SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIA CEA MICĂ

La Doamne strigat-am... Stihirile, pe 4. Glasul 1.

Podobie: Ceea ce ești bucuria...

Cu Lumina cea în trei Sori a Dumnezeieștii străluciri, prin curăția cugetului ai înfruntat pe împăratul cel necredincios, cu dreapta judecată, ca pe un călcător de lege și cerurile ai închis, și pe văduvă împreună cu fiul ei ai hrănit, roagă-te Proorocule Ilie, să se mântuiască sufletele noastre. De două ori

Prin dumnezeiască vedere de Dumnezeu, după vrednicie, cu cinul proorocesc, și cu înțelepciunea fiind cinstit, dumnezeiescule Proorocule, mai-nainte grăiești de cele departe, ca de cele ce sunt aproape. Pe împăratul ca pe un nedrept ai rușinat, și pe popii cei spurcați cu cuțitul i-ai junghiat; roagă pe Hristos Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre.

Împăratul cel necredincios nerăbdând înfruntarea ta, ție dumnezeiescule Proorocule ți-a zis: Au tu ești cel ce te sârguiești, și răzvrătești pe Israil? Iar tu ai zis către dânsul: Nu eu, o împărate! Ci tu și casa tatălui tău, căci ai lăsat pe Dumnezeul tău, Cel ce te-a zidit pe tine și ai adus pe cei străini. Ci cu rugăciunile Proorocului Tău Hristoase, izbăvește-ne pe noi de o înșelăciune ca aceasta, și mântuiește sufletele noastre.

Slavă..., glasul al 6-lea.

Dumnezeiescule Proorocule Ilie! Tu înfruntând pe împăratul cel nedrept, pentru uciderea lui Navute și pentru răpirea viei, cu îndrăznire ai zis: Fiindcă fără dreptate ai ucis pe bărbatul israelitean, așa și însuți vei fi ucis, și câinii vor linge sângele tău, și desfrânatele în sângele tău se vor spăla. Ci prin rugăciunile Proorocului și plăcutului Tău Hristoase, izbăvește-ne pe noi de o îngrozire ca aceasta și mântuiește sufletele noastre ca un Iubitor de oameni.

Și acum..., a Născătoarei:

De mari daruri te-ai învrednicit, Preacurată Fecioară, singură Maica lui Dumnezeu, că ai născut cu trup pe Unul din Treime, pe Hristos dătătorul de viață, pentru mântuirea sufletelor noastre.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glasului al 2-lea.

Podobie: Casa Eufratului...

Dumnezeiescule Proorocule, râvnind tu Domnului Atotțiitorului, cu rugăciunea cerurile ai închis, zicând: Ploaie și rouă să nu se mai pogoare pe pământ, numai cu graiul gurii mele.

Stih: Moise și Aaron întru preoții Lui și Samuil întru aleșii Lui.

Dumnezeiescule Proorocule, tu cu rugăciunea și cu milostivirea, iarăși ai deschis cerurile și din-destul ai dăruit ploaie, oamenilor celor însetoșați.

Stih: Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melchisedec.

Dumnezeiescule Proorocule, tu pe văduvă și pe fiul ei ai hrănit, și cu rugăciunea, o mână de făină și un vas de untdelemn ai înmulțit, după, cuvântul Domnului, mâna de făină și vasul de untdelemn nu s-a împuținat.

Slavă...

Dumnezeiescule Proorocule, tu cu rugăciunea ta foc ai pogorât din Cer, și ai încredințat pe împăratul a zice: Cu adevărat un Dumnezeu este, Care se propovăduiește de Ilie.

Și acum..., a Născătoarei:

Stăpână preabună, întinde-ți mâinile tale cele sfinte către Fiul tău, Ziditorul cel Iubitor de suflete, ca să se milostivească spre robii tăi.

Troparul, glasul al 4-lea.

Cel ce a fost înger în trup, temeiul Proorocilor, al doilea Mergător înainte al venirii lui Hristos, Ilie măritul, care a trimis de sus lui Elisei Dar, bolile gonește și pe cei leproși curățește. Pentru aceasta și celor ce-l cinstesc pe dânsul, le izvorăște tămăduiri.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat: Dumnezeu întrupându-Se, întru unire neamestecată, și Crucea, de bunăvoie, pentru noi luând; prin care, înviind pe cel întâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.

Ectenia mică, și Otpustul,

LA VECERNIA CEA MARE

După obișnuitul Psalm, citim: Fericit bărbatul..., Slava cea dintâi.

La Doamne strigat-am..., stihirile pe 8, glasul 1.

Podobie: Ceea ce ești bucuria...

Cela ce pe Ilie Tesviteanul cu căruță de foc l-ai mutat de pe pământ, Îndurate Cuvinte; pentru rugăciunile lui mântuiește-ne pe noi, cei ce Te slăvim pe Tine cu credință, și săvârșim cu bucurie dumnezeiasca și mântuitoare pomenirea lui. De două ori.

Nu în cutremur, ci în vânt subțire ai văzut venirea lui Dumnezeu, care te-a luminat pe tine dedemult, Ilie de Dumnezeu fericite, și în căruță cu patru cai purtându-te, pe Cer ai umblat cu străină vedere, minunat făcându-te de Dumnezeu insuflate.

Pe popii cei de rușine cu sabia i-ai junghiat, Cerul cu limba l-ai oprit, să nu plouă pe pământ, cu râvnă dumnezeiască aprinzându-te pe Elisei prin darea cojocului l-ai umplut de dumnezeiesc Dar îndoit, înțelepte Ilie.

Alte Stihiri, glasul al 2-lea. Singur glasul, ale lui Ioan Arhiepiscopul.

Pe doi dumnezeiești luminători, ce au strălucit în toată lumea, să-i lăudăm, pe luminatul Ilie și pe Elisei; pe unul adică, ca pe cela ce cu cuvântul a încuiat ploaia cea cerească, și pe împăratul l-a mustrat, și cu căruță de foc spre Cer s-a înălțat; iar pe cellalt, ca pe cel ce a vindecat apele cele neroditoare, și îndoit Dar a luat, și repejunea Iordanului o a despărțit; și acum cu îngerii dănțuiesc, rugându-se pentru noi, ca să mântuiască sufletele noastre. De două ori.

Cela ce spre văzduh în căruță purtătoare de foc, pe tine te-a luat cu cutremur spre Cer, dându-ți ție Dar de minuni cu foc însuflețit, Ilie Tesvitene, nestricat făcându-te pe tine, ca să nu vezi moartea, până când adică vei propovădui sfârșitul tuturor; pentru aceasta venind, dă-ne nouă îndreptare prin învățăturile tale.

Sfeșnice nestins al Bisericii, cel aprins cu râvnă dumnezeiască, Ilie Proorocule, cela ce ai încuiat picăturile cele cerești, și de corbi ai fost hrănit, pe împăratul l-ai mustrat, și popii i-ai omorât, și cu focul ce ai pogorât din Cer, pe cei câte cincizeci îndoiți ai omorât, și pe văduva cea cu amar muncită, cu puțin untdelemn o ai hrănit, și pe fiul ei prin rugăciune l-ai înviat, și apa cu foc o ai ars. Cela ce repejunile Iordanului cu picioarele neudate le-ai trecut, și cu căruță de foc spre Cer te-ai înălțat, și lui Elisei îndoit Darul i-ai dat, roagă-te neîncetat lui Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

Slavă..., glasul al 6-lea, a lui Vizantie.

Veniți împreunarea ortodocșilor, adunându-ne astăzi întru Cinstită Biserica grăitorilor de Dumnezeu Prooroci, cu psalmi să cântăm cuvioasă cântare lui Hristos Dumnezeului nostru, Celui ce i-a preamărit pe dânșii, și cu bucurie și cu veselie să strigăm: Bucură-te pământescule îngere și omule ceresc, Ilie cel cu nume mare. Bucură-te Eliseie preacinstite, care ai luat îndoit Dar de la Dumnezeu. Bucurați-vă apărători calzi și folositori și doctorii sufletelor și trupurilor norodului celui iubitor de Hristos. Mântuiți de toată asupreala potrivnică și înconjurarea și de toate primejdiile, pe cei ce săvârșesc cu credință întru-tot cinstită pomenirea voastră.

