TIPIC

LMaMiJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930

2026-07-01 — miercuri

†) Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți; Sf. Mc. doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Roma

Ap. Romani 15, 7-16 · Ev. Matei 12, 38-45 · glas 3

Apostolul — Romani 15, 7-16

Romani 15, 7-16

7De aceea, primiți-vă unii pe alții, precum și Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu.

8Căci spun: Că Hristos S-a făcut slujitor al tăierii împrejur pentru adevărul lui Dumnezeu, ca să întărească făgăduințele date părinților,

9Iar neamurile să slăvească pe Dumnezeu pentru mila Lui, precum este scris: "Pentru aceasta Te voi lăuda între neamuri și voi cânta numele Tău".

10Și iarăși zice Scriptura: "Veseliți-vă, neamuri, cu poporul Lui".

11Și iarăși: "Lăudați pe Domnul toate neamurile; lăudați-L pe El toate popoarele".

12Și iarăși Isaia zice: "Și Se va arăta rădăcina lui Iesei, Cel care Se ridică să domnească peste neamuri; întru Acela neamurile vor nădăjdui".

13Iar Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi de toată bucuria și pacea în credință, ca să prisosească nădejdea voastră, prin puterea Duhului Sfânt.

14Și, frații mei, sunt încredințat eu însumi despre voi, că și voi sunteți plini de bunătate, plini de toată cunoștința, putând să vă povățuiți unii pe alții.

15Și v-am scris, fraților, mai cu îndrăzneală, în parte, ca să vă amintesc despre harul ce mi-a fost dat de Dumnezeu,

16Ca să fiu slujitor al lui Iisus Hristos la neamuri, slujind Evanghelia lui Dumnezeu, pentru ca prinosul neamurilor, fiind sfințit în Duhul Sfânt, să fie bine primit.

Evanghelia — Matei 12, 38-45

Matei 12, 38-45

38Atunci I-au răspuns unii dintre cărturari și farisei, zicând: Învățătorule, voim să vedem de la Tine un semn.

39Iar El, răspunzând, le-a zis: Neam viclean și desfrânat cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul lui Iona proorocul.

40Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile și trei nopți, așa va fi și Fiul Omului în inima pământului trei zile și trei nopți.

41Bărbații din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta și-l vor osândi, că s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; iată aici este mai mult decât Iona.

42Regina de la miazăzi se va scula la judecată cu neamul acesta și-l va osândi, căci a venit de la marginile pământului ca să asculte înțelepciunea lui Solomon, și iată aici este mai mult decât Solomon.

43Și când duhul necurat a ieșit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă și nu găsește.

44Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieșit; și venind, o află golită, măturată și împodobită.

45Atunci se duce și ia cu sine alte șapte duhuri mai rele decât el și, intrând, sălășluiesc aici și se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. Așa va fi și cu acest neam viclean.

TipiconalSursa: Anuar liturgic și tipiconal 2026

Dacă se face Priveghere pentru Sfântul Leontie, la Vecernia mică, toate ale Ierarhului, din Minei (sau din broșura cu Slujba Sfântului).

La Vecernia mare (marți seara), se cântă: Fericit bărbatul..., starea întâi. La Doamne, strigat-am..., punem 8 Stihiri: 5 ale Ilerarhului, glas 1, și 3 ale Sfinților Doctori, Slavă..., a Ierarhului, glas 8: Mulțimile călugărilor și cetele ierarhilor... Și acum..., Dogmatica glasului 8. Vohod, Lumină lină... Prochimenul zilei și 3 Paremii.

La Litie, o Stihiră a hramului, apoi Stihira Ierarhului, Slavă..., a Ierarhului, glas 4: Bucură-te, străveche cetate a Rădăuților..., Și acum..., a Născătoarei, același glas. La Stihoavnă, Stihirile Sfinților Doctori, glas 1, Slavă..., a Sf. Doctori, glas 6, Și acum..., a Născătoarei.

