TIPIC

LMaMiJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
26272829

2026-06-19 — vineri

Sf. Ap. Iuda, rudenia Domnului; Sf. Cuv. Paisie cel Mare

Ap. Romani 9, 6-19 · Ev. Matei 10, 32-36; 11, 1 · glas 1

Apostolul — Romani 9, 6-19

Romani 9, 6-19

6Dar nu așa că ar fi căzut cuvântul lui Dumnezeu: căci nu toți cei din Israel sunt și israeliți;

7Nici pentru că sunt urmașii lui Avraam, sunt toți fii, ci "întru Isaac, a zis, se vor chema ție urmași",

8Adică: Nu copiii trupului sunt copii ai lui Dumnezeu, ci fiii făgăduinței se socotesc urmași.

9Căci al făgăduinței este cuvântul acesta: "(La anul) pe vremea aceasta voi veni și Sara va avea un fiu".

10Dar nu numai ea, ci și Rebeca, având copii gemeni dintr-unul, Isaac, părintele nostru;

11Și nefiind ei încă născuți și nefăcând ei ceva bun sau rău, ca să rămână voia lui Dumnezeu cea după alegere, nu din fapte, ci de la Cel care cheamă,

12I s-a zis ei că "cel mai mare va sluji celui mai mic",

13Precum este scris: "Pe Iacov l-am iubit, iar pe Isav l-am urât".

14Ce vom zice dar? Nu cumva la Dumnezeu este nedreptate? Nicidecum!

15Căci grăiește către Moise: "Voi milui pe cine vreau să-l miluiesc și Mă voi îndura de cine vreau să Mă îndur".

16Deci, dar, nu este nici de la cel care voiește, nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu care miluiește.

17Căci Scriptura zice lui Faraon: "Pentru aceasta chiar te-am ridicat, ca să arăt în tine puterea Mea și ca numele Meu să se vestească în tot pământul".

18Deci, dar, Dumnezeu pe cine voiește îl miluiește, iar pe cine voiește îl împietrește.

19Îmi vei zice deci: De ce mai dojenește? Căci voinței Lui cine i-a stat împotrivă?

Evanghelia — Matei 10, 32-36; 11, 1

Matei 10, 32-36

32Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.

33Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.

34Nu socotiți că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.

35Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.

36Și dușmanii omului (vor fi) casnicii lui.


Matei 11, 1

1Sfârșind Iisus de dat aceste învățături celor doisprezece ucenici ai Săi, a trecut de acolo ca să învețe și să propovăduiască mai departe prin cetățile lor.

TipiconalSursa: Anuar liturgic și tipiconal 2026

La Vecernie (joi seara), se pune Catisma de rând. La Doamne, strigat-am..., se pun 6 Stihiri din Minei: 3 ale Apostolului, glas 1, și 3 ale Cuviosului, Slavă..., a Apostolului, glas 6: Iuda, frații tăi te laudă..., Și acum..., Dogmatica glasului 6. Nu se face Vohod. La Stihoavnă, Stihirile Apostolului, glas 4, din Minei, Slavă..., a Cuviosului, din Minei, glas 4: Arătat-ai cu dinadinsul, Mântuitorule..., Și acum...,a Născătoarei, din Minei. După: Acum slobozește..., Troparul Apostolului, glas 1: AI lui Hristos frate..., Slavă..., al Cuviosului, glas 3: Îngerul cel în trup..., Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu - al Învierii, plas 3: Pe tine, ceea ce ai mijlocit... Ectenia întreită și Otpustul mare: Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu...

La Utrenie (vineri dimineața), la Dumnezeu este Domnul... se cântă Troparul Apostolului, glas 1 (de două ori), Slavă..., al Cuviosului, glas 3, Și acum... al Născătoarei de Dumnezeu - al Învierii, glas 3. După obișnuitele Catisme, se pun Sedelnele indicate la Slujba Apostolului, din Minei. Urmează Psalmul 50. Canoanele pe 14: primul din Octoih, cu Irmosul, pe 6 (sau al Născătoarei de Dumnezeu, al Paraclisului sau din Bogorodicină), și două din Minei, pe 8. Catavasii: Deschide-voi gura mea... După Cântarea a 3-a, se pun Condacul și Icosul Cuviosului, Sedealna Apostolului, Slavă..., a Cuviosului, Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu. După Cântarea a 6-a, se pun Condacul și Icosul Apostolului, apoi Sinaxarul. După Cântarea a 9-a, se pun Luminânda Apostolului, glas 3, Slavă..., a Cuviosului, glas 2, Și acurn..., a Născătoarei, asemenea, din Minei.

La Laude punem 6 Stihiri: 3 ale Apostolului, glas 5, și 3 ale Cuviosului, Slavă..., a Apostolului, glas 2: Părăsind cele pământești... Și acum..., a Născătoarei, din Minei. Doxologia mare, Troparul Apostolului, Slavă..., al Cuviosului, glas 3, Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu -— al Învierii, glas 3, Ecteniile și Otpustul.

La Liturghie, Fericirile pe 8: 4 din Cântarea a 3-a a Apostolului și 4 din Cântarea a 6-a a Cuviosului. Apostolul și Evanghelia: 1. de rând (vineri în săptămâna a 3-a după Rusalii); 2. ale Apostolului Iuda; 3. ale Cuviosului. Chinonic: În tot pământul...

Anuar liturgic și tipiconal 2026Pag. 341–342

Mineiul: 19 iunieSursa: Mineiul pe iunie, 1927 · text: Episcop Petru Pruteanu (slujbe.teologie.net)

VEZI: Slujba Cuviosului Paisie s-a pus după această slujbă

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile pe 6, glas 1.

Podobie: Prealăudaților...

Iudo fericite, Ucenic făcându-te lui Hristos Dumnezeului nostru, Celui ce S-a întrupat, de care ca o oaie în mijlocul lupilor cu adevărat te-ai trimis, cu cuvântul tău întorcând păgânătatea lor la buna-credință, și la dumnezeiască cunoștința Treimii; pentru aceasta pe tine te lăudăm. De două ori.

Iudo minunate, săgeată te-a trimis, lovind și de tot pierzând taberele dracilor, și pe cei răniți de dânșii vindecându-i, cu Darul unuia Dumnezeului nostru, pe Care roagă-L, să dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă. De două ori.

