TIPIC

LMaMiJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

2026-06-05 — vineri

† Sf. Cuv. Elisabeta de la Pasărea; Sf. Sfințit Mc. Dorotei, episcopul Tirului

Ap. Romani 2, 14-29 · Ev. Matei 5, 33-41

Apostolul — Romani 2, 14-29

Romani 2, 14-29

14Căci, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceștia, neavând lege, își sunt loruși lege,

15Ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conștiinței lor și prin judecățile lor, care îi învinovățesc sau îi și apără,

16În ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor.

17Dar dacă tu te numești iudeu și te reazimi pe lege și te lauzi cu Dumnezeu,

18Și cunoști voia Lui și știi să încuviințezi cele bune, fiind învățat din lege,

19Și ești încredințat că tu ești călăuză orbilor, lumină celor ce sunt în întuneric,

20Povățuitor celor fără de minte, învățător celor nevârstnici, având în lege dreptarul cunoștiinței și al adevărului,

21Deci tu, cel care înveți pe altul, pe tine însuți nu te înveți? Tu cel care propovăduiești: Să nu furi - și tu furi?

22Tu, cel care zici: Să nu săvârșești adulter, săvârșești adulter? Tu cel care urăști idolii, furi cele sfinte?

23Tu, care te lauzi cu legea, Îl necinstești pe Dumnezeu, prin călcarea legii?

24"Căci numele lui Dumnezeu, din pricina voastră, este hulit între neamuri", precum este scris.

25Căci tăierea împrejur folosește, dacă păzești legea; dacă însă ești călcător de lege, tăierea ta împrejur s-a făcut netăiere împrejur.

26Deci dacă cel netăiat împrejur păzește hotărârile legii, netăierea lui împrejur nu va fi, oare, socotită ca tăiere împrejur?

27Iar el - din fire netăiat împrejur, dar împlinitor al legii - nu te va judeca, oare, pe tine, care, prin litera legii și prin tăierea împrejur, ești călcător de lege?

28Pentru că nu cel ce se arată pe din afară e iudeu, nici cea arătată pe dinafară în trup, este tăiere împrejur;

29Ci este iudeu cel întru ascuns, iar tăierea împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în literă; a cărui laudă nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu.

Evanghelia — Matei 5, 33-41

Matei 5, 33-41

33Ați auzit ce s-a zis celor de demult: "Să nu juri strâmb, ci să ții înaintea Domnului jurămintele tale".

34Eu însă vă spun vouă: Să nu vă jurați nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu,

35Nici pe pământ, fiindcă este așternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat,

36Nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poți să faci un fir de păr alb sau negru.

37Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; și ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.

38Ați auzit că s-a zis: "Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte".

39Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviți celui rău; iar cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt.

40Celui ce voiește să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa.

41Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două.

TipiconalSursa: Anuar liturgic și tipiconal 2026

La Vecernie (joi seara), se pune Catisma de rând (iar, dacă a fost Priveghere, nu se pune Catismă). La Doamne, strigat-am..., se pun 6 Stihiri: 3 din Penticostar, glas 4, și 3 din Minei, Slavă..., a Sfântului, glas 8: Blândului tău Învățător..., Și acum..., a Praznicului, glas 7: Având Mângâietor... La Stihoavnă, Stihirile din Penticostar, Slavă..., a Sfântului, glas 6: Frumusețea ierarhilor..., Și acum..., a Praznicului, glas 8: Când ai trimis pe Duhul Tău... După: Acum slobozește..., Troparul Sfântului, glas 4: Și părtaș obiceiurilor..., Slavă..., Și acum..., al Praznicului, Ectenia întreită și Otpustul mare: Cel ce în chip de limbi de foc...

La Pavecerniță citim Canonul zilei de 7 iunie din Minei, fără Irmoase, și, la sfârșit, punem și cele 3 Stihiri ale Vecerniei, iar, după Cuvine-se... și celelalte, citim Condacul Praznicului.

