SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am..., se pun stilurile pe 6: 3 ale cuviosului și 3 ale mucenicilor.

Stihirile cuviosului, glasul al 4-lea:

Podobie: Ca pe un viteaz...

Cu săgețile postirii ai rănit pe vrăjmașul și taberele lui le-ai pierdut. Pentru aceea ai luat darurile biruinței de la însuși Hristos, Care te-a întărit pe tine cu tărie, fericite. Pe Acela roagă-L să izbăvească din stricăciune și să scape de primejdii pe cei ce săvârșesc cu credință pomenirea ta cea pururea cinstită.

Suindu-te la vederea cea mai înaltă, preafericite, toate cele pământești și trecătoare, în trup fiind, le-ai trecut cu vederea; și ai ales viețuirea fără de materie pe pământ, pururea fericite; povățuindu-te cu dumnezeiescul Duh, părinte, te-ai făcut povățuitor și îndreptător și pildă sihastrilor, lăudat întru credință. adunarea tuturor celor ce strigă lui Hristos: Tu ești mirul cel nedeșertat, care miroase bine celor ce Te laudă pe Tine.

Luminându-te cu strălucirile cele dumnezeiești ale harurilor Duhului, gânditorule de Dumnezeu Ioanichie, te-ai arătat luminător marginilor lumii; alungând durerile chinurilor și întunericul patimilor cu rugăciunile tale; și tămăduind tot felul de boli, și scăpând de primejdii pe cei ce săvârșesc cu credință pomenirea ta cea pururea fericită.

Având îndrăznire către Hristos, Cel ce singur este slăvit între sfinții Săi, pe Acela roagă-L, Cuvioase Nicandre, pentru cei ce săvârșesc cu dragoste pomenirea ta și laudă isprăvile tale, ca să ne facem părtași bunurilor celor negrăite și slavei celei nestricăcioase, cu rugăciunile tale.

Alte stihiri, ale sfinților, glasul al 2-lea:

Podobie: Când de pe lemn...

Din chemarea cea întocmai cu numele îmbogățindu-te, din purtarea de grijă a lui Dumnezeu ai întărit-o pe aceasta cu fapte, fericite, și ai adeverit-o. Căci cu răbdarea ta ai biruit adunarea vrăjmașilor și ceata barbarilor. Pentru aceasta, luând cununa biruinței, cu credință ai strigat: Slavă puterii Tale celei nebiruite, Iubitorule de oameni.

Ale tămăduirilor miruri cu bune miresme ne izvorăști nouă astăzi, Nicandre, întru dumnezeiască pomenirea ta, și alungi, înțelepte, mirosul urât al necazurilor și patimile cele trupești, și umpli cu har bogat

Slavă..., glasul al 2-lea:

Săvârșind calea cea sihăstrească cu cuget bărbătesc, ai trecut strâmtorarea virtuților cu osârdie, omorând sălbăticirea patimilor, și ai păzit pe cel după chip nevătămat, și făcându-te păzitor cămării Duhului, ai văzut mai înainte cele de departe ca și când ar fi de față, și te-ai arătat făcător de minuni, purtătorule de Dumnezeu părintele nostru Ioanichie, și stai înaintea tronului celui dumnezeiesc și te rogi neîncetat, să se mântuiască sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: Când de pe lemn...

Altă scăpare cu tărie, și turn de putere, și zid nebiruit cu adevărat nu avem, fără numai pe tine, Preacurată; și către tine scăpăm și ție strigăm: Stăpână, ajută-ne să nu pierim; arată către noi harul tău și bogăția puterii tale, și slava milostivirii tale.

A Crucii, a Născătoarei:

Multe dureri suferind întru răstignirea Fiului și Dumnezeului tău, Preacurată, suspinând lăcrimai și strigai: Vai mie, dulcele meu Fiu, cum mori pe nedrept, vrând să mân tulești pe pământenii cei din Adam? Pentru aceea, Preacurată Fecioară, ție ne rugăm cu credință: Fă-ni-L pe Acela milostiv.

Stea de Dumnezeu luminată pe tine te cunoaștem, părinte, care luminezi lumea cu razele cele gânditoare, și pierzi întunericul tuturor relelor tulburări cele demonice. Pentru aceasta cu credință prăznuim, fericite, pomenirea ta cea purtătoare de lumină.

Slavă..., glasul al 6-lea:

STIHOAVNA, glasul 1:

Rănindu-ți cugetul cu dragostea lui Hristos, te-ai suit în munte înalt, Ioanichie, și ai luat multe feluri de haruri, a tămădui bolile celor ce laudă cu dragoste dumnezeiască adormirea ta.

Podobie: Ceea ce ești bucuria cetelor...

Și acum..., a Născătoarei:

Cu frumusețea înfrânării împodobindu-ți sufletul, te-ai logodit cu harul curăției înțelepțește, și născând fiu virtuțile, Ioanichie cuvioase, ai intrat în cămara lui Hristos, ca un mire preafrumos.

Podobie: Toată nădejdea...

Stih: Fericit bărbatul care se teme de Domnul, întru poruncile Lui va voi foarte.

Ridicat fiind în muntele cel gânditor al pustniciei, ca Moise ai intrat în norul dumnezeieștii nepătimiri; și învățându-te duhovnicește cele dumnezeiești, legiuiești, înveți și povățuiești către pământul vieții cel îmbunătățit.

Stih: Dreptul ca fînicul va înflori și ca cedrul din Liban se va înmulți.

Cu curăția gândului de mult a spus Isaia că vei naște, Fecioară, pe Făcătorul lumii, o, cinstită și preacurată! Că numai tu te-ai arătat din veac cu totul fără prihană. Pentru aceea mă rog ție, curăță inima mea cea întinată, și mă fă pe mine părtaș dumnezeieștii străluciri a Fiului tău, Fecioară, și șederii de-a dreapta Lui, când va ședea să judece toată lumea, precum este scris.

A Crucii, a Născătoarei, asemenea:

Judecătorii lui Israel, Fiule, cu judecată de moarte aducătoare Te-au osândit, ca pe un vinovat punându-Te înaintea divanului, pe Tine, Cel ce judeci viii și morții, Mântuitorule, și înaintea lui Pilat Te-au pus, și spre pierzare Te-au judecat călcătorii de lege, vai! mai înainte de alegerea judecății. Și, văzându-Ie, mă rănesc și împreună mă pedepsesc, Doamne. Pentru aceasta mai bine voiesc a muri decât a fi vie întru suspine, a strigat Născătoarea de Dumnezeu, Unule mult-Milostive.

Troparul cuviosului, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale...

Slavă..., al mucenicilor, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne... Și acum..., al Născătoarei: Caută-le la sfârșitul cărții.

LA

«rătesei Maici și mă voi arăta luminat prăznuind și voi cânta minunile ei, bucurându-mă».

Fiind luminat cu lumina harului, cuvioase, luminează pe cei ce prăznuiesc cu credință pomenirea ta, și cu rugăciunile tale izbăvește-i pe ei din întunericul păcatelor, Ioanichie.

Călătorit-ai neabătut pe calea care duce către cetatea cerească, Ioanichie, că te-a povățuit Duhul Sfânt, care S-a odihnit în inima ta.

