TIPIC

LMaMiJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31

2026-08-28 — vineri

Sf. Cuv. Moise Etiopianul; Dreptul Iezechia; Sf. Cuv. Iosif Isihastul

Ap. Marcu 4, 1-9 · Ev. Marcu 4, 1-9 · glas 3

Apostolul — Marcu 4, 1-9

Marcu 4, 1-9

1Și iarăși a început Iisus să învețe, lângă mare, și s-a adunat la El mulțime foarte multă, încât El a intrat în corabie și ședea pe mare, iar toată mulțimea era lângă mare, pe uscat.

2Și-i învăța multe în pilde, și în învățătura Sa le zicea:

3Ascultați: Iată, ieșit-a semănătorul să semene.

4Și pe când semăna el, o sămânță a căzut lângă cale și păsările cerului au venit și au mâncat-o.

5Și alta a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, și îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ mult.

6Și când s-a ridicat soarele, s-a veștejit și, neavând rădăcină, s-a uscat.

7Altă sămânță a căzut în spini, a crescut, dar spinii au înăbușit-o și rod n-a dat.

8Și altele au căzut pe pământul cel bun și, înălțându-se și crescând, au dat roade și au adus: una treizeci, alta șaizeci, alta o sută.

9Și zicea: Cine are urechi de auzit să audă.

Evanghelia — Marcu 4, 1-9

Marcu 4, 1-9

1Și iarăși a început Iisus să învețe, lângă mare, și s-a adunat la El mulțime foarte multă, încât El a intrat în corabie și ședea pe mare, iar toată mulțimea era lângă mare, pe uscat.

2Și-i învăța multe în pilde, și în învățătura Sa le zicea:

3Ascultați: Iată, ieșit-a semănătorul să semene.

4Și pe când semăna el, o sămânță a căzut lângă cale și păsările cerului au venit și au mâncat-o.

5Și alta a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, și îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ mult.

6Și când s-a ridicat soarele, s-a veștejit și, neavând rădăcină, s-a uscat.

7Altă sămânță a căzut în spini, a crescut, dar spinii au înăbușit-o și rod n-a dat.

8Și altele au căzut pe pământul cel bun și, înălțându-se și crescând, au dat roade și au adus: una treizeci, alta șaizeci, alta o sută.

9Și zicea: Cine are urechi de auzit să audă.

TipiconalSursa: Anuar liturgic și tipiconal 2026

Slujba Sfântului Cuvios Iosif Isihastul a fost publicată în broșură de către Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, în anul 2023. Unde se găsește Slujba lui, se săvârșește, cu Priveghere sau cu Polieleu, iar Slujba din Minei se citește la Pavecerniță. Aici însă prezentăm Slujba din Minei:

La Vecernie (joi seara), după Catisma de rând, la Doamne, strigat-am..., se pun Stihirile pe 6: 3 ale Octoihului, glas 3, și 3 ale Cuviosului, Slavă..., Și acum..., a Crucii - a Născătoarei, din Minei. Stihoavna toată din Octoih. După: Acum slobozeșște..., Troparul, glas 1: Locuitor pustiului..., Slavă..., Și acum... al Născătoarei (de la sfârșitul Mineiului, glas 1, joi seară), Ectenia întreită și Otpustul mare: Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu...

La Utrenie (vineri dimineața), la Dumnezeu este Domnul... Troparul Cuviosului (de două ori), Slavă..., Și acum..., al Născătoarei (ca la Vecernie). După obișnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului, glas 3, și Psalmul 50. Canoanele pe 14: toate ale Octoihului, pe 10, și al Cuviosului, pe 4. După Cântarea a 3-a, Sedealna Sfântului, Slavă..., Și acum..., a Crucii - a Născătoarei. După Cântarea a 6-a, Condacul și Sinaxarul. După Cântarea a 9-a, Luminânda Octoihului (de vineri, în Ceaslov), Slavă..., a Cuviosului, glas 2, din Minei, și acum..., a Crucii - a Născătoarei, din Ceaslov. Stihoavna toată din Octoih. După: Bine este a ne mărturisi Domnului..., Troparul Cuviosului, Slavă..., Și acum..., al Născătoarei (de la sfârșitul Mineiului, glas 1, vineri la sfârșitul Utreniei), Ectenia întreită și Otpustul mare.

