SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 6: din Octoih 3 și ale sfinților 3, glasul al 4-lea:

Podobie: Ca pe un viteaz...

Văzând Mărite pătimirea cea preacinstită și luptele cele vitejești ale mucenicilor, cu cuget bărbătesc ai năvălit însuți către locul cel de lupte, necruțându-ți trupul pentru dragostea cea dumnezeiască. Pentru aceasta ai săvârșit luptele cele vitejești, smerind sprânceana potrivnicului, Adriane prea-răbdătorule.

În temniță încuindu-te, cu vine de bou bătându-te, cu obezi îngreunându-te și cu cătușe zdruncinându-te pururea pomenite, împreună cu mulți Mucenici, cu care împreună ai câștigat bunătățile cele cerești, având îndemnătoare pe soția ta Natalia, cea preaiubită lui Dumnezeu, Adriane preaviteazule.

Prin sfătuirea șarpelui a izgonit din Rai pe Adam soția lui, iar Natalia a băgat în Rai pe Adrian, prea cu înțelepte sfătuindu-l, și învățându-l cu sfințitele grăiri cele mai dinainte, ca să sufere durerile pătimirii, cele ce pricinuiesc răsplătirile cele cerești și slava cea veșnică.

Slavă..., glasul 1, a lui Efrem Carias.

Râvna bărbatului celui binecredincios, a tras pe femeia cea iubitoare de Dumnezeu către sfătuire luminoasă. Căci Adrian prea-alesul supunându-se graiurilor Nataliei a săvârșit călătoria pătimirii. O femeie iubitoare de Dumnezeu! Că nu, ca Eva a adus stricăciune lui Adam; ci viață neîncetată a pricinuit soțului ei. Pe aceasta împreună cu bărbatul său lăudându-i, lui Hristos să strigăm: Dă-ne nouă ajutor, prin solirile sfinților Tăi.

Și acum..., a Născătoarei:

Marie cea fără prihană și care covârșești toată mintea, Preacurată căruță, pe mine cel cuprins de multe păcate și îmbulzit, la desfătarea pocăinței mă îndreptează cu folosirea ta cea întrutot puternică, pentru că poți ca Maica Celui Atotputernic.

A Crucii, a Născătoarei:

Gustarea cea amară dedemult a lui Adam o ai îndulcit, Cela ce ai gustat fiere și oțet, preadulcele meu Fiu, înălțându-Te pe Cruce. Pentru aceea pe mine ca un Judecător drept, cu vindecătoare patima Ta îndulcește-mă Stăpâne, înviind ca un Atotputernic, Fecioara grăia, lăcrimând.

STIHOAVNA din Octoih, sau aceasta, glasul 1.

Podobie: Prealăudaților Mucenici...

Haină mohorâtă din sângele tău Mucenice ți-ai roșit, cu care acum împărățești cu Stăpânul tău împreună, precum este făgăduința, cu strălucirile chinuirilor și frumusețile cele dumnezeiești înfrumusețându-te; roagă pe Hristos ca să dăruiască sufletelor noastre, pace și mare milă.

Stih: Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi, Dumnezeul lui Israil.

Adriane Mucenice abătutu-te-ai din căile patimilor, purtându-te pe calea cea mântuitoare Prealăudate și te-ai sălășluit întru lăcașurile cele nestricăcioase, împreună cu toți cei ce s-au plecat lui Hristos; cu care împreună roagă-te, să se dăruiască sufletelor noastre, pace și mare milă.

Stih: Sfinților celor din pământul Lui, minunate a făcut Domnul toate voile Sale într-înșii.

O minune nouă și cu adevărat mare și preaslăvită! Cum preaînțeleapta Natalia, a plecat pe soțul său a suferi săbiile cele tăietoare; cine a văzut una ca aceasta, sau cine a auzit? Pe ochiul ce-l avea vieții ei, a dorit a-l da spre moarte mântuitoare.

