Elisabeta, ca să te laud pe tine.

Fiind împodobită cu darurile fecioriei de Dumnezeu fericită, din pruncie te-ai logodit prin sihăstrie cu Cuvântul cel curat și al mers după urmele Lui cele purtătoare de viață, purtând cu sine-ți omorârea patimilor, Mărită.

Slavă...

Depărtându-te de dorirea cea lumească, și lipindu-te de dragostea lui Hristos, Curată, cugetul trupului l-ai topit cu înfrânarea și petrecând cu răbdare, nevoindu-te întru bunătăți și în osteneli și în rugăciuni, te-ai învrednicit a face minuni.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu dragoste înfierbântată, pururea pomenită Elisabeta, dorind spre tine, ceea ce mai presus de cuget ai născut pe Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl cel nedespărțit, Preacurată, s-a făcut vas al Sfântului Duh, strălucind cu bunătăți dumnezeiești, Preasfântă Fecioară.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Întărește-ne pe noi...

Puterea luptătorului, și stăpânirea morții surpând Hristos a înviat cu Învierea Sa firea noastră și a întărit-o.

Dragostea lui Hristos cea călduroasă, dumnezeiește aprinzându-te preaînțelepte, și depărtându-te de toate cele pământești și stricăcioase, ți-a arătat înșelăciunile vrăjmașului.

Cunoscând pe unul Ziditorul Domnul, Cel ce S-a dat pe Sine spre mântuirea oamenilor, pentru Dânsul ai dat sângele tău Sava, pentru răsplătirea ceea ce va să fie.

A Născătoarei:

Tirania morții a încetat, și s-au stricat vistieriile iadului prin învierea Celui ce S-a născut din tine Preacurată, și s-au umplut vistieriile de viață.

Alt Canon,

Irmos: Doamne Cela ce ai făcut...

În cămările cerurilor cele luminoase te-ai sălășluit, făcându-te mireasă aleasă Atotțiitorului, și izvorăști paraiele tămăduirilor, care usucă curgerile patimilor.

Râvnind lui Ilie și lui Moise preacinstită, întru lungime de zile ai postit ca acela, hrănindu-te cu pâinea cea cerească a vedeniilor celor preaînțelepte, prin Darul Dumnezeiescului Duh.

Slavă...

Descoperirea dumnezeiască s-a dat maicii tale mai-nainte de zămislirea ta fecioară, pentru strălucirea vieții tale, ce era să ai prin bunătate întru Dumnezeiescul Duh, mărită Elisabeta.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu credință dorindu-te lăudata Elisabeta pe tine, ceea ce singură ești lăcașul cel curat al fecioriei, se bucură aducându-se Fiului tău cu bună cucernicie venind după tine, Preacurată.

Irmosul:

Doamne Cela ce ai făcut cele deasupra crugului ceresc, și ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întărește întru dragostea Ta, că Tu ești marginea doririlor, și credincioșilor întărire Unule Iubitorule de oameni.

Sedealna, glasul al 4-lea.

Podobie: Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce...

Arătându-te nebiruit Voievod ai biruit înșelăciunile barbarilor, și cu tărie pătimind ai biruit taberele vrăjmașilor celor nevăzuți, roagă-te pentru noi cu dinadinsul, preafericite Sava, cei ce cu credință te lăudăm pe tine.

Slavă...

Sedealna, glasul al 3-lea.

Podobie: Pentru mărturisirea...

Ostenelile înfrânării le-ai suferit și ai primit darul nepătimirii și al tămăduirilor, Elisabeta de Dumnezeu insuflată; a tămădui tot felul de boală, și a goni duhuri necurate, ceea ce ești vrednică de laudă. Roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.

Și acum..., a praznicului.

Cântarea a 4-a:

Irmos: Auzit-am Dumnezeule...

Cu sabia cuvintelor fale celor adevărate, cu vitejie ai tăiat alcătuirile înșelăciunii, preamărite Sava.

Frumusețea cea înflorită a trupului adevărat a arătat întru tine buna podoabă cea dumnezeiască a sufletului tău, răbdătorule de chinuri.

Cu bărbăția sufletului ce a crescut întru tine, Mărite, ai biruit prin patimă pe luptătorul cel vechi.

A Născătoarei:

Fiul tău Fecioară scoțând pe om de la fiara cea omorâtoare, către viață l-a mutat pe dânsul.

