TIPIC

LMaMiJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930

2026-05-10 — DUMINICĂ

Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei)

Sf. Ap. Simon Zilotul; †) Sf. Cuv. Calistrat de la Timișeni și Vasiova

Ap. Fapte 11, 19-30 · Ev. Ioan 4, 5-42 · glas 4, voscr. 7

Voscreasna 7 — Ioan 20, 1-10

Ioan 20, 1-10

1Iar în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineață, fiind încă întuneric, și a văzut piatra ridicată de pe mormânt.

2Deci a alergat și a venit la Simon-Petru și la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus, și le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt și noi nu știm unde L-au pus.

3Deci a ieșit Petru și celălalt ucenic și veneau la mormânt.

4Și cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt.

5Și, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat.

6A sosit și Simon-Petru, urmând după el, și a intrat în mormânt și a văzut giulgiurile puse jos,

7Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfășurată, la o parte, într-un loc.

8Atunci a intrat și celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, și a văzut și a crezut.

9Căci încă nu știau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morți.

10Și s-au dus ucenicii iarăși la ai lor.

Apostolul — Fapte 11, 19-30

Faptele Apostolilor 11, 19-30

19Deci cei ce se risipiseră din cauza tulburării făcute pentru Ștefan, au trecut până în Fenicia și în Cipru, și în Antiohia, nimănui grăind cuvântul, decât numai iudeilor.

20Și erau unii dintre ei, bărbați ciprieni și cireneni care, venind în Antiohia, vorbeau și către elini, binevestind pe Domnul Iisus.

21Și mâna Domnului era cu ei și era mare numărul celor care au crezut și s-au întors la Domnul.

22Și vorba despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, și au trimis pe Barnaba până la Antiohia.

23Acesta, sosind și văzând harul lui Dumnezeu, s-a bucurat și îndemna pe toți să rămână în Domnul, cu inimă statornică.

24Căci era bărbat bun și plin de Duh Sfânt și de credință. Și s-a adăugat Domnului mulțime multă.

25Și a plecat Barnaba la Tars, ca să caute pe Saul

26Și aflându-l, l-a adus la Antiohia. Și au stat acolo un an întreg, adunându-se în biserică și învățând mult popor. Și în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creștini.

27În acele zile s-au coborât, de la Ierusalim în Antiohia, prooroci.

28Și sculându-se unul dintre ei, cu numele Agav, a arătat prin Duhul, că va fi în toată lumea foamete mare, care a și fost în zilele lui Claudiu.

29Iar ucenicii au hotărât ca fiecare dintre ei, după putere, să trimită spre ajutorare fraților care locuiau în Iudeea;

30Ceea ce au și făcut, trimițând preoților prin mâna lui Barnaba și a lui Saul.

Evanghelia — Ioan 4, 5-42

Ioan 4, 5-42

5Deci a venit la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său;

6Și era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a așezat lângă fântână și era ca la al șaselea ceas.

7Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau.

8Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate, ca să cumpere merinde.

9Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care ești iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii.

10Iisus a răspuns și i-a zis: Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu și Cine este Cel ce-ți zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, și ți-ar fi dat apă vie.

11Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai, și fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie?

12Nu cumva ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână și el însuși a băut din ea și fiii lui și turmele lui?

13Iisus a răspuns și i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși;

14Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viață veșnică.

15Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot.

16Iisus i-a zis: Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici.

17Femeia a răspuns și a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat.

18Căci cinci bărbați ai avut și cel pe care îl ai acum nu-ți este bărbat. Aceasta adevărat ai spus.

19Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu ești prooroc.

20Părinții noștri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm.

21Și Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui.

22Voi vă închinați căruia nu știți; noi ne închinăm Căruia știm, pentru că mântuirea din iudei este.

23Dar vine ceasul și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, că și Tatăl astfel de închinători își dorește.

24Duh este Dumnezeu și cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh și în adevăr.

25I-a zis femeia: Știm că va veni Mesia care se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate.

26Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine.

27Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Și se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi, sau: Ce vorbești cu ea?

28Iar femeia și-a lăsat găleata și s-a dus în cetate și a zis oamenilor:

29Veniți de vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Hristosul?

30Și au ieșit din cetate și veneau către El.

31Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învățătorule, mănâncă.

32Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o știți.

33Ziceau deci ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?

34Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine și să săvârșesc lucrul Lui.

35Nu ziceți voi că mai sunt patru luni și vine secerișul? Iată zic vouă: Ridicați ochii voștri și priviți holdele că sunt albe pentru seceriș.

