SFÂNTUL ILIE

Mai tare decât stâlpul de piatră și mai puternic decât arama și mai vârtos decât fierul te-ai făcut. Că fiecare dintre acestea se supune focului, topindu-se și degrab risipindu-se, fiind biruit de puterea lui. Iar dreapta ta fiind neplecată când se întindea, a biruit jeraticul cel arzător, preaînțelepte.

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 6: ale proorocului 3 și ale mucenicului 3.

Stihirile proorocului, glasul 1:

Podobie: Prealăudaților mucenici...

Făcându-te locaș luminos al Duhului, Avdie, și luminat fiind de el, te-ai îmbogățit cu feluri de proorocii îndumnezeite și cu cunoștința de mai înainte a celor viitoare și cu cunoștința adevărului. Iar acum roagă-te, să dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă.

Un Dumnezeu este arătat prin însușirile dintâi și prin semne, după ființă; de acestea măriții și cinstiții prooroci, prin împărtășire și prin har, se împărtășesc după rânduială, Domnul luminând pe slujitorii Săi cu strălucirea Sa.

Ca un preot ce ai fost, și înaintea lui Dumnezeu stând și către El apropiindu-te, fericite, nu prin sânge străin, ci mai vârtos cu sângele tău și cu mână de mucenic, ai adus tămâie cu bun miros, nu la înșelăciunile demonilor, ci lui Hristos Mântuitorului și Stăpânului, Celui ce pururea împărătește.

Slavă...

Preot ce aduci jertfă și miel adus jertfă, pe tine însuți, prealăudate, cu amândouă, bucurari du-ne. te numim, ca unul ce te-ai făcut însuți amândouă lui Dumnezeu. Ca o junghiere fără prihană, cu totul te-ai adus jertfă cu focul chinurilor. Pe Dumnezeu roagă-L să mântuiască pe cei ce cinstesc pomenirea ta cea pururea lăudată.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul..., se cântă troparul sfântului (de două ori), Slavă..., al mucenicului, Și acum..., al Născătoarei, de la glasul troparului sfântului.

Sedelnele de rând din Octoih.

Și acum..., a Născătoarei:

Psalmul 50.

Ceea ce ești cămară purtătoare de lumină a Stăpânului, de Dumnezeu dăruită, și nor de lumină Celui ce a răsărit din pântecele tău, Preacurată, luminează-ne nouă și sufletul și cugetul, nimicind cursele celui viclean, și cu rugăciunea ta, Fecioară, întărește gândurile noastre.

CANOANELE

A Crucii și a Născătoarei:

Dacă Te-a văzut, Doamne, Fecioara și Maica Ta pe Cruce spânzurat, s-a spăimântat și plângând a zis: Ce Ți-au răsplătit Ție cei ce s-au îndulcit de darurile Tale cele multe, Stăpâne? Ci mă rog, nu mă lăsa singură în lume, ci grăbește de înviază, împreună înviind pe strămoși.

TROPARUL, glasul al 2-lea:

Pomenind prăznuirea proorocului tău Avdie, Doamne, printr-însul Te rugăm: Izbăvește sufletele noastre.

Slavă..., al mucenicului, glasul al 4-lea: Și părtaș obiceiurilor...

Și acum..., al Născătoarei: Caută-le la sfârșitul cărții.

Din Octoih unul, cu irmosul pe 6, și ale sfinților două pe 8:

CANONUL proorocului

Alcătuire a lui Teofan.

Cântarea I, glasul al 5-lea:

Irmosul:

«Mântuitorului Dumnezeu, Celui ce a povățuit pe popor prin mare cu picioare neudate și pe Faraon cu toată oastea l-a înecat, Aceluia unuia să-I cântăm, că S-a proslăvit».

Stând înaintea Mântuitorului Dumnezeu, ca un prooroc, cu îndrăznire te roagă, de Dumnezeu insuflate, să se lumineze cu razele cele luminătoare cei ce te laudă pe tine cu credință, Avdie.

Cel ce cu cunoștință mai înainte vede lămurit toate, văzând netulbuarea și curăția și lumina inimii tale, fericite, te-a ales pe tine, ca pe un prooroc de Dumnezeu primitor.

Văzând vedeniile cele ce cu adevărat s-au arătat ție de la Dumnezeu, ai propovăduit fraților celor nelegiuiți piericiunea cea cumplită și pierzarea lor cea după dreptate, fericite. cenice, cu care ai biruit mândria celor fără de Dumnezeu.

