SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 6: ale mucenicilor 3 și ale cuviosului 3.

Stihirile mucenicilor, glasul al 8-lea:

Podobie: O, preaslăvită minune...

Râvnind patimii Celui fără de patimă, te-ai dat pe tine ca un miel spre junghiere de bunăvoie, purtătorule de lupte, prealăudate Mina. De mânia tiranului nu te-ai spăimântat; de chinurile trupului nu te-ai slăbit. O, luptele tale, cele de tare împotrivire, prin care ai surpat la pământ pe cel mândru, mucenice!

Rănit fiind din bătăi, și fiind întins pe lemn, ca mai înainte Stăpânul, și strujindu-ți-se coastele în toate părțile cu fier, nu te-ai lepădat de numele lui Hristos, fiindu-ți ochii sufletului către El. Către Care uitându-te neîncetat, sfinte, ai suferit durerile trupului, Mina fericite.

Mucenice Mina pururea pomenite, tu pentru dragostea lui Hristos ai părăsit negura lumii și oștirea cea pieritoare și întunericul idolilor și adunările păgânilor, numărându-te împreună cu oștirea celor aleși ai Lui. Pentru aceasta te-ai și arătat foarte cu adevărat nebiruit, mucenice, pătimind pentru Dânsul.

Alte stihiri, ale cuviosului, asemenea:

Părinte Teodore, luând daruri cerești mai presus de gând, potrivite în adevăr cu numele tău, cu bună credință le-ai împărțit celor ce te iubesc pe tine. Și înmulțind talantul, fericite, ai auzit dumnezeiescul glas, care te chema pe tine înăuntrul cămării, unde acum viețuiești lângă tronul împăratului tuturor, vrednicule de minune.

Părinte al părinților Teodore, tu ai adus lui Hristos mulțime de sihastri, făcându-te următor lui Hristos, pricinuitor de mântuire, strălucit cu învățătura și împodobit cu ocrotirile sufletelor, și ca un prooroc preaînțelept arătându-te gură a Domnului; Căruia acum stând înainte, adu-ți aminte de noi.

Harul cel îndestulat al Duhului s-a vărsat prin buzele tale, sfințite tăinuitorule înțelept, izvorând izvoare de învățături, Teodore, și arătându-te apărător al dreptei credințe și tare ajutător adevărului, stâlp și întărire credinței ortodoxe, și îndreptător desăvârșit al vieții monahicești, pe tine, preaînțelepte.

Slavă..., glasul al 6-lea:

A lui Vizantie

Iarăși ne-a răsărit nouă pomenirea cea de peste ani a luminătorilor lumii, a lui Mina, a lui Victor și a lui Vichentie, luminând inimile credincioșilor, care s-au luptat pentru Hristos și pentru Crucea Lui. Pentru aceasta pe Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce i-a încununat pe ei cu slavă și cu cinste, să-L slăvim în cântări.

Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: A treia zi ai înviat...

De mari haruri te-ai învrednicit, curată Fecioară, singură maica lui Dumnezeu că ai născut cu trup pe Unul din Treime, pe Hristos dătătorul de viață, spre mântuirea sufletelor noastre.

A Crucii, a Născătoarei:

Fecioara și Maica Ta Curată, văzând pe poporul cel fără de lege că Te pironește pe Cruce pe nedrept, i se rănea inima, Mântuitorule, precum a zis mai înainte Simeon.

STIHOAVNA din Octoih.

Iar de voiești, zi și pe cele de față, glasul al 4-lea:

Podobie: Ca pe un viteaz...

Împuns fiind cu spini, bătut fiind cu vine de bou, topindu-ți-se trupul de foc, nu te-ai lepădat de numele lui Hristos cel mântuitor, nu ai fost biruit la minte, nu ai jertfit idolilor, ci te-ai făcut de bunăvoie junghiere și jertfă curată și desăvârșită, Stăpânului tău, Mucenice Mina.

Stih: Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi, Dumnezeul lui Israel.

Împunși fiindu-ți ochii, și pe lemn fiind spânzurat, și de toate părțile ars cu făclii, și din cruzimea judecătorului tăindu-ți-se venele și tăindu-ți-se capul cu sabia, te bucurai slăvite Victore, luptătorule al Mântuitorului, care ai biruit taberele vrăjmașului cu ajutorul Duhului.

Stih: Sfinților celor de pe pământul Lui, minunate a făcut Domnul toate voile Sale întru dânșii.

Incununatu-te-a Domnul cu cununa harurilor, Ștefanida mult-luptătoare; de voia ta te-ai dat la chinuri, cu vitejia sufletului; că fiind legată de doi finici, te-ai despicat în două părți și ai zburat către Domnul ca o pasăre, lăsându-ți trupul în mâinile vânătorilor, ceea ce ești vrednică de minune.

Slavă..., glasul al 6-lea:

Cuvioase părinte, în tot pământul a ieșit vestirea minunilor tale. Pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale; taberele demonice le-ai nimicit, cetele îngerești le-ai ajuns, a căror viață fără prihană ai urmat. Având îndrăznire către Hristos Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: A treia zi ai înviat...

Ochiul inimii mele către tine îl întind, Stăpână, nu trece cu vederea amărâta mea suspinare. în ceasul când va judeca Fiul tău lumea, fii mie acoperământ și ajutor.

A Crucii și a Născătoarei:

Văzându-Te răstignit, Hristoase, ceea ce Te-a născut striga: Ce taină străină este aceasta pe care o văd, Fiul meu? Cum mori spânzurat pe lemn cu trupul, Dătătorule de viață?

Troparul mucenicilor, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne...

Sau acesta, asemenea:

Ca pe cel ce ești împreună-vorbitor cu cei fără de trup și cu purtătorii de nevoință împreună-petrecător, adunându-ne cu credință, te lăudăm pe tine, Mina, cerând pace lumii, și sufletelor noastre mare milă.

Slavă..., al cuviosului, glasul al 8-lea: Al dreptei credințe îndreptătorule...

Și acum..., al Născătoarei: Caută-le la sfârșitul cărții.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul... se cântă troparul mucenicilor (o dată), Slavă..., al cuviosului, Și acum..., al Născătoarei.

După a doua Stihologie, Sedealna,

glasul al 8-lea:

Podobie: Porunca cea cu taină...

Să se lepede de sine, învederat zice Fiul cel Unul-Născut și Cuvântul lui Dumnezeu, cel ce voiește să urmeze Lui. Marele între nevoitori, Mucenicul Mina, mai întâi săvârșind aceasta prin pustnicie și apoi prin nevoințe, a strălucit ca o stea, luminând lumea cu strălucirile minunilor.

Slavă... Și acum..., a Născătoarei:

Frumusețea mucenicilor și lauda cuvioșilor, minunatul Mina, cu sfințenie să fie lăudat, căci ca un soare a strălucit cu razele minunilor, și a luminat cugetele credincioșilor. Acesta, astăzi, îndeamnă pe toți iubitorii de prăznuire spre lauda Ziditorului.