36Iar cel ce seceră primește plată și adună roade spre viața veșnică, ca să se bucure împreună și cel ce seamănă și cel ce seceră.

37Căci în aceasta se adeverește cuvântul: Că unul este semănătorul și altul secerătorul.

38Eu v-am trimis să secerați ceea ce voi n-ați muncit; alții au muncit și voi ați intrat în munca lor.

39Și mulți samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut.

40Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Și a rămas acolo două zile.

41Și cu mult mai mulți au crezut pentru cuvântul Lui,

42Iar femeii i-au zis: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înșine am auzit și știm că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii.

TipiconalSursa: Anuar liturgic și tipiconal 2026

Slujba Sf. Ap. Simon Zilotul s-a citit înainte la Pavecerniță.

I. Unde nu se află Slujba Sfântului Calistrat, se va săvârși doar Slujba din Penticostar, astfel:

La Vecernia mică, se pun toate din Penticostar.

La Vecernia mare (sâmbătă seara), după ce binecuvintează preotul, se cântă: Hristos a înviat... (de trei ori). Și îndată citim Psalmul 103, apoi se cântă: Fericit bărbatul..., toată Catisma. La Doamne, strigat-am..., se pun 10 Stihiri: 4 ale Învierii, glas 4; 3 ale Înjumătățirii și 3 ale Samarinencei, Slavă..., a Samarinencei, glas 6: Lângă fântâna..., Și acum..., Dogmatica glasului 4.

La Litie, se pune Stihira hramului bisericii, Slavă..., Și acum..., a Samarinencei, din Penticostar, glas 3: Astăzi să se bucure... La Stihoavnă, se cântă prima Stihiră a Învierii, glas 4, apoi Stihirile Paștilor, cu Stihurile lor: Paștile cele sfinte..., Slavă..., glas 8: Când Te-ai arătat... Și acum..., a Înjumătățirii, același glas: Înjumătățindu-se Praznicul...

La binecuvântarea pâinilor se zice Troparul: Născătoare de Dumnezeu... (de trei ori), și obișnuita citire. Iar dacă nu se face binecuvântarea pâinilor, se zice Troparul Învierii, glas 4, Slavă..., Și acum... al Înjumătățirii, glas 8: Înjumătățindu-se Praznicul... ; Otpustul mare: Cel ce a înviat din morți, Hristos...

La Utrenie (duminică dimineața), după cei șase Psalmi, la Dumnezeu este Domnul..., se cântă Troparul Învierii, glas 4 (de două ori), Slavă..., Și acum... al Înjumătățirii. Obișnuitele Catisme, Sedelnele Învierii, Binecuvântările Învierii: Soborul îngeresc..., și celelalte. Apoi, Ipacoi, Antifoanele și Prochimenul glasului de rând. Toată suflarea..., Evanghelia a 7-a Învierii, Învierea lui Hristos văzând... (de trei ori), Psalmul 50, și celelalte. Canoanele pe 14: al Paștilor, cu Irmosul, pe 4, al Născătoarei de Dumnezeu, pe 2 (caută-le la Duminica Mironosițelor), al Înjumătățirii, al doilea, pe 4, și Canonul Samarinencei, pe 4. Catavasiile Paștilor: Ziua Învierii. După Cântarea a 3-a, se pun Condacul și Icosul Înjumătățirii și Sedelnele Penticostarului. După Cântarea a 6-a, se pun Condacul și Icosul Samarinencei, și Sinaxarul din Minei și Penticostar. La Cântarea a 9-a nu se cântă: Ceea ce ești mai cinstită..., ci Troparele Cântării a 9-a. După Cântarea a 9-a, Sfânt este Domnul..., Luminânda Paștilor, Slavă..., a Samarinencei, glas 2, Și acum..., a Înjumătățirii, același glas.

La Laude, se pun 8 Stihiri: 6 ale Învierii, glas 4, și 2 ale Samarinencei, Slavă..., a Samarinencei, glas 6, Și acum..., Preabinecuvântată ești... Doxologia mare, Troparul Învierii, glas 4: Astăzi mântuire..., Ecteniile și Otpustul.

În bisericile mănăstirești, după Otpustul Utreniei se cântă Slavă..., Și acum..., Stihira Evangheliei (Voscreasna a 7-a), glas 7.

