SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am... Stihirile pe 6, ale Sfinților Mucenici 3, și ale Cuviosului 3

Stihirile mucenicilor, glasul al 4-lea.

Podobie: Dat-ai semn celor ce...

De foc nu v-ați temut, nici de uneltele cele tăietoare, nici de mânia cea, dobitocească a nebunului judecător, nici de năvălirile leilor, nici de fierberile căldărilor, nici de tăierile mădularelor, nici de hotărârea cea amară a morții, care v-a făcut pe voi fără de moarte, și v-a trimis cu bună mărire către Dumnezeu cel fără de moarte, vitejilor pătimitori.

Primit-ați sfârșitul cel preafericit, și întrutot cinstit, și dorit de cei vrednici, și nădejdile cele veșnice preavitejilor, și ne izvorâți nouă pâraie de minuni, care ridică arsura patimilor din suflet și din trup, a celor ce cu bunăcredință, pururea săvârșesc pomenirea voastră cea de peste an, prealăudaților.

Fotie cel preamărit, și de Dumnezeu înțeleptul Anichit, doimea cea prea-aleasă, cu strălucirile Treimii fiind preastrălucită, și prea înfrumusețată cu frumusețile rănilor, împreună cu îngerii pururea se bucură, și celor ce cu credință prăznuiesc preaslăvită și sfințită pătimirea lor, le dau luminare și milă.

Alte Stihiri ale Cuviosului, glasul al 4-lea.

Podobie: Ca pe un viteaz...

Pe Cel ce S-a făcut om pentru milostivire precum bine a voit, înțelegându-se în două voiri și lucrări L-ai propovăduit Cuvioase Maxime, astupând gurile cele fără de ușă ale celor spurcați, care părtineau înșelăciunii, celei de o voire și de o lucrare prin asuprirea diavolului care izvodise răutatea.

Cu vinele dogmelor tale, Părinte Maxime, ai sugrumat pe Pir bârfitorul cel cu înțelegerea rea, și ai suferit goniri și scârbe, bătându-te foarte, pururea pomenite, și tăindu-ți-se limba și mâna cea dumnezeiască, care se ridica pururea către Dumnezeu, cu care scriind săvârșeai dogmele cele preaînalte.

Limba ta cea sfântă Fericite ascuțindu-se de Duhul, s-a făcut ca o trestie degrab scriitorului, frumos scriind cu Duhul în lespezile inimilor noastre legea bunătăților celor dumnezeiești, și adeverința dogmelor, și întruparea Celui ce a voit să se arate oamenilor în două ființe și întru un Ipostas.

Slavă..., a Cuviosului, glasul al 8-lea.

Mulțimile călugărilor, pe tine îndreptătorul te cinstim, Maxime Părintele nostru; că prin tine pe cărarea cea dreaptă, cu adevărat a umbla am cunoscut. Fericit ești că lui Hristos ai slujit, și puterea vrăjmașului ai biruit, cela ce ești cu îngerii împreună vorbitor, cu drepții și cu cuvioșii împreună locuitor; cu care roagă-te Domnului, să miluiască sufletele noastre.

Și acum..., a Praznicului, asemenea:

Norul cel luminos al Schimbării la față, a primenit negura legii, în care Moise și Ilie fiind, și învrednicindu-se slavei celei mai presus de lumină, grăiau lui Dumnezeu: Tu ești Dumnezeul nostru Împăratul veacurilor.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glasul al 2-lea.

Podobie: Casa Eufratului...

În muntele Taborului cu osârdie să ne apropiem, ca să vedem slava Împăratului tuturor, a lui Hristos Mântuitorului nostru.

Stih: Ale Tale sunt cerurile și al Tău este pământul.

Arătatu-te-ai împreună cu Moise și cu Ilie, Mântuitorul meu, și cu prea-aleșii ucenici, în muntele Taborului, mai mult decât soarele strălucind.

Stih: Taborul și Ermonul întru numele Tău se vor bucura.

Verhovnicii Apostolilor, auzeau glasul cel părintesc, care adeverea slava Ta, Mântuitorule al meu, și cu fața la pământ au căzut.

Slavă..., glasul al 6-lea.

