SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile, pe 6.

Și cântăm 3 Stihiri ale Mergătorului înainte, glasul al 4-lea, însuși glasul

Dezlegat-a tăcerea Zahariei Ioan născându-se, că nu se cădea să tacă tatăl, venind glasul; ci precum limba ceea ce nu crezuse mai-nainte o a legat, așa arătându-se a dat Părintelui său dezlegare; căruia și bine s-a vestit și s-a născut glasul Cuvântului și Mergătorul înaintea Luminii, care se roagă pentru sufletele noastre. De două ori.

Astăzi glasul Cuvântului, glasul părintesc cel oprit pentru necredință îl dezleagă, și arată bună rodirea de fii ai Bisericii, dezlegând legătura sterpiciunii maicii sale; sfeșnicul luminii înainte merge, raza Soarelui dreptății vestește venirea Lui, spre înnoirea tuturor, și mântuirea sufletelor noastre.

A lui Anatolie.

Cuvântul lui Dumnezeu vrând să Se nască din Fecioară, îngerul din coapse sterpe a ieșit, cel mai mare între cei născuți din femei, și cel mai presus de Prooroci, că se cădea să fie preamărite începăturile dumnezeieștilor lucruri, nașterea afară de vârstă, și zămislirea fără sămânță; Cela ce faci minuni spre izbăvirea noastră, slavă Ție.

Alte Stihiri ale Sfintei, glasul al 4-lea.

Podobie: Dat-ai semn...

Răbdat-ai chinuri de potriva luptelor tale, Fevronia prealăudată, amestecând sângele muceniciei cu sudorile sihăstriei; pentru aceasta și cunună îndoită ți-a dat ție Făcătorul de bine, către Care te-ai și suit, împodobită cu luminile ca o fecioară curată, și ca o Muceniță nebiruită.

Frumusețea sufletului tău cea îndumnezeită, s-a potrivit cu frumusețea trupului, căci ai strălucit ca un crin înălbit în lăcașurile Cuvioșilor, și roșită cu curgerile sângelui, mireasă curată. Pentru aceea te-a și primit cămara de Mire cea cerească și veselitoare, și casă de taină nestricată, ca pe o fecioară și Muceniță.

Împrejurul tău a tăbărât îngerul cel izbăvitor, Fevronia prealăudată, căci din pruncie te-ai arătat temătoare de Domnul, și dată ca o danie veselitoare, păstrată pentru Atotțiitorul. Pentru aceea ai și călcat nebunia lui Selin, și încununându-te, ai alergat către Hristos Mirele tău.

Slavă..., Și acum..., glasul al 6-lea:

Elisabeta a zămislit pe Mergătorul înaintea Domnului, iar Fecioara pe Domnul slavei; sărutatu-s-au amândouă maicile, și pruncul a săltat, că înlăuntrul sluga a lăudat pe Stăpânul; minunându-se Maica Mergătorului înainte a început a striga: De unde mie aceasta, ca să vină Maica Domnului meu la mine, ca să izbăvească pe norodul cel deznădăjduit, Cela ce are mare milă.

Și acum... STIHOAVNA din Octoih.

Slavă..., Și acum..., glasul al 8-lea:

Vezi pe Elisabeta grăind către Fecioara Maria: Ce ai venit la mine Maica Domnului meu? Tu pe Împăratul porți și eu pe ostașul; tu pe Dătătorul de lege, iar eu pe puitorul de lege; tu pe Cuvântul, și eu glasul, cel ce a propovăduit Împărăția Cerurilor.

Tropar, glasul al 4-lea.

Proorocule și Mergătorule înainte, al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celeia ce te-a născut, și amuțirea Părintelui tău s-a dezlegat întru slăvită și cinstită nașterea ta, și întruparea Fiului lui Dumnezeu, lumii se propovăduiește.

Slavă..., al Sfintei, asemenea.

Mielușeaua Ta, Iisuse, Fevronia, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Din Octoih unul pe 6, și din Minei, Canoane două pe 8.

CANONUL Mergătorului înainte.

Facere a lui Ioan Monahul.

Cântarea 1-a, glasul al 8-lea:

Irmos: Apa trecându-o ca pe uscat...

Având pe îngerul cel ceresc mai-nainte, slăvit înseninător al nașterii tale celei dumnezeiești, te-ai arătat înger pământesc, și om ceresc, Mergătorule înainte.

Cu înălțimea vieții celei mai presus de fire, ca un Cer și ca o tărie cuvântătoare te-ai arătat, câștigând pe Hristos ca pe un soare în mijloc, și bunătățile ca niște stele.

Scumpă este moartea ta, Înțelepte, înaintea Domnului, Celui ce S-a jertfit pentru noi, și partea cea bărbătească ca un miel cuvântător ai purtat.

A Născătoarei:

Sălășluindu-se întru tine Mântuitorul, pruncă, ai izgonit păcatul cel cu adevărat de multe lucrări, cel ce s-a sălășluit în mine, și m-a arătat pe mine locuitor raiului.

Alt CANON al Sfintei.

Facere a lui Teofan.

Cântarea 1-a, glasul și Irmos același.