A Născătoarei:

Scară cerească te-ai arătat, prin care S-a pogorât la noi Cuvântul, Fecioară, pe care de demult, mai înainte, te-a văzut strămoșul tău Iacob.

Cei ce ne-am izbăvit prin tine, cu nașterea ta mai presus de fire, Născătoare de Dumnezeu curată, ne rugăm ție: Izbăvește-ne de primejdia cea lumească pe noi, care cu un glas aducem ție cântare de biruință.

Alt Canon, al mucenicului

Alcătuire a lui Teofan.

Cântarea I, glasul al 4-lea: Irmos: Cânt Ție, Doamne...

Cu strălucirile luptei tale luminându-te, păzeștene cu rugăciunile tale pe noi, cei ce cu credință cinstim pomenirea ta, Varlaame.

Să fie cinstit cu cântări Varlaam cel minunat, cel ce a stins focul necredinței cu focul credinței celei drepte, cel insuflat de Dumnezeu.

Nevoindu-te pentru dreapta credință, purtătorule de cunună Varlaame, acum ai fost cinstit după vrednicie cu cununa măririi, din dreapta Atotțiitorului.

Slavă...

Putere ți-a dăruit ție Stăpânul asupra chinurilor celor de multe feluri, preafericite mu

Și acum..., a Născătoarei:

Cântarea a 3-a:

Irmosul:

«Cu puterea Crucii Tale, Hristoase, întărește gândul meu, ca să laud și să măresc răstignirea Ta cea mântuitoare».

Râu de ape tainice ieșind din adâncul harului Duhului te-ai făcut, fericite Avdie.

Din voia și din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, te-ai rânduit a spune mai înainte cele ce aveau să fie și a vesti mai înainte cele viitoare, vrednicule de laudă.

Luminându-te cu lumina cea dumnezeiască și cerească, ai spus mai înainte mântuirea ce avea să fie neamurilor, preafericite.

A Născătoarei:

Sălășluitu-S-a Cuvântul întru tine, Maică Fecioară, și cu mijlocirea ta mântuiește pe cei ce gândesc la tine, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești cu totul fără prihană.

Alt Canon, al mucenicului.

Irmos: Arcul celor puternici...

Toată legătura trupului și încheieturile mădularelor tale se rupeau, dar tăria sufletului tău se păzea nesfârșită.

Pornirile celor ce strujeau coastele tale, bărbătește le-ai suferit, arătând tare și vitejească răbdare, preafericite.

Slavă...

Cine va lăuda precum se cade cu laude tăria, puterea și cugetul cel nespăimântat al gândului tău, preafericite?

Și acum..., a Născătoarei:

Încetat-a moartea stricăciunii arătându-Se oamenilor Viața cea ipostatică prin trup, Preacurată, din pântecele tău, Mireasă a lui Dumnezeu.

Irmosul:

«Arcul celor puternici a slăbit și cei neputincioși s-au încins cu putere. Pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea».

SEDEALNA proorocului, glasul 1:

Podobie: Mormântul Tău...

Marele Avdie, având gândul său luminat cu dumnezeieștile străluciri, a propovăduit cele viitoare, grăind prin Sfântul Duh. Pe acesta astăzi cinstindu-l, cu gând creștinesc să săvârșim sfințită pomenirea lui, mărind pe Hristos.

Slavă..., altă Sedealna, a mucenicului, glasul al 4-lea:

Podobie: Cel ce Te-ai înălțat...

Ca un ostaș al lui Hristos, nespăimântat, biruitor adevărat nebiruit, lauda luptătorilor, preamărite, ai luat din cer cununa cea neveștejită și, bucurându-te împreună cu îngerii, dănțuiești neîncetat. Pentru aceasta, cu rugăciunile tale păzește pe cei ce laudă cu credință sfânta ta luptă.

Și acum..., a Născătoarei:

Nu vom tăcea niciodată noi nevrednicii a vesti puterile tale, Născătoare de Dumnezeu. Că de nu ai fi stat tu rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână. Izbăvește totdeauna pe robii tăi din toate nevoile, ceea ce ești una binecuvântată.

