SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 6, glasul al 8-lea:

Podobie: Ce vă vom numi...

Ce te voi chema acum, Grigorie? îndemânatic, că patimile le-ai supus minții? Privitor, că ai ales rodul înțelepciunii, învrednicindu-te vedeniei celei dumnezeiești? învățător al dogmelor celor cerești? Lucrător de cele sfinte, preasfînțite? Făcător de minuni, preaminunate? Roagă-te să se mântuiască sufletele noastre (de două ori).

Ce te voi numi acum, preacuvioase? Povățuitor al celor rătăciți și celor bolnavi doctor? Dătător îndestulat celor lipsiți, care cer de la tine? Demonilor preatare izgonitor? îndemnător al nevoinței mucenicilor, care proorocește strălucești cu harurile, vrednicule de minuni? Roagă-te să se mântuiască sufletele noastre (de două ori).

Ce te voi numi, Grigorie? Tare surpător al păgânătății celei fără de Dumnezeu? întăritor al dreptei credințe și învățător preaînțelept? De pace dătător nebiruit? Risipitor nebiruit de războaie? Viețuitor prin munți și văzător de cele de prin cetăți? Roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

Ce te voi vesti acum, preacuvioase? Următor Apostolilor, că însuți ai fost făcător de minuni? Că ai oprit râul cu chemarea lui Hristos? Și ai uscat iezerul cel ucigător de frați? Stricător al adunărilor celor ce luptau împotriva lui Dumnezeu și înmulțitor și luminător al așeză mân te lor creștinești? Roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

Slavă..., glasul al 6-lea:

Venind întru adâncurile privirii, ierarhe al lui Hristos, în chip înțelept ai învățat arătarea cea dumnezeiască a Treimii, văzând mai înainte neabătut, cu Duhul, pe Hristos Dumnezeul nostru, și acum ne izvorăști nouă adâncime de minuni. P refăcând firea cea umedă a apelor în fire de piatră, și pe purtătorul de grijă al capiștei scăpându-l din rătăcirea cea întunecoasă, ai aplecat pe izgonitori să se încredințeze a crede adevărului. Și arătându-le lor stâlp de dreaptă credință al virtuților, te-ai numit prooroc al minunilor. Pentru aceasta te rugăm, nu înceta a ruga pe Mântuitorul pentru noi, să se mântuiască sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei: Podobie: Toată nădejdea...

Fiind alunecat cu mintea și robit cu înșelăciunea de înșelătorul, Mireasă a lui Dumnezeu, către milostivirea ta cea preaminunată, și către rugăciunea ta cea fierbinte scap eu ticălosul, Preasfântă Fecioară: Scapă-mă de legătura supărărilor și a nevoilor, ceea ce ești cu totul fără prihană, și mă mintu iește de năvălirile demonilor, ca să te măresc, și cu dragoste să te laud, să mă închin ție și să te măresc pe tine, Stăpână cea pururea fericită.

A Crucii și a Născătoarei...

Văzându-Te, Doamne, spânzurat pe lemn în mijlocul tâlharilor, Maica Fecioară, care Te-a născut fără de dureri și fără de stricăciune, s-a rănit la suflet cu săgeată cumplită, și se sfărâma la cele dinlăuntru, suspinând cu amar, și fără de milă zgâriindu-și fața și, vărsând lacrimi de foc, cu suspin striga către Tine, Mântuitorule: Vai mie, Fiul meu, inima mea cea preadulce, cum pătimești acum pe nedrept?

STIHOAVNA din Octoih.

Slavă..., a sfântului, glasul al 6-lea:

Priveghere de la Dumnezeu ți s-a dat ție, înțelepte, asemenea ca lui Daniel. Că precum aceluia s-a descoperit visul, în același chip ție ți s-a descoperit taina credinței. Pentru aceea, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre, cuvioase părinte.

Și acum..., a Născătoarei:

Cuvântul Arhanghelului ai primit, și scaun de heruvimi te-ai arătat, și în brațe ai purtat pe nădejdea sufletelor noastre, Născătoare de Dumnezeu.

A Crucii, și a Născătoarei:

Podobie: A treia zi ai înviat...

Văzându-Te răstignit, Hristoase, ceea ce Te-a născut striga: Ce taină străină este aceasta pe care o văd, Fiul meu? Cum mori pe lemn, fiind spânzurat cu trupul, Dătătorule de viață?

TROPARUL, glasul al 8-lea:

Întru rugăciuni priveghind, la lucrările minunilor răbdând, asemenea numire cu îndreptările ai câștigat. Ci te roagă lui Hristos Dumnezeu, Părinte Grigorie, să lumineze sufletele noastre, ca să nu adormim în moarte cu păcate.

