SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIA MICĂ

La Doamne strigat-am..., Stihirile pe 6, ale Praznicului 3, și ale Sfântului 3.

Stihirile Praznicului, glasul al 6-lea.

Podobie: A treia zi ai înviat.

Închipuindu-te pentru milostivire Hristoase, în Adam omul cel întâi, din Fecioară Te-ai arătat Adam al doilea, și în muntele Taborului Te-ai schimbat la față Mântuitorul meu, descoperindu-Ți Dumnezeirea Ta.

Cei mai aleși ai Darului și ai legii vechi, văzând Hristoase în muntele cel sfânt, Schimbarea Ta la față, s-au uimit; cu care ne închinăm Ție împreună și Părintelui și Duhului.

Strălucească-se făptura luminat prin Schimbarea Ta la față Hristoase, pe care dumnezeieștilor Apostoli în Tabor, și lui Moise și lui Ilie, Dumnezeu fiind, o ai arătat strălucind negrăit, mai vârtos decât soarele.

Alte Stihuri ale Sfântului, glasul 1.

Podobie: Prealăudaților Mucenici...

Evple întrutot pururea mărite, surpat-ai prea-vitejește măiestriile vrăjmașului celui rău prin mucenicia ta cea tare biruindu-l pe dânsul; și acum te-ai dat jertfă curată și bineprimită, lui Hristos Ziditorului tău, Împăratul tuturor, în veac împreună cu Dânsul bucurându-te.

Evple pururea preamărite, întrarmându-ți simțirile sufletului cu Crucea lui Hristos, vitejește de bunăvoia ta ai alergat către potrivnicul luptător, și arătat biruindu-l pe dânsul, acum împreună împărățești cu Împăratul tuturor, în veac împreună bucurându-te cu Dânsul.

Evple pururea preamărite agonisind ajutor pe Hristos, ai defăimat cele materialnice, și pentru Dânsul dându-ți trupul gonaciului spre bătăi, ai stătut împotrivă, pătimind până la sânge, Mucenice. Pentru aceasta cu cununa biruinței te-a împodobit pe tine Stăpânul și Mântuitorul și Domnul.

Slavă..., Și acum..., a Praznicului glasul al 4-lea.

Muntele care a fost oarecând întunecat și afumat, acum este cinstit și sfânt, pe care a stătut picioarele Tale, Doamne, că taina cea mai înainte de veci acoperită, înfricoșată Schimbarea Ta la față, în aceste mai de pe urmă s-a arătat Lui Petru, și lui Ioan, și lui Iacov, care neputând suferi raza feței Tale, și strălucirea hainelor Tale, cu fața la pământ au căzut, care și de spaimă fiind cuprinși, s-au mirat văzând pe Moise și pe Ilie vorbind împreună cu Tine de cele ce erau să se întâmple Ție. Și glas de la Tatăl a mărturisit zicând: Acesta este Fiul Meu cel Iubit, întru Care bine am voit, pe Acesta să-L ascultați, Care și dăruiește lumii mare milă.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glasul al 2-lea.

Podobie: Casa Eufratului...

Firea lui Adam vrând Hristos ca să o schimbe, în muntele Taborului acum vine, ca să descopere către tăinuitori Dumnezeirea Sa.

Stih: Ale Tale sunt cerurile și al Tău este pământul.

Raza cea întreit strălucitoare a dumnezeieștii slavei Tale, strălucind negrăit în muntele Taborului, Mântuitorule a luminat lumea.

Stih: Taborul și Ermonul întru numele Tău se vor bucura.

Fără de veste văzând ucenicii schimbarea veșmântului, și a întregii alcătuirii Tale, Cuvinte, cu fața la pământ căzând cântau.

Slavă..., Și acum..., glasul al 4-lea.

În munte înalt schimbându-Se la față Mântuitorul, având pe ucenicii cei mai aleși, cu preaslăvire a strălucit; arătând că de vor străluci cu înălțarea bunătăților, se vor învrednici și dumnezeieștii slave. Și vorbind împreună cu Hristos, Moise și Ilie, au arătat, că peste cei vii și peste cei morți stăpânește, și cum că Cel ce a grăit dedemult prin lege și prooroci, este Dumnezeu, Căruia și glasul Tatălui din nor luminos i-a mărturisit zicând: Pe Acesta să ascultați, Care prin Cruce va prăda iadul, și va dărui morților viață veșnică.

Tropar, glasul al 4-lea.

Mucenicul Tău, Doamne, Evplu întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Slavă..., Și acum..., a Praznicului.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul..., Troparul Praznicului de 2 ori, Slavă..., al Sfântului, Și acum..., iar al Praznicului.

După întâia Catismă, Sedealna, glasul al 4-lea.

Podobie: Arătatu-te-ai astăzi...

Prăznuirea cea preastrălucită a Stăpânului a sosit, veniți toți mai-nainte curățindu-ne, să ne suim cu mintea pe muntele Taborului, ca să vedem pe Hristos.

Slavă..., Și acum..., iar aceasta

După a două Catismă, Sedealna glasul al 5-lea

Podobie: Cuvântul cel împreună...

Cuvântul, Cel de o cinste cu Tatăl și cu Duhul, întrupându-Se din Fecioară Curată prunca lui Dumnezeu, și suindu-Se în Tabor cu prea-aleșii ucenici, cu preaslăvire S-a schimbat la față. Pentru aceasta lăudăm dumnezeiască și Preasfântă pogorârea Lui.

Slavă..., Și acum..., iar aceasta:

CANOANELE

Cel dintâi al Praznicului cu Irmosul pe 8, și al Sfântului pe 4.

CANONUL Sfântului.

Facere a lui Iosif.

Cântarea a l-a, glasul al 4-lea,

Irmos: Pe voievozii cei tari...

Cu arma Crucii înotând, ai intrat în limanul vieții, întru care cu bucurie luminat petrecând, Mărite, încetează-mi mult-tulburătorul val al inimii mele, ca cu liniște să măresc pomenirea ta.

Stea cu totul luminoasă ai răsărit, înțelepte, întru cinstită tăria Bisericii, luminând pe credincioși cu strălucirile bunătăților Evple; și cu puterea Duhului ai izgonit întunericul dracilor.

Cu dumnezeiască putere împuternicindu-te, înțelepte, cu cuget dumnezeiesc, pe Cel născut din Dumnezeu, Dumnezeu l-ai propovăduit, Care de bunăvoie a răbdat răstignire, mărite, și cu moartea pe moarte a stricat.

Slavă...

Toată gura să se miște spre lauda ta purtătorule de Dumnezeu, căci cu învățăturile cele dumnezeiești, ai răpit din gura vrăjmașului pe toți, cei ce cu preabună plecăciune au primit cuvintele tale, purtătorule de chinuri al lui Hristos preaviteazule.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu pogorârea cea înfricoșată strălucind Hristos din pântecele tău cel purtător de lumină, Preacurată, ca un soare a răsărit celor din lume, risipind negura mulțimii dumnezeilor cea cu înserare rea, și luminând marginile lumii.

Cântarea a 3-a,

Irmos: Biserica cea stearpă...

Datu-te-ai pe sine-ți ca pe un mielușel de bunăvoie, vrând a te junghia pentru Hristos, Care pentru tine cu voirea a sărăcit, și S-a junghiat Evple preafericite.

Junghiere fără prihană, jertfă cu preabună mireasmă, și desăvârșit prinos te-ai adus lui Dumnezeu, fericite, cu bucurie cântând: Sfânt ești Doamne.

Slavă...

Întărindu-te cu legile Evangheliei cugetătorule de Dumnezeu, ai stătut în mijlocul bărbaților celor fărădelege, arătat strigând: Celor ce nu mă caută stau de față, a mustra păgânătatea lor.

Și acum..., a Născătoarei:

Sălășluindu-Se Dumnezeu în pântecele tău, Preacurată, nicicum nu a clintit cheile fecioriei tale, pe Care roagă-L neîncetat să se întărească toți cei ce te cântă pe tine.

Irmosul:

Biserica cea stearpă a născut din păgâni, și adunarea cea cu mulți fii a slăbit, minunatului Dumnezeului nostru să-i strigăm: Sfânt ești Doamne.

CONDACUL Sfântului, glasul 1.

Podobie: Ceata îngerească...

Cu arma Crucii bine înotând, ai intrat întru limanul cel lin al lăcașurilor celor cerești. Întru care sălășluindu-te, roagă-te Ziditorului ca să se mântuiască de toată nevoia și scârba, cei ce prăznuiesc astăzi pomenirea cea cu rugăciune, a nevoințelor tale fericite Evple.

Sedealna, glasul 1.

Podobie: Mormântul tău...

Legile lui Hristos în mâini ținându-le ai stătut în priveliște, strigând către vrăjmași: De mine însumi chemat am venit, de față sunt ca să pătimesc prea cu tărie. Pentru aceasta plecându-ți grumazul, cu bucurie ai primit tăierea sabiei săvârșindu-ți alergarea.

Slavă..., Și acum..., a Praznicului, glasul al 4-lea.

Podobie: Cela ce Te-ai înălțat...

Suindu-Te cu ucenicii în munte, și întru slava Tatălui strălucind, împreună cu Moise, și Ilie a stătut înaintea Ta, că legea și proorocii ca lui Dumnezeu slujesc, a Căruia și firească Ființa cea Fiiască, Părintele mărturisindu-o, Te-a chemat Fiu; pe Care Îl lăudăm împreună cu Tine și cu Duhul.

Cântarea a 4-a,

Irmos: Pentru dragostea chipului...

Biserică însuflețită a Preasfintei Treimi te-ai arătat cu adevărat, și cu arma credinței, în pământ ai surpat capiștile idolilor, Mucenice Evple.

Întru frumusețea cea dumnezeiască îndulcindu-te Evple, ai defăimat bătăile și durerile, și chinurile cele fără de număr, și cu bucurie ai pătimit.

Smerindu-te de Dumnezeu înțelepte Mucenice, ai smerit inima cea cu cuget înalt a ucigașului, și te-ai suit către Cela ce a înălțat pe oameni.

Slavă...

De dragostea Stăpânului aprinzându-te, cu adevărat ai ars toată înșelăciunea, și cu osârdie ai mers la mucenicie, Mucenice.

Și acum..., a Născătoarei:

Bogații norodului tău ție se închină Fecioară, care ai născut pe Cel ce a îmbogățit pe toți, cu cunoștințele cele dumnezeiești, pe Hristos Dumnezeul nostru.

Cântarea a 5-a,

Irmos: Necredincioșii nu vor vedea...

Strălucindu-te cu totul de privirile cele dumnezeiești, și cu vitejia întărindu-te ca un leu preaviteazule, cu nădejdea, ai intrat către priveliște, biruind păgânătatea, prea-alesule.

Viață fără întristare ți-a dat Mântuitorul, ție celui ce ai suferit pentru Dânsul moarte amară, purtătorule de chinuri, și cu cetele mucenicilor te-a împreunat pe tine, ca pe un viteaz.

Slavă...

Plecatu-ți-ai grumazul tău cu cuget osârdios, și luânduți-se capul, mai luminat te-ai împreunat cu Hristos, Cuvioase, îndulcindu-te de Dumnezeire.

Și acum..., a Născătoarei:

Arătatu-te-ai cu adevărat mai înaltă decât îngerii, născând pe Ziditorul îngerilor, mai presus de minte, pe Cel ce a preamărit pe sfinții Mucenici, Preasfântă Maică Fecioară.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Venit-am întru adâncurile...

Încă sângele picându-ți, ai stătut înaintea puitorului tău de lupte, și de la Dânsul bucurându-te ai primit cununile biruinței, de Dumnezeu înțelepțite Evple, preaviteazule.

Cu bărbăție ai stătut înaintea divanului, legile Stăpânului în brațele tale ținându-le Evple și arătat prea cu osârdie, ai mustrat pe cei fărădelege Cuvioase.

Slavă...

Nespăimântându-te de sabie, netemându-te de mulțimea muncilor, cu bunăcredință ai propovăduit adevărul, înaintea divanurilor judecătorilor, și ai omorât înșelăciunea.

Și acum..., a Născătoarei:

O minune preaslăvită! Cum ai născut Fecioară necunoscând ispită de bărbat? Și cum ai aplecat cu lapte pe Cel cu adevărat Dătător de lapte și hrănitorul tuturor făpturilor, Maică Preacurată.

Irmosul:

Venit-am întru adâncurile mării, și m-a înecat pe mine viforul păcatelor mele celor multe, ci ca un Dumnezeu scoate dintru adânc viața mea, mult-Milostive.

CONDACUL și ICOSUL Praznicului.

SINAXAR

Întru această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfântului marelui Mucenic Evplu diaconul.

