TIPIC

LMaMiJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

2026-11-05 — joi

Sf. Mc. Galaction și Epistimia

Ap. 1 Tesaloniceni 2, 9-14 · Ev. Luca 11, 14-23 · glas 5

Apostolul — 1 Tesaloniceni 2, 9-14

1 Tesaloniceni 2, 9-14

9Vă aduceți aminte, fraților, de osteneala și de truda noastră; lucrând zi și noapte, ca să nu fim povară nici unuia din voi, așa v-am propovăduit Evanghelia lui Dumnezeu.

10Voi sunteți martori, și Dumnezeu de asemenea, cât de sfânt și cât de drept și fără de prihană ne-am purtat între voi credincioșii;

11Ca un părinte pe copiii săi, precum știți, așa v-am rugat și v-am mângâiat.

12Și v-am rugat cu stăruință să umblați cum se cuvine înaintea lui Dumnezeu, Celui ce vă cheamă la împărăția și la slava Sa.

13De aceea și noi mulțumim lui Dumnezeu neîncetat, că luând voi cuvântul ascultării de Dumnezeu de la noi, nu l-ați primit ca pe un cuvânt al oamenilor, ci, așa precum este într-adevăr, ca pe un cuvânt al lui Dumnezeu, care și lucrează întru voi cei ce credeți.

14Căci voi, fraților, v-ați făcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Iudeea, întru Hristos Iisus, pentru că ați suferit și voi aceleași de la cei de un neam cu voi, după cum și ele de la iudei,

Evanghelia — Luca 11, 14-23

Luca 11, 14-23

14Și a scos un demon, și acela era mut. Și când a ieșit demonul, mutul a vorbit, iar mulțimile s-au minunat.

15Iar unii dintre ei au zis: Cu Beelzebul, căpetenia demonilor, scoate pe demoni.

16Iar alții, ispitindu-L, cereau de la El semn din cer.

17Dar El, cunoscând gândurile lor, le-a zis: Orice împărăție, dezbinându-se în sine, se pustiește și casă peste casă cade.

18Și dacă satana s-a dezbinat în sine, cum va mai sta împărăția lui? Fiindcă ziceți că Eu scot pe demoni cu Beelzebul.

19Iar dacă Eu scot demonii cu Beelzebul, fiii voștri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători.

20Iar dacă Eu, cu degetul lui Dumnezeu, scot pe demoni iată a ajuns la voi împărăția lui Dumnezeu.

21Când cel tare și înarmat fiind își păzește curtea, avuțiile lui sunt în pace.

22Dar când unul mai tare decât el vine asupra lui și-l înfrânge, îi ia toate armele pe care se bizuia, iar prăzile de la el le împarte.

23Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; și cel ce nu adună cu Mine risipește.

TipiconalSursa: Anuar liturgic și tipiconal 2026

La Vecernie (miercuri seara), după Catisma de rând, la Doamne, strigat-am..., Stihirile pe 6: 3 din Octoih, glas 5, și 3 ale Mucenicilor, din Minei, Slavă..., Și acumm..., a Născătoarei. Stihoavna toată din Octoih. După: Acum slobozește..., Troparul Mucenicilor, glas 4: Mucenicii Tăi..., Slavă..., Și acum..., al Născătoarei (de la sfârșitul Mineiului, glas 4, miercuri seara). Ectenia întreită și Otpustul mare.

La Utrenie (joi dimineața), la Dumnezeu este Domnul... Troparul Mucenicilor (de două ori), Slavă..., Și acurmn..., al Născătoarei (ca la Vecernie). Obișnuitele Catisme și Sedelnele Octoihului, apoi Psalmul 50. Canoanele pe 14: ale Octoihului, pe 10, și al Mucenicilor, pe 4. După Cântarea a 3-a, Sedealna, Slavă..., Și acum..., a Născătoarei, După Cântarea a 6-a, Condacul, Icosul și Sinaxarul. După Cântarea a 9-a, Luminânda de joi (din Octoih sau Ceaslov), Slavă..., a Mucenicilor, glas 3, Și acum..., a Născătoarei, asemenea, din Minei. Stihoavna Laudelor toată din Octoih. După: Bine este a ne mărturisi Domnului..., Troparul Mucenicilor, Slavă..., Și acum... al Născătoarei (de la sfârșitul Mineiului, glas 4, joi, la sfârșitul Utreniei), Ectenia întreită și obișnuitul sfârșit.