Slavă... Și acum..., al Născătoarei:

Caută-l la sfârșitul cărții.

Psalmul 50

Văzând șarpele cel cumplit, Grigorie, că ai soră curăția ca pe un ajutor bun, a întărâtat asupra ta pe cei răi, pe care i-ai rușinat, părinte, cu îndelungă-răbdare, vindecând pe femeia care era cuprinsă de patimi.

CANOANELE

Slavă... Amândouă din Octoih, și al sfântului pe 6.

Pe pământ străin petrecând, cuvioase, tuturor te-ai arătat cucernic pentru virtute, bun credincios și iubitor de Dumnezeu, luând har de la Dumnezeu de a face minuni, prin care ești cunoscut, că ai strălucit în lume ca un soare, de Dumnezeu grăitorii Ie,

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul..., se cântă troparul sfântului (de două ori), Slavă... Și acum..., al Născătoarei, de la glasul troparului sfântului.

Sedelnele de rând din Octoih.

Canonul sfântului

Alcătuire a lui Teofan.

Cântarea 1, glasul al 8-lea:

Irmosul:

«Pe Faraon cel ce era purtat în căruță, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând; în chipul Crucii lovind și despărțind marea, pe Israel cel fugărit, mergător pedestru l-a arătat, pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu».

Arată întru mine, Părinte Grigorie, și acum luminat lucrarea cea dumnezeiască a minunilor, scăpându-mă din adâncul greșelilor mele, fericite, și cu strălucirea ta luminează-mă, ca după vrednicie să te laud.

Ca un sârguitor și înțelegător și înțelept, ai ales mai bine cinstea sufletului, decât desfătările trupului, fericite, culegând cu iubire de osteneală dogmele înțelepciunii, prin care acela se hrănește, apropiindu-se de Dumnezeu, Grigorie.

Și acum..., a Născătoarei:

Din rădăcină împărătească ai odrăslit, Curată, și ai născut, în chip mai presus de gând și de cuget, pe împăratul Hristos, pe Cuvântul lui Dumnezeu, întrupat din curate sângiurile tale în două firi și într-un Ipostas.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Cel ce ai întărit din început...

Curățindu-ți gândul de furtuna patimilor, și umplându-l de privire întru tot înțeleaptă, te-ai arătat locaș cu bunăcuviință înțelepciunii, și te-ai îmbogățit cu harul proorociei, Grigorie.

Vorbind cu Scriptura cea insuflată de Dumnezeu, preafericite, și din multe feluri de viețuiri înțelepțește alegând un chip de virtute, l-ai întărit întru tine, de Dumnezeu înțelepțite Grigorie.

Cunoscătorul de cele dumnezeiești, cu dumnezeiască tăinuire învățându-se taina teologiei, ne-a luminat pe noi a cinsti Treimea într-o ființă și într-o fire, nezidită și împreună veșnică.

SEDEALNA, glasul al 3-lea: Podobie: Pentru mărturisirea...

Nou Moise te-ai făcut prin fapte, primind tablele credinței pe muntele arătării tainice de Dumnezeu, punând lege popoarelor dreapta credință a tainei Treimii, Grigorie. Pentru aceasta toți credincioșii cinstim pomenirea ta, prin tine cerând mare milă pentru noi.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Călăuzit de Dumnezeu, ca unul ce L-ai căutat cu dragoste, ai câștigat învățător pe Preacurata și Născătoarea de Dumnezeu Maria, și pe fiul tunetului, care te-au învățat lumina Treimii, pe tine, grăitorule de Dumnezeu.

Singură și preacurată Maică Fecioară, te-ai făcut cort dumnezeiesc al Cuvântului, întrecând cu curăția pe îngeri, dar cu apele tale cele dumnezeiești curățește-mă pe mine, care mai mult decât toți m-am făcut țărână întinată cu păcatele trupului, ceea ce ești cinstită, dându-mi, preacurată, mie mare milă.

Și acum..., a Născătoarei:

A Crucii și a Născătoarei:

Toiag care ai odrăslit pe Hristos, floarea nestricăciunii și cădelniță de aur, toți pe tine te știm, Curată, care porți în brațele tale Cărbunele dumnezeieștii ființe, de Dumnezeu fericită Fecioară.

Mielușeaua Cuvântului cea neîntinată, Fecioara Maica cea nestricată, văzând pe Cruce spânzurat pe Cel care fără de durere a odrăslit dintr-însa, precum se cade unei maici tânguindu-se, striga: Vai mie, Fiul meu, cum pătimești de voie, vrând să mântuiești pe om de patimile cele de necinste?

