SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIA MICĂ

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 4, glasul al 2-lea:

Podobie: Când Te-ai pogorât...

Veniți credincioșii, să încununăm cu cântări dumnezeiești pe adâncul înțelepciunii, și scriitorul dogmelor celor ortodoxe; pe Ioan slăvitul și iubitul. Că acesta a tunat nouă, că Cuvântul era întru început. Pentru aceea Fiul tunetului s-a arătat, ca unul ce bunavestire lumii o a scris cu multă înțelepciune, cel prealăudat. De două ori.

Cu adevărat tu te-ai arătat prieten mare învățătorului Hristos, căci pe pieptul Lui te-ai rezemat. De unde ai și primit dogmele înțelepciunii, cu care și îmbogățești tot împrejurul pământului, ca un grăitor de Dumnezeu. Pentru ceasta ținând aceste dogme Biserica lui Hristos, acum veselindu-se se bucură.

Bucură-te de Dumnezeu cuvântătorule adevărate; bucură-te fiule preaiubite al Maicii Domnului; căci tu stând înaintea Crucii lui Hristos, ai auzit dumnezeiescul glas al Stăpânului, care a strigat către tine: Iată acum Maica Ta! Pentru aceasta după vrednicie toți pe tine, ca pe un Apostol al lui Hristos mare și iubit, te fericim.

Slavă..., glasul al 2-lea.

De Dumnezeu cuvântătorule, iubitorule de feciorie, ucenice iubite al Mântuitorului! Prin rugăciunile tale rugămu-ne, mântuiește-ne pe noi de toată vătămarea, că a ta turmă suntem.

Și acum..., al Născătoarei:

Ca un măslin roditor, Fecioara Te-a odrăslit pe Tine, Rodul vieții, ca să aduci rod lumii, mare și bogată milă.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glasul al 6-lea.

Podobie: A treia ai înviat Hristoase...

Pomenirea cinstitului ucenic al lui Hristos Împăratului nostru, după vrednicie să o lăudăm credincioșii. Că acesta luminat a propovăduit cunoștința Treimii tuturor neamurilor.

Stih: În tot pământul a ieșit vestirea lor, și la marginile lumii cuvintele lor.

Viforul înșelăciunii idolești, l-a prefăcut acum Apostolul lui Hristos întru liniște, și lumea povățuind la credința dreptmăritoare, se roagă pentru noi toți.

Stih: Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor lui o vestește tăria.

Mare sprijinitor ai dăruit Hristoase pe Apostolul tău Efesenilor, pe înțeleptul și dumnezeiescul cuvântător de Dumnezeu; pe care și acum îl lăudăm, ca pe un locuitor și păzitor cetății acesteia.

Slavă..., Și acum..., asemenea.

Treime nemărginită în putere, Unime în trei fețe! Pentru rugăciunile cinstitului de Dumnezeu cuvântătorului, și ale pururea Fecioarei, și singurei Născătoarei de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi cei ce Te lăudăm pe Tine.

Troparul, glasul al 2-lea.

Apostole al lui Hristos Dumnezeu iubite, grăbește de mântuiește pe poporul cel fără de răspuns. Că te primește când cazi către Dânsul, cel ce te-a primit când te-ai rezemat pe pieptu-i; pe care roagă-L de Dumnezeu Cuvântătorule, și norul vrăjmașilor cel căzut asupra noastră să se risipească, cerându-ne nouă pace și mare milă.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei Învierii.

Toate tainele tale sunt mai presus de cuget, toate sunt preaslăvite, Născătoare de Dumnezeu. Cu curăția fiind pecetluită și cu fecioria păzită, cu adevărat Maică te-ai cunoscut, născând pe Dumnezeu cel adevărat; pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

LA VECERNIA CEA MARE

După obișnuitul Psalm, citim: Fericit bărbatul... La Doamne strigat-am... Stihirile pe 8, glasul 1.

Podobie: Ceea ce ești bucuria...

Văzătorul descoperirilor celor negrăite, și tâlcuitorul tainelor lui Dumnezeu celor de sus, fiul lui Zevedeu, scriind nouă Evanghelia lui Hristos Dumnezeu, ne-a învățat a mărturisi pe Tatăl, și pe Fiul, și pe Duhul Sfânt. De trei ori.

Alăuta cea de Dumnezeu mișcată a cereștilor cântări, scriitorul tainelor, gura cea de Dumnezeu grăitoare, buzele avându-le ca niște strune, iar limba mișcându-o ca un arcuș, viersuiește cu dulceață cântarea cântărilor, și se roagă ca toți să ne mântuim. De trei ori.

Cu limba ta cea glăsuitoare ca tunetul, vestind Cuvântul înțelepciunii lui Dumnezeu cel ascuns, de Dumnezeu iubite, strigi pururea, mișcând cu buzele adesea: Întru început era Cuvântul, și înveți pe tot omul spre cunoștința de Dumnezeu. De două ori.

Slavă..., glasul al 2-lea.

A lui Ghermano; iar după alții zic a lui Vizantie.

Pe Fiul tunetului, și temelia dumnezeieștilor cuvinte pe începătorul cuvântării de Dumnezeu, și propovăduitorul cel mai întâi al dogmelor adevăratei înțelepciunii lui Dumnezeu, pe iubitul Ioan și păzitorul de feciorie, neamul omenesc după datorie să-l lăudăm. Că acesta având întru sine pe Dumnezeu dea-pururea a glăsuit: Că întru început era Cuvântul, și nedespărțit de Tatăl, și întocmai la Ființă cu Dânsul, și împreună Ziditor și de viață purtător, și Lumină adevărată. Arătându-ne prin aceasta învățătura dreaptă a Preasfintei Treimi, pe același Fiu ni L-a arătat. O minune înfricoșată și lucru înțelept! Că plin fiind de dragoste, plin s-a făcut și de dumnezeiască cuvântare. Cu mărirea și cu cinstea și cu credința, întemeietor fiind curatei noastre credințe; prin care vom câștiga veșnicele bunătăți în ziua judecății.

Și acum..., a Născătoarei Învierii.

Trecut-a umbra legii, și Darul a venit. Că precum rugul n-a ars fiind aprins, așa Fecioară ai născut, și Fecioară ai rămas. În locul stâlpului celui de foc, a răsărit Soarele dreptății; în locul lui Moise, Hristos, mântuirea sufletelor noastre.

IEȘIRE: Lumină lină...

Prochimenul zilei și citirile.

Din soborniceasca întâia Carte a Sfântului Apostol Ioan citire:

Cap. 3. Vers. 15.

Iubiților, de nu ne va arata inima noastră vina, îndrăznire avem către Dumnezeu, și orice vom cere vom lua de la Dânsul, căci poruncile lui păzim, și cele plăcute înaintea lui facem. Și aceasta este porunca lui, ca să credem în numele Fiului său Iisus Hristos, și să iubim unul pe altul, precum ne-a dat nouă poruncă. Și cela ce păzește poruncile Lui, într-însul locuiește, și Acesta întru el. Și întru aceasta cunoaștem că locuiește întru noi, din Duhul care ne-a dat nouă. Iubiților, nu credeți pe tot duhul, ci ispitiți duhurile de sunt de la Dumnezeu; că mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume. Întru aceasta să cunoașteți Duhul lui Dumnezeu: Tot duhul care mărturisește pe Iisus Hristos că a venit în trup, este de la Dumnezeu. Și tot duhul care nu mărturisește pe Iisus Hristos că a venit în trup, nu este de la Dumnezeu, ci acesta este al lui antihrist, de care ați auzit că vine, și acum este în lume. Voi de la Dumnezeu sunteți, fiilor și ați biruit pe aceia; că mai mare este Cela ce este întru voi, decât cela ce este în lume. Aceștia din lume sunt, pentru aceasta din lume grăiesc, și lumea de dânșii ascultă, noi de la Dumnezeu suntem. Cela ce știe pe Dumnezeu, ne ascultă pe noi; iar care nu este de la Dumnezeu, nu ne ascultă pe noi.

Din soborniceasca Carte a lui Ioan citire:

Cap. 4, vers. 1.

Iubiților dacă ne-a iubit așa Dumnezeu pe noi, și noi datori suntem unul pe altul să iubim. Pe Dumnezeu nimenea nici odinioară nu l-a văzut. De vom iubi unul pe altul, Dumnezeu întru noi petrece, și dragostea Lui desăvârșit este întru noi. Întru aceasta cunoaștem că locuim într-însul, și El întru noi, că din Duhul său ne-a dat nouă. Și noi am văzut și mărturisim, că Tatăl a trimis pe Fiul, Mântuitor lumii. Oricare va mărturisi că, Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu întru dânsul petrece, și acela întru Dumnezeu. Și noi am cunoscut și am crezut dragostea, care are Dumnezeu întru noi. Dumnezeu dragostea este, și cela ce petrece în dragoste, întru Dumnezeu petrece, și Dumnezeu întru dânsul.

Citire Din Soborniceasca Carte a lui Ioan citire:

Cap. 4, vers. 20.

