SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile glasul al 8-lea.

Podobie: O preaslăvită minune...

Părinte, de Dumnezeu cugetătorule Onufrie, pe mine care mă aflu acum în pustiul patimilor, îndreptează-mă către calea cea dreaptă a bunătăților, către cărarea pocăinței, către împlinirea voilor lui Dumnezeu, către desfătarea bunătăților celor fără de sfârșit, prin rugăciunile tale, ca cu bucurie să săvârșesc pomenirea ta, pururea pomenite.

Părinte, de Dumnezeu cugetătorule Onufrie, cu nădejdea răsplătirilor celor ce vor să fie, ai răbdat gerul nopții și arsura zilei, căci omorându-ți membrele cele de pe pământ ai dobândit viața cea cerească, Cuvioase, intrând înlăuntrul cămării celei de Mire, cu bucurie uitându-te la frumusețea cea neajunsă a Ziditorului tău, Sfinte.

Părinte, cugetătorule de Dumnezeu Onufrie, depărtându-te pe sineți de tulburarea cea lumească te-ai ridicat către săvârșirea cea mai presus de lume, și dorind de însuși izvorul bunătăților, ai ajuns la însuși dorirea cea adevărată. Cu ale Căruia străluciri luminându-te, răpește-ne pe noi din întunericul păcatelor, cu rugăciunile tale, Fericite.

Alte Stihiri ale Cuviosului Petru, asemenea.

Cu dumnezeiescul Petru de un nume, și următor cu adevărat și râvnei credinței, prin bună cinstire, părtaș pe tine te cunoaștem, Cuvioase. Căci numai pe Cel Bun ai iubit, și dumnezeieștile porunci ale Aceluia, ai dorit Părinte, și sufletul ți-ai înfrumusețat cu bunătățile. Pentru aceasta te lăudăm pe tine și te fericim.

Cuvioase Părinte preafericite, câștigând prin umilința sufletului, răbdare adevărată și dragoste neînfricată, nezdrobită nădejde și desăvârșită smerenie, lăcaș Dumnezeiescului Duh te-ai făcut, a căruia străluciri arătat întru tine le-ai primit, și oamenilor a doua lumină te-ai văzut, prin cuvioșia vieții.

Cuvioase Părinte de Dumnezeu insuflate, întru mulți ani pe pământ, cu nearătare fiind ascuns, te-ai cunoscut duhovnicește prin semne și minuni, căci ai izvorât miruri bine mirositoare, arătând celor ce te doresc pe tine, strălucirea ce locuiește întru tine, și sfințenia și Darul cu adevărat al Dumnezeiescului Duh.

Slavă..., glasul al 6-lea.

Cuvioșilor părinți, în tot pământul a ieșit vestirea isprăvilor voastre; pentru aceasta în ceruri ați aflat plata ostenelilor voastre, taberele drăcești ați pierdut, cetele îngerești ați ajuns, a cărora viață fără prihană ați urmat. Îndrăznire având către Dumnezeu, cereți pace sufletelor noastre.

Și acum..., a Praznicului,

Iar de va fi în post, a Născătoarei.

Născătoare de Dumnezeu, tu ești vita cea adevărată care ai odrăslit nouă Rodul vieții, ție ne rugăm: Roagă-te Stăpână cu sfinții Apostoli, și cu toți sfinții, să se miluiască sufletele noastre.

A Crucii, a Născătoarei:

Podobie: A treia zi ai înviat...

Preacurata, dacă Te-a văzut pe Tine pe Cruce spânzurat, tânguindu-se, striga ca o Maică: Fiul meu și Dumnezeul meu, preadulcele meu Fiu! Cum suferi patimă de ocară.

LA STIHOAVNĂ

Stihurile, glasul al 4-lea.

Podobie: Dat-ai semn celor ce...

Dorind de fericirea cea mai presus de cuget dumnezeieștilor; înfrânarea o ați socotit desfătare, sărăcia bogăție, neaverea avuție adevărată, și cumpătarea mărire bună. Pentru aceasta ați și câștigat dorința cea după gândurile voastre, petrecând în corturile sfinților, fericiților.

Stih: Cinstită este înaintea Domnului moartea Cuvioșilor Lui.

Călătoria sihăstriei fără de zăticnire o ați săvârșit, și credința o ați păzit. Pentru aceasta ați primit și cununa dreptății, care o a gătit vouă Hristos, Cel ce împarte darurile pentru nevoințe, și dăruiește harurile, și răsplătire pentru osteneli. Pe Care și acum rugați-L, să ne mântuim noi de primejdii.

