SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 6: 3 ale Praznicului și 3 ale Sfântului.

Stihirile Sfântului, glasul al 8-lea:

Podobie: O, preaslăvită minune...

Biruind săltările trupului, și îmbrăcându-te cu omorâre aducătoare de viață, ți-ai săvârșit sufletul, stâlp scris având bunătățile cele cuprinzătoare, prin fapte, făcându-te ca un luminător pururea luminos, Preafericite, strălucind cu Darul peste toate marginile pământului, Cuvioase Simeoane.

Zburând prin dragostea cea dumnezeiască, și depărtându-te de cele de pe pământ, și înălțându-te către ceruri, încă purtând trup îmbrăcat cu țărână; pentru aceasta arătat te-ai făcut întocmai viețuitor cu îngerii, întinzându-te pururea cu dumnezeieștile suiri, te-ai suit unde este lumina cea neapusă Părinte Simeoane.

Subțiindu-ți trupul cu sihăstriile, Simeoane, ți-ai arătat sufletul înălțat și apropiat de Dumnezeu, și primitor Duhului, și cu puterea Lui te-ai învrednicit a săvârși minunile cele mai presus de fire, căci unde este lucrarea Lui cea prea făcătoare, se isprăvesc toate cele mai presus de gând și de cuget.

Slavă..., glasul al 2-lea, a lui Ghermano.

După ce te-ai suit după închipuire în muntele cel minunat și înalt, și după ce ai intrat întru cinstitul chivotul stâlpului ca într-un altar, ai arătat faptă prea-aleasă, și suire privirilor; însă prin faptă ți-ai luminat viața, împodobindu-te cu legături de fier, ca cu niște podoabe de aur, iar prin suire vedeai pe Dumnezeu, și te vedeai de el, grăind însuți cu Dânsul, pe Care roagă-L cinstite Simeoane, pentru sufletele noastre.

Și acum..., a Praznicului.

Iar de va fi în post, a Născătoarei.

Podobie: Când de pe lemn...

Toată fărădelegea, tot păcatul fără ferire am făcut eu ticălosul, de toată pedeapsa sunt vrednic, dă-mi Fecioară pricină de pocăință, ca să mă arăt acolo neosândit, căci pe tine te aduc rugătoare, pe tine chem ajutătoare, ca să nu mă rușinezi pe mine, dumnezeiască Mireasă.

A Crucii, a Născătoarei.

Cărbunele, pe care l-a văzut mai-nainte slăvitul Isaia, cu chemarea Părintelui Celui ce L-a odrăslit pe Dânsul, Se întrupează din Maica cea neispitită de bărbat, și născându-Se, ca un miel fără prihană Se junghie de bunăvoie, luând păcatele lumii. Pentru aceasta Mielușeaua și Fecioara văzându-L pe Cruce, cu arma întristării s-a rănit.

STIHOAVNA zilei.

Slavă..., a Cuviosului, glasul al 6-lea.

Părinte vrednicule de minuni, arătatu-te-ai odrasla cea bună a pustiei, și apărător nouă, căci într-însa ți-ai câștigat dorirea înălțimii celei cerești, și te-ai învrednicit darului tămăduirilor, din vistieriile Duhului cele nefurate. Pentru aceasta cu amândouă te-ai arătat însuți lucrător minunilor, Preacuvioase Simeoane, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

Și acum..., a praznicului.

Iar de este în post, a Născătoarei.

Podobie: A treia zi ai înviat...

Ochiul inimii mele îl ridic către tine, Stăpână, nu trece puțina mea suspinare, în ceasul când va judeca Fiul tău lumea, fii mie acoperământ și ajutătoare.

A Crucii, A Născătoarei:

Văzând Preacurată Născătoare de Dumnezeu, Viața noastră spânzurând pe lemn, ca o Maică tânguindu-te ai strigat: Fiul meu, și Dumnezeul meu, mântuiește pe cei ce cu dragoste Te laudă pe Tine.

Tropar, glasul 1.