La Utrenie (vineri dimineața), la Dumnezeu este Domnul... se cântă Troparul Praznicului (de două ori), Slavă..., al Sfântului, Și acum... al Praznicului. Se citesc două Catisme, urmate de Sedelnele din Penticostar, apoi Psalmul 50. Canoanele pe 12: al doilea Canon al Praznicului, cu Irmosul, pe 8, și al Sfântului, din Minei, pe 4. După Cântareaa 3-a, sepun Condacul și Icosul Sfântului (aflate după Cântarea a 6-a) și Sedealna lui de la Minei, Slavă..., Și acum..., a Praznicului. După Cântarea a 6-a, se pun Condacul și Icosul Praznicului, apoi Sinaxarul din Minei. La Cântarea a 9-a, se cântă: Ceea ce ești mai cinstită..., apoi Luminânda din Minei, glas 2, Slavă..., Și acum..., a Praznicului. Psalmii Laudelor, Doxologia zilelor de rând, Stihoavna toată din Penticostar.

1% La momentul tipăririi acestui Anuar, Slujba Sfintei nu era încă publicată.

După: Bine este a ne mărturisi..., Troparul Sfântului, Slavă..., Și acum..., al Praznicului, Ectenia întreită și Otpustul mare.

La Liturghie, la Fericiri, punem Cântările a 6-a și a 7-a din al doilea Canon al Praznicului, pe 6. Apostolul și Evanghelia: de rând (vineri în săptămâna întâi după Rusalii). Axionul și Chinonicul Praznicului.

La masă este dezlegare la toate (Harți).

Anuar liturgic și tipiconal 2026Pag. 325–326

Mineiul: 5 iunieSursa: Mineiul pe iunie, 1927 · text: Episcop Petru Pruteanu (slujbe.teologie.net)

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile glasului al 8-lea.

Podobie: Mucenicii Tăi Doamne...

Arătatu-te-ai tablă Dumnezeiescului Duh, de Dumnezeu fericite Părinte, având scrise întru cunoștință dumnezeiască, dogmele cele dumnezeiești, cu a căror descoperire ai luminat, pe cei ce se primejduiau întru necunoștință. Pentru aceasta cu rugăciunile tale, cere-ne nouă tuturor mare milă.

Cu dumnezeiești curgerile sângiurilor, vopsindu-ți podoaba preoției, Doroteie, cu bucurie ai intrat acum în Biserica cea cerească, ca să te arăți Dumnezeului nostru, Celui ce dă cununile nevoinței, rugându-L pe Dânsul, ca să dea tuturor mare milă.

Viața ți-a fost întocmai cu a îngerilor, și mucenicia ta preastrălucită, prin care te-ai învrednicit a dănțui cu îngerii, întru bucurie, luminând pământul cu minuni, și cu învățături dumnezeiești, Părinte Doroteie. Pentru aceasta prin rugăciunile tale cere, să se dea nouă tuturor mare milă.

Slavă..., glasul al 8-lea.

Blândului tău învățător, Hristos, urmând Ierarhe, nu ai deschis sfințita ta gură, împotriva celor ce cumplit te munceau; ci arătat ca un fenix adevărat, întru adânci bătrânețe răbdând chinurile, înfocat de dumnezeiasca râvnă, întru acestea ți-ai dat sufletul tău; și zburând în sus spre Cer, ți-ai așezat lăcașul tău în preajma Dumnezeiescului Scaun celui în chip de foc. O de câtă slavă nemuritoare te-ai învrednicit de trei ori fericite! Ci cere rugămu-ne, sfințite Mucenice Doroteie, celor ce cu credință săvârșesc pomenirea ta, iertare de păcate și mare milă.

Și acum..., a Praznicului.

Iar de va fi în post, a Născătoarei.

