2026-09-13 — DUMINICĂ
Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci
† Târnosirea bisericii Învierii din Ierusalim; †) Sf. Cuv. Ioan de la Prislop; † Sf. Mc. din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian și Valerian; Sf. Mc. Corneliu Sutașul; Sf. Sfințit Mc. Ciprian, episcopul Cartaginei
Ap. Galateni 6, 11-18 · Ev. Ioan 3, 13-17 · glas 6, voscr. 4
Voscreasna 4 — Luca 24, 1-12
Luca 24, 1-12
1Iar în prima zi după sâmbătă, foarte de dimineață, au venit ele la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră.
2Și au găsit piatra răsturnată de pe mormânt.
3Și intrând, nu au găsit trupul Domnului Iisus.
4Și fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbați au stat înaintea lor, în veșminte strălucitoare.
5Și, înfricoșându-se ele și plecându-și fețele la pământ, au zis aceia către ele: De ce căutați pe Cel viu între cei morți?
6Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceți-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea,
7Zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoși și să fie răstignit, iar a treia zi să învieze.
8Și ele și-au adus aminte de cuvântul Lui.
9Și întorcându-se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece și tuturor celorlalți.
10Iar ele erau: Maria Magdalena, și Ioana și Maria lui Iacov și celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea.
11Și cuvintele acestea au părut înaintea lor ca o aiurare și nu le-au crezut.
12Și Petru, sculându-se, a alergat la mormânt și, plecându-se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Și a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se întâmplase.
Apostolul — Galateni 6, 11-18
Galateni 6, 11-18
11Vedeți cu ce fel de litere v-am scris eu, cu mâna mea.
12Câți vor să placă în trup, aceia vă silesc să vă tăiați împrejur, numai ca să nu fie prigoniți pentru crucea lui Hristos.
13Căci nici ei singuri, cei ce se taie împrejur, nu păzesc Legea, ci voiesc să vă tăiați voi împrejur, ca să se laude ei în trupul vostru.
14Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume!
15Că în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă.
16Și câți vor umbla după dreptarul acesta, - pace și milă asupra lor și asupra Israelului lui Dumnezeu!
17De acum înainte, nimeni să nu-mi mai facă supărare, căci eu port în trupul meu, semnele Domnului Iisus.
18Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru, fraților! Amin.
Evanghelia — Ioan 3, 13-17
Ioan 3, 13-17
13Și nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer.
14Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe Fiul Omului,
15Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.
16Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.
17Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.
TipiconalSursa: Anuar liturgic și tipiconal 2026
Vom săvârși Slujba Înnoirii (a Târnosirii) cu a Sf. Ioan de la Prislop și cu Slujba Învierii, iar Slujba Înainte-prăznuirii și a Sf. Corneliu se citesc la Pavecerniță:
La Vecernia mică (sâmbătă seara), la Doamne, strigat-am..., se pun Stihirile Învierii, glas 6, pe 4, Slavă..., Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu-a Învierii, glas 6, de la Vecernia Mică. La Stihoavnă, se pune o Stihiră a Învierii, glas 6, apoi Stihirile Sfântului Ioan de la Prislop, de la Stihoavna Vecerniei, cu stihurile de acolo, Slavă..., a Sfântului (de la Laude), Și acum... a Înnoirii, glas 6: Pomenirea Înnoirilor... (Slava la Vecernie). După: Acum slobozește..., Troparul Învierii, glas 6, Slavă..., Troparul Sfântului, glas 1, Și acurn..., al Înnoirii, glas 4, Ectenia întreită scurtă și Otpustul mic.
Dacă nu este Priveghere, la Pavecerniță citim Canonul Înainte-prăznuirii, de la Utrenie (fără Irmoase), iar, la sfârșim, punem și cele Învierii (din Octoih), glas 6, apoi 3 ale Înnoirii și 4 ale Sf. Ioan de la Prislop, Slavă..., a Sf. Ioan de la Prislop, Și acum..., Dogmatica, glas 6. Vohod cu cădelnița, Lumină lină..., Prochimenul zilei și cele 3 Paremii ale Înnoirii. Ectenia întreită, Învrednicește-ne, Doamne..., Ectenia cererilor. Dacă se face Litie, se pune o Stihiră a Înnoirii, glas 1: Înnoieșște-te, înnoiește-te... (vezi la Laude), apoi Stihirile Cuviosului, Slavă..., a Cuviosului, glas 5, Și acum... a Înnoirii, glas 3: Vino întru înțelegere... (Slava Laudelor). La Stihoavnă, se pun Stihirile Învierii, din Octoih, glas 6, Slavă..., a Cuviosului, glas 6, Și acum. a Înnoirii, glas 2: Săvârșind înnoirea bisericii... (Slava de la Stihoavnă), La binecuvântarea pâinilor: Troparul Cuviosului (o dată) și Născătoare de Dumnezeu, Fecioară... (de două ori). Dacă nu se face binecuvântarea pâinilor, se pun: Troparul Învierii, glas 6, Slavă..., Troparul Cuviosului, glas 4, Și acum..., al Înnoirii, glas 4.
La Utrenie (duminică dimineața), la Dumnezeu este Domnul..., se cântă Troparul Învierii, glas 6 (de două ori), Slavă..., Troparul Cuviosului, glas 4, Și acum..., al Înnoirii, glas 4. Sedelnele Învierii (din Octoih), Polieleul (Robii Domnului...), cu Mărimurile Cuviosului (fără Slavă...), Binecuvântările Învierii, Ectenia mică, Ipacoi al glasului, și Sedelnele Cuviosului: cele de după prima și a doua Catismă (fără ale Născătoarei), Slavă..., cea de după Polieleu, Și acun..., a Înnoirii, cea dintâi. Antifoanele glasului de rând, Prochimenul și Evanghelia Învierii, a 4-a, Învierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50, și celelalte ale Duminicii. Canoanele pe 14: al Învierii, al glasului de rând, cu Irmosul, pe 4, apoi al Înnoirii, pe 4, și al Cuviosului, pe 6. Catavasii: Cruce însemnând... După Cântarea a 3-a, se pun Condacul și Icosul Înnoirii, Condacul și Icosul Cuviosului (de după Cântarea a 6-a), apoi Sedelnele: a Cuviosului, Slavă..., Și acum... a Înnoirii. După Cântarea a 6-a, se pun Condacul și Icosul Învierii, apoi Sinaxarele zilei. Se cântă Ceea ce ești mai cinstită... După Cântarea a 9-a, se pun: Sfânt este Domnul..., Luminânda a 4-a a Învierii, glas 2, Slavă..., a Cuviosului, glas 2, Și acum..., a Înnoirii, glas 2.
La Laude, se pun Stihirile pe 8: 4 ale Învierii, din Octoih, ale glasului 6, și 4 ale Cuviosului (ultimele două cu Stihurile Sfântului de la Stihoavna Vecerniei), Slavă..., Stihira Evangheliei (Voscreasna) a 4-a, Și acum... Preabinecuvântată ești... Doxologia mare, Troparul Învierii, glas 8: Înviat-ai din mormânt..., Ecteniile și Otpustul.