La Liturghie, Fericirile pe 12: 4 ale Învierii, pe glas 4, apoi 4 din Cântarea a 3-a a Samarinencei și 4 din Cântarea a 6-a a celui de-al doilea Canon al Înjumătățirii. După Vohod: Troparul Învierii și al Înjumătățirii, Slavă..., Condacul Samarinencei, Și acum..., al Paștilor. Apostolul și Evanghelia: ale Samarinencei. Axionul Paștilor: Îngerul a strigat... Chinonicul: Trupul lui Hristos... sau Lăudați pe Domnul...

II. Unde este hramul Sfântului Calistrat, sau se dorește a fi prăznuit, se săvârșește Slujba lui cu cea din Penticostar, lăsându-se la o parte Slujba Înjumătățirii:

La Vecernia mică, la Doamne, strigat-am..., se pun 4 Stihiri ale Învierii, glas 4, Slavă..., a Cuviosului, glas 5, Și acum..., a Născătoarei, glas 4, din Penticostar. La Stihoavnă, se cântă prima Stihiră a Învierii, glas 4, apoi Stihirile Stihoavnei Cuviosului, de la Vecernia Mare, cu Stihurile lor, Slavă..., a Cuviosului, glas 6 (Stihira după Evanghelie, la Utrenie), Și acum... a Samarinencei, glas 8: Când Te-ai arătat pe pământ... Troparele: al Învierii, glas 4, Slavă..., al Cuviosului, glas 8: Crucea nevoinței luând... Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu - al Învierii, glas 8: Cel ce pentru noi...

La Vecernia mare (sâmbătă seara), după Psalmul 103, se cântă: Fericit bărbatul..., toată Catisma. La Doamne, strigat-am..., se pun 10 Stihiri: 3 ale Învierii, glas 4; 4 ale Samarinencei (cu cea de la Slavă) și 3 ale Cuviosului, Slavă..., a Cuviosului, glas 8: Chemarea dumnezeiască..., Și acum..., Dogmatica glasului 4. Vohod cu cădelnița, Lumină lină..., Prochimenul: Domnul a împărățit..., apoi 3 Paremii ale Cuviosului.

La Litie, se pun Stihirile Cuviosului, Slavă..., a Cuviosului, glas 2: Cuvioase Părinte..., Și acum... a Samarinencei, din Penticostar, glas 3: Astăzi să se bucure... La Stihoavnă, se cântă prima Stihiră a Învierii, glas 4, apoi Stihirile Paștilor, cu Stihurile lor: Paștile cele sfințite..., Slavă..., a Cuviosului, glas 8: Mulțimile călugărilor... Și acum..., a Samarinencei, glas 8: Când Te-ai arătat pe pământ...

La binecuvântarea pâinilor se zice Troparul Cuviosului (o dată) și Născătoare de Dumnezeu... (de două ori), și obișnuita citire. Iar dacă nu se face binecuvântarea pâinilor, se zice Troparul Învierii, glas 4, Slavă..., al Cuviosului, glas 8, Și acum... al Născătoarei de Dumnezeu - al Învierii, glas 8. Otpustul mare: Cel ce a înviat din morți, Hristos...

La Utrenie (duminică dimineața), după cei șase Psalmi, la Dumnezeu este Domnul..., se cântă Troparul Învierii, glas 4 (de două ori), Slavă..., al Cuviosului, glas 8, Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu - al Învierii, glas 8. Obișnuitele Catisme, Sedelnele Învierii, Polieleul și Mărimurile (fără Slavă..., Binecuvântările Învierii: Soborul îngeresc..., și celelalte. Apoi, Ipacoi, Sedelnele Cuviosului toate la rând, Antifoanele și Prochimenul glasului de rând. Toată suflarea... Evanghelia a 7-a Învierii, Învierea lui Hristos văzând... (de trei ori), Psalmul 50, și celelalte. Canoanele pe 14: al Paștilor, cu Irmosul, pe 4, al Născătoarei de Dumnezeu, pe 2 (caută-le la Duminica Mironosițelor), al Samarinencei, pe 4 (se pun ultimele două Tropare înainte de Slavă, apoi Troparul treimic și Troparul Născătoarei), și al Cuviosului pe 4. Catavasiile Paștilor: Ziua Învierii... După Cântarea a 3-a, se pun Condacul și Icosul Cuviosului și Sedealna lui (de două ori), Slavă..., Și acum... a Samarinencei, glas 4: Să se bucure cerul. După Cântarea a 6-a, se pun Condacul și Icosul Samarinencei, și Sinaxarul din Minei și din Penticostar. La Cântarea a 9-a nu se cântă: Ceea ce ești mai cinstită..., ci Troparele Cântării a 9-a. După Cântarea a 9-a, Sfânt este Domnul..., Luminânda Paștilor, Slavă..., a Cuviosului, glas 3, Și acum..., a Samarinencei, glas 2: În Samaria ai venit...

