SFÂNTUL ILIE

Vezi: La Tipic se găsește numai slujba Sfântului Timotei, iar a sfinților Mucenici nu. Iar la Mineiele cele îndreptate de prea sfințitul episcop al Argeșului, sfinții Mucenici sunt cu slujba lor. Iar pe Sfântul Timotei nu-l pomenește.

LA VECERNIE

La Doamne Strigat-am..., Stihirile, glasul 1.

Podobie: Prealăudaților Mucenici...

Doimea pătimitorilor, dumnezeiescul Alexandru împreună cu Antonina, fiind îmbogățiți de strălucirea Treimii, foarte cu vitejie sau nevoit, răbdând nevoi în multe feluri pentru Hristos; Căruia acum se roagă, să se dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă.

Arătat ai primit, Antonino preacinstită, îndoite cununi, a curăției și a pătimirii, biruind măiestriile vrăjmașului, și înaintea chinuirii, și iarăși în vremea luptelor tale; roagă-te lui Hristos să se dăruiască sufletelor noastre, pace și mare milă.

Înălțându-vă pe lemn înțelepților, și tăindu-vi-se mâinile, arzându-vă cu făclii și spintecându-vă, și în lac adânc băgându-vă, și acolo primind sfârșitul cel fericit, purtătorilor de chinuri, nu v-ați lepădat de Dumnezeul tuturor.

Slavă..., Și acum..., al Praznicului.

Iar de va fi în post, a Născătoarei:

Preasfinte locașule al lui Dumnezeu, cel mai desfătat decât cerurile, și mai sfânt decât Heruvimii, cea dăruită de Dumnezeu, Preasfântă Fecioară, dă cugetului meu Dar, și-mi luminează ochii inimii, dându-mi iertare greșelilor, rogu-mă, prin mijlocirile tale cele bineprimite.

A Crucii, a Născătoarei:

Junghierea Ta cea nedreaptă Hristoase văzându-o Fecioara, plângând striga Ție: Preadulce Fiule! Cum pătimești fără dreptate? Și cum spânzuri pe lemn, Cela ce ai spânzurat pământul pe ape? Mă rog, nu mă lăsa pe mine Maica și slujnica Ta singură, Dătătorule de bine, Multmilostive.

Troparul, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Slavă..., Și acum..., al Praznicului, sau al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Al Praznicului, cu Irmosul pe 8, iar de va fi în post, amândouă Canoanele Octoihului și al Sfinților pe 4.

CANONUL Sfinților

Facere a lui Iosif.

Cântarea 1-a, glasul 1:

Irmos:

Dreapta Ta cea purtătoare de biruință, cu dumnezeiască cuviință întru tărie S-a proslăvit. Că aceasta Nemuritorule, ca o puternică a toate pe protivnici a zdrobit, israelitenilor prin adânc cale nouă făcându-le.

Ca cei ce pururea stați înaintea Luminii celei neînserate, Mucenicilor, risipind întunericul necunoștinței mele, dați-mi lumină mie, care poftesc să laud cu cântări prăznuirea voastră.

Dorind pătimitorilor cu credință, numai cele ce petrec în veac, ați defăimat toate cele văzute, și cu gând întărit luminat ați alergat către chinuri și către bătăi.

Slavă...

Săvârșind nevoința muceniciei cea după lege cinstiților, ați avut întru ajutor pe Domnul, Care vă ușura pe voi de dureri, și vă făcea bărbați împotriva tiranilor.

Și acum..., a Născătoarei:

Cela ce ca un Dumnezeu ai zidit puterile cele nevăzute numai cu voirea, pe tine Fecioară te-a avut ca o pricină din nou zidirii noastre. Ci roagă-L pe Dânsul, Preacurată, ca să se mântuiască lumea.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Însuți cela ce știi...

Dorind să vezi pe Hristos Antonino fecioară frumoasă, ai râvnit patimii Lui celei dumnezeiești, căci ai suferit pălmuiri asemenea ca Dânsul dând împotrivă palmă obrajilor celor întunecoși ai dracilor celor fără de trupuri, prealăudată.

