SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 6, glasul al 4-lea:

Podobie: Dat-ai semn...

Pavel grăitorul de Dumnezeu te-a ales pe tine următor lui, cel numit într-un nume cu dânsul și împodobit cu obiceiurile lui, preafericite, și cu cinstire de Dumnezeu și cu bărbăția sufletului și cu răbdarea primejdiilor și aprins cu râvnă, apărătorule al Ortodoxiei. Cu care dimpreună și acum ești mărit în locașurile cele cerești (de două ori).

Pe Arie cel fără de Dumnezeu și pe Macedonie cel de rea-credință i-ai sugrumat cu vinele cele tari ale dogmelor tale. Iar cu cuvântul cel drept al învățăturii ai întărit mulțimea dreptmăritorilor, sfințite tăinuitorule fericite. Pentru aceasta, primind mărturisirea ta cea prealuminoasă, Iubitorul de oameni te-a făcut părtaș împărăției Sale (de două ori).

Pe tine cel ce ai săvârșit călătoria și credința ai păzit, fericite ierarhe, Hristos te-a încununat cu cununa cea luminoasă a dreptății și a împodobit mărturisirea ta, vrednicule de minune. Pentru aceea, luând moștenirea cea cerească, roagă pe Mântuitorul pentru cei ce te laudă pe tine.

Pavele preafericite, cel cu numele de mărturisire, făcându-te folositor celor ce cu căldură te laudă pe tine, izbăvește de toată primejdia și de tot păcatul și de furtuna patimilor și de tiranie, părinte, ca un mucenic nebiruit și ca un ierarh bine primit, ca cel ce ai câștigat îndrăznire către Hristos, Dumnezeul nostru.

Slavă..., glasul 1: A lui Ghermano.

Cu veșmânt arhieresc fiind îmbrăcat, cuvioase părinte, ai râvnit lui Pavel cel cu numele tău numit, răbdând prigoniri și primejdii; și cu ostenelile tale ai rușinat dogmele cele hulitoare ale lui Arie. Că, pătimind pentru Treimea cea fără de început și de o ființă, ai surpat pe Macedonie cel de rea-credință, care se lupta împotriva Duhului; iar credința cea dreaptă luminând-o tuturor, ești locuitor împreună cu îngerii cei fără de trup, cu care împreună și acum roagă-te, să se mântuiască sufletele noastre. limbile cele hulitoare ale ereticilor. Pentru aceea ai surpat părerile lui Arie și, biruind eresurile lui Nestorie, te-ai arătat râvnitor Bisericii lui Hristos. Pe Acela roagă-L, ierarhe preafericite, să se mântuiască sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: Când de pe lemn...

Veselia cetelor celor cerești, ocrotirea cea tare a oamenilor celor de pe pământ, Preacurată Fecioară, izbăvește-ne pe toți care alergăm la tine; că după Dumnezeu, în tine ne-am pus nădejdea, Născătoare de Dumnezeu.

Alergând, ca la un liman, sub sfântul tău acoperământ, Fecioară Maică curată, te rog milostivește-te, nu mă lepăda, ci mă izbăvește pe mine, robul tău, de nevoia care acum a venit asupra mea, ca una ce din fire ai milostivire; Maica Dumnezeului Celui Preaînalt, te rugăm, totdeauna, izbăvește pe robii tăi de toată primejdia.

A Crucii, a Născătoarei:

Pentru noi a suferit Fiul tău a pătimi, ca, prin patimă să dea tuturor nepătimire, Născătoare de Dumnezeu. Pentru aceea, roagă-L pe El totdeauna să ne scape de toate patimile trupului și ale sufletului, ceea ce ești prealăudată.

STIHOAVNA din Octoih.

Slavă..., glasul al 2-lea:

A lui Vizantie.

Înotând noianul cel adânc al pustniciei, cu râvna înfrânării ai scăpat de viforul patimilor, cuvioase. Pentru aceea, fiind numit cu numirea dumnezeiescului Pavel, ai răbdat prigoane și primejdii, pătimind rău de

Și acum..., a Născătoarei:

A Crucii, a Născătoarei, asemenea:

Ceea ce ai născut Strugurele vieții, Care nelucrat a răsărit din pântecele tău, dacă L-ai văzut pe El spânzurat pe lemn, tânguindu-te, te văitai și strigai: Fiul meu, izvorăște vinul prin care se va ridica toată beția patimilor, Făcătorule de bine, pentru mine, ceea ce Te-am născut pe Tine, ca un milostiv.

