TIPIC

LMaMiJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
26272829

2026-07-19 — DUMINICĂ

Duminica a 7-a după Rusalii (a Sf. Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic)

Sf. Cuv. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare; Sfinții din familia Sf. Vasile cel Mare; Sf. Cuv. Die; Aflarea moaștelor Sf. Cuv. Serafim de Sarov

Ap. Romani 15, 1-7 · Ev. Matei 9, 27-35 · glas 6, voscr. 7

Voscreasna 7 — Ioan 20, 1-10

Ioan 20, 1-10

1Iar în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineață, fiind încă întuneric, și a văzut piatra ridicată de pe mormânt.

2Deci a alergat și a venit la Simon-Petru și la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus, și le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt și noi nu știm unde L-au pus.

3Deci a ieșit Petru și celălalt ucenic și veneau la mormânt.

4Și cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt.

5Și, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat.

6A sosit și Simon-Petru, urmând după el, și a intrat în mormânt și a văzut giulgiurile puse jos,

7Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfășurată, la o parte, într-un loc.

8Atunci a intrat și celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, și a văzut și a crezut.

9Căci încă nu știau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morți.

10Și s-au dus ucenicii iarăși la ai lor.

Apostolul — Romani 15, 1-7

Romani 15, 1-7

1Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioși și să nu căutăm plăcerea noastră.

2Ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire.

3Că și Hristos n-a căutat plăcerea Sa, ci, precum este scris: "Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine, au căzut asupra Mea".

4Căci toate câte s-au scris mai înainte, s-au scris spre învățătura noastră, ca prin răbdarea și mângâierea, care vin din Scripturi, să avem nădejde.

5Iar Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă dea vouă a gândi la fel unii pentru alții, după Iisus Hristos,

6Pentru ca toți laolaltă și cu o singură gură să slăviți pe Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos.

7De aceea, primiți-vă unii pe alții, precum și Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu.

Evanghelia — Matei 9, 27-35

Matei 9, 27-35

27Plecând Iisus de acolo, doi orbi se țineau după El strigând și zicând: Miluiește-ne pe noi, Fiule al lui David.

28După ce a intrat în casă, au venit la El orbii și Iisus i-a întrebat: Credeți că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne!

29Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credința voastră, fie vouă!

30Și s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeți, nimeni să nu știe.

31Iar ei, ieșind, L-au vestit în tot ținutul acela.

32Și plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon.

33Și fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulțimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat așa în Israel.

34Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni.

35Și Iisus străbătea toate cetățile și satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăției și vindecând toată boala și toată neputința în popor.

TipiconalSursa: Anuar liturgic și tipiconal 2026

Slujba Sfinților zilei s-a citit la Pavecerniță.

Vecernia mică, toată din Octoih.

La Vecernia mare (sâmbătă seara), după obișnuitul Psalm (103), se cântă: Fericit bărbatul..., toată Catisma. La Doamne, strigat-am..., Stihirile pe 10: 4 ale Învierii, glas 6, și 6 ale Părinților, din Minei (Slujba Sfinților Părinți de la Sinodul IV se găsește în Minei după Slujba din 13 iulie), Slavă..., a Părinților, glas 6: Pe trâmbițele Duhului..., Și acum..., Dogmatica glasului 6. Apoi Vohodul, Prochimenul zilei și se pun 3 Paremii ale Părinților.

La Litie, Stihira hramului, Slavă..., a Părinților, glas 4: Pomenirea cea de peste ani..., Și acum..., a Născătoarei-Învierii, 115 În anul 2025, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înscrierea în calendar a Familiei Sfântului Vasile cel Mare (bunica Macrina, părinții Vasile și Emilia, sora Macrina, frații: Grigorie al Nyssei, Petru al Sevastiei și Navcratie), cu zi de pomenire în 19 iulie. În momentul publicării acestui Anuar, Slujba lor nu era încă tipărită. glas 4: Caută spre rugăciunea robilor tăi... La Stihoavnă, Stihirile Învierii, glas 6, Slavă..., a Părinților, glas 3: Osârduitori păzitori ai așezămintelor apostolești..., Și acum... a Născătoarei - Învierii, același glas: Fără de sămânță, de la dumnezeiescul Duh...