La binecuvântarea pâinilor, Troparul Ierarhului, glas 8: Cu ostenelile nevoințelor... (de două ori) și Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (o dată). Dacă nu facem binecuvântarea pâinilor, punem Troparul Ierarhului, Slavă..., al Sfinților Doctori, Și acum... al Născătoarei de Dumnezeu - al Învierii, același glas. Otpustul mare: Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu...

La Utrenie (miercuri dimineața), la Dumnezeu este Domnul... Troparul Ierarhului (de două ori), Slavă..., al Sfinților Doctori, Și acum..., al Născătoarei - Învierii, același glas. După Catisma întâi, Ectenia mică și primul rând de Sedelne ale Ierarhului. După Catisma a doua, Ectenia mică și al doilea rând de Sedelne ale Ierarhului. Polieleul și Mărimurile Ierarhului, Ectenia mică, apoi Sedelnele de după Polieleu, ale Ierarhului. Antifonul întâi al glasului 4, Prochimenul și Evanghelia Ierarhului, de la Matei (5: 14-19, vezi la Liturghia din 30 ianuarie), Psalmul 50 și celelalte și Stihira Ierarhului, glas 6: Omule al lui Dumnezeu... Canoanele pe 14: al Născătoarei (din Bogorodicină sau al Paraclisului) cu Irmosul pe 6, primul al Ierarhului pe 4, și Canonul Sfinților Doctori pe 4. Catavasii: Deschide-voi gura mea... După Cântarea a 3-a, Condacul și Icosul Sfinților Doctori, Sedealna Ierarhului, Slavă..., a Sfinților Doctori, Și acum..., a Născătoarei, din Minei. După Cântarea a 6-a, Condacul și Icosul Ierarhului, apoi Sinaxarul. După Cântarea a 9-a, Luminânda Ierarhului, glas 2, Slavă..., a Sfinților Doctori, glas 3, Și acum..., a Născătoarei.

La Laude, se pun 6 Stihiri: 3 ale Ierarhului, glas 4, și 3 ale Sfinților Doctori, Slavă..., a Ierarhului, glas 8: Cu veșmântul arhieriei..., Și acum..., a Născătoarei. Doxologia mare, Troparul Ierarhului, Slavă..., al Sfinților Doctori, Și acum... al Născătoarei de Dumnezeu - al Învierii, același glas; Ecteniile și Otpustul mare.

La Liturghie, Fericirile pe 8: ale Ilerarhului, pe 4, de la Cântarea a 3-a, și din Canonul Sfinților Doctori, de la Cântarea a 6-a, pe 4. Apostolul și Evanghelia: 1. ale Sfântului Leontie; 2. ale Sfinților Doctori; 3. de rând (miercuri în săptămâna a 5-a după Rusalii). Chinonic: Bucurațivă, drepților, întru Domnul...

La masă se face dezlegare la untdelemn și vin.

Anuar liturgic și tipiconal 2026Pag. 356–357

Mineiul: 1 iulieSursa: Mineiul pe iulie, 1928 · text: Episcop Petru Pruteanu (slujbe.teologie.net)

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am... punem Stihirile pe 6, iar de se va întâmpla în vreo Duminică, Stihirile pe 10, ale Învierii 3, și ale lui Anatolie 3, și ale Sfinților 4.

Glasul 1.

Podobie: Ceea ce ești bucuria...

Cu razele minunilor, goniți toată neputința durerilor noastre, revărsând Darul fără de argint, și împodobindu-vă cu darurile Învățătorului, Celui ce a ridicat pe umeri durerile celor născuți pe pământ. De două ori.

Învățându-vă întâi tămăduirilor, curățiți prin credință durerile tuturor; iar al doilea iarăși duhovnicește întrarmându-vă dumnezeiește, goniți și neputințele cele stricăcioase ale sufletelor noastre. De două ori.

Fără argint primind Darul de la Hristos Dumnezeu, fără de argint tămăduiți neputințele tuturor, și nu numai bolile noastre le curățiți, ci și dobitoacelor dați îndreptarea cea cuvântătoare, ca niște milostivi. De două ori.