La Liturghie, Fericirile pe 12: 4 ale Învierii, ale glasului de rând; 4 ale Înnoirii, de la Cântarea a 3-a, și 4 ale Cuviosului, de la Cântarea a 6-a. Apostolul și Evanghelia: 1. ale Duminicii dinaintea Înălțării Sfintei Cruci; 2. ale Înnoirii; 3. ale Cuviosului. Chinonicul Înnoirii: Doamne, iubit-am bunăcuviința casei Tale și locul sălășluirii slavei Tale. Aliluia.
SFÂRȘIT
Rânduiala (pe scurt)Sursa: 2026 Rânduiala Tipicului — Episcopia Ortodoxă Română din America
Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci. Glasul 6. Voscr. 4.
Se combină Octoihul cu Mineiul.
Vecernie Mare: Vohod.
Utrenie: Catavasiile Crucii.
Liturghie: Ap. Galateni 6,11-18. Ev. Ioan 3,13-17.
Axionul: Cuvine-se cu adevărat….
SFÂRȘIT
Mineiul: 13 septembrieSursa: Mineiul pe septembrie, 1929 · text: Episcop Petru Pruteanu (slujbe.teologie.net)
LA VECERNIE
La Doamne, strigat-am..., se pun Stihirile pe 6: 3 ale înnoirilor și 3 ale Sfântului.
Stihirile înnoirii, glasul al 6-lea, însuși glasul.
Lege veche și bună rânduială tocmită era, ca să se cinstească înnoirile; sau mai vârtos cele noi prin înnoiri. Pentru aceea, după cum zice Isaia: Se înnoiesc către Dumnezeu ostroavele; care se înțeleg Bisericile cele din păgâni, cele ce se alcătuiesc și se întemeiază neclintit întru Dumnezeu. Drept aceea și noi înnoirile ceste de acum, duhovnicește să le prăznuim.
Înnoiți-vă fraților, și pe omul cel vechi lepădându-l, întru înnoirea vieții să petreceți. Toate patimile și toate mădularele, dintru care moartea se pricinuiește, să le înfrânăm, și să urâm gustarea cea vicleană a pomului; și pentru aceea aducându-ne aminte de cele vechi, să fugim de dânsele. Așa se înnoiește omul, așa se cinstește ziua înnoirilor.
A lui Anatolie.
Pus-ai turn de tărie, Biserica Ta, Hristoase, Cuvinte Cela ce ești mai-nainte de veci, căci o ai întemeiat pe dânsa pe piatra credinței. Pentru aceasta neclintită rămâne în veac, avându-te pe Tine temei, Cela ce în vremile cele de pe urmă om Te-ai făcut, pentru dânsa neschimbat. Deci mulțumind Te lăudăm pe Tine, zicând: Tu ești Cel mai-nainte de veci și în veac, și încă Împăratul nostru mărire Ție.
Stihirile Sfântului, glasul al 4-lea.
Podobie: Dat-ai semn...
Primindu-ți ție Hristos facerile de bine, și dumnezeieștile rugăciuni Cornelie, sfânt înger trimite ție să te lumineze cu totul, și pe verhovnicul Sfinților Apostoli, să te înnoiască, prin apă și prin Duh, pe tine împreună cu toată casa ta, vrednicule de laudă, și să te învețe cele mai bune, cu Darul Duhului.
Fiind împodobit cu ungerea preoției, ai alergat să propovăduiești limbilor, predicarea cea de mântuire, dezrădăcinând spinii înșelăciunii cugetătorule de Dumnezeu, și cu Duhul sădind în sufletele lor învățătura cea adevărată. Pentru aceea te fericim ca pe un ierarh cuprins de Dumnezeu, și ca pe un Mucenic nebiruit, veselindu-ne Cornelie.
Urmând obiceiurilor bunătății tale, s-au înțelepțit cei ce erau fără de minte; și după moartea cea după legea firii, sălășluindu-te, Fericite, în mormânt, l-ai făcut pe dânsul izvor de multe minuni, înțelepte Cornelie; tămăduind pe cei bolnavi, și izgonind duhurile cele viclene, cu Darul Preasfântului Duh, de Dumnezeu insuflate.
Slavă..., a înnoirilor, glasul al 6-lea.
A lui Ioan Monahul.
Pomenirea înnoirilor săvârșind Doamne, pe Tine Dătătorule de sfințenie Te mărim, rugându-ne ca să se sfințească simțirile sufletelor noastre; pentru rugăciunile măriților purtătorilor de chinuri, Bunule, Atotputernice.
Și acum..., a înainte-prăznuirii.
Astăzi lemnul s-a arătat, astăzi neamul evreiesc a pierit, astăzi prin credincioșii împărați, credința s-a arătat. Și Adam care prin lemn a căzut, iarăși prin lemn s-a ridicat, și dracii s-au înfricoșat. Atotputernice Doamne mărire Tie.
De este Vineri seara, Slavă... a înainte-prăznuirii Și acum..., Dogmatica glasului de rând.
VOHOD: Lumină lină...
Prochimenul zilei, și citirile.
De la a treia carte a Împăraților Citire:
Cap. 8, Vers 22.
Stătut-a Solomon înaintea feței altarului Domnului, întru vederea a toată adunarea lui Israll, și și-a ridicat mâinile sale la Cer și a zis: Doamne Dumnezeul lui Israil, nu este asemenea Ție, în Cer sus și pe pământ jos. Că de vreme ce nu Te poate încăpea pe Tine Cerul și Cerul cerurilor, în ce chip casa aceasta care o am zidit întru numele Tău? Însă caută spre rugăciunea mea Doamne Dumnezeul lui Israil, ca să auzi cererea și rugăciunea, cu care se roagă robul Tău înaintea Ta către Tine astăzi; să fie ochii Tăi deschiși spre casa aceasta ziua și noaptea, în locul acesta care ai zis; că va fi numele Tău acolo, ca să auzi rugăciunea, cu care se roagă robul Tău în locul acesta, ziua și noaptea; și să asculți rugăciunea robului Tău, și a poporului Tău Israil, ori pentru ce se vor ruga către Tine în locul acesta. Și Tu vei auzi în locul locuinței Tale în Cer, și vei face și Te vei milostivi spre dânșii.
De la Pilde citire:
Cap. 3, Vers 19.
Dumnezeu cu înțelepciunea a întemeiat pământul, și a gătit cerurile cu mintea, cu știrea Lui adâncurile s-au deschis și norii curseră rouă. Fiule, nu rătăci, ci păzește al meu sfat și socoteală, pentru ca să trăiască sufletul tău, și har să fie împrejurul grumazului tău, și va fi vindecare trupului tău și socotință oaselor tale. Pentru ca să mergi nădăjduind în pace, în toate căile tale, și piciorul tău nu se va poticni. Pentru că de vei ședea, fără de frică vei fi, și nu te vei teme de frica ce a venit, nici de pornirile necuraților care vin. Pentru că Domnul va fi peste toate căile tale, și va întări piciorul tău, ca să nu te clătești. Nu te depărta a face bine celui lipsit, când va avea mâna ta a ajuta, să nu zici: Întorcându-mă iarăși voi veni, și mâine voi da, putincios fiind tu fă bine, că nu știi ce va aduce ziua ceea ce vine. Nu meșteșugi asupra prietenului tău rele care nemernicește și nădăjduiește spre tine, nu iubi a face vrajbă către om în deșert, pentru ca să nu-ți facă ție ceva rău. Să nu porți ponosul oamenilor răi, nici să râvnești căile lor, pentru că necurat este înaintea Domnului tot cel fărădelege, și întru cei drepți nu petrece. Blestemul Domnului în casele necuraților, și curțile drepților se vor binecuvânta. Domnul stă împotriva celor mândri, iar celor smeriți le dă Dar.