La binecuvântarea pâinilor, Troparul Părinților (o dată) și Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (de două ori). Dacă nu se face binecuvântarea pâinilor, punem Troparul Învierii, glas 6, Slavă..., al Părinților, glas 8, Și acum..., al Născătoarei - al Învierii, glas 8, și Otpustul mare: Cel ce a înviat din morți, Hristos...

La Utrenie (duminică dimineața), la Dumnezeu este Domnul..., Troparul Învierii, glas 6 (de două ori), Slavă..., al Părinților, glas 8, Și acum..., al Născătoarei-Învierii, glas 8. După obișnuitele Catisme, Sedelnele Învierii. Apoi Binecuvântările Învierii, Ectenie mică, Ipacoi al glasului, Antifoanele și Prochimenul glasului. Toată suflarea..., Evanghelia Învierii, a 7-a, Învierea lui Hristos văzând... Psalmul 50 și Stihira Învierii. Canoanele pe 14: Canonul Învierii, cu Irmosul, pe 4, apoi Canonul Născătoarei de Dumnezeu, pe 2, și două ale Părinților, pe 8. Catavasii: Deschide-voi gura mea... După Cântarea a 3-a, Condacul și Icosul Învierii, apoi Sedealna Părinților (de două ori), Slavă..., Și acum... a Născătoarei. După Cântarea a 6-a, Condacul Părinților, Icosul și Sinaxarul. După Cântarea a 9-a, Sfânt este Domnul... Luminânda a 7-a a Învierii, Slavă..., a Părinților, Și acum..., a Născătoarei, din Minei. Laudele pe 8: 4 Stihiri ale Învierii, glas 6, și 4 ale Părinților (ultimele două cu stihuri proprii), Slavă..., a Părinților, glas 8: Ceata Sfinților Părinți..., Și acum... Preabinecuvântată ești... Doxologia mare, Troparul Învierii, glas 8: Înviat-ai din mormânt..., Ecteniile și Otpustul. La mănăstiri, se cântă Slavă..., Și acum..., Stihira (Voscreasna) a 7-a a Învierii și (unde este obiceiul, ieșire în pridvor, apoi) Ceasul întâi, cu Otpustul final.

La Liturghie, Fericirile pe 10: ale Învierii, pe 6, și ale Părinților, de la Cântarea a 3-a, pe 4. După Vohod, Troparul Învierii și al Părinților, apoi Condacul Învierii, Slavă..., al Părinților, Și acum..., al hramului Născătoarei (sau Apărătoare Doamnă..., ori Ceea ce ești folositoare...). Apostolul și Evanghelia: 1. ale Duminicii a 7-a după Rusalii; 2. ale Părinților. Chinonic: Lăudați pe Domnul... și al Părinților: Bucurați-vă, drepților...

Anuar liturgic și tipiconal 2026Pag. 379–381

Rânduiala (pe scurt)Sursa: 2026 Rânduiala Tipicului — Episcopia Ortodoxă Română din America

Duminica 7-a după Rusalii (a Sfinților Părinți de la Sin. IV Ecumenic). Glas. 6. Voscr. 7.

Se combină Octoihul cu Mineiul (vezi 13-19 Iulie).

Vecernia Mare: Vohod. Prochimenul zilei. Paremii ale Părinților. Litie.

Utrenie: Fără Polieleul și Mărimuri. Binecuvântările Învierii. Antifoanele și Prochimenul glasului. Ev. Învierii. Catavasiile Buneivestiri. Doxologie Mare.

Liturghie: Ap. Romani 15,1-7; Evrei 13,7-16. Ev. Matei 9,27-35; Ioan 17,1-13.

Axion: Cuvine-se cu adevărat….

Rânduiala Tipicului · ROEA 2026Cartea întreagă

Mineiul: 19 iulieSursa: Mineiul pe iulie, 1928 · text: Episcop Petru Pruteanu (slujbe.teologie.net)

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile pe 6, ale Sfintei 3, Și ale Cuviosului 3,

Stihirile Sfintei, glasul al 4-lea.

Podobie: Dat-ai semn celor ce...

Curățindu-te la cuget, te-ai îmbogățit de Darul tămăduirilor și al minunilor, ai scuturat bolile patimilor, și întunericul trupului, și întreitele valuri; și ți-ai făcut starea sufletului luminată. Pentru aceasta ai și strălucit întru adunările sihaștrilor, rugând pe Iubitorul de oameni, pentru cei ce te laudă pe tine.