Și acum..., a Născătoarei:

Cine nu te va ferici pe tine preasfântă Fecioară? Sau cine nu va lăuda Preacurată nașterea ta? Că cel ce a strălucit fără de ani din Tatăl, Fiul Unul-Născut, același din tine cea curată a ieșit, negrăit întrupându-Se, din fire Dumnezeu fiind și cu firea om făcându-Se pentru noi; nu în două fețe fiind despărțit, ci în două firi neamestecat fiind cunoscut. Pe Acela roagă-L Curată cu totul fericită, să se miluiască sufletele noastre.

VOHOD: Lumină lină...

Prochimenul zilei, și citirile.

De la treia carte a împăraților citire:

Cap. 17, Vers 1,

Fost-a cuvântul Domnului către Ilie Proorocul, și a zis lui Ahav: Viu Domnul Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui lsrail, Căruia îi stau înainte astăzi, de va fi întru anii aceștia rouă sau ploaie, fără numai prin cuvântul gurii mele. Și a fost cuvântul Domnului către Ilie, zicând: Mergi de aici spre răsărituri și te ascunde lângă apa Horat, care este în preajma feței Iordanului. Și vei bea din izvor apă și corbilor am poruncit să te hrănească acolo. Și a mers, și a făcut Ilie după cuvântul Domnului, și a șezut lângă apa Horat, în preajma feței Iordanului. Și corbii aduceau lui pâine dimineața, și seara carne, și bea apă din izvor. Și a fost după câteva zile, s-a uscat izvorul, căci nu era ploaie pe pământ. Și s-a făcut cuvântul Domnului către Ilie zicând: Scoală-te și mergi în Sarepta Sidonului, și vei locui acolo, că iată am poruncit unei femei văduve să te hrănească. Și s-a sculat și a mers în Sarepta și a venit la poarta cetății, și iată acolo o femeie văduvă aduna lemne, și a strigat Ilie în urma ei, și i-a zis: Adu-mi puțină apă într-un vas să beau. Și a mers să ia, și a strigat în urma ei Ilie, și a zis; Adu-mi și o bucata de pâine în mâna ta, și i-a zis femeia: Viu Domnul Dumnezeul meu, de este la mine azimă de pâine, fără numai un pumn de făină într-o vadră, și puțintel untdelemn într-un ulcior, și iată eu pun două lemnișoare, și voi merge și voi face aceasta mie și fiilor mei, și vom mânca, și vom muri. Și a zis către dânsa Ilie: Cutează de intră și fă după cuvântul tău, ci să-mi faci întâi mie de acolo o azimă mică, și să-mi aduci, iar ție și feciorilor tăi vei face mai pe urmă. Că acestea zice Domnul Dumnezeul lui Israil: Vadra de făină nu va scădea, și ulciorul de untdelemn nu se va împuțina, până la ziua întru care Domnul Dumnezeu va da ploaie pe fața a tot pământul. Și a mers femeia și a făcut după cuvântul lui Ilie, și i-a dat lui, și a mâncat el și aceea și feciorii ei. Și din ziua aceea vadra de făină nu a scăzut și ulciorul de untdelemn nu s-a împuținat, după cuvântul Domnului, cel ce a grăit prin gura lui Ilie. Și a fost după graiurile acelea s-a bolnăvit feciorul femeii stăpânei casei, și a fost boala lui tare foarte, până ce nu a rămas într-însul duh. Și a zis femeia către Ilie: Ce este mie și ție omule al lui Dumnezeu? Ai intrat la mine să pomenești păcatele mele, și să omori pe fiul meu? Și a zis Ilie către femeie: Dă-mi pe fiul tău, și la luat pe dânsul din poala ei, și l-a suit în foișor unde locuia el, și l-a pus pe el pe patul său. Și a strigat Ilie către Domnul, și a zis: Amar mie Doamne! Mărturia văduvei, la care eu locuiesc, tu o ai scârbit de ai omorât pe fiul ei. Și a suflat peste prunc de trei ori, și a strigat către Domnul, și a zis: Doamne Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul pruncului acestuia întru dânsul, și s-a făcut așa. Și a strigat Ilie, și a auzit Domnul glasul lui Ilie, și s-a întors sufletul pruncului întru dânsul, și a înviat. Și a luat Ilie pruncul, și l-a pogorât pe dânsul din foișor în casă, și l-a dat pe dânsul maicii lui, și a zis Ilie către dânsa: Vezi că viu este fiul tău. Și a zis femeia către Ilie: Iată am cunoscut că omul lui Dumnezeu ești tu, și cuvântul Domnului în gura ta este adevărat.

De la a treia carte a împăraților citire:

Cap. 18, Vers 17.

