SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am..., se pun stilurile pe 6: ale Sfântului Platon 3 și ale Sfântului Romano 3. Stihirile Sfântului Platon, glasul al 8-lea:

Podobie: O, preaslăvită minune...

Fiind plin de înțelepciune, cu gând bărbătesc ai răbdat tăierea mădularelor și spintecarea trupului, focul cel de neîndurat, foamea și moartea, așteptând slava cea veșnică și neîncetată, care era gătită ție, și mai înainte ai văzut fericirea cea pururea vecuitoare.

Trecând cu vederea peste toate simțirile, și mutându-ți cugetul către viața cea de sus, cu gând cugetător de Dumnezeu și cu suflet bărbătesc, ai nesocotit deșertăciunea și slăbiciunea celor ce se văd. Pentru aceea fiind strujit și cu foc fiind ars pentru Hristos, mucenice, prea vitejește ai răbdat.

Toată năvălirea vrăjmașului și pornirile prigonitorilor sfărâmându-le cu harul, te-ai încununat, preafericite, cu cununa biruinței și a veseliei celei nestricate, și învrednicindu-te de dumnezeiasca strălucire cea de negrăit, unde ești acum, cere iertare de păcate pentru cei ce te laudă pe tine.

Alte stihiri, ale Sfântului Romano, glasul al 4-lea:

Podobie: Ca pe un viteaz...

Cu sihăstria aprinzându-te, cu nevoința întărindu-te, cu multele chinuri ungându-te, te-ai făcut sabie cu două ascuțișuri, tăind taberele demonilor, Romane, podoaba luptătorilor, dumnezeiasca laudă a cinstitei Biserici și frumusețe a celor ce în al lor sânge s-au săvârșit, prealăudate.

Fiind agățat și strujit, și în temniță fiind închis, și de limbă fiind lipsit, mărite, și fălcile sfărâmându-ți-se, și cu sugrumarea cea silnică primind fericit sfârșit, te-ai arătat neplecat și nesupus, cu lucrarea dumnezeiescului Duh, Romane lăudate, purtătorule de lupte. Pentru aceasta cu credință te fericim.

Pruncul grăiește ca un ritor, și uimește pe cei fără de minte, și se înfrumusețează cu împotrivirile cele cinstite, și cu săvârșirea se luminează, îmbogățindu-se de lauda sfinților mucenici, a căror râvnă ai câștigat, vrednicule de minune, Romane, cel cu gând viteaz. Cu care împreună roagă-te, să ni se trimită nouă tuturor iertare de greșeli.

Slavă..., glasul al 6-lea:

Înfricoșătoare și uimitoare sunt biruințele mucenicului Tău, Doamne, că, râvnind îndrăznirea pescarilor și teologia țesătorului de corturi, cu cuvinte și cu fapte a surpat poveștile lui Platon și flecăreala stoicilor. Că fiind jupuit, și tăindu-i-se capul, cu vărsarea sângiurilor lui a înecat pe vrăjmaș. Iar acum tu, lauda mucenicilor, cel ce ai propovăduit cu îndrăznire numele cel mare al lui Hristos, facătorule de minuni Platone, preafericite, cere să se dea sufletelor noastre mare milă.

Și acum..., a Născătoarei:

Născătoare de Dumnezeu, tu ești vița cea adevărată care ai odrăslit Rodul vieții. Ție ne rugăm: Roagă-te, Stăpână, cu sfinții mucenici și cu toți sfinții, să miluiască sufletele noastre.

A Crucii și a Născătoarei:

Podobie: A treia zi ai înviat...

Fecioara și Curata Maica Ta, văzând pe poporul cel fără de lege pironindu-Te pe nedrept pe lemn, i s-au rănit rărunchii, Mântuitorule, precum mai înainte spusese Simeon.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe Dumnezeu din tine întrupat L-am cunoscut, Născătoare de Dumnezeu Fecioară. Pe Acela, roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

A Crucii și a Născătoarei:

Podobie: A treia zi ai înviat...

După ce Te-a văzut pe Tine spânzurat pe lemn, Hristoase, cea care Te-a născut striga cu plângere: Fiul meu și Dumnezeul meu, cum mori acum pe Cruce? Cum și în mormânt Te așezi?

Tropar, glasul al 4-lea: Mucenicii Tăi, Doamne..., Slavă... Și acum..., al Născătoarei.