Preacuvioase Părinte Maxime, în tot pământul a ieșit vestea isprăvilor tale; pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale, taberele drăcești ai pierdut, cetele îngerești ai ajuns, a căror viață fără prihană ai urmat, îndrăznire având către Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre.

Și acum..., a Praznicului, glasul al 5-lea.

Rază subțire a Dumnezeirii Tale descoperind Hristoase, celora ce împreună se suise cu tine în munte, slavei tale celei mai presus de lume părtași i-ai făcut. Pentru aceasta cu uimire au strigat: Bine este nouă a fi aicea, cu care și noi în veci, Te lăudăm pe Tine Hristoase Mântuitorule, Cel ce Te-ai schimbat la față.

Tropar, glasul al 4-lea.

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Slavă..., al Cuviosului, glasul al 8-lea.

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curăției și luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Maxime, înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Și acum..., al Praznicului.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul..., Troparul Praznicului odată, și al Mucenicilor. Slavă..., al Cuviosului, Și acum..., al Praznicului.

După întâia Catismă, Sedealna, glasul al 4-lea.

Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

Schimbarea omenească ce va să fie întru a doua și înfricoșată venirea Ta cu slavă, arătându-o Mântuitorule, în muntele Taborului Te-ai schimbat la față. Ilie și Moise au grăit către Tine, și trei ucenici, pe care împreună i-ai chemat; care văzând Stăpâne slava Ta, de strălucirea Ta s-au spăimântat, Cela ce ai arătat atunci acelora lumina Ta, luminează sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., iarăși aceasta.

După a două Catismă, Sedealna, glasul și Podobie aceleași.

În muntele Taborului schimbându-te la față, nor luminos întins ca un cort, pe Apostoli cu slava Ta i-a acoperit. Pentru aceasta și în jos la pământ se uitau, neputând răbda să vadă strălucirea slavei celei neapropiate a feței Tale, Mântuitorule Hristoase Dumnezeule, Cela ce ești fără de început, Care ai arătat atunci acelora lumina Ta, luminează sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., iarăși aceasta:

CANOANELE

Cel de al doilea al Praznicului, cu Irmosul pe 6 și ale Sfinților două, pe 8.

CANONUL Mucenicilor.

Facere a lui Iosif.

Cântarea 1-a, glasul al 4-lea,

Irmos: Adâncul Mării Roșii...

Răbdând durerile trupului, prealăudaților, cu preaputernică credință a cugetului, cu bucurie v-ați mutat la viața cea fără de durere, rugându-vă pururea pentru noi.

Cu dumnezeieștile arme ale credinței îngrădindu-te Anichite, vitejește ai mers spre împleticirea vrăjmașilor celor fără trup, și cu puterea cea dumnezeiască ai prăpădit taberele acestora.

Luminându-te de dumnezeiască înțelegere ai rușinat bârfirea ritorilor, și mintea cea neiscusită a elinilor, și pe sine-ți cu totul te-ai dat spre pătimire, mărite Anichite.

A Născătoarei:

Fecioară și mai-nainte de naștere, și după naștere cu adevărat, te-ai arătat Preacurată, căci mai presus de cuvânt, ai născut pe Dumnezeu, Cel ce a încununat pe sfinții Mucenici ce au pătimit.

Alt CANON al Cuviosului.

Facere a lui Ioan monahul.

Cântarea a l-a, glasul al 8-lea,

Irmos: Să cântăm Domnului...

Din limba ta cea de miere curgătoare și dulce, tot Darul Duhului cel de Dumnezeu insuflat pică-l întru mine dumnezeiescule Maxime.

Foc arzător te-ai arătat Fericite asupra eresurilor, pentru că cu râvna Duhului pe acestea ca pe o trestie le-ai mistuit.

Slavă...

Ieșit-a dobitocească dogmă de o voire din voință păgânească, dar s-a mustrat Părinte cu cuvintele tale.

Și acum..., a Născătoarei:

Lăudămu-te pe tine Preacurată Născătoare de Dumnezeu, care întrupat ai născut pe preaveșnicul și prea-dumnezeiescul Cuvânt, mai presus de fire și mai presus de dumnezei.

