TIPIC

2026-09-04 — vineri

Sf. Sfințit Mc. Vavila, episcopul Antiohiei; Sf. Proroc Moise; Sf. Mc. Petroniu

Ap. Galateni 2, 6-10 · Ev. Marcu 5, 22-24; 35-43; 6-1 · glas 4

Apostolul — Galateni 2, 6-10

Galateni 2, 6-10

6Iar de cei ce sunt mai de seamă - oricine ar fi fost ei cândva, nu mă privește; Dumnezeu nu caută la fața omului, - cei mai de seamă n-au adăugat nimic la Evanghelia mea,

7Ci dimpotrivă, văzând că mie mi-a fost încredințată Evanghelia pentru cei netăiați împrejur, după cum lui Petru, Evanghelia pentru cei tăiați împrejur,

8Căci Cel ce a lucrat prin Petru în apostolia tăierii împrejur a lucrat și prin mine la neamuri;

9Și cunoscând harul ce mi-a fost dat mie, Iacov și Chefa și Ioan, cei socotiți a fi stâlpi, mi-au dat mie și lui Barnaba dreapta spre unire cu ei, pentru ca noi să binevestim la neamuri, iar ei la cei tăiați împrejur,

10Numai să ne aducem aminte de săraci, ceea ce tocmai m-am și silit să fac.

Evanghelia — Marcu 5, 22-24; 35-43; 6-1

Marcu 5, 22-24

22Și a venit unul din mai-marii sinagogilor, anume Iair, și văzându-L pe Iisus, a căzut la picioarele Lui,

23Și L-a rugat mult, zicând: Fiica mea este pe moarte, ci, venind, pune mâinile peste ea, ca să scape și să trăiască.

24Și a mers cu el. Și mulțime multă îl urma pe Iisus Și Îl îmbulzea.


Marcu 5, 35-43

35Încă vorbind El, au venit unii de la mai-marele sinagogii, zicând: Fiica ta a murit. De ce mai superi pe Învățătorul?

36Dar Iisus, auzind cuvântul ce s-a grăit, a zis mai-marelui sinagogii: Nu te teme. Crede numai.

37Și n-a lăsat pe nimeni să meargă cu El, decât numai pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui Iacov.

38Și au venit la casa mai-marelui sinagogii și a văzut tulburare și pe cei ce plângeau și se tânguiau mult.

39Și intrând, le-a zis: De vă tulburați și plângeți? Copila n-a murit, ci doarme.

40Și-L luau în râs. Iar El, scoțându-i pe toți afară, a luat cu Sine pe tatăl copilei, pe mama ei și pe cei ce îl însoțeau și a intrat unde era copila.

41Și apucând pe copilă de mână, i-a grăit: Talita kumi, care se tâlcuiește: Fiică, ție zic, scoală-te!

42Și îndată s-a sculat copila și umbla, căci era de doisprezece ani. Și s-au mirat îndată cu uimire mare.

43Dar El le-a poruncit, cu stăruință, ca nimeni să nu afle de aceasta. Și le-a zis să-i dea copilei să mănânce.


Marcu 5, 6-1

6Iar văzându-L de departe pe Iisus, a alergat și s-a închinat Lui.

7Și strigând cu glas puternic, a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuiești.

8Căci îi zicea: Ieși duh necurat din omul acesta.

9Și l-a întrebat: Care îți este numele? Și I-a răspuns: Legiune este numele meu, căci suntem mulți.

10Și Îl rugau mult să nu-i trimită afară din acel ținut.

11Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci, care păștea.

12Și L-au rugat, zicând: Trimite-ne pe noi în porci, ca să intrăm în ei.

13Și El le-a dat voie. Atunci, ieșind, duhurile necurate au intrat în porci și turma s-a aruncat de pe țărmul înalt, în mare. Și erau ca la două mii și s-au înecat în mare.

14Iar cei care-i pășteau au fugit și au vestit în cetate și prin sate. Și au venit oamenii să vadă ce s-a întâmplat.

15Și s-au dus la Iisus și au văzut pe cel demonizat șezând jos, îmbrăcat și întreg la minte, el care avusese legiune de demoni, și s-au înfricoșat.

16Iar cei ce au văzut le-au povestit cum a fost cu demonizatul și despre porci.

17Și ei au început să-L roage să se ducă din hotarele lor.

18Iar intrând El în corabie, cel ce fusese demonizat Îl ruga ca să-l ia cu El.

19Iisus însă nu l-a lăsat, ci i-a zis: Mergi în casa ta, la ai tăi, și spune-le câte ți-a făcut ție Domnul și cum te-a miluit.

20Iar el s-a dus și a început să vestească în Decapole câte i-a făcut Iisus lui; și toți se minunau.

21Și trecând Iisus cu corabia iarăși de partea cealaltă, s-a adunat la El mulțime multă și era lângă mare.

22Și a venit unul din mai-marii sinagogilor, anume Iair, și văzându-L pe Iisus, a căzut la picioarele Lui,

23Și L-a rugat mult, zicând: Fiica mea este pe moarte, ci, venind, pune mâinile peste ea, ca să scape și să trăiască.

24Și a mers cu el. Și mulțime multă îl urma pe Iisus Și Îl îmbulzea.

25Și era o femeie care avea, de doisprezece ani, curgere de sânge.

26Și multe îndurase de la mulți doctori, cheltuindu-și toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai mult mergând înspre mai rău.

27Auzind ea cele despre Iisus, a venit în mulțime și pe la spate s-a atins de haina Lui.

28Căci își zicea: De mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vindeca!

29Și îndată izvorul sângelui ei a încetat și ea a simțit în trup că s-a vindecat de boală.

30Și îndată, cunoscând Iisus în Sine puterea ieșită din El, întorcându-Se către mulțime, a întrebat: Cine s-a atins de Mine?

31Și I-au zis ucenicii Lui: Vezi mulțimea îmbulzindu-Te și zici: Cine s-a atins de Mine?

32Și Se uita împrejur să vadă pe aceea care făcuse aceasta.

33Iar femeia, înfricoșându-se și tremurând, știind ce i se făcuse, a venit și a căzut înaintea Lui și I-a mărturisit tot adevărul;

34Iar El i-a zis: Fiică, credința ta te-a mântuit, mergi în pace și fii sănătoasă de boala ta!

35Încă vorbind El, au venit unii de la mai-marele sinagogii, zicând: Fiica ta a murit. De ce mai superi pe Învățătorul?

36Dar Iisus, auzind cuvântul ce s-a grăit, a zis mai-marelui sinagogii: Nu te teme. Crede numai.

37Și n-a lăsat pe nimeni să meargă cu El, decât numai pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui Iacov.

38Și au venit la casa mai-marelui sinagogii și a văzut tulburare și pe cei ce plângeau și se tânguiau mult.

39Și intrând, le-a zis: De vă tulburați și plângeți? Copila n-a murit, ci doarme.

40Și-L luau în râs. Iar El, scoțându-i pe toți afară, a luat cu Sine pe tatăl copilei, pe mama ei și pe cei ce îl însoțeau și a intrat unde era copila.