La Laude, se pun 8 Stihiri: 4 ale Învierii, glas 4, și 4 ale Cuviosului (cu cea de la Slavă, punând la ultimele două stihurile Cuviosului, de la Stihoavna Vecerniei), Slavă..., a Samarinencei, glas 6: Izvorul începutului vieții..., Și acum..., Preabinecuvântată ești... Doxologia mare, Troparul Învierii, glas 4: Astăzi mântuire..., Ecteniile și Otpustul.

În bisericile mănăstirești, după Otpustul Utreniei se cântă Slavă..., Și acum..., Stihira Evangheliei (Voscreasna a 7-a), glas 7, La Liturghie, Fericirile pe 12: 4 ale Învierii, glas 4, apoi 4 din Cântarea a 3-a a Samarinencei și 4 din Cântarea a 6-a a Cuviosului. După Vohod: Troparul Învierii și al Cuviosului, Slavă..., Condacul Cuviosului, Și acum... al Samarinencei. Apostolul și Evanghelia: 1. ale Duminicii a 5-a după Paști (a Samarinencei); 2. ale Cuviosului. Axionul Paștilor: Îngerul a strigat... Chinonic: Trupul lui Hristos... și al Cuviosului: Întru pomenire veșnică... pica do

Anuar liturgic și tipiconal 2026Pag. 283–286

Rânduiala (pe scurt)Sursa: 2026 Rânduiala Tipicului — Episcopia Ortodoxă Română din America

Duminica 5-a după Paști - a Samarinencii. Glas 4. Voscr. 7.

Vecernie Mare. Vohod.

Utrenie: Fără Polieleul. Binecuvântările Învierii. Antifoanele glasului de rând. Catavasiile Paștilor. La pesna 9-a: Ceea ce ești mai cinstită…. Laudele. Doxologia Mare. Sf.

Liturghie. Antifoane obișnuite. Sfinte Dumnezeule.... Ap. Fapte 11,19-30. Ev. Ioan 4,5-42.

Axionul Paștelui.

Rânduiala Tipicului · ROEA 2026Cartea întreagă

Mineiul: 10 maiSursa: Mineiul pe mai, 1929 · text: Episcop Petru Pruteanu (slujbe.teologie.net)

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile pe 6, ale Praznicului 3, și ale Apostolului 3, glasul al 4-lea.

Stihirile Apostolului, glasul al 4-lea:

Podobie: Dat-ai semn celor ce...

Simon cel minunat, lauda Apostolilor, ca o rază strălucită a străbătut marginile, izgonind negura mulțimii dumnezeilor, cu dumnezeieștile sale învățături cele de mântuire și de lumină purtătoare, și pe toți i-a luminat, să slăvească în Trei Fețe o Dumnezeire, nedespărțită și nedeosebită.

Simon cel de Dumnezeu insuflat, învățătorul păgânilor cel prealuminat și preacinstit; mreaja cea dumnezeiască, care a vânat dintru adâncul pierzării, propovăduitorul cel prea-adevărat al teologiei celei înalte, pe toți i-a ospătat acum cu iscusință la cunoștința lui Hristos, punându-le înainte ospăț vesel isprăvile sale.

Simon Apostolul, înconjurând marginile, ca o roată învârtindu-se, tot pământul nebuniei idolești a ars, și cu buna-credință luminându-l, făclii luminoase, a aprins credincioșilor, măritul. Și pe toți i-a luminat, ca să slăvească în trei Ipostasuri o Dumnezeire nedespărțită și nedeosebită.

Slavă..., glasul al 2-lea.

Cu nume de râvnă numit chemându-te, Simone vrednicute de minune, râvnind ai râvnit lui Dumnezeu Atotțiitorului, și de dumnezeiești minuni plin te-a arătat; că fierbinte râvnă având, numit cu nume, de râvnă te-ai chemat, Fericite, și cu împărtășirea asemenea chemare ai câștigat. Pentru aceasta înalt fiind, și cu cetele cele înalte locuind, roagă-te de Dumnezeu văzătorule, lui Hristos Cuvântului Dumnezeului nostru, să ne dăruiască nouă mare milă.