Stih: Din podoabă adică, ești Evple, diacon cinstit,

Iar din tăiere, ostaș foarte întărit

Evplu întru această lună în a unsprezecea zi,

Prin tăiere de sabie din viață se săvârși.

Acesta a fost în zilele împăratului Dioclețian, trăgându-se din cetatea Cataniei, care se afla în eparhia Siciliei. Deci fiind pârât la guvernatorul Calvisian, și nelepădându-se de Hristos, întâi a fost legat cu mâinile și cu picioarele la genunchi, după aceea spânzurat de un lemn, și a fost strujit cu mâini de fier. Deci atunci dumnezeiesc glas viind îl întări; apoi îi zdrobiră vinele cu ciocane de fier, și băgându-l în temniță făcu rugăciune și izvorî fântână cu apă. Apoi iarăși scoțându-l, îi pătrunseră urechile cu unghii de fier arse și i s-a tăiat capul.

Tot în această zi, târnosirea cinstitei și înfrumusețatei case și dumnezeieștii Biserici a Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu, ce-i zic Eleusa.

Tot în această zi, pomenirea Icoanei celei nefăcute de mână, a Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Stih: A izvorî mulțime de străine minuni nu este lucru de mirat,

Chipul cel asemănat lui Dumnezeu Cuvântului Celui minunat.

În zilele binecredinciosului împărat Tiberie la anii cinci sule șaptezeci și șase, se făcu minune mare și preamărită: De vreme ce o femeie, anume Maria, iubitoare de Hristos și patriciană cu vrednicia, fiind văduvă, căzu într-o boală grea și fără de leac, și deznădăjduindu-se de tot ajutorul omenesc, se lăsă în nădejdea Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Deci, punând întru sineși bun gând, a trimis către preoții cei ce slujeau sfintei stăpâneștii și nefăcutei de mână Icoanei Domnului, rugându-i să meargă la dânsa, care mergând, ea căzu la picioarele lor, zicând: Rogu-vă stăpânii mei, de vreme ce Dumnezeu pentru păcatele mele a vrut să mă chinuiesc de această boală grea de moarte, pentru aceasta voiesc și poftesc ticăloasa și nevrednica, prin rugăciunile voastre să primesc Sfânta Icoană a Domnului nostru, în săraca mea căsuță, patruzeci de zile, ca doară printr-însa va face Domnul milă cu mine. Și ei știindu-i viața și duhovniceasca ei așezare, îi aduse Sfânta Icoană, și deschizând cutia în care se afla acea Icoană, îndată căzând se închină femeia și o sărută, și luând o pânză de bumbac pe măsura Sfintei Icoane, o puse deasupra Icoanei; deci băgându-o într-un scrin curat o închise, și punându-o în paraclisul casei sale, îi făcea strălucită lumină de făclii aprinse, slujind liturghie până la patruzeci de zile. Și dacă se pliniră acele patruzeci de zile, începură a se întări durerile femeii, de erau nesuferite, cât nici din pat nu putea să se ridice, și strigând pe o slujnică pe care o știa că este mai curată, îi zise: Adu cutia Sfintei Icoane ca să mă închin, doară aș găsi putină odihnă de durerile cele mari ce mă țin. Și aceea mergând în paraclis, văzu minune mare și înfricoșată și preamărită, căci o văpaie de foc mare ieșea din acea cutie, de se suia până în podul casei, și cuprinzând tot jertfelnicul, se pogora până în fața pământului, nimica stricând jertfelnicului, de care minune slujnica îngrozindu-se, a căzut jos; deci alergând alta, spuse stăpânei sale, care înfricoșându-se foarte se pogorî din pat, și mergând cu mare silă în paraclis și văzând văpaia cea de foc, strigă: Doamne miluiește. După aceea trimise și aduse degrab pe slujitorii Sfintei Icoane, cu care urmă și popor mult, și văzând toți minunea se mirară, căci se suia și se pogora văpaia ca o vetreală de corabie ce se umflă de vânt tare, deci strigau toți multă vreme: Doamne miluiește. Și făcându-se rugăciune de către preoți se potoli văpaia, și deschizând cutia, aflară sfânta stăpâneasca și nefăcută de mâini Icoană, neatinsă de foc. Deci luând și pânza cea de bumbac ce o pusese patriciana deasupra Icoanei, o mare minune! Aflară într-însa alt chip stăpânesc, nefăcut de mână, asemenea chipului celui dintâi. De care slăvind toți pe Dumnezeu și sărutându-l îl puseră deasupra pe durerile femeii și îndată o lăsară durerile și boala și se tămădui femeia și făcându-se sănătoasă desăvârșit se sculă, și slăvi pe Dumnezeu cu toți câți merseră acolo cu preoții. Apoi peste câțiva ani cinstita acea femeie; de vreme ce mai-nainte își cunoscu mutarea ei din viața aceasta, ca ceea ce era vas ales griji ca să dăruiască prea Sfântul acel chip, la o mănăstire de monahii ce se află la Melitina, în Armenia, a Sfintei înălțării Domnului. Deci aflându-se femeia întru acest gând, iată ca și cum s-ar fi dat veste, sosi acolo la Constantinopol Dometian arhiepiscopul Melitinei, vărul împăratului Mavrichie, împreună cu cei mai de cinste ai aceleiași cetăți; deci, înțelegând patriciana a dat Sfântul chip în mâna Arhiepiscopului spunându-i gândul ei, pentru care a fost trimis în Melitina. Însă nu se cade să trecem sub tăcere și a doua minune ce s-a făcut: Că făcându-se pradă de perși în zilele împăratului Iraclie și temându-se călugărițele mânăstirii, ca nu cumva să le robească și pe ele, se duseră în Constantinopol, și fiindcă erau de bun neam luară o mănăstire de la Serghie Patriarhul, care aflând și pentru această sfântă și nefăcută de mână Icoană, o luă și fără voia călugărițelor, ci însă întru acele zile, îi venise multe scârbe asupră-i, necazuri și mânie de la împărați asupra lui, și tulburări multe ale Bisericii și stând la multă mirare pentru acestea, văzu noaptea în vis pe un om înfricoșat unde sta deasupra lui, și-i zicea: Întoarce înapoi cum mai degrab mânăstirii ceea ce ai luat fără dreptate, și dacă se sculă stă de gândea, și chemând pe cei ce erau ai lui îi întrebă: Ce sunt aceste scârbe, și pentru care pricină le pătimesc acestea? Mai vârtos că și astă noapte am văzut un om înfricoșat unde sta, și-mi zicea: Întoarce cât mai curând mânăstirii ceea ce ai luat fără dreptate, și eu nu știu de am luat cuiva ceva, iar ei ziseră: Nu le băga în seamă unele ca acestea stăpâne, că n-ai năpăstuit niciodată pe nimenea, ci scârbele și nălucirile acestea sunt din lucrarea drăcească. Deci, când s-a făcut noapte iarăși i se arătă înfricoșatul acela și îi zise răstit: Întoarce cât mai curând ceea ce ai luat călugărițelor de la înălțare, au nu știi că sunt străine și fără de mângâiere de au venit dintru altă parte? După aceea deșteptându-se zise către eclesiarhul lui: Frate, când ai luat stăpânescul chip de la călugărițe, cum le-a părut? Iar el zise: Foarte greu Părinte, și de ar fi putut ne-ar fi făcut certare. Atunci a priceput Patriarhul și se dosădi pe sine și degrab cu multă cinste trimise Sfântul chip la mănăstirea călugărițelor în douăzeci și nouă ale lui Decembrie. Și se potoliră bântuielile și scârbele Patriarhului și se bucurară călugărițele dacă luară Sfântul acel chip al Domnului.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici: Neofit, Zinon, Gaie, Marcu, Macarie și Gaian, care s-au săvârșit prin foc. Și se face soborul lor la locașul sfinților și măriților celor fără de arginți Cosma și Damian.

La Neofit, Zinon și Gaie.

Stih: Lui Neofit, Zinon și Gaie cu adevărat,

Le era așternut cuptorul cel cu foc,

În mijlocul căruia au stat.

La Marcu, Macarie și Gaian,

Stih: Străin miros de tămâieri s-a arătat.

Trei Mucenici, care pentru Treime de vii spre ardere de foc s-au dat.

Tot în această zi, Cuviosul Pasarion, care cu pace s-a săvârșit.

Stih: Pasarion toată bunătatea având,

Mutându-se de pe pământ răsplătire potrivită este primind.

Tot în această zi, Cuviosul Nifon, care a sihăstrit în chinovia mânăstirii Sfântului Dionisie din Aton, și s-a făcut patriarh Constantinopolului, la anul una mie patru sute șaizeci cu pace s-a săvârșit.

Stih: Nifon proedria cea de pe pământ lăsând,

La Hristos cel ce șade mai-nainte de toți, față se află stând.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne, și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos: Cei trei tineri în Babilon...

Picându-ți sângele tău pe pământ, a stins jeratecul înșelăciunii, iar Biserica lui Hristos prea cu bogăție o a adăpat, care cu bunăcredință pe tine te laudă, Preafericite.

Având minte vitează, și cuget neclintit, înșelăciunea jos o ai surpat, și pe părtinitorii minciunii cu învățăturile cele nemincinoase, Evple preaînțelepte i-ai mustrat.

Ușa Raiului ție s-a deschis Evple fericite Mucenice al lui Hristos, văzându-te înfrumusețat cu patima cea dumnezeiască și cu coroana biruinței.

Slavă...

Cu jeratecul cel dumnezeiesc curățindu-te la suflet, Mucenice, jăratecele mulțimii dumnezeilor le-ai stins, strigând: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeul părinților noștri.

Și acum... a Născătoarei:

Pentru ca să închipuiască pântecele tău cel dumnezeiesc cuptorul cel persienesc, Preacurată, nearși a păzit pe tinerii care strigau: Doamne Dumnezeule bine ești cuvântat.

Cântarea a 8-a,

Irmos: Mântuitorule al tuturor...

Curățire de toate felurile de boli și izgonire duhurilor celor cumplite sunt moaștele tale, pe care înconjurându-le, strigăm: Toate lucrurile binecuvântați și lăudați pe Domnul.

Bucuratu-s-a de tine adunarea credincioșilor, agonisindu-te pe tine mijlocitor către Hristos, și rugător preafierbinte, și părtinitor Evple preafericite diacone, dimpreună vorbitorule cu sfinții îngeri.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Adunându-vă oamenilor, scoateți tămăduire de potriva bolilor din mormântul Mucenicului, și cu credință strigați: Toate lucrurile binecuvântați și lăudați pe Domnul.

Și acum..., a Născătoarei:

Înfrumusețatu-te-ai Preacurată, preanevinovată, mai mult decât toată bună cuviința îngerilor, născând pe Ziditorul oamenilor și al îngerilor, Căruia cântăm: Binecuvântați lucrurile pe Domnul.

Irmosul: Să lăudăm bine să cuvântăm...

Mântuitorule al tuturor Atotputernice, pe cei ce se țineau de buna-credință, în mijlocul văpăii pogorându-Te i-ai rourat, și i-ai învățat să cânte: Toate lucrurile binecuvântați și lăudați pe Domnul.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Eva adică prin boala...

Învrednicitu-te-ai cu adevărat, a vedea pe cele ce de departe erau dorite de tine, Preafericite, încetat-ai de dorire ca unul ce ai ajuns la singură săvârșirea doririlor, cea cu adevărat săvârșită doririi tale diacone, vrednicule de minune.

Ca un sceptru țiind Crucea în mâna ta, Fericite, și luminat fiind îmbrăcat cu porfira, pe care din sfințite sângiurile tale o ai roșit, acum stai înaintea Împăratului Hristos, Evple pârga mucenicilor.

Astăzi Catania cinstita Mitropolie, avându-te prea-ales păzitor pe tine, prăznuiește dumnezeiască pătimirea ta, săvârșindu-o împreună cu toate; eparhiile și cetățile, pe care păzește-o prin rugăciunile tale.

Slavă...

Îndumnezeindu-te cu împărtășirea cea dumnezeiască, Fericite, arătat te-ai făcut soare cu totul luminos, și întru lumina cea dumnezeiască te-ai sălășluit Mucenice; și acum luminezi pe cei ce săvârșesc purtătoare de lumină pătimirea ta, Fericite.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu razele luminii celei dintru tine dumnezeiască Mireasă luminează sufletul meu, ridică-mă pe mine cel ce zac în groapa pierzării, rușinând pe vrăjmașii cei ce pururea necăjesc inima mea, și către patimi mă împing pe mine.

Irmosul:

Eva adică prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus, iar tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toți te slăvim.

LUMINÂNDA

Podobie: Femei auziți glas...

