SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 6, și se cântă stihirile Sfântului, glasul al 8-lea:

Podobie: Ce vă vom numi...

Cu zăbala înfrânării stăpânind patimile trupului făcătorule de minuni Chiriac, te-ai îmbrăcat cu podoaba cea luminată a nepătimirii, și ai despuiat toată răutatea celui ce a dezgolit odinioară pe strămoși, și acum locuiești în rai, veselindu-te totdeauna Părinte! Roagă-te să se mântuiască sufletele noastre. De două ori.

Purtând Crucea pe umerii tăi, cu cuget neabătut ai urmat lui Hristos, defăimând dulcețile vieții Chiriac, și omorându-ți patimile trupului cu privegheri, și prin rugăciuni neîncetate Cuvioase, ai primit Dar a tămădui boli. Roagă-te să se mântuiască sufletele noastre. De două ori.

Locuit-ai în pustie Cuvioase Chiriac, făcându-ți mâncare buruieni amare, și amărându-ți gustul, Fericite, ai înecat din rădăcină dulcețile trupului. Pentru aceasta după sfârșitul tău, te-a primit desfătarea cea cerească, căci ai trăit îngerește. Roagă-te să se mântuiască sufletele noastre. De două ori.

Slavă..., glasul al 8-lea.

Mulțimile călugărilor, pe tine îndreptătorul te cinstim, Chiriac Părintele nostru. Că prin tine pe cărarea cea dreaptă, cu adevărat a umbla am cunoscut. Fericit ești, că ai urmat lui Hristos și ai biruit puterea vrăjmașului. Cela ce ești cu îngerii împreună vorbitor, împreună locuitor cu drepții și cu cuvioșii. Cu care roagă-te Domnului, să miluiască sufletele noastre.

Și acum..., al Născătoarei:

Podobie: Ce vă vom numi...

Cine este cel ce năzuiește sub acoperământul tău Preacurată, și să nu scape degrab de rele, Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară nenuntită? Cine nu te află pe tine ajutătoare nerușinată, și părtinitoare, și turn nesfărâmat de Dumnezeu Născătoare Preacurată? Sprijineala creștinilor! Mijlocește ca să se mântuiască cei ce te cinstesc pe tine.

A Crucii Născătoarei, asemenea:

Mielușeaua, dacă și-a văzut pe Mielul, Fiul său, pironit pe Cruce, i se rănea sufletul de sabia întristării. Cele dinlăuntru i se cutremurau tânguindu-se, și de întristare umplându-i-se inima zicea: Vai mie Fiul meu preadulce! Cum pătimești acestea îndelung-răbdătorule? Dar îți măresc răbdarea cea îndelungată către toți.

STIHOAVNA din Octoih.

Slavă..., a Cuviosului, glasul al 6-lea.

Cuvioase Părinte, în tot pământul a ieșit vestirea faptelor tale; pentru aceea în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale; taberele drăcești ai pierdut, cetele îngerești ai ajuns, a cărora viață fără prihană ai urmat. Îndrăznire având către Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre.

Și acum..., al Născătoarei:

Podobie: A treia zi ai înviat Hristoase...

Nașterea Fecioarei cea fără de sămânță, tuturor ni s-a făcut nouă pricină de multe daruri. Căci Dumnezeu înnoiește firea oamenilor cea stricată, și a zidit din nou omenirea.

A Crucii Născătoarei:

Preacurata văzându-te pironit pe lemn strigă: O Fiule și Dumnezeul meu! Ce este această taină minunată a patimii tale? Prin care mântuiești omenirea.

Troparul, glasul 1.

Locuitor pustiului, și înger în trup, și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu Părintele nostru Chiriac. Cu postul, cu privegherea, și prin rugăciune primind daruri cerești, tămăduiești pe cei bolnavi, și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

După obișnuitele Catisme, Sedelnele din Octoih, Psalm 50.

CANOANELE

Amândouă ale Octoihului fără martirice și al Sfântului, pe 6,

CANONUL Sfântului

Facere a lui Ștefan Savaitul.

Cântarea 1-a glasul al 8-lea,

Irmos:

Cântare să înălțăm popoare, minunatului Dumnezeului nostru, Celui ce a izbăvit din robie pe Israil, cântare de biruință cântându-i și strigând: Să cântăm Ție unuia Stăpânului!

