SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., punem Stihirile pe 6. Ale Mucenicului 3, și ale Cuviosului 3.

Stihirile Mucenicului, glasul al 8-lea.

Podobie: O preamărită minune...

Biruind mai-nainte fiarele patimilor cele neînfrânate, Mamante pătimitorule, ai înfrânat căscările leilor, și pornirile fiarelor, prin Dumnezeiasca rugăciune, rămânând neatins de vătămarea lor. Nu te-ai spăimântat de foc, nici de mânia judecătorului. Că nimica n-ai ales mai de cinste decât dragostea lui Hristos, fericite.

Încă nevârstnic fiind, Mărite, ai biruit pe vicleanul cel vechi, primind răni pe trupul tău pentru Hristos, fericite; pentru aceasta petreci acum împreună cu cetele mucenicilor, purtând cunună, Mamante prealăudate; și desfătându-te întru lumina Preasfintei Treimi, cu cuget curat privești săvârșirea doririlor.

Urmând pătimitorule urmelor celor purtătoare de viață ale Dumnezeului nostru Celui ce S-a întrupat pentru noi, și prin patima răstignirii a surpat pe tiranul, cu bucurie ai intrat la locul cel de mucenicie; și pătimind chinuri trupești, prin trup ai biruit pe cel prea falnic vrăjmaș, și l-ai rănit Mucenice fericite.

Alte Stihiri ale Cuviosului, glasul și Podobia asemenea.

Părinte Ioane preaînțelepte, împodobindu-te cu veșmântul arhieresc, ca un al doilea Aaron, și în Sfintele Sfintelor aflându-te, privești acum cele nepovestite ale catapetesmei celei de sus; și Dumnezeieștii străluciri celei mai presus de minte, părtaș te-ai învrednicit, preasfințite, podoaba arhiereilor.

Părinte Ioane preaînțelepte cu a firii nerăutate și cu a sufletului curăție, și a minții tale luminare, te-ai învrednicit a sta înaintea lui Dumnezeu, și umplându-te de lumină, cu unimea cea preafericită a neîncetatei desfătări, te-ai îndumnezeit preafericite, cela ce ești lauda cea preasfântă a ierarhilor.

Părinte Ioane preacinstite, depărtându-te de tulburările lumeștilor învăluiri, la a lui Hristos liniște ai năvălit Preacuvioase, și de priviri dumnezeiești te-ai îmbogățit; și cu cea plăcută lui Dumnezeu viața ta luminându-te, și nouă credincioșilor ne-ai dăruit împărtășire, de preamăritele străluciri, Preafericite.

Slavă..., a Mucenicului, glasul al 3-lea, a lui Vizantie.

Ca o tânără mlădiță de măslin, împrejurul mesei Dumnezeiești te-ai făcut, și ca un fiu al celor ce au umblat pe calea Domnului, prin chinuirea muceniciei te-ai învrednicit binecuvântăm Domnului și desfătându-te cu Dumnezeiasca veselie împreună cu părinții tăi Mamante pururea prealăudate, privești bunătățile Sionului celui de sus. Cărora și pe noi părtași, prin rugăciunile tale învrednicește-ne.

Și acum..., al Născătoarei:

Podobie: Când de pe lemn...

Amăgindu-mă de faptele cele întunecoase, mi-am întinat de voia mea frumusețea botezului, și m-am îmbrăcat cu haină de osândă și de întuneric. Pentru aceasta te rog prealăudată, cu puterea ta spală-mi necurăția patimilor mele, și mă îmbracă cu podoaba nepătimirii, pe mine cel ce sunt gol de toată fapta bună, și mă mântuiește.

A Crucii, asemenea.

Când mielușeaua cea nevinovată, a văzut pe Mielușelul său, ca un om de bună voia Sa, trăgându-l spre junghiere tânguindu-se zicea: Pentru ce o faci aceasta Mântuitorul lumii? Te grăbești acum a mă lipsi de Fiu pe mine ceea ce Te-am născut! Însă, laud și măresc, cea mai presus de minte și de cuvânt, pogorârea Ta Iubitorule de oameni.

LA STIHOAVNĂ

Alte Stihiri din Octoih, Slavă..., a Mucenicului glasul al 4-lea.

Veniți împreună toți credincioșii, să săvârșim pomenirea Mucenicului Mamant, căci acesta, nou Abel s-a arătat nouă și precum acela întâi a adus miel spre jertfă păstor fiind, și el întâi a primit și cununa muceniciei; așa și măritul Mamant păstor fiind turmelor duhovnicești, s-a adus pe sine prin mucenicie, jertfă bineprimită lui Hristos; către care îndrăzneală având, cere lumii pace, și sufletelor noastre mare milă.

Și acum..., al Născătoarei:

Podobie: Ca pe un viteaz...

Cei ce năzuiesc la dumnezeiescul tău lăcaș Preacurată, și din credință varsă lacrimi de pocăință, prin rugăciunea ta cea neîncetată către Fiul tău și Stăpânul tuturor, își câștigă dezlegarea cumplitelor păcate, și har și milă, preasfântă de Dumnezeu Născătoare.

