TIPIC

LMaMiJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
26272829

2026-06-02 — marți

†) Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului

Ap. Romani 1, 1-7; 13-17 · Ev. Matei 4, 23-25; 5, 1-13

Apostolul — Romani 1, 1-7; 13-17

Romani 1, 1-7

1Pavel, rob al lui Iisus Hristos, chemat de El apostol, rânduit pentru vestirea Evangheliei lui Dumnezeu,

2Pe care a făgăduit-o mai înainte, prin proorocii Săi, în Sfintele Scripturi,

3Despre Fiul Său, Cel născut din sămânța lui David, după trup,

4Care a fost rânduit Fiu al lui Dumnezeu întru putere, după Duhul sfințeniei, prin învierea Lui din morți, Iisus Hristos, Domnul nostru,

5Prin Care am primit har și apostolie, ca să aduc, în numele Său, la ascultarea credinței, toate neamurile,

6Întru care sunteți și voi chemați ai lui Iisus Hristos:

7Tuturor celor ce sunteți în Roma, iubiți de Dumnezeu, chemați și sfinți: har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Iisus Hristos!


Romani 1, 13-17

13Fraților, nu vreau ca voi să nu știți că, de multe ori, mi-am pus în gând să vin la voi, dar am fost până acum împiedicat, ca să am și între voi vreo roadă, ca și la celelalte neamuri.

14Dator sunt și elinilor și barbarilor și învățaților și neînvățaților;

15Astfel, cât despre mine, sunt bucuros să vă vestesc Evanghelia și vouă, celor din Roma.

16Căci nu mă rușinez de Evanghelia lui Hristos, pentru că este putere a lui Dumnezeu spre mântuirea a tot celui care crede, iudeului întâi, și elinului.

17Căci dreptatea lui Dumnezeu se descoperă în ea din credință spre credință, precum este scris: "Iar dreptul din credință va fi viu".

Evanghelia — Matei 4, 23-25; 5, 1-13

Matei 4, 23-25

23Și a străbătut Iisus toată Galileea, învățând în sinagogile lor și propovăduind Evanghelia împărăției și tămăduind toată boala și toată neputința în popor.

24Și s-a dus vestea despre El în toată Siria, și aduceau la El pe toți cei ce se aflau în suferințe, fiind cuprinși de multe feluri de boli și de chinuri, pe demonizați, pe lunatici, pe slăbănogi, și El îi vindeca.

25Și mulțimi multe mergeau după El, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea și de dincolo de Iordan.


Matei 5, 1-13

1Văzând mulțimile, Iisus S-a suit în munte, și așezându-se, ucenicii Lui au venit la El.

2Și deschizându-și gura, îi învăța zicând:

3Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor.

4Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

5Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul.

6Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.

7Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui.

8Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

9Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

10Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor.

11Fericiți veți fi voi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea.

12Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri, că așa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.

13Voi sunteți sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni.

TipiconalSursa: Anuar liturgic și tipiconal 2026

Punem Slujba celor doi Sfinți împreună cu cea din Penticostar:

La Vecernia mică (luni seara), se pun Stihirile din Minei, ale Sfântului Ioan, zicând la Și acum..., ale Praznicului (caută la Vecernia mică a Cincizecimii).

La Vecernia mare (luni seara), punem Fericit bărbatul... starea întâi, La Doamne, strigat-am..., se cântă 8 Stihiri: 5 ale Sfântului Ioan, glas 2, și 3 ale Sf. Nichifor, Slavă..., a Sfântului Ioan, glas 8: Astăzi cu cinstită prăznuire... Și acum... a Praznicului, din Penticostar, glas 1: Prăznuim Cincizecimea... Vohod, Lumină lină..., Prochimenul zilei, Paremiile Sfântului Ioan.

La Litie, se pun: o Stihiră de la Litia Cincizecimii, apoi Stihirile Sfântului Ioan din Minei, Slavă..., a Sfântului Ioan, glas 5: Să trâmbițăm cu trâmbiță..., Și acum..., a Praznicului, glas 8: Cândai trimis pe Duhul Tău... (vezi la Litie în Duminica Cincizecimii), La Stihoavnă, se pun Stihirile din Penticostar, glas 1 (cele rămase de la Doamne, strigat-am...), cu stihurile Praznicului de la Stihoavnă, Slavă..., a Sf. Ioan, glas 6: Răsărind razele purtătorului de chinuri..., Și acum..., a Praznicului, din Penticostar, glas 1: Cu graiurile celor de alt neam...

La binecuvântarea pâinilor: Troparul Sfântului glas 4: Viața ta pe pământ bine cârmuind, pătimitorule... (de două ori) și Troparul Praznicului (o dată). Dacă nu se face binecuvântarea pâinilor, Troparele se pun astfel: al Mucenicului, Slavă..., al Sf. Nichifor, glas 4: Îndreptător credinței..., Și acum..., al Praznicului, și Otpustul mare: Cel ce în chip de limbi de foc...

La Utrenie (marți dimineața), la Dumnezeu este Domnul..., cântăm Troparul Praznicului (o dată), apoi al Mucenicului, Slavă..., al Sf. Nichifor, glas 4: Îndreptător credinței..., Și acum..., al Praznicului. După Catisme, Sedealna Mucenicului (de două ori), Slavă..., Și acum..., a Praznicului, din Penticostar. Polieleul (Robii Domnului...) și Mărimurile Mucenicului. Apoi Sedealna Sfântului (de două ori), Slavă...,, Și acum... a Praznicului, glas 8: După scularea Ta cea din mormânt... (din Duminica . Cincizecimii, după Polieleu). Antifonul întâi al glasului 4, Prochimenul și Evanghelia Mucenicului, dintre ușile împărătești (Luca 21: 12-19, vezi marți în săptămâna a 29-a după Rusalii), Psalmul 50 și celelalte și Stihira Mucenicului din Minei. Canoanele pe 14: Canonul întâi al Praznicului, cu Irmosul, pe 6; al Mucenicului pe 4 și al Ierarhului pe 4. Catavasii: Cu dumnezeiescul nor... După Cântarea a 3-a, se pun Condacul și Icosul Ierarhului, apoi Sedealna Mucenicului, Slavă..., a Ierarhului, Și acum... a Praznicului. După Cântarea a 6-a, se pun Condacul și Icosul Mucenicului, apoi Sinaxarele din Minei. După Cântarea a 8-a se cântă: Ceea ceeștimai cinstită... După Cântarea a 9-a, Luminânda Mucenicului, glas 3, Slavă..., a Ierarhului, glas 2, Și acum..., a Praznicului. Laudele, cu |! Stihirile pe 6: 3 ale Praznicului (cele de la Stihoavna Utreniei, glas 2) și 3 ale Mucenicului, Slavă..., a Mucenicului, glas 2: Veniți, iubitorilor de mucenici..., Și acum..., a Praznicului, glas 1: Pe toate le dă Duhul Sfânt... Doxologia mare, Troparul Mucenicului, Slavă..., al Ierarhului, Și acum..., al Praznicului, Ecteniile și Otpustul mare.

La Liturghie, Fericirile pe 8: din Cântarea 1 a Canonului Praznicului, pe 4, și din Cântarea a 3-a a Mucenicului, pe 4. Apostolul și Evanghelia: 1. de rând (marți în săptămâna întâi după Rusalii); 2.ale Sfântului Ioan cel Nou; 3. ale Sf. Ierarh Nichifor. Axionul Praznicului. Chinonicul Sfântului: Întru pomenire veșnică... i Cai! Iar 2)

Anuar liturgic și tipiconal 2026Pag. 321–322

Mineiul: 2 iunieSursa: Mineiul pe iunie, 1927 · text: Episcop Petru Pruteanu (slujbe.teologie.net)

VEZI: Iar în Moldova se prăznuiește Joi după pogorârea Sfântului Duh.

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile, glasul al 4-lea.

Podobie: Ca pe un viteaz...

Pe tine te cunoaștem întărire adevărului, și reazem credinței, părtinitor dogmelor și ajutor bunei credințe, și sălășluire curăției, și vas ales de bună mireasmă Duhului, și vistierie preamare a învățăturilor, și temei Bisericii lui Hristos, arătătorule de cele dumnezeiești de Dumnezeu insuflate.

Pe tine te lăudăm Ierarhe, ca pe un moștenitor al Apostolilor, și părtaș obiceiurilor pătimitorilor, și ca pe un asemenea râvnitor sihaștrilor, și ca pe o pecete a învățătorilor, și închipuire dumnezeiască și tainică a lui Hristos, și ca pe un râu de vindecări, de Dumnezeu curgător, care acoperă cugetele cele fărădelege și hulitoare Ierarhe preaînțelepte, Fericite.

Înmulțind talantul înțelepciunii, Preafericite, te-ai învrednicit bucuriei Domnului tău, fiind împodobit cu Darul Dumnezeieștii străluciri, și lucind cu raza Duhului cea înțelegătoare, stai acum dea-dreapta Cea purtătoare de viață, neîncetat strălucind cu luminile cele cerești, mărite Nichifore.