Avut-ai smerenie care înalță, Ioanichie, pentru aceea ne rugăm ție: Milostivește-te spre smerenia noastră, cuvioase, și ușurează toate durerile inimilor noastre.

A Născătoarei:

UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul... se cântă troparul cuviosului, Slavă..., al mucenicilor Și acum..., al Născătoarei, de la glasul troparului mucenicilor.

Sedelnele de rând din Octoih.

Psalmul 50

Chemarea celor căzuți și întărirea celor ce stau ești, cea cu totul fără prihană. Pentru aceea mă rog ție, îndreptează gândul meu cel căzut prin păcat, ca să te slăvesc, stăpână.

CANOANELE

Canonul mucenicilor

Din Octoih, unul cu irmos pe 6, și ale sfinților 2, pe 8.

Cântarea I, glasul al 4-lea:

CANONUL cuviosului

Alcătuire a lui Iosif.

Cântarea I, glasul al 4-lea:

Irmosul:

Deschide-voi gura mea și se va umple de Duh, și «cuvânt răspunde-voi împă

Irmos: Cetele israelite...

Praznic cinstit al cinstiților luptători, pomenire sfințită a sfinților mucenici săvârșind astăzi preasfințită Biserica lui Hristos, cu cântări sfințite se înfrumusețează, lăudându-i pe dânșii.

Fiind uns cinstit cu ungerea preoției, Ierarhe Nicandre, prin credință o ai făcut mai cinstită cu vopselele sângiurilor tale, strigând cu veselie: Să cântăm Dumnezeului nostru că S-a preaslăvit.

Slavă...

Trecând calea muceniciei și în aceasta aievea arătând veselia cea adevărată, v-ați îmbogățit cu harul minunilor, și cu dăruiri cerești, mucenicilor, cu un glas strigând: Să cântăm Dumnezeului nostru că S-a preaslăvit.

Și acum...., a Născătoarei:

Hristos, Cel nemărginit în șanurile Tatălui, Se cuprinde cu trupul în șanurile Maicii Sale, păzind-o pe dânsa după naștere cu adevărat fecioară, mai presus de gând. Căruia cu un glas strigăm: Să cântăm Dumnezeului nostru, că S-a preaslăvit.

Cu înțelepciune ai schimbat cele trecătoare cu cele stătătoare, luându-ți crucea ta, Ioanichie, și te-ai osebit depărtându-te în munți neumblați, ca marele Ilie.

Doimea de părinți ți-a arătat ție calea cea foarte dorită, pe care o ai aflat fiind retras mulți ani în munți, luminându-te cu har proorocesc, fericite.

Fiind clătinați de multe feluri de patimi, cu credință alergăm la acoperământul tău, Ioanidi ie, ca să ne cercetezi pe noi pe toți, cu mijlocirile tale cele sfinte, rugând pe Iubitorul de oameni.

A Născătoarei:

Cu picăturile milei tale, Fecioară, stinge cărbunii păcatelor mele, de Dumnezeu dăruită, și aprinde sfeșnicul inimii mele cel stins, ceea ce ești sfeșnic de aur cu totul fără prihană.

Alt Canon

Cântarea a 3-a:

Irmos: Biserica cea stearpă...

Irmosul:

Intinzând mrejele cuvintelor, ai vânat, făcând minuni, pe cei din rătăcire, aducându-i pe ei dar de mult preț Celui ce a strălucit din Fecioară, Nicandre.

«Pe ai tăi cântăreți, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești izvor viu și îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească întărește-i, și întru dumnezeiască slava ta, cununilor măririi învrednicește-i».

Viță foarte bine roditoare te-ai făcut, din grădina lui Tit luminătorul critenilor, care ne aduce struguri cuvântători, din care ne izvorăște nouă dulceață de mântuire, Nicandre fericite.

Slavă...

Împreună cu Sfântul Ermeu ați pogorât cu plugul Crucii inimi înțelenite, înțelepților, și le-ați făcut roditoare, Nicandre, pentru aceea vă fericim.

Și acum..., a Născătoarei:

Nici mintea îngerească nu poate tâlcui nașterea ta cea mai presus de minte, că ai zămislit în pântece, Preacurată, pe Cuvântul Minții celei dintâi, Care a întărit toate cu cuvântul.

Irmosul:

Biserica cea stearpă a născut din păgâni, și adularea cea cu mulți fii a slăbit. «Minunatului

«Dumnezeului nostru să-I strigăm: Sfânt ești, Doamne».

CONDAC, glasul al 4-lea: Podobie: Cel ce Te-ai înălțat...

Cu adevărat prin dumnezeiasca ungere a preoției și prin sângele cel cu adevărat sfințit al muceniciei fiind străluciți, măriților, v-ați unit cu cetele îngerilor celor netrupești, bucurându-vă. Pentru aceasta prăznuim cinstită pomenirea voastră, rugându-vă ca să se dea curățire tuturor, cu rugăciunile voastre, sfinților.

SEDEALNA, glasul al 8-lea: Podobie: Pe înțelepciunea și Cuvântul...

Curățind întunericul patimilor și luând lumina poruncilor lui Hristos, cu adevărat ai strălucit cu post, și omorându-ți trupul te-ai înviat prin Duh, călcând cursele vrăjmașilor, fericite. Pentru aceea te-ai făcut părtaș cu îngerii cei fără de trupuri, prin harul Duhului, fericite Ioanichie: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

Altă Sedealnă, glasul al 3-lea:

Podobie: De frumusețea fecioriei tale...

Veselia lumii cu osârdie ai părăsit-o, și ai urmat Stăpânului tău, rănindu-ți-se sufletul de dumnezeiască dragoste, Ioanichie. Pentru aceasta și cuptorul patimilor l-ai stins cu roua Duhului Sfânt, preafericite. Drept aceea dănțuiești acum împreună cu îngerii, următor făcându-te vieții acelora.

Slavă..., a sfântului, asemenea:

Purtând numirea biruinței, mucenice, ai biruit împotrivirea bărbaților celor fără de Dumnezeu, și închinăciunile lor le-ai stins, Nicandre, având nevoitor împreună cu tine pe măritul Ermeu, și dimpreună cu el ai răbdat toată chinuirea, fericite; și acum moșteniți odihna cea nemuritoare, rugându-vă să ne mântuim noi.

Și acum..., a Născătoarei:

Toată viața mea a trecut în multă lenevire, Preacurată, și acum m-am apropiat de vremea ieșirii mele, și mă tem de vrăjmașii mei. Să nu-mi răpească sufletul meu și să mă trimită în adâncimea piericiunii. Ci milostivește-te spre robul tău, Fecioară, și mă izbăvește de osânda lor, Mireasă a lui Dumnezeu.

A Crucii, a Născătoarei, asemenea:

Moarte de ocară, îndurate, ai răbdat de bunăvoie prin răstignire; pe Care văzându-Te ceea ce Te-a născut, Hristoase, se rănea. Și rupându-și inima se tânguia ca o maică. Cu ale cărei rugăciuni pentru milostivirea milei Tale, îndură-Te și mântuiește lumea, Cel ce ai ridicat păcatul lumii.