Ceea ce ai fost părtinitoare slavei lui Hristos, Fevronie, dă-mi mie dar și luminare, să laud cu cântări, prăznuirea ta cea purtătoare de lumină și cinstită.

Cu cugetarea morții cea de-a pururea luminându-ți sufletul, Muceniță Fevronia, ai alergat către înălțimea muceniciei, aducându-te lui Hristos prin mulțimea muncilor.

Slavă...

Cu ostenelile sihăstriei arătat ogorând holda inimii tale, Muceniță, ai cules cu chinuire cununile mucenicilor, cântând Dumnezeului nostru, că S-a proslăvit.

Și acum..., a Născătoarei:

Cel ce toate zidește cu amenințarea, din tine Maica lui Dumnezeu S-a întrupat; de care cu bună-credință poftind fecioara Fevronia, prin mucenicie s-a adus către Dânsul.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Doamne cela ce ai făcut...

Odrasla cea cu multe flori a pântecelui celui neroditor, arată sufletul meu cel fără de rod mult-roditor de odraslele cele bune, ca o vie prăsitoare, ce izvorăște strugurii cei dulci ai bunătăților.

Din rădăcina cea cu adevărat sfințită, și din sămânța cea curată a odrăslit ramură înfrumusețată, și roditoare de sfințenie, și pe Hristos, Cel ce a răsărit din Iesei rădăcina cea dumnezeiască, odrasla Cea purtătoare de viață o ai botezat, Fericite.

Suspinurile cele neîncetate și lacrimi dese, și inimă înfrântă, și duh smerit, și plângerea cea lucrătoare de lumină, și căldura umilinței, și pururea viitoare dorire dăruieștemi-le mie, prealăudate.

A Născătoarei:

Odrăslind din rădăcina cea de pe pământ, odrasla cea pururea înfloritoare, și înfrumusețată odraslă a firii, ai odrăslit pe Hristos floare a Dumnezeirii, Preacurată Stăpână, căci te însemna pe tine toiagul lui Aaron.

Alt Canon,

Irmos: Tu ești întărirea celor ce...

Putut-ai întru Duhul a surpa sprânceana cea tirănească și nedumnezeirea a multor dumnezei, mărită Fevronia.

Tu ai întărit acum Stăpâne cu mâna Ta cea tare pe mărita Fevronia, care s-a trudit ca o Muceniță.

Slavă...

Tăindu-ți-se trupul pentru Hristos, preaînțeleaptă curată, mucenicește ogorai desfătarea raiului.

Și acum..., a Născătoarei:

Lăudata Muceniță Fevronia te-a aflat pe tine Maica lui Dumnezeu Preacurată, ajutor, și pe tirani i-a rușinat.

Irmosul:

Tu ești întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu ești lumina celor întunecați, și pe Tine Te laudă duhul meu.

Condacul Sfintei, glasul al 6-lea.

Podobie: Ceea ce ești folositoare...

Mirele meu cel prea-dulce, Hristoase, a strigat Fevronia, nu-mi este mie cu anevoie a merge pe urma Ta; căci dulceața dragostei Tale a întraripat sufletul meu cu nădejdea, și frumusețea milostivirii Tale a îndulcit inima mea, ca să beau paharul pătimirii după Tine; ca să mă numesc și vrednică a dănțui în cămară împreună cu fecioarele cele înțelepte. Pentru aceasta Preacuvioasă răbdătoare de chinuri, cinstind nevoințele ostenelilor tale, te rugăm pe tine, roagă-te, să nu ni se închidă și nouă ușile cămării.

Sedealna Mergătorului, glasul al 8-lea.

Podobie: Porunca cea cu taină...

Rodul Zahariei, floarea celei neroditoare, s-a născut nouă astăzi din făgăduință, cinstitul Ioan înainte Mergătorul lui Hristos, și săltând în pântecele maicii lui înaintea nașterii, propovăduiește pe Ziditorul tuturor. Acesta a descoperit dumnezeiască arătarea cea negrăită și mântuitoare, pe acesta toți să-l cinstim.

Slavă..., Sedealna Sfintei, glasul 1.

Podobie: Mormântul tău...

Dorind pe Hristos cel frumos întru podoabă, degrab ai mers către luptele cele prea mari, prin care de tot ai omorât pe începătorul răutății; dintru ale cărui curse cu multe vicleniri, izbăvește-mă prin rugăciunile tale Fevronia, îndreptându-mă către dumnezeiasca pocăință.

Și acum..., a Născătoarei:

Născătoare de Dumnezeu Fecioară, cea fără de mire, Preacurată, care singură ești părtinitoare și acoperământ credincioșilor, pe toți cei ce către tine avem nădejde, mântuiește-ne de primejdii, și de scârbe, și de cumplite nevoi, cu rugăciunile tale, împreună cu cinstitul înainte Mergătorul.

A Crucii, a Născătoarei:

Mielușeaua cea nespurcată văzând pe Mielul și Păstorul mort, spânzurat pe lemn, plângând zicea, și ca o Maică tânguindu-se striga: Cum voi suferi smerenia Ta cea mai presus de cuvânt Fiul meu, și patimile cele de bunăvoie, preabunule Dumnezeule.