TROPARUL, glasul al 3-lea:

însăși Podobia:

Pentru mărturisirea dumnezeieștii credințe, alt Pavel pe tine Biserica te-a arătat râvnitor între preoți. Strigă împreună cu tine și Abel către Domnul, și sângele cel drept al lui Zaharia. Părinte cuvioase, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

Slavă... Și acum..., al Născătoarei.

Caută-l la sfârșitul cărții.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul... se cântă troparul sfântului (de două ori), Slavă... Și acum..., al Născătoarei, de la glasul troparului sfântului.

Sedelnele de rând din Octoih.

Psalmul 50

CANOANELE

Ori fericite, al doilea Pavel, ca pe un foc ce arde toate eresurile și ca pe o secure ce taie necredința.

Slavă...

După lege te-ai luptat, grăitorule de Dumnezeu, primejdii răbdând pentru dumnezeiasca cuvântare ca un ierarh credincios. Și cu vinele dogmelor tale ai sugrumat pe Arie cel cu mintea deșartă, ca pe o fiară.

Și acum..., a Născătoarei:

Veniți să lăudăm toți pe Preacurata Maria, care singură a împodobit omenirea, pe cea care a născut pe Dumnezeu întrupat și a rămas fecioară curată.

Amândouă din Octoih, fără mucenicine, și al sfântului pe 6.

Canonul sfântului

Alcătuire a lui Teofan.

Cântarea I, glasul al 4-lea:

Irmosul:

«Deschide-voi gura mea, și se va umplea de Duh, și cuvânt răspunde-voi împărătesei Maici, și mă voi arăta luminat prăznuind, și voi cânta minunile ei bucurându-mă».

Întăritor credinței, învățător Bisericii și stâlp nemișcat al mărturisirii, luminător cu multe lumini ale harului și gură de foc suflătoare te propovăduim pe tine, Pavele.

Pavel, soarele cel preamare al lumii, te arată pe tine, de trei

Cântarea a 3-a:

Irmos: Pe ai tăi cântăreți...

Făcându-te fiu prin dumnezeiescul har, pe Fiul cel din fire singur, pe Cel dimpreună fără de început cu Tatăl nu L-ai pogorât întru zidire, Pavele, urmând dogmele lui Pavel purtătorul de Dumnezeu.

Cu gura, cu limba și cu inima ai propovăduit tu pe Hristos: înțelepciunea și Puterea lui Dumnezeu, și Cuvânt ipostatic, Pavele, gânditorule de Dumnezeu cuvioase, defăimând pe Arie cel de rea-credință.

Slavă...

Pe Duhul lui Dumnezeu cel Sfânt, al puterii celei mai presus de ființă, prin Care noi ne îndumnezeim, cu dreaptă cugetare, preaînțelepte, L-ai mărturisit Dumnezeu din fire, a toate lucrător și atotputernic. iască iertare de greșeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Și acum..., a Născătoarei:

Întărind dogma cea dumnezeiască, ai zdrobit graiul cel fără de Dumnezeu, Pavele de Dumnezeu înțelepțite, rușinând pe Arie. Că ai propovăduit pe Fiul de o ființă cu Tatăl, întărind pe credincioși. Părinte cuvioase, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

.

Cuvântul Tatălui Celui fără de început și mai presus decât toată începătoria acum a luat început întrupându-Se din tine, curată, și S-a făcut sub vreme Cel mai presus de toți anii.

Irmosul:

«Pe ai tăi cântăreți, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești izvor viu și îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească întărește-i, și întru dumnezeiască mărirea ta, învrednicește-i pe ei de cununile măririi».

SEDEALNA, glasul al 8-lea: Podobie: Pe înțelepciunea și Cuvântul...

Ca unul ce ești la nume și următor vasului celui ales, părinte, ai răbdat primejdii și prigoniri pentru credință, și ai ajuns la Roma ca și el, cuvioase, propovăduind pretutindeni cinstea cea întocmai a Treimii. Drept aceea săvârșind călătoria, în Armenia după vrednicie ai luat cununa de la Domnul, rușinând pe Macedonie și pe Arie cel fără de Dumnezeu. Pentru aceasta roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăru

Slavă..., glasul al 3-lea:

Podobie: Pentru mărturisirea...