Cel ce S-a născut din Tatăl, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Cel împreună -veșnic în chip de negrăit, purtător de trup, din tine Născătoare de Dumnezeu S-a născut, în timp, ca să mântuiască lumea ca un bun, de răutatea înșelătorului. Deci, cu multă cinstire, pe tine cunoscându-te pricina acestor haruri, te lăudăm, Preacurată Fecioară, Preasfântă Mireasă a lui Dumnezeu.

Slavă... Și acum..., a Născătoarei:

Psalmul 50.

Curată cu totul fără prihană, Fecioară preasfântă, roagă-te lui Hristos Stăpânului tuturor, căci pe El L-ai născut și ca pe un prunc cu lapte L-ai hrănit, ca să ne izbăvească pe toți, din nevoia de acum, și să ne învrednicească de starea celor aleși pe noi, cei ce cu credință te lăudăm pe tine.

CANOANELE

După întâia Stihologie,

Sedealna, glasul 1: Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Din Octoih unul, cu Irmosul pe 6, și ale sfinților 2, pe 8.

CANONUL mucenicilor

Alcătuire a lui Teofan.

Cântarea I, glasul al 4-lea:

Irmosul:

«Deschide-voi gura mea, și se va umplea de Duhul, și cuvânt răspunde-voi împărătesei Maici, și mă voi arăta luminat prăznuind și voi cânta minunile ei, bucurându-mă».

Celui ce cinstesc pomenirea ta și vitezele tale lupte, roagă-te să mi se trimită de sus strălucire de lumină dătătoare, ca să alunge norul necunoștinței mele.

Dorind a vedea nemurirea ce va să fie, ai voit a muri osândit, mucenice, râvnind patimilor Celui ce cu moartea a surpat moartea, Mina fericite.

Nesuferind, pururea-pomenite, a vedea cum era ocărât Dumnezeu, te-ai depărtat petrecând în munți, gătindu-te pe tine spre luptă și spre războire, pe care le-ai săvârșit cu gând întărit.

A Născătoarei:

Ca o masă însuflețită ai încăput întru tine Pâinea vieții noastre, ca un rug nu te-ai ars, purtând focul, și ca o vie neadăpată odrăslești Strugurele cel nelucrat, ceea ce ești cu totul fără prihană.

Alt Canon, al cuviosului

Cu toată bucuria mergând către Dumnezeu, prin semnele cele neîncetate, mai înainte de sfârșit, te-ai arătat îmbrăcat cu moarte purtătoare de viață, cuvioase, și acum după vrednicie ai luat viața cea neîmbătrânită, părinte purtătorule de Dumnezeu, Teodore.

Biruind săltările patimilor tinerește, fericite, ai disprețuit toate pornirile tiranilor arătând bărbăție, de Dumnezeu primitorule, învățându-i să cinstească, Teodore, icoana lui Hristos și chipurile sfinților.

Slavă...

Cu cuget curat îndeletnicindu-te, preaînțelepte, cu Scripturile cele de Dumnezeu insuflate ai adunat bogăție de virtuți și dogme de dreaptă credință, îmbogățindu-te cu știința și cu strălucirea vieții, strălucind întru amândouă, cuvioase.

Alcătuire a lui Teofan.

Și acum..., a Născătoarei:

Cântarea I, glasul al 8-lea:

Născut-ai pe Cuvântul lui Dumnezeu, când S-a întrupat Cel mai înainte neîntrupat, pe Cel ce a viețuit în lume ca un Dumnezeu și Om, mai presus de fire, ceea ce ești fără de pri-

Irmos: Pe călăreții lui Faraon... nos, de Dumnezeu-grăitorule, povățuind către pământul făgăduinței pe cei ce se sârguiesc către el, tăinuitorule al celor negrăite, Teodore.

Luminându-te cu strălucirile Duhului Sfânt, cele dătătoare de lumină, părinte, te-ai făcut stâlp cu totul luminană, Născătoare de Dumnezeu Fecioară. Pentru aceea, toți te cinstim ca pe ceea ce ești după Dumnezeu ocrotitoarea noastră.

Cântarea a 3-a:

Irmosul:

«Nu întru înțelepciune, în putere și în bogăție ne lăudăm; ci întru Tine, înțelepciunea Tatălui cea ipostatică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni».

Întărâtându-se tiranul de cuvintele tale cele preaînțelepte, te chinuia pe tine fără de milă cu vine de bou crude, socotind că te va pleca cu acelea, Mina fericite.

Uitându-te cu ochii gândului către Domnul, ai suferit greutățile cele apăsătoare ale chinurilor trupului, cu vitejia gândului, Mina preaminunate.

Nespăimântându-te de durerea cea mare a chinurilor, având râvnă dumnezeiască, ai mers către lupte, strigând: Necăutându-mă nimeni, am venit mânat de mine însumi.

A Născătoarei:

Din porțile iadului m-a scos Cel ce S-a întrupat din tine, primind moarte de bunăvoie pentru mine cel omorât de mâncarea cea rea a lemnului, ceea ce ești cu totul fără prihană.

Alt Canon

Irmos: Cel ce ai întărit din...

Intrarmându-te cu toată întrarmarea lui Hristos, preafericite, ai suferit durerile bătăilor, chinuit fiind cumplit și închis în temniță, și ca un părtaș al pătimirii Lui, te-ai împărtășit și împărăției Lui.

Fiind cu adevărat purtat de Dumnezeu și aprins de râvnă, ai risipit întinatele învățături ale celor fără de minte, cu învățăturile tale, preaînțelepte; că te-ai îmbogățit cu harul de la Dumnezeu, Teodore.

Slavă...

Întru știință lucrător, în fapte teolog ai fost nouă, de Dumnezeu grăitorule, sihastru, învățător slăvit, sfințit mucenic, stâlp al Ortodoxiei și întărire a Bisericii.

Și acum..., a Născătoarei:

Dumnezeu Cuvântul Cel de o ființă cu Tatăl și cu Duhul, vrând să înnoiască pe începătorul neamului, l-a luat pe el după ipostas din tine, atianelli-te pe tine mai sfântă decât pe toți, Maica lui Dumnezeu.

Irmosul:

«Cel ce ai întărit din început cerurile întru pricepere, și pământul pe ape l-ai întemeiat, pe piatra poruncilor Tale, Hristoase, mă întărește; că nu este sfânt afară de Tine, Unule, Iubitorule de oameni».

CONDACUL cuviosului,

glasul al 2-lea:

Podobie: Cele de sus căutând...

Viața ta cea singuratică și întocmai cu îngerii, cu vitejești lupte ai luminat-o, și împreună cu îngerii locuitor, de Dumnezeu fericite Teodore, te-ai făcut, cu care împreună lui Hristos Dumnezeu roagă-te neîncetat pentru noi toți. Alt Condac al cuviosului, glasul al 8-lea:

Podobie: Apărătoare Doamnă...