Și acum..., a Praznicului.

LA STiHOAVNĂ

Stihirile Apostolului, glasul 1.

Podobie: Prealăudaților Mucenici...

Simone pururea pomenite, din izvorul desfătării ai băut, și de la Dumnezeu înțelepțindu-te ai adăpat pe cei ce doreau cu căldură de cunoștința lui Dumnezeu, pe Hristos urmând; la Care acum cu bucurie ai mers, îndumnezeit fiind cu slava Treimii cea prealuminată, și pacea cea fără măsură puternică.

Stih: În tot pământul a ieșit vestirea lor și la marginile lumii cuvintele lor.

Simone prea-minunate, la frumusețea cea dumnezeiască privind cât este prin putință, și văzându-o prin mai bună împreunare, și îndulcindu-te de dânsa, și îndumnezeindu-te cu primirea fiiască, la Unul Cel dorit și fericit, bucurându-te ai ajuns, de Hristos propovăduitorule pururea pomenite, împreună cu îngerii acum sălășluindu-te.

Stih: Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria.

Simone preafericite, lui Dumnezeu și oamenilor te-ai arătat credincios mijlocitor cu Darul. Și acum cu rugăciunile tale cele cu bună îndrăzneală milostiv făcându-ne nouă pe Hristos, nu înceta rugând pe Domnul totdeauna, să dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă.

Slavă..., glasul al 6-lea.

Făptura ca un vultur ce zboară presus o ai străbătut Simone preasfințite, Ucenice al Mântuitorului și Apostole, și înșelăciunea idolilor toată cu învățăturile tale cele ca focul răsunătoare, ca o uscăciune arzându-o, pe păgâni din adâncul necunoștinței la dumnezeiasca cunoștință i-ai adus. Și acum lui Hristos te roagă, ca să fie nouă Milostiv în ziua judecății.

Și acum..., a praznicului.

Tropar, glasul al 3-lea.

Apostole Sfinte, Simone, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greșale sufletelor noastre.

Slavă..., Și acum..., a praznicului:

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul..., Troparul Praznicului de 2 ori, Slavă..., al Apostolului, Și acum..., al Praznicului.

După întâia Catismă. Sedealna glasul al 2-lea.

Podobie: Ceea ce ești izvorul...

Vânând cu mreaja limba Apostolilor cea lăudată, a învățat marginile pământului ca să se închine ție împreună cu Tatăl și cu Duhul, Hristoase Dumnezeule, Pentru aceasta întărește Biserica Ta, și trimite credincioșilor binecuvântarea Ta, unule Milostive și Iubitorule de oameni. De două ori.

Slavă..., Și acum..., a praznicului:

După a doua Catismă, Sedealna glasul al 4-lea.

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Soarele dreptății Hristos ca un luceafăr te-a trimis pe tine ca să luminezi tot pământul, mărite Apostole Simone, cu dumnezeieștile tale rugăciuni strălucești, și cu dumnezeiască lumina cea neapusă luminezi pe toți cei ce cu credință săvârșesc sfântă pomenirea ta. De două ori.

Slavă..., Și acum..., a Praznicului.

CANOANELE

Al Praznicului, cu Irmosul pe 8 și al Apostolului pe 6.

CANONUL Apostolului.

Facere a lui Teofan.

Cântarea 1-a, glasul al 8-lea,

Irmos: Să cântăm noroade...

Între cei de sus stând înaintea Stăpânului, Celui ce te-a preamărit pe tine, și Ucenic al Său luminat te-a arătat, Apostole minunate luminează sufletul meu, ca să laud dumnezeiască pomenirea ta.

Toată îndestularea bunătăților ție Hristos ți-a dăruit, și înălțările dumnezeieștilor daruri, Apostol pe tine arătându-te cu judecată prea dreaptă, Unul Cel drept, de Dumnezeu grăitorule.

Slavă...

Raza Duhului care s-a pogorât peste tine, din Cer luând Apostole, cu foc insuflat de sus te-ai făcut, arzând toată înșelăciunea mulțimii dumnezeilor.

Și acum..., a Născătoarei:

Tu firea cea muritoare și stricăcioasă, nemuritoare și nestricăcioasă Mântuitorule o ai arătat, în pântecele cel preacurat al Preasfintei Fecioarei celei ce n-a știut de nuntă sălășluindu-Te, înnoind chipul firii omenești.

Catavasia Praznicului

Cântarea a 3-a,

Irmos: Nu este sfânt ca Domnul...