Cu totul dându-te lui Dumnezeu Atotstăpânitorului, și cu fulgerele cele de acolo strălucindu-te, purtătorule de chinuri, adu-ți aminte de cei ce săvârșesc purtătoare de lumină pomenirea ta, și te cinstesc pe tine, Sfinte, ca pe un slujitor al tainelor lui Hristos, Mucenice Evple.

Slavă..., Și acum..., a Praznicului.

Cuvinte, Cela ce ești lumină neschimbată a Tatălui luminii Celui nenăscut, întru arătată lumina Ta, astăzi în Tabor am văzut lumină pe Tatăl, lumină și pe Duhul, Care aduce la lumină toată făptura.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glasul al 2-lea.

Podobie: Casa Eufratului...

Bucurați-vă treimea dumnezeieștilor Apostoli, care în muntele Taborului, ați văzut pe Cel din Treime, Unul după Ființă.

Stih: Ale Tale sunt cerurile și al Tău este pământul.

Bine este ție Tabore, cel mai-nainte prea întunecat, căci te-ai învrednicit Luminii nu a soarelui celui simțitor, ci a strălucirii celei de sus.

Stih: Taborul și Ermonul întru numele Tău se vor bucura.

Cu lumina feței Tale, Mântuitorule fiind străluciți ucenicii Tăi, nesuferind raza, îndată au căzut la pământ.

Slavi, Și acum..., asemenea.

Văzut-au în Tabor, Moise și Ilie, pe Dumnezeu cel ce din Fecioară S-a întrupat, spre mântuirea oamenilor.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.

LA LITURGHIE

Fericirile Praznicului, Cântarea a 6-a, din amândouă Canoanele, cu Irmosul pe 6.

ÎNTRU ACEASTĂ ZI

Pomenirea celui între sfinți, Părintele nostru Nifon patriarhul Constantinopolului și a Sfântului Mucenic și Arhidiacon Evplu.

LA VECERNIA MICĂ

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 4, glasul al 2-lea:

Podobie: Când de pe lemn...

Veniți mulțimea credincioșilor și cetele monahilor ca împreună să prăznuim strălucita pomenire a dumnezeiescului Nifon și să glăsuim în cântări faptele lui cele mai presus de fire și darurile cu care Treitatea Cea Sfântă l-a mărit și pe pământ și în cer, ca pe cel ce a slăvit-o pe Dânsa.

Când te-ai rănit cu dorul pustniciei, Preasfinte Nifon, atunci ca un cerb însetat ai alergat la Muntele cel sfânt și cercetând ca un înțelept toate sfintele locașuri ai ales a locui în cinstita Mânăstire a înainte Mergătorului, socotind-o mai potrivită pentru nevoințe.

Când ai strălucit cu lumina Treimii celei mai presus de fire stând la rugăciune, atunci te-ai arătat stâlp în chip de lumină, și ai povățuit, de Dumnezeu cugetătorule, cu dumnezeiești cuvinte cetele sihaștrilor la pământul nepătimirii și spre săvârșirea faptelor bune și a privirii către Dumnezeu.

Când prin amenințare dumnezeiască ai fost înălțat pe Scaunul cel dintâi al păstoriei, atunci ca un soare pe toți credincioșii i-ai luminat prin dumnezeieștile tale cuvinte, Fericite. Și ca un păstor mare ai povățuit popoarele la pășunea cea de mântuire, iar ca un cârmuitor înțelept ai condus corabia Bisericii lui Hristos la limanul cel de Dumnezeu păzit.

Slavă..., glasul al 4-lea:

Adunarea ierarhilor celor desăvârșiți și a monahilor celor cuvioși cu laude să încununăm pe Fericitul Nifon, cel ce este între ierarhi cuvios și între cuvioși ierarh. Căci acesta mai întâi curățindu-se prin strădanie și vas ales al Sfântului Duh făcându-se, s-a arătat apoi și păstor a toată lumea în împărăteasa cetăților. Și păstorind, prin viață și prin cuvânt, plinirea cea cu numele lui Hristos numită a adus pe mulți la mântuirea Domnului, făcându-se slăvit de la Dumnezeu, Căruia, viețuind după moarte, se roagă neîncetat să mântuiască sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Păzește-ne pe noi robii tăi, Născătoare de Dumnezeu preabinecuvântată, de tot felul de primejdii, ca să te mărim pe tine, Nădejdea sufletelor noastre.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glasul al 2-lea:

Podobie: Casa Efratului...

Car înțelegător și chivot de lumină purtător al Treimii te-ai arătat, de Dumnezeu înțelepțite Ierarhe Nifon.

Stih: Cinstită este înaintea Domnului moartea Cuviosului Său.

Te-ai arătat mai presus de doimea cea materialnică pentru Unimea Treimii celei înțelegătoare, de Dumnezeu purtătorule Nifon.

Stih: Preoții Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate.

Prin faptele tale cele bune te-ai ridicat la privirea celor de sus, șezând în car de foc ca altădată Ilie Proorocul, de Dumnezeu cugetătorule Nifon.

Slavă..., glasul 1:

Veseliți-vă în Domnul cele două cinstite locașuri: Din România și de la Atos; bucurați-vă și săltați, că țineți la sânul vostru că pe o vistierie de mult preț preacinstitele moaște ale de trei ori fericitului Nifon. Acestea au în sine toate semnele sfințeniei: Rămânerea în nestricăciune vreme de mulți ani, mireasma cea cu bun miros și râurile de minuni ce se revarsă peste cei ce se închină lor. Pentru aceea, prăznuind pomenirea lui cea după datorie, cu mulțumire strigați Mântuitorului Hristos: Slăvit ești, Doamne, Care ai dăruit fiilor noștri Părinte iubitor de fii, iar smereniei noastre Înălțare de bună mărire și mijlocitor fierbinte pentru mântuirea noastră pe Ierarhul Nifon, prin care vom dobândi de la Tine izbăvire de păcate și mare milă.

Și acum..., a Născătoarei:

Ceea ce ești bucuria cetelor cerești și pe pământ folositoare tare oamenilor, miluiește, Preacurată Fecioară, pe cei ce nădăjduiesc întru tine, căci după Dumnezeu spre tine, de Dumnezeu Născătoare, nădejdea ne-am pus.

Troparul, glasul al 3-lea:

Podobie: Cu faptele strălucind...

Cu faptele dreptei credințe strălucind toată Biserică ai luminat, însoțindu-te cu smerenia cea dătătoare de înălțare, tu cinstea cea mărită a celor două sfinte locașuri, podoaba și înfrumusețarea patriarhilor, mărite Nifon. Iar acum umple de dumnezeiești daruri pe cei ce cu credință te măresc pe tine.

Slavă... Și acum..., al Praznicului,

Ectenia mică și otpustul.

CADE-SE A ȘTI: De se va întâmpla prăznuirea Sfântului Nifon duminică, sâmbătă seara, la vecernia Mică, se pun stihirile din Octoih; Slavă..., a Sfântului; Și acum..., a Născătoarei. La VECERNIA MARE: Se cântă Fericit bărbatul..., catisma întreagă. La Doamne, strigat-am..., se pun 3 stihuri ale Învierii și 4 ale Sfântului; Slavă..., a Sfântului, Și acum..., dogmatica glasului de rând. Vohod, Lumină lină... și paremiile Sfântului. LA LITIE: stihurile Praznicului și ale Sfântului; Slavă..., a Sfântului, Și acum..., a Praznicului. La Stihoavnă; stihirile Învierii, Slavă..., a Sfântului, Și acum..., a Praznicului. La binecuvântarea pâinilor: troparul Sfântului (de 2 ori) și Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (o dală). Iar de nu se face binecuvântarea pâinilor, troparul Învierii, Slavă..., al Sfântului, Și acum... al Praznicului. LA UTRENIE: La Dumnezeu este Domnul..., troparul Învierii (de 2 ori), Slavă..., al Sfântului. Și acum..., al Praznicului. După catisme, Sedelnele Învierii și Polieleu apoi Sedelnele Sfântului, pe rând; la Și acum..., se cântă a Praznicului și binecuvântările, Antifoanele și Prochimenul glasului de rând. Evanghelia Învierii și celelalte. La Canoane se pun: Canonul Învierii cu irmosul pe 4, al Praznicului, pe 4 și al Sfântului, pe 6. Catavasie: Cetele israelitenești... După cântarea a 8-a. Condacul și icosul Praznicului și ale Sfântului, Sedealna Sfântului, Slavă... Și acum..., a Praznicului. După Cântarea a 5-a, condacul și icosul Învierii și Sinaxarul. La Cântarea a 9-a, se cântă Ceea ce ești mai cinstită... Luminânda Învierii Slavă..., a Sfântului, Și acum... a Praznicului. La Laude se pun 4 stihiri ale Învierii și 4 ale Sfântului; Slavă..., a Sfântului, Și acum... Prea binecuvântată ești... Doxologia mare. După Sfinte Dumnezeule..., troparul Învierii, ecteniile și otpustul. Apoi se cântă Slavă... Și acum..., stihira Învierii. Ceasul întâi și otpustul deplin.

LA VECERNIA MARE

După obișnuitul Psalm se citește Fericit bărbatul... Slava întâi.

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 8: 5 ale Ierarhului și 3 ale Mucenicului.

Stihirile Ierarhului, glasul al 4-lea:

Podobie: Dat-ai semn...

Dumnezeu, Cel ce locuiește întru cele din înălțime, te-a pus păstor al Bisericii Lui, și grăitor și propovăduitor al dumnezeiescului Cuvânt pe tine, Părinte Nifon. Care, prin învățăturile tale cele de Dumnezeu înțelepțite, aprinzi adunările credincioșilor și povățuiești la împlinirea dumnezeieștilor porunci pe cei ce urmează ție cu credință. Pentru aceea roagă-te ca să dobândească dezlegare de păcate cei ce cinstesc cu credință pomenirea ta cea întru tot prăznuită.

Cu podoabele ierarhiei străduindu-te și cu luminările împodobindu-te, Cuvioase, săvârșirea cea fericită ai dobândit, Părinte. Cu oștile cele de sus însoțindu-te și cântarea cea întreit sfânta împreună cu ele cântând Celui ce stăpânește toate, te-ai umplut de strălucirea cea de acolo. Cu acelea împreună nu înceta să te rogi ca să se izbăvească de tot felul de ispite cei ce te laudă pe tine, Preafericite Nifon, Părintele nostru.

Cel ce te-ai arătat luminat la inimă cu dorul cel dumnezeiesc ai strălucit la suflet cu razele Duhului, din pruncie poftind a purta pe umerii tăi jugul cel ușor al Domnului. Atunci ai alergat la Muntele Atos ca un cerb la izvoarele apelor și te-ai sălășluit cu bucurie în locașul înainte Mergătorului. Și făcându-te următor aceluia, te-ai arătat adevărat dreptar al viețuirii celei în chip îngeresc și solitor fierbinte al credincioșilor.

Alte stihiri, ale Mucenicului, glasul 1:

Podobie: Cel ce ești bucuria...

Tăinuitorule de sfințenie Nifon, după dreptate te-ai învrednicit de adunarea oștilor celor de sus, cu care împreună neîncetat dănțuiești, văzând, Fericite, pe Sfânta Treime, Acesteia, stând înainte, roagă-te pururea pentru noi cei ce te cinstim pe tine.

Cu bărbăție adormind năpădirile săltărilor trupului, de Dumnezeu Purtătorule, cu toată dorirea ai tins, Părinte, către Cel ce singur este desăvârșirea doririlor. De Acela îndestulându-te, Cuvioase, pomenește-ne și pe noi cei ce te lăudăm pe tine.

Alte stihiri, ale Mucenicului, glasul 1:

Podobie: Prealăudaților Mucenici...

Evplu, pururea mărite, vitejește ai surpat măiestriile vrăjmașului celui rău, biruindu-l pe el prin mucenicia ta. Căci te-ai adus jertfă curată și bineprimită lui Hristos Ziditorul tău, Împăratul tuturor, în veac împreună cu El bucurându-te.

Evplu, pururea mărite, întrarmând simțirile sufletului tău cu Crucea lui Hristos, de bunăvoie ai alergat vitejește către luptătorul împotrivă și în chip vădit l-ai biruit. Pentru aceea acum împărătești împreună cu Împăratul tuturor, în veac împreună cu El bucurându-te.

Evplu, pururea mărite, ai defăimat cele materiale, agonisind ajutor ție pe Hristos; și pentru Dânsul ți-ai dat trupul chinuitorilor spre bătăi, pătimind până la sânge, Mucenice. Pentru aceasta cu cununa biruinței te-a împodobit pe tine Stăpânul și Mântuitorul și Domnul.