Slavă... Irmosul:

«Cel ce ai întărit din început cerurile întru pricepere, și pământul pe ape l-ai întemeiat, pe piatra poruncilor Tale, Hristoase, mă întărește, că nu este sfânt afară de Tine, Unule, Iubitorule de oameni».

Cântarea a 4-a:

Irmosul:

«Tu ești tăria mea, Doamne, Tu și puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu bucuria mea; Cel ce nu ai lăsat sânurile părintești, și a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta cu proorocul Avacum strig către Tine: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni».

Pământului celui bun te-ai asemănat, părinte de Dumnezeu înțelepțite, primind sămânța Cuvântului, evanghelicește o înmulțești însutit încă și acum, Grigorie, aducând cu învățăturile tale pe cei ce cu credință cântă: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Ca fulgerul strălucind viața ta, părinte, a alungat înșelăciunea demonilor; că de lumina virtuții tale, n-a putut să se atingă întunericul acelora. Pentru aceea mai-marele capiștei, de la înșelăciunea cea pierzătoare de suflet, ca o piatră tăvălindu-se, se luminează.

Învrednicitu-te-ai a vedea norul luminii celei dumnezeiești luând Legea cea scrisă de Dumnezeu a teologiei, părinte, ca Moise te-ai învățat adeverirea. Pentru aceea te-ai arătat dătător de lege Bisericii lui Hristos, cugetătorule de Dumnezeu, Grigorie.

Slavă...

Abătutu-te-ai de la vorbăria ritorilor și, luminându-te cu harul cuvântului, părinte, cu adevărat ai luat putere bogată apostolicească asupra demonilor; că mai-marele întunericului fuge de raza ta cea strălucitoare, Grigorie.

Și acum..., a Născătoarei:

Chivotul care avea în el Legea cea scrisă de Dumnezeu, pe tine cea fără prihană te însemna mai înainte de departe, care ai zămislit în pântece nespus pe Cuvântul cel începător de viață, Care hrănește din destul sufletele celor ce strigă: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Cântarea a 5-a:

Irmosul:

«Pentru ce m-ai lepădat de la fața Ta, Cel ce ești lumina neapusă? Și m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul. Ci, Te rog întoarce-mă, și la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele».

Cu lucrarea cuvintelor tale ai arat inimile cele înțelenite și ai semănat în ele dumnezeiasca sămânță, ierarhe, și ai adus Mântuitorului roadă de multe feluri, și mântuire credincioșilor, grăitorule de Dumnezeu.

Stătătorul înaintea lui Dumnezeu, Fedim, fiind aprins cu râvnă, te-a uns pe tine, părinte, nefiind tu de față, încrezându-se dreptei credințe și vieții tale celei curate, și nădăjduind în Dumnezeu, Cel ce pe toate le vede, grăitorule de cele dumnezeiești, Grigorie.

Cu curgerile dogmelor tale ai stins focurile cele idolești, și cu învățăturile tale ai întărit pe credincioși, preaînțelepte, ridicându-te ca Samuel la înălțime cu gândurile, și te-ai făcut tare ca un copac.

Slavă...

Înțelepțite de Dumnezeu ierarhe, cu rugăciunile tale izbăvit fiind de cele cumplite, rupe zapisul greșelilor mele, părinte. Că, preot fiind, ai luat de la Dumnezeu putere să ierți greșelile.

Și acum..., a Născătoarei:

Înfrumusețatu-te-ai, Fecioară, cu frumusețile cele curate ale fecioriei tale, și rușinea cea urâtă a Evei celei dintâi ai împodobit-o, născând pe Hristos, Care dă îmbrăcămintea nemuririi celor ce te cinstesc pe tine. suferind a vedea cum era ocărât Dumnezeu, ai nimicit pe poporul ce cugetă cele deșarte, cu rugăciunile tale, grăitorule de Dumnezeu.

Slavă...

Vrând să te defăimeze pe tine, ticălosul evreu cel cu credință rea a fost omorât, iar pe tine te-a slăvit Dumnezeu ca pe o slugă credincioasă, că te-ai arătat împlinitor al poruncilor Lui.

Și acum..., a Născătoarei:

Venit-a peste tine, Preacurată, Duhul, Care lucrează toate, și Cuvântul lui Dumnezeu S-a sălășluit întru tine și S-a făcut trup în chip de negrăit, rămânând Dumnezeu neschimbat.

Irmosul:

Cântarea a 6-a:

«Curățește-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, și, Te rog, ridică-mă din adâncul răutăților. Că strig către Tine și Tu mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele».

Irmos: Curățește-mă, Mântuitorule...