Cântarea a 4-a:

Irmos: Tu ești tăria mea Doamne...

Nu ajunge gura omenească a te lăuda pe tine, pe care te-a lăudat gura lui Hristos cea dulce și izvorâtoare de miere, și plină de viață și dătătoare de cuvânt tuturor; primește dar cântarea mea, cel ce știi dragostea, și însăși această rugăciune, căci este nescăpată.

Curată s-a arătat inima ta, Mergătorule înainte, încăpere de mir al Duhului Celui Sfânt, care frumos miroase cu faptele cele bune, cu tămâia înțelegerii, cu dulceața facerilor de bine; deci fericiți sunt câți sunt curați cu inima, că pe Dumnezeu zice Îl vor vedea aceia.

Tăierea securii lângă rădăcină se apropie, și se mărturisește, cum că tot pomul, care nu face roadă bună, cu tăietorul se taie și în focul gheenei se aruncă. Pentru aceea suflete al meu cutremură-te, și adă roduri de pocăință.

Ca cela ce ai avut viața în ceruri, dobândit-ai cetatea, care își are temelia neclintită; că nu ai poftit cetate aici, ci pe Ierusalimul cel petrecător, pe cel slobod aievea, pe Maica lui Pavel, pe Sionul cel de sus.

A Născătoarei:

Credința cea fierbinte se propovăduiește, iar nu spunerea înfricoșatei tainei tale Doamnă; că socotindu-se aceea, nicidecum este grăită, și privindu-se este neajunsă, că cu tine se depărtează, și ajunsă fiind, fuge și arată-se, și puțin ceva își se descoperă.

Alt Canon,

Irmos același:

Nicicum nu este prihană întru tine prealăudată Fevronia, căci tu despre două părți te-ai silit a plăcea Mântuitorului tău și iubitului Celui dorit fiind împodobită cu ostenelile sihăstriei, și cu chinurile mucenicilor, cugetătoare de Dumnezeu, Preafericită.

Din vremea unghiilor celor prea-crude, ai dorit de izvorul cel pururea curgător al dragostei, care este dorit la toate cele cuvântătoare, de care dorind, ai suferit durerile chinurilor, arzându-te cu foc, și lipsindu-te de mădulare, Muceniță Fevronia, lauda fecioarelor.

Slavă...

Fiind hrănită cu cuvintele lui Dumnezeu, înțelepțită de Dumnezeu, purtând sfințit Scripturile cele Sfinte, dumnezeiește ai întins cuvântul mântuirii, celor ce doreau de dânsul și ți-ai luat plățile învățăturii, îmbogățindu-te cu măririle mucenicilor, Muceniță.

Și acum..., a Născătoarei:

Ușă luminii te-ai arătat tuturor celor dintru întuneric, Preacurată, căci ai strălucit pe Soarele dreptății, pe Hristos lumina cea necuprinsă, cuprins în trup, cu ale Căruia luminări întărindu-se Fevronia, a câștigat acum lauda mucenicilor.

Cântarea a 5-a:

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...

Limba cea ritoricească și cuvintele celora ce tună filozofește, și puterile graiurilor cele ce cu numărul aleargă, și cu așezare, și înțelegerea cea cu împletituri înalt glăsuitoare, nu pot după vrednicie a te lăuda pe tine.

Nor purtător de grăsime, care stropești ploaia înțelegerii, și pe cei topiți de văpaia necunoștinței de tot, îi rourezi cu rouă neîncetat, înainte Mergătorule, Hristos te-a arătat pe tine.

Cu harurile neputrejunii și cu dumnezeiești faceri de bine, și cu daruri mă îmbogățește pe mine, care am sărăcit, și sunt gol de tot felul de faptă bună, și mă îmbracă cu mântuitorul tău acoperământ, ca cu o haină dumnezeiască.

Gânduri spurcate, și cugete făcătoare de putrejune, odrăslind sufletul meu, cu mărăcinii patimilor s-a împădurit; pe care materie, cu focul rugăciunilor tale celor învăpăiate, Fericite, curățindu-o, frica lui Dumnezeu seamănă-o întru dânsul.

A Născătoarei:

Fecioară cea numită cu numele domniei, cetatea Împăratului Hristos, care se veselește de repejunile râului celui înțelegător; unde este locașul tuturor celor ce se veselesc, așează pe ticălosul meu suflet.

Alt Canon,

Irmos același:

Înfrumusețatu-te-ai, țesându-ți ție porfiră din sângiurile tale, Muceniță, despuiatu-ți-s-a trupul și ai lepădat haina patimilor, stând înaintea divanurilor la judecată, râvnind goliciunii lui Hristos, o Fevronia.

Aprinzându-ți-se sufletul de dragostea Mirelui tău Celui înțelegător, și înduplecându-te de frumusețile Lui cele nepieritoare, Muceniță, ai răbdat tăierea mâinilor, și durerile bătăilor, Fevronia, lauda mucenicilor.

Curgerile sângiurilor tale au stins văpaia mulțimii dumnezeilor, iar dinții tăi dezrădăcinându-se, au smuls toată rătăcirea idolilor, și ți-au pricinuit ție veselia cea veșnică a desfătării, Fevronia.