Luminătorul Bisericii cel prealuminat, și povățuitorul monahilor cel de Dumnezeu preainsuflat, să se încununeze acum cu flori de cântări, alăuta Mângâietorului cea dumnezeiește glăsuitoare, turnul cel neclintit al Ortodoxiei, și să audă: Bucură-te, Părinte Teodore!

ICOS

Om de cele cerești gânditor, de la Dumnezeu dăruit fiind nouă celor pământeni, de Dumnezeu purtătorule. Căci cu învățăturile tale noi cei muritori am ajuns gânditori la cele cerești. Pentru aceasta noi, fiii tăi, strigăm către tine cu credință: Bucură-te, cel prin care ne închinăm Treimii. Bucură-te, cel prin care Dumnezeu este lăudat. Bucură-te, canonul cel drept al călugărilor. Bucură-te, cel ce mustri pe cei fără de lege preatare. Bucură-te, înălțimea umilinței, cea cu anevoie de suit pentru mulți. Bucură-te, adâncul chibzuirii cel cu anevoie de aflat pentru mulți. Bucură-te, că te-ai făcut lui Dumnezeu dumnezeiesc jertfitor. Bucură-te, că aduci la Dumnezeu pe cei ce se mântuiesc. Bucură-te, împreună-locuitorule cu mucenicii lui Dumnezeu. Bucură-te, împreună-vorbitorule cu cinstiții cuvioși. Bucură-te, cel prin care cei rău-credincioși se pierd. Bucură-te, cel prin care credincioșii se întăresc. Bucură-te, Părinte Teodore!

SEDEALNA mucenicului,

glasul al 8-lea: Podobie: Pe înțelepciunea și Cuvântul...

Egiptul care mai înainte era biruit de cumplitul întuneric al necunoștinței de Dumnezeu, înțelepțite Mucenice Mina, pe tine te-a răsărit luminător a toată lumea, care gonești cu tot dinadinsul noaptea necredinței, fericite, cu razele dumnezeieștilor tale pătimiri. Pentru aceea luminat prăznuind ziua ta cea purtătoare de lumină și cinstită, cu osârdie strigăm ție, podoaba pătimitorilor: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greșeli celor ce cu credință prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

Slavă..., a cuviosului, glasul al 3-lea:

Podobie: Pentru mărturisirea...

Îmbogățindu-te cu dogmele cele dumnezeiești, ai păzit eredința Ortodoxă. În primejdii fiind pentru ea, Teodore, luptând în surghiun și în bătăi, în temniță răbdând cu rea pătimire, părinte cuvioase, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.

Și acum..., a Născătoarei:

Făcutu-te-ai cort dumnezeiesc al Cuvântului, ceea ce ești una Preacurată Fecioară Maică, întrecând cu curăția pe îngeri; curățește-mă cu apele cele dumnezeiești ale rugăciunilor tale pe mine cel ce sunt țărână, care m-am întinat cu păcate trupești mai mult decât toți, dându-mi Curată, mare milă.

A Crucii și a Născătoarei:

Mielușeaua Cuvântului cea nespurcată, Maica cea neîntinată, văzând spânzurat pe Cruce pe Cel ce a odrăslit dintr-însa fără de durere, tânguindu-se striga ca o maică: Vai mie, Fiul meu! Cum pătimești vrând să izbăvești din patimile necinstei pe om?

Cântarea a 4-a:

Irmosul:

«Cel ce șade în slavă pe scaunul Dumnezeirii, pe nor ușor a venit Iisus, Cel mai presus de Dumnezeire, prin palmă curată, și a mântuit pe cei ce strigă: Slavă, Hristoase, puterii Tale!».

Cu stropirea sângiurilor tale ai stins jeraticul mulțimii de zei, tabăra demonilor s-a cufundat, iar Biserica lui Dumnezeu s-a adăpat, Mucenice preafericite Mina, lăudându-te pe tine.

Cu spânzurarea pe lemn închipuiești patima Crucii, care a omorât pe șarpele cel amar, mucenice; iar răbdarea jupuirilor ți-a pricinuit ție desfătările cele din cer, preaviteazule.

Luat-ai ispită de dureri peste fire, luptătorule, căci cu dragostea cea dumnezeiască bini indii-ti firea ta, nu-ți făceai uitare, Mina, îndemnându-te a sârgui către chinuri, bucurându-te.

A Născătoarei:

Născut-ai pe Dumnezeu, Care S-a întrupat în chip de negrăit, zidindu-Și casă din sângiurile tale; pe Cel ce este cunoscut în două firi și în două voințe, după cuviință dumnezeiască, ceea ce ești neispitită de nuntă.

Alt Canon

Irmos: Tu ești tăria mea, Doamne...

Dar al lui Dumnezeu ești dat lumii, ca unul ce porți numele harului, luminându-te cu daruri bogate, ca unul ce ai cu adevărat izvorul strălucirilor, fericite Teodore. Pentru aceea te-ai învrednicit a dănțui cu mulțimile dascălilor, cu ale sihastrilor și cu ale tuturor mărturisitorilor.

O, cât este de tare și de răbdătoare împotrivirea ta, cu care ai călcat semeția tiranilor, prin care de față tu ai ajuns fericirea cea mai de pe urmă, mai presus de gând, a culmii binelui, de Dumnezeu înțelepțite, cântând împreună cu cei fără de trup: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni!

Slavă...

Sălășluindu-Se întru tine preastrălucit Cuvântul lui Dumnezeu, izvorăște din destul râurile dogmelor, preaînțelepte Teodore, cu care acum îndulcindu-ne noi, ucenicii tăi, de Dumnezeu insuflate, strigăm cu glasuri de mulțumire neîncetat: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni!

Și acum..., a Născătoarei:

Cu totul înnoiește pe om întru tine, Preacurată, unindu-Se tot cu totul, Cel ce n-a părăsit șanurile cele părintești; și a primit să locuiască în pântecele tău, Cel ce pentru bogăția milostivirii S-a sărăcit de bunăvoie, și cu Dumnezeirea a îmbogățit lumea.

Cântarea a 5-a:

Irmosul:

«Necredincioșii nu vor vedea slava Ta, Hristoase, dar noi de noapte mânecând, Te lăudăm pe Tine, Unule-Născut, strălucirea slavei Dumnezeirii Tatălui, Iubitorule de oameni».

Strălucit-ai cu razele cele luminoase ale muceniciei, întunecând necredința cea întunecată, preaînțelepte, și ai luminat mulțimea credincioșilor, pătimitorule Mina prealăudate.

Pierit-a toată gândirea vrăjmașilor cu răbdarea ta cea tare; că nici foamea, mărite, nici biciuirea, nici arsura, nici răul spinilor n-au slăbit osârdia ta.