Dumnezeiască taina întrupării, te-ai învățat Apostole Simone de Dumnezeu primite, de la însuși Mântuitorul, rază mai presus de lume luând.

Slavă...

Cuvântul cel fără început și pururea veșnic, pe tine slujitorul Său Simone minunate, cu strălucirile Dumnezeiescului Dar cele prealuminate din-destul te-a luminat.

Și acum..., a Născătoarei:

Sfeșnicul cel cu totul de aur mai-nainte te-a însemnat pe tine Născătoare de Dumnezeu, care vrei să porți Lumina cea neînserată, care luminează lumea cu razele Dumnezeirii, pe Hristos Dumnezeul nostru.

CONDACUL și ICOSUL Praznicului.

Sedealna, glasul al 3-lea

Podobie: Pentru mărturisirea...

Cu raza cea luminoasă a Dumnezeiescului Duh, întunericul mulțimii dumnezeilor ai risipit, și inimile credincioșilor le-ai luminat, cu glas vestind mântuitoarele dogme, și ai stricat basmele elinești, Simone mărite. Pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă. De două ori.

Slavă..., Și acum..., a praznicului.

Cântarea a 4-a,

Irmos: Din muntele cel umbros...

Tot fiind vistierie a darurilor evanghelicești, plin de daruri fiind, lumină lumii și sare în tot pământul, Simone preafericite te-ai făcut.

Despre vederile cele urâte ale trupului te-ai întors, și lumina cea fără materie a Dumnezeirii a vedea te-ai învrednicit, a Celui ce a luat chipul materiei omenești, vrednicule de minune.

Slavă...

Simone ucenice al vieții celei nestricăcioase, omoară păcatul nostru cel viu, cu puterea cea de viață purtătoare a Dătătorului de viață, a Căruia lucrare ai luat.

Și acum..., a Născătoarei:

Întocmai fiind cu Părintele tău după ființă, întocmai cu oamenii Te-ai făcut după fire, din Preacurata Fecioară trupul nostru Stăpâne luând.

Cântarea a 5-a,

Irmos: Din noaptea necunoștinței...

Cu foc văzut Darul Duhului, tu preafericite ai luat cu osârdie, în foișor șezând.

Slavă...

Ca cel ce înalt ai fost în lăcașurile cele preaînalte locuind, înalte și mari învățături nouă ne-ai adus.

Și acum..., a Născătoarei:

Legea trecând Fecioară, întru nașterea ta a încetat, și ne-a înflorit nouă Darul, și dreptatea a răsărit.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Haină luminoasă dă-mi...

Cu nume de râvnă fiind numit, Simone vrednicule de minune, cu râvnă ai râvnit pentru Domnul și Dumnezeul cel Atotputernic.

Slavă...

Pe tine însuți lucrător de dumnezeiești minuni Mântuitorul te-a arătat, dându-ți ție putere, cu lucrarea bunătății Sale.

Și acum..., a Născătoarei:

Să se astupe gura cea necredincioasă, a celor ce nu te cunosc pe tine, de Dumnezeu Născătoare, ceea ce ești cu totul fără prihană, și fața lor întru rușine să se îmbrace.

CONDAC, glasul al 2-lea:

Podobie: Pe propovăduitorii cei tari...

Pe cel ce cu tărie a pus învățăturile înțelepciunii în sufletele binecredincioșilor, cu laudă să fericim toți pe Simon de Dumnezeu grăitorul, că înaintea scaunului Slavei acum stă, și cu cei fără de trupuri se veselește, rugându-se neîncetat pentru noi toți.

ICOS

Pomenirea Apostolului ca o zi de mântuire toți să o lăudăm acum, și cu bunăcredință să o fericim, căci aceasta în toată lumea ca un soare strălucește, gonind cu razele luminii pe toată negura, și luminând pe cei ce cu dragoste săvârșesc pomenirea lui, și cu iubire o cinstesc. Pentru aceasta cu osârdie să ne adunăm lăudându-l pe dânsul, căci acesta stă înaintea lui Hristos, rugându-se neîncetat pentru noi toți.

SINAXAR

Întru această lună în 10 zile, pătimirea Sfântului Apostol Simon Zilotul, adică râvnitorul.

Stih: Se vede Hristoase că Simon acestea ție zice:

Râvnind patima ta, sufăr moarte pe Cruce.

În a zecea zi Simon cel cu suflet mare.

Pe lemn a suferit răstignire.