Minte necurată și buze mincinoase și lucrurile întru-tot spurcate având, ce voi face? Cum voi privi spre Judecătorul? Stăpână Fecioară roagă pe Fiul tău și Ziditorul și Domnul, ca întru pocăință să primească duhul meu ca un Bun și Milostiv.

A Crucii, a Născătoarei:

Podobie: Mucenicii tăi...

Junicea cea nespurcată, văzându-și Vițelul spânzurat pe lemn de bunăvoia Lui, tânguindu-se cu jale, striga: Vai mie preaiubitul meu Fiu! Ce răsplătire ți-a dat Ție neamul iudeilor cel nemulțumitor? Vrând să mă facă fără de Fiu, de Tine preaiubite.

STIHOAVNA Praznicului.

Sau din Octoih.

Slavă..., glasul al 6-lea.

Pe frumusețea ierarhilor, pe lauda sihaștrilor, alăuta cea cu bun glas a sfintelor învățături, pe sfințitul Mucenic Dorotei, adunându-ne credincioșii, să-l lăudăm, zicând: Bucură-te cela ce te-ai făcut pe sine înfrumusețat lăcaș al feluritei înțelepciuni, prin care scriind sfințitele viețuiri ale sfinților bărbați, ca pe o comoară le-ai lăsat Bisericii. Bucură-te cela ce prin obiceiurile tale cele plăcute lui Dumnezeu, și prin sfințitele tale învățături ai mântuit turma ta din cumplita rea-credință. Bucură-te cela ce întru bătrânețe prea-adânci ai înfrumusețat podoaba preoției, cu curgerile mucenicescului tău sânge. Ci nu înceta rugând pe Milostivul Dumnezeu pentru noi, Preasfințite.

Și acum..., a Praznicului.

Iar de este în post, a Născătoarei.

Născătoare de Dumnezeu, tu ești vita cea adevărată, care ai odrăslit Rodul vieții; ție ne rugăm, roagă-te Stăpână cu sfinții Apostoli, să miluiască sufletele noastre.

A Crucii, a Născătoarei:

Preacurata, dacă Te-a văzut pe Tine pe Cruce spânzurat, ca o Maică plângând, a strigat: Fiul meu și Dumnezeul meu, preadulcele meu Fiu! Cum suferi patimi de ocară?

Tropar, glasul al 4-lea:

Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credință răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Doroteie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., al Praznicului, sau al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Al Praznicului, cu Irmosul pe 8.

Iar de va fi în post, cântăm Canoanele Octoihului, și al Sfântului pe 4.

CANONUL Sfântului

Facere a lui Iosif.

Cântarea 1-a, glasul al 8-lea:

Irmos:

Să cântăm Domnului, Celui ce a povățuit pe norodul Său prin Marea Roșie, cântare de biruință, că S-a proslăvit.

Adusu-te-ai pe sineți lui Dumnezeu Dar curat, prin viață desăvârșită, și prin cinstită mucenicie, preafericite Doroteie.

Storcându-ți cugetul ca pe un strugur copt ai pus înaintea credincioșilor pahar de veselie al învățăturilor, Părinte.

Slavă...

Cu curgerea preaînțeleptei limbii tale, ai încetat graiurile înșelăciunii, și ai adăpat cugetele credincioșilor, Părinte Doroteie.

Și acum..., a Născătoarei:

Plouă-mi mie Fecioară picătură de umilință, rogu-mă, să-mi spele spurcăciunea, ce este întru mine, ca să te slăvesc.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Tu ești întărirea...

Cu fulgerele preaînțeleptei propovăduirii tale, ai gonit toată noaptea înșelăciunii, Părinte Ierarhe.

Cu minuni și cu sfințite dogme ai întărit cugetele tuturor credincioșilor, ca un păstor preasfințit, înțelepte Ierarhe.

Slavă...

Unsu-te-a Domnul cu ungerea cea sfințită, și te-a pus păstor mai mare Dumnezeieștii Bisericii Lui, înțelepte Doroteie.