Alt Canon,

Irmos: Tu ești tăria mea Doamne...

Tu prin rugăciunea ta ai omorât pe șarpele, balaurul cel cumplit, prin putere dumnezeiască sfărâmând toate măiestriile vicleanului, și l-ai dat pe el spre mânecarea tuturor fiarelor și pasărilor, slăvind pe Stăpânul tuturor, Elisabeto.

Slavă...

Râvnind obiceiurilor dumnezeieștilor bărbați, cu putere dumnezeiască ai plinit patruzeci de zile negustând nici un fel de mâncare, ci ai răbdat nemâncând, Maică cinstită, omorând năvălirile trupului cu toată înțelepciunea, și înviindu-ți duhul, de Dumnezeu insuflată.

Și acum..., a Născătoarei:

Numai tu ai purtat pe Dumnezeu în pântece întrupat, pe Cel ce dă ființă tuturor, pe Care l-a dorit din suflet Elisabeta, logodindu-se cu Dânsul întru Duhul, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, minunea îngerilor, și dracilor rană, preaminunată.

Cântarea a 5-a:

Irmos: Dătătorule de lumină...

Tu cu îngroparea trupului ai biruit pe luptătorul nostru, și ca un Dumnezeu sfărâmând iadul prin învierea Ta ai înviat pe morții cei ce Te-au proslăvit pe tine.

Prin frumusețea cea cu înțelepciune a făpturilor ai cunoscut pe Stăpânul tuturor, pentru aceasta și pătimind pentru Dânsul, te-ai învrednicit cununilor.

Câștigând darurile cele tainice ale lui Hristos, Mărite, și dumnezeiește luminându-te cu strălucirile cele fără pizmă, te-ai arătat în lume luminător, Mărite.

A Născătoarei:

Izvorul vieții întrupându-Se din tine Născătoare de Dumnezeu, și înviind a izvorât firea celor de pe pământ născuți, și ca un Dumnezeu o a adăpat pe dânsa cu apele nemuririi.

Alt Canon,

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...

Râurile păcatelor le-ai uscat prin vărsarea lacrimilor, și curgerea de sânge în multă vreme de la femei cucernice, care au alergat la tine în multe feluri, o ai oprit cu Darul, Cuvioasă Elisabeta prealăudată.

În mulți ani te-ai lepădat de a gusta pâinea mărită, curățindu-ți sufletul prin ostenelile înfrânării cu pietate, și ai câștigat neavere de trup a îngerilor Elisabeta, lauda cuvioșilor.

Slavă...

În tot chipul dându-ți tot cugetul la Domnul, la Dânsul te uitai întins cu ochii cugetului și ai inimii. Și în trei ani nu te-ai uitat la cer, ci la pământ ca ceea ce erai din pământ, mărită de Dumnezeu.

Și acum..., a Născătoarei:

Mai aleasă ești decât puterile cele de sus, ca ceea ce ai născut pe Cuvântul Tatălui, Cel împreună fără de început și împreună veșnic, cu ale Căruia luminări luminându-se purtătoarea de Dumnezeu, a risipit negura patimilor, Preacurată Fecioară.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Întru adâncul greșelilor...

Hristoase Cel ce de bunăvoie Te-ai socotii mort pentru noi, prin moarte pierzând pe moarte, ai înviat pe cei mor|i, și i-ai slobozit din legăturile ei.

Stropindu-te cu sângele cel dumnezeiesc al lui Hristos de spurcăciunile capiștilor idolești te-ai depărtat, mărite Sava, și cu lumina Darului te-ai îmbrăcat.

Scăpând de gerul înșelăciunii, ai ajuns la primăvara cea lină, și te-ai luminat cu cunoștința lui Hristos, Preamărite.

A Născătoarei:

Pe noi cei stricați cu păcate, Fiul tău Preacurată prin Învierea Sa ne-a înnoit, și prin Dar ne-a făcut dumnezei.

Alt Canon,

Irmos: Curățește-mă Mântuitorule...

Dorind a câștiga sihăstrește mila lui Dumnezeu, din copilărie te-ai lepădat de a gusta untdelemn, veselindu-te cu adaosul ostenelilor, Cinstită.

Viața ta cea luminată s-a împodobit cu bunătățile, adormirea ta a strălucit sfințit cu minunile gonind pe draci, și prin Dumnezeiescul Dar risipind viforul patimilor.