La Liturghie, Fericirile Octoihului, pe 6 (sau Antifoanele din toate zilele). Apostolul și Evanghelia: 1. de rând pentru astăzi (vineri în săptămâna a 13-a după Rusalii); 2. de rând pentru mâine (sâmbătă în săptămâna a 13-a după Rusalii). Chinonic: Mântuire ai lucrat...

Anuar liturgic și tipiconal 2026Pag. 429–430

Mineiul: 28 augustSursa: Mineiul pe august, 1929 · text: Episcop Petru Pruteanu (slujbe.teologie.net)

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile, pe 6, ale Octoihului 3, și ale Sfântului 3 glasul al 8-lea.

Podobie: Mucenici Tăi Doamne...

Moise cel mult vestit, înțelepțește părăsind frumusețea lumii, prin ostenelile cele prea neîncetate ale pustniciei, a supus patimile trupului, și pe cel cu multă măiestrie surpându-l, a primit cununile biruinței; prin rugăciunile lui Doamne, dă tuturor mare milă.

Înfrânare neasemănată, stare de toată noaptea, privighere neadormită, minte văzătoare de frumusețea cea dumnezeiască, ai avut fericite Moise. Pentru aceea ai primit Darul tămăduirilor, a tămădui patimile cele prea-cumplite; pentru care te rugăm pe tine Părinte, cere tuturor mare milă.

Cu palma cea dumnezeiască Părinte Moise, fiind acoperit, fără de vătămare ai trecut vicleșugul și săgetăturile și pândirile dracilor; și înfrumusețându-te cu nepătimirea, te-ai numărat împreună cu toți preacuvioșii, rugându-te ca să se dăruiască, celor ce cu credință te cinstesc pe tine, mare milă.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Cugetele îmi sunt necurate și buzele înșelătoare, și toate lucrurile mele necurate, și ce voi face? Cum voi întâmpina pe Judecătorul? Stăpână Fecioară, roagă pe Fiul tău și Ziditorul și Domnul, ca întru pocăință să primească duhul meu, ca un Bun îndurat.

A Crucii, a Născătoarei:

Junicea cea Preacurată, pe Vițelul său văzându-L pe lemn de bunăvoie ridicat, cu umilință tânguindu-se, striga: Vai mie preaiubite Fiule! Ce Ți-a răsplătit Ție adunarea nemulțumitorilor iudei? Vrând a mă lipsi pe mine de Tine, Fiule, Cel întru-tot iubit.

Tropar, glasul 1.

Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, de Dumnezeu purtătorule Părintele nostru Moise; cu postul, cu privigherea, și rugăciunea, cereștile daruri luând, vindeci pe cei bolnavi, și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei.

LA UTRENIE

După obișnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului și Psalmul 50.

CANOANELE

Ale Octoihului, după rânduiala lor, și al Sfântului pe 4.

CANONUL Sfântului

Facere a lui Teofan.

Cântarea 1-a, glasul al 8-lea,

Irmos:

Să cântăm Domnului, Celui ce a povățuit pe poporul Său prin Marea Roșie, cântare de biruință, că S-a preaslăvit.

Cu ploile pocăinței prin solirile tale, Părinte, albește inima mea, fiind înnegrită de mușcarea păcatelor.

Pironindu-ți trupul de temerea Stăpânului, preafericite, ai șters din inimă toată cugetarea cea pătimitoare, purtătorule de Dumnezeu.

Slavă...

În brazdele cugetului tău, Părinte, ascunzând semințele Cuvântului, ai odrăslit grâul cel ce se păzește în visteriile cele nedeșertate.

Și acum..., a Născătoarei:

Vrând a Se întrupa din pântecele tău, Cuvântul, Cel mai presus de Dumnezeire, pe mine tot m-a mântuit cu bunătatea, Curată Fecioară Maică.

Cântarea a 3-a,

Irmos: Tu ești întărirea...

Mișcându-te de Duhul, și răbdând întru faptele cele duhovnicești, Înțelepte, duhurile vicleșugului le-ai supus.

Împuternicindu-te de puterea cea cu dumnezeiască începătorie, Cuvioase Moise, ca un fără de trup ai smerit pe balaurul cel puternic.

Slavă...

Cu ploile lacrimilor tale, ai stins focul cel arzător ai patimilor, și te-ai arătat râu plin de darurile Duhului.

Și acum..., a Născătoarei:

Avându-te ajutorință, Curată, nu mă tem de asuprelile vrăjmașilor, avându-te pe tine folositoare, răstorn taberele lor.