Slavă..., Și acum... a Praznicului.

Iar de va fi în post, a Născătoarei.

Pe tine te fericesc, Fecioară Preacurată, ca pe ceea ce ai ridicat pe oameni din adâncul răutății și al necunoștinței. Lăudându-te pe tine dumnezeiască Mireasă, cea pururea fericită, slăvesc cinstită și negrăită nașterea ta; că ai născut pe Mântuitorul lumii, și ai izbăvit omenirea de blestemul cel strămoșesc.

A Crucii, a Născătoarei:

Doamne, dacă Te-a văzut Fecioara și Maica Ta pe Cruce spânzurând, spăimântându-se și privind, zicea: Ce ți-au răsplătit cei ce au dobândit darurile Tale cele multe Stăpâne? Ci rogu-mă, nu mă lăsa singură în lume, ci grăbește de înviază, împreună sculând pe strămoși.

Tropar, glasul al 4-lea:

Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării, te-a arătat pe tine, turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nichifor, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., al Praznicului, sau al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Al praznicului cu Irmosul pe 8, iar de va fi în post, amândouă Canoanele Octoihului și al Sfântului pe 4.

CANONUL Sfântului

Facere a lui Teofan.

Cântarea 1-a, glasul al 4-lea,

Irmos:

Adâncul Mării Roșii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel dedemult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalic în pustie a biruit.

De față ai arătat, că fapta este suire privirii; pentru că îndreptându-ți sufletul cu fapte, Nichifore preafericite, pre-aales l-ai întraripat către privirea cea desăvârșită.

Fiindu-ți cuvântul înfrumusețat cu faptele, și viața ți s-a arătat împodobită cu cuvântul, cuprinsule de Dumnezeu Nichifore. Pentru aceasta Hristos te-a pus pe tine pe scaunul cel preaînalt.

Leon ticălosul bolind de eresul lui Mamona, și lovindu-se de tine ca de o piatră tare, s-a sfărâmat. Și unirea înțelepciunii tale s-a făcut un lucru minunat, Nichifore.

Slavă...

Omorându-ți cugetele cele de pe pământ prin ajunare, și sufletul îndreptându-ți cu sârguință, Nichifore de Dumnezeu insuflate, ai ajuns către limanurile odihnei celei neînvăluite.

Și acum..., a Născătoarei:

Tămăduit-ai zdrobirea omenirii Preacurată, născând pe Făcătorul a toată lumea, Care ne-a ridicat pe noi, cei ce eram surpați prin căderea strămoșilor, Mireasă a lui Dumnezeu.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Nu întru înțelepciune.

Împodobindu-ți viața cu chipurile bunătăților, și făcându-te luminător, purtând arătat cuvânt de viață, ai păstorit turma lui Hristos cea preasfântă.

Limba ta cea grăitoare de Dumnezeu, și înfocată și dumnezeiască, a ars eresurile cele spinoase cu focul cel înțelegător, de Dumnezeu înțelepțite, pururea pomenite Părinte.

Slavă...

Cu iubire de înțelepciune ai cercat adâncimea înțelepciunii, și cu împleticirile dogmelor tale, arătat ai sugrumat, pe cei ce se leapădă de chipul lui Hristos, vrednicule de minune.

Și acum..., a Născătoarei:

Mărturisind pe Cel mai-nainte de veci, împreună fără de început cu Tatăl, că S-a născut din pântecele tău în vremile cele de pe urmă, te slăvim pe tine, cu adevărat Maica lui Dumnezeu, Preacurată.

Irmosul:

Nu întru înțelepciune, și în putere, și în bogăție ne lăudăm; ci întru Tine înțelepciunea Tatălui cea ipostatnică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

Sedealna, glasul 1.

Podobie: Mormântul tău...

Cetele patriarhilor, cu laude și cu cântări cinstesc pomenirea ta Nichifore. Căci au luat adaos pe sufletul tău cel mărit, drept aceea și cinstita Biserică mărindu-te astăzi, laudă pe Împăratul, pe singur Iubitorul de oameni.

Slavă..., Și acum..., a Praznicului.

Iar de va fi în post, a Născătoarei:

Maică a lui Dumnezeu pe tine te știm toți, ceea ce te-ai arătat Fecioară cu adevărat și după naștere, noi cei ce cu dragoste alergăm la a ta bunătate, că pe tine te avem; păcătoșii folositoare, pe tine una cea cu totul fără prihană, te-am câștigat întru ispite mântuire.

A Crucii, a Născătoarei:

Maica Ta cea Preacurată, Hristoase, văzându-Te mort întins pe Cruce, striga: Fiul meu cel dimpreună fără de început cu Tatăl și cu Duhul, ce este această a Ta nespusă orânduială? Prin care ai mântuit înțeleaptă zidirea preacuratelor mâinilor Tale.

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine Soarele dreptății, a stătut întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă puterii Tale, Doamne.

Cu dumnezeiască putere ai zdrobit fălcile celor necredincioși, biruindu-i pe ei cu cuvântul tău cel întărit, și ai învățat să cinstească dumnezeiască icoana Mântuitorului, arătătoru-le de cele sfinte.

Cu mărturisirea arătat ai luminat dumnezeiasca preoție, Părinte Nichifore; fiind închis de cruzimea lui Leon, învățătorule al tainelor, de Dumnezeu cuprinsule.

Bărbătește stând pentru cinstea dogmelor bunei credințe a cinstitei Biserici, cu biciul cuvintelor tale ai gonit pe lupii, care amestecau credința cea adevărată, Nichifore.

Slavă...

Ca un rai făcându-ți inima ta, lemnul vieții ai odrăslit în mijlocul acesteia, tuturor arătând cuvântul credinței, Părinte Nichifore, de Dumnezeu insuflate.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe Cuvântul lui Dumnezeu celui mai-nainte fără de trup, născându-L întrupat, prealăudată cea plină de daruri, ai înnoit, lumea. Pentru aceasta pe tine te cinstim cu dreaptă credință, Mireasă a lui Dumnezeu.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Tu Doamne lumina mea în lume ai venit, Lumina cea sfântă, care întorci dintru întunericul necunoștinței, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credință.

Având minte curată, suitoare în ceruri, ai cules floarea cea neveștejită a cunoștinței și a înțelepciunii, preafericite Nichifore.

Având cuvânt lucrător și viață fără prihană, strălucind ca soarele, luminezi întărirea Bisericii.

Slavă...

Vindecări sufletelor ai dat drept-cinstitorilor, cuvintelor tale arătătorule de cele dumnezeiești; iar pământul rău-credincioșilor, l-ai răsturnat cu dogmele.

Și acum..., a Născătoarei:

Dezlegare blestemului strămoașei te-ai făcut Preacurată, căci ai zămislit pe Cel ce ne-a încununat pe noi cu dumnezeieștile binecuvântări.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Jertfi-voi Ție cu glas...

Ca un luminător luminând Biserica cu razele Duhului, te-ai arătat stâlp cu înălțime cerească, și nor povățuitor către moștenirea Cerului, cugetătorule de Dumnezeu Nichifore.

Prea-ales ți-ai dat toată viața ta lui Dumnezeu, Părinte fericite; pentru aceea ai fost pus stăpânitor peste toată lumea, descoperitorule de cele sfinte.

Slavă...

Cuvântul tău cel de Dumnezeu insuflat, cu sabia Mângâietorului cea cu două ascuțișuri, rupe împleticirile eresurilor celor fără de Dumnezeu, iar lumina adevărului o arată tuturor.

Și acum..., a Născătoarei:

Legile firii minunat se dezleagă, căci Fecioara zămislind fără ispită de nuntă, pe Ziditorul Domnul tuturor, L-a născut prunc, și L-a alăptat.

Irmosul:

Jertfi-voi Ție cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curățindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

CONDACUL și ICOSUL Praznicului.

Sau al Sfântului, glasul al 4-lea.

Podobie: Arătatu-te-ai astăzi lumii...

Ca unul ce ai primit de la Dumnezeu cunună de biruință astăzi din Cer, o Nichifore, mântuiește, pe cei ce cu credință te cinstesc pe tine, ca pe un Ierarh împreună și învățător.

ICOS

Ca o nebiruită cetate a lui Dumnezeu s-a arătat marele Ierarh, stând înfipt deasupra muntelui, păzind lumea cu rugăciunile, și cetele celor fără de Dumnezeu biruindu-le, a rămas nerănit și nevătămat de săgetăturile vrăjmașilor, purtând înlăuntru în inimă pe Împăratul și Domnul tuturor. Pentru aceasta și luminează, pe cei ce cinstesc pe Hristos pe icoană. Și dintru înălțimea bunătăților și din turnul faptelor, împroașcă cu praștia asupra taberelor vrăjmașilor, și ușile milostivirii le deschide, celor ce pe dânsul îl laudă cu credință, ca pe un ierarh al lui Hristos împreună și învățător.

SINAXAR

În această lună, în ziua a doua, cel dintru Sfinți Părintele nostru Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului.