Al răbdării stâlp ai fost râvnind părinților celor mai dinainte Cuvioase, lui Iov întru patimi, lui Iosif întru ispite, și vieții celor fără de trup fiind în trup. Simeoane Părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., al praznicului; sau al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Al Praznicului, cu Irmosul, pe 6, sau ale Octoihului fără mucenicine, și al Cuviosului pe 6.

CANONUL Cuviosului

Facere a lui Ioan Monahul.

Cântarea 1-a, glasul al 8-lea,

Irmos:

Pe Faraon cel ce se purta în căruță, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind, și despărțind marea, și pe Israil fugătorul, mergătorul cel pedestru l-a mântuit; pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu.

Pomenirea ta este pricină de teologie adevărată, și luminare tuturor celor ce s-au adunat împreună, ca să laude cu inimi curate slava ei și viața ta cea vrednică de laudă, făcătorule de minuni, Părinte Simeoane.

Din glasul Botezătorului și din vedere s-a binevestit lăudată maica ta și te-a zămislit pe tine, și te-a născut locaș cu miros bun și dumnezeiesc, Dumnezeirii celei în trei Ipostasuri, Preafericite.

Slavă...

Marele Mergătorul înainte cunoscându-te din scutecele pruncești că vei fi locaș dreptății, dăruit de Dumnezeu mai presus de fire, a poruncit să te ferești de sânul cel stâng, și să te hrănești cu cel drept.

Și acum..., a Născătoarei:

Fiind împodobită cu multe feluri de daruri, ceea ce ești de Dumnezeu dăruită, și ai născut mai presus de cuget și de cuvânt pe Cuvântul Tatălui, care S-a făcut trup pentru nespusa milostivire, rămânând Fecioară curată, ceea ce ești binecuvântată.

Cântarea a 3-a,

Irmos: Doamne cela ce ai făcut cele...

Din tânără pruncie ai fost nevoitor prea-ales, și adevărat fierbinte iubitor frumuseții dumnezeiești. Pentru aceea cunoscându-te mai înainte din pântece Stăpânul, te-a sfințit Părinte Simeoane pururea pomenite.

Din mica vârstă înțelepțindu-te, făcătorule de minuni, Cuvioase Simeoane, pe adevărată cunoștința Duhului, și pe Cel necuprins, cu însuți ochii te-ai învrednicit a-l vedea, înconjurat de puterile cerești.

Luminându-ți-se simțirile sufletului, din înfricoșata vedenie, Părinte, ai câștigat minunata alegere a celor bune și a celor rele, ai odrăslit viață fără greșeală, Cuvioase Simeoane.

Slavă...

Arătat a venit ta tine îngerul, care s-a trimis, învățându-te să iubești viața cea îngerească, și să mergi cu picioare vesele pe urma Celui ce ți s-a arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părinte.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe mine cel ce eram odinioară omorât, m-ai adus iarăși din nou către viață, ceea ce singură ai născut Viața cea ipostatnică, de care lovindu-se moartea cea vrăjmașă, arătat s-a rupt, Preacurată.

Irmosul:

Doamne Cela ce ai făcut cele deasupra crugului ceresc, și ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întărește întru dragostea Ta, că Tu ești marginea doririlor, și credincioșilor întărire, unule Iubitorule de oameni.

CONDACUL și ICOSUL Praznicului.

Sedealna, glasul al 8-lea.

Podobie: Pe Înțelepciunea...

Înaintea zămislirii sfințindu-te Părinte, ceea ce Te-a născut pe Tine, Te-a arătat odraslă preafrumoasă, vrând ca să fii vas Dumnezeiescului Duh, cu a Căruia putere crescând, mulțimea duhurilor celor viclene cu toiagul credinței o ai rănit. Pentru aceasta mutându-te cu mărire te-ai făcut stâlp neclintit al credincioșilor și luminător luminos, vrednicule de minune, Simeoane; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască celor ce cu dragoste cinstesc sfântă pomenirea ta.

Slavă..., glasul 1.

Podobie: Mormântul tău...

Înrădăcinându-te pe piatra voirilor lui Hristos, te-ai arătat stâlp ridicat pe pământ, întărind marginile pământului cu arătările tămăduirilor. Pentru aceea cu credință săvârșindu-ți pomenirea, ne luminăm, strigând ție Părinte: Mântuiește-ne pe noi cu rugăciunile tale.

