SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am... se pun stihirile pe 6; ale mucenicilor 3 și ale cuvioasei 3.

Stihirile mucenicilor, glasul al 8-lea:

Podobie: O, preaslăvită minune...

Fericite mucenice luptătorule Onisifore, mărturisit-ai pe Hristos Dumnezeu, pătimind foarte tare înaintea divanului celui fără de lege, și ai suferit răni de biciuiri și arsuri peste tot trupul. Pentru aceasta te-ai încununat cu cununa biruinței, cu mâna cea începătoare de viață, prealăudate.

Mucenice luptătorule Porfirie, cu vopselele sângiurilor tale ți-ai vopsit porfiră prin harul și puterea Duhului. Cu care îmbrăcându-te te-ai arătat prealuminat, împărățind în veci, mărite, împreună cu însuși împăratul, Dumnezeul nostru, pe Care neîncetat roagă-L să ne mântuim noi toți.

Mucenicilor vrednici de laudă, pentru viața tuturor fiind omorâți în chip sfințit v-ați întins pe grătar ars, bucurându-vă, și fiind târâți de cai, ați primit dumnezeiesc sfârșit. Pentru aceasta sunteți măriți și fericiți, rugându-vă pentru noi totdeauna, fericiților. Alte stihiri, ale cuvioasei, glasul al 4-lea:

Podobie: Ca pe un viteaz...

Săltările trupului le-ai supus sufletului, înțeleaptă Matroana, prin ostenelile pustniciei, și ai urmat lui Hristos, locuind în mijlocul pustnicilor cu toată cucernicia, o, cuvioasă, stingând aprinderile plăcerilor și aprinzând mai tare dorirea cea către Ziditorul nostru.

Zidit-ai lui Dumnezeu locaș sfințit, spre folosul tuturor, făcându-te locaș Duhului, preaînțeleaptă Matroana, prin curăția sufletului, și ai povățuit suflete către nevoințele cele pustnicești, și le-ai adus pe ele mântuite, ca o zestre Stăpânului; cu acestea dimpreună cu credință te cinstim pe tine.

Fecioarele au iubit pe Mirele și Domnul, ascultând de învățătura ta și, lepădând neputința trupului prin Duhul, au biruit patimile cu osârdie în dreapta credință, și au intrat dimpreună cu tine, Matroana, în cămara cea cerească a Mirelui, bucurându-se totdeauna.

Slavă... Și acum..., a Născătoarei:

Ceea ce ai încăput în pântecele tău pe Dumnezeu cel neîncăput, Care S-a făcut om pentru iubirea de oameni și a luat din tine frământătura noastră și cu adevărat ne-a îndumnezeit, nu mă trece cu vederea, Preacurată, acum pe mine cel scârbit, ci milostivește-te degrab și mă izbăvește de toată vrăjmășia și vătămarea vicleanului.

A Crudi și a Născătoarei:

Dacă Te-a văzut pe Tine, Doamne, pironit pe Cruce, Mielușeaua și Maica Ta mirându-se a strigat: Ce vedere este aceasta, Fiule preadorit? Acestea a răsplătit Ție poporul cel necredincios și călcător de lege, care s-a îndestulat de multele Tale minuni? Dar, slavă pogorârii Tale celei de negrăit, Stăpâne.

STIHOAVNA din Octoih.

Sosit-a pomenirea ta cea cinstită, aducând celor ce te laudă cu credință folosire dumnezeiască, întru care te rugăm, adu-ți aminte de noi toți, fericite.

Având cugetul tău cel viteaz plin de îndrăznire, de Dumnezeu insuflate, nu ai luat în seamă porunca cea fără de socoteală, căci bucurându-te ai pătimit, fericite.

Slavă..., al cuvioasei, glasul al 8-lea:

întru tine maică cu osârdie...

Întărindu-te cu putere cerească, Onisifore, ai mers către chinuri cumplite, și ai biruit toată puterea potrivnicului.

Și acum..., al Născătoarei:

A Născătoarei:

Troparul mucenicilor, glasul al 4-lea:

Mucenicii tăi, Doamne... Caută-le la sfârșitul cărții.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul... se cântă troparul mucenicilor (de două ori), Slavă..., al cuviosului, Și acum..., al Născătoarei, de la glasul troparului mucenicilor.

Încetat-a tirania morții, născând Viața cea nemuritoare lumii, pe Hristos Ziditorul și Mântuitorul nostru, Fecioară neispitită de nuntă.

Alt Canon, al cuvioasei

Alcătuire a lui Iosif.

Sedelnele de rând din Octoih.

Psalmul 50

CANOANELE

Cântarea I, glasul al 8-lea:

Irmos: Să cântăm Domnului toate...

Irmosul:

Fiind totdeauna îndumnezeită cu cetele îngerești, prin împărtășirea cea dumnezeiască Matroana, mântuiește cu rugăciunile tale pe cei ce te cinstesc pe tine.

«Cânta-voi Ție, Doamne, Dumnezeul meu, că ai scos pe popor din robia Egiptului și ai acoperit pe Faraon cu căruțele lui și puterea lui».

Aprinzându-te cu totul de dumnezeiasca dragoste, cu ploile înfrânării ai stins văpaia plăcerilor celor pierzătoare de suflet.

Din Octoih, unul cu irmosul pe 6, și ale sfinților 2, pe 8.