A Născătoarei:

Născându-Se mai presus de fire din tine, Mântuitorul mă înnoiește pe mine cel stricat, izbăvindu-mă din blestemul cel de demult, Maică a lui Dumnezeu Preacurată; pe Acela roagă-L ca să ne mântuim noi.

Alt Canon

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...

Curățindu-ți gândul și sufletul și trupul cu Cuvântul, te-ai făcut locaș cinstit, viu și însuflețit Dumnezeului tuturor, aducându-te pe tine lui Hristos, părinte, cu totul jertfă de bun miros, făcându-te jertfitor și jertfă.

Luminându-te, fericite, cu razele Duhului, tuturor ai luminat lumina cea curată a Treimii, cu limbă bine-grăitoare de Dumnezeu, și taina cea negrăită a întrupării celei mai presus de gând a lui Dumnezeu-Cuvântul, părinte preaînțelepte.

Slavă...

Petrecând împreună cu îngerii acum cu gândul, roagă-te lui Hristos, să mântuiască de pătimiri și de primejdii pe cei ce te fericesc pe tine și cinstesc preacinstită și întru tot mărită și dumnezeiască pomenirea ta, preafericite Părinte Teodore.

Și acum..., a Născătoarei:

În chip de negrăit Fiul lui Dumnezeu sălășluindu-Se întru tine, Fecioară, Se face om Cel ce mai înainte de veci a strălucit din Tatăl, mântuind pe om din stricăciune și scoțându-l către viața cea nestricăcioasă ca un milostiv.

Cântarea a 6-a:

Irmosul:

«Strigat-a, mai înainte, închipuind îngroparea ta cea de trei zile, proorocul Iona în chit rugându-se: Din stricăciune mă scapă pe mine, Iisuse, împărate al Puterilor».

Fără de dureri ai rămas când ai fost ars în foc, și când ți s-au frecat coastele cu târsâni de păr; că fiind împreună cu tine harul cel dumnezeiesc, te întărea pe tine, Mina.

Ai stat înaintea divanurilor tiranilor când ai fost judecat, dar vădind înșelăciunea lor, Mina, pururea-pomenite, pe tine te-ai dat a fi stâlp de dreaptă credință credincioșilor.

Cu sudorile pătimirilor tale, ai uscat înșelăciunea idolilor, și pe tine te-ai făcut locaș cinstitei Treimi, luptătorule, vrednicule de minune, Mina.

A Născătoarei:

Vindecă patimile cele nevindecate ale sufletului meu, Preacurată, cu doctoria bunătății tale, ceea ce ai născut celor ce sunt în lume pe bunul Mântuitor Hristos.

Alt Canon

Irmos: Curățește-mă, Mântuitorule...

Cu curăție ți-ai săvârșit viața, fericite Teodore, cu dreptatea și cu bărbăția și cu înțelepciunea înfrumusețându-te, pe tine însuți căruță veselitoare încărcată de virtuți te-ai arătat, gânditorule de Dumnezeu, preacuvioase.

Cu bună-cuviință miresmuiesc dumnezeieștile tale cuvinte, ale dogmelor, scoțând din adâncul cunoștinței eresurilor pe toți, către săvârșirea cea înaltă a Ortodoxiei, preaînțelepte.

Slavă...

Răsăritu-ți-a ție, părinte, acum lumină, și însoțirea ei veselia cea luminată de față; că ai înflorit ca un finic, Preafericite Teodore, și ca un cedru te-ai înmulțit, vrednicule de minune.

Și acum..., a Născătoarei:

Să ne izbăvim de cumplitele greșeli cu rugăciunile tale, Născătoare de Dumnezeu Preacurată, și să dobândim cu adevărat dumnezeiasca strălucire a Fiului lui Dumnezeu, Care S-a întrupat din tine în chip de negrăit, Născătoare de Dumnezeu.

Irmosul:

«Curățește-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele și te rog ridică-mă din adâncul răutăților, căci către Tine am strigat: Auzi-mă Dumnezeul mântuirii mele».

CONDACUL Sfântului Mucenic

Mina, glasul al 4-lea:

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Din oastea cea vremelnică te-a răpit și părtaș celei nestricăcioase te-a arătat pe tine, purtătorule de chinuri Mina, Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce este pentru toți mucenicii cunună nestricăcioasă.

Icos

De mare veselie solitoare este nouă pomenirea mucenicilor, împotriva patimilor, vitejie și biruință asupra vrăjmașilor arătându-ne, întru luminat și cuvios harul mărturisirii. Veniți dar întru aceasta, iubitorilor de praznic, toți să ne veselim, cea mai bună decât veselia cea vremelnică, și mai desăvârșit pomenirea lui Mina luptătorului săvârșind, și luând harul dezlegării de pătimiri. Că dătătorul acestora Hristos Dumnezeu este, Cel ce este mucenicilor cunună nestricăcioasă.

SINAXAR

în această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Mina cel din Cotiani.

Acesta a trăit pe vremea împărăției lui Maximian și era din Egipt, oștindu-se în cohorta ce se chema Rutalia sub Arghirisc în Cotianiul Frigiei Salutariei. Nesuferind ca să vadă cinstirea cea rătăcită a idolilor, s-a suit în munte și s-a curățit pe sine cu postiri și cu rugăciuni. Și întărindu-se de ajuns și aprinzându-i-se sufletul cu dumnezeiescul dor către Hristos, s-a pogorât din munte și, stând în mijlocul închinătorilor la idoli, a propovăduit pe Hristos. Pentru aceea a fost dat la chinuri: i s-a frecat trupul cu târsâni și a fost ars de foc și târât fără milă peste ciulini, de i-au spart trupul, în urma cărora și-a primit sfârșitul prin sabie.

Din minunile Sfântului Mina

Mergând odată un creștin ca să se închine în biserica acestui Sfânt Mina, a găzduit la o casă de străini; iar stăpânul acelei case, cunoscând că găzduitul avea bani în sânul său, s-a sculat în miezul nopții și l-a omorât. Apoi tăindu-l bucăți le-a pus într-o coșniță și a ascuns-o în cămara sa cea mai dinăuntru, așteptând ca să se facă ziuă. în vreme ce ucigașul se afla în nevoință și în îngrijorare, cum și unde și când să se ducă să ascundă părțile celui ucis, ca să nu-l înțeleagă cineva, iată i s-a arătat lui Sfântul Mina, călare în chip de ostaș și cercetându-l ce s-a făcut cu străinul care găzduise acolo; iar ucigașul adeverea că nu știe nimic. Atunci Sfântul, pogorându-se de pe cal, a intrat înăuntrul casei celei mai ascunse și, aflând coșnița și scoțând-o, s-a uitat la ucigaș cu o căutătură grozavă și sălbatică și i-a zis: Cine este acesta? Iar ucigașul de frică, fără de glas și ca un uluit făcându-se, s-a aruncat pe sineși jalnică cădere la picioarele Sfântului. Iar Sfântul, punând la loc toate membrele ucisului și făcând rugăciune, a înviat mortul și i-a zis lui: Dă laudă lui Dumnezeu! Iar mortul, ridicându-se ca din somn și cugetând cele ce a pătimit de la cel ce-l găzduise și cum a câștigat viața a doua oară, a slăvit pe Dumnezeu; iar mulțimea se închina ostașului ce se arătase și care-l înviase. Și după ce s-a ridicat de jos ucigașul, a luat Sfântul banii de la el și i-a dat omului pe care-l înviase, zicându-i: Du-te frate în calea ta! Și întorcându-se către ucigaș, l-a bătut precum i se cădea, apoi, sfătuindu-l, și pe lângă acestea iertând greșeala lui și făcând rugăciune pentru dânsul, a încălecat calul și s-a făcut nevăzut.