Fost-a cuvântul Domnului către Ilie Tesviteanul, în anul al treilea al împărăției lui Ahav, zicând: Mergi și te arată lui Ahav, că voi da ploaie pe fața pământului. Și a fost dacă a văzut Ahav pe Ilie, a zis lui: Au tu ești cela ce răzvrătești pe Israil? Și a zis Ilie: Nu răzvrătesc eu pe Israil, ci tu și casa tatălui tău, când ați lăsat voi pe Domnul Dumnezeul vostru, și ați mers în urma lui Baal. Și acum trimite și adună la mine pe tot Israelul în muntele Carmelului, și pe cei patru sute și cincizeci de prooroci fără de rușine ai lui Baal, și pe cei patru sute de prooroci urâți, care mănâncă din masa Isabelei. Și după cuvântul lui Ilie a trimis Ahav la tot Israelul, și a adunat pe toți proorocii în muntele Carmelului. Și le-a zis lor Ilie: Până când veți șchiopăta voi într-amândouă gleznele voastre? De este Domnul Dumnezeu, mergeți după dânsul; iar de este Baal, mergeți după dânsul, și nu i-a răspuns lui norodul cuvânt. Și a zis Ilie către norod: Eu am rămas singur Prooroc Domnului, iar proorocii lui Baal sunt patru sute și cincizeci de oameni, și prooroci urâți patru sute. Și a zis Ilie: Dați-ne nouă doi boi și să-și aleagă ei loruși unul, și să-l tale bucăți, și să-l pună pe lemne, și să nu pună foc; și eu voi tăia pe celălalt bou, și-l voi pune pe lemne, și foc nu voi ațâța. Și strigați întru numele dumnezeului vostru, și eu voi chema întru numele Domnului Dumnezeului meu, și va fi Dumnezeu, care va auzi, prin foc, acela este Dumnezeu. Și a răspuns tot norodul și a zis: Bun este cuvântul care ai grăit astăzi. Și a zis Ilie proorocilor celor de rușine: Alegeți-vâ vouă un bou, și faceți întâi voi, că voi sunteți mai mulți, și chemați întru numele dumnezeului vostru, și foc să nu puneți. Și au luat un bou și au făcut așa. Și au chemat numele lui Baal de dimineața până la amiazăzi, și au zis: Auzi-ne pe noi Baale, auzi-ne pe noi, și nu era glas și nu era ascultare. Și alergau împrejurul Altarului care făcuse ei. Și se făcuse amiazăzi; și-i batjocorea pe dânșii Ilie Tesviteanul, și a zis: Strigați cu mare glas, că dumnezeul vostru are îndeletnicire; ca nu cumva să fie lucrând ceva, sau să fie adormit, ca să se deștepte. Și strigau cu mare glas, și se tăiau după obiceiul lor cu cuțite, și mulți se băteau cu bice până la vărsarea sângelui. Și trecuse de amiazăzi. Și era în deseară, și au proorocit până ce venise vremea ca să se înalțe jertfa, și nu era glas. Și a zis Ilie Tesviteanul către proorocii urâciunilor, grăind: Dați-vă înlături acum, ca să fac și eu jertfa mea, și s-au depărtat ei și au tăcut. Și a zis Ilie către popor: Apropiați-vă spre mine, și s-a apropiat spre dânsul tot poporul. Și a luat Ilie douăsprezece pietre, după numărul celor douăsprezece neamuri ale lui Israil precum a grăit către dânșii Domnul zicând: Israil va fi numele tău. Și a clădit pietrele în numele Domnului și a dres Altarul Domnului cel săpat, și a făcut groapă împrejurul Altarului, întru care încăpea două obroace de sămânță. Și a grămădit lemne pe Altarul pe care îl făcuse; și a tăiat bucățile cele de jertfă, și le-a pus pe lemne, și a umblat împrejurul Altarului, și a zis Ilie: Aduceți-mi patru vedre de apă, și le turnați peste jertfelnic, și peste jertfă și peste lemne, și au făcut așa. Și a zis: Turnați a doua oară, și au turnat a doua oară, și a zis: Turnați a treia oară, și au turnat a treia oară. Și umbla apa împrejurul Altarului, și groapa se umpluse de apă. Și a strigat Ilie la Cer, și a zis: Doamne Dumnezeul lui Avraam, și a lui Isaac, și a lui Iacov, auzi-mă pe mine Doamne, auzi-mă pe mine astăzi cu foc; ca să cunoască tot norodul acesta, ca Tu însuți ești Domnul Dumnezeul lui Israil și eu sunt robul Tău, și pentru Tine am făcut toate lucrurile acestea. Și Tu ai întors inima poporului acestuia în urma Ta. Și a căzut foc de la Domnul din Cer, și a mistuit jertfa și lemnele și pietrele și lutul și apa cea din groapă, toate le-a ars focul. Și a căzut tot poporul pe fața sa, și a zis: Adevărat Domnul Dumnezeu, acesta este Dumnezeu. Și a zis Ilie către popor: Prinde-ți pe proorocii lui Baal, ca niciunul dintre dânșii să nu scape, și i-au prins pe dânșii, și i-au dus pe dânșii Ilie la râul Chisson, și i-a junghiat acolo. Și a zis Ilie după aceasta lui Ahav: Iată glas de pogorâre de ploaie, înhamă căruța ta, și te pogoară, ca să nu te ajungă ploaia. Și s-a suit Ilie în muntele Carmelului, și plecându-se la pământ, și-a pus fața sa între genunchele sale. Și s-a rugat Domnului. Și Cerul s-a întunecat cu nori și cu vânt, și s-a făcut ploaie mare, și plângând Ahav, a mers întru Israil. Și mâna Domnului a fost peste Ilie, și încingându-și mijlocul său, a alergat înaintea lui Ahav până la Israil. Și a spus Ahav Isabelei femeii sale toate câte făcuse Ilie, și cum junghiase pe prooroci cu sabia. Și a trimis Isabela la Ilie și a zis: Dimineața întru acest ceas voi pune sufletul tău ca sufletul unuia dintre aceștia. Și auzind s-a temut Ilie; și sculându-se s-a dus pentru sufletul său, și a venit în Virsavia în pământul Iudei, și și-a lăsat sluga sa acolo, și el a mers în pustie cale de o zi, și a venit și a șezut sub un Arehet. Și a cerut moarte sufletului său, și a zis: Destul îmi este mie Doamne, ia sufletul meu de la mine, că nu sunt eu mai bun decât părinții mei. Și s-a culcat, și a adormit acolo sub copac, și iată îngerul Domnului s-a atins de dânsul, și i-a zis lui: Scoală-te de mănâncă și bea. Și a căutat Ilie, și iată lângă căpătâiul lui o azimă de orz, și un ulcior cu apă, și s-a sculat, și a mâncat și a băut, și întorcându-se a adormit; și s-a întors îngerul Domnului a doua oară, și s-a atins de dânsul, și i-a zis lui: Scoală-te de mănâncă și bea, că departe îți este ție calea. Și s-a sculat și a mâncat și a băut, și a mers întru tăria mâncării aceleia patruzeci de zile și patruzeci de nopți până la muntele Horeb. Și a intrat acolo într-o peșteră, și a locuit într-însa și iată cuvântul Domnului către dânsul, și i-a zis: Ce faci aici Ilie? Și a zis Ilie: Aprinzându-mă m-am aprins de râvnă spre Domnul Atotțiitorul. Căci au părăsit așezământul de lege al Tău feciorii lui Israil, și altarele Tale le-au surpat, și pe Proorocii Tăi i-au ucis cu sabia și am rămas eu însumi; și caută sufletul meu să-l scoată pe dânsul, și a zis Domnul către dânsul: Mergi și te întoarce la calea ta; și să mergi în calea pustiei Damascului, și să ungi pe Elisei feciorul lui Safat Prooroc în locul tău.

De la a patra carte a împăraților citire:

Cap. 2, Vera 1.

Fost-a în zilele acelea, aflat-a Ilie pe Elisei feciorul lui Safat, și acela ara cu boii, și a mers Ilie la dânsul, și și-a aruncat cojocul său pe dânsul, și a lăsat Elisei boii, și a mers în urma lui Ilie, și-i slujea lui. Și a fost când a vrut Domnul să înalțe pe Ilie cu cutremur ca spre Cer, au mers Ilie și Elisei la Galgale. Și a zis Ilie către Elisei: Șezi aici, că Domnul m-a trimis până la Iordan, și a zis Elisei: Viu este Domnul, și viu este sufletul tău de te voi lăsa pe tine. Și au mers amândoi, și cincizeci de oameni din feciorii Proorocilor au venit, și au stătut în preajmă de departe, iar amândoi au stătut lângă Iordan, și a luat Ilie cojocul său, și l-a învârtit pe dânsul, și a lovit cu dânsul apa, și s-a împărțit apa încoace și încolo, și au trecut amândoi pe uscat. Și a fost dacă au trecut, a zis Ilie lui Elisei: Cere ce vrei să-ți fac mai-nainte până ce mă voi lua de la tine. Și a zis Elisei: Să fie Duhul, care este întru tine îndoit întru mine. Și a zis Ilie: Greu lucru ceruși, însă de mă vei vedea când mă voi lua de la tine, va fi ție așa; iar de nu mă vei vedea, nu va fi. Și a fost când mergeau ei și vorbeau, iată un car de foc și cai de foc, și a despărțit între amândoi, și s-a ridicat Ilie cu cutremur ca spre Cer. Și Elisei privea și striga: Părinte, Părinte! Carul lui Israil și călărașul lui. Și după aceea nu l-a mai văzut pe dânsul, și s-a apucat Elisei de haina s-a și o a rupt în două. Și a luat cojocul lui Ilie. Și s-a întors Elisei, și a stătut pe țărmurile Iordanului, și a luat Elisei cojocul lui Ilie, care căzuse deasupra lui, și a lovit apa, și nu s-a despărțit. Și a zis Elisei: Unde este Dumnezeul lui Ilie încă și acum? Și a lovit Elisei apa a doua oară, și s-a despărțit apele, și a trecut pe uscat.

LA LITIE

Stihira Hramului, și ale Sfântului, glasul 1. Singur glasul, ale lui Gherman.

Ilie râvnitorul, și însuși opritorul patimilor, prin văzduh umblător s-a văzut astăzi, tăinuitorul cel încredințat mântuirii a toată lumea, o slavă preacurată! Căreia s-a învrednicit, Proorocul cel înalt zburător, și podoaba cea aleasă a Proorocilor; că acesta înger în trup și om fără de trup s-a arătat cu isprăvile. Pe care lăudându-l să zicem: Apără-ne pe noi înțelepte în ziua judecății.

Ca David astăzi credincioșilor pe Proorocul Domnului cu cântări să-l cinstim, pe Ilie Tesviteanul, si râvnitorul cel prealuminat. Că acesta cu limba Cerul ca fierul l-a lucrat, și pământul cel roditor, neroditor l-a făcut, o minune! Om de lut, n-a dat cerurilor să plouă ploaie. O minune! Om stricăcios întru nestricăciune s-a îmbrăcat și la Cer s-a suit cu căruță de foc, prin cojoc îndoit Dar lui Elisei dăruind; pe împărați a mustrat și pe norodul cel neplecat cu foame l-a certat. Pe toți popii cei de rușine i-a rușinat, și pe fiul văduvei cu cuvântul l-a înviat. Pentru rugăciunile lui Hristoase Dumnezeul nostru, în pace păzește pe dreptcredincioșii împărații noștri, și laude de biruințe lor împotriva barbarilor le dăruiește.

Cu duhovnicești cântări pe Proorocii lui Hristos toți să-i lăudăm, că Ilie Tesviteanul pe Cer umblător a fost, și Elisei prin cojoc Dar îndoit a luat de la Dumnezeu, și luminători luminoși lumii s-au arătat, rugându-se neîncetat pentru sufletele noastre.

Glasul al 2-lea, a lui Ioan monahul.

Luminători doi au răsărit lumii, prealuminații Ilie și Elisei. Că unul cu dumnezeiescul cuvânt, picăturile cerești a încuiat, și împărați a mustrat, și cu căruță de foc la Cer s-a suit. Iar altul apele cele neroditoare le-a vindecat și îndoit Dar luând, curgerile Iordanului le-a trecut; și acum cu îngerii dănțuind, pentru noi se roagă, să se mântuiască sufletele noastre.

Iar a acestuia.

Căruța cea de foc purtătoare, care te-a ridicat pe tine ca întru cutremur la Cer, Dar de foc suflător ție ți-a dăruit Ilie Tesvitene, ca să nu vezi moartea, până ce vei propovăduii sfârșitul tuturor. Pentru aceasta vino dându-ne nouă învățătura isprăvilor tale.

Slavă..., glasul al 4-lea, a lui Arsenie.

În căruță de foc șezând, ridicându-te în latura cea luminoasă te-ai mutat, o Tesvitene Ilie! Și pe proorocii cei de rușine i-ai rușinat. Cela ce ai legat Cerul cu cuvântul, asemenea dezleagă și greșalele noastre cu rugăciunile tale cele către Domnul, și mântuiește sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

De toate primejdiile păzește pe robii tăi binecuvântată de Dumnezeu Născătoare, ca să te slăvim pe tine, nădejdea sufletelor noastre.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile glasul al 4-lea,

Podobie: Cela ce de sus ești chemat...

Cela ce mai-nainte de zămislire a fost sfințit, îngerul cel trupesc, mintea cea de foc, omul cel ceresc, dumnezeiescul Mergător înaintea venirii lui Hristos celei de a doua, Ilie măritul, temeiul Proorocilor, duhovnicește împreună a chemat pe iubitorii de prăznuire, să prăznuiască dumnezeiască pomenirea lui. Pentru ale căruia rugăciuni păzește pe poporul tău Hristoase Dumnezeul nostru, de toată vătămarea celui viclean netulburat.

Stih: Nu vă atingeți de unșii Mei și întru Proorocii Mei nu vicleniți.

Cel de cele cerești gânditor, Ilie Proorocul, văzând pe Israil spurcând toate cele ce sunt de la Domnul Dumnezeu și de idoli lipindu-se; cu râvnă fiind aprins, norii a oprit, și pământul a uscat, și cerurile cu cuvântul a încuiat, zicând: Nu va fi picătură pe pământ, fără numai prin gura mea. Acesta este ospătător acum, ca cel ce ne dă din-destul dar negrăit nouă, celor ce-l cinstim pe el cu credință.

Stih: Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melchisedec.

Cela ce ai fost văzător de tainele cele negrăite, tu apele Iordanului ai despărțit, tu înșelăciunea idolească în cenușă o ai întors cu fulgerul dumnezeieștilor tale cuvinte, tu pe cel călcător de lege l-ai mustrat, și pe popii cei fărădelege i-ai omorât, și jertfa cu rugăciunea o ai ars, și acum cărbunii cei aprinși ai patimilor și ai necazurilor norodului tău, stinge-i Ilie, cu focul rugăciunii tale.

Slavă..., glasul al 6-lea.

Proorocule, propovăduitorule al lui Hristos, de scaunul slavei niciodată nu te desparți. Și la fiecare bolnav pururea stai de față, și cu cei de sus slujind, de lume bine grăiești, pretutindenea fiind preamărit; cere curățire sufletelor noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Născătoare de Dumnezeu tu ești vița cea adevărată, care ai odrăslit Rodul vieții. Ție ne rugăm, roagă-te Stăpână cu Proorocul Ilie, să se miluiască sufletele noastre.

La binecuvântarea pâinilor, Troparul Proorocului de două ori caută-l la Vecernia mică și Născătoare de Dumnezeu... o dată, și citire.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul..., Troparul Sfântului de două ori, Slavă..., Și acum..., a Născătoarei a învierii.

După întâia Catismă, Sedealna, glasul 1.

Podobie: Mormântul tău...

Pe tine luminătorul cel strălucit, în căruță șezătorul, cel de foc purtător și îngerul cel în trup, care sufli cu râvnă dumnezeiască, cel ce ai biruit păgânătatea și pe cei fărădelege i-ai mustrat, mai-marele Proorocilor cu un glas te vestim, fericite de Dumnezeu văzătorule Ilie. Pentru aceasta păzește-ne pe noi. De două ori.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Maică a lui Dumnezeu pe tine te știm toți, care Fecioară cu adevărat și după naștere te-ai arătat, cei ce cu dragoste alergăm la a ta bunătate. Că pe tine te avem păcătoșii folositoare, pe tine te-am agonisit întru ispite mântuire; una cea cu totul fără prihană.

După a doua Catismă, Sedealna, glasul 1, și Podobia aceeași.

De Dumnezeu prin faptă curată apropiindu-te, cerească viață pe pământ ai viețuit, Viața cea ipostatnică agonisindu-ți duhului tău, cu suflările tale pe pruncul cel ce murise l-ai înviat, și rămâi nestricat la trup, mai presus decât moartea, Ilie de Dumnezeu insuflate. De două ori.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Chivernisește Preacurată ticălosul meu suflet și-l miluiește pe el, cel ce s-a alunecat pentru mulțimea greșelilor întru adâncul pierzării, ceea cea ești cu totul fără prihană, și în ceasul cel înfricoșat al morții să mă izbăvești de dracii cei ce mă clevetesc, și de răspunsul cel înfricoșat.

După Polieleu, Sedealna glasul al 3-lea.

Podobie: Pentru mărturisirea...

Dumnezeiască Biserica ta tuturor izvorăște din-destul tămăduiri, Proorocule preaminunate, împreună cu Elisei cel minunat, lui Hristos rugându-vă, să trimită pace lumii și norodului celui ce vă cinstește pe voi mare milă. De două ori.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Fiecare unde se mântuiește, acolo după dreptate și aleargă, și care altă scăpare ca aceasta este, precum tu de Dumnezeu Născătoare, care acoperi sufletele noastre.

Apoi întâiul Antifon al glasului al patrulea.

Prochimen, glasul al 4-lea.

Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec.

Stih: Zis-a Domnul Domnului meu, șezi dea dreapta mea.

Toată suflarea...

Evanghelia de la Luca:

În vremea aceea se mirau oamenii de cuvintele Darului...

Psalm 50.

Slavă..., glasul al 2-lea. Pentru rugăciunile Proorocului tău Ilie, Milostive...

Și acum... Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu...

Apoi Stih: Miluiește-mă Dumnezeule, după mare mila Ta,.

Și Stihira, glasul al 4-lea...

În căruță de foc șezând, ridicându-te în latura cea luminoasă te-ai mutat, o Tesvitene Ilie! Și pe proorocii cei de rușine i-ai rușinat. Cela ce ai legat Cerul cu cuvântul, asemenea dezleagă și greșalele noastre cu rugăciunile tale cele către Domnul, și mântuiește sufletele noastre.

CANOANELE

Al Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul pe 6, și ale Proorocului două Canoane pe 8.

CANONUL Născătoarei de Dumnezeu.

Cântarea 1-a, glasul 1:

Irmos:

Cântare de biruință să cântăm toți lui Dumnezeu Celui ce a făcut minunate minuni, cu braț înalt, și a mântuit pe Israil, că S-a proslăvit.

Ca ceea ce ai născut pe Fiul Cel fără de ani, sub ani întrupat preasfântă Curată, toate patimile cele de peste ani ale sufletului meu celui cu totul pătimaș le vindecă.

Rănile sufletului meu Preacurată și învârtoșarea inimii, întunecarea gândului și ale minții alunecări pierde-le ca o milostivă, cu rugăciunile tale.

Ceea ce ai născut pe Mântuitorul lumina mea, din întuneric mă izbăvește, și de muncile cele veșnice de acolo, Preacurată; ca fiind mântuit, să laud măririle tale.

Întunecările minții mele, ceea ce ești cu totul fără prihană, cu lumina ta gonește-le, care ai născut lumina cea mai presus de minte, și îmi dăruiește mie ca o bună, ca să văd lumina ceea ce din tine a răsărit nouă.

Canonul cel dintâi al Proorocului.

Facere a lui Ioan monahul.

Cântarea 1-a, glasul al 2-lea:

Irmos: Să cântăm Domnului...

Voind noi a cânta puterea minunilor lui Ilie, cea cu foc insuflată, cu vrednicie să chemăm puterea limbii celei cinstite și cu chip de foc a Duhului.

Milostivește-te de Dumnezeu purtătorule, și strâmtorarea limbii celei nepricepute, și prostimea glasului deschide-o cu lucrarea Duhului, celui ce este întru tine, și o limpezește spre lauda minunilor tale.

Dai cele mai presus de fire, Cuvinte, celor ce se supun cinstitelor Tale porunci, și ascultătoare faci ușile ploii prin Duhul, cuvânt întărit făcând.

A Născătoarei:

Ceea ce una ești binecuvântată, vistieria bogăției cea curată și dumnezeiască, curățește-mă de întinăciunea cea necurată a patimilor, cerșindu-mi iertare de greșalele mele.

Alt CANON al Proorocului.

Facere a lui Iosif.

Cântarea 1-a, glasul al 8-lea:

Irmos: Pe Faraon ce se purta...

Sufletul meu cel omorât înviază-l ca pe fiul văduvei, și cu fapte dumnezeiești, Fericite, luminează-l, și la viață îl povățuiește, și-l arată părtaș desfătării celei veșnice, pe cel ce dorește să se desfăteze cu tine.

Când te-ai născut tu, s-a învățat părintele tău taină prea-mare, minune cu adevărat! Că te-a văzut pe tine fericite hrănindu-te cu foc, și înfășându-te cu văpaie. Pentru aceasta cu rugăciunile tale mă mântuiește pe mine de focul cel veșnic.

Slavă...

Mărit fiind cu privirile cele spre Dumnezeul tău, râvnind ai râvnit cu adevărat fericite Domnului totdeauna. Pentru aceasta întărește-mă pe mine, cel ce m-am umplut de râvnă dumnezeiască, să fac dumnezeiasca voie, ca să te cinstesc pe tine, fiind mântuit.

Și acum..., a Născătoarei:

Dumnezeu cel mai presus înființat din tine S-a întrupat, ceea ce ești cu totul fără prihană, și pentru noi S-a arătat, precum suntem noi ca un om. Pe Care neîncetat roagă-L Preacurată, să mă mântuiască pe mine, cel ce am greșit mai mult decât toți oamenii.

Catavasie: Deschide-voi gura mea...

Cântarea a 3-a:

Irmos:

Să se întărească inima mea întru voia Ta Hristoase Dumnezeule, care peste ape ai întărit Cerul al doilea, și ai întemeiat pământul peste ape Atotputernice.

Nerodirea gândului meu celui sterp toată o gonește, și aducător de roadă prin fapte bune sufletul meu îl arată, preasfântă de Dumnezeu Născătoare, ajutătoarea creștinilor.

Izbăvește-mă de toată osânda și de multe smintelile șarpelui, de focul de veci și de întuneric, ceea ce ești cu totul fără prihană, care ne-ai născut nouă Lumina cea neînserată.

De judecata ta cea neîmblânzită, și de focul nestins cel de acolo, și de răspunsul cel înfricoșat, eu cu totul mă spăimântez; grăbește de mă mântuiește mai-nainte de sfârșit, ca o bună, pe mine robul tău.

Binecuvântat este rodul pântecelul tău, Fecioară cu totul fără prihană, că pe cei stricați cu roada lemnului, prin Crucea Lui i-ai făcut nestricăciunii părtaș cu Dumnezeiescul Dar.

Alt Canon,

Irmos: Pe piatra credinței...

Cât este de preacuvios Ospătătorul, Proorocule, Cel ce ți-a făcut ție ospăț prin corb, însuși Cel ce satură cu buna-voință tot ce viază, Căruia toți strigăm: Tu ești Dumnezeul nostru, și nu este sfânt fără numai Tu Doamne.

Mulțumire să fie Făcătorului de bine și chivernisitorului, Celui ce a hrănit pe văduva și pe Proorocul cu purtarea de grijă negrăit, Căruia toți strigăm: Tu ești Dumnezeul nostru, și nu este sfânt fără numai Tu Doamne.

Cel ce ai încuiat norii cei aducători de ploaie, ca să nu plouă, ai făcut rămășițele mâncării a izvorî neîncetat sareptencei celei lipsite de hrană; Tu ești Dumnezeul nostru strigând, și nu este sfânt fără numai Tu Doamne.

A Născătoarei:

Tu numai singură mai mult decât toți cei din veci de mari lucruri te-ai învrednicit, și mai presus de fire; că pe Dumnezeu cel neîncăput în toată făptura în pântece l-ai primit și l-ai întrupat. Pentru aceasta pe tine de Dumnezeu Născătoare cu credință te cinstim.

Alt Canon,

Irmos: Cel ce ai făcut cele...

Pe popii cei de rușine ca pe niște vrăjmași i-ai omorât, mărite Proorocule, cu dumnezeiască râvnă fiind aprins; pentru aceasta strig către tine: Scoate-mă din lucrurile cele de rușine și din focul cel veșnic.

Pe tine te pun rugător prea-mare către Dumnezeu, care poate să mântuiască de toată răutatea, Fericite; pleacă-te spre smerită rugăciunea mea și să nu mă treci cu vederea pe mine, cel ce mă rog ție.

Slavă...

Te mărește pe tine Dumnezeu atotfăcătorul, mărite Proorocule Ilie, Cel ce te-a hrănit pe tine dedemult prin pasăre; pe Care roagă-L, să mă facă pe mine părtaș hranei celei veșnice și luminii ce va să fie.

Și acum..., a Născătoarei:

Ceea ce ești ușă neumblată care duce la Dumnezeu, deschide-mi mie ușile pocăinței Fecioară, rogu-mă, curățindu-mi întinăciunea păcatelor mele cu ploile milei tale, ceea ce ești de Dumnezeu dăruită.

Sedealna, glasul al 8-lea.

Podobie: Pe înțelepciunea și...

Ca un Prooroc al Dumnezeieștii lumini cu adevărat, pe proorocii cei mincinoși surpându-i, întru aceasta ai mustrat pe Ahav cel ce făcea fărădelege, învățând să nu se închine lui Baal, preamărite, și în rugăciune ai cerut de sus ape, pentru care te-ai și înălțat către Domnul Ilie, în căruță de foc șezând. Pentru aceasta strigăm către tine: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu iubire sfântă pomenirea ta. De două ori.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Pe tine, ca pe ceea ce numai tu ești Fecioară între femei, care ai născut mai presus de fire, pe Dumnezeu cu trup, toate neamurile omenești te fericim. Că focul Dumnezeirii s-a sălășluit întru tine; și ca pe un prunc cu lapte ai hrănit pe Făcătorul și Domnul. Pentru aceasta neamul îngeresc și omenesc după vrednicie măresc preasfântă nașterea ta, și cu un glas strigăm către tine: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască, celor ce se închină cu credință nașterii tale mai presus de fire.

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Cu Duhul văzând mai-nainte Proorocule Avacum întruparea Cuvântului, ai propovăduit, strigând: Când se vor apropia anii te vei cunoaște, când va veni vremea te vei arăta: Slavă puterii Tale, Doamne.

Fecioară preasfântă, cortul cel nespurcat, pe mine cel spurcat cu greșalele, curățește-mă acum cu picăturile cele preacurate ale îndurărilor tale, și-mi dă mână de ajutor, ca să strig: Slavă ție curată de Dumnezeu proslăvită.

Biserică sfințită te-ai arătat a lui Dumnezeu, Celui ce S-a sălășluit întru tine mai presus de cuget, Fecioară, pe Acela roagă-L, să ne curățească pe noi de întinăciunea păcatelor, ca să ne cunoaștem casă și lăcaș Duhului.

Miluiește-mă, ceea ce ai născut izvorul milei, Născătoare de Dumnezeu, și dezleagă cumplita neputință a sufletului meu și învârtoșarea inimii, izvoare de lacrimi și umilință dumnezeiască mai-nainte de sfârșit dăruindu-mi cu mijlocirile tale.

Cunoscându-te Proorocul, cu Duhul lui Dumnezeu, munte umbrit pe tine mai-nainte te-a însemnat Curată, pe cei topiți de văpaia a multor greșeli curățindu-i cu mijlocirile tale Fecioară, ceea ce una ești îndreptarea oamenilor.