Slavă..., glasul al 6-lea a lui Anatolie.

Fără de sfârșit este Darul Sfinților, care de la Hristos l-au luat; pentru aceasta și moaștele lor din dumnezeiasca putere neîncetat lucrează minuni. Ale cărora și singure numele cu credință chemându-se, de boli netămăduite izbăvesc. Prin care Doamne, și pe noi din patimile sufletului și ale trupului ne slobozește, ca un Iubitor de oameni.

Și acum..., a Născătoarei:

Născătoare de Dumnezeu, tu ești vița cea adevărată, care ai odrăslit Rodul vieții, ție ne rugăm: Roagă-te Stăpână cu Sfinții cei fără de arginți, și cu toți Sfinții, să se miluiască sufletele noastre.

A Crucii, a Născătoarei:

Mielușeaua cea nespurcată și nevinovata Stăpână, dedemult dacă a văzut pe Mielul său pe lemnul Crucii, ca o Maică se jelea, și mirându-se striga: Preadulce Fiule, ce este această nouă și preaslăvită vedere? Cum te-a dat pe tine adunarea celor fărădelege judecății lui Pilat? Și spre moarte osândește pe viața tuturor! Ci laud Cuvinte pogorârea Ta cea nespusă.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile glasului 1

Podobie: Ceea ce ești bucuria...

La pomenirea celor fără de arginți toți să alergăm; din inimă curată, și din cunoștință de sine lămurită, strigând către dânșii: Bucură-te doime, tămăduirea bolnavilor, căci ați primit de la Dumnezeu puterea tămăduirilor.

Stih: Sfinților, celor ce sunt pe pământul Lui, minunate a făcut Domnul țoale voile Sale într-înșii.

Păzind poruncile Domnului, și prea-înțelepțește tăind boala iubirii de argint tămăduiți fără de argint. Pentru aceasta după vrednică datorie cinstim chinuirea voastră cea cinstită făcătorilor de minuni: Rugați-vă să ne mântuim noi.

Stih: Iată acum ce este bun sau ce este frumos fără numai a locui frații împreună.

Ca unii ce ați luat îndrăzneală, de la însuși Dumnezeu, a milui și a mântui, izbăviți de multe feluri de primejdii, și de patimi, de nevoi, și de supărările sufletului și ale trupului, pe cei ce cu credință vă laudă pe voi purtătorilor de Dumnezeu fără de arginți.

Slavă..., glasul al 6-lea.

Având pe Hristos pururea lucrând întru voi, Sfinților cei fără de arginți, minuni faceți în lume, pe cei bolnavi vindecați. Pentru că doctoria voastră izvor este neîmpuținat, și scoțându-se dintr-însul, mai mult izvorăște, și vărsându-se mai de prisosit este, în toate zilele se deșartă, și mai mult se înmulțește, tuturor dând și nescăzând. Și cei ce scot, se satură de tămăduiri, și același rămâne neîmpuținat. Deci ce vă vom zice pe voi? Doctori, tămăduitori de suflete și de trupuri, vindecători de patimi nevindecate, care în Dar tămăduiți pe toți, luând darurile de la Mântuitorul Hristos, Cel ce dăruiește nouă mare milă.

Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: A treia zi ai înviat...

Pocăință nu ai suflete nepocăite, ce te zăbovești? Tăierea morții se apropie, și sfârșitul ca un fur a sosit; aleargă, și cazi înaintea Născătoarei de Dumnezeu.

A Crucii, a Născătoarei:

Hristoase văzându-Te răstignit, ceea ce Te-a născut a strigat: Fiul meu ce taină străină văd? Cum mori cu trupul spânzurându-Te pe lemn, Dătătorule de viață?

Tropar, glasul, al 8-lea:

Sfinților cei fără de argint și de minuni făcătorilor, cercetați neputințele noastre; și ca cei ce în Dar ați luat, în Dar dați-ne nouă.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Amândouă ale Octoihului, fără mucenicie, și al sfinților pe 6,

CANONUL Sfinților

Facere a lui Iosif.