Alt creștin bogat s-a făgăduit să facă Sfântului un disc de argint. Deci, mergând la argintar, i-a zis să facă două discuri și pe unul să scrie numele Sfântului, iar pe celălalt numele său. Și după ce le-a făcut pe amândouă, fiindcă discul Sfântului i se părea mai strălucitor și mai plăcut, creștinul acela a oprit discul Sfântului pentru sine, uitând de scrierea numelui Sfântului. Și s-a întâmplat să facă călătorie pe mare. Deci, pe când cina, a adus sluga la masă discul Sfântului plin de bucate, iar acel nesimțit și neevlavios creștin mânca din bucatele cele de pe disc fără sfială și fără cucernicie. Deci, după ce s-a ridicat masa, a luat sluga discul ca să-l spele în mare, dar discul, alunecând din mâinile slugii, a căzut în adâncul mării. După aceea sluga înspăimântându-se și mult temându-se, încă și cu totul amorțind și buimăcindu-se, a căzut și el în mare. Stăpânul său, văzând acestea, se tânguia, zicând: Vai mie, ticălosul! Căci dorind discul sfântului, pe lângă disc mi-am pierdut și sluga. Ci Ție, Doamne, dau făgăduința aceasta, că de voi afla numai trupul slugii mele, voi da mucenicului Tău, Sfântului Mina, împreună cu celălalt disc și prețul discului Sfântului, ce s-a cufundat în mare. Deci, ieșind din caic, se uita pe țărmurile mării, așteptând și nădăjduind să vadă mort trupul slugii ce-l căuta. Așadar, acolo unde privea el cu sârguință, o, minune!, a văzut pe sluga sa vie ieșind din mare și ținând în mâinile sale discul Sfântului. Deci, văzându-l pe el s-a spăimântat stăpânul și a strigat cu mare glas propovăduind minunea Sfântului. Iar cei ce erau în caic au ieșit toți afară și, văzând pe slugă că ținea în mâini discul, s-au minunat mult și au slăvit pe Dumnezeu. Și-l întrebau cum a scăpat din mare. Iar sluga le povestea, zicând: îndată ce am căzut în mare, a venit un om frumos și alți doi împreună și m-au apucat și, umblând împreună cu mine, ieri și astăzi am venit până aici.

Și o femeie oarecare, silită fiind de către oarecine spre amestecare de rușine, s-a dus la Sfântul și a cerut ajutorul Sfântului, care nu a trecu t-o cu vederea, căci, pilduind pe cel ce o silnicea, nevătămată a păzit femeia: acela, legându-și calul de piciorul său, silea pe femeie. Iar calul, sălbăticindu-se împotriva stăpânului său, nu numai l-a împiedicat pe el de la nelegiuita faptă, ci și l-a târât pe el pe pământ, neoprindu-se până ce nu a ajuns la biserica Sfântului. Și acolo cu mare glas necheza, încât pe mulți oameni i-a făcut să iasă afară și să vadă. Căci sărbătoare fiind atunci, mulțime de oameni se adunaseră la biserică. Deci cel ce a pătimit aceasta, văzând adunarea poporului și calul său care și mai mult se sălbăticea, și simțindu-se fără nici un ajutor de la nimeni, temându-se ca nu cumva să sufere ceva mai rău de la calul său, fără să se rușineze și-a mărturisit înaintea tuturor păcatul și îndată calul s-a liniștit și a stat îmblânzit. Iar călărețul dezlegându-se a intrat în biserica Sfântului și căzând la pământ se ruga lui ca să nu fie încă mai mult pedepsit.

Un șchiop oarecând și o femeie mută stăruind în biserica Sfântului împreună cu alți mulți spre a se vindeca, la miezul nopții toți fiind cuprinși de somn, s-a arătat Sfântul și a zis șchiopului: Du-te acum când este liniște și apucă-te de haina femeii mute și te vei vindeca; iar el ducându-se și apucând-o de haină, aceea tulburându-se a strigat, bătându-și joc oarecum de șchiop și s-a vindecat dezlegându-i-se limba, iar șchiopul, rușinându-se, îndată s-a sculat și a început să fugă. Și înțelegând amândoi minunea ce s-a făcut, au slăvit pe Dumnezeu.

Un evreu oarecare, având prieten pe un creștin, când pleca în călătorie undeva departe, de multe ori lăsa la creștin mulți bani. Lăsând acestuia oarecând o pungă cu cinci sute de monede, cugeta creștinul în inima sa ca să tăgăduiască amanetul, ceea ce a și făcut prin faptă. Căci venind evreul și cerându-și banii după obiceiul lor, creștinul n-a voit să-i dea, zicându-i: Tu, de această dată n-ai lăsat nimic la mine; de ce ceri de la mine? Iar evreul, auzind aceasta fără de nădejde, s-a tulburat cu totul; iar mai pe urmă, venindu-și întru sine, a zis către creștin: Fiindcă nimeni n-a văzut când ți-am dat banii, jurământul să dezlege pricina noastră, și cerea ca prin Sfântul să se vădească care este mincinosul. Deci, cu învoire s-au dus amândoi la biserica Sfântului Mina, și îndată creștinul a făcut jurământ și susținea tăgăduirea amanetului. Și după jurământ, au ieșit amândoi din biserică și și-au încălecat caii. Iar calul creștinului mergea cu neorânduială și se sălbăticea împotriva stăpânului său și, mușcând zăbala, îngrozea că va pricinui amară moarte călărețului; și deodată l-a aruncat jos la pământ, însă nu i-a vătămat trupul, ci și-a pierdut numai basmaua, împreună cu o cheie și cu pecetea lui cea de aur. Apoi iarăși încălecând, mergea împreună cu evreul, care nesuferind paguba se întrista foarte pe cale și ofta din adâncul inimii. Atunci creștinul zice către evreu: O, prietene, fiindcă locul acesta este potrivit, să ne pogorâm de pe cai și să mâncăm pâine. Iar după ce a început să mănânce, iată, după puțin timp vede creștinul pe sluga sa venind și ținând cu o mână punga evreului și cu cealaltă cheia împreună cu basmaua sa; pe care văzându-le s-a înspăimântat. Și a zis către slugă: Ce este aceasta? Iar sluga a răspuns: Un ins oarecare înfricoșător a venit la stăpâna mea și, dându-i ei cheia împreună cu basmaua ta, a zis către dânsa: Cu mare grăbire trimite punga evreului ca să nu se primejduiască bărbatul tău. Și iată luând-o am venit către tine după poruncă. Atunci evreul s-a umplut de bucurie și s-a întors împreună cu creștinul la Sfântul. Și evreul se ruga ca să fie botezat ca cel ce a fost însuși văzător la acest fel de minune. Iar creștinul cerea să ia iertare pentru că a mâniat pe Dumnezeu prin jurământ mincinos. Deci, amândoi primind precum au cerut, unul botez și celălalt iertare, s-au întors la ale lor bucurându-se.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Victor.