La Liturghie, Fericirile din Octoih, pe 6 (sau Antifoanele din toate zilele). Apostolul și Evanghelia: de rând (joi în săptămâna a 23-a după Rusalii). Chinonic: În tot pământul...

Anuar liturgic și tipiconal 2026Pag. 514–515

Mineiul: 5 noiembrieSursa: Mineiul pe noiembrie, 2005

LA

și

VECERNIE

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 6: 3 din Octoih și 3 ale sfântului pe glasul al 8-lea:

Podobie: O, preaslăvită minune...

Fiind hrănit cu laptele credinței, prin multe chinuri și necazuri te-ai făcut următor lui Hristos, Galactioane, și te-ai adus jertfă plăcută și junghiere deplin cu îndrăznire de bunăvoie, fericite. O! cât este de adeverită și întărită credința prin care, îndumnezeindu-te ai aflat pe Dumnezeu mai desăvârșit.

Cu știință deplină ai căutat izvorul bunătăților, care este mai înalt din cele dorite; luminându-ți-se și sufletul și cugetul cu strălucirile lui, de Dumnezeu fericite, și ai surpat pe balaurul cel înrăit în multe uneltiri, cu împotrivirile tale cele tari, ceea ce ești dumnezeiască podoabă a sihastrilor, muceniță mult-pătimitoare.

Doi luminători preaaleși ai răsăritului celui înțelegător strălucesc prin har, și toată făptura o luminează prin dreapta cre

Slavă... Și acum..., a Născătoarei:

Vino suflete al meu suspinând, izvorând din inimă pâraie de lacrimi, strigă către Fecioara și Maica Dumnezeului nostru: Pentru mulțimea îndurărilor tale, Preacurată, izbăvește-mă de osânda cea groaznică, și mă sălășluiește unde este odihna și bucuria cea veșnică și desfătarea!

A Crucii, a Născătoarei, asemenea:

O, preaslăvită minune! O, taină înfricoșătoare! O, lucru de spăimântare!, zicea Fecioara, dacă Te-a văzut spânzurat pe Cruce între doi tâlhari, pe Tine, pe Care Te-a născut fără de durere, și plângea, zicând: Vai mie, Fiule preaiubit! Cum Te-a pironit pe Cruce poporul cel fără de lege și nemulțumitor.

STIHOAVNA din Octoih.

Troparul, glasul al 4-lea: Mucenicii Tăi,

Doamne...

Slavă... Și acum..., al Născătoarei.

Caută-le la sfârșitul cărții.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul... se cântă troparul sfântului (de două ori), Slavă... Și acum..., al Născătoarei, de la glasul troparului sfântului.

Sedelnele de rând din Octoih.

CANOANELE

Dar către tine scap, Maica lui Dumnezeu cea bună: Dă-mi mână de ajutor și mă izbăvește. Amândouă din Octoih, și al sfinților pe 4.

Cântarea a 3-a:

Psalmul 50.

Canonul sfinților

Cântarea I, glasul al 6-lea:

Irmosul:

«Ca pe uscat umblând Israel, cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: Lui Dumnezeu cântare de biruință să-I cântăm».

Pe cuvântătorii luminători cei neînserați, pe cerurile cele cuvântătoare, care au strălucit mai mult decât soarele pe pământ, pe mucenicii cei dumnezeiești ai lui Hristos, cu cântări duhovnicești și cu credință să-i cinstim pururea.

Din rădăcina elinească cea stearpă, ai răsărit odraslă bine înflorită de Dumnezeu dăruită, Galactioane, punând înaintea lumii roadele credinței celei neschimbate.

Slavă...

Cu știință desăvârșită căutând credința cea către Hristos, ai alergat spre cunoștința Lui. Și aflând dar dumnezeiesc, ca o mireasă te-ai logodit cu El, Epistimia.

Și acum..., a Născătoarei:

Înecatu-m-am ticălosul în adâncul multelor mele fapte,

Irmos: Nu este sfânt precum...

Cu dorirea de viața cea mai bună, și de desfătarea negrăită, ai disprețuit cele pieritoare și toate cele veselitoare ale celor curgătoare, urmând lui Hristos cu bună ascultare, Galactioane, dimpreună cu Epistimia.