A Crucii, a Născătoarei:

Podobia asemenea.

Dacă Te-a văzut mielușeaua ceea ce Te-a născut pe Tine, Mielușelul și păstorul pe lemn, se tânguia, și ca o Maică zicea către Tine: Fiule preaiubite, cum te-ai spânzurat pe lemnul Crucii, îndelung-Răbdătorule? cum ți s-au pironit mâinile și picioarele Tale Cuvinte, de cei fărădelege, și sângele Tău ți-ai vărsat Stăpâne?

Troparul Mucenicului, glasul al 4-lea.

Mucenicul Tău, Doamne, Mamant întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Slavă..., a Cuviosului asemenea.

Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării, te-a arătat pe tine, turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Ioane, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

După obișnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului. Și Psalm 50.

CANOANELE

Din Octoih unul cu Irmosul pe 6, și ale Sfinților două pe 8.

CANONUL Mucenicului.

Facere a lui Teofan.

Cântarea 1-a, glasul al 8-lea,

Irmos:

Pe Faraon cela ce se purta în căruțe, l-a cufundat toiagul lui Moise cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind, și despărțind marea, și pe Israil fugătorul mergătorul cel pedestru l-a mântuit; pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu.

Având acum sălășluirea ta în ceruri, ca unul ce te-ai arătat prea-ales Mucenic, și fiind plin de strălucirea cea cu trei lumini prealăudate, învrednicește dumnezeieștii lumini pe cei ce cinstesc pe pământ, cinstită și purtătoare de lumină, ziua săvârșirii tale.

Cuvântul cel ce a știut mai-nainte bunul neam, și întru tot întregimea cugetului tău Mamante, din scutece te-a umplut de înțelepciune, și te-a împodobit cu multe feluri de bunătăți, Mucenice, purtătorule de chinuri prealăudate.

Părinții tăi, pentru credință suferind goană și închisoare până la moarte, toate le-au răbdat pentru dumnezeieștile porunci, și pe tine stricătorul mulțimii dumnezeilor, te-au odrăslit.

Al Născătoarei:

Preamărite s-au grăit în neamurile neamurilor pentru tine, ceea ce ai încăput în pântece pe Dumnezeu Cuvântul, și ai rămas curată, Născătoare de Dumnezeu Marie. Pentru aceea toți te cinstim, pe ceea ce după Dumnezeu ești folositoare nouă.

Alt CANON al Cuviosului.

Facere a lui Ghermano, Glas același,

Irmos: Celui ce a aruncat în mare...

Lui Hristos, Celui ce a răsărit în lume pe înțeleptul Ierarh, care a strălucit întru dogmele dreptei credințe, să-i cântăm, că S-a preamărit în veci.

Pe cela ce a strălucit în lume, cu lumina bunei credințe, și a gonit negura necredinței, să-l lăudăm credincioșii, ca pe ierarh, pe marele Ioan.

Slavă...

Ca unul ce stai înaintea Împăratului celui neapropiat, dimpreună cu îngerii, roagă-te fericite Ioane, sfințite propovăduitorule, să se dea iertare celor ce săvârșesc amintirea ta.

Și acum..., al Născătoarei:

Ca una ce ai zămislit în pântece pe Cuvântul Tatălui, Cel mai-nainte de veacuri fără început, și mai presus de cuvânt l-ai născut cu trup prealăudată, roagă-te neîncetat să ne mântuim noi de primejdii.

Cântarea a 3-a,

Irmos:

Doamne, Cela ce ai făcut cele deasupra Crugului ceresc, și ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întărește întru dragoste, că Tu ești marginea doririlor, și credincioșilor întărire, unule Iubitorule de oameni.

Ca pe o stea luminoasă, a pus Hristos la înălțimea Bisericii pe pătimitorul său Mamant, luminând toată lumea cea de sub soare, cu luminările străduirilor și a minunilor sale.

Suindu-te în muntele cunoștinței celei adevărate, și luminându-ți-se cugetul, prin curăția sufletului Mucenice, firea cea necuvântătoare spre laudă cuvântătoare, cu dumnezeiești porunci o ai îndemnat.

N-au putut a se apropia de tine cei fărădelege, care căutau să te prindă, ci însuți de bunăvoia ta, urmând Stăpânului, ai mers spre patimi, încă tânăr și frumos și împodobit la față fiind.

Al Născătoarei:

Cel ce a întins Cerul ca o piele, și ține tot ocolul pământului, din fire Dumnezeu fiind, Preacurată, S-a cuprins în brațele tale trupește, și te-a arătat întărire tuturor credincioșilor.

Alt Canon,

Irmos: Cel ce ai întării cerurile...

Prin înfrânare și prin rugăciune neîncetată, ai intrat Părinte în cetatea cea aleasă a bunătății, purtătorule de Dumnezeu, unde te îndulcești de pârâul desfătării.

Ca unul ce ai îndrăzneală către Dumnezeu, Cuvioase Ierarhe Ioane preaînțelepte, roagă-te să se mântuiască, cei ce cu credință săvârșesc pomenirea ta.