Acesta s-a nevoit pe vremea lui Antonin împăratul romanilor și a lui Sevastian guvernatorul Italiei. Că silindu-l ca să se lepede de Hristos și nevrând ca să se supună, mai întâi i-au sfărâmat degetele, apoi l-au chinuit în multe și neînchipuite feluri, dar rămânând nevătămat, prin puterea lui Dumnezeu, l-au despuiat de piele și atunci și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Vichentie diaconul.

Acest Sfânt Vichentie aflându-se în Augustopoli, cetate în Ispania, și învățând poporul împreună cu Valerie episcopul, diacon fiind Vichentie, au fost prinși și aduși la divanul dregătorului Datiat; care, îndată băgându-i în obezi, a poruncit să fie duși în orașul ce se cheamă Valencia, unde au fost băgați într-o temniță urât mirositoare și întunecată; și peste puține zile scoțând pe Vichentie, a poruncit să fie frecat cu tesala și l-au răstignit pe o cruce și l-au supus la nenumărate chinuri și torturi. Dar rămânând nevătămat, l-au băgat în temniță, unde aflându-se Sfântul, s-a învrednicit de dumnezeiescul și îngerescul ajutor și îndată și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Ștefanida.

Aceasta era soție a unui ostaș și credea în Hristos din început de la strămoșii săi, însă, murindu-i bărbatul, a rămas văduvă. Văzând ea pe Sfântul Victor că pătimea mai presus de puterile omenești, îl fericea pe el și pentru bărbăția sa și pentru cununile ce avea să ia de la Dumnezeu. Pentru aceasta a fost adusă și ea la guvernator; și fiindcă a mărturisit în priveliște pe Hristos Dumnezeu mai înainte de veci, i-au legat mâinile ei de doi copaci de fînic, care fuseră îndoiți. Iar în urmă dându-le drumul și întorcându-se cu repejune la starea lor cea dintâi, au spintecat pe sfânta în două bucăți. Și așa fericita și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Teodor mărturisitorul, egumenul studiților.

Acesta a trăit pe când împărățea Constantin Copronim și era din părinți evlavioși, anume Fotino și Teoctista. Alegându-și el de mic viața cea bună și învățând carte, a ajuns la înălțimea cunoștinței. Deci, călugărindu-se și plinind tot felul de fapte bune, s-a învrednicit harului preoțesc de la Sfântul Tarasie, patriarhul Constantinopolului. Și fiind atunci egumen la Mânăstirea Studitului Preacuviosului Platon și lăsând acela egumenia, a primit egumenia fericitul acesta, care a povățuit bine și cu plăcere dumnezeiască turma cea încredințată lui, păstorind-o la pășunea mântuirii. Dar fiindcă a mustrat cu îndrăzneală împreună cu Sfântul Tarasie pe împăratul Constantin, feciorul Irinei, că și-a lepădat pe legiuita sa femeie și a luat pe alta, Sfântul Tarasie a fost scos din scaunul său, iar pe marele Teodor bătându-l, l-a izgonit la Tesalonic. Apoi, Constantin fiind orbit a fost lipsit și de împărăție. Atunci a fost chemat Teodor din surghiun.

însă când s-a făcut împărat Nichifor Patrichie, care se numea și Stavrachie, iarăși a fost izgonit Sfântul la Tesalonic. Iar când a împărățit Leon Armeanul și căuta să înlăture sfintele icoane, mustrând cu îndrăzneală fericitul Teodor pe împăratul pentru această faptă, a fost izgonit de către dânsul la ezerul Apoloniadei și de acolo iarăși a fost trimis spre partea răsăritenilor, unde a primit vreo sută de toiege pe spinare, pe care le-a suferit cu vitejie. Și iarăși a fost chinuit de mai-marele oștii cu grele bătăi. Și de acolo a fost trimis la Smirna și închis într-o temniță, unde i s-au pus picioarele în butuci pentru chinuri. După aceea, dacă a luat Mihail Gângavul împărăția, a fost scos din legături marele Teodor și chemat din surghiun. Și având puțină odihnă, s-a aflat cu prietenii săi și cu bună nădejde a răposat întru Domnul. Era om uscățiv, palid la față, cu păr cărunt și cam pleșuv la cap.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmosul:

«Cel ce ai mântuit în foc pe tinerii lui Avraam, și ai ucis pe haldei, care fără dreptate vânau pe cei drepți, prealăudate Doamne, binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri».

Cu rănile împreună ai lepădat hainele cele de piele ale păcatului, și te-ai îmbrăcat cu podoaba care nu mai primește învechire, fericite, pe care a țesut-o harul cel ce s-a arătat.

Cu aprinderea luptelor tale celor tari și cinstite, s-a făcut cenușă necredința cea spinoasă și vicleană, și cu curgerile sângiurilor tale, se stinge văpaia necunoștinței celei înălțate, preafericite.

Având daruri îndestulătoare, izvorăști și faceri de minuni pentru cei ce săvârșesc cinstitul tău praznic, Mina vrednicule de minune, și dimpreună lucrezi cu toți cei care cântă: Dumnezeul părinților noștri, binecuvântat ești.

A Născătoarei:

Binecuvântat este Rodul cel binecuvântat al pântecelui tău, pe care bine-L cuvintează toate puterile cerești și adunările pământenilor; Cel care ne-a mântuit pe noi din blestemul cel de demult, binecuvântată.

Alt Canon

Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu...

Cel ce te cunoaște dinainte, văzându-ți curăția gândului, te-a pus pe tine povățuitor oilor celor cuvântătoare, preafericite Părinte Teodore, Căruia îi strigi acum: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Închipuirii chipului celui dumnezeiesc, al omenirii lui Hristos te închinai, de trei ori fericite, împotrivindu-te celor ce luptă contra lui Dumnezeu, până la moarte, și cântând, Teodore: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Slavă...