Acesta este Simon care și Natanail se numește, cel ce a fost mire la nunta cea din Cana, la care nuntă fu chemat Hristos cu ucenicii săi, și a prefăcut apa în vin. Deci văzând Simon minunea aceasta a lăsat mireasa, nunta și casa, și a urmat după Hristos prietenul, și făcătorul de minuni și aducătorul de mireasă, și Mirele sufletelor celor curate. Și a fost cu Apostolii în foișor, când s-a pogorât Duhul în chip de limbi de foc, și umplându-se de aceasta și înconjurând mai tot pământul, a ars toată înșelăciunea mulțimii dumnezeilor, și trecând prin toată Mauritania și prin Africa a propovăduit pe Hristos, și după aceea mergând în Britania, și luminând pe mulți cu cuvântul Evangheliei, fu răstignit de cei necredincioși, și îngropat acolo; și precum a avut râvnă fierbinte spre atotțiitorul Dumnezeu, a dobândit și numele după chipurile și obiceiurile sale.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici și frați: Alfio, Filadelf și Ciprian.

Stih: Filadelf cu iubire de frați spre sabie s-a aflat,

Căci împreună cu frații dumnezeiască cunună a luat,

Aceștia erau din locul Vascanonilor din cetatea Prefecton de bun neam și străluciți cu averea, fii fiind ai oarecăruia Vitalie domnitor aceleiași cetăți Prefecton, crescuți fiind întru religiozitate și întru citirea dumnezeieștilor Scripturi de oarecarele sfânt bărbat Onisim, care propovăduia pe Hristos. Deci mai întâi au fost cercetați de un oarecare Anghelion, ce era trimis de la Roma cu cărți împărătești, și de acesta au fost trimiși la Roma către Licinie, iar acesta i-a dat spre cercetarea lui Valerian, de care au fost trimiși la Potiola, către guvernatorul Diomid, și acesta i-a trimis pe ei către Terții ce cârmuia stăpânirea Siciliei. Deci de la fiecare guvernator din cei ziși au suferit sfinții feluri de munci, de care una numai de ar fi suferit altul, cu adevărat ar fi obosit, s-au ar fi murit, atâta erau de grele și nesuferite acele munci. În sfârșit de la Terții și-au primit fericitul sfârșit, căci lui Alfios tăindu-i-se limba, iar Filadelf fiind întins pe grătar de fier înfocat, și Ciprian fiind băgat într-o tigaie înfierbântată; și acești trei purtători de biruință s-au mutat la cele cerești.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Isihie mărturisitorul.

Stih: Isihie având viață liniștită,

Cu pașnic chip la Dumnezeu se mută.

Acest cuvios Isihie era din cetatea Adrapinonilor, dar era bărbat bun și blând și după purtarea numirii, potrivit avându-și obiceiul cu numele. Deci rugându-se lui Dumnezeu ca să-i arate lui un loc întru care fiind osebit, va sluji și va bineplăcea lui, i s-a descoperit să se ducă spre părțile mării, la muntele ce se zice Meon, unde ducându-se și multă vreme petrecând, apoi de acolo pogorându-se spre mare, și făcând aproape casă de rugăciune Sfântului Andrei și rămășița vieții petrecându-și întru sihăstrie și răbdare, și multe lucrări de minuni săvârșind, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Lavrentie cu pace s-a săvârșit

Stih: Oarecarele schimb Lavrentie cu Dumnezeu a prelucrat,

Prin osteneli luând Edenul, cel de osteneli depărtat.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos: Tinerii evreiești...

Minunată râvnă având Simone, înțelepțește Zilotis te-ai chemat, și obicei asemenea chemării ai arătat, strigând: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

Împreună cu Cuvântul dănțuind, și împreună cu Dânsul fiind, împărăției celei de acolo te-ai împărtășit, strigând: Bine ești cuvântat Dumnezeule în veci.

Slavă...

Cu înșelăciune din buna moștenire pe strămoși dedemult i-a gonit șarpele; iar tu Maica lui Dumnezeu pe aceia i-ai chemat, binecuvântat este, Preacurată, Rodul pântecelui tău.

Cântarea a 8-a,

Irmos: Muziceștile organe...

Cât sunt de frumoase picioarele tale Simone, bine cuvioasă este și limba ta, care a grăit slava lui Hristos, și a îndemnat să strige: Pe Domnul lăudați și-L preaînălțați întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Cu podoabe strălucite fiind împodobit, și raze de minuni din tine trimițând, te-ai cunoscut Simone, sămânță binecuvântată la noroadele care strigă: Pe Domnul lăudați și-L preaînălțați întru toți vecii.