Cu tărie ai stătut împotriva vrăjmașului, celui ce cu gând potrivnic poruncea ca să te bată preacinstită, și te-a osândit să șezi în temniță, ceea ce erai păzită de sfinții îngeri, cu poruncile Ziditorului tău, mireasă a lui Dumnezeu.

Slavă...

Prin rugăciunile tale se pogorî dintru înălțime tunete și fulgere, și s-a văzut lumină mare, mireasă a lui Dumnezeu, și glas dumnezeiesc luminat s-a făcut, îmbărbătându-te, și cu haină cuvântătoare întărindu-te, Antonino preacinstită.

Și acum..., a Născătoarei:

Născând pe Dumnezeu, te-ai arătat după naștere Fecioară, și acum cetele fecioarelor cinstesc dumnezeiescul tău chip, Preacurată, cu care dimpreună, cere-ne nouă iertare și milă, și desăvârșit scăpare de nevoi.

Irmosul:

Însuți Cela ce știi neputința ființei omenești, și după milostivire Te-ai închipuit într-însa încinge-mă cu putere de sus, ca să strig Ție: Sfântă este Biserica cea însuflețită, a slavei Tale celei nepovestite, Iubitorule de oameni.

Sedealna, glasul 1.

Podobie: Mormântul tău...

Doimea cea minunată a cinstiților purtători de chinuri răbdând cu tărie înfocarea chinurilor, stă înaintea Treimii cu mărire, rugându-se, ca să dea prin Duhul Dar și milă, și curățire greșelilor, celor ce cinstesc mărită pomenirea Ei.

Slavă..., Și acum..., a Praznicului.

Iar de va fi în post, a Născătoarei.

Nădejdea creștinilor, Preasfântă Fecioară, roagă-te neîncetat lui Dumnezeu, Celui ce L-ai născut mai presus de gând și de cuvânt, dimpreună cu puterile cele de sus, să ne dea nouă iertare de greșeli, și îndreptare vieții, celor ce te slăvim pe tine pururea cu credință și cu dragoste.

A Crucii, a Născătoarei:

Mielușeaua cea nespurcată, văzând pe Mielul și Păstorul mort răstignit pe lemn, plângând a zis, ca o Maică strigând: Cum voi suferi plecăciunea Ta cea mai presus de cuvânt Fiul meu? Și patimile cele de bunăvoie, Dumnezeule Preabunule.

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Munte umbrit cu Darul cel dumnezeiesc, privindu-te Avacum, cu ochii cei de departe văzători, mai-nainte a vestit pe Sfântul lui Israil ce vrea să iasă dintru tine, spre mântuirea și înnoirea noastră.

În toată lumea se vestește chinuirea și luptele voastre, marilor Mucenici ai lui Hristos, prin care cu Darul ați biruit puterile cele amare ale vrăjmașului, și v-ați arătat biruitori împotriva lui.

Întins-a cursele împotriva ta, preavicleanul, dar cu socoteală bărbătească, și cu podoabă ai făcut poruncile lui netrebnice, și cu totul l-ai surpat la pământ, Cinstită, fiind acoperită cu dumnezeiască mână, ceea ce ești înțelepțită de Dumnezeu.

Slavă...

Înțelegere și pricepere ți-a dăruit ție Hristos, și te-a izbăvit din mâna necredincioșilor, curată fără prihană și nespurcată, trimițându-ți pe sfințitul Alexandru, ca pe un dumnezeiesc arhanghel dintru înălțime, o Antonino.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca pe una ce te-a avut pe tine putere și întărire Antonina, a răbdat cele cu anevoie și de întristare, și a surpat pe tiranul, și l-a călcat sub picioarele cele frumoase, prin Darul Cuvântului, Celui ce a strălucit din pântecele tău, prealăudată.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Cela ce ai luminat cu luminarea venirii Tale, Hristoase, și ai strălucit cu crucea Ta marginile lumii, luminează cu lumina cunoștinței Dumnezeirii Tale, inimile celor ce Te laudă cu dreaptă credință.

Întinzându-te pe lemn, și tăindu-te Alexandre, și fiind înconjurat de dureri iuți, ți-ai întins ochiul sufletului către Dumnezeul, Cel ce poate a mântui, prealăudate.

Slavă...