A Crucii și a Născătoarei, asemenea:

Văzându-Te, Hristoase, spânzurat pe Cruce, pe Tine cel născut din Tatăl cel fără de început, cea care Te-a născut mai pe urmă cu trup striga: Vai mie, preaiubite Iisuse! Cum tu, Cel ce ești slăvit de îngeri ca un Dumnezeu, Fiule, de voie ești răstignit acum de oamenii cei fără de lege? Te laud, îndelung-Răbdătorule.

Cântarea a 4-a:

Irmosul:

«Auzit-am auzul puterii Crucii Tale, că Raiul s-a deschis prin ea, și am strigat: Slavă puterii Tale, Doamne!».

Ca unul ce mai înainte ți-ai curățit sufletul de patimi, luând harul proorociei prin Duhul Sfânt, strigai: Slavă puterii Tale, Doamne!

Proorocul Avdie, luminându-se cu strălucirea Duhului Sfânt, ne-a luminat pe noi a striga Ție: Slavă puterii Tale, Doamne!

Arătatu-te-ai împodobitor al Bisericii ca mireasă, preafericite, propovăduind că din Sion va să iasă Mântuitorul, Căruia strigăm: Slavă puterii Tale, Doamne!

Cel ce ai câștigat alegerea voirii mai tare decât focul, surpând nebunia tiranilor, strigi: Slavă puterii Tale, Doamne!

Stând împotriva focului și a chinurilor pentru Hristos până la moarte, cu suflet răbdător, cânți cu glas mare: Slavă puterii Tale, Doamne!

Slavă...

Cu ardoare tare, preafericite, fiind legat, ai surpat înșelăciunea, și cu cuget dumnezeiesc ai cântat: Slavă puterii Tale, Doamne!

Și acum..., a Născătoarei:

Întrupându-Se Cel fără de trup din Fecioară, a venit către oameni pe pământ. Pentru aceasta strigăm: Slavă puterii Tale, Doamne!

Cântarea a 5-a:

A Născătoarei:

Născut-ai, Preacurată, cu cuviință dumnezeiască pe Cuvântul cel împreună fără de început și împreună veșnic cu Tatăl, Căruia strigăm: Slavă puterii Tale, Doamne!

Alt Canon, al mucenicului. Irmos: Acoperit-a cerurile...

Lepădând bârfelile cele ritoricești, ai primit învățăturile cele adevărate ale Apostolilor și te-ai făcut mărturisitor al adevărului.

Irmosul:

«Mânecând, strigăm către Tine, Doamne: Mântuiește-ne pe noi, că Tu ești Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu știm».

Mânecând către Domnul, ai luat din cer harul Preasfântului Duh, de Dumnezeu insuflate.

Având viața cea dumnezeiască în ajutor, te-ai învrednicit a vedea pe Cel ce nevăzut Se înțelege.

Răsăritu-ți-a ție lumină ca unui prooroc și ți s-a dăruit ție însoțire veselia, preafericite.

A Născătoarei:

Cel ce a făcut toate numai cu voia, Preacurată, din tine S-a zidit asemenea ca noi, Cel preaîndumnezeit.

Alt Canon, al mucenicului

Irmos: Cel ce ai răsărit lumina...

Cel ce s-a făcut următor patimilor lui Hristos și mucenic cântă: Slavă Ție, slavă Ție, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu.

Împletitu-ți-s-a cununa și plata biruinței, pentru răbdarea cea multă, ție, care cânți: Slavă Ție, slavă Ție, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu!

Slavă...

Săgețile cuvintelor tale le-ai înfipt în inimile vrăjmașilor, strigând: Slavă Ție, slavă Ție, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu!

Și acum..., a Născătoarei:

Știindu-te pe tine, Fecioară curată, munte sfânt și ca un cort al Celui Preaînalt, strigăm către tine: Slavă ție, Născătoare de Dumnezeu, nădejdea noastră.

Cântarea a 6-a:

Irmosul:

«Inconjuratu-m-a adâncul, groapă s-a făcut mie chitul, iar eu am strigat către Tine, Iubitorule de oameni, și m-a mântuit dreapta Ta, Doamne».

Cu puterea dumnezeiescului Duh, vedeai cele ce aveau să fie, proorocule, privind chipurile dumnezeieștilor arătări ca într-o oglindă cu strălucirea sufletului.

Înduplecă pe Domnul, preafericite, cu rugăciunile tale, pentru cei ce cu credință săvârșesc pomeniră ta, cerând să li se dăruiască iertare de greșeli.