Caută-le la sfârșitul cărții.

STIHOAVNA din Octoih.

Slavă..., glasul al 6-lea:

Cărbune dumnezeiesc te-ai aprins de la Domnul cel atoatețiitor, Mare Mucenice Platone, toată înșelăciunea nebuniei idolești arzând-o, iar pe toți credincioșii luminându-i cu învăpăierile minunilor. Pentru aceasta și noi întru pomenirea ta astăzi, cu inimă veselă și cu gând cugetător de Dumnezeu, lăudăm minunatele tale lupte, prin care ai surpat puterea diavolului la pământ, cerând ca să dobândim prin tine curățire de greșeli și mare milă.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul..., se cântă troparul sfântului (de două ori), Slavă... Și acum..., al Născătoarei, de la glasul troparului sfântului.

Sedelnele de rând din Octoih.

Psalmul 50

CANOANELE

Amândouă din Octoih, și al sfântului pe 4.

CANONUL Sfântului Platon

Alcătuire a lui Teofan.

Cântarea I, glasul al 8-lea:

Irmosul:

«Pe Faraon, cel ce era purtat în căruță, l-a cufundat toiagul lui Moise, care a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind și despărțind marea și pe Israel cel fugărit mergătorul pedestru l-a izbăvit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu».

Pe lățimea cea preacurată a împărăției celei veșnice umblând, slăvite, mântuiește de toată mâhnirea și de strâmtorarea supărărilor pe cei ce te laudă, care călătoresc neîntors pe calea ce duce către cer.

Fiind întrarmat cu arma dreptei credințe, te-ai arătat turn nemișcat, Platone; toată sălbăticirea încercărilor ai răbdat și necazurile durerilor ai suferit, desfătându-te cu dumnezeiescul har.

Slavă...

Arătând împotrivire bărbătească, ai lepădat, preaînțelepte, materia cea muritoare și stricăcioasă prin pătimire și, îmbrăcându-te în haina nestricăciunii, stai bucurându-te înaintea Stăpânului.

Și acum..., a Născătoarei:

Născut-ai cu trup, binecuvântată Fecioară, mai presus de gând, pe Cuvântul cel Unul-Născut și împreună-veșnic cu Tatăl cel fără de început. Pentru aceea, drept înțelegând, te propovăduim și cu cinste multă te numim Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Cel ce ai întărit...

Ca fiind fără de durere, ai suferit cu toată răbdarea văpaia cea iute a focului, cu totul fericite, fiind cu totul aprins de râvna dreptei credințe, și fiind înfierbântat cu dumnezeiescul foc al credinței.

Pătimind bărbătește pentru Hristos, preafericite, ai luat de la E1 daruri cerești și cununi care rămân pururea, arătându-te purtător de cunună, Platone, gânditorule de Dumnezeu, preafericite.

Slavă...

Fiind întins pe lemn tare, cu cumplite chinuri ți-a fost strujit trupul. Dar tăria sufletului tău răbda, întărindu-se cu dragostea către Stăpânul și cu dorirea împărăției.

Și acum..., a Născătoarei:

Ușă a luminii ești Născătoare de Dumnezeu, fiind luminată cu razele Duhului; că prin tine S-a pogorât către noi Cuvântul, luminând cu dumnezeiască lumină pe toți cei ce te laudă pe tine.

Irmosul:

Cel ce ai întărit din început cerurile întru pricepere și pământul pe ape l-ai întemeiat, pe piatra poruncilor Tale, Hristoase, mă întărește; că nu este sfânt afară de Tine, Unule, Iubitorule de oameni». rica, într-o înțelegere, săvârșește pomenirea ta, Platone strălucite, mărind pe Hristos.

CONDAC, glasul al 4-lea:

Și acum..., a Născătoarei: Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Ca pe o stea preamare câștigându-te pe tine Biserica, prealăudate Romane, se luminează cu adevărat cu pătimirile tale, mărind pomenirea ta cea purtătoare de lumină.

SEDEALNA, glasul al 8-lea:

Podobie: Pe înțelepciunea și Cuvântul...

Cu lățimea pătimirilor lățindu-te întru credință, mucenice înțelepte și prealăudate, ai strâmtorat uneltirile vrăjmașului și le-ai nimicit și, bine săvârșind călătoria cea dumnezeiască, veselindu-te ai ajuns la desfătarea Raiului. Drept aceea, strălucind cu lățirea dreptei credințe, Biserica astăzi prăznuiește pomenirea ta și strigă către tine, fericite: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască celor ce cu dragoste și cu credință prăznuiesc pomenirea ta.