Canonul mucenicilor Alcătuire a lui Iosif.

Cântarea I, glasul al 4-lea:

Slavă...

Arătatu-te-ai vas cinstit al Stăpânului, Matroana, curățindu-ți inima de patimile trupului prin nevoințe. iască voire ai întrupat mai presus de cuvânt și de cuget pe Cel ce face toate, pe Dumnezeu Cuvântul.

Alt canon

Și acum..., a Născătoarei:

Irmos: Tu ești întărirea celor...

Ceea ce ai născut lumii dumnezeiască mântuire și chemare din nou, mântuiește cu rugăciunile tale pe cei ce aleargă cu credință către tine, Preacurată.

Cu toiagul dumnezeieștii credințe ai tăiat marea patimilor, dumnezeiește, arătând sufletelor, sfinte, calea trecerii celei drepte.

Cântarea a 3-a:

Irmosul:

«Arcul celor puternici a slăbit, și cei neputincioși s-au încins cu putere. Pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea».

Mărturisind mucenicii pe Cuvântul cel întocmai cu Tatăl și cu Duhul, bărbătește au înfrânt întreitele valuri ale chinurilor.

Intărindu-ți, mucenice, picioarele tale fără de greșeală, pe piatra credinței și a mărturisirii, nu te-ai clătinat, Onisifore, de vânturile celor fără de lege.

Cu tot gândul mergând către Hristos cel dorit, fericite mucenice, nu simțeai durerile cele din bătăi, preafericite.

A Născătoarei:

Caută, Preacurată, să mă mântuiesc, că prin dumneze

Arătatu-te-ai înfrumusețare sihastrilor, cu adevărat preacinstită, dobândind viața sihastrilor cea curată și fără de prihană.

Slavă...

Dezbrăcatu-te-ai de omorârea patimilor celor făcătoare de stricăciune, mărită Matroana, și prin viețuirea cea cu dreaptă credință ai dezbrăcat pe vrăjmaș.

Și acum..., a Născătoarei:

Împreunatu-s-a în pântecele tău Ziditorul trupului, Preacurată, rămânând Cel ce a fost și mai înainte, ca să dăruiască oamenilor cele bune.

Irmosul:

«Tu ești întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu ești lumina celor întunecați, și pe Tine Te laudă duhul meu».

CONDAC, glasul al 2-lea:

Podobie: Căutând cele de sus...

Doimea cea de mucenici cu mare tărie luptând, mândria vrăjmașului la pământ a aruncat-o, luminându-se cu harul Treimii celei nezidite; măriților Onisifore și Porfirie, rugați-vă neîncetat pentru noi toți.

Icos întăritu-s-au cu dumnezeiasca putere, împuternicitu-s-au ostașii lui Hristos a surpa sfaturile cele viclene ale vrăjmașilor, împreună fiind legați de cai neînvățați, cer de la Dumnezeu iertare de greșeli și dezlegare de ispitele cele viitoare și mântuire de cele cumplite. Pentru aceasta îi lăudăm totdeauna, ca pe niște plăcuți lui Dumnezeu, care neîncetat se roagă pentru noi toți.

SEDEALNA

mucenicilor, glasul 1:

Podobie: Mormântul Tău...

Aprinzându-vă cu focul doririi celei dumnezeiești, nicidecum nu v-ați ars, fericiților, de atingerea focului celui simțitor; iar înșelăciunea ați ars-o. Și fiind târâți fără de milă, purtătorilor de chinuri, ați luat sfârșitul cel pururea pomenit și ați dobândit mărire.

Slavă..., a cuvioasei, glasul al 8-lea: Podobie: Pe înțelepciunea și Cuvântul...

Împiedicând cu cuget bărbătesc cugetele vrăjmașului, Matroana, ai alergat către viața cea duhovnicească, bucurându-te cu adevărat, și, neabătut săvârșind călătoria, ai luat de la Hristos harul Duhului, ceea ce ești gânditoare de Dumnezeu. Drept aceea verși râurile vindecărilor celor ce cu dragoste cinstesc pomenirea ta, pururea pomenită, lauda sihastrilor. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

Și acum..., a Născătoarei:

Laudă de mulțumire după datorie aduc ție, Stăpână, ca văduva aceea doi bani, pentru toate harurile tale. Că tu te-ai arătat acoperământ și ajutor, scoțându-mă totdeauna din ispite și din scârbe. Pentru aceea, ca din mijlocul cuptorului celui cu văpaie, izbăvindu-mă de cei ce mă necăjesc, strig către tine din inimă: Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi, rugându-te Fiului tău și Dumnezeu, iertare de greșeli să mi se dea, căci pe tine te am nădejde eu, nevrednicul robul tău.

A Crucii și a Născătoarei:

Pe Mielușelul și Păstorul și Mântuitorul, Mielușeaua văzându-L pe Cruce, a glăsuit lăcrimând și cu amar a strigat: Lumea se bucură luând mântuire, iar pântecele meu se aprinde văzând răstignirea pe care o rabzi pentru milostivirea milei, Dumnezeule preabunule, îndelung-Răbdătorule Doamne, către care să strigăm cu credință: Milostivește-te spre noi, Fecioară, și ne dăruiește iertare de greșeli nouă, celor ce ne închinăm cu credință patimilor Lui.