41Și apucând pe copilă de mână, i-a grăit: Talita kumi, care se tâlcuiește: Fiică, ție zic, scoală-te!

42Și îndată s-a sculat copila și umbla, căci era de doisprezece ani. Și s-au mirat îndată cu uimire mare.

43Dar El le-a poruncit, cu stăruință, ca nimeni să nu afle de aceasta. Și le-a zis să-i dea copilei să mănânce.

capitolul 1

1Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,

2Precum este scris în proorocie (la Maleahi) și Isaia: "Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feței Tale, care va pregăti calea Ta.

3Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui".

4Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinței întru iertarea păcatelor.

5Și ieșeau la el tot ținutul Iudeii și toți cei din Ierusalim și se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-și păcatele.

6Și Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului și mânca lăcuste și miere sălbatică.

7Și propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălțămintelor.

8Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt.

9Și în zilele acelea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii și s-a botezat în Iordan, de către Ioan.

10Și îndată, ieșind din apă, a văzut cerurile deschise și Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El.

11Și glas s-a făcut din ceruri: Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit.

12Și îndată Duhul L-a mânat în pustie.

13Și a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. Și era împreună cu fiarele și îngerii Îi slujeau.

14După ce Ioan a fost prins, Iisus a venit în Galileea, propovăduind Evanghelia împărăției lui Dumnezeu.

15Și zicând: S-a împlinit vremea și s-a apropiat împărăția lui Dumnezeu. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie.

16Și umblând pe lângă Marea Galileii, a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând mrejele în mare, căci ei erau pescari.

17Și le-a zis Iisus: Veniți după Mine și vă voi face să fiți pescari de oameni.

18Și îndată, lăsând mrejele, au mers după El.

19Și mergând puțin mai înainte, a văzut pe Iacov al lui Zevedeu și pe Ioan, fratele lui. Și ei erau în corabie, dregându-și mrejele.

20Și i-a chemat pe ei îndată. Iar ei, lăsând pe tatăl lor Zevedeu în corabie, cu lucrătorii, s-au dus după El.

21Și venind în Capernaum și îndată intrând sâmbăta în sinagogă, îi învăța.

22Și erau uimiți de învățătura Lui, căci El îi învăța pe ei ca Cel ce are putere, iar nu în felul cărturarilor.

23Și era în sinagoga lor un om cu duh necurat, care striga tare,

24Zicând: Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te știm cine ești: Sfântul lui Dumnezeu.

25Și Iisus l-a certat, zicând: Taci și ieși din el.

26Și scuturându-l duhul cel necurat și strigând cu glas mare, a ieșit din el.

27Și s-au spăimântat toți, încât se întrebau între ei, zicând: Ce este aceasta? O învățătură nouă și cu putere; că și duhurilor necurate le poruncește, și I se supun.

28Și a ieșit vestea despre El îndată pretutindeni în toată împrejurimea Galileii.

29Și îndată ieșind ei din sinagogă, au venit în casa lui Simon și a lui Andrei, cu Iacov și cu Ioan.

30Iar soacra lui Simon zăcea, prinsă de friguri, și îndată I-au vorbit despre ea.

31Și apropiindu-Se a ridicat-o, apucând-o de mână. Și au lăsat-o frigurile și ea le slujea.

32Iar când s-a făcut seară și soarele apusese, au adus la El pe toți bolnavii și demonizații.

33Și toată cetatea era adunată la ușă.

34Și a tămăduit pe mulți care pătimeau de felurite boli și demoni mulți a alungat. Iar pe demoni nu-i lăsa să vorbească, pentru că-L știau că El e Hristos.

35Și a doua zi, foarte de dimineață, sculându-Se, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu și Se ruga acolo.

36Și a mers după El Simon și cei ce erau cu el.

37Și aflându-L, I-au zis: Toți Te caută pe Tine.

38Și El a zis lor: Să mergem în altă parte, prin cetățile și satele învecinate, ca să propovăduiesc și acolo, căci pentru aceasta am venit.

39Și venind propovăduia în sinagogile lor, în toată Galileea, alungând pe demoni.

40Și un lepros a venit la El, rugându-L și îngenunchind și zicând: De voiești, poți să mă curățești.

41Și făcându-I-se milă, a întins mâna și S-a atins de el și i-a zis: Voiesc, curățește-te.

42Și îndată s-a îndepărtat lepra de la el și s-a curățit.

43Și poruncindu-i cu asprime, îndată l-a alungat,

44Și i-a zis: Vezi, nimănui să nu spui nimic, ci mergi de te arată preotului și adu, pentru curățirea ta, cele ce a rânduit Moise, spre mărturie lor.

45Iar el, ieșind, a început să propovăduiască multe și să răspândească cuvântul, încât Iisus nu mai putea să intre pe față în cetate, ci stătea afară, în locuri pustii, și veneau la El de pretutindeni.

TipiconalSursa: Anuar liturgic și tipiconal 2026

La Vecernie (joi seara), după Catisma de rând, la Doamne, strigat-am..., Stihirile pe 6, din Minei: 3 ale Mucenicului, glas 6, și 3 ale Prorocului, Slavă..., a Mucenicului, glas 6, Și acum..., a Crucii - a Născătoarei. Stihoavna, din Octoih, glas 4, apoi Slavă..., a Mucenicului, din Minei, glas 6, Și acum..., a Crucii — a Născătoarei, din Minei. După: Acum slobozeșște..., Troparul Mucenicului, glas 4, Slavă..., al Prorocului, glas 2, Și acum... al Născătoarei (de la sfârșitul Mineiului, glas 2, joi seara), Ectenia întreită și Otpustul mare.

La Utrenie (vineri dimineața), la Dumnezeu este Domnul..., Troparul Mucenicului (de două ori), Slavă..., al Prorocului, Și acum..., al Născătoarei (ca la Vecernie). Se pun obișnuitele Catisme, apoi Sedelnele din Octoih, glas 4, și Psalmul 50. Canoanele pe 14: al Octoihului, cu Irmosul, pe 6, și cele două din Minei, pe 8. După Cântarea a 3-a, Condacul Prorocului, Condacul Mucenicului, Sedealna Mucenicului, Slavă..., a Prorocului, Și acum... a Crucii - a Născătoarei. După Cântarea a 6-a, Condacul și Icosul Mucenicului și Sinaxarul. După Cântarea a 9-a, Luminândele: a Octoihului, de vineri (din Ceaslov), Slavă..., a Mucenicului, din Minei (glas 3), Și acum... a Crucii - a Născătoarei, din Minei. Stihoavna Laudelor, toată din Octoih. După: Bine este a ne mărturisi Domnului..., Troparul Mucenicului, Slavă..., al Prorocului, Și acum..., al Născătoarei (de la sfârșitul Mineiului, glas 2, vineri la sfârșitul Utreniei), Ectenia întreită și Otpustul mare.

La Liturghie, Fericirile Octoihului, pe 6 (sau Antifoanele din toate zilele). Apostolul și Evanghelia: 1. de rând (vineri în săptămâna a 14-a după Rusalii); 2. ale Mucenicului. Chinonic: Mântuire ai lucrat...