Slavă..., glasul 1:

Podobie: Mormântul Tău...

Fiind tânăr frumos, preafericite, ai biruit pe vrăjmașul, înșelătorul cel vechi, cu ostenelile trupului și cu puterea harului. Pentru aceasta, toată Bise

Preacurată, ceea ce ești cu totul fără prihană, chivernisește ticăloasa mea viață și te milostivește spre sufletul meu, cel ce alunecă de mulțimea greșelilor în adâncul pierzării. Și în ceasul înfricoșătoarei morți, tu pe mine mă slobozește de la demonii cei ce mă clevetesc și din toată tăgăduirea.

A Crucii și a Născătoarei, asemenea:

O, minune înfricoșătoare; o, taină nouă, striga Fecioara cea curată și cu totul fără prihană, dacă a văzut pe Domnul întins pe lemn. Cel ce ține în mână toată lumea este osândit pe Cruce ca un vinovat de judecătorii cei fără de lege.

Cântarea a 4-a:

Irmosul:

«Tu ești tăria mea, Doamne, Tu și puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, cel ce nu ai părăsit sânurile părintești și a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu proorocul Avacum strig către Tine: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni».

Fund împreunat tot în dragostea Ziditorului, nu simțeai durerile trupului, fiind dezbrăcat de trupul cel pătimitor și muritor și de hainele cele de piele, fiind îmbrăcat cu haina curatici și cu a mântuirii, Platone.

Arătatu-te-ai dumnezeiesc lucrător de cele sfinte, ca un miel fără prihană și desăvârșit, aducându-te pe tine, mucenice, ardere-de-tot Mântuitorului Hristos, Cel ce a fost junghiat pentru mântuirea tuturor. Că aprinzându-ți-se sufletul cu dragostea Stăpânului, n-ai luat în seamă arderea trupului.

Slavă...

Urmând celor trei tineri din Babilon, nu te-ai spăimântat de focul cel ce mistuiește toate, ci cu vitejie ai răbdat văpaia lui cea de neîndurat. Pentru aceea, după vrednicie te-a primit Dătătorul de rouă, dimpreună cu aceia, în cămara luminii.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca una ce ești de neam împărătesc, ne-ai născut nouă pe Cuvântul lui Dumnezeu, Care stăpânește pe toți făcându-Se trup și rămânând neschimbat. Pentru aceea, pe tine cu adevărat și după vrednicie, o, Preasfântă Fecioară, te mărim.

Cântarea a 5-a:

Irmosul:

«Pentru ce m-ai lepădat de la fața Ta, Cel ce ești lumină neapusă? Și m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul. Dar Te rog întoarce-mă și la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele».

Genelor dormitare și somn ochilor tăi n-ai dat, mucenice, până când ai adormit somnul cel fericit și cuvenit, și împreună cu cei ce iubesc pe Dumnezeu, Platone, ți s-a tăiat capul cu sabia.

Ca și cum ai fi pătimit în trup străin, așa te-ai nevoit, prealăudate; ca și cum ar fi pătimit alții și tu erai privitor, așa te-ai nevoit; că fiind aprins de dumnezeiasca dragoste, nu te-ai îngrijorat de chinurile care ți se pregăteau, mărite.

Slavă...

Aflat-ai avere și mărire, avere adică nerăpită și mărire neveștejită, dănțuind în locașurile cele cerești împreună cu îngerii, făcându-te părtaș nemuririi celei curate și netrecătoare, prealăudate.

Și acum.., a Născătoarei:

Dezlegare păcatelor dăruiește cu rugăciunile tale robilor tăi, izbăvindu-i pe ei de încercări și de primejdii, de nevoi și de stăpânirea hulitorilor eretici, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, pururea lăudată.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Curățește-mă, Mântuitorule...

Făcându-te ales mai presus de patimi și de chinuri, ai răbdat tăierile trupului, mărite, că ai avut sprijinitor și ajutător în lupte pe Hristos, Care te întărea.

Slavă...

Cu gândul sufletului uitându-te pururea la măreția Ziditorului, și ca prin oglindă văzând frumusețea Lui cea de negrăit, ai nesocotit neînsemnătatea celor ce se văd.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca un chivot însuflețit, ai cuprins întru tine pe Dătătorul de lege. Și ca un locaș sfânt, ai primit pe Cel Sfânt, să Se facă om spre binefacere oamenilor, pururea Fecioară.