De la Pilde citire:
Cap. 9, Vers 10.
Înțelepciunea și-a zidit eiși casă, și a întărit șapte stâlpi, junghiat-a jertfele sale, și a dres în paharul său vin, și a gătit masa sa, trimis-a slugile sale să cheme cu înaltă strigare la pahar grăind: Cela ce este prost să vină la mine, și celor lipsiți de înțelepciune le-a zis: Veniți de mâncați pâinea mea, și beți vinul care am dres vouă, lăsați prostimea și veți fi vii, și căutați înțelepciunea ca să trăiți. Și vă îndreptați mintea întru cunoștință. Cela ce învață pe cei răi își ia luiși ocară; și cela ce ceartă pe cel necurat se ocăraște pe sine, că certarea necuratului aduce întristare lui. Nu mustra pe cei răi ca să nu te urască, învață pe cel înțelept și te va iubi pe tine. Dă pricina înțeleptului și mai înțelept va fi. Spune dreptului și va adăuga a primi. Începerea înțelepciunii este frica Domnului, și sfatul sfinților înțelegerea, iar a cunoaște legea este a gândului bun, că întru acest chip, multă vreme vei petrece, și se vor adăuga ție anii vieții.
LA STIHOAVNĂ
Stihirile Crucii, glasul al 5-lea.
Podobie: Bucură-te cămară...
Bucură-te de viață purtătoare Cruce, biruința creștinătății cea nebiruită, ușa raiului, întărirea credincioșilor, îngrădirea Bisericii; prin care stricăciunea a pierit și s-a sfârșit, și s-a călcat puterea morții, și ne-am înălțat de pe pământ la Cer, armă nebiruită, ceea ce ești luptătoare împotriva dracilor, lauda mucenicilor cu adevărat, și podoaba cuvioșilor, limanul mântuirii, care dăruiești lumii mare milă.
Stih: Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și vă închinați așternutului picioarelor Lui că Sfânt este.
Bucură-te Crucea Domnului, prin care s-a dezlegat omenirea de blestem, ceea ce ești semnul mântuirii cu adevărat, care gonești pe vrăjmași întru înălțarea ta preacinstită. Ajutătoarea noastră, stăpânia împăraților, tăria drepților, podoaba preoților, care când te închipuim de nevoi ne mântuiești. Toiagul puterii, prin care ne păstorim. Arma păcii, căreia cu frică îi stau împrejur îngerii. Dumnezeiască slava lui Hristos, care dă lumii mare milă.
Stih: Iar Dumnezeu Împăratul nostru mai-nainte de veac a făcut mântuire în mijlocul pământului.
Bucură-te povața orbilor, tămăduirea neputincioșilor, învierea tuturor morților, care ne-ai ridicat pe noi cei căzuți întru stricăciune, Cruce cinstită, prin care s-a dezlegat blestemul, și a odrăslit nestricăciunea, și pământenii ne-am îndumnezeit și diavolul cu totul s-a surpat. Astăzi pe tine înălțată văzându-te cu mâinile Arhiereilor, înălțăm pe Cel ce s-a înălțat în mijlocul tău, și ție ne închinăm, câștigând mare și bogată milă.
Slavă..., a Înnoirii, glasul al 2-lea.
A lui Anatolie.
Înnoirea săvârșind, a Bisericii celei întrutot sfințită a Învierii Tale, pe Tine te mărim Doamne, Cela ce ai sfințit pe aceasta, și o ai săvârșit cu Darul Tău cel prin sine desăvârșit, și Te veselești de jertfele cele sfinte, care de credincioși tăinuit se săvârșesc; și primești din mâna robilor Tăi jertfe fără de sânge și preacurate, și dai celor ce Ți le aduc Ție cu credință, curățire de păcate și mare milă.
Și acum..., a Crucii, asemenea.
Dumnezeiască comoara cea ascunsă în pământ, Crucea Dătătorului de viață, pe Cer s-a arătat credinciosului împărat, și biruința cea împotriva vrăjmașilor aievea închipuindu-o; de care bucurându-se cu credință, și din dumnezeiască râvnă înălțându-se spre privirea celor de sus, cu osârdie din sânurile pământului o a scos, spre izbăvirea lumii, și mântuirea sufletelor noastre.
Troparul Înnoirii, glasul al 4-lea.
Precum a tăriei celei de sus podoabă și cea de jos frumusețe a Sfântului lăcaș al măririi Tale o ai arătat Doamne; pe care întărește-l în veacul veacului, și primește rugăciunile noastre, care neîncetat se aduc Ție într-însul. Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Cela ce ești Viața și învierea tuturor.
Slavă..., Troparul Mucenicului, asemenea.
Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credință răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Cornelie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Și acum..., al înainte-prăznuirii, glasul al 2-lea.
Cu Crucea cea de viață făcătoare a bunătății Tale, Doamne, care ne-ai dat nouă nevrednicilor spre mântuire, îmblânzește-te Stăpâne, și mântuiește pe poporul cel binecredincios și cetatea Ta. Pentru Născătoarea de Dumnezeu unule Iubitorule de oameni.
LA UTRENIE
La Dumnezeu este Domnul... Troparul Înnoirii de două ori. Slavă..., al Sfântului, Și acum..., al înainte-prăznuirii.
După întâia Catismă, Sedealna glasul al 4-lea.
Podobie: Degrab ne întâmpină...
Pe toate le-a luminat cu Darul său Hristos, și lumea a înnoit cu Duhul său Cel Prea Sfânt, sufletele se înnoiesc; că a Domnului casă s-a deschis întru mărire, unde și înnoiește ale credincioșilor inimi, Hristos Dumnezeul nostru și Mântuitorul tuturor.
Slavă..., Și acum..., iar aceasta.
După a doua Catismă, Sedealna, glasul al 4-lea.
Podobie: Degrab ne întâmpină...
Ziua de praznic a înnoirilor astăzi a sosit credincioșilor, pe noi cei ce suntem alegerea lui Hristos, îndemnându-ne să ne înnoim toți, și cu față luminată, cântări dintru adâncul inimii Stăpânului să cântăm, cu credință ca unui Mântuitor și ca Celui ce ne înnoiește pe noi.
Slavă..., Și acum..., iar aceasta.
Psalm 50.
CANOANELE
Trei, Al înainte-prăznuirii cu Irmosul pe 6, și al Înnoirii pe 4. Și al Sfântului pe 4.
CANONUL înainte-prăznuirii.
Facere a lui Ghermano.
Cântarea 1-a, glasul al 4-lea,
Irmos:
Pe Voievozii cei tari, pe cele trei părți ale sufletului, Cela ce te-ai născut din Fecioară, întru adâncul nepătimirii îneacă-i rogu-mă, că Ție ca întru o alăută; întru omorârea trupului să-ți cântăm cântare de biruință.
Bucură-te Cerule, și pământule veselește-te căci prea Sfânta Cruce, merge înainte sfințindu-ne cu Darul, pe noi cei ce o cinstim ca pe un izvor de sfințenie, și ca pe o pricină a îndumnezeirii tuturor.
