SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 6, glasul al 5-lea:

Podobie: Preacuvioase Părinte...

Maică Cuvioasă Eufrosina, vrednică de minune, dorind veselia cea adevărată, ai umblat pe acea cărare care o pricinuiește. Că ai primit sărăcia în loc de bogăție, și pe Mirele cel veșnic, în locul logodnicului celui trupesc, și înfrânarea în locul dezmierdării celei trecătoare, și ostenelile sihăstriei, în locul odihnei, și în locul petrecerii celei din lume, viața cea mai presus de lume, care o ai și dobândit, păzindu-ți făclia nestinsă; și învrednicindu-te cămării de mire, împreună cu fecioarele cele înțelepte, ca o fecioară și mireasă a lui Hristos prealăudată.

Cu râurile lacrimilor adăpându-ți cugetul, ți-ai înmulțit întru sihăstrie rodurile cele îmbunătățite, și ca o vie prea-roditoare, ai rodit struguri preafrumoși cinstită, cu al cărora dumnezeiesc must adăpându-te, arătat ne îndulcim simțirile sufletului, și după urmarea ta veselindu-ne, cu dumnezeiască bucurie, lepădând beția cea din păcate, strigăm ție preacinstită: Roagă-te pururea lui Hristos, să se dăruiască lumii unire, pace și mare milă.

Vedere străină și cu anevoie primită firii! Cum nu te-ai înșelat de cumplitele măiestrii ale vechiului amăgitor al Evei? Că locuind în mijlocul bărbaților cu minte întreagă, prin mijlocul focului ai trecut nearzându-te, și ai ascuns neputința femeiască, fiind întărită cu dumnezeiasca putere a Celui ce a purtat neputința noastră, strălucind din Fecioară neispitită de bărbat, Pe care roagă-L, dănțuind împreună cu îngerii, să se dăruiască lumii unire, pace și mare milă.

Slavă... glasul al 2-lea.

A lui Studit

Curăția fecioriei tale păzindu-o nespurcată de bărbat, mireasă lui Hristos te-ai făcut Eufrosina preafericită. Și frumusețea trupului veștejindu-o prin ostenelile sihăstriei, fericitul suflet ți l-ai împodobit cu frumusețea Darului. Căci în chipul cel bărbătesc, ascunzând firea cea femeiască, ai scăpat de pândirile lui Veliar, viețuind pe pământ îngerește. Așadar, cere pace celor ce cu dragoste te laudă pe tine, ca una ce ești cu numele bucuriei, veselitoarea lumii.

Și acum..., al Născătoarei:

Podobie: Când de pe lemn...

Bucură-te stea în chipul soarelui; bucură-te pricina tuturor bunătăților prea fără prihană; bucură-te ceea ce ai încăput pe Dumnezeu cel neîncăput, ceea ce ai odrăslit spicul nemuririi; bucură-te dumnezeiască căruță, ușa cea cu totul luminoasă; bucură-te ceea ce ești pierzarea blestemului nostru celui strămoșesc, Fecioară, care ești pricinuitoarea bunătăților.

A Crucii Născătoarei, asemenea.

Când mielușeaua cea Preacurată, a văzut pe Mielușelul său, de bunăvoia Sa ca un om trăgându-Se la junghiere, tânguindu-se zicea: Te sârguiești acum Hristoase să mă faci fără de fiu, pe mine care Te-am născut. Pentru ce ai făcut aceasta Mântuitorule a toată lumea? Însă, laud și măresc, nemărginita Ta bunătate, cea mai presus de minte și de cuvânt, Iubitorule de oameni.

STIHOAVNA din Octoih.

Slavă..., a Sfintei, glasul al 6-lea.

Veniți toți iubitorii de feciorie, și păzitorii curăției, veniți ceata călugărilor, și a preacuvioaselor femei, cu un glas, cu credință să lăudăm pe preafericita Eufrosina. Bucură-te ceea ce în trup femeiesc bărbătește ai viețuit. Bucură-te ceea ce prin curăție ai rușinat pe vrăjmașul și ai iubit pe Hristos. Bucură-te piatră cinstită cea cu nume de veselie. Așa, o Preacuvioasă Maică! Nu înceta rugându-te pentru cei ce cinstesc pomenirea ta.