Slavă..., glasul al 6-lea:

O pereche fără prihană și aleasă Domnului! O preadorită domnie și lui Hristos preaiubită! O însoțire preabună și lui Dumnezeu fericită! Cine nu se va spăimânta întru aceasta, auzind faptele cele mai presus de om? Cum femeia s-a îmbărbătat asupra tiranului celui amar? Și pe bărbatul ei l-a întărit a nu slăbi întru cele cumplite, ci a alege a muri pentru credință mai mult decât a trăi. O graiuri împletite de Dumnezeu ale înțeleptei Natalia! O sfătuiri dumnezeiești, care au străbătut cerurile și au făcut pe măritul Adrian cunoscut către singur Scaunul Împăratului celui mare! Ci o însoțire sfântă! Rugați-vă lui Hristos Dumnezeu pentru noi, care din dragoste săvârșim pomenirea voastră, ca să ne mântuim din ispite și de tot necazul.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe Cuvântul cel fără început cu Tatăl și cu Duhul, prin glasul Arhanghelului de Dumnezeu Născătoare, în pântece zămislindu-L, decât Heruvimii și Serafimii și Scaunele, mai înaltă te-ai arătat.

A Crucii, a Născătoarei:

Fecioara și Maica Ta cea Curată, văzând pe poporul cel fărădelege, fără dreptate pironindu-Te pe Tine pe lemn, precum Simeon mai-nainte a zis, Mântuitorule, la rărunchi se rănea.

Tropar, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Sau acesta, glasul al 3-lea.

Credința cea mântuitoare comoară nerăpită o ai socotit de trei ori fericite, păgânătatea cea părintească părăsindu-o, și urmând pe urma Stăpânului, te-ai îmbogățit cu darurile cele dumnezeiești; Adriane mărite, roagă pe Hristos Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Din Octoih, și al sfinților pe 4.

CANONUL Sfinților

Cântarea 1-a, glasul al 6-lea,

Irmos:

Ca pe uscat umblând Israil, cu urmele prin adânc, pe gonaciul Faraon văzându-l înecat, a strigat: Lui Dumnezeu cântare de biruință să-i cântăm.

Cu somn cumplit fiind eu ținut în noaptea vieții, scoală-mă Dumnezeule prin faptele pocăinței spre lumină, prin rugăciunile mucenicilor tăi Hristoase, ca să Te slăvesc pe Tine.

Din buzele cele ce pică dulceața cunoștinței de Dumnezeu, îndulcindu-te Adriane, ai vărsat veninul necunoștinței celei mai dinainte, de Dumnezeu fericite.

Slavă...

Ca una ce ai avut sufletul mai strălucit decât răsăritul soarelui, către lumina pătimirii ai împins pe soțul tău, Natalie, înfrumusețarea femeilor.

Și acum..., a Născătoarei:

Primind pe Ziditorul tău precum însuși a voit, întrupându-Se mai presus de minte, din pântecele tău cel fără de sămânță, cu adevărat te-ai arătat Stăpână făpturilor, Preacurată.

Cântarea a 3-a,

Irmos: Nu este sfânt...

Scăpând de legăturile deșertăciunii celei idolești Mucenice, te-ai legat de dorirea dragostei lui Hristos, și bucurându-te, te-ai împărtășit legăturilor purtătorilor de chinuri.

Cu drug de fier fluierele tuturor zdrobindu-vi-se, purtători de chinuri ai Domnului, cu pavăza răbdării și a bărbăției cu adevărat, ați sfărâmat oasele păgânătății.

Slavă...

Aprinzându-te la suflet de focul dragostei celei dumnezeiești, ai aprins sufletește dorirea soțului tău către Hristos, urând desăvârșit dorul trupului, Natalie.

Și acum..., a Născătoarei:

Minunea dumnezeieștii nașterii tale Preacurată, covârșește toată rânduiala firii. Căci mai presus de fire în pântece ai zămislit pe Dumnezeu, și născându-L ai rămas pururea Fecioară.

Irmosul:

Nu este sfânt precum Tu, Doamne, Dumnezeul meu, Carele ai înălțat cornul credincioșilor Tăi, Bunule, și ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

CONDAC, glasul al 4-lea.