Viețuind curat, ți-ai păzit fecioria nestricată și neîntinată, și ai părăsit pământul, și cele de pe pământ; plinind legea lui Hristos și urmând Lui, averea ta o ai împărțit săracilor. Pentru aceea ți-a dăruit Cerul și cele cerești, Iisus Iubitorul de oameni și Mântuitorul sufletelor noastre.

Cu strălucire în chip de lumină ți se lumină fața ta, fiind și moartă, prealăudată, căci Hristos te-a mărit ca pe o fecioară a Lui cu chip dumnezeiesc, ca pe o milostivă luminată, ca pe o iertătoare și grăitoare de cele dumnezeiești; căci ai petrecut pe pământ viață întocmai cu îngerii, și lui Dumnezeu bine ai plăcut prin viață luminată.

Alte Stihiri, ale Cuviosului, glasul al 4-lea.

Podobie: Ca pe un viteaz...

Cei ce ne luminăm pururea și la suflet și la cuget, cei ce cinstim peste an ziua ta cea purtătoare de lumină te lăudăm fericite, ca pe unul ce după înțeles ai răsărit ca o stea a toată lumea întru întărirea Bisericii, purtătorule de minuni Dia, podoaba sihaștrilor.

Prin odrăslirea toiagului tău, ca un al doilea Aaron, te-ai făcut dumnezeiască preoție Părinte, și ca Moise ai scos apă din piatră, Cuvioase, și ca Ilie prin rugăciunea ta ai sculat pe mort, făcându-te minunat cu semnele cele mari, și luminându-te cu dumnezeieștile măriri, cugetătorule de Dumnezeu, Dia preafericite.

Arătat fiind plin de lumina Duhului, ai gonit duhurile vicleniei, și ai făcut sfântă casă de învățătura sufletelor, întru care se află pururea mulțime, care cu credință cinstește în toată vremea, pomenirile și nevoințele tale cele bărbătești, și minunile tale cele minunate, Dia lauda părinților.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Izbăvește-mă de osândă preasfântă Mireasă a lui Dumnezeu, și de greșeli rele pe mine nevrednicul, și mă ferește de moarte cu rugăciunile tale, și-mi dăruiește să câștig îndreptare la ziua ispitirii, care au câștigat noroadele sfinților, curățindu-mă prin pocăință mai-nainte de sfârșit, cu vărsările lacrimilor.

A Crucii, a Născătoarei:

Mielușea, care ai născut pe Mielul Cel fără de răutate, Cel ce a venit să vindece păcatul a toată lumea cu sângele Său, Care s-a junghiat pentru noi, și a înviat toată lumea, tu Preacurată îmbracă-mă pe mine, cel despuiat de toată bunătatea, cu îmbrăcămintea nestricăciunii, cea din lâna Fiului tău, a Darului celui dumnezeiesc.

Tropar, glasul ul 8-lea.

Întru tine Maică cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Macrina, duhul tău.

Slavă..., a Cuviosului, glasul 1.

Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Dia; și cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Din Octoih, unul pe 6, și ale sfinților, două pe 8.

CANONUL Sfintei.

Cântarea 1-a, glasul al 4-lea:

Irmos:

Deschide-voi gura mea, și se va umplea de Duh, și cuvânt voi răspunde împărătesei Maicii, și mă voi arăta luminat prăznuind, și voi cânta minunile ei bucurându-mă.

Pe Mirele Cel curat al frumuseții sufletelor, de Care ai dorit, pe Care ai iubit din toată inima, Macrino preamărită roagă-L să lumineze pe cei ce te laudă.

Ca Cela ce ești adâncul bunătății celei mai presus de cuget Hristoase, ai mărit pe mireasa Ta cea neîntinată, fiind lipită de dragostea Ta, pe Macrina cea fără prihană și pururea pomenită.

Prealăudată Macrina, lauda fecioriei, cu fierbințeală ți-ai păzit trupul nevătămat, supunându-l Duhului prin sihăstrie și prin viețuirea ta cea aleasă.