Omorându-se Mucenicii întru goliciunea trupurilor, au primit podoaba nestricăciunii și au moștenit slavă nemuritoare, în loc de necinste vremelnică. Pentru aceea pururea se fericesc.

Și acum..., a Născătoarei:

Surpă pe dracii, cei ce pururea dau război cu mine, și fă sfatul lor nelucrător, Preacurată, ferindu-mă nevătămat de nădejdea lor, ca pururea să te fericesc pe tine, pruncă.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Înconjuratu-ne-a pe noi...

Dumnezeiește săvârșind nevoințele cele vitejești, și pline de minuni, ați biruit mulțimile etiopienilor celor înțelegători, Mucenici ai Domnului, și acum vă veseliți împreună cu cetele cele fără de trup.

Luminându-vă Mucenicilor cu lumina cea dumnezeiască, prin frumusețea curăției, v-ați asemănat slujitorilor celor fără de trup, slujind Dătătorului de bine, și mutându-vă către Dânsul purtători de cununi.

Slavă...

Fiind împreună în temniță, strălucindu-vă vouă lumina, și pogorându-vi-se vouă glas de la Dumnezeu, care a pus în sufletele voastre îndrăzneală, v-ați bucurat prealăudaților, purtători de cununi, mari Mucenici.

Și acum..., a Născătoarei:

Mi s-a omorât sufletul din călcările de porunci, cercetează-mă, și mă înviază, ceea ce ai născut pe viața Hristos, pe Care bine-lăudații mari Mucenici, L-au mărturisit Dumnezeu al tuturor, Fecioară Maică.

Irmosul:

Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel dedesubt, și nu este mântuitor, socotitu-ne-am ca oile de junghiere, mântuiește pe norodul Tău Dumnezeul nostru, că Tu ești celor neputincioși tărie și îndreptare.

CONDAC glasul al 4-lea.

Podobie: Arătatu-te-ai astăzi...

Pomenirea cea vrednică de laudă a mucenicilor a strălucit, care credincioșii o săvârșim, și o lăudăm cu credință, întru cunoștință strigând: Tu ești Hristoase întărirea Mucenicilor.

SINAXAR

În această lună, în ziua a zecea, pătimirea Sfinților Mucenici Alexandru și Antonina.

Stih: Alexandru împreună cu Antonina au aflat.

Ca o corabie groapa, ci la desfătare i-au mutat.

Alexandru și Antonina întru această lună în a zecea zi.

Din cele de pe pământ mutându-se la ceruri se sui.

Aceștia au fost din satul Crodamul sau Cardamul. Deci sfânta Antonina petrecea viața ei cu curăție și cu cinste. Deci fiind prinsă de ighemonul Fest, și nevrând să se lepede de Hristos, nici să slujească dracilor, a fost băgată într-o casă de desfrânate. Și stând acolo nemâncând trei zile, i se arătă noaptea lumină, și făcându-se tunet mare se deschiseră ușile casei, și se făcu glas de la Cer, către dânsa, îndemnând-o, să se scoale, și să se ospăteze. Deci mâncând, ieși iarăși de stătu de față înaintea ighemonului și neplecându-se a jertfi la idoli, a fost călcată în picioare și bătută cu sabie de lemn, și iarăși fiind adusă la casa cea desfrânată, întru care prin descoperirea îngerului intrând Alexandru, și pentru tânără vârsta lui (căci era de două zeci și trei de ani), se făcea și se arătă, că mergea pentru păcat. Deci scoase pe ascuns pe sfânta din casă, acoperindu-i capul cu haina lui, și el a rămas acolo. Deci peste puțin vădindu-se lucrul din mergerea unor slujitori, ca să rușineze pe sfânta, a adus pe Alexandru la ighemonul. Și întrebându-l pentru ce a făcut lucrul acesta, n-a tăgăduit, ci a mărturisit pricina cu însăși gura sa, și întâi fu bătut cu sabie de lemn. Apoi prinzând și pe sfânta le tăiară degetele mâinilor și ale picioarelor, și așa ungându-le trupurile peste tot cu catran, le-au dat brânci într-o groapă cu foc, și acolo își luară fericitul sfârșit. Și se face prăznuirea lor în mănăstirea ce se zice a lui aximin care este în Constantinopol, unde zac sfintele lor moaște, dintru care izvorăsc multe minuni și tămăduiri.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfințitului Mucenic Timotei episcopul Prusiei.