Iubiților! De va zice cineva că iubește pe Dumnezeu, și pe fratele său urăște, mincinos este. Că cela ce nu iubește pe fratele său, pe carele-l vede, pe Dumnezeu pe care nu L-a văzut, cum poate să-L iubească? Și această poruncă avem de la El: Ca cela ce iubește pe Dumnezeu, să iubească și pe fratele său. Tot cela ce crede că Iisus este Hristos, de la Dumnezeu este născut. Și tot cela ce iubește pe Cel ce a născut, iubește și pe Cel născut dintr-însul. Întru aceasta cunoaștem că iubim pe fiii lui Dumnezeu, când iubim pe Dumnezeu, și păzim poruncile Lui. Că aceasta este dragostea lui Dumnezeu, ca poruncile Lui să păzim, și poruncile Lui nu sunt grele. Că tot cel născut de la Dumnezeu biruiește lumea. Și aceasta este biruința ceea ce biruiește lumea: Credința noastră. Cine este cela ce biruiește lumea? Numai cela ce crede, că Iisus este Fiul lui Dumnezeu.

LA LITIE

Cântăm Stihirile pe glasul 1.

A lui Ghermano singur glasul.

Râuri de Dumnezeu cuvântătoare, au izvorât Apostole din cinstită gura ta; din care Biserica lui Dumnezeu adăpându-se cu dreaptă credință, se închină Treimii Celei de o ființă; pe care și acum roagă-o Ioane de Dumnezeu Cuvântătorule, să întărească și să mântuiască sufletele noastre.

Al lui Andrei Pirul, glasul același:

Pomul curăției, mirul bunei miresme iarăși ne-a răsărit nouă întru acest praznic de acum. Să strigăm către dânsul: Cela ce te-ai rezemat pe pieptul Stăpânului, și lumii ai rourat Cuvântul, Ioane Apostole, cela ce pe Fecioara ai păzit ca lumina ochiului, cere nouă de la Hristos mare milă.

Ucenice al Mântuitorului iubitorule de feciorie, și de Dumnezeu Cuvântâtorule! Ție ca unui împodobit cu fecioria, pe Fecioara și de Dumnezeu Născătoarea o a încredințat Hristos Dumnezeu răstignit fiind, pe care o ai păzit ca lumina ochiului. Pentru aceasta roagă-te, să se mântuiască sufletele noastre.

Ca un singur văzător al tainelor celor negrăite, și ca cela ce te-ai rezemat pe pieptul lui Hristos, ca un prieten al Lui adevărat, ai strigat glăsuind: Că Cuvântul cel preaveșnic întru început era la Dumnezeu, Ioane Apostole, îndulcirea Treimii, a Efesului și a Patmosului, întărirea cea neclintită, și ajutorul nostru. Roagă-te de Dumnezeu Cuvântătorule preafericite, să se izbăvească poporul de vrăjmașii cei necurați, simțitori și gânditori, cel ce pururea cu credință, săvârșește pomenirea ta.

Glasul al 2-lea, a lui Teofan.

Lauda Apostolilor, trâmbița cuvântării de Dumnezeu, pe duhovnicescul mai marele ostaș, pe cel ce a supus lui Dumnezeu lumea; veniți credincioșii să fericim pe Ioan pururea slăvitul, pe cel ce de pe pământ s-a mutat, și de pământ nu s-a depărtat. Ci viază și așteaptă a doua venire a Stăpânului cea înfricoșată și cere ca fără osândă să o întâmpinăm, prietene cel de taină; cel ce te-ai rezemat pe pieptul lui Hristos, noi cei ce săvârșim cu dragoste pomenirea ta.

Slavă..., glasul al 4-lea.

A lui Vizantie.

Rezemându-te pe pieptul învățătorului tău Hristos, la cina Domnului, iubite ucenice, de acolo ai cunoscut cele înalte, și cerescul glas tuturor ai tunat: Întru început era Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu, și Dumnezeu era Cuvântul. Lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul ce vine în lume, Hristos Dumnezeu, și Mântuitorul sufletelor noastre.

Și acum..., al Născătoarei, asemenea.

Fiul Cela ce împreună cu Tatăl și cu Duhul, este slăvit în Cer de heruvimi, vrând iarăși să zidească pe cel întâi zidit, pe sine însuși negrăit S-a smerit în pântecele tău, de Dumnezeu Născătoare prealăudată. Și din tine răsărind a luminat toată lumea cu dumnezeirea, scăpându-o de nebunia idolească, și întru sine îndumnezeind omenirea, la ceruri o a ridicat Hristos Dumnezeu, și Mântuitorul sufletelor noastre.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glasul al 4-lea.

Podobie: Cel ce de sus ești chemat...

Pe Fiul Celui Preaînalt, Dumnezeu l-ai propovăduit cu Tatăl împreună veșnic și de o ființă lumină din lumină neschimbată, și chipul statului Părintelui, pe Cel ce fără de ani, și fără de patimă a strălucit dintr-însul. Pe Ziditorul și Domnul tuturor veacurilor, iubite, tu l-ai mărturisit lumii, pe Cel ce a strălucit lumină celor dintru întuneric, Hristos Dumnezeul nostru; pe care roagă-L să mântuiască și să lumineze sufletele noastre.

Stih: În tot pământul a ieșit vestirea lor, și la marginile lumii cuvintele lor.

Cu lumina Mângâietorului fiind luminat, ai mărturisit că Duhul din Tatăl a purces, și prin Fiul omenirii S-a arătat, întocmai cinstit și pe scaun împreună șezător, și de o ființă cu Tatăl Cel fără de început și cu Cuvântul lui Dumnezeu, iubite, tuturor l-ai propovăduit. Pentru aceasta întru cântări pe tine te cinstim, ca pe un temei dumnezeiesc al credinței. Pe care neclintită o păzește, prin rugăciunile tale cele către Dumnezeu.

Stih: Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria.

La înalta cuvântare de Dumnezeu suindu-te, te-ai învățat tainele lui Dumnezeu cele negrăite. O Ființă a, Dumnezeirii, o slavă și o Împărăție, și o Domnie, cea în trei Staturi pururea împărțită, iar după Ființă nedespărțită, și împreunată întru neamestecata Dumnezeiasca Unime; așa slăvind ai propovăduit de Dumnezeu cuvântătorule, Treimea a fi nedespărțită. Pe Care roagă-o să mântuiască, și să lumineze sufletele noastre.

Slavă..., glasul al 6-lea.

A lui Ioan Monahul.

Apostole al lui Hristos, Evangheliste de Dumnezeu cuvântătorule, tăinuitor de cele negrăite fiind, dogmele cele negrăite ale înțelepciunii, ca un tunet le-ai vestit nouă, și cum că, întru început era Cuvântul, luminat ai arătat credincioșilor. Iar tăgăduirea ereticilor, adică cum că nu era dintr-un început, lepădându-o, nu ai primit cuvintele lor. Rezemător pe piept arătându-te, și prieten iubit; ca și Isaia marele glăsuitor, și ca Moise de Dumnezeu văzătorul, îndrăzneală având către Dumnezeu, cu dinadinsul roagă-te pentru sufletele noastre.

Și acum..., al Născătoarei:

Făcătorul și Mântuitorul meu, Preacurată, Hristos Domnul, din pântecele tău ieșind, întru mine îmbrăcându-se, din blestemul cel dintâi pe Adam la izbăvit. Pentru aceasta ție Preacurată, ca Maicii lui Dumnezeu și Fecioarei cu adevărat, strigăm fără tăcere ca îngerul, bucură-te! Bucură-te Stăpână, folositoarea și acoperământul, și mântuirea sufletelor noastre.

La binecuvântarea pâinilor, Troparul de 2 ori

Apostole al lui Hristos Dumnezeu iubite, grăbește de mântuiește pe poporul cel fără de răspuns. Că te primește când cazi către Dânsul, Cel ce te-a primit când te-ai rezemat pe pieptu-i; pe care roagă-L de Dumnezeu cuvântătorule, și norul vrăjmașilor cel căzut asupra noastră să se risipească, cerându-ne nouă pace și mare milă.

Și Născătoare de Dumnezeu... O dată.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul... Troparul Sfântului de două ori, și al Născătoarei.

După întâia Catismă, Sedealna, glasul al 8-lea,

Podobie: Pe înțelepciunea și...

Tu fiu te-ai chemat al dumnezeiescului tunet, ca să asurzești urechile celor necredincioși, și mai dulce decât trâmbița ai glăsuit întruparea Cuvântului, în inimile cele drepte, o preaînțelepte! și ca un prieten adevărat, pe piept te-ai rezemat. De unde învățându-te cunoștința lui Dumnezeu, tuturor ai propovăduit pe Cel împreună fără început cu Tatăl, Ioane Apostole! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșale să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta. De două ori.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei:

Pe înțelepciunea și Cuvântul, în pântecele tău zămislindu-l fără de ardere, Maica; lui Dumnezeu ai născut lumii pe Cela ce ține lumea, și în brațe ai avut pe Cela ce cuprinde toate, pe Dătătorul de hrană al tuturor și Făcătorul firii. Pentru aceasta te rog pe tine Preasfântă Fecioară, și cu credință te slăvesc, ca să mă izbăvești de greșale, când voi vrea să stau înaintea feței Ziditorului meu, Stăpână Fecioară Curată, al tău ajutor atunci să-mi dăruiești; pentru că poți câte le voiești prealăudată.