Stih: Fericit bărbatul care se teme de Domnul, întru poruncile Lui va voi foarte.

Toată patima dulceții o ați lepădat, smerindu-vă trupurile voastre, de Dumnezeu înțelepțiților, și amărându-vă simțirile cu ostenelile înfrânării, și cu grelele nevoințe, și cu răbdarea ispitelor, și cu suferirea primejdiilor. Pentru care ați luat îndulcirea cea fără de sfârșit, și desfătarea cea neîncetată, și bucuria cea negrăită.

Slavă..., glasul al 8-lea.

Mulțimile călugărilor pe voi îndreptătorilor vă cinstim Cuvioșilor părinți, că prin voi pe cărarea cea dreaptă cu adevărat a umbla am cunoscut. Fericiți sunteți, că lui Hristos ați slujit, și a vrăjmașului ați biruit puterea; cei ce sunteți cu îngerii împreună vorbitori, cu drepții și cu cuvioșii împreună locuitori. Cu care rugați-vă Domnului, să miluiască sufletele noastre.

Și acum..., a Praznicului,

Iar de va fi în post, a Născătoarei:

Stăpână primește rugăciunile robilor tăi, și ne izbăvește pe noi din toată nevoia și necazul.

A Crucii, a Născătoarei:

Junicea cea nespurcată, văzând Vițelul său spânzurat pe lemn de bunăvoie, tânguindu-se cu jale, striga: Vai mie preaiubite Fiule! Cum Ți-a răsplătit Ție adunarea nemulțumitorilor iudei? Vrând să mă lipsească pe mine de Tine, Fiule întru-tot iubite.

Troparul, glasul al 4-lea.

Dumnezeul părinților noștri, Care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu depărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viața noastră.

Slavă..., Și acum..., al Praznicului, sau al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Al praznicului cu Irmosul pe 6, sau din Octoih unul, și ale Sfinților două pe 8.

CANONUL Sfântului Onufrie.

Cântarea 1-a, glasul al 2-lea:

Irmos:

Veniți noroadelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui ce a despărțit marea și a trecut pe poporul, pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, că S-a proslăvit.

Lepădând slava lumii cea nestatornică, și cu totul sălășluind întru tine pe Hristos, Mărite, după vrednicie ai dobândit bucuria Lui, pururea pomenite Onufrie.

Cugetând în legea lui Hristos, dumnezeiescule, prin bunătăți te-ai arătat pom vieții plin de rod, punând înainte prin isprăvile tale Darul tămăduirilor celor dumnezeiești.

A Născătoarei:

Casă înțelepciunii te-ai cunoscut Preacurată, căci din curate sângiurile tale luând Dumnezeu trup, și răbdând Cruce, ne-a împărtășit pe noi cu nepătimirea.

Alt CANON al Sfântului Petru.

Facere a lui Iosif.

Glasul și Irmos același:

Alt nou Petru, Biserica astăzi ne pune nouă înainte, strălucind cugetele noastre cu dumnezeiască pomenirea ta, Părinte preafericite.

De stricăciunea patimilor curățindu-ți ochii minții, Cuvioase, arătat ai văzut neasemănată frumusețea Împăratului Hristos, Celui ce te-a mărit pe tine.

Slavă...

Strălucind întru tine Preafericite, neînserarea Dumnezeirii Celei în trei sori, te-a făcut lumină și încăpere curată a dumnezeieștilor daruri, Părinte de Dumnezeu înțelepțite.

Și acum..., a Născătoarei:

Cel ce pentru noi din tine Fecioară, S-a îmbrăcat cu omenirea prin covârșirea bunătății, a preaslăvit cetele cuvioșilor, cele ce L-au iubit pe El.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Întărește-ne pe noi...

Plecatu-te-ai jugului lui Hristos, Onufrie, dorind să vorbești cu El în pustiuri neumblate, și a te îndulci de frumusețea slavei Lui celei dumnezeiești.

Luminându-te pe sineți cu lumina cunoștinței, după ce ai risipit norul patimilor în lespezile inimii tale, ai primit legea nepătimirii, Părinte.

A Născătoarei:

Cu picătura rugăciunii tale prin milostivire, stinge văpaia sufletului meu, Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, adăpându-mă cu izvorul milostivirii.

Alt Canon,

Irmos același:

Omorându-ți pe pământ mădularele, Cuvioase, prin îndumnezeitele cugetări, ți-ai întinerit sufletul tău, și ai câștigat viața veșnică și strălucirea.

Ca cel ce bine ai viețuit, te-ai împreunat, Preafericite, cu cetele cele de sus petrecând întru liniște, și dumnezeiasca frumusețe strălucind.