Cântarea a 4-a:

Irmosul:

«Dumnezeiescul sfat cel neurmat al Celui Preaînalt, al întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, proorocul Avacum înțelegându-l, a strigat: Slavă puterii Tale, Doamne».

Cuprinzând munți preaînalți cu smerenia ta, ai smerit vârfurile cele înalte ale demonilor, înțeleptule, și ai făcut vitejie împotriva lor, laudă și întărire a sihastrilor.

Întrarmându-te cu frica lui Hristos, ca și cu o sabie cu două ascuțișuri, ai biruit cu înțelegere și cu simțire pe balaurul cel lepădat, fericite, lăudându-te cu sfințită biruință.

Înfîerbântându-te cu totul de dumnezeiescul Duh, părinte, ai suferit gerul mulți ani, viețuind în pustietăți și căutând pe Domnul, Care te încălzea pe tine, cu dumnezeiescul har.

De neputințele noastre cele sufletești fiind clătinați, părinte, și cu credință chemându-te, acoperă-ne cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu, ca să te cinstim cu bună credință.

A Născătoarei:

Pe tine, curățitoarea oamenilor, cu credință te rog, și mă cuceresc, binecuvântată, fă-mi milostiv pe Judecătorul Fiul tău, ca după datorie să te măresc.

Alt Canon

Irmos: Cel ce șade în slavă...

Căruță v-ați arătat Cu vântului, purtându-L pe Dânsul cu cugetul. Pentru aceea fiind legați de cai și târâți cu chinuri fară seamăn, nu v-ați lepădat de El, nu v-ați biruit, grăbindu-vă în chip vădit către cărarea cea cerească.

Fiind închiși în temnițe și legați cu lanțuri, ați izbăvit cetatea și poporul din legăturile rătăcirii, și i-ați legat cu legătura dragostei, Celui ce S-a legat trupește pentru noi din bunătatea Sa.

Slavă...

Fiind închiși mucenicii, slăveau pe Stăpânul împreună cu îngerii, cei pururea lăudați, hrănindu-se cu pâine cerească. Pentru aceea nu se îngrijeau de durerile trupului, fiind ei mai tari decât chinurile.

Și acum..., a Născătoarei:

Cel ce șade pe scaun înalt și înfricoșător, făcându-Se prunc șade în brațele Maicii, îndreptând chipul cel căzut și dăruind îndumnezeire celor din Adam.

Cântarea a 5-a:

Irmosul:

«Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască slava ta: că tu, Fecioară, neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate și ai născut Fiu pe Cel fără de ani, pace dăruindu-le tuturor celor ce te laudă pe tine».

Umblat-ai, cuvioase, pe calea cea strâmtă și de întristare, făcându-ți lărgimea cu dumnezeiești suișuri ale inimii, și cu privirile minții; și după har îndumnezeindu-te arătat, locuiești acum în cetatea cea cerească, bucurându-te.

Curățind ochiul sufletului, cuvioase, ți s-a dat ție har de proorocie, ca să spui cele ce vor să fie, ca și cum ar fi de față, și să vezi cele de departe, ca și cum ar fi aproape, o, Ioanichie, cu harul Duhului.

Izbăvește-mă de durerea păcatelor și a necazurilor, potolește patima inimii mele și dă-mi dezlegare de greșeli, având pe Dătătorul de bine și Dumnezeu, Care ascultă cinstitele tale rugăciuni, o, Ioanichie.

A Născătoarei:

Curățește abaterile gândului meu, ceea ce ești cu totul fără prihană, tămăduiește patimile sufletului meu, alungă întunericul lenevirii, ca să te laud pe tine cu cântări, pururea fericită Născătoare de Dumnezeu, prealăudată.

Alt Canon

Irmos: Lumina Ta, Doamne...

Spre luminarea credinței ai povățuit popoarele, care au părăsit întunericul nebuniei idolești și s-au făcut fii ai luminii prin mijlocirea ta, Nicandre.

Strălucind cu luminile cele luminătoare ale Duhului, au trecut întunericul chinurilor fără stricăciune, risipind negura necredinței, luminătorii cei slăviți.

Pătimit-ai mii de dureri aflându-ți-se trupul întru slăbiciune, Ioanichie. Pentru aceea cu credință strig ție: potolește durerile bolilor mele.

Slavă...

Ceea ce singură ești ajutătoare tuturor, ajută-ne nouă care suntem în primejdii și ne întinde mâna ca să ne scoli. Și ne îndreptează către limanurile mântuirii, Fecioară, de Dumnezeu cu har dăruită.

Umplându-se Tit de apele lui Pavel, te adapă pe tine arătându-te râu care îneci pâraiele cele tulburi ale necredinței, Nicandre.

Și acum..., a Născătoarei:

Ceea ce ai născut pe Mielul și Domnul cu trup, Fecioară, cort neîntinat, dumnezeiescule chivot, sfeșnic cinstit, luminează sufletul meu.

Cântarea a 6-a:

Irmosul:

«Cugetătorilor de Dumnezeu, săvârșind acest praznic dumnezeiesc și cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniți să plesnim cu mâinile slăvind pe Hristos, Cel ce S-a născut dintr-însa».

Veștejind patimile trupului, te-ai arătat ca un pom înalt, care face roade minunile și isprăvile cele de cinste, preasfințite Ioanichie.

Vindecatu-te-a pe tine Domnul cu arătarea mucenicului, Evstatie, când ai pătimit bând otrava cea de pierzare, preafericite, din mâna celui nedrept.

A Născătoarei:

Alt Canon

Irmos: Strigat-a mai înainte...

Având picioarele pironite cu piroane mucenicii s-au arătat următori patimilor Mântuitorului, Celui ce S-a pironit pe Cruce și a mântuit toată lumea din stricăciune.

Marea de chinuri ați trecut-o, mucenicilor, cu cârmuirea Sfântului Duh cel atotputernic, prealăudaților, și ați ajuns către limanul cel dumnezeiesc, umplându-vă de mărire.

Slavă...

Ca cel ce porți numele biruinței, ai biruit toată împotrivirea bărbaților celor ucigași, Ierarhe Nicandre, pururea pomenite, și ai luat cununile măririi, stând înaintea lui Dumnezeu.

Și acum..., a Născătoarei:

Șters-ai, Fecioară, ocara strămoașei Eva, născând pe Cel ce ne încununează pe noi cu binecuvântări, și ai prefăcut, ceea ce ești bună, întristarea ei în bucurie.

Irmosul:

«Strigat-a mai înainte, închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, proorocul Iona în chip rugându-se: Din stricăciune mă scapă, Iisuse, împărate al puterilor».

CONDAC, glasul al 8-lea:

Podobie: Apărătoare Doamnă...

Stea prealuminoasă te-ai arătat pe pământ luminând în lume, pe cei ce sunt în negura patimilor strălucindu-i, și doctor de mare ajutor fiind celor bolnavi; ci ca cel ce ai luat har de tămăduiri, celor ce te rugăm pe tine dă-ne toată vindecarea, ca să strigăm: Bucură-te, Părinte Ioanichie.