Cântarea 1-a, glasul al 4-lea:

Irmos:

Celui ce a povățuit dedemult pe Israil, fugind din robia lui Faraon, și în pustie l-a hrănit; să cântăm Mântuitorului nostru Dumnezeu, că S-a preaslăvit.

Prin cuvinte de cântări să lăudăm astăzi cu glasuri de veselie, pe cei prin Dar dați de la Dumnezeu nouă tuturor, făcători de minuni și doctori, întărire Bisericii, și reazem credincioșilor.

Cei ce totdeauna ne batem de întreitele valuri întru adâncul bolilor, și în vifor cumplit de boli cumplite, veniți să mergem cu bucurie la limanul doctorilor celor fără de arginți, ca să ne mântuim.

Slavă...

Din bunătățile cele prealuminate arătându-vă, Fericiților, casă Dumnezeiescului și atot-lucrătorului Duh, ne arătați nouă această dumnezeiască casă noian de tămăduiri dumnezeiești, cu cercetările voastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe tine, care ești lăcașul lui Dumnezeu, masa cea înțelegătoare, frumusețea lui Iacov, podul cel ce lesne trece pe dânsul, și scara cea nemișcată, neamurile neamurilor cu dragoste te fericim, Preacurată.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Cela ce întărești tunetul...

Doimea cea cinstită a dumnezeieștilor celor fără de arginți, luminându-se prealăudat cu strălucirile cele în trei sori, luminează marginile pământului cu luminile tămăduirilor, întru slava Dumnezeului nostru.

Fiind împreunați sfinților cu cetele cele îngerești, și stând înaintea scaunului slavei cu toată cinstea, luați aminte la cei de jos cu milostivire, scoțându-i totdeauna din răutăți.

Slavă...

Teologhisind Sfinților, pe Treimea Cea Dumnezeiască însăși Stăpânire, ați viețuit pe pământ ca niște îngeri, împlinind voia cea dumnezeiască, și acum vă fericiți.

Și acum..., a Născătoarei:

Cela ce este înfricoșat către oștile cele de sus, negrăit S-a sălășluit întru tine, aflându-te mai curată decât firea cea văzută, și cea înțelegătoare, Preacurată Fecioară, pentru aceasta te fericim.

Irmosul:

Cela ce întărești tunetul, și zidești Duhul, întărește-mă Doamne, ca să Te laud pe Tine adevărat, și să fac voia Ta; că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

Sedealna, glasul al 8-lea.

Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul...

Dătători tămăduirilor minunați, și sfeșnice purtătoare de lumină ale minunilor v-ați arătat tuturor prin Darul Duhului; căci văpaia patimilor răcorindu-o cu credința, printr-însa încălziți cugetul credincioșilor. Pentru aceasta având noi lăcașul vostru cel dumnezeiesc casă de doctorie sufletelor, strigăm către voi: Rugați-vă lui Hristos Dumnezeu, purtătorilor de Dumnezeu cei fără de arginți, iertare de greșeli să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră. De două ori.

Slavă... Și acum..., a Născătoarei:

Pe tine Fecioară, ca pe ceea ce numai tu între femei mai presus de fire ai născut pe Dumnezeu cu trup, toate neamurile omenești te fericesc; că Focul Dumnezeirii întru tine S-a sălășluit, și ca pe un prunc cu lapte ai hrănit pe Ziditorul și Domnul. Pentru aceasta neamul îngeresc și omenesc, după vrednicie slăvim preasfântă nașterea ta, și cu un glas strigăm către tine: Roagă pe Fiul tău și Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască, celor ce cu credință ne închinăm preasfintei nașterii tale.

A Crucii, a Născătoarei:

Pe Mielușelul și Păstorul și Mântuitorul, Mielușica văzându-L fără dreptate ridicat pe Cruce, plângând strigă cu amar: Lumea se bucură luând izbăvire prin Tine, iar pântecele meu arde văzând răstignirea Ta, care rabzi pentru milostivirea milei preabune Dumnezeule, Doamne Cel fără de păcate. Căreia cu credință să-i strigăm: Milostivire arată Fecioară spre noi, și iertare de păcate dăruiește celor ce ne închinăm patimilor Aceluia.