Ca să laud după vrednicie pe Cuviosul Chiriac, laudă de dumnezeiască cunoștință și de daruri dă-mi mie Hristoase prin rugăciunile lui. Că tu ești comoara învățăturilor celor înțelepte, și mai presus de cuvânt.

Primindu-mă cu voie bună, pe mine care aduc ție acum laudă fericite Chiriac, roagă-te lui Hristos să mă împărtășesc de dumnezeiasca rază de lumină și să câștig mântuirea cea adevărată.

Biruit-ai pe stăpânii întunericului Părinte, întărindu-te cu puterea cea tare a Stăpânului, preafericite Chiriac! Și mergând după urmele Lui, ai ajuns la odihna cea de sus.

Slavă...

Arătat-ai pe pământ râvnă asemenea cu îngerii, și tot cugetul trupului l-ai supus Duhului Celui purtător de viață. Pentru aceasta acum dănțuiești dimpreună cu dânșii în ceruri, purtătorule de Dumnezeu Chiriac.

Și acum..., al Născătoarei:

Scară înțelegătoare te-ai arătat, care o a văzut Iacob alesul lui Dumnezeu, prin care cu cuvânt negrăit S-a pogorât Cel fără de trup, ca să Se întrupeze neschimbat mai presus de cuvânt din tine Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 3-a,

Irmos: Nu este sfânt ca Domnul...

Neîncetat ai săvârșit călătoria vieții, căci din pruncie ai iubit pe Ziditorul tău Cuvioase, de care fiindu-ți sete Îl căutai, asemănându-te alergării cerbului către izvoarele apelor.

Primind tu dumnezeiescule poruncile lui Hristos cele de viață, care erau scrise pe lespezile inimii tale cu degetul Duhului, cu fapta le-ai păzit pe dânsele ca o carte însuflețită.

Cu postirile ai biruit poftele pântecelui cele lacome Cuvioase, și omorând dezmierdarea cea trupească, ai trăit cu curăție în toată viața Părinte.

Slavă...

Curățindu-ți cugetul și trupul și Duhul de trei ori fericite, cu veselie te-ai făcut pe sine-ți lăcaș înțelept al Treimii, și te-ai arătat vas Luminii celei în trei sori.

Și acum..., al Născătoarei:

Fecioară ai născut neispitită de nuntă, și Fecioară ai rămas, Maică nenuntită. Născătoare de Dumnezeu Marie, roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne mântuim noi.

Irmosul:

Nu este sfânt ca Domnul, și nu este drept ca Dumnezeul nostru, pe care Îl laudă toată făptura, și nu este drept, afară de Tine, Doamne.

CONDACUL, glasul al 8-lea.

Podobie: Apărătoarei Doamnei...

Ca pe un tare luptător, și apărător, pururea cinstindu-te pe tine sfințita Lavră, pururea prăznuiește pomenirea ta cea de peste an. Ci ca cela ce ai îndrăzneală către Domnul, păzește-ne pe noi de vrăjmașii care vin asupră-ne; ca să-ți strigăm: Bucură-te Părinte de trei ori fericite.

Sedealna, glasul al 4-lea.

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Dorind de viața cea mai presus de lume Cuvioase, ai părăsit dulceața lumii ca pe o trecătoare. Pentru aceea locuind în pustiu și în peșteră, te-ai arătat cetățean cetății celei cerești; întru care adu-ți aminte de cei ce săvârșesc pomenirea ta. De două ori.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei:

Cu dumnezeiască nașterea ta Preacurată, ai înnoit ființa pământenilor cea muritoare, care era stricată de patimi, și pe toți ne-ai ridicat din moarte către viața nestricăciunii. Pentru aceea după datorie toți te fericim, Fecioară preaslăvită, precum mai înainte ai proorocit.

Al Crucii Născătoarei:

Fecioară Preacurată, Maica lui Hristos Dumnezeu, armă a pătruns preasfânt sufletul tău, când ai văzut pe Fiul și Dumnezeul tău răstignit de bunăvoie. Pe care binecuvântată, nu înceta rugându-L să ne dăruiască nouă iertare greșalelor.