Cântarea a 4-a:

Irmosul:

«Milostive, pentru dragostea chipului Tău, ai stat pe Crucea Ta, și s-au topit neamurile; că Tu ești, Iubitorule de oameni, tăria și lauda mea».

Lumina cea strălucitoare a ostenelilor tale, Mucenice Onisifore, a atras cu dragoste pe dumnezeiescul Porfirie să pătimească împreună cu tine pentru credință.

Punându-i pe grătar ars, tiranii au întins pe mucenicii lui Hristos, care s-au bucurat arzând cu duhul.

Ca o junghiere săvârșită și ca o jertfă curată, bucurându-vă, v-ați adus Stăpânului tuturor, răbdătorilor de patimi, pentru aceasta sunteți fericiți.

Pe tine, cel ce te-ai plecat cu cugetul Stăpânului, nicidecum nu au putut să te înșele graiurile cele viclene, Porfirie, gânditorule de Dumnezeu, preafericite.

A Născătoarei:

Întrupat ai născut pe Dumnezeu Cuvântul, Fecioară, binevoind ca să Se asemene cu toți, pentru milostivirea milei, Stăpână cu totul fără prihană.

Alt Canon

Irmos: Auzit-am, Doamne, taina...

Cu picăturile lacrimilor tale ai adăpat inima ta, și prin dumnezeiescul har ai crescut spic însutit al faptelor celor bune, o, Matroana.

Întărindu-ți armele cugetului către Hristos, nu te-ai clătinat de supărările demonilor celor vicleni, vrednico de laudă.

Slavă...

Cu cuget viteaz lăsându-ți soțul și tulburarea vieții, ai poftit jugul lui Hristos și ai mers în urma Lui.

Și acum..., a Născătoarei:

Nepărăsind cele cerești, Dumnezeu se smerește în pântecele tău, și Se măsoară Cel nemăsurat, Preacurată, risipind greșelile lumii celei nemăsurate.

Cântarea a 5-a:

Irmosul:

«Tu, Doamne, Lumina mea, în lume ai venit, Lumina cea sfântă care întorci din întunericul necunoștinței pe cei ce Te laudă pe Tine cu credință».

Stâlpii Bisericii lui Hristos cei neclintiți s-au arătat nestrămutați de clătinarea chinurilor cu puterea Duhului.

Chipurile zeilor celor spurcați le-ați subțiat și v-ați arătat chip de dreaptă credință și de bărbăție, cinstiților mari mucenici.

Cu armă adevărată v-ați încins de la Dumnezeu, lepădându-vă cu credință de vrednicia cea vremelnică; și bucurându-vă ați luptat.

A Născătoarei:

Sălășluitu-S-a întru tine, încăpând Cel neîncăput, și te-a arătat mai desfătată decât cerurile, pe tine, Fecioară; pentru aceasta te fericim.

Alt Canon

Irmos: Mânecând strig către...

Purtând veșmântul cel sfânt, o, Matroana, pe vrăjmașul cel făcător de rău l-ai îmbrăcat cu rușine.

Pe cele trecătoare le-ai schimbat cu cele ce vor să fie, și în locul soțului ai dobândit pe Logodnicul cel fără de moarte, pe Luminătorul sufletelor noastre.

Slavă...

Aducând rugăciune de toată noaptea Stăpânului, Matroana, ai adormit dezmierdările trupului.

Și acum..., a Născătoarei:

Ceea ce ai născut pe Stăpânul celor morți și al celor vii, omoară patimile inimii mele, ceea ce ești cu totul fără prihană.

Cântarea a 6-a:

Irmosul:

«Venit-am întru adâncurile mării, și m-a înecat pe mine viforul păcatelor mele celor multe; dar ca un Dumnezeu scoate din adânc viața mea, mult-Milostive».

Răbdând durerile chinurilor, Mucenice Onisifore, ai săvârșit călătoria muceniciei și, făcându-te biruitor, ai luat răsplătire cele cerești.

Fiind legați cu credință unul de altul, legați împreună și târâți, ați răbdat dezlegarea de trup, ca niște tari luptători unindu-vă cu Domnul.

Fiind legați de cai și târâți în silă de la judecătorul cel cu obicei prea rău, măriți mucenici ai Domnului, v-ați învrednicit de dumnezeiescul sfârșit.

A Născătoarei:

Ai născut, Fecioară, pe Dătătorul de lege, pe Cel mai presus de legile firii, Care a înnoit firea noastră cea sfărâmată, pe Care roagă-L să mă mântuiască pe mine cel sfărâmat de păcate mari.

Alt Canon

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa...

Ca o pasăre de bun viers, cântând cu dulceață în crângul nevoințelor, ca pe niște păsări înțelegătoare, ai atras adunare de sfințite femei, scăpând cu duhul de mrejele vrăjmașului, Matroana.

Trupul stăpânind cu iubirea de înțelepciune, și înfrânând patimile, preacuvioasă, iar frumusețea sufletului vădit pregătind-o lui Hristos, te-ai arătat frumoasă și bineîmpodobită, Matroana, de Dumnezeu înțelepțită.

Slavă...

Viața cea îngerească ai poftit pe pământ, lăudând neîncetat pe Cel ce S-a întrupat pentru noi din Preacurata Fecioară, pentru mulțimea bunătății, și firea femeiască a întărit asupra vrăjmașului celui viclean.