A umbla cu bună creștinătate pe cărarea cea cerească, întărește-ne prea Sfântă Cruce, pe noi cei ce cu credință ne închinăm ție; ca depărtându-ne de prăpăstiile celor potrivnici, să ne facem părtași dumnezeieștii măriri.
Cunoscuți Ziditorului prin tine făcându-ne, preacinstită Cruce, cu inima și cu sufletul ne închinăm ție totdeauna, văzându-te pusă înaintea noastră, și cu mintea ne luminăm, mărind pe Cuvântul cel atot-pricinuitor.
Al Născătoarei:
Cetatea lui Dumnezeu Împăratului tuturor, cămara cea cinstită și de Dumnezeu primitoare. Născătoare de Dumnezeu preacurată, păzește; moștenirea ta; ceea ce pururea bine te laudă pe tine, și cu credință cinstește nașterea ta.
Alt CANON al înnoirilor.
Facere a lui Ioan Monahul.
Cântarea 1-a, glasul al 4-lea.
Irmos: Adâncul Mării Roșii...
Cela ce prin stâlp ai povățuit dedemult pe alesul Israil, prin baia botezului Hristoase, în Sion ai sădit Biserica ceea ce strigă: Să cântăm cântare Dumnezeului nostru.
Astăzi venirea măririi Tale celei neapropiate, Cer a făcut Biserica cea întemeiată Ție pe pământ; întru care cu un glas cântăm cântare Dumnezeului nostru.
Nu cu podoabe de ale legii Doamne, Biserica se împodobește, nici cu tinderea mâinilor celor de robi; ci cu Darul Crucii lăudându-se cântă Ție: Să cântăm cântare Dumnezeului nostru.
Al Născătoarei:
Fără de sămânță cu voia Tatălui, din Duhul cel Dumnezeiesc, ai zămislit pe Fiul lui Dumnezeu, și cu trup ai născut, pe Cel din tată fără de Maică, și pentru noi din tine fără de tată.
Alt CANON al Sfântului,
A lui Iosif.
Cântarea 1-a, glasul al 5-lea,
Irmos: Calul și pe călărașul...
Pe cei ce prăznuiesc purtătoarea de lumină și dumnezeiască adormirea ta și prea strălucita pomenire ca o sfințită sărbătoare, luminează-i cu rugăciunile tale Ierarhe, de Dumnezeu fericite.
Arătatu-te-ai înțelepte, și mai-nainte până a nu te lumina desăvârșit prin învățături, întru milostenii și întru rugăciuni îndeletnirindu-te, preafericite Cornelie, și căutând cu dreptatea cugetului pe Domnul tuturor.
Slavă...
Desăvârșit te-ai deprins în legile cele de mântuire, ale Celui ce s-a unit cu trupul pentru bunătatea Sa cea desăvârșită, povățuindu-te pe tine verhovnicul Apostolilor, cu învățătura Stăpânului, Fericite.
Și acum..., al Născătoarei:
Îndulcești inimile credincioșilor, să te mărească pururea, cu dragoste nesățioasă, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu; căci tu ești mărirea oamenilor, ceea ce ai născut pe Domnul măririi, Preacurată.
Catavasie: Cruce însemnând Moise...
Cântarea a 3-a,
Irmos:
Nu întru înțelepciune și în putere și în bogăție ne lăudăm; ci întru Tine înțelepciunea Tatălui cea Ipostatnică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.
Pe tine ceea ce ești mărirea lui Hristos, cu credință te mărim, prealăudată Cruce a Domnului, preamărindu-ne și luminându-ne cu cinstitele tale sărutări.
Întru veselie, apropiindu-ne credincioșii ne adăpăm, ca dintr-un izvor curat, cu apele Crucii cele pururea vii și mântuire câștigând, pe Dumnezeu să-L lăudăm.
Iisus viața tuturor, fiind spânzurat pe lemnul Crucii S-a omorât; care acum cu credință sărutându-o, ne izbăvim de patimile cele aducătoare de moarte.
Al Născătoarei:
Gonește întunericul sufletului meu, arătându-te Fecioară, rupe Preacurată lanțurile păcatului, și mă mântuiește, ceea ce ai născut pe Cel cu totul îndurat.
Alt Canon,
Irmos: Veselească-se de tine Hristoase...
Sfințit-ai pe pământ Biserica Ta, Hristoase cu Duhul, ungându-o astăzi, cu untuldelemn al bucuriei.
Temelie neclintită avându-te pe Tine, Hristoase Biserica, cu Crucea Ta se încununează, ca cu o coroană împărătească.
Arătat-ai bunule astăzi Biserica cea făcută de mână, lăcaș al măririi Tale, celei mai presus de cuget.
Al Născătoarei:
Tu numai pe pământ ești solitoare, de bunătățile cele mai presus de fire, Maică lui Dumnezeu făcându-te; pentru aceasta glăsuim ție, bucură-te.
Alt Canon,
Irmos: Cela ce pe nimica ai...
Împărtășitu-te-ai luminii Preasfântului Duh, și ai primit tot dumnezeiescul Dar cu toată casa ta, din însuși gura dumnezeiescului Apostol, care ți-a vestit ție învățăturile mântuirii.
Înălțatu-te-ai cu bunătățile ca Cedrul cel cu ramuri înalte, și ne-ai adus nouă roduri cu bun miros, întărirea dogmelor, Darul minunilor, și lucrarea tămăduirilor, fericite Ierarhe Cornelie.
Slavă...
De multă laudă te-ai învrednicit Cornelie, dimpreună cu Verhovnicul și cu alții mulți, ai alergat propovăduind pretutindenea dumnezeiasca propovăduire; prin care luminându-ne noi, ne-am izbăvit de întunericul necunoștinței.
Și acum..., al Născătoarei:
Făcutu-te-ai lăcaș luminat al curăției, pentru aceea porți pe Dătătorul de lumină Cel ce S-a întrupat dintru tine, și S-a arătat Om asemenea cu noi pentru iubirea de oameni, și lumea o a mântuit de stricăciune prin tine Preacurată, chemarea cea din nou a oamenilor.
Sedeaha Înnoirilor, glasul al 8-lea.
Podobie: Porunca cea cu taină...
Cortul mărturiei Dumnezeu l-a arătat, și dumnezeiescul Moise pe pământ l-a înfipt, și biserică a înnoit Solomon întru jertfe; iar noi către noul Ierusalim, cu credință alergând ca David, să dăm dumnezeiască laudă Celui ce S-a răstignit pentru noi, cerșind iertare de toate cele ce am greșit.
Slavă..., Sedealna Sfântului, glasul al 4-lea.
Podobie: Arătatu-te-ai astăzi...
Începătură sfântă, Biserica din păgâni te-a câștigat pe tine, cela ce o ai luminat pe dânsa cu îmbunătățitele tale fapte sfințitorule de Taine, de Dumnezeu înțelepțite Cornelie.
Și acum..., al înainte-prăznuirii, glasul al 4-lea,
Podobie: Degrab ne întâmpină...