A Născătoarei:

Hristos, Cel ce a strălucit din pântecele tău, Mireasă a lui Dumnezeu, a răsărit luceafăr în mijlocul inimilor, celor ce cu credință te cinstesc pe tine, Preacurată Maica lui Dumnezeu, și le-a răsărit ziuă purtătoare de lumină, preasfântă Fecioară.

Alt CANON al Cuviosului.

Facere a lui Iosif.

Cântarea 1-a, glasul al 4-lea,

Irmos: Adâncul mărci Roșii...

Împodobindu-te de tot cu plecările cele către Dumnezeu, ai luat asupră-ți Crucea ta înțelepte, și ai urmat lui Hristos, omorându-ți cugetul trupului cu sihăstria, Cuvioase Dia.

Mânecându-te către Soarele slavei cel neapus, te-ai făcut stea cu totul luminoasă, Cuvioase, și ai luminat pe cei credincioși cu luminile bunătăților și ale minunilor tale, Fericite.

Slavă...

Înstrăinându-ți cugetul tău de la cele veselitoare ale lumii, te-ai făcut prea-adevărat iubitor slavei celei mai presus de lume, prin Darul lui Dumnezeu, biruind cu trupul pe cel fără de trup.

Și acum..., a Născătoarei:

Făcutu-te-ai lăcaș Soarelui celui înțelegător, Preacurată, Care ne-a luminat pe noi cu dumnezeieștile străluciri întru bună credință, și a izgonit negura necunoștinței, pururea Fecioară Preacurată.

Cântarea a 3-a:

Irmos:

Nu întru înțelepciune și în putere și în bogăție ne lăudăm; ci întru Tine înțelepciunea Tatălui cea ipostatnică Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

Fiind împodobită cu frumusețe dată de Dumnezeu și cu Darul, și trăgându-te lăudată de neamul mucenicilor, ai râvnit obiceiului lor celui dumnezeiesc, cinstită Macrina.

Plecându-te legii celei dumnezeiești fecioară, ai părăsit amestecarea vieții și ai fugit de tulburări, petrecând în posturi și întru rugăciuni.

De poruncă mică ai dorit de sfințenie, și de ochii maicii tale ai rămas păzită, Macrina prealăudată și fără prihană.

A Născătoarei:

Pământ nearat te știm pe tine preasfântă Fecioară, ca pe una ce fără sămânță ne-ai odrăslit nouă Spicul vieții; prin care întărindu-ne, pe tine te fericim.

Alt Canon,

Irmos: Se veselește de tine Biserica...

Luminându-te cu dumnezeieștile străluciri, te-ai făcut luminător, care luminezi pe cei ce cu credință aleargă la tine fericite.

Îndreptat-ai către viață pe cei ce bine ți-au urmat ție Cuvioase, căci prin putere dumnezeiască ai omorât patimile cele trupești.

Slavă...

Fiind pe pământ, cu dumnezeiască cuviință te-ai unit cu cele cerești, căci ai viețuit viață îngerească, Dia purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru.

Și acum..., a Născătoarei:

Sălășluitu-s-a întru tine Cel ce locuiește în ceruri, pe Care roagă-L să mântuiască sufletele, celor ce te laudă Preacurată.

Irmosul:

Se veselește de Tine Biserica Ta Hristoase, strigând: Tu ești puterea mea Doamne și scăparea și întărirea.

CONDACUL Sfintei, clasul al 4-lea.

Podobie: Arătatu-te-ai astăzi...

Iubind din toată inima pe Dumnezeu cel Bun, Preacuvioasă Macrina, și a Acestuia cinstita Cruce pe umeri luând, cu osârdie ai urmat Lui, de unde ai și aflat iertare greșelilor.

Sedealna, glasul 1.

Podobie: Mormântul tău...

Mielușea fără prihană și curată înfrumusețându-te pe sine-ți cu podoaba Darului, tăinuit te-ai împreunat cu Domnul prin curăția vieții. Pentru aceasta ai primit Darul tămăduirilor, vindecând toate bolile cu puterea Duhului.

Slavă..., a Cuviosului, glasul al 8-lea.

Podobie: Pe înțelepciunea...