Și acum..., a Născătoarei:

Robită era firea oamenilor păcatului; dar ai slobozit-o din acea robie tu, Născătoare de Dumnezeu, născând pe Stăpânul tuturor, Care ne-a arătat nouă ușile vieții, ceea ce ești cu totul fără de prihană.

Irmosul:

«Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul, și Lui voi spune necazurile mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăți, și viața mea s-a apropiat de iad, și ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă!».

CONDAC, glasul al 2-lea:

Podobie: Căutând cele de sus...

Trupul tău cu postul ți-ai topit, în mijlocul bărbaților locuind, Matroana, în rugăciune ai zăbovit, Stăpânului dumnezeiește slujind. Pentru Care toate le-ai lăsat, cu cuvioșie viața săvârșindu-ți.

ICOS

Deschide-mi gura mea, Hristoase al meu, ca să laud și să spun bine nevoințele cuvioasei Tale, Iubitorule de oameni. Că toate lăsându-le și iubindu-Te pe Tine, singurul său Mire, cele de pe pământ toate, ca niște stricăcioase le-a socotit. Și chipul Crucii celei de-viațăpurtătoare întru sine închip ii in du-l, îndrăznelile demonilor a surpat și până în sfârșit i-a nimicit, cu cuvioșie viața săvârșindu-și.

SINAXAR

în această lună, în ziua a noua, pomenirea Sfinților Mucenici Onisifor și Porfirie.

Acești sfinți Onisifor și Porfirie, fiind prigoană asupra creștinilor, au fost pârâți că sunt creștini și, fiind aduși înaintea judecății, au stat tare și fără de frică, mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat, Făcător al cerului și al pământului. Pentru această mărturisire au suferit multe răni de bătăi și arsuri peste tot trupul. De aceea i-au pus pe un grătar de fier ars, și întru toate chinurile acestea privind la câștigarea binelui celui veșnic, măcar că pătimeau din partea celor fără de Dumnezeu, dar erau ușurați de către Dumnezeu. Iar păgânii aceia și nemilostivii, văzând că nu pot pricinui sfinților nici o vătămare, spre mai multă tulburare s-au ațâțat și, legându-le cinstitele picioare de cai sălbatici, i-au gonit slujitorii, târându-i multe ceasuri peste spini și ciulini și peste locuri colțuroase de le rupeau carnea. Și așa și-au dat sufletele lui Dumnezeu. Atunci niște creștini, luând pe ascuns sfintele lor moaște, le-au așezat în satul pangheanilor, slăvind și binecuvântând pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Matroana.

Aceasta a fost în zilele împăratului Leon cel Mare, din Perga Pamfiliei. Și măritându-se a dobândit o fiică, și s-a dus la Constantinopol cu bărbatul ei, fiind de cincisprezece ani, și cunoscând pe o fecioară cu numele Evghenia și râvnind nevoința ei, nu lipsea de la biserici și petrecea toată noaptea îndeletnicindu-se cu postiri și privegheri. Aprinzându-și mai cu căldură dragostea credinței spre Dumnezeu, a lăsat pe fiica sa pe seama unei femei cu numele Suzana. Și ea, îmbrăcându-se în port bărbătesc, s-a dus la Mănăstirea Sfântului Vasian; și, prefacându-se că este eunuc, a fost primită de monahi. După aceea, aflând preacuviosul Vasian despre ea din dumnezeiască arătare, a trimis-o la cetatea ce se cheamă Emesa, la o mănăstire de femei. Și de acolo a trecut la Ierusalim. După aceea la Muntele Sinai, și apoi la Berit, unde prin rugăciune a scos izvor de apă într-un loc sec și uscat. După ce a răbdat multe ispite de la demoni, în urma unei arătări și vedenii s-a dus iarăși la Constantinopol. Și văzând-o Sfântul Vasian, a rânduit-o să șadă la mănăstirea ce s-a numit, de la dânsa până astăzi, Mănăstirea Matroanei. Și trăind până la o sută de ani, cu pace către Domnul a răposat.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Teoctista Lesvianca.

Aceasta era din cetatea Matimna. Fiind dată de copilă la casa de fecioare, s-a făcut călugăriță. Deci, ajungând în vârstă de optsprezece ani, s-a dus la satul ce era acolo aproape, ca să vadă pe sora sa. Tot în acea noapte s-a întâmplat să vină la Mitilina tâlhari cretani, al căror căpitan era vestitul Nisiris. Aceștia luând robi pe toți ceilalți cetățeni, au luat împreună și pe cuvioasa și s-au dus. Iar a doua zi s-au oprit la insula Păros, și, după ce au scos robii la uscat afară, ședeau și socoteau cu câte cât să vândă pe fiecare. Cuvioasa Teoctista, găsind bun prilej, a fugit pe ascuns în pădure, scăpând cu aceasta din mâinile lor. Deci, de atunci rămânând acolo, a petrecut fericita treizeci de ani, cu rea pătimire, luptându-se cu foamea, cu gerul, cu arsura, hrănindu-se cu ierburi și cu verdețuri sălbatice, nefiind văzută de nimeni în vremea aceasta, ci numai cu Dumnezeu și cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu (pentru care și viețuia) vorbea prin rugăciune.