Alt Canon,

Irmos: Auzit-am Doamne taina...

Tăietor de rădăcina răutății te-ai arătat cu adevărat Proorocule, și săditor de bunătate; pentru aceasta te cinstim.

Ocărâtu-te-a pe tine cu cuvinte văduva hrănitoarea, Proorocule, pentru moartea fiului său, spre învierea lui îndemnându-te.

Însemnat-a slava Treimii arătat, cu suflarea cea de trei ori, pe fiul viu maicii dăruind.

A Născătoarei:

Ca o viță roditoare Curată, pe Strugurul cel ce izvorăște tuturor vinul mântuirii, în pântece l-ai purtat.

Alt Canon,

Irmos: Tu ești tăria mea Doamne...

Plecat-a Dumnezeu râvna ta Ilie cea înfocată și te-a trimis la văduvă, ca să te hrănești pe tine, cela ce ai fost fugit dedemult de îngrozirea femeii. Pentru aceasta pe tine te rog minunate, sufletul meu cel flămând hrănește-l cu dumnezeieștile daruri.

Norii cei cumpliți ai păcatelor mă acoperă, întreite valurile vieții mă înfricoșează, și suflă cumplit asupra sufletului meu duhurile vicleniei. Proorocule de Dumnezeu grăitorule, ocârmuitor fii mie la limanul mântuirii îndreptându-mă.

Slavă...

Tărie sufletului, tărie și trupului dă-mi, rugându-te Domnului slavei, Celui ce a scos bolile tuturor, fericite Ilie, și-mi ajută ca să trec smintelile vieții fără vătămare. Că pe tine te pun înainte al meu bun folositor.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu toate puterile cerești Stăpână, ceea ce ești cu totul fără prihană, cu toți Proorocii și pătimitorii, și cu Apostolii și cu cuvioșii, roagă-te, ca să dobândesc mântuire eu, cel ce mult am greșit, și să mă mântuiesc de munca ce va să fie.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Pacea Ta o dă nouă Fiule al lui Dumnezeu; că fără de Tine alt Dumnezeu nu cunoaștem, numele Tău numim. Că Dumnezeu al viilor și al morților Tu ești.

Ochii inimii mele deschide-i Curată, ca să văd luminat dumnezeiasca strălucire și a ta negrăită slavă, ca să dobândesc milă și slavă veșnică.

În două voiri pe Unul din cinstita Treime ai născut Preacurată, Care poartă un Ipostas; pe Care roagă-L cu osârdie să ne mântuim noi toți.

Preacurată, ca ceea ce ai născut pe Mântuitorul și Dumnezeu, roagă-L, ca de tot necazul și de boli și de chinuri să păzească mântuit pe robul tău cel netrebnic.

Roagă pe Cel ce l-ai născut mai presus de cuget Fecioară, să mântuiască pe cei ce strigă către tine cu credință: Bucură-te Fecioară cu totul fără prihană; bucură-te binecuvântată, ceea ce ești folositoare lumii.

Alt Canon,

Irmos: Dătătorule de lumină...

Legea cea părintească pe tine ca pe un rugător prea-adevărat te-a arătat de minuni făcător, cel ce ai schimbat firile, și cu ape ai ars jertfa cea cuvioasă, Ilie.

Ca un slujitor al adevărului Cuvioase preafericite Ilie, prea-bine ai rușinat proorocii cei de urâciune, puterea Treimii arătat închipuind.

Cu cuvântul Darului fiind tu preot Ilie, ai junghiat pe popii urâciunilor cu nevinovatele tale mâini, cu râvna ca cu o haină arhierească împodobit fiind.

A Născătoarei:

Ție, ca ceea ce ai născut pe Hristos Atotfăcătorul, strigăm: Bucură-te Curată; bucură-te ceea ce ne-ai răsărit nouă lumină; bucură-te ceea ce ai încăput pe Dumnezeu cel neîncăput.

Alt Canon,

Irmos: Pentru ce mai lepădat...

Norii cei aducători de ploaie i-ai încuiat, de râvna credinței fiind aprins. Deci mă rog ție Ilie, ca prin sfințitele tale mijlociri, să-mi adapi cu dumnezeiești ploi sufletul meu cel topit de văpaia desfătărilor, și să mă mântuiești.

Preot fiind preafericite, ai junghiat cu nevinovatele tale mâini pe popii urâciunilor, cei ce făceau lucruri urâte. Deci mă rog ție Proorocule, păzește-mă nevătămat de tot păcatul cel urât.

Slavă...

Minunat te-ai făcut Proorocule cu dumnezeieștile chemări arzând apele, săvârșind lucrul cu credință, pentru aceasta neîncetat te rog, aprinde în inima mea sfințit dor, ca să ardă patimile cele necurate.

Și acum..., a Născătoarei:

Peste tine ca niște ploaie S-a pogorât Cuvântul cel mai presus înființat; pe Care roagă-L Fecioară, ca să plouă și peste mine acum curate picături de umilință, spălând toată întinăciunea răutăților celor nemăsurate, ceea ce ești cu totul fără prihană.

Cântarea a 6-a:

Irmos:

Proorocului Iona, urmând strig: Viața mea din stricăciune o scapă Bunule, și mă mântuiește, Mântuitorul lumii, pe cela ce strig, slavă Ție.

Pe mine cel spurcat cu multe păcate, mă rog ție celei după adevăr bune și nespurcatului cort, spală-mă de toată înșelăciunea cu mijlocirea ta.

Ocârmuitoare fii mie, celui ce mă învăluiesc pururea în marea cumplitelor ispite ale vieții și mă mântuiește, la limanul mântuirii îndreptându-mă.

Întreitele valuri ale gândurilor și asuprelile patimilor și adâncul păcatelor, ticălosul meu suflet învăluiesc, ajută-mi Sfântă Stăpână.

Măriri pururea ți-a făcut ție Hristos; pe Care roagă-L pururea, să mărească spre mine milele Sale cele bogate, de Dumnezeu dăruită.

Alt Canon,

Irmos: Întru adâncul păcatelor...

Chip cinstirii de Dumnezeu și vieții celei preacurate, săditor curăției și îngerilor următor ai fost minunate Ilie, de Dumnezeu purtătorule.

Mânia femeii celei ucigătoare de Prooroci înfricoșându-te pe tine, cel ce te-ai învrednicit a lega și a dezlega curgerea ploilor, Ilie dumnezeiescule, te-a izgonit.

Înălțatu-ți-ai ochiul minții preaînalt, plecându-ți genunchii, prin sfințita rugăciune dezlegare făcând, și brazdele pământului le-ai îmbătat cu ploaie.

A Născătoarei:

Rugul cel ce s-a împreunat în Sinai cu focul fără de ardere, mai-nainte te-a însemnat pe tine pururea Fecioară, ceea ce nu știi de mire, de Dumnezeu Născătoare.

Alt Canon,

Irmos: Curățește-mă Mântuitorule...

Milostiv fii Mântuitorule mie, celui ce fără de minte mult ți-am greșit Ție, și mă mântuiește de munca ce va să fie acolo, Cela ce ai pe marele Ilie cel ce te roagă pe tine, și pe preacurata Maica Ta.

Ca un săditor al curăției, păzește-mă pe mine curat la suflet. Ca un râvnitor Ilie, de râvnă dumnezeiască umple gândul meu, ca să gonesc năvălirile răutății.

Slavă...

Postit-ai, căci cale de patruzeci de zile cu o mâncare ai făcut, prin dumnezeiasca voie. Pentru aceasta mă rog ție, întărește-mă, ca să mă opresc de toată călcarea de poruncă, de Dumnezeu purtătorule.

Și acum..., a Născătoarei:

Ușa lui Dumnezeu arată dumnezeieștile intrări smeritului meu suflet, ca să intru într-însele mărturisindu-mă și dezlegare de cele rele să iau, de Dumnezeu Născătoare.

CONDAC, glasul al 2-lea.

Proorocule și înainte-văzătorule al lucrurilor celor mari ale lui Dumnezeu, Ilie cel cu nume mare, care prin cuvântul tău ai oprit norii cei curgători de apă; roagă pentru noi pe unul Iubitorul de oameni.