Izbăvindu-vă din lațurile cele trupești, și din multe feluri de patimi prin sihăstrie, v-ați legat de dragostea lui Hristos și v-ați adus jertfă curată prin mucenicie.

Slavă...

Lepădându-vă de lume, v-ați legat mai vârtos de dumnezeiasca dragoste a lui Hristos, luptătorilor cu duhul, și prin multe chinuri v-ați învrednicit de dumnezeiasca împărăție.

Și acum..., a Născătoarei:

Nu este nimeni care să fi năzuit către acoperământul tău, și să nu fi primit îndurările tale cele multe, Fecioară. Pentru aceea te rog ajută-mă să aflu și eu ajutorul tău.

Irmosul:

«Nu este sfânt precum Tu, Doamne, Dumnezeul meu, Carele ai înălțat fruntea credincioșilor Tăi, Bunule, și ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale».

SEDEALNA, glasul al 4-lea: Podobie: Degrab ne întâmpină...

Infrumusețându-ți cugetul sufletului tău cu postul, luminezi pe credincioși cu razele pătimirii, Galactioane fericite. Pentru aceasta săvârșind cu credință, sfânta și de lumină purtătoare prăznuirea ta, strigăm către tine cu credință: Ca unul ce ai îndrăznire către Hristos, roagă-te să ne mântuim noi toți.

Slavă... Și acum..., a Născătoarei:

Fecioară cu totul fără prihană, care ai născut pe Dumnezeu cel mai presus de ființă, Aceluia roagă-te neîncetat împreună cu cei fără de trup, să ne dea iertare de greșeli și îndreptare vieții mai înainte de sfârșit, nouă celor ce cu credință și cu dragoste te lăudăm pe tine după datorie, una Prealăudată.

A Crucii, a Născătoarei, asemenea:

D acă Te-a văzut pe Tine înălțat pe Cruce Preacurată Maica Ta, Cuvinte al lui Dumnezeu, tânguindu-se ca o maică, zicea: Ce minune nouă și străină este aceasta, Fiul meu? Cum Te aduni cu moartea, Viața tuturor, vrând să înviezi pe cei morți ca un milostiv?

Cântarea a 4-a:

Irmosul:

«Hristos este puterea mea, Dumnezeu și Domnul, cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviință cântă, strigând: din cuget curat întru Domnul prăznuind».

Purtarea de grijă a lui Dumnezeu te-a arătat pe tine odraslă de virtuți din pântece sterp, înmulțind roadele și arătând roditoare prin îndemnuri pe soția ta.

Pe Hristos L-ai iubit, lumea ai urât, avuția ai disprețuit-o, slava, dezmierdarea și cinstea nu le-ai socotit; schimbând cu adevărat pe cele pieritoare cu cele nepieritoare, preafericite.

Slavă...

Pe urmele lui Hristos ai urmat neabătut, Galactioane, împreună cu cinstita Epistimia, slăvite. Pentru aceea te-ai învrednicit de la Dânsul de slavă și de cunună.

Și acum..., a Născătoarei:

Locașul trupului meu rău l-am întinat,

Preasfântă Fecioară. Ceea ce ești locuința cea curată a lui Dumnezeu, curățește-mă de toată spurcăciunea patimilor mele, cu rugăciunile tale.

Cântarea a 5-a:

Irmosul:

«Cu dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste luminează-le, ca să Te vadă, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, pe Tine Cel ce chemi din negura greșelilor».

Luminându-te cu dumnezeiască lumină și strălucind cu podoabele nestricăciunii, Galactioane înțelepte, ai hotărât ca soția ta să fie curată împreună cu tine, luând jugul cel ușor al lui Hristos.

Înfierbântându-vă cu focul ispitelor, ați stins focul poftelor, și focul mulțimii de zei, amândoi unindu-vă cugetele spre cele de folos, întru dureri de multe feluri ale sufletului și ale trupului.

Slavă...

Plecându-vă legii lui Dumnezeu, și ridicând Crucea pe umeri, ați ales viața cea fără de prihană și v-ați împodobit cu cununi îndoite, strălucind după lege cu nevoințele sihăstriei.