Slavă...

Ca un învățător dogmelor celor de bunăcredință, și ca un îndreptător adevărat de cuvinte înțelepte, ai primit cunună de biruință, împotriva eresurilor, Cuvioase.

Și acum..., al Născătoarei:

Ca pe un Cer și scaun al lui Dumnezeu, toți te lăudăm pe tine Născătoare de Dumnezeu, preacurată, căci din tine a răsărit Iisus Hristos, Cel ce este adevărul.

Irmosul:

Cela ce ai întărit cu cuvântul cerurile, și pământul l-ai întemeiat pe ape multe, întărește-mă către cântarea slavosloviei Tale, Doamne.

Sedealna martirului, glasul al 8-lea.

Podobie: Pe înțelepciunea și cuvântul...

Fiind fiu cinstit al bunei credințe, te-ai arătat risipitor necredinței, cu puterea Duhului Mamante prealăudate, că în priveliște ai înfruntat înșelăciunea idolilor, și cu bună îndrăzneală ai propovăduit lauda Preasfintei Treimi. Pentru aceasta fiind dat fiarelor pe balaurul fiara cea începătoare de răutate, o ai omorât pătimitorule. Drept aceea strigăm către tine: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșale să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

Slavă..., Sedealna Cuviosului, glasul al 3-lea.

Podobie: Pentru mărturisirea...

Vas Dumnezeiesc al înfrânării, avere nerăpită a bunei credințe, te-ai arătat fericite Ioane, luminându-ți viața cu nepătimirea, revărsându-ți milostenia la cei lipsiți, Cuvioase Părinte, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

Și acum..., al Născătoarei asemenea.

Dumnezeiesc cort te-ai făcut al Cuvântului, însăți preacurată Maică Fecioară, cu curăția întrecând pe îngeri; curătește-mă dar cu rugăciunile tale, cu apele cele dumnezeiești, pe mine care mai mult decât toți m-am spurcat cu păcatele trupului, dându-mi Preacurată mare milă.

A Crucii, al Născătoarei, asemenea.

Mielușeaua cea neispitită de nuntă, Fecioara Maica Cuvântului cea fără prihană, văzând pe Cruce spânzurat pe Cel ce a odrăslit din pântecele ei fără de dureri, ca o Maică tânguindu-se striga: Vai mie Fiul meu, cum pătimești, vrând să mântuiești pe om din patimile necinstite.

Cântarea a 4-a,

Irmos:

Tu ești tăria mea Doamne, Tu și puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu bucuria mea; Cela ce nu ai lăsat Sânurile Părintești, și a noastră sărăcie o ai cercetat. Pentru aceasta cu Proorocul Avvacum strig către Tine: Mărire puterii Tale, Iubitorule de oameni.

De bunăvoie ai alergat către mucenicie cu vitejie bărbătească, având ajutor pe Hristos, Cel ce ți-a întărit neputința cu putere dumnezeiască și te-a făcut mărturisitor patimilor Lui, și părtaș luminii celei de sus.

Fiara cea sălbatică care împreună cu tine călătorea, ca un ajutor de la Dumnezeu orânduit se supunea ție, celui ce pentru dumnezeiasca dragoste ai supus patimile cele necuvântătoare, și te-ai arătat frumos, cu prea-înțeleaptă socoteală, biruind dobitocia vrăjmașului.

Tu ai stătut înaintea întrebărilor celor de judecată, glăsuind de față întruparea Cuvântului, și veștejind trufia nedumnezeirii, pe toți ai învățat fără îndoială să cânte: Mărire puterii Tale Iubitorule de oameni.

Al Născătoarei:

Prin nașterea zămislirii tale celei mai presus de fire, s-a dezlegat vina durerilor, și firea pământenilor s-a izbăvit de osânda blestemului, Născătoare de Dumnezeu, cu totul fără prihană. Prin tine s-au deschis cele de sus nouă celor de jos, și îngerii dănțuiesc împreună cu oamenii.

Alt Canon,

Irmos: Tăinuit văzând Proorocul...

Pe înțeleptul Ierarh, întru cântări toți să-l lăudăm, zicând: Purtătorule de Dumnezeu, roagă-te Domnului neîncetat, să ne mântuim.

Ca un săditor al dogmelor credinței și înțelept Ierarh, avându-te pe tine preafericite Părinte, cu cântări și cu lande te mărim.

Slavă...

Ierarhe al Domnului, cela ce ești începător celor hrăniți în credință, cu laude și cu cântări mărim sfântă și cinstită pomenirea ta.

Și acum..., al Născătoarei:

Mireasă cea neispitită de nuntă, ceea ce fără de sămânță ai născut pe Hristos Dumnezeul nostru, roagă-te Lui neîncetat, să se mântuiască sufletele noastre.

Cântarea a 5-a,

Irmos:

Pentru ce m-ai lepădat de la fața Ta, Cela ce ești lumină neapusă? Și m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul. Ci mă întoarce, și la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele rogu-mă.