Anuar liturgic și tipiconal 2026Pag. 440–441

Mineiul: 4 septembrieSursa: Mineiul pe septembrie, 1929 · text: Episcop Petru Pruteanu (slujbe.teologie.net)

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am..., punem Stihirile pe 6.

Stihirile Mucenicului, glasul al 6-lea:

Podobie: Toată nădejdea...

Vopsindu-ți sfințita haină în sângele tău, ai intrat Sfinte în Sfintele Sfintelor slăvite Vavila, și de față te desfătezi totdeauna de îndumnezeire, înfrumusețându-te, și cu mucenicia luminându-te, și înger arătându-te, cu împărtășirile cele preacurate. Pentru aceea te cinstim, și cu dragoste prăznuim sfințită adunarea ta vrednicule de fericire.

Fiindu-ți picioarele în obezi neoprit ai umblat pe calea care duce la cetatea cea cerească Cuvioase, purtând cinstitele răni ca niște podoabe, Vavila preaînțelepte. Și fiind încununat ca un biruitor prea-adevărat, și Mucenic nebiruit, și lucrător de sfințenie preasfințit, cânți dimpreună cu îngerii cântarea cea dumnezeiască: Sfânt, sfânt, sfânt ești, Treimea Cea de o Ființă.

Fiind mai-mare turmei celei cuvântătoare Ierarhe, o ai păscut pe dânsa la verdeața credinței, cu toiagul cunoștinței, și o ai mântuit de fiare, și ai veselit pe Dumnezeu, Cela ce dintru înălțime pe tine te-a păstorit. Pe care propovăduindu-l înaintea celor fără de Dumnezeu fericite, te-ai jertfit ca un miel nevinovat, veselindu-te dimpreună cu pruncii cei fără de răutate, Vavila dumnezeiescule.

Alte Stihiri ale Mucenicului, Glasul al 4-lea,

Podobie: Ca pe un viteaz...

În vifor și în nor pe cât a fost cu putință, ai văzut Moise pe Cel fără de trup și fără de materie. Și luminându-ți fața prin dumnezeiasca slavă, te-ai arătat puitor de lege lui Israil celui trupesc; dar gândul lui cel pământesc, nu avea fire a umbla întru cele dumnezeiești; pentru că Darul se dă celor ce văd cele foarte bune.

Preot după lege, voievod foarte viteaz, te-ai arătat Moise poporului celui amărâtor, rănind Egiptul; și despărțind Marea cea Roșie cu toiagul, și cufundând pe vrăjmașul Faraon, cel cu grumazii înalți dimpreună cu taberele lui, ai petrecut în pustiu, hrănind pe Israil cel nemulțumitor.

Cel ce dă proorocia, a zis lui Moise: Dezleagă-ți încălțămintele picioarelor Moise, că locul unde stai este sfânt; să nu aduci împreună cu tine nici un lucru de mortăciune, că iată ți se arată în muntele Horeb, prin rug și prin foc, taina Fecioarei fiicei lui Dumnezeu.

Slavă..., a Mucenicului, glasul al 6-lea.

Temelie întărită a câștigat Biserica sfințitele tale nevoințe, Sfințite Mucenice Vavila, pe care o păzește neclintită și nevătămată de lupii cei răpitori; căci propovăduiește vitejiile tale, și mărește pe pruncii, care s-au jertfit împreună cu tine pentru Hristos, fericite.

Și acum..., al Născătoarei:

Podobie: A treia zi ai înviat...

Umilință nu ai suflete nepocăite; ce te zăbovești? Tăierea morții se apropie, și sfârșitul a sosit ca un fur, aleargă de cazi către Născătoarea de Dumnezeu.

Al Crucii Născătoarei:

Văzând pe Cruce Născătoarea de Dumnezeu cea fără prihană, pe viața noastră spânzurată, ca o Maică se tânguia, strigând: Fiul meu și Dumnezeul meu, mântuiește pe cei ce cu dragoste Te laudă.

STIHOAVNA din Octoih, Slavă... a Mucenicului, glasul al 6-lea.

Stând înaintea divanului tiranului, și nevoindu-te pentru buna-credință, strigai: Iată eu și pruncii care mi i-a dat Dumnezeu. Cu care dimpreună te-ai încununat în ceruri, Vavila Sfințite Mucenice, rugându-te neîncetat, să se mântuiască sufletele noastre de cursele vrăjmașilor.

Și acum..., al Născătoarei:

Podobie: A treia zi ai înviat...

Fecioară fără prihană, roagă-te Împăratului pe care l-ai născut, și Făcătorului a toată lumea, să se milostivească spre mine robul tău, în ceasul când va judeca neamul omenesc.

A Crucii Născătoarei asemenea.

Fecioara Preacurata, și Maica Ta, văzând pe poporul cel fărădelege, fără dreptate pironindu-te pe Cruce, i se rănea cele dinlăuntru Mântuitorule, precum Simeon a zis mai-nainte.

Troparul Mucenicului, glasul al 4-lea.

Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credință răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Vavila, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Slavă..., a Proorocului, glasul al 2-lea.

A Proorocului Tău Moise pomenirea Doamne prăznuind printr-însul Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.

Sau aceasta, asemenea.

Suindu-te către înălțimea bunătăților Proorocule Moise, te-ai învrednicit a vedea strălucirea lui Dumnezeu, primind lespezile cele date de la Dumnezeu; și purtând întru tine Darul însemnărilor, te-ai făcut cinstită laudă Proorocilor, și mare taină a bunei credințe.

Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

După obișnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului. Și Psalm 50.

CANOANELE

Din Octoih unul cu Irmosul pe 6. Și ale Sfinților două pe 8.

CANONUL Mucenicului.

Facere a lui Teofan.

Cântarea 1-a, glasul al 6-lea,

Irmos:

Ca pe uscat umblând Israil, cu urmele prin adânc, pe gonaciul Faraon văzându-l înecat, a strigat: Lui Dumnezeu cântare de biruință să-i cântăm.

Marea cea Roșie a sângiurilor tale, asemenea cu Moise trecându-o fără de valuri, Vavila fericite strigai: Să cântăm lui Dumnezeu cântare de biruință.

Dragostea celor pământești supunându-o tu dragostei celei dumnezeiești, ai defăimat viața, Vavila, fericite, sârguindu-te a vedea frumusețea lui Hristos.

Ca unul ce doreai de Treimea Cea mai presus de Dumnezeire, ai murit dimpreună cu trei prunci Vavila fericite, lui Hristos dându-ți sufletul pentru dragostea Ei.

Al Născătoarei:

Primind pe Ziditorul tău, Cel ce însuși a voit a se întrupa din pântecele tău fără sămânță, Preacurată, mai presus de gând te-ai arătat Stăpână zidirilor.

Alt Canon, al Proorocului.

Întru ale Născătoarei de Dumnezeu Clement.

Cântarea 1-a, glasul al 4-lea,

Irmos: Noianul cel roșu al mării...

Dintre Prooroci mai întâi să se laude Moise, ca unul ce întâi a vorbit cu Dumnezeu aievea față către față, nu întru năluciri de însemnări, ci ca în chip de trup văzându-L pe Dânsul.