Slavă..., a Ierarhului, glasul al 6-lea:

Veniți mulțimea credincioșilor din România și de la Atos, ca adunându-ne într-o unire astăzi cu taină să pomenim pe Purtătorul de Dumnezeu Părintele nostru și cu bună cucernicie mărindu-l în cântări să zicem: Bucură-te, cel ce te-ai arătat în vremurile mai de pe urmă, însă, prin râvna ta cea dumnezeiască, te-ai ne­voit împreună cu cei dede­mult; bucură-te, podoaba ierarhilor, lauda monahilor și lumina sihaștrilor; bucu­ră-te, întărirea și desfătarea dreptcredincioșilor. Cuvioa­se Nifon, Părintele nostru, nu înceta a te ruga pentru cei ce cu credință și cu dra­goste săvîrșesc pomenirea ta.

Și acum..., a Praznicului, același glas:

Mai înainte închipuind Învierea Ta, Hristoase Dumnezeule, ai luat pe trei ucenici ai Tăi, pe Petru, pe Iacob și pe Ioan și Te-ai suit pe Tabor. Și acolo, schimbându-Te la față Tu, Mântuitorule, Muntele Taborului s-a acoperit cu lumină, iar ucenicii Tăi, Cuvinte, s-au aruncat cu fața la pământ, neputând suferi să vadă chipul cel de nevăzut. Căci îngerii slujeau cu frică și cu cutremur, cerurile s-au spăimântat, pământul s-a cutremurat văzând pe pământ pe Domnul slavei.

VOHOD: Lumină lină...

Prochimenul zilei.

PAREMIILE

De la Pilde, citire:

(versete alese din diferite capitole)

Pomenirea dreptului cu laude și binecuvântarea Domnului pe capul lui. Fericit este omul care a aflat înțelepciunea și muritorul care știe priceperea. Că mai bună este neguțătoria acesteia decât vistieriile aurului și argintului, și mai scumpă decât pietrele cele de mult preț; și tot ce este scump nu este vrednic de ea. Pentru că lungimea de zile și anii vieții sunt în dreapta ei și în stânga ei bogăție și mărire. Că din gura ei iese dreptatea, legea și mila pe limbă le poartă. Deci ascultați-mă pe mine, fiilor, că lucruri de cinste vă spun; și fericit este omul care va păzi căile mele. Că ieșirile mele sunt ieșiri de viață și se gătește vrerea de la Domnul. Pentru aceasta vă rog pe voi și pun înainte glasul meu fiilor oamenilor. Că eu, înțelepciunea, am tocmit sfatul și știința și gândul eu l-am chemat. Al meu este sfatul și întărirea, a mea este priceperea și a mea este tăria. Eu pe cei ce mă iubesc pe mine, îi iubesc; și cei ce mă caută vor afla har. Înțelegeți dar cei fără de răutate chibzuiala și cei neînvățați lipiți-vă inima. Ascultați-mă pe mine iarăși, că lucruri de cinste vă spun. Și voi scoate cele drepte din buzele mele, că grumazul meu se va învăța cu adevărul. Și urâte sunt înaintea mea buzele mincinoase. Cu dreptate sunt toate graiurile gurii mele, nimic nu este strâmb nici răzvrătit în ele. Toate sunt drepte pentru cei ce înțeleg și netede sunt toate pentru cei ce află cunoștință. Că vă învăț pe voi adevărul, ca să fie în Domnul nădejdea voastră și să vă umpleți de Duh.

De la înțelepciunea lui Solomon, citire:

(versete alese din diferite capitole)

Gura dreptului izvorăște înțelepciune și buzele oamenilor înțelepți știu darul cel bun. Gura înțelepților se învață înțelepciune și dreptatea îi mântuiește pe ei din moarte. Sfârșindu-se omul drept, nu-i piere nădejdea. Căci fiul drept se naște spre viață; și în bunătățile sale va culege roada dreptății. Lumina drepților este de-a pururea, și de la Domnul vor afla har și mărire. Limba înțelepților știe cele bune și în inima lor odihnește înțelepciunea. Domnul iubește inimile cele Cuvioase și Ia El sunt bine primiți toți cei fără prihană în cale. Înțelepciunea Domnului luminează fața celui priceput, că ea sosește la cei ce o doresc mai înainte ca aceștia să o fi cunoscut pe ea. Cel ce mâneca la dânsa nu va osteni și cel ce priveghează pentru ea curînd va fi fără de grijă. Că ea însăși umblă și caută împrejur pe cei vrednici de ea și se arată lor cu bună plăcere; căci pe înțelepciune nu o biruiește niciodată răutatea. Pentru aceasta am fost eu iubitor al frumuseții ei. Și am iubit-o și am căutat-o pe ea din tinerețile mele. Și am căutat-o ca să o aduc mie mireasă. Ca pe Stăpânul tuturor am iubit-o, pentru că ea învață în taină știința lui Dumnezeu și cunoaște lucrurile Lui. Ostenelile ei sunt bunătăți; și ea învață curăția, mintea, dreptatea și bogăția, iar în viața oamenilor nimic nu este mai de trebuință decât acestea. Căci de poftește cineva multă știință, înțelepciunea știe cele trecute, iar cele ce urmează să fie le asemuiește; ea știe tălmăcirea cuvintelor și dezlegările vorbelor cele ascunse, cunoaște de mai înainte semne și minuni, ca și întâmplările vremurilor și ale anilor; ea este sfetnic bun pentru toți. Că nemurire este într-însa și mărire în împărtășirea cuvintelor ei. Pentru aceasta am vorbit către Domnul și m-am rugat lui și am zis din toată inima mea: Dumnezeul părinților și Domnul milei, Cel ce ai făcut toate cu cuvântul Tău și cu înțelepciunea Ta ai tocmit pe om, ca să stăpânească făpturile cele făcute de Tine, și să îndrepteze lumea întru cuviință și dreptate, dă-mi înțelepciunea care șade pe scaunele Tale și nu mă despărți pe mine de robii Tăi, că eu sunt robul Tău și fiul roabei Tale. Trimite înțelepciunea Ta din ceruri de la locașul Tău cel sfânt și de la scaunul slavei Tale, ca fiind cu mine: să mă învețe ce este plăcut înaintea Ta. Și să mă îndrepteze spre cunoștință și să mă păzească întru slava sa. Că gândurile celor muritori sunt toate cu temere și cugetele lor cu greșeală.

De la înțelepciunea lui Solomon, citire:

(versete alese din diferite capitole)

Dreptul fiind lăudat se vor veseli popoarele că pomenirea lui este fără de moarte. Pentru că este cunoscut lui Dumnezeu și de oameni și sufletul lui este bineplăcut lui Dumnezeu. Iubiți deci, oamenilor, înțelepciunea, poftiți-o pe ea și veți învăța că începutul înțelepciunii este dragostea și păzirea legilor. Cinstiți înțelepciunea ca să împărățiți în veci. Spune-voi vouă tainele lui Dumnezeu și nu le voi ascunde de voi. Căci El este conducătorul înțelepciunii, Îndreptătorul înțelepților și cunoscătorul a tot cugetul și lucrul; iar înțelepciunea învață toate gândurile, că într-însa este duh înțelegător și sfânt, strălucirea luminii celei de-a pururea și chipul bunătății lui Dumnezeu. Înțelepciunea așază soți lui Dumnezeu și prooroci; și este mai frumoasă decât soarele și decât toată strălucirea stelelor, asemănându-se luminii celei dintâi. Ea scapă de dureri pe cei ce o slujesc și-i îndreaptă pe cărări drepte; le dă lor cunoștință sfântă și-i păzește de cei ce-i vânează pe ei, dându-le lor tărie în luptă; ca să înțeleagă toți că ea este mai puternică decât toată credința. Și nu va birui vreodată răutatea pe înțelepciune, nici nu va trece judecata fără să certe pe cei răi. Căci au zis întru sine, gândind cu nedreptate: Să facem silă dreptului, să nu ne fie milă de sfințenia lui, nici să ne rușinăm de căruntețile bătrâneților celei de mulți ani; că ne va fi nouă lege tăria noastră și vom vâna pe cel drept, că nu ne este de nici un folos și stă împotriva lucrurilor noastre și ne învinuiește de greșeli față de lege și ne defăimează pentru păcatele învățăturii noastre. Și ne spune nouă că el are cunoștința lui Dumnezeu și se numește pe sine fiu al lui Dumnezeu. Și ne-a fost el nouă spre vădirea cugetelor noastre și ne este greu nouă și vedem că viața lui nu este asemenea cu a altora și s-au schimbat cărările lui. De batjocură am fost socotiți înaintea lui și se depărtează el de căile noastre ca de niște necurății și fericește cele mai de pe urmă ale drepților. Să vedem dar dacă sunt adevărate cuvintele lui și să ispitim cele ce urmează să i se întâmple lui. Cu ocară și cu muncă să-l întrebăm pe dânsul, ca să cunoaștem blândețile lui și să ispitim nerăutatea lui, judecându-l pe el spre moarte de ocară, căci vor fi luate în seamă cuvintele lui. Acestea au gândit și au rătăcit, că i-a orbit pe ei răutatea lor. Căci nu au cunoscut tainele lui Dumnezeu și n-au socotit că Tu ești singurul Dumnezeu Care ai stăpânire peste viață și peste moarte; și mântuiești în vreme de scârbă, și mântuiești de toată răutatea ca un îndurat și milostiv și dai sfinților Tăi har și stai împotrivă celor mândri cu brațul Tău.

LA LITIE

Stihirile, glasul al 2-lea:

Dumnezeu cel unul, Cel ce întru sfinți Se odihnește, aflând sălășluire curată preasfințitul tău suflet și în el locuind, de dumnezeiești daruri l-a umplut. Pentru aceea nu înceta a lumina pe cei ce te laudă pe tine, Nifon Părintele nostru.

Același glas:

Acum ai dobândit desfătarea cea nestricăcioasă și îndulcirea cea veșnică, pentru că Dătătorul de plată cu îndestulare îți dăruiește roadele ostenelilor tale cele multe și ale faptelor tale cele bune, pe care le-ai adunat ca într-o vistierie. Pentru aceasta primește cu dragoste, dumnezeiescule Părinte, lauda ce se aduce ție din buze de tină, că ești blând și iubitor, Fericite Nifon, de Dumnezeu înțelepțite. Și ca cel ce ai îndrăznire, Cuvioase, roagă-te pentru sufletele noastre.

Slavă... glasul al 2-lea:

Racla moaștelor tale cele cu bun miros, Prealăudate Părinte, sfințește sufletele și trupurile celor ce se apropie de ea cu credință; iar Sfântul tău suflet după vrednicie se veselește, împreună cu îngerii fiind. Pentru aceea îndrăznire având către Domnul și cu cei fără de trup dănțuind în ceruri, împreună cu aceia roagă-te, Cuvioase, să se mântuiască sufletele noastre.

Și acum..., a Praznicului, același glas;

Cel ce ai sfințit toată lumea cu lumina în Munte înalt Te-ai schimbat la față, Bunule, arătând ucenicilor Tăi puterea Ta de a izbăvi lumea din călcarea poruncii. Pentru aceasta strigăm Ție: Milostive Doamne, mântuiește sufletele noastre.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glasul al 5-lea:

Podobie: Bucură-te cămara...

Bucură-te cel ce te-ai arătat moștenitor pustniciei lui Antonie, a lui Pavel, a lui Efrem, a lui Eftimie, a lui Sava și a celorlalți sihaștri; care au călătorit pe calea cea cu anevoie spre câștigarea faptelor și isprăvilor celor bune, rătăcind prin pustietăți și prin munți, adesea prin peșteri omorându-se. Acestora, de care toată lumea nu este vrednică, tu ai râvnit cu deadinsul; iar acum împreună cu aceia te bucuri, Părinte. Pentru aceea roagă pe Hristos să dăruiască mare milă celor ce te laudă pe tine.

Stih: Preoții Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate și cuvioșii Tăi cu bucurie se vor bucura.

Bucură-te cel ce ai fost următor arhiereilor celor prealuminați de demult; care cu mare cuviință au viețuit întru multe fapte bune și au strălucit întru minuni și care au suferit osteneli și primejdii au răbdat. Aceia cu dreapta credință au întărit Biserica și nu au lăsat-o să se clatine din pricina ereziilor. Așa și tu, Părinte, râvnind cu deadinsul acelora, ai suferit mii de mâhniri și de osteneli, primejduindu-te pentru credință. Iar acum roagă-te, împreună cu aceia, ca să se dăruiască mare milă celor ce te laudă pe tine.

Stih: Fericit bărbatul care se teme de Domnul, întru poruncile Lui va voi foarte.