ICOS

Multă fărădelegea omenească, și iubirea de oameni a lui Dumnezeu cea nemăsurată văzând Proorocul Ilie, s-a mâhnit mâniindu-se; și cuvinte de nemilostivire către Cel Milostiv a întărâtat, mânie-te strigând asupra celor ce s-au lepădat de Tine Judecătorule preadrepte. Însă milostivirile Tale Celui Bun nicicum nu Te-a pornit ca să muncești pe cei ce se lepădau de Tine, că pururea aștepți pocăința tuturor, unule Iubitorule de oameni.

SINAXAR

În această lună, în ziua a douăzecea, suirea la Cer cea de foc purtătoare a Sfântului măritului Prooroc Ilie Tesviteanul.

Stih: Oprit-a ploaia, foc de trei ori pogorând,

Și a despărțit râul Ilie în sus alergând.

Ilie spre Cer în a douăzecea zi,

Cu căruță cu patru cai se sui.

Acesta era fecior lui Sovac din Tesvi, din pământul Arabiei, din neamul lui Aaron, locuind în Galaad, de vreme ce Tesvi era din ceata preoților. Și când l-a născut mumă-sa văzând tată-său Sovac preotul, în vis, unde da mâna cu dânsul niște bărbați cu veșminte albe, și-l înfășau cu foc, și îi da să mănânce pară de foc. Și mergând la Ierusalim spuse preoților, și-i spuseră proorocia: Nu te teme omule, că lăcașul copilului va să fie lumina. Și cuvântul lui va fi hotărâre adevărată și viața lui cu Domnul și râvna lui plăcută Domnului. Și va judeca pe Israil cu sabie și cu foc. De aceea a proorocit acesta ani douăzeci și cinci; și a apucat înaintea venirii lui Hristos cu opt sute șaisprezece ani. Acesta este Ilie, care a pogorât de trei ori foc din Cer, și a oprit ploaia cu limba sa și a înviat morți și pe cei cincizeci îndoiți i-a ars. Și a văzut pe Dumnezeu la muntele Horeb cât este cu putința omului al vedea. Și a desfăcut cu cojocul lui Iordanul. Și a fost luat la Cer cu car de foc, și a stat înaintea lui Hristos la Schimbarea la față.

Tot în această zi, se săvârșesc înnoirile Bisericii cinstitului înainte Mergător din preasfânta mănăstire a Studitului.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne, și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

De tinerii Tăi, cei din cuptor Mântuitorule nu s-a atins, nici i-a supărat pe dânșii focul. Atunci acei trei ca cu o gură cântau și binecuvântau, grăind: Bine este cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Sufletul robului tău cel ce se spurcă totdeauna, preasfântă Curată, sfințește-l, și cumplita robie a minții, și împietrirea inimii și năvălirile dracilor degrab le pierde.

Mintea mea cea omorâtă cu patimile trupului, ceea ce ești cu totul fără prihană, înviază-o și cele plăcute lui Dumnezeu a face mă întărește; ca să te măresc, ca să slăvesc pururea bunătatea ta.

Omoară-mi Stăpână curată patimile trupului meu, și spurcăciunea cea rea a smeritului meu suflet curățește-o Fecioară, și de clevetirea nevăzuților vrăjmași mă scapă și mă mântuiește.

La tine preasfântă cinstită Curată, noi robii tăi totdeauna ziua și noaptea cădem, cu gând umilit rugându-ne, ca să aflăm noi mântuire de păcate cu rugăciunile tale.

Alt Canon,

Irmos: Rugul în munte...

Cu preaslăvire îmbrăcându-te cu putere închipuită ție de la Dumnezeu, cu o mâncare patruzeci de zile lungă cale ai călătorit Ilie minunate. Pentru aceasta în Horeb dănțuind ai cântat: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Vânt lin și prea-subțire ți-a arătat pe Domnul Ilie ție, celui ce cu râvnă ai urmat lui Dumnezeu Atotputernicului, nu vânt cu vifor, nici cutremur, nici foc îngrozitor. Pentru aceasta lui Iisus Celui blând ai cântat: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Arătării lui Dumnezeu te-ai învrednicit și proorociei, ca și marele Moise, Prooroci ungând prin Duhul, și împărați, Ilie minunate. Și slavei lui Hristos văzător fiind în Tabor, ai strigat: Bine este cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

A Născătoarei:

În pântecele tău Preacurată, sălășluindu-Se mai presus de fire Cuvântul cel Preabun al lui Dumnezeu Tatăl, iarăși ne-a zidit pe noi, și vieții celei din Eden ne-a învrednicit. Pentru aceasta ție de Dumnezeu Născătoare toți credincioșii acum închinându-ne, cântăm: Bine este cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Alt Canon,

Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu...

De norodul cel pieritor făcându-ți-se milă, prin râvna credinței cu chemări dumnezeiești foc ai pogorât, care a ars cuvioasa jertfă mărite. Pentru aceasta te rog: De văpaia cea veșnică mă scapă, și mă mântuiește.

Învrednicitu-te-ai a vedea fața lui Dumnezeu în muntele Tabor; pe Care roagă-L Proorocule, ca să treacă cu vederea păcatele mele, și în ziua judecății să văd fața Lui cu suflet neosândit.

Slavă...

Pe calea vieții umblând, multor înșelăciuni mă supun. Bunule al meu folositorule, îndreptează-mă cu folosința ta și mă întărește pe mine cel ce mă clătesc la minte și privesc la desfătările trupului.

Și acum..., a Născătoarei:

Te laud pe tine prealăudată și slăvesc Curată pântecele tău, ceea ce ești de Dumnezeu dăruită. Ajută-mi mie celui învăluit cu valurile vieții, și dă umilință curățitoare de spurcăciuni smeritului meu suflet.

Cântarea a 8-a:

Irmos:

De care se înfricoșează îngerii, și toate oștile, ca de făcătorul și Domnul, lăudați-L preoți, proslăviți-L tineri, bine-l cuvântați noroade, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Întrupatu-s-a din tine cu dumnezeiască cuviință Cel fără trup; pe Care roagă-L Preacurată, să omoare patimile sufletului meu, și să-l învieze pe el fiind omorât dedemult cu păcatul cel prearău.

Vindecat-ai sfărâmarea lui Adam celui din țărână, pe Mântuitorul și Dumnezeu născând Preacurată. Pe Acela roagă-L, să vindece rănile sufletului meu celui fără vindecare bolnav.

Ridică-mă pe mine cel ce zac întru adâncul răutăților, și pe vrăjmașii cei ce se luptă cu mine, biruiește-i, și sufletul meu cel rănit cu feluri de desfătări, Curată nu-l trece cu vederea, ci-l miluiește și-l mântuiește.

Vindecă Preacurată patimile inimii mele, ceea ce ai născut pe Doctorul tuturor, și părții drepților mă arată părtaș Fecioară, pe Hristos rugând.

Alt Canon,

Irmos: Înfricoșatu-s-a tot auzul...

După dreptate a luat Ahav neamului său vătămare cu totul pierzătoare, prin mustrarea Proorocului, spre răsplătire, pentru pizma spurcatei ucideri. Iar Tesviteanul din gând suflător de foc, cântă, cântare Dătătorului de viață: Pe Domnul lăudați-L lucrurile.

Ploatu-ți-a ție foc din Cer Ilie, care a ars pe cei de două ori câte cincizeci ce se rânduise, ca unui slujitor prea-ales al lui Dumnezeu. Că Celui ce ține hrana cea pururea viețuitoare, cu dumnezeiască cuviință cântare ai cântat: Pe Domnul lăudați-L lucrurile.

A Născătoarei:

Hristos, cea prea dumnezeiască odraslă a Fecioarei, prin dumnezeiască întrupare te-a arătat pe tine tăinuitor, ca pe un săditor curăției, arătându-ți în Tabor lumina cea necuprinsă a Dumnezeirii în trupul Său, ție celui ce strigai: Pe Domnul lăudați lucrurile, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Alt Canon,

Irmos: De șapte ori cuptorul...

Vas încăpător de Dumnezeiescul Duh pe tine te-am cunoscut, înger pe pământ, care ai suflat focul dumnezeieștii râvne și păgânătatea ai biruit și împărați ai mustrat Ilie, care Prooroci ai uns, și pe popii cei de rușine cu cuțitul i-ai junghiat. Pentru aceasta strigăm către tine: Izbăvește-ne pe noi de rușinea ce va să fie.