Ca pe un dumnezeiesc povățuitor poporului, și mântuitor neamului tău lui Israil, te-a dat pe tine Dumnezeu Moise văzătorule de Dumnezeu, precum s-a făgăduit Părintelui tău, celui ce prin ungerea făgăduinței i s-a vestit mai-nainte nașterea ta.

Avuție de înțelepciune te-a aflat pe tine, bunătățile cele mai alese, ascunse în mintea lui Dumnezeu ca într-o raclă, văzătorule de Dumnezeu Moise. Pentru aceea te-a crescut pe tine fiica împăratului și Pronia cea dumnezeiască.

Slavă...

Lepădatu-te-ai prealăudate, ca un văzător de Dumnezeu din pruncie de tot sânul, și hrănindu-te cu laptele cel curat al maicii tale, însemnai foarte aievea vrednicia ta cea prea aleasă, de apropierea către Dumnezeu.

Și acum..., al Născătoarei.

Spăimântatu-s-a Moise văzând întâi vedere minunată, împleticire străină de rug și de văpaie, care însemna mai-nainte pe Dumnezeu, Cel fără stricăciune, din Fecioară Maică, pe care l-a văzut cu trup trecând la mijloc, anii.

Cântarea a 3-a,

Irmos:

Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu care ai înălțat cornul credincioșilor Tăi, Bunule, și ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

Nu este sfânt ca Tine, Doamne, Dumnezeul meu, Cel ce ai înălțat cornul credinciosului tău Vavila, și l-ai încununat cu cununa mărturisirii Tale.

Putere mucenicilor s-a făcut Crucea Ta, Doamne, întărind pe prunci dimpreună cu lăudatul Vavila; și printr-înșii surpând semețiile rătăcirii celei fără de Dumnezeu.

Puterea diavolului, a lipsit până în sfârșit Hristoase, că se biruiește cel tare de pruncii cei fără de răutate și de dumnezeiescul Vavila, și se batjocorește de dânșii.

Al Născătoarei:

Puterea și lauda mea este Hristos, Cel ce a răsărit din tine îmbrăcat cu chip de rob Născătoare de Dumnezeu, și din robia diavolului cu bunătatea Sa ne-a mântuit pe noi.

Alt Canon,

Irmos: Arcul celor puternici a...

Cu totul te-ai umplut de cunoștința cea negrăită, văzătorule de Dumnezeu; că Duhul Cel Prea Sfânt, prin înger te-a învățat pe tine știința celor mai dinainte.

Purtând luminat dumnezeieștile raze, cu semnele cele dumnezeiești ai spăimântat Egiptul, minunat prefăcând firea elementelor, preaînțelepte.

Chipul tău cel frumos strălucea, Fericite, cu lumina dumnezeieștii raze; pentru aceasta pe toți i-ai tras către dumnezeiasca frumusețe.

Și acum..., al Născătoarei:

Veselitu-te-ai la față preaînțelepte, încredințându-te de priceperea vederii celei înfricoșate, dar te-ai oprit de glasul Domnului, Celui ce S-a născut din fecioară cu trup.

Irmosul:

Arcul celor puternici a slăbit, și cei neputincioși s-au încins cu putere; pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.

CONDACUL Proorocului, glasul al 2-lea.

Ceata Proorocilor împreună cu Moise și cu Aaron, cu veselie se veselește astăzi, căci s-a plinit sfârșitul proorociei lor asupra noastră. Astăzi strălucește Crucea, prin care ne-ai mântuit pe noi Hristoase Dumnezeule. Cu ale cărora rugăciuni miluiește-ne pe noi.

CONDACUL Sfințitului Mucenic, glasul al 4-lea.

Podobie: Arătatu-te-ai astăzi...

Măririle credinței în inima ta punându-le, o ai păzit Sfințite Mucenice Vavila, netemându-te de muncitori, sluga lui Hristos. Pentru aceasta păzește-ne pe noi.

Sedealna Sfântului, glasul al 3-lea.

Podobie: Pentru mărturisirea...

Fiind înfierbântat de mărturisirea credinței, ai stins credința cea rea a înșelăciunii, arătând de ocară nedumnezeirea idolilor; și făcându-te jertfă dumnezeiască arsă de tot, cu minunile răcorești marginile lumii; Părinte Cuvioase! roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.

Slavă..., a Proorocului, glasul al 4-lea.

Podobie: Arătatu-te-ai astăzi...

Știindu-te ca pe unul ce ești mai întâi decât toți Proorocii, cu bunăcredință te lăudăm credincioșii; căci întâi tu ai văzut pe Dumnezeu, pe cât era prin putință a-l vedea oamenii.

Și acum..., a Născătoarei, asemenea.

Pe sprijineala cea fierbinte a celor din nevoi, pe ajutătoarea noastră, și către Dumnezeu împăciuitoarea, prin care ne-am mântuit din stricăciune; pe Născătoarea de Dumnezeu, credincioșii să o fericim.

Al Crucii Născătoarei, asemenea.

Văzând pe Cruce spânzurat pe Fiul tău, Preacurată, sfărâmându-ți-se cele de Maică dinlăuntru, cu jale strigai: Vai mie Fiul meu! Cum ai apus lumina mea cea fără de ani.

Cântarea a 4-a,

Irmos:

Hristos este puterea mea, Dumnezeu și Domnul, cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviință cântă, strigând: Din cuget curat întru Domnul prăznuind.

Hristos îmi este putere, Dumnezeu și Domn, strigai înaintea divanurilor celor tirănești, neîngrozit de înfricoșări, în Domnul veselindu-te, Sfințite Mucenice Vavila.

Aducând Domnului jertfă fără de prihană, înfricoșată fără de sânge, te-ai adus și pe sine-ți junghiere nespurcată prin sânge, Sfințite Mucenice Vavila.

Cugetul cel tânăr al pruncilor, ca un îndreptător de tineri înțelept, hrănindu-i cu laptele cel duhovnicesc l-ai adus jertfă nespurcată, Cuvioase Sfințite Mucenice Vavila.

Al Născătoarei:

Știindu-te lăcaș preasfințit al lui Dumnezeu, pe tine cea singură nespurcată, care întreci pe toți credincioșii, Născătoare de Dumnezeu, cu sfințite glasuri te fericim.

Alt Canon,

Irmos: Văzându-te Biserica înălțat...

Gângăvia limbii și a glasului tău, schimbându-se prin dumnezeiască rânduială, văzătorule de Dumnezeu, te-ai arătat slujitor de tainele cele înfricoșate ale lui Dumnezeu, și cu răni ai lovit Egiptul.

Mărindu-te pe tine cu credință, ca pe un puitor de lege învățăturilor lui Dumnezeu celor prea-mărite, și cu anevoie a se pricepe, strigăm: Văzătorule de Dumnezeu, Moisi, fă-ne nouă binevoitoare dumnezeiasca putere.

Slavă...

Cele întâi născute ale Egiptului le-ai ucis, precum și Hristos a omorât tăria diavolească; că cele ce lucrai tu, cu adevărat era însemnare celor viitoare, pururea pomenite.