Stih: Patriarhul de patriarh aproape fiind,

Nichifor lângă dumnezeiescul bătrân Avraam este șezând.

Nichifor în luna lui Iunie în a doua zi,

Lăcașul cel din Eden moșteni.

Acesta a fost pe vremea împărăției păgânului împărat Constantin Copronim, născut în împărăteasa cetăților; și părinții lui erau de bun neam și vestiți, numindu-se Teodor și Evdochia; care Teodor a fost iscălitor de cărțile împărătești cele poruncitoare. Și fiind pârât că este închinător al dumnezeieștilor icoane, a fost chinuit cu bătăi, și trimis în izgonire la Milasa cu pază cumplită, și după aceea a fost chemat, și nesupunându-se poruncilor împărătești, iarăși a fost izgonit la Niceea, și trăind acolo șase ani cu multă nevoie, își primi sfârșitul. Iar fiul său acesta, cinstitul Nichifor, tocmai din naștere a fost înfășat cu cununile ortodoxiei, și crescut cu laptele bunei credințe, și trecând vârsta pruncească, și bine învățând, s-a așezat în ceata scriitorilor. După aceea socotind pe toate că sunt ca niște pleve și păienjeni, s-a dus din cetate, și a mers la Propontida, și acolo singur fu dat către Dumnezeu, petrecând cu multe trude și petrecere rea. Deci întâmplându-se a se săvârși marele arhiereu Tarasie, Nichifor acesta a fost rugat de împăratul, să ia scaunul patriarhiei Constantinopolului. Deci, peste puțină vreme răposând, împăratul acesta, ce s-a zis mai sus, și făcându-se fiul său Stavrachie diadoh împărăției, a căruia viața și a lui scurtă fiind, a primit sceptrul împărăției Mihail cel binecredincios. Deci, pe acesta pogorându-l din împărăție Leon cel cu nume de fiară, și luând el împărăția, a stătut împotriva sfintelor icoane, și asupra bunei noastre credințe. Însă cu neputință este, să spunem și să scriem, câte a zis cu îndrăzneală către păgânul și spurcatul acela, cinstitul Părintele nostru Nichifor, iar urâtorul de Dumnezeu, îndată pogorându-l din scaun și izgonindu-l, și băgându-l în temniță, a dat poruncă, ca să nu aibă nici o căutare, sau mângâiere de la nimenea, și așa a rămas viteazul suflet chinuindu-se, până când acest ticălos împărat și-a lepădat sufletul său, tăiat fiind și sfărâmat de ai săi în biserica cea din Far. Iar fericitul acesta fiind supărat de nevoi și de patimi rele în mulți ani, și fiind aproape de șaptezeci de ani, și-a dat sufletul său în mâinile lui Hristos Dumnezeu, petrecând nouă ani în arhierie, și treisprezece ani în surghiunie. Deci, se săvârșește pomenirea lui în cinstita biserică a sfinților Apostoli unde zac și cinstitele lui moaște

Tot în această zi, Sfinții treizeci și opt de Mucenici, pe care în baie băgându-i și pecetluindu-le ușa sau săvârșit.

Stih: S-au amăgit cei ce nevoitorilor ușa băii era pecetluind,

Căci Hristos aproape stă, eu sunt ușa strigând;

Tot în această zi, Sfânta Maica, împreună cu trei sfinți fii ai săi, care de sabie s-au săvârșit.

Stih: Maică pentru preafrumosul Prunc tăindu-te cu copiii,

Strigi dea-pururea: Iată eu și pruncii.

Tot în această zi, Sfântul Cuviosul Mucenic Erasm cel ce a locuit în Hermelia Ahridului, care cu pace s-a săvârșit.

Stih: Erasm cel ce cu Darul Mântuitorului a pătimit,

Alergând la Cer bucurându-se, cunună ai primit.

Tot în această zi, Sfinții douăzeci de mii ce au crezut în Hristos prin Sfântul Erasm, care de sabie s-au săvârșit.

Stih: Capetele pătimitorilor care de sabie s-au tăiat,

Căzând, de două ori zece mii sau aflat.

Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Dimitrie cel ce în Filadelfia a mărturisit la anul o mie șase sute cincizeci și șapte, de sabie s-a săvârșit.

Stih: Dimitrie de tine focul și spăimântează,

Cel ce ai murit de voie pentru Dumnezeu

De care făptura se înfricoșează.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne, și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, cu pofta bunei credințe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinși, au strigat: Bine ești cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

Lăcaș însuflețit al Dumnezeului Celui viu te știm pe tine, având în sineți cunoștința Treimii ca pe un sfeșnic de aur luminos, cântând: Bine ești cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

Bârfelile ereticilor le-ai încetat Nichifore, plecând să cinstească chipul lui Hristos, pe toți cei ce strigă: Bine ești cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

Slavă...

Având bogăția înțelepciunii, și viețuire dumnezeiască trecând peste toată simțirea, prin cuget ai vorbit cu Hristos, strigând: Bine ești cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

Și acum..., a Născătoarei:

Nedespărțind cele unite, nici amestecându-le, pe Cuvântul cel ce S-a întrupat din tine, Îl cunoaștem un Hristos, strigând: Binecuvântată ești tu între femei, Stăpână Preacurată.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Pe tinerii cei binecredincioși...

Fiind mântuit cu sângele lui Hristos, ai suferit prin cuget moartea cea pentru Dânsul, căci ai răbdat mucenicia cunoștinței de sineți, luminându-te cu Darul mărturisirii și strigând: Pe Domnul lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

Fiind curățit cu trupul și cu sufletul, ai pus cuvânt pentru Cuvântul cel atoatevăzător, arătându-L pe Dânsul, că a fost mai-nainte neîntrupat și fără de început, și pe urmă prin milostivire S-a făcut Om, și strigai: Pe Domnul lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Ca să dobândești moștenirea cea cerească și laudă neschimbată, Părinte mărite, ai părăsit strălucirea cea lesne veștejitoare, suferind toată amărăciunea izgonirii și strigând: Pe Domnul lăudați-L, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Și acum..., a Născătoarei

Preacuratul Mirele cel înțelegător aflându-te pe tine singură Preacurată, crin cu preabun miros, floare preafrumoasă și cămară de Mire luminoasă, te-a primit Mireasă Preacurată. Pentru aceasta pe tine Fecioară te lăudăm și te preaînălțăm întru toți vecii.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Pe tinerii cei binecredincioși în cuptor, nașterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum lucrată: Pe toată lumea ridică să-ți cânte ție: Pe Domnul lucrurile lăudați-L, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Hristos Piatra cea netăiată...

Dezlegându-se oglinzile și arătându-se adevărul, ai aflat sfârșitul cel fericii cu privirea frumuseții celei nepieritoare, de care acum îndestulându-te, adu-ți aminte de noi cu rugăciunile tale.

Înconjurând dumnezeiescul sicriu al purtătorului de Dumnezeu Nichifor, veniți purtătorilor de Hristos cu osârdie să-l lăudăm pe dânsul, ca pe un purtător de biruință, și praznicul lui cu veselie să-l prăznuim.

Slavă...

După ce te-ai nevoit cu toată bunătatea, sfințite Mucenice, la sfârșitul nevoințelor te-ai arătat împodobit cu cununa mărturisirii, cu care fiind înfrumusețat, stai acum înaintea Stăpânului tău.

Și acum..., a Născătoarei:

Fiind încredințați toți credincioșii, cu laude te cinstim pe tine Fecioară, ca pe ceea ce ești rădăcină și izvor, și pricinuitoare nestricăciunii noastre, căci tu ne-ai izvorât nouă nemurirea cea înființată.

Irmosul:

Hristos, Piatra cea netăiată de mână, cea din marginea unghiului; din tine muntele cel netăiat, Fecioară S-a tăiat adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te slăvim.

LUMINÂNDA

Podobie: Cu ucenicii să ne suim...

Ca un ales purtător de biruință al patimilor, Nichifore, îndoită cunună ai primit de la Hristos Mântuitorul, ca unul ce ai surpat eresul cel luptător de Dumnezeu, al celor ce leapădă icoanele cele dumnezeiești, înțelepte arhiereule și pătimitorule Părinte, apărătorule al bunei credințe, roagă-te pentru noi, cei ce te cinstim pe tine, Fericite.

A Născătoarei:

Sânurile cele Părintești nepărăsindu-le, de Te-ai și întrupat din Fecioară, Doamne, pentru ca să mă mântuiești pe mine cel căzut, plecând cerurile Te-ai pogorât, pe cel ținut vrând ca să-l răpești din gura fiarei celei înțelegătoare și din sugrumarea ei. Pentru aceasta slăvesc puterea Ta.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.

Slujba Sfântului marelui Mucenic Ioan cel nou de la Suceava, ce s-a muncit în Cetatea Albă.

LA VECERNIA MICĂ

La Doamne strigat-am..., Stihirile pe 4, glasul 1.

Podobie: Ceea ce ești bucuria.