Irmosul:

«Curățește-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, și Te rog mă ridică din adâncul relelor. Căci către Tine am strigat și mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele».

CONDACUL

glasul al 3-lea:

Sfântului Platon,

Podobie: Fecioara astăzi...

Sfântă pomenirea ta lumea veselește, chemând pe toți în preacinstită biserica ta, unde acum cu bucurie adunându-ne, cântăm cu cântări și cu luminări. Pentru aceasta, Platone, strigăm: Izbăvește de vrăjmași pe poporul tău, sfinte.

Icos

Toată deșertăciunea elinească lăsând, învățăturile ucenicilor lui Hristos cele folositoare de suflet, cu tărie le-a iubit Platon, de Dumnezeu înțelepțitul. Pentru aceasta, s-a arătat de toți cinstit, ca o ancoră a credinței în patria sa, a cărei numire lămurit Anghira se numește, că bine pe acesta crescându-l, acoperământ de încredere asupra vrăjmașilor și folositor cald în războaie află totdeauna, strigând: Izbăvește de primejdii pe poporul tău, sfinte.

SINAXAR

în această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Platon.

Acesta era din țara galaților, din cetatea Anghirei, frate al Sfântului Mucenic Antioh. Și pentru mărturisirea lui Hristos a fost adus înaintea guvernatorului Agripin, tânăr fiind de vârstă. Și au fost rânduiți doisprezece slujitori de l-au bătut și l-au supus la tot felul de chinuri îngrozitoare pe care le-a îndurat ca un mucenic, iar la sfârșit i-au tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Romano.

Acesta a trăit în zilele împăratului Maximian și pentru dragostea ce avea pentru Hristos a tras înapoi pe eparhul Asclipiad, care voia să intre în capiștea idolilor, zicându-i că idolii nu sunt dumnezei. De aceea l-au bătut peste gură și l-au chinuit. Și a cerut Sfântul să se aducă un copilaș, spre mustrarea eparhului. Și l-a întrebat eparhul: Pe care Dumnezeu se cade să-l cinstim și să ne închinăm lui? Iar el a răspuns: Pe Dumnezeul creștinilor. Deci, bătând eparhul pe copil, fiind și maică-sa de față, copilului fiindu-i sete a cerut apă, dar maică-sa fiind binecredincioasă și de Dumnezeu iubitoare i-a zis: Nu bea, fiul meu, din această apă, ci du-te și bea din apa cea vie. Și fiindcă copilul mustra încă pe tiran, iarăși l-au bătut și i-au tăiat capul. Iar Sfântului Romano i-au tăiat limba, dar și după ce i-au tăiat-o a grăit, mulțumind lui Dumnezeu.

Deci, auzind împăratul Maximian de minunea aceasta a Sfântului a poruncit să fie sugrumat în temniță, și așa a părăsit el această viață deșartă, luând cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului prunc care, întrebat Hind de eparhul său: "pe care Dumnezeu se cade a-L cinsti" și răspunzând că "pe Hristos", de sabie s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Romano, diaconul palestineanul.

Acesta era din Palestina și a fost diacon al bisericii din Cezareea Palestinei. Și a săvârșit mărturisirea lui în orașul Antiohiei, pe vremea lui Diocletian. Deci, acest pururea-pomenit îndemna cu învățătura sa la mucenicie pe creștinii care, temându-se de chinuri, nu mărturiseau pe Hristos. Drept aceea și el însuși fiind chemat, a stat înaintea judecătorului, mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat. Și îndată a fost osândit să fie aruncat în foc; dar aflând Diocletian n-a lăsat să-l arunce în foc, ci a poruncit să-i taie limba. Dar mucenicul lui Hristos, deși s-a lipsit de limbă, mai tare însă și mai curat vorbea, propovăduind în priveliște pe Hristos. După aceasta, l-au pus la închisoare și i-au băgat picioarele în butuci și, încingându-i gâtul cu funie, prin sugrumare l-au omorât.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Zaheu, diaconul bisericii Gadirilor, și Alfeu, care de sabie, s-au săvârșit.