Și acum..., a Praznicului.

De este în post, a Născătoarei:

Învrednicește Preacurată ticălosul meu suflet, și-l mântuiește pe el, cel ce pentru mulțimea greșelilor s-a alunecat întru adâncul pierzării, Preacurată, și în ceasul cel înfricoșat al morții să mă mântuiești de dracii cei ce mă clevetesc și de răspunsul cel înfricoșat.

A Crucii, a Născătoarei:

Având folosința ta preacurată, și prin rugăciunile tale scăpându-ne de răutăți, cu Crucea Fiului tău pretutindenea fiind păziți, după datorie pe tine toți cu bunăcredință te slăvim.

Cântarea a 4-a,

Irmos:

Tu ești tăria mea, Doamne, Tu și puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cela ce nu ai lăsat Sânurile Părintești, și a noastră sărăcie o ai cercetat. Pentru aceasta cu Proorocul Avacum strig către Tine: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Nicicum n-ai suferit să mai rămâi în lume Părinte, având povățuitor pe Hristos puterea lui Dumnezeu, și petrecând în pustiile cele neumblate, aveai adunare cu fiarele fără de frică, fiind copil, și te veseleai la ostenelile trupului.

Sărind prin munți ca cerbul, doreai la izvoarele cele de la Dumnezeu curgătoare, și aflându-le pe ele, ți-ai săturat setea cea de dragostea lui Dumnezeu, din care bând, izvorăști teologhisiri, arătându-te către fața lui Hristos, Părinte Simeoane.

Slavă...

Dumnezeiescul Ioan stând la stâlp, mai-nainte de suirea ta către el, te vedea pe tine cu ochii cei înțelegători, copil cu haina albă purtându-te ca pe o căruță, îndreptându-te de stâlp luminos, Cuvioase Părinte.

Și acum..., a Născătoarei:

Din rudenia cea împărătească a lui David, tu Fecioară ai odrăslit și ai născut pe Împăratul, Cuvântul, care mai-nainte de veci negrăit a strălucit din Tatăl, și mai presus de gând. Pentru aceea noi credincioșii te fericim cu cuget dumnezeiesc, ca pe o Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 5-a,

Irmos:

Pentru ce m-ai lepădat de la fața Ta, Cela ce ești lumină neapusă, și m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul; ci mă întoarce, și la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.

Domnul ca un copil cu prea bună-cuviință plin de frumusețe, de față a venit la tine, când aveai șederea la stâlp, Părinte, și strălucindu-ți mărire de răbdare, precum ai cerut, S-a arătat pe sineși răstignit.

Dumnezeiască viața ta a strălucit cu lumina descoperirilor, de a căror dumnezeiesc mir al bunei miresme făcându-te plin, mucenicește ai biruit taberele cele potrivnice ale dracilor, ca o slugă a lui Dumnezeu, Simeoane.

Slavă...

Prin curăția gândului, înălțându-te cu priviri dumnezeiești, și având de la Dumnezeu inima izvor de înțelepciune, care izvorăște pâraie dătătoare de viață, cugetătorule de Dumnezeu ai luminat sufletele celor bolnavi, preafericite Părinte.

Și acum..., a Născătoarei:

Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu, care se înțelege dimpreună cu Tatăl mai-nainte de veci, sălășluindu-Se în pântecele tău, pentru bogăția milostivirii S-a sărăcit, și S-a arătat Om pe pământ făcându-Se trup, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, prealăudată.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa...

Înălțându-te cu bunătățile ca dumnezeiescul Moise, și suindu-te pe stâlp înalt din voie dumnezeiască te-ai înălțat cu duhul, și primind putere luminătoare te-ai mărit ca acela, Părinte.

Săgetând vrăjmașul nebunește, și-a deșertat tolba de săgețile cele stricătoare de suflet, iar turnul sufletului tău nu l-a mișcat, căci era întărit cu bună alcătuire pe piatra cea nesfărâmată a lui Hristos, purtătorule de Dumnezeu.

Slavă...