Cu credință săvârșim luminat înnoirea casei tale, binecuvântată curată Fecioară prealăudată; bucurându-ne cu nădejdea cea întru tine, de Dumnezeu Născătoare, ne rugăm ție să te rogi neîncetat Mântuitorului, Aceluia însuși care S-a întrupat din tine, să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea a 4-a,
Irmos:
Milostive, pentru dragostea chipului Tău ai stătut pe Crucea Ta, și s-au topit neamurile; că Tu ești Iubitorule de oameni, tăria mea și lauda.
În chipul soarelui văzându-se Crucea Domnului, este închinată de noi cei credincioși; care sărutându-o ne luminăm la suflete.
Dumnezeu Domnul în trup s-a arătat, și pe lemn S-a înălțat, luminând deapururea pe cei ce se închină Lui, și de nevoi mântuindu-i.
Curățire și iertare de greșale Cuvinte al lui Dumnezeu, dăruiește nouă celor ce cu credință ne închinăm cinstitei Crucii Tale, celei puse astăzi înaintea noastră.
Al Născătoarei:
Nedespărțindu-se de Sânurile Părintești, Cuvântul, S-a culcat în sânurile tale Fecioară ca un prunc, vrând să mă înnoiască pe mine cel supus stricăciunii.
Alt Canon,
Irmos: Văzându-te înălțat...
Nu cu jertfele celor necuvântătoare, ci cu scump sângele Tău, cel din coasta Ta cea de viață izvorâtoare, se stropește Biserica, cu cuviință strigând: Slavă puterii Tale, Doamne.
Lăcașurile Domnului sunt iubite, celor ce doresc să vadă descoperit mărirea feței Lui, care cu un glas strigă: Slavă puterii Tale, Doamne.
Închipuind Biserica ungerea cea dedemult, a poporului Tău celui ales cu mir de mult preț astăzi se unge, dumnezeiescul Dar al Duhului nevăzut primind.
Al Născătoarei:
Neștiind de nuntă ai născut Fecioară, și după naștere te-ai arătat iarăși Fecioară. Pentru aceasta cu neîncetate glasuri, către tine Stăpână cu credință neîndoită strigăm: Bucură-te!
Alt Canon,
Irmos: Pricepând Avvacum...
Primind Darul Duhului, ca soarele cel luminos ai străbătut pământul Cornilie, gonind întunericul nebuniei idolești, prealăudate.
Revărsatu-te-ai ca un râu mare, adăpând toată fața pământului, cu dumnezeieștile tale învățături, și înecând zâzaniile mulțimii dumnezeilor Cornelie.
Slavă...
Fiind ca un mort despre toate cele lumești, preafericite Cornelie, ai vestit tuturor celor omorâți de patimi, dumnezeiasca înviere, a Celui ce S-a omorât pentru noi.
Și acum..., al Născătoarei:
Făcutu-te-ai lăcaș curat, Înțelepciunii Tatălui, mai presus de ființă preacurată Fecioară, prin Care noi toți ne-am mântuit de răutatea vicleanului.
Cântarea a 5-a,
Irmos:
Luminarea Ta, Doamne, trimite-o nouă și din negura greșalelor scoate-ne pe noi Bunule, pacea Ta dăruindu-ne.
Asupra patimilor celor aducătoare de stricăciune, întăreșțe-ne pe noi cei ce te cinstim pe tine, și te sărutăm cinstită Cruce; ceea ce ești preasfințitul semn al sfintei patimi.
Luminați fiind astăzi la inimi și la suflete, la săvârșirea bunătăților să ne sârguim credincioșii, și sfințitului și dumnezeiescului lemn al Crucii să ne închinăm.
Apele din Merra le-a îndulcit mai-nainte Moise prin lemn, care pe tine te închipuia preacinstită Cruce, care ne-ai izvorât nouă dulceața mântuirii.
Al Născătoarei:
Pentru noi roagă-te lui Hristos, Celui ce din curat sângele tău preasfântă Fecioară, cu trup materialnic S-a îmbrăcat, și pe oameni i-a mântuit.
Alt Canon,
Irmos: Tu Doamne lumina mea...
Tu dedemult în Sinai, cortul cel nefăcut de mână l-ai arătat lui Moise, văzătorului de Dumnezeu, mai-nainte însemnând Hristoase, Biserica Ta,
Tu Doamne pe pământ cort ai gătit, și cu cetele cerești, împreunezi cetele oamenilor cu puterea Ta.
Pe Tine, Doamne, izvor vieții Te știm, Tu Sfinte venind, pace bine ai vestit Hristoase, Bisericii Tale.
Al Născătoarei:
Pe tine armă tare, împotriva vrăjmașilor înainte te punem, pe tine anghiră și nădejde mântuirii noastre, dumnezeiască mireasă, te-am agonisit.
Alt Canon,
Irmos: Cela ce te îmbraci cu lumina...
Fiind cu totul închinat lui Dumnezeu, Sfințite Cornelie, nu te-ai supus silniciei ucigașilor, ca să dai cinste idolilor celor surzi.
Chemat-ai întru ajutor Cornelie, pe Dumnezeu Cel Preaînalt și nevăzut, și ai surpat la pământ capiștile idolilor celor nesimțitori, mult de către toți minunându-te.
Slavă...
Păzind porunca Atotțiitorului, te-ai închis în temniță, legături ai răbdat, și pe cei legați de înșelăciunea necredinței i-ai dezlegat, de Dumnezeu înțelepțite Cornelie.
Și acum..., al Născătoarei:
Dă-mi Preacurată, iertare greșalelor, cercetându-mă pe mine cel bolnav, și înviforat de primejdiile vieții, și de patimile trupului, cu milostivirea ta.
Cântarea a 6-a,
Irmos:
Venit-am întru adâncurile mării, și m-a înecat pe mine viforul păcatelor mele celor multe; ci ca un Dumnezeu scoate dintru adânc viața mea, mult-Milostive.
Fiind spânzurat de bunăvoie, pe tine o preacinstită Cruce, S-a împuns în coastă Ziditorul, din care sânge și apă izvorând, pe noi cei ce cu credință te sărutăm, iarăși ne-a zidit.
O preacinstită Cruce, lemnul Domnului cel de viață dătător, izvorule al nemuririi, mântuirea a toată lumea, mântuiește-ne pe noi cei ce te sărutăm, ca pe o păzitoare și mântuitoare nouă tuturor.
Armă nebiruită te-ai dat nouă, celor ce cu evlavie ne închinăm ție dumnezeiască Cruce, și prin tine risipim toate sfaturile celor potrivnici.
Al Născătoarei:
Biserică sfântă Celui ce locuiește întru Sfinți, te-ai făcut de Dumnezeu Născătoare. Pentru aceasta pe noi cei ce te lăudăm cu credință, ne sfințești Maică Fecioară.
Alt Canon,
Irmos: Jertfi-voi ție cu glas...
Frumusețea cinstitei Biserici, Împăratul Hristos o a poftit, și mamă neamurilor o a arătat, celor ce din robie s-au făcut fii prin Duhul.
Se cutremură cetele vrăjmașilor draci, de Biserica lui Hristos cea cu chipul Crucii însemnată, și o umbrează strălucirea cea sfințitoare a Duhului.
Nu pe nisip, ci întru Hristos fiind întemeiată Biserica cea din păgâni, se încununează cu frumusețe negrăită, și cu coroană de împărăție se împodobește.