Din pruncie fiind dat lui Dumnezeu, și Lui urmându-i până la sfârșit Cuvioase Părinte, ai primit daruri, și gonind prin Dar mulțimea dracilor, ai zidit Biserică întru lauda Domnului. Pentru aceasta minunat te-ai învrednicit a învia și morți, prin rugăciunea ta cea fără îndoială, prealăudate. Drept aceea strigăm către tine: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

Și acum..., a Născătoarei:

Căzând întru multe feluri de supărări de la vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți, cuprins sunt de valul păcatelor mele celor nenumărate; ci ca la un ajutor fierbinte, și ca la un acoperământ al meu, alerg la limanul bunătății tale, Preacurată. Pentru aceasta preasfântă Fecioară, roagă pe Cel ce fără de sămânță S-a născut din tine, pentru toți robii tăi, care neîncetat te laudă Născătoare de Dumnezeu Preacurată, rugându-te Lui pururea să dăruiască iertare de greșeli, celor ce cu credință se închină preacuratei nașterii tale.

A Crucii, a Născătoarei:

Sulițându-ți-se coasta Ziditorule, Cel ce ai păzit sânul nestricat la nașterea Ta, și ai sulițat pe tiranul, înnoind pe Eva cu înnoire dumnezeiască, Cel ce ți-ai zidit firea din Adam cel dintâi, Adam al doilea. Pentru aceasta dormind somnul cel din fire viu, tuturor ai dăruit viață, căci pe toți i-ai deșteptat ca din somn, cu adormirea Ta Cuvinte, iar pe mine ceea ce fără durere te-am născut m-ai sulițat Milostive, și cu adormirea Ta m-ai lipsit de viața Ta.

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Cela ce șade în slavă, pe scaunul Dumnezeirii, pe nor ușor, a venit Iisus Cel mai presus de Dumnezeire, prin palmă curată, și a mântuit pe cei ce strigă: Slavă Hristoase puterii Tale.

Omorându-te lumii și lucrurilor lumii, te-ai îndreptat pe sineți de dragostea cea dumnezeiască, a viețui numai lui Dumnezeu, păzind frumusețea Mirelui tău nestricată și preacurată, preacinstită.

Ceea ce a râvnit cinstitei Tecla întâii Mucenițe, și a urmat vieții ei celei dumnezeiești prin credință, din insuflare dumnezeiască a primit de sus și numele ei prin asemănare.

Gătind mirese fecioarele tu Macrino le-ai adus Cuvântului celui fecioresc, Care a strălucit din Fecioară; căci nepătimirea ei pe față o arătai a fi cuviincioasă și de potrivă celui nepătimitor.

A Născătoarei:

Dumnezeieștile râuri ale darurilor, și izvoarele vindecărilor, și împărțirile bogăției celei dumnezeiești, se împart de la mâna cea începătoare de viață, a Celui ce S-a născut din pântecele tău Mireasă a lui Dumnezeu, ceea ce ești cu numele de Dar.

Alt Canon,

Irmos: Ridicat pe Cruce...

Luminându-te la cugetul tău cu luminarea cea fără materie a Duhului, înșelăciunea trupului o ai socotit a fi vis, uitându-te la cetatea cea de sus, care te așteptă pe tine, purtătorule de Dumnezeu.

Arătându-te la cetatea Vizantiei ca un nor dătător de ploaie, o ai adăpat pe dânsa cu adăpările învățăturilor tale Dia, ridicând casă prealuminată de îndreptare a sufletelor.

Slavă...

Prin înfrânare omorându-te păcatului, ai dăruit morților viață cu ajutorul cel dumnezeiesc, și ne-ai izvorât apă de umilință nouă, celor ce săvârșim pomenirea ta Dia.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe tine Fecioară te-am cunoscut sfeșnic purtător de lumină, care ai purtat în pântecele tău dumnezeiasca strălucire. Pentru aceasta te rugăm, luminează cu lumina ta sufletele tuturor, celor ce te laudă.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Necredincioșii nu vor vedea slava Ta Hristoase; dar noi pe Tine Unul-Născut, strălucirea slavei Dumnezeirii Tatălui, de noapte mânecând Te lăudăm, Iubitorule de oameni.

Cugetând frumoasă fecioară frumusețea cea preacurată a cinstitului tău Mire, nu ai suferit să se spurce de patimi frumusețea cea cinstită, și cu chip dumnezeiesc a sufletului tău, preaînțeleaptă.

Având pe Hristos mângâiere tare și temeinică și nesfărâmată, ai omorât tulburarea cea multă a patimilor, mânecându-te de noapte, și slăvind pe Domnul.