Cântarea a 4-a,

Irmos:

Tu ești tăria mea Doamne, Tu și puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu bucuria mea. Cela ce nu ai lăsat sânurile părintești, și a noastră sărăcie o ai cercetat. Pentru aceasta cu Proorocul Avvacum strig către Tine: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Spăimântatu-s-a soarele de răbdarea și de tăria ta, în mulți ani a te vedea Cuvioase, nicicum ziua gustând mâncare; ca unul ce prin privigheri neîncetate cu bună tărie cântai: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Cugetând cu pricepere în legile testamentului celui nou, și ale celui vechi, înțelepte, ai cules tot chipul bunătății al Sfinților bărbați, râvnind obiceiului înțeleptei albine, Fericite, și făcându-te vas de alegere, strigai: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Bogăție de desfătare, lauda și veselia cuvioșilor ești Hristoase Dumnezeule. Pentru aceea dorind de Tine Chiriac, toate cele veselitoare ale lumii le-a socotit ca niște gunoaie. Drept aceea, și în pustii neumblate cu dragoste se desfăta întru frumusețea Ta.

Știm că odinioară a îndulcit Proorocul apele Merrei; iar tu Chiriac, prefăcând mâncarea buruienii celei amare a Schilliei spre gustare dulce, ai arătat de față îndrăzneală către Domnul, care cu adevărat mărește cu putere dumnezeiască pe slugile sale.

Slavă...

Ucenice și următorule al Stăpânului Hristos, ca unul ce de la Dânsul ai primit Dar a tămădui și a goni bolile, și a depărta și a goni cetele dracilor, cu semnul dumnezeieștii Cruci, cu îndurare prin rugăciune ai tămăduit pe fiul slugii tale cel cu boala loviturii.

Și acum..., al Născătoarei:

Tu ești lauda credincioșilor, ceea ce ești fără mire; tu ești părtinitoare, tu și scăpare creștinilor, zid și liman! Căci aduci către Fiul tău rugăciuni, și mântuiești din primejdii pe cei ce cu credință și cu dragoste te cunosc pe tine, Născătoare de Dumnezeu Preacurată.

Cântarea a 5-a,

Irmos:

Pentru ce m-ai lepădat de la fața Ta, Cela ce ești lumină neapusă? Și m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul! Ci mă întoarce, și îndreptează căile mele la lumina poruncilor Tale, rogu-mă.

Primind de la Hristos Darul Duhului cel nebiruit, ai surpat cu totul pe stăpânitorii lumii cei cumpliți. Și patimile cele sufletești biruindu-le Chiriac te-ai încununat cu cununa nepătimirii.

Cu tărie răbdând ostenelile sihăstriei, te-ai arătat viteaz, rămânând statornic până la adânci bătrânețe Cuvioase, cu multă bucurie petrecând în pustiu, ca în niște cămări din curțile împărătești.

Privegheri de toată noaptea săvârșind, Fericite, și fără de înălțare călătorindu-te către Dumnezeu, prin rugăciune vorbeai cu mintea cea fără de materie, și primeai raze luminoase Chiriac, luminându-ți-se cugetul de străluciri.

Slavă...

Cinstita ta limbă umplându-se de grai proorocesc de lumină purtător, a proorocit mai-nainte surparea cea de tot și desăvârșită a răutății lui Origen cea vătămătoare de cugete și pierzătoare de suflet, care tirănea atunci Cuvioase.

Și acum..., al Născătoarei:

Adunarea Proorocilor s-a învățat după înțelegere tainele tale Preacurată. Căci Stăpânul te-a arătat pe tine ușa Cerului, și întrupându-Se din tine Fecioară Soarele dreptății, a răsărit celor dintru întuneric.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Curățește-mă Mântuitorule...

Făcându-te Dumnezeu după Dar, cu îndumnezeirea lui Hristos, ai îndreptat neputințele firii, cele cu dureri, tămăduind pe cei bolnavi, și pe cei îndrăciți vindecându-i cu dumnezeiescul Dar.

Fugit-ai de supărarea mulțimii, care venea către tine, și iar ai ajuns la pâraiele cele de îngrozire, lepădându-te de mărirea laudelor celor deșarte ale oamenilor, pururea pomenite.

Slavă...

Văzând toată mărirea lumii, că este ca un vis trecător, ai poftit să te faci părtaș slavei celei mai bune a unuia viu Dumnezeu, înțelepte. Căreia după dreptate te-ai învrednicit.

Și acum..., al Născătoarei:

Ca un sicriu însuflețit ai primit pe Cuvântul Cel fără de început, și ca o Biserică sfântă, ai încăput pe Ziditorul. Ca un scaun în chip de foc, ai purtat pe Stăpânul a toată lumea, Maica lui Dumnezeu.