Și acum..., a Născătoarei:

Ceea ce ești ușa luminii, luminează-mi toată inima mea cu lumina cea dumnezeiască, gonind întunericul păcatului.

Irmosul:

Tu ești întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu ești lumina celor întunecați și pe Tine te laudă duhul meu.

Sedealna, glasul al 3-lea.

Podobie: Pentru mărturisirea...

Strălucind totdeauna cu dogme dumnezeiești, și chinuindu-te, te-ai adus pe sineți Dar sfințit Împăratului celui nemuritor, Doroteie, și acum locuiești întru cea de sus Mitropolie a celor întâi născuți, veselindu-te pururea, Părinte Cuvioase, roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.

Slavă..., Și acum..., a Praznicului,

Iar de va fi în post, a Născătoarei.

Nu S-a osebit de firea cea dumnezeiască, făcându-Se trup în pântecele tău, ci întrupându-Se, Dumnezeu a rămas, Cel ce te-a păzit pe tine Maica Sa după naștere Fecioară, ca și mai-nainte de naștere, însuși Domnul, ceea ce ești cu totul fără prihană; pe Care cu osârdie roagă-l, să dăruiască nouă mare milă.

A Crucii, a Născătoarei:

Mielușeaua cea nespurcată Fecioara Maica Cuvântului cea nestricată, văzând pe Cruce spânzurat, pe Cel ce a răsărit dintr-însa fără durere, ca o Maică plângând, a strigat: Vai mie Fiul meu! Cum pătimești, vrând să mântuiești pe om de ocara patimilor?

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Auzit-am Doamne taina iconomiei Tale, înțeles-am lucrurile Tale, și am proslăvit Dumnezeirea Ta.

Defăimat-ai viforul nedumnezeirii, cel ce se înălța, și cu căldura Dumnezeiescului Duh ai păzit inimile nevătămate, Cuvioase Doroteie.

Înaintea feței tale fericite Doroteie, s-au sfărâmat munții cei silnici ai dracilor, și s-au topit trufiile oamenilor celor vrăjmași.

Slavă...

Fiind gonit din cetate în cetate, răbdai chinuindu-te; pentru aceasta ai dobândit slava cea fericită, și strălucirea mucenicilor.

Și acum..., a Născătoarei:

Mântuiește-mă de supărări și de viforul vieții cel pierzător de suflet, ca cu credință să te fericesc, preasfântă pruncă, Maică Fecioară.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Din noaptea necunoștinței, zi a cunoștinței de Dumnezeu, întru lumina feței Tale, Hristoase, a strălucit de dimineață lauda Ta în inimile noastre.

Cu înțelepciune uitându-te către dumnezeieștile răsplătiri ai răbdat primejdiile, și supărările cele mari, Ierarhe Doroteie.

Propovăduind dumnezeiasca Treime întru o Unime, ai risipit trufia cea deșartă a nebuniei mulțimii dumnezeilor, Părinte Doroteie.

Slavă...

Nevrând să te închini lucrurilor mâinilor celor fărădelege, ai răbdat supărări și primejdii, și dureri de bătăi, Mucenice Doroteie.

Și acum..., a Născătoarei:

Făcutu-te-ai răsărit soarelui, Celui ce a strălucit mai-nainte decât luceafărul, prin care cei din întunericul celor cumplite, au văzut lumină Fecioară Preacurată.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Haină luminoasă dă-mi mie...

Avut-ai inimă înfierbântată de suflările Duhului, care risipea și topea gerul vânturilor celor împotrivitoare, Părinte Doroteie.

Fiindu-ți sufletul luminat de dumnezeiască cunoștință, ai arătat cu scrisori sfințite viețuirile sfinților, de Dumnezeu insuflate Părinte.

Slavă...

Glasul cuvintelor tale, și puterea dogmelor celor veselitoare, au străbătut tot pământul, prin Dumnezeiescul Dar, preafericite Doroteie.