Cântarea a 3-a,

Irmos: Se veselește de tine...,

Cu ajutorul lui Hristos, biruind oștirile vrăjmașului, ai primit cunună de biruință Mucenice Anichite purtătorule de chinuri.

Mucenicii lui Hristos, n-au purtat grijă de trup ca de un stricăcios, și cu minte vitejească au suferit muncile cele cumplite.

Umplându-vă de apele cele făcătoare de viață, înțelepților Mucenici, cu curgerile sângiurilor ați încetat curgerile cele tulburătoare ale înșelăciunii.

A Născătoarei:

Domnul cel ce locuiește în ceruri, S-a sălășluit în pântecele tău Născătoare de Dumnezeu, și a gonit de la noi toată înșelăciunea.

Alt Canon,

Irmos: Tu ești întărirea celor...

Arătatu-te-ai Maxime mare și prea-adevărat propovăduitor, al credinței ortodoxe a lui Hristos, și Mucenic prin sânge.

Fericite Maxime, tu prin pustnicie, te-ai făcut lui Dumnezeu cuviincioasă și înțeleaptă sălășluire a filozofiei.

Slavă...

Ca niște râuri a izvorât limba ta, dogmele lui Hristos cele ortodoxe, Maxime preafericite, hrănitule al înțelepciunii.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe tine toți creștinii te avem scăpare și zid al nostru, pe tine te doxologim fără tăcere, Prealăudată.

Irmosul:

Tu ești întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu ești lumina celor întunecați, și pe Tine te laudă duhul meu.

CONDACUL și ICOSUL Praznicului.

CONDACUL Cuviosului, glasul al 6-lea,

Podobie: Rânduiala cea pentru...

Lumina cea întreit strălucitoare sălășluindu-se în sufletul tău, te-a arătat vas ales pe tine, Preafericite; căci luminos arăți marginilor celor dumnezeiești și arătarea înțelegerilor celor cu anevoie înțelese, Maxime fericite, luminat propovăduind tuturor pe Treimea cea mai presus de ființă și fără de început,

ICOS

Temeiul preoților, treapta învățăturilor, trâmbița înțelepciunii, înălțarea mucenicilor, întărirea credincioșilor, Maxim cel minunat, a răsărit lumii prin dumnezeiască pomenirea sa astăzi, deci sculați-vă toți spre strălucirea lui, îndrăzneala și râvna lăudându-i, care a arătat el pentru buna-credință. Pentru care întru adevăr, tare păstor peste turmă s-a rânduit împotriva lupilor, pe care surpându-i cu cununi de biruință s-a încununat, propovăduind tuturor luminat pe Treimea cea mai presus de ființă și fără de început.

Sedealna Mucenicilor, glasul al 4-lea.

Podobie: Cela ce Te-ai înălțat...

Purtătorilor de chinuri, prin răbdarea celor cumplite înălțările vrăjmașilor surpându-le, v-ați sălășluit în ceruri bucurându-vă, Fotie pururea mărite și fericite Anichite. Pentru aceasta vă fericiți în veacul veacului, rugându-vă lui Hristos, pentru noi cei ce săvârșim pomenirile voastre.

Slavă..., a Cuviosului, glasul al 3-lea.

Podobie: De frumusețea fecioriei tale...

Isprăvile petrecerii tale, cu adevărat luminează pașii tuturor, celor ce cu credință urmează ție Părinte Maxime. Pentru aceea cu rugăciunile tale Fericite, pe cei ce din dragoste pururea te fericesc pe tine, păzește-i de toată strâmtorarea, rugând pe Hristos cel Bun, vrednicule de minune.

Și acum..., a Praznicului, glasul și Podobia asemenea.

În muntele Taborului schimbându-te la față Cuvinte al lui Dumnezeu, precum s-a putut ai arătat ucenicilor Tăi strălucirea slavei Tale celei dumnezeiești, cu care luminându-ne și noi, Te lăudăm pe Tine, unule neschimbate și fără de moarte Doamne, și cu credință strigăm către Tine: Slavă Hristoase, Împărăției Tale.

Cântarea a 4-a,

Irmos: Ridicat pe Cruce...

Aprinzându-vă de dragostea lui Dumnezeu, cu osârdie ați intrat în văpaia focului, rămânând nearși cu roua Duhului, nebiruiților Mucenici, dumnezeieștilor mijlocitori pentru sufletele noastre.