Și acum..., a Născătoarei:

Auzind Moise pe Dumnezeu strigându-l din văpaie și din rug: Nu te apropia aici, că locul este sfânt! Cu cuviință a scris mai-nainte, că va să se nască Hristos cu trup din Fecioară curată.

Cântarea a 5-a,

Irmos:

Dumnezeiască strălucirea Ta bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste, mă rog luminează-le, ca să Te vadă Cuvinte a lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, pe Cela ce chemi din negura greșalelor.

Dumnezeiescul Tău Dar, Iisuse, cu adevărat l-a primit de la înălțime Sfințitul Mucenic Vavila, încât și pruncii cei tineri, s-au îndemnat către dragostea Ta și către nebăgarea în seamă de moarte.

Luminându-se cu dumnezeiască cunoștința Ta, Sfințitul Mucenic Vavila, pe toți îi învăța Doamne, ca numai pe Tine să te cunoască Fiul lui Dumnezeu adevărat, care de la întuneric și de la rătăcire ne-ai mântuit.

Fiind ales din dumnezeiasca Ta rânduială Sfințitul Mucenic Vavila, a paște turma Ta cea cuvântătoare, Ție Cuvinte al lui Dumnezeu aduce sângele său, povățuind pe toți cu înțelepciune către calea mântuirii.

Al Născătoarei:

Pe Stăpânul tuturor, Cel ce S-a născut din tine, Preacurată, plecându-L cu rugăciunea, roagă-L; ca de toată stricăciunea cea potrivnică să izbăvească pe robii tăi, cei ce te mărturisesc pe tine Maică Fecioară.

Alt Canon,

Irmos: Tu Doamne, lumina mea...

Lovit-ai Marea cea Roșie cu toiagul tău, o văzătorule de Dumnezeu, și ai arătat puterea lui Dumnezeu, și ai însemnat într-însa tăria dumnezeieștii Cruci.

O ce îndrăzneală cu dragoste! O ce dovedire de suflet curat! Că ai zis către Dumnezeu văzătorule de Dumnezeu: De mă cunoști pe mine mai mult decât pe toți, arată-te mie de față.

Fiind acoperit cu piatra, nu ai văzut chipul lui Dumnezeu, ca unul ce este ascuns, ci numai dosul care închipuiește întruparea Cuvântului o ai cunoscut văzătorule de Dumnezeu.

Slavă...

Prin rugăciune, a plouat mana în loc de apă odinioară Moise văzătorul de Dumnezeu, și a hrănit cu cârstei pe Israil.

Și acum..., a Născătoarei:

Intrat-ai aievea în nor și ai aflat cele negrăite, o văzătorule de Dumnezeu, că va să se nască din Fecioară, Dumnezeu cu trup pe pământ.

Cântarea a 6-a,

Irmos:

Marea vieții văzându-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: Scoate din stricăciune viața mea mult-Milostive.

Văzând marea vieții că se învăluiește de viforul rătăcirii, Vavila pururea pomenitul nevoitor, strigă: Scoate viața mea din stricăciune mult-Milostive.

Asemănându-se lui Hristos pururea pomenitul Mucenic și nevoitor, mai înaintea turmei și-a dat sufletul său, mutându-se de la stricăciunea morții, către viața cea veșnică.

Nestatornicia pruncilor, cu înțelepciune o a întărit prin patimile sale, Vavila preafericitul nevoitor, mutându-i de la pământ către viața Cerului.

Al Născătoarei:

Prin nașterea ta, am scăpat din legăturile osândirii, și dintru ale blestemului, binecuvântată Fecioară; că numai tu ai întrupat pe Dumnezeu pe pământ, din curatele tale sângiuri, ceea ce ești fără prihană.

Alt Canon,

Irmos: Jertfi-voi ție cu glas...

Având oaste tare a Dumnezeului lui Israil, ai surpat șapte neamuri, ale răutății cananeilor, dând pământul lor poporului tău întru moștenire.

Negrăit intrând Moise în norul cel dumnezeiesc, a luat lespezile legilor, cele scrise cu degetul lui Dumnezeu; căci El era Cel ce te chema pe tine, fiind tu ca o slugă mare a Lui.

Stând de față Dumnezeu a ascultat glasul lui Moise celui văzător de Dumnezeu, pentru ca să-l arate înaintea poporului înfricoșat tăinuitor măririi Sale.

Ca unii ce suntem fii după Legea Darului, primim binecuvântarea, lăudându-te pe tine, Fericite, și evreilor le luăm acum dreptul de întâi-născut, ca odinioară Iacov lui Isav.

Și acum..., al Născătoarei:

Din descoperire dumnezeiască, te însemnează mai-nainte pe tine lăudatul Moise, ca un sicriu, Născătoare de Dumnezeu, acoperit cu aur peste tot, cu strălucirile Duhului întru mărirea lui Dumnezeu.

Irmosul:

Jertfi-voi Ție cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine; de sângele dracilor curățindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

CONDACUL Sfântului Vavila, glasul al 8-lea.

Podobie: Ca niște pârgă...

Ca pe un propovăduitor al bunei credințe, și întărire nevoitorilor, Biserica te mărește pe tine prealăudate, luminându-se astăzi. Ci ca cela ce ai îndrăznire către Domnul, roagă-te Vavila, ca în pace desăvârșit, să păzească pe cei ce te măresc, și te laudă pe tine, o mult-pătimitorule.

ICOS

De deșertăciunea lumii arătat cugetând, te-ai înstrăinat de lume, și urmând patimii lui Hristos, ai omorât patimile trupului, și luându-ți Crucea ta ai urmat Ziditorului tău Mucenice. Și acum petrecând împreună cu Dânsul, roagă-te pentru cei ce după adevăr te cinstesc pe tine, o mult-pătimitorule.

SINAXAR

Întru această lună în 4 zile, pomenirea Sfântului Sfințitului Mucenic Vavila Arhiepiscopul Antiohiei celei mari, și a celor dimpreună cu dânsul Sfinți trei prunci, care prin sabie s-au săvârșit.

Stih: Vavila care odinioară jertfea pe însuși Hristos,

Împreună cu copiii se jertfește prin sabie a patra zi pentru Hristos.

Acesta a gonit din Biserica lui pe împăratul Numerian, care intrase într-însa, căci ucisese pe fiul împăratului perșilor, pe care îl avea zălog. Drept aceea l-au băgat în fiare și l-au purtat pe uliță, apoi i s-a tăiat capul și lui și celor trei tineri.

Tot în această zi, Sfântul Vavila dascălul de la Antiohia dimpreună cu cei de sub ascultarea lui optzeci și patru de copii, de sabie s-au săvârșit.

Stih: Plata ta de la copii pentru învățătură,

Vavila dumnezeiescule îți este a tăierii împărtășire.

Stih la copii: Pentru credința către Stăpânul, cu fierbințeală,

Aleargă copiii la tăierea de sabie cu îndrăzneală.