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Auzit-am Dumnezeule auzul Tău, și m-am temut, văzut-am lucrurile Tale, și m-am spăimântat: Slavă puterii Tale, Doamne.

Îmbrăcându-vă sfinților cu podoaba nestricăciunii, prin dezbrăcarea trupului celui pământesc, totdeauna stați înaintea Scaunului Treimii dimpreună cu îngerii.

Patimile sufletelor celor cu multe dureri le vindecați, și bolile trupului le tămăduiți, cei cu bune laude fără de arginți, dăruind sănătate și mângâiere de către toate cele ce aduc întristare.

Slavă...

Cercetați pe cei ce cu bună credință aleargă la Sfântul vostru lăcaș, cei ce sunteți fără de argint, dăruind sănătate și liniște, de toate cele ce aduc întristare.

Și acum..., a Născătoarei:

Făclia Dumnezeieștii Lumini se slăvește, Născătoarea de Dumnezeu, cea mai aleasă decât toate făpturile, care a îndumnezeit pe om, ca una ce a născut pe Dumnezeu.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Răsare-mi mie Doamne, lumina poruncilor Tale, că la Tine mânecă duhul meu, și te laudă pe Tine; că Tu ești Dumnezeul nostru, și la Tine scap Împăratul păcii.

Cei fără de argint lăudați ai lui Hristos, trăgându-se de la răsăritul cel cu adevărat dătător de lumină, luminează lumea cu lucirile tămăduirilor, și risipesc întunericul cel cumplit al patimilor.

Cei ce suntem înviforați de boli, și înecați de patimi, și cufundați cu întreitele valuri ale întâmplărilor celor fără de măsură, veniți cu bucurie să scăpăm la limanul preaînțelepților doctori.

Slavă...

Dorind Sfinții, pe Treimea Cea mai presus de dumnezei, i s-au arătat Ei slugi. Pentru aceea cu milostivire tămăduiesc bolile tuturor cele cumplite, arătându-se pururea minunați.

Și acum..., a Născătoarei:

Răsare-mi Stăpână raza Dumnezeieștii cunoștințe, mie celui ce sunt cumplit cuprins de întunericul necunoștinței și mă povățuiește către lumina pocăinței Preacurată, ceea ce ești ușa Luminii.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Cuprinzându-mă furtuna...

Izvorând ape de vindecări, ca niște izvoare de mântuire, spălați toată întinăciunea bolilor celor sufletești și trupești, Sfinților cei fără de arginți, luminători ai lumii cei prealuminați.

Sfânt este lăcașul vostru, fiind împodobit cu minuni și cu semne, la care tot omul, ce aleargă dintru tot sufletul, câștigă sănătate, fericindu-vă pe voi după datorie.

Slavă...

Ca două stele străluciți la întărirea Bisericii lui Hristos, și cu bunăcredință o luminați pe dânsa cu razele tămăduirilor, lucrătorilor de minuni, cei cu nume mare.

Și acum..., a Născătoarei:

Mântuiește-mă ceea ce ai născut pe Mântuitorul; căci mă tulbură adâncimea păcatelor, și mă înviforează valurile dezmierdărilor, și mă întristează furtuna duhurilor celor viclene.

Irmosul:

Viforul gândurilor apucându-mă, întru adâncul greșelilor celor nemăsurate mă trage. Ci Tu, Ocârmuitorule bune, mai-nainte apucând ocârmuiește-mă, ca pe Proorocul, și mă mântuiește.

CONDAC, glasul al 2-lea.

Podobie: Cele de sus căutând...

Cei ce ați primit Darul tămăduirilor, dați sănătate celor ce sunt întru nevoi, doctorilor care sunteți făcători de minuni, măriți. Ci dar cu cercetarea voastră, surpați semețiile vrăjmașilor, tămăduind lumea cu minunile.