Și acum..., a Născătoarei:

Nu s-a despărțit de firea cea dumnezeiască întrupându-Se în pântecele tău, ci, făcându-Se om, a rămas Dumnezeu, Cel ce după naștere te-a păzit pe tine Maică fecioară ca mai înainte de naștere, Preacurată, însuși Domnul. Roagă-L pe El neîncetat să ne dăruiască nouă mare milă.

A Crucii, a Născătoarei:

Mielușeaua Cuvântului cea neîntinată, Fecioara maica cea fără de stricăciune, văzând pe Cruce spânzurat pe Cel ce a răsărit dintr-însa fără de dureri, tânguindu-se precum se cădea unei maici, striga: Vai mie, Fiul meu, cum pătimești?, vrând să scapi pe om din necinstea patimilor.

Cântarea a 4-a:

Cântarea a 5-a:

Irmosul:

Irmosul:

«Dumnezeiescul sfat cel neurmat al Celui Preaînalt, al întrupării Tale celei din Fecioară, proorocul Avacum înțelegându-l, a strigat: Slavă puterii Tale, Doamne!».

«Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta. Că tu, Fecioară neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate, și ai născut Fiu pe Cel fără de ani; Cel ce dă viață tuturor celor ce te laudă pe tine».

Cinstea cea neprețuită, a pus Ziditorul, cu dreapta Sa cea purtătoare de viață, pe creștetul tău cununa mărturisirii, ca unui purtător de biruință, Pavele, arătătorule de Dumnezeu fericite.

Precum te-ai nevoit pentru dogmele cele de dreaptă credință, preaînțelepte, ai luat răsplătirile acum, dobândind lemnul vieții, fericite Pavele, arătătorule de Dumnezeu minunate.

Slavă...

Învrednicitu-te-ai a dănțui în pământul cel ceresc, unde dănțuiesc picioarele celor blânzi, fiind nevoitor luminat și apărător al adevărului, preacinstite Pavele.

Și acum..., a Născătoarei:

De o ființă cu Tatăl ca un Fiu văzându-Te, Mântuitorule, întrupându-Te Te-ai născut din Fecioară, de o ființă cu noi, vrând să mântuiești neamul omenesc.

Semănătura și putrejunea eresului ai încetat, punând doctorie prealucrătoare, de Dumnezeu înțelepțite părinte, mărturisirea ta, lumina dogmelor tale, curățirea gândului și râvna cea dumnezeiască.

Cu îndestulare s-a vărsat harul Sfântului Duh pe buzele tale, preafericite, aflându-te cu adevărat apărător tare al Ortodoxiei; de aceea ai luminat adunările cele dumnezeiești ale dreptmăritorilor.

Slavă...

Necredința lui Arie și hula lui Macedonie azvârlindu-le, Pavele, cu țesătura dogmelor și învățăturilor tale cele de Dumnezeu insuflate, precum David de demult pe cel de alt neam, i-ai sugrumat pe aceștia și cu tărie i-ai osândit.

Și acum..., a Născătoarei:

Cuvântul cel fără de început, și împreună veșnic, acum S-a făcut sub vreme, luând trup însuflețit și înțelegător din tine, Fecioară curată, neispitită de nuntă, dăruind pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Venit-am întru adâncurile...

Arie cel ce a grăit către Cel Preaînalt cuvinte de hulă, și pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu L - a micșorat întru făptură, a fost osândit ticălosul de tine, purtătorule de Dumnezeu.

Macedonie cel fără de minte, fără de Dumnezeu și fără de pricepere, care a micșorat pe dumnezeiescul Duh, a fost surpat prin împotrivirea ta cea tare, descoperitorule de cele dumnezeiești părinte.

Slavă...

Șarpele cel amăgitor, înmulțitorul cetei eresurilor, a fost omorât cu cuvintele tale cele înviitoare, arhiereule al lui Dumnezeu preafericite, grăitorule de cele dumnezeiești, preasfințite.

Și acum..., a Născătoarei:

Lăudăm, Fecioară Maica lui Dumnezeu, nașterea ta cea mai presus de fire și curăția ta cea neîntinată. Că întru tine cu minune s-a adunat nașterea și fecioria cea nestricată.