CONDAC, glasul al 4-lea:

Făcând minune ai uscat locul cel ucigător de frate, și pornirile râului le-ai oprit, înțelepte, înfigându-ți toiagul care s-a și făcut copac, cu voia lui Dumnezeu, Grigorie.

Râvna de Dumnezeu te-a mâncat pe tine, Grigorie. Că ne

Podobie: Căutând cele de sus...

Luând lucrarea multor minuni, cu semne înfricoșătoare pe demoni i-ai îngrozit, și bolile oamenilor ai alungat, preaînțelepte Grigorie. Și făcător de minuni ești numit, din fapte luându-ți numele.

ICOS

De unde voi începe a alcătui laude eu, ticălosul, văzând multele și preaminunatele lucruri? De voi începe cu viața cuviosului, nu voi putea totul, că toată mintea o covârșește dumnezeiasca lui viață. Iar de voi începe cu minunile, și întru aceasta mă voi rușina, că mai mult decât nisipul sunt acestea. Pentru aceasta s-a numit de minuni făcător, din fapte luându-și numele.

SINAXAR

în această lună, în ziua a șaptesprezecea, pomenirea celui între sfinți Părintelui nostru Grigorie, făcătorul de minuni, episcopul Neocezareii.

Tot în această zi marele făcător de minuni a adormit.

Acesta a trăit în zilele împăratului Aurelian și era din părinți elini, și de tânăr a ales partea cea bună, cunoscând adevărata credință în Hristos. Crescând el în vârstă, creștea și dreapta credință într-însul. Iar din pricina mărimii și mulțimii minunilor ce făcea, a dobândit numele său, căci a fost chemat făcător de minuni. Aflându-se încă la școală, în Alexandria, după obicei învățând filosofia, a venit la el o femeie desfrânată cu gândul ca apoi să-l clevetească, îndemnată fiind de alți ucenici ce erau cu dânsul. însă cuprinsă fiind de demon care o zbuciuma, Sfântul a tămăduit-o cu rugăciunea sa.

A văzut Sfântul și pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, împreună cu Ioan cuvântătorul de Dumnezeu, aievea învățându-l taina Sfintei Treimi. Și după ce a fost hirotonit episcop al Neocezareii de Fedim, episcopul Amasiei, și după ce a mers la biserica ce i s-a dat, se spune că a făcut multe minuni, care nu s-au auzit, și mai mari decât se pot crede.

Că a pornit cu rugăciunea o piatră mare cât un munte și a mutat-o în altă parte. Și, fiind Sfântul călător, s-a abătut de a intrat într-o capiste idolească, unde a gonit demonii de acolo, și după ce s-a dus Sfântul, n-au mai cutezat să intre demonii acolo. Aceasta aflând cel ce purta grija capiștei, s-a mâniat pe Sfântul. Iar Sfântul a scris pe o hârtie: "Eu, Grigorie, poruncesc ție, satano, intră!", și punând-o în capiste, au intrat iarăși demonii în ea. Iar mai-marele capiștei s-a îngrozit de această minune și a devenit ucenic lui Hristos, apropiindu-se de marele Grigorie.

Și un lac mare, ce făcea valuri ca marea, l-a secat și l-a făcut uscat, secând împreună și vrajba pe care doi frați o aveau între dânșii, zicând fiecare că a fost lacul lui.

Oprit-a și calea unui râu, rugat fiind de locuitorii de acolo, înfigându-și toiagul în udătura pământului cea repede, făcând atunci minuni peste minuni. Căci, se vedea unde se întorcea apa înapoi, ca și cum s-ar fi temut a se atinge de toiag, care toiag, uscat și lipsit fiind de fireasca umezeală, s-a făcut copac verde și frumos, și nici îndelungarea vremii n-a stricat minunea, ci și acum, precum se spune, apa ocolește pe departe, iar copacul stând de atâția ani propovăduiește puterea lui Hristos arătată prin marele Grigorie.

Afară de aceasta, pe un evreu, ce se prefăcea că este mort, zăcând răsturnat, l-a făcut cu adevărat mort, precum el se prefăcea.

Altădată, iarăși făcând rugăciune în munte, s-a arătat ca fiind copac celor ce căutau să-i facă rău.

Deci, venind vremea să treacă către Domnul, a mulțumit lui Dumnezeu că, primind cetatea sa cu mulți oameni și fiind plină de necredincioși și păgânătate, a lăsat-o cu toți așezați în credință.

Tot în această zi, pomenirea Părintelui nostru, a Cuviosului și Mărturisitorului Lazăr zugravul.