ICOS

Cuvântul înțelepților doctori este mai presus decât toată mintea și înțelepciunea, căci dăruiește sănătate tuturor din-destul. Pentru aceasta și mie mi-a dăruit Darul de povestire, să-i laud ca pe niște purtători de Dumnezeu, și slugi bineplăcute lui Hristos, care dau mulțime de tămăduiri către toți, și-i izbăvesc de boli, vindecând lumea cu minunile.

SINAXAR

În ziua dintâi, pomenirea Sfinților Mucenici și doctori fără de arginți, Cosma și Damian, cei ce s-au săvârșit în Roma.

Stih: Împroșcările de pietre pe frați nu i-au despărțit,

Ca cei ce amândoi întărindu-se pe Hristos ca pe o piatră au stătut,

În Iulie în întâia zi,

Cei fără de arginți moarte de pietre suferi.

Aceștia au fost din marea cetate a Romei în zilele împăratului Carin, frați fiind, și cu meșteșugul doctori, vindecând nu numai oameni, ci și dobitoace. Și cerșind ca plată pentru doctorie de la cei ce se lecuiau, credința și mărturisirea în Hristos, neluând altceva nimic. Deci, fiind pârâți la împăratul, cum că cu meșteșug fermecătoresc fac vindecările, și prinzând pe alții pentru dânșii, ei nesuferind a fi alții în locul lor, s-au dat singuri. Și nevrând să se lepede de Hristos, ci mai vârtos încă și pe împăratul acesta Carin îl mântuiră din păgânătate, fiind tămăduit de dânșii. Căci acesta la întrebarea ce le făcea, spăimântându-i cu grele înfricoșări, i s-au dezlegat grumazii, de i s-a întors obrazul la spate. Și pentru aceasta cei ce se aflau acolo, au crezut în Hristos, cu care și împăratul cu toți ai casei lui a mărturisit pe Hristos, și a liberat pe sfinți, trimițându-i cu cinste la locul lor. După aceea dascălul lor, cel ce i-a învățat meșteșugul doctoriei, pizmuindu-i și luându-i, se sui cu dânșii într-un munte, făcându-se a merge ca să culeagă ierburi de leacuri, deci acolo sculându-se îi ucise cu pietre.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Vasilie, ce a întărit mânăstirea de la izvorul adânc.

Stih: Cu adevărat prin faptă Vasilie te-ai văzut,

Ca cel ce peste necuvântătoarele patimi ai împărățit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Petru Patriciul ce a viețuit întru ale lui Evandru.

Stih: Lăsând slava pământului, și îndulcirea pământească.

Petru după moarte s-a împărtășit de slava cerească.

Tot în această zi, Cuviosul Leon pustnicul, care gol petrecând s-a săvârșit.

Stih: Mai-nainte de moarte Leone, trupului sau Evei nu te-ai plecat,

Precum întâiul Adam, și gol fiind nu te-ai rușinat

Tot în această zi, Sfinții două mii de Mucenici, care prin sabie s-au săvârșit.

Stih: Sabia omoară două mii de bărbați,

Cinstiți nevoitori, care erau neînfricoșați.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Mavrichie, care fiind uns cu miere și mușcat de albine s-a săvârșit.

Stih: Mavrichie gol cu miere uns fiind,

Mușcările albinelor dulce miere era socotind.

Tot în această zi, Sfinții douăzeci și cinci de Mucenici, care în Nicomidia prin foc s-au săvârșit.

Stih: Numărul bărbaților în foc arși este împrejur încheiere,

Căci de cinci ori cinci arătată este ca o înconjurare.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

Chipului celui de aur ne-închinându-se tinerii lui Avraam, s-au lămurit ca aurul în topitoare în cuptorul focului, care ca întru o cămară luminată dănțuiau cântând: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Norodul lui Dumnezeu adunându-se cu credință la Biserica voastră, Fericiților, vestește darurile voastre, laudă tămăduirile, mărește luminat viețuirea cea dumnezeiască, și fericește pururea petrecerea cea cinstită.