Împărățind maximian la Nicomidia, creștinii se ascundeau pentru gonirea ce era împotriva lor. Deci mergând oarecine la împăratul, îi zise: împărate, oarecare bătrân anume Vavila, șade într-o cămară ascuns, și învață pe pruncii celor nebuni să nu cinstească pe dumnezei, ci să cinstească pe cel răstignit. Și îndată trimițând cu dânsul ostași, aduseră pe Vavila cu ucenicii lui înaintea împăratului. Și-i zise împăratul: De ce, o bătrânule, ești cuprins într-atâta rătăcire, spre un om ce a murit degrab, și s-a omorât de jidovi, și nu te închini la dumnezei, la care se închină toată lumea? De ce amăgești și pe pruncii nebunilor, să nu se închine la dânșii? Iar Sfântul răspunse: Dumnezeii păgânilor o împărate, sunt draci, iar Dumnezeul nostru a făcut cerurile; ci tu și cei ce sunt cu tine fiind orbi nu vedeți adevărul. Aceste cuvinte aduseră pe împăratul și pe cei ce erau cu dânsul la mânie, și porunci la patru ostași să-l bată cu pietre peste obraz, peste coaste și peste vine. Deci bătându-l și roșindu-i lot trupul de Sfântul său sânge, strigă Sfântul zicând: Mulțumescu-ți Doamne, că fiind eu bătrân și slab, mă făcuși mai tare decât împăratul cel putred și semeț și puternic. Atuncea porunci să-i zdrobească umerii și gleznele, cu pietre, și după ce-i zdrobiră toate încheieturile, îi puseră legături grele la grumazi; și băgându-i picioarele în gros îl puseră la temniță. După aceea aduseră pruncii optzeci și patru fiind la număr, parte bărbătească și femeiască, și începu împăratul a-i lua cu cuvinte amăgitoare, iar ei nu răspundeau, ci adesea se întorceau unii la alții. Deci, văzând că nu răspund osebi pe zece dintr-înșii, cei mai mari la vârstă, și le zise: Iată voi ca niște înțelepți supuneți-vă poruncii mele, și faceți jertfă la dumnezei, și veți fi în palat cu mine, îndulcindu-vă de mult bine. Atuncea Ammonie și Donat ziseră împăratului: Noi fiind credincioși, nu îngăduim a jertfi la draci surzi și muți; deci porunci ca să-i bată, și bătându-i zicea: Noi suntem creștini și nu vom jertfi; atunci întorcându-se împăratul către ceilalți prunci, le zicea: jertfiți cel puțin voi, ca să nu pățiți mai rele decât cele ce au pățit aceștia. Iar ei încă strigară: Creștini suntem și noi, nu vom jertfi; ci anatema să fii tu și dumnezeii tăi. Atuncea porunci să-i bată și pe aceștia foarte, și să-i bage în temniță, și să se chinuiască de foame. Iar a doua zi porunci de spânzurară pe dascălul și-l bătură foarte rău cu vine crude, și pe prunci tot câte pe unul îl întrebă, lepăda-se-vor de Hristos și de dascălul lor, și văzând că nu vreau să se lepede a poruncit să li se taie capetele tuturor împreună și dascălului. Deci, mergând înainte Sfântul la locul cel rânduit cu cei optzeci și patru de ucenici ai săi, cântă: Iată eu și pruncii care mi i-a dat Dumnezeu. Și sosind la locul sfârșitului, după porunca tiranului, întâi se tăie capul Sfântului Vavila, apoi tăiară și pe prunci. Iar oarecarii credincioși evlavioși mergând noaptea, și punând într-o corăbioară moaștele, le-au dus la Bizantia, și punându-le către partea de miază-noapte, afară din cetate în trei sicrie unde este satul ce se cheamă Moni. Dat-au lauda și mulțumirea lui Dumnezeu.

Tot în această zi, Sfântul Teoctim și Teodul, care dintre slujitorii muncitori crezând, în foc s-au săvârșit.

Stih: Teotim dimpreună cu Teodul au murit,

Și împreună ca un rob pe Domnul l-au cinstit.

Tot în această zi, Sfântul Prooroc Moise, cu pace s-a săvârșit.

Stih: Nu după piatră, nici părțile cele din dos privești,

Ci în față pe Dumnezeu acum Moise îl cinstești.

Acesta s-a născut în Egipt și l-a luat; din apă fiica împăratului, și l-a făcut eiși fiu, și l-a învățat toată înțelepciunea egiptenilor. Deci el înaintând cu vârsta și făcându-se de patruzeci de ani, a ucis un bărbat egiptean căci bătea pe un evreu. Drept aceea temându-se a fugit la pământul lui: Madian, și acolo luându-și femeie anume pe Sepfora fata lui Iotor, i s-a arătat Dumnezeu în para rugului, și plinind acolo patruzeci de ani, din porunca lui Dumnezeu, s-a pogorât la Egipt către Faraon, ca să-l facă să trimită pe evrei să facă jertfă lui Dumnezeu, și de vreme ce acela nu vrea să asculte, îndată a bătut Egiptul cu zece răni. Deci luând poporul cu pronia și voia lui Dumnezeu, cu argint și cu aur, și trecându-i marea și învâțându-i cu semne, i-a întărit cu legea. Și pentru că a mâniat pe Dumnezeu cu grăirea împotrivă, suindu-se în munte a murit, fiind de o sută și douăzeci de ani, și a apucat înainte de venirea lui Hristos ani o mie patru sute optzeci și cinci.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Ermiona, una din ficele lui Filip Apostolul.

Stih: Către ceruri Ermiona s-a călătorit,

Și sufletului mântuire și-a dobândit.