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Dumnezeiască pomenirea mucenicilor strălucind cu lumină, a luminat toate marginile pământului, celor ce cu veselie strigă: Tu ești Hristoase bucuria mucenicilor.

ICOS

Dorind cu vitejie ostașii de Hristos Împăratul, Cel ce S-a pironit cu trupul pe lemnul Crucii, cu osârdie au răbdat durerile cele cumplite, și înfricoșatele munci, și au călcat toată închinăciunea idolilor, și au surpat împotrivirile celor fărădelege, zecimea cea îndoită, și treimea mucenicilor. Pentru aceasta Adrian și Natalia, doimea cea înfrumusețată, văzând pe aceștia au râvnit lor, și bucurându-se au strigat: Tu ești Hristoase bucuria mucenicilor.

Sedealna, glasul al 8-lea.

Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul...

Cu durerile mucenicilor împleticindu-te, și bărbătește cu credință întrarmându-te, pentru aceasta te-ai și dat pe sineți Domnului tău; și cu Darul ai surpat îndrăzneala vrăjmașului Adriane preafericite, Mucenice al lui Hristos preamărite. Drept aceea Natalia văzându-te pătimind, te îndemnă cu cuvinte mântuitoare pe tine, prealăudate. Pentru aceasta strigăm către tine: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșale să dăruiască celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Preasfântă Fecioară, Maica lui Dumnezeu, patimile cele cumplite ale sufletului meu, vindecă-le rogu-mă, și-mi dă mie iertare greșalelor mele, celui ce nebunește le-am făcut, sufletul meu mi-am spurcat și trupul mi-am întinat ticălosul. Vai mie ce voi face în ceasul acela, când vor despărți îngerii sufletul meu de săracul meu trup? Fii-mi atunci Stăpână ajutătoare și folositoare prea-fierbinte, că pe tine te am nădejde eu robul tău.

A Crucii, a Născătoarei:

Pe Mielușelul și Păstorul și Mântuitorul, Mielușița văzându-L pe Cruce fără dreptate ridicat, plângând strigă cu amar: Lumea se bucură prin Tine luând mântuire; iar pântecele meu arde văzând răstignirea Ta care rabzi pentru milostivirea milei, Preabune Dumnezeule, Doamne cel fără de păcate. Căreia cu credință să-i strigăm: Milostivire arată Fecioară spre noi, și iertare de păcate dăruiește celor ce ne închinăm patimilor Aceluia.

Cântarea a 4-a,

Irmos:

Hristos este puterea mea, Dumnezeu și Domnul; cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviință cântă strigând: Din cuget curat întru Domnul prăznuind.

Mucenicii punându-și tărie pe Hristos, cu adevărat au călcat îndrăzneala cea neputernică a gonacilor, și au primit din ceruri darurile biruinței.

Roșitu-ți-ai ție veșmântul nestricăciunii din sângiurile tale, lepădând îmbrăcămintea stricăciunii, și acum stai înaintea lui Dumnezeu cu slavă, Adriane.

Sângele sfinților revărsându-se cu îmbelșugare de pretutindenea, cu adevărat s-a adus mir lui Dumnezeu, curățind prea tare putrejunea înșelăciunii.

Slavă...

Adam prin graiurile cele viclene ale soției lui s-a înșelat, iar Adrian cu graiurile tale, s-a mântuit de înșelăciune, și cu bucurie s-a băgat în Rai, o Natalie.

Și acum..., a Născătoarei:

Tainele nașterii tale celei cu cuviință dumnezeiască, cu adevărat sunt negrăite și necuprinse celor de pe pământ și celor din Cer, Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară.

Cântarea a 5-a,

Irmos:

Cu dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste, mă rog luminează-le, ca să Te vadă Cuvinte a lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, pe Cela ce chemi din negura greșalelor.

Îndoită zecimea pătimitorilor împreună cu alți trei, legându-se acum toți pentru Hristos, au dezlegat prea-vitejii legătura păgânătății, cea cu adevărat neputernică, cu puterea Treimii.