Slavă...

Luptându-te cu frigul și cu gerul, prin goliciunea trupului, ai răbdat suferind cu tărie arsura soarelui, Elisabeta mărită, întărindu-ți nădejdile la încălzirea cea de sus.

Și acum..., a Născătoarei:

Zămislit-ai în pântece pe Cel mai-nainte de veci, și ai născut cu trup pe Cel din fire fără trup, și cu lapte ai hrănit pe Hrănitorul tuturor, Preacurată Maica lui Dumnezeu cea neispitită de nuntă.

Irmosul:

Curățește-mă Mântuitorule că multe sunt fărădelegile mele, și mă ridică dintru adâncul răutăților rogu-mă, căci către Tine am strigat, și mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.

CONDAC, glasul al 4-lca.

Podobie: Cel ce te-ai înălțat...

Nebiruit voievod arătându-te, meșteșugirile barbarilor le-ai biruit, și pătimind preatare, Mărite, mulțimea vrăjmașilor celor nevăzuți ai înfrânt, pentru aceasta cunună de biruință ți-ai împletit. Roagă-te lui Hristos, Sava preafericite, pentru noi, cei ce cu credință te cinstim.

SINAXAR

În această lună, în ziua a douăzeci și patra, pomenirea Sfântului Mucenic Sava Stratilatul.

Stih: Sava duhurile cele rele ale înșelăciunii le-a înecat.

În râu înecându-se, Mucenic al Domnului te-a arătat.

În a douăzeci și patra zi prin înecare,

Sava la ceruri s-a mutat cu preamărire.

Acest sfânt Mucenic Sava a fost în zilele împăratului Aurelian la Roma, ocârmuind dregătoria voievoziei, care era de neam Got, și având credința în Hristos, avea grija sfinților ce erau prin temnițe închiși. Deci pentru curăția vieții sale, și pentru nevoința bunătăților, gonea duhurile cele viclene de la oameni. Fiind pârât apoi că este creștin, merse la împăratul, și lepădându-și brâul, care era semnul boieriei, mărturisi pe Hristos. Deci fu spânzurat și ars cu făclii, și băgat într-o căldare ce fierbea pe foc plină de smoală, din care ieșind nevătămat, trase la credința lui Hristos șaptezeci de elini, cărora li se tăiară și capetele pentru Hristos, și se încununară. Și iarăși și a doua oară stând Sfântul la întrebare, întărit fiind de Hristos mai-nainte în temniță și dându-i îndrăzneală, fu aruncat într-o apă și așa luă cununa muceniciei. Însă strălucea la vârsta statului său albeața trupului, și rumeneala obrazului, și era părul capului și barba ca de aur lucind, și căutătura ochilor săi luminată și Cuvioasă și neîngrozită care îl arăta ostaș desăvârșit viteaz.

Tot în această zi, Sfinții șaptezeci de Mucenici care au crezut prin Sfântul Sava, și s-au săvârșit prin sabie.

Stih: De vei număra capetele cele de sabie tăiate.

Vei afla că au căzut bărbați de zece ori câte șapte.

Tot în această zi, pomenirea Preacuvioasei maicii noastre Elisabeta făcătoarea de minuni.

Stih: Elisabeta pământul lăsând Cuvinte al lui Dumnezeu,

Mireasa cea frumoasă te vede pe tine preafrumos mirele său.

În a douăzeci și patra zi, Elisabeta în ceruri se sui.

Această Cuvioasă Elisabeta din mică vârstă petrecând cu osteneli sihăstrești, luă de la Hristos Dar de tămăduiri, și tămăduia tot felul de boală. A căreia naștere s-a arătat prin dumnezeiască descoperire, și mai-nainte s-a însemnat pentru dânsa că va să fie vas de alegere. Deci era fericita purtând numai o îmbrăcăminte pe dânsa, îngheța de frig și de ger. În toată viața ei nici odinioară nu și-a spălat trupul său. Petrecut-a patruzeci de zile nemâncând, trei ani își avea gândul ei la Dumnezeu, iar cu ochii cei trupești nicidecum n-a văzut frumusețea și înălțimea Cerului. Omorât-a cu rugăciunea sa un balaur foarte mare și otrăvitor. N-a gustat undelemn mulți ani, și n-a pus încălțăminte în picioarele ei, strălucind drept aceea într-aceste fapte bune, cu plăcere dumnezeiască, a adormit în Domnul, dând har de multe minuni până în ziua de astăzi, celor ce năzuiesc către dânsa cu credință, de vreme ce luând de la mormântul ei țărână, tămăduiește toate bolile.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Pasicrat și Valentin.