Acest Sfânt de mic copil s-a făcut monah și a învățat meșteșugul zugrăvirii. Iar pe lângă viața aspră și înfrânarea ce întrebuința, se silea fericitul încă și spre milostenie. Pentru care a și primit harul preoției. Iar după ce s-a făcut preot a luptat împotriva tuturor eresurilor, și atât de multe necazuri a suferit, nu numai de la nestorieni și eutihieni și dioscoreni, ci și de la luptătorii împotriva icoanelor, încât este cu neputință prin cuvânt a se spune. Ci și la Roma cea veche a fost trimis ca să ajute părinteștile și apostoleștile dogme, cărora le dau război luptătorii împotriva icoanelor. Și, întorcându-se de la Roma la Constantinopol, iarăși a fost trimis la Roma pentru aceeași pricină; și în drumul său de a doua oară la Roma, pe la mijlocul căii, s-a îmbolnăvit din tulburările vremii, și așa și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar cinstitul lui trup, fiind adus la împărăteasa cetăților, a fost așezat în mănăstirea ce se numea a lui Evandru.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Zaharia Ciobotarul și a lui Ioan.

Povestire foarte folositoare.

Un om oarecare, vestit în lucrările lumești, cu numele Ioan, lepădând toate îndulcirile vieții, ducea o viață smerită și monahicească. Și îndeletnicindu-se cu fapte dumnezeiești, se sârguia ca să placă numai lui Dumnezeu. Deci, ostenindu-se pururea întru rugăciuni și cereri, tindea și sporea către cele mai înaintate și mai mari isprăvi. Fiindcă, pe lângă celelalte ale lui pășiri, avea obicei a se duce ca să privegheze toată noaptea la bisericile Domnului, într-o noapte, s-a dus la biserica cea mare a Sfintei Sofia, ce se află în Constantinopol, și, aflând ușile încuiate, a șezut acolo pe un scaun ce era aproape, fiind ostenit el, și întru șederea sa își citea slujba cu glas șovăitor.

Și iată a văzut o strălucire de lumină, ce venea de afară, și privind mai cu luare-aminte, a văzut un bărbat cucernic, care urma după lumina aceea. Deci, bucurându-se pentru acea privire, a luat mai bine aminte, voind să vadă ce are să facă acel om. Și când a ajuns omul acela la porțile bisericii Sfintei Sofia, ce erau închise, și-a plecat genunchii înaintea porților, și îndestul a făcut rugăciune, apoi a ridicat în sus mâinile sale și, făcând semnul crucii pe porți, îndată porțile s-au deschis singure, și împreună cu lumina a intrat înăuntru și bărbatul acela. Și după ce a intrat, iarăși a plecat genunchii pe pardoseală, unde deasupra era zugrăvită icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și, sculându-se, a deschis și acolo porțile. Și venind în pridvor, la porțile cele frumoase de argint ale bisericii, destulă rugăciune a făcut acolo, apoi cu semnul crucii le-a deschis și pe acelea, și așa a intrat în biserică cu totul luminat fiind.

Deci, mergând în mijlocul bisericii, și-a ridicat mâinile în sus, înduplecând pe Dumnezeu. Iar după ce și-a isprăvit rugăciunea, s-a întors înapoi și trecea prin pridvorul bisericii, iar porțile se încuiau prin dumnezeiască lucrare îndată ce acela ieși afară. Deci, stătea Sfântul om Ioan și căuta cu luare-aminte, unde va merge acel bărbat dumnezeiesc, după ieșirea din biserică. Și fiindcă acela mergea pe drumul drept, nu s-a lenevit avramicescul Ioan a-i urma, ca să afle unde se ascunde acest fel de scump mărgăritar al lui Dumnezeu. Și, abătându-se acela puțin din dreptul drum, mergea spre schela cea pogorâtoare a Sfântului mucenic Iulian; și, apropiindu-se de casa foarte mică, și bătând cu mâna în ușă, a strigat încet numele femeii ce era înăuntru: Maria, și așa a intrat înăuntru. Atunci, lumina ce-l lumina pe cale s-a ridicat din mijloc, și așa între amândoi s-a făcut noapte întunecată.