Mamant cel slăvit, nicicum nu se îngrijea de chinurile trupului, ci ca o lepădare a grăsimii stricăcioase socotea rănile, și dezbrăcare de hainele osândirii cele de piei, credea zdruncinările; pentru aceea a primit podoaba nestricăciunii.

Găurindu-ți-se coastele, laudă de mulțumire cântai Ziditorului tău, preafericite; și ai auzit glas din Cer, întărindu-ți mai mult cugetul către Dumnezeu, și ușurându-ți greimea ostenelilor.

Fiind în temniță, prin chip de porumb hrană cerească ți s-a trimis pătimitorule, Fericite, ca unuia ce prin multa chinuire ai trecut hotarele stricăciunii.

Al Născătoarei:

Prin dumnezeiasca întrupare cea dintru tine Fecioară, pricină te-ai făcut împăcării noastre, către Stăpânul tuturor; căci născând pe Cel ce mai-nainte de soare S-a născut din Tatăl, care a unit firea omenească cu Dumnezeirea, și o a înălțat în Scaunul Măririi.

Alt Canon,

Irmos: Din noaptea necunoștinței...

Ca un păstor te-ai uns, cu mirul bunei credințe de Dumnezeu înțelepțite; pentru aceea ca pe un Ierarh cu toții te lăudăm Cuvioase.

Ca unul ce ești următor Apostolilor, cugetătorule de Dumnezeu dea-pururea pomenite, cu osteneli și cu privegheri, ai stătut mai mare poporului Bisericii.

Slavă...

Asemănându-te râvnitorului Ilie, și lui Moise văzătorului de Dumnezeu Ierarhe Ioane, al rușinat pe mai-marii eresurilor, Părinte.

Și acum..., al Născătoarei:

Ca pe o împărăteasă, și ca pe una ce a născut pe Împăratul tuturor, veniți toți dimpreună cu îngerii să cinstim pe cea binecuvântată.

Cântarea a 6-a,

Irmos:

Curățește-mă Mântuitorule că multe sunt fărădelegile mele, și mă ridică dintru adâncul răutăților, rogu-mă; căci către tine am strigat, și mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.

De râvna cea către Dumnezeu, înfierbântându-te preasfințite, nicicum nu te-ai spăimântat de focul care se aprindea, răcorindu-te cu ploaie dumnezeiască din Cer, pătimitorule prea-viteazule.

Cela ce a prefăcut cuptorul în roua celor trei tineri, de față te-a răpit pe tine din văpaie, cugetătorule de Dumnezeu fericite, și minunat mai tare decât focul te-a făcut.

Arătatu-te-ai foarte mare, suferind mari nevoințe, cela ce ești întru pătimitor minunat, între Mucenici ales; pentru aceasta Mântuitorul Hristos te-a învrednicit de răsplătiri foarte mari.

Al Născătoarei:

Prin dumnezeiască nașterea ta Preacurată, ne-am făcut părtași firii celei dumnezeiești, și întru Hristos am câștigat moștenire cerească, împreună cu cetele îngerilor, noi cei ce te lăudăm pe tine.

Alt Canon,

Irmos: Precum a izbăvit...

Cu dumnezeiești dogme împodobind mărirea Bisericii, fericite Ioane, ai gonit toate eresurile.

Strălucit-ai cu frumusețea dogmelor tale, ca un luminător al bunei credințe, fiind învățător a toată lumea, purtătorule de Dumnezeu, și prin cuvântul lui Dumnezeu ai întunecat eresurile.

Cu cuvântul și cu limba, slujindu-te în loc de cuțit Cuvioase, ai tăiat toate învățăturile cele nedrepte; și în fața tuturor ai mărit pe Preasfânta Treime.

Și acum..., al Născătoarei:

Cela ce Te-ai născut din Fecioară, și ai luminat lumea, Hristoase Dumnezeule, izbăvește-mă și pe mine de greșalele mele, ca un iubitor de oameni, și îndreptează viața mea, rogu-mă.

Irmosul:

Precum ai izbăvit pe Proorocul dintru adâncul cel mai dedesubt Hristoase Dumnezeule, și pe mine mă izbăvește de păcatele mele, ca un iubitor de oameni, și îndreptează viața mea, rogu-mă.

CONDACUL Sfântului Mamant, glasul al 3-lea.

Podobie: Fecioara astăzi...

Cu toiagul care ți s-a dat ție de la Dumnezeu, Sfinte, păstorește-ți poporul tău la pășune aducătoare de viață și pe fiarele cele nevăzute și sălbatice, sfărâmă-le sub picioarele celor ce te laudă pe tine. Că toți cei ce suntem în primejdii, te avem pe tine Mamante, părtinitor fierbinte.

ICOS:

Pe Mucenicul cel vestit în tot pământul, care și în ceruri dimpreună cu îngerii dănțuiește să-l lăudăm, pe Mamant care în pustiuri mai-nainte a muls ciutele. Și acum ca un păstor bun, cu toiagul puterii, păstorește poporul Domnului cel ales, și-l povățuiește la loc cu verdeață; unde cu adevărat este desfătarea raiului, și bucuria drepților, pentru care a și părăsit lumea; pe acesta îl avem toți părtinitor mare și fierbinte.