Irmosul:

Tu ești întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu ești lumina celor întunecați, și pe Tine te laudă duhul meu.

Sedealna, glasul al 3-lea.

Podobie: Pentru mărturisirea...

Strălucire neapusă primind înlăuntru, fețele etiopienilor celor înțelegători le-ai înnegrit de Dumnezeu purtătorule, și măiestriile lor cele rele, le-ai risipit cu neîncetate privirile tale cele către Dumnezeu; Părinte Cuvioase, roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Nu s-a despărțit de firea cea dumnezeiască, trup făcându-Se din pântecele tău, ci întrupându-Se, Dumnezeu a rămas, Cel ce te-a păzit pe tine Maica Sa după naștere Fecioară, ca și mai-nainte de naștere, însuși Domnul, ceea ce ești cu totul fără prihană; pe Care cu osârdie roagă-L, să dăruiască nouă mare milă.

A Crucii, a Născătoarei:

Nespurcata Mielușea, Fecioara Maica Cuvântului cea nestricată, văzând pe Cruce spânzurat, pe Cel ce a răsărit dintr-însa fără de durere, ca o Maică plângând, a strigat: Vai mie Fiul meu cum pătimești? Vrând să mântuiești pe om de ocara patimilor.

Cântarea a 4-a,

Irmos:

Auzit-am Doamne taina iconomiei Tale, înțeles-am lucrurile Tale, și am proslăvit Dumnezeirea Ta.

Prin rugăciunile cele neîncetate, și prin sporirile ostenelilor tale, Părinte, ai gonit din suflet pe dracul cel iubitor de trup, Preafericite.

Mutându-ți cugetul către cele mai presus de minte, și de cuvânt Cuvioase, nevoințele pustniciei ca pe o dumnezeiască rouă le-ai suferit.

Slavă...

Fiind inima ta strălucită cu vedeniile și cu faptele, Părinte preafericite, lăcaș curat al Duhului s-a arătat.

Și acum..., a Născătoarei:

Cămara fecioriei, și sălășluirea firii celei neîncăpute, sufletul meu cel întunecat, luminează-l Mireasă a lui Dumnezeu.

Cântarea a 5-a,

Irmos:

Mânecând strigăm Ție, Doamne: Mântuiește-ne pe noi, că Tu ești Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu știm.

Cu cărbunele nepătimirii aprinzându-te, Fericite, materia cea lesne arsă a patimilor o ai făcut cenușă.

Stea strălucind întru înălțimile înfrânării te-ai arătat, luminând sufletele noastre, pururea pomenite.

Slavă...

În căruță cu patru cai a faptelor celor bune te-ai suit, și către sfârșitul cel ceresc ai ajuns Părinte Moise, vrednicule de minune.

Și acum..., a Născătoarei:

Fecioară după naștere te cântăm pe tine, Născătoare de Dumnezeu, că tu pe Dumnezeu Cuvântul, cu trup lumii L-ai născut.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Curățește-mă Mântuitorule...

Fiind eu înconjurat de noaptea păcatelor, și de întunericul dezmierdărilor, cu strălucirile Duhului cele întru tine, cu totul mă luminează, îndreptează-mă cu totul întru limanul mântuirii, Părinte.

Ca o albină iubitoare de lucrare, în fagurul minții tale, florile bunătăților adunându-le, ai izvorât dulceață nemuritoare, care gonește amărăciunea dracilor, Părinte.

Slavă...

Răbdând în pustietăți, ai moștenit cetatea cea de sus, și robindu-ți trupul prin postiri, ai purces minunate, către desfătare necheltuită, și către lăcașurile Raiului.

Și acum..., a Născătoarei:

Sfințenie cugetătoare, și jertfelnic nepipăit, și sfeșnic poleit cu aur, și masă însuflețită, care ai ținut Pâinea vieții, noi credincioșii pe tine te numim, Fecioară.

Irmosul:

Curățește-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, și mă ridică dintru adâncul răutăților rogu-mă; căci către Tine am strigat, și mă auzi Dumnezeul mântuitei mele.

CONDAC, glasul al 4-lea.

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Pălmuind fețele etiopienilor celor înțelegători, ca un soare luminos ai strălucit luminând sufletele noastre, ale celor ce te cinstim pe tine, Moise preafericite.