Irmosul:

Curățește-mă Mântuitorule, că multe sunt fărdelegile mele, și mă ridică dintru adâncul răutăților, rogu-mă; căci către Tine am strigat, și mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.

CONDAC, glasul al 4-lea.

Podobie: Arătatu-te-ai astăzi lumii...

Nevoință și viețuire de înfrânare ai avut tu Cuvioase Chiriac, făcătorule de minuni. Roagă-te pentru noi cei ce cu credință săvârșim pomenirea ta.

ICOS

Fiind dătător de dumnezeiască liniște o Hristoase al meu, liniștește-mi furtuna vieții Îndurătorule, ca unul ce ești lesne spre împăcare. Ca prin dumnezeiasca Ta ocârmuire, să ajung la limanul bunătății Iubitorule de oameni. Și cu credință să laud acum pe viteazul Chiriac, cel cu adevărat mărit, și dumnezeiasca Ta slugă Mântuitorule. Iar nouă celor ce ne temem de Tine Bunule, dă-ne desfătarea raiului, unde neîncetat se veselesc sufletele tuturor drepților, celor ce cu credință săvârșim pomenirea lui.

SINAXAR

Întru această lună în 29 de zile, Preacuviosul Părintele nostru Chiriac Sihastrul.

Stih: Cu amărăciunea schelei Chiriache ai răsplătit,

Gustarea cea dulce prin care a muri m-am osândit.

Chiriac mâncătorul de buruieni amare,

A închis ochii la zile douăzeci și nouă.

Acesta a fost pe vremea marelui împărat Teodosie, din cetatea Corintului. Tatăl lui se chema Ioan, preot fiind bisericii din Corint și mama lui Evdochia, nepot lui Petru Episcopul, citeț fiind la aceeași biserică. Deci plinind optsprezece ani, s-a dus la Ierusalim și s-a făcut călugăr de marele Eftimie, unde arătând multă nevoință, și mustrând pe cei ce urmau eresurilor lui Origen, și cu lucrarea lui Hristos făcând multe minuni, și ajungând la adânci bătrânețe a trecut din viață. Era blând și bun primitor, spunând mai înainte cele ce erau să fie din dumnezeiasca descoperire. Era mare la trup, cu cuviință și cu Dar, păzind toate părțile trupului întregi, neschimosindu-se nimic de bătrânețe, care și egumen câțiva ani a fost la lavra Sfântului Hariton.

Tot în această zi, pomenirea celor o sută cincizeci de Mucenici din Palestina; și a Sfinților Mucenici Triton, Trofim și Dorimedont, și a Sfintei Mucenițe Petronia.

Stih: Petronie capul la sabie ți l-ai plecat,

Și pe dumnezeiască piatră întărindu-ți ochiul sufletului ți-ai ridicat.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Gudelia.

Stih: Ție Hristoase al tuturor capul,

Gudelia prin sabie și-a adus capul.

Aceasta fiind creștină, și întorcând pe mulți din perși la credința creștinilor, a fost prinsă de Savorie împăratul perșilor, și muncindu-o foarte, și nevrând să facă jertfa focului o a băgat în temniță, mulți ani chinuindu-se de foame. După aceea scoțându-o din temniță, și nevrând să se lepede de Hristos, întâi i-au despuiat capul de piele, apoi țintuindu-o cu piroane la stâlp foarte tare, și-a dat Sfântul său suflet Domnului.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici, Casdou și Casdoas.

Stih: Casdou și Casdoas amândoi se străduiesc, arătat,

Casdou spintecat de sabie, iar Casdoas cu lemn s-a sfărâmat.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici: Dada, Govdela și Casdoas, din care unii rudenii, iar alții erau adevărați fii lui Savorie împăratul perșilor.

Stih: Tot trupul cu sabie de prin membre ți s-a tăiat cu adevărat,

Și sufletul ți l-ai mântuit Dada Mucenice al Celui Prea Înalt.

Govdela se înțeapă cu trestia,

Crezând Hristosului meu celui ce s-a bătut cu trestie.