Al Născătoarei:
O minune mai nouă decât toate minunile! Căci Fecioara în pântece a încăput pe Cela ce cuprinde toate, și l-a zămislit neștiind de bărbat.
Alt Canon,
Irmos: Liniștește marea patimilor...
Înălțându-ți rugăciunile către Dumnezeu, de față ai văzut pe îngerul Lui, învățându-te cele bune, și următoare mântuirii.
Strălucindu-te cu Duhul, te-ai făcut stea luminoasă, luminând toate marginile lumii purtătorule de lumină, sfințite tăinuitorule Cornelie.
Slavă...
Cela ce mai-nainte era întunecat de înșelăciune, cunoscând pe Domnul, prin întâmpinarea ta, s-a lepădat de înșelăciune, și cu toată casa lui, a primit dumnezeiască curățire.
Și acum..., al Născătoarei:
Domnul măririi S-a întrupat din sângiurile tale Fecioară, precum Însuși știe, ceea ce ești prealăudată, mântuindu-ne pe noi cu bunătatea ta.
CONDAC, glasul al 4-lea.
Podobie: Arătatu-te-ai astăzi...
Ca un Cer mult luminos s-a arătat Biserica, pe toți credincioșii luminând, întru care stând, strigăm: Această casă întărește-o Doamne.
ICOS
Venind la noi Cuvântul după trup, scriind, grăiește Fiul tunetului: Văzut-am luminat mărirea care avea Fiul de la Tatăl întru Darul adevărului; și câți cu credință l-am primit pe dânsul, ne-a dat tuturor stăpânire, să ne facem fii lui Dumnezeu; care nu din sângiuri, nici din voie trupească, ci de la Duhul Sfânt ne-am născut, și casă de rugăciune am alcătuit strigând: Această casă întărește-o Doamne.
SINAXAR
Întru această lună în 13 zile, Pomenirea înnoirilor (dumnezeiescului lăcaș) a Sfintei Învierii lui Hristos Dumnezeul nostru.
Stih: Israil Cel nou legea cea veche împlinește,
Și prin înnoiri mormântul tău Cuvinte cinstește.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfințitului Mucenic Cornelie sutașul.
Stih: Din viața necredinței pe Cornelie scoți Hristoase,
Al meu pârgă credincioșilor din limbile cele întunecoase.
Acesta a fost pe vremea Sfinților Apostoli, și cel întâi care din păgâni a crezut; care petrecând o viață fără prihană, văzu înger, unde-l îndemna să cheme la sine pe Apostolul Petru, să audă de la dânsul cele ce se cădea. Și mergând Petru către dânsul, și spunând cuvântul Domnului lui, și celor ce venise cu dânsul, și învățându-l și botezându-l i-a dat rânduiala și ocârmuirea cetății Schepsiei pe care aflându-o cufundată în idoli, a botezat pe toți cu Darul lui Hristos; și chiar și pe Dimitrie Ighemonul, care a crezut cu toată casa lui. Deci sfârșindu-și Sfântul viața Apostolește către Domnul s-a dus.
Tot în această zi, Sfinții Mucenici Cronid, Leontie, Serapion, Straton și Seleuc.
Fericitul Cronid Diaconul, strălucind cu bune faptele vieții sale, în Mitropolia alexandrenilor, crezură printr-însul Leontie și Serapion. Iar în Galatia cea barbară și necredincioasă, Seleuc și Valerian, Macrovie și Gordian, iar Straton la Nicomidia Bitiniei. Însă Cronid, Leontie și Serapion, după ce a pătimit multe munci la Egipt, legându-le mâinile și picioarele, i-au aruncat în mare. Ale căror moaște ieșind la uscat, s-a arătat îngeri prin viclenii la oameni credincioși, și le-au poruncit de le-au acoperit cu pământ. Iar cei din Galatia; Seleuc și Valerian, Macrovie și Gordian, munciți fiind cu foc și cu sabie și cu multe feluri de vârteje de ighemonul ce era acolo, mai apoi de toate i-a dat să-i mănânce fiarele sălbatice; și așa sufletele la Dumnezeu și-au dat. Iar ighemonul Bitiniei, după ce cu multe munci munci pe Sfântul Straton, plecând vârfurile a doi copaci, îi legară mâinile de acelea și poruncind îndată că slobozească copacii la locul lor, rupseră pe Sfântul în două, și așa și-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Gordian, Macrovie, Ili, Zotic, Lucian și Valerian.
Stih: Viața cea lungă de la tine Hristoase al meu poftind.
Macrovie, prin sabie lăsa viața cea scurtă murind.
Aceștia s-au muncit pe vremea lui Licinie; însă Gordian era Cappadoc, iar Macrovie era Paflagonean, tineri de vârstă, și desăvârșiți la credință întru Hristos: deci aceștia precum s-a zis mai sus s-au săvârșit; iar Zotic, Ili și Lucian, s-au săvârșit plin sabie la Roma, după multe munci, din porunca lui Maxim ighemonul, însă Valerian plângând deasupra mormântului Sfinților, s-a săvârșit.
Cuviosul Părintele nostru Petru cel din Agreia, în pace s-a săvârșit.
Cuviosul Ierotei cel nou Iviritul ce s-a născut în anul o mie șase sute optzeci și șase, în pace s-a săvârșit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.
Cântarea a 7-a,
Irmos:
Cei trei tineri în Babilon, porunca tiranului nebunie socotindu-o, în mijlocul văpăii au strigat: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeul părinților noștri.
Întru binecuvântările fiilor, Iacov mai-nainte pe tine te-a însemnat cinstită Cruce; dar noi acum ție închinându-ne totdeauna, primim luminare.
Cu toiagul cruciș lovind marea, dumnezeiescul Moise, dedemult pe tine te-a închipuit, preasfântă Cruce a Domnului; iar noi acum ție închinându-ne, marea patimilor cea cumplită, neudată o trecem.
Cu gura și cu inima preacinstită Cruce, pe tine acum sărutându-te, sfințire, sănătate, și mântuire totdeauna sufletului și trupului câștigăm.
Al Născătoarei:
Fecioară binecuvântată, roagă-te pentru noi cei ce ne rugăm ție; căci întru tine nădăjduim toți, și către tine strigăm; Stăpână, nu trece cu vederea turma ta.
Alt Canon,
Irmos: În cuptorul persienesc tinerii lui...
Dătătoare de rouă văpaia cuptorului s-a arătat oarecând; iar acum ungerea untului de lemn cea duhovnicească, sfințește pe cei ce strigă: Bine ești cuvântat în Biserica măririi Tale, Doamne.
Ca într-un cuptor primitor de Dumnezeu, întru acest cort nou, toți cei ce suntem din Israilul cel duhovnicesc, fiind rourați strigăm: Bine ești cuvântat în Biserica măririi Tale, Doamne.
Cei răniți de dorul cel prea-dulce și dumnezeiesc, veniți întru această cămară de taină, să ne împreunăm cu Mirele Hristos, strigând: Bine ești cuvântat în Biserica măririi Tale, Doamne.
Al Născătoarei:
Ceea ce ești lăcaș dumnezeiesc sfințit al Celui Preaînalt, bucură-te; căci prin tine Născătoare de Dumnezeu, s-a dat bucuria celor ce strigă: Binecuvântată ești tu între femei, preacurată Stăpână.