Iar după ce s-au împlinit treizeci și cinci de ani, după dumnezeiască iconomie, s-au dus la Păros oarecare vânători, ca să vâneze în locul acela pustiu, unde petrecea cuvioasa; iar unul dintre ei despărțindu-se și urmărind locul ca să afle vânat, a intrat într-o biserică a Născătoarei de Dumnezeu ce se afla acolo, ca să vadă cele ce erau în ea. Și după ce a văzut cele din biserică și s-a închinat, a ridicat în sus ochii săi, și iată a văzut în partea dreaptă a sfintei mese, ca o țesătură de pânză de păianjeni, ce se clătina de vânt; și fiindcă a voit să meargă mai înainte ca să cunoască bine ceea ce se vedea, a auzit un glas ce-i zicea: Stai omule și nu te apropia, căci mă rușinez a mă arăta ție femeie fiind goală. Iar vânătorul, înspăimântându-se de năpraznicul glas și temându-se, căuta să fugă, căci se ridicaseră perii capului său, și stăteau drepți ca spinii. Iar după ce abia cu greu și-a venit în sineși, a întrebat pe ceea ce strigase, cine și de unde este. Iar sfânta i-a răspuns: Aruncă haina ta ca să mă acopăr cu ea, și apoi îți voi povesti cele despre mine. Și vânătorul a făcut îndată după poruncă. Iar cuvioasa, luând haina și îmbrăcându-se, s-a pecetluit pe sine cu semnul crucii, și așa s-a arătat vânătorului: vedere minunată și înspăimântătoare. Căci perii capului ei erau albi, iar fața ei negricioasă, cărnuri însă cu totul nu se vedeau la ea, ci numai o piele, care ținea și cuprindea legătura vinelor și a oaselor. Și în scurt zicând, tot trupul ei nu se vedea trup, ci umbră de trup. Deci, după ce a povestit sfânta toate cele despre ea, s-a rugat de vânător ca, întorcându-se iarăși în insulă ca să vâneze, să-i aducă o parte din Sfântul trup al lui Hristos. Deci, când s-a întors vânătorul, a adus cu sine dumnezeieștile Taine; pe care luându-le cuvioasa și făcând rugăciune, s-a împărtășit, mulțumind lui Dumnezeu. Iar vânătorul, ducându-se la vânat, degrabă s-a întors iarăși la cuvioasa, pe care a aflat-o zăcând moartă. Deci, săpând în pământ, precum a putut, și mult rugându-se sfintei ca să mijlocească pentru el către Domnul, a îngropat-o în locul acela, unde o aflase, slăvind și binecuvântând pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Simeon Metafrast, care cu pace s-a săvârșit.

Cuviosul Simeon era născut în Constantinopol, fiind pe vremea evlaviosului împărat Leon cel înțelept în anii 886. Pentru faptele cele bune și pentru înțelepciunea sa, a fost înălțat la vrednicia de magistru și logofăt, și avea multă cinste la împărat. Deci, oarecând au mers arabii în Creta cu armată, și au prădat oarecare sate și cetăți. Atunci împăratul a ales voievod pe marele și viteazul Imerie, cu care împreună a trimis și pe Cuviosul acesta Simeon Metafrast, să meargă soli către arabii care stăpâneau Creta, dându-le acestora amândurora puterea ca, sau, cu bine, să supună pe arabi împărăției (Constantinopolului), sau să-i piardă cu arme prin război. Precum de aceasta povestește același Metafrast, scriind viața mai sus-pomenitei cuvioasei maicii noastre Teoctista Lesvianca, care se prăznuiește întru această zi. împăratul îl iubea pe cuviosul și-l cinstea, atât pentru înțelepciunea și fapta bună a lui, cât și pentru fireasca lui bărbăție, priceperea și socotința ce avea în războaie. însă cu toate acestea, pururea pomenitul Simeon nu avea aplecare spre aceste lucruri amăgitoare. Ci cugeta foarte mult să părăsească lucrurile lumii acesteia și să se facă monah. De aceea a zis către împăratul că, dacă se va întoarce biruitor de la Creta, să-i facă un dar pe care îl va cere atunci, iar împăratul i-a făgăduit că fără de grăire împotrivă îi va plini cererea. Deci, mergând la Creta împreună cu linerie, au vorbit ca niște soli înaintea stăpânitorilor arabilor, și atâta i-au îmblânzit pe ei cu cuvintele lor cele înțelepte, încât fără de război i-au biruit și i-au supus să plătească bir împăratului. de avuție, n-a cerut altă dăruire de la împăratul, decât ca să-l lase a se face monah. Atunci împăratul s-a mâhnit, pentru că urma să se lipsească de un așa de înțelept bărbat și viteaz ostaș. însă, neputând a-și călca făgăduința, a îmbrățișat cu lacrimi pe dumnezeiescul Simeon și l-a sărutat, zicându-i: "Mergi fiule cu mila lui Dumnezeu, Căruia roagă-te și pentru păcatele mele". Apoi, cuviosul, după ce s-a făcut monah și a scăpat de tulburarea lumii, a scris viețile sfinților câte le-a aflat. După aceea, ca unul ce era bogat și avea putere și închipuire, a trimis oameni în felurite cetăți și locuri; și i-au adus câte vieți de sfinți au aflat, pe care el iarăși le-a tâlcuit cu preadulci ziceri. Pentru care lucru din pricina aceasta s-a numit Metafrast (adică tâlcuitor). Și toate câte a scris sunt adevărate și fără greșeală. Pe care și învățații italienilor le-au tâlcuit în limba italienească, și-l au pe Cuviosul Simeon și în sinaxarele lor, și-l prăznuiesc ca pe un sfânt. Fiindcă mult s-a ostenit atât pentru Domnul, cât și pentru sfinții Lui.