Irmosul:

«Venit-am întru adâncurile mării și m-a înecat pe mine viforul păcatelor mele celor multe. Ci ca un Dumnezeu, scoate din adânc viața mea, mult-Milostive».

CONDAC, glasul al 2-lea:

Podobie: Căutând cele de sus...

Luminând pe pământ, ca o stea din cer luminătoare luminezi acum Biserica cea a toată lumea, pentru care și pătimind, sufletul tău, Pavele, ți-ai pus, și ca al Zahariei și al lui Abel, lămurit strigă sângele tău către Domnul.

ICOS

Stâlp mărturisirii ești, și întocmai la nume cu Pavel luminătorul pământului, întocmai cu obiceiul și întocmai pătimitor, rănile lui Iisus purtându-le pe trupul tău, Pavele, de sfințenie tăinuitorule, și într-însele îndulcindu-te și bucurându-te totdeauna, înaintea împăraților celor rău măritori ai stat, și îngrozit fiind, mai vârtos te-ai întărit. Pentru aceasta mai arătat strigă sângele tău către Domnul.

SINAXAR

În această lună, în ziua a șasea, pomenirea celui dintre sfinți Părintele nostru Pavel mărturisitorul, arhiepiscopul Constantinopolului.

Marele mărturisitor Pavel era din Tesalonic, fiind notar și scriitor al Sfântului Alexandru, patriarhul Constantinopolului, și diacon al aceleiași biserici. Pe acesta ortodocșii creștini, după moartea lui Alexandru, l-au pus patriarh al Constantinopolului. împăratul Constantie fiind arian, când s-a întors de la Antiohia, l-a scos din scaun și a pus în locul lui pe Eusebiu al Nicomidiei. Sfântul, mergând la Roma, a aflat pe marele Atanasie fiind și el scos din scaunul său de același Constantie. Deci, cu cărțile împăratului Constans și a lui Iuliu Papa, și-au luat amândoi scaunele, dar după sfaturile arienilor au fost scoși din nou de Constantie. Atunci a scris Constans fratelui său Constantie că de nu vor fî repuși în scaun, va veni cu putere asupra lui. Deci, și-a luat dumnezeiescul Pavel scaunul puțin timp, căci după moartea lui Constans a fost izgonit la Cucuzon în Armenia. Și fiind închis unde era locașul de făceau slujbă, l-au sugrumat arienii cu omoforul său, și așa și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Tot în această zi, pomenirea pulberii ce a căzut cu dumnezeiască iubire de oameni, pe timpul lui Leon cel Mare.

în anul al optsprezecelea al împărăției lui Leon cel Mare, care se numea și Marcel, în șase zile ale lunii lui noiembrie, în ceasul de amiază, tot cerul s-a acoperit de nori. Iar obișnuita întunecare a norilor prefăcându-se în roșeață, se părea că are să ardă toată lumea. Atâta a înspăimântat pe toți oamenii, încât numai privind cerul, toți socoteau că, de va cădea ploaie din acest fel de nori înroșiți, negreșit ploaia aceea va fi foc și pară, care are să ardă ca ploaia de foc care a căzut și a ars Sodoma. Așadar pentru așteptarea aceasta cu îndoială, toți creștinii năzuiau la sfintele biserici și se rugau lui Dumnezeu cu rugăciune și cu plângere. Deci, iubitorul de oameni Dumnezeu, amestecând pedeapsa cu bunătatea Sa, a poruncit norilor și au plouat o ploaie neobișnuită și străină, care pricinuia frica între cei păcătoși. Căci, începând ploaie de cu seară, a ținut până la miezul nopții.

Iar ploaia ce cădea era o pulbere neagră, și ardea foarte, asemenea cu cenușa din cuptorul cel cu foc. Și atât de multă a căzut, încât s-a aflat pe deasupra pământului și peste cărămizile caselor mai groasă de o palmă bărbătească. Și a ars și a pârjolit toate ierburile pământului și sadurile și copacii. Era încă și foarte greu de spălat. însemnând cu aceasta atât mânia lui Dumnezeu, cât și păcatul cel greu de spălat. Căci după aceasta, au căzut multe și cumplite ploi în multe zile, și abia au putut spăla pulberea aceea. Aceasta a fost pildă. Că, adică, păcatul se află în noi ca o pulbere înfocată și neagră ce mănâncă ca focul sadurile bunătăților. Pentru aceasta avem trebuință, ca de ploaie, de multe lacrimi izbucnite de jos, din adâncul inimii, cu suspin și amărăciunea sufletului, ca să spălăm prin aceasta cenușa cea arzătoare a răutății, și să adăpăm pământul cel bun al minții noastre și să-l facem roditor de fapte bune. Și așa să scăpăm de chinul gheenei, care arde sufletele și trupurile noastre, și să dobândim împărăția cerurilor.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Luca.