Ca un soare stând Adriane în mijlocul stelelor celor luminoase ale pătimitorilor celor dimpreună cu tine, ai strălucit lumina bunei-credințe, izgonind negura păgânătății, și luminând marginile lumii.

Slavă...

Roua cinstitelor tale graiuri, cu adevărat s-a făcut tămăduire durerilor soțului tău, desfăcându-se prin dragostea celor mai bune, Natalie de Dumnezeu cugetătoare, împreună locuitoare cu mucenicii.

Și acum..., a Născătoarei:

Preabună Stăpână a lumii, mântuiește pe cei ce din suflet te mărturisesc pe tine Născătoare de Dumnezeu, căci pe tine te punem înainte folositoare nebiruită, ceea ce ești cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Marea vieții văzându-o...

Ocârmuindu-vă de palma lui Hristos, fără vătămare ați trecut luciul nedumnezeirii, și v-ați adăpostit în adăpostul cel prea-lin, al strălucirii celei de sus, pătimitorilor ai Domnului.

Ca florile mirosesc darurile cel mai presus de fire, ale luptelor tale, Înțelepte, căci tămâie a lui Dumnezeu te-ai arătat Adriane, cu bună mireasmă prin focul muncilor arzându-te.

Slavă...

Sufletul tău cel sfânt, fiind înfrumusețat cu frumusețea credinței, Preacinstită, și căutând frumusețea lui Hristos, cea cu adevărat necuprinsă cu mintea, nu ai greșit dorirea, Natalie.

Și acum..., a Născătoarei:

Preacurată Stăpână, care ai născut oamenilor pe Domnul ocârmuitorul, turburarea patimilor mele cea nestatornică și cumplită alină-o, și dă liniște inimii mele.

Irmosul:

Marea vieții văzându-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul tău cel lin alergând, strig către tine: Scoate din stricăciune viața mea mult-Milostive.

CONDAC, glasul al 4-lea.

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Dumnezeieștile cuvinte ale femeii tale celei cugetătoare de Dumnezeu, în inimă punându-le Adriane Mucenice al lui Hristos, la munci ai alergat, împreună cu soția ta cunună luând.

ICOS

Vreme veselă a sosit celor credincioși, ziua dumnezeiescului Adrian. Să ne veselim dumnezeiește strigând către dânsul: Mucenice al Domnului, cela ce cu nevoința cea bună arătat te-ai nevoit, și cununa dreptății din Cer ai primit, mântuiește-ne pe noi pe toți de toată vătămarea celui străin; trimițându-ne vindecare sufletelor și trupurilor noastre; și ca cel ce te-ai curățit de toată întinăciunea gândului, în Cer ești împreună cu soția ta, cunună luând.

SINAXAR

Întru această lună, în ziua a douăzeci și șasea, pomenirea Sfinților Mucenici Adrian și Natalia, și cei împreună cu dânșii.

Stih: Lui Adrian i-a tăiat mâinile și picioarele cu nemilostivire.

Mâinile viclenilor, ale celor ce grabnice le sunt picioarele spre ucidere.

Cei ce în viață s-au aflat împreună petrecători.

Adrian cu Natalia în ceruri întru același locaș sunt locuitori.

Întru această lună în a douăzeci și șasea zi,

Adrian de sabie din viață se săvârși.