După a doua Catismă, Sedealna, glasul al 8-lea,

Podobie: asemenea:

Adâncul vânării lăsându-l, cu trestia Crucii pe toate neamurile către credință, ca pe niște pești le-ai vânat; că precum ți-a spus Hristos, vânător de oameni te-ai arătat, vânându-i spre credință. Pentru aceasta semănând, și cunoștința cuvântului, Patmosul și Efesul cu cuvintele tale roditoare le-ai arătat. De Dumnezeu cuvântătorule Apostole roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșale să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta. De două ori.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei:

Aducându-mi aminte de judecată, mă înfricoșez, ca unul ce fapte vrednice de rușine am făcut eu smeritul. Și mă rog Născătoare de Dumnezeu, prealăudată, mai-nainte până a nu mă întâmpina noaptea morții, să mă întorci, la calea pocăinței povățuindu-mă, ca cu mulțumire închinându-mă, să laud puterea ta cea nemăsurată și dumnezeiasca sprijineală; preasfântă Dumnezeiască mireasă, rugându-te lui Hristos Dumnezeu, să-mi dăruiască curățire de păcate și mare milă.

După Polieleu, Sedealna, glasul al 8-lea.

Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul...

Rezemându-te pe pieptul lui Iisus, îndrăzneală ai dobândit, ca un ucenic întrebând: Cine este vânzătorul Tău Doamne? Iubit foarte fiind, prealăudate, prin pâine, pe acesta l-a arătat ție. Deci ca un tăinuitor al celor negrăite fiind, de întruparea Cuvântului înveți marginile, de Dumnezeu cuvântătorule Apostole! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșale să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta. De două ori.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei:

Preasfântă Fecioară Maica lui Dumnezeu! Patimile sufletului meu cele cumplite, vindecă-le rogu-mă, și-mi dă mie iertare de greșalele cele ce fără de minte am făcut, spurcându-mi sufletul și trupul meu eu ticălosul. Vai mie, ce voi face în ceasul acela, când îngerii vor despărți sufletul meu de pătimașul meu trup! Atuncea Stăpână, să-mi fii mie ajutătoare și folositoare caldă; că pe tine te am nădejde eu robul tău.

Deci Antifonul cel dintâi al glasului al patrulea. Apoi:

Prochimen, glasul al 4-lea:

În tot pământul a ieșit vestirea lor...

Stih: Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria.

Toată suflarea să laude...

Evanghelia de la Ioan, a Învierii a 11-a. După Psalm 50, Slavă..., glasul al 2-lea.

Pentru rugăciunile Apostolului tău Milostive, curățește mulțimea greșalelor noastre.

Și acum...

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu Milostive, curățește mulțimea greșalelor noastre.

Stih: Miluieștemă Dumnezeule după mila Ta...

Deci Stihira, glasul al 6-lea.

De Dumnezeu cuvântătorule, iubitorule de feciorie, ucenice iubite al Mântuitorului! Prin rugăciunile tale rugămu-ne, mântuiește-ne pe noi de toată vătămarea, că suntem turma ta.

CANOANELE

De va fi Duminică, cântăm Canonul Învierii cu Irmosul pe 4, și al Născătoarei de Dumnezeu pe 2, și ale Apostolului amândouă Canoanele pe 8. Iar de nu se va întâmpla Duminică, cântăm Canonul Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul pe 6, și ale Sfântului, Canoanele pe 8, Canonul Născătoarei de Dumnezeu. Ale căruia slovele de pe la începutul troparelor la margine, la Greci este pe Alfa-Vita înapoi citind.

CANONUL Născătoarei de Dumnezeu

Facere a lui Alfa-Vita

Cântarea 1-a, glasul al 2-lea,

Irmos:

Întru adânc a așternut dedemult toată oastea lui Faraon puterea cea prea-întrarmată; iar întrupându-Se Cuvântul, a pierdut păcatul cel prea rău, Domnul cel preamărit, că cu mărire S-a preamărit.

Dumnezeu alegându-te ca pe o frumoasă, ca pe o împodobită, și ca pe cea cu totul fără prihană între femei, în pântecele tău cel preacurat S-a sălășluit. Pe care roagă-L Fecioară, de vina greșalelor să se mântuiască toți cei ce te laudă pe tine.

Precum zice Psalmistul stătut-ai Fecioară împărăteasă dea-dreapta Împăratului Celui ce a răsărit din pântecele tău, pe care roagă-L mireasă a lui Dumnezeu, ca să mă învrednicească stării celei dea-dreapta în ziua răsplătirii.

Ceea ce ai născut pe Hristos ploaia cea cerească, care a înnoit firea omenească cea înțelenită prin cele netrebnice! Arată și sufletul meu cel înțelenit, a fi roditor, dumnezeiască mireasă.

CANONUL cel dintâi al Sfântului.

Facere a lui Teofan.

Cântarea 1-a, glasul al 2-lea,

Irmos același:

Împărăția cerurilor cea propovăduită de tine dobândind, Fericite, și împreună cu Cuvântul locuitor ceresc făcându-te, prin rugăciunile tale, păzește pe cei ce cred cinstitei tale propovăduiri, și cuvântării de Dumnezeu.

Toate cele pământești, chiar și legăturile firii cu cuget viteaz le-ai defăimat, lipindu-te de Cuvântul, preaînțelepte, izbăvind de necuvântare pe cei ce viețuiau dobitocește.

Înțelegerea celor cerești câștigând, pe Cuvântul lui Dumnezeu ai binevestit: Întru început era Cuvântul, și Cuvântul era la Părintele Său, și Dumnezeu era Cuvântul; bine-vestind, L-ai propovăduit de Dumnezeu înțelepte.

Al Născătoarei:

Pe tine cea împodobită cu dumnezeiască frumusețe, Stăpână de Dumnezeu Născătoare, te laudă ceata fecioarelor cu dumnezeiești cântări. Căci pe Cuvântul cel făcător de frumusețe, mai presus de cuvânt L-ai născut.

Alt CANON, al Sfântului.

Facere a lui Iosif.

Cântarea 1-a, glasul al 6-lea,

Irmos: Ca pe uscat umblând Israil...

Luminându-te la cuget, ai cunoscut adâncurile Duhului cuvântătorule de Dumnezeu, și ne-ai vestit nașterea cea înfricoșată, strigând: Întru început era Cuvântul lui Dumnezeu.

Împilați fiind de mulțimea ispitelor, și a patimilor și a necazurilor, și a năvălirilor celor rele, cu credință năzuim la tine, cuvântătorule de Dumnezeu: Fii ajutător robilor tăi.

Slavă...

Ca un doctor prea-ales înțelepte, vindecând patimile sufletelor noastre cele cumplite, prin mijlocirea ta, izbăvește-ne de osânda și de focul cel veșnic.

Și acum..., al Născătoarei:

Ceea ce ai zămislit pe Dumnezeu cel ce s-a făcut Om pentru noi, pe Acela roagă-L, Preacurată, ca în ziua judecății să se milostivească spre noi cei ce mult i-am greșit Lui.

Catavasie:

Deschide-voi gura mea, și se va umplea de Duh, și cuvânt voi răspunde împărătesei Maicii, și mă voi arătă luminat prăznuind, și voi cânta minunile ei bucurându-mă.

Cântarea a 3-a,

Irmos:

Înflorit-a pustiul ca crinul Doamne, biserica păgânilor cea stearpă prin venirea Ta; întru care s-a întărit inima mea.

Întru mine omul îmbrăcându-se, Ziditorul, a ieșit din pântecele tău Preacurată, dăruind haina nestricăciunii, celor ce s-au golit prin fapte netrebnice.

Născut-ai Stăpână pe Dumnezeu Cuvântul cel preacinstit, pe care neîncetat roagă-L, ca să se milostivească spre smeritul meu suflet, cel mâhnit de necinstele dezmierdărilor.

Vindecă Preacurată rănile sufletului meu, și smerită inima mea cea otrăvită de veninul șarpelui, tămăduiește-o cu doctoria ta cea lucrătoare.

Alt Canon,

Irmos același:

Cu limba ta cea de Dumnezeu grăitoare, ai arătat cea mai presus de minte taină a Treimii, întru care s-a întemeiat inima mea, Ioane, de Dumnezeu fericite.

Limba ta s-a făcut condei ca un scriitor Preasfântului Duh, însemnând cu dumnezeiasca scrisoare, cinstita și dumnezeiasca Evanghelie.

Cu dumnezeiască îndrăzneală rezemându-te de Izvorul înțelepciunii, ai scos adâncul înțelepciunii, și al acesteia te-ai făcut dumnezeiesc propovăduitor, preaînțelepte.

Al Născătoarei:

Pe tine singură Fecioară și Maică, ca pe una ce te-ai făcut nouă pricină de mântuire, și ai mântuit lumea cu rugăciunile tale, te cinstim Preacurată.

Alt Canon,

Irmos: Nu este sfânt precum tu Doamne...

Cu cuget luminat și curat vorbind cu Cuvântul, în taină te-ai învățat de la Dânsul cele mai presus de cuvânt, și toată făptura arătat o ai luminat cuvântătorule de Dumnezeu, de trei ori fericite.

Dezleagă-mă de cumplitele legături ale păcatului, legându-mă pe mine de dragostea Stăpânului și Dumnezeu. Pe care iubindu-L cu fierbințeală, te-ai făcut de Dumnezeu cuvântător al Lui, de trei ori fericite.

Slavă...

Datu-te-ai nouă apărător, și mijlocitor și mântuitor, și către Domnul rugător, și de minuni însuți făcător, și izvor de tămăduiri. Pentru aceasta te cinstim pe tine de Dumnezeu cuvântătorule.