Acest fericit Luca era din cetatea Tavromeniei, ce se află în ostrovul Siciliei. Și când era de optsprezece ani, cu sârguință mergea des pe la sfintele biserici. Și nu numai că asculta dumnezeieștile cuvinte cu trezvie, ci și le împlinea. Dar fiindcă părinții lui au voit să-l căsătorească, el a fugit noaptea și s-a dus la un loc neumblat, unde petrecea împreună cu fiarele. Și stăruind acolo patruzeci de zile întru postire, s-a învrednicit de dumnezeiască cercetare prin înger. Deci, mergând la o mânăstire, s-a îmbrăcat cu îngereasca schimă a monahilor; și de atunci și în urmă, ducea viață mai aspră. Pentru că timp de optsprezece luni tot a treia zi și a patra zi mânca numai pâine și bea numai apă, fără să dea odihnă trupului.

Și de acolo ieșind, s-a dus împreună cu un monah la muntele Etna și acolo avea hrană buruienile muntelui. Dormea puțin, avea numai o haină și fără încălțăminte, punându-și hotar și canon să nu iasă din chilia sa dacă nu citise mai întâi toată psaltirea. Apoi citea ceasul al treilea, și după acestea își lua lucrul său și lucra până la al șaselea ceas; și abia după ceasul al șaselea se îngrijea de hrana puțină ce mânca. Asemenea și pentru cealaltă slujbă. Drept aceea, întru acestea nevoindu-se, s-a învrednicit fericitul să ia preamare har de la Dumnezeu, și să dezlege cuvintele cele neînțelese ale dumnezeieștilor Scripturi; încât unii, nedumerindu-se, ziceau despre el: "De unde știe acesta carte neînvățând?". După acestea s-a dus la un alt loc, povățuit de dumnezeiască descoperire. Și acolo adunând doisprezece ucenici, le purta de grijă. După aceea mergând la Vizantia, și după ce a înconjurat pe la chiliile monahilor și a descoperit părinților de acolo cugetările sale, s-a întors și s-a dus la Corintul Peloponesului. Acolo, locuind într-un sat ca la șapte luni, a adormit în pace.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului mucenic Nicandru.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Pavel, cel ce se făcuse nebun pentru Hristos, care cu pace s-a săvârșit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmosul:

«N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, fără numai Făcătorului, ci groaza focului bărbătește călcând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Doamne al părinților și Dumnezeule, binecuvântat ești».

Mutatu-te-ai, gânditorule de Dumnezeu Pavele, către locașurile cele cerești, și apropiindu-te către Dumnezeu, fiind îndumnezeit prin împărtășire, te-ai făcut dumnezeiesc, cântând, cuvioase: Doamne al părinților și Dumnezeule, binecuvântat ești.

Luând învățătură de la cuvintele tale, Pavele prealăudate, ne-am învățat a cinsti netăiat Dumnezeirea cea în trei sori nedespărțită, Căreia și cântăm: Doamne al părinților și Dumnezeule, binecuvântat ești.

Slavă...

Cât este de sfințită, dumnezeiască și plăcută lui Dumnezeu mărturisirea ta; că lămurindu-te ca aurul, te-ai adus lui Dumnezeu jertfă bine-primită, cuvioase, veselindu-te cu urmarea patimilor Mântuitorului nostru.

Și acum..., a Născătoarei:

Tuturor oamenilor una te-ai arătat mijlocitoare a dumnezeieștii mântuiri, născând, ceea ce ești cu totul fără prihană, pe Mântuitorul tuturor, Căruia toți strigăm: Prealăudate Doamne al părinților și Dumnezeule, binecuvântat ești.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Pe tinerii cei binecredincioși...