Prin feluri de chipuri zgâriindu-se pătimitorii, s-au lepădat de trup, căci cu toată mintea priveau spre Dumnezeu, Care prin credință le da lor răbdare.

Ca niște turnuri preatari ale bunei credințe, zidurile vrăjmașului le-ați surpat, și v-ați făcut cetățeni cetății celei dumnezeiești, mucenicilor strigând: Slavă puterii Tale, Doamne.

Nu ați dormitat Mucenicilor cu dormitarea păgânătății, ci cu dumnezeiască priveghere, prin Dar ați ridicat la lumina cunoștinței de Dumnezeu, pe cei ce dormeau totdeauna în moarte.

A Născătoarei:

Ca o frumoasă ai născut pe Cel frumos, Maică Fecioară Preacurată, care preafrumoși a arătat pe mucenicii care tare au pătimit, și au risipit nedumnezeirea.

Alt Canon,

Irmos: Auzit-am Doamne...

Pământenii te cinstesc pe tine, și cetele cerești se minunează de tine, căci prin iubirea înțelepciunii, ca un fără de trup te-ai arătat Părinte Maxime.

Crud este muncitorul, dar răbdarea ta este neînfricoșată. Pentru aceasta tu te-ai fericit, iar acesta s-a prăpădit, Părinte Maxime.

Doimea ucenicilor cea preafericită, împreună a pătimit cu tine Maxime, arătâudu-se dimpreună părtași chinurilor, pentru care și Darul deopotrivă a dobândit.

Slavă...

Cu curgerea sângelui tău adăpându-se Biserica lui Hristos, înflorește părintească dogma dumnezeieștii tale semințe, Cuvioase Maxime.

Și acum..., a Născătoarei:

Holdă nearată, care ai odrăslit Spicul cel de viață făcător, Care dă lumii viață, Născătoare de Dumnezeu mântuiește pe cei ce te laudă pe tine.

Cântarea a 5-a,

Irmos: Tu Doamne lumina mea...

De mulțimea de bătăi omorându-se trupul tău Anichite, cu cuviință ți-a pricinuit neîmbătrânită și nemuritoare viață, Preafericite.

Făcutu-te-ai nemistuit de focul cel arzător, o Fotie părtașule al luminii celei dumnezeiești, și fiule adevărat al zilei celei neapuse.

Mucenicii cei măriți, cu tot sufletul dorind de veselia celor veșnice, cu totul au lepădat cele trecătoare.

A Născătoarei:

Cine poate a tâlcui taina ta o Stăpână de Dumnezeu Născătoare? Căci pe Dumnezeu negrăit L-ai născut mai presus de minte și de cuvânt.

Alt Canon,

Irmos: Mânecând strigăm ție...

Maxim cel ce a adunat cunoștința celor pământești, și a celor cerești, după dreptate se numește filozof.

Prin dragostea înțelepciunii celei mai bune, următor prea-ales te-ai arătat lui Hristos, pururea mărite Maxime.

Slavă...

Prin nebunia tiranului izgonit te-ai făcut, dar ai aflat mângâiere pe Hristos, Maxime fericite.

Și acum..., a Născătoarei:

Alină valul cel nestatornic al patimilor mele, ceea ce ai născut pe Dumnezeu ocârmuitorul și Domnul.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Jertfi-voi Ție cu glas...

Zgâriindu-te fără de milă te-ai înălțat pe lemn, lepădând greutatea omorâciuni, îmbrăcându-te din Cer cu podoabă dumnezeiască, Mucenice Anichite.

Când erau tare legați sfinții, au rupt legăturile înșelăciunii, și cu dumnezeiești lanțurile suferinței și ale răbdării, au sugrumat pe părtinitorul întunericului.

Ca niște mari luminători v-ați arătat, luminând toată făptura cu strălucirile tămăduirilor, și cu razele nevoințelor celor dumnezeiești, purtătorilor de chinuri ai lui Hristos viteji.

A Născătoarei:

Peste legile firii Preacurată ai născut pe adevăratul puitorul legii, pe Care roagă-L ca să miluiască sufletul meu, cel biruit de legea păcatului, și să mă mântuiască.