Și acum... al Născătoarei:

Ochiul inimii mele îmi ridic către tine Stăpână, nu trece puțina mea suspinare. În ceasul când va judeca Fiul tău lumea, fii mie acoperământ, și ajutătoare.

A Crucii Născătoarei.

Stând Fecioara lângă Cruce oarecând în vremea răstignirii, împreună cu ucenicul cel iubitor de feciorie, și plângând striga: Vai mie! Cum pătimești Hristoase? Cela ce ești viața tuturor.

Tropar, glasul al 8-lea.

Întru tine Maică cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Eufrosina, duhul tău.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

După obișnuitele Catisme, Sedelnele din Octoih. Psalm 50.

CANOANELE

Ale Octoihului și al Sfintei, pe 4.

CANONUL Sfintei

A lui Iosif.

Cântarea 1-a, glasul al 5-lea,

Irmos:

Calul și pe călărașul i-a înecat Hristos în Marea Roșie, Cela ce a sfărâmat războaiele cu braț înalt, și pe Israil l-a mântuit, pe cel ce cântă cântare de biruință.

Luminează-mă cu lumina rugăciunilor tale, Preacinstită, pe mine care astăzi laud sfânta și cea cu adevărat vrednică de laudă, cu cântări de Dumnezeu veselitoare, pomenirea ta, ceea ce te numești cu numele dumnezeieștii veselii.

Dorind numai de dumnezeiasca frumusețe a lui Hristos, și îndulcindu-te cu ale Lui fără de materie frumuseți, ai urât frumusețea trupului, Mărită, îndeletnicindu-te întru dumnezeieștile priviri.

Slavă...

Ceea ce ești mireasă înfrumusețată cu podoabele bunătăților, te-ai logodit cu Domnul cel adevărat frumos întru podoabă, Eufrosina, părăsind pe logodnicul cel vremelnic și toată veselia vieții.

Și acum..., al Născătoarei:

Cu totul este dorire și îndulcire și viață, Cel ce pentru prisosul bunătății a răsărit din tine, Fecioară Preacurată; pe care roagă-L să mă mântuiască pe mine cel ce neîncetat te fericesc pe tine.

Cântarea a 3-a,

Irmos: Cel ce ai înfipt pe nimic...

Răbdând cu tărie nevoințele, ai pierdut măiestriile vrăjmașului, și năpădirile dracilor le-ai surpat, și te-ai asemănat cu îngerii, ca una ce în trup muritor fiind, de nemurire ai cugetat Maică Eufrosina.

Viața ta Eufrosina, veselește inimile sihaștrilor, fiind întărire și povățuire către poruncile cele de mântuire, către căile nestricăciunii, către dragostea cea prea-aleasă a Ziditorului.

Slavă...

Pomenirea ta cea luminată și vrednică de laudă, dumnezeiește luminează adunările credincioșilor, îndulcește cetele cuvioșilor, veselește adunările îngerilor, a căror și viețuire râvnind, împreună cu dânșii petreci acum ca un înger.

Și acum..., al Născătoarei:

Viforul cel cumplit al patimilor mă tulbură, vânturile cele potrivnice mă cufundă întru adâncime, și furtuna păcatului îmi clătește inima. Născătoare de Dumnezeu, tu mă mântuiește pe mine, cel ce curat te măresc.

Irmosul:

Cela ce ai înfipt pe nimic pământul cu porunca Ta, și ai ridicat neținut pe cel îngreuiat, pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întărește Biserica Ta, Unule Bune, și Iubitorule de oameni.

Sedealna, glasul al 5-lea.

Podobie: Cuvântul cel împreună...