Slavă...

Tăindu-ți-se picioarele tale ai alergat pe calea dumnezeieștilor mărturii, și te-ai mutat către Cel născut din Sfânta Fecioară, intrând cu veselie în rai, Fevronia, fecioară mireasă a lui Dumnezeu.

Și acum..., a Născătoarei:

Din milostivire ai luat milostivire asupra omenirii, Cela ce ești împodobit cu înălțările cele preaînalte ale Dumnezeieștii slave, luând din pântecele Fecioarei trup însuflețit și cuvântător, prin care ai omorât pe moarte.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa...

Ca un netrupesc Botezătorule și nematerialnic, nemurirea celor nematerialnici învățându-te, întru muritorul și materialnicul trupul tău, cu desăvârșita iubire de înțelepciune te-ai împodobit postindu-te, și firii celei îngerești și celei omenești te-ai făcut părtaș.

Prealuminos este între stele soarele, iar între vremi mai dulce este primăvara, iar întru toată adunarea sfinților tu ești ca un soare deasupra stelelor, cu neasemănată mărime, peste toată ființa îmbogățindu-te.

Mare apărătorule al creștinilor, căldurosule mângâietor al păcătoșilor, ritore al împărăției cerurilor, ducătorule înlăuntru întru botejunea cea dumnezeiască, propovăduitorule al pocăinței, cu chipurile pocăinței, pe mine mă întărește.

A Născătoarei:

Tu scară ești Stăpână deopotrivă cu Cerul, de la pământ până la Cer fiind întinsă, tu întru adevăr ești ușa cea neumblată, și mai vârtos năstrapă cu totul de aur, și pod, care treci la ceruri și deschizi suirile la viață.

Alt Canon,

Irmos același:

Surpatu-s-a cruzimea cea fără de Dumnezeu și semeață a lui Selin celui rău credincios, și purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru toți, a cerut sângele tău, Mărită, și prin răbdarea ta, s-a mântuit dumnezeiescul Lisimah.

Slavă...

Înțelepțita și purtătoarea de Dumnezeu Vriena, îndreptându-te pe tine fecioară cu învățături, te-a arătat luminătoare arătătoare de Dumnezeu, și nicicum nu și-a greșit nădejdea, căci te-a adus pe tine către Hristos mireasă nespurcată, Fevronia.

Și acum..., a Născătoarei:

Cămara de Mire cea însuflețită a Stăpânului, care luminat strălucește cu razele cele luminoase ale fecioriei, strălucind ca crinul în mijlocul turburării spinilor, Născătoarea de Dumnezeu cea Preacurată, și cu bună podoabă după vrednicie să se slăvească.

Irmosul:

Rugăciunea mea voi vărsa, către Domnul, și Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăți, și viața mea s-a apropiat de iad, și ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

CONDAC, glasul al 3-lea.

Podobie: Fecioara astăzi...

Ceea ce mai-nainte era stearpă, astăzi pe Mergătorul înainte al lui Hristos naște, și el este plinirea a toată proorocia. Că pe Care Proorocii mai-nainte L-au propovăduit, pe Acesta în Iordan mâna punându-și, s-a arătat Cuvântului lui Dumnezeu, Prooroc propovăduitor, împreună și înainte Mergător.

ICOS:

Pe Iisus Hristos adevăratul Dumnezeul nostru, Isaia odinioară, și toți Proorocii întru chipuri și în umbre L-au văzut, iar acesta mai mare Prooroc a fost decât aceștia, precum scrie: Că pe Dumnezeu Cuvântul, pe Care aceia L-au proorocit, acesta L-a văzut în trup, și L-a pipăit, și mai-nainte de naștere prin săltările sale vestește bucurie la toată lumea, că mai-nainte de venirea Cuvântului s-a arătat Prooroc propovăduitor, împreună și înainte Mergător.

SINAXAR

În această lună, în ziua a douăzeci și cincea, pomenirea Sfintei Preacuvioasei Mucenițe și mult-pătimitoarei Fevronia.

Stih: Frumuseții femeiești a Fevroniei zestre fiind,

Tăierea capului, o femei!

Cât de bună zestre ești având.

Întru această lună în a douăzeci și cincea zi

Fevronia prin tăierea capului se săvârși.