Stih: Timotei de sabie a muri voiește,

Pentru că pe necinstiții dumnezei, a-i cinsti nicicum primește.

Acesta a fost în zilele lui Iulian Paravatul, chivernisindu-și bine Biserica ce luase. Și păstorind duhovnicește poporul dintr-însa, și având dar de minuni nespuse, a zdrumicat, și a omorât cu zvârlitul acoperământului sfintelor Taine pe balaurul cel mare, care cu răutatea, celui ce era încuibat în locul acela, ucigașului zic de oameni, și vechiului balaur, omora și pe oamenii ce treceau prin acel loc, și dobitoacele numai cu suflatul lui le strica de piereau, și în scurt se părăsi drumul acela, ce este între Prusia și între apele cele fierbinți. Și aflând paravatul Iulian minunile ce făcea Sfântul, trimise de-l omorî. Și se face prăznuirea lui în sfânta sa mărturisire, ce este înlăuntrul cinstitei case de bolnavi care se află la Deuteronom.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Canid.

Stih: Pământul și cele dintru el Canid a lăsat,

Și nestricăcioase răsplătirile în Cer a aflat.

Acesta era pe vremea împărăției lui Teodosie cel mare, fiu fiind lui Teodot și Teofaniei cei ce își aveau locuința în latura Capadocienilor, cucernici aflându-se ei și iubitori de Dumnezeu. Se zice încă că Maica acestuia în vremea ce-l avea pe el în pântece, se înfrâna de tot felul de bucate grase, iar după ce s-a născut, nicicum primea a suge din sânul stâng. Iar dacă cândva maică-sa s-ar fi lăcomit la hrană mai îndestulată, nici de sânul drept nicicum se atingea. Deci după ce s-a botezat, și s-a înțărcat trecând anii copilărești, a lăsat pe toate și s-a dus la munte, și închizându-se într-o mică peșteră, petrecea întru rugăciune și întru postire, și odată în săptămână gusta puține oarecare verdețuri crude și nesărate, petrecând cu așa chip șaptezeci și trei de ani. Deci fiindcă locul era foarte bântuit de ape, și peștera se afla înconjurată de multă umezeală, i s-a stricat cu totul perii capului și ai bărbii, și așa în multă vreme răbdând fericitul, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Teofan și Pansemni.

Stih: Teofane din viață te-ai cules,

Arătându-te, putem zice, lui Dumnezeu strugur copt ales,

Pe Pansemni și moartă de o a și uita,

Și însuși Hristos, îndată pe mine m-ar uita.

Cuviosul Teofan era din cetatea Antiohiei, născut din părinți păgâni, și răucredincioși. Și însoțindu-se cu femeie, și trei ani împreună viețuind, aceea s-a mutat din viață, iar el s-a lipit de Biserica lui Hristos, și a primit Sfântul Botez, și făcându-și o chilioară prea-mică aproape de oraș, s-a închis întru ea curățindu-se prin toate cele ce știa că folosesc spre desăvârșita și întreaga bunătate. Deci înștiințându-se despre oarecare obștească desfrânată Pansemni așa numindu-se, că multora se face ea pricină de pierzare făcând rugăciune și afierosindu-se pe sine lui Dumnezeu, a ieșit din chilie și s-a dus la aceea, căreia atâtea și de acest fel i-a vorbit; câte erau de trebuință a pleca o femeie rea și desfrânată ca să-și lase petrecerea ei, și să se dea pe sine la viață înfrânată și cinstită. De care cuvinte luminându-i-se mintea, și întru umilință venind a primit Sfântul Botez, și după ce și-a pus bine la cale cele ale sale, a urmat fericitului Teofan. Care în chilia sa închizându-o o a făcut lucrătoare de tot felul de bunătate, căci atâta a bineplăcut lui Dumnezeu, încât și dracii izgonea, și feluri de boli vindeca, și viețuind împreună cu Cuviosul Teofan un an și două luni, s-au mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Apolon episcopul și Alexie episcopul Bitaniei.