Slăbiciunea femeiască întărindu-o fără gând de îndoială, cu nădejdile cele cerești, ai locuit între bărbați, de Dumnezeu insuflată fecioară; și prin osteneli, și prin neadormite rugăciuni ai supus pe amăgitorul Evei sub călcâiele tale, pentru aceea cu credință te fericim.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei:

Toată nădejdea mea la tine o am pus Născătoare de Dumnezeu, să nu mă rușinezi, Preacurată. Să nu-mi pierd nădejdea mea, ceea ce ești bună; că numai la tine îndrăznind, cu bună îndrăzneală biruiesc puterile cele potrivnice, și le surp lăudându-mă, ca unul ce te am pe tine ajutătoare nebiruită.

A Crucii Născătoarei, asemenea:

Maica Ta Hristoase văzându-Te pe Cruce pironit, tânguindu-se cu jale striga și zicea: Cum Te sârguiești să mă faci fără de fiu, Fiule preadulce, și a mă lăsa singură pe pământ pe mine ceea ce Te-am născut pe Tine, care dai hrană tuturor oamenilor? Însă laud și binecuvintez îndelungă-răbdarea Ta, cea mai presus de toate Mântuitorule.

Cântarea a 4-a,

Irmos:

Dumnezeiască pogorârea Ta cunoscându-o Avvacum, cu mai-nainte vedere Hristoase, cu frică a strigat către Tine: Spre mântuirea poporului Tău ai venit ca să mântuiești pe unșii Tăi.

Fiindu-ți aminte de Tatăl cel ceresc, logoditorul sufletelor, dragostea tatălui tău și a mirelui celui vremelnic nu te-a zăticnit a nu umbla pe calea mântuirii.

Ca un finic cu cuget dumnezeiesc, ai înflorit, dulceața dreptății, și ca un cedru pe lângă ape, ai înmulțit rodurile faptelor celor bune ale înfrânării, de Dumnezeu cugetătoare Eufrosina.

Slavă...

Cu focul postirii, ai ars până la cenușă dulcețile cele uscăcioase; și înfierbântându-te de jăratecul dragostei Domnului ai strălucit razele minunilor.

Și acum..., al Născătoarei:

Fiind îndurătoare, arată-ți îndurarea către prea-ticălosul meu suflet, care cumplit este întunecat de patimile păcatelor și suspină; Născătoare de Dumnezeu Preacurată.

Cântarea a 5-a,

Irmos:

Cela ce te îmbraci cu lumina ca cu o haină, la Tine mânec și către Tine strig: Luminează sufletul meu cel întunecat, Hristoase, ca un îndurat.

Cu lumina dumnezeieștilor fapte te-ai arătat cinstită, ca piatra smaraldului în mijlocul bărbaților, arătând lupte bărbătești, și veselind pe Domnul.

Vărsând lacrimile, ca niște miresme, te-ai umplut de miros bun, și mărindu-te ca un mir de mult preț, te-ai adus lui Dumnezeu mireasă nestricată.

Slavă...

Toată dorirea ta, o ai pus către Dumnezeu, de Dânsul dorind, pe El căutându-L, și legea Lui cea de mântuire urmând fecioară.

Și acum..., al Născătoarei:

Prunc tânăr ai născut Preacurată, pe Cel ce mai-nainte de veci, a strălucit din Tatăl Cel fără de început, pe care roagă-L pentru lume, mireasă a lui Dumnezeu.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Marea patimilor, cea sălbatică...

Ca o curată și fără prihană, și ca o frumoasă și împodobită, te-ai logodit cu mirele Cuvântul, care te păzește pe tine în veci nestricată.

Cu suspinuri și cu lacrimi căutând pe Ziditorul, ca o aleasă te-ai învrednicit al vedea pe Dânsul, împreună cu cei aleși, ceea ce ești vrednică de laudă.

Slavă...

Arătatu-te-ai pildă înfrânării și chip însuflețit curăției, celor ce cu credință laudă sfințită pomenirea ta, o Eufrosina.

Și acum..., al Născătoarei:

Mai presus de minte și de cuvânt ai născut pe Ziditorul cel fără de ani care mântuiește de toată stricăciunea pe cei ce te laudă pe tine Născătoare de Dumnezeu preasfântă.