Păzitu-ți-ai cugetul întărit către Hristos, căci către Dânsul din pântece te-ai dat, ceea ce ești fără prihană, și Lui ți-ai închinat sufletul și trupul, din tinerețe sihăstrindu-te.

A Născătoarei:

Născut-ai pe Hristos Ziditorul a toată lumea, Care ne-a închipuit de iznoavă pe noi, cei ce de bunăvoie am căzut la stricăciune, și ne-a înălțat către slavă negrăită, o Maică a lui Dumnezeu.

Alt Canon,

Irmos: Tu Doamne lumina mea...

Stând în muntele cel sfințit al vieții, cu suirea inimii, ai surpat patimile și te-ai apropiat către Domnul.

Ca toiagul lui Aaron cu răsărirea cea străină și împodobită, și ca o sfințenie curată și dumnezeiască a stăpânului ai fost de Dumnezeu purtătorule.

Slavă...

O darurile cele dumnezeiești, ce ți s-a dat ție de la Dumnezeu! Căci cu sfeșnicul rugăciunilor tale, ai scos apă vie din marginile cele pământești, Părinte.

Și acum..., a Născătoarei:

Nici gândul îngeresc, nici omenesc, nu poate a spune adâncimea cea neștiută a nașterii tale celei străine, Preacurată.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Jertfi-voi Ție cu glas de...

Dragostea lui Hristos arătat înflorind în cugetul tău, ai sădit prea-ales tot felul de bunătăți, și învățăturile cele dumnezeiești ale bunei credințe.

Lăudând pe Dumnezeu cu rugăciuni neîncetate, fecioară, ai tras de la Dânsul ajutorul cel tare și ai primit Darul Dumnezeieștii feciorii.

Cu cununa darurilor te-a încununat Hristos, ca pe o fecioară curată, și te-a sălășluit în cămările cele cerești, ca pe o povățuitoare cetei fecioarelor, cugetătoare de Dumnezeu.

A Născătoarei:

Cele osebite mai dinainte s-au adunat întru unire, căci negrăit ai născut cu două firi împreunate într-însele pe Dumnezeu Cuvântul, Care adevărat S-a întrupat din tine Preacurată.

Alt Canon,

Irmos același:

Înălțatu-ți-ai către Dumnezeu dorirea inimii, și ai smerit patimile, și ai surpat sprânceana dracilor, purtătorule de Dumnezeu Dia, cela ce ești întărire nemișcată sihaștrilor.

Bătând Egiptul patimilor cu bătăile înfrânării, Părinte Cuvioase, ai mântuit de robia lor mulțimea celor neînjugați, și ai însoțit la buna credință, pe cei ce au urmat ție Cuvioase.

Slavă...

Făcându-te fericit cu luminări de multe minuni și bunătăți, te-ai mutat către cetatea cea de sus, Dia cugetătorule de Dumnezeu, și te rogi, să se mântuiască turma ta de primejdii.

Și acum..., a Născătoarei:

Ceea ce negrăit ai născut pe Viața tuturor, omoară patimile sufletului meu Preacurată Fecioară, și cugetul meu cel tulburat liniștește-l.

Irmosul:

Jertfi-voi Ție cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curățindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

CONDACUL Cuviosului, glasul al 2-lea.

Podobie: Cele de sus căutând...

Întrarmându-te dumnezeiește cu curățirea sufletului, și ținând în mână ca o suliță rugăciunea cea neîncetată, cu tărie ai tăiat taberele dracilor, Dia Părintele nostru, făcătorule de minuni, rugându-te neîncetat pentru noi toți.

ICOS

Cum voi lăuda nevoințele tale Cuvioase Părinte, eu ticălosul? Și noianul lacrimilor, în ce chip îl voi spune? Căci tu fiind luminat în viață, ai ajuns la ceata îngerilor, toate patimile prin înfrânare omorându-le înțelepte, și trupul, plecându-l robiei, l-ai supus pe el duhului, și rugăciunea avându-o ca o sabie, ai surpat pe părtinitorul întunericului, rugându-te pentru noi toți.

SINAXAR

În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Preacuvioasei maicii noastre Macrina, sora marelui Vasilie.

Stih: Aceleași cu frații tăi Macrino cugetând,

Întocmai cu ei și în ceruri împreună te afli locuind.