Filip Preasfântul Apostol, care a botezat pe famenul Candachie avut-a patru fiice, pe care evanghelistul Luca le mărturisește de Proorocițe și fecioare, dintru care Ermiona și Eutihia s-au dus în Asia căutând pe teologul Ioan, și neaflându-l căci se mutase, aflat-au pe Petronie ucenicul lui Pavel Apostolul, și luând învățătură de la dânsul, urmă obiceiurilor lui. Iar Ermiona se deprindea cu meșteșugul doctoriei. Drept aceea venea mulțime multă, și lecuia pe toți, chemând numele lui Hristos. Deci trecând Traian împăratul asupra perșilor, se arătă sfânta că este creștină, și aducând-o înaintea lui ispitea să o înșele cu amăgiri, și să o despartă de Hristos, și de vreme ce nu vrea să se supună, poruncit-a ca să o bată peste obraz multe ceasuri. Iar Ermiona văzând pe Domnul șezând la judecată în chipul lui Petronie, care îi grăia și o întărea, socotii bătăile ca o nimica. Deci văzând împăratul întărirea și neînduplecarea gândului ei, rușinându-se o slobozi. Și atunci deschizând în Asia sălășluire de oaspeți, odihnea pe toți și-i lecuia și sufletește și trupește; și Domnul se preamărea în toate zilele de către tot omul, cât a trăit Traian; iar dacă a murit acela, împărățind Adrian ginerele său, și înștiințându-se de cele pentru sfânta, trimise slujitori de o aduse înaintea lui și-i zise: Spune-mi bătrâno, de câți ani ești, și de ce neam, și în ce stare te afli? Iar sfânta răspunzând zise: Domnul meu Hristos știe de câți ani sunt și de ce neam. Împăratul zise: Dezbrăcați-o de haina ei și o bateți fără de milă, zicându-i, să răspundă cu cucernicie spre cele ce o întreabă împăratul; și așa bătându-o cumplit, avea psalmul în gura ei, și obosind cei ce o băteau, porunci altor slujitori să-i bată piroane prin tălpile picioarelor. Și făcându-se și aceasta, și mulțumind sfânta lui Dumnezeu, mai vârtos se aprinse mânia tiranului, și porunci să topească într-o căldare smoală și plumb cu iarba pucioasă, și să arunce pe sfânta într-însa. Deci, dacă se înfierbântă căldarea foarte, sfânta căutând la Cer, își făcu cruce și intră într-însa, și îndată se stinse focul și se vărsă plumbul. Deci. Văzând împăratul zise: Mai dați foc căldării ca să i se topească oasele, și dând foc căldării, vedea pe sfânta stând într-însa ca pe niște rouă, și zise sfânta către tiranul; Viu este Domnul Dumnezeul meu, ca precum nu simți tu focul și arsura căldării așa nici eu. Deci, mirându-se el de aceasta, s-a sculat din, scaunul lui, și atingând cu mâna lui de căldare, îndată i se despuie pielea cu unghii cu tot. Atunci sfânta zicând: Mare este Dumnezeul creștinilor, ațâță cu mânie pe împăratul, și arzând o tigaie până s-a roșit, aruncă într-însa pe sfânta goală; iar îngerul Domnului care era cu dânsa, risipind focul tigăii într-o parte și într-alta arse pe mulți din cei ce se aflau acolo, iar ea ca pe niște iarbă verde șezând în tigaie, lăuda și mărea pe Dumnezeu. Deci, văzând Adrian împăratul această preamărită minune, se cutremură, și porunci să o scoată din tigaie temându-se ca nu cumva și el să se topească de foc; și dacă ieși zise către dânsul; împărate Domnul meu m-a întors spre somn în tigaie, și văzui unde mă închin-am marelui dumnezeu Iraclie. Iar el bucurându-se îi porunci să intre în capiște. Atuncea sfânta făcând rugăciune întru sineși către Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, îndată se făcu tunet din Cer, și căzând jos la pământ idolii care erau în capiște, se zdrobiră și se făcură ca pulberea, și ieșind zise împăratului: Intră înlăuntru de-ți ajută dumnezeilor, că au căzut și nu pot să se scoale. Deci intrând împăratul, și văzând zdrobirea idolilor, porunci să i se taie cinstitul ei cap afară din cetate, și luându-o Teodul și Timotei, ieșiră din cetate, și neîngăduind-o să-și facă rugăciunea, repezindu-se cu obrăznicie asupra ei să-i facă ceva, le secară mâinile. Deci, căzând la sfânta, și crezând cu tot sufletul în Domnul nostru Iisus Hristos se însănătoșiră, și rugară pe sfânta ca să se roage pentru dânșii să-și dea sufletele lor către Domnul înaintea ei, și aceasta făcându-se răposară, așa și ea răposă cu pace, aproape de același loc. Deci, venind oarecari credincioși binecinstitori, și luându-le moaștele le puseră în Efes în loc ales și însemnat, întru mărirea Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh.

Tot în această zi, Sfinții Mucenici Chentirion, Ochean, Teodor, Ammian și Iulian, ce se trăgeau din satul Candavlu.

Stih: Chentirion de dumnezeiască dragoste fiind aprins,

Cu roua sângelui său focul muceniciei l-a stins.

Stih: La trei nevoitori focul le este scară,

Prin care s-au suit la Cer fără împiedicare.

Aceștia pentru mărturisirea cea întru Hristos, după alte multe munci din porunca lui maximian se băgară într-o baie înfierbântată, și scăpând de acolo prin dumnezeiescul înger, le tăiară picioarele cu tesla, și aruncându-i în foc, și-au primit sfârșitul.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Petronie, Haritina, Zarvil, Tatuil și Veveea,

Stih: Tatuil și Veveea odată s-au tăiat,

Și viața adevărată în Cer și-au aflat.

Stih: Necinstind Zarvil spurcata necredință,

De pietre suferă sfârșit cu bună-cuviință.

Aceștia au fost pe vremea împăratului Adrian, dintre care Tatuil era popă drăceștii înșelăciuni adică idolilor. Deci, vânându-se de oarecarele Episcop, a venit la credință; drept aceea fu bătut cu toiege de Avgar Domnitorul, și-i arseră obrazul, și legându-i mâinile înapoi îl bătură pe pântece, și spânzurându-l de o mână, îl chinuiră pârjolindu-l dedesubt cu foc. După aceea băgându-l într-un teasc de lemn, îl fierăstruiră la cap și prin sabie se săvârși, împreună cu soru-s-a Veveea.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților trei mii șase sute și douăzeci și opt de Mucenici.

Aceștia se aflară ascunși în munții și peșterile Nicomidiei, pe care Maximian, muncindu-i cu nenumărate munci i-a omorât.

Cu ale lor sfinte rugăciuni Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos:

Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul, cuvioșilor tineri; iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe muncitorul l-a plecat a striga: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Mai-marii cetelor celor cerești astăzi văzând pe tineri, biruitori împotriva rătăcirii, și pe dumnezeiescul Vavila bucurându-se, dimpreună strigau lui Hristos: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Darul Stăpânului cel purtător de lumină, a luminat pe credincioșii cei ce s-au adunat, îndemnându-i să strige cu bucurie: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Tiranul nu se dumirea, în ce chip va ajuta celor ce nu erau dumnezei; iar Dumnezeiescul Vavila îndeamnă a striga Preasfintei Treimi: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Al Născătoarei:

Cu fulgerele tale cele prea luminoase, luminează inima mea cea întunecată, ceea ce ai născut pe pământ, pe soarele Hristos, Fecioară, căreia pururea îți cântăm: Bine ești cuvântată ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup.

Alt Canon,

Irmos: Tinerii lui Avraam...

În vedenii de taină dumnezeiești, dumnezeiesc zugrav făcându-te, toată închipuirea cortului cea înțeleaptă, prin cuvinte meșteșugindu-o, lucrarea o ai dat lui Vaseleil mai-marelui meșter, o Moise.

Să preoțească îndrăznind Core dedemult împotriva ta, s-a arătat pogorându-se în iad de viu, desăvârșit moștenindu-l, Dumnezeu ție Moise păzindu-ți cinstea împărăției și a preoției.

Slavă...

Arătatu-s-a Mihail cerescul Voievod, împreună cu tine fiind căpetenie a neamului evreiesc dedemult Moise, și dumnezeiesc păzitor trupului tău, că pe începătorul răutății, fiind împotrivitor l-a rușinat.

Și acum..., al Născătoarei:

Pe tine, dumnezeiescul toiag al lui Aaron, ce a odrăslit, te-a închipuit Născătoare de Dumnezeu, dezlegare tuturor păcatelor; că curățire pământenilor te-ai făcut, și izbăvire de înfricoșata îngrozire a lui Dumnezeu spre noi.