întorcându-se biruitori la Constantinopol, s-au închinat împăratului, iar pururea pomenitul Simeon l-a rugat ca să-i dea darul ce i l-a făgăduit. Iar împăratul, neștiind ce are a cere, a dat lui Simeon mâna și acesta a sărutat-o, socotind că are a cere aur sau altă oarecare cinste mai mare, precum poftesc iubitorii de lume. Dar Simeon iubitorul de Hristos, mai vârtos decât iubitorul

Sfânta Eustolia era pe vremea lui Mavrichie împăratul, fiică de părinți evlavioși care locuiau în Roma. Și din cruda vârstă, dându-se pe sine cucerniciei, zăbovea în postiri și privegheri. Fiind aprinsă de dumnezeiasca dorință și lăsând Roma, s-a dus la Constantinopol, unde, cercetând dumnezeieștile cinstite locașuri și plinindu-și dorința, s-a întâlnit cu Sopatra, fiica împăratului

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor femei Eustolia și Sopatra. Mavrichie, care mergea la biserica Născătoarei de Dumnezeu cea din Vlaherne. Și fiindcă fapta bună nu se poate ascunde, Sopatra ruga pe fericita Eustolia, ca să o aibă pe ea maică duhovnicească și păzitoare trupului și sufletului. Și lăsând pururea pomenita Sopatra împărăția și îmbrăcându-se cu schima călugărească, a sporit întru nevoințe și osteneli duhovnicești. A cerut de la tatăl său împăratul un loc potrivit și acolo a zidit casă de rugăciuni, petrecând împreună cu Sfânta Eustolia. Pentru aceasta multe fecioare și femei evlavioase mergând către ele, petreceau împreună viața cea aspră și plină de osteneli. Iar fericita Eustolia nevoindu-se mulți ani, și multora făcându-se pricină de mântuire, s-a dus către Domnul cu pace, lăsând în locul său pe fericita Sopatra, care, asemenea ca duhovniceasca ei maică, nevoindu-se și la vârful faptelor bune ajungând, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Antonie.

Acesta era din satul Siron, cu meșteșugul tăietor de pietre. Deci, văzând pe elini că mergeau la capiștea idolilor și jertfeau, i-a sfătuit pe ei să se depărteze de aceia, și nefiind ascultat, mâhnindu-se, s-a dus în pustietate, și acolo a aflat pe un rob al lui Dumnezeu, care iarăși fugise din lume, Timotei cu numele, și împreună cu el petrecând trei ani, și luând de la el bunele cuvântări, s-a pogorât iarăși către poporul rătăcit din satul său. Și aflându-i pe ei că săvârșeau serbare demonilor, intrând în capiștea lor, a zdrobit toți idolii. Deci, fiind prins de ei, a fost bătut cumplit. După aceasta s-a dus la Apamia Siriei și, rugându-se cuviosului episcop ca să-i dea voie să zidească o biserică în cinstea Sfintei Treimi, a început a o zidi. Aflând de aceasta cei din satul lui au năvălit noaptea cu săbii și cu ciomege și fără de milă l-au omorât pe el. Și așa și-a dat duhul său lui Dumnezeu.

în această zi, pomenirea Sfinților mucenici Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat.

Acești sfinți martiri, străromâni, au pătimit pe vremea împăratului păgân Diocletian, din a cărui poruncă, dregătorul său Lampadie a pornit prigoană împotriva sfinților.

Acești sfinți martiri ai lui Hristos au primit botezul creștin din mâinile episcopului Chirii din Antiohia, surghiunit în ținutul Ibricului, în cetatea Sirmium.

Toți aceștia erau renumiți meșteri în arta sculpturii. Faima lor a ajuns până la cunoștința împăratului Diocletian.

Fiind denunțați de păgânii din preajma lor, s-a pornit o adevărată prigoană împotriva creștinilor, care erau în număr foarte mare, printre care se aflau și Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat. Aceștia îndemnau pe cei împreună-lucrători cu ei să-și facă semnul Sfintei Cruci la începutul și sfârșitul lucrului, fapt care a atras descoperirea lor ca adevărați creștini. Sfinții socoteau că numai prin ajutorul și puterea lui Dumnezeu au putut realiza desăvârșirea în acest meșteșug. Datorită smereniei și comportării vieții lor, de buni creștini, mulți se converteau la credința în Hristos. Pe lângă alte învinuiri, sfinții erau acuzați că evită cinstirea statuilor zeului Asclepios - socotit zeul medicinei, făcătorul de minuni. Sfinții mărturiseau că singur Dumnezeu este făcător de minuni.

învinuirea că nu vor să aducă jertfe zeilor, a atras după sine aruncarea lor în temniță, bătăi, schingiuiri de tot felul, toate cu gândul de a-i determina să-L nege pe Hristos. Nici acestea nu au putut să-i determine să se lepede de credința în Iisus Hristos ba, mai mult, însuși chinuitorul Lampadie a murit în chip neașteptat, socotindu-se de locuitorii cetății ca pedeapsă pentru faptele sale de chinuitor al sfinților.