Iudo de Dumnezeu insuflate, raza Soarelui Celui ce a strălucit din Fecioară ai fost, și ai luminat inimile celor binecredincioși, și întunericul cel ce se pusese asupra făpturii l-ai gonit. Și acum te roagă, să dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă. De două ori.

Slavă..., glasul al 6-lea.

Iudo, frații tăi te laudă pe tine, cel ce te-ai arătat frate Cuvântului Celui mai-nainte de veci, Care a strălucit din Tatăl Cel pururea veșnic, și S-a întrupat negrăit în anii cei mai de pe urmă, din Sfânta Fecioară, și S-a făcut Om; pe Care, Apostole cu osârdie roagă-L să dăruiască pace lumii, și nouă celor ce te cinstim pe tine curățire de greșeli și mare milă.

Și acum..., a Născătoarei:

Cine nu te va fericii pe tine Preasfântă Fecioară? Sau cine nu va lăuda Preacurată nașterea ta? Că Cel ce a strălucit fără de ani din Tatăl, Fiul Unul-Născut, același din tine cea Curată a ieșit, negrăit întrupându-Se; din tine Dumnezeu fiind, și cu firea Om făcându-Se pentru noi, nu în două fețe fiind despărțit ci în două firi neamestecat fiind cunoscut; pe Acela roagă-L Curată cu totul fericită, să se miluiască sufletele noastre.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile glasul al 4-lea.

Podobie: Dat-ai semn celor ce...

Luat-ai Apostole asupra dracilor tărie și putere nebiruită, întru numele lui Hristos, pe căpeteniile întunericului acelora a goni, și ai străbătut pământul, luminând ca un soare, și toate laturile învățând, mântuitoarea venire a lui Hristos cea dintâi, Mărite, ai propovăduit.

Stih: În tot pământul a ieșit vestirea lor și la marginile lumii cuvintele lor.

Bunătății Lui celei dintâi și vieții Lui celei firești, și mai presus îndumnezeite urmând, bărbat bun ai fost după împărtășire, Iudo, și frate al Domnului numindu-te pentru bunătatea obiceiurilor tale, și frumusețea minții, al lui Hristos te-ai arătat Ucenic de aproape.

Stih: Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și facerea mâinilor Lui o vestește tăria.

Organ bine alcătuit, cu dumnezeiască lucrarea Duhului îndreptat fiind, Iudo Apostole, spre chemarea păgânilor tu te-ai încredințat, la cunoștința lui Hristos îndreptându-i cu cuvintele și cu faptele, și pe toți i-ai luminat să mărturisească prea-adevărat Dumnezeirea lui Iisus Mântuitorul sufletelor noastre.

Slavă..., glasul al 2-lea.

De râvnă dumnezeiască fiind plin, Apostole Iuda vrednicule de minune, dorind ai dorit pe Dumnezeu Atotputernicul, și de dumnezeiești minuni pe tine plin te-a arătat, că minunată râvnă având, prin lucrare obicei ai dobândit. Pentru aceasta mai înalt fiind și cu cetele cele mai înalte sălășluindu-te, roagă-te de Dumnezeu văzătorule, lui Hristos Cuvântului Dumnezeului nostru, să ne dăruiască nouă mare milă.

Și acum..., a Născătoarei:

O minune mai nouă decât toate minunile cele dedemult! Că cine a cunoscut să fi născut Maică fără bărbat, și să poarte în brațe pe Cel ce cuprinde toată zidirea? A lui Dumnezeu este voia Cel ce S-a născut. Pe Care ca pe un prunc Preacurată în brațele tale purtându-L, și îndrăzneală de Maică către Dânsul câștigând, să nu încetezi a-L ruga pentru cei ce te cinstesc, ca să miluiască și să mântuiască sufletele noastre.

Tropar, glasul 1:

Al lui Hristos frate o Iuda știindu-te, și Mucenic tare, cu sfințenie te lăudăm pe tine, cela ce ai călcat înșelăciunea și credința ai păzit. Pentru aceasta astăzi preasfântă pomenirea ta prăznuind, dezlegare de păcate cu rugăciunile tale luăm.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei-Învierii.

Gavriil zicând ție: Fecioară, bucură-te! Împreună cu glasul S-a întrupat Stăpânul tuturor întru tine, chivotul cel sfânt, precum a zis dreptul David. Arătatu-te-ai mai cuprinzătoare decât cerurile, ceea ce ai purtat pe Făcătorul tău. Slavă Celui ce S-a sălășluit întru tine, slavă Celui ce a ieșit din tine; slavă Celui ce ne-a izbăvit pe noi, prin nașterea ta.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul.... Troparul Apostolului de 2 ori. Slavă..., Și acum..., a Născătoarei-Învierii.

După întâia Catismă, Sedealna, glasul al 2-lea.

Vânat-a neamurile măritul Apostol, și marginile pământului a învățat, să se închine Ție, Hristoase Dumnezeule, împreună cu Tatăl și cu Duhul. Pentru rugăciunile lui întărește Biserica Ta, și credincioșilor le trimite binecuvântarea Ta, unule Milostive și de oameni Iubitorule. De două ori.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Firii celei dumnezeiești ne-am făcut părtași pe tine de Dumnezeu Născătoare pururea Fecioară, că pe Dumnezeu întrupat L-ai născut nouă. Pentru aceasta după datorie pe tine toți cu bunăcredință te slăvim.

După a doua Catismă, Sedealna, glasul al 4-lea.

Podobie: Cela ce te-ai înălțat pe Cruce...

Hristos Soarele dreptății, pe tine ca pe o rază te-a trimis, să luminezi tot pământul, Apostole mărite Iuda. Pentru aceasta cu dumnezeieștile tale rugăciuni, și cu dumnezeiască lumina cea neînserată, luminezi pe toți, care cu credință săvârșesc sfântă pomenirea ta. De două ori.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Ceea ce ești nădejde nerușinată celor ce nădăjduiesc spre tine, una care mai presus de fire ai născut pe Hristos Dumnezeul nostru. Pe Acela roagă-L cu sfinții Apostoli, să dea lumii iertare de greșeli, și nouă tuturor mai-nainte de sfârșit îndreptare vieții.

Psalm 50.

CANOANELE

Amândouă din Octoih fără mucenicine. Și al Apostolului pe 6.

CANONUL Apostolului.