Și acum..., al Născătoarei:

Cuvântul cel ce negrăit S-a întrupat din tine Născătoare de Dumnezeu, când era înălțat pe lemnul Crucii, atunci pe tine ca pe o Fecioară Preacurată, te-a încredințat ucenicului celui iubitor de feciorie.

Catavasie:

Pe ai tăi cântăreți Născătoare de Dumnezeu ceea ce ești izvor viu și îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întărește-i; și întru dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învrednicește-i.

Sedealna, glasul al 8-lea.

Podobie: Pe înțelepciunea...

Rezemându-te pe pieptul înțelepciunii, și învățându-te cunoștința Cuvântului, dumnezeiește ai tunat: Întru început era Cuvântul; bine scriind întâi nașterea Lui cea fără de început, și ai propovăduit tuturor întruparea Cuvântului, pentru aceasta și cu limba ca cu o mreajă vânând neamurile, cu Darul Duhului înveți marginile, de Dumnezeu cuvântătorule Apostole! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșale să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta. De două ori.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei:

Ca ceea ce ai întrupat pe Cuvântul cel milostiv și îndurat, Stăpâna tuturor miluiește, pe toți cei ce aleargă la tine, și-i izbăvește de ispite și de boli și de toată răutatea, și de focul cel veșnic; ca cu mulțumire să mărim bogăția îndurărilor tale celor multe, și, mila cea nemăsurată, și să strigăm către tine totdeauna: Nu înceta rugându-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșale să dăruiască celor ce laudă nașterea ta Preacurată.

Cântarea a 4-a,

Irmos:

Venit-ai din Fecioară, nu sol nici înger, ci Tu însu-ți Domnul Te-ai întrupat, și m-ai mântuit pe mine tot omul. Pentru aceasta strig Ție: Slavă puterii Tale, Doamne.

Rourează-mi mie Stăpână picătura umilinței, ca să scoată toată arderea inimii mele, și să potolească pornirile cele înșelătoare ale nedumeririi mele.

Pe mine cel vătămat cu arma desfătării, și care zac rănit, nu mă trece cu vederea Preacurată, ci mă vindecă cu sulița, și cu sângele Fiului tău și Dumnezeului nostru, Celui ce S-a răstignit.

Ceea ce te-ai îmbogățit cu stăpânia a toată făptura, pe mine cel cumplit sărăcit, învrednicește-mă dumnezeiescului Dar, ca să te măresc pe tine ca pe o bună a mea folositoare, Preacurată.

Alt Canon,

Irmos același:

Cuvântul tăinuit învățându-te Dumnezeirea Sa, și arătându-ți cea negrăită rânduiala întrupării Lui, după vrednicie te-a arătat pe tine cuvântător de Dumnezeu.

Cuget dumnezeiesc și trup fecioresc câștigând, Mărite, te-ai făcut Biserică vie și însuflețită, și lăcaș Prealăudatei Treimi, Preasfințite.

Cu primirea de fiu a Preacuratei Fecioare, te-ai cinstit iubitorule de feciorie, Fericite, și frate te-ai arătat al Celui ce te-a ales pe tine, și Ucenic de Dumnezeu cuvântător, te-a săvârșit.

Al Născătoarei:

Ca să vindece călcarea de poruncă cea dedemult a Evei, întru tine Preacurată și preasfântă S-a sălășluit Dumnezeu Cel Preaînalt, înnoindu-mă pe mine tot omul cel căzut.

Alt Canon,

Irmos: Hristos este puterea mea...

Cu picăturile cuvântului ai adăpat toată lumea, cu buna-credință uscând apele cele tulburi ale păgânătății; pentru aceasta te cinstim, Mărite.

Sufletul meu cel slăbănogit de toate bântuielile vrăjmașilor celor necurați, ca pe cel ce scapă la acoperământul tău, rogu-mă încinge-l cu tărie și cu putere, preaînțelepte.

Slavă...

Făcându-te Biserică Dumnezeiescului Duh, pe cei ce pururea cu credință năzuiesc la dumnezeiască Biserica ta, prin mijlocirea ta arată-i Biserici lui Dumnezeu, de Dumnezeu cuvântătorule.

Și acum...

Să lăudăm pe ceea ce este dumnezeiesc și cinstit lăcaș al lui Dumnezeu, și să fericim pe preasfânta Fecioară toți cei ce ne-am îndumnezeit printr-însa, și ne mântuim de cele cumplite.

Catavasie:

Dumnezeiescul sfat cel neurmat al Celui Preaînalt, al întrupării Tale celei din Fecioară, Proorocul Avvacum înțelegându-l a strigat: Slavă puterii Tale, Doamne.

Cântarea a 5-a,

Irmos:

Mijlocitor te-ai făcut lui Dumnezeu și oamenilor, Hristoase Dumnezeule. Că prin tine Stăpâne, către Părintele Tău începătorul luminii, din noaptea necunoștinței aducere am aflat.

Ceea ce ai născut calea vieții, la calea cea dreaptă povățuiește-mă Preacurată, pe mine cel ce fără de pricepere acum sunt abătut și căzut în prăpastia cumplitelor căderi.

Cu minte nemulțumitoare înstrăinându-mă pe mine de la Dumnezeu, și rătăcindu-mă în latura patimilor cea depărtată, cu desfrânare am viețuit. Ci mă întoarce, și mă mântuiește prin rugăciunile tale Fecioară.

Cu apele tale cele de viață curgătoare, adapă pe robul tău cel aprins de văpaia păcatelor, și ars de năvălirile dracilor, Fecioară Maică Preacurată.

Alt Canon,

Irmos același:

Făcându-te cu totul lumină, cu apropierea către Începătorul luminii, și cu neîncetată privirea ta la Dânsul îndumnezeit fiind, minte cerească prin Dar te-ai arătat, cuvântătorule de Dumnezeu.

Cu minte curată și cu sfinte buze, și cu preacurată gură ai propovăduit Evanghelia ta. Și tuturor credincioșilor ai pus înainte, mântuire de Dumnezeu insuflate.

Din pruncie locuind împreună cu Hristos, te-ai pus de Dânsul organ Darului, și mai presus de fire cunoscând prin taină mărirea Treimii, te-ai învățat cuvântarea de Dumnezeu.

Al Născătoarei:

Aducându-ne aminte de cuvintele tale Preacurată, te fericim pe tine acum, noi cei ce cu adevărat ne-am îmbogățit prin tine, cu fericirea cea negrăită, și cu viața cea veșnică.

Alt Canon,

Irmos: Cu dumnezeiască strălucirea ta...

Ca un luceafăr de dimineață ai strălucit celor de pe pământ Apostole, propovăduind Răsăritul cel înțelegător, care a venit în lume cu trup, și a risipit întunericul mulțimii dumnezeilor.

Tot sufletul ai adăpat, cu cuvântările de Dumnezeu cele sfințite, sfințite învățătorule Apostole! Pentru aceasta strig către tine, adapă inima mea cea înțelenită de păcate.

Slavă...

Rănitu-m-am de săgețile vrăjmașului, ci mă rog înțelepte, cu venirea ta vindecă-mă pe mine cu totul, și mă îndreptează pe căile lui Dumnezeu, pe cel ce pururea sunt rătăcit în căi neumblate.

Și acum..., al Născătoarei:

Când ai stătut cu iubitul ucenic lângă Crucea Fiului tău Preacurată, suspinai lăcrimând, și te mirai de multă milostivirea Lui cea către oameni.

Catavasie:

Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască slava ta; că tu Fecioară neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate, și ai născut Fiu pe Cel fără de ani, dăruind pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

Cântarea a 6-a,

Irmos:

Întru adâncul greșalelor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune Dumnezeule scoate-mă.

Să nu mă arăți dracilor bucurie la judecata ce va să fie Stăpână; ci îmblânzește pe Judecătorul și Fiul tău, ca cu bunătate să caute spre mine.

Cu cugetele și cu faptele mele cele viclene, și fărădelege, pe Tine Doamne, pornindu-Te spre mânie, îți aduc pe Maica Ta spre îmblânzire, îndurându-Te dar mântuiește-mă.

Scapă-mă de osândă Stăpână, pe mine cel ce sunt osândit cu greșalele mele; ca ceea ce ai născut pe Judecătorul și Dumnezeul tuturor, prealăudată.

Alt Canon,

Irmos același,

Iisus Dumnezeul meu și Domnul, primind a ta curăție și sfințirea cea desăvârșită, te-a ales a-i fi frate, pe tine cuvântătorule de Dumnezeu.

Cu sfințenie încununându-ți viața, și întru aceea nădăjduind, te-ai rezemat pe pieptul înțelepciunii, și de acolo ai luat Darul, Mărite.

Strălucirile cele mari și dumnezeiești ale teologiei tale, toată lumea au luminat, Mărite, și cu lumina cea întreit luminătoare o au strălucit.

Al Născătoarei:

Cel ce cu voirea sa a întins Cerul, alt cer pământesc pe tine te-a întins, Maica lui Dumnezeu Preacurată, și din tine răsărind s-a arătat.

Alt Canon,

Irmos: Marea vieții văzându-o...

Limba ta cea de Dumnezeu grăitoare, cu adevărat a fost ca un condei degrab scriitor, bine scriind cunoștința cea adevărată, și legea cea prea nouă, în lespezile inimilor noastre, cuvântătorule de Dumnezeu.