Iar femeia acelui dumnezeiesc bărbat a aprins lumânarea din candelă și a dus-o bărbatului ei; însă el nu s-a culcat pe pat, nici nu și-a odihnit trupul în vreun alt chip, ci a început să lucreze, căci era ciobotar. Atunci și cel ce-i urma lui, vrednicul de pomenire Ioan, fără de sfială a intrat înăuntrul casei, și căzând la picioarele lui, le uda cu lacrimi, și, rugându-l pe el, zicea: Nu te ascunde de mine, cine ești, și care este înalta ta viețuire, prin care faci astfel de minuni, pe care le-am văzut însumi cu ochii mei. Iar, smerit, cugetătorul acela zicea: Iartă, bătrânule, pentru Domnul. Eu sunt om păcătos și nu am săvâșit nici o faptă bună. Căci cine sunt eu păcătosul? Sau de unde am învățat vreo înaltă viețuire, precum singur zici, în vreme ce sunt sărac și mă aflu lucrător meșteșugului celui mai neînsemnat; te-ai înșelat, omule, te-ai înșelat, și ai văzut nălucă, iar nu adevărul.

Atunci, bătrânul a adăugat lacrimi peste lacrimi, și nu înceta a-l jura pe el pe numele lui Dumnezeu, ca să-i arate lui fapta bună a sa cea mare. Căci zicea: De nu era lucrul dumnezeieștii pronii, ca să se descopere petrecerea ta, cu adevărat nu m-aș fi învrednicit eu, cel mai mic, să fiu privitor al acestui fel de taină. Deci, strâmtorat fiind de jurăminte, acel minunat bărbat s-a sculat de pe scaun și, făcând mai întâi metaniile bătrânului, a început a zice așa:

Bine să știi, fratele meu, că nici o ispravă pe pământ n-am câștigat decât să mă înnoroiesc și să mă întinez cu păcatele și să cinstesc mai mult desfătarea trupească. Iar după aceasta, din bunătatea Dumnezeului meu, luând în minte frica muncii, după cum vezi mi-am luat femeie, dar n-am întinat curățenia trupului. Ci amândoi cu unire păzim fecioria și tăinuim aceasta, zicând că ea este stearpă. Și până acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, păzim noi adevărata curățenie a sufletului și a trupului, pentru dorința și dragostea Ziditorului nostru. Voi adăuga încă și alta, pentru legătura jurământului. Bogăția mea toată nu este mai multă decât numai trei arginți și jumătate, și cu aceștia cumpărând piei, lucrez meșteșugul ciobotelor; și dobânda ce o scot de acolo o despart în două părți: o parte, adică cea mai dreaptă și de căpetenie, o hărăzesc lui Hristos, împărțind-o la săraci - frații lui Hristos; iar cealaltă parte o cheltuiesc la trebuințele noastre; și așa pururea petrecând, aștept neîncetat pe înfricoșătorul Judecător ce va să vină. Și-mi aduc aminte de cercetarea cea înfricoșătoare ce au să-mi facă cumpliții demoni.

Această poveste auzind-o Ioan și înspăimântându-se de curata și fericita viață a pururea pomenitului Zaharia (căci așa se numea), l-a lăudat pe el. Apoi, binecuvântându-l pe acel minunat bărbat, a ieșit din casa lui cu bucurie și veselie. Și Ioan s-a dus la casa unde găzduia, mulțumind lui Dumnezeu pentru minunile mari ce a văzut. Iar fericitul Zaharia, cel ce într-adevăr era lipsit de mândrie, voind ca să fugă de amăgirea deșertăciunii lumești, și-a lăsat casa sa și a fugit, cu desăvârșire necunoscut tuturor făcându-se.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Longhin, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ghenadie, patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Maxim, patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi pomenirea Prea Cuviosului Iustin care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ghenadie, cel ce s-a nevoit în Mănăstirea Vatoped, și a fost dochiar, și s-a învrednicit a vedea cum un butoi gol a izvorât untdelemn prin minunea Născătoarei de Dumnezeu, și care cu pace s-a săvârșit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmosul:

«De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a rușinat în Babilon, oarecând. Pentru aceasta tinerii în cuptor cu bucuros picior, ca într-o grădină verde săltând, au cântat: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri».

Lauda părinților și a dascălilor, cinstea cea cuvântătoare, luminătorul Bisericii, stâlp nemișcat al dreptei credințe tu te-ai arătat, Grigorie, strigând: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.

Strălucind cu minunile, ai luminat lumea. Pentru aceea, gânditorule de Dumnezeu, adunandone, te fericim noi cei ce ne îndulcim de cuvintele tale, strigând: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.

Slavă...

Tuturor celor bolnavi ai izvorât vindecări, preaînțelepte. Că s-a revărsat harul din destul în buzele tale cu minunile, din care strigai: Dumnezeul părinților noștri, binecuvântat ești.

Și acum..., a Născătoarei:

Acum s-au umplut toate de lumină dumnezeiască prin tine, Preacurată; că tu te-ai arătat ușa prin care S-a împreunat Dumnezeu cu lumea, luminând pe cei ce strigă cu credință: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.

Cântarea a 8-a:

Irmos: De șapte ori cuptorul...