Facere a lui Teofan.

Cântarea 1-a, glasul al 5-lea:

Irmos: Calul și pe călărașul...

Tăinuitorule al celor cerești, Iuda preaînțelepte, Ucenice al Mântuitorului, și părtașule al vieții celei adevărate, mișcă-mi limba mea și cuvântul îndreptează-mi spre lauda ta, Fericite.

Trăgând jugul Mântuitorului, Apostole, și brazdă tăind, și înnoind cu Darul, sămânță ai semănat, și mult rod ai adus, Celui ce te-a chemat, Preafericite.

Slavă...

Pe Cuvântul, Cel ce S-a întrupat aflându-L învățător, și cu razele Lui, de Dumnezeu văzătorule fiind luminat, a doua lumină te-ai făcut, cu strălucirile celei dintâi, închipuindu-te vrednicule de minuni.

Și acum..., a Născătoarei:

Credința numai să spună, iar nu dovedirea minunilor celor mai presus de minte, de Dumnezeu Născătoare Preacurată; că pe Dumnezeu Cuvântul cel necuprins, L-ai născut îmbrăcat în omenire.

Catavasie: Deschide-voi gura mea...

Cântarea a 3-a:

Irmos: Cel ce ai înfipt pe nimica...

Înălțatu-s-a bună podoaba ucenicilor lui Hristos mai presus decât toată mărirea; că aceia i-au fost Lui prieteni și de aproape, și rudenii și împreună locuitori, și tainelor tâlcuitori.

Iudo, frații tăi te laudă pe tine, cel ce te-ai arătat frate după lege socotit, al Celui ce S-a arătat în trup, al Cuvântului Celui ce a strălucit mai-nainte de veci din Tatăl Cel nenăscut și pururea veșnic.

Slavă...

Omorându-ți mădularele tale pe pământ, împreună ai locuit cu Hristos viața tuturor, Preafericite, și vestitor al petrecerii celei de viață purtătoare, tu ai fost lumii, graiurile vieții vestind.

Și acum..., a Născătoarei:

Iată tu mai mult decât toate, Curată, ești cu Dar dăruită, întrecut-ai cu sfințenia pe toți, covârșit-ai toate, și mai înaltă decât toate puterile cerești te-ai văzut arătat, Maică lui Dumnezeu fiind.

CONDAC, glasul 1.

Podobie: Ceata îngerească...

Din rădăcină slăvită, odraslă de Dumnezeu dăruită ai răsărit nouă, însuți văzătorule al Domnului, Apostole al lui Dumnezeu frate, propovăduitorule al lui Hristos, Preaînțelepte, hrănind toată lumea cu rodurile cuvintelor tale, cu credința cea ortodoxă a Domnului, Preafericite, și tăinuitorule al Darului.

Sedealna, glasul al 8-lea.

Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul.

Al Stăpânului Celui ce S-a născut, și Celui ce frate a fost tuturor celor aleși, Iudo fericite frate ai fost, și de Dânsul Apostol te-ai trimis în toate marginile prealăudate, cuvântul credinței tuturor semănând, și luminând pe cei ce erau robi vicleanului stăpânitor al lumii, întru întunericul necunoștinței. Pentru aceasta strigăm către tine: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta. De două ori.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Căzând întru ispite de multe feluri ale vrăjmașilor celor nevăzuți și văzuți, de viforul greșelilor mele celor nenumărate sunt cuprins, ci ca la o ajutătoare caldă și acoperământ al meu, la limanul bunătății tale Preacurată alerg. Pentru aceasta pe Cel ce S-a întrupat din tine fără sămânță, roagă-L Preasfântă pentru toți robii tăi, cei ce te laudă neîncetat, de Dumnezeu Născătoare prealăudată, cerșind de la Fiul tău și Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască, celor ce se închină după vrednicie nașterii tale.

Cântarea a 4-a:

Irmos: Dumnezeiască deșertarea ta...

Marele Apostol al Domnului, arătării Duhului învrednicindu-se, s-a iubit, și raza vederii Lui și frumusețea a văzut.

Fiind plin de harurile și de darurile cele date ție de la Dumnezeu, Apostole, la limanul mântuirii îndreptează, pe cei ce te măresc pe tine cu cântări.

Slavă...

Cu puterea cea nebiruită a Preasfântului Duh fiind întrarmat, slujitorule al celor negrăite, gonești duhurile vicleniei cu cuvântul Darului.

Și acum..., a Născătoarei:

Ceea ce ai zămislit negrăit pe Făcătorul tău și Dumnezeu, cu totul fără prihană; roagă-L să ne izbăvească pe noi din primejdii, și sufletească mântuire să dăruiască, celor ce te laudă pe tine, Stăpână.

Cântarea a 5-a:

Irmos: Cela ce te îmbraci cu lumina...

Părăsind umbrele legii, Chipul adevărului luminat L-ai propovăduit, pe singur Adevărul agonisindu-ți povățuitor.

Porunca Cuvântului plinind Apostole ai înconjurat toate neamurile, cu învățăturile tale învățându-le, și botezându-le cu chemarea Treimii.

Slavă...

Ca o ploaie cerească, ca niște rouă de sus, dumnezeiască vestirea ta de Dumnezeu propovăduitorule, uscăciunea mulțimii dumnezeilor a stricat, cu propovăduirea a Unuia Dumnezeu.

Și acum..., a Născătoarei:

Omoară-mi patimile mele de Dumnezeu Născătoare, și sufletul meu cel omorât cu mușcarea păcatului ridică-l, Maica adevăratei învieri.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Marea patimilor cea...

Cu învățătura privirii la cele de sus, și cu luminate faptele vieții, Apostole a lui Dumnezeu, fiind strălucit, pe cei din adâncul necunoștinței i-ai luminat.

Trimiți tuturor oamenilor cartea ta cea luminată, și plină de învățăturile Duhului, de cele sfinte luminătorule preaminunate.

Slavă...

Văzătorul de Dumnezeu ca un Cer oarecarele cuvântător, spune slava lui Dumnezeu, vestind minunile Celui ce S-a arătat pentru noi cu trup.

Și acum..., a Născătoarei:

Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, izbăvește-mă de stricăciune, și tulburarea patimilor mele o potolește, ceea ce ai născut Izvorul nepătimirii.

CONDAC, glasul al 2-lea.