În zilele lui Savorie împăratul perșilor, tatăl Sfântului Govdela, era oarecarele creștin anume Dada, mai de frunte la palatul împărătesc, prea iubit și neam împăratului, și trimițându-se ca să domnească țările ce erau sub biruința lui, el credea în Hristos arătat. Dar pârându-l oarecine la împăratul, și trimițând la dânsul pe Andrameleh, cel mai mare din dregătorii lui, ca să afle adevărul, l-a găsit crezând în Hristos și a scris despre aceasta împăratului. Iar împăratul scriind răspunsul, i-a dat putere împotriva creștinilor. Acest răspuns l-a trimis cu fiul său Govdela, care primindu-l și șezând alături cu el, Govdela a început a face cercetare. Și luându-i seama cu amănuntul, și zicându-i cele ce aveau ei în gândul lor, a aflat pe Sfântul crezând cu tot sufletul în Domnul nostru Iisus Hristos și vrând să moară cu osârdie pentru Dânsul. Atunci a aprins un cuptor cu foc foarte mare, și a poruncit să bage pe Sfântul în el. Dacă s-a apropiat de cuptor, Sfântul și-a făcut semnul cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, cuptorul s-a stins și a izvorât apă în loc de văpaie; și se minunau toți de această minune. Atunci fiul împăratului Govdela a zis: Iubitul meu Dadas, cine te-a învățat aceste farmece? Iar el a zis: Măcar de te-ai fi învrednicit și tu să fii învățat de la Dascălul meu și Govdela a zis: Dar de voi crede în Hristosul tău, putea-voi să fac și eu acestea? Zis-a Dadas: Nu numai acestea vei face, ci și cu Dânsul împreună vei împărăți. Și poruncind Govdela de a aprins un cuptor, și chemând el numele lui Hristos, îndată l-a stins; și căzând la Sfântul a crezut în Hristos. Acestea văzând Andrameleh s-a dus de a spus toate împăratului. Împăratul auzind că fiul său s-a făcut creștin, a trimis de l-au adus, și a poruncit să taie toiege ghimpoase și a pus patru servitori de l-au bătut. Iar Sfântul fiind bătut peste tot trupul, se ruga să i se dea răbdare. Și arătându-i-se îngerul îl întărea zicându-i: Fii bărbat, că eu sunt cu tine, și băgându-l în temniță a stat cinci zile. După aceea luând oarecare Gargal voie de la împăratul asupra Sfântului și asupra tuturor creștinilor, și scoțând pe Sfântul din temniță, și bătându-l cu vine de bou, Sfântul se ruga și anatemiza credința tatălui său. Atunci a poruncit Gargal să-i scoată două fâșii de piele de la picioare până la cap, zicând: Lasă că va veni în adevăr Hristosul tău de te va tămădui, și după aceasta legându-l foarte tare l-au băgat iar în temniță. Dar dezlegându-se legăturile singure, îndată s-a făcut Sfântul sănătos precum era și mai înainte. Și văzând Gargal aceasta, se minuna. Și a mers de a spus împăratului. Iar el i-a zis: Mergi de-l omoară, că nu-mi este fecior, ci-mi este vrăjmaș de vreme ce a crezut în Hristos. Atunci l-a supus Gargal la nenumărate și grele chinuri din care a rămas nevătămat. Văzându-l cei ce erau în temniță, s-au minunat zicând: Mare este Dumnezeul creștinilor. Iar stăpânitorul mâniindu-se a poruncit să fie supus la chinuri și mai grele. Deci auzind împăratul, a zis lui Gargal: Tot trăiește acel fermecător Govdela? Iar ei a zis: Așa împărate, viu este. Și eu mult l-am chinuit, dar tot viu este. Atunci împăratul a poruncit să-i despoaie pielea capului spre spate, să-i acopere obrazul și făcându-i și aceasta, iar l-a băgat în temniță, iar el mărea pe Dumnezeu. Dimineața aflând că tot este viu, i-au dezrădăcinat unghiile de la mâini și de la picioare, și cele patru măsele mari. Și l-au aruncat în temniță ca pe un mort, poruncind să nu-i dea nici apă, nici să intre cineva la dânsul. Iar soră-sa a mers la dânsul, și i-a dat apă, zicând temnicerului să nu spună cuiva, că-și va pune capul. Iar Sfântul, dacă i s-a adeverit credința, nu mai avea nevoie de lecuire; ci luând răbdare și îndrăznire și osârdie la chinuri cu luminarea Sfântului Duh, aflându-se și rănit, se bucura și tămăduia pe toți; și toți se minunau de acestea. Un alt oarecare Gargal fermecător ce se afla în temniță pentru multe rele ce făcuse, văzând răbdarea Sfântului și minunatele lucruri ce făcea, a căzut la picioarele Sfântului zicând: Rogu-te, robul lui Dumnezeu, pomenește-mă și pe mine înaintea Hristosului tău. Iar Sfântul i-a zis: Crede într-însul și te va scăpa de toate relele tale. Și Gargal a zis: Cred întru Tine, Doamne Iisuse Hristoase, și s-a alăturat cu Govdela. A doua zi i-a adus domnitorul pe amândoi înaintea sa, și dezbrăcând