Și acum..., a Născătoarei:

Căruță luminoasă a Soarelui, te rog, curățește și întinăciunea sufletului meu, a robului tău. Grăbește harul milostivirii tale și mă vindecă pe mine care sunt bolnav, Fecioară, mireasă a lui Dumnezeu.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Marea vieții văzând-o...

De silnicia vieții scârbindu-vă cu înțelepciune, ați ales viața cea fără prihană, ca niște apărători asupra firii, și strălucind întru nevoințe îndoite, v-ați împodobit cu cununi îndoite.

Răbdând despărțirea trupurilor cu unirea sufletelor prin credință, ați surpat mai înainte pe vrăjmașii cei fără de trup. Și iarăși arătându-se, i-ați biruit cu puterea dumnezeiescului Duh.

Slavă...

După lege s-au distins Galaction cel lăudat și soția lui cea cugetătoare de Dumnezeu, Epistimia, bărbătește și cu tărie. Pentru rugăciunile lor dăruiește, Cuvinte, tuturor milele Tale.

Și acum..., a Născătoarei:

Îmbunătățește, Stăpână, sufletul meu cel înrăutățit în multe greșeli, și te roagă lui Dumnezeu, Dătătorului tuturor bunătăților, să mă învrednicească de împărăția cea de sus.

Irmosul:

«Marea vieții văzând-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: Scoate din stricăciune viața mea, mult-Milostive».

CONDACUL, glasul al 2-lea: Podobie: Căutând cele de sus...

Cu adunările mucenicilor lui Hristos împreună v-ați numărat. Cu tari nevoințe luminat nevoindu-vă, Galactioane mult-lăudate, cu cinstită soția ta și împreună-pătimitoarea Kpiști mi a, nu înceta rugându-te unuia Dumnezeu pentru noi toți.

ICOS

Pe viteazul între mucenici Galaction, cu cântări de laudă să-l lăudăm, împreună cu prealăudata soția lui, numita Epistimia. Că aceștia au surpat întărâtarea vrăjmașului, și necredința idolilor au vădit; iar credința lui Hristos au propovăduit. Pentru aceasta luminat luând de la Dânsul cununile nestricăciunii, neîncetat se roagă pentru noi toți.

SINAXAR

în această lună, în ziua a cincea, pomenirea Sfinților mucenici Galaction și Epistimia.

Galaction și Epistimia au fost pe vremea împărăției lui Deciu și a lui Secund guvernatorul. Galaction era feciorul lui Clitofont și Leuchipei, amândoi fiind elini. Au învățat ei dreapta credință de la oarecare monah cu numele Onufrie, și s-au botezat. Asemenea și Epistimia, fiind și ea din părinți elini și măritată după Galaction, a fost botezată de el. Și păzindu-și amândoi fecioria nevătămată, s-au călugărit. Și suferind tot felul de aspră petrecere, și îndurând patimă rea, au fost prinși de dregătorul Ursu. Și fiind aduși la cercetare, au fost bătuți rău, și cu trestii ascuțite pe sub unghii înțepați, li s-au tăiat mâinile și picioarele, și după aceea și capetele. Și era Sfântul Galaction de treizeci de ani, iar Sfânta Epistimia de șaisprezece ani.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Apostoli din cei șaptezeci, Ermeu, Lin, Gaie, Filolog și Patrova.

Aceștia toți erau din cei șaptezeci de ucenici ai lui Hristos. Și Patrova, de care amintește și dumnezeiescul Apostol Pavel în Epistola sa către Romani, a fost făcut episcop la Portola, pe mulți a botezat și i-a adus la Hristos. Iar Ermeu, de care amintește, de asemenea, Sfântul Pavel în Epistola către Romani, a fost făcut episcop fîlipenilor. Iar Lin, după cum spune Apostolul Petru, a ajuns episcop al Romei celei mari. Iar Gaie, de care iarăși amintește Apostolul, a fost episcop al Efesului, după Preasfântul Timotei. Iar Filolog (și de acesta amintește Apostolul) a fost așezat episcop la Sinopi de Andrei cel întâi chemat. Aceștia fiind episcopi în cetățile arătate și multe încercări și necazuri suferind pentru cuvântul dreptei credințe și pe mulți învățând și lui Hristos aducându-i, s-au săvârșit în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților: Domnin, care în foc s-a săvârșit; Timotei, Teofil și Teotim, care s-au săvârșit fiind bătuți cu pumnii; Doroteu prezbiterul, care s-a săvârșit fiind dat fiarelor; Eupsihie și Carterie, care s-au săvârșit tăindu-li-se părțile cele ascunse; Silvan, care s-a săvârșit fiind bătut în temniță cu pumnii; și Pamfil, care s-a săvârșit în temniță strujit.