Cela ce din rădăcină ai uscat sadurile necredinței, ca un prea-ales lucrător de pământ, sădește în sufletul meu frica lui Dumnezeu, care înflorește bună rodire de fapte bune, Mărite.

Slavă...

Numitu-te-a pe tine arătat fiu al Fecioarei, Cel ce S-a născut dintr-însa; cu care dimpreună roagă-L, pururea pomenite, ca să se facă după Dar, fii lui Dumnezeu, toți cei ce fac cele plăcute Lui.

Și acum..., al Născătoarei:

Întru asemănarea trupului s-a cunoscut oamenilor Dumnezeu din tine Preacurată. Pe care roagă-L totdeauna preasfântă, ca să omoare cugetele trupului nostru cele pierzătoare.

Catavasie:

Cugetătorilor de Dumnezeu, săvârșind acest praznic dumnezeiesc, și cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniți să plesnim cu mâinile slăvind pe Hristos, Cel ce S-a născut dintru dânsa.

CONDAC, glasul al 2-lea.

Măririle tale iubitorule de feciorie, cine le poate spune; că verși minuni, și izvorăști tămăduiri, și te rogi pentru sufletele noastre, ca un cuvântător de Dumnezeu, și prieten al lui Hristos.

ICOS

Îndrăzneț și necuprins lucru este a ști cineva înălțimile cerești, și a cerca adâncurile mării. Că precum nu este cu putință a număra stelele și nisipul mării, așa nici este vrednic cineva a spune cele ale cuvântătorului de Dumnezeu. Cu atâtea cununi a încununat pe dânsul Hristos, pe care a iubit, Căruia și pe piept s-a rezemat și la cina cea de taină cu Dânsul a cinat. Ca un cuvântător de Dumnezeu, și prieten al lui Hristos.

SINAXAR

Întru această lună în 26 de zile, mutarea Sfântului slăvitului Apostol și Evanghelist Ioan teologul.

Stih: Înaintea iubitului Cuvânt al Tatălui ai stătut,

Iubite decât toți ucenicii mai mult.

Și către Dumnezeu Fiule al tunetului, la douăzeci și șase te-ai mutat,

Și cuvântarea ta cea de Dumnezeu insuflată nouă ne-ai lăsat.