pe Gargal, a poruncit de l-a bătut cu toiege, și el căutând la cer, zicea: Doamne Iisuse Hristoase, pentru numele Tău pătimesc, întărește-mă; și acestea zicând și-a dat sufletul la Dumnezeu. Iar pe Sfântul Govdela, l-au supus la neînchipuit de cumplite chinuri, dar rămânând viu, Gargal s-a consultat cu ai săi, a răstignit pe Sfântul, gol, sus pe un lemn, și l-a săgetat mulți oameni multe ceasuri; dar Sfântul rămânea nerănit, căci săgețile aruncate asupra lui se duceau în văzduh. Aceasta a făcut pe toți de s-au cutremurat. Văzând împăratul toate lucrurile zadarnice, a trimis pe fiica sa Cazdoua ca să învețe pe Govdela și să-l întoarcă. Iar ea dacă s-a dus, fiind învățată de fratele ei, s-a făcut creștină. Deci mâniindu-se împăratul de aceasta, a poruncit de a supus pe fiica sa la multe chinuri. Atunci ea a zis către Sfântul: Roagă-te pentru mine că nu pot răbda chinurile. Iar Sfântul i-a zis: Să nu-ți lipsească credința întru Hristos, și nădăjduiesc în Acela în Care ai crezut, că nu vei mai suferi alte chinuri. Deci scoțând împăratul pe Sfântul Govdela, a poruncit să-i lege mâinile și picioarele, și să-l arunce în picioarele cailor celor ce învârteau moara, ca să-l calce toată noaptea. Dar Sfântul a fost păzit nevătămat, binecuvântând pe Dumnezeu. Iar dimineața aflându-se sănătos și dezlegat din legături, se minunau toți. Apoi a fost supus la alte grele chinuri. Iar Dadie și Avdie, creștini fiind, stăruiau de scriau chinurile Sfântului în taină, de frica împăratului, către care a zis Sfântul: De puteți aduceți-mi apă și untdelemn ca să mă botez, iar de nu puteți, rugați-vă ca să se facă aceasta. Și când grăia aceste cuvinte, iată un norișor mic ca o negură a acoperit pe Sfântul, și a turnat pe capul lui untdelemn și apă multă și s-a auzit glas zicând: Iată că ai primit Sfântul botez, robule al lui Dumnezeu, Govdela. Și s-a făcut fața lui ca lumina, și a ieșit mult miros frumos. Iar auzind Sfântul glas, făcea rugăciune către Dumnezeu, mulțumindu-I și mărindu-L, și rugându-se Sfântul către Dumnezeu, și-a dat sufletul. Atunci Gargal i-a legat picioarele cu ștreanguri, și legându-l de cozile unor cai neînvățați, i-a tras trupul gol prin locuri rele și pietroase, de se rupea carnea bucăți de pe dânsul, și ce mai rămăsese din trupul lui l-a tăiat de l-a făcut trei părți și l-a risipit. Pe acestea și preoții, Dadie, Avdie și Armaazac diaconul, le-au luat și le-au dus la casele lor; și înfășurându-le cu pânză și cu aromate le-au îngropat cu osârdie. Iar Sfântul Dadas cel mărit, vărul împăratului fiind chinuit mai înainte în multe feluri, l-au tăiat tot bucăți din toate membrele, și așa și el în Domnul s-a săvârșit. Oarecarii iubitori de Dumnezeu, adunând și bucățile moaștelor lor, le-au îngropat la loc însemnat. Deci cântând cei trei bărbați ce s-au pomenit mai înainte, toată noaptea, când a fost la miezul nopții s-a aflat și Sfântul Govdela în mijlocul lor, și a zis: Îmbărbătați-vă în Domnul, fraților, și stați întăriți și neschimbați, și nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă. Iar ei dacă l-au văzut s-au bucurat; și iarăși le-a zis: Dumnezeu să vă dea plată pentru cele ce ați ostenit pentru mine. Și plecându-și capul către Dadia, a zis: la cornul cu untdelemn și Sfântul trup al lui Hristos, și intră în grădina împăratului, și unge pe soru-mea Cazdoua și o împărtășește cu Sfântul Trup. Acela luându-le a mers și cum a sosit la poartă, i s-a arătat îngerul Domnului și a intrat cu dânsul, și botezând-o și împărtășind-o cu trupul Domnului, i-a zis: Mergi și dormi până la venirea Domnului nostru Iisus Hristos, și îndată luând îngerul sufletul ei l-a dus la cer. Iar dimineața intrând maică-sa la dânsa, și aflând-o săvârșită s-a dus la împăratul și i-a zis: De acum înainte bucură-te, tu și împărăția ta; că fiul meu ca și cum ar fi făcut greșeli de mii de ucigași, în mii de chinuri s-a petrecut; iar acum și fiica mea, ca și cum ar fi ucis pe tatăl său, goală, ucisă cu toiege ghimpoase ca un tâlhar, s-a săvârșit și ea. Acestea auzind cumplitul și nemiloslivul acela mâncător de sânge împărat, nu s-a plecat nicidecum spre milă. Iar împărăteasa luând aromate de tot felul cu mirosuri scumpe a uns moaștele Sfintei fiicei sale și învăluindu-o în porfiră împărătească, a pus-o cu Govdela fiul ei. Întru slava bunului Iubitorului de oameni Dumnezeului nostru, căruia i se cuvine slava în veci, Amin.