Cuvântul tău s-a arătat dres cu sare, preafericite, și viața ta, părinte, luminată cu raza Duhului, Căruia acum strălucind strigi, veselindu-te: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Și acum..., a Născătoarei:

Iată acum s-a împlinit dumnezeiasca proorocire a dumnezeiescului David; căci cu adevărat se închină feței tale, Născătoare de Dumnezeu curată, cei ce au câștigat bogăția harului, și acum binecuvintează pe Dumnezeul părinților noștri.

Cântarea a 8-a:

Irmosul:

«Pe tinerii cei binecredincioși în cuptor, nașterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit; atunci fiind închipuită, iar acum săvârșită, pe toată lumea ridică să-ți cânte ție: Pe Domnul lucrurile lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii».

Arătatu-te-ai ca o pâine cocându-te în mijlocul focului celui aprins, ca o jertfă fără prihană, ca o junghiere deplin arzându-te, ca o jertfire însuflețită, și dând buna mireasmă dumnezeiască pe care Dumnezeu a mirosit-o, Mina, slugă a lui Dumnezeu.

Târât fiind, mucenice, și cu spini ghimpoși împuns, ai sfărâmat boldurile vrăjmașului și, cu sabia fiind tăiat ca într-o uimire, cu armele credinței ai tăiat capetele celor fără de lege, cântând: Binecuvântați pe Hristos în veci.

Dezlegat fiind de trup cu tăierea săbiei, mai desăvârșit te-ai legat, mucenice, cu dragostea Stăpânului tău și, îndumnezeindu-te acum, II vezi față către față, Mina, și Lui Ii cânți: Pe Domnul lăudați-L făpturile și-L preaînălțați întru toți vecii.

A Născătoarei:

În pântecele tău sălășluiește, mai presus de cuvânt, Cel ce cu cuvântul a zidit toată lumea; și se vede prunc, născându-Se din tine, Preacurată, Cel născut din Tatăl mai înainte de veci; pe Care toată lumea-L binecuvintează și-L preamărește întru toți vecii, Născătoare de Dumnezeu.

Alt Canon

Irmos: De șapte ori cuptorul...

Arătat-ai risipiți pe scornitorii eresurilor celor cu rea credință, purtătorule de Dumnezeu Teodore, învățând a cinsti preacuratul chip al lui Hristos, și a i se închina cu cinste gânditoare de Dumnezeu, și a cânta Stăpânului: Preoți binecuvântați-L, popoare preaînălțați-L întru toți vecii.

În toată viața ta, de Dumnezeu purtătorule Teodore, ai fost povățuitor al Ortodoxiei, luminător prealuminat, învățător de cunoștința lui Dumnezeu, chip al călugărilor, lămurit scriitor de lege, învățând a cânta: Preoți, binecuvântați, popoare, preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Pe pământ ai luptat, preafericite, făcându-te apărător al dreptei credințe și nemincinos acuzator al nedreptății, și în ceruri te-ai încununat cu cununa dreptății prin harul lui Dumnezeu, săvârșind călătoria și păzind credința, slăvind pe Hristos întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Cu cunoștința ți-ai luminat gândul, cu curăția pofta, și cu bărbăția te-ai încins, Teodore preaînțelepte, îndreptându-ți puterile sufletului cu dreptate, precum se cade sfințeniei, cântând cu glas: Preoți, binecuvântați, popoare, preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Și acum..., a Născătoarei:

Binecuvântată Stăpână, cură țes le rănile sufletului meu, și ale păcatelor mele, ceea ce ai născut din pântece fecioresc pe Dumnezeu, Cel ce este peste toți, Fecioară curată, neispitită de nuntă; pe Care tinerii-L binecuvintează, preoții îl laudă, popoarele îl preaînalță întru toți vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.

«De șapte ori cuptorul, tiranul haldeilor l-a ars nebunește pentru cinstitorii de Dumnezeu. Iar văzându-i pe aceștia cu putere mai bună mântuiți, Făcătorului și Mântuitorului a strigat: Tineri, binecuvântați-L, preoți, lăudați-L, popoare, preaînălțați-L întru toți vecii».

Cântarea a 9-a:

Irmosul:

«Eva, prin boala neascultării, blestem înăuntru a adus; iar tu, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla purtării în pântece, ai înflorit lumii binecuvântare. Pentru aceasta toți te mărim».

Pământul a acoperit acum trupul tău cel tare, care s-a luptat, fericite. Iar cerul îți poartă duhul, veselindu-se cu duhurile mucenicilor și luminându-se cu mărire luminată. Pentru aceasta cu toții te fericim pe tine, Mina.

Împreună cu îngerii locuiești întru lumină, că ai iubit viețuirea întocmai cu îngerii, Mina, și cu gând curățit vezi veselia Domnului luminându-te din destul cu revărsările de lumină cele de acolo, vrednicule de laudă.

Văzând pe Hristos, de Care ai dorit, prealăudate, te în dumnezeiești, și, ajungând la dorirea cea mai înaltă, ai încetat de a mai dori, Mina. Adu-ți dar aminte de noi, cei ce săvârșim cu dragoste pomenirea ta cea preasfântă.

A Născătoarei:

Născut-ai nouă,

Maică Fecioară, pe Dumnezeu-Cuvântul cu trup după ipostasul nostru; pentru aceea te propovăduim cu inima și cu limba cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, și grăim către tine glasul lui Gavriil, strigând: Bucură-te Stăpâna tuturor.

Alt Canon

Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta...

Cu curgerile lacrimilor tale ca un sihastru și cu izvoarele sângiurilor, ca un mucenic al lui Hristos luminându-te, strălucești de amândouă părțile luminat; fiind îmbrăcat cu dreptate, ca un preot, cuvioase, în cetele cele dumnezeiești petreci acum în chip luminat, de trei ori fericite Părinte Teodore.

Cu sfințenie petrecându-ți viața, acum în locașurile cele sfinte ale sfinților viețuiești, luând cununa cea înfrumusețată și îmbrăcămintea împărăției cea de mare cuviință și sfințită; întru care fiind luminat, Teodore, stai înaintea Stăpânului tău, îndulcindu-te de Dumnezeire.

Învrednicitu-te-ai a vedea izvorul bunătăților, purtătorule de Dumnezeu Teodore, ca unul ce ai petrecut viață cu adevărat îndumnezeită și, lepădând grijile lumești prin viața cea curată, te-ai făcut mucenic purtător de coroană, sfințite.

Slavă...

Vestirea cuvintelor tale, cea din darul lui Dumnezeu, auzită s-a făcut nouă, prealăudate, la marginile lumii ca un tunet, și ca niște izvoare izvorăsc învățăturile scrierilor tale, Teodore. Pentru aceea ca pe un dumnezeiesc grăitor de Dumnezeu acum după vrednicie te fericim.

Și acum..., a Născătoarei:

Arătatu-te-ai, o, Fecioară, Maica lui Dumnezeu, născând mai presus de fire în trup pe bunul Cuvânt, pe Care Tatăl L - a scos din inima Sa mai înainte de toți vecii ca un bun; pe Care acum îl înțelegem mai presus de trup, deși în trup S-a îmbrăcat.