Acesta a fost fecior lui Zevedei și Salomi, care a fost fată logodnicului Iosif. Pentru că acesta avea patru feciori: pe Iacov, pe Simeon, pe Iuda și pe Iosif și trei fete: pe Estir, pe Marta și pe Salomi, care a fost femeie lui Zevedei, și Maica lui Ioan. De aici se vede că Domnul nostru Iisus Hristos a fost unchi lui Ioan și frate Salomiei fetei lui Iosif. Acesta este cela ce s-a rezemat pe pieptul lui Hristos, ca cel ce era foarte iubit de dânsul. Pentru că și la vânzare a fost cu dânsul, și la răstignire, când a luat și pe Născătoarea de Dumnezeu la casa sa, slujindu-o până la adormirea sa. Iar după adormite aruncând sorți Sfinții Apostoli unde era să meargă fiecare dintr-înșii și să propovăduiască, a căzut lui Ioan soarta, ca să meargă în Asia. Se mâhnea de aceasta că cunoștea mai-nainte că o să aibă nevoie pe mare, care și ucenicului său lui Prohor l-a spus mai înainte. Deci, umblând patruzeci de zile și patruzeci de nopți pe mare purtându-se de sila valurilor, căci se mâhnise pentru sorți, și (fiindcă n-a nădăjduit la puterea lui Dumnezeu cea nebiruită) pentru aceasta s-a îngăduit de la Dumnezeu ca să cada în ispită, ca prin acea ispită să i se ierte greșeala sa cea omenească. Și s-a dat într-o parte de loc al Asiei, ce se cheamă Marmareonda și acolo află pe Prohor căzut și el în primejdii, și abia scăpând la Seleucia, unde după furtuna marii îl întâlni și pe Prohor această bântuială. Fiind disprețuit de oamenii ce erau acolo, și părându-se că este fermecător, zicând încă și pentru Ioan, că a furat galbeni din corabie și a fugit, dintru ale cărora mâini scăpând cu nevoie, sosi la locul ce s-a zis mai sus. Deci mergând la Efes i-a aflat pe ei o femeie anume Romana însemnată și vestită în răutate până și la Roma. Aceasta plătindu-le ia silit să slujească la baie Apostolii neștiind meșteșugul băii, îi necăjea rău atâta cât i-a făcut pe amândoi ca niște robi, însă Ioan era rânduit să facă foc, să încălzească baia, iar Prohor să pornească apa la baie în toată viața lor. Deci locuia într-acea baie un drac cumplit, care de trei ori într-un an sugruma înlăuntru câte un tânăr și câte o tânără, că pentru ca să răsune bine baia, gătise satana pricină. Când se zidea săpănd temelia, a pus un tânăr și o tânără într-însele, și dintru această pricină începuse a face moarte. Deci, când a fost a treia lună intrând Domnus, feciorul lui Dioscorid într-acea baie, s-a sugrumat de demon, și făcând Romana multă plângere, se auzi în tot orașul Efesului și la tatăl său Dioscorid, care auzind aceasta, de mare întristare și de multă scârbă muri și el. Deci Romana rugând foarte pe Artemida, ca să învieze pe Domnus, rupându-și carnea ei nu folosea nimic. Deci, întrebând Ioan pe Prohor, ce era aceea ce se întâmplase? îndată ce-l văzu Romana vorbind apucă pe Ioan și strâmtorându-l îi zicea alte multe; năpăstuindu-l că este fermecător, și mai în scurt îi zise: Că de nu va învia pe Domnus îi va despărți sufletul de trup. Deci făcând Apostolul rugăciune și înviind pe copil, se spăimântă cu duhul Romana, și zise: Că este ori Dumnezeu, ori fiul lui Dumnezeu, și crezu în Hristos, mărturisindu-și multe lucruri mai de înainte către Ioan. Înviind și pe Dioscorid, crezu și el împreună cu fiul său Domnus, și se mărturisiră toți, botezându-se Dioscorid, Domnus și Romana, și rupse Romana înscrisul de robie. Ioan depărtă și duhul cel viclean din baie. Deci, pe când Efesenii prăznuiau pe Artemida, Apostolul suindu-se stătu într-un loc înalt, unde era acel idol spurcat: Poporul înfuriindu-se pentru aceasta, aruncă cu pietre asupra lui Ioan, și ele nu se atingeau de dânsul, ci mai vârtos zdrobeau pe idol, de-l făcu fărâme. Apostolul le spunea multe pentru credință iar ei întărâtându-se iarăși aruncau cu pietre asupra lui, dar nu-l lovea niciuna, ci se întorceau de loveau iar pe cei ce aruncau rupându-le hainele și pe ei din dumnezeiasca voie. Deci, făcând Apostolul rugăciune se făcu o fierbere mare din pământ și cazură jos la pământ din popor ca vre-o două sute de oameni de muriră; iar ceilalți abia dezmeticindu-se și izbăvindu-se dintr-acea groază, se rugau Sfântului să-i miluiească de vreme ce venise atâta cutremur, rugându-l ca să învieze și pe cei morți, Deci rugându-se și înviindu-i și pe aceia, și iarăși făcându-se fierberea aceea a pământului, căzură la Ioan toți și se botezară. Deci, stând Sfântul într-un loc ce se cheamă Tahi, tămădui pe un slăbănog ce zăcuse doisprezece ani; care sculându-se mărea pe Dumnezeu. Făcutu-s-au și alte multe minuni de Ioan, de s-a dus pretutindenea vestea minunilor. Văzând dar demonul ce se ținea în capiștea Artemidei, toate cele ce se făcuse de Sfântul și cunoscând că și pe el era să-l gonească de acolo, se închipuise în chip de ostaș, ca cum ar fi fost un cetaș, și purtând cărți ședea într-un loc de plângea și zicea ca ia fugit doi fermecători, care îi erau dați de la domnie pe seamă, și pentru aceea îi era grijă de cap. Și către cei ce zicea aceste cuvinte le arătă și o legătură de galbeni aur și făgădui să o dea lor de se vor sili să omoare pe fermecătorii aceia. De care lucru tulburându-se orașul se porni popor mult la casa lui Dioscorid spăimântându-l, că-i va arde cu casă cu tot, de nu va da pe fermecători. Iar Dioscorid alese mai bine să-l ardă decât să dea pe Apostolul. Deci, cunoscând Ioan prin Duhul Sfânt, că pornirea poporului era să iasă spre bine, s-a dat pe sine și de bunăvoie poporului împreună cu ucenicul său Prohor, pe care trăgându-i poporul până la capiștea artemidei, se rugară lui Dumnezeu să cadă capiștea, dar să nu vatăme pe nimeni din cei ce erau acolo, și așa căzând capiștea, Apostolul zise către demonul care se ținea acolo: Ție zic demone spurcate: Câtă vreme este de când locuiești aici? Și de ai pornit tu asupra noastră pe cetașii aceștia și pe pe popor, mărturisește! Iar demonul strigă tare: Sunt de când locuiesc aici ani două sute patruzeci și nouă, și eu i-am învitat pe aceștia toți asupra voastră. Zise drept aceea Sfântul; Poruncescu-ți în numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, să nu mai locuiești întru acest loc. Și îndată ieși demonul din oraș. Atunci pe toți i-a cuprins cutremur și frică, și cei mai mulți dintr-înșii au crezut în Domnul. Făcându-se și alte multe semne și minuni din mâinile Apostolului, și venind multă mulțime la credință, s-a dat știre de lucrurile lui și la ighemonul de atunci că poporul, ademenit de niște învățături fermecătorești grăite de Apostol, părăsește legile împăraților, și calcă cinstea zeilor, încât și capiștile cele mai bune ale lor au căzut de s-au sfărâmat. De aceea au fost izgoniți în ostrovul Patmos, de care i se arătase Domnul în vis lui Ioan spunându-i-se că are să pătimească mult și să fie izgonit la un oarecare ostrov ce se cheamă Patmos, fiind celor de acolo de mare folos mergerea lui. Mergând pe mare la locul Exoriei, a înviat pe unul din slujitorii ce se înecase în mare, și întoarse spre liniște și furtuna, care ridicase asupra lor valul cel groaznic al mării. Pentru aceea s-au botezat toți. Iar Ioan mergând bucuros la Exoria ostrovului Patmos, a scăpat pe feciorul lui Miron, pe Apolonid, de dracul ce locuia într-însul. Și îndată toată casa lui Miron a crezut în Hristos și s-a botezat, împreună cu Lavrentie ighemonul, care avea mare putere în acel ostrov, și femeia lui Hrisipia, fiica lui Miron, cu fiul său și cu toate slugile sale. Deci, era în părțile acelea un vrăjitor anume Chinops petrecând în loc pustiu, care cu mulțimea nălucirilor demonice minuna atâta pe cei fără de minte, încât era socotit ca un zeu. Preoții lui Apolon văzând îndrăznirea ce avea Ioan în învățătura sa, au vorbit lui Chinops, pe dânsul rugându-l, să folosească meșteșugirile lui împotriva Sfântului. Acela, nevrând să meargă în cetate, căci petrecea în pustietăți neumblate, a făgăduit că va trimite un duh viclean la casa lui Miron, ca să ia sufletul lui Ioan. A doua zi a trimis pe unul din duhurile cele viclene învățându-l să-i aducă sufletul lui Ioan. Mergând demonul la casa lui Miron, a stat în locul unde se afla Ioan, care simțind pe demon, i-a poruncit să nu se mai mute de acolo, ci să stea până va spune pricina pentru care a venit iar duhul a zis: Preoții lui Apolon au venit la Chinops, și au vorbit multe lucruri rele despre tine, și-l chemau să vină în oraș să-ți rânduiască moarte; iar el s-a apărat zicând: nu vreau să mă ostenesc să merg în cetate pentru un om mic și ticăit, ci vă întoarceți înapoi, că mâine voi trimite un duh și voi lua sufletul lui și-l va aduce la mine, și-l voi da la judecată. Iar Ioan zise: Ai mai fost trimis vreodată și ai mai luat suflet de om să i-l duci. Și zise duhul: Am fost trimis de am omorât, dar suflet n-am luat. Atunci Ioan zise: Pentru ce-l ascultați? Și zise duhul: Toată puterea satanei locuiește acolo și s-a tocmit ca toți cei mai mari și noi cu dânsul, și ne ascultă Chinops pe noi, și-l ascultăm și noi pe el. A zis Ioan: Ascultă duh viclean: Îți poruncește Apostolul lui Dumnezeu Ioan să nu mai mergi niciodată să mai viclenești om, și să ieși afară dintr-acest ostrov, și să umbli rătăcind, și să nu ai loc nicăieri. Și îndată duhul cel viclean a ieșit din ostrov. Văzând Chinops că nu se mai întoarce duhul, a trimis pe altul, care pățind la fel a mai trimis și alți doi: unul să intre la Ioan și altul să stea afară să-i aducă răspuns. Deci intrând acela și pățind ca și ceilalți, s-a dus celălalt și a spus lui Chinops ce s-a întâmplat. Atunci Chinops, umplându-se de mânie, și luând toată mulțimea demonilor a mers în cetate; iar cetățenii au început a striga, și toți i se închinau. Găsind el pe Ioan unde învăța, s-a umplut de multă mânie și a zis către popor: Oameni orbi și rătăciți ascultați calea adevărului: de este drept Ioan și sunt adevărate graiurile lui, și va face cuvântul care voi zice, voi crede și eu în cele ce zice. Și apucând Chinops pe un tânăr îi zise: Tânărule, trăiește tatăl tău? Iar acela îi spuse că a murit. Chinops zise: Cu ce moarte? Iar acela răspunse: A fost corăbier, și spărgându-se corabia pe mare s-a înecat. Iar Chinops zise către Ioan: Iată, arată de grăiești adevărat, și scoate pe tatăl copilului din mare și adu-l la fiul său, să-l vedem și noi viu. Iar Ioan zise: Nu m-a trimis Hristos ca să înviez morții, ci ca să învăț oamenii rătăciți. Deci zise Chinops către tot poporul ce sta acolo: Măcar acum să mă credeți pe mine, oamenilor, că acest om este amăgitor și vă înșeală cu farmece; țineți-l până ce voi aduce pe tatăl tânărului și-l pun înaintea voastră viu. Și l-au ținut pe Ioan. Iar Chinops tinzându-și mâinile și lovind marea, și făcându-se sunet în mare de a speriat pe toți, s-a făcut nevăzut. Atunci au înălțat toți glas, zicând: Mare ești Chinops și nu este altul afară de tine. Și fără de veste ieși Chinops din mare ținând precum a zis pe tatăl copilului, și s-au minunat toți. Deci zise către copil: Acesta este tatăl tău? Și zise copilul: acesta este, Doamne, și se închinară toți lui Chinops. Și vrând ei să ucidă pe Ioan, nu i-a lăsat Chinops zicând: Dacă veți vedea altele mai mari decât acestea, atunci va fi certat rău. Și întrebă pe unul din cei de față: Ai feciori? El zise: Am avut, dar i-a ucis oarecine cu vicleșug. Chinops s-a făgăduit să-l aducă și pe acela la tatăl său, viu. Deci strigând tare, chema anume și pe ucigaș și pe cel ucis; iar ei îndată se arătară stând de față amândoi. Și zise Chinops către omul acela: Acesta este fiul tău? Și acesta este cel ce l-a ucis. Și zise omul: Așa, Doamne. Iar Chinops zise către Ioan: Te miri de acestea? Iar Ioan zise: Nu mă mir, ci mi-e milă de sufletele ce pier prin tine. Și se lăuda Chinops că va face și pe Sfântul să se mire de cele ce făcea el, speriindu-l, că în cele din urmă și de viață îl va lipsi. Iar Apostolul a zis: Curând ți se vor dezlega semnele și ție. Acestea auzind poporul și pornindu-se asupra lui Ioan, până într-atât l-au bătut și l-au zdrobit că l-au lăsat aproape mort; și părându-le tuturor chiar și lui Chinops cum că ar fi murit Apostolul, nu l-au socotit vrednic de îngropare, ci din porunca lui Chinops l-au lăsat neîngropat, ca să-l mănânce fiarele și păsările. Apoi s-a dus fiecare la casa lui, bucurându-se că au scăpat de Ioan, și mirându-se de spurcatul Chinops. După aceea, peste puțin, auzind Chinops că Ioan învață la locul ce se cheamă zvârlitura pietrei, a chemat pe demonul cu care făcea fermecătoriile, și mergând în locul acela a zis către Ioan: Vrând să te fac de mai mare rușine te-am lăsat atunci viu; dar vino să mergem la marginea mării, și vei vedea puterea mea și te vei rușina. Deci au mers după dânsul și cei trei demoni, care se arătaseră a fi înviat din morți. Și bătând Chinops tare din palme, sări în mare dispărând fără de veste din vederea tuturor. Iar poporul striga: Mare ești Chinops și nu este altul ca tine. Iar Ioan, poruncind demonilor care se făceau că sunt oameni înviați din morți să stea pe loc să nu se miște de acolo, s-a rugat către Dumnezeu să nu mai lase viu pe Chinops. Și îndată se făcu mare sunet în mare, și învăluindu-se apa unde căzuse Chinops, n-a mai ieșit. Iar demonilor cărora se arătaseră că au înviat din morți, le-a poruncit Ioan în numele lui Iisus Hristos cel răstignit să iasă din acel ostrov, și s-au făcut nevăzuți. Așteptând poporul pe Chinops trei zile și trei nopți pe marginea mării, de foame și de răcnete și de zăduf cea mai mare parte dintr-înșii leșinase, de zăceau fără glas, dintre care au și murit trei copii. Dar făcându-i-se milă Sfântului, și rugându-se pentru mântuirea lor și mult învățându-i pentru credință, a înviat pe copiii cei morți. Atunci toți cu o unire întorcându-se către Hristos, au primit Sfântul Botez. Deci s-au întors toți locuitorii ostrovului la propovăduirea Evangheliei și venind către Hristos prin credință, au făcut rugăciune toți către Apostolul, să le dea scrisă toată mântuitoarea propovăduire. Mergând Apostolul Ioan într-un munte, împreună cu ucenicul său Prohor, a postit trei zile, rugându-se lui Dumnezeu pentru aceasta. Și după a treia zi s-a făcut fulger mare și tunet, că s-a cutremurat muntele și Prohor a căzut la pământ, iar Ioan ridicându-l și șezând de-a dreapta lui și căutând la cer a început a zice: La început era Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu... și celelalte. Și săvârșind Sfânta Evanghelie, a dat-o în mâinile lor, și de acolo s-a răspândit la toate marginile pământului. Și a petrecut acolo împreună cu Prohor; și a aflat pe un tânăr într-un oraș aproape de Efes, pe care încă până a nu fi izgonit la Patmos, Sfântul îl dăduse pe mâna episcopului bisericii, dar fugind de la episcop, s-a făcut căpetenie de tâlhari. Pe acesta iarăși l-a întors la pocăință, și a izbăvit orașul de moarte, și l-a îndreptat către Hristos. Și așa a trăit Sfântul Evanghelist în Efes, și făcând nespuse minuni a atras multă mulțime către Hristos. Acolo a mai trăit două zeci și șase de ani, și mai înainte nouă ani; iar la Patmos cincisprezece ani. Iar când a mers la Efes de la Ierusalim era de cincizeci și șase de ani și șapte luni, încât s-au făcut anii lui peste tot o sută cinci ani și șapte luni. Și trăgea în casa lui Domnus; de unde ieșind cu ucenicii săi, șapte fiind, și mergând într-un loc le porunci să șadă acolo. Și era pe la vremea utreniei, și dându-se puțin în lături de la dânșii își făcu rugăciune multă. Întorcându-se la dânșii, le-a poruncit să sape cruciș după statul său, și făcând ei precum le poruncise, a mers și a intrat în groapă, și sărutându-i pe dânșii pentru despărțire și ei foarte întristându-se, căci se lipseau de dascălul lor, și vărsând lacrimi pentru dânsul, i-a învățat să-l acopere cu pământ până la genunchi; după aceea iarăși sărutându-i și învățându-i, l-au mai acoperit până la grumaji; după aceea, punându-și o mahramă peste obraz, și punând pământ peste dânsul a fost acoperit de tot, și răsărind soarele, și-a dat duhul. Ucenicii plângând mult, căci rămaseră lipsiți de dascălul lor, se întoarseră și povestiră celor din cetate despre petrecerea lui, și auzind aceasta frații care erau în cetate au mers de au săpat și n-au găsit nimic. Și plângând mult și rugându-se se întoarseră în cetate. De aceasta și Policrat, episcopul poporului Efesului, scriind către Victor, episcopul Romei, zise așa: A adormit în Asia, mare Stihie, care va să se scoale la ziua cea de apoi a venirii Domnului. Ioan cel ce s-a rezemat pe pieptul lui Hristos. Iar dumnezeiescul Ipolit povestind propovăduirea și săvârșirea Apostolilor, zice: Ioan, fratele lui Iacov, propovăduind în Asia cuvântul, a fost izgonit la ostrovul Patmos. Și de acolo, iarăși fiind chemat din izgonire de la Efes, s-a săvârșit acolo, în zilele lui Nero. Ale cărui moaște căutate de locuitorii cetății cei credincioși nu s-au aflat. Iar Chesarie, fratele marelui Grigorie, întrebând la Constantinopol de aceasta pe vremea lui Sicret, i s-a răspuns așa: Acest Ioan la sfârșitul Evangheliei sale a arătat aceasta: Și aceasta zicând Iisus, zise lui (adică lui Petru): Vino după mine; și întorcându-se Petru a văzut pe ucenicul pe care-l iubea Iisus urmând, și zise: Doamne, dar acesta ce? Și zise lui Iisus: de voi vrea să rămână el până voi veni Eu, ce-ți este ție? Drept aceea a ieșit cuvântul acesta între frați că ucenicul acela nu va muri. Pentru aceasta și unii din pricina cuvântului acesta zic că Ioan nici până astăzi n-a gustat moarte, ci că s-a mutat. Dar nu este așa adevărul: De vreme ce aflând Hristos unde vâna pește, poruncit-a numai lui Petru să-i urmeze. Iar el vrând ca să meargă și Ioan împreună cu dânsul, zise: Doamne, dar acesta ce? Iisus a poruncit lui Ioan să rămână la vânătoarea peștelui, zicând: De voi vrea să stea acesta aici până voi veni, să pescuiască până iarăși mă voi întoarce, ce-ți este ție. Numai că iubitul lui Hristos, Ioan, a murit, de vreme ce și mormântul lui se știe unde este. Însă o adeverează aceasta și marele dascăl și întocmai ca Apostolii Ioan Gură de Aur, în tâlcuirea Epistolei către Evrei, a Evangheliei după Matei și a Evangheliei după Ioan.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Hira, care prin sabie s-a săvârșit, și pomenirea Dreptului Ghedeon, care mai înainte a văzut Nașterea lui Hristos, prin roua lânii.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos:

Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu, a tiranului celui călcător de lege, înaltă văpaie a ridicat; iar Hristos a tins cinstitorilor de Dumnezeu tineri, roua Duhului, Cela ce bine este cuvântat și preamărit.

Tăria mea și lauda, și mântuirea și folositoare tare, și zid nebiruit fiind Stăpână, bate pe dracii cei ce războiesc asupra mea, care totdeauna caută să mă omoare pe mine.

Din feciorescul tău sânge, întrupând pe Dumnezeu Fecioară, ai îndumnezeit neamul omenesc. Pentru aceasta prin rugăciunile tale, izbăvește-mă pe mine cel spurcat de patimi, și stricat de meșteșugirile vrăjmașului.

Cuptorul mai înainte a închipuit nașterea ta Preacurată; căci pe tineri nu i-a ars, precum nici pântecele tău Focul cel nesuferit. Pentru aceasta mă rog ție, scapă pe robul tău de focul cel veșnic.

Alt Canon,

Irmos același:

Fiind strălucit cu dumnezeiască revărsare de lumină, arătat ai vorbit de Sfântul Duh, Cel ce purcede din Tată cel fără început, și nedespărțit se odihnește în Fiul ca Cel ce este de o Ființă.

Întru tine, Fericite, și-a pus Soarele dreptății sălășluire, Cel ce te-a făcut pe tine Cer pururea mișcător, și cu limba ta cea de Dumnezeu grăitoare iubite, se propovăduiește Hristos Cel preamărit.

Puterea și dumnezeiasca vestire a cuvintelor tale preafericite, la marginile lumii au ieșit, și Evanghelia ta cea mai presus de lume, tot pământul a cuprins cu mărirea dogmelor.

Al Născătoarei:

Preacurată zămislire și fără stricăciune naștere numai tu ai arătat, Fecioară rămânând. Căci pe Dumnezeul tuturor l-ai zămislit Preacurată, care S-a făcut om, spre mântuirea și izbăvirea credincioșilor.

Alt Canon,

Irmos: Dătător de rouă cuptorul...

Să lăudăm pe cuvântătorul de Dumnezeu, cel ce ca un tunet a răsunat în toate marginile; prin care tot auzul cel smintit, cu adevărat s-a ridicat de pe pământ, și se mărește Hristos Ziditorul tuturor.

Luminează toată mintea preamărită podoaba casei tale, întru care totdeauna adunându-ne cu dumnezeiască cuviință, lăudăm pe Ziditorul tuturor, și pe tine te mărim cu credință, cela ce ești folositorul nostru.

Slavă...

Ca pe o stea strălucitoare pe tine te cunoaștem ucenice al lui Hristos, și ne rugăm, ca prin lumina razelor tale, să ne izbăvim de întunericul patimilor, și de multe feluri de ispite, prin mijlocirea ta.

Și acum..., al Născătoarei:

Bine te cuvântăm Preacurată, pe tine ceea ce ai născut pe Domnul cel binecuvântat, care a încununat cu binecuvântările cele dumnezeiești firea omenească cea blestemată, și ne-a înnoit pe noi cei învechiți întru stricăciune.

Catavasie:

N-au slujit, făpturii cugetătorii de Dumnezeu, fără numai Făcătorului, ci îngrozirea focului bărbătește călcându-o, se bucurau cântând: Prealăudate Domnul părinților, și Dumnezeule bine ești cuvântat.

Cântarea a 8-a,

Irmos:

Cuptorul cel cu foc oarecând în Babilon, lucrările și-a despărțit cu dumnezeiasca poruncă, pe haldei arzând, iar pe credincioși răcorind, pe cei ce cântau: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Râvnește celor bune, de cele rele depărtându-te, prin lucrarea dumnezeieștilor fapte, având pe Maica lui Dumnezeu, și folositoarea tuturor cea nerușinată, rugătoare pentru tine, suflete al meu, ca pe o milostivă, și de oameni iubitoare.

Dezlegat-ai de legătura osândirii celei dedemult omenirea, de Dumnezeu Născătoare, pentru aceasta mă rog ție, dezleagă toată legătura răutății inimii mele Preacurată, legându-mă de dumnezeiasca dragoste a Ziditorului.

Raza slavei Tatălui născându-o, luminează inima mea ceea ce se mâhnește pentru necinstea greșalelor, Născătoare de Dumnezeu; și slavei celei pururea veșnice, mă arată părtaș, ca cu credință să te slăvesc.

Alt Canon,

Irmos același.

Ca un fulger al Luminii ai străbătut lumea, Fericite, luminând cu strălucirea curăției și cu razele fecioriei și cu dogmele bunei credințe, iubite al lui Hristos Dumnezeu.

Trupul și sufletul și mintea curățindu-ți, bine ai vestit cereasca Evanghelie a lui Hristos, și cu îngerii împreună petrecător în ceruri fiind acum, strigi: Binecuvântați toate lucrurile pe Domnul.