Cu ale Sfinților Tăi rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos:

Tinerii evreiești au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală, și focul în rouă l-au schimbat, strigând: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

Cu cugetarea legilor tale, și a cuvintelor celor dumnezeiești insuflate, mai mult decât cu miere, și-a îndulcit gâtlejul prea credincioasa ta slugă, cântând: Bine ești cuvântat Dumnezeule în veci.

Pe cei curățiți de noroiul patimilor prin rugăciunile tale, ca pe unii ce te laudă pe tine dumnezeiescule, Fericite, adu-i către Dumnezeu, ca cei ce strigă: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

Tot Darul Duhului Tău l-a primit întru sine Chiriac, căci cu tot sufletul a fost iubitor luminii Tale Hristoase, strigând către Tine: Dumnezeule bine ești cuvântat.

Ca să scape Daniil de cruzimea leilor, s-a mărit; iar Chiriac s-a slujit cu dânșii poruncindu-le ca unor slugi, strigându-ți: Dumnezeule bine ești cuvântat.

Slavă...

La fapte adăugând privirea dumnezeiescule Chiriac, ai propovăduit ființa cea în trei Ipostasuri, în Tatăl și în Fiul și în Duhul, strigând: Dumnezeule bine ești cuvântat.

Și acum..., al Născătoarei:

Liniștește Preacurată viforul eresurilor, și stinge văpaia patimilor noastre celor ce strigăm nașterii tale: Binecuvântat este Rodul pântecelui tău Maica lui Dumnezeu.

Cântarea a 8-a,

Irmos: Cei ce s-au făcut...

Întru dumnezeiasca umilință cu curgerile lacrimilor ți-ai adăpat, Fericite, sfințitul tău suflet, și l-ai arătat cu multă roadă, cântând: Binecuvântați toate lucrurile pe Domnul, și-L preaînălțați în veci.

Tesviteanul odinioară cu seceta a uscat picăturile ploilor, iar tu, Fericite, în iuțimea vremii secerișului ai pogorât vărsare de ploaie, cântând: Binecuvântați lucrurile pe Domnul, și-L preaînălțați în veci.

Tu cu luptele tale cele vitejești ai înfruntat înșelăciunea celor cu socoteală rea, ucenici ai lui Origen, bârfitorul și băsmuitorul cu bunăcredință cântând: Binecuvântați pe Domnul și-L preaînălțați în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Cu bunăcredință ai învățat Părinte, o ființă a Treimii în trei sori, ca cum este o lumină și o strălucire, cu dreaptă credință, zicând: Binecuvântați pe Domnul, și-L preaînălțați în veci.

Și acum..., al Născătoarei:

Arătatu-te-ai Fecioară, fiică lui Adam celui căzut, iar Maică lui Dumnezeu, Celui ce a înnoit ființa mea, pe care Îl lăudăm toate lucrurile ca pe Domnul, și-L preaînălțăm întru toți vecii.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Cei ce s-au făcut cu Darul tău biruitori tiranului și văpăii, tinerii cei ce au păzit foarte poruncile Tale, au strigat: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Înfricoșatu-s-a tot auzul...