Aceștia erau pe vremea lui Maximian tiranul și a lui Urban guvernatorul Palestinei. Deci, mult nevoindu-se Fericitul Domnin, și mai înainte de săvârșirea muceniciei, a fost osândit încă la multe chinuri și aproape de sfârșitul său a fost osândit și la tortura prin foc. Iar pe Timotei și pe Teotim și pe Teofil, cei ce erau în floarea tinereților, frumoși și plăcuți la fețe, i-a osândit tiranul la bătaia cu pumnii. Iar pe Doroteu, cucernicul și sfântul bătrân, l-au dat spre mâncare fiarelor. Iar pe Carterie și Eupsihie, care aveau vârsta bărbăției depline, i-au prefăcut în ceata scopiților, tăindu-li-se părțile cele ascunse. Iar pe Silvan, l-a osândit la bătăi în locul ce se zice Fanon. Iar pe trei fecioare le-au dat la desfrânare, și pe altele le-au pus la închisoare. Și toate acestea într-un singur ceas le-a lucrat tiranul. Iar Pamfil cel împodobit cu toată înțelepciunea și virtutea, cumplit fiind bătut o dată și de două ori și împreună cu alți mărturisitori fiind aruncat în temniță, sfârșitul muceniciei a luat, săvârșindu-se în Hristos.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Grigorie, Arhiepiscopul și mărturisitorul Alexandriei.

Acest între sfinți Părintele nostru Grigorie din tânără vârstă a iubit pe Hristos și s-a împodobit pe sine cu toate virtuțile cele după Dumnezeu. Drept aceea, după săvârșirea preasfântului papă al Alexandriei, din dumnezeiască pronie a fost hirotonit arhiepiscop al Alexandriei de către episcopii ce se adunaseră împreună și de către poporul iubitor de Hristos. Și s-a făcut preaales dascăl Ortodoxiei, fiind blând, smerit, milostiv, părinte sărmanilor, sprijinitor văduvelor, povățuitor rătăciților, doctor bolnavilor, mângâiere celor scârbiți. Și se putea vedea că toți se bucurau și se veseleau pentru dânsul. Dar lucrătorul de sminteală diavolul, intrând la împăratul acelei vremi Leon, luptătorul împotriva icoanelor, și insuflându-i socotințe preaîntinate, l-a făcut să trimită să aducă pe Sfântul legat de la Alexandria la Constantinopol. Și aceasta făcându-se și înfățișându-se Sfântul înaintea lui, l-a mustrat pe împărat înaintea a tot senatul, numindu-l eretic și fără de Dumnezeu și necredincios. Iar tiranul, nesuferind ocările acestea, i-a sfâșiat trupul cu rănile, bătându-l cu vine de bou. Iar Sfântul cu mulțumire suferind bătaia, zicea către cei de față: Pentru sfânta icoană a Hristosului meu, gata sunt a suferi tăiere peste toate părțile trupului meu. Acestea auzind, spurcatul împărat a poruncit ca Sfântul să fie surghiunit. Și mergând fericitul în surghiun, și petrecând câțiva ani acolo, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților mucenici Castor și Agatanghel, care prin sabie s-au săvârșit.

Pentru ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmosul:

«Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul, cuvioșilor tineri. Iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe chinuitorul l-a plecat a striga: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri!».

Harul Duhului cel dătător de rouă preaînțelepțește vă răcorea pe voi, cei ce erați arși cu focul ispitelor și al ostenelilor de sihăstrie, ca și răbdarea chinurilor, pe care cu tărie le-ați suferit întru mucenicie.

Pentru dragostea curăției și a sihăstriei ați poftit osebire întru unirea sufletului, și prin credință tare fiind legați, iarăși v-ați unit la luptele cele de pătimire, cuvioșilor mucenici.

Slavă...