Icos

Strălucit-a în lume de Dumnezeu primita viață a isprăvilor tale, preafericite, și a alungat toată negura patimilor sufletești, și lumină nematerialnică a strălucit celor ce-ți strigă ție cu credință și cu dragoste: Bucură-te, lauda cea frumoasă a călugărilor; bucură-te, lu mi nato rule strălucitor al luminii; bucură-te, mângâierea cea grabnică a celor bolnavi; bucură-te, reazimul cel neclintit al celor sănătoși; bucură-te, că ai alungat oastea cea de pe pământ; bucură-te, că ai schimbat cele stricăcioase cu cele cerești; bucură-te, păzitorul dumnezeieștilor fapte cu adevărat; bucură-te, însuți lucrătorule de minuni negrăite; bucură-te, nimicirea tuturor patimilor; bucură-te, ocrotitorul nostru cel prea cald; bucură-te, cel ce totdeauna ești gata să izbăvești din patimi; bucură-te, scăparea a toată lumea. Bucură-te, Părinte Ioanichie.

SINAXAR

în această lună, ziua a patra pomenirea Cuviosului părintelui nostru Ioanichie cel mare de la Olimp.

Acest fericit s-a născut la douăzeci și patru de ani ai tiraniei lui Leon Isaurul, luptătorul împotriva icoanelor, și s-a născut în provincia Bitinienilor din tată care se numea Miritrichie și din maică ce se chema Anastasia. Ajungând la măsura vârstei, adică la patruzeci și trei de ani, și mergând cu împăratul la oaste împotriva bulgarilor, a făcut vitejie mare și a tăiat pe mulți din bulgari, păzind pe cei de un neam cu dânsul, ce stau înaintea împăratului. Deci lăsând cinstea și mărirea pe care împăratul voia să i-o dea, s-a dus la muntele Olimpului. Auzind un glas dumnezeiesc, a mers și mai la înălțimea muntelui și acolo a găsit doi monahi ce se pustniciseră patruzeci de ani, pe care nu-i văzuse nimeni niciodată; erau îmbrăcați cu rase de păr și se hrăneau cu buruieni salbatice; și a auzit de la ei de toate cele ce avea el în cuget. Luând de la dânșii binecuvântare și ducându-se de acolo, a ajuns la muntele Tr ih alicului, după aceea la Mănăstirea Avgarilor, apoi la munții Cunduriei. Și învățând treizeci de psalmi, îi cânta împreună cu acest tropar: "Nădejdea mea este Dumnezeu Tatăl, scăparea mea este Hristos, acoperământul meu este Duhul Sfânt". Acest fericit umblând prin multe locuri și făcând multe minuni și cele viitoare arătând, s-a dus la Mănăstirea lui Antidie, unde a răposat întru Domnul la adânci bătrâneți, căci era de nouăzeci și patru de ani. ce s-a botezat, Porfirie s-a îmbrăcat și cu haină albă, după obiceiul celor ce se botează. Și, o minune!, a primit desăvârșit legea creștinească cu harul lui Hristos. Căci după ce s-a botezat, s-au arătat înaintea lui îngerii, care l-au învățat să se închine spre răsărit și să însemneze pe frunte și peste tot trupul lui cinstita Cruce. Pentru aceasta, în urma acestei minuni, mulți au crezut în Hristos. Și prin nor fiind botezați, au venit la Biserică. Acel comite a poruncit Sfântului Porfirie să lepede credința creștinească, dar el n-a voit și pentru aceasta i-a tăiat capul. Și așa a luat fericitul cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților sfințiților mucenici Nicandru, episcopul Mirelor, și Ermeu, preotul, care au fost hirotoniți de Sfântul Apostol Tit.

Tot în această zi, pomenirea plângerii proorocului Ieremia pentru Ierusalim și pentru robirea lui și pentru uimirea lui Abimeleh.

Acești sfinți, dezlipind pe mulți de idoli și apropiindu-i de Hristos, au fost pârâți la Libaniu, cornitele cetății, care i-a chinuit în felurite chipuri. Și încă fiind în viață, i-a băgat într-o groapă și i-a acoperit cu pământ. Și așa, cu acea cumplită și nesuferită silă, și-au dat sfintele lor suflete lui Dumnezeu.

Acest prooroc mare, Ieremia, era din satul Anatot. A proorocit multe pentru Ierusalim și Babilon, de asemenea și pentru iconomia întrupării Fiului lui Dumnezeu. în aceasta se vede toată puterea și stăpânirea proorociei. Pe acest prooroc tare l-a bătut odată Pashor, fiul lui Emir, purtătorul de grijă al casei Domnului. Și în groapă l-a băgat, pentru că se tânguia și era mâhnit din pricina robiei ce avea să pătimească Ierusalimul. Dar fiindcă pronia lui Dumnezeu a scăpat pe prooroc din groapă, acesta a proorocit și a spus lui Pashor: "Numele tău se va face nemernic și străin din pământul acesta al Ierusalimului. Și totodată te va mustra nemernicia ta. Căci blestemat este omul acela care face lucrul Domnului cu lenevire" (Ier. XLVIII, 10).

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Porfirie, cel dintre mimi.

Acesta era pe vremea împărăției lui Aurelian, din cetatea Efesului și fusese crescut în teatru împreună cu actorii, care însoțeau pe cornitele Alexandriei, cu care împreună a mers și la Cezareea. Și odată, închipuind Sfântul Botez creștinesc, s-a botezat de un alt actor mincinos, înfățișa n du-se acela ca episcop, pentru că amândoi luau în râs și-și băteau joc de tainele noastre. Iar după

Iar în zilele regelui loach im, Ieremia plângea Ierusalimul, dar proorocii cei mincinoși îndemnau pe preoți să-l ucidă pe el. însă fiul lui Safan Hirachicam, fiind împreună cu Ieremia, îi împiedica de la aceasta. Atunci a zis Domnul către Ieremia: "Fă ție legături de lemne și pune-le pe gâtul tău. Și te voi trimite pe tine la regele Moabului și al Idumeii și al Tirului și al Sidonului". Și făcând acestea proorocul, le-au pus pe ele pe gâtul său. Atunci Anania, fiul lui Azor, prooroc mincinos, s-a sculat și, luând legăturile de la gâtul lui Ieremia, le-a zdrobit înaintea poporului, zicând: "Așa a zis Domnul către mine: voi zdrobi jugul regelui Babilonului de la gâtul tuturor neamurilor". Atunci a zis Ieremia către proorocul mincinos:

"Viclene sunt buzele tale și inima ta izbucnește otravă, căci acestea zice adevărul și Dumnezeu. Ai zdrobit legăturile cele de lemn? în locul acestora voi face legături de fier, zice Domnul Atotțiitorul, și le voi pune pe gâtul neamurilor. Iar tu, Ananie, degrab îți vei lepăda sufletul tău". Și, o, minune! lucrul a urmat îndată după cuvântul proorocesc, căci nu după multe luni a murit acela. Iar în anul al optsprezecelea al domniei lui Sedechia, regele Iudeii, Ieremia se tânguia pentru Ierusalim. Deci pentru pricina aceasta a fost pus în temniță, când haldeii și babilonienii erau aproape de Ierusalim. Nu știu însă în ce chip proorocul a ieșit afară din temniță și s-a dus în pământul lui Veniamin pentru neapărată trebuință ce avea. Și acolo prinzându-l poporul haldeilor și bătându-l,l-a aruncat în temniță.