Slavă...

În munți, Înțelepte, ascunzându-te, te-ai depărtat de adunarea cu oamenii, și toată mintea ți-ai întraripat spre cereștile frumuseți veselindu-te.

Și acum..., a Născătoarei.

Cunoscându-te pe tine Fecioară, palat vesel al Ființei celei negrăite, după datorie te slăvim, cei ce ne-am mântuit prin nașterea ta, Preacurată.

Irmosul:

Întărește-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cela ce prin lemn ai omorât păcatul, și frica Ta o sădește în inimile noastre, celor ce Te lăudăm pe Tine.

CONDAC, glasul al 2-lea.

Podobie: Căutând cele de sus.

Stea luminoasă te-ai arătat călugărilor, precum raza noaptea luminează marginilor, așa Părinte ai strălucit întru pustnicie ca soarele. Pentru aceasta Onufrie nu înceta rugându-te pentru noi toți.

Alt CONDAC, al Sfântului Petru, asemenea.

Depărtându-te pe sine de însoțirea cu oamenii, ai locuit în crăpăturile pietrelor și în peșteri, pentru dorul cel dumnezeiesc, și pentru dragostea Domnului tău Petre, de la care ai câștigat cunună, rugându-te neîncetat să ne mântuim noi.

ICOS

Fugind de tulburările cele lumești și de grijile vieții, ca de cele vrednice de fugit, și defăimate, te-ai dus la locuri neumblate, și în singurătate ca o pasăre întru mulți ani ai petrecut, ascuns fiind în crăpături, și în peșteri și prăpăstii, avându-ți cugetul întins spre Domnul, și plinind poruncile Lui. De la Care ai luat Dar, Cuvioase, și ca soarele ai strălucit Părinte, rugându-te neîncetat să ne mântuim noi.

Sedealna, glasul al 4-lea.

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Depărtatu-te-ai Cuvioase, și în pustiuri arătat ai petrecut pururea, așteptând pe Domnul, să te mântuiască de rele. Pentru aceea bineplăcând Stăpânului, Preafericite, ai primit Împărăția Cerului cea neîmbătrânită, întru care acum petrecând, adu-ți aminte, pentru cei ce te cinstesc.

Slavă..., alta a Sfântului Petru, glasul 1.

Podobie: Mormântul tău...

Prin omorârea trupului, ai îngropat toată tulburarea patimilor, Sfințite Petre, și viață fără de sfârșit, după moarte ai luat. Pentru aceasta astăzi, Biserica lui Hristos, prăznuiește vrednică de laudă pomenirea ta, cela ce ești podoaba cuvioșilor.

Și acum..., a Praznicului,

Iar de va fi în post, a Născătoarei:

Povățuiește-ne la calea pocăinței, pe noi cei ce ne abatem pururea la calea răutăților, și mâniem pe preabunul Domn, ceea ce ești neispitită de nuntă, binecuvântată Marie, scăparea oamenilor celor deznădăjduiți, lăcașul lui Dumnezeu.

A Crucii, a Născătoarei:

Văzându-te Hristoase Maica Ta cea Preacurată, mort pe Cruce întins, striga: Fiul meu, Cela ce ești împreună fără de început cu Tatăl și cu Duhul, ce este această negrăită a Ta rânduială, prin care ai mântuit înțeleaptă zidirea mâinilor Tale celor preacurate.

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Auzit-am Doamne auzul rânduielii Tale, și te-am proslăvit pe Tine unule Iubitorule de oameni.

Nemișcat fiind întărit de Hristos, ai risipit întreitele valuri ale dracilor ca o spumă, Onufrie.

Ca un nebiruit răbdând tare în călduri și în geruri, ai stricat luptele dracilor.

A Născătoarei:

Răutatea sufletului meu depărtându-o cu strălucirea Fiului tău, Născătoare de Dumnezeu, împreună-mă pe mine mântuirii.

Alt Canon,

Irmos: Venit-ai din Fecioară.

În munți și în peșteri înțelepte petrecând, și dumnezeiești suișuri în inimă punând, toate izbucnirile patimilor le-ai uscat cu Dumnezeiescul Dar.

De arcurile dracilor și de săgeți și de curse cu desăvârșire ai scăpat, fiind acoperit cu pavăza credinței, Cuvioase, și cu frica Domnului fiind păzit.

Slavă...

Ai zdrobit sub picioarele tale pe vicleanul balaur, și vrednic de râs văzându-l, pe cel ce cu cruzime se îngâmfa Petre preafericite, slavă Domnului înălțăm.

Și acum..., a Născătoarei:

Născându-Se Domnul dintru tine, Doamnă prea fără prihană, a mântuit lumea de stăpânia vrăjmașului, și a mărit pe toți cuvioșii ca pe cei ce L-au iubit pe El.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Dătătorule de lumină și Făcătorul veacurilor Domnul, întru lumina poruncilor Tale povățuiește-ne pe noi, că afară de Tine pe alt Dumnezeu nu știm.

Cu totul jertfindu-ți gândul, Celui ce pentru noi a suferit moartea cea prin Cruce, după vrednicie te-ai făcut părtaș, și împreună-moștenitor slavei Lui.

Făcându-te pe sineți lăcaș cu totul luminos de bunătăți, Cuvioase, arătat strălucești raze luminoase ale dumnezeieștilor minuni, preafericite Onufrie.

A Născătoarei:

Născătoare de Dumnezeu Preacurată, ceea ce ai născut pe Dătătorul de bine, Hristos, tămăduiește-mă Fecioară cu milostivirea ta pe mine, care mă cutremur acum de întreite valurile cele viclene al patimilor.

Alt Canon,

Irmos același:

Suindu-te în muntele cinstitelor porunci, ca Moise Cuvioase, arătat ai văzut pe Dumnezeu, pe cât ți-a fost prin putință, și luminându-ți-se toate simțirile sufletului, foarte te-ai mărit.

Înfrumusețându-te pururea înțelepte prin dumnezeieștile plecări de toată patima ai rămas neîmpărtășit Părinte, și prin cuvioșie te-ai îmbrăcat cu nepătimirea ca cu o porfiră.

Slavă...

Ascunse fiind moaștele tale înțelepte întru mai mulți ani, s-au arătat spre luminarea noastră, râuri de vindecări izvorându-ne, și mirurile Darului.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe tine frumusețea lui Iacov, cu preasfințite glasuri te cântăm, căci ai născut în lume trupește Lumina cea din Lumină, care prea luminează adunarea cuvioșilor.

Cântarea a 6-a:

Irmos: De adâncul greșelilor...

Îndreptându-te cu vânturile Duhului, ai ajuns la limanul cel lin, lepădând greutatea trupului prin înfrânare, Cuvioase Onufrie.

Cu dumnezeiască insuflare; îndumnezeindu-te, te-ai făcut înger pământesc, căci ai râvnit viețuirii lui Ioan, și a lui Ilie, preafericite Onufrie.

A Născătoarei:

Ceea ce ai născut bucuria, dă-mi dezlegare păcatelor, mie celui ce mă chinuiesc de patimi, și mă împiedic de greșeli, Preacurată.

Alt Canon,

Irmos același:

Întărit fiind cu puterea Duhului, toată puterea vrăjmașului o ai smerit, și biruitor făcându-te, la Hristos purtător de cunună ai alergat.

Următor ai fost, Cuvioase, verhovnicului Petru, pietrei credinței, a căruia și numirea ai avut, și cu credința îmbelșugat te-ai îmbogățit.

Slavă...

Cu dumnezeiască nevoință te-ai nevoit Părinte, și credința cu cuvioșie ai păzit; și dar ți se păstrează ție cununa bunei lucrări.

Și acum..., a Născătoarei:

Dumnezeu în pântecele tău S-a sălășluit, și toată ființa omenească o a îndumnezeit, și mulțimea cuvioșilor cu sfințenie la Sine o a tras, Preacurată.

Irmosul:

Întru adâncul greșelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat, din stricăciune Dumnezeule scoate-mă.

CONDAC, glasul al 8-lea.

Podobie: Credința lui Hristos ca o...

Lumină înțelegătoare și cerească înlăuntru în inima ta primind, vas prealuminat te-ai arătat nestricatei Treimi, și Dar de tămăduiri ai primit, strigând: Aliluia.

ICOS:

O lumină preastrălucită a dragostei! O capul tuturor bunătăților! Care pururea umple cetele cerești, de veselie și de Dar, Care locuiești împreună cu Sfinții Tăi, cu Patriarhii, cu Proorocii și cu Apostolii. Pentru ale cărora rugăciuni dăruiește-ne și nouă Dar, ca împreună să cântăm Ție, Dumnezeule: Aliluia.

SINAXAR

În această lună, în ziua a doisprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Onufrie Egipteanul.

Stih: Și peste porunca de a avea o haină ai făcut pășire,

Gol fiind Părinte cu desăvârșire.

Întru această lună în a douăsprezecea zi,

Onufrie gol din viață se sfârși.

Cuviosul acesta Onufrie a fost din Egipt, petrecând într-o viață de obște, ce se afla în pustia numită Ermupol a Tiveilor și auzind de pustnicească viață a lui Ilie și a lui Ioan Mergătorul înainte, a ieșit din obște și locui în pustiu, nevăzând om nicidecum șaizeci de ani, pe care l-a aflat marele Pafnutie, când a mers în pustiul cel mai dinlăuntru, ca să ia binecuvântare de la sfinții bărbați. Căci umblând acesta șaptesprezece zile, și sosind la locul acela, unde era Sfântul Onufrie și mergând la dânsul îl ruga, ca să-i spună numele și toată petrecerea vieții sale. Pentru aceasta dar, Pafnutie înștiințându-se de toate acestea din însuși gura aceluia, povesti mai pe urmă monahilor celor ce se pustniceau, nu numai de acest dumnezeiesc Onufrie, ci și de alți cuvioși, pe care i-a aflat umblând în pustie. Fiindcă atunci s-a mutat Preacuviosul Onufrie către Domnul, când se afla Pafnutie acolo, care își împărți rasa în două, și cu una adică îi acoperi sfintele moaște, că era gol, fiind acoperit numai cu părul său cel alb, iar cealaltă jumătate de rasă o opri, să se acopere pe sine. Deci îngropă Pafnutie sfintele lui moaște în locul acela, și îndată căzu coliba Sfântului, și se uscă finicul ce era acolo sădit, și secă și apa. Deci se face soborul lui în sfânta sa casă de rugăciune, ce este în mânăstirea Sfântului Alipie (Vezi mai pe larg viața acestuia la viețile sfinților).

Tot în această zi pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Petru, cel ce în Sfântul munte al Atonului s-a pustnicit.

Stih: Și ție Petre dreapta Hristos întinzând ți-a dat,

Ca celui ce din marea vieții gol ai scăpat.

Acest fericit se afla cinstit cu lumească vrednicie a școlarilor, și luptându-se în război cu agarenii fu biruit. De care prinzându-se viu a fost pus la temnița cea din Samara ferecat fiind cu grele lanțuri și cu cătușe. Iar de acolo peste nădejde scăpând prin mijlocirea Sfântului Nicolae făcătorul de minuni, tot prin a lui povățuire s-a dus la Roma, unde îmbrăcat fiind cu schima îngerească, de către Papa cel de atunci, se rugă lui Dumnezeu cu dinadinsul, ca să fie povățuit la oarecare loc liniștit, spre a petrece acolo rămășița vieții sale cu liniștea cea desăvârșită, precum aceasta se și făgăduise Domnului. Deci într-una din nopți, vede fericitul pe preacurata Născătoare de Dumnezeu, și pe dumnezeiescul Nicolae, urmându-i ei, și adeseori rugându-o și zicând: Unde poruncești, Stăpână, ca să-și petreacă robul tău Petru rămășița vieții, precum s-a făgăduit? Deci apărătoarea lumii a răspuns: În muntele Athonului îmi este plăcere ca să rămână el. Căci pe acesta l-am ales spre moștenirea mea, și pe cei ce scapă la el îi voi ocroti. Deci deșteptându-se Cuviosul, mărturisi darurile cele mari ale Maicii lui Dumnezeu, și ale adevăratului ei rob Nicolae. Pentru care s-a și dus la sfințitul munte al Athonului, și cercetând pe toate cele de acolo, și aflând o peșteră întunecoasă plină de târâtoare otrăvite, cu singură rugăciunea pe toate le-a izgonit de acolo, și petrecea după aceea în acea peșteră, ca un fără de trup, nimic având cu sine, decât singur trupul său, și hainele cu care era îmbrăcat, dar cu vreme și acestea topindu-se, petrecea gol. Deci hrana sa din început era ierburile care odrăsleau în preajma peșterii și ghinda. Mai în urmă însă prin folosința Născătoarei de Dumnezeu, s-a învrednicit de hrană cerească, aducându-se aceasta de înger la patruzeci de zile. Deci cu această netrupească petrecere viețuind fericitul pe pământ cincizeci și trei de ani, și multe ispite suferind, de la urâtorul de bine satana, și decât toate mai presus făcându-se cu puterea lui Dumnezeu, s-a mutat către el. pe care și aflându-l un oarecare vânător, viu încă și aproape de sfârșit fiind. Și luând cinstitele sale moaște povățuindu-se de Dumnezeu, le-a adus la mânăstirea numită a lui Clement, și acolo a așezat această comoară. Iar de acolo luându-le oarecari monahi în vremea nopții, și intrând într-o corabie, plutind s-au pogorât la oarecare sat în preajma Traciei, numit Ficomon, și acolo a rămas această mare și necheltuită comoară, foarte bine fiind primită și cinstită și de episcopul și de popor, izvoare de minuni pururea izvorând celor ce cu credință se apropie de ea.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Antonina.

Stih: Marea ca o cămară de Mire cu adevărat fiind.

Pe Antonina mireasa Domnului este ascunzând.

Aceasta era din cetatea Niceei celei din Bitinia, pe vremea lui Dioclețian și a lui Maximian împăraților, și a lui Priscilian guvernatorul, către care a fost adusă pentru mărturisirea în Hristos și bătută cu toiege peste sâni, și atunci adică a fost pusă în temniță. Apoi iarăși fiind scoasă, a fost spânzurată pe un lemn, și i s-a ars coastele, și întinsă fiind pe un grătar de fier înfocat, i s-a străpuns mâinile cu frigări de fier înfocate, din care mâini ieșea un miros ca de smirnă; asemenea străpungându-i-se și gleznele cu țepușe de fier înfocate, a fost dată iarăși la închisoare, întru care lăsată fiind doi ani cu foarte rea pătimire iarăși a fost scoasă, și aruncată în mare, după ce mai întâi i-a legat o piatră foarte mare și grea de grumazi, și iarăși a scăpat la pământ nevătămată, apoi fiind prinsă și aducându-se la guvernatorul, acela a poruncit să fie împroșcată cu pietre, și mai în urmă să i se taie capul, și așa prin mucenicie și-a primit cununa.

Tot în această zi pomenirea Sfântului Ioan ostașul și a Preacuviosului Zinon, și a Preacuviosului Iulian, cel ce în Liva lui Dagat, cu pace s-a săvârșit.

Stih: Zinon precum a nădăjduit, împreună cu Hristos viază,

Căci, după Scriptură, nădejdea nu rușinează.

La Ioan.

Stih: Ostașul Ioan acum în Cer dănțuiește,

Unde ceata îngerilor se sălășluiește.

La Iulian.

Stih: Pe Iulian marele Părinte este îngropând,

Plin de zile la mormânt ajungând.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne, și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

Chipul cel de aur în câmpul Deira cinstindu-se, cei trei tineri au defăimat porunca cea prea fără de Dumnezeu, și fiind aruncați în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Ogorându-ți sufletul cu plugul rugăciunii Părinte Onufrie, și semănând înfrânarea, ai secerat spicul curăției, întru care petrecând, Fericite, împreună cu îngerii strigai: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Depărtatu-te-ai pe sineți Cuvioase de hrana cea lumească, și viețuind în pustietăți, ai primit pâine cerească, căci aveai pe Hristos dătător de pâine, Căruia cu veselie strigai: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

A Născătoarei:

Taina cea dumnezeiască a nașterii tale Preacurată, minunează și pe oameni și pe îngeri; căci tu singură Preacurată ai născut fără sămânță pe Cuvântul, Care S-a făcut trup pentru milostivire, prin care mântuindu-ne strigăm: Binecuvântată ești ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup.

Alt Canon,

Irmos același:

Cu cuget întărit ridicând pe umeri Crucea, Părinte, ai urmat Celui răstignit, ca un monah preasfințit, arzând patimile ca pe o materie, și strigând Preafericite: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților; noștri.

Dumnezeiescul Cuvânt te-a descoperit pe tine, cela ce erai întru mulți ani ascuns, ca pe o tainică comoară, Petre Cuvioase, spre arătată primire a tuturor celor ce au întru ascuns întinăciuni de păcate, Cuvioase, și vederat s-a îmbogățit câștigându-te pe tine arătat mijlocitor.

Slavă...

Prin unirea cu Hristos te-ai arătat tămâie binemirositoare a bunătăților; și din cinstitele tale moaște izvorăști mir prea cu bun miros, mișcând spre minune, pe cei ce le văd Părinte Cuvioase, căci în trup ai viețuit viață îngerească.

Și acum..., a Născătoarei:

Preafrumosul Cuvânt, aflându-te pe tine frumoasă și bună între femei Preasfântă, S-a sălășluit în preasfânt pântecele tău sfințind pe toate cetele cuvioșilor, care strigă: Binecuvântată ești, ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Pe Dumnezeu cel ce S-a pogorât...

Cu lumina Duhului arătat luminându-ți gândul, ca un luminător, preafericite Onufrie, strălucești razele privirilor, și luminile tămăduirilor, la cei ce preaînalță pe Hristos în veci.

Cu dumnezeiască putere cunoscându-te pururea puternic Cuvioase, surpând semeția dracilor, arătat ai supus firea dobitoacelor celor necuvântătoare, strigând: Pe Tine Hristoase, Te preaînălțăm în veci.

A Născătoarei:

Ca un nor luminos, porți în brațele tale Maică pe soarele Hristos cel mai presus de dumnezei, prin care luminând întunericul patimilor sufletului meu, strălucește-mă cu lumina nepătimirii, Născătoare de Dumnezeu.

Alt Canon,

Irmos același:

De fericirea cea dumnezeiască te-ai învrednicit cu adevărat, Petre de Dumnezeu cugetătorule, sărăcind de voie și petrecând cu tânguire înțelepte și blând făcându-te, și moștenind pământul celor blânzi.

Privighetor cuget având, ai adormit năvălirile patimilor, și dormitând acum somnul cel datornic, împreună cu toți drepții, Preafericite, te-ai arătat neadormit mijlocitor, pentru cei ce te cinstesc pe tine.

Luptându-te cu gerul și cu arsura înțelepte, arătat ai pierdut înghețul dracilor cu căldura Duhului, și patimile trupești le-ai omorât, strălucind cu lumina nepătimirii.

Binecuvântăm pe Tatăl...

În muntele Atonului locuind, Petre de Dumnezeu cugetătorule, precum oarecând în muntele Carmelului Ilie Tezviteanul, întru liniște pe Dumnezeu căutându-L, vrednicule de laudă, și de vederea Lui pe cât a fost cu putință te-ai învrednicit.

Și acum..., a Născătoarei:

Având cuget trândav, și suflet îngreuiat de îndulcirile vieții, la tine năzuiesc, Născătoare de Dumnezeu, Curată, strigând ție: Ridică-mă, mântuiește-mă pe mine, cel deznădăjduit și osândit.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreiești, și văpaia întru răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudați-L lucrurile, și Îl preaînălțați întru toți vecii.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Pe Dumnezeu Cuvântul cel...

Cu focul dragostei lui Dumnezeu ai ars desfătările trupului, și împodobindu-ți sufletul, ca o stea ai strălucit în pustiu, arătat luminând toată lumea, cu razele vieții tale, și cu lumina tămăduirilor, Părinte.

Cu totul fiind unit cu Dumnezeu prin dragoste, te-ai făcut părtaș Împărăției Lui, și ai primit desfătarea, și pârâul vieții, și ceata celor ce prăznuiesc și bucuria cea neîmbătrânită, de trei ori fericite Onufrie.

Cu ostenelile sihăstriei, și prin sudoarea trudelor tale, având pe Dumnezeu bine îmblânzit, îmblânzește-ni-L acum nouă pe El tuturor, celor ce te lăudăm, mântuindu-ne de primejdii și de patimi și de nevoi, înțelepte Onufrie pururea pomenite.

A Născătoarei:

Avându-te pe tine Născătoare de Dumnezeu, ca pe o singură părtinire și putere, și zid și turn întărit, biruiesc năvălirile vrăjmașilor, și înecările patimilor. Căci la tine mi-am pus nădejdile totdeauna, care singură mă mântuiești pe mine de stricăciune.

Alt Canon,

Irmos același:

Hristos Dumnezeu îmbrăcându-te pe tine cu putere și cu tărie, te-a împuternicit ca să biruiești meșteșugirile dracilor, Preafericite, ca cel ce L-ai iubit pe El din toată inima și sufletul. Pentru aceasta cu credință și cu dragoste te fericim.

Arătatu-te-ai în casa Domnului, ca un măslin de Dumnezeu cugetătorule, cu untuldelemn al ostenelilor tale, veselind fețele noastre, celor ce săvârșim această a ta mărită și dumnezeiască prăznuire, frumusețea monahilor, vârful cuvioșilor.

Moaștele tale pururea pomenite Petre, izvorăsc cu strălucire mir binemirositor și veselitor, bine-miresmând pe cei credincioși, căci bună-mireasmă simțită lui Dumnezeu, și viețuind și după moarte te-ai arătat. Pentru aceasta după vrednicie te fericim.

Slavă...

Vas sfințit al Domnului Dumnezeului nostru, vorbitorule împreună cu Mucenicii, cu Apostolii, cu Proorocii și cu îngerii, roagă-te pentru toți cei ce cu credință te cinstim pe pământ, ca toți să aflăm iertare de greșeli.

Și acum..., a Născătoarei:

Fie-ți milă Doamne de mine, fie-ți milă, când vei vrea să mă judeci, și să nu mă osândești la foc, nici cu mânia Ta să mă mustri pe mine, Te roagă pe Tine Fecioara ceea ce Te-a purtat în pântece, Hristoase, adunarea Apostolilor și a cuvioșilor.

Irmosul:

Pe Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înțelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară negrăit întrupându-Se pentru noi credincioșii, cu un gând întru laude Îl slăvim.

LUMINÂNDA

Podobie: Femei auziți glas...

Cetele îngerilor sau spăimântat de nevoințele tale, care în pustie le-ai săvârșit, Părinte Onufrie de Dumnezeu purtătorule, căci șaizeci și trei de ani te-ai nevoit; Și acum preafericite Cuvioase, împreună cu Hristos împărățești în vecii cei nesfârșiți.

Slavă..., asemenea:

Pe cel de un nume cu verhovnicul Petru, lauda sihaștrilor și mărirea cuvioșilor, pe stâlpul cel ceresc, floarea Atonului, toți cu mare glas prin cântări să-l lăudăm după datorie, ca pe cel ce se roagă pentru noi toți.

Și acum..., a Praznicului,

Sau a Născătoarei:

Noi întru tine ne lăudăm Născătoare de Dumnezeu, și către Dumnezeu te avem părtinire, întinde-ți mâna ta cea nebiruită, și sfărâmă pe vrăjmașii noștri, trimite robilor tăi ajutor de la Cel Sfânt.

LA LAUDE

Stihirile, glasul al 8-lea.

Podobie: O preaslăvită minune...

Părinte cugetătorule de Dumnezeu Onufrie; făcându-te râvnitor lui Ilie întru Duhul, te-ai mutat de la tulburarea lumii, lepădându-te de poftele trupului, și viețuind în pustiu cu bucurie, ți-ai întrarmat sufletul către Cer, unde-ți este viețuirea ta, Fericite. De două ori.

Cuvioase Părinte Onufrie; având suflet sfințit, cu cuget dumnezeiesc ai suferit supărări, fiind întărit de dumnezeiasca credință, și prin dragoste unindu-te cu Dumnezeu, te-ai sălășluit în pământul celor blânzi, înfrumusețându-te cu strălucirile bunătăților; pentru aceasta cu bucurie prăznuim pomenirea ta.

Petre și dumnezeiescule Onufrie; primind de la Cer darurile cele mai presus de gând, cu bună credință le-ați împărțit, celor ce poftesc cunoștințele sihăstriei voastre, de trei ori fericiților, și intrând înlăuntrul cămării celei de Mire, ați auzit glasul celor binecinstitori, unde acum cu bucurie înconjurați Scaunul Împăratului tuturor, vrednicilor de minune.

Slavă..., glasul al 2-lea.

Căutat-ați purtătorilor de Dumnezeu, a vedea veselia Domnului, și ați poftit să vorbiți singuri numai cu Dânsul. Pentru aceea fugind, ați părăsit lumea, petrecând prin pustietăți și prin munți, și fiind îmbrăcați cu Hristos, nu purtați grijă de haină, cumpărându-vă vouă haina nestricăciunii, cu care ați intrat în cămara cea de Mire la Cer, veselindu-vă în veci, Cuvioșilor părinți.

Și acum..., a Praznicului,

Iar de va fi în post, a Născătoarei:

Toată nădejdea mea spre tine o pun Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub acoperământul tău.

STIHOAVNA Praznicului,

Sau din Octoih.

Slavă..., al Sfântului, glasul al 6-lea.

Pe cel după chip păzindu-l nevătămat, mintea stăpân peste patimile cele păgubitoare pustnicește punându-ți, spre Cel după asemănare, cât este după putință te-ai suit. Că bărbătește firea silindu-ți, te-ai nevoit pe cel mai rău a-l supune celui mai bun, și pe trup a-l face rob duhului. Pentru aceasta călugărilor te-ai arătat mai mare, cetățean pustiei, celor ce bine călătoresc povățuitor, îndreptător de faptă bună prea-adevărat. Și acum în ceruri, oglinzile dezlegându-se, Fericite, curat vezi Sfânta Treime, rugându-te fără de mijlocire pentru cei ce cu credință și cu dragoste, te cinstesc pe tine.

Și acum..., a Praznicului, Sau a Născătoarei:

Podobie: A treia zi ai înviat.

Pocăință nu ți-ai agonisit nepocăite suflete, ce te zăbovești? Tăierea morții și sfârșitul se apropie, sosit-a ca un fur. La Născătoarea de Dumnezeu aleargă căzând.

A Crucii, a Născătoarei:

Privindu-Te pe Tine, Preacurata, pironit pe lemn, striga: O Fiul meu și Dumnezeule! Ce este această preaslăvită a Ta și străină auzire? Care o suferi pentru multa milostivire.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.