împăratul, văzând că toate încercările au fost zadarnice, în cele din urmă a hotărât să termine cu aceștia închizându-i de vii în sicrie de plumb și aruncându-i în apa râului Sava.

La scurt timp, în închisoare, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu și episcopul Chirii, cel care i-a botezat pe acești mărturisitori ai lui Hristos.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Cristofor și Mavra, care de sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Ioan Colovul, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Eladie, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Narsi și Artemon.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioșilor și de Dumnezeu purtători Părinților noștri Evtimie și Neofit, ctitorii Mânăstirii Dohiariului, care cu pace s-au săvârșit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

TROPARUL, glasul 1:

Bucură-te, ceată a mucenicilor de la Sirmium, Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat, cei de Dumnezeu înțelepțiți. Strălucind în arta modelării pietrei, pricepuți v-ați arătat în cunoașterea chipului cel adevărat al lui Hristos. Pe acesta lumii l-ați descoperit, pe Supliciu și pe cei din Sirmium i-ați convertit. Pentru aceasta cu cetele Arhanghelilor împreună vă bucurați. Rugați-vă lui Hristos Dumnezeu pentru mântuirea noastră.

CONDACUL, glasul al 3-lea:

Veniți, cetele credincioșilor, să lăudăm pe mucenicii lui Hristos: Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat, care pe Galeriu și pe Lampadie i-au înfruntat. Mărturisind Crucea lui Hristos, în râul Sava au pătimit; iar cinstitele lor moaște, mai strălucitoare ca diamantele s-au arătat. Pe aceștia împreună cu cetele îngerilor avându-i, să-i rugăm a mijloci la Dumnezeu pentru sufletele noastre.

Cântarea a 7-a:

Alt Canon

Irmosul:

Irmos: Tinerii evrei în cuptor...

«Tinerii lui Avraam oarecând în Babilon văpaia cuptorului au călcat, cu laude strigând: Dumnezeul pari ritiri or noștri, binecuvântat ești!».

Arătându-ți obiceiurile sufletului tău celui binevoitor, ai mărturisit înaintea tiranilor pe Dumnezeu întrupat, Mucenice Onisifore.

Dorind de libertatea cea dumnezeiască și veșnică, te-ai luptat asemenea ca și Stăpânul tău, ca o slugă bineascultătoare. Și cu Dânsul dimpreună dănțuiești, Porfirie preafericite.

Cu dumnezeieștile voastre sângiuri stingând văpaia cea arzătoare a necredinței, strigați, prealăudaților: Dumnezeul părinților noștri, binecuvântat ești.

Ca să vă învredniciți de slava cea fericită și nemuritoare, ați răbdat fericită moarte, cei ce sunteți stele luminate de Dumnezeu ale Soarelui celui înțelegător.

A Născătoarei:

Născut-ai, Fecioară, pe Cuvântul întrupat din sângiurile tale, Care a binevoit să îndumnezeiască pe muritorii cei ce cântă: Dumnezeul părinților noștri, binecuvântat ești.

Ca o turturea preafrumoasă ți-ai păzit lui Dumnezeu buna feciorie a întregii înțelepciuni, prin nerodirea patimilor, fericită, îmbogățind cu adevărat pe cei ce s-au mântuit prin tine.

Slava...

Lăsând lumea și cele cinstite ale lumii, cu încredințarea cea întru Dumnezeu ți-ai împodobit acum moștenirea cea mai presus de lume, ca ceea ce ai fost cu adevărat podoaba sihastrilor, Matroana.

Și acum..., a Născătoarei:

Dezlegând blestemul Evei, ceea ce ești cu totul fără de prihană, ai născut, Fecioară, pe Dumnezeul tuturor, în chip de negrăit zămislindu-L, și mai presus de minte născând pe Cel ce este mântuirea oamenilor.

Cântarea a 8-a:

Irmosul:

«Pe Cel ce S-a pironit cu trupul pe Cruce și ne-a arătat nouă armă de mântuire, tineri preaînălțați pe Hristos Dumnezeul nostru în veci».

Dându-vă mădularele spre rupere, ați rupt inima vrăjmașului cea fără de minte, rămânând cu gândul neclintiți, purtătorilor de cununi cei cu nume mare.

Cu sângiurile voastre s-a stins focul necredinței luptătorilor. Iar tuturor credincioșilor ați adăpat inimile și sufletele, odrăslind cunoștință de Dumnezeu. na, și adapă totdeauna inimile celor ce aleargă cu credință către tine: Pentru aceasta te cinstim pe tine întru toți vecii.

Valuri de chinuri cumplite ați trecut, cu cârmuirea lui Hristos, și v-ați odihnit la limanul dumnezeieștii împărății a cerurilor, întru nestricăciune.

Întrarmându-te cu armele credinței și ale înfrânării, nu ai fost rănită de săgețile dezmierdării, petrecând în mijlocul bărbaților; iar pe cel ce a rănit odinioară pe Eva l-ai rănit cu sulița înțelepciunii, fericită Matroana. &^:> f Sdififfii Doi

Jeratice aprinse lămurite de focul Mângâietorului s-au arătat mucenicii, arzând înșelăciunea vrăjmașului și luminând toată lumea.