Și după ce a petrecut acolo multă vreme Ieremia, a trimis regele Sedechia și, în taină, acesta l-a scos pe el din temniță. Și apoi i-a zis lui: "Fiindcă ai văzut bine de la mine, spune-mi ceea ce are să se întâmple în vremea domniei mele". Atunci răspunzând proorocul, i-a zis: "Nu sunt eu care îți vorbesc ție, rege, ci este Duhul lui Dumnezeu, care vorbește prin mine, și cele ce am scris, am scris: Adică, cele ce am scris sunt adevărate și neschimbate". Drept aceea, iarăși a fost pus proorocul în temniță și iarăși pârâșii lui supărau pe rege, zicând că Ieremia, și în temniță aflându-se, rătăcește inimile ostașilor, pentru că nu propovăduiește pace, ci război și tulburare. Pentru aceasta mai bine este să fie omorât unul pentru scăparea mai multora. Iar regele a zis către dânșii: "Iată el în mâinile voastre se află". Deci atunci a aruncat pe Ieremia în lacul lui Melhie și în împuțiciunea morților.

Fiind înștiințat de aceasta Abimeleh, a zis către rege: "Pentru ce ai făcut rău, o, rege, lui Ieremia?". Răspuns-a regele: "N-am făcut aceasta cu voia mea, ci de frica poporului. Deci, ia împreună cu tine treizeci de oameni puternici, și du-te de-l scoate pe el din lac". Și ducându-se Abimeleh, degrab l-a scos pe Ieremia nevătămat cu puterea lui Dumnezeu. Atunci regele luându-l lângă el i-a zis: "Nu ascunde de mine ceea ce voi să te întreb"; iar Ieremia i-a răspuns: "Pentru ce urăști adevărul, o, rege? Eu nu sunt propovăduitor minciunii, deși vei pune de multe ori să mă omoare". Iar regele s-a jurat, zicând: "Viu este Dumnezeul părinților mei: Nu te voi omorî, pentru tot cuvântul ce-mi vei spune, nici te voi da pe tine în mâinile bărbaților vărsători de sânge". Așadar Ieremia a zis regelui: "De vei păzi sfatul meu, o, rege, și ieșind vei primi pe babilonieni, să știi că vei scăpa viața ta și cetatea aceasta a Ierusalimului nu se va pierde. Iar de le vei sta împotrivă, să știi că nu vei scăpa din mâinile lor, ci și cetatea aceasta se va pierde cu foc". Deci, fiindcă regele a socotit bârfe cuvintele proorocului, pentru aceasta n-a scăpat de război și de năvălirea babilonienilor. Căci venind ei, au înconjurat cetatea Ierusalimului și, oprind cele spre hrană ce veneau de afară înăuntru, au pricinuit în cetate mare foamete.

Atunci regele, temându-se să nu fie omorât înăuntrul cetății, a fugit noaptea împreună cu oamenii săi, iar haldeii, gonindu-l din urmă, l-au prins și au omorât pe fiii lui înaintea ochilor lui. Iar regelui Sedechia i-au scos ochii și legat l-au pogorât la Blibi Ion și l-au băgat într-o moară, avându-l pe el ca o jucărie. Și în pedeapsa aceasta s-a aflat până la cele mai de pe urmă zile ale vieții sale. Iar Nabuzardan, întâiul bucătar al lui Nabucodonosor

împăratul, intrând în Ierusalim, l-a ars, și Templul lui Dumnezeu l-a făcut cenușă, după cuvântul lui Ieremia. Iar după șaptezeci de ani, iarăși s-a dezlegat robia Ierusalimului, precum înainte se va arăta. Iar cum a stat luarea și robia Ierusalimului și care sunt cele vorbite de Domnul către Ieremia, le spunem acum aici:

în zilele acelea, a grăit Domnul către Ieremia zicând: "Ieremie, ieși afară din cetate împreună cu Baruh; căci vreau să o pierd, pentru mulțimea păcatelor oamenilor ce locuiesc într-însa. Căci rugăciunile voastre sunt ca niște stâlpi neclintiți în mijlocul cetății acesteia, și o înconjoară ca un zid de diamant. Pentru aceasta ieși afară din ea, mai înainte de a o încojura puterea și oastea haldeilor". Atunci a grăit Ieremia către Dumnezeu, zicând: "Rogu-te, Doamne, iartă-mi mie robul Tău ca să grăiesc înaintea Ta"; și a zis Domnul: "Grăiește!". Atunci a zis Ieremia: "Doamne, cetatea aceasta o dai în mâinile haldeilor, ca să se laude ei și să zică că au biruit-o; Domnul meu, de este voința Ta să se piardă cetatea aceasta, pierză-se de mâinile Tale, iar nu de haldei". Și a zis Dumnezeu: "Tu scoală-te și ieși afară din ea, iar haldeii nu se vor lăuda, căci de nu le voi deschide Eu lor porțile Ierusalimului, ei singuri nu pot intra în el. Du-te și spune lui Baruh acestea ce-ți zic. Și la al șaselea ceas din noapte veniți la zidurile cetății și vedeți. Că de nu voi deschide Eu haldeilor, singuri ei nu pot intra în Ierusalim". Și după ce a zis aceastea Domnul, s-a despărțit de Ieremia. Iar Ieremia s-a dus la Baruh și i-a arătat lui aceasta. Și mergând amândoi în Templu, și-au rupt hainele lor, și și-au pus cenușă peste capetele lor, și plângeau pentru cetatea Ierusalimului. Iar la al șaselea ceas din noapte venind ei la zidurile cetății, au auzit glasuri de trâmbițe. Căci îngerii din cer au venit ținând făclii în mâinile lor, și au stat peste zidurile cetății. Și văzându-i pe ei Ieremia și Baruh, au plâns și au zis: "Acum este adevărat cuvântul pe care l-a grăit Dumnezeu". Și au zis îngerilor: "Rugămu-vă pe voi să nu se strice cetatea, până vom grăi lui Dumnezeu".

Atunci Ieremia a grăit, zicând: "Rogu-mă Ție, Doamne, poruncește să grăiesc înaintea Ta". Și a zis Domnul: "Grăiește"; și a zis Ieremia: "Iată ne-am încredințat că vrei să dai Ierusalimul în mâinile vrăjmașilor lui, și poporul Tău Israil va merge rob în Babilon. Deci ce să facem cu sfintele vase ale Templului Tău?". Și a zis Domnul: "Puneți-le pe ele în pământ, zicând: Ascultă pământule glasul lui Dumnezeu, Cel ce te-a zidit pe tine peste ape, și te-a pecetluit cu șapte peceți și cu șapte vremi. Și după acestea voi lua frumusețea ta. Păzește sfintele vase ale slujirii, până ce se va aduna poporul cel iubit". Apoi a grăit iarăși Ieremia, zicând: "Rogu-te, Doamne, ce voi face lui Abimeleh etiopianul, că multe faceri de bine a făcut mie robului Tău? Căci acesta m-a scos din lacul împuțiciunii, în care mă băgase; și nu voi să vadă pierzarea cetății, ca să nu se sperie și să moară de frică, fiind fricos și mic la suflet". Și a zis Domnul către Ieremia: "Trimite-l pe el la via lui Agrippa; și-l voi acoperi pe el sub umbra muntelui, până se va întoarce poporul din robie".