Bucură-te cu adevărat râvnitorule al Proorocului ce a petrecut timp îndelungat în pustietăți și s-a hrănit cu muguri și cu miere sălbatică, Petrecerea și mucenicia aceluia râvnind, Cuvioase Nifon, vitejește ca și acela ai pătimit cu bunăștiință și de bunăvoie adesea ți-ai omorât trupul, indurând mucenicia care este cu mai multă durere decât mucenicia prin sabie. Pentru aceasta acum te veselești împreună cu mucenicii, cu care roagă-te să se dăruiască mare milă celor ce te laudă pe tine.

Slavă..., glasul al 2-lea:

Lucrare pe potriva numelui ce porți ai arătat, Cuvioase, căci prin îndelungata stare de trezie și prin rugăciune neîncetată curățindu-ți mintea, te-ai făcut locaș al Sfântului Duh. Pentru aceea, mutându-te la ceruri în chip tainic, ne îmbunătățești pe noi la apropierea de sfintele tale moaște. Iar acum închinându-ne cu dragoste la racla moaștelor tale, Preafericite Nifon, Părintele nostru, cerem prin tine de Ia Dumnezeu curăție și mare milă pentru sufletele noastre.

Și acum... a Praznicului, Același glas:

Cel ce în Muntele Taborului întru slavă Te-ai schimbat la față, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Dumnezeirii Tale, strălucește și nouă lumină cunoștinței Tale și ne povățuiește pe cărarea poruncilor Tale, ca un bun și de oameni Iubitor.

La binecuvântarea pâinilor, troparul Ierarhului (de 2 ori) și Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (o dată). Iar de nu se face binecuvântarea pâinilor. se zi ce: troparul Ierarhului, glasul al 3-lea (caută la Vecernia mică), Slavă... Mucenicul Tău, Doamne, Evplu... Și acum..., al Praznicului.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul..., se cântă troparul Ierarhului (de 2 ori), Slavă..., al Mucenicului, Și acum..., al Praznicului.

După Catisma întâi, Sedealna, glasul al 3-lea:

Podobie: De frumusețea fecioriei tale...

Crucea pe umerii tăi cu osârdie ridicând-o, Cuvioase, ai urmat Celui ce a binevoit a Se arăta pe pământ pentru noi. Pentru aceasta ai părăsit toată îndulcirea lumească și ca fiind fără de trup ai viețuit, Părinte, viață întocmai cu îngerii. Iar acum împreună cu ei petrecând, adu-ți aminte de cei ce cu dragoste te cinstesc pe tine. (de două ori)

A Praznicului, asemenea:

Raza dumnezeieștii Tale slave, Cuvinte al lui Dumnezeu, ai arătat-o pe cât s-a putut ucenicilor Tăi în Muntele Taborului, schimbându-Te la față. Cu aceea luminează-ne și pe noi cei ce Te lăudăm pe Tine, Unule și neschimbat, Iisuse atotputernice. Pentru aceasta strigăm Ție cu credință: Slavă, Hristoase, Împărăției Tale.

După Catisma a doua, Sedealna, glasul al 4-lea:

Podobie: Spăimîntatu-s-a Iosif...

Toată ceata cea cerească s-a mirat văzând pe pământ viața ta cea în trup: căci ai petrecut, Preafericite, viețuind ca fiind fără de trup. Căci înspăimântă, înțelepte, toată mintea omenească, nepătimirea ta cea desăvârșită prin care te-ai arătat mai presus de oameni și asemenea îngerilor. Pentru aceasta îngerii și oamenii împreună te laudă. (de două ori)

A Praznicului, asemenea:

În Muntele Taborului Te-ai schimbat la față, Mântuitorule, arătând schimbarea oamenilor care va să fie la a doua Ta venire în slavă. Ilie și Moise vorbeau împreună cu Tine, iar cei trei ucenici pe care i-ai luat împreună cu Tine, văzând, Stăpâne, slava Ta, s-au spăimântat de strălucirea Ta. Iar acum luminează și sufletele noastre Cel ce atunci ai făcut să strălucească acelora lumina Ta.

După Polieleu, Sedealna, glasul al 8-lea:

Podobie: Fluierele păstorești...

Cântând, Fericite, din fluierele păstorești și păscând fără rătăcire turmele tale, ai încetat a păstori, cunoscând sălbăticimea dobitoacelor, și ai alergat, Părinte, acolo unde era preaslăvit Hristos Domnul. Și până la sfârșit viețuind întru Dânsul, ai dobândit dumnezeiasca slavă.

A Praznicului:

Podobie: Porunca cea cu taină...

În Muntele Taborului ai arătat, Făcătorule de bine, strălucirea cea ascunsă sub trup a firii Tale, Hristoase, și dumnezeiasca bună-cuviință, strălucind celor trei ucenici care erau împreună cu Tine slava Ta. Aceștia, neputând îndura strălucirea slavei Tale, au strigat: Sfânt ești, că, neapropiat fiind, Te-ai făcut văzut lumii cu trup, unule Iubitorule de oameni.

Apoi Antifonul întâi al glasului al 4-lea.

Prochimen glasul al 4-lea:

Cinstită este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui.

Stih: Preoții Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate și cuvioșii Tăi cu bucurie se vor bucura.

Evanghelia: Din Sfânta Evanghelie după Ioan, citire: (X, 1-9)

Zis-a Domnul: Cel ce nu intră prim ușă... (caută la, 21 mai).

Psalmul 50.

Slavă..., glasul al 2-lea:

Pentru rugăciunile Ierarhului Tău, Nifon, Milostive, curățește mulțimea păcatelor noastre.

Și acum...

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curățește mulțimea păcatelor noastre.

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare milă Ta...

Glasul al 2-lea:

Cel ce ai ales pe cele nestricăcioase mai degrabă decât pe cele stricăcioase și trecătoare, și înțelepțește în locul pământului ai primit în schimb cerul, înțelepte Nifon, pe noi care încă locuim pe pământ izbăvește-ne de cei ce voiesc războaie, ca pururea să te cinstim.

CANOANELE

Canonul întâi al Praznicului, cu irmosul pe 6, al Ierarhului pe 4 și al Mucenicului pe 4.

CANONUL Ierarhului

Alcătuire a lui Theona ieromonahul și egumenul.

Cântarea 1, glasul al 8-lea:

Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat...

Strălucit fiind cu slava Dumnezeirii, dumnezeiescule Părinte, gonește lipsa de luminare a sufletului meu, ca să laud luptele tale împotriva vrăjmașilor celor nevăzuți.

Rănit fiind de dragostea lui Hristos din pruncie, Preafericite, ai alergat ca un cerb însetat la izvoarele apelor și ai ajuns la faptele cele bune.

Fugind de nestatornicia celor trecătoare, ai schimbat cele mici cu cele mari, ca un înțelept. Pentru aceasta te-ai arătat vas al Treimii, Părinte preasfințite.

A Născătoarei:

Marie, Fecioară și Maică a lui Dumnezeu, nu înceta a te ruga Fiului tău pentru cei ce viețuim în locașul tău cel dumnezeiesc, ca să ne izbăvim de toată primejdia.

Canonul Mucenicului

Alcătuire a lui Iosif.

Cântarea 1, glasul al 4-lea:

Irmos: Pe voievozii cei tari...

Cu arma Crucii înotând, ai intrat în limanul vieții, în care cu bucurie petrecând luminat, Mărite, fă să înceteze valul inimii mele care mă tulbură mult, pentru ca în liniște să măresc pomenirea ta.

Stea cu totul luminoasă ai răsărit în cinstita tărie a Bisericii, înțelepte, luminând pe credincioși cu strălucirile virtuților, Evple, și cu puterea Duhului izgonind întunericul demonilor.

Cu dumnezeiască putere fiind întărit, înțelepte, ai propovăduit cu cuget dumnezeiesc că Cel născut din Dumnezeu este Dumnezeu Care de bunăvoie a răbdat răstignire și cu moartea pe moarte a stricat, Mărite.

Slavă...

Toți să se grăbească a te lăuda pe tine, Purtătorule de Dumnezeu, căci cu învățăturile cele dumnezeiești ai răpit din gura vrăjmașului pe toți cei ce cu bună-cuviință au primit cuvintele tale, preaviteazule Purtător de chinuri al lui Hristos.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu pogorârea cea înfricoșătoare strălucind Hristos, din pântecele tău cel purtător de lumină, Preacurată, ca un Soare a răsărit celor din lume, risipind negura mulțimii de zei și luminând marginile lumii.

Catavasie: Cruce însemnând Moise...

Cântarea a 3-a:

Irmos: Doamne, Cei ce ai făcut cele de deasupra...

Ca pe un adevărat propovăduitor câștigându-te pe tine, ne-am luminat prin cuvintele tale cele înțelepte și către cunoașterea voii lui Dumnezeu toți au fost povățuiți. Pentru aceasta te cinstim.

Potolind viforul săltărilor trupului, ai fost rănit de dragostea cea dumnezeiască, de Dumnezeu fericite. Pentru aceasta ai alergat la locașurile Domnului din Muntele Atos și pe toți cei ce locuiau acolo i-ai luminat.

Cu lumânarea faptelor tale cele bune covârșești, Preafericite, luminătorii cei de pe cer. Căci ai răsărit ca un soare în Muntele Atos, luminând pe toți cei ce se apropie de tine.

A Născătoarei:

Tu ești mărirea pământenilor, Născătoare de Dumnezeu și scăpare tare a celor ce cu credință aleargă la tine. Pentru aceea nu ne trece cu vederea, ci apucând înainte, izbăvește de tot felul de rele pe cei ce nădăjduiesc spre tine.

Alt Canon

Irmos: Biserica cea stearpă...

Te-ai dat pe tine de bunăvoie că un mielușel vrând a fi junghiat pentru Hristos, Care pentru tine de voie a sărăcit și a fost junghiat, Evple preafericite.

Jertfă fără de prihană și cu bun miros, și prinos desăvârșit te-ai adus lui Dumnezeu, Fericite, cu bucurie cântând: Sfânt ești, Doamne.

Slavă...

Întărindu-te cu legile Evangheliei, Cugetătorule de Dumnezeu, ai stat în mijlocul celor fără de lege, strigând cu tărie: Stau de față înaintea celor ce nu mă caută ca să mustru păgânătatea lor.

Și acum..., a Născătoarei:

Sălășluindu-Se Dumnezeu în pântecele tău, Preacurată, nu a clintit nicidecum cheile fecioriei tale. Pe Acela roagă-L să întărească pe toți cei ce te cânta pe tine.

Catavasie: Toiagul în chip de taină...

Condacul și Icosul Praznicului și condacul Mucenicului, glasul 1:

Podobie: Ceata îngerească...

Cu arma Crucii bine înotând ai intrat în limanul cel lin al locașurilor cerești. În acelea fiind sălășluit, Fericite Evplu, roagă pe Ziditorul să izbăvească de toată nevoia și necazul pe cei ce prăznuiesc cu rugăciune astăzi pomenirea nevoințelor tale.

Sedealna Ierarhului, glasul al 8-lea:

Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul lui Dumnezeu...

Învățând înțelepciunea cea de sus și primind bogăția cea de taină, ai îmbogățit pe toți credincioșii, Preasfinte, cu cuvintele veselind inimile dreptcredincioșilor și înecând taberele necredincioșilor. Pentru aceea, după vrednicie, ai luat răsplătire ostenelilor tale, cununa din darul cel de sus, Nifon Părintele nostru. Iar acum roagă pe Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Slavă... altă Sedealnă, a Mucenicului, glasul 1:

Podobie: Mormântul Tău...

Legile lui Hristos ținând în mâini, ai stat în chip vădit strigând către vrăjmași: De bunăvoie am venit și de față stau ca să pătimesc cu toată tăria. Și plecându-ți grumazul, ai primit cu bucurie tăierea capului cu sabia, săvârșindu-ți alergarea.

Și acum..., a Praznicului, glasul al 4-lea:

Podobie: Cel ce Te-ai înălțat...

Suindu-Te cu ucenicii în Munte și strălucind întru slava Tatălui, au stat înaintea Ta Moise împreună cu Ilie. Căci Legea și proorocii că pe Dumnezeu Te slujesc pe Tine, a Cărui existență fiiească de Fiu mărturisind-o, Te-a numit Fiu pe Tine Părintele ceresc, pe Care împreună cu Tine, Fiule, și cu Duhul Sfânt îl slăvim.

Cântarea a 4-a:

Irmos: Tu ești, Hristoase, Domnul...

Raza Sfântului Duh sălășluind în tine, Cuvioase și curățindu-te la trup și la suflet, ai primit, Părinte, darul preoției și te-ai făcut cu adevărat locaș al Sfintei Treimi și vas al darurilor Duhului.