Alt Canon,

Irmos: Haină luminoasă...

Aducând lui Dumnezeu rugăciune neîncetată purtătorule de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi din patimi, și din stricăciunea sufletului și a trupului.

Tot izvorul eresului cel noroios se usucă, îngrădindu-se de dulceața limbii tale, pururea mărite Maxime.

Slavă...

Curățește-mă unule Bunule Hristoase pe mine, și cu rugăciunile Cuviosului tău Maxim, izvorăște întru inima mea izvorul Darului.

Și acum..., a Născătoarei:

Ceea ce prin cuvânt singură ai născut cu trup pe Cuvântul, rugămu-ne: Mântuiește din cursele vrăjmașului sufletele noastre.

Irmosul:

Haină luminoasă dă-mi mie, Cela ce Te îmbraci cu lumina ca cu o haină, mult-Milostive Hristoase, Dumnezeul nostru.

CONDAC, glasul al 2-lea.

Podobie: Cele de sus căutând...

Pe dumnezeieștii ostași să-i lăudăm credincioșii; perechea slavei lui Hristos cu cântări să o cinstim, și ca pe niște tari propovăduitori ai bunei cinstiri, și iubitori de Dumnezeu cu adevărat, toți iubitorii de nevoință întru laude de cântări să-i încununăm pe dânșii.

ICOS

Fiind pământ și cenușă, și putrejune și vierme, prin urâte și spurcate fapte și cugete, te rog pe tine unule Iubitorule de oameni, și la Tine cad ca să mă curățești pe mine cu buretele îndurărilor Tale, Hristoase, de întinăciunea ce am adunat cu lucrurile și cu cuvintele. Și cu strălucirea Darului Tău să luminezi întunecată mintea mea, ca după vrednicie Mântuitorule spunând împotrivirea mucenicilor, întru laude de cântări să-i încununezi pe dânșii.

SINAXAR

Întru această lună, în ziua a doisprezecea, pomenirea Sfinților Mucenici Fotie și Anichit.

Stih: Pe Anichit și pe Fotie împreună focul îi topește,

Pe care casa luminii ca pe nebiruiți îi sălășluiește.

Fotie și Anichit în a douăsprezecea zi,

Prin arderea focului se săvârși.

Aceștia au fost în zilele împăratului Dioclețian. Deci Sfântul Fotie era nepot Sfântului Anichit. Și făcând Dioclețian în Nicomidia vorbă împotriva creștinilor cu răspunsuri și cu laude, fiind de față tot sfatul sinclitului, și punând la mijloc mulțime de unelte de munci, și îngrozind că în tot felul va strica pe cei ce vor chema numele lui Hristos, și cum că va izgoni pe creștini din tot locul, și hulind foarte împotriva slavei Unuia-Născut Fiului lui Dumnezeu, unde atuncea fiind de față Sfântul Mucenic al lui Hristos Anichit, nu se spăimântă de înfricoșările tiranului, ci se mărturisi pe sine cu îndrăzneală că este creștin, ocărând rătăcirea idolilor, și zicând că sunt surzi și nesimțitori, cei ce se închină lor și-i cinstesc. Pentru care cuvinte puse de-l bătu cu vine de bou, atâta, câți s-a rupt cărnurile de i se vedeau oasele. După aceea deteră drumul asupra lui unui leu, pe care văzându-l Sfântul, unde răcnea tare cu groază, și cu mare și mânioasă pornire, s-a spăimântat. Iar leul apropiindu-se de dânsul, se arătă mai blând de cum ar fi fost o oaie, și ca și cum i-ar fi fost milă de Sfântul, ștergea ca și cu un burete cu piciorul său cel drept, sudoarea ce curgea pe obrazul Sfântului de frică; atunci dar Mucenicul trimițând mulțumire la Dumnezeu, la sfârșitul rugăciunii sale, s-a făcut cutremur, și de cutremur căzând idolul lui Iraclie, se făcu ca praful, și căzând și o parte a cetății Nicomidiei, a omorât pe mulți din elini. Deci poruncind împăratul să i se taie capul, și de vreme ce muncitorul acela și ucigașul ce vrea să-l piarză, rămase înlemnit, neputând mâna lui să aducă sabia, schimbă tiranul judecata, și legă pe Sfântul la o roată, dându-i foc dedesubt, de care rupându-i-se carnea și arzând, se rugă la Dumnezeu, de se rupseră legăturile, și stătu roata, și se stinse focul. Atuncea și nepotul său Fotie, alergând la dânsul, îl îmbrățișă, tată și unchi numindu-l, deci legându-l și pe el împreună cu Sfântul în legături de fier, au fost băgați amândoi în temniță. După aceea scoțându-i, au fost strujiți și arși, și împroșcați cu pietre la priveliște de norod, și fiind păzit nevătămați de atâtea rele, au fost legați cu picioarele de lemne, și s-a poruncit să fie târâți de cai sălbatici. Și după aceea iarăși au fost bătuți rău, și frecați pe răni cu sare amestecată cu oțet; și așa au fost osândiți să zacă trei ani în temniță, necăutați și neîngrijiți. Și după ce se uscară întru atâta, aprinse tiranul baia ce-i zic a lui Antonin, și-i închise într-însa trei zile, care crăpând prin locurile cele ascunse, din rugăciunea Sfinților, și desfăcându-se unde era tăria ei, ieși multă apă, cât se afla ei în loc ca acela răcoros, iar nu ars nici cu foc. Deci după acestea se meșteșugi Dioclețian, și făcu un cuptor ca o honie, întărindu-l pe niște stâlpi de fier, în care băgându-i, își primiră sfârșitul chinuirii, lor și cununile biruinței. Însă spun că, atunci când i-au băgat în cuptor au fost cu suflet trei zile, și trăgându-le trupurile afară din cuptor cu ostii de fier, erau întregi, nefiind arși de foc nici la păr.