Podobie: Pe propovăduitorii...

Cu minte tare Ucenic ales tu te-ai arătat, și stâlp neclintit Bisericii lui Hristos, limbilor ai propovăduit Cuvântul lui Hristos, zicând, ca să creadă întru o Dumnezeire, de unde te-ai și preamărit, și ai primit Darul vindecării, ca să vindeci neputințele celor ce aleargă către tine, Apostole Iuda întru-tot lăudate.

ICOS

Pe propovăduitorul ortodoxiei cel adevărat, și pe apărătorul cel cu stăpânire al adevărului, cu vrednicie să-l lăudăm, ca pe cel asemenea lui Hristos și Mântuitorul; că patimile Lui pe trupul său cu bărbăție le-a primit, fiind ucenic Cuvântului și Apostol, Iuda întru-tot lăudatul.

SINAXAR

În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfântului Apostol Iuda.

Stih: Numirea îți este întreită, întreită și pătimirea,

Ridicarea, legătura, și întreita a arcului întinderea.

Iuda întru această lună în a nouăsprezecea zi,

Prin săgeți se săvârși.

Acesta la Faptele Apostolilor se numește Iuda, iar de Matei și de Marcu în Evanghelie, Tadeu și Leveu, frate fiind Domnului nostru Iisus Hristos după trup, și fiu lui Iosif logodnicului, iar frate bun lui Iacob fratele Domnului, care a trimis la toți, cea luminătoare și dogmaticească și plină de Duhul Sfânt Epistolă. Acesta trimis fiind de Hristos ca un frate și învățător de taine, încălzindu-se de strălucirile sale ca un cărbune aprins, toată înșelăciunea a ars, și a luminat pe credincioși. Că trăgând el jugul Mântuitorului, și brăzdând și semănând sămânța bunei credințe în toată lumea, multă roadă a adus. Drept aceea luminând cu învățătura cuvântului său Mesopotamia, și limbile cele de lângă hotarele ei, și propovăduind Evanghelia, a mers la cetatea Edesei, și la Avgar domnul locului, ca să-l tămăduiască. După aceea se duse la cetatea Arara, și spânzurându-se și săgetându-se de către cei necredincioși, și-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Zosima.

Stih: Veșnică viață Zosima a aflat.

Căci pentru asemenea viață, la moarte de sabie pe sine s-a dat.

Acesta era ostaș pe vremea împăratului Traian, din Apoloniada cea din Sozopoli, domnind Domețian în Antiohia cea din Pisidia, iar apoi aruncând armele lui, și năzuind la Biserica lui Hristos, s-a învrednicit Botezului celui întru Hristos. Pentru care fiind adus la guvernatorul și mărturisindu-se pe sine că este creștin, fu spânzurat și strujit, și după aceasta bătut, fiind întins de patru; apoi a fost așezat pe un pat de aramă, înfocat. Deci prefăcându-se focul în răcorire, mulți din cei ce stăteau în față spăimântându-se de acea minune, au venit la credința lui Hristos. Iar Sfântul Zosima fiind ferecat cu cătușe, și legat de cai sirepi, era silnicit ca să alerge împreună cu guvernatorul, care mergea la orașul Cananiților, în trei zile rămânând fără de hrană; dar din dumnezeiască iconomie i s-a arătat lui doi tineri, unul aducându-i pâine și celălalt un vas cu apă, și mulțumind lui Dumnezeu a gustat dintru acestea. Deci adus fiind la cercetare, și iarăși fiind spânzurat, se strujea, și cu făclii aprinse era ars, și cu țepușe de fier ascuțite era împuns pe spate, și cu brice i s-a tăiat vinele, și oasele se zdrumicau cu bombe de fier, și mai; în urmă tăindu-i-se grumazul, a luat cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Zinon.

Stih: Zinone ce obștesc este la tine și la muritoarea viață,

Du-te la îngeri, ca la cei mai presus de viață.

Acesta lepădându-se de lume, și făcându-se ucenic marelui bătrân Siluan, pentru covârșitoarea lui ascultare, și multa nevoință și sărăcie, s-a făcut făcător de minuni; căci pe mulți draci a izgonit din oameni, și așa cu cuvioșie viețuind întru îngerești nevoințe, șaizeci și doi de ani, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Asingrit, care de sabie s-a săvârșit.

Stih: Pe Asingrit cel înjunghiat pentru dragostea Domnului,

Nenumărate îl așteaptă cununile Domnului.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos: Domnul părinților cel.

Pe cel ce a fost împodobit cu apropierea de Dumnezeire, pe luda toți să-l lăudăm, dumnezeiește cântând: Dumnezeule, bine ești cuvântat.

Limba ta cea de Duhul mișcată, și de Dumnezeu insuflată, lumea a întors cu propovăduirea de Hristos, Căruia toți cântăm: Dumnezeule, bine ești cuvântat.

Slavă...

Datu-ți-a ție Domnul cereasca moștenire, și scaun prealuminat, întru care odihnindu-te, dumnezeiește cânți: Dumnezeule, bine ești cuvântat.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu gura și cu mintea, pe tine de Dumnezeu Născătoare toți te propovăduim Preacurată; că pe Dumnezeu ai născut, Căruia toți cântăm: Dumnezeule, bine ești cuvântat.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Ție Făcătorule a toate...

Bogăția neamurilor și cinstea împăraților, și slava ai luat, strigând Apostole: Toate făpturile pe Domnul lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

Toată raza Mângâietorului care a venit peste tine, Fericite, ai luat, strigând Mărite: Toate făpturile pe Domnul lăudați-L, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Cu cântări credincioșii cinstim raza cea dată ție, Iudo, cu osârdie cântând: Toate făpturile pe Domnul lăudați-L, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Și acum..., a Născătoarei:

Veniți să cinstim frumusețea lui Iacov, pe Preacurata Maria, cu un glas strigând: Toate făpturile pe Domnul lăudați-L, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Isaie dănțuiește...

Strălucind, Mărite, cu razele vărsărilor de lumină, ale Duhului, strălucirile minunilor celor mai presus de fire tuturor le verși, ca un Ucenic al lui Emanuil; pe Care slăvindu-L, pe tine de Dumnezeu văzătorule te fericim.

Slavă...