Alt Moise te-ai arătat nouă, Preasfințite; dar, dând credincioșilor legea cea de mântuire, o dăruiești nu scrisă pe lespezi de piatră, ci scrisă prin lucrarea darului în inimile lor; și tuturor povățuitor făcându-te ai strigat: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Te-ai făcut Biserică vie și însuflețită lui Dumnezeu, din pruncie fiind organ al Duhului care răsună tuturor glasul de Dumnezeu insuflat al faptei bune; și pricină de mântuire te-ai făcut, arătând tuturor moștenirea cerurilor, preamărite fericite Nifon.

A Născătoarei:

După Dumnezeu pe tine folositoare te-am câștigat, pentru că ai fost Maică a lui Dumnezeu, a Făcătorului și Ziditorului. Pentru aceea pe toți care locuiesc în locașul tău miluiește-i, iar moștenirea pe care ai câștigat-o acoper-o și o izbăvește de vrăjmașii cei nevăzuți, Preacurată.

Alt Canon

Irmos: Pentru dragostea chipului...

Cu adevărat Biserică însuflețită a Preasfintei Treimi te-ai arătat și cu arma credinței ai surpat pe pământ capiștile idolilor, Mucenice Evplu.

De frumusețea cea dumnezeiască îndulcindu-te, Evplu, ai nesocotit bătăile, durerile și chinurile cele fără de număr și cu bucurie ai pătimit.

Smerindu-te înaintea lui Dumnezeu, înțelepțite Mucenice, ai smerit inima cu cuget semeț a ucigătorului și te-ai suit către Cel ce a înălțat pe oameni la cer.

Slavă...

Aprinzându-te de dragoste pentru Stăpânul, ai ars cu desăvârșire toată înșelăciunea și cu osârdie ai mers la pătimire, Mucenice.

Și acum..., a Născătoarei:

Bogații poporului tău se închină ție, Fecioară, care ai născut pe Cel ce a îmbogățit pe toți cu cunoștințe dumnezeiești, pe Hristos Dumnezeul nostru.

Catavasie: Auzit-am, Doamne, taina...

Cântarea a 5-a:

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...

Încă tânăr fiind tu, ai mers la Muntele Atos și ai intrat în Mânăstirea Botezătorului, unde ai primit strălucirea Duhului. În acest chip luminându-te, te-ai făcut propovăduitor tuturor celor de aproape și de departe.

Nu înceta a te ruga în taină Stăpânului, Preafericite, pentru toată obștea credincioșilor; căci Dumnezeu spre luminare te-a ales întâistătător, păstor și începător al Bisericii Tesaliei.

În ce chip voi spune, Cuvioase, osârdiile, ostenelile și nevoințele pe care le-ai săvârșit pentru turma ta? Și în ce chip voi spune, Fericite, străduința, vegherea cea de toată noaptea, răbdarea și lupta împotriva năvălirilor diavolești, pe care le-ai îndurat?

A Născătoarei:

Unul în două firi, Dumnezeu și om, Te știm pe Tine, Care în chip de negrăit Te-ai născut din Preacurata Fecioară, Iubitorule de oameni. De aceea Te rugăm, Mântuitorule, pentru rugăciunile Maicii Tale celei fără de prihană, mântuiește pe cei binecredincioși.

Alt Canon

Irmos: Necredincioșii nu vor vedea...

Fiind cu totul strălucitor din pricina privirii spre Dumnezeu și întărindu-te cu vitejia, ai mers cu nădejde în priveliște și ca un leu viteaz ai biruit păgânătatea, Preaalesule.

Ție celui ce ai suferit pentru Dânsul moarte amară, Purtătorule de chinuri, ți-a dăruit Iubitorul de oameni viață fără întristare și cu cetele mucenicilor te-au împreunat pe tine, ca pe un viteaz.

Slavă...

Cu cuget plin de osârdie ți-ai plecat grumazul și, tăindu-ți-se capul, luminat te-ai îndreptat cu Hristos, Cuvioase, îndulcindu-te de Dumnezeire.

Și acum..., a Născătoarei:

Arătatu-te-ai cu adevărat mai presus decât îngerii, născând în chip de negrăit pe Ziditorul îngerilor, pe Cel ce a preamărit pe Sfinții Mucenici, Preasfânta Maică Fecioară.

Catavasie: O, de trei ori fericite lemn...

Cântarea a 6-a:

Irmos: Curățește-mă, Mântuitorule...

Arătatu-te-ai dreptar și chip al preoției, Fericite, mai întâi în Tesalia și apoi în cetatea lui Constantin, care împărățește peste toate cetățile.

Ai adunat în sufletul tău, Preafericite, virtuțile tuturor Sfinților: lipsa de răutate a lui Moise, blândețea lui David și râvna lui Ilie. Pentru aceasta te-ai arătat a fi locaș al lui Dumnezeu.

Te-ai asemănat neguțătorului bun, Părinte preafericite, căutând mărgăritarul cu adevărat de mare preț; și aflându-l te-ai arătat minunat prin razele Lui cele strălucitoare, și pe Dumnezeu ai lăudat.

A Născătoarei:

Tu, singura viță adevărată, Preacurată, ai odrăslit în chip nelucrat Strugurele cel copt, Care picură vin dulce, îndulcind inimile celor ce te laudă pe tine.

Alt Canon

Irmos: Venit-am întru adâncurile...

Pe când încă ți se scurgea sângele, ai stat înaintea Dătătorului tău de lupte și de la Dânsul ai primit, bucurându-te, cununile biruinței, de Dumnezeu înțelepțite Evplu, preaviteazule.

Cu bărbăție ai stat înaintea divanului, ținând în brațele tale Legile Stăpânului și cu îndrăznire ai mustrat pe cei fără de lege, Cuvioase.

Slavă...

Nu te-ai spăimântat de sabie și nu te-ai temut de mulțimea chinurilor, ci cu dreaptă credință ai propovăduit adevărul înaintea judecătorilor divanului și așa ai nimicit înșelăciunea.

Și acum..., a Născătoarei:

O, minune preaslăvită! Cum ai născut. Fecioară, necunoscând ispită de bărbat? Și cum ai hrănit cu lapte pe Cel cu adevărat Dătător de lapte și pe Cel ce hrănește toate făpturile, Maică Preacurată.

CONDACUL Ierarhului, glasul al 4-lea:

Podobie: Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce...

Pomenirea nevoințelor tale cea strălucită și de lumină purtătoare, răsărind în chip luminat, veselește, Părinte, sufletele tuturor celor bine credincioși; iar atingerea de sfintele tale moaște îndulcește simțirile lor îndulcindu-le. Pentru aceasta după cuviință te mărim, înțelepte Nifon, de Dumnezeu cugetătorule, Părintele nostru.

ICOS

Înger în trup și întocmai cu îngerii văzându-te pe tine, dumnezeiescule Părinte, ne minunăm de lucrarea cea mai presus de fire a nevoințelor tale, și de uimire fiind cuprinși strigăm către tine: Bucură-te, vistieria tuturor faptelor bune; bucură-te, vasul luminii celei dumnezeiești. Bucură-te, cel ce ridici pe cei ce cad de multe ori; bucură-te, cel ce îndrepți pe toți cei ce greșesc. Bucură-te, că te-ai arătat slugă credincioasă lui Dumnezeu; bucură-te, că pentru aceasta te-a încununat Hristos. Bucură-te, stâlpul cel neclintit al Bisericii; bucură-te, sprijinitorul fără asemănare al Ortodoxiei. Bucură-te, pricină de mântuire a celor ce sihăstresc; bucură-te, calea de slobozire a celor robiți. Bucură-te, dreptar care covârșești firea; bucură-te, cel ce dăruiești dezlegare de fapte rele. Bucură-te Părinte, de Dumnezeu înțelepțite Cuvioase.

SINAXAR

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Cuviosului și de Dumnezeu purtătorului Părintele nostru Nifon, arhiepiscopul Constantinopolului. Care a pustnicit în sfânta Mânăstire Dionisiu din Sfântul Munte Atos, în anii de la Hristos 1460.

