SFÂNTUL ILIE

VEZI: La tipic se prăznuiesc amândoi sfinții, cu slujbe deosebite. Iar în izvodul cel îndreptat de preasfințitul episcop al Argeșului, numai Sfântul Ilarion, are slujbă.

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile, glasul al 4-lea.

Podobie: Dat-ai semn...

Viață neîntinată, răbdare și blândețe, și dragoste curată, și înfrânare fără măsură, stare de toată noaptea, umilință dumnezeiască, credință, nădejde adevărată cu milostivire agonisind, fericite Părinte Ilarioane, ai viețuit ca un înger pe pământ cu trupul, rugătorule pentru sufletele noastre.

Înger pământesc, și om ceresc ai fost Cuvioase, izvor de umilință, pârâu de milostivire, noian de minuni, chezaș al păcătoșilor, măslin al lui Dumnezeu cu adevărat prea-roditor, care cu untul-de-lemn al ostenelilor tale, netezești fețele celor ce cu credință te laudă pe tine, fericite Ilarioane.

De dumnezeiești insuflări luminându-ți-se cugetul, s-a făcut mai presus de patimile trupești, care purta chipuri neamestecate cu cele de jos, și însemna în sineși frumusețea cea dumnezeiască, cunoscându-se cu totul prealuminos cu lucrarea Duhului, Ilarioane Părintele nostru, podoaba sihaștrilor.

Slavă..., Și acum..., a Praznicului.

Iar de va fi în post, a Născătoarei.

Pe tine palatul cel preacurat al Împăratului, te rog, ca pe una ce ești mult-lăudată, curătește-mi mintea mea cea cu totul întinată de toate păcatele, și mă fă veselă sălășluire Treimii Celei prea-îndumnezeite, ca mântuindu-mă, să slăvesc puterea ta și mila cea nemăsurată, eu sluga ta cea netrebnică.

A Crucii, a Născătoarei:

Dacă Te-a văzut pe Tine Iubitorule de oameni, ceea ce Te-a născut, înălțându-Te pe Cruce, strigând, zicea: Acestea ți-au răsplătit Ție, Stăpâne, cei ce sau îndulcit de darurile Tale cele multe? Ci mă rog, nu mă lăsa pe mine singură în lume, ci grăbește, de înviază, ca să scoli dimpreună pe strămoși.

Tropar, glasul al 8-lea.

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-au făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ilarioane, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., al Praznicului, iar de va fi în post al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Al Praznicului cu Irmosul pe 8, iar de va fi în post, amândouă Canoanele Octoihului, și al Sfântului, pe 4.

CANONUL Sfântului

Cântarea 1-a, glasul al 8-lea:

Irmos:

Apa trecându-o ca pe uscat, și din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga: Mântuitorului și Dumnezeului nostru să-i cântăm.

Ca unul ce din posomorârea celor materialnice ai alergat la Lumina cea fără materie și înțelegătoare, prin rugăciunile tale cele către Domnul, luminează-mă pe mine, Cuvioase Ilarioane.

Din pruncie sugând bunătatea, prin ostenelile înfrânării, și prin sudori sihăstrești, ai ajuns la treaptă bărbătească, și la măsura de vârstă duhovnicească a lui Hristos.

Slavă...

Trecând noianul patimilor, și scăpând de întreitele valuri ale dracilor, ai sosit neudat la limanul nepătimirii, Părinte Cuvioase.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca una ce singură ești mai aleasă decât toată zidirea, în vremile cele de pe urmă fără de tată ai născut Dumnezeu și Om, pe Cuvântul, pe Cela ce din Tatăl este fără de mamă, Maica lui Dumnezeu.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Tu ești întărirea...

Cu jăratecul sihăstriei ai ars mărăcinii patimilor, și ai încălzit cugetele credincioșilor, Mărite.

Cu înfrânarea ca cu o armă întrarmându-te și cu rugăciunea ca cu o platoșă, ai biruit cetele vrăjmașilor celor nevăzuți, Cuvioase.

Slavă...

Cu dragostea fecioriei îndestulându-te, ai isprăvit și bunătățile cele către Stăpânul, Cuvioase Ilarioane.

Și acum..., a Născătoarei:

Dă-ne nouă ajutor prin rugăciunile tale Preacurată, gonind toate năpădirile primejdiilor celor cumplite.

Irmosul:

Tu ești întărirea celor ce aleargă la Tine Doamne, Tu ești lumina celor întunecați, și pe Tine te laudă duhul meu.