Milostivește-Te spre robii Tăi și le dă lor iertare de greșeli, Iubitorule de oameni, având rugător pe proorocul Tău, care Te-a vestit pe Tine, mai înainte, lumii.

A Născătoarei:

Cel ce a înființat toate cu cuvântul dumnezeieștii puteri este purtat în brațele tale, ceea ce ești neispitită de nuntă. Pe Care roagă-L să se mântuiască sufletele noastre.

Alt Canon, al mucenicului

Irmos: Strigat-a mai înainte...

Cu dreapta cea care ardea să fie pălmuite fețele demonilor, iar inimile credincioșilor să salte și cetele celor fără de trup cu strălucire să se veselească.

Se luminează adunarea cea aleasă și purtătoare de lumină a celor întâi-născuți, văzând semnele de biruință ale luptelor tale celor bune și darurile și biruințele pătimirilor tale.

Slavă...

Sculați-vă acum zugravii cei buni și înfrumusețați chipul mucenicului cu meșteșugurile voastre cele bune, închipuind întru dânsul aievea pe Dătătorul de răsplată.

Și acum..., a Născătoarei:

Veselească-se de tine strămoașa, Maică a lui Dumnezeu cu totul fară prihană, slobozită fiind prin nașterea ta de blestemul cel de demult și de osânda cea amară a morții.

Irmosul:

Strigat-a, mai înainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, proorocul Iona, în chit rugându-se: Scoate-mă din stricăciune, Iisuse, împărate al puterilor». mite, prooroc mare al harului făcându-te însuți lui Dumnezeu și rugându-te neîncetat pentru noi toți.

Icos

Spus-ai, Hristoase, prin înțelepții prooroci, negrăită slava Ta, arătându-ne nouă cuvântul Tău prin Duhul. Precum marele și înaltul grăitor Avdie Te vestea pe Tine în lume Dumnezeul tuturor, pentru care și zicea: Cel ce pe toate le împlinește, Acesta vine ca să mântuiască și să ridice ființa oamenilor ca un iubitor de oameni. Căci Cel ce ai fost, ești Domnul, pe Care acest prooroc îl însemna, rugându-se neîncetat pentru noi toți.

SINAXAR

CONDACUL cuviosului,

glasul al 2-lea:

în această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Avdie.

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Acesta se tâlcuiește robul Domnului, ori mărturisit, și era din pământul Sihem, din țarina lui Vitaharam. El a trăit mai înainte de nașterea lui Hristos cu opt sute de ani. A slujit mai întâi regelui Samariei, Ahav, și apoi lui Ohozia. După ce a trimis Ohozia către Sfântul și marele Prooroc Ilie doi căpitani cu câte cincizeci de oameni, să-i spună să se pogoare din munte și să meargă la el, și aceștia, prin rugăciunea proorocului, au fost arși, împreună cu cetele lor, de focul căzut din cer, atunci a trimis Ohozia la acest prooroc Avdie, ca să-l cheme și să i-l aducă înainte

Aratatu-te-ai, preaminunate, tăriei ardere-de-tot, tămâie cu bun-miros, și pe tine te-ai adus jertfă lui Hristos și cununa cinstei ai primit, Varlaame luptătorule; roagă-te pentru noi pururea. Alt condac, al proorocului, glasul al 2-lea:

Podobie: Căutând cele de sus...

Cu dumnezeiasca lumină strălucindu-ți mintea, prin vedere lămurită ai vestit cele viitoare, Avdie de Dumnezeu pripe al treilea căpitan peste cincizeci de oameni, pe care nu-l nimicise Ilie. Acesta, mergând la prooroc, a căzut la picioarele lui și s-a rugat să nu-l ardă, ci să se pogoare și să meargă la rege. Iar proorocul lui Dumnezeu a făcut aceasta, așa cum se pomenește în Cartea a patra a Regilor. Și de atunci și în urmă părăsind Avdie pe rege, a urmat proorocului Ilie, făcându-se ucenic al lui, și proorocind multe a murit și a fost îngropat în mormântul părinților săi.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Varlaam.