Pe Macrina în a nouăsprezecea zi cu adevărat,

Îngerii de pe pământ o au ridicat.

Aceasta fiind împodobită cu frumusețea trupului și cu buna fire, a fost logodită după mire asemenea ei; și fiindu-le nunta numai cât se logodiră, de vreme ce logodnicului ei, fiindu-i hrana prin locuri străine, i s-a întâmplat moarte, iar pe fericita Macrina, vrând alții mulți ca să o ia, ea își alese văduvia să trăiască cu al său, nimic ispitind dulceața nunții. De aceea osebindu-se de toată împreunarea lumească se află cu maică-sa, silindu-se și nevoirii duse cu dumnezeieștile Scripturi și hrănind ca o a doua mamă, pe cei ce erau născuți după dânsa frați și surori. Căci fiind de toți zece prunci, ea era mai mare. Și trăind cu cuviință și sihăstrește până la cea de apoi răsuflare, către Domnul s-a dus.

Tot în această zi pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Dia, făcătorul de minuni.

Stih: Și tu preafericite Die ai gustat sfârșit.

Măritule cu numele, dar cu fapta și mai mult,

Tot în această zi, Sfinții patru împreună sihaștri, care cu pace s-au săvârșit.

Stih: Desăvârșire cu numărul împătrită de monahi bărbați,

Cu îngerii cei câte cu patru fețe împreună vă aflați.

Tot în această zi, pomenirea celui dintru Sfinți Părintelui nostru Teodor, care a sihăstrit în Lavra Sfântului Sava, apoi s-a făcut arhiepiscop Edesei.

Stih: Pe tine Teodore de trei ori fericite Dumnezeu te-a dăruit,

Cetății Edesei ca un dar preamărit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne, și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

Cela ce ai izbăvit în foc pe tinerii lui Avraam, și ai ucis pe haldei, care fără dreptate vânau pe cei drepți; prealăudate Doamne, bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Numai pe Hristos dorind, și ca una ce erai rănită de dragostea cea desăvârșit, arătat strigai: După Tine voi alerga, prealăudate Doamne Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.

Lepădând mișcările patimilor celor mult-tulburătoare, te-ai îmbrăcat cu haina cea luminoasă a nepătimirii, strigând: Prealăudate Doamne Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.

Surpând sprânceana cea ca de fiară înălțată a vrăjmașului începătorului de răutăți, ai primit darurile biruinței, vrednică de laudă, cântând: Prealăudate Doamne Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.

A Născătoarei:

Cu îndrăzneala ta cea de Maică rupe Preacurată lanțul greșelilor, al celor ce cu bună cucernicie și cu credință cântă nașterii tale: Prealăudate Doamne Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.

Alt Canon,

Irmos: În cuptorul persienesc...

Lăcaș Treimii ai săvârșit inima ta, pentru aceea ai ridicat cinstită casă sihaștrilor, Dia, de Dumnezeu purtătorule, strigând: Bine ești cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

Deschizând izvorul minunilor tale Cuvioase Părinte, ai izvorât apă de mântuire, celor ce cu credință săvârșesc adormirea ta minunate Dia, luminătorule prealuminate al sihaștrilor.

Slavă...

Împodobindu-ți viața cu bunătățile, cu totul te-ai făcut luminat, și stâlp cu chip de lumină făcându-te povățuitor celor ce cântă: Bine ești cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

Și acum..., a Născătoarei:

Mai sfântă decât Heruvimii te-a făcut pe tine Fecioară, Preasfântul Dumnezeu, arătat sfințind, pe cei ce strigă: Binecuvântată ești tu între femei Preacurată Stăpână.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Pe tinerii cei binecredincioși...

Cu petrecerea ta cea Cuvioasă sfințeniei și cu viața curățită prin credință, te-ai arătat prinos nerăpit, ceea ce ești de Dumnezeu insuflată, mărită Macrino, și împreună cu îngerii strigai: Pe Domnul lăudați-L lucrurile, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Fiind îmbrăcată cu omorârea patimilor, te-ai mutat către dumnezeiască nemurire, învățând prea-ales și prea filozofește nemurirea, și de sineși mișcarea sufletului, strigând: Pe Domnul lăudați-L lucrurile, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Luminându-te la cuget, și la față de strălucirea vărsării de lumină celei întreit luminătoare, ai adormit preafericită somnul cel fericit, văzând cu veselie pe Cel dorit de tine, și strigând: Pe Domnul lăudați-L lucrurile, și-L preaînălțați întru toți vecii.