Alt Canon,
Irmos: Domnul părinților...
Tu te-ai făcut pârgă a mântuirii limbilor Cornelie; căci întâi ai primit Sfântul Botez de Darul Duhului te-ai umplut, ca și mai-nainte grăitorii de Dumnezeu învățându-i să cânte: Dumnezeule bine ești cuvântat.
Fiind ascuns în pământ, și acoperit cu rug, te-ai arătat înțelepte, prin descoperire Dumnezeiască, izvorând daruri de minuni și bolile izgonind.
Alăută glăsuitoare a dogmelor celor de mântuire, care îndulcește sufletele tuturor, te-ai arătat Cornelie, cântând: Dumnezeule bine ești cuvântat.
Slavă..., a Treimii.
Toți să mărim pe unimea cea în trei Ipostasuri, pe Tatăl cel mai-nainte fără început, pe Fiul cel de o ființă și pe Preasfântul Duh, cântând: Dumnezeule bine ești cuvântat.
Și acum..., al Născătoarei:
Îndumnezeit-ai frământătura omenească, cu dumnezeiască nașterea ta Fecioară preacurată. Pentru aceea după datorie, credincioșii te mărim.
Cântarea a 8-a,
Irmos:
Mântuitorule al tuturor Atotputernice, pe cei ce se țineau de buna-credință, în mijlocul văpăii pogorându-te i-ai rourat, și i-ai învățat să cânte: Toate lucrurile binecuvântați și lăudați pe Domnul.
Armei celei de mântuire și nebiruite, ajutorului celui gata al credincioșilor, și folosinței celei tari, Crucii Domnului celei ce este acum pusă înaintea tuturor, să ne închinăm.
Sus pe lemn spânzurând Moise dedemult șarpele de curmeziș, precum scrie, pe tine te-a însemnat preacinstită Cruce; prin care ne vindecăm de înșelăciunea șerpilor celor înțelegători.
Luminarea sufletelor noastre ești, dătătoare de lumină Cruce preacinstită; căreia închinându-ne, pe începătoriile și puterile întunericului, le surpăm cu dumnezeiască puterea ta.
Al Născătoarei:
Pe cea curată și Fecioară să o cinstim, care mai presus de fire a născut pe Cuvântul Cel fără de început și nezidit, spre mântuirea noastră, strigând: Binecuvântăm Fecioară nașterea ta.
Alt Canon,
Irmos: Mâinile întinzându-și...
Astăzi cu haină gândită, cusută de sus din dumnezeiescul Dar, Biserica Ta Doamne ca o mireasă s-a împodobit, și cheamă spre veselie pe poporul su, cel ce strigă: Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudați-L, și-L preaînălțați întru toți vecii.
Astăzi al doilea Adam, Hristos, a arătat ca un rai înțelegător acest cort nou, care în locul lemnului cunoștinței poartă arma Crucii, cea de viață aducătoare celor ce cântă: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul, și-L preaînălțați întru toți vecii.
Pe tine Fiul cel din Tatăl Cel fără de început, și pe Preasfântul Duh, o Dumnezeire desăvârșită, fără început, nedespărțită, de o Ființă, neamestecată, în trei Ipostasuri cinstindu-te, cântăm: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul, și-L preaînălțați întru toți vecii.
Al Născătoarei:
Tu numai din toate neamurile Fecioară preacurată, Maică lui Dumnezeu te-ai arătat tu Dumnezeirii te-ai făcut lăcaș, ceea ce ești cu totul fără prihană, nearzându-te de focul Luminii celei neapropiate. Pentru aceasta toți pe tine bine te cuvântăm, Marie dumnezeiască mireasă.
Alt Canon,
Irmos: Ție Atotziditorule...
Numai pe Dumnezeu, Cel ce S-a arătat pe pământ, L-ai căutat din tot sufletul; pentru aceea te-ai făcut cinstită pârgă limbilor și lăcaș Duhului, cugetătorule de Dumnezeu Cornelie.
Cu jăratecul înfocatelor tale cuvinte, Fericite, ai ars materia deșărtăciunii. Pentru aceea te-ai mutat către lumina cea neînserată, luminând pe toți cei ce cu dragoste te laudă.
Moștenire și parte, ajutor și mântuitor, putere și laudă, lumină și povățuire ți s-a făcut ție Cuvântul, cel ce aduce toate lucrurile dintru neființă întru ființă, Cornelie de Dumnezeu cugetătorule.
Binecuvântăm pe Tatăl...
Sfinte Părinte, Sfinte Cuvinte și Duhule, Prea Sfântă Treime, nezidită, nedespărțită, mântuiește pe cei ce cu dragoste laudă puterea și împărăția și mărirea Ta.
Și acum..., al Născătoarei:
Revarsă peste noi Fecioară, milele tale cele obișnuite, și ne cere iertare, Preacurată, de la Fiul tău, de toate greșalele cele din cunoștință, și din necunoștință, care ni se întâmplă nouă pin neluarea aminte.
Cântarea a 9-a,
Irmos:
Nașterea ta nestricată s-a arătat, Dumnezeu din coapsele tale a ieșit. Că S-a arătat purtător de trup pe pământ, și cu oamenii a petrecut. Pentru aceasta pe tine de Dumnezeu Născătoare, toți te mărim.
Hristos pe tine spânzurându-se, lumea cea căzută întru adâncul pierzării o a ridicat, o Preasfântă Cruce a Domnului. Pentru aceasta acum cu dragoste ne închinăm ție, și te cinstim și te mărim.
Sufletele și inimile să ne curățim, cu îndeletnicirea faptelor celor bune, și văzând pus înainte lemnul Crucii cel de mântuire, cu credință și cu dragoste dumnezeiește cugetând, să ne închinăm ei.
Ca un soare luminezi cu razele tale, pe cei dintru întuneric, și pe draci îi arzi prea împodobită Cruce! Pentru aceasta strigăm: Luminează pe toți cei ce cu credință se închină ție.
Al Născătoarei:
Fecioară, ceea ce ești lăcaș Luminii, luminează cu dumnezeiască lumină întunericul patimilor mele, și risipește noaptea cea prea adâncă a dulceților, Preasfântă de Dumnezeu Născătoare.
Alt Canon,
Irmos: Hristos, Piatra cea netăiată...
Veniți cu inimă curată și cu minte trează, să privim frumusețea Bisericii, ca a unei fiice împărătești. Care strălucește mai mult decât aurul, și cu un glas să o mărim.
Bucură-te și te veselește mireasa Marelui Împărat, la frumusețea Mirelui tău luminat privind, și împreună cu poporul tău strigând: Pe Tine dătătorule de viață Te mărim.
Ajutorul Tău cel dintru înălțime, dăruiește-l Bisericii Tale Mântuitorule. Că nu a cunoscut pe altul afară de Tine, Dumnezeu Mântuitor, cel ce Ți-ai pus sufletul pentru dânsa, care întru cunoștință Te mărește.
Al Născătoarei:
Bucură-te ceea ce ești plină de Dar, mireasa Marelui Împărat; căci prin tine din blestemul Evei, toți am scăpat Preacurată, și viață am aflat întru nașterea ta Fecioară nenuntită.
Alt Canon,
Irmos: Isaie dănțuiește...