Chip luminos te-ai făcut, și dumnezeiesc prinos Bisericii cerești, și scaun simțirii, și lăcaș înțelepciunii, organ al cuvântării de Dumnezeu, cântând: Preaînălțați toate lucrurile pe Domnul.

Al Născătoarei:

Cuvinte al lui Dumnezeu, pentru ca să pierzi blestemul cel dintâi, și osânda morții cea dedemult a strămoașei, din Fecioara Născătoarea de Dumnezeu Te-ai născut, tuturor dăruind nemurirea cea nepieritoare.

Alt Canon,

Irmos: Din văpaie cuvioșilor rouă...

Cu ritoricească limba ta, Fericite, pe toți cei omorâți de răutate, primind sfințită propovăduirea ta i-ai vânat vii. Pentru aceasta pe tine te cinstim, ca pe un tăinuitor al celor negrăite.

Dumnezeiască casa ta Apostole, ca un alt rai s-a arătat cu minunile, ca cu niște flori îndulcind sufletele tuturor, și putoarea patimilor izgonind.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Dumnezeule Dumnezeul meu, având rugător pe dumnezeiescul tău ucenic, ia aminte și mă izbăvește de vrăjmașii, care în toate zilele năvălesc asupră-mi, și-mi zdrobesc smerită inima mea.

Și acum..., al Născătoarei:

Pe Iisus Mântuitorul, pe care L-ai întrupat din curate sângiurile tale Fecioară, de Dumnezeu dăruită; roagă-L să se milostivească spre noi robii tăi, și din veșnica muncă să ne scoată.

Catavasie: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Pe tinerii cei binecredincioși în cuptor, nașterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit. Atuncea fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-ți cânte ție: Pe Domnul lucrurile lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

Cântarea a 9-a,

Irmos:

Fiul Părintelui Celui fără de început, Dumnezeu și Domnul, întrupându-Se, din Fecioară, S-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate și să adune cele risipite. Pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu cea prealăudată o mărim.

Gustând Adam din rodul pomului celui oprit, moarte cu amărăciune a cules; iar Fiul tău pe lemn pironindu-se, a izvorât lumii dulceața nemuririi. Pentru aceasta te cinstim Preacurată.

Împărăteasă ești Fecioară; ca ceea ce mai presus de cuvânt ai născut pe Împăratul și Domnul, Cel ce a stricat împărățiile iadului; pe care neîncetat roagă-L, să învrednicească împărăției celei de sus, pe toți cei ce te cinstesc pe tine Preacurată.

Îmbunează Stăpână, smerită inima mea, cea înrăutățită de vătămarea dezmierdărilor, ca ceea ce ai născut pe Cel Bun, și ești cu totul bună, și-mi deschide ușile cele bune ale pocăinței.

Alt Canon,

Irmos același:

Acum nu prin chipuri, ci față către față te-ai învrednicit a vedea pârâul desfătării, și râul păcii, și izvorul nemuririi, de care acum adăpându-te, te îndulcești de Dumnezeire.

Cerut-ai de la Hristos a lua scaun pământesc, iar El ți-a dăruit ție pieptul Său, pe care rezemându-te de Dumnezeu cuvântătorule, te-ai îmbogățit cu tare și neclintită stare a binelui, cela ce ești podoaba Apostolilor.

Nedumnezeirea înțelepciunii elinești o ai stins înțelepte, vestind: Întru început era Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu, și cu adevărat Dumnezeu era Cuvântul: Prin care s-au făcut toate cele văzute, și cele nevăzute.

Al Născătoarei:

Ca un luceafăr de dimineață te-ai aflat în noaptea vieții cu razele fecioriei strălucind, și răsăritul Soarelui dreptății Celui înțelegător, nouă arătându-ne, Maica lui Dumnezeu preacinstită.

Alt Canon,

Irmos: Pe Dumnezeu a-l vedea...

Domn fiind ceasurilor și vremilor, Mântuitorul S-a spânzurat pe lemn în amiază-zi, și ție ca unui iubitor de feciorie ți-a încredințat pe pururea Fecioara, dându-ți mărire nerăpită, ca să te mărim pe tine, Fericite.

Fiind împreună cu cele de sus dumnezeieștile puteri, și cu dânsele strigând Dumnezeiasca cântare; pe cei ce cântă în sfântă casa ta, și măresc pe Cel preabun, mântuiește-i prin cinstitele mijlocirile tale, Apostole al lui Hristos.

Slavă...

Pe noi cei ce cu credință te rugăm pe tine, mântuiește-ne de toată nevoia, Fericite, de Dumnezeu cuvântătorule, îndreptând prin Duhul mergerile noastre către Domnul, și povățuindu-ne pe noi, la calea păcii, poruncilor Atotțiitorului.

Și acum..., al Născătoarei:

Glas de mulțumire să aducem Maicii lui Dumnezeu, și să strigăm: Bucură-te scaunul lui Dumnezeu Cel Preaînalt; bucură-te norul luminii; bucură-te raiule, prin care ne-am învrednicit desfătării raiului.

Catavasie:

Tot neamul pământesc, să sălteze cu Duhul fiind luminat, și să prăznuiască firea minților celor fără de trup, cinstind sfințita prăznuire a Maicii lui Dumnezeu, și să strige: Bucură-te preafericită, Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

LUMINÂNDA

Podobie: Femei auziți...

Făcându-te fiu al tunetului Apostole Ioane, pe oameni i-ai învățat: Întru început era Cuvântul. Căci rezemându-te cu credință pe pieptul Stăpânului tău, de acolo scoțând izvoarele cuvântării de Dumnezeu, adăpi toată făptura.

Ca pe unul ce ai fost păzitor de feciorie, și cu sufletul și cu trupul, Fericite, Cuvântul lui Dumnezeu te-a ales pe tine păzitor de feciorie și minunată slugă, și scriitor te-a arătat Dumnezeirii Lui, care nemurind, te-a mutat de pe pământ, și întru Dumnezeu trăind, ai rămas nemuritor.

Și acum..., al Născătoarei:

Lângă Crucea Domnului tău stând Preacurată, împreună cu ucenicul cel iubitor de feciorie; Femeie iată Fiul tău, ai auzit pe Ziditorul zicând. Și către ucenicul, asemenea a zis: Iată Maica Ta. Cu care împreună pe tine toți te lăudăm de Dumnezeu Născătoare Fecioară.

LA LAUDE

Punem Stihirile pe 4, glasul al 8-lea.

Podobie: O preamărită minune...

Fericite Ioane preaînțelepte, cu prisosul căldurii dragostei lui Hristos te-ai arătat iubit mai mult decât toți ucenicii Cuvântului, Celui atotvăzător, Celui ce și judecă cu drepte cumpene toată lumea. Ca cel ce ai fost strălucit la trup și la cuget, cu frumusețile curăției și ale fecioriei, de Dumnezeu fericite.

Rezemându-te pe pieptul Înțelepciunii, de acolo ai scos apele cuvântării de Dumnezeu, și lumea ai adăpat Ioane prea-alesule! Cu cunoștința Treimii ai uscat marea nedumnezeirii, făcându-te stâlp și nor însuflețit, povățuindu-ne pe noi la moștenirea cea cerească.

Înflorirea fecioriei, lăcașul cel primitor de cinstite fapte, organul înțelepciunii! Biserica Duhului! Gura darului cea purtătoare de lumină! Ochiul Bisericii cel prealuminat! Pe preacinstitul Ioan cu cântări duhovnicești acum să-l lăudăm, ca pe un slujitor al lui Hristos.

Dumnezeiescule Evangheliste, binevestind pe izvorul bunătăților, împărăția cea neclintită, viața cea veșnică, și bucuria cea negrăită; desfătarea Dumnezeieștii priviri, și darurile lui Hristos cele din-destul date, care covârșesc mintea și gândul omenesc, Fiule al tunetului, lumii ai strălucit.

Slavă..., glasul al 8-lea.

Evanghelistule Ioane cela ce ești întocmai cu îngerii, iubitorule de feciorie, de Dumnezeu învățate teologule, cu dreaptă credință ai propovăduit lumii, preacinstita coastă, ceea ce sângele și apa a izvorât, întru care dobândim viață veșnică sufletelor noastre.

Și acum..., al Născătoarei:

Stăpână primește rugăciunile robilor tăi, și ne mântuiește pe noi de toată nevoia și necazul.

SLAVOSLOVIA (Doxologia) CEA MARE.

Și se face ungere de la preot cu untdelemn sfânt, din candela Sfântului. Așa se face totdeauna, când se face priveghere. Ecteniile și Otpustul. Ceas 1. Și Otpustul desăvârșit

LA LITURGHIE

Fericirile din Canonul cel dintâi al Apostolului, Cântarea a 3-a, pe 4. Și din Canonul al 2-lea Cântarea a 6-a pe 4. Prochimen, glasul 8lea: În tot pământul au ieșit... Stih: Cerurile spun slava lui Dumnezeu... Apostolul: Din soborniceasca carte a lui Ioan: Pe Dumnezeu nimenea nici odinioară... Aliluia, glasul 1: Mărturisi-vor cerurile minunile Tale, Doamne; Stih: Dumnezeu se preamărește în sfatul Sfinților... Evanghelia de la Ioan: În vremea aceea stătea lângă Crucea lui Iisus mama lui... CHINONICUL: În tot pământul a ieșit vestirea...