Această fericită și Preacuvioasă din mică vârstă ridicând asupra ei jugul Domnului Hristos, și cu cuviință petrecându-și viața subt canonul mănăstirii, care se află la hotarele Perșilor și ale Romanilor în cetatea numită Nisibi, care se cheamă Antiohia Migdoniei, în care s-a făcut monahie, deci a întrecut pe toate cele ce erau cu dânsa, atâta la nevoința sihăstriei și la înțelepciune cât și la citirea dumnezeieștilor Scripturi. Și egumenă tuturor monahiilor ce petreceau acolo era Cuvioasa Vriena. Deci în zilele lui Dioclețian, un oarecare guvernator anume Selin gonea pe creștini, pentru aceasta celelalte călugărițe ieșiră din mănăstire, grăbind ca să scape de moartea ce le sosise; iar fericita Fevronia, aflându-se atunci bolnavă, neputând să fugă, zăcea pe pat, și ședea lângă dânsa Vriena, și alta ce o chema Ieria Singlitica. Deci venind ostașii lui Selin, sparseră porțile cu topoarele, și intrând înlăuntru, îndată scoțând săbiile, vrură să taie pe Vriena, iar Prim nepotul lui Lisimah, arătându-se pururea cu blândețe spre creștini, n-a lăsat să o taie. După aceea luând pe Fevronia, o aduseră către guvernatorul Selin, mergând după dânsa Vriena și Ieria și Tomaida, întărindu-o în credință și învățându-o să nu se teamă de munci, nici să vândă credința lui Hristos. Îndemnându-o ca să-și aducă aminte de Livia și de Leonida surorile și de Eutropia. Dintru care, Liviei adică i s-a tăiat capul pentru Hristos, iar Leonida a tost băgată în foc. Iar copila Eutropia, auzind de la maică-sa zicându-i, nu fugi fiică, ea își puse mâinile înapoi, și își plecă grumazii la muncitori, și muri cu osârdie. Deci, Vriena după ce o învăță din-destul, se întoarseră la mânăstire plângând și tânguindu-se și temându-se pentru neștiința sfârșitului. Pentru aceasta se rugă lui Dumnezeu, ca să se biruiască diavolul de dânsa. Iar Tomaida și Ieria îmbrăcându-se cu port bărbătesc, urmau după Sfânta, amestecate cu slugile. Și dacă o duseră, întâi stătu de față înaintea lui Lisimah, nepotul lui Selin, care o a întrebat ca să spuie cum îi este numele, neamul și credința ei; deci Mucenița în loc de toate a zis, cum că este creștină. Apoi după acestea Selin moșul acestuia, ispitindu-o cu amăgiri și cu momeli, ca să o întoarcă din credința ce avea către Hristos, și neputând, a poruncit să o întindă de patru părți, și o ardea cu foc dedesubt; iar deasupra o băteau slujitorii. Deci de răni și de focul ce o ardea căruia se înălța văpaia de untdelemn ce aruncă într-însul, se topeau cărnurile fericitei Fevronia și curgeau pe pământ. După aceea porunci de o spânzurară și o bătură cu toiege de fier, și o arseră cu foc, apoi îi tăiară limba, pe care o întinse Sfânta cu îndrăzneală multă, și-i dezrădăcinară dinții, apoi îi tăiară sânii amândoi, și i-a dat cu foc peste tăieturi. Pe urmă îi tăiară mâinile și picioarele, și în sfârșit și capul. Deci Lisimah poruncind, a luat credincioșii moaștele Sfintei, și le-a adus în mănăstirea ei prin Firm-comitul, ținându-le slujitorii împreună cu dânsul, și puseră la Ioc toate mădularele punându-i și dinții pe pieptul ei, și așa adunându-se episcopii și clericii, împreună cu monahii și mulțime de creștini, cu cântări și cu laude, făcând priveghere de toată noaptea, o îngropară. Se zice însă, că: Atunci când se făcea pomenirea Sfintei la mânăstire în toți anii, se vedea Sfânta Muceniță, și se afla de față aievea, și cânta împreună cu celelalte fecioare, și sta la locul ei până la a treia rugăciune, pe care ispitind odată Vriena ca să o pipăie, îndată se făcu nevăzută, neîngăduind să pună mâna pe dânsa, iar de Lisimah spun: Că socotind grea nenorocire aceea ce s-a întâmplat, adică mucenicia Sfintei, una căci era din mamă creștină, și alta căci s-a arătat crud și sălbatic Selin moșul lui către Muceniță, pierzând frumusețea fecioarei, care era mai presus de om, rămase atunci nemâncat, și se mâhni foarte de moartea Muceniței, și plânse cu amar. Și peste puțin mai apoi a crezut în Hristos împreună cu Prim, și primii dumnezeiescul Botez. Iar Selin ieșindu-și din minte, se uită la Cer, și zbierând tare ca un bou, se lovi cu capul de un stâlp de piatră, și așa cel râu, rău și-a lepădat sufletul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Orentie și cu șase frați buni ai lui, anume Farnachie, Eros, Firm, Firmin, Chiriac și Longhin.

Stih: Orentie din adâncul mării scapă cu viață,

Și pe pământ săvârșindu-se la Cer se înalță.

Farnachie din pământul de lut s-a ridicat,

Și spre al casei Domnului prag a alergat.

Eros cereasca frumusețe iubind,

La care precum dorea se mută vesel fiind.

Firmin și Firm înțelegătoare scaune sunt,

Întru care împăratul îngerilor este șezând.

Pe Chiriac și Longhin ca cei întocmai cu îngerii.

Dumnezeu îi pune de o cinste cu dânșii.