Acest Sfânt Nifon s-a născut în Tesalonic din părinți binecredincioși și de bun neam: mama lui, Maria, era din această cetate, iar tatăl său, Daniil, se trăgea din Dalmația. Așezați în Tesalonic, părinții Sfântului au avut trei copii: Dimitrie, Nicolae și Maria. După moartea tatălui, fiul cel mare, Dimitrie, a fost luat la curtea domnitorului Tesalonicului, iar cel de al doilea, Nicolae, a fost dat la învățătura cărților sfinte, dovedind multă silință, încât la vârsta de 12 ani știa toată rânduiala slujbelor bisericești, se îndeletnicea cu citirea sfintelor cărți și dorea să-și adâncească cunoștințele. Pentru aceasta, curînd, fără știrea dascălului și a maicii sale, a urmat pe un monah învățat, numit Iosif, cu care a ajuns la Epidar, unde a rămas alături de vestitul pustnic Antonie, care nu după multă vreme l-a tuns în călugărie, dându-i numele Nifon. După moartea pustnicului Antonie, călugărul Nifon, plin fiind de râvna învățăturii și auzind că în cetatea Iarda este un dascăl foarte învățat, numit Zaharia, a ajuns ucenic al acestuia. Iar când, după luarea Constantinopolului de către turci la 1453, dascălul Zaharia a fost hirotonit episcop, călugărul Nifon s-a dus la Sfântul Munte Atos, așezându-se la început în Mânăstirea Pantelimon. Însă după o vreme s-a mutat în peștera Krughi, unde a pustnicit, desăvârșindu-se în învățăturile sfinte. De acolo a fost chemat de întâistătătorul Lavrei celei mări a Sfântului Atanasie ca dascăl. După multă vreme, cunoscând că în Mânăstirea Dionisiu, cu hramul Sfântului Înaintemergător și Botezător Ioan, se află mulți îmbunătățiți monahi, s-a mutat acolo, unde a îmbrăcat îngerescul chip al schimniciei și a fost hirotesit, după canoane, citeț și ipodiacon, iar apoi hirotonit ierodiacon și ieromonah. Nevoindu-se mai mult cu cele duhovnicești, cu privegherile, cu rugăciunea și cu dragostea față de toți, Sfântul Nifon a ajuns curînd a fi în adevăr luminător nu numai al Mânăstirii Dionisiu ci și al întregului Sfânt Munte Atos, încât puterea înțelepciunii lui ajunsese vestită și în cetatea Tesalonicului. De aceea, după moartea mitropolitului Partenie al Tesalonicului, soborul episcopilor și al clerului aleseră ca mitropolit al Tesalonicului pe Sfântul Nifon, care cu toată împotrivirea lui a trebuit să primească. Aici Sfântul Nifon a propovăduit prin alese cuvinte dogmele Bisericii și îndemna pe cei bogați să ajute pe cei neputincioși și pe cei bolnavi, de care Sfântul purta deosebită grijă, chiar dacă erau de altă lege. Vestea despre puterea cuvântului și despre faptele Sfântului Nifon s-a răspândit atât de repede și de departe, încât când, după doi ani, a murit patriarhul Constantinopolului, Sfântul Nifon a fost făcut patriarh al Constantinopolului și a toată lumea. Însă nu după multă vreme, la uneltirile unor clerici, Sfântul Nifon a fost izgonit de puterea împărătească din Patriarhie la Mânăstirea Sozopoli. Dar după doi ani a fost din nou urcat în scaunul de patriarh al Constantinopolului; însă după scurtă vreme, la uneltirile unora, împăratul a surghiunit pe Sfântul Nifon în cetatea Adrianopol, unde petrecea păzit de ostași. Vestea despre Sfântul Nifon s-a răspândit până departe, încât, auzind cele despre Sfântul, domnitorul Țării Românești, Radu cel Mare (1496—1508) dorind să-l vadă, a căpătat, aflându-se la Constantinopol pentru plata tributului, învoirea înaltei Porți să viziteze pe Sfântul Nifon la Adrianopol. Fiind în fața Sfântului, domnitorul Radu cel Mare grăi: Eu, Stăpâne Sfinte, doream foarte mult să mă învrednicesc a vedea fericita ta față. Slavă lui Dumnezeu că m-am învrednicit a dobândi aceasta astăzi; sunt mâhnit însă de ispitirile ce pătimești. Sfântul Nifon îi răspunse: Preastrălucite Domn, prin multe necazuri ni se cade nouă să intrăm în Împărăția Cerurilor, căci zice Domnul că se cade să suferim primejdiile acestei vieți cu bucurie. Acestea și altele asemenea auzind domnitorul Radu cel Mare zise: Mă rog Arhieriei tale să vii în Țara Românească să ne înveți pe noi, căci cu totul suntem lipsiți de duhovniceasca învățătură și de păstor învățător; acolo te vei odihni și toți te vor primi cu bucurie. Dă-mi cuvântul și voi mijloci la Poartă a ți se dă voie. Și, Sfântul învoindu-se, l-a luat domnitorul Radu cel Mare cu sine și l-a dus în Țara Românească, la anul 1504, unde toți l-au primit ca pe un Apostol al lui Dumnezeu. Atunci domnitorul Radu i-a zis: Te avem pe tine povățuitor și păstor al nostru, ca să ne povățuiești pe noi pe calea mântuirii, și să ai stăpânire asupra lucrurilor bisericești, și orice vei porunci, se va face. Mă rog, răspunse Sfântul Nifon, ca orice voi face spre îndreptare să primiți cu bucurie; iar însuți de vei greși, să primești duhovniceasca mea sfătuire, pentru că dacă poporul va vedea că domnul țării primește îndreptare de pocăință, și el cu înlesnire se va îndrepta; și, dimpotrivă, dacă domnul țării va călca legile și va defăima sfintele canoane, atunci se va face tuturor mare cădere. Apoi preaînțeleptul Nifon a poruncit să se adune în sobor toți preoții, egumenii mănăstirilor și boierii divanului domnesc, cărora le-a vorbit îndemnându-i la faptele cele bune. Iar puterea cuvântului său și înțelepciunea sa cea mare atât au mișcat inimile celor de față încât toți au primit învățătura cu bucurie și au hotărât a-și îndrepta năravurile. După aceea Sfântul Nifon a hirotonit episcopi, cărora le-a dat toate rânduielile treptei lor de episcopi, sfătuindu-i să se îngrijească de turma lui Hristos. În vremea aceea un boier din Moldova, rău nărăvit și făcând multe rele, a fugit din țara Moldovei în Țara Românească cu femeia și cu copiii săi. Aici, împrietenindu-se cu domnitorul Radu cel Mare, a voit să-și ia altă soție, pe sora domnitorului Radu cel Mare, care, cu toate că știa că acela este însurat, s-a învoit la aceasta, nesocotind legile părinților săi și canoanele Bisericii. Aflând una ca aceasta, din plângerea femeii dintâi a aceluia, Sfântul Nifon a chemat pe boierul moldovean și cu blândețe l-a sfătuit să lase femeia cea luată fără lege și să se întoarcă la soția sa cea după lege. Boierul moldovean a mers și s-a plâns domnitorului Radu cel Mare, căutând să-l întărite a izgoni pe Sfântul din Țara Românească. Atunci Sfântul Nifon, netemându-se de amenințări, s-a dus la domnitor și, arătându-i scrisoarea femeii celei după lege a boierului moldovean, i-a deschis Legea dumnezeiască și i-a arătat că nu se cade să defaime cele rânduite de dumnezeieștile canoane. Dar domnitorul Radu cel Mare, lăsând la o parte evlavia ce arătase mai înainte, s-a pornit cu sălbăticie împotriva Sfântului Nifon, învinuindu-l că a călcat predaniile și rânduielile țării și poruncindu-i să plece din Țara Românească. Atunci Sfântul Nifon a mers la biserică, unde a poruncit să se strângă tot poporul, pe care învățându-l îndestul, s-a îmbrăcat în veșmintele arhierești și a afurisit atât pe boierul moldovean cel fără de lege cât și pe cei ce îl ajutaseră la săvârșirea acelei fărădelegi. Apoi a proorocit câte aveau să se întâmple Țării Românești și cum au să moară de moarte rea și domnitorul Radu cel Mare și boierul moldovean, sfârșindu-se în fărădelegea lor. După aceea așezând veșmintele arhierești pe sfânta masă a ieșit din biserică. Auzind acestea domnitorul Radu cel Mare a dat poruncă în tot orașul ca nimeni să nu socotească pe Sfântul Nifon ca arhiereu și nici să-i dea cinste și căutare; căci cel care-i va da pâine sau altceva, ori îl va primi în casa să își va pierde viața, iar averea lui va trece pe seama domniei, Iar Sfântul Nifon s-a dus la marginea unui sat, într-o căscioară mică, unde un fiu duhovnicesc al său, Neagoe din familia Basarabeștilor, îl hrănea pe ascuns. Atunci voievodul Radu cel Mare, mustrat de cuget și temându-se a nu veni asupra lui vreun rău pentru această faptă, a mijlocit să fie adus Sfântul Nifon din nou la palatul domnesc, unde domnitorul și-a cerut iertare prin făgăduinți de multe daruri. Sfântul însă cunoscând vicleșugul domnitorului nu i-a dat iertare și a plecat de la el repetând aceeași proorocie ce rostise în biserică. Plecând din Țara Românească, Sfântul Nifon s-a dus împreună cu doi ucenici ai săi, Macarie și Ioasaf, mai întâi în Macedonia, apoi în Pelotonia și de acolo în Sfântul Munte Atos, la Mânăstirea Vatopedi, unde a fost primit cu multă evlavie. Iar din Mânăstirea Vatopedi Sfântul Nifon a trecut ca un necunoscut în Mânăstirea Dionisiu, unde s-a supus la cele mai de rând ascultări, nefiind cunoscut de frații din mânăstire decât târziu prin arătare îngerească. Și făcând multe minuni Sfântul Nifon și-a dat obștescul sfârșit în Mânăstirea Dionisiu, la 11 august 1508. Ajungând domnitor, Neagoe Basarab, care fusese fiu de spovedanie al Sfântului Nifon, a trimis la Sfântul Munte Athos o delegație ca să aducă în Țara Românească moaștele Sfântului Nifon ca să curățească greșeala Radului și a altora, care făcuse rău sfinției sale. Dezgropând trupul Sfântului Nifon și așezându-l în coșciug de lemn, delegația trimisă de Neagoe Basarab, împreună cu câțiva călugări din Mânăstirea Dionisiu și cu mitropolitul Neofit de Anchialos, l-au adus în Țara Românească, unde l-au dus cu alai mare la Mânăstirea Dealului și l-au așezat deasupra mormântului lui Radu cel Mare. În tot timpul nopții în Mânăstirea Dealului s-au făcut rugăciuni pentru iertarea păcatelor! Domnitorului Radu cel Mare; iar în revărsatul zorilor Neagoe Vodă, care era părtaș la rugăciune a văzut în ațipeală iertarea lui Radu Vodă. După ce au fost ținute mai multe zile pentru închinarea poporului, moaștele Sfântului Nifon au fost așezate în sicriu de argint poleit cu aur și înfrumusețat cu pietre scumpe și cu smalț și înapoiate la Mânăstirea Dionisiu din Sfântul Munte Athos. Călugării de la Mânăstirea Dionisiu au dăruit cu bucurie lui Neagoe Basarab capul și o mână din moaștele Sfântului Nifon, care au fost așezate în Mânăstirea zidită de Neagoe Basarab la Curtea de Argeș.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mare Mucenic Evplu diaconul.

Acest Sfânt a trăit în zilele împăratului Dioclețian și era de neam din cetatea Catania, din Eparhia Siciliei. Fiind el pârât; la guvernatorul Calvisian că este creștin, și nevoind a se lepăda de Hristos a fost supus la nesfârșite și grele chinuri, după care, tăindu-i-se capul și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea târnosirii cinstitei și înfrumusețatei case și dumnezeiești Biserici a Preasfintei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu, numită Eleusa.

Tot în această zi, pomenirea Icoanei celei nefăcută de mână a Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În zilele binecredinciosului împărat Tiberie la anii cinci sute șaptezeci și șase, s-a făcut minune mare. O femeie, anume Alaria, iubitoare de Hristos și patriciană cu vrednicia, fiind văduvă, a căzut într-o boală grea și fără de leac; și deznădăjduindu-se de tot ajutorul omenesc, se lăsă în nădejdea Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Deci punând întru sine bun gând, a trimis către preoții cei ce slujeau sfintei Icoane împărătești și nefăcută de mâna a Domnului, rugându-i să meargă la dânsa. Și venind ei, ea căzu la picioarele lor, zicând: Vă rog sfințiți părinți, de vreme ce Dumnezeu pentru păcatele mele a vrut să mă chinuiesc de această boală grea de moarte, voiesc și doresc eu, ticăloasa și nevrednica, ca prin rugăciunile voastre să primesc sfânta Icoană a Domnului nostru în săraca mea căsuță patruzeci de zile, ca doară printr-însa va face Domnul milă cu mine. Și preoții, știindu-i viața și duhovnicească ei așezare, i-au adus sfânta Icoană. Și deschizând ei cutia în care se afla Icoană, îndată a căzut și s-a închinat femeia și a sărutat-o; și luând o pânză de bumbac pe măsura sfintei Icoane, a pus-o deasupra Icoanei; și băgând-o într-un scrin curat, a închis-o; și așezând-o în paraclisul casei sale, îi făcea strălucită lumină de făclii aprinse, slujind liturghie până la patruzeci de zile. Și dacă se pliniră acele patruzeci de zile, au început a se întări durerile femeii, de erau de nesuferit, încât nici din pat nu putea să se ridice, și strigând pe o slujnică pe care o știa că este mai curată, îi zise: Adu cutia sfintei Icoane ca să mă închin, doară voi găsi puțină odihnă de durerile acestea mari. Și aceea mergând în paraclis, văzu minune mare și înfricoșătoare și preamărită: o văpaie de foc mare ieșea din acea cutie, de se suia până în podul casei, și cuprinzând tot jertfelnicul, se pogora până la fața pământului, nestricând cu nimic jertfelnicul. Slujnica îngrozindu-se, a căzut jos; și alergând alta, spuse stăpânei sale, iar aceasta înfricoșându-se foarte s-a pogorât din pat și mergând cu mare greutate în paraclis și văzând văpaia cea de foc, a strigat: Doamne miluiește. După aceea a trimis și a adus degrab pe slujitorii sfintei Icoane, cu care a venit și popor mult, și văzând toți minunea se minunară, căci se suia și se pogora văpaia ca o vetreală de corabie ce se umflă de vânt tare, și au strigat toți multă vreme: Doamne miluiește. Și făcându-se rugăciune de către preoți s-a potolit văpaia, și deschizând cutia au aflat sfânta Icoană împărătească și nefăcută de mâini, neatinsă de foc. Luând și pânza cea de bumbac pe care o pusese patriciana deasupra Icoanei, au aflat pe ea alt chip nefăcut de mână, asemenea chipului celui dintâi. Și slăvind toți pe Dumnezeu și sărutându-L Îl puseră deasupra durerilor femeii și îndată o lăsară durerile și boala și s-a tămăduit femeia și făcându-se sănătoasă desăvârșit s-a sculat și a slăvit pe Dumnezeu cu toți câți veniseră acolo cu preoții. După câțiva ani acea cinstită femeie, de vreme ce mai înainte își cunoscuse mutarea ei din viața aceasta, ca ceea ce era vas ales, a purtat grijă ca să dăruiască acel preasfânt chip la o mânăstire de călugărițe ce se afla la Melitina, în Armenia, cu hramul Înălțarea Domnului. Și iată, ca și cum s-ar fi dat veste, a sosit acolo la Constantinopol Dometian arhiepiscopul Melitinei, vărul împăratului Mauriciu, împreună cu cei mai de cinste ai acelei cetăți; deci, aflând patriciana a dat Sfântul chip în mina arhiepiscopului spunându-i gândul ei de a-l trimite la Melitina.

Însă nu se cade să trecem sub tăcere și a doua minune ce s-a făcut. În timpul năvălirii perșilor, în zilele împăratului Iraclie, temându-se călugărițele mânăstirii că nu cumva să le robească și pe ele, s-au dus la Constantinopol. Și fiindcă erau de bun neam au cerut o mânăstire de la Serghie patriarhul, care aflând despre această sfântă și nefăcută de mână Icoană, a luat-o fără voia călugărițelor. Însă în acele zile, i-au venit multe scârbe asupră-i, necazuri și mânie de la împărați asupra lui, și tulburări multe în Biserică. Și stând la multă mirare pentru acestea, a văzut noaptea în vis pe un om înfricoșător ce stă deasupra lui și-i zicea: Întoarce înapoi cât mai degrab mânăstirii ceea ce ai luat fără dreptate. Iar dacă s-a trezit sta de gândea, și chemând pe cei ce erau ai lui i-a întrebat: Ce sunt aceste necazuri și pentru care pricină le pătimesc? Mai ales că și astă noapte am văzut un om înfricoșător care-mi zicea; Întoarce cât mai curînd mânăstirii ceea ce ai luat fără dreptate; iar eu nu știu de am luat cuiva ceva. Iar ei ziseră: Nu băga în seamă unele ca acestea, stăpâne, că n-ai năpăstuit niciodată pe nimeni; iar necazurile și nălucirile acestea sunt din lucrarea diavolească. Dar când s-a făcut noapte iarăși i s-a arătat omul acela și îi zise răstit: Întoarce cât mai curînd ceea ce ai luat călugăritelor de la Mânăstirea Înălțării; oare, nu știi că sunt străine și fără de mângâiere căci au venit din altă parte? După aceea trezindu-se, zise către eclesiarhul lui: Frate, când a luat chipul împărătesc de la călugărite, cum, le-a părut? Iar acela zise: Foarte greu, Părinte; și de ar fi putut ne-ar fi făcut certare. Atunci a priceput patriarhul și s-a dosădit pe sine și degrab cu multă cinste a trimis Sfântul chip la mânăstirea călugărițelor în douăzeci și nouă ale lui decembrie. Și s-au potolit bântuielile și necazurile patriarhului și s-au bucurat călugărițele dacă au primit acel sfânt chip al Domnului.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici: Neofit, Zinon, Gaie, Marcu, Macarie și Gaian, care s-au săvârșit prin foc. Și se face soborul lor la locașul sfinților și măriților celor fără de arginți Cosma și Damian.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos: Din Iudeea venind...