Sfințită sărbătoare, toată Biserica prăznuiește pomenirea ta, propovăduitorule al lui Hristos. Căci tu te-ai arătat la stare întocmai cu Sfinții Ucenici, primind ca și aceia Duhul Cel Preasfânt.
Într-armatu-te-ai cu dogmele bunei credințe ca un Ierarh. Asemănatu-te-ai cu dumnezeieștii slujitori ai Domnului; și totdeauna izvorăști râuri de tămăduiri bolnavilor, și încetezi bolile oamenilor, Preasfințite.
Împodobindu-te cu haina mântuirii care ți-a țesut-o Hristos întrupându-Se, cu bucurie petreci acum la împărățiile cele de sus, curat privind frumusețea cea adevărată a Mirelui, vrednicule de laudă Cornelie.
Slavă...
Cinstitul tău sicriu, ca un izvor izvorăște credincioșilor tămăduiri din-destul Cornelie, și gonind duhurile cele viclene luminezi gândurile tuturor celor ce cu credință te laudă pe tine.
Și acum..., al Născătoarei:
Luminează-mă Fecioară, ceea ce ai născut Lumina, care a strălucit mai-nainte de veci din Lumină, izgonind de la mine întunericul supărărilor și al dezmierdărilor, preacurată Stăpână, părtinitoare nerușinată.
LUMINÂNDA
Podobie: Cu ucenicii...
În Golgota Domnul înălțându-se de bunăvoie pe Cruce, a lucrat mântuirea noastră prin înnoirea făpturii; și în groapa cea de viață primitoare punându-se, a treia zi a înviat ca un Dumnezeu. Pentru aceasta împreună cu cetele celor fără de trup, săvârșind toți înnoirea luminatei și cinstitei Învieri.
Slavă..., a înnoirilor.
Pe Biserica Ta cea prealuminată, și preacinstită și sfântă, pe care o ai răscumpărat cu preacuratul Tău sânge Cuvinte, înnoiește-o cu Duhul, Bunule, și o înfrumusețează cu razele cele dumnezeiești, preamărind cu mărire pe cei ce cu vrednicie săvârșesc înnoirea Bisericii Tale.
Și acum..., al Crucii.
Crucea este păzitoarea a toată lumea, Crucea podoaba Bisericii, Crucea stăpânia împăraților, Crucea întărirea credincioșilor, Crucea mărirea îngerilor, și dracilor rană.
LA LAUDE
Stihirile pe 6, glasul al 4-lea.
Podobie: Dat-ai semn...
Astăzi dumnezeiasca și sfințită casa Învierii lui Hristos, luminat se înnoiește, și dumnezeiescul mormânt împarte lumii viață, dând izvor de nemurire și revărsând râurile Darului și apele minunilor, și dăruind tămăduiri celor ce cântă Lui cu credință.
Strălucit-au de sus raze luminoase a Învierii lui Hristos, toată lumea luminând, care cu credință o cinstim, și prăznuirea cea dumnezeiască a sfințitelor înnoiri cu cântări o prăznuim; și în psalmi strigând, ca să aflăm îndurat pe Mântuitorul și Domnul.
Dorind a vedea Sfântul sceptru al Crucii, înălțat în mijlocul pământului, să ne curățim mai-nainte sufletele și să ne luminăm mințile cu dumnezeiasca putere strălucindu-ne; și pe Hristos să-L lăudăm Cel ce prin cinstitul Său lemn, dă sfințenie celor ce se roagă cu credință, și cu căldură cântă Lui.
Alte Stihiri, glasul 1.
A lui Ioan Monahul.
Înnoiește-te, înnoiește-te noule Ierusalime, căci ți-a venit ție Lumina, și slava Domnului peste tine a răsărit. Această casă Tatăl o a zidit. Această casă Fiul o a întărit. Această casă Duhul Sfânt o a înnoit, o a luminat și o a întărit, și a sfințit sufletele noastre.
A lui Anatolie, asemenea.
Dedemult înnoind biserica Solomon, jertfe de dobitoace necuvântătoare, și arderi întregi Ți-a adus Doamne. Iar când bine ai voit Mântuitorule a se strica chipurile și a se cunoaște adevărul, jertfe fără de sânge marginile lumii aduc slavei Tale; că toate stăpânind, toate le sfințești cu Preasfântul Tău Duh.
Glasul al 4-lea, a lui Ioan Monahul.
Astăzi Biserica cea din păgâni se înnoiește, cu Sângele cel scump ce a izvorât din coasta Celui ce s-a întrupat din Fecioară, Hristos Dumnezeul nostru. Pentru aceasta adunându-ne cetele credincioșilor, să slăvim pe Tatăl, și pe Fiul și pe Sfântul Duh, o Dumnezeire, care stăpânește toate.
Slavă..., glasul al 3-lea,
Vino-ți întru pricepere omule, fă-te nou în loc de vechi și prăznuiește înnoirile sufletului, până când este vremea vieții, să se înnoiască ție calea a toată petrecerea. Cele dedemult au trecut, iată s-au făcut toate noi. Cu acest fel de rod să prăznuiești, cu buna schimbare schimbându-te. Așa se înnoiește omul; așa se cinstește ziua înnoirilor.
Și acum..., asemenea, a lui Ioan Monahul.
Hristoase Dumnezeul nostru, Cela ce ai primit răstignirea cea de bunăvoie, spre învierea cea de obște a neamului omenesc, și prin trestia Crucii, cu vopsele roșii degetele Tale Ți-ai sângerat; iertare greșalelor, împărătește binevoind a ne scrie nouă cu iubire de oameni, nu ne trece pe noi cei ce suntem în primejdii, și a ne depărta iarăși de la Tine; ci Te milostivește Unule îndelung-răbdătorule, spre poporul cel ce este în nevoi, și Te scoală, și bate pe cei ce se luptă cu noi, ca un Atotputernic.
Doxologia cea mare, și Otpustul.
LA LITURGHIE
Fericirile din Canonul înainte-prăznuirii, Cântarea a 3-a pe 4, și din Canonul înnoirilor Cântarea a 6-a pe 4. Prochimen, Apostolul Înnoirii, începerea 307. Aliluia, Evanghelia de la Matei, începerea 67. CHINONICUL: Doamne iubit-am podoaba casei tale, și locul lăcașului slavei tale.
CADE-SE A ȘTI: Că după Otpustul Vecerniei mici, intră Eclesiarhul, cu Preotul și cu Diaconul și cu Paraclisierul în altar cu lumânări, și se îmbrăcă Preotul și Diaconul; și cădind cinstita Cruce, zice: Binecuvintează Stăpâne; și Preotul: Bine este cuvântat Dumnezeul nostru... Apoi: Sfinte Dumnezeule... și după Tatăl nostru..., cântăm Troparul Crucii: Mântuiește Doamne poporul tău... Slavă..., Și acum..., Condacul: Cel ce te-ai înălțat pe Cruce de bunăvoie..., Și ridică Preotul cinstita Cruce cu discul pe cap, și o duce la sfânta masă, mergând înaintea lor cu două făclii aprinse, și pun cinstita Cruce pe Sfântul Antimis, în locul Evangheliei, iar Evanghelia o pune mai sus; și arde lumânare toată noaptea înaintea cinstitei Cruci.
SFÂRȘIT