Pe cetașul cereștilor puteri, și al mucenicilor împreună pătimitor, pe ostașul cel înțelept al evlaviei, și pe adevăratul propovăduitor al lui Hristos, pe Ioan cel cu nume mare să-l lăudăm credincioșii bucurându-ne.

Pe neguțătorul cel prea-ales, care pe cele stricăcioase cu cele nestricăcioase le-a schimbat, pe acoperământul cel tare al creștinilor, pe stâlpul cel neclintit de măgulirile muncitorilor, care spre noi de sus privește, cu credință să-l fericim.

Pe Ioan cel întâi pătimitor, pe luminatul biruitor cel ce acum nouă cu adevăratele raze ale pătimirii a răsărit, toți să-l lăudăm bucurându-ne, și moaștelor aceluia închinându-ne.

Slavă..., glasul 6.

Veniți toți iubitorilor de Mucenici, veniți să alcătuim ceată, cununi de laude împletind, și preacinstitul cap al lui Ioan încununându-l. Căci acest mare viteaz, cu credința lui Hristos întrarmându-se, bărbătește la luptă a intrat, și pe Hristos mărturisindu-L Fiu al lui Dumnezeu și Dumnezeu, pe Făcătorul și Judecătorul a toate, mândria persienească până în sfârșit o a surpat, și pe muncitorul cu răbdarea sa zdrobindu-l, mucenicilor chip și pildă s-a făcut; și lui Hristos acum se roagă pentru sufletele noastre.

Și acum..., a Praznicului.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glasul 2.

Podobie: Casa Eufratului...

De la părțile răsăritului spre apus, ca soarele ai răsărit, cu razele pătimirii, inimile tuturor și cugetele, către minunile tale slăvite trăgându-le.

Stih: Dreptul ca finicul va înflori, și ca Cedrul cel din Liban se va înmulți.

Toate neamurile cele bine cuvântătoare de la apus, duhovnicește cu cântări dănțuiți, pe Ioan mărindu-l, care pe voi v-a iubit.

Stih: Sădiți fiind în casa Domnului, în curțile casei Dumnezeului nostru.

Vremilor acestora de pe urmă, tu podoabă te-ai arătat, pe pătimirile mucenicilor înnoindu-le, și până în sfârșit înșelăciunea, cea pierzătoare de suflete, Preafericite, surpându-o.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Pe tine Născătoare de Dumnezeu cu adevărat, mucenicii mărturisindu-te împreună cu Ioan Slăvitul, Marie Mireasă a lui Dumnezeu, iar noi cădem înaintea ta, iertare de păcate cerând.

Acum slobozește... Sfinte Dumnezeule... După Tatăl nostru...

Tropar, glasul al 4-lea:

Viața ta pe pământ bine cârmuind pătimitorule, cu milostenii și cu neîncetate rugăciuni și lacrimi, și iarăși către pătimire bărbătește pornindu-le, necredința persienească ai mustrat. Drept aceea Bisericii te-ai făcut întărire și creștinilor laudă, Ioane pururea pomenite.

Slavă..., Și acum..., a Praznicului,

Sau a Născătoarei învierii.

Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat, Dumnezeu întrupându-Se întru unire neamestecată și Crucea de bunăvoie pentru noi primind; prin care, înviind pe cel dintâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.

Ectenia mică și Otpustul.

LA VECERNIA CEA MARE

După obișnuitul Psalm, cântăm: Fericit bărbatul... Slava dintâi.

La Doamne strigat-am..., Stihirile Praznicului 3, și ale Sfântului 5, sau de este afară de Cincizecime, cântăm numai ale Sfântului pe 8, glasul al 2-lea.

Podobie: Cu ce cununi de laudă...

Cu ce cântări de laude, vom lăuda pe Ioan? Ostașul cel adevărat al marelui Împărat, îndrăznețul cel luminat, Mucenicul cel ales al lui Hristos. Întăritorul credinței, pe cel răbdător întru năpaste, și de munci neînfricoșat, celor necurați groaznic pedepsitor, și credincioșilor fierbinte ajutător. Prin care Hristos dăruiește nouă mare milă.

Cu ce cununi de laude vom încununa pe Ioan? Pe înnoitorul mucenicilor, luptătorul cel lămurit, care cu buna-credință a surpat pe vrăjmași, pe cel ce a sfințit pământul cu sângele, și pe domnii văzduhului i-a înfricoșat, și cu îngerii în ceruri s-a împărtășit, stâlpul cel cu totul de aur prin care se întăresc părțile crivățului. Prin care Hristos pe vrăjmași biruiește, Cel ce are mare milă.

Cu ce glasuri bine întocmite, vom preamări pe Ioan? Pe vulturul cel cu înaltă zburare și cu înțelepte cuvinte, a cărui aripi între umeri sunt aurite, trâmbița bunei credințe care a răsunat Cuvântul lui Dumnezeu cel tăinuit, sabia cea ascuțită a poruncilor proorocești. Prin care trufia perșilor o a surpat, Hristos, Cel ce are mare milă.

Cu ce cântări și bunătăți vom cuprinde pe Ioan cel minunat? Care și-a dat trupul spre răni cu zdrobire, pentru Cel ce și-a dat spatele pentru noi la bătăi, și sângele necruțându-l l-a vărsat, smeritu-S-a pe Sine până la chip de rob. Pe tiranul l-a tras spre mirare, prin răbdarea cea peste fire, și cu vârtoasă împotrivire l-a rușinat; pe care cu cunună neveștejită l-a încununat Hristos Dumnezeu; Cel ce are mare milă.

Slavă..., glasul al 8-lea.

Astăzi cu cinstită prăznuire cetele cerești prăznuiesc, chemând pe pământeni spre veselie, întru pomenirea viteazului nevoitor, a lui Ioan celui mai tare decât diamantul. Că a slăbit mâinile celor ce munceau. Și judecătorul gândind munci a ostenit, iar el mai presus de toate petrecea, stând ca un leu în mijlocul luptei, și pe tiranul îngrozind cu mărturisirea lui Hristos, cu bună îndrăznire strigând: O tirane, iată trupul meu spre muncă! Tu dară adaugă răni destule, că mie cununi neputrede îmi va dărui Hristos; pe Care Îl mărturisesc împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh.

Și acum..., a Praznicului.

VOHOD: Lumină lină...

Prochimenul zilei și Parimiile.

Din Proorocia lui Isaia citire:

Cap. 43, Vers 9.

Acestea zice Domnul: Toate neamurile s-au adunat împreună, și se vor aduna boierii dintru ei, cine va vesti acestea întru dânșii? Sau cele din început cine auzite le va face vouă? Aducă-și mărturiile sale și să se îndrepteze și să asculte, și să zică adevărul. Fiți Mie mărturii și Eu sunt martor, grăiește Domnul Dumnezeu. Și pruncul pe care am ales, ca să știți, și să credeți, și să cunoașteți, că Eu sunt. Mai înainte de Mine n-a fost alt Dumnezeu și după Mine nu va fi. Eu sunt Dumnezeu, și nu este afară de Mine mântuitor. Eu am vestit, și am mântuit, și am defăimat, și n-am fost întru voi străin. Voi Mie mărturii și Eu martor Domnului Dumnezeu. Încă din început Eu sunt și nu este cine să scoată din mâinile Mele. Face-voi și cine va întoarce aceasta? Așa zice Domnul Dumnezeu, Cel ce ne mântuiește pe noi, Sfântul lui Israil.

De la înțelepciunea lui Solomon citire:

Cap. 3, vers 1.

Sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu, și nu se va atinge de dânsele munca. Părutu-s-au întru ochii celor nepricepuți a muri, și s-au socotit pedepsire ieșirea lor, și mergerea de la noi sfărâmare, iar ei sunt în pace. Că înaintea feței oamenilor de vor lua și muncă, nădejdea lor este plină de nemurire și puțin fiind pedepsiți, cu mari faceri de bine se vor dărui; că Dumnezeu i-a ispitit pe dânșii, și i-a aflat luiși vrednici. Ca aurul în topitoare i-a lămurit pe ei, și ca o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Și în vremea cercetării Sale vor străluci, și ca scânteile pe paie vor fugi. Judeca-vor limbi, și vor stăpâni noroade, și va împărăți într-înșii Domnul în veci. Cei ce nădăjduiesc spre Dânsul vor înțelege adevărul. Și credincioșii în dragoste vor petrece cu Dânsul. Că Dar și milă este întru cuvioșii Lui, și cercetare întru aleșii Lui.