Mucenicul Adrian și soția Lui Natalia, au fost din cetatea Nicomidiei, pe vremea împărăției lui Maximian; iar la a doua înconjurare ce a făcut Maximian prin împărăția sa, gonind pe creștini, atunci zic s-a prins douăzeci și trei de bărbați creștini care erau ascunși prin peșteri, și au fost dați la multe munci. Pe care mai-nainte de a mărturisi, îi întrebă Adrian și le zise: Pentru ce o fraților răbdați aceste nesuferite și grele munci? Și răspunzând ei ziseră: Pentru ca să dobândim bunătățile cele ce sunt gătite de la Dumnezeu, celor ce pătimesc pentru Dânsul, care nici auzul poate să le auză nici cuvânt să le povestească. Deci acestea auzindu-le fericitul Adrian, umilindu-se din dumnezeiescul Dar, a zis scriitorilor, să-i scrie și numele lui cu creștinii, că bucuros, a zis, sunt să mor și eu cu dânșii. Deci scriindu-l aceia și pe dânsul, îl băgară în fiare și la închisoare, de care lucru aflând Natalia femeia lui, și gândind cum că poale să fi fost prins pentru altceva, și îngrijindu-se foarte suspină și plângea; iar mai pe urmă înștiințându-se cum că pentru Hristos s-a pus în legături și în temniță, îndată îmbrăcându-se în haine luminate a alergat la temniță, și intrând înlăuntru îl învăță să stea neclintit la nevoile muncilor, și rugă pe sfinții cei ce erau împreună legați cu dânsul ca să se roage pentru el; atunci prin sfătuirea Mucenicului Adrian se întoarse Natalia la casa ei. Deci fiind adus Sfântul la împăratul și mărturisind pe Hristos că este Dumnezeu adevărat, îl puseră cu fața în jos și-l bătură cu toiege. Apoi întorcându-l cu fața în sus, fu bătut și muncit pe pântece, atâta cât i s-a văzut și măruntaiele. Deci Mucenicul când pătimea acestea era de douăzeci și opt de ani, după aceea împreună cu alți sfinți fiind i-a sluțit, întâi lui tăindu-se mâinile și picioarele, pe care apucându-le Natalia soția Lui Adrian, care era de față, câte una, și punându-le pe nicovală, pe ucigași îi ruga ca să lovească puternic, iar pe Adrian, ca să rabde tare și să nu vândă de frică mucenicia cea pentru Hristos. Apoi dându-și sfinții sfârșitul, și fiind a se mistui trupurile lor în foc, Natalia băgă mâna Sfântului Adrian în sânul ei și urmă mergând după sfintele moaște și lua sângele ce pica de la dânșii de se ungea, Apoi stingându-se focul de o ploaie mare și grea; un om credincios anume Evsevie, luând moaștele sfinților și punându-le într-un caic mic, le-a dus la Arghiropoli și. Le-a pus aproape de Vizantia, unde mergând pe urmă Natalia, și-a dat sufletul la Dumnezeu și a fost îngropată lângă moaștele cele mucenicești.

Tot în această zi, Sfinții douăzeci ți trei de Mucenici cei ce s-au muncit împreună cu Sfântul Adrian, de sabie s-au săvârșit.

Stih: La douăzeci și trei bărbați, a tăiat capetele,

De patru ori atâtea fiindu-le mâinile și picioarele.

Întru această zi pomenirea Sfinților Mucenici. Atic,

Sisenie și a Preacuviosului Părintelui nostru Ivistion.

Stih: Doi nevoitori împreună, spre locul nevoinței alergând.

Cu ușoară alergare prin sabie, nevoința trecând.

Ivistion, cu isopul lacrimilor fiind spălat,

Vesel în locul cel fără de lacrimi s-a mutat.

Tot în această zi, pomenirea altui Mucenic Adrian.

Stih: Adrian fiind tăiat, cununa îl va împodobi.

Când ziua cea prea mare a cununilor se va ivi.

Acesta a fost în zilele împăratului Licinie în Vizantia, trăgându-se de la Roma, fecior fiind lui Prov împăratul Romei, împreună cu alt frate al său Dometie cu numele, ce s-a făcut Episcop Vizantiei după Tit. Deci fericitul Adrian poftind a pătimi pentru Hristos, s-a dus la Nicomidia și a mustrat pe Licinie, căci stricase în deșert și fără de socoteală oștile romane, cu pricina goanei celei asupra creștinilor. Drept aceea dându-i multe munci i-a tăiat capul; iar fratele său Dometie Episcopul luându-i sfintele moaște le-a pus în Arghiropoli, unde erau și moaștele Mucenicului Adrian, ale Natalei și ale Apostolului Stahiei, celui a fost întâiul Episcop al Vizantiei după Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Iosif feciorul lui Avenir împăratul Indiei.