Veselindu-Se Stăpânul tău Hristos de tine, răbdai cu înlesnire sudorile sihăstriei tale, care ți-a dat ție toiag foarte putincios, și te-a îndemnat să tămăduiești cu acela bolile celor neputincioși, dumnezeiescule Părinte.

Și acum..., a Născătoarei:

Știind grăitorii de Dumnezeu Prooroci, prin arătări înseninătoare, adâncimea tainei tale celei înfricoșate, au vestit mai-nainte că vei să zămislești în pântecele tău pe Dumnezeu, ceea ce ești fără prihană, și acum noi văzând plinirea, credem Preacurată Fecioară.

Irmosul:

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul, și lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăți, și viața mea s-a apropiat de iad, și ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

CONDAC, glasul al 2-lca

Podobie: Cele de sus căutând...

De cele de sus dorind, cele de jos ai lepădat, și ca un Cer stâlpul făcându-ți, printr-însul ai strălucit cu raza minunilor, Cuvioase, și lui Hristos Dumnezeului tuturor te rogi neîncetat pentru noi toți.

ICOS

Pomenirea cea prealuminoasă a fericitului, ca o zi de mântuire s-a arătat nouă, gonind noaptea cea adâncă a patimilor, prin strălucirea înfrânării, și luminând cu faptele cele prea-alese; întru care ca niște stele adunându-ne toți credincioșii, cântări de bucurie să aducem luminătorului Simeon; căci privind de sus ne luminează pe noi, și negrăit dăruiește pace, rugând neîncetat pe Hristos Dumnezeu pentru noi toți.

SINAXAR

Întru această lună în 24 de zile pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Simeon din muntele minunat.

Stih: Locuia Simeon mai înainte minunat muntele pământului.

Iar acum locuiește prea minunat muntele Cerului.

În ziua a douăzeci și patru,

Simeon schimbă muntele minunatul.

Acest cuvios a fost în zilele bătrânului Iustin, și a fost născut în Antiohia Siriei, din tată Ioan, care era din Edesa și din Maică Marta, fiind crescut întru aceeași cetate a Antiohienilor. Iar cele de acolo înainte toate lucrările minunate, spun că unele s-au întâmplat, altele a făcut el, mai presus de om. Zămislirea din pântece ce s-a făcut prin rugăciune, și mai înainte de zămislire, mărturisirea Mergătorului înainte și Botezătorului, ce a arătat mai înainte Maica sa, fapta cea bună, și întregirea, care era să aibă fiul ei, și cum că după ce s-a născut, s-a părăsit de tot de sânul cel stâng, arătând semnul acesta, că copilul era să aibă iute și tare pornirea și călătoria spre cele dea-dreapta lucruri, și nu spre cele dea-stânga. Și cum că făcându-se de șase ani, în care vârstă pentru neplecarea simțirii au tinerescul obicei a se lenevi și a se aduce prea lesne spre orice s-ar întâmpla, iar el defăimând toate cele de jos, sosi la munte, și îndată cu vremea obișnuindu-se, începu a se deprinde cu petrecerea cea grea și cu răbdarea. Și avea adese dumnezeiești vedenii și îngerești arătări, care-l îndreptau spre cele ce trebuia a face, și-l îndemnau cu asemănarea bunelor și relelor, adică cele bune să aleagă, și de cele rele să fugă, și cum că în trup covârșind ale trupului, hrănindu-se nu cu omenească hrană, ci cu nemuritoare, ce i se da de la Cer, așa a petrecut până la ieșirea din trup. Însă acestea, și cea nespusă mulțime a minunilor, arată mai pe larg istoria lui; atâta numai este vrednic să însemnăm, că lăsând lumea din tânără vârsta lui, întâi s-a dat pe sine la mânăstire, la care a fost pogorât din munte, întru care locui șase ani mai înainte; iar de acolo suindu-se în stâlp, stătu ani optsprezece. Deci mergând la minunatul munte petrecu zece ani, la un loc înalt de pietre seci. Și suindu-se în stâlpul cel mic a petrecut patruzeci și cinci de ani, de i s-a făcut toată vremea vieții lui ani optzeci și cinci. Și dintr-aceștia șaptezeci și nouă i-a săvârșit cu cea peste firea omenească luptă și răbdare, și adormind s-a mutat spre mărirea îngerilor și așezare.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Meletie Stratilatul și a celor împreună cu dânsul; Ioan, Ștefan, Serapion egipteanul și Calinic vrăjitorul (magul); și a celor doisprezece comiți și tribuni, și a celor trei femei: Marchiana, Paladia și Sosona, și a celor doi prunci: Chiriac și Hristina, și a tuturor celor unsprezece mii două sute și opt, care împreună cu dânșii au mărturisit.