A Născătoarei:

Pe tine sicriul cel preasfânt cel umbrit cu Dumnezeiescul Duh, pe ceea ce ai născut pe Cuvântul cel mai-nainte de veci și veșnic, Care pentru nespusa milostivire S-a făcut om, Născătoare de Dumnezeu, te lăudăm și te preaînălțăm întru toți vecii.

Alt Canon,

Irmos: Mâinile întinzându-și...

Prin odrăslirea toiagului tău înțelepte, arătă Dumnezeu, că sufletul tău este prearoditor, care cu ajutorul cel dumnezeiesc sădea în grădina desfătării odrasle roditoare și cuvântătoare, pe mulțimea sihaștrilor, care strigă: Toate lucrurile lăudați-L pe Domnul.

Cugetul tău strălucindu-se cu podoabele cele dumnezeiești, s-a făcut frumos, și acum a ajuns la binele cel desăvârșit, ca unul ce este preacurat, îndumnezeindu-se pururea după Dar, și totdeauna cântând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Ca să te cinstim pe tine Cuvioase cu glasuri, prăznuind cu bucurie, păzește turma ta, care prăznuiește pomenirea ta Dia, și o îndreptează spre intrarea către Dumnezeu, ca să cânte: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Și acum..., a Născătoarei:

Arătatu-te-ai mai desfătată decât cerurile, încăpând pe Dumnezeu, Preacurată Marie, pe Care roagă-L Stăpână să mă mântuiască de patimile care mă cuprind, și de înfricoșată osânda cea viitoare, pe mine cel ce strig: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Mâinile întinzându-și Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat, și puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de bună credință, strigând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea 9-a:

Irmos: Eva adică prin boala...

Urmând tu cu adevărat după bogată mila lui Dumnezeu, ai hrănit pe toți cei lipsiți de sărăcie, prealăudată. Pentru aceea Cel Milostiv te-a mărit pe tine; căci te-ai arătat milostivă.

Stătut-ai preamărită înaintea lui Dumnezeu purtătoare de lumină, căci împodobindu-te cu viață, și cu cuvânt, și cu tot felul de bunătăți alese, te-ai făcut lumină și ai luminat bună mireasma neamului, prin suișurile cele mai alese.

Locuit-ai Macrino în cămara cea prealuminată, și în casă cerească de Mire unde ajungând fecioară, împreună cu arhiereii frații tăi roagă cu îndrăzneală pe Domnul să se mântuiască toți, cei ce te laudă pe tine.

A Născătoarei:

Rodul pântecelui tău a strălucit frumos întru podoabă mai mult decât toți, că tu Fecioară Născătoare de Dumnezeu, ai născut pe Dumnezeu întrupat care S-a arătat ca să mântuiască pe om. Pentru aceea toți te slăvim.

Alt Canon,

Irmos: Hristos Piatra cea netăiată...

Pe tine Părinte, care te-ai arătat ca un înger cu frumusețea bunătăților, și ai zburat către Cer, având aripi poleite, cu bucurie te cinstim, și cu bună credință te lăudăm.

Ca soarele cel mult luminos răsărind de la răsărit în toate părțile, arătat ai lățit razele bunătăților, și ale minunilor tale, luminând marginile pământului, Cuvioase Dia.

Slavă...

Prin strălucirile bunătăților tale Părinte făcându-te cu chip luminos, cu bucurie te-ai mutat către lumina cea neînserată, și te-ai sălășluit unde sunt duhurile cuvioșilor, rugându-te pentru turma ta.

Și acum..., a Născătoarei:

Iartă-mi mie Hristoase, când vei veni cu slavă să judeci lumea, având rugătoare către Tine Cuvinte, pe Născătoarea de Dumnezeu pururea Fecioara, și pe cetele îngerilor, și pe adunarea cuvioșilor.

Irmosul:

Hristos piatra cea netăiată de mână cea din marginea unghiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară s-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te slăvim.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.


Versiunea: 0.4.4 · 75ad3a5 / 07.10.2026 - 09:23