Acești sfinți șapte frați Mucenici, erau în vremea lui Dioclețian și Maximian împăraților, trăgându-se de la Anatol, și numărați fiind cu o mie două sute de Tironi, subt ascultarea lui Rodon Cuvicularie, în cetatea Antiohiei. Care au trecut și spre părțile Traciei, fiind puși la ceata ce se zicea Legeandron. Deci făcându-se pe vremile acelea răzmeriță, trecând sciții Dunărea, au prădat Tracia, apoi după sfârșitul împărăției lui Dioclețian, luând împărăția Maximian, intră la mare grije și mâhnire mai vârtos că Marot, care era căpetenie mai mare sciților, care întrecea pe mulți la mărimea trupului și la vitejie, îl chemă pe dânsul, sau pe altul cineva dintr-ai lui, să se lupte cu sine și a cui va fi izbânda, aceluia să se închine toți. Drept aceea dară aflându-se împăratul în mare mirare, ca cela ce nu-i cuteza nimenea să-i meargă împotrivă, și să se lovească cu barbarul, se îndemnă Sfântul Orentie, cu socoteala tuturor, să iasă la luptă cu acela, căci era viteaz, și știa rânduiala războaielor, fiind sprinten la trup și iute și bine chibzuit, se va putea lovi cu vrăjmașul, și-l va omorî, care punând înainte credința în Hristos, și ieșind la război, și luptându-se cu Marot, îl lovi cu sulița de trecu printr-însul, și tăindu-i capul cu sabia, l-a adus la împăratul, și așa a făcut biruință. Pentru care lucru mirându-se foarte împăratul, era aducând pentru biruința aceasta jertfă idolilor. Iar Sfântul Orentie mărturisii cu îndrăzneală și slobod, că cu ajutorul lui Hristos a biruit pe semețul acela, și nu cu ajutorul mincinoșilor dumnezei. Ci însă atunci îi îngădui împăratul, ca să se veselească, și să se îndulcească de cinstirile cele împărătești, rușinându-se de mărimea lucrului ce făcuse, dându-i întâi și brâul acelui barbar, ce-l ucisese, care era de mult preț. Iar după aceea sfătuindu-l, și el nevrând să se plece, ca să se despartă de Hristos, îl trimise cu cei șapte frați ai lui la cetatea Satalomul din Armenia, scriind ducelui ce era acolo ca să-i cerceteze, și de vor vrea să se plece să jertfească la dumnezei, să-i trimită iarăși înapoi, iar de nu vor asculta, să-i izgonească prin țările Avazghiei și Zachiei. Deci, după porunca împăratului ducându-i, și sosind la locul ce se cheamă Paremvoli, Eros fratele cel mai mare adormi, în douăzeci și două ale lunii lui Iunie. Iar Sfântul Orentie sosind la Rizion, legându-i o piatră de grumazi, l-a aruncat în mare, pentru că așa s-a fost dat răspunsul pentru dânsul, și ieși de acolo sănătos prin arătare de înger, care ușurându-l și scoțându-l la uscat, l-a pus pe o piatră, unde făcând rugăciune, și-a dat sufletul și se îngropă acolo în douăzeci și patru ale acestei luni. Iar Sfântul Farnachie mergând la locul cel numit Cordili, către Domnul se mută în trei zile ale lui Iulie. Iar în șapte zile Firm și Firmin, sosind la Apsar, își aflară și ei sfârșitul acestei vieți trecătoare. Iar Sfântul Chiriac aducându-se în țara Lăzilor, la locul ce-i zic Ziganea, adormi în Domnul în patrusprezece ale lunii lui Iulie. Asemenea și fericitul Longhin, pe urma tuturor trecând de la Ziganea la Livichi, lovindu-i furtună mare pe mare, și făcând rugăciune, și-a dat sufletul la Dumnezeu, și a fost îngropat la Pitiunta, sosind acolo corabia mai pe urmă după patru zile.

Tot în această zi, pomenirea ajutorului celui mai presus de cuvânt, și de toată nădejdea, ce ni s-a dat nouă de la marele Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin rugăciunile celei ce fără sămânță l-a născut pe Dânsul, asupra celor ce și pe mare și pe uscat înconjurase împărăteasa cetăților, au fost dați spre pierzare de tot și stingere desăvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor cuvioaselor Mucenițe Leonida, Livia și Eutropia, una adică prin foc; iar celelalte prin sabie sau săvârșit.

Stih: În focul cuptorului Leonida sare,

Ca o leoaică foarte flămândă spre mâncare.

Ca o preafrumoasă vopsea mireasa Domnului având,

Te-ai vopsit Livie, grumazul tău la sabie dând.

Cel ce se mândrea ca de o podoabă, că ținea în culcușul său izbândirea.

Se batjocorește de Eutropia ceea ce a suferit tăierea.

Tot în această zi, Sfântul Simon, care cu pace s-a săvârșit.

Stih: Lui Simon mormântul este așezarea trupului,

Iar cerul îi este locuința sufletului.

Tot în această zi Cuviosul Dionisie ctitorul Sfintei mănăstiri a Mergătorului înainte din muntele Aton, care cu pace s-a săvârșit.

Stih: Făcându-te tu ctitor mănăstirii celui prea-mare înainte Mergător,

Acum în lăcașurile cerești te afli locuitor.

Tot în această zi, Cuviosul și purtătorul de Duh Dometie, prietenul și sihastrul împreună cu pomenitul Sfântul Dionisie și egumenul aceleași mănăstiri, care cu pace s-a săvârșit.

Stih: Trecând tu Dometie lăcașurile pământești,

Acum întru împărătești curțile cele de sus locuiești.