Atunci dar Ieremia a luat sfintele vase ale slujirii și, după porunca lui Dumnezeu, le-a băgat într-o piatră pecetluind-o cu inelul său, în numele lui Dumnezeu: "adică Iehova, care după cei șaptezeci de tâlcuitori se înțelege Domnul". Și o, minune! Tiparul peceții s-a făcut atât de adânc, ca și când ar fi fost săpat cu o unealtă de fier. Iar piatra a acoperit-o un nor, pentru ca să fie anevoie cunoscută oamenilor. Se află însă piatra aceasta în pustiul în care mai întâi Moise a făcut Chivotul lui Dumnezeu. Iar dimineața a zis Ieremia lui Abimeleh: "Ia coșnița aceasta, fiule, și du-te la via lui Agrippa, pe drumul muntelui, și adu smochine ca să mănânce bolnavii poporului, că spre tine este veselia lor, și peste capul tău stă slava lor". Și îndată a plecat acela la vie.

Și acesta ducându-se acolo și soarele apunând ziua, iată puterea haldeilor venind, a înconjurat cetatea Ierusalimului și a trâmbițat îngerul cel mare, zicând: "Să intre în cetate toată puterea haldeilor, căci s-au deschis vouă porțile". Atunci Ieremia, luând cheile Templului, a ieșit afară din cetate și, aruncându-le înaintea soarelui, a zis: "Ia acestea și le păzește până la ziua în care te va cerceta Domnul pentru ele; căci noi n-am fost vrednici să le păzim". Iar Baruh, ieșind afară din cetate, a rămas șezând într-un mormânt. Și Abimeleh, luând smochine pe arsura soarelui, s-a apropiat de un copac și a șezut la umbra lui să se odihnească puțin și, plecându-și capul lângă coșniță, a dormit șaptezeci de ani. Și aceasta s-a făcut, după porunca lui Dumnezeu, pentru cuvântul cel zis lui Ieremia, că "Eu îl voi acoperi pe el".

Și după ce s-a sculat, a zis: "Dulce am dormit, însă puțin, căci din pricina aceasta este îngreuiat capul meu, că nu s-a îndestulat de somn". Și descoperind smochinele, a aflat că pica lapte din ele, ca și când cu puțin înainte le-ar fi cules, și a zis: "Aș vrea să dorm încă. Dar fiindcă cu grăbire m-a trimis Ieremia, de voi dormi, voi zăbovi; și pentru aceasta el se va mâhni; că doară nu este osteneală și arsură toată ziua; să mă duc mai curând, și acolo voi dormi". Și luând smochinele a venit la Ierusalim, și nu cunoștea nici Ierusalimul, și nu afla nici casa sa, nici pe vreo rudenie sau prieten. Și a zis: "Bine este cuvântat Domnul, uimire mi s-a făcut mie astăzi. Nu este cetatea aceasta Ierusalimul? S-a înșelat mintea mea, pentru că nu m-am săturat de somn". Și a ieșit afară din cetate; și luând seama după semne, zicea: "Aceasta este cetatea, nu m-am înșelat". Și intrând iarăși în cetate, și cercetând, n-a aflat pe cineva dintre rudenii sau din prietenii săi. Și a zis: "Bine este cuvântat Domnul, mare uimire mi s-a făcut mie". Și ieșind afară, a rămas mâhnit, neștiind ce să facă. Și punând jos coșnița a zis: "Aici am să șed, până când Domnul îmi va ridica uimirea". Și șezând el, iată din țarina sa venea un bătrân, către care a zis: "Ție zic, bătrânule, care cetate este aceasta?". Iar bătrânul i-a răspuns: "Ierusalimul, fiule". Și a zis Abimeleh: "Unde este Ieremia proorocul și preotul lui Dumnezeu și Baruh citețul și tot poporul cetății? Căci nu i-am aflat pe ei". Și a răspuns bătrânul: "Nu ești din cetatea aceasta, dacă astăzi ți-ai adus aminte de Ieremia și de popor, și întrebi de el după atâția ani. Poporul este în Babilon, fiule, acum de șaptezeci de ani, fiindcă a fost robit de împăratul Nabucodonosor, și cum tu, tânăr fiind și nenăscut încă atunci, întrebi acum de cele ce niciodată nu le-ai văzut?". Și auzind acestea Abimeleh, a zis bătrânului: "De nu ai fi fost bătrân, și pentru că nu este iertat omului lui Dumnezeu a ocărî pe mai-marele său, aș fi râs de tine și ți-aș fi zis că ești nebun, spunându-mi că poporul a fost rob în Babilon. Căci și jghiaburile cerului s-ar fi deschis și îngerii lui Dumnezeu ar fi venit să-i ia pe ei cu putere și stăpânire, încât nu ar fi putut ajunge așa degrab la Babilon. Căci puțină vreme este de când m-a trimis părintele meu Ieremia la via lui Agrippa pentru puține smochine, ca să dăm celor bolnavi din popor; și du canei ii-mă sub un copac, din pricina arsurii soarelui am dormit puțin; și socotind că am zăbovit și descoperind smochinele, am aflat că pica lapte din ele precum le culesesem, și tu îmi spui că a fost robit poporul în Babilon? Și ca să cunoști și însuți că eu nu mint, ia smochinele și vezi". Și văzând bătrânul smochinele, a zis: "O fiule, tu ești fiu de om drept și n-a voit Dumnezeu să-ți arate ție pustiirea cetății acesteia, ci a adus spre tine uimirea aceasta. Iată șaptezeci de ani are poporul de când a fost robit în Babilon, și ca să afli că acestea ce-ți grăiesc sunt adevărate, caută la țarini și vezi, că nu s-a ivit încă creșterea semănăturilor, vezi și smochinele că nu le este încă vremea, și cunoaște și însuți, și te înduplecă mie celui ce-ți vorbesc adevărul". Atunci Abimeleh, ca din beție deșteptându-se și deslușind cu de-amănuntul pământul și copacii de pe el, a zis: "Bine ești cuvântat Dumnezeul cerului și al pământului, odihna sufletelor drepților". După aceea a întrebat pe bătrân: "Care lună este aceasta?" Și i-a spus lui: "A douăsprezecea, fiule" și luând de la el bătrânul smochine, s-a dus, binecuvântându-l. pentru că le luminai cu mai înainte cunoștința cea proorocească.

Inviforându-mă pe mine boli sufletești și trupești, te rog, izbăvește-mă cu rugăciunile tale, fericite, și mă fă a cânta: Prealăudate, Doamne al părinților noștri și Dumnezeule, binecuvântat ești.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului și binecredinciosului împărat Ioan Duca Vatațis, cel milostiv, care în Magnesia cu pace s-a săvârșit.