Stih: Cinstiți nevoitori pentru vrednica de cinste Treime.

Mai mult decât a viețui au ales ieșire din lume.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos:

Tinerii cei ce mersese din Iudeea în Babilon oarecând, cu credința Treimii văpaia cuptorului o au călcat, cântând: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Cu cuget vitejesc fugind de orbirea lumii, și de căderile măririi celei deșarte, ai poftit să te liniștești, neîncetat strigând: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Întinzându-ți mâinile tale în chip de Cruce și rugându-te, ai văzut pe Hristos dimpreună cu îngerii întru slavă negrăită, Dumnezeu poruncindu-ți, să te sui peste acest munte minunat, de Dumnezeu purtătorule.

Slavă...

Sârguindu-te cu gând de călătorie cerească, te-ai suit la stâlp, plecându-te dumnezeieștilor arătări ale Stăpânului, și ai ajuns la acest munte, care l-a numit minunat, Părinte Simeoane.

Și acum..., a Născătoarei:

Cei ce umblăm întru lumina Domnului, veniți toți să lăudăm pe singură Născătoare de Dumnezeu, pe cetatea cea sfântă a Împăratului Hristos, pe Maica cea Preacurată, pe Maica lui Dumnezeu, care este mântuirea credincioșilor.

Cântarea a 8-a,

Irmos: De șapte ori cuptorul...

Întru puterile sufletului tău cele bine alcătuite, Cuvioase, s-a sălășluit strălucirea cea cu trei lumini, de care ca dintr-o Dumnezeire luminându-te, ai zidit mărit înaintea stâlpului, casa ei cea de trei ori fericită, și ai legiuit întru aceea, să cinstim în veci pe Treimea cea nezidită, Părinte Simeoane.

Lucrarea cea atotputernică a Sfântului Duh, sălășluindu-se dumnezeiește întru tine, Preafericite, a îndemnat să alerge de la marginile lumii la tine, pe toți cei nebuniți de duhuri viclene, pe care și tămăduindu-i cu toiagul cel de finic, îi învățai pe ei: Lăudați pe Ziditorul în veci.

Cugetarea cea trupească a tinerețelor, cu postul și rugăciunea o ai supus Duhului, și aprinderea celor dinlăuntru stingând, ai surpat pe om și te-ai arătat ca unul ce mai mult nu mănâncă; ci hrănindu-te numai cu hrana cea cerească, cânți pe pricinuitorul acestora în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Ceata cea dumnezeiască a ucenicilor, ție îți dă Părinte, Hristos Dumnezeu cel minunat, pe care primindu-i cu dragoste, i-ai luminat cu învățăturile, ca să alerge pe calea înfrânării. Cu care împreună odihnindu-te întru împărăție, slavoslovești pe Împăratul tuturor întru toți vecii.

Și acum..., a Născătoarei:

Roagă pe Fiul tău și Domnul pentru noi, care curat și lămurit strigăm, și te mărturisim Maică lui Dumnezeu, Preacurată, ca să ne ceri dezlegare păcatelor, și să aflăm izbăvire noi cei ce cu credință cântăm: Noroade preaînălțați pe Hristos în veci.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

De șapte ori cuptorul, muncitorul haldeilor, l-a ars nebunește, cinstitorilor de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceștia cu putere mai bună mântuiți, Făcătorului și Mântuitorului a strigat: Tineri bine Îl cuvântați, preoți lăudați-L, noroade preaînălțați-L întru toți vecii.