Veniți cu credință să vedem izvorul, care izvorăște, râuri de minuni, și cu veselie împreună Domnului să strigăm: Foarte ești minunat Dumnezeule, Cel ce faci minunate minuni pe pământ, prin robii Tăi.

Slavă...

Înfrumuseța-tu-s-a Biserica Sfinților celor fără de arginți cu multe minuni, întru care se vindecă multe feluri de boli, ale celor ce cu credință neîndoită aleargă la dânsa, și pururea trimit laudă lui Dumnezeu, ca unui Dătător de bunătăți.

Și acum..., a Născătoarei:

Pogorâtu-S-a Hristos ca ploaia pe lână în pântecele tău, ceea ce ești de Dumnezeu dăruită, și încetat-au pâraiele nelegiuirii, și ca un Dumnezeu va izvorî nestricăciune și viață celor ce cântă: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Pământul și toate...

Pământul locuind, în ceruri arătat ați dobândit viețuire cerească, nevoindu-vă bine și surpând pe șarpele, ați primit Har a vindeca bolile oamenilor, întru slava și lauda Domnului, Sfinților fără de arginți.

Prin rugăciunea cea către Dumnezeu, Sfinților, deschideți ochii, șchiopilor arătat le dați bun umblet, și slăbănogilor sănătate desăvârșită, minunându-vă cu credință, Sfinților fără de arginți. Pentru aceasta după datorie vă lăudăm pe voi.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul, și pe Sfântul Duh Domnul.

Ca un rai înțelegător ni se cunoaște nouă această casă a Sfinților, care pururea aduce înainte bun miros de taină, Darul cel dumnezeiesc, care vi l-a dăruit vouă Iisus, dând cugetelor noastre bună mireasmă.

Și acum..., a Născătoarei:

Din sângiurile tale cele sfințite S-a întrupat Ziditorul tuturor, și a ieșit din pântecele tău, păzindu-te pe tine Fecioară, o minunea minunilor! O arătare de taină nouă! Care s-a lucrat întru tine întru toți veci.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm,...

Pământul, și toate cele ce sunt pe dânsul, mările și toate izvoarele, cerurile cerurilor, lumina și întunericul, gerul și zăduful, fiii oamenilor și preoți, binecuvântați pe Domnul, și-L preaînălțați pe El în veci.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Făcut-a biruință cu brațul...

O cât este de mare această Biserică preasfințită, Sfinților fără de argint, către care venind, săvârșiți măriri și semne înfricoșate, și minuni cu adevărat, Înțelepților. Pentru aceasta adunându-ne astăzi, vă lăudăm pe voi cu mare glas.

Toți să încheiem danțuri duhovnicești, mărind pe Cosma cugetătorul de Dumnezeu, și pe Damian cel ales, pe doimea cea cinstită, care prin fapte bune au slăvit pe Stăpânul a toată lumea, și Dumnezeu și Domnul și Mântuitorul tuturor.

Slavă...

Deschisu-s-a tuturor pe pământ casă de doctorie, Sfântă casa celor fără de arginți, care încetează frigurile celor ce adesea vin către dânșii, și izbăvește pe cei necăjiți de duhuri cumplite, și dă tămăduire tuturor oamenilor.

Și acum..., a Născătoarei:

Fecioară ceea ce te-ai arătat mai presus decât Heruvimii, fă mintea mea mai presus de zburdările trupului și de supărările vieții, și-mi dă putere a umbla cu bună podoabă pe căile cele de izbăvire, care ne duc la cetatea cea de sus, Preacurată.

Irmosul:

Făcut-a tărie cu brațul Său, pentru că a surpat pe cei puternici de pe scaune, și a înălțat pe cei smeriți Dumnezeul lui Israil, întru care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel dintru înălțime, și ne-a îndreptat pe calea păcii.

LUMINÂNDA

Podobie: Cu duhul în biserică...

Primind de la Dumnezeu Darul tămăduirilor, fericiților cei fără de arginți, tămăduiți bolile, și vindecați pe toți, cei ce cu credință aleargă la dumnezeiască Biserica voastră. Pentru aceasta ca dintr-un glas dimpreună, după vrednicie fericim cinstită pomenirea voastră.