Irmosul:

Marea patimilor cea sălbăticită, cu viforul cel stricător de suflet, potolește-o Stăpâne Hristoase, și din stricăciune mă scoate ca un îndurat.

CONDAC, glasul al 2-lea.

Podobie: Cele de sus căutând...

Dorind să câștigi viața cea de sus, desfătarea cea de jos de tot o ai părăsit, și te-ai amestecat pe sineți între bărbați, preafrumoasă Eufrosina, ceea ce pentru mirele tău Hristos, ai defăimat pe logodnicul cel vremelnic.

ICOS

Desfătându-ne sufletele cu bucurie, și cu veselie, veniți cu osârdie, ca să auzim cuvânt minunat. Căci această povestire covârșește toată mintea și o uimește. Că femeie petrecând în mijlocul bărbaților, a biruit pe Veliar, și focul dulceților l-a călcat, și nicicum nu s-a ars. Căci cea nespurcată dorind pe Hristos, a defăimat pe logodnicul cel vremelnic.

SINAXAR

Întru această Lună în 25 de zile, Preacuvioasa Maica noastră Eufrosina, fiica lui Pafnutie Egipteanul.

Stih: Firea femeiască Eufrosina o ascunzi în chip bărbătesc,

Și vezi pe cel ce vede cele ascunse, pe Stăpânul ceresc.

La douăzeci și cinci, Eufrosina morții s-a supus,

Și de pe pământ sufletul către Cer i s-a dus.

Sfânta aceasta Eufrosina era pe timpul împăratului Teodosie celui mic în anii patru sute zece. Deci părăsind lucrurile aceste veselitoare ale lumii, și deșertăciunea și slava vieții acesteia, și fugind pe ascuns din casa părintească, s-a schimbat pe sine, îmbrăcând haine bărbătești, Smaragd numindu-se, în loc de Eufrosina, și fiindcă a iubit viețuirea monahicească, a mers la o mânăstire bărbătească, arătându-se ca un famen împărătesc și tunzându-și perii capului său, se silea prin tot chipul cum să se ascundă, ca să nu o afle Pafnutie tatăl ei. Deci, după ce și-a câștigat dorința, se nevoia cu multe nevoințe și osteneli, și cu rugăciuni întinse și neîncetate, până când și-a uscat cu totul trupul său cel gingaș femeiesc, așa fel, încât toți frații mănăstirii se spăimântau și se minunau, văzând reaua pătimire a ei cea mai de pe urmă, pe care o uneltea fericita. Și cu adevărat era un lucru minunat, pe care nu este cu putință a-l arăta cu cuvântul. Adică ca să vadă cineva o femeie prea frumoasă, locuind în mijlocul monahilor. Și care a putut a se ascunde pe sineși, atât de tatăl său, care cu durere o căuta prin munți și peșteri, și în tot locul, și alergă aici și acolo suspinând pentru despărțirea ei cea îndelungată și de mulți ani, cât și de monahi, cu care împreună locuia. Și prin urmare a și a putut a străluci în mijlocul bărbaților cu bunătățile; precum și piatra cea scumpă smaraldul, strălucește în mijlocul celorlalte pietre. Cu adevărat Smarald s-a arătat fericita aceasta Eufrosina, rămânând necunoscută, nu un an, sau doi, sau trei, ci în vreme de treizeci și opt de ani încheiați, adică până la sfârșitul vieții sale. Căci numai la sfârșitul vieții sale, s-a arătat, cum că era femeie, și nu bărbat. Fiind dar că Pafnutie tatăl ei a mers odată la mânăstire, pe timpul în care era să moară Cuvioasa. Deci pe acesta văzându-l ea, a zis către dânsul cuvântul acesta cel mai de pe urmă: O tată! Și așa și-a dat Duhul în mâinile lui Dumnezeu, bucurându-se și veselindu-se de bunătățile ce era să le dobândească pentru nevoințele și ostenelile sale. Iar tatăl ei auzind cuvântul acesta, s-a spăimântat, pentru aceasta din bucuria cea peste măsură ce a luat, că s-a învrednicit a vedea pe fiica sa, a căzut la pământ ca un mort. Și ce alt dar se cuvenea să pătimească, pe timpul în care a auzit acest fel de cuvânt făcător de bucurie? Și când s-a învrednicit a vedea pe fiica sa cea dorită și căutată în treizeci și opt de ani? Și dar, fiindcă s-a învrednicit a vedea pe născuta sa cea dorită, a lăsat patria și lumea, și cele în lume, și luând în sufletul său asemenea râvna și dorință a pustniceștilor nevoințe a fiicei sale, s-a făcut și el monah. Pentru aceasta s-a arătat diadoh și cleronom, atât al locului cum și al chipului, mânăstirii, și al bunătăților fiicei sale. Ca un tată al acestui fel de fiu evlavios, și bucurându-se și veselindu-se, s-a mutat la Domnul.