Cântarea a 8-a,

Irmos:

Pe Dumnezeu Tatăl Ziditorul, pe Fiul Cel de o ființă, și pe Dumnezeiescul Duh, tinerii cei din văpaie, se îndemnau a cânta: Binecuvântați pe Domnul toată făptura, și Îl preaînălțați întru toți vecii.

Astăzi fraților pomenirea Sfințitului Mucenic Vavila, pe tinerii cei din văpaie, a cânta îi îndeamnă: Binecuvântați pe Domnul toate lucrurile și-L preaînălțați întru toți vecii.

Tinerii astăzi ucenicii preotului și Mucenicului Vavila, împreună cu bătrânul încununându-se, a cânta se îndeamnă: Binecuvântați pe Domnul toate lucrurile, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Ungerea cea preoțească a preotului și Mucenicului Vavila, cu ungerea sângelui mai mult se mărește. Pentru aceea pe Domnul toate lucrurile lăudați-L, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Al Născătoarei:

Cu trup ai născut pe Dumnezeu, care ține toate cu mâna, și în brațe Fecioară pe Acesta l-ai purtat; pe care toate lucrurile ca pe Domnul Îl laudă, și-L preaînalță, întru toți vecii.

Alt Canon,

Irmos: Mâinile tinzându-și...

Slugă lui Dumnezeu cu dreptate te-ai numit, și te-ai făcut cu faptele ca un blând. Pentru aceea ți s-a arătat ție Domnul, mai mult decât tuturor Proorocilor, Moise, și purtător de Dumnezeu făcându-te, te-a învățat a cânta cu credință: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Ca un tainic al lui Dumnezeu, și slujitor, și împărat lui Israil, arătându-te Moise văzătorule de Dumnezeu, ai propovăduit că va să vină Hristos cu trup, scriind mai-nainte înfricoșata și dumnezeiasca Lui venire către oameni, Căruia aievea te-ai arătat, și închipuire însuflețită Lui, și Prooroc credincios.

Cu cuvânt de proorocie, și cu fețe de poruncă conducând poporul cu credință, cu semne și cu arătări de minuni l-ai îndreptat fiind de Dumnezeu, ales stăpân, văzătorule de Dumnezeu; drept aceea te-ai adaos către părinții tăi cu mărire.

Bine să cuvântăm pe Tatăl...

Suindu-te în munte ca în Cer, cu poruncă dumnezeiască, ai văzut cu duhul pământul celor blânzi preaînțelepte; iar cu simțirea ai privit desfătarea făgăduinței, și mutându-te de la pământ, din rânduială dumnezeiască ți s-a ascuns trupul tău.

Și acum..., al Născătoarei:

Nimenea nu s-a numit văzător de Dumnezeu rnai-naintea ta, Moise mărite, slugă a lui Hristos; că ai văzut toate închipuirile Fecioarei, care însemnau mai-nainte dumnezeiasca ei naștere, căci în văpaia rugului ai văzut chipul Cel nevăzut.

Irmos: Să lăudăm bine să cuvântăm...

Mâinile întinzându-și Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat, și puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de buna-credință, strigând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a,

Irmos:

Pe Dumnezeu a-l vedea nu este cu putință oamenilor, spre care nu cutează a căuta cetele îngerești; iar prin tine Preacurată, s-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat; pe care mărindu-L cu oștile cerești, pe tine te fericim.

Hristos a arătat oamenilor cale lesne a se sui către înălțimea cerurilor prin Cruce; pentru aceea se biruiește moartea de oameni, căci nici pruncii cei tineri nu s-au spăimântat de dânsa; pe care dimpreună cu minunatul Vavila să-i fericim.

Aflând răsplătire ostenelilor tale de la Hristos, darea minunilor, și moștenirea veșnică Vavila dumnezeiescule, cânți dimpreună cu îngerii: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Treime, Ceea ce toate le lucrezi, și toate le poți.

Să luăm vindecări de patimi, alergând la cortul cel lăudat al nevoitorilor, că întru dânsul sunt de față cetele îngerilor, și duhurile drepților, și mai ales Stăpâna tuturor, dimpreună cu minunatul Vavila, împărțind tămăduiri.

Al Născătoarei:

Cântare aduc ție Fecioară Stăpână din buze spurcate eu ticălosul, rugându-mă: Scoate-mă din noroiul faptelor mele, și pe toți cei ce te laudă acum, învrednicește-i dea-dreapta măririi Fiului tău.

Alt Canon,

Irmos: Hristos, Piatra cea netăiată...

Făcutu-te-ai însuți văzător Domnului, de Dumnezeu văzătorule, și după moarte nu prin semne întunecoase văzând pe Hristos ca mai-nainte în piatră, ci cu trup omenesc, care strălucea cu lumina dumnezeirii.

Muntele Tabor s-a slăvit cu mult mai bogat decât Sinai, unde Moise din morți, și Tesviteanul din latura celor vii, vedea pe Hristos împreună cu Apostolii, schimbându-se la față, ca pe un Dumnezeu adevărat.

Slavă...

Cu ruga ta cea milostivă, și cu îndrăzneala rugăciunilor tale Moise văzătorule de Dumnezeu, mântuiește de toată stricăciunea plinirea creștinilor care te laudă pe tine, precum ai mântuit pe Israil din primejdii, și din nevoi, și din răutăți.

Și acum..., al Născătoarei:

Năstrapă de aur, și lespede și dumnezeiască masă, însemnându-te mai-nainte Moise Fecioară, luminat arătă că va să se nască Dumnezeu din tine; pe care văzându-L cu trup, cu credință plinim lauda ta.

Irmosul:

Hristos piatra cea netăiată de mână, cea din marginea unghiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.

LUMINÂNDA

Podobie: Cela ce ai împodobit Cerul...

Jertfitor dimpreună și jertfă jertfind lui Hristos fără de sânge, și cu sângiurile tale jertfindu-te dimpreună cu pruncii cei desăvârșiți, te lăudăm pe tine Vavila, Sfințitule Mucenice.

Al Născătoarei, Asemenea:

Pe cei ce nu sărută icoana ta Fecioară, și a Fiului și Dumnezeului tău cu credință curată, surpă-i pe ei ca pe unii ce sunt fără de Dumnezeu, și dă-i pe ei gheenei.

A Crucii Născătoarei, asemenea:

Maica Ta, Hristosul meu cea fără de mire, dacă Te-a văzut pe Cruce, cu plângere se tânguia, strigând: Vai mie prea dulce! Lumina mea, cum ai apus de la ochii mei.

Și cealaltă slujbă a dimineții după rânduială, și Apolisul (Otpustul).

LA LITURGHIE

Prochimenul, glasul al 4-lea: Sfinților celor de pe pământul lui. Apostolul, către Evrei: Fraților, Sfinții toți...Caută-I la Duminica tuturor Sfinților; Aliluia, glasul al 4-lea: Strigat-au drepții și Domnul i-a auzit pe ei... Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul, tot cel ce mă va mărturisii înaintea oamenilor... La aceeași Duminică, Chinonicul: Bucurați-vă drepților... și celelalte.


Versiunea: 0.4.4 · 377c326 / 06.10.2026 - 11:46