Acest sfânt Mucenic Varlaam era din Antiohia Siriei, bătrân fiind cu vârsta și, fiindcă mărturisea pe Hristos, a stat înaintea stăpânitorului Antiohiei și, neînduplecându-se a jertfi la idoli, a fost bătut cu vine de bou; după aceea i s-au dezrădăcinat unghiile. Apoi, fiind dus la un jertfelnic idolesc, a poruncit ca să-i deschidă cu sila mâna dreaptă și să-i pună în ea cărbuni aprinși și tămâie, căci socotea stăpânitorul că nu va putea suferi, ci va arunca cărbunii împreună cu tămâia deasupra jertfelnicului idolilor și prin aceasta să se arate că a adus jertfă la idoli. Iar pătimitorul pentru Hristos a stat cu mare bărbăție neschimbat și netulburat, fără a mișca mâna cea dreaptă a sa, arătându-se cu adevărat mai puternic decât arama și fierul, până când focul i-a mâncat toată carnea mâinii drepte a lui și a căzut focul singur pe pământ; căci a ales viteazul luptător al adevărului cu cuget bărbătesc și întărit ca mai bine să-i ardă mâna lui, fără a o mișca cât de puțin, decât să se arate păgânilor că a adus tămâie și jertfă demonilor. Pentru aceasta și în chinul acesta și-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, luând de la Dânsul cununa mărturisirii. Deci, pe viteazul acesta luptător l-a cinstit cu cuvinte de laudă ritoricești atât Marele Vasile, cât și dumnezeiescul Hrisostom.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Azi, făcătorul de minuni.

Acesta a trăit pe vremea împăratului Diocletian, în anii două sute optzeci și nouă, trăgându-se din țara isaurilor, ostaș cu meșteșugul. Deci, lăsând viața ostășească, petrecea prin pustietăți, în care aflându-se, făcea multe vindecări și minuni. A fost însă pârât de oarecare vânători și a fost adus la Diocletian, și credința în Hristos mărturisind, a fost trimis la eparhul Achilin însoțit de o sută cincizeci de ostași, care, în loc să piardă pe Sfântul, au crezut și ei în Hristos, datorită minunii ce a făcut Sfântul în acea călătorie; căci, fiind ostașii însetați, a scos Sfântul apă și i-a adăpat în loc fără de apă. Deci, eparhul primind pe sfinți în mâinile sale, i-a dus la un loc și a pedepsit pe Sfântul Azi cu multe răni și chinuri ca doară văzând ceilalți să se teamă. Apoi l-au spânzurat pe el pe o roată și sub el a aprins un foc mare, dar văpaia s-a stins și Sfântul a rămas nevătămat. Pentru aceasta, femeia eparhului și fiica lui au crezut în Hristos. Atunci, eparhul a poruncit mai întâi să se taie capetele celor o sută cincizeci de ostași și femeii și fiicei sale, iar mai în urmă a poruncit să bată pe Sfântul cumplit și să-i taie și lui capul. Și așa fericiții pătimitori pentru Hristos au luat cu toții cununa cea neveștejită a mărturisirii.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților o sută cincizeci de ostași, care de sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor femei, soția și fiica eparhului, care prin sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților doisprezece ostași, care de sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi pomenirea Sfântului Mucenic Agapie, care s-a săvârșit fiind sfâșiat de fiare.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iliodor, cel din Maghido a Pamfiliei.

Pe vremea împărăției lui Aurelian, în Roma, domnind Aetie în Maghido, cetatea Pamfiliei, în anii două sute șaptezeci și doi, fericitul acesta Iliodor, aflându-se în aceeași cetate și pe Hristos propovăduindu-L cu îndrăzneală, a fost pârât la guvernator. Deci, stând față înaintea lui și auzind multe măguliri și fiindcă nu s-a plecat a jertfi idolilor, a fost spânzurat și strujit și ars cu fochi aprinse, a căror iuțime de chinuri străbătând pe sfântul la inimă zicea: Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi! Și îndată a venit glas din cer, zicând: Nu te teme, căci Eu cu tine sunt. Acest glas auzindu-l acei ce țineau făcliile, către acestea văzând încă și patru îngeri care îi opreau pe ei de a chinui pe sfântul, au crezut în Domnul, iar pe guvernator l-au înfruntat și l-au rușinat. Pentru aceasta, fiind aruncați în mare, au luat de la Domnul cununile muceniciei.