Tot în această zi, Sfinții Mucenici Pamfil și Capiton, care de sabie s-au săvârșit.

Stih: Cei ce zac pe pământ, și cu sânge prăfuit sunt amestecați,

Pamfil și Capiton de sabie sunt tăiați.

Tot în această zi, Preacuvioșii Serghie și Ștefan, care cu pace s-au săvârșit.

Stih: Lui Serghie și Ștefan de o potrivă le sunt sudorile,

Și dar după cuviință, de asemenea și cununile.

Tot în această zi, Cuviosul Palamon, care cu pace s-a săvârșit.

Stih: Palamon și-a dat sufletul în palmele lui Dumnezeu cu mărire,

Neținut arătându-se, de palmele cele de suflet vătămătoare

Tot în această zi, Sfinții doisprezece Mucenici cei din ostașii care criteni fiind, care de sabie s-au săvârșit.

Stih: Număr de Mucenici din Crit prin sabie se nevoiesc,

Cari întocmai Ia număr cu ucenicii lui Hristos se găsesc.

Tot în această zi, Cuviosul Castor, care cu pace s-a săvârșit.

Stih: Marele Castor, dumnezeiescul fitil s-a stins,

Lăsându-și viața, precum untuldelemn în foc fiind aprins.

Tot în această zi, Sfinții treizeci și trei de Mucenici cei din Palestina, care prin foc s-au săvârșit.

Stih: Întărită oarecare ostășie și împreună întrarmare nu mică,

De sabie căzând, oștile drăcești le surpă.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne, și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos: Tinerii lui Avraam...

Săvârșind lupta cea străină, măriților, cu adevărat străini v-ați arătat de cugetările trupului și împreună cetățeni cu îngerii, și împreună moștenitori cu Hristos, Mucenici cei cu nume mare.

Cu suferirea și cu răbdarea, ați biruit vrăjmășiile tuturor vrăjmașilor celor fără Dumnezeu, și făcându-vă străluciți cu durerile, v-ați mutat către lumina cea neapusă, pururea pomeniților.

Prealăudații Mucenici făcându-se Biserică Treimii celei mai presus de dumnezei, vitejește la pământ au surpat stâlpii și bisericile celor fără de Dumnezeu, și către Biserica cea cerească s-au mutat bucurându-se.

A Născătoarei:

Ca o mai desfătată decât cerurile, mai presus de minte ai primit pe Cuvântul cel ce nu încape nicăierea, Care întru lărgimea vieții celei dumnezeiești, bagă pe cei ce călătoresc pe calea cea prea strâmtă, Preacurată Fecioară.