La Cuviosul Pafnutie tatăl acesteia.

Stih: Pafnutie ochii trupului său închizând,

Vede lumină mare cu Duhul trăind.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Pafnutie.

Stih: Pe Pafnutie prietenii lumii l-au răstignit,

Carele și mai-nainte era lumii răstignit.

Tot în această zi, aducerea aminte de cutremurul cel mare, întru care s-a făcut răpirea unui prunc în văzduh.

Stih: Cântarea cea cu trei laude în sus copilul ridică,

Vestind și jos precum sus Îngerii o cântă.

Pe timpul împărăției lui Teodosie cel mic, vrând Dumnezeu să arate oamenilor (cu judecățile ce știe Sfinția sa) și mai-nainte de înviere ziua Învierii, a îngăduit de s-a făcut cutremur înfricoșat, și pentru aceasta făcând litanie tot poporul cu împăratul Teodosie, și cu Patriarhul Proclu și cu tot clerul Bisericii, și cu tot orașul pentru frică, afară la câmp, și fiindcă atunci din ispita diavolului se începuse eresul Teopașiților, (a celor ce ziceau pe Dumnezeu pătimaș, care hulind adăugau la Tresfințita cântare adică la Sfinte Dumnezeule...), zicând: Cel ce te-ai răstignit pentru noi..., fără de veste se răpi un copilaș de se ducea în sus în văzduh. Și strigând toți cu frică și cu spaimă multe ceasuri: Doamne miluiește! S-a pogorât iarăși copilașul șezând ca pe un norișor, și a spus cu mare glas, că cetele îngerilor cântă întreit sfânta laudă, fără adaosul și sfârșitul acesta care zice: Cel ce te-ai răstignit..., zicând: Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. Și îndată cu glasurile acestea și-a dat copilașul sufletul la Dumnezeu, și a încetat clătinarea cutremurului.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici, Pavel, și Tattis, și cu fiii lor.

Stih: Severiana dimpreună cu Pavel s-au tăiat arătat,

Înțelepțește cu dânșii pe sineți Tattis punându-te te-ai împreunat.

Acești Sfinți Pavel și Tattis, și copiii lor Savinian, Maxim, Ruf și Eughenie, erau din cetatea Damascului, și pârându-i că sunt creștini, se închiseră la temniță, și s-au legat cu lanțuri, și iarăși aducându-se la întrebare îi bătură tare, și chinuindu-se de mâinile celor fărădelege, și-au dat sufletele la Dumnezeu.

Cu ale Sfinților Tăi rugăciuni, Hristoase, Dumnezeule, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos:

Domnul părinților Cel preaînălțat văpaia o a stins, pe tineri i-a rourat, pe cei ce cântau cu un glas: Dumnezeule bine ești cuvântat.

Lumină ți-a răsărit ție, dimpreună și veselia lăudată Eufrosina. Căci cugetul ți-a fost drept, cântând: Dumnezeule bine ești cuvânt.

Purtând toiag Crucea, care te întărea pe tine Cuvioasă, nevătămată ai trecut căscările dracilor, cântând: Dumnezeule bine ești cuvântat.

Slavă...

Inima ta Cuvioasă, locaș o ai făcut Sfântului Duh, Celui ce te-a întărit, și te-a arătat pe tine mai tare decât duhurile cele viclene.