Primitu-te-a pe tine înțelepte Chiriac, peștera care a arătat izvorul cel dat de Dumnezeu, pe care minunat l-a făcut odinioară dumnezeiescul Părintele Hariton, ca și Moise, și te-a făcut zid nemișcat turmei Lui, și păzitor prea-tare.

Pentru dragostea vieții celei adevărate, ridicând Crucea pe umerii tăi Chiriac, viața ți-ai făcut cugetare de moarte. Pentru aceea și acum mutându-te către desfătarea cea veșnică și nepieritoare, dănțuiești dea-pururea cu cetele cele cerești, întru lumină pe lângă Dumnezeu.

Aprinzându-te de raza Duhului, ai strălucit și te-ai arătat luminat cetelor celor de sus. Ci dar prin rugăciunile tale, luminează-mi cugetul cu lumina Dumnezeirii celei înțelegătoare, și în trei lumini; și mă mântuiește de patimi și de greșale fericite Chiriac.

Slavă...

Fiind încununați cu cununa cea de biruință dumnezeiescule Haritone și fericite Chiriac, și stând înaintea lui Dumnezeu, Celui dintru înălțime, uitați-vă acum părintește, scăpând de primejdii turma voastră, ceea ce prăznuiește, pomenirile voastre.

Și acum..., al Născătoarei:

Întinde puterea Ta, și bine călătorește și împărățește Fiule al Maicii lui Dumnezeu, ca un Dumnezeu și Iubitor de oameni, rugămu-ne; pentru rugăciunile celeia ce fără ispită de bărbat Te-a născut pe Tine.

Înfricoșatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până și la trup, din pântece fecioresc făcându-Se om. Pentru aceea pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu, credincioșii o mărim.

LUMINÂNDA

Podobia: Femei auziți...

Stând cu mărire înaintea lui Dumnezeu Atotțiitorului; Chiriac cuvântătorule de Dumnezeu, dimpreună cu dumnezeiescul Hariton, adu-ți aminte neîncetat de cei ce săvârșesc pomenirea ta cea purtăroare de lumină, și cu dragoste te cinstesc pe tine, slugă a lui Hristos, Părinte Sfinte.

Slavă..., altă Luminândă.

Prin înfrânare, și prin rugăciunea cea neîncetată, curățindu-ți sufletul de întunericul patimilor, Cuvioase Părinte, te-ai făcut oglindă strălucirilor celor dumnezeiești, trimițându-ne nouă acum povățuire, luminătorule al călugărilor, de Dumnezeu purtătorule Chiriac.

Și acum..., al Născătoarei:

Noi cei mântuiți prin tine Stăpână, cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărturisim, căci negrăit ai născut pe Dumnezeu, cel ce prin Cruce a pierdut moartea, și a tras către sine cetele cuvioșilor; cu care împreună te lăudăm pe tine Fecioară.

STIHOAVNA din Octoih.

Slavă..., a Sfântului, glasul al 5-lea.

Cuvioase Părinte, nu ai dat somn ochilor tăi, nici genelor tale dormitare, până ce ți-ai mântuit sufletul și trupul de patimi, și pe tine însuți te-ai gătit lăcaș Duhului. Că venind Hristos cu Tatăl, sălășluire întru tine a făcut, și Treimii Celei de o Ființă slugă făcându-te, învățătorule de lucruri mari Chiriac; roagă-te pentru sufletele noastre.

Și acum..., al Născătoarei:

Fericimu-te pe tine Născătoare de Dumnezeu Fecioară, și te mărim credincioșii după datorie, pe tine cetatea cea neclintită, zidul cel nesurpat, folositoarea cea tare, și scăparea sufletelor noastre.

A Crucii Născătoarei:

Pe Cruce văzându-Te Fecioara, pe Tine Mântuitorule rănit cu cuie de bunăvoie, striga lăcrimând: Fiule prea-dorite! Ce te grăbești a mă arăta fără de fiu? Vrând a mântui zidirea Ta.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.

LA LITURGHIE

Fericirile Octoihului pe 4 și din Canonul Cuviosului, Cântarea a 3-a pe 4. Prochimen, glas 7: Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioșilor lui. Stih: Ce vom răsplăti Domnului... Apostol, către Galateni: Fraților roada Duhului... Aliluia. Fericit bărbatul care se teme de Domnul... Evanghelia de la Luca: În vremea aceea stătut-a Iisus la loc șes... CHINONICUL: Întru pomenire veșnică va fi...