Acest fericit Zaheu a fost dus înaintea judecătoriei închinătorilor de idoli, având pe grumajii săi un lanț greu de fier. Și întrebat fiind de judecător, a mărturisit în priveliște pe Hristos. Deci, a fost muncit cu grele și crude chinuri. După aceea legându-l,l-a aruncat în închisoare și i-a băgat picioarele în butuci și, așa fiind întins, a suferit cu bărbăție patru zile și patru nopți.

După aceasta a fost adus la judecătorie și Sfântul Alfeu, care era plin de Duhul Sfânt. Și după ce i-a strujit tot trupul cu bătăile și i-a ars coastele, l-a băgat în închisoare ca să pătimească acolo cele asemenea cu împreună-nevoitorul lui, Sfântul Zaheu. Iar în ziua următoare, li s-au tăiat amândurora capetele prin sabie și așa au luat, fericiții, cununa nevoinței.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmosul:

«De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a rușinat în Babilon, oarecând. Pentru aceasta, tinerii în cuptor cu bucuros picior, ca într-o grădină verde săltând, au cântat: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri!».

Pe tine, care ai pătimit după lege și ai călcat pe vrăjmașii tăi, te-a răsplătit Cel care conduce lupta, cu cununa biruinței, pe tine care strigai și ziceai: Binecuvântat este Dumnezeul părinților noștri!

Mutatu-te-ai, veselindu-te către Cel pururea dorit de tine, a Cărui patimă curată, care s-a făcut pricina mântuirii oamenilor, râvnind-o, cântai: Binecuvântat este Dumnezeul părinților noștri!

Slavă...

Spăimântatu-s-au de răbdarea chinuirii tale toate puterile cerurilor și oamenii ce priveau atunci; că tăiat fiind strigai Celui mai presus de fire: Binecuvântat este Dumnezeul părinților noștri!

Și acum..., a Născătoarei:

Dezlegându-ne, Preacurată, cu dumnezeiască nașterea fecioriei tale, de legăturile morții și de blestemul lui Adam celui întâi zidit, știindu-te pe tine Născătoare de Dumnezeu, strigăm: Binecuvântat este Dumnezeul părinților noștri!

Cântarea a 8-a:

Irmos: De șapte ori cuptorul...

Cu cunoscutele pătimiri te-ai nevoit, prealăudate, dar cu și mai multă luminată și strălucită mărire te-a dăruit Hristos pe tine, care rămâi sălășluit în veci în corturile cele cerești, în care cu osârdie cânți: Preoți, binecuvântați-L, popoare, preaînălțați pe Hristos întru toți vecii!

Ca pe un rugător preacredincios, ca pe un ajutor preafierbinte, te punem pe tine acum înaintea împăratului tuturor și Făcătorului lumii; roagă-L pentru noi cu îndrăznirea ta cea mucenicească, solind pentru cei ce te laudă și cu credință cântă: Popoare, preaînălțați pe Hristos în veci!

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Învrednicitu-te-ai a lua împărăție neclintită, prin credința ta cea lucrătoare, precum a făgăduit să-ți dea ție Dumnezeu cel nemincinos, pentru Care ți-ai dat trupul focului și chinurilor, cântând și strigând: Preoți, lăudați, popoare, preaînălțați pe Hristos întru toți vecii!

Și acum..., a Născătoarei:

Pe Cuvântul lui Dumnezeu cel fără de început și dimpreună cu Tatăl cunoscut, pe Cel ce cu voia cea părintească a alcătuit toată lumea din ce n-a fost, pe Acela L-ai născut cu cuviință dumnezeiască, făcându-Se trup pentru noi, oamenii. Pentru aceea, cu dreaptă credință, știindu-te pe tine Născătoare de Dumnezeu, pe Hristos înălțăm întru toți vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.

Cinstită se arată înaintea lui Dumnezeu moartea mucenicilor, că s-a făcut pricinuitoare cu totul adevărat a vieții celei veșnice și nepieritoare și dă răsplătire bogată și mărire negrăită și moștenire nemuritoare.

Slavă...

Toată viața ta, mucenice, ai sfințit-o Stăpânului Dumnezeu și te-ai adus pe tine bucurându-te ca o jertfa bineplăcută și vie. Pentru aceasta te-ai învrednicit, Platone, desfătării celei mai presus de minte. Dar roagă-te să ne izbăvim de încercări cei ce te lăudăm pe tine.