SINAXAR

Întru această lună în 2 zile pomenirea Sfântului Mucenic Mamant.

Stih: Mamant spre credința Treimii fiind nepregetător.

Rănindu-se sufere ascuțite de ostie cu trei vârfuri

Stih: A doua zi fierea lui Mamant de ostie s-a vărsat.

Iar duhul său de pe pământ în ceruri s-a înălțat.

Acesta era din Gangra, cetatea Paflagonilor, din părinți creștini, care fiind prinși pentru credința cea întru Hristos, și dându-se la temniță, s-a născut acesta în legăturile lor care erau. Deci murind părinții în temniță, pe fericitul acesta l-a luat oarecare femeie creștină anume Ammia, și l-a crescut. Carele strigând adesea pe maică-sa cea de suflet și zicându-i mama, i-a pus numele Mamant. Iar dacă se făcu de cincisprezece ani, aflându-l că este creștin, îl prinseră și-l bătură cu toiege, și spânzurându-i un plumb pe grumaz îl aruncară în mare, și prin dumnezeiasca putere mântuindu-se de primejdie, se ascunse sub o peșteră, hrănindu-se cu laptele ciutelor. Și iarăși prinzându-l, îl băgară într-un cuptor ars cu foc, apoi îl deteră fiarelor sălbatice să-l mănânce; și mai pe urmă de toate spintecându-i pântecele cu ostie de fier, se duse din lumea aceasta.

Tot în această zi, pomenirea celui dintru Sfinți Părintelui nostru Ioan Ajunătorul, patriarhul Constantinopolului.

Stih: Te desfătezi acum întru îndulcirile cele netrecătoare.

Ioane postitorule de dulcețile cele curgătoare.

Cel dintru sfinți Părintele nostru Ioan, fost-a pe vremea împărăției lui Iustin, Tiberie și Mavrichie împăraților, născându-se în Constantinopol, care mai-nainte era lucrător de aur, om evlavios și iubitor de săraci și de străini, și temător de Dumnezeu. Acesta a primit pe un monah anume Evsevie, ce venea de la Palestina, care umblând pe cale dea-dreapta parte a Sfântului, auzea pe oarecine zicându-i: Nu-ți este iertat Avva să mergi dea-dreapta celui mai mare, arătând Dumnezeu mai-nainte dintr-aceasta, arhieria care era să i se dea. Apoi s-a cunoscut de Sfântul Eutihie scolasticul și arhiereul lui Dumnezeu. Aceasta la sfătuit să se tundă, ca cel ce era vrednic să se pună în rânduiala clericilor. Aflându-se acesta încă diacon, venit-a la biserica Sfântului Lavrentie într-amiază zi, și află acolo pe oarecarele pustnic, pe care nu-l știa nimeni de unde era venit, și arătă Sfântului treptele jertfelnicului. Și iată se înțelegea întunerece de sfinți și glas amestecat, și cântare înfricoșată, și toți erau îmbrăcați în veșminte albe de străluceau. Acesta fiind împărțitor și slujitor banilor bisericii, întorcându-se de la locul cel șes de afară, și având numai o pungă, și dând mult și din-destul, și de vreme ce nu se deșerta năvălind mulțimea săracilor spre dânsul. Ajuns-a și la locul ce se cheamă Beve (Boul), deci oarecarele dintr-înșii striga și zicea, Doamne miluiește, până când nu ni se deșartă această pungă, și numaidecât râmase deșartă punga. Iar el căutând spre acela cu un chip înfricoșat, îi zise: Dumnezeu să te ierte frate. Că era să mai rămână multă vreme. Deci apoi după adormirea Patriarhului Eutihie, ținându-l ca să-l hirotonisească, nu se supunea poruncii până văzu o vedenie înfricoșată, care era aceasta. Marea unde se suia până la Cer, și cuptor de foc înfricoșat, și mulțime de îngeri care ziceau așa: Nu poate fi într-alt chip, ci taci; că într-alt fel vei ispiti și una și alta. Și acestea îi ziceau cu răstit. Atunci dar și nevrând, s-a dat pe sine de s-a hirotonisit patriarh Consantinopolului, petrecând cu nevoință desăvârșită, și cu viață cinstită prin toată fapta bună până în sfârșit. Acesta oarecând trecând pe mare (pe la Evdomon), și făcându-se mare furtună, cu rugăciunea sa și cu semnul crucii, a întors marea spre liniște. Ioan Gazeanul scolasticul pătimind de curgerea ochilor, și luând preacurata merindă (din cuminecătură) de la Sfântul acesta Patriarh, care zicea: Trupul lui Hristos, Celui ce a tămăduit pe cel din naștere orb, și sărutându-l s-a tămăduit. Fiind odinioară moarte mare, dat-a oarecăruia om credincios din cei ce-l slujea, două coșnițe: una deșartă și alta plină de ghioci, îi zise: Stai la locul ce se numește Bedg, adică Boul și numărând morții câți trec, după numărul lor, deșartă ghiocii în coșnița cea deșartă și făcând aceasta odată și de două ori, cunoscu că întru întâia zi au ieșit afară trei sute douăzeci și trei de suflete, și a doua zi făcând asemenea, a încetat puțintel. Și făcând aceasta până în șapte zile, afla că s-a potolit de tot omorul, cu cea mare și întinsă rugăciunea Sfântului. Deci, la înfrânare atât se nevoia, cât n-a băut apă șase luni, fără cât numai miezul unei lăptuci i-a fost și mâncare și băutură, sau puținel pepene. Altă dată struguri sau smochine schimbându-le. Acestea i-au fost hrana, în treisprezece ani și jumătate ai arhieriei sale. Iar somnul lui era, șezând cu pieptul lipit de genunchii săi. Înfigea și o undrea într-o lumânare aprinsă, și când ajungea focul lumânării la undrea, cădea undreaua într-un lighean, și se scula. Iar de se întâmpla să nu audă sunetul undrelei, toată noaptea viitoare o petrecea fără de somn. Acesta luptându-se cu rugăciunea sa spre patimi, întorcea războaiele vrăjmașilor. Și cu postul lui strică foamea cetății, și cu privegherea sa păzea turma de văzuți și nevăzuți vrăjmași. Și odinioară, Vineri seara, îi ziseră Cuviosului: Mâine Părinte va să fie alergătură de cai; și era Sâmbăta Rusaliilor, și răspunzând zise: Alergătură de cai la sfânta Cincizecime? și căzând în genunchi se rugă lui Dumnezeu să facă ceva semn de frică ca să se părăsească acest lucru, și iată într-amiază zi fiind liniștite de vânturi, se făcură tulburări și mulțime de vânt, și curgere de apă, cât îi sfârșea pe toți și fugea poporul de la priveala cailor, cât n-a fost niciodată frică ca aceea. Oarecare femeie fiindu-i bărbatul îndrăcit năzuind către oarecarele om pustnic. Îi zise acela: Mergi la Preasfântul Ioan Patriarhul Constantinopolului, că acela îl va lecui. Și făcând așa n-a greșit, că luând tămăduirea bărbatului ei cu ruga Sfântului, se duse veselă la casa ei. Cu ruga acestuia și femei sterpe au născut, și mulți bolnavi s-au tămăduit După aceia răposând Sfântul în pace și punându-se înainte, mergând preamăritul Nil eparhul de l-a sărutat, l-a sărutat și Sfântul pe el, văzând toți și mirându-se. Zisu-i-a și niște cuvinte la ureche, care nimănui nu le-a spus. Deci îl îngropară înlăuntru în altarul Sfinților Apostoli, precum era vrednic; mărind pe Tatăl, pe Fiul, și pe Sfântul Duh.