Prealăudatul Galaction, plecându-se la poruncile împăratului tuturor, poruncile păgânilor le-a socotit ca pe niște bârfeli. Pentru aceea a luat moștenire împărăția cerurilor întru Hristos.

Și acum..., a Născătoarei:

Mai aleasă ai fost, ceea ce ești cu totul fără de prihană, decât puterile cele cugetătoare. Că pe Cel pe care acelea nicidecum nu îndrăznesc a-L vedea, L-ai ținut în brațele tale. Pentru aceea cu glasuri de mulțumire te slăvim.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Din văpaie cuvioșilor...

Având dragoste mai fierbinte către Hristos decât către pofta firii, cu tot gândul v-ați lepădat a nu vă fi aminte de trup și de sânge; înțelepțește depărtându-vă de averea cea materială.

Minunat v-ați depărtat de dragostea trupului și dumnezeiește v-ați unit cu dragostea curăției și v-ați potrivit cu dragostea lui Hristos; cei ce sunteți lauda celor ce viețuiesc întru însoțire, și mare minune celor fără soție.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Vrând să câștigi împărăția cea de sus, minunate mucenice, ai cuprins-o cumpărând-o cu sângiurile voastre, Galactioane, dimpreună cu Epistimia, ceea ce bine s-a nevoit cu tine.

Și acum..., a Născătoarei:

Porți ca un scaun de foc, ceea ce ești cu totul fără prihană, pe Cel ce Se odihnește în șanurile părintești; pe Care roagă-L pentru noi, Născătoare de Dumnezeu, ca să ne izbăvim de osânda cea veșnică.

Irmosul:

Și acum..., a Născătoarei:

Să lăudăm, să binecuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.

Cu glasuri de mulțumire te lăudăm pe tine cei ce prin mijlocirea ta am dobândit în du mnezeirea cu adevărat, și strigăm ție: Bucură-te cea fără de prihană; bucură-te cea binecuvântată; bucură-te palatul împăratului tuturor și Dumnezeu; bucură-te Maică Fecioară.

«Din văpaie ai izvorât cuvioșilor rouă și jertfa dreptului cu apă ai ars-o; că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea. Pe Tine Te preaînălțăm întru toți vecii».

Cântarea a 9-a:

Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea...

Fiind întăriți cu dragostea lui Hristos, răceala vieții și a dragostei firii și legăturile trupului le-ați rupt pentru Treimea cea întru o Dumnezeire, mucenicilor, biruind amândoi materia trupului.

Dănțuind în ceruri cu cetele mucenicilor și cu cetele fecioarelor, și veselindu-te întru lumină dimpreună cu soția ta Epistimia, dă-ne nouă, Galactioane, dezlegare de rele, biruință binecredincioșilor creștini, pace lumii și mare milă.

Slavă...

Unindu-se întru una prin credință foarte cu tărie, prealăudatul, minunatul și preaînțeleptul Galaction, fiind legat dimpreună cu cinstita Epistimia, s-au nevoit întru o unire de cuget vitejește. Cu rugăciunile lor milostivește-Te spre noi, ca unul ce ești preabun, Cuvinte al lui Dumnezeu.

Irmosul:

«Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putință oamenilor, spre Care nu cutează a căuta ostile îngerești. Iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat; pe Care mărindu-L cu ostile cerești, pe tine te fericim».

LUMINÂNDA

Hrănindu-te cu laptele credinței, Mucenice Galactioane, dimpreună cu cinstita Epistimia, te-ai nevoit până la sfârșit. Rugați-vă să ne izbăvim de gheenă, cu rugăciunile voastre cele sfinte.

A Născătoarei:

Cu laude de mulțumire mărindu-te pe tine, Fecioară, împreună cu îngerul strigăm ție: Bucură-te Născătoare de Dumnezeu; bucură-te cea fără de mire, Maica împăratului slavei.

A Crucii și a Născătoarei:

Din tine, Fecioară, Se naște Dumnezeu, ca să îndumnezeiască pe om; și Se răstignește și gustă moarte prin Cruce, omorând pe cel ce m-a omorât pe mine mai dinainte.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și otpustul.

Mineiul: 5 noiembriePag. 70–78


Versiunea: 0.4.4 · 377c326 / 06.10.2026 - 11:46