Tot în această zi, Sfântul noul Cuvios Mucenic Procopie, care s-a nevoit la anul o mie opt sute unsprezece.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos: Tinerii cei ce merseseră din Iudeea...

Vârful Proorocilor, pecetea Apostolilor, și începerea pustnicilor; săvârșirea drepților, întărirea mucenicilor, Hristos te-a arătat pe tine, Fericite, adevăratul cap a toată Biserica.

Din pântecele maicii te-ai umplut de Duhul Sfânt înainte Mergătorule, și băutură bețivă și vin nu ai băut, precum a zis Părintelui tău îngerul; pentru aceea, înaintea lui Dumnezeu te-ai numit mare.

Cel ce a botezat pe oameni în foc cu Duhul Sfânt mai înainte, numai cu focul gheenei îi va boteza mai pe urmă, pe cei ce nu cred Lui, de a cărora amară botejune, Botezătorule, mântuiește-mă.

A Născătoarei:

Năstrapa cea neînsuflețită dedemult pe tine năstrapa cea însuflețită te-a cuvântat Stăpână, că ai purtat pe Hristos, mana vieții, Care amărăciunea morții o ridică, și dă lumii, adevărată dulceață și luminare.

Alt Canon,

Irmos: Tinerii evreiești au călcat...

Râuri de tămăduiri izvorăști, celor ce cu credință aleargă la Biserica ta, Fevronia cinstită, și strigă lui Hristos: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

Slavă...

O cât este de bună neguțătoria ta, cugetătoare de Dumnezeu! Căci în loc de o mână de sânge a trupului, ai luat schimb Împărăția lui Dumnezeu, prealăudată, strigând: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

Și acum..., a Născătoarei:

Împreună cu cetele fecioarelor, dănțuiești fecioară Fevronia, vrednico de laudă, strigând către Fecioara și Maica lui Dumnezeu: Bine este cuvântat Rodul pântecelui tău, Preacurată.

Cântarea a 8-a:

Irmos: De șapte ori muncitorii...

Apă dulce de băut, le-a izvorât noroadelor lui Israil celor neplecate și neînțelegătoare, prin lovirea toiagului, piatra cea fără de umezeală, și vârtoasă și netăiată; iar din coapsele cele sterpe și neroditoare, nouă ne-a curs râul vindecărilor.

Cu laude săvârșesc pomenirea ta Proorocule, soborul drepților, mulțimea Proorocilor, oștile mucenicilor, și alcătuirea pustnicilor, cetele Preacuvioșilor, și ale tuturor Sfinților, că pomenirea drepților adevărat este cu laude.

Cerul cel însuflețit, cel înfrumusețat cu faptele cele bune ca cu stelele, soarele cel cu strălucirile de aur și cel cu razele de aur, sfeșnicul Darului, comoara Duhului, marele propovăduitor al împărăției, de Dumnezeu insuflatul, ritorul, limba cea glăsuitoare ca tunetul, trâmbița cea mare, Mergătorul înainte să se laude.

A Născătoarei:

Străină, de mirare, și spăimântată este povestirea nașterii tale celei cu cuviință de înstrăinare și preaslăvită, Marie întrutot lăudată; că pe Domnul slavei, înaintea Căruia stau Heruvimii și Serafimii, pe Unul din Treime neschimbat, neamestecat L-ai născut fără de sămânță, întrupat dintru tine.

Alt Canon,

Irmos același:

Luminat se săvârșește acum pomenirea ta Fevronia, luminând cu străluciri luminoase, căci te-ai împreunat cu Lumina, și te-ai făcut purtătoare de lumină, strigând Făcătorului de lumină, și Dătătorului de lumină: Tineri bine-L cuvântați, preoți lăudați-L, noroade preaînălțați-L întru toți vecii.

Arătatu-te-ai minunată mai înainte întru sihăstrie, și mai pe urmă te-ai luminat mucenicește, prealăudată, căci tu ai alergat pe urma Doritului tău, tinerică luminată; sânii tăi sunt mai buni decât vinul, tăindu-se pentru buna-credință, Fevronia, și cu mirosul mirurilor tale, bine înmiresmezi pe credincioși.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Fiind îngreuiat de greșeli și înconjurat de întreitele valuri ale patimilor, scap la acoperământul tău Fevronia prealăudată, căutând dezlegare amânduror, ci ca o minunată ce ești, și aleasă Stăpânului, nu mă trece cu vederea, când strig; ci prin rugăciunile tale răpește-mă din cursele cele pierzătoare de suflet, cugetătoare de Dumnezeu.

Și acum..., a Născătoarei:

Limbile cele ritoricești nu pot să te laude pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Marie, Mireasă dumnezeiască, că tu Fecioară Preacurată, din pântecele tău cel fecioresc, și neispitit de nuntă, ai născut pe Dumnezeu, Cel ce este peste toate, Căruia acum Fevronia strigă, cântând: Noroade preaînălțati-L întru toți vecii.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

De șapte ori cuptorul, muncitorul haldeilor, l-a ars nebunește, cinstitorilor de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceștia cu putere mai bună mântuiți, Făcătorului și Mântuitorului a strigat: Tineri bine Îl cuvântați, preoți lăudați-L, noroade preaînălțați-L întru toți vecii.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Spăimântatu-s-a Cerul...