Împreună cu cetele îngerești înainte stând împodobiți, singuri privitorii și văzătorii ai Unuia-Născut, Celui ce a sărăcit cu trupul pentru noi; pe Care cu dinadinsul acum rugați-L, să mântuiască sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca ceea ce ai născut pe Ziditorul făpturilor, Preacurată, ai purtat începătura a tot neamul, Care are slavă neasemănată și preaînaltă. Pentru aceasta Celui născut al tău închinându-ne, pe tine te slăvim.

LUMINÂNDA

Podobie: Cu duhul în Biserică...

Mergerea picioarelor tale celor frumoase Iuda Apostole, întorcându-o spre călătoria cerească, te-ai suit bucurându-te, și stând înaintea Treimii, în Tatăl vezi pe Fiul și pe Dumnezeiescul Duh. Pentru aceasta cu credință, sfântă și dumnezeiască pomenirea ta prăznuim. De două ori.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Aducându-mi aminte de ceasul întrebării celei înfricoșate, mulțimea faptelor mele celor rele mă spăimântează, și mă înfricoșează; ci te milostivește spre mine Preacurată cu caldă rugăciunea ta, și-mi dă izbăvire, că poți oricâte voiești.

LA LAUDE

Stihirile pe 4, glasul al 5-lea.

Podobie: Cuvioase Părinte...

Supunându-te voinței celei dumnezeiești, Fericite, tuturor ai propovăduit pe Cuvântul întrupat, Cel ce fără schimbare s-a asemănat nouă. Acestuia făcându-te cinstit Ucenic, Acestuia fiind frate după trup, slava Lui cu minte dumnezeiască ca un curat te-ai învrednicit a o vedea. Pentru aceasta te cinstim pe tine Iuda de Dumnezeu glăsuitorule, și săvârșim pomenirea ta, cu credință strigând către tine: Pe Hristos roagă-L pururea, ca să se dăruiască lumii un cuget, pace și mare milă. De două ori.

Munte, care picură dulceața înțelegerii celei dumnezeiești, Iuda Apostole! Te numim pe tine, râu al păcii, care izbucnește cu repejune din izvoarele cele duhovnicești nematerialnic, și usuci marea nedumnezeirii, și adăpi în taină inimile și cugetele binecredincioșilor trâmbiță frumos glăsuitoare, cel ce glăsuiești dumnezeiască arătarea Cuvântului Celui ce a izbăvit lumea; pe Care acum Îl îmblânzește, Căruia te și roagă pururea, ca să dăruiască lumii un cuget, pace și mare milă.

Iuda fericite! Frații tăi te-au lăudat pe tine, care te-ai arătat frate lui Dumnezeu, și cu cuviință dumnezeiască te-ai făcut vas al Duhului, cu ale Căruia străluciri luminându-te te-ai arătat cărbune arzând înșelăciunea, și pe toți credincioșii luminându-i cu strălucirile minunilor celor curate. Pentru aceasta te cinstim pe tine ca pe un luceafăr neapus, și sfântă pomenirea ta săvârșim, cu credință strigând ție: Pe Hristos roagă-L totdeauna, ca să se dăruiască lumii un cuget, pace și mare milă.

Slavă..., glasul al 2-lea.

Părăsind cele pământești, ai urmat lui Hristos, și însemnându-te cu suflarea Preasfântului Duh, trimis ai fost de Dânsul la limbile cele pierdute, ca să întorci pe oameni la lumina cunoștinței celei dumnezeiești, Iuda Apostole, și săvârșind lupta dumnezeieștilor tale patimi, și a feluri de chinuri, sufletul tău l-ai dat lui Hristos; pe Acela roagă-L, Preafericite, ca să ne dăruiască nouă mare milă.

Și acum..., a Născătoarei:

Toată nădejdea mea spre tine o pun Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub acoperământul tău.

SLAVOSLOVIA cea mare. Ecteniile și Otpustul.

Ceasul întâi și Otpustul deplin.

ÎN ȘTIINȚĂ SĂ FIE: De se va întâmpla pomenirea Sfântului Apostol Iuda în ziua sfârșitului praznicului Cincizecimii, că până aici se suie: Cântăm slujba lui cum scrie la Penticostar, pentru aflarea cinstitului Cap al Mergătorului înainte.

Vezi: Slujba Preacuviosului Părintelui nostru Paisie la Mineiele grecești cele noi este pusă în rând împreună cu Sfântul Apostol luda, de unde și noi o am tălmăcit. Însă fiindcă la Tipic nu are slujbă, o am pus deosebi, ca cine va voi și va avea evlavie către Sfântul, să-i cânte slujba după cum va voi.

ÎNTRU ACEASTĂ ZI

Cuviosul Părintele nostru Paisie cel mare.

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am... Stihirile, glasul al 2-lea.

Podobie: Când de pe lemn...

Precum pe David cel mai mic decât toți frații săi, sfințitul Samuil l-a ales lui Dumnezeu, asemenea și pe tine Paisie, cel fără de trup ce s-a arătat maicii tale, din pruncie te-a osebit dintre toți frații tăi. Ca prin minunatele tale isprăvi, să preamărești numele cel dumnezeiesc și preaslăvit al Stăpânului.

Veniți ceata monahilor, să lăudăm acum pe cetățeanul pustiului, pe cel cu adevărat fierbinte iubitor de liniște, icoana bunătății, ajutătorul monahilor, și podoaba acestora, cumpăna dreptății, cheia desăvârșitei înfrânări, sicriul cel tare al bărbăției, și strălucită comoara înțelepciunii.

Bucurându-te întru deasa citire a cuvintelor Ieremiei, arătat îl vedeai pe acesta, tâlcuindu-ți proorociile sale, Părinte. Ci și pe Domnul L-ai văzut cu chip prietenesc, care arătat îți vorbea: Pace ție slugii mele celei preaiubite, căci tu Mă vei slăvi, adunând mulțimea sihaștrilor spre bună sporire.

Slavă..., glasul al 8-lea.

Mulțimile monahilor pe tine îndreptătorul te cinstim, Paisie Părintele nostru, că prin tine, pe cărarea cea dreaptă cu adevărat a umbla am cunoscut. Fericit ești, că lui Hristos ai slujit, și a vrăjmașului ai biruit puterea, cela ce ești cu îngerii împreună-vorbitor, cu drepții și cu cuvioșii împreună-locuitor, cu care roagă-te Domnului să miluiască sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Stăpână primește rugăciunile robilor tăi, și ne izbăvește pe noi din toată nevoia și necazul.