Irmosul:

«Spăimântatu-s-a de aceasta cerul și marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupește, și pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngerești și omenești te mărim».

LUMINÂNDA

mucenicilor.

Podobie: Cel ce ai împodobit cerul...

Pe ceruri le împodobesc stelele, Iisuse îndurate; iar Biserica o împodobesc: Mina, Victor, Vichentie și Ștefanida. Pentru rugăciunile cărora mântuiește-ne pe noi cei ce Te lăudăm.

Slavă..., a cuviosului, asemenea:

Pentru dumnezeieștile icoane ai răbdat tot necazul, chinuri și surghiun. Pentru aceea ai luat îndoită cunună din dreapta Celui Preaînalt, cuvioase părinte.

Și acum..., a Născătoarei:

Întru tine,

Preacurată Fecioară, s-au văzut cu adevărat căile Domnului, care povățuiesc pe oameni spre locul unde sunt cetele îngerilor și adunările tuturor sfinților.

A Crucii și a Născătoarei:

Ceea ce ești fără de prihană, Născătoare de Dumnezeu, prunc nou ai născut pe Cel ce este desăvârșit, pe Cel ce a plătit cu Crucea și cu bunătatea toate câte sunt.

LA LAUDE

Stihirile, glasul al 4-lea: Podobie: Dat-ai semn...

Ca un trandafir neveștejit, cu mirosurile bunului miros al darurilor tale, mărite, umplând marginile le luminezi cu dumnezeiască cuviință, Mina purtătorule de nevoință; și cu fulgerele minunilor luminezi toată lumea. Pentru aceasta săvârșim preamărită pomenirea ta, lăudând pe Mântuitorul, Cel ce cu strălucire te-a mărit pe tine.

Focul și tot chinul de la vrăjmași, preafericite, ca un nimic socotindu-le, rănit fiind de dragostea Stăpânului, preaminunatule Mina, viteazule cugetător, pentru Care te-ai nevoit cu tărie, surpând pe mult-uneltitorul. Drept aceea, te fericim pe tine ca pe un luptător preaviteaz și apărător preacald, săvârșind pomenirea ta.

Arătatu-te-ai locaș dumnezeiescului Duh, preamărite, cu strălucirile virtuților înțelepțindu-te, pururea pomenite, trecând cu vederea pe cele de aici, Mina de Dumnezeu cuvântătorule, ai dobândit cele cerești, prealuminate mucenice, unindu-te cu Ziditorul tău. Pentru aceasta prăznuim lupta ta cea mai presus de lumină, slăvind pe Mântuitorul, ca pe un Dumnezeu atotputernic.

Pe voi cei ce ați săvârșit călătoria și ați păzit credința, Mina, Victore, Vichentie, Hristos v-a încununat cu strălucitele cununi ale dreptății și a înfrumusețat mărturisirea voastră, măriților mucenici. Pentru aceasta, primind cereasca moștenire, rugați-vă Domnului pentru cei ce vă laudă pe voi.

Slavă..., glasul al 5-lea:

Cel împreună fără de început și împreună veșnic, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, precum prin Evanghelie mai înainte a zis: Cel ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor și Eu îl voi mărturisi pe el înaintea Tatălui Meu celui ceresc, asemenea prealăudații purtători de lupte, Mina cu cei împreună cu el nevoitori, înfierbântându-se, au propovăduit înaintea împăraților și a tiranilor mântuitorul nume al Stăpânului. Pentru Care și nevoindu-se, cu cununi neveștejite au fost încununați de El; și acum în ceruri se roagă pentru sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Fericimu-te pe tine, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, și te mărim credincioșii după datorie, ceea ce ești cetate neclintită, zid nebiruit, folositoarea cea tare și pururea scăpare a sufletelor noastre.

STIHOAVNA din Octoih. ca un vrednic, a luat harul biruinței; și acum dănțuiește împreună cu îngerii în ceruri, întru dănțuirea cea nestricată, cerând lumii pace și mare milă.

Apoi se zice:

Și acum..., a Născătoarei:

Stih: Sfinților celor de pe pământul Lui, minunate a făcut Domnul toate voile Sale întru dânșii.

Podobie: Prealăudaților mucenici... Și se cântă această stihiră, glasul al 2-lea:

Veniți, iubitorilor de luptători, să cinstim ceata cea cu trei lumini a mucenicilor, pe Mina, pe Victor și pe Vichentie, că au dat sângiuri și au cumpărat viața cea veșnică. Pentru aceea și răspundeau împotrivă cu tărie către aflătorii de rele: Nu alegem ca mai de cinste pe cele stricăcioase, decât pe cele nestricăcioase. Nu ne vom face ostași împăratului celui muritor și pământesc, ci ne vom ostăși împăratului celui viu, Care pururea spune credincioșilor: Cel ce crede în Mine, de va și muri, viu va fi.

Slavă..., glasul 1:

A lui Anatolie.

Pe viteazul lui Hristos, pe Mina cel pururea pomenit, adunându-ne credincioșii, să-l lăudăm cu laude mucenicești și cu cântări duhovnicești. Că acesta, purcezând la războiul împotriva vrăjmașilor cei nevăzuți și luptându-se după lege, Singură tu, Curată, te-ai învrednicit a fi locaș Luminii care a strălucit din Tatăl. Pentru aceea strig ție: Luminează cu lumina virtuților sufletul meu cel întunecat de patimi, și-l sălășluiește în locașurile cele luminoase, la ziua judecății, Preacurată.

A Crucii și a Născătoarei:

Văzând Preacurata Fecioară înjunghierea Ta cea fără dreptate, Hristoase, tânguindu-se striga Ție: Fiul meu preadulce, cum de pătimești pe nedrept? Cum ești spânzurat pe lemn, Tu, Cel ce ai spânzurat tot pământul pe ape? Nu mă lăsa singură, Făcătorule de bine mult-Milostive, pe mine Maica și roaba Ta, rogu-mă.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și otpustul.

LA LITURGHIE

Prochimen, glasul al 5-lea: Tu, Doamne, ne vei păzi și ne vei feri... Stih: Mântuiește-mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios. Apostolul mucenicilor: Din Epistola către Evrei (12, 1-10): Fraților, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii... și Apostolul părintelui: Din Epistola către Efeseni (4, 7-13): Fraților, fiecăruia dintre noi... Aliluia, glasul al 6-lea: Milele Tale, Doamne... Stih: Că ai zis: În veac mila... Evanghelia mucenicilor de la Matei (10, 32-36; 11, 1): Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Oricine Mă va mărturisi pe Mine... și Evanghelia părintelui tot de la Matei (4, 25; 5, 1-13): în vremea aceea au mers după Iisus mulțimi nenumărate...

CHINONICUL

Bucurați-vă drepților întru Domnul, celor drepți se cuvine laudă.