Iată ție Stăpânului meu și căldurosului sprijinitor al sufletului meu, îți adusei proasta aducerea aceasta, slujirea cea de rob, Fericite, cu bună înțelegere împlinindu-o, spre care ia aminte, mai-nainte de fapte năravul iubindu-l, și mai-nainte de dar voința.

Pe tine, Fericite, care ești preacurată rudenie a Preacuratei Fecioare, cu spurcate și necurate buze te rog, spală-mi trupul cel spurcat și necurat, și întinat cu desfătările, curățește-mi duhul și sufletul meu mi-l sfințește.

Tăinuitorule al cămării celei cerești, al Mirelui Hristos, adevăratule prietene, care stai, și-i auzi glasul cel de bucurie și vrednic de Mire, împreună cu cei binecuvântați ai glăsuit Celui frumos, arată-mă moștean și pe mine al Dumnezeului, care ne cheamă întru moștenirea împărăției.

A Născătoarei:

Preacurată Fecioară Maica lui Dumnezeu, însuflețitul cleștele cel serafimic al Cărbunelui celui nematerialnic, Care arde pădurea sufletelor, și scaunule cel purtător de văpaie, al Celui ce Se poartă de Heruvimi, pădurea sufletului meu arde-o cu focul cel nematerialnic, și din focul cel nestins mă mântuiește.

Alt Canon,

Irmos același:

Dumnezeiasca porumbiță a Stăpânului, poleită cu străluciri de feciorie, la trup luminată cu chinurile, cea cu aripile aurite, prin razele cele cu chip de aur, ale mărturisirii tale, și ale dumnezeieștilor tale sângiuri; luminează deplin, pe cei ce te laudă pe tine.

Prin cuget gol, împreunându-te cu gândul, Fevronia, cugetătoare de Dumnezeu, ai ajuns dorirea cea desăvârșită, și te-ai învrednicit a dobândi sfârșitul cel fericit, luminat împărățind acum împreună cu Hristos, Mirele tău, în cămări de nuntă negrăite, petrecând întru veselie.

Slavă...

Ca niște râuri pornite cu sunet, izvorăști tămăduiri, celor ce cu credință aleargă la cinstitul tău sicriu, Fevronia cea cu chip dumnezeiesc, ceea ce însăți ești chip fecioriei, floare firii veselitoare, fiică Împăratului, care ai întru tine frumusețea Dumnezeieștii slave.

Și acum..., a Născătoarei:

Îndreptat-ai Fecioară alunecarea femeilor, născând pe Cuvântul, Cel ce poate ca un bun și puternic a îndrepta pe cei căzuți, de care Fevronia cea bine lăudată dorind neîncetat, cu bucurie a strigat: După Tine voi alerga.

Irmosul:

Spăimântatu-s-a de aceasta Cerul, și marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupește, și pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngerești și omenești, te slăvim.

LUMINÂNDA

Podobie: Femei auziți glas...

Nașterea Mergătorului înainte cea făcătoare de bucurie, astăzi dezleagă întristarea amuțirii Părintelui său, și sterpiciunea celeia ce l-a născut, și vestește această bucurie și veselie de acum; pentru aceasta, și toată făptura luminat o prăznuiește.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Ceea ce ai născut pe înțelepciunea cea ipostatnică și pe Cuvântul cel pururea înființat, și pe tămăduitorul sufletelor și al trupurilor, tămăduiește putrejunile și rănile cele cumplite și vremelnice ale sufletului meu, și alină durerea inimii mele, Fecioară.

STIHOAVNA din Octoih.

Slavă..., a Mergătorului, glasul al 2-lea.

Pe Proorocul cel din Prooroc, și odrasla celei sterpe, pe cel mai presus decât toți cei născuți din femei, pe locuitorul pustiei, pe Ioan slăvitul, cu psalmi și cu laude și cu cântări duhovnicești să-l lăudăm, strigând către dânsul: Botezătorule al Mântuitorului, și înainte Mergătorule, ca cela ce ai îndrăznire întru cinstită nașterea ta, roagă pe Hristos, să dăruiască pace lumii, și sufletelor noastre mare milă.

Și acum..., a Născătoarei:

Necazurile și asuprelile celor rele și feluri de patimi, viforăsc smeritul meu suflet Fecioară neispitită de nuntă, Maica lui Hristos Dumnezeu, ocârmuitoare mie te arată în marea vieții, și potolește viforul ce-mi stă asupra, la limanul cel lin al pocăinței și al răsuflării povățuindu-mă pe mine, cel ce alerg spre acoperământul tău.

A Crucii, a Născătoarei:

Podobie: Când de pe lemn...

Când te-a văzut Mielușeaua pe Cruce, pe Tine Mielul său pătrunzându-Te cu cuie, spăimântându-se foarte se tânguia, și lăcrimând, zicea: Fiul meu cum mori, vrând să rupi zapisul lui Adam celui întâi zidit, și din moarte să mântuiești tot neamul omenesc; Slavă iconomiei Tale Iubitorule de oameni.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.