Tot în această zi, Sfântul Diomid, spintecându-se de sabie, s-a săvârșit.

Stih: Ca fierul arătându-se în fier Diomid a răbdat,

Și către săbieri bărbătește a alergat.

Sfântul Iulian, zdrobindu-i-se capul cu lemn, s-a săvârșit.

Stih: Lui Iulian cu lemnul capul i s-a zdrobit,

Iar de către Dumnezeu nici de cum gândul nu i s-a clintit,

Sfântul Filip de sabie s-a săvârșit.

Stih: Filip prin tăiere ca pe un cal fugar a alergat.

Și degrab a mers către stăpânul de l-a încoronat,

Sfântul Eutihian pe grătar de foc s-a săvârșit.

Stih: Eutihian pe grătar s-a ars de foc.

Și s-a mutat unde este al mucenicilor loc.

Sfântul Isihie sugrumându-se s-a săvârșit.

Stih: Isihie dorind de stăpânul adevărat,

Cu dragoste a primit de l-au spânzurat.

Sfântul Leonid de foc s-a săvârșit.

Stih: Văpaia dragostei către Dumnezeu

Leonide Te-a plecat a suferi sila văpăii fără de obide.

Sfântul Eutihie răstignindu-se s-a săvârșit.

Stih: Eutihie voind Domnului a urma,

Asemenea cu el sufere a crucii patimă.

Sfântul Filadelf îngreunându-i-se grumazii cu piatră s-a săvârșit.

Stih: De a trupului greutate prin piatră te-ai ușurat,

Și către Cer o Filadelfe ca un pun ușor ai zburat.

Sfântul Melanip de foc s-a săvârșit.

Stih: De a și avut ceva și negru Melanip,

Dar în foc aruncându-se s-a lămurit.

Sfânta Partagapi în mare s-a săvârșit.

Stih: O Partagapi de și mori înlăuntru mării,

Dar afli sus marea cea adâncă a îndurării.

Tot în această zi pomenirea Sfinților și Drepților preoți Eleazar și Finees. Și Sfinții Mucenici Aitala și Ammun.