Izvoarele dogmelor tale curg și adapă toată Biserica, iar cu cinstitul tău sânge, părinte, ai sfințit pe cei ce ți-au urmat ție cu credință dreptmăritoare, și strigă: Pe Domnul lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

La limanul cel lin ai ajuns acum, lepădându-te de întreitele valuri ale vieții, că ai avut cârmuitor pe Domnul, Care îndrepta toată călătoria ta, Pavele preafericite, pe Cel ce cu semnul toate le face; pe Care îl preaînălțăm întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Sălășluindu-se întru tine lumina cea cu trei străluciri a dumnezeieștii Treimi, te-a făcut pe tine lumină a doua, care luminezi adunarea dreptcredincioșilor, iar ceata ereticilor o întuneci, părinte, și strigi: Pe Domnul lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

Și acum, a Născătoarei:

Urmând graiurilor proorocilor, Fecioară, te vestim pe tine Născătoare de Dumnezeu, că ai născut prunc mai vechi decât toți, Care s-a chemat Emmanuel, Căruia și strigăm: pe Domnul lucrurile lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.

«Pe tinerii cei binecredincioși în cuptor, nașterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit. Atunci fiind închipuită, iar acum săvârșită, pe toată lumea ridică să-Ți cânte Ție. Pe Domnul lucrurile lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii».

Cântarea a 9-a:

Irmos: Tot neamul pământesc...

Cu totul mă aduc pe mine, dumnezeiescule, la dumnezeiescul tău acoperământ. Că tu ca un sfințit mucenic, luând de la Hristos putere a dezlega greșelile, rupând lanțul greșelilor mele, mântuiește-mă cu rugăciunile tale, și mă luminează cu lumina cea dumnezeiască.

Aprinzându-te cu râvnă, Pavele preaalesule, te-ai arătat minte, făcându-te acum ascultător cuvintelor celor negrăite, și ca un părtaș obiceiurilor, în Rai te-ai făcut părtaș și izbăvirii, luând cununa împărăției lui Hristos cea preafrumoasă.

Slavă...

Ca un viteaz ostaș, te-ai arătat acuzator a tot eresul, dumnezeiesc apărător al Ortodoxiei, sfințite mucenice, fiind luminat arătat cu razele harului, pururea lăudate Pavele, și strălucit cu lumina Treimii celei nezidite.

Și acum..., a Născătoarei:

Îmbrăcându-Se Cuvântul cu trup din tine, ceea ce ești cu totul fără prihană, și întrupându-Se, a viețuit în lume ca un milostiv, rămânând nu mai puțin decât întâi fără de trup. Și pe cel ce odinioară a chinuit pe toți l-a surpat cu dumnezeiască putere.

Irmosul:

«Tot neamul pământesc să salte cu Duhul fiind luminat, și să prăznuiască firea minților celor fără de trup, cinstind sfințita prăznuire a Maicii lui Dumnezeu, și să strige: Bucură-te, preafericită Născătoare de Dumnezeu curată, pururea Fecioară».

LUMINÂNDA

Podobie: Femei auziți...

Urmând lui Pavel propovăduitorul credinței, și semănând dogmele înțelepciunii celei de sus, toate eresurile le-ai slăbit, cel ce ești podoaba ierarhilor, Pavele preafericite. Pentru aceea te-ai și arătat stâlp al mărturisirii, gânditorule de Dumnezeu.

A Născătoarei:

Pe Dumnezeu pe Care L-ai născut cu trup, roagă-L, Marie mireasă a lui Dumnezeu, pentru noi cei ce te cinstim cu dragoste pe tine, și lăudăm icoana ta și a Fiului tău, Preacurată, să ne izbăvească de osândă și de nevoile cele veșnice, pe noi, cei care ne rugăm ție cu căldură.

A Crucii, a Născătoarei, asemenea:

Văzându-Te Maica Ta, ceea ce nu știe de nuntă, Cuvinte, înălțat pe Cruce și împuns cu sulița, striga: Vai mie, Fiul meu Cel mai înainte fără de început, cum rabzi acum fără dreptate, Preadreptule, de la poporul cel nemulțumitor, nerecunoscător și făcător de rele?

STIHOAVNA din Octoih.

Slavă... glasul al 7-lea:

A lui Anatolie.

Uitându-te la adâncurile Duhului și viețuind pe pământ ca un fără de trup, de acolo ai scos avuția dumnezeiștii cunoștințe și ai îmbogățit pe oameni cu Ortodoxia, prin învățăturile tale, cuvioase părinte.

Și acum..., a Născătoarei: