SFÂNTUL ILIE

LA V ECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile, glasul al 8-lea.

Podobie; O preaslăvită minune...

Părinte Davide preafericite, luminându-ți cugetul foarte bine prin înfrânare, l-ai întraripat către Cel dintâi pricinuitor al bunătăților, și te-ai arătat stâlp cu chip luminos, luminând cu cuvinte și cu minuni pe toți, cei ce aleargă la tine pururea cu cuget plăcut lui Dumnezeu; pentru aceasta te cinstim și te fericim.

Ca o pasăre binecuvântătoare, ți-ai înfipt cuibul Părinte în suișul copacului, de ger înghețând, și de arșiță arzându-te. Pentru aceasta ai luat aripi de aur ale nepătimirii și ale săvârșirii, și te-ai sălășluit către cereasca înălțime, rugându-te totdeauna pentru noi, cei ce te lăudăm.

Cu dragostea cea dumnezeiască a nepătimirii, arzând dezmierdările trupului, ai rămas nears, ținând în mâinile tale jăratecul înaintea împăratului, care se uimea de strălucirea ta Cuvioase, de Dumnezeu insuflate. Pentru aceasta ți-a dat ție cererile, câștigându-te pe, tine cu darul, mare rugător către Dumnezeu, Fericite.

Slavă..., glasul al 6-lea.

Cuvioase Părinte Davide, în tot pământul a ieșit vestea isprăvilor tale, pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale, taberele drăcești ai pierdut, cetele îngerești ai ajuns, a cărora viață fără prihană ai urmat; îndrăznire având către Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: A treia zi ai înviat...

Nouă tuturor arătat s-a făcut de mari daruri, nașterea cea curată a Fecioarei, că Dumnezeu iarăși înnoiește firea cea stricată, și din nou zidește omenirea.

A Crucii, a Născătoarei:

Privindu-te pe Tine, Preacurata, pironit pe lemn striga: O Fiul meu și Dumnezeule, ce este această preaslăvită a Ta și străină auzire, care o suferi pentru multa milostivire.

STIHOAVNA din Octoih.

Slavă..., a Sfântului, glasul al 8-lea.

Mulțimile călugărilor, pe tine îndreptătorul te cinstim, Davide Părintele nostru, că prin tine pe cărarea cea dreaptă cu adevărat a umbla am cunoscut, fericit ești că lui Hristos ai slujit, și a vrăjmașului ai biruit puterea, cela ce ești cu îngerii împreună vorbitor, cu drepții și cu cuvioșii împreună locuitor; cu care roagă-te Domnului să se miluiască sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Totdeauna făcând cele fără de cale, mânii pe Ziditorul meu Dumnezeu, eu ticălosul, Preacurată, și mă tem de iadul cel veșnic, și de văpaia cea; nestinsă a focului, și de sălbăticirea viermilor: De la care răpește-mă pe mine Stăpână prealăudată, rugând cu cuvinte pe Fiul tău cel Iubitor de oameni.

A Crucii, a Născătoarei:

Dacă Te-a văzut răstignit în locul căpățânii, Mântuitorule, toată zidirea se schimba și se cuprindea de frică clătinându-se, neputând suferi patima cea fără dreptate, Preabunule! Iară Fecioara și Maica Ta cea Preacurată striga: Vai mie Fiul meu preadulce! Ce este această privire nouă minunată și străină.

Tropar, glasul al 8-lea.

Întru tine Părinte cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioase Davide, duhul tău.

Slavă..., Și acum... al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Din Octoih, și al Sfântului pe 4.

CANONUL Sfântului

Facere a lui Iosif.

Cântarea 1-a, glasul al 5-lea:

Irmos:

Calul și pe călărașul în Marea Roșie, Cela ce a sfărâmat războaiele cu braț înalt, Hristos i-a scuturat, și pe Israil l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare de biruință.

Adunându-ne, cinstim cu cântări purtătoare de lumină și dumnezeiască pomenirea ta, Davide preafericite, cunoscându-te că ești moștenitor luminii și zilei, întru Dumnezeiescul Duh, Cuvioase.

Omorând pe pământ toate mădularele trupului, ai avut viață locuitoare în inima ta pe Hristos, Care a omorât toată puterea diavolului, celui ce a omorât pe om.

Slavă...

Legilor Stăpânului plecându-te, Cuvioase, ai luat pe umerii tăi Crucea ta, urmând urmelor Lui, și smerindu-te, ai surpat trufia vrăjmașului.

Și acum..., a Născătoarei:

Arătatu-te-ai Fecioară, înfrumusețată cu podoaba bunătăților, și ai născut pe Hristos cel frumos, Care a înfrumusețat pe oameni cu podoabele cele frumoase ale Dumnezeirii, pururea Fecioară.

Cântarea a 3-a

Irmos: Cela ce ai înfipt pe nimica...

Veștejind prin înfrânare frumusețea trupului, ai primit luminile Dumnezeiescului Duh, și ai strălucit razele nepătimirii cele luminoase, și darurile tămăduirilor, Părinte, cu numele Proorocului numite.

Urmând după viețile Sfinților, Fericite, cu totul te-ai sfințit prin faptele cele dumnezeiești; pentru aceea tăinuit sfințești, pe cei ce săvârșesc cu credință sfântă prăznuirea ta Părinte, purtătorule de Dumnezeu, Preafericite.

Slavă...

Cu rugăciuni privighetoare, și cu nevoințe adormind dezmierdările trupului, Cuvioase Părinte cu adevărat în pace culcându-te, ai adormit; pentru aceea te avem pe tine păzitor, priveghetor, cei ce cu dragoste te cinstim.

Și acum..., a Născătoarei:

Mai cinstită decât îngerii te-ai arătat Fecioară, căci ai născut pe Cel ce i-a zidit pe ei. Pentru aceea te rog pe tine Preacurată, sfințește-mi gândul meu, și-mi luminează inima, gonind norii patimilor.

Irmosul:

Cela ce ai înfipt pe nimica pământul cu porunca Ta, și ai ridicat neținut pe cel îngreuiat, pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale Hristoase, întărește Biserica Ta, Unule bune, și Iubitorule de oameni.

Sedealna, glasul al 8-lea.

Podobie: Pe înțelepciunea și Cuvântul...

Prin înfrânare supunând sufletului patimile trupului, Părinte înțelepte, te-ai arătat înger cu trup, Fericite, și înfigându-ți cuibul în pom, ca o pasăre bine cântătoare, ți-ai întraripat cugetul spre înălțime; pentru aceasta îmbogățindu-te cu lucrările minunilor, te-ai mutat către Domnul, de care din pruncie ai dorit. Drept aceea strigăm ție, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greșeli, celor ce prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Preasfântă Fecioară, Maica lui Dumnezeu, tămăduiește patimile cele cumplite ale sufletului meu, și îmi dăruiește iertare greșelilor mele, celui ce nebunește le-am făcut, sufletul meu mi-am spurcat, și trupul mi-am întinat ticălosul. Vai mie! Ce voi face în ceasul acela, când vor despărți îngerii sufletul meu de ticălosul meu trup, fie-mi atunci ajutătoare și folositoare, că pe tine te am nădejde eu robul tău.

A Crucii, a Născătoarei

Mielușeaua văzându-și Mielul și Păstorul și Mântuitorul pe Cruce, se tânguia lăcrimând, și cu amar striga: Lumea se veselește luând izbăvire prin Tine, iar pântecele meu arde văzând răstignirea Ta, pe care o rabzi pentru milostivirea milei, preabunule Dumnezeule! Doamne Cel fără de păcate. Căreia cu credință să-i strigăm: Milostivire arată Fecioară spre noi, și iertare de păcate dăruiește, celor ce ne închinăm patimilor Aceluia.

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Dumnezeiasca deșertarea Ta cunoscând-o Avacum, cu mai-nainte vederea Hristoase, cu frică a strigat către Tine: Spre izbăvirea norodului Tău, ca să mântuiești pe unșii Tăi ai venit.

Ascultând cuvintele cele izvorâtoare de viață ale Duhului, ai părăsit marea vieții cea sărată, și cu pâraiele lacrimilor ai uscat curgerile patimilor.

Făcându-te plin de înțelegere și de Dar Părinte Davide, întru liniște ai căutat pe Făcătorul de bine al tuturor, și ai dobândit strălucirea Lui.

Slavă...

Arătându-se viața ta luminată prin sila firii, și cu ajutorul Duhului, a mântuit pe oameni din răutatea cea preasilnică, Cuvioase Davide.

Și acum..., a Născătoarei:

Lăudămu-te pe tine prealăudată Stăpână, care nespus ai născut pe Dumnezeu cel prealăudat, și fără asemănare cu frumusețea, ai întrecut cetele îngerilor.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Cela ce Te îmbraci cu lumina ca cu o haină, la Tine mânec, și către Tine strig: Luminează sufletul meu cel întunecat Hristoase, ca un Milostiv.

Întinzându-ți ochii și cugetele către Cel ce S-a spânzurat pe lemn, ai răbdat în pom, arzându-te, și cu ninsorile înghețându-te, Părinte.

Cu fotul te-ai arătat în chipul luminii, Cuvioase, ținând focul în palme, și tămâind pe împăratul cu tămâie alcătuită, preafericite Davide.

Acum nu prin întuneric, nici prin nălucire dumnezeiasca frumusețe o vezi, Preafericite, ci mai vârtos față către față Cuvioase dezlegându-se oglinzile.

Slavă...

Strugure preafrumos al Dumnezeieștii vii te-ai arătat Cuvioase Davide, izvorând vinul umilinței, celor ce și-au ieșit din minți de beția patimilor, Părinte.

Și acum..., a Născătoarei:

Îndreptează-mi viața și mișcările cugetului meu, Fecioară Preacurată, către voirea cea dumnezeiască, a Celui ce a venit către noi din tine negrăit.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Marea patimilor...

Casă Dumnezeiescului Duh te-ai cunoscut Cuvioase Davide, fiind închis întru căsuță mică, și alegând mai de folos calea cea strâmtă, decât cea largă.

Plecatu-ți-ai sufletul legilor Stăpânului, Părinte, și te-ai făcut plin de lumină, și primitor darurilor Duhului.

Slavă...

Înfrumusețându-ți-se viața cu minunile, cu adevărat s-a lățit pe la marginile pământului; pentru aceea cu credință te lăudăm, purtătorule de Dumnezeu Părinte.

Și acum..., a Născătoarei:

Țesutu-s-a mai presus de fire, trup din curate sângiurile tale, Celui ce a zidit pe om; pentru aceea cu vrednicie te lăudăm pe tine Născătoare de Dumnezeu.

Irmosul:

Marea patimilor cea sălbăticită, cu viforul cel stricător de suflet, potolește-o Stăpâne Hristoase, și din stricăciune mă scoate ca un Milostiv.

CONDAC, glasul 1.

Podobie: Ceata îngerească...

Ca o grădină pururea înflorită, și aducătoare de rodurile bunătăților, te-ai arătat deasupra copacului celui sădit, ca o pasăre cu bun viers, și mai presus decât raiul, primind în inima ta Pomul vieții pe Dumnezeu, pe Acesta ai lucrat de Dumnezeu înțelepțite, cu care ne și hrănești pe noi prin Dar, roagă-te pururea pentru noi, preafericite Davide.

ICOS

Cuptorul desfătărilor mele, cel ce aprinde mie văpaia cea veșnică cu rugăciunile ca cu lacrimile tale cele mult-curgătoare, stinge-l Preacuvioase Davide, aprinzând cărbunele dragostei Ziditorului meu ca unul asemenea ca și cel dedemult, ce ai purtat jăratec ca o jertfă în mâinile tale, și ai minunat pe împăratul, ca să te laude pe tine purtătorule de lumină, preafericite Davide.

SINAXAR

În această lună, în ziua a douăzeci și șasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic.

Stih: Noule David, te-ai îmbrăcat cu vechiul David,

Patimile trupești ca pe alt Goliat omorând,

Întru această lună în a douăzeci și șasea zi,

Ușile vieții David părăsi.

Acest fericit, fiind cu neamul despre răsărit, a strălucit la apus ca un luceafăr prealuminos. Căci din pruncie supunându-și poftele trupești cu ținerea și cu curățenia, s-a arătat ca un înger cu trup. De vreme ce făcându-și cuib într-un sad de migdal, ca o pasăre ce cântă bine, bucura pe toți cu cuvintele sale, iar gândul lui și-l înălța spre înălțime dumnezeiască. Drept aceea s-a îmbogățit cu lucrarea minunilor, arătându-se stâlp luminos, care lumina pe toți cu minunile, pentru că înghețând de răceala frigului, și arzându-se de arșița soarelui pe vremea secerișului, era nepătimind. Și ca și cum i-ar fi fost arse simțirile trupului, că luând în mâinile sale jeratec de cărbuni, și stând înaintea împăratului, și tămâindu-l, nu-l ardea. Drept aceea spăimântând el toată firea omenească cu viața sa și cu minunile, se mută către Domnul, de care din pruncie a dorit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Ioan Episcopul Goției.

Stih: Cugetul Părinte, stăpân trupul ți-ai dat,

Și nu numai cele trupești, ci și trupul în sfârșit ți-ai lepădat.

Acesta a fost din țara Tavrosciților, și a trăit pe vremea lui Constantin și a lui Leon lsavrul, fiind dintr-un oraș ce era subt stăpânirea Goților, fecior oarecăruia Leon și Fotini. Deci, fiind sfințit din pruncie ca Ieremia Proorocul, și ca marele Samuil, născut fiind din făgăduință, îndată a fost dăruit lui Dumnezeu. Și când a ajuns la măsura vârstei celei duhovnicești, și trebuia a se numi în scaunul arhieresc, a fost trimis de norodul său la arhiereul Iviriei, și luă de acolo hirotonia. Pentru că tot se ținea eresul hulitorilor de icoane spre părțile grecești. Iar după moartea lui Constantin și a lui Leon se duse la Constantinopol, și vorbind cu împărăteasa Irina pentru credința ortodoxă, se întoarse iarăși la țara lui, și răbdând multe primejdii, că vrea să-l dea norodul lui la boierii Lăzilor, fugi la Amastrida cea din Pont, și se mută către Domnul, și i s-au adus cinstitele moaște cu o corabie la mănăstirea sfinților Apostoli, și s-au pus acolo, izvorând multe minuni din cinstitul său mormânt, la cei ce cu credință mergeau întru slava și lauda lui Dumnezeu celui ce l-a mărit pe dânsul.

Tot în această zi, Cuviosul Antion, care cu pace s-a săvârșit.

Stih: Antion dumnezeiesc un oarecare copac cu bune frunze fiind,

Dar prin dezlegarea trupului ale sale frunze sunt căzând.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

Domnul părinților Cel Preaînălțat, văpaia o a stins, pe tineri i-a rourat, pe cei ce cântau cu un glas: Dumnezeule bine ești cuvântat.

Stătut-ai nemișcat pe ramurile copacului Cuvioase adăpându-te adesea cu adăpările lacrimilor tale, și neîncetat cântând: Dumnezeule bine ești cuvântat.

Toată dorirea o ai întins către Dumnezeu, toată inima ta o ai făcut primitoare dumnezeieștilor daruri, purtătorule de Dumnezeu în veci.

Îndreptatu-ți-ai viața către voia cea dumnezeiască, ajuns-ai, precum ai nădăjduit, la Maica cetăților cea de sus, întru care ai avut viețuirea ta, cugetătorule de Dumnezeu.

Slavă...

Tu Părinte fiind preastrălucit, ai luat jăratec în palmele tale, care lucru văzându-l împăratul s-a spăimântat, și căzând s-a închinat ție.

Și acum..., a Născătoarei:

Prin nașterea ta Născătoare de Dumnezeu s-au dezlegat oamenii de blestem, ceea ce singură ești binecuvântată; pentru aceasta, ca pe una ce ești plină de Dar, te slăvim în veci.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Ție Făcătorului a toate...

Zori înțelegători te-ai arătat celor dintru întunericul vieții, Fericite, strălucind lumina cunoștinței tuturor, celor ce cu dragoste te laudă, și preaînalță pe Hristos în veci.

Făcutu-te-ai drept și smerit și blând, asemănându-te cu adevărat celui cu numele tău numit, lui David. Pentru aceea împreună cu dânsul ai moștenit Părinte pământul celor blânzi întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Tu fericite Davide, stâlpule al sihăstriei de Dumnezeu luminat, te-ai arătat alt Prooroc dumnezeiesc, proorocind cele viitoare prin dumnezeiasca insuflare a Dumnezeiescului Duh.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe tine Fecioară frumusețea lui Iacov, pe care te-a iubit Dumnezeu, și te-a ales, te cinstim, ca pe una ce ești singură Preacurată, și binecuvântată, te lăudăm întru toți vecii.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Ție Făcătorului a toate, tinerii în cuptor danț a toată lumea împreunând cântau: Toate lucrurile pe Domnul lăudați-L, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Isaia dănțuiește.

Adunându-ne astăzi toți, să săvârșim cu credință sfântă prăznuirea sfințitului Părinte, care a strălucit întru sihăstrie, și s-a dat pe sine-și cu totul lui Dumnezeu, prin viață desăvârșită.

Ca un copac fiind sădit lângă izvoarele apelor, Cuvioase, rodurile faptelor bune celor duhovnicești ai adus; căci ca un vultur în copac ți-ai înfipt cuibul Părinte, înălțându-ți către Cer gândurile tale.

Tu Cuvioase Davide, văzând proorocește ieșirea ta, o ai spus popoarelor, când trimițându-te ai încetat mânia cea tare a împăratului împotriva lor, Înțelepte.

Slavă...

Sfântă pomenirea ta ne sfințește astăzi pe noi, care cu credință o săvârșim pe dânsa, Cuvioase Davide, căci cu sfințenie ți-ai săvârșit viața ta, Sfinte, și după adormire te veselești pururea împreună cu sfinții îngeri.

Și acum..., a Născătoarei:

Ușă purtătoare de lumină te vedea mai-nainte Iezechiel, prin care a trecut Lumina cea adevărată, Hristos, Dumnezeul nostru, pe Care roagă-L neîncetat Preacurată, să-mi deschidă ușile pocăinței, rogu-mă.

Irmosul:

Isaie dănțuiește, Fecioara a avut în pântece, și a născut Fiu pe Emmanuil, pe Dumnezeu și Omul. Răsărit este numele Lui, pe care slăvindu-L, pe Fecioara o fericim.

LUMINÂNDA

Podobie: Femei auziți glas...

De veselia lumii, ca de o necurățenie înstrăinându-te, și veștejindu-ți trupul cu nemâncarea, ai înnoit puterea sufletului, și te-ai îmbogățit cu slava cea cerească, prealăudate; pentru aceasta nu înceta rugând pe Domnul nostru pentru noi.

A Născătoarei:

Cu adevărat te mărturisim pe tine Născătoare de Dumnezeu Stăpână, cei ce ne-am mântuit prin tine, ca pe ceea ce negrăit ai născut pe Domnul, Cela ce prin Cruce a surpat moartea, și a adus către Dânsul cetele preacuvioșilor, cu care împreună te lăudăm pe tine Fecioară.

STIHOAVNA din Octoih.

Slavă..., a Sfântului, glasul al 5-lea.

Cuvioase Părinte, nu ai dat somn ochilor tăi, nici genelor tale dormitare, până ce sufletul și trupul de patimi ți-ai izbăvit, și pe tine însuți te-ai gătit lăcaș Duhului; că venind Hristos cu Tatăl, sălășluire întru tine a făcut, și Treimii Celei de o Ființă slugă făcându-te, de lucruri mari propovăduitorule Davide; roagă-te pentru sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Fericimu-te pe tine de Dumnezeu Născătoare Fecioară, că dintru tine a răsărit Soarele dreptății Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce are mare milă.

A Crucii, a Născătoarei:

Văzând dedemult Fecioara Maică, și întru-tot fericita Mireasă, pe Mielușelul și Fiul său pe Cruce ridicat, striga plângând: Vai mie Fiul meu cum mori, Cela ce ești cu firea Dumnezeu fără de moarte.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.