Acești sfinți clevetiți fiind către Vavd ighemonul Adrianopolei cei din Tracia, cum că sunt creștini. Deci întrebându-se de el să-și spună neamul și vrednicia ce au, i-au răspuns că sunt creștini. Apoi poruncindu-le să jertfească la idoli și neplecându-se, i-a bătut cu vine de bou atât de mult, încât în bătaie și-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni Dumnezeule miluiește-ne și ne mântuiește, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos:

De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a rușinat în Babilon oarecând. Pentru aceasta tinerii în cuptor cu bucuros picior, ca într-o grădină verde săltând au cântat: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Ca o cămară de mire ți s-a făcut ție cuptorul focului, că în multe zile fiind într-însul închis, nu te-ai vătămat; pentru aceea către Ziditorul tău ai strigat: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Îngeri într-ajutor și împreună dănțuitori, și părtași cântărilor celor negrăite, ai avut Mucenice în mijlocul văpăii, cu care dimpreună strigai Stăpânului tuturor: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Ca un mire din cămară cu adevărat foarte frumos, ca un trandafir neveștejit, a ieșit fericitul Mamant din cuptorul focului, pe cei fără de minte arzându-i, iar pe credincioși luminându-i să strige: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Al Născătoarei:

Iată acum se plinește graiul cel mai dinainte al grăitorului de Dumnezeu Fecioară, că ai purtat în pântece pe Dumnezeu Cuvântul, și ai născut pe Dătătorul de viață, căruia toți îi strigăm: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Alt Canon,

Irmos: Cel ce ai întemeiat pământul...

Cela ce ai arătat pe pământ luminător, pe bine credinciosul și înțeleptul Ierarh, bine ești cuvântat în veci Doamne, Dumnezeul părinților noștri.

Cela ce ai făcut pe marele Ioan păstor adevărat turmei Tale, bine ești cuvântat în veci Doamne, Dumnezeul părinților noștri.

Slavă...

Zburdările trupului biruindu-le Părinte, strigai lui Hristos: Bine ești cuvântat în veci Doamne, Dumnezeul părinților noștri.

Și acum..., al Născătoarei:

Cela ce te-ai născut din Fecioară pentru noi, și ai mântuit lumea de vrăjmași, bine ești cuvântat Doamne, Dumnezeul părinților noștri.

Cântarea a 8-a,

Irmos:

De șapte ori cuptorul muncitorul haldeilor, l-a ars nebunește, cinstitorilor de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceștia cu putere mai bună mântuiți, Făcătorului și Mântuitorului au strigat: Tineri bine Îl cuvântați, preoți lăudați popoare preaînălțați-L întru toți vecii.

Ca și Daniil gurile fiarelor le-ai astupat, Fericite, cu chemarea numelui Stăpânului. Pe șarpele cel veninat l-ai omorât, și pe eretici i-ai rușinat, și ca un biruitor locuiești cu bucurie în ceruri, cântând: Preoți binecuvântați, popoare preaînălțați pe Hristos în veci.

Când cei fărădelege slujitori ai pietrelor fiind orbiți la suflet, te împroșca cu pietre pe tine, Fericite, tu îndreptându-ți ochiul sufletului tău celui viteaz și nebiruit, către Hristos, Piatra cea nesfărâmată, cu osârdie cântai: Preoți binecuvântați, popoare preaînălțați pe Hristos în veci.

Puitorul de nevoință întinzându-ți cununa de sus, ca unui biruitor, și ca unuia ce ai săvârșit lupta cea bună preafericite, te strigă pe tine ca să-ți faci către El călătoria cea cinstită și dulce; cela ce cânți cu osârdie: Preoți binecuvântați, popoare preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Al Născătoarei:

Mai presus de fire ai zămislit în pântece, pe Cel din Tatăl fără de Maică, rămânând Fecioară după naștere Preacurată; că nașterea lui Dumnezeu înnoiește firile întru tine, și se biruiesc hotarele firii. Pentru aceea ca pe una ce ai născut pe Dumnezeu adevărat, Născătoare de Dumnezeu te cântăm în veci.

Alt Canon al Cuviosului,

Irmos: Pe Cel ce s-a mărit...

Asemănându-te lui Moise de trei ori fericite, și în nor primind legea cea de înțeles a darului, Ierarhe, strigi: Lăudați pe Hristos în veci.

Păstorindu-ți poporul Ierarhe, ai năpustit rătăcirea Egiptului, și fugind din Babilonul patimilor, ai aflat lăcaș Sionul cel de sus întru toți vecii.

Bine să cuvântăm pe Tatăl...

Ca unul ce ești uns cu mirul preoției, grăitorule de cele sfinte, slujești cele dumnezeiești celora ce sunt întăriți în cuvântul și în lucrarea bunei credințe, preasfințite. Pentru aceea lauzi pe Treimea cea întru o ființă întru toți vecii.

Și acum..., al Născătoarei.

Pe Cel ce s-a sălășluit în pântecele Fecioarei, și întru dânsa a înnoit pe Adam cel vechi, minunat și mai presus de cuvânt: Pe Domnul lăudați și-L preaînălțați întru toți vecii.

Irmos: Să lăudăm bine să cuvântăm...