A Născătoarei:

Pentru rugăciunile sfinților Tăi, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Ceea ce ai născut pe Domnul neschimbat, care ești dăruită de Dumnezeu, roagă-te, curată, cu dreapta Lui, să-mi schimbe gândul către cele mai bune, că sunt răzvrătit de grijile vieții.

Irmosul:

«N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, fără numai Făcătorului. Ci groaza focului bărbătește călcând-o, se bucurau cântând: Prealăudate, Doamne al părinților noștri și Dumnezeule, binecuvântat ești».

Făcându-ți inima ta locaș Treimii, ai zidit trei biserici în care, prin dumnezeiescul har, izvorăști mirul spre luminarea și curățirea celor ce cu credință se apropie către tine, Ioanichie.

Sufletul tău fiind luminat pururea cu strălucirile dumnezeiescului Duh, cunoștea sfaturile sufletelor celor ce veneau cu credință către tine, fericite,

Alt Canon

Irmos: Tinerii lui Avraam oarecând...

Taina ta cea sfințită vopsind-o, fericite, întru vopsele de sângiuri, ai făcut-o mai luminoasă, Nicandre, strigând pururea: Dumnezeul părinților noștri, binecuvântat ești.

Vorbind cu foc din dragostea cea fără îndoială către Ziditorul, nu ați fost arși, fericiților, strigând: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Slavă...

Văpaia cuptorului care era gătită vouă spre pedepsire, ați schimbat-o în rouă, cu Duhul cel ce lucrează toate, strigând: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe Cuvântul, Cel ce S-a întrupat în chip de negrăit, ai născut, Preacurată Fecioară, Care izbăvește din moarte pe cei ce strigă: Dumnezeul părinților noștri, binecuvântat ești.

Cântarea a 8-a:

Irmosul:

«Pe tinerii cei binecredincioși în cuptor, nașterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit. Atunci fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-Ți cânte Ție: Pe Domnul lucrurile lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii».

Stând deasupra muntelui, ca făclia pe sfeșnic, cuvioase, ai luminat cu credință cugetele tuturor, arătând foarte bine cărarea vieții cu cuvintele și cu faptele, Ioanichie, și suindu-i pe ei cu dumnezeiescul cuvânt către înălțimea nepătimirii.

Cu Domnul Atotțiitorul vorbeai, cu mintea curățită de nepătimire. Și fiind învățat de la El cele negrăite, cuvioase, ai spus mai înainte proorocește, luminând sufletele ca un mare prooroc, preafericite. Pentru aceasta cu un glas te lăudăm pe tine noi credincioșii.

Împresuratu-m-au pe mine rănile cele nesuferite, și boli de multe feluri mă învăluiesc; scapă-mă de acestea te rog, părinte, ca unul ce ai luat de la Dumnezeu har de a vindeca patimile și a ușura durerile credincioșilor, Ioanichie.

A Treimii:

Dimpreună cu toate ostile cele de sus, lăudând pe Tatăl și pe Fiul și pe Duhul Sfânt, Treime nedespărțită, Dumnezeire nezidită, să strigăm cu bucurie: Sfânt, Sfânt, Sfânt, o Putere, o Stăpânire și o împărăție.

A Născătoarei:

Arătatu-te-ai mai presus decât îngerii, întrupând pe Dumnezeu în chip de negrăit. Deci pe Acela roagă-L, Stăpână, cea cu totul fără prihană, ca să mă facă pe mine mai presus de patimile cele trupești, întru înaltă smerenie a minții, cântând harul tău cel preamare.

Alt Canon

Irmos: Mântuitorule al tuturor...

Ajuns-ai a fi cinstit ierarh nu cu sânge străin, ci cu sângele tău, intrând în Biserica cea de sus, Nicandre, și cântând: Binecuvântați și lăudați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

În scaunul preoților lăudând pe Domnul măritul Ermeu, și împodobindu-se cu sângele muceniciei, striga cu tărie: Binecuvântați și lăudați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Cu sfințenie săvârșind mai înainte cele sfinte, v-ați arătat jertfe cinstite și v-ați adus spre miros de bună mireasmă Domnului, strigând: Binecuvântați și lăudați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Și acum..., a Născătoarei:

Usucă noianul relelor mele, ceea ce ai născut noianul milostivirii, pe Mântuitorul și Domnul, Fecioară, Căruia strigăm: Toate lucrurile binecuvântați și lăudați pe Domnul.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.

«Mântuitorule al tuturor, Atotputernice, pe cei ce se țineau de dreapta credință, în mijlocul văpăii pogorându-Te, i-ai învățat să cânte: Toate lucrurile binecuvântați și lăudați pe Domnul».

Cântarea a 9-a:

Irmosul:

«Tot neamul pământesc să salte cu Duhul fiind luminat, și să prăznuiască firea minților celor fără de trup, cinstind sfințita prăznuire a Maicii lui Dumnezeu, și să strige: Bucură-te Preafericită Născătoare de Dumnezeu curată, pururea Fecioară».

Putut-ai birui patimile întărindu-ți Dumnezeu gândul. Pentru aceea ai ajuns tu, părinte, a fi înger în trup, și dimpreună cu îngerii locuiești în ceruri, stând înaintea tronului slavei totdeauna, și umplându-te de lumină neînserată.

Ca în ceruri ai locuit în munți și în peșteri, cuvioase, pentru aceea s-au împăcat cu tine fiarele cele sălbatice că ai supus patimile sufletului, cele ce cu anevoie se opresc, și te-ai făcut drept. Pentru aceea toți credincioșii te lăudăm pe tine, Ioanichie.

Cinstitele și sfințitele tale moaște, zăcând în mormânt, vindecă bolile și ard taberele demonilor totdeauna, prin dumnezeiescul har, înțelepte Ioanichie, și izvorăsc vindecări tuturor celor ce cu credință pururea te fericesc pe tine.

Apropiindu-te acum de Hristos, mai luminat și mai curat, Ioanichie, adu-ți aminte de cei ce te pomenesc pe tine cu credință, și cere totdeauna pentru noi iertare de greșeli, vindecare de toate bolile și unire cu împărăția lui Dumnezeu.

A Născătoarei:

Luminează ochii sufletului meu, curată, ceea ce ai născut Lumina, ca să nu mă ajungă întunericul cel mai adânc al păcatului, nici să mă acopere adâncimea deznădăjduirii. Ci tu mă izbăvește și mă cârmuiește către limanul dumnezeieștii voiri.

Alt Canon

Irmos: Eva prin boala...

Întins fiind pe lemn cu tărie, înțelepte, și cu făclii fiind ars, ai primit roua cerească prin mână îngerească, Mucenice Nicandre; iar pe cei ce ardeau i-ai dat morții, cu rugăciunile tale cele purtătoare de viață.