Sedealna, glasul al 4-lea:

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Făcându-te cu adevărat prea-ales lucrător de cele sfinte ale lui Hristos, Preasfințite, lui Dumnezeu ți-ai dat viața ta, Preafericite. Pentru aceasta după multe sudori și osteneli, bucurându-te te-ai mutat la locașurile cele fără materie; și acum ne izvorăști nouă râuri de tămăduiri.

Slavă..., Și acum..., al Praznicului.

Iar de va fi în post a Născătoarei.

Înnoit-ai Preacurată cu dumnezeiască nașterea ta ființa cea muritoare și stricată prin patimile pământenilor; și ai ridicat pe toți din moarte la viața nestricăciunii. Pentru aceasta după datorie toți te fericim, Fecioară preaslăvită, precum mai-nainte ai zis.

A Crucii, a Născătoarei:

Înălțându-Te pe Cruce, pe cei ce odinioară erau căzuți i-ai înălțat, iar pe mine prin înălțarea Ta m-ai întristat, o lumina ochilor mei! Primește Fiule patima pentru noi de voia Ta; suferă Crucea, și cuiele, și buretele și sulița! Prin care ne-ai dat nouă Darul nepătimirii.

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Auzit-am Doamne taina iconomiei Tale, înțeles-am lucrurile Tale, și am proslăvit Dumnezeirea Ta.

Fiind sădit pe lângă apele înfrânării, te-ai arătat viță prea odrăslitoare, care odrăslești strugurii bunei-credințe, fericite Părinte.

Făcându-te cu totul dumnezeiesc și purtător de Duh, cu totul te-ai cunoscut lui Dumnezeu, Ilarioane preafericite. Pentru aceasta împreună cu îngerii dănțuiești pururea.

Slavă...

Pe piatra credinței ai întărit pașii inimii tale, și ai rămas nemișcat, nespăimântându-te de năpădirile dracilor.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca pe o mai aleasă decât Heruvimii și decât Serafimii, te lăudăm pe tine Preacurată, căci ai ținut în brațele tale cu trup pe Dumnezeul nostru, de Care se cutremură toate.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Mânecând strigăm Ție Doamne: Mântuiește-ne pe noi; că Tu ești Dumnezeul nostru, afară de Tine pe, altul nu știm.

Păzit-ai ochiul inimii nevinovat, și neadormit întru dumnezeieștile porunci, pururea pomenite Cuvioase.

Prin faptă sihăstrească ai alergat la muntele bunătăților, spre suirea privirii, purtătorule de Dumnezeu.

Slavă...

Risipindu-ți milostenia la săraci, din inimă Ilarioane, ai primit bogăție cerească, Cuvioase.

Și acum..., a Născătoarei:

Domnul legii te-a arătat pe tine Născătoare de Dumnezeu, sicriu Cuvântului, întru care netâlcuit S-a sălășluit.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Curățește-mă Mântuitorule...

Pe Goliat cel înțelegător cel ce se înălța întru răutate, l-ai împrăștiat prin credință, cu împleticirea ta cea fără de armă, și smulgând armele înfrângerii lui, l-ai tăiat, ca pe unul ce fără de măsură se lăuda.

Râvnit-ai întru bunătate pe marele Ilarion, și duhovnicește urmând urmelor lui, te-ai arătat începător înfrânării, și pildă turmei, Cuvioase.

Slavă...

Prin sudorile sihăstriei, de tot ai stins jăratecul săgeților vrăjmașului, și aprinzând focul credinței, ai ars trufiile necredinței eresurilor.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu adevărat ai zămislit în pântecele tău pe Dumnezeiescul Cuvânt, și L-ai născut pe Dânsul mai presus de fire, Preacurată, pe Care prin rugăciunile tale îmblânzește-L, pentru cei ce te laudă pe tine, cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.

Irmosul:

Curățește-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, și mă ridică dintru adâncul răutăților, rogu-mă; căci către Tine am strigat, și mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.

CONDACUL și ICOSUL Praznicului.

Sau al Sfântului, glasul 1.

Podobie: Mormântul tău...

Cu focul împărtășindu-te, nicicum nu te-ai ars Ilarioane înțelepte, nevoitorule cel cu minte vitează, că rouă de la Dumnezeu ai câștigat, care te-a răcorit. Pentru aceasta ai suferit lupte mai presus de fire, bucurându-te cu cuvioșii, de Dumnezeu înțelepțite, cu care pomenește-ne pe noi.