Căruță de foc te-a ridicat de pe pământ, pe tine cel aprins de dumnezeiască râvnă, Ilie de Dumnezeu insuflate. Pentru aceasta mă rog ție: Ridică mintea mea din toate răutățile cele de pe pământ, cu căruța bunătăților tale și ca să ajung eu la lăcașul ceresc, roagă pe Dumnezeu și Împăratul tuturor.

Cu cuvânt viu ai încuiat Cerul cel ce ploua, cu cuvântul tău cel duhovnicesc deschide-mi acum ușile pocăinței, Sfinte, rogu-mă, trimițându-mi sufletului meu ploile umilinței, și mă mântuiește pe mine, cel ce strig: Preoți binecuvântați, noroade preaînălțați pe Hristos în vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Cinstind pe Treimea cea întocmai puternică, întocmai cinstită și de o Ființă, Cea cu un scaun, întru o Dumnezeire, slăvind pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt, o rază neapusă și întocmai împărățitoare putere și cântăm cu un glas: Preoți binecuvântați, noroade preaînălțați-L pe El întru toți vecii.

Și acum..., a Născătoarei:

Cel ce cu lege a pus buna credință și a învățat pocăința, Emanuil din tine născându-Se S-a arătat, pe Care acum roagă-L preasfântă Stăpână, ca să-mi deschidă ușile dreptății și să mă mântuiască pe mine, cel ce strig: Preoți binecuvântați, popoare preaînălțați pe Hristos în veci.

Cântarea a 9-a:

Irmos:

Pe norul cel purtător de lumină, întru care Stăpânul tuturor, din Cer ca ploaia pe lână S-a pogorât, și S-a întrupat pentru noi, făcându-Se om Cel fără de început; să o slăvim toți, ca pe o Maică curată a Dumnezeului nostru.

Iubitor de păcate fiind întru nepurtare de grijă petrec și de judecata cea fără mită mă cutremur Curată, întru care cu sfinte rugăciunile tale păzește-mă neosândit dumnezeiască Mireasă, ca să te fericesc pe tine pururea ca pe o folositoare.

Spăimântezu-mă de Divanul și de ochiul Fiului tău, de care nimic nu se tăinuiește Fecioară. Fapte de rușine am săvârșit pe pământ, și pentru aceasta către tine strig: Cu totul îndurată Stăpână ajută-mi, și din nevoia cea de atunci să mă scoți și să mă mântuiești Curată.

Cât va fi de înfricoșată ziua întrebării Fecioară, cât va fi de groaznic răspunsul, cât va fi de cumplită rușinea. Cine va putea să stea atunci Preacurată Stăpână, miluiește pătimașul meu suflet și mai înainte de sfârșit dă-mi iertare Curată.

Ceea ce ai născut lumina cea dumnezeiască, pe mine cel întunecat cu toate asuprelile vicleanului și cu toate răutățile, și care am mâniat pe Dumnezeu, ceea ce ești cu totul fără prihană luminează-mi, povățuindu-mă la fapte bune, ceea ce ești pricina tuturor bunătăților.

Alt Canon,

Irmos: Pe luminătorul Dumnezeu...

Neumblată de oameni călătorie pe pământ săvârșind, și cu cojocul curgerea Iordanului trecând Tesviteanul, mergător în căruță prin văzduh fiind pe sub Cer mergătoare, străină călătorie a făcut prin Duhul.

Cu râvna cinstirii de Dumnezeu Tesviteanul fiind aprins, în căruță în chipul focului s-a suit și cojocul aruncându-l peste Elisei, de care a se tăinui nu s-a putut, îndoit dumnezeiesc Dar i-a lăsat.

Descoperit văzătorul de Dumnezeu Tesviteanul, a văzut în Tabor împreună cu Moise, cele ce ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și inima oamenilor pământeni nu le-a gândit, pe Domnul Atotstăpânitorul întrupat.

A Născătoarei:

Pe tine pierzătoarea osândirii celei grele dedemult, și îndreptătoarea strămoașei și pricina apropierii neamului către Dumnezeu, și podul cel către Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu te slăvim.

Alt Canon,

Irmos: Spăimântatu-s-a Cerul...

A vedea pe Dumnezeu în vânt prea-subțire, cât era cu putință a vedea te-ai învrednicit, prin obișnuințele pustnicești mai întâi trupul topindu-ți mărite. Pentru aceasta te rog: Subțiază cu rugăciunile tale grosimea minții mele și cu dumnezeiești razele pocăinței mă luminează.

Precum dedemult, despărțind Iordanul cu cojocul, ai trecut preafericite, așa și vărsările păcatelor mele cele cumplite le usucă, ploi de lacrimi trimițând sufletului meu totdeauna, Proorocule, de Dumnezeu grăitorule, care să-mi solească mie curgerea desfătării.

De smintelile cele de multe chinuri din viață, și de tot necazul vrăjmașilor celor fărădelege, de boala trupească și de vătămarea sufletească izbăvește-mă cu rugăciunile tale, mărite Proorocule, ca un bun folositor al meu, strig către tine, și de osânda veșnică cea din gheenă.

Slavă...

Răpit ai fost spre înălțime, lui Elisei celui ce cerea, îndoit Dar al Duhului lăsându-i, mărite Ilie, cu care cere neîncetat biruință din Cer împăratului și iertare de greșeli, celui ce se îmbogățește cu tine, folositorul cel nerușinat către Stăpânul.

Și acum..., a Născătoarei:

Glasurile slugilor tale nu le trece cu vederea ca o bună Stăpână, ceea ce ești cu totul fără prihană, ci cu dinadinsul roagă pe Făcătorul tuturor, ca să dea biruință împăratului și bună întărire sufletească, Fecioară, și împărtășirea Dumnezeieștii împărății.

LUMINÂNDA

Podobie: Cela ce ești lumină ne...

Lumina ceea ce te-a arătat pe tine spre Cer mergător, șezând în căruță cu patru cai Ilie, nicicum te-a mistuit; că focul cu limbă de foc l-ai tras jos, și ai uscat ploile. De două ori.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Fecioară ceea ce ai născut Lumina, îmblânzește cu rugăciunile tale pe Fiul tău, de Dumnezeu Născătoare, ca să se milostivească și să mă mântuiască de întunericul cel veșnic, pe mine cel ce mă nădăjduiesc spre a ta cinstită sprijineală.

LA LAUDE

Stihirile pe 4, glasul al 8-lea,

Podobie: Ce vă vom numi pe voi...

Când tu Proorocule minunate te-ai unit cu Dumnezeu prin fapta bună, și prin viață curată, de la Dânsul putere luând, făptura după socoteală o ai așezat, și ușile ploii vrând le-ai încuiat; și de sus foc ai pogorât și pe cei rău crezători i-ai pierdut; roagă-te să se mântuiască sufletele noastre. De două ori.

Cu râvna Domnului fiind aprins, pe împărații cei fărădelege tu i-ai mustrat arătat, pe popii cei de rușine i-ai omorât, fierbinte foc ai aprins în apă, lucru preaslăvit! Și hrană nelucrată ai izvorât, și apele Iordanului cu cojocul tău le-ai tăiat; roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

Când tu Proorocule ai arătat pe pământ cu adevărat viață cerească, cu viața cea ipostatnică, care era întru tine îmbogățindu-te, pe cel mort cu suflările tale l-ai înviat, și mai presus de moarte spre mulți ani tu ai rămas, în căruță de foc ai șezut, spre cele cerești înălțându-te; roagă-te, să se mântuiască sufletele noastre.

Slavă..., glasul al 8-lea.

Pe cei mari între Prooroci, și luminătorii lumii ce-i luminoși, cu cântări să-i cinstim credincioșii, pe Ilie și pe Elisei și lui Hristos să strigăm cu bucurie: Îndurate Doamne, pentru rugăciunile Proorocilor Tăi, dă norodului Tău iertare de păcate, și mare milă.

Și acum..., a Născătoarei:

Stăpână primește rugăciunile robilor tăi, și ne mântuiește pe noi, din toată nevoia și scârba.

SLAVOSLOVIA cea mare. Ecteniile și Otpustul.

Ceasul întâi și cel desăvârșit Otpust.