De la înțelepciunea lui Solomon citire:

Cap. 5, vers 16

Drepții în veci vor fi vii, și întru Domnul plata lor, și purtarea de grijă pentru dânșii de la Cel Preaînalt. Pentru aceasta vor lua împărăția podoabei, și stema frumuseții din mâna Domnului; că cu dreapta Sa va acoperi pe ei, și cu brațul Său îi va apăra. Lua-va toată arma dragostea Lui și va întrarma făptura spre izbânda vrăjmașilor. Îmbrăca-se-va în zaua dreptății și-și va pune luiși coif judecata cea nefățarnică. Lua-va pavăză nebiruită sfințenia, și va ascuți cumplită mânie întru sabie, și va ridica război împreună cu Dânsul lumea asupra celor fără de minte. Merge-vor drept nimeritoare săgețile fulgerelor, și ca dintr-un arc bine încordat al norilor, la țintă vor lovi. Și din praștia mâniei cea zvârlitoare de pietre, pline vor cădea grindine. Întări-se-va asupra lor apa mării, și râurile îi vor îneca de năprasnă. Stava împotriva lor Duhul puterii, și ca un vifor va vântura pe ei. Și va pustii tot pământul fărădelegea, și răutatea va răsturna scaunele puternicilor. Ascultați dar împărați și înțelegeți, învățați-vă judecătorii marginilor pământului. Ascultați cei ce stăpâniți mulțimi și cei ce vă trufiți întru noroadele limbilor. Că de la Domnul s-a dat vouă stăpânirea, și puterea de la Cel Preaînalt.

LA LITIE

Stihira Hramului, și ale Sfântului, glasul 1.

Bucurați-vă toate părțile crivățului, și veselindu-vă săltați, având în mijlocul vostru steaua cea neapusă și mult-luminoasă, care covârșește razele soarelui; pe Ioan cel cu numele mare, rădăcina bunei credințe, ramura mucenicilor cea cu multă roadă și aleasă, care mult a iubit pe Hristos, și de la Dânsul mai mult s-a făcut iubit, și nouă cere mare milă.

Toate neamurile creștinești duhovnicește săltând, lăudați folosul cel de obște, întru ziua cea numită a acestui praznic, având în mijlocul vostru ca o floare cu bun miros, trupul acestui Sfânt Mucenic, cel acum preamărit cu strălucirea neputrejunii, și vindecări dăruind patimilor sufletului și trupului.

Săltați cele ale răsăritului și ale crivățului, și nu gândiți înalte, că alt soare preaslăvit s-a arătat aici, nu către apus călătorie făcând, și pe sub pământ pornindu-se, ci către Cer suire având de la pământ, petrece cu cetele îngerești, și de acolo pe noi ne păzește, și sfințește și cere de la Hristos mare milă.

Slavă..., glasul 5.

Să trâmbițăm cu trâmbiță sufletească, întru pomenirea de praznic, pe Ioan ostașul cel cu mintea viteaz, chemând cu înaltă propovăduire pe cei de primprejur, și zicând: Iată care a pătimit pe pământ, și acum împărățește în ceruri, veniți fraților, acestuia să râvniți, și râvnind urmați cu osârdie, celui ce a râvnit de s-a făcut Mucenic. Iată comoara milosteniei cea bogată, veniți împărați și domni, acestuia să râvniți, și asemenea cununilor să vă împărtășiți, bogații și săracii, sănătoșii și neputincioșii, gustați din-destul vindecări, din racla celui sfințit, ca dintr-un izvor neputred, întru slava lui Dumnezeu, Celui ce a proslăvit pe cel preamărit.

Și acum..., a Praznicului

LA STIHOAVNĂ Stihirile, glasul 4.

Podobie: Ca pe un viteaz...

Ca un berbece cu bună numire, luciul mării ai înotat, și jertfă vie și însuflețită te-ai adus Mielului lui Dumnezeu, Celui ce S-a junghiat pentru noi, Mărite; de la care luând plata ostenelilor tale, roagă-L din nevoi și din stricăciune să ne izbăvim, care cu credință și cu dragoste săvârșim preacinstită pomenirea ta.

Stih: Dreptul ca finicul va înflori, și ca cedrul cel din Liban se va înmulți.

Nici cruzimea tiranilor, nici bătaia toiegelor, nici zdrobirea trupului, nici curgerea sângelui, Mărite, a ta tărie nu a putut de la Hristos să o întoarcă, ci mai vârtos ai strigat către muncitori: Lămuriți-mă cu munci ca aurul în topitoare, ca să mă arăt aur lămurit, Celui ce m-a zidit.

Stih: Sădit fiind în casa Domnului, în curțile casei Dumnezeului nostru.

Nici greutatea lanțurilor, nici temnița cea cu miros greu, nici neomenirea celor ce le trăgeau, a ta bună stare de la Stăpânul tău, nu o au clătinat Fericite, iar temnița cămară luminoasă, și lanțurile left de aur, și târâturile cele iuți căruță împărătească, pentru Hristos le-ai socotit.

Slavă..., glasul 6.

Răsărind razele purtătorului de chinuri, năzuind îndulciți-vă fraților, că din Cer către noi nevăzut s-a pogorât, Ioan ostașul cel ales al lui Hristos, și masă duhovnicească înainte punând, pe toți din-destul ospătează, după cererea fiecăruia, și să cădem cu credință, sărutând sfintele lui moaște, și cu rugăciune să zicem: Mult pătimitorule și de trei ori fericite, întărește Biserica pe care o ai iubit, întru care sfintele tale moaște a sta bine ai voit. Împreună cu cei de Dumnezeu încununați domnii noștri, cei ce te iubesc și-ți aduc daruri, păzește-i și-i acoperă, cu îndrăznirea ta cea către Dumnezeu.

Și acum..., a Praznicului:

La binecuvântarea pâinilor.

Troparul Sfântului, glasul 4.

Viața ta pe pământ bine cârmuind pătimitorule, cu milostenii și cu neîncetate rugăciuni și lacrimi, și iarăși către pătimire bărbătește pornindu-te, necredința persienească ai mustrat. Drept aceea Bisericii te-ai făcut întărire și creștinilor laudă, Ioane pururea pomenite. De două ori.

Și Născătoare de Dumnezeu Fecioară... O dată.

Și citire a Cuvântului.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul..., Troparul Praznicului de 2 ori, Slavă..., al Sfântului, Și acum..., iar al Praznicului. Iar de va fi în post, Troparul Sfântului de 2 ori. Și a Născătoarei învierii.

După întâia Catismă, Sedealna, glasul 1.

Podobie: Mormântul tău...

Mormântul tău Sfinte, alt Siloam s-a făcut, celor ce vin cu credință, izvorând vindecări celor neputincioși cu trupul, și cu sufletul pătimași. Drept aceea adunându-ne astăzi, săvârșim sfântă pomenirea ta, slăvind pe unul Dumnezeul nostru. De două ori.

Slavă..., Și acum..., a Praznicului.

Iar de va fi în post, a Născătoarei.

Pe tine Maica lui Dumnezeu, Ioan purtătorul de cununi în mijlocul divanului luminat te-a mărturisit, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Unul din Treime, și Fecioară ai rămas. Pentru aceea întru-tot lăudată, împreună cu dânsul, roagă pe Fiul tău și Dumnezeu să ne dăruiască nouă iertare păcatelor.

După a doua Catismă, Sedealna, glasul 3.

Podobie: De frumusețea fecioriei tale...

Împodobit fiind cu frumusețea mai mult decât aurul și topazul, te-ai dăruit nouă de la Dumnezeu Ioane cinstite, trăgând ochii cei înțelegători ai tuturor, și inimile către cunoștința minunilor patimii tale. Pentru aceasta cu dragoste strigăm către tine: Bucură-te lauda noastră cea mărită.

Slavă... aceeași, Și acum... a Praznicului.

Iar de va fi în post, a Născătoarei.

De frumusețea fecioriei tale și de prealuminată curăția ta, Gavriil mirându-se a strigat ție, Născătoare de Dumnezeu: Ce laudă vrednică voi aduce ție? Sau ce te voi numi pe tine? Nu mă pricep, și mă minunez! Pentru aceasta precum mi s-a poruncit strig ție: Bucură-te ceea ce ești plină de Dar.

După Polieleu, Sedealna, glasul 4.

Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif.

Miratu-s-a tiranul, văzând întru tine răbdarea cea peste fire, primitu-te-au îngerii cu cununi împodobindu-te, rușinatu-s-au dracii de a ta vitejie. Că cei ce socoteau cu amăgire să te surpe, aceștia au fost biruiți și căzuți. S-au întărit credincioșii prin mărturisirea ta. Cela ce ai întărit pe acesta atunci, luminează sufletele noastre. De două ori.

Slavă..., Și acum..., a Praznicului.

Iar de va fi în post, a Născătoarei.

Spăimântatu-s-a Iosif, cea mai presus de fire văzând, și a socotit cu mintea de ploaia cea de pe lână, întru zămislirea ta cea fără de sămânță, de Dumnezeu Născătoare, de rugul cel nears în foc, de toiagul lui Aaron ce a odrăslit, și mărturisind logodnicul tău și păzitorul, preoților a strigat: Fecioara a născut, și după naștere iarăși a rămas Fecioară.

Apoi întâiul Antifon al glasului al 4-lea.

Prochimen, glasul al 4-lea:

Dreptul ca finicul va înflori, și ca cedrul cel din Liban se va înmulți.

Stih: Sădit fiind în casa Domnului, în curțile casei Dumnezeului nostru vor înflori.

Toată suflarea...

Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Păziți-vă de oameni.

Psalmul 50.

Slavă..., glasul 2.

Pentru rugăciunile purtătorului tău de chinuri Ioan, Milostive, curățește mulțimea greșelilor noastre.

Și acum...

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curățește mulțimea greșelilor noastre.

Stih: Miluiește-mă Dumnezeule, după mare mila Ta...

Și Stihira, glasul 6.

Astăzi Biserica prăznuiește, împodobindu-se cu nevoințele, răbdătorului de chinuri, ca cu un veșmânt de mult preț, și lăudându-se strigă: Unii ca aceștia sunt nașterea mea, unii ca aceștia sunt fiii mei, pe care mai-nainte i-am născut prin Botez, și i-am hrănit cu frica Domnului, și acum îi văd Mucenici aleși cu adevărat încununați, ca să se roage pentru lume Domnului.

CANOANELE

Al Praznicului, cu Irmosul pe 6.

Iar de va fi în post, al Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul pe 6, și al Sfântului pe 8.

CANONUL Mucenicului.

Cântarea 1-a, glasul al 4-lea:

Irmos: Deschide-voi gura mea.

Ivindu-te nou Mucenic fericite Ioane, lumii mai pe urmă te-ai arătat. Pentru aceea îmi dă cuvânt cu Darul tău, ca să laud după vrednicie nevoințele tale.

Stând înaintea divanului cu ochii cei înțelegători ai văzut ceata cea cinstită a mucenicilor, chemându-te pe tine Ioane cu bucurie, care cu asemenea cununi te-au împodobit.

Cu oștirea cea întru-tot minunată, a stării tale împotrivă, cele de biruință ai luat, asupra firii tiranului, că fiind el rușinat desăvârșit, de aceea a încetat îndrăznirea tiranilor.

Slavă...

Îmbrăcându-te în platoșa credinței pentru mărturisire, și punând coiful Darului cel luminat, și cu limba cinstitelor și dumnezeieștilor cuvinte Ioane, ca cu o sabie ai tăiat pe eparhul cel fără de minte.

Și acum..., a Născătoarei:

Muntele cel înalt, pe care l-a văzut Daniil, și Piatra care S-a tăiat din munte fără de mână, pe tine mai-nainte te-a închipuit Născătoare de Dumnezeu, că fără de bărbat ai născut nouă pe Emanuil.

Catavasia praznicului.

Sau: Deschide-voi gura mea...

Cântarea a 3-a:

Irmos: Pe ai tăi cântăreți...

Prin munci ca aurul în ulcea te-ai lămurit Mucenice mărite, și jertfă te-ai adus Cuvântului Celui adevărat și Împăratului puterilor, că în locul focului celui din altar, cu sabia ai fost zdrumicat.

O Stăpâne cel dintâi și Doamne, nu s-au săturat evreii cei fărădelege, și de Prooroci ucigași; ci și pe acest Mucenic fiind tras fără de milă, de slugile cele necredincioase, alergând l-au junghiat.

Lațuri tindea tiranul cu cuvinte amăgitoare, către vânarea Mucenicului celui preaînțelept, iar el striga către dânsul: Părăsește-ți mulțimea minciunilor, că eu făpturii nu mă voi închina, fără decât Făcătorului.

Slavă...

Măslin roditor în casa Dumnezeului Celui viu, acum s-a arătat racla moaștelor tale, dintru care luăm vindecări de multe feluri de neputințe, care prin tine s-au îmbogățit, și cu minunile tale s-au înfrumusețat.

Și acum..., a Născătoarei:

Zis-a dumnezeiescul Iezechil: Și va fi ușa încuiată. Și aceasta întru tine s-a plinit, Stăpână, că întru tine S-a sălășluit nespus, Cuvântul Părintelui, și dintru tine născându-Se, purtător de trup S-a arătat lumii, întru amândouă păzindu-te.

CONDACUL și ICOSUL Praznicului.

Sedealna Sfântului glasul al 8-lea.

Podobie: Pe înțelepciunea și Cuvântul...

Râvnitor fiind înțelepciunii, care este comoara bunătăților, din care ai și gustat dumnezeiasca cunoștință. Drept aceea spre cele trecătoare fiind silit, către lupte cu nevoință ai stătut, răni mucenicești luând, trupului zdrobire și vărsare de sânge, și acum petreci întru lumina cea negrăită cu mucenicii. Pentru aceea strigăm ție: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare păcatelor să dăruiască, celor ce cu credință se închină sfintelor tale moaște. De două ori.

Slavă..., Și acum..., a Praznicului:

De va fi în post, a Născătoarei.

Gândesc la judecată și mă tem, de întrebarea cea înfricoșată mă cutremur, de răspunsul Judecătorului mă spăimântez, și de muncă mă îngrozesc și de durerea focului, de întunericul tartarului, de scrâșnirea dinților, de viermele cel neadormit. Vai mie ce voi face când se vor pune scaunele, și cărțile se vor deschide, și faptele se vor vădi? Atunci Stăpână ajutătoare mie să-mi fii, și folositoare prea-fierbinte, că pe tine te am nădejde eu netrebnicul robul tău.

Cântarea a 4-a:

Irmos: Cela ce șade în Slavă...

Undiță înșelătoare era limba tiranului, pornit fiind cu meșteșugirile vrăjmașului, iute să prefacă sufletul cel tare. Ci în zadar s-a ostenit, că Mucenicul strigă cu bucurie: Slavă puterii Tale, Doamne.

Ce este mie de multe cuvintele tale, și de făgăduințele cele trecătoare, care nebunește mi le zici? Ioan striga către muncitorul. Acestea toate mai amare decât fierea sunt mie, cu dulceață strigând: Slavă puterii Tale, Doamne.

Când va înflori pe trupul meu mulțimea rănilor, atunci nădăjduiesc a mă învrednici cununilor celor luminate, Mucenicul zicea către pers: Nu zăbovi mai mult o păgânule, că eu strig: Slavă puterii Tale, Doamne.

Slavă...

Nicidecum nu te voi asculta o închinătorule al focului, trăgându-mă tu către pieire, Ioan grăia; ci mai vârtos cu nevoințe voi muri pentru Cel ce a murit pentru mine, și cu mucenicii luminat strig: Slavă puterii Tale, Doamne.

Și acum..., a Născătoarei:

Închipuit-a dedemult călătoria lui Israil prin Marea Roșie, nașterea ta cea fără de bărbat, Împărăteasa tuturor. Că precum acela atunci a trecut neudat, așa și Hristos din preacurat sângele tău S-a născut, Fecioară.

Cântarea a 5-a:

Irmos: Spăimântatu-s-au toate...

Slăbit-au muncitorii a bate cărnurile Sfântului, ostenit-a și tiranul cercând să afle munci, iar el vitejește răbda, împodobit fiind cu rănile care le luase pentru dragostea Domnului său.

Cât este de înfricoșată și de slăvită acea pentru Hristos împotrivirea ta, de care s-au minunat neamurile cele ce se aflase la priveală, și ți-au lăudat răbdarea, iar perșii s-au rușinat împreună cu evreii, îmbrăcându-se cu rușine.

Împrejur sta mulțime, privind ceea ce se făcea, Mărite, și tiranul ședea de față nădăjduind să te dobândească. Ci a greșit nebunul în deșert trudindu-se, înfricoșând pe cel neîngrozit, și în zadar bătând diamantul.

Slavă...

Batjocorit-a nebuneasca poruncă a eparhului celui rău-credincios, dumnezeiescul Ioan, văzând înșelăciunea și mândria persienească, zicând: Nu mă voi închina soarelui, făptură fiind, ci mai ales lui Dumnezeu, Celui ce a zidit pe oameni cu mâna.

Și acum..., a Născătoarei:

Sus era Cel pururea de o Ființa Tatălui și Dumnezeu, Dumnezeu Cuvântul, iar cu noi Dumnezeu și Om, Născătoare de Dumnezeu, prin tine pogorându-Se către a noastră smerenie, ne-a izbăvit de blestemul strămoșesc; că pe tine scară cerească te-a văzut patriarhul Iacov.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Cugetătorilor de Dumnezeu.

Nicidecum nu a putut clinti turnul bunei credințe sălbătăcia poruncitorului, nici bătaia toiegelor, nici rănile, nici moartea cea de istov.

Ochiului Heruvimilor, s-a asemănat mintea ta cea curată, că jos vitejește ai răbdat munci, și sus ai vegheat Stăpânului; Care ți-a trimis ție cunună de biruință.

Săltat-au atunci luminat cetele mucenicilor văzând îndrăznirea ta, și împreună cu îngerii privind, nevăzut te întăreau la luptă.

Slavă...

Lanțurile cele de fier, podoabă de aur le socotea Ioan Mucenicul cel ales, și împroșcările cu pietre cele de la Evrei, trepte de mergere către Cer.

Și acum..., a Născătoarei:

Luând închipuire de lâna cea plină de rouă a lui Ghedeon, mai-nainte a vestit minunea ta, că S-a pogorât ca ploaia pe lână Născătoare de Dumnezeu, Unul din Treime în pântecele tău întrupându-Se.

CONDAC, glasul 4.

Podobie: Cela ce te-ai înălțat pe cruce...

Înotând luciul marii cu neguțătorie, de la răsărit către crivăț te-ai nevoit, ci chemându-te Dumnezeu pe tine, precum Matei vama, și tu neguțătoria lăsând, Aceluia ai urmat, prin sângele muceniciei, cu cele vremelnice răscumpărând cele netrecătoare, ai luat cunună de biruință.

ICOS:

Preaînțeleptul Ziditor și Stăpânul, Domnul viei celei înțelegătoare, precum a grăit prin sfânta Sa gură, pildă pentru vie, că celor ce au lucrat în ceasul al unsprezecelea, întocmai le-a plătit ca și celor din ceasul întâi. Acum pilda spre lucru adevărat s-a descoperit, arătându-o luminată pătimirea lui Ioan, acum după o mie de ani, l-a proslăvit cu ne-putrejunea, asemenea cu mucenicii cei dintâi, și cu Darul vindecărilor, că cu cele vremelnice răscumpărând cele netrecătoare, a luat cunună de biruință.

SINAXAR

Întru această zi, Sfântul noul Mucenic Ioan de la Suceava care a mărturisit la Cetatea Albă, la anul o mie trei sute treizeci și doi, care de sabie s-a săvârșit.

Stih: Ioane fericite dând tu puțin sânge cu adevărat.

Cereasca împărăție ți-ai cumpărat.

Căci târârea capului și tăierea lui ai suferit,

Și nouă mult chinuitul tău trup ne-ai hărăzit.

Care este al Moldovei odor prea mare,

Și lumii acoperământ și zid prea tare.

În a doua zi a lui Iunie pe Ioan cel lăudat,

Mână spurcată, ucigașă de Hristos, l-a tăiat.

Acest sfânt Mucenic Ioan, a fost cu neamul din strălucita și marea cetate Trapezonda. Care lângă mare viețuirea având, și pe la multe cetăți era înotând, și neguțătorie multă făcând. Iar odinioară înotând el în corabie, și adeseori văzându-l pe dânsul vrăjmașul diavol rugându-se lui Dumnezeu și postindu-se, și pe cei ce pătimeau de boli în corabie, miluind-ui și mângâindu-i, pizmuindu-l, a ridicat asupra lui pe stăpânul corabiei care era de eresul latinesc, și foarte nemilostiv, cumplit și fără de omenie, vrând ca să-i împiedice lui calea mântuirii și din credința cea întru Hristos să-l despartă. Deci a început Sfântul Ioan cu dânsul pe mare în corabie mergând a se prici pentru credință. După aceasta au ajuns la Cetatea Albă, ce este în țara Moldovei, fiind atunci partea aceea stăpânită de turci; și intrând în cetate acel rău credincios corăbier, a spus ighemonului cetății aceleia zicând: Este, o ighemoane, un bărbat care a venit aici cu mine, și voiește a se lepăda de părinteasca lui predanie, și de credința lui creștinească a se înstrăina, și la credința voastră a se apropia, și predaniilor voastre părtaș prea ales voiește a fi, pentru care și cu multe jurăminte s-a făgăduit mie, înotând pe mare. Pentru aceasta în grabă să faci pentru dânsul punerea la cale, ca să primești mare laudă, fiindcă este preaslăvit între cei întâi boieri ai cetății Trapezondei. Acestea ighemonul auzindu-le, cu bucurie a șezut la judecată, poruncind să cheme pe Mucenicul cu cinste. Și dacă a stătut Sfântul înaintea ighemonului, a zis ighemonul către dânsul: Destule am auzit pentru tine, că voiești a te apropia la credința noastră, fiindcă a noastră credință de cei cinstiți cu cugetul se atinge, iar pe credința voastră cea creștinească, și vrednică de râs să o lași, și predaniile și legile acelora cu luminat glas înaintea acestei adunări de noroade să le blestemi, ca și alții să se învețe. Preamărește pe luminatul soare, și dă cinste aceluia, și luceafărului ce răsare înaintea lui, și jertfe să aduci lor, pentru care mare cinste și boierie vei primii de la împăratul. Iar Ioan cel îndrăzneț cu duhul, a răspuns ighemonului: Să nu fie mie a mă lepăda de Hristosul meu, însuși ziditorul soarelui acestuia, pe care tu, întru înșelăciune ținut fiind, cinstești făptura ca pe Dumnezeu, pe cinstea lui Dumnezeu aducându-o fără de minte făpturii. Deci lasă, rogu-te ighemoane, înșelăciunea necredinței sufletului tău ce zace întru tine, și primește haina dumnezeiescului Botez, care mai mult decât soarele strălucește, și crede întru Domnul nostru Iisus Hristos. Căci soarele este făcut în a patra zi, cum dară de crezi în făptură? Aceste cuvinte muncitorul auzindu-le, s-a aprins de mânie, și a poruncit să întindă pe Mucenicul la pământ, și cu toiege ghimpoase fără de milostivire să-l bată, iar sosind seara, a poruncit să lege pe Sfântul cu două lanțuri, și să-l arunce în temniță până dimineața. Iar a doua zi dimineața a șezut muncitorul și judecătorul acel cu chip de fiară la judecată, și a poruncit să aducă pe Mucenicul. Și stând înaintea lui Sfântul cu fața luminată și cu suflet vesel, s-a minunat muncitorul de strălucirea feței lui, și a început cu multă măgulire a îndemna pe Mucenicul. Iar Sfântul nici cât de puțin de aceasta băgând seamă, a răspuns muncitorului: Creștin sunt. Deci muncitorul ca o fiară răcnind, a poruncit îndată să întindă pe Mucenic la pământ și mai cumplit să-l bată. La care slugile se schimbau bătând pe Sfântul, iar Sfântul șoptind cu buzele, făcea rugăciuni. După aceasta a poruncit să lege pe Mucenicul de coada unui cal neînvățat și sălbatic, și unul din ostași să încalece pe el și pe ulițele cetății cât va putea calul să alerge; și aceasta făcându-se, târât a fost Sfântul prin toată cetatea. Iar un oarecare jidov batjocorind pe Mucenicul, a luat o sabie și ajungând pe Sfântul îndată i-a tăiat capul; și așa s-a despărțit capul de la trup, lăsându-l să zacă la locul acela trupul Sfântului împreună cu capul nebăgat în seamă. Și nimeni din creștini nu îndrăznea a se atinge de moaștele Mucenicului. După aceasta în noaptea aceea multe făclii asupra moaștelor Sfântului Mucenic s-au văzut arzând și trei bărbați luminați cântau cântări negrăite, cădindu-l, și un stâlp de foc asupra trupului Mucenicului se vedea; această minune mulți o au văzut. Iar un oarecare din jidovi a cărui casă era aproape de mult-pătimitorul trup; socotind că preoții creștinești voiesc a-l lua, și îngropării a-l da, a luat un arc cu săgeată și întinzându-l a voit să săgeteze pe unul dintr-înșii. Iar arcul și săgeata lui s-au lipit de mâinile lui, și așa toată noaptea a petrecut. Iar făcându-se ziuă, minunații aceia bărbați și făcliile, nevăzute s-au făcut. Deci oameni de toată vârsta se adunau ca să vadă pe ticălosul acela săgetător, iar el tuturor cele ce i s-a întâmplat le spunea chiar nevrând. Apoi și scăpare de pedeapsa sa a primit. Și înștiințându-se de această minune muncitorul și foarte temându-se, a poruncit creștinilor să îngroape trupul Sfântului, iar ei luându-l, l-au îngropat la loc cinstit. După acestea latinul acela, care a dat pe Sfântul la muncire, a voit ticălosul să-l fure, și în patria sa să-l ducă. Deci într-una din nopți venind cu ai săi, și săpând locul, voia să ia moaștele. Însă în aceiași noapte s-a arătat Mucenicul lui Hristos, Ioan, preotului bisericii aceleia, zicându-i: Scoală degrab și aleargă la biserică, că voiesc să mă fure. Și îndată preotul sculându-se cu grăbire a alergat la locul acela, și a aflat mormântul săpat și trupul Sfântului puțin de nu a fost luat. Apoi chemând pe poporul cel ortodox i-a spus cele ce se făcuse, și toți au dat slavă lui Dumnezeu cel ce preamărește pe sfinții săi. După aceasta a pus cinstitele moaște ale Sfântului în Sfântul altar aproape de sfânta masă, și acolo a petrecut mai mult de șaptezeci de ani, și neîncetat se arăta ziua și noaptea feluri de vedenie asupra trupului mucenicesc. Deci a venit aceasta la auzul binecredinciosului și de Hristos iubitorului marelui domn Alexandru cel Bun, cel ce stăpânea atunci toată Moldo-Vlahia și partea mării aceleia, care iubitor de Mucenici fiind împreună cu sfatul preasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Iosif cel ce ocârmuia atunci biserica, îndată a trimis boieri cu destulă oaste la Cetatea Albă. Iar ei cu grăbire și mare cinste au adus la dânsul sfintele moaște ale Mucenicului; și primindu-le cu vrednică cinste dimpreună cu toți măriții săi boieri, și cu Mitropolitul și cu tot clerul și poporul, le-au pus în sfânta Mitropolie în Suceava la luminatul său scaun, care era într-acea vreme cetate domnească de scaun a Moldovei, unde feluri de tămăduiri face Sfântul, încât și până astăzi de la mormântul său se dau tămăduiri tuturor celor ce aleargă la dânsul cu credință. Iar după o vreme mutându-se domnia și Mitropolia din Suceava în Iași, s-au mutat și sfintele moaște. Iar la anul o mie șase sute optzeci și șase pentru risipirea ce se socotea a fi, și prăpădenia acestor țări, s-au mutat sfintele moaște din Iași în țara leșească cu bunăvoirea Craiului Ioan Sobieschi, care se afla atunci cu oștile sale în Moldova, mergând împotriva tătarilor cu sfatul bine-cinstitorului domn Constantin Cantemir, care al doilea an avea întru domnie, și al tuturor boierilor, de Dositei Mitropolitul, până ce se vor alina tulburările. Iar întoarcerea acestor sfinte moaște a fost la anul o mie șapte sute optzeci și trei, prin dumnezeiască pronie, care s-a făcut de împăratul Iosif al Austriei, prin rugămintea episcopului de Rădăuți, Dositei. A pătimit Sfântul acesta pentru Hristos, la anul o mie trei sute treizeci și doi, cu treizeci de ani mai-nainte de venirea lui Dragoș, întâiul domn al Moldovei. În Moldova s-au adus sfintele lui moaște, cu alaiul domnesc la anul o mie patru sute doi, de binecredinciosul Alexandru Voievod, întru al doilea an al domniei sale, iar în țara leșească s-au mutat de Dositei Mitropolitul, cu alai crăiesc, la anul o mie șase sute optzeci și șase. De acolo s-a întors cu alai împărătesc, la anul o mie șapte sute optzeci și trei. În țara leșească a petrecut nouăzeci și șapte de ani.

Pentru rugăciunile purtătorului tău de chinuri, Dumnezeule, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

VEZI: Cel ce va voi a ști mai pe larg cele pentru Sfântul acesta, să caute la viețile Sfinților, în luna lui Iunie în două zile, unde este scrisă viața, și pentru aducerea moaștelor foarte pe larg și acolo să citească.

Cântarea a 7-a:

Irmos: N-au slujit făpturii...

Chinurile ce se aduceau ție vrednicule de minune, ca niște săgetături copilărești le-ai socotit, cântând cu bucurie: Cela ce ești prealăudat, Doamne Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.

Mâinile adesea tinzându-și către tiranul, zicea Ioan: Ce te ostenești în deșert cel ce nu ai rușine? Că muncindu-mă tu, haină împestrită îmi faci mie, și moartea cunună a nemuririi.

Eu sunt cu adevărat Mucenic al lui Hristos Dumnezeului nostru Celui adevărat, Mucenicul striga, că târâturile le socotesc flori cu bun miros și vărsarea sângelui, scăldătoare a Botezului.

Slavă...

Viața care o am în trup, de mine noapte se socotește, Ioan cu dragoste cugeta, degrab dar să mi se dezlege legătura trupului, ca împreună cu Hristos să moștenesc viața.

Și acum..., a Născătoarei:

Limba cea ritoricească a rămas fără de glas și nemișcată, văzându-te pe tine cea plină de Dar, că nu poate spune zămislirea cea negrăită a nașterii tale celei necuprinse.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Pe tinerii cei bine...

Fericitu-te-au pe tine împărații, bine te-au cuvântat arhiereii, auzind de a ta vitejească răbdare, și către Hristos mijlocitor câștigându-te pe tine, și acum venind, se închină cinstitelor tale moaște.

Tulburatu-s-au oarecând neamurile, împreună cu norodul cel călcător de lege asupra unsului și Domnului cugetând cele deșarte, și acum s-au adunat, perșii, adică, trăgând pe Ioan, iar evreii junghiindu-l.

Prins a fost și ținut de tine și până în sfârșit surpat șarpele cel netrupesc, prin răbdarea trupului tău, și tăria lui și tirania cea cumplită o a stins Hristos, Cel ce S-a îmbrăcat în trup.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Cu rănile lui Hristos lăudându-te, către veșnicele locașuri te-ai mutat, cu haină mohorâtă fiind îmbrăcat Mucenice, care o ai vopsit din sângele tău, și Împăratului puterilor te arăți, dănțuind împreună cu mucenicii.

Și acum... a Născătoarei:

Trimis a fost dedemult Isaiei cărbune, care scoțându-se cu cleștele de Serafim, s-a atins de dânsul, și păcatele i-a iertat; iar cleștele tu ești Fecioară, care ai purtat Cărbunele cel dumnezeiesc, întru iertarea păcatelor omenești.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Tot neamul pământesc...

Ostaș adevărat al mărturisirii lui Hristos ai fost Ioane, și pierzător vicleșugului acelor fără de Dumnezeu; pentru aceea și acum cu rugăciunile tale pierde semeția păgânească, supunându-o sub picioarele poporului nostru.

De a și fost zdrumicată carnea Sfântului tău trup, de s-a și vărsat sângele, dar îngrozirile ce veneau asupra ta nu te-au supus. Drept aceea cu puterea ta rușinează pe cei ce se scoală asupra noastră, și biruitor arată pe poporul nostru.

Sfarmă arcul păgânilor nebiruitule ostaș, al celor ce se pornesc cu nedreptate asupra moștenirii tale, pe care iubindu-o o ai ales ție, și întărește sceptrul mai-marilor noștri, ca și noi cu liniște și cu pace să petrecem.

Slavă...

Care am dorit de luminată și cinstită pomenirea ta, am luat și am sărutat bucurându-ne cu duhul, și săltând ne rugăm, Fericite; locul acesta și norodul, unde ai voit a te preamări, păzește-l nevătămat, dimpreună cu conducătorii cei de Dumnezeu rânduiți.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe care toți Proorocii în multe chipuri au vestit, prin tine Născătoare de Dumnezeu am văzut pe Dumnezeu cel desăvârșit, Care S-a întrupat pentru noi și a mântuit pe oameni de blestemul strămoșesc, roagă-L ca și noi cu rugăciunile tale să scăpăm de veșnica gheenă.

LUMINÂNDA

Podobie: Cu trupul adormind...

Stând înaintea Luminii celei neapuse, Fericite, împreună cu cetele mucenicilor, pe cei ce laudă pomenirea ta, mântuiește-i de ispite cu rugăciunea ta. De două ori.

Slavă..., Și acum..., a Praznicului.

Iar de va fi în post, a Născătoarei.

Ceea ce ai purtat Lumina cea neapusă pururea Fecioară, care luminează pe cei ce șed întru întunericul vicleșugului neștiinței, luminează-ne și pe noi păcătoșii, cu lumina Fiului tău.

LA LAUDE

Stihirile pe 6, ale Praznicului 3, și ale Sfântului 3. Iar de va fi în post numai ale Sfântului pe 4, glasul 1.

Podobie: Prealăudaților Mucenici...

Prealăudate Ioane, pe tine nici sălbătăcia tiranului, nici amăgirea cuvintelor, nici groaza muncilor, nici bătăile cele cumplite, de Hristos nu te-au despărțit, pe Care din pruncie L-ai iubit; Căruia te și roagă, să dăruiască sufletelor noastre, pace și mare milă.

Nu este mie nimic mai dulce, nici mai cinstit, către tiranul ai grăit Ioane, nici slava cea trecătoare, nici bogăția cea putredă, mai vârtos decât Hristos Împăratul ceresc, pe Care roagă-L să dăruiască sufletelor noastre, pace și mare milă.

Asemenea s-a făcut mucenicilor, în anii cei de pe urmă, Mucenicul cel de bun neam, că aprinzându-se cu râvna sufletului cel iubitor de Dumnezeu, cu patimile sale a câștigat slava cea prea-bogată, și lui Hristos se roagă să dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă,

Slavă..., glasul al 2-lea:

Veniți iubitorilor de Mucenici, să ne îndulcim înțelepțește astăzi, din masa cea duhovnicească, care o a pus nouă Mucenicul Ioan, din care și îngerii se îndulcesc, precum a zis Proorocul: Pâine îngerească a mâncat, și sufletul împreună cu dânșii să se desfăteze, și nouă cere de la Mântuitorul Hristos, iertare păcatelor, celor ce cu cinste săvârșim pomenirea lui.

Și acum..., a Praznicului.

Iar de este în post, a Născătoarei.

Toată nădejdea mea spre tine o pun Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub acoperământul tău.

DOXOLOGIA cea mare. Ecteniile și Otpustul. Ceasul întâi și Otpustul deplin.


Versiunea: 0.4.4 · 75ad3a5 / 07.10.2026 - 09:23