Biserică însuflețită a Cinstitului și Sfântului Duh te-ai făcut, învățând pe credincioși cu adăpările cele preadulci ale cuvintelor tale, îndemnându-i a striga: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Cetatea cea cu adevărat mai presus decât toate cetățile se bucură că te-a câștigat pe tine păstor de la Dumnezeu. Și luminându-se cu învățăturile tale, acum strigă: Dumnezeul Părinților noștri bine ești cuvântat.

Toată latura României mărturisește puterea darurilor tale, pentru că la intrarea ta în ea ai săvârșit vindecări; și pe credincioșii de acolo i-ai îndemnat să cânte: Dumnezeul Părinților noștri, bine ești cuvântat.

A Născătoarei:

Pe Tine Cuvântul cel mai presus de lumină și Raza Tatălui, Hristos Domnul, Fecioară, norul cel luminos, fără de sămânță Te-a născut mai presus de minte și de cuvânt. Pentru rugăciunile ei, Mântuitorule, mântuiește pe cei ce Te laudă pe Tine.

Alt Canon

Irmos: Cei trei tineri în Babilon...

Sângele tău picurând pe pământ a stins jeratecul înșelăciunii și cu bogăție a adăpat Biserica lui Hristos, care cu dreaptă credință te laudă pe tine, Preafericite.

Având suflet viteaz și cuget neclintit, ai surpat la pământ înșelăciunea și pe sprijinitorii minciunii i-ai mustrat eu învățăturile tale, Preaînțelepte Evplu.

Ușa raiului s-a deschis ție, Evplu, fericite Mucenice al lui Hristos, văzându-te înfrumusețat cu pătimirea cea dumnezeiască și cu cununa biruinței.

Slavă...

Curățindu-te la suflet, Mucenice, cu jeratecul cel dumnezeiesc ai stins jeratecul mulțimii de zei strigând: Bine ești cuvântat, Doamne, Dumnezeul părinților noștri.

Și acum..., a Născătoarei:

Pentru a închipui pântecele tău cel dumnezeiesc, Preacurată, cuptorul persienesc a păzit nearși pe tinerii care strigau: Doamne Dumnezeule, bine ești cuvântat.

Catavasie: Nebuna poruncă a tiranului...

Cântarea a 8-a:

Irmos: De șapte ori cuptorul...

Ca un fulger a strălucit peste tot pământul viața ta și puterea graiurilor tale și a petrecerii tale celei minunate, care veselește inimile tuturor credincioșilor care neîncetat strigă: Preoți lăudați, popoare preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Supunându-te legii, Cuvioase, ai plecat din pricina împărțirii părerilor din scaunul patriarhal; dar ca pe o comoară preascumpă te-a primit Țara Românească, iar maimarele poporului ei ți-a încredințat, după vrednicie toată ocârmuirea Bisericii ca să-i aduci pe ei lui Dumnezeu, Fericite.

A Treimii:

Părinte și Fiule fără de început Mântuitorule, și Duhule cel dumnezeiesc, Lumina cea întreită a unei firi nedespărțite și neapropiate, păzește pe cântăreții tăi și ferește de necazuri și de primejdii țara aceasta și pe cei ce cu dreaptă credință viețuiesc în ea, ca să te laude fără încetare, Sfânta Treime, întru toți vecii.

A Născătoarei:

Prealăudată, tu ești nădejdea, așteptarea și lauda mea, ancoră și liman, zid și întărire, folositoare, sprijin și scăpare. Pentru aceasta nu mă lepăda, Preasfânta, pe mine cel ce scap la tine, ca să strig cu credință: Popoare preaînălțați pe cea plină de har.

Alt Canon

Irmos: Izbăvitorule al tuturor...

Curățire de tot felul de boli și izgonire a duhurilor celor vătămătoare sunt moaștele tale, pe care sărutându-le strigăm: Toate lucrurile binecuvântați și lăudați pe Domnul.

Soborul credincioșilor s-a bucurat de tine, agonisindu-te pe tine mijlocitor, sprijinitor și fierbinte rugător către Hristos, Evplu, preafericite diacone, cel împreună vorbitor cu sfinții îngeri.

Binecuvântam pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Adunați-vă, dreptcredincioșilor și luați de la mormântul Mucenicului tămăduire împotriva bolilor; și cu credință strigați: Toate lucrurile binecuvântați și lăudați pe Domnul.

Și acum..., a Născătoarei:

Preacurată și preanevinovată, te-ai înfrumusețat mai mult decât toată bunacuviința îngerilor, născând pe Ziditorul oamenilor și al îngerilor, Căruia cântam: Binecuvântați toate lucrurile pe Domnul.

Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului cântându-I și preaînălțîndu-L întru toți vecii.

Catavasie: Binecuvântați tineri...

Cântarea a 9-a:

Irmos: Spăimîntatu-s-a Iosif...

Ai alergat, Preafericite Nifon, de Dumnezeu înțelepțite, la locașurile cele preadorite din Muntele Athos. Și acolo ai pus cu bărbăție biruință mai întâi asupra luptătorului împotrivă, oștindu-te cu tărie. Pentru aceea ca un mare purtător de biruință ai primit cununa cea neveștejită.

Biserica înainte Mergătorului și Botezătorului Ioan ai luminat, Cuvioase, și obștea ei ai înconjurat-o cu îngrădiri tari, bine povățuind pe cei din ea către pășunea cea nepătimitoare a Edenului cel nestricăcios și către odihna cea veșnică.

Calea ta cea bună ai săvârșit și credința ai păzit pe pământ, Părinte; iar în ceruri ți s-a păzit cununa dreptății, de care te învrednicești pururea, împreună cu toți sfinții, proorocii, Apostolii și ierarhii și cu mucenicii.

A Născătoarei:

Fecioară, Maica lui Dumnezeu, să ne izbăvim toți cei ce viețuim cu dreaptă credință în țara aceasta de răutatea vrăjmașilor văzuți și nevăzuți, cu sprijinul tău, Preacurată, și cu rugăciunile robului tău, Nifon Ierarhul, apărătorul nostru.

Alt Canon

Irmos: Eva prin boala...

Cu adevărat te-ai învrednicit a vedea de aproape cele dorite de departe de tine, Preafericite; și ca cel ce ai ajuns la singura săvârșire a doririlor tale ți-ai potolit sufletul tău, Evplu, diacone vrednicule de minune.

Ca pe un sceptru ținând în mâinile tale Crucea, te-ai îmbrăcat în chip luminat cu porfira roșită de sfințitul tău sânge, Preafericite; iar; acum stai înaintea Împăratului Hristos, Evplu, pârga mucenicilor.

Astăzi cinstita mitropolie a Cataniei, avându-te ales păzitor pe tine, prăznuiește împreună cu toate eparhiile și cu toate cetățile pomenirea pătimirii tale; Mucenice Evplu, pe aceea păzește-o cu rugăciunile tale.

Slavă...

Cu dumnezeiască împărtășire îndumnezeindu-te, te-ai făcut în chip vădit, Cuvioase, soare luminos și te-ai sălășluit întru lumina cea dumnezeiască, Mucenice. Iar acum luminezi pe cei ce săvârșesc pomenirea pătimirii tale celei purtătoare de lumină. Fericite.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu razele Luminii celei dintru tine luminează, dumnezeiască Mireasă, sufletul meu; și ridică-mă, Născătoare de Dumnezeu pe mine cel ce zac în groapa piericiunii, rușinând pe nevăzuții vrăjmași care necăjesc pururea inima mea și mă împing pe mine spre patimi.

Catavasie:

Rai de taină ești, Născătoare de Dumnezeu, care ai odrăslit nelucrat pe Hristos, de Care lemnul Crucii cel de viață purtător pe pământ a fost sădit. Pentru aceasta, închinându-ne Lui, Cel înălțat pe lemn, pe tine te mărim.

LUMINÂNDA

Podobie: Cuvinte, Cel ce ești Lumina...

Lumina cea înțelegătoare a Duhului strălucind în sufletul tău, Preafericite, a luminat cugetul tău, înfrumusețându-l. Pentru aceasta luminează acum mintea mea, îndreptând-o, Părinte, pe cărarea cea dumnezeiască.

Altă Luminândă, a Mucenicului:

Podobie: Femei, auziți glas...

Dăruindu-te cu totul lui Dumnezeu atotstăpânitorului și cu fulgerele cele de sus fiind strălucit, adu-ți aminte, Purtătorule de chinuri, de cei ce săvârșesc pomenirea pătimirii tale cea purtătoare de lumină și te cinstesc pe tine, Sfinte, ca pe slujitorul Tainelor lui Hristos, Mucenice Evplu.

Slavă... Și acum..., a Praznicului:

Cuvinte, Cel ce ești Lumina neschimbată a Tatălui luminii cel nenăscut, întru lumina Ta cea arătată astăzi în Muntele Taborului am văzut Lumină pe Tatăl și Lumină pe Duhul, Care aduce la lumină toată făptura.

LA LAUDE

Stihurile pe 4, glasul al 4-lea:

Podobie: Dat-ai semn...

Veniți acum, întru Duhul alergând, adunările iubitorilor de praznic; bucurați-vă și prăznuiți preamărită pomenirea dumnezeiescului Nifon, care ca și când ar fi fost fără de trup a petrecut viață îngerească. Pentru aceea s-a și învrednicit a se sălășlui în ceruri și a sta împreună cu îngerii Celui ce strălucește toate.

Astăzi, cete ale tuturor sfinților, glăsuiți din cer și cântați cântare aleasă, că astăzi a sosit cu adevărat pomenirea Purtătorului de Dumnezeu Nifon. Pentru aceasta toți proorocii, Apostolii și mucenicii împreună cu îngerii slăviți pe Domnul, Cel ce preamărește pe robii Săi.

Veniți toată mulțimea sihaștrilor din Muntele Atos să lăudăm după datorie cu cântări pe dumnezeiescul Nifon, prietenul adevărat al lui Dumnezeu; căci noi suntem datori să mulțumim lui ca unui făcător de bine și să avem pildă chipul nevoințelor lui, pentru că ne-a lăsat nouă învățătură despre toate faptele bune.

Altă stihiră, același glas:

Veniți adunarea credincioșilor să alcătuim ceată duhovnicească și întru cântări să cinstim pe Ierarhul lui Dumnezeu, Nifon pururea pomenitul. Căci astăzi ne-a răsărit nouă ca o stea strălucitoare, luminând cugetele tuturor celor ce cu credință și cu dragoste săvârșesc cinstită pomenirea lui.

Slavă..., glasul al 5-lea:

Viețuirea ta aleasă, cea întocmai cu a îngerilor și de Dumnezeu iubită, cetele îngerești văzând-o, de Dumnezeu înțelepțite Cuvioase Nifon, cu uimire o laudă. Iar taberele puterilor întunericului cu adâncă mâhnire se rușinează, văzând că tu, Părinte, cu înțelepciune ai defăimat toate cele pământești și te-ai înălțat cu gândul la cer. Pentru aceea, te-ai făcut, Fericite, adevărată pildă credincioșilor și îndreptător monahilor. Iar acum, având îndrăznire către Dumnezeu, roagă-te să mântuiască sufletele noastre.

Și acum..., a Praznicului, același glas:

Veniți să ne suim în Muntele Domnului și în Casa Dumnezeului nostru și să vedem slava Schimbării Lui la față, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl și prin Lumină să luăm lumină, ca, înălțați cu Duhul fiind, să lăudăm pururea Treimea cea de o ființă.

Doxologia mare, ecteniile și otpustul.