Și acum..., a Născătoarei:

Roagă Fecioară pe Dumnezeu, Cel ce L-ai născut făcându-Se Om, ca să mă mântuiesc de foc și de iad.

Irmosul:

Haină luminoasă dă-mi mie, Cela ce Te îmbraci cu lumina ca cu o haină, Multmilostive, Hristoase Dumnezeul nostru.

CONDAC, glasul al 3-lea.

Podobie: Fecioara astăzi...

Cu învățături ortodoxe sfințite Mucenice propovăduind, dar dumnezeiesc sfânt pe tine însuți te-ai adus Făcătorului, întâi în pustnicie cu cuviință viețuind, a doua cu mucenicia tare pătimind; și după lege ai luat răsplătirea biruinței de la Hristos Dumnezeu.

ICOS

Pe povățuitorul cel de Dumnezeu înțelepțit al sihaștrilor, și pe Ierarhul cel de Dumnezeu insuflat al Tirului, pe strălucitul biruitor între Mucenici, și scriitorul cel ales întru amândouă, toți să-l încununăm cu cântări de laude, pe Dorotei cel ce îndumnezeit a înmulțit darurile lui Dumnezeu, și pururea le dăruiește nouă celor ce le cerem, răsplătire pe acestea luându-le de la Hristos Dumnezeu.

SINAXAR

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea Sfântului sfințitului Mucenic Dorotei, episcopul Tirului.

Stih: Dorotei zice: Deșii sunt bătut,

Dar de patimile Hristosului meu foarte departe sunt.

Lui Dorotei în a cincea zi,

Trupul de rănile bătăilor i se topi,

Acesta a fost pe vremea lui Licinie. Iar în zilele lui Dioclețian și Maximian, pentru goana ce era să fie, lăsându-și casa și nemernicind, se duse la Diospoli. Deci dacă muriră aceștia, el s-a dus la Tir și își îndrepta biserica, până în zilele călcătorului de lege Iulian. Deci atunci iarăși s-a dus la Diospoli, însă nici acolo n-a putut să scape de închinătorii de idoli, pentru că prinzându-se de către boierii lui Iulian și răbdând multe munci, aflându-se întru adânci bătrânețe, luă cununa muceniciei, întru acele chinuri ce pătimea, dându-și sufletul la Dumnezeu, fiindcă era atunci de o sută șapte ani. Și a lăsat multe scripturi bisericești și istorii elinești și latinești, căci el era foarte știutor întru amândouă limbile, pentru multa sa nevoință, și iscusirea firii sale.

Tot în această zi pomenirea celeia ce cu iubirea de oameni venise asupra noastră înfricoșatei groază și nevoie, în răpirea barbarilor, căci pe dreptate eram să fim robiți de dânșii, și să cădem în ucidere de sabie, însă Domnul cel îndurător și de oameni iubitor, pentru milostivirile milei Sale, fără de toată nădejdea ne-a izbăvit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici: Marchian, Nicandru, Iperehie, Apolon, Leonid, Arie, Gheorghe, Selneniad, lrineu și Pamvon.

Stih: Nevoitorilor zece, care prin foame și prin sete s-au topit,

Nesfârșite desfătări Dumnezeu le-a dăruit.

Aceștia pentru Hristos, și pentru credința cea întru dânsul, chinuiți fiind de ighemonul Egiptului cu flămânzirea, cu setea și cu frigul, lupta muceniciei au săvârșit.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Hristofor cel din Roma, care cu pace s-a săvârșit.

Stih: Zicea Hristofor: Nu în zadar tăierea voi răbda.

Știu că Hristos cu multe cununi mă va încununa.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Conon cel din Roma, care în mare aruncat s-a săvârșit.

Stih: Afundându-se Conon în Mare, liman a nimerit,

Foarte bine de mâinile Domnului fiind povățuit.

Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Marcu cel ce în Hio, care s-a nevoit la anul o mie opt sute unul.