«Tiranul haldeilor a ars cuptorul nebunește, de șapte ori, pentru Dumnezeu. Iar văzându-i pe aceștia printr-o putere mai bună mântuiți, Făcătorului și Mântuitorului a strigat: Tineri, binecuvântați-L, preoți, lăudați-L, popoare, preaînălțați-L întru toți vecii».

Mântuiește-mă Maica lui Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Hristos Mântuitorul meu, Dumnezeu și om, îndoit în fire, dar nu în Ipostas, Unul-Născut din Tatăl, mai înainte de toată făptura și din tine întâi Născut. Pentru aceea toți pururea pe tine te mărim.

Cântarea a 9-a:

Irmosul:

Irmos: înfricoșatu-s-a tot auzul...

«Infricoșatu-s-a tot auzul de nespusa pogorâre a lui Dumnezeu, căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până și la trup, din pântece fecioresc făcându-Se om. Pentru aceea, pe Preacurata Născătoarea de Dumnezeu credincioșii o mărim».

Veniți, iubitorilor de mucenici, să lăudăm pe mucenicul cel de Dumnezeu încununat, care și-a întins vițele dreptei sale credințe. Că făcându-se vie de mlădițele vieții, pune înaintea noastră roadă care izvorăște vin de umilință.

Și acum..., a Născătoarei:

LUMINÂNDA

Podobie: Cu duhul stând în Biserică...

Înălțatu-te-ai ca un soare de la răsărit, preafericite, cu minunile strălucind tu, Romane, purtătorule de nevoințe, și împreună-ajutător de la Dumnezeu, te-ai dăruit credincioșilor, celor ce cheamă ajutorul tău cel nebiruit, ajutător și mântuitor din primejdii de pe mare, din moarte și din toată vătămarea.

Slavă..., altă Luminândă. Podobie: Femei auziți...

Văzându-te nebiruit tiranul, mare mucenice, te ispitea prin mai multe chinuri. Pe care disprețuindu-l cu harul lui Hristos, te-ai nevoit pentru Dânsul până la moarte, Platone preaînțelepte. Pentru acesta și acum purtând cunună, împărătești împreună cu Ziditorul.

Și acum..., a Născătoarei:

Marie Preacurată, cădelniță de aur, ceea ce ai fost încăpere Treimii celei neîncăpute, întru care Tatăl a binevoit și Fiul S-a sălășluit și Duhul cel Preasfânt umbrindu-te pe tine, Fecioară, te-a arătat de Dumnezeu Născătoare.

A Crucii și a Născătoarei:

Stând lângă Cruce, Preacurată, și văzând pe Fiul tău pe lemn întins fără suflare, tânguindu-te ca o maică, te văitai plângând și zicând: Ce minune este aceasta? Că Tu, Ziditorul lumii, ai suferit a fi întins pe Cruce.

STIHOAVNA din Octoih.

Slavă..., a Sfântului Platon, glasul al 2-lea:

Veniți toți iubitorii de mucenici și, adunându-ne împreună, să încununăm cu laude ca de flori pe Platon cel de Dumnezeu încununat, ca pe un mucenic nebiruit; căci acesta întru necazurile nevoinței, cu dumnezeiescul har lățindu-se, a călcat pe balaurul cel neîmpăcat. Și săvârșind cu bărbăție calea muceniciei, s-a încununat cu cununa biruinței celei neveștejite a dumnezeieștii măriri. Și acum în ceruri împreună cu îngerii, dănțuind purtător de cunună, se roagă Domnului să mântuiască sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub sfânt acoperământul tău.

A Crucii și a Născătoarei:

Podobie: Când de pe lemn...

Răstignirea Ta cea pe nedrept, Preabunule Cuvinte, Maica, ceea ce Te-a născut pe Tine văzând-o, plângea și striga cu amar: Vai mie, Fiule preadulce, cum mori cu nedreptate, vrând ca să mântuiești pe oameni din stricăciune? Dar laud și slăvesc iconomia Ta cea cu adevărat necuprinsă de minte, o, Iubitorule de oameni.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și otpustul.

Fiind plin de lumină neapusă și văzând slava cea mai presus de gând și de cuget și stând înaintea Stăpânului tuturor, Avdie fericite, ca un tâlcuitor slăvit și dumnezeiesc vestitor de Dumnezeu, roagă-te Lui să dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă.

Alte stihiri, ale Sfântului glasul al 4-lea:

Varlaam,

Podobie: Ca pe un viteaz...