Stih: Palaturile împărătești cele râvnite ale Celui ce peste toate împărățește,

Fiul pământescului împărat le locuiește.

Tot în această zi, Preacuviosul Titoe, cu pace s-a săvârșit.

Stih: Titoe precum socotesc cu totul fără de trup s-a aflat,

Căci deși l-a avut topindu-l, hrană mormântului nu l-a lăsat.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos:

Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul, cuvioșilor tineri, iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe muncitorul l-a plecat a striga: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Arătatu-v-ați ca niște turnuri nesurpate, ale Sionului celui de sus, cu zăvorul pătimirii voastre surpând toate măiestriile vrăjmașului, cele luătoare de cetate. Pentru aceasta cu bunăcredință pururea cinstim pomenirea voastră mucenicilor.

Datu-s-a de la Dumnezeu Natalia ajutătoare lui Adrian, ca o unită într-un suflet, scoțându-l pe dânsul din adâncul înșelăciunii și plecându-l a striga: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Slavă...

Ca pe o comoară de mult preț, învistierindu-ți mâna Mucenicului, nu ți-ai dat comoara curățeniei tale celor ce se sârguiau a o fura cinstită, fiind ocârmuită cu mâna Dumnezeului tuturor.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe cei trei tineri nu i-a ars cuptorul, care mai-nainte a închipuit nașterea ta; căci dumnezeiescul Foc nearzându-te pe tine, a locuit întru tine, și pe toți i-a luminat a striga: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Cântarea a 8-a,

Irmos: Din văpaie cuvioșilor...

În focul muncilor cu totul arzându-vă, ați stins toată văpaia păgânătății cu sângiurile voastre, purtătorilor de chinuri strigând: Pe Tine Te preaînălțăm Hristoase în veci.

Pâraiele sângiurilor purtătorilor Tăi de chinuri, s-au făcut râuri de tămăduiri lumii, uscând marea patimilor celor cumplite, pe care lăudându-i Hristoase, pe Tine bine Te cuvântăm.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Cine nu se va minuna de dragostea cea către Domnul a femeii celei prea-minunate? Cum a urât dragostea trupului, și-a plecat soțul a cinsti și a proslăvi pe Hristos în veci.

Și acum..., a Născătoarei:

Din lumină pe Cuvântul cel Dătător de lumină L-ai zămislit, născându-L negrăit pe Cel mai presus de ființă, că Duhul cel dumnezeiesc întru tine Fecioară, S-a sălășluit; pe Care Îl preaînălțăm întru toți vecii.

Irmosul: Să lăudăm bine să cuvântăm...

Din văpaie cuvioșilor rouă ai izvorât, și jertfa dreptului cu apă o ai ars; că toate le faci Hristoase cu singură voirea; pe Tine te preaînălțăm întru toți vecii.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Pe Dumnezeu a-l vedea...

Nici sucirile mădularelor, nici întinderea mâinilor, nici sabia, nici focul, nici moartea trupului cea vremelnică, nu au putut nicicum să vă despartă de dragostea lui Hristos, pe voi măriților purtătorilor de chinuri. Pentru aceasta în veci împreună cu Dânsul pururea vă veseliți.

Tabără de toți vrăjmașii nebiruită v-ați arătat mucenicilor, și cetate a lui Dumnezeu și împărăție înconjurată cu zid, Rai încuiat și nefurat, ceată purtătoare de biruință, sobor ales de Dumnezeu, nesurpați stâlpi ai Bisericii.

Arăta-tu-v-ați preacinstiți Mucenici ai lui Hristos, făclii cu lumină dumnezeiască, stele strălucitoare, sfeșnice care ne străluciți nouă lumina bunei credințe, razele Soarelui slavei, fii ai fericirii celei veșnice.

Izvor plin de apele Duhului, și râu plin de darurile cele dumnezeiești, și pahar vărsând pâraiele muceniciei, și adânc mântuirii v-ați arătat mucenicilor, mântuindu-ne pe noi de furtună, și de tot felul de ispite.