Stih: Pasicrat tăindu-se, biruință a câștigat,

Scoțând din Valentin frica sabiei cu adevărat.

Pasicrat și Valentin mucenicii lui Hristos erau din Durostor cetatea Misiei, ostași creștini, lângă ighemonul locului aceluia Avsolan. Și văzând pe oameni cuprinși de înșelăciunea idolească și închinându-se dracilor după porunca stăpânitorilor când mulți din credincioși temându-se de munci, fugeau și se ascundeau, atunci ei la arătare și cu îndrăzneală s-au mărturisit pe sine-și că sunt creștini, și pe unul adevăratul Dumnezeu preaslăvindu-l, au blestemat pe idolii cei fără de suflet. Deci i-au prins pe ei închinătorii de idoli, și la judecată dându-i, îi sileau ca să aducă tămâie idolilor. Și sta acolo idolul lui Apolon, la care Sfântul Pasicrat alergând, i-a scuipat în față și i-a zis: Astfel de cinste se cuvine dumnezeului acestuia. Pentru aceasta cu grele lanțuri de fier l-au legat și l-au aruncat în temniță; cu acele lanțuri ostașul lui Hristos ca cu niște podoabe de aur împărătești se împodobea, bucurându-se, că s-a învrednicit a purta unele ca acelea pentru Hristos și a fost pus cu dânsul și Valentin. Și iarăși la judecată înaintea ighemonului pe amândoi i-au pus. Și a mers acolo fratele lui Pasicrat, cu numele Papian, care creștin era, și temându-se de munci, a jertfit idolilor, rugând cu lacrimi pe Pasicrat fratele său, ca să aducă tămâie cioplitului, precum și el a adus, și să se facă la o vreme ca și cum ar fi închinător de idoli, ca așa să se poată mântui pe sine-și de muncile cele cumplite. Însă Sfântul Mucenic Pasicrat l-a împins pe el de la sine-și, și l-a numit pe el că este nevrednic neamului său, de vreme ce s-a depărtat de la credința lui Hristos. Și singur el alergând la capiște, și-a băgat mâna sa în foc și către ighemonul a zis: Trupul acest muritor, precum vezi, cu foc se arde, iar sufletul fără de moarte fiind, nu are grijă de aceste văzute munci. Și întrebându-se de ighemonul și Sfântul Valentin, iarăși unele ca acestea a zis, gata arătându-se pentru Hristos la toate muncile. Deci pe amândoi la tăiere i-a judecat. Și când slujitorii muncitorului duceau pe sfinți afară din cetate la moarte, Maica lui Pasicrat mergea după dânșii, și sfătuia ca o Maică pe fiul său ca fără de frică să se apropie la moarte; că se temea pentru dânsul, ca să nu se înfricoșeze, fiindcă era încă tânăr, și așa le-au tăiat capetele sfinților. Și era Sfântul Pasicrat de douăzeci și doi de ani, iar Valentin de treizeci. Iar Maica cu bucurie și cu veselie luând trupurile amândurora, le-a îngropat cu cinste, slăvind pe Hristos Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților opt Mucenici: Evsevie, Neon, Leontie, Longhin și alți patru.

Stih: Opt la număr mucenicii întocmai nevoitori fiind,

Întocmai și capetele cu o unealtă li s-a tăiat voind.

După sfârșitul Sfântului slăvitului marelui Mucenic Gheorghe a poruncit Dioclețian împăratul, ca pretutindenea pe creștinii cei ce se aflau, iar mai ales pe cei ținuți în legături, cu feluri de munci să-i silească spre închinarea de idoli, și pe cei ce se vor supune să-i lase slobozi, iar pe cei ce nu se vor supune să-i dea morții celei desăvârșite. Într-acea vreme acești sfinți Mucenici: Evsevie, Neon, Leontie, Longhin, și ceilalți împreună cu dânșii ca la patruzeci erau în temniță. Pentru că văzând minunile cele ce se făceau de Sfântul Gheorghe, au crezut întru Hristos, și pe acela cu îndrăzneală înaintea tuturor l-au mărturisit și pentru aceasta i-au prins și i-au legat și în temniță i-au închis, și scoțându-i la cercare înaintea tiranului, nu s-au lepădat de Hristos, și pe dumnezeii neamurilor i-au ocărât. Drept aceea i-au dezbrăcat, i-ai întins, i-au bătut, i-au spânzurat, și i-au strujit, până ce le-au căzut la pământ trupul lor, și cele din lăuntrul lor se vedeau. La sfârșit le-au tăiat sfintele lor capete, și printr-un sfârșit ca acesta împărăția cerească au luat