Și acum..., al Născătoarei:

Pe Dumnezeu cel fără de trup îmbrăcat cu trup L-ai născut Preacurată, ca să ne mântuiască pe noi, cei ce cu frică cântăm: Dumnezeule bine ești cuvântat.

Cântarea a 8-a,

Irmos: Ție Făcătorului a toate...

Izbăvitu-te-ai fecioară de materia patimilor, râvnind îngerilor celor fără de materie cu care împreună cânți: Pe Domnul lăudați-L, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Viață ți-a dat ție vistierul vieții, căci ai urmat urmelor Lui, și de frumusețea Lui cea dumnezeiască ai dorit; cu care împreună te și veselești întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Înălțatu-te-ai către locașurile cele adevărate ale veșnicei vieți; dorirea care pofte-ai o ai dobândit fecioară, îndulcindu-te de lemnul vieții, și preaînălțând pe Hristos în veci.

Și acum..., al Născătoarei:

Cu totul aleasă, cu totul înfrumusețată, te-ai arătat Fecioară, pe care Dumnezeu te-a iubit, și pe care te-a ales pururea preamărită. Pentru aceea te lăudăm întru toți vecii.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Ție Făcătorului a toate, tinerii în cuptor danț a toată lumea împreunând cântau: Toate lucrurile pe Domnul lăudați-L, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Isaie dănțuiește...

Praznic sfințit săvârșind ceata monahilor, întru pomenirea ta cea de Dumnezeu luminată, adunarea sihaștrilor se veselește. Că te-ai arătat lumină tuturor cinstită Eufrosina, vrednică de laudă.

Ca un odor cinstit te-ai făcut Bisericii celei cerești; ca un crin ai înflorit în curțile lui Dumnezeu; ca un trandafir cu miros dulce, te-ai adus Împăratului tuturor, și ca un mir de cinste, Eufrosina preafericită.

Luminatu-te-ai pe sine-ți cu podoaba cea luminată a bunătăților, și te-ai adus curată către cămara de mire cea înțelegătoare; unde acum privești frumusețea lui Hristos cea neasemănată, și te îndulcești de îndumnezeire mai desăvârșit.

Slavă...

Sfântă pomenirea ta, sfințește astăzi pe credincioși, izvorând luminare de sfințenie; întru care ne rugăm ție ca unei mirese alese a lui Hristos Eufrosina, prin rugăciunile tale mântuiește pe cei ce te cinstesc pe tine.

Și acum..., al Născătoarei:

Preacurată Fecioară, ceea ce ești ușa Luminii, luminează-mă cu lumina feței tale, pe mine cel ce zac întru întunericul patimilor, ca să nu mă cuprindă noaptea morții, pe mine, cel ce toată nădejdea mântuirii mele la tine o am pus.

Irmosul:

Isaie dănțuiește, Fecioara a avut în pântece, și a născut fiu pe Emmanuil, pe Dumnezeu și omul; Răsărit este numele Lui, pe care mărindu-L, pe Fecioara o fericim.

LUMINÂNDA

Podobie: Cu Duhul văzând...

Amăgit-ai pe căpetenia rușinii, și prin chip de înțelepciune, l-ai arătat pe el fără de minte, și fiind fecioară cu sufletul și cu trupul, te-ai făcut bărbat cu minte și cu credință, Cuvioasă Eufrosina, podoaba fecioarelor, și frumusețea sihaștrilor.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei, asemenea.

Scaunele și Domniile, Stăpâniile și Puterile, Arhanghelii și Îngerii, slujesc Fiului tău ca unui Dumnezeu și Stăpân, Maică Fecioară Curată; și pe tine te laudă neîncetat. Pe Acesta roagă-L pururea, să mă scape de osândirea cea înfricoșată.

A Crucii Născătoarei:

Pe cei ce se închină patimilor Fiului tău cu neîndoită inimă și cu toată umilința arată-i părtași măririi, și raiului locuitori, de Dumnezeu Născătoare Fecioară.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.