Alt Canon,

Irmos: Tinerii care venise din Iudeea..,

O fire a Treimii ai zis, o voire, o lucrare; iar ale lui Dumnezeu, Celui ce S-a întrupat, două firi, două voiri și două lucrări ai propovăduit, strigând: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Nu două voiri despărțite, prin împotrivirea minții, ci mai ales despărțite cu felurimea cea firească ai propovăduit Părinte, strigând: Dumnezeule al părinților bine ești cuvântat.

Slavă...

Ținând dumnezeieștile tale cuvinte Părinte ca pe un stâlp al ortodoxiei, cinstim pe Unul din Treime în două firi și în două voiri, strigând: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Și acum..., a Născătoarei:

Știind două lucrări Părinte, ale lui Dumnezeu, Celui ce S-a întrupat pentru milostivire, două voiri singure stăpânitoare învățându-ne de la tine cântăm: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Cântarea a 8-a,

Irmos: Mâinile întinzându-și...

Minte vitejească arătând, înțelepților, de năvălirile fiarelor nu v-ați spăimântat, de fierberile căldărilor nu v-ați înfricoșat, nici de tăierile mădularelor, și nici de chinurile muncilor, strigând: Toate lucrurile lăudați pe Domnul.

Patimile credincioșilor vindecați prin patimile voastre, Sfinților, închipuind patima cea fericită și bolile le curățiți, și goniți duhurile cele cumplite, strigând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Preafrumoasă doimea pătimitorilor, a mărturisit pe Treimea cea nezidită, și cu adevărat a pierdut tabăra cea nenumărată a vrăjmașilor, și s-a împreunat cu mulțimile cele înțelegătoare, cântând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

A Născătoarei:

Preasfântă Fecioară, care ai născut pe Sfântul Dumnezeu, Cel ce cu Darul a încununat pe Sfinții Mucenici, izbăvește-ne și ne sfințește pe noi, care cu osârdie cântăm: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Alt Canon,

Irmos: Cei ce s-au făcut cu DaruL.

Cu totul iubind pe Cel ce a iubit neamul omenesc, ți-ai ridicat Crucea, Fericite, și cu Dânsul dimpreună te-ai răstignit, strigând: Binecuvântați toate lucrurile pe Domnul, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Înstrăinându-te, Fericite, de toată pofta cea purtătoare de moarte, te-ai făcut pe sineți cu totul neîntinată oglindă dumnezeiască, cântând: Binecuvântați toate lucrurile pe Domnul, și-L preaînălțați întru toți vecii.

De cruzimea neîmblânzitului și răului credincios tiran nu te-ai îngrozit, ci ca un turn al ortodoxiei ai stătut neplecat și neclintit, cântând: Binecuvântați toate lucrurile pe Domnul, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Primind rază purtătoare de viață dintru o Dumnezeire cu trei Ipostasuri, te-ai arătat soare celor dintru întuneric și celor rătăciți, cântând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Și acum..., a Născătoarei:

Arătatu-te-ai Fecioară fiică lui Adam celui căzut, iar lui Dumnezeu Maică, Celui ce a înnoit ființa mea, pe Care toate lucrurile Îl lăudăm ca pe Domnul, și-L preaînălțăm întru toți vecii.

Irmosul: Să lăudăm bine să cuvântăm...

Cei ce s-au făcut cu Darul tău biruitori tiranului și văpăii, tinerii cei ce au păzit foarte poruncile tale, au strigat: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Hristos, Piatra cea netăiată...

Iată ziua cea strălucită și purtătoare de lumină, și plină de Dar a dumnezeiescului Fotie și a lui Anichit a strălucit, luminând pe toți cei ce cinstesc într-însa patimile lor, cele cu raze luminoase.

Arătatu-v-ați ca niște jăratece, arzând toată materia răutății; arătatu-v-ați ca niște cinstiți miei, de bunăvoie junghiindu-vă, și Mielului Celui ce ridică păcatele lumii aducându-vă.