SINAXAR

În această lună, în ziua a șasea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ilarion cel nou, egumenul mânăstirii Dalmației.

Stih: Ilarioane tu cu sufletul blând fiind,

Ai fost și cu trupul și cu inima preablând.

Sufletul cel curat al lui Ilarion în a șasea zi,

În cerescul lăcaș se sălășlui.

Fericitul acesta Ilarion era pe vremea împăratului Nichifor Patriciul, și a a lui Stavrachie, și a lui Mihail Rangavea, și a lui Leon Armeanul iconomahul, și a lui Mihail Travrul, și a lui Teofil iconomahul, la anii opt sute doi, trăgându-se cu neamul din Capadocia, care se zicea și Caramania, având tată cu numele Petru, iar Maică Teodosia. Deci tatăl său era cunoscut împăratului, fiindcă el da pâine la masa împărătească. Deci după ce s-a născut Cuviosul și s-a înțărcat de către dânșii, s-a dat la școală ca să învețe cu osârdie Sfintele Scripturi. Iar când s-a făcut de douăzeci de ani, evanghelicește a lăsat pe tată, pe Maică, casa, bogăția și pe toată lumea, și s-a făcut monah în mănăstirea ce se numea a Xirochipiului, ce se afla în Constantinopol, apoi s-a dus de acolo, și a mers în mânăstirea ce se numea a lui Dalmat, și acolo a luat marea și îngereasca schimă, adică s-a făcut schimnic. Deci, având pururea pomenitul ascultare, smerenie și liniște, a slujit în grădina mănăstirii zece ani, apoi după ce și-a curățit sufletul de toată patima, și l-a strălucit cu bunătățile ca soarele, atunci prin Darul cel Dumnezeiesc s-a făcut făcător de minuni, căci a izgonit dintr-un tânăr un duh necurat ce îl bântuia; pentru aceasta și egumenul mănăstirii l-a făcut pe el preot și fără a voi el. Iar după ce s-a săvârșit egumenul acela după trecerea a câțiva ani, s-a dus Sfântul din mănăstire și a trecut la locul cel numit Opsichiul, și de acolo s-a dus în mânăstirea Cataronilor. Deci de aceasta înștiințându-se monahii mânăstirii sale, au vestit de aceasta Sfântului Nichifor ce era atunci patriarh, iar patriarhul iarăși a vestit împăratului Nichifor Patrichie, îndemnându-l ca să trimită și să aducă înapoi pe Cuviosul. Pentru aceasta ascultând Cuviosul de îndemnările împăratului și ale patriarhului, s-a întors înapoi, și s-a făcut egumen și arhimandrit, după cum era acolo așa obiceiul a se face, hotărându-se de sinod. Deci a petrecut Cuviosul opt ani, păstorind turma lui Hristos. Iar când s-a făcut împărat Leon Armeanul la anii opt sute treisprezece, și a lepădat închinăciunea sfintelor icoane, atunci și Cuviosul acesta Ilarion s-a dus la împăratul, și silindu-se de către acela cu oarecari momeli și îngroziri, ca să nu se închine sfintelor icoane, însă Sfântul l-a mustrat pe el, și fără de Dumnezeu și nou Iulian paravat l-a numit pe el. Pentru aceasta din cuvintele acestea s-a mâniat împăratul, și după ce atunci fiind de față l-a îngrozit pe el, cum că are să-i dea munci multe și nesuferite, l-a băgat în temniță. Deci după oarecare vreme iarăși a adus pe Sfântul înaintea sa, și i-a zis aceleași cuvinte, ce-i zisese și întâi. Apoi l-a dat pe el patriarhului celui de un cuget cu el, adică lui Teodot Melssino, care și Casiter se numea, pentru ca să-l înduplece pe el, și fiindcă nu a ascultat Cuviosul, pentru aceasta l-a închis într-o temniță întunecoasă, și multe zile acolo l-a ticăloșit. Căci a poruncit ca să nu i dea nici pâine, nici apă, nici altceva spre hrană. Deci de aceasta înștiințându-se monahii și ucenicii lui, au mers la împăratul, zicând: Dă-ne pe păstorul nostru, o împărate, și după puțin îl vom pleca să săvârșească voia ta. Iar împăratul, înșelându-se de îndemnarea aceasta, le-a dat lor degrab pe Sfântul. Deci Sfântul petrecea în monastirea sa, luând puțină întărire din slăbirea și ticăloșia cea mai dinainte, scăpându-se de foametea ce pătimise în temniță. Pentru aceasta împăratul văzând că monahii nu au gând să-și plinească făgăduința lor, ci numai l-au batjocorit, pe monahi adică i-a pedepsit, iar pe Sfântul l-a băgat iarăși în temniță. După aceea l-a trimis la mănăstirea ce se numește a lui Foneu, care se află la marginea cetății, și acolo I-a închis în temniță șase luni spre a se ticăloși mai mult, pentru că egumenul mânăstirii aceleia, era om aspru, sălbatic și nemilos. După aceea împăratul iarăși a adus în palat pe Sfântul, și cu îmbunări cercă ca să-l înșale și fiindcă nu a ascultat, a poruncit să-l închidă pe Cuviosul în mânăstirea ce se numea a lui Cuclovie. Apoi după ce a trecut doi ani și șase luni, a scos pe Sfântul de acolo, și l-a închis în temnița ce se numea a Numerilor. După aceea l-a bătut cumplit, și de acolo l-a izgonit la cetatea ce se numește Protilion. Iar după ce Leon Armeanul s-a omorât cu sabia, în însuși biserica aceea în care întâiași dată a ocărât și a aruncat la pământ icoana lui Hristos; după ce, zic, Leon râu și-a lepădat sufletul său, și a împărățit Mihail Travrul la anii opt sute douăzeci, atunci și Sfântul acesta s a slobozit din temniță și s-a găzduit de către oare care femeie creștină, în singură casa ei, care i-a slujit șapte ani. Deci împărățind fiul lui Travru, adică Teofil luptătorul de icoane la anii opt sute douăzeci și nouă, a adunat înrăutățitul pe toți cei ce se făcuseră mai-nainte mărturisitori pentru sfintele icoane, și i-a zăvorât în temniță. Atunci dar și fericitul acesta Ilarion s-a cercetat, de voiește a se supune împărăteștii porunci. Iar fiindcă Sfântul a mustrat pe Teofil, ca pe un fără de Dumnezeu și un înșelător, pentru aceasta a primit o sută șaptesprezece toiege pe spate, și după aceea s-a izgonit la ostrovul Afusia, care este aproape de ostrovul Alona, ce se află sub arhiepiscopul Priconisului. Deci acolo Sfântul săpând într-o piatră și-a făcut o chiliuță mică și îngustă, și prin rugăciunea sa a scos și apă, pentru aceasta a petrecut acolo opt ani. Iar după ce s-a săvârșit Teofil, Teodora soția lui a adunat în Constantinopol pe toți mărturisitorii și cuvioșii părinți, ce se aflau în izgoniri, și după ce a întărit și a așezat ortodoxia, prin înălțarea și închinarea sfintelor icoane, atunci și Cuviosului acestuia Ilarion, dându-i-se voie slobodă din izgonire, și-a luat iarăși mănăstirea, sa, strălucindu-o cu minunile. Deci trei ani mai trăind după aceasta, și cu plăcere de Dumnezeu îndreptând pe ucenicii săi, s-a mutat către Domnul, fiind de șaptezeci de ani.

Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Atal făcătorul de minuni.

Stih: Nu este lucru străin, dacă Atal făcea minuni încă viețuind,

Căci în urmă singură țărâna lui minuni este făcând.

Acest preacuvios Atal lepădându-se de lume, și făcându-se călugăr, a arătat toată nevoința, petrecând cu post și cu priveghere, și cu toată altă patima rea. Că a doua zi și a treia zi, de multe ori și a cincea zi gusta mâncare și niciodată n-a dormit culcat, sau într-alt chip cu dinadinsul, ci șezând, și stând, mângâia firea. Pentru acestea dară a luat multă folosință de la Dumnezeu, și s-a îmbogățit cu izvoare de multe minuni, căci nu arăta numai spre sufletele cele cuvântătoare milă, ci și spre cele necuvântătoare și neînsuflețite și nesimțitoare. Și cerând de la cei ce erau lângă dânsul iertăciune, și-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor celor cinci fecioare cu însoțitoarele lor.

Stih: Pe înțeleptele cinci fecioare ai zis dumnezeiescule Cuvinte,

Aceste cinci tinerele arătându-ți-se mai-nainte.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Ghelasie, care de sabie s-a săvârșit.

Stih: Râzi râsul cel fericit Fericite,

Tăindu-ți-se capul, o Ghelasie cugetătorule drepte.

Tot în această zi, Cuviosul Anuv purtătorul de semne, care cu pace s-a săvârșit.