Stih: Preabun cu adevărat Hristoase al meu jugul tău este,

Căruia viețuind m-am supus, Apolonie murind rostește.

Stih: Alexie de osteneli oarecare încetare.

Ai aliat sfârșitul, și acum în ceruri ai desfătare.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

Pe tine Născătoare de Dumnezeu, cuptor înțelegător te cunoaștem credincioșii, că precum a mântuit pe cei trei tineri Cel Preaînălțat, spre mine tot omul în pântecele tău m-a înnoit, Dumnezeul părinților Cel lăudat și preaslăvit.

Cu minunată cuviință lipsindu-se de mâinile, care se ridicau către Dumnezeu ziditorul tuturor, se bucurau Mucenicii, primind putere din Cer și strigând: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Luminându-vă Mucenicilor cu răbdarea muncilor celor nesuferite, cu adevărat v-ați arătat ca o podoabă de aur preafrumoasă, zicând: Dumnezeul părinților noștri Cel lăudat și preaslăvit.

Slavă...

Spânzurându-vă pe lemn și spintecându-vă cumplit, vitejește nu simțeați cu adevărat durerile muncilor, primind ajutorul de sus, și strigând: Dumnezeul părinților noștri Cel lăudat și preaslăvit.

Și acum..., a Născătoarei:

Precum cuptorul haldeilor nu a ars pe cei trei tineri, așa și focul Dumnezeirii a păzit pântecele tău nears, Preacurată. Pentru aceasta strig către tine: Arde-mi materia cea amară a patimilor mele, ca să te slăvesc pe tine, Preacurată.

Cântarea a 8-a:

Irmos: În cuptor fiii lui Israil...

Doimea cea prea-înțeleaptă, înaintea celor fărădelege ca niște ritori a grăit de întruparea Cuvântului, Care S-a arătat pe pământ, mai presus de cuget, pentru noi, și răbdând ispită de munci, acum se numără împreună cu cetele mucenicilor întru toți vecii.

Ca niște jertfe sfințite frigându-vă cu făclii Mucenicilor, v-ați întins ochiul către Dumnezeu, Cel ce poate a vă mântui pe voi, cântând: binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Fiind legați înțelepților Mucenici, și unși cu smoală, v-ați aruncat împreună în groapă arsă, dumnezeiește strigând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Și acum..., a Născătoarei:

Neispitită de bărbat ai născut pe Dumnezeu, Fecioară Preacurată, asemănându-Se nouă; pe Care pururea roagă-L, să mântuiască, pe cei ce strigă: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

În cuptor tinerii lui Israil, ca întru o topitoare, cu podoaba bunei credințe, mai curat decât aurul au strălucit, grăind: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudați-L și Îl preaînălțați întru toți vecii.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Chipul nașterii tale...

Ca să primiți în ceruri cunună neveștejită, și cămară luminoasă, și avuție nerăpită, Mucenici ai lui Hristos, ați fost băgați în cuptor și în groapă, săvârșindu-vă într-însa cu fericire, vrednicilor de laudă.

Ca niște prinoase întregi v-ați adus Împăratului tuturor, Mucenici ai lui Hristos, săvârșindu-vă prin foc, și v-ați împreunat cu adunarea cea luminoasă a oștilor celor de sus, cu care împreună pururea vă cinstim pe voi.

Slavă...

Jertfă vie cu adevărat v-ați adus trupul și sufletul la Hristos, Cel ce S-a jertfit pentru voi ca o oaie, și vă bucurați în corturile celor întâi născuți, marilor Mucenici, Alexandre cugetătorule de Dumnezeu, și Antonino vrednico de laudă.

Și acum..., a Născătoarei:

Răsare-mi acum lumina mie, celui ce zac întru întunericul lenevirii, risipind norii, cei ce-mi orbesc cugetul meu, făcând pururea pace adâncă în sufletul meu, ceea ce ești Preacurată, ca să te slăvesc pe tine cea cu totul fără prihană.

Irmosul:

Chipul nașterii tale celei curate, l-a arătat rugul cel ce ardea nears. Și acum te rugăm, ca să stingi cuptorul ispitelor cel sălbăticit asupra noastră, ca să te slăvim pe tine Născătoare de Dumnezeu neîncetat.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.