Arătatu-v-ați priveliște înfricoșătoare, fiind dezbrăcați, legați de cai și preamult târâți, v-ați arătat sănătoși; și fiind dați focului, v-ați arătat nearși, fiind păziți cu dumnezeiescul Duh, purtătorilor de lupte. dat glas de bucurie, iar cetele cuvioșilor și ale drepților s-au bucurat. Cu care împreună sălășluindu-vă, aduceți-vă aminte de toți cei care vă pomenesc pe voi sfinților.

Și acum..., a Născătoarei:

Luminează-mă cu lumina ta, ceea ce ești cu totul fără prihană, care ai născut Lumina cea neapropiată. Risipește norii sufletului meu, și te rog scoate-mă din întuneric, și mă învrednicește de dumnezeiasca mântuire, ca să te laud pe tine, ceea ce ești pururea lăudată.

Irmosul:

«Eva, prin boala neascultării, blestem înăuntru a adus; iar tu, Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit. Pentru aceasta toți te mărim».

LUMINÂNDA

Podobie: Femei ascultați...

Astăzi sfințita Mitropolie a Mirelor prăznuiește chemând toată cetatea la ospăț, întru această pomenire a voastră, prealăudaților, în care ați săvârșit sfințită nevoința voastră, cu cuget viteaz.

Cu bună minte ai supus gândului celui singur stăpânitor patimile trupului, Părinte înțelepte Ioanichie. Pentru aceea ai ajuns la dorirea cea mai înaltă și ai câștigat dumnezeiasca mărire, rugându-te pentru noi neîncetat, preafericite.

Slavă...

Slavă..., a mucenicilor:

Deschisu-s-au vouă cerul, și îngerii la intrarea voastră au

Sad al Preafericitului Tit te-ai arătat, Nicandre, de care ai fost uns arhiereu de Dumnezeu insuflat al cetății Mirelor, cuvioase părinte. Întru care săvârșindu-ți și mucenicia pentru Hristos, preaînțelepte, dimpreună cu Ermeu domnești în ceruri.

Și acum..., a Născătoarei:

Cum se cuvine dau sărutare și închinare, cu dragoste, cu credință și cu frică, preacuratei și dumnezeiștii tale icoane, ceea ce ești fără prihană, din care izvorăsc vindecări sufletelor și trupurilor pentru cei ce te laudă pe tine, Stăpână, cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.

A Crucii, a Născătoarei:

Înălțat pe Cruce văzând pe Hristos, ceea ce ești neispitită de nuntă, tânguindu-te ai zis: Apus-ai Soarele măririi de la ochii mei, luminând pe cei din întuneric.

LA LAUDE

Stihirile, glasul al 4-lea:

Podobie: Cel ce de sus ești chemat...

Strălucindu-te cu dumnezeiască lumină, când cu curăția minții ai privit, și potrivit ai deslușit din cele trecătoare pe cele veșnic stătătoare; atunci, părinte, primind foc în inima ta, ca un cerb te-ai aprins de dumnezeiasca dragoste; și uitându-ți trupul și sângele te-ai întrarmat cu bucurie către ostenelile pustniciei, prin care patimile trupești le-ai supus sufletului tău.

Întru dumnezeieștile suișuri, ai locuit vârfurile munților, nesmerindu-te, Părinte Ioanichie, de silnicile nevoi ale acestui trup smerit; și cu stăruințele privegherii, și cu rugăciuni de toată ziua, unindu-te cu binele, ai strălucit și ai luat darul proorociei, văzând pe cele de departe ca pe cele de aproape, și mai înainte spunând credincioșilor cele ce vor să fie. Pentru aceasta te mărim pe tine ca pe un prooroc dumnezeiesc.

Arcurile și săgețile demonilor cu tărie le-ai zădărnicit prin rugăciunile tale. Și împotriva lor ai câștigat cu puterea lui Dumnezeu biruințe, vrednicule de laudă. De aceea ți-a dăruit ție, părinte, Cel preabun, răsplătire minunile, odihnindu-Se întru smerenia inimii tale. Pentru aceasta și cinstitele tale moaște izvorăsc mir preamirositor, căci te-ai arătat bună mireasmă lui Hristos, Ioanichie.

Slavă..., glasul al 6-lea:

Cuvioase părinte, în tot pământul a ieșit vestea isprăvilor tale. Pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale, taberele demonilor ai pierdut, cetele îngerilor ai ajuns, a căror viață fără prihană ai urmat, îndrăznire având către Hristos Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre.

Și acum..., a Născătoarei: bune cu adevărat. Și acum în ceruri, oglinzile dezlegându-se, fericite părinte al nostru Ioanichie, curat vezi Sfânta Treime și te rogi fără mijlocire pentru cei ce cu credință și cu dragoste te cinstesc pe tine.

Podobie: A treia zi ai înviat...

Și acum..., a Născătoarei:

Pe mine cel neîndreptat, îndreptează-mă cu rugăciunile tale, Născătoare de Dumnezeu, nădejdea creștinilor, și mă izbăvește de chinuri și de toată pedeapsa și de focul cel veșnic.

Născătoare de Dumnezeu, tu ești vița cea adevărată, care ai odrăslit Rodul vieții. Ție ne rugăm, roagă-te, Stăpână, cu cuviosul Ioanichie și cu toți sfinții, să se miluiască sufletele noastre.

A Crucii, a Născătoarei, asemenea:

A Crucii, a Născătoarei:

După ce Te-a văzut pe Tine, Hristoase, spânzurat pe lemn, ceea ce Te-a născut striga cu plângere: Fiul meu și Dumnezeul meu, cum mori acum pe Cruce? Cum și în mormânt ești pus?

Poporul cel prea fiiră de lege cu nedreptate Te-a pironit pe lemn, Iisuse, și văzându-Te Fecioara și Maica Ta, precum mai înainte Simeon a zis, la cele dinlăuntru, Mântuitorule, s-a rănit.

STIHOAVNA din Octoih

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduiala și otpustul.

Slavă..., a Cuviosului, glasul al 6-lea:

Pe cel după chip păzindu-l nevătămat, punându-ți mintea stăpână peste patimile cele păgubitoare pustnicilor, spre Cel după asemănare cât este cu putință te-ai suit. Că bărbătește firea silindu-ți, te-ai nevoit pe cel mai rău a-l supune celui mai bun, și a face trupul rob duhului. Pentru aceasta călugărilor te-ai arătat mai mare, cetățean pustiei, celor ce bine călătoresc povățuitor, îndreptător de fapte

LA LITURGHIE

Prochimen, glasul al 7-lea: Drepții să se bucure de izbânda lor. Stih: Cântați Domnului cântare nouă... Apostolul din Epistola a doua către Corinteni (IX, 6-11): Fraților, cei ce seamănă cu zgârcenie... Aliluia, glasul al 6-lea: Fericit bărbatul care se teme de Domnul... Stih: Puternică pe pământ va fi sămânța Iui... Evanghelia de la Matei IV, 25; V, 1-13: în vremea aceea mergeau după Iisus popoare multe...

CHINONICUL

întru pomenire veșnică va fi dreptul, de auzul rău nu se va teme. dință, cu lumina preaaleasă a patimilor, și cu străluciri dumnezeiești de vindecări. Al căror praznic luminat cinstindu-l, slăvim pe Hristos, Care sfințește pe toți prin mijlocirea lor.