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Duca croitorul mitilmean, care a suferit mucenicia în Constantinopol la anul o mie cinci sute șaizeci și patru; de viu fiind despoiat de piele s-a săvârșit.

Stih: Mucenicul de piele fiind despoiat

Și-a cusut luiși veșmânt prealuminat

Tot în această zi pomenirea Sfântului noului Mucenic Nicolae, care a mărturisit în Magnesia la anul o mie șase sute șaptezeci și șase, tare fiind bătut s-a săvârșit.

Stih: Nicolae căutând să afle nuntă trecătoare,

A aflat prin râni în ceruri nuntă, nepieritoare.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos: Chipul cel de aur...

Ca un mort de bunăvoie adormind cu trupul în mormânt Hristos, pe morții cei din veac, ce dormeau în iad, i-a deșteptat; și prin scularea cea purtătoare de viață a înviat pe cei ce strigau: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Arma cuvintelor celor dumnezeiești ca o sabie fiind, ai înfipt în inimile necredincioșilor, înțelepte, și ai rănit fărădelegile cele înșelătoare ale împotrivitorilor, și ai strigat: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Împiedicat fiind de vrăjmași, nu ți-ai clintit sufletul, nici ai rămas biruit, căci ai avut pe Hristos, Cel ce privea, și te întărea pe tine neclintit, Căruia ai și strigat și cu mulțumire ai cântat: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Pe vrăjmașul l-ai supus mort sub picioarele tale pătimitorule, și înșelăciunile ca o dobândă ai luat și ai dat Stăpânului tuturor pe cei ce cu credință strigă: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

A Născătoarei:

Firea omenească cea stricăcioasă îmbrăcându-se întru tăria stăpânirii, prin învierea nașterii tale Fecioară prealăudată, cu bărbăție s-a întrarmat asupra morții, și ca pe o Maică curată a nemuririi și a vieții te laudă pe tine.

Alt Canon,

Irmos: Tinerii evreiești în cuptor...

Cuget dumnezeiesc ai avut, că ai viețuit cu îngerii, curată, priveghind cu fierbințeală, și cu osârdie cântând: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

Mână de iertăciune întinzi, și dai sănătate celor ce aleargă și cu credință se apropie la moaștele tale, întărirea sihaștrilor, Elisabeta purtătoare de Dumnezeu.

Slavă...

Minuni mari săvârșind, și slujnică arătându-te Domnului Elisabeta cinstită către Dânsul te-ai mutat acum, împreună cu cuvioșii, cântând: Dumnezeule bine ești cuvântat.

Și acum..., a Născătoarei:

Vezi-mi nevoile, care mi-a adus mulțimea răutăților mele Fecioară și mă răpește din gheena focului, pe mine care strig: Bine este cuvântat Rodul pântecelui tău.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Pe Dumnezeu cel ce...

Pe aflătorul morții, prin moartea ta cea trupească îndurate omorând, pe acesta l-ai arătat tuturor oamenilor veșnică moarte. Pentru aceasta, viață și nestricăciune, te înălțăm pe tine.

Prin baia Botezului curățindu-te de toată întunecimea nedumnezeirii, și de închinăciunea idolilor curat te-ai apropiat către Ziditorul, vitejește răbdând în priveliște, Sava mărite.

Prin cuvântul tău cel de miere izvorâtor și cu privirea cea blândă, minunând pe muncitorul, ai pus împotriva lui fapte de biruință, și ai strigat: Pe tine Doamne te înălțăm în veci.

A Născătoarei:

Începătorul vieții mele cu trup apropiindu-Se către moarte, o a omorât, și a înviat pe cei ce cu dragoste te laudă pe tine Fecioară și-L preaînalță pe Dânsul în veci.

Alt Canon,

Irmos: De șapte ori muncitorii...