A Crucii, a Născătoarei:

Podobie: O preaslăvită minune...

Ce priveală este aceasta ce se arată ochilor mei, o Stăpâne! Cela ce Ții toată făptura pe lemn Te-ai înălțat, și Te omori, Cela ce dai tuturor viață, Născătoarea de Dumnezeu plângând, a zis, când a văzut pe Cruce înălțat, pe Cel ce a strălucit dintr-însa negrăit, pe Dumnezeu și Omul.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile Cuviosului, glasului 1.

Podobie: Ceea ce ești bucuria...

Veniți mulțimile iubitorilor de praznic să ne adunăm, și prealuminată prăznuirea lui Paisie cu dragoste să o săvârșim. Căci acesta ca Moise cel de Dumnezeu ales, s-a învrednicit a vorbi împreună cu Hristos, precum prietenul cu prietenul său.

Stih: Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioșilor Lui.

Veniți să ne împărtășim din masa lui Paisie cea cu chip străin, căci acesta are băutură nectar preadulce; și este plină de tot felul de aromate, de veselia cântărilor și de preamultă lumină, din care bând, să mirosim, să auzim, să vedem și să ne închinăm icoanei lui.

Stih: Fericit bărbatul care se teme de Domnul, întru poruncile Lui va voi foarte.

Curățindu-ți ochiul duhului Părinte, ai văzut cele ce erau să fie, ca și cum ar fi de față. Pentru aceasta și cele pentru Pimen cel minunat și întocmai ca un înger, care încă tânăr fiind, și de dragostea ta arzându-se, a venit la tine, mai înainte le-ai spus.

Slavă..., glasul al 4-lea:

Arătat-ai cu dinadinsul, Mântuitorule, și credincioasei Tale slugi Paisie, că este adevărată făgăduința cea din Evanghelie, căci și lui care călătorea pe calea sihăstriei, zicându-i să se bucure, și Dar ai zis că-i dai, a lua orice ar cere întru numele Tău, cu îmbelșugare dând și iertare păcatelor acelora pentru care el Te-ar ruga; deci dăruiește-ne și nouă prin el dezlegare de greșeli, ca un Preabun.

Și acum..., a Născătoarei:

De toate primejdiile păzește pe robii tăi binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să te slăvim pe tine nădejdea sufletelor noastre.

Troparul Sfântului, glasul al 3-lea.

Îngerul cel în trup, cununa călugărilor, omul cel fără de trup, locuitorul cerurilor dumnezeiescul Paisie, se bucură prăznuind împreună cu noi pomenirea sa, dă dumnezeiesc Dar celor ce se ostenesc pentru el; pentru aceasta cu osârdie multă să-l slăvim pe el.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei.

LA UTRENIE

CANONUL Sfântului.

Cântarea 1-a, glasul al 2-lea,

Irmos: Întru adânc a așternut...

Mie celui ce mă apuc acum ca să cânt dumnezeiasca ta prăznuire, stând tu luminat înaintea Treimii, de unde auzind dumnezeieștile cântări ale Serafimilor, ca niște lumini de foc, dă-mi împărtășire de acelea ca să-ți împletesc cuvenită cântare, Fericite.

Dătătorul a toate, prin dedeparte mai-nainte dumnezeiască cunoștință, înțelegând bunătățile ce vei să săvârșești mai presus de om, Paisie cel preamare încă prunc fiind arătându-ți-Se, de frații tăi mai-nainte te-a osebit.

Slavă...

Îmblânzește-mi mie Părinte pe Hristos, pe Care din pruncie, nu am încetat al amărî eu ticălosul, cu faptele mele cele de rușine; căci preamultă îndrăzneală ai către El, pe care tu, dimpotrivă L-ai veselit din pruncie prin a ta nevoință.

Și acum..., a Născătoarei:

Venit-a la tine Curată, Arhanghelul, aducându-ți bucuria luminat îmbrăcat și săltând, întâmpinând însă strălucirile cele de la tine, din asemănarea strălucirilor, mai mult s-a strălucit decât a strălucit.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Înflorit-a pustiul...

Înger ceresc s-a arătat maicii tale, mai-nainte vestindu-i bună-sporirea ta cea din pruncie, precum Samuil, a proorocit împăratului.

Suitu-te-ai Părinte pe gânditoarea scară ce ți-ai așezat, care prin bunătate, viețuind încă te aducea la cele cerești, unde împreună petreceai cu îngerii.

Slavă...

Înțelepțește-mă pe mine, Sfinte, întru voințele dumnezeiești ca să nu greșesc întru acelea, precum și pe tine mai-nainte, însuși Ieremia te-a înțelepțit întru proorociile sale.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu grai de smerită grăire către maimarele Voievod, ai înălțat smerită firea oamenilor, Preacurată, pentru aceasta și noi te înălțăm cu cântările.

Sedealna, glasul al 5-lea.

Podobie: Cuvântul cel împreună...

Adunându-ne te lăudăm pe tine, Paisie, cel ce te-ai suit ca pe o căruță, căci prin îndoite ostenelile tale, ca cu niște roți într-aripându-te, cu dragostea cea către Hristos, și prin cea cu dinadinsul către aproapele, te-ai înălțat la ceruri, rugându-te pururea pentru noi Domnului, de Dumnezeu fericite.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Preasfântă Fecioară miluiește-ne pe noi, cei ce năzuim cu credință la a ta milostivire, și cerem ajutorul tău cel fierbinte, căci poți cu adevărat, pe toți a-i mântui, ca una ce ai fost Maică a lui Dumnezeu Celui Preaînalt, cu rugăciunile tale cele de Maică pururea folosindu-ne, ceea ce ești de Dumnezeu cu Dar dăruită.

Cântarea a 4-a:

Irmos: Venit-ai din Fecioară...

Datu-te-ai pe sineți peste măsură la nevoințe, de Dumnezeu cugetătorule, încât a se pogorî adeseori la tine însuși Domnul, și arătându-ți-Se, să-ți vorbească aievea, mulțime prin tine se vor mântui.

Dumnezeiescul Apostol Ioan osebit din cei doisprezece, s-a zis iubit Ziditorului, precum și Paisie s-a numit de El, mai presus de toți sihaștrii.