Stih: Dar făcător de semne Anuv și după moarte,

Viețuitorilor ca și când ar fi viu până acum le scoate.

Tot în această zi, Cuviosul Fotas, care cu pace s-a săvârșit.

Stih: Pe Fotas cel mare luminile bunătăților,

li vestesc, că și mort le strălucește tuturor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne, și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

Tinerii cei ce merseseră din Iudeea în BabiIon oarecând, cu credința Treimii, văpaia cuptorului o au călcat, cântând: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Hrănit-ai Părinte turma ta, la verdeața împărăției celei de sus, și cu toiagul dogmelor gonind fiarele eresurilor, cântai: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Întinzându-ți lumina minunilor, risipești negura bolnavilor, și le dai razele virtuții, și ziua bunei sănătăți, care strigă: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Slavă...

Fiind îmbrăcat cu podoabă vrednică a chemătorului, ai intrat la ospățul Mirelui Celui de sus, al Împăratului Hristos; pentru aceea te-ai și pus la masă, strigând: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Și acum..., a Născătoarei:

Mai presus de fire și de cuvânt ai purtat în pântece pe Stăpânul tuturor, și ai hrănit din sânii tăi, pe Cel ce la vreme bună gătește masă tuturor. Pe Care roagă-L neîncetat pentru noi, Preacurată Fecioară.

Cântarea a 8-a:

Irmos: De șapte ori muncitorii.

Cu curgerile lacrimilor ai înecat săltările patimilor, și cugetele cele neînfrânate, și te-ai făcut noian îndelungii răbdări, Cuvioase, ducând către liniștit liman, pe cei ce strigă: Tineri binecuvântați, preoți lăudați, popoare preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Având învățăturile tale cele din sihăstrie ca un tare diamant, Ilarioane Cuvioase, ne ascuțim inimile, și biruim taberele patimilor, ca pe niște neamuri străine, și cu credință strigăm: Tineri binecuvântați, preoți lăudați, popoare preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Dat-ai bună pătimirea trupului la trudirile supunerii prin înfrânare, Cuvioase; umplut-ai lucrarea cea sufletească de Duhul, și ai ajuns către cărările nepătimirii, strigând: Tineri binecuvântați, preoți lăudați, popoare preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Și acum..., a Născătoarei:

Toți cei ce pătimim întru răutate cu cumplite păcate, și cu supărări și cu nevoi, scăpăm sub acoperământul sfintelor tale aripi Stăpână; căci avându-te pe tine părtinitoare, strigăm: Tineri binecuvântați, preoți lăudați, popoare preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

De șapte ori cuptorul, muncitorul haldeilor l-a ars nebunește, cinstitorilor de Dumnezeu. Iar văzându-i pe aceștia cu putere mai bună mântuiți, făcătorului și mântuitorului a strigat: Tineri bine Îl cuvântați, preoți lăudați-L, popoare preaînălțați-L întru toți vecii.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Spăimântatu-s-a Cerul...

Arătatu-te-a Hristos pe tine Fericite, izvor minunilor, care curățește spurcăciunea sufletelor cea cu dureri, și durerile trupurilor prea lesne le îneacă, Mărite. Pentru aceasta toți te numim pe tine și râu de curățenii sufletești, Preafericite.

Duhovnicește ai odrăslit ca finicul în casa Domnului, pururea pomenite, rodind ostenelile înfrânării ca o dulceață, cu care prin cuvântare ai îndulcit inimile turmei tale Părinte. Pentru aceasta prin rugăciunile tale, învrednicește-o pe dânsa și cununilor slavei celei cerești.

Slavă...

Sihăstrește ai săvârșit călătoria, și credința o ai păzit, cugetătorule de Dumnezeu, și ți s-a împletit ție acum cunună îndoită cu adevărat, care o vei lua după lege de la Dumnezeu, la cercetarea faptelor, și la moștenirea cea de sus te vei desfăta, împreună cu cetele îngerilor.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe tine te avem armă întru primejdii, și la supărări, liman și zid întru scârbe, și pavăză înțelegătoare întru războaie, și mare îmblânzire la năpădirile cele cumplite ale greșelilor. Pentru aceasta după datorie ca pe o Născătoare de Dumnezeu te cinstim, și slăvim nașterea ta.

Irmosul:

Spăimântatu-s-a de aceasta Cerul, și marginile pământului sau minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupește, și pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât Cerurile. Pentru aceea pe tine Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngerești și omenești te slăvim.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.