Cei ce pururea se apropie de sicriul moaștelor tale toate cererile cu evlavie le iau slăvindu-te totdeauna, și mărturisindu-te Dumnezeu pe tine, care a primit cinstitele tale nevoințe, către care strigi neîncetat: Preoți binecuvântați, noroade preaînălțați-L întru toți vecii.

Cu Duhul fiindu-ți luminați ochii inimii ai dăruit vedere celui ce cu credință a alergat la dumnezeiescul tău mormânt, căci te-ai îmbogățit cu îndestularea tămăduirilor de la Hristos, către care Cuvioasă strigi: Preoți binecuvântați, noroade preaînălțați-L întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Ca un soare luminos ai răsărit pe pământ, preacinstită Elisabeta, luminându-te cu bunătăți dumnezeiești, și trimițând razele sfințitelor tale minuni, din care cei ce se împărtășesc strigă: Tineri binecuvântați, preoți lăudați, noroade preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Și acum..., a Născătoarei:

Purtător de trup ai născut, și în brațe ai ținut pe Domnul Iisus, pe Cel ce toate le ține cu voia cea atotputernică, Preacurată Fecioară. Pentru aceea te lăudăm ca pe o Maică a lui Dumnezeu, cu laude strigând: Preoți binecuvântați, noroade preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Irmos: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

De șapte ori cuptorul, muncitorul Haldeilor, l-a ars nebunește, pentru cinstitorii de Dumnezeu, iar văzându-i pe aceștia cu putere mai bună mântuiți, Făcătorului și Mântuitorului, au strigat: Tineri bine Îl cuvântați, preoți lăudați-L, noroade preaînălțați-L întru toți vecii.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Pe Dumnezeu Cuvântul...

Tu rupând cele dinlăuntrul iadului, Îndurate, ca un puternic l-ai sfărâmat pe dânsul, și lumea cea cerească cea lipsită ai umplut, ridicând și înviind pe morți, și prin socotința ta ai înălțat pe toți oamenii.

Prin cuget suindu-te la înălțimea cunoștinței celei dumnezeiești, răbdătorule de chinuri, ai lăsat înșelăciunea ceea ce trăgea jos; și cu aripile chinurilor te-ai înălțat către Dânsul cu dinadinsul, mărind și lăudând pe Dânsul, ca pe un Bun.

Săgețile muncitorilor socotindu-le ca niște săgeți de prunci, prin puterea lui Hristos ai dat alăturea pe aceștia, având pe Hristos împreună luptător și ajutător ție pururea, pe Care cu credință și cu dragoste neîncetat L-ai slăvit.

A Născătoarei:

Strălucit-a Fiul și Dumnezeul tău Fecioară înviind din mormânt, și a umplut lumea cu dumnezeiască strălucire și laudă. Și cu lumina nestricăciunii a luminat pe cei ce cu credință, ca pe un nor luminos, te laudă pe tine.

Alt Canon,

Irmos: Spăimântatu-s-a Cerul...

Dorit-ai să vezi curată frumusețea cea înțelegătoare a Mirelui tău, și cu fierbințeală strigai Lui: Unde ești culcat? Și unde păstorești? Să mă odihnesc la Tine, și să mă veselesc de veseliile Tale, mărind bunătatea Ta.

O minune! Cum după îngropare, și după punerea dedemult în mormânt, se văd moaștele tale zăcând nestricate, dăruite și luminate cu semne și cu minuni, și dăruiesc izvoare de tămăduiri credincioșilor în toate zilele.

Slavă...

Înțelepciune ai avut în suflet, smerire și dumnezeiască blândețe, credință nestricată, și împreună cu nădejdea dragoste dumnezeiască, stând întru rugăciuni de toată noaptea către Dumnezeu, și luminându-te Elisabeta, cu strălucirile cele de acolo foarte luminat.

Și acum..., a Născătoarei:

Milostivește-Te spre mine Mântuitorule, Cel ce Te-ai născut, și pe ceea ce Te-a născut o ai păzit nestricată după naștere, când vei ședea să judeci faptele mele trecându-mi fărădelegile și păcatele mele, ca un Preabun și Milostiv, bunule și Iubitorule de oameni.

Irmosul:

Spăimântatu-s-a de aceasta Cerul, și marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupește, și pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngerești și omenești te slăvim.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.