A Născătoarei:

Trandafirul cel ales aflându-te, Fecioară, în văile vieții, a iubit frumusețea ta Cuvântul lui Dumnezeu, și întrupându-Se a umplut lumea de bun miros.

Alt Canon

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Și acum..., a Născătoarei:

Iată Fecioara, precum zice Isaia cu Duhul, a luat în pântece pe Cel ce ne-a mântuit pe noi din pântecele iadului, care strigăm cu dreaptă credință: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul și-L preaînălțați întru toți vecii.

Irmos: Cei ce s-au făcut cu harul...

Infrumusețându-ți sufletul cu obiceiurile dreptei credințe, Matroana, cu har dumnezeiesc ai adus lui Dumnezeu ceată de fecioare, care cântă: Binecuvântați toate lucrurile pe Domnul și-L preaînălțați întru toți vecii.

Ploile sudorilor tale, prin dumnezeiescul har, usucă ploile patimilor cele tulburi, Matroa

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.

«Cei ce s-au făcut cu harul Tău biruitori ai tiranului și ai văpăii, tinerii cei ce au păzit foarte poruncile Tale au strigat: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul și-L preaînălțați întru toți vecii».

Cântarea a 9-a:

Irmosul:

«Eva prin boala neascultării blestem înăuntru a adus; iar tu, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit. Pentru aceasta toți te mărim».

Întărindu-se cu puterea lui Hristos au putut birui cu trupul pe cel fără de trup, diamantele cele viteze, stâlpii credinței, și acum se veselesc în ceruri, împreună cu cei ce au luptat din veac.

Fiind ca o căruță sfințită a Cuvântului, ați fost legați de cele necuvântătoare și ați ajuns către ținta cea cerească, bucurându-vă, și luând darurile biruinței. Pentru aceea după vrednicie sunteți fericiți, dumnezeieștilor mucenici.

Orașul cel mărit Pangheanon, având acum trupurile voastre, dumnezeieștilor mucenici, s-a îmbogățit prin voi, ocrotitori și doctori care tămăduiți bolile trupurilor și ale sufletelor, celor ce aleargă totdeauna către voi cu credință.

Doimea cea sfântă și vărsătoare de lumină, purtătorule de lupte, Porfirie pururea pomenite, și Onisifore cel cu cuget viteaz, rugați-vă Preasfintei Treimi să dăruiască sufletelor noastre pace și izbăvire de cele rele.

A Născătoarei:

Îmbrăcându-Se cu totul întru mine omul, prin a Sa voie, Stăpânul iese ca un Mire din pântecele tău cel dumnezeiesc și cu totul fără prihană, și se hrănește cu lapte Cel ce hrănește toată zidirea cu voirea Sa, binecuvântată pururea Fecioară.

Alt Canon

Irmos: înfricoșatu-s-a tot auzul...

Tu ca o porumbiță dumnezeiască, cu aripi poleite de virtuți, mărită Matroana, ai zburat în sus. Și acum te odihnești acolo unde sunt cetele preacuvioșilor, adunarea drepților, veselia cea veșnică și bucuria cea nespusă.

Dorind de Soarele cel neapus, Care a strălucit din femeie, pentru milostivirea îndurărilor, lesne ai trecut, curată, calea nevoinței cea cu greu de trecut, arzând pe demoni, și patimile trupului uscându-le.

Slavă...

Sfânta pomenire a ta ne-a răsărit nouă, mai luminat decât soarele, luminând inimile și cugetele noastre. întru care adu-ți aminte de noi cei ce o săvârșim cu credință, preacinstită Matroana, ca una ce ai cu adevărat îndrăznire către Hristos.

Și acum..., a Născătoarei:

Fecioară, ceea ce porți în mâini pe Cel ce cu un semn poartă toate, scapă-mă de mâna celui străin cu a ta mijlocire, și cu lumina ta luminează gândul meu, și-l înstrăinează de patimile cele ce în chip nerușinat se luptă cu mine neîncetat.

Irmosul:

Infricoșatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre; căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până și la trup, din pântece fecioresc făcându-Se om. Pentru aceea pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu credincioșii o «mărim».

LUMINÂNDA

mucenicilor:

Să cinstim pe mucenicii care au strălucit în luptă și au luminat lumea cu luminările muceniciei, pe marele Onisifor, și dimpreună cu dânsul pe respectatul Porfirie, că se roagă pentru noi, cei ce cu dragoste săvârșim pomenirea lor.

Slavă..., a cuvioasei:

Înălțându-ți tot gândul tău de la starea celor pământești, Matroana, ai umblat pe calea poruncilor Mântuitorului, fără întoarcere înapoi. Drept aceea, roagă-te pentru noi.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu glasuri preasfințite te-au vestit pe tine cinstiții prooroci, Fecioară, că ai să fii Maică a lui Dumnezeu. Pentru aceea, știindu-te Născătoare de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste te cinstim.

A Crucii și a Născătoarei:

Văzând Stăpâna Viața noastră pe Cruce pironită, ca o maică plângând a strigat: Cum rabzi de bunăvoie patimă de ocară, vrând să mântuiești pe pământenii cei din Adam, prin patima Ta?

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și otpustul.