Slavă...

Ca cel ce ai câștigat prin ostenelile tale Părinte, covârșitoarea dragoste, cea de la Împăratul tuturor, roagă-te să o dobândesc și eu pe aceasta, ca să te propovăduiesc pe tine, că mult poți la Stăpânul.

Și acum..., a Născătoarei:

Sfințește-mă pe mine cel prea-necurat, care viețuiesc întru necurăție, și fac lucruri care întinează, Preasfântă, vai mie păcătosului, ca să mă sfințesc prin tine cu buze curate, și să cânt a ta sfințenie.

Cântarea a 5-a:

Irmos: Mijlocitor lui Dumnezeu...

Nicicum te-a amăgit pe tine, Înțelepte, înșelăciunea vicleanului vrăjmaș, căci pe boierul ce ți l-a trimis, aducător de aur, l-ai izgonit împreună cu el, împroșcând pe dracul cel lacom.

Se nedumirea cumplit, vrăjmașul cel cumplit, văzând cursele sale cele împotriva ta, că se sfărâmă de tine ca pânza păianjenului, și striga cu glas, o silnicie! Ce te voi face pe tine Paisie?

Slavă...

Foarte fiind îmbogățit cu putere asupra vrăjmașului, Preaputernice, mântuiește-mă pe mine de acela, care mă împinge cu totul în prăpastie, și câte puțin se silește a-mi omorî sufletul.

Și acum..., a Născătoarei:

Din mulțimea greșelilor m-am apropiat de moarte, o Preacurată! Și afară de tine neștiind a afla alt ajutor, te rog pe tine singură, apucă înainte de mă mântuiește pe mine.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Întru adâncul greșelilor...

O de câtă cinste te-ai învrednicit Paisie! Încă cu trupul, spre cereasca înconjurare suindu-te, ca să vezi frumusețile raiului.

Îmbuibându-mă cu pântecele adeseori, Sfinte, m-am făcut ticălosul jertfă înțelegătorului viclean, ci tu prea-alesule pustnic, ca alt Daniil mântuiește-mă de acela.

Slavă...

Strălucit-a isprava ta întru mâncare, niciun om altul o a isprăvit, Înțelepte, căci postire nedomolită întru zecimi de săptămâni ai îndelungat.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu adevărat de trei ori fericit este neamul nostru, Preacurată, ca cel ce este îmbogățit, avându-te pe tine mijlocitoare către Hristos, Fiul tău și Ziditorul, măcar deșii greșim.

CONDACUL Sfântului, glasul al 4-lea.

Podobie: Arâtatu-te-ai astăzi...

Câștigat-ai nevoința și petrecerea înfrânării, tu Cuvioase Paisie făcătorule de minuni, roagă-te pentru noi, cei ce săvârșim cu credință, pomenirea ta.

ICOS

Strălucit-a în lume, ca o rază prealuminoasă, viața ta Părinte Paisie, și luminând sufletele și cugetele tuturor, pleacă pe toți a striga ție: Bucură-te sfeșnicul Bisericii lui Hristos; bucură-te mare cetățean al monahilor. Bucură-te surparea nevăzuților vrăjmași; bucură-te pierzarea văzuților războinici. Bucură-te că te-ai suit la înălțimea Cerului prin fapte bune; bucură-te că bine ai urât împătimirea cea despre lume. Bucură-te că ai trecut cu vederea lumeștile îndulciri; bucură-te că ai stricat boldurile dracilor. Bucură-te înflorirea pustiului cea cu bun miros; bucură-te slăvită lauda lumii. Bucură-te prin care satana s-a rușinat; bucură-te prin care Hristos S-a slăvit. Bucură-te Părinte a toată lumea.

SINAXAR

În această zi, pomenirea Cuviosului și de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru Paisie cel mare.

Stih: Eu ție, Paisie, de înger iți dau numire,

Nu cu firea, ci cu străina viețuire.

Întru această lună în a nouăsprezecea zi,

Paisie din viață se săvârși.

Acest de trei ori fericit Cuviosul și purtătorul de Dumnezeu Părintele nostru Paisie cel mare, era de neam din Egipt, de unde era și Moise văzătorul de Dumnezeu, născut a fost de părinți cinstitori de Dumnezeu, învățați credința lui Hristos, și cuprinși fiind de multă bogăție și împodobiți cu celelalte străluciri, au învățat cu silință și pe fiii lor întru sporirile cele dumnezeiești și omenești. Iar după săvârșirea tatălui său, fericitul acesta, prunc încă și mai mic decât ceilalți frați, a rămas la maică-sa, care foarte fiind amărâtă, i s-a arătat ceresc înger, mai înainte spunându-i ei bună-sporirea lui, și zicându-i: Pe fiul tău Paisie l-a ales Domnul, ca să slăvească și să laude sfânt numele său, cel lăudat în vecii vecilor. Acesta este plăcut lui Dumnezeu, și l-a apucat pe el de mână, iar maică-sa a răspuns cerescului înger: Toți ai lui Dumnezeu sunt, și acesta care este plăcut lui Dumnezeu. Deșteptându-se se minună de acea vedenie. Deci după ce se făcu copilandru, pe marele și fericitul între cuvioși, se tunse monah, de Cuviosul Pamvo, de către care sfătuit fiind să nu se uite în față de om, trei ani a petrecut neuitându-se în sus, ci avându-și capul în jos plecat; și dându-se pe sine la petrecerea sihăstrească, întru atâta a covârșit pe toți, întrucât a vorbit împreună cu Hristos, și i-a spălat picioarele lui, care apă după spălare o a băut, și îndată s-a făcut începător viețuirii celei mai presus de om, și a ajuns la cel mai înalt hotar, precum despre vestitele lui bunătăți și despre minunata viețuire cea întocmai cu a îngerilor, și despre toată aspra viețuire cea prin pustii, și despre minunile sale, va citi iubitorul de știință la cartea numită noul Ecloghion (și la viețile sfinților) pentru care pe scurta povestire zicem iubitorilor de prăznuire întru atâta, că aflându-se fericitul cu trup muritor se ridicase mai presus de trup. Deci ajungând la bătrâneți prea-adânci, s-a mutat către Domnul în ceruri, unde împreună cu îngerii, cântă Țiitorului a toate cântarea cea întreit sfântă. A căruia pomenirea cu credință săvârșind, prin rugăciunile lui, o de ne-am învrednici veșnicelor bunătăți, și fericirii celei veșnice, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos: Porunca cea potrivnică...

Câștigat-ai de la Stăpânul tău, pentru nevoințele tale Părinte, degrab ai ascultat, întru orice ai cere, precum dea-dreptul venind la tine ți-a făgăduit-o, de Darul cel mare.

Râvnind lui Pavel, Preafericite, mai mult ai ales a te lipsi de plata ostenelilor tale, dacă numai alesul călugăr ar scăpa de pierzarea evreilor, care și izbăvindu-se cu adevărat, laudă pe Domnul.

Slavă...

Răpit-ai vremelnicește, din întunericimile iadului pe sufletul cel nesupus, Paisie, și l-ai pus la repaus, îmblânzind pe Hristos; pe Care roagă-L, să ne mântuiască și pe noi de osândă.

Și acum..., a Născătoarei:

Bună între femei pe tine te numește cântarea, și iarăși frumoase între tinere pruncă a lui Dumnezeu, și Mireasă nenuntită între fecioare, Curată, căci nu este deopotrivă cumpănă frumuseții tale și Darului.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Cuptorul oarecând...

Arătatu-ți-S-a ție Hristos întru doime de îngeri, închipuindu-se că cere de la tine, să-i faci găzduire, iar tu l-ai primit pe El cu osârdie, precum Avraam dedemult, Fericite, și spălându-i picioarele, ai băut apa cea din spălare.

De mult Dar te-ai învrednicit, Înțelepte, căci nefăcând ucenicul tău poruncile tale, a înviat moaștele Sfântului, din porunca ta, cele de acest fel i-a poruncit acela: Săvârșește fiule cuvintele folositorului tău.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Du-ne pe noi la viață, Preasfinte, cei omorâți prin înșelăciune, și ridică-ne pe cei căzuți întru tot felul de călcări de poruncă, și ne curățește pe noi cei cu desăvârșire întinați întru dulcețile vieții, prin îndrăzneala cea negrăită, ce ai către Domnul.

Și acum..., a Născătoarei:

Fecioară Mariam, făptura îți datorește ție, preamulte haruri a-ți mărturisi, căci Cel ce L-ai născut, Dătător de lumină vestindu-Se, milostivindu-Se spre ea, care dintru neștiință era întunecată, ca un Ziditor cu adevărat, o a strălucit cu lumina.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Fiul Părintelui celui fără...

Zburat-ai în sus Paisie, unde se află cetele îngerilor, șederile mai întâi ale Proorocilor, cununile mucenicilor, scaunele dumnezeieștilor Apostoli, și strălucite praznicele sihaștrilor, cu care împreună cântă Atotțiitorului, cântarea cea întreit sfântă.

O lumină mai presus de fire! O flori prea-mirositoare! O roduri dulce hrănitoare! O glas prea-veselitor! O frumusețe mai presus de ceruri! Întru care te desfătezi Părinte Paisie, negrăit unindu-te, cu Treimea, Preafericite.

Slavă...

Contenit-a dorirea ta prea-marele al Cuvioșilor, câștigând după poftă vârful dorințelor, și umplându-te întru cele cerești, de strălucirea cea dumnezeiască; ci pomenește-ne și pe noi cei ce cu credință te pomenim pe tine.

Și acum..., a Născătoarei:

Încăput-ai tu Fecioară, pe Cel singur bunul bunurilor, născând negrăit pe Cel mai presus de fire, Care pogorându-Se S-a arătat peste fire și Om, Dumnezeu fiind, întru amândouă firile și lucrările și voințele.

LUMINÂNDA

Podobie: Cu ucenicii să ne suim...

Constantin maimarele între împărați din Cer zburând, s-a arătat ție ca celui mai mare al sihaștrilor, zicând că fericește viața călugărilor, iar mai ales pe tine cel preamare, ca pe un ajutor al acelora, de care el zicea cu mâhniciune, că este lipsit de a lor îndrăzneală, deșii a câștigat dumnezeiasca slavă.

A Născătoarei:

Taina cea mare și preaslăvită a nașterii tale, doamnă de Dumnezeu dăruită, și Fecioară de Dumnezeu Născătoare, Proorocii o au propovăduit mai înainte, Apostolii o au învățat, mucenicii o au mărturisit; iar îngerii cu cântări o laudă, și oamenii i se închină.

LA LAUDE

Stihirile, glas 1.

Podobie: Ceea ce ești bucuria...

Zburând împrejurul crugurilor cerești, prin îndumnezeita viață, o Paisie Părinte! Ai intrat în nor, prin care cu adevărat nu prin chipuri umbroase, ci prin Dar te-ai arătat lui Dumnezeu, Cuvioase, primind în sineți strălucirile.

Tu pe toate cele vremelnice, împreună cu Cuvântul le-ai trecut cu vederea; căci din pruncie ai defăimat slava lor, și ca un însetat un oarecare cerb, înțelepțește ai alergat la Dumnezeul tuturor. Pentru care umplându-te de acolo de râuri, împărtășește-ne și nouă, Sfinte.

Și pe pământ petrecând încă, Fericite, vedeai tainic cetele cerești, păzind pe călugării cei de sub tine, cu mult mai vârtos acum mutându-te în ceruri, cu veselie dănțuiești împreună cu acelea pururea, Paisie.

Slavă..., glasul al 5-lea.

Arătatu-te-ai tuturor stâlp purtător de lumină, căci împodobindu-te cu toată bunătatea, și înfrumusețându-te cu înțelepciunea și cu cunoștința și încuviințat fiind cu smerenia, aprins de dragostea către aproapele, și împodobit cu celelalte fapte bune, ca soarele ai strălucit lumii, Paisie, povățuind pe ucenicii tăi, și cetele celor de un obicei, la limanul cel neînserat; ci ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, roagă-te și pentru noi, cei ce cu dragoste săvârșim sfânta ta pomenire, să se izbăvească sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Fericimu-te, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, și te slăvim credincioșii după datorie, pe tine cetatea cea neclintită, zidul cel nesurpat, folositoarea cea tare, și scăparea sufletelor noastre.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.


Versiunea: 0.4.4 · 75ad3a5 / 07.10.2026 - 09:23