SINAXAR

Întru această lună, în ziua a douăzeci și opta, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Moise Arapul.

Stih: Negrule Moise, și murind zicerea aceea vei fi zicând,

Că omul în față, și Dumnezeu în inimă este văzând.

În a douăzecea și opta zi,

Etiopul Moise se săvârși.

Acest fericit era de neam etiop, arap, și la față peste tot negru, slugă oarecăruia ce se află la lucruri politicești; pe care pentru firea lui cea rea ce avea, și viață tâlhărească, îl goni domnul său. Acesta oarecând se mânie, și pizmui pe un păstor care îl zăticnise de la un lucru rău, pe care păstor vru el să-l ucigă, și aflându-l că este de cealaltă parte de apa Nilului, și fiind apa mare. Își luă sabia în gură, și-și puse cămașa în cap, și trecu înot; iar păstorul prinzând de veste a fugit; deci el junghie patru berbeci aleși, și înșirându-i întru o funie, trecu iarăși Nilul de cealaltă parte înot. Și mâncând cărnurile, și dând pieile pe vin, se duse la însoțitorii lui. Însă acestea le-am povestit, ca să vă arăt că este cu putință ca cei ce vor vrea, să se mântuiască prin pocăință. Acesta în cea de apoi venind întru umilință, din oarecare primejdie, s-a dus la o mânăstire, și atâta s-a pocăit încât a tras și pe însoțitorii lui către Hristos prin pocăință. Iar oarecând șezând în chilia sa, nimeriră la dânsul niște tâlhari neștiind că el este Moise, pe care fericitul legându-i cu un ștreang, îi puse pe umeri ca pe un sac cu paie, și-i duse la obște, și zise către frați: De vreme ce mie nu mi se cade să fac nedreptate, aflai pe aceștia ce veniră să-mi facă rău. Ce porunciți pentru dânșii? Iar aceia dacă-l cunoscură că este el Moise vătaful de tâlhari cel vestit și nebiruit, se mărturisiră lui Dumnezeu, și se lepădară de lume, și se făcură călugări foarte iscusiți. De aceea trăind Sfântul stareț cu plăcere dumnezeiască, și luptându-se cu dracul nestâmpărării, muri fiind bătrân de șaptezeci și cinci de ani, făcându-se și preot, și lăsând șaptezeci de ucenici.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Diomid și Lavrentie, fiind legați de plop și săgetându-i, s-au săvârșit.

Stih: Acești doi nevoitori legați de plop fiind.

Arcele fiind întinse, deșarte sunetele plopului se vedea făcând.

Tot în această zi, dreptul Ezechia împăratul, cu pace s-a săvârșit.

Stih: De ar fi mai lăcrimat Ezechie, precum oarecând a lăcrimat,

Alt adaos de viață iarăși ar fi aflat.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Ana, fetei lui Fanuil.

Stih: Fiica lui Fanuil nu s-a ridicat de pe pământ,

Până ce în vremea ei pe Dumnezeu Prunc l-a văzut.

Tot în această zi, Sfinții treizeci și trei de Mucenici, cei din Iraclia, prin foc s-au săvârșit.

Stih: Și focul vâlvâind, spre a Domnului nevoitori,

Erau după Moise, ca ploaia pe ierburi.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne, și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos:

Tinerii evreiești, au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală, și focul în rouă l-au schimbat strigând: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

De stricăciunea patimilor curățindu-te cu strălucirile Duhului, și strălucind te-ai mutat cu adevărat, întru lumina cea nematerialnică, Fericite, unde sunt cetele sihaștrilor în veci.

De toată răutatea ai scăpat, și cu împărtășirea bunătăților te-ai împreunat, și cu nematerialnică dorirea celor veselitoare, te-ai amestecat, Fericite, strigând: Dumnezeule bine ești cuvântat.

Slavă...

Cu ostenelile cele fără de măsură ale pustniciei, ai ars înșelăciunea cea cu dureri. Pentru aceasta ai aflat desfătarea bunătăților cea fără de osteneli, pe Stăpânul tău binecuvântându-L, de Dumnezeu purtătorule.

Și acum..., a Născătoarei:

Iată pe care o a zis cu Duhul, Fecioară, marele Isaia, în pântece pe Dumnezeu a zămislit și-L naște, Căruia cântăm: Doamne Dumnezeule, bine ești cuvântat.

Cântarea a 8-a,

Irmos: De șapte ori cuptorul...