Pe Domnul Cel ce s-a preamărit în muntele cel sfânt, și în rug prin foc a arătat lui Moise taina nașterii pururea Fecioarei, lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

Cântarea a 9-a,

Irmos:

Spăimântatu-s-a de aceasta Cerul, și marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu s-a arătat oamenilor trupește, și pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngerești și omenești te mărim.

Jertfitu-ți-ai sufletul pentru Mântuitorul prealăudate; și către Dânsul cu osârdie ai alergat fiind luminat cu frumusețile sfințitelor tale străduiri; și cu luptele cele minunate mărite ostașule, luminătorule al lumii și podoaba Bisericii.

Unitu-te-ai cu îngerii, având viețuire îngerească pe pământ; și cu dânșii cânți întru laudă cu bucurie, cântarea cea sfântă a Treimii, Mamante prealăudate, cel ce ești plin de mărire neschimbată, cu dumnezeieștile împărtășiri.

Ca unul ce ai îndrăzneală către Dumnezeu, pomenește preafericite, pe cei ce săvârșesc această dumnezeiască prăznuire a ta cu bucurie, și cinstită și sfântă a ta străduire cu credință curată, și ne ferește pe noi Mucenice, de valuri și de primejdii și de supărări.

Al Născătoarei:

Cine a auzit vreodinioară pe pământ Maică Născătoare de fiu, neispitită de bărbat, și Cel ce s-a născut a fi Dumnezeu fără de început și de o ființă cu Tatăl Cel mai dinainte fără de început, și cu Maică mai presus de fire, o minune străină! O dumnezeiască împărtășire! Prin care ne-am împărtășit cu Dumnezeu.

Alt Canon,

Irmos: Nașterea pururea Fecioarei...

Înțelepte Ioane, cela ce prin nepătimire și prin credință, prin dragoste, și prin nădejde ne-ai arătat nouă cuvinte de viață veșnică, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

Ca pe unul ce ai păstorit poporul cinstitei Biserici cu toiagul Sfântului Duh, și ai gonit eresurile cele vrăjmașe lui Dumnezeu Ierarhe, cu toții te lăudăm.

Slavă...

Ca al unui luminător, și Ierarh al Bisericii, cu cântări și cu laude cinstim fără tăcere sicriul moaștelor tale, fericite Părinte Ioane.

Și acum..., al Născătoarei:

Bucură-te râul nestricăciunii cel de-a pururea viu, bucură-te norul soarelui cel cu totul luminos, bucură-te căruță a toată Dumnezeirea, bucură-te sicriul sfințeniei.

Irmos:

Nașterea pururea Fecioarei, ceea ce s-a arătat mai-nainte puitorului de lege în munte, prin foc și prin rug spre mântuirea noastră a credincioșilor, cu cântări neîncetat o mărim.

LUMINÂNDA

Podobie: Văzându-te ucenicii...

Cu laptele cerboaicei te-ai hrănit, petrecând în munți Mucenice Mamante; iar întru priveliște te-ai arătat ca un viteaz, nevoindu-te cu osârdie și luând darul biruinței, ai mers către Dumnezeu,

Slavă..., altă Luminândă a Cuviosului.

Podobie: Cu ucenicii să ne suim...

Noi iubitorii cuvintelor tale, acum cu credință lăudăm sfântă și prea luminată pomenirea ta preaînțelepte, cinstindu-te pe tine Ioane Ierarhe cugetătorule de Dumnezeu; căci te-ai arătat dumnezeiesc propovăduitor pocăinței, și înfricoșatei și cinstitei Treimi apărător, fericite Părinte; căreia stându-i înainte, adu-ți aminte de noi, descoperitorule de cele dumnezeiești.

Și acum..., al Născătoarei:

Podobie: Văzându-te ucenicii...

Cela ce m-a pizmuit odinioară în rai, pentru viața cea dumnezeiască și fericită, și m-a gonit din Eden, vrăjmașul cel prea viclean și meșteșugăreț acela se omoară acum prin nașterea ta Fecioară.

A Crucii Născătoarei:

Podobie: Lumina cea neapusă...

Văzând junghierea Fiului tău cea nedreaptă, lăcrimând și pieptul bătându-ți strigai: Vai mie Fiule preadulce, cum rabzi Ziditorule pentru oamenii cei osândiți.

La Stihoavna Laudelor, Stihirile Octoihului.

Și celălalt serviciu după rânduială, și Apolis.

Otpustul.

LA LITURGHIE

Tipica, Prochimenul, glas 7: Veselise-va dreptul de Domnul... Stih: Auzi Dumnezeule..., Apostolul către Timotei: Fiule Timotei urmat-ai învățăturile mele... Caută-le Duminica 33. Aliluia... glas 4. Dreptul ca finicul...; Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul ucenicilor săi: Iată eu trimit pe voi... Caută Miercuri a treia Săptămână. Chinonicul: Bucurați-vă drepții întru Domnul..., iar de voiești a face și slujba Cuviosului, caută-le toate la Arhiereu, și le întrebuințează precum voiești.