Rănile voastre purtătorilor de chinuri, și patimile și durerile, și răbdarea cea mai presus de minte, și luptele și săvârșirea cu preabună slăvire mărindu-le, astăzi toți ne veselim.

Purtătorii de chinuri cei frumoși, cu cuvioșie ca niște trandafiri au înflorit în văile cele mucenicești, și miresmează întru Duhul inimile celor binecredincioși, pierzând înșelăciunea cea răutăcioasă.

A Născătoarei:

Luminează-ne pe noi Fecioară, care ai născut Lumina cea neapropiată, umple-ne de veselie și de bucurie, și de dumnezeiasca cunoștință, pe noi cei ce cu inimă curată, și cu minte binecredincioasă te fericim pe tine.

Alt Canon,

Irmos: Nașterea pururea Fecioarei...

Biserica lui Hristos, și acum și în veci, cu glas prealuminat încă propovăduiește dogmele tale cele de Dumnezeu insuflate, ca și sângele lui Abel preafericite și preamărite Maxime.

Tăiatu-s-a mâna ta, dar prin deget dumnezeiesc, scrie credința cea binecredincioasă în inimi ca printr-un condei și cerneală cu limba tăiată, și cu cuviosul tău sânge, Preafericite.

Se cântă în lume dumnezeiască îndrăzneala ta, și focul cel din inimă al dumnezeieștii dragostei tale; pentru care prea cu osârdie ai suferit vărsarea sângelui, Cuvioase Maxime.

Slavă...

Stai înaintea divanului celui dumnezeiesc împreună cu mucenicii, cu care te-ai împărtășit râvnei credinței, Părinte, făcându-ne și pe noi casnici Stăpânului, și următori ție lăsându-ne.

Și acum..., a Născătoarei:

Arma noastră tu ești Născătoare de Dumnezeu, și zidul. Tu ești sprijineală celor ce aleargă la tine, pe tine și acum spre solire te îndemnăm, ca să ne izbăvim de vrăjmașii noștri.

Irmosul:

Nașterea pururea Fecioarei, ceea ce s-a arătat mai-nainte puitorului de lege în munte prin foc și prin rug, spre izbăvirea noastră a credincioșilor, cu cântări neîncetat o slăvim.

LUMINÂNDA

Podobie: Femei auziți...

Adâncurile judecăților Tale, Mântuitorule, s-au cercat de Duhul; iar adâncurile Duhului, le-a cercat cu Duhul și cu puterea Maxim ca un vrednic filozof. Pentru aceasta propovăduindu-ți două voiri și lucrări ale Tale, luminat acum se cinstește.

Slavă... altă Luminândă:

Podobie: Lumină neschimbată...

Lumină s-a făcut noroadelor mărturia lui Fotie și a lui Anichit, cei ce prin chinuri au biruit înșelăciunea, teologhisind două nașteri ale lui Hristos, pe care dimpreună să-i lăudăm.

Și acum..., a Praznicului.

Cuvântule, Cela ce ești lumină neschimbată a Tatălui luminii Celui nenăscut, întru arătată lumina ta, astăzi în Tabor am văzut lumină pe Tatăl, lumină și pe Duhul, Care aduce la lumină toată făptura.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glasul al 2-lea.

Podobie: Casa Eufratului...

Văzând Moise în muntele Taborului, Mântuitorule Dumnezeirea Ta, striga: Umbra a trecut și Darul a venit.

Stih: Ale Tale sunt cerurile și al Tău este pământul...

Ilie și Moise în muntele Taborului povesteau slava Ta, pe care vreai să o plinești pentru noi, Iubitorule de oameni.

Stih: Taborul și Ermonul întru numele Tău se vor bucura.

Fulgerul dumnezeieștii feței Tale, Mântuitorule, cei trei ucenici ai Tăi neputând să-l vadă, de frică la pământ au căzut.

Slavă... Și acum... asemenea.

Înalță cornul binecredincioșilor creștini, Împărate al tuturor, Milostive Mântuitorule, și le dă biruință, pentru rugăciunile celeia ce Te-a născut pe Tine.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.

LA LITURGHIE

Fericirile Praznicului, Cântarea a 7-a și 8-a, dintru amândouă Canoanele, cu Irmosul pe 6. Și celelalte ale Sfintei Liturghii.