A Născătoarei:

Podobie: Lumină neschimbată...

Arată milostivire de ascultare, prealăudată Născătoare de Dumnezeu, și mântuiește pe cei ce se închină preacuratului tău chip, căci toți la tine avem nădejde, ca la o folositoare întărită.

LA LAUDE

Stihirile pe 4. Glas al 4-lea.

Podobie: Dat ai semn...

Ca niște râuri revărsătoare, și arătat poezitoare cu apele Duhului, adăpați zidirea cu dumnezeieștile semne, și cu dările vindecărilor cele minunate, și patimile cele pierzătoare de suflet le uscați, și bolile tămăduiți, și duhuri goniți, purtătorilor de Dumnezeu fără de arginți, și rugătorilor pentru sufletele noastre. De două ori.

Supunând patimile cele necuvântătoare, dăruiți oamenilor și dobitoacelor facerile de bine, cu puterile cele sufletești, de la Hristos fiind îmbogățiți cu Darul tămăduirilor. Pentru aceasta săvârșind sfințită, și purtătoare de lumină prăznuirea voastră, cerem luminare sufletelor noastre.

Biserica voastră cea dumnezeiască, s-a arătat ca Cerul de luminoasă și cerească, având acum ca niște stele minunile cele de mântuire, și ca un soare luminos dumnezeiască lucrarea vindecărilor, Cosma preafericite, Damiane pururea pomenite, cei ce sunteți slugi Domnului, și rugători pentru sufletele noastre.

Slavă..., glasul al 4-lea.

Izvorul tămăduirilor având Sfinților cei fără de arginți, tămăduiri dați tuturor celor ce le trebuiesc; că de preamari daruri v-ați învrednicit de la izvorul cel pururea curgător al Mântuitorului Hristos; că a zis către voi Domnul, ca cei împreună râvnitori cu Apostolii: Iată v-am dat vouă putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoateți pe ele, și să tămăduiți toată boala și toată neputința. Pentru aceasta întru învățăturile Lui bine viețuind, în dar ați luat în dar dați tămăduind patimile sufletelor, și ale trupurilor noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

De tot felul de primejdii păzește pe robii tăi, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu ca să te slăvim pe tine, nădejdea sufletelor noastre.

A Crucii, a Născătoarei.

Cea Preacurată văzând răstignit pe Hristos, Iubitorul de oameni, și coasta pătrunsă cu sulița, plângând striga: Ce este aceasta Fiul meu? Ce Ți-au răsplătit Ție nemulțumitoarele popoare, pentru bunătățile cele ce ai făcut lor? Și Te sârguiești ca să mă faci pe mine lipsită de Fiu, întrutot preaiubite; mă minunez Bunule Îndurate de răstignirea Ta cea de bunăvoie.

De voiești, fă Slavoslovia mare, iar de nu, STIHOAVNA din Octoih, Slavă..., a Sfinților, glasul al 2-lea.

Izvorul tămăduirilor, numai pe unul într-un an tămăduia; iar lăcașul celor fără de arginți, toată mulțimea celor bolnavi vindecă, că neîmpuținată este și necheltuită bogăția Sfinților. Pentru rugăciunile lor Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi.

Și acum..., a Născătoarei:

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub acoperământul tău.

A Crucii, a Născătoarei.

Podobie: Când de pe lemn...

Strugurul cel întrutot copt Preacurată, pe Care nelucrat L-ai purtat în pântece; dacă L-ai văzut pe Acesta spânzurat pe lemn, tânguindu-te ai strigat, zicând: Fiule, izvorăște must prin care se va lepăda toată beția patimilor, Făcătorule de bine, pentru mine care Te-am născut, prin îndurarea Ta milostivindu-Te.

Și cealaltă slujbă a Utrenie după rânduială și Otpustul.


Versiunea: 0.4.4 · 75ad3a5 / 07.10.2026 - 09:23