Cu rugăciunile întărindu-te, cu smerenia înălțându-te, strălucindu-te la suflet cu dreptatea, și cu dragostea înfrumusețându-te, te-ai suit la săvârșirea bunătăților, întru prea-luminată înălțime, Părinte, strigând Stăpânului: Preoți bine-L cuvântați, noroade preaînălțați întru toți vecii.

Cel negru la trup, câștigându-și sufletul mai luminat decât razele soarelui, brazdele cele întunecate ale dracilor le-a înnegrit, și a luminat inimile credincioșilor, celor ce cu fierbințeală cântă întru pomenirea lui; noroade, preaînălțați pe Hristos în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Cu smerenia de pretutindenea fiind îngrădit, ai scăpat Părinte de săgetăturile arapilor celor înțelegători, și îndemnător te-ai făcut al călugărilor, către lupta vrăjmașilor, cu lucrurile și cu cuvintele, împreună cu dânșii strigând: Tineri bine cuvântați, preoți lăudați, noroade preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Și acum..., a Născătoarei:

Mai presus de ființă ai zămislit; mai presus de cuvânt ai născut pe Ziditorul firii omenești, făcându-Se om, Cel nedespărțit de Tatăl, Stăpână curată, Căruia cântă toată zidirea: Pruncilor binecuvântați, preoți lăudați-L, noroade preaînălțați-L întru toți vecii.

Irmosul: Să lăudăm bine să cuvântăm,...

De șapte ori cuptorul, muncitorul haldeilor, l-a ars nebunește, cinstitorilor de Dumnezeu, iar văzându-i pe aceștia cu putere mai bună mântuiți, Făcătorului și Mântuitorului, a strigat: Tineri bine Îl cuvântați, preoți lăudați-L, noroade preaînălțați-L întru toți vecii.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Înfricoșatu-s-a tot auzul...

Săvârșindu-ți viața cu adevărat în fapte bune, izvorul bunătăților ai luat, și marginea doririi tale o ai cuprins, și bucurându-te te-ai sălășluit unde este glasul celor ce prăznuiesc, vrednicule de minune Moise, Părinte Cuvioase.

Sudorile ostenelilor tale, Părinte, pică dulceața folosinței, și gonesc amărăciunea patimilor noastre, și moaștele tale ne izvorăsc nouă vindecări, și gonesc răutățile, și sufletele de necurățenie curățesc.

Slavă...

Cu cununi neveștejite a încununat Hristos creștetul tău dumnezeiescule, ca unuia ce tare ai biruit taberele stăpânitorului lumii, și te-a numărat după cuviință în cetele cuvioșilor; cu care roagă-te, să se mântuiască de ispite cei ce te cinstesc pe tine.

Și acum..., a Născătoarei:

Singură între femei ai încetat blestemul strămoșilor, a lui Dumnezeu Mireasă, pe Cel nescris împrejur născând cu trup cuprinzându-Se, ai înnoit hotarele firii neîntinată, pe cele întâi despărțite, cu mijlocirea ta cea preaslăvită le-ai unit.

Irmosul:

Înfricoșatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până și la trup, din pântece fecioresc făcându-Se om; pentru aceea pe Preacurata Născătoarea de Dumnezeu, credincioșii o slăvim.

LUMINÂNDA

Podobie: Cu ucenicii să ne suim...

Cu sabia dumnezeieștilor tale rugăciuni, de Dumnezeu purtătorule fericite Părinte Moise, ai tăiat capetele etiopilor celor înțelegători. Pentru aceasta ai primit darurile biruinței de la Hristos, înaintea Căruia și acum cu îngerii stând împreună, și strălucindu-te cu revărsarea de lumină a nepătimirii, strălucește cu solirile tale pe lăudătorii cei ce aleargă la tine.

A Născătoarei:

Viețuind urât eu ticălosul mi-am pierdut frumusețea sufletului, și m-am asemănat dobitoacelor celor neînțelegătoare făcând cele ce nu sunt cu cuviință a face, Stăpână Născătoare de Dumnezeu, strălucindu-mă, curățește-mă cu dumnezeieștile raze ale luminii tale și cu isopul pocăinței, și mă arată pe mine robul tău, vas dumnezeiesc de bună treabă, Fecioară.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.


Versiunea: 0.4.4 · 75ad3a5 / 07.10.2026 - 09:23