Și acum..., a Născătoarei:

Mintea nu poate să spună nașterea ta, Născătoare de Dumnezeu, și cuvântul a grăi slăbește, că pe Dumnezeu zămislind L-ai născut Fecioară; pe Care Îl preaînălțăm întru toți vecii.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Să cinstim popoare...

Arătat te-ai făcut marginilor, cu lumină strălucind, și focul Duhului luând, la chip luminos te-ai arătat. Pentru aceasta pe tine te fericim.

Slavă...

Cu totul lui Dumnezeu aducându-te, cu Dânsul te-ai împreunat, pe Care acum roagă-L de Dumnezeu arătătorule, pentru noi care cu credință și cu dragoste te lăudăm pe tine.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe ceea ce s-a arătat solitoare de mântuire tuturor oamenilor, și lumea a luminat cu strălucirile dumnezeieștii curății cu cântări să o slăvim.

LUMINÂNDA

Podobie: Femei auziți glas...

Însuți văzătorule și Apostole a lui Hristos cel Preamilostiv, cere pace la toată lumea, și biruință iubitorilor de Hristos conducători, și nouă iertare de greșeli și mântuire, tuturor celor ce te lăudăm pe tine, Simone, ca pe un Ucenic de Dumnezeu grăitor.

Slavă..., altă podobie: Cu Duhul stând bătrânul...

Întorcându-ți mergerea picioarelor tale celor înfrumusețate, te-ai întărit către cărarea cea cerească, bucurându-te Simone Apostole, și stând înaintea Treimii, vezi pe Fiul în Tatăl, și pe Dumnezeiescul Duh. Pentru aceasta cu credință prăznuim preasfințită și dumnezeiască pomenirea ta.

Și acum..., a Praznicului.

LA LAUDE

Stihirile pe 6, ale Praznicului 3, și ale Apostolului 3, glasul al 4-lea.

Podobie: Ca pe un viteaz...

Cu trestia Darului, ai tras pe oameni din adâncul deșertăciunii, Simone mărite, plecându-te Fericite voilor Învățătorului, Celui ce ți-a luminat mintea ta peste tot, și Apostol și de lumină purtător și cinstit de Dumnezeu grăitor te-a arătat, al Dumnezeirii Lui celei necuprinse.

Strălucirea Duhului peste tine s-a pogorât în chip de foc, și dumnezeiesc vas te-a făcut pe tine, Fericite, cel ce cu osârdie ai gonit negura nedumnezeirii, și lumea ai luminat, cu strălucirea preaînțeleptelor tale cuvinte, de taine grăitorule, vârful Apostolilor, Simone de Dumnezeu înțelepțite, Preafericite.

Cu strălucirile propovăduirii, pe cei ce dormeau întru întunericul necunoștinței, Mărite, i-ai luminat și i-ai arătat dumnezeiescule, prin credință fii Stăpânului și Dumnezeu, a Căruia patimă și moarte ai râvnit, și slavei moștenitor te-ai făcut, ca un înțelept și de Dumnezeu grăitor, și Ucenic prea-adevărat.

Slavă..., glasul al 8-lea.

Ucenice al Mântuitorului și Apostole, Simone Zilote preamărite, și al nostru păzitorule de cetate, și al lumii propovăduitorule cel glasnic, roagă-te neîncetat să ne scape pe noi din nevoi, și să izbăvească sufletele noastre.

Și acum..., a Praznicului:

SLAVOSLOVIA CEA MARE

Ecteniile și Otpustul.

Ceasul întâi și Otpustul deplin.

LA LITURGHIE.

Fericirile pe 8, din Canonul Praznicului, Cântarea cea de rând pe 4. Și din al Apostolului Cântarea a 6-a pe 4. Prochimenul, glasul al 8-lea: În tot pământul a ieșit vestirea lor... Stih: Cerurile spun slava lui Dumnezeu... Apostolul către Corinteni: Fraților, Dumnezeu pe noi Apostolii cei mai de pe urmă... Aliluia, glasul 1: Mărturisi-vor cerurile minunile Tale, Doamne... Evanghelia de la Matei: În vremea aceea venit-a Iisus în patria Sa... CHINONICUL: În tot pământul a ieșit vestirea lor...


Versiunea: 0.4.4 · 75ad3a5 / 07.10.2026 - 09:23