Atunci a poruncit guvernatorul să fie încins un bou de aramă și înăuntrul lui să fie băgat mucenicul lui Hristos. Deci, după ce l-au băgat în el, a făcut rugăciune Sfântul, iar boul ce scânteia s-a făcut îndată rece și mucenicul cânta înăuntrul lui. Deci, guvernatorul, auzind pe Sfântul cântând, s-a spăimântat și apropiindu-se acolo și cunoscând că boul ce cu puțin mai înainte era foarte arzător s-a prefăcut în foarte rece, a zis către Sfânt: O, cap necuvios, vrăjile tale și acest foc l-au biruit. Iar Sfântul i-a răspuns: Vrăjile mele sunt Hristosul meu. Ci dă-mi vreme de trei zile, ca să socotesc ce trebuie să fac. Și învoindu-se guvernatorul, Sfântul a intrat pe ascuns în capiștea ce se numea Panteon, fiindcă acolo erau toți idolii, și făcând în acesta rugăciune, îndată s-a făcut cutremur, și din acel cutremur au căzut jos toți idolii și s-au zdrobit. Aceasta aflând, guvernatorul a adus pe mucenic de față la divanul său și, umplându-se de mânie, a poruncit să fie spânzurat Sfântul și să i se bată cuie înroșite în cap, pe care Sfântul le-a răbdat cu ajutorul lui Dumnezeu. Deci, văzând guvernatorul că nu se biruiește Sfântul prin chinuri, a poruncit ca, legat cu lanțuri grele, să-l ducă la cetatea Atalenilor. Și, după ce l-au dus acolo, iarăși l-au întors înapoi și iarăși a stat, față la divanul său.

Deci multe vorbindu-i ca să jertfească idolilor și văzându-l neînduplecat, a poruncit să fie băgate în deschizăturile lemnului pentru chinuri mâinile și picioarele mucenicului. Și, arzând în foc o tigaie mare, l-a băgat în ea. Dar Sfântul stând în mijlocul tigăii își făcea rugăciunea și pe cei ce erau împrejur îi îndemna să intre în tigaie, încredințându-i că vor rămâne nevătămați de foc. Crezând cuvintelor lui, au intrat mulți dintr-înșii și, rămânând nevătămați precum, zicea Sfântul, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos, zicând: Cu adevărat mare este Dumnezeul creștinilor! Acestea, după ce le-a văzut, guvernatorul s-a temut ca nu cumva cei ce au crezut să răpească pe Sfântul din mâinile lui. De aceea, a poruncit ca să-l ducă pe el iarăși la Maghido. Și după ce a ajuns în cetate, iarăși a fost înfățișat la cercetare. Și după ce a vorbit multe și nu s-a înduplecat Sfântul să jertfească idolilor, a poruncit guvernatorul Aetie să i se taie limba și, spânzurându-l, să fie bătut două ceasuri; după aceasta a pus pe dânsul frâu și-l trăgea afară din cetate ca să-l omoare. Și, făcând Sfântul semn cu mâna către cei ce-l trăgeau, ca să-i dea lui puțină vreme de rugăciune, a stat la rugăciune și, plinindu-și rugăciunea, i s-a tăiat capul și așa a luat fericitul cununa mărturisirii.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Antim, Talaleu, Cristofor și Eu timia cu fiii lor și Sfântul Panharie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuișete pe noi. Amin.

Cântarea a 7-a:

Mai presus de fire este cu adevărat mărirea proorocilor Tăi; binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Învrednicindu-te a locui cu Dumnezeu, cânți: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Prin proorocii Tăi arăți harul cel dumnezeiesc; binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

A Născătoarei:

Fiind mântuiți cu nașterea ta, Fecioară, cântăm: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Alt Canon, al mucenicului

Irmos: Nu ne rușina pe noi...

Cu ceata mucenicilor, ca un mucenic nebiruit, te-ai învrednicit a striga cu glas mare lui Hristos: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Cu făclii luminate ai intrat în dumnezeiasca cămară de mire, mare mucenice, strigând lui Hristos: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Irmosul:

Slavă...

«Cel ce în cuptorul cel cu foc pe tinerii cei cuvântători de cântare i-ai mântuit, binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri».

Având dreaptă mai tare decât focul, stând de-a dreapta Stăpânului tău, strigi: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Și acum..., a Născătoarei:

Alt Canon, al mucenicului

Fiind mântuiți cu preacurată nașterea ta, te lăudăm credincioșii neîncetat, strigând: Binecuvântat este, Preacurată, Rodul pântecelui tău.