Slavă...

Cu cetele mucenicilor lui Hristos, stând înaintea Scaunului Stăpânitorului tuturor, Prealăudate, păzește pe cei ce cu credință și cu osârdie săvârșesc pomenirea ta, izbăvindu-i de toate ispitele cele supărătoare cu rugăciunile tale.

Și acum..., a Născătoarei:

Morților înviere s-a dăruit acum, prin nepovestita și negrăita nașterea ta Născătoare de Dumnezeu, întrutot cinstită; căci Viața din tine îmbrăcată cu trup, tuturor a strălucit, și posomorârea morții luminat o a risipit.

Irmosul:

Pe Dumnezeu a-l vedea nu este cu putință oamenilor, spre care nu cutează a căuta cetele îngerești; iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat, pe Care slăvindu-L cu oștile, cerești, pe tine te fericim.

LUMINÂNDA

Adrian preaînțeleptul și nebiruitul Mucenic, ca o întemeiere a pătimitorilor, de la noi să se mărească împreună cu cinstita Natalia; și împreună cu dânșii strălucește și Soborul cel sfânt, ceata cea purtătoare de biruință a mucenicilor; a căror strălucită pomenire săvârșind, pe dânșii îi lăudăm, ca pe cei ce se roagă lui Hristos pentru toți.

A Născătoarei:

Pe tine Preasfântă folositoare nebiruită, și păzitoare și acoperământ, și întărire dumnezeiască, și zid neprădat, și mântuire neruptă, toată lumea te are întru feluri de nevoi. Ci o Maica și roaba lui Dumnezeu, Împăratului tuturor! Mântuiește-mă și pe mine robul tău, din tot felul de primejdii.

LA LAUDE

Stihirile glasul al 8-lea.

Podobie: O preaslăvită minune...

Adriane prea-viteazule, făcutu-te-ai împlinitor glasului Stăpânului, lepădând toată frumusețea cea lumească, și ridicând Crucea pe umere te-ai făcut părtaș patimilor Lui, căci întru amândouă te-ai arătat iscusit cu adevărat. Pentru aceasta astăzi credincioșii săvârșim dumnezeiască pomenirea ta. De două ori.

Adriane prea-răbdătorule, întru noianul chinurilor adeseori învăluindu-te, ai avut pe soția ta care te ocârmuia pe tine, și te îndrepta întru limanul liniștei, și te băga întru cetatea cea întru înălțime, întru care petrecând prealăudate Mucenice, rugămu-ne: Roagă-te pentru noi cei ce te lăudăm pe tine.

Până la legături și deznodări, și până la tăierea mădularelor cu tărie împotrivindu-vă, dându-vă sufletele Ziditorului, cu adevărat ați primit odihna cea veșnică, și fericirea cea neîmbătrânitoare; o ce răsplătire dumnezeiască ați câștigat de la Hristos, preamăriților și preacinstiților Mucenici.

Slavă..., glasul al 2-lea.

Domnul care cu orânduială negrăită, mai-nainte toate le cunoaște, te-a primit pe tine Mucenice, ca pe o viță bine-roditoare, de sabia muceniciei tăindu-te prin feluri de chinuri, aducând rodurile răbdării celei preabogate, din care se hrănesc inimile credincioșilor, celor ce cu dragoste te laudă pe tine, mărite Adriane.

Și acum..., a Născătoarei:

Bucură-te Marie de Dumnezeu Născătoare, Biserică nestricată, și mai vârtos sfântă, precum strigă Proorocul: Sfântă este Biserica ta, minunată întru dreptate.

A Crucii, a Născătoarei:

Multe dureri suferind întru răstignirea Fiului și dumnezeului tău Preacurată, suspinând lăcrimai și strigai. Vai mie dulcele meu Fiu, cum pătimești fără dreptate? Vrând să mântuiești pe pământenii cei din Adam. Pentru aceea Preacurată Fecioară, ție ne rugăm cu credință: Fă nouă pe Acela, Milostiv.

Și cealaltă slujbă a Utreniei.