Cei ce ne-am îmbogățit prin tine de lumina Treimii celei de o ființă și cinstită, Grigorie, săvârșind prăznuirea ta acum, cerem să ne luminăm cu harul cel făcător de minuni, strigând Stăpânului: Preoți binecuvântați-L, popoare preaînălțați-L întru toți vecii.

Ca o oglindă de curând alcătuită primind strălucirile Dumnezeirii celei stăpânitoare, preafericite, ai luminat lumea trimițând razele luminii celor ce cu dreaptă credință strigă cântând: Tineri, binecuvântați-L, preoți, lăudați-L, popoare preaînălțați-L întru toți vecii. gai, Grigorie: Pe Făcătorul și Mântuitorul, preoți, binecuvântați-L, popoare, preaînălțați-L întru toți vecii.

Și acum..., a Născătoarei:

Făcutu-te-ai locaș Luminii celei neapuse, Preacurată, strălucind cu frumusețile fecioriei, și ai luminat pe toți cei ce din suflet te mărturisesc pe tine cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, și strigă: tineri, binecuvântați-L, preoți, lăudați-L, popoare preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.

«De șapte ori cuptorul tiranul haldeilor l-a ars nebunește pentru cinstitorii de Dumnezeu. Iar văzându-i pe aceștia cu putere mai bună mântuiți, Făcătorului și Mântuitorului au strigat: Tineri, binecuvântați-L, preoți, lăudați-L, popoare preaînălțați-L întru toți vecii».

Cântarea a 9-a:

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta...

Fiind acoperit de Dumnezeu, preaînțelepte, a fi pricină de dreaptă credință celor ce cinstesc pe Dumnezeu, fiind tăinuit în munte, ca un alt Moise dătător de lege, învățând stri

Strălucind cu lumina viețuirii celei alese, acum stai înaintea Luminii celei mari, fiind încununat cu faceri de minuni lucrate de Dumnezeu, ca un biruitor, cuvioase Părinte Ierarhe Grigorie, făcătorule de minuni, gânditorule de Dumnezeu, luminătorule al Bisericii, podoaba dreptcredincioșilor.

Roagă-te ca să se îndrepteze acum, cu rugăciunile tale, preoția cea împărătească, cea aleasă și sfințită, facătorule de minuni; și roagă-te ca, cei ce săvârșesc acum cu credință pomenirea ta, să se învrednicească a dobândi împărăția cea de sus și dumnezeiasca veselie.

Slavă...

Biruind năpădirile demonilor și supunând trupul cugetului și făcându-te arhiereu fără de răutate și cuvios, îmbrăcat fiind cu îmbrăcămintea dreptății, facătorule de minuni, stai cu îndrăznire lângă scaunul împăratului tuturor, întru tot fericite.

Și acum..., a Născătoarei:

«Arătatu-te-ai, o, Fecioară, a fi Maică a lui Dumnezeu, născând mai presus de fire pe bunul Cuvânt cu trup, pe Care L-a izvorât Tatăl din inima Sa mai înainte de veci ca un bun. Pe Care acum îl înțelegem mai presus decât trupurile, măcar că S-a îmbrăcat în trup. Dumnezeu S-a arătat oamenilor în trup și pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngerești și omenești te mărim».

LUMINÂNDA

Podobie: Cu ucenicii să ne suim...

Pe Ierarhul Grigorie, care s-a arătat ales în lume cu multe feluri de minuni, să-l lăudăm, iubitorilor de prăznuire, cu cântări dumnezeiești, ca prin rugăciunile lui să luăm dezlegare de greșeli.

Slavă..., altă Luminândă:

Cu minunile ai strălucit, facătorule de minuni Grigorie, pe slujitorul cel idolesc l-ai scăpat din stricăciune și de înșelăciunea diavolului, piatra ai ridicat-o cu porunca, iezerul l-ai uscat și râul l-ai oprit. Pentru aceea toți cu un glas te lăudăm, de trei ori fericite.

Și acum..., a Născătoarei:

Cel ce mi-a invidiat viața cea de demult dumnezeiască și fericită în rai, vrăjmașul cel preaviclean și uneltitor, și m-a depărtat din Eden, acum se omoară prin nașterea ta, Fecioară.

Irmosul:

A Crucii și a Născătoarei:

Spăimântatu-s-a de aceasta cerul, și marginile pământului s-au minunat, că

Pe lemnul Crucii văzând spânzurat pe Fiul tău și Domnul, Maică Fecioară cu totul fără prihană, plângând ai strigat: Cum ai apus, soarele slavei, Lumina cea preadulce?