Cântarea a 9-a,

Irmos:

Prin rugăciunile tale îmblânzind pe Hristos, care a săturat cu puține pâini adunare de mulți oameni, ai umplut cu binecuvântările tale jitnițele cele deșarte de la staulul tău, și ai mântuit turma ta de foamete, de trei ori fericite Simeoane.

Cuvintele cinstitei și Cuvioasei maicii tale Marta cele de rugăciune, care se ruga, ca să te rogi lui Hristos, nu te-ai lepădat a împlini cererea ei, și ai gonit mânia cea trimisă de Dumnezeu de la cetatea lui Dumnezeu, Fericite.

Cunoscându-ți sfârșitul nevoințelor tale Simeoane, și despărțindu-te de trup te-ai învrednicit îndumnezeirii celei negrăite, întru cele de sus, Preafericite; către care zburând de aici, te bucuri cu duhul, văzând Lumina cea în trei Ipostasuri.

Slavă...

Pe cei ce cu chemarea și cu socotințele tale prin rugăciuni, din viața cea cu multe griji aleargă către tine și la limanul tău, mântuiește-i din toate patimile vrăjmașului, pe cei ce luminat prăznuiesc pomenirea ta.

Și acum..., a Născătoarei:

Făcutu-te-ai lăcaș lui Dumnezeu, încăpând în pântecele tău pe Cel neîncăput, și ai născut întrupat pe Cuvântul cel mai înainte neîntrupat; pe care roagă-L Preacurată să dăruiască iertare greșelilor tuturor celor ce cu credință te slăvesc pururea.

Imosul:

Înfricoșatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până și la trup, din pântece fecioresc făcându-Se Om. Pentru aceea pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu, credincioșii o slăvim.

LUMINÂNDA

Podobie: Lumina cea neschimbată...

Strălucind în pustie, toată lumea ai luminat, mulțimea călugărilor se bucură întru pomenirea ta, Simeoane de Dumnezeu purtătorule; nu înceta rugându-te pentru lume.

Slavă..., Și acum..., a Praznicului,

Iar de este în post, să se zică a Născătoarei:

Tu Preacurată ești părtinitoare și turn tare, și lumii apărătoare, și către tine cad, strigând: Mântuiește-mă din nevoi și din focul cel veșnic, ce va să fie, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară.

A Crucii, a Născătoarei:

Mielușeaua cea preacurată, una neîntinată, văzând cu trupul spânzurat pe Cruce pe Emmanuil Mielușelul și Cuvântul lui Dumnezeu, cuprinsă fiind de întristare a lăcrimat.

STIHOAVNA Praznicului.

Iar de va fi în post, se zice din Octoih, Slavă..., a Sfântului glasul al 6-lea.

Cuvioase Părinte Simeoane, în tot pământul a ieșit vestirea isprăvilor tale. Pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale, taberele drăcești ai pierdut, cetele îngerești ai ajuns, a căror viață fără prihană ai râvnit, îndrăznire având către Hristos, cere pace sufletelor noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Darurilor celor mari te-ai învrednicit una Preacurată Fecioară, Maica lui Dumnezeu, că ai născut nouă cu trup pe Unul din Treime, pe Hristos Dătătorul de viață, spre mântuirea sufletelor noastre.

A Crucii, a Născătoarei:

Stând înaintea Crucii, Fecioara, oarecând în vremea răstignirii, cu ucenicul cel iubitor de feciorie, și plângând grăia: Vai mie, cum pătimești, Hristoase, Cela ce dai tuturor nepătimire.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.

LA LITURGHIE

Fericirile Praznicului, Peasna cea de rând, sau ale Octoihului pe 4, și ale Sfântului Cântarea a 3-a pe 4. Prochimenul, glasul al 7-lea: Veseli-se-va dreptul de Domnul... Stih: Auzi Dumnezeule glasul meu... Apostolul către Coloseni: Fraților, îmbrăcați-vă ca aleșii lui Dumnezeu... Aliluia, glasul 1: Fericit bărbatul care se teme de Domnul,.. Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul, toate îmi sunt date Mie... CHINONICUL: Întru pomenire veșnică va fi dreptul...