Irmos: Pe Dumnezeu, Cel ce a izbăvit...

Cântarea a 8-a:

Irmosul:

«Pe Cel ce S-a născut din Tatăl mai înainte de veci, Fiul și Dumnezeu, și în anii cei mai de pe urmă din Fecioara Maică S-a întrupat, preoți, lăudați-L, popoare, preaînălțați-L întru toți vecii».

Luminându-se de la Dumnezeu, proorocii proorocesc cunoștința celor viitoare, strigând cu cuget dumnezeiesc: Preoți, lăudați, popoare, preaînălțați pe Hristos în veci.

Ca un luminător preamare, ai luminat, preafericite, celor din întuneric, luminându-te Avdie cu dumnezeieștile străluciri, strigând: Popoare preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

După dumnezeiasca ființă, Cel ce ești de o ființă cu Părintele Tău, cu noi de un neam Te-ai arătat, din trup de maică neispitită de bărbat născându-Te. Pentru aceasta Te lăudăm și Te preaînălțăm, Hristoase, în veci.

Toată întrarmarea vrăjmașului ai surpat-o, Varlaame, vrednicule de minune, și ai ars toată înșelăciunea idolească, strigând: Pe Tine Te preaînălțăm, Hristoase, în veci.

Fiind împodobit cu bunăcuviință, stai înaintea lui Hristos, luptătorule pururea pomenite, purtând porfiră vopsită cu sângele mucenicesc și slăvind pe Stăpânul în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Fiind înfierbântat cu focul dreptei credințe, ca pe niște spini ai ars toate nălucirile cele demonice, strigând: Lăudați și preaînălțați pe Hristos în veci.

Și acum..., a Născătoarei:

Cei ce te binecuvintează cu credință, se binecuvintează de Domnul, ceea ce ești cu totul fără prihană. Că ai născut pe Stăpânul, Cel ce binecuvintează făptura, pe Care îl preaînălțăm întru toți vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.

«Pe Dumnezeu, Cel ce a izbăvit în cuptorul cel cu foc în Babilon pe tinerii evrei, preoți, binecuvântați-L, popoare, preaînălțați-L pe El în veci».

Cântarea a 9-a:

Irmosul:

«Pe tine, Maică a lui Dumnezeu, mai presus de minte și de cuvânt, care ai născut în chip de negrăit sub ani pe Cel fără de ani, credincioșii cu un gând te mărim».

Fiind împodobit cu cuvânt dumnezeiesc și cu faptă, te-ai înălțat cu duhul, Avdie minunate, și te-ai învrednicit a vedea cele viitoare.

Sălășluit fiind unde sunt cetele proorocilor și strălucirile sfinților, roagă pe Domnul să mântuiască pe cei ce te laudă pe tine cu credință.

Cu totul fiind dat lui Dumnezeu, curat ai vorbit dumnezeieștile arătări, de care și acum te îndestulezi, preafericite.

A Născătoarei:

Pe tine, sfeșnic al luminii, te lăudăm, Curată, care ai primit pe Cuvântul întrupat și, lespede harului știindu-te, te mărim.

Alt Canon, al mucenicului

Irmos: Hristos, Piatra cea netăiată...

Legea laudelor se biruiește de mărimea luptelor tale. Numai Stăpânul Hristos știe a te mări cu dumnezeiască strălucire. Pe Care roagă-L neîncetat pentru cei ce te laudă cu credință.

Cu totul te-ai adus pe tine jertfă vie Domnului, cu totul te-ai arătat împreună-moștenitor împărăției Lui și părtaș, și cu Dânsul împreună împărătești acum, veselindu-te, pururea pomenite.

Slavă...

Pentru dragostea Ta, Mântuitorule, împotrivindu-se dumnezeiescul mucenic până la sânge și până la moarte, cu sabie și cu foc și cu chinuri a primit de la Tine nemurire, îndulcindu-se, Iubitorule de oameni.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe tine, ocrotitoare a lumii și Maică a Lu i Dumnezeu, Fecioară, bucurându-mă, te pun înainte apărătoare a toată viața mea și a sufletului meu. Că tu, ceea ce ai născut pe Dumnezeu, poți a mântui pe cei ce te laudă.

Irmosul:

«Hristos, Piatra cea netăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine, muntele cel netăiat, Fecioară, S-a tăiat, unind firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim».

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și otpustul.