LA LAUDE

Stihirile pe 4, glasul al 5-lea:

Podobie: Bucură-te cămara cea cu...

Bucură-te cel ce ești lăudat în chip lămurit în cuvântarea de Dumnezeu, preasfînțite. Stâlpul Bisercii și temelia dogmelor, dumnezeiescule organ al Mângâietorului. Gândul cel ceresc, vioara Duhului, păstorule cel mare și al lui Hristos, mai-Marelui păstorilor, oaie curată și miel preablând. Izvor care izvorăști apele dogmelor și râuri de tămăduiri, sfințite tăinuitorule Grigorie, roagă-te lui Hristos să dăruiască sufletelor noastre mare milă (de două ori).

Bucură-te podoaba ierarhilor, locașul cel luminos al virtuților. Cumpăna Bisericii, canonul preoției, râul cel de ape dumnezeiești, din care se adapă toată lumea cea de sub soare, spre bună rodire sufletească și de mântuire, și noroiul eresurilor se spală. Omule ceresc, înger pământesc, gură care deplin a învățat dumnezeiasca lege, Grigorie, moștenitorule al lui Hristos, Cel ce dă lumii mare milă.

Cu ploile sfintelor tale rugăciuni ai uscat odinioară iezerul cel pricinuitor de vrajbă. Cu toiagul, care s-a făcut copac prin dumnezeiescul har, ai oprit, înțelepte, râul cel ce se vărsa fără orânduială. Capiștile demonilor le-ai surpat la pământ, Grigorie. Iarna necredinței ai topit-o cu rugăciunile tale cele fierbinți către Dumnezeu. Cu minuni ai întărit sufletele și le-ai adus Făcătorului de bine al tuturor, de la Care ai luat plata ce ți s-a cuvenit. Pe Acela roagă-L să dea sufletelor noastre mare milă.

Slavă..., glasul al 8-lea:

De ierarhul cel prealăudat întru minuni, și cele fără de suflet rușinându-se, în chip minunat se preschimbau: că iezerul se usca, îndreptând mintea fraților; toiagul crescând a oprit râul; piatra prin cuvânt s-a mutat, aducând pe cei necredincioși către cunoștința lui Dumnezeu, prin care, Dumnezeule, dăruiește sufletelor noastre mare milă.

Și acum..., a Născătoarei:

Acoperământul tău, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, este casă de doctorie duhovnicească. Că la aceea scăpând, ne izbăvim de boli sufletești.

A Crucii și a Născătoarei:

Pe Emmanuel, Mielul și Cuvântul lui Dumnezeu, văzându-L spânzurat cu trupul pe lemn, Mielușeaua, cea singură preacurată și fecioară, lăcrimând, era cuprinsă de întristare.

STIHOAVNA din Octoih.

Slavă..., glasul al 4-lea:

Luând hotărârea preoției de la Dumnezeu, și cu dumnezeiesc veșmânt fiind îmbrăcat din înălțime, pe cei ce erau mai înainte fii ai necredinței i-ai făcut fiii luminii și moștenitori, vărsându-se în buzele tale harul înțelepciunii lui Dumnezeu, însuți lucrătorule al Domnului de lucruri preaslăvite, Grigorie. Pentru aceea și acum întru pomenirea ta, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Glasul dumnezeiescului Gavriil aducem ție cu bucurie și strigăm: Bucură-te raiule care ai în mijlocul tău totdeauna pomul vieții. Cămara cea preamărită a Cuvântului, bucură-te Fecioară, ceea ce ești cu totul fără prihană.

A Crucii și a Născătoarei:

Podobie: Dat-ai semn...

Văzând Stăpâna cea cu totul fară prihană pe Stăpânul făpturii răstignit, cu tânguire striga: Vai mie, dumnezeiescule Fiu, cum suferi dureri fiind Dumnezeu fără de pătimire? Cetele îngerilor cu frică s-au spăimântat văzând taina răstignirii Tale celei de nespus, Iisuse atotputernice, Mântuitorul sufletelor noastre.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduiala și otpustul.

LA LITURGHIE

Fericirile Octoihului și ale sfântului, Cântarea a 3-a pe 4. Prochimen, glasul al 7-lea: Scumpă este înaintea Domnului... Stih: Ce voi răsplăti Domnului... Apostol, din Epistola întâi către Corinteni: Fraților, fiecăruia Duhul, în arătarea Lui... Aliluia, glasul al 2-lea: Preoții Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate... Evanghelia de la Matei (10, 1; 5-8): în vremea aceea chemând Iisus pe cei doisprezece...

CHINONICUL

întru pomenire veșnică va fi dreptul; de auzul rău nu se va teme.