Stih: Și mare laudă Hio pe tine Marcu te are,

Care prin sângele muceniciei ai câștigat strălucită încununare.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

Tinerii evreiești au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală, și focul în rouă l-au prefăcut, strigând: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

Arătatu-te-ai stea mult-luminoasă, Părinte Doroteie, cu strălucirile nevoințelor tale luminând sufletele, celor ce cu credință strigă: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

Umblând pe căile cele drepte, te-ai abătut de la prăpăstiile înșelătorului, și ai îndreptat către căile vieții, pe cei ce strigau: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

Slavă...

Cu ploile sângiurilor tale ai stins cuptorul înșelăciunii pururea pomenite, și către apa vieții te-ai sălășluit, strigând: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

Și acum..., a Născătoarei:

De legăturile păcatului scapă ticălosul meu suflet, Născătoare de Dumnezeu și spre dragostea lui Dumnezeu arată-l desăvârșit, ca cu credință să te slăvesc, Născătoare de Dumnezeu în veci.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Tinerii cei grăitori...

Pe șarpele, care se trufește întru răutate, l-ai smerit Părinte, smerindu-te întru Domnul, și strigând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Întru prea-adânci bătrânețe te-a sălășluit Ziditorul, ca să te odihnești la locurile cele neîmbătrânite, preasfințite Părinte, podoaba mucenicilor.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Având viață întocmai cu a îngerilor, dimpreună cu îngerii stai acum înaintea Scaunului Stăpânului, strigând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Și acum..., a Născătoarei:

Preafrumoasă te-ai arătat Fecioară, purtând în pântece pe Cuvântul cel preafrumos, Căruia cântăm: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Tinerii cei grăitori de Dumnezeu, în cuptor călcând văpaia cea de foc, au cântat: Binecuvântați lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Nașterea pururea Fecioarei...

Ca un Ierarh prea-ales, și împlinitor dumnezeieștilor porunci, ai îndreptat turma lui Hristos către dumnezeieștile limanuri, păzindu-o pe dânsa nevătămată de vifore potrivnice, Părinte înțelepte.

Ca un sfințit lucrător de cele sfinte, ca un Mucenic viteaz, ca un făcător de minuni minunat, ca un dumnezeiesc scriitor de cuvinte, ca un stâlp al credinței nemișcat, ai dobândit slava cea veșnică, Părinte Doroteie.

Cel ce dă daruri celor lipsiți ca un Dumnezeu cu bunătate bogată, te-a dăruit pe tine Bisericii ca un Dar dumnezeiesc, spre arătată mântuirea credincioșilor, Părinte Doroteie.

Slavă...

Pomenirea ta cea de Dumnezeu luminată, a răsărit în lume, luminând pe credincioși cu razele darurilor, pe care mărind-o noi, arată-ne părtași strălucirii celei dumnezeiești, care este întru tine Părinte.

Și acum..., a Născătoarei.

Ceea ce porți în mâini pe Hristos, Care toate le poartă cu voia Sa cea dumnezeiască, roagă-L pe Dânsul Preacurată totdeauna, ca să îndrepteze ridicările mâinilor noastre, ca tămâia înaintea Lui, Preacurată Fecioară.

Irmosul:

Nașterea pururea Fecioarei, ceea ce s-a arătat mai-nainte puitorului de lege în munte prin foc și prin rug, spre mântuirea noastră a credincioșilor, cu cântări neîncetat o slăvim.

LUMINÂNDA

Podobie: Cu ucenicii să ne suim.

Dar lui Dumnezeu bineprimit te-ai adus Domnului tău, pe Care roagă-L neîncetat, ca să ierte păcatele noastre celor ce săvârșim pomenirea ta, Doroteie, preaînțelepte Ierarhe, și arată-ne, părtași strălucirii tale, a fi împreună cu tine, și cu toți credincioșii robii lui Hristos.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.


Versiunea